InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Targu Neamt

Actiune in constatare drept de proprietate prin uzucapiune

(Sentinta civila nr. 119 din data de 21.01.2010 pronuntata de Judecatoria Targu Neamt)

Domeniu Uzucapiune (Prescriptia achizitiva) | Dosare Judecatoria Targu Neamt | Jurisprudenta Judecatoria Targu Neamt

Obiect: actiune in constatare drept de proprietate prin uzucapiune.
Sentinta civila nr. 119/21.01.2010

Prin cererea inregistrata la aceasta instanta, reclamantii A.A., C.C.A. si E.C.S. au solicitat, in contradictoriu cu Orasul, reprezentat prin primar, ca in cauza sa fie pronuntata o hotarare judecatoreasca prin care sa se constate ca imobilul cu destinatia de locuinta situat pe terenul in suprafata de 585 mp, compusa din 4 camere, hol, bucatarie, veranda, beci camara , constituie proprietatea reclamantilor, proprietate dobandita printr-o posesie continua, netulburata, sub nume de proprietar de mai bine de 30 de ani; de asemenea, ca terenul pe care se afla imobilul casa de locuit, in suprafata de 585 mp, dobandit in baza contractului de vanzare-cumparare din data de 17.01.1966, constituie proprietatea reclamantei A.A., tot ca efect al unei posesiuni continua, publica si netulburata.
In motivarea cererii, reclamantele arata urmatoarele :
Interesul legitim in promovarea petitiei este acela ca C.C.A., sot si tata, a decedat, acesta a fost casatorit cu reclamanta A.A., respectiv pana in anul 1968, cand s-au despartit in fapt, apoi divortand.
In timpul casatoriei reclamantei A.A. cu A.G., acestia au dobandit in comun casa de locuit si terenul ce formeaza petitul actiunii, casa de locuit fiind edificata exclusiv prin efortul celor doi soti.
In anul 1968, A.G. a parasit domiciliul conjugal comun si s-a stabilit in P., unde s-a si casatorit apoi cu numita A.X.. Astfel, in registrul agricol, inca din anul 1971, la rubrica „capul gospodariei” semneaza reclamanta A.A., iar in copia acestui registru ce cuprinde mentiuni pe perioada 1971-1975 la rubrica numelui sotului se face mentiunea ca a parasit domiciliul, stabilindu-se in P.; apoi, din anul 1981 nu mai apare de loc in evidentele orasului, unde sunt trecuti doar reclamanta A.A. si copiii C.C.A. si A.E.. Incepand cu data de 8 septembrie 1970, in cartea de imobil, la rubrica „data primirii responsabilitatii” este trecuta reclamanta A.A., iar in ceea ce priveste pe sot, acesta a fost exclus din cartea imobilului.
Din anul 1968, sotul a parasit domiciliul comun, in anul 1979 s-a recasatorit in orasul Z., pe parcursul vietii nu a promovat actiune pentru partajarea bunurilor comune, in imobil au locuit si locuiesc reclamanta A.A. si E.C.S. impreuna cu familia ei.
Mai arata reclamantii ca au devenit proprietari exclusivi asupra terenului si casei de locuit, ca efect al uzucapiunii de lunga durata si au promovat prezenta petitie pentru a se putea legitima in calitate de proprietari fata de orice persoana.
In drept, reclamantii au invocat dispozitiile art. 1890 cod civil.
In dovedire, au atasat la dosarul cauzei in copie acte de stare civila, carte de imobil, doua contracte de vanzare-cumparare autentificate sub nr. xxx/17 ianuarie 1966 si nr. xxxx/22 aprilie 1974.
Cererea a fost timbrata cu 86 lei taxa judiciara de timbru si 1 leu timbru judiciar.
Prin intampinare, Institutia Primarului orasului, in calitate de reprezentant legal al orasului, au invocat exceptia lipsei calitatii procesual pasive, invederand instantei ca in cauza dedusa judecatii nu exista nici un temei de fapt sau de drept pentru care reclamantii sa ii opuna dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, bunurile obiect al actiunii au avut si au un stapan, nefiind vorba de o mostenire vacanta, astfel ca actiunea este promovata in contradictoriu cu o persoana lipsita de calitate procesuala pasiva.
In subsidiar, a invocat exceptia inadmisibilitatii cererii, motivat de faptul ca art. 111 Cod procedura civila impune ca o conditie de admisibilitate a actiunii in constatare lipsa unei cai in realizarea dreptului, ori, in cauza de fata, reclamantii detin un contract autentic de vanzare-cumparare pentru teren si au deschisa calea unui partaj succesoral prin care sa se clarifice situatie juridica a bunurilor.
In cauza, numita A.E. a formulat cerere de interventie in interes propriu prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesual pasive a orasului, pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii principale, motivat in principal de faptul ca imobilul casa de locuit si terenul in suprafata de 585 mp asupra carora se solicita constatarea dreptului de proprietate fac obiectul dosarului de partaj succesoral dupa defunctul sot si tata al reclamantilor, dosar ce se afla pe rolul Judecatoriei Z. si ca nu sunt indeplinite conditiile cerute de lege pentru constatarea dobandirii proprietatii prin prescriptia achizitiva, aceasta deoarece posesia reclamantilor nu a fost una utila, sub nume de proprietar, ci una tolerata de fostul sot, care oricum mergea periodic la casa si folosea in exclusivitate 2 camere; fata de toate acestea, intervenienta a solicitat sa se constate ca este coproprietara cu reclamantii asupra terenului si casei de locuit.
La propunerea reclamantilor, au fost audiati martorii V.V. si R.T., iar la propunerea intervenientei au fost audiati martorii E.C. si T.S., declaratiile acestora fiind consemnate la dosarul cauzei.
In temeiul art. 137 Cod procedura civila, instanta se va pronunta cu prioritate pe exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratului Oras, reprezentat prin primar, asupra careia retine urmatoarele :
Reclamanta A.E. este fosta sotie a defunctului C..A., reclamantii C.C.A. si E.C.A sunt copiii acestora.
In anul 1968, sotul a parasit domiciliul comun, ulterior sotii A. au divortat, iar in anul 1979 C.C.A. a incheiat o a doua casatorie cu A.E., intervenienta din prezenta cauza.
La data de 14.06.2007, sotul C..A. a decedat (a se vedea certificatul de deces – fila 13 din dosar).
Reclamantii, fosta sotie si copii ai defunctului, solicita a se constata ca au devenit, ca efect al prescriptiei achizitive, proprietari in exclusivitate asupra casei de locuit si terenului aferent, descrise in petitul actiunii.
Cererea este motivata in drept pe dispozitiile art. 1890 Cod civil, care reglementeaza prescriptia de 30 de ani.
Asa cum reclamantii sustin si in cererea introductiva, interesul lor este acela de a se legitima in calitate de proprietari exclusivi fata de orice persoana care ar putea pretinde vreun drept asupra imobilelor ce formeaza petitul actiunii.
Uzucapiunea este reglementata de Codul civil ca fiind o sanctiune ce opereaza numai impotriva proprietarului nediligent, astfel incat este admis faptul ca, asa cum s-a statuat si in practica judiciara, in astfel de cereri de chemare in judecata, calitate procesual pasiva nu poate avea decat proprietarul nediligent, avand in vedere ca acesta, prin pasivitatea sa indelungata, s-a desesizat de bun, permitand intrarea unei alte persoane in posesia acestuia.
Deci, in actiunile care au ca obiect constatarea posesiei de fapt, calitate procesual pasiva poate avea numai proprietarul imobilului si este sarcina reclamantului sa indice persoana acestuia prin cererea de chemare in judecata formulata in conditiile art. 112 Cod procedura civila.
Din probele administrate in cauza, cum de altfel nici reclamantii nu au sustinut vreun moment, nu rezulta ca imobilul casa de locuit si terenul aferent s-ar fi aflat vreodata in proprietatea statului sau a unitatii administrativ teritoriale, caz in care Orasul ar fi dobandit calitate procesual pasiva.
In aceasta situatie, reclamantii nu au nici un interes in a solicita constatarea dreptului de proprietate in contradictoriu cu Orasul.
Este evident ca in cauza calitate procesual pasiva o are sotia supravietuitoare a defunctului, respectiv intervenienta in interes propriu A.E., care are vocatie succesorala concreta la mostenirea acestuia, fiind vadit interesul reclamantilor de a o exclude de la mostenirea bunurilor ramase la decesul lui C.C.A., respectiv casa si terenul ce fac obiectul cererii.
In consecinta, instanta va respinge cererea principala pentru lipsa calitatii procesual pasive a Orasului.
Respingand cererea principala, pe exceptia invocata, se retine ca cererea de interventie in interes propriu a ramas fara obiect in privinta celor solicitate in legatura cu fondul cauzei, iar in ceea ce priveste solicitarea intervenientei de a se constata ca este coproprietara a imobilelor descrise in actiunea principala, aceasta cerere apare ca fiind inadmisibila, in situatia in care intervenienta are calea realizarii dreptului, prin intermediul unui partaj succesoral, pentru valorificarea drepturilor sale in calitate de mostenitoare a defunctului C.C.A..
Fata de solutia pronuntata in cauza, de respingere a ambelor cereri, in baza art. 274 Cod procedura civila, instanta va respinge cererea partilor privind acordarea cheltuielilor de judecata.
 
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Uzucapiune (Prescriptia achizitiva)

Neindeplinirea conditiilor pentru a uzucapa. Posesie intrerupta si neexercitata ulterior sub nume de proprietar - Decizie nr. 116 din data de 01.04.2015
Actiune respinsa fata de paratul decedat - Decizie nr. 16 din data de 17.01.2014
Cerere de uzucapiune intemeiata pe Codul civil - Decizie nr. 354 din data de 28.04.2011
Uzucapiune - Decizie nr. 42 din data de 20.01.2011
Dobandirea unui imobil prin prescriptie achizitiva - Decizie nr. 970 din data de 03.12.2010
Uzucapiune - Decizie nr. 951 din data de 02.12.2010
Uzucapiune - Decizie nr. 222 din data de 25.03.2010
Uzucapiune - Decizie nr. 407 din data de 31.05.2010
Uzucapiunea-mod de dobandire a dreptului de proprietate. - Decizie nr. 79 din data de 04.02.2010
Uzucapiune-mod de dobandire a dreptului de proprietate - Sentinta civila nr. 150 din data de 05.03.2009
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 681 din data de 12.09.2012
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 117 din data de 25.01.2012
uzucapiune - Sentinta civila nr. 629 din data de 09.12.2009
Uzucapiune - Sentinta civila nr. 6 din data de 08.01.2009
Uzucapiune in regim de carte funciara. Legea aplicabila. Uzucapiunea extratabulara. - Decizie nr. 338 din data de 02.10.2009
Art. 304 pct. 5 cod procedura civila - Decizie nr. 100 din data de 02.02.2006
uzucapiune si accesiune - Sentinta civila nr. 2955 din data de 11.04.2011
- Sentinta civila nr. 4508 din data de 10.06.2010
- Sentinta civila nr. 489 din data de 27.01.2009
- Sentinta civila nr. 6012 din data de 28.10.2005