Daune

Obiect:   daune 

SENTINTA  CIVILA  NR. 1893/21.07.2010

Prin cererea inregistrata la data de 08.01.2010, pe rolul acestei instante, reclamantii H.C.V. si H.C.C. au chemat in judecata pe paratul T.I., solicitand ca, prin hotararea ce se va pronunta, sa fie obligat acesta sa le plateasca suma de 8000 de lei, reprezentand repararea prejudiciului cauzat ca urmare a conflictului generat de acesta la data de 19.11.2008.
In motivarea cererii, reclamantii au aratat ca, in fapt, la data precizata mai sus, paratul a devenit violent atat fizic, cat si verbal fata de acestia, in urma unei discutii relative la plata unei sume de bani, pe care paratul trebuia sa o achite reclamantilor, datorita faptului ca isi pascuse oile pe un teren apartinand acestora.
Au mai mentionat reclamantii ca paratul i-a lovit cu un topor si, apoi, cu o drujba, conflictul fiind aplanat de sotia si tatal acestuia, precum si faptul ca au formulat plangere penala impotriva sa, insa s-a dat de catre procuror o solutie de netrimitere in judecata.
S-a mai precizat ca paratul este cunoscut in comunitate ca fiind violent si agresiv, precum si faptul ca, in urma conflictului, paratul H.C.V. a devenit depresiv, starea sa agravandu-se constant, fiind necesar sa fie spitalizat.
In drept, reclamantii au indicat dispozitiile art. 998 C. civ. si art. 112 CPC.
In dovedire au solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri si testimoniala.
Cererea este scutita de plata taxei de timbru, conform art. 17 lit. o din Legea nr. 146/1997.
Legal citat, paratul nu a formulat intampinare, insa s-a prezentat in fata instantei, negand savarsirea faptei descrise de parati si solicitand respingerea actiunii, ca neintemeiata, precum si administrarea probei testimoniale.
La primul termen, avocatul reclamantilor a precizat faptul ca suma solicitata de reclamantul H.C.V. este de 7000 de lei, reprezentand daune materiale, iar suma solicitata de reclamantul H.C.C. este de 1000 de lei, cu titlu de daune morale.
Instanta a incuviintat proba cu inscrisuri si proba testimoniala pentru parti, fiind audiati martorii B.I.si B.G., P.M..
Desi instanta a insistat si pentru audierea martorului I.N., propus de parat, acordand mai multe termene in acest sens, in cele din urma a aplicat sanctiunea prevazuta de art. 188 alin. 3 CPC.
In cadrul concluziilor pe fond, avocatul reclamantilor a mentionat ca nu solicita cheltuieli de judecata.
Analizand materialul probator administrat, precum si sustinerile partilor, instanta va respinge actiunea, ca neintemeiata, pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art. 1169 C. civ., „cel ce face o propunere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca”. In raport de aceste prevederi legale, care consacra principiul potrivit caruia, in procesele civile, sarcina probei, apartine, in principiu, reclamantului, fata de probatoriul administrat, instanta apreciaza ca H.C.V.si H.C.C. nu au facut dovada obligatiei paratului de a achita sumele solicitate.
In raport de fata de motivele invocate si solicitarea concreta, evidentiate in cererea introductiva, instanta retine ca reclamantii au inteles sa initieze un demers justitiar care sa materializeze o actiune in pretentii izvorand din raspunderea civila delictuala a paratului.
In drept, fata de aceasta situatie, trebuie mentionat ca, potrivit dispozitiilor art. 998 C. civ., „Orice fapta a omului care cauzeaza altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara”, iar in conformitate cu prevederile art. 999 din acelasi act normativ „Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa”.
Din interpretarea prevederilor legale evocate, se deduc conditiile cumulative pentru angajarea raspunderii civile delictuale, respectiv:
a) existenta unui prejudiciu;
b) existenta unei fapte ilicite;
c) existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu;
d) existenta vinovatiei celor care a cauzat prejudiciul, constand in intentia, neglijenta sau imprudenta cu care au actionat.
Asa fiind, prin raportare la probele administrate, instanta apreciaza ca nu sunt intrunite conditiile sus mentionate, dupa cum urmeaza:
Astfel cum reiese din precizarile partilor si din depozitia martorului B.I. ( fila 34 ), reclamantul H.C.V. este tatal reclamantului H.C.C., acestia fiind consatenii paratului, domiciliati in com. V.
Este adevarat ca, in urma cu aproximativ cu doi ani, probabil la data de 19.11.2008 ( aspect neprobat cu exactitate ), intre reclamanti, pe de o parte, si parat, pe de alta, a existat un conflict, insa unul verbal, desfasurat in fata casei lui T.I., dupa cum rezulta din depozitia martorului B.I. Acesta a mai reliefat faptul ca partile s-au amenintat reciproc, iar la un moment dat, paratul a plecat in curtea casei sale, martorul neobservand ca acestia sa se fi lovit, nici vreun topor ori vreo drujba in mana paratului.
Sub aspectul savarsirii faptei ce reprezinta cauza juridica a spetei, depozitiile martorilor B.G. si P.M. nu prezinta relevanta, fiind neconcludente, din moment ce ambii au declarat ca nu au asistat la producerea vreunui conflict intre reclamanti si parat.
Este de necontestat faptul ca reclamantul H.C.V. se caracterizeaza, cel putin de la data de 17.11.2009 ( aspect dovedit prin Biletul de iesire din spital), printr-o stare de sanatate instabila, deficitara, insa de natura psihica, si nu fizica.
Astfel, din inscrisul anterior precizat, rezulta ca, in perioada -, reclamantul a stat internat in Sectia Centrul de Sanatate Mentala a Spitalului Judetean de Urgenta, cu diagnosticul „tulburare depresiva severa (cotard ), tulburare de personalitate histrionica, tulburare cognitiva usoara (dementa presenila )”. Mai mult decat atat, Biletul de externare, sugereaza ca acelasi reclamant a stat internat, in perioada _________, la Spitalul Clinic de Psihiatrie Socola – Iasi, diagnosticul la externare fiind acela de „tulburare depresiva majora – episod depresiv sever cu elemente psihotice”.
Asa fiind, chiar si in situatia in care s-ar fi probat faptul ca paratul l-a lovit pe reclamantul in discutie, afectiunile de tip psihiatric de care sufera acesta din urma nu pot fi considerate ca regasindu-se in coordonatele tipice ale urmarii unei astfel de fapte. De asemenea, chiar in situatia in care s-ar admite alegatia reclamantilor, conform careia loviturile paratului au determinat repercusiuni severe si pe planul psihic al sanatatii lui H.C.V., nu exista nicio dovada a raportului de cauzalitate, ca si element al raspunderii delictuale civile.
In plus, circumspectia instantei in aprecierea ca valabila a unei atari afirmatii a reclamantilor, este sustinuta si de faptul ca problemele psihiatrice ale reclamantului evidentiat mai sus, par a fi de natura ereditara, in conditiile in care, dupa cum au sustinut martorii B.G. si P.M., mama si sora acestuia sunt afectate de aceleasi afectiuni. Mai mult decat atat, in urma cu aproximativ doi ani, acelasi reclamant a fost puternic lovit la cap, de catre calul sau, aspect probat prin depozitia martorului P.M., susceptibil de a intari credinta ca maladia reclamantului ar fi putut fi agravata de un atare eveniment.
Nu poate fi acordata relevanta solicitarii avocatului reclamantilor de a se da relevanta juridica depozitiei martorului I.N., din dosarul de urmarire penala, solutionat de Parchetul de pe langa Judecatorie, printr-o ordonanta de scoatere de sub urmarire penala a invinuitului T.I.. Sub acest aspect, trebuie amintit ca unul din principiile care guverneaza procesul civil, este cel al nemijlocirii, caracterizat prin faptul ca instanta are obligatia de a administra, de regula, probele, in mod direct, pentru fiecare cauza in parte. Altfel spus, in principiu, probele utilizate in alte cauze nu pot fi avute in vedere in speta dedusa judecatii, decat sub conditia administrarii, in conditii de oralitate si contradictorialitate, a probei. Este adevarat ca, in mod exceptional,  o proba administrata intr-o alta cauza poate fi avuta in vedere si in cauza dedusa judecatii, insa numai cu acordul tuturor partilor angrenate in mecanismul procesual. Asa fiind, in conditiile in care, din depozitia martorului, cuprinsa in dosarul de urmarire penala avocat, reiese savarsirea faptei de catre parat, iar acesta din urma a negat acesta aspect, insistand in reaudierea nemijlocita a martorului, declaratia solicitata de avocatul reclamantilor nu poate fi considerata ca proba in speta analizata. Sigur ca, in virtutea rolul activ, instanta a acordat 3 termene pentru infatisarea martorului I.N., dispunand si aducerea sa cu mandat, constatand, in cele din urma incidenta dispozitiilor art. 188 alin. 3 CPC.
Mai mult decat atat, instanta nu este tinuta nici de ordonanta de scoatere de sub urmarire penala, aflata in acelasi dosar de urmarire, dat fiind ca un atare act, neprezentand autoritate de lucru judecat, nu este obligatoriu, din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 22 CPP, in situatia in care nu se coroboreaza cu niciunul din mijloacele de proba administrate in cauza.
Prin urmare, se poate conchide ca solicitarea reclamantilor, de a obliga pe parat la plata sumelor de 7000 lei, cu titlu de daune materiale, si 1000 lei, cu titlu de daune morale, nu are suport real.
Solutia este una legala, data fiind si linia de rationament a curtii europene de contencios al drepturilor omului, de la Strasbourg, conform careia aprecierea probelor facuta de judecatorul national nu ar putea fi cenzurata in temeiul art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor si libertatilor fundamentale, decat in cazul in care acesta a dedus din faptele prezentate concluzii in mod evident injuste si arbitrarii (cauza Barbera, Messegue si Jabardo contra Spaniei – 6 decembrie 1988 ).
In virtutea principiului disponibilitatii, instanta va luat act nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.