Creantele provenite din brevetele de inventii. Termen de prescriptie. Plata impozitului pe venit.

6. Creantele provenite din brevetele de inventii. Termen de prescriptie. Plata impozitului pe venit.
      
      Dreptul de proprietate intelectuala
      
       Art. 3 si 7 din Decret –Lege nr. 167/1958,
art. 132 C. pr. fiscala; art. 41 lit C;
art. 46 al. 1 si 2; art. 47; art. 52 al. 1 C. fiscal
      
      Raporturile dintre parata si apelantii reclamanti nu pot da nastere unor creante fiscale. Prin cererile de chemare in judecata reclamantii au solicitat recuperarea unei pretinse creante ce rezulta din diminuarea unor sume achitate din drepturi de proprietate intelectuala in conformitate cu un contract de cesiune. Prin urmare, aceste sume sunt guvernate, sub aspectul prescriptiei extinctive, de dreptul comun - termenul de 3 ani prevazut de Decretul- Lege nr. 167/1958.
      Veniturile obtinute din cesiunea dreptului de a depune cererea de brevet sunt impozabile, iar in calitate de beneficiari ai veniturilor din drepturi de proprietate intelectuala, reclamantii au obligatia de a achita si impozitul pe venit.
      
Curtea de Apel Bacau – Sectia civila, minori si familie,
conflicte de munca si asigurari sociale
Decizia civila nr. 120 din 6 noiembrie 2009
      
      Prin sentinta civila nr.452 din 16.04.2009, pronuntata de Tribunalul Neamt, in dosar nr.163/103/2009, s-a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de parata, doar cu privire la sumele solicitate pentru perioada 1.01.2002-2.07.2004 de catre reclamantii A.P., B.M., s. a si cu privire la sumele solicitate pentru perioada 1.01.2002-29.06.2004 de catre reclamantii B.M., G.C.S., s.a.
      S-au respins ca prescrise actiunile in pretentii conexate, formulate de toti reclamantii susmentionati in contradictoriu cu parata S.C. A.T.P.R S.A., cu privire la sumele retinute cu titlu de impozit, contributie asigurari sociale si contributie asigurari sanatate in anii 2002 si 2003.
      S-au admis in parte actiunile in pretentii conexate, formulate de reclamanti in contradictoriu cu parata.
      A fost obligata parata S.C. A. M. T. P. R. S.A sa plateasca reclamantilor urmatoarele sume reprezentand impozit nelegal retinut in anii 2006 si 2007:
      - lui A.P. suma de 3.982 lei; s.a.
      A fost obligata parata sa plateasca reclamantilor dobanda legala aferenta sumelor mentionate mai sus, incepand cu data retinerii nelegale a sumelor, (martie 2006 si martie 2007) si pana la plata efectiva a acestor sume.
      A fost obligata parata sa plateasca reclamantilor suma de 12.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
      Pentru a pronunta aceasta sentinta, Tribunalul a avut in vedere urmatoarele:
      Prin cererea inregistrata pe rolul Sectiei comerciale si de contencios administrativ a Tribunalului Neamt sub nr. 3670/103/2007 din 2.07.2007, reclamantii B. M., G. C. si S. G. au chemat in judecata paratele SC A.T.P.R. SA, ANAF – Directia Generala a Finantelor Publice Neamt, Casa de Asigurari de Sanatate Neamt si Casa Judeteana de Pensii N., solicitand restituirea unor sume retinute cu titlu de impozit, contributie asigurari de sanatate si contributie asigurari sociale, de catre prima parata si virata celorlalte parate in perioada 2002- 2007, inclusiv dobanda aferenta perioadei de 5 ani pentru care au fost retinute eronat aceste sume, calculata potrivit hotararilor de guvern ce reglementeaza cuantumul majorarilor de intarziere pentru neplata obligatiilor bugetare.
      In motivarea cererii, au aratat ca au incheiat cu prima parata contractul de cesiune nr. 1/23.05.2001 avand ca obiect cedarea dreptului la depunere a cererii de brevet de inventie, in schimbul acestei cesiuni, societatea obligandu-se sa le acorde drepturi patrimoniale de autor in cuantum de 10 % din eficienta anuala postcalculata, negociata si statutara prin hotararea Consiliului de Administratie. Pentru aplicarea prevederilor art. 48 Cod fiscal care delimiteaza veniturile neimpozabile, au fost elaborate Norme metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, aprobate prin HG nr.44/2004, asa cum au fost modificate si completate de HG nr. 84/2005, care la art.35 prevede ca venitul obtinut de catre persoana fizica avand calitatea de inventator conform prevederilor art. 3 din Legea nr. 64/1991 –legea privind brevetele de inventie, ca urmare a transmiterii prin cesiune a dreptului la brevetul de inventie, este in intregime neimpozabil.
      In mod eronat drepturile ce li se cuveneau in urma cesionarii inventiei, au fost incadrate la drepturi salariale. Conform O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, art. 132, prescrierea dreptului de a cere compensarea sau restituirea creantelor fiscale este de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care a luat nastere dreptul la compensare sau restituire.
      Cu privire la perioada 2002-01.01.2004, data intrarii in vigoare a Codului fiscal, veniturile din dreptul de proprietate intelectuala au fost considerate conform art.15 din O.G. nr. 7/2001, venituri din activitati independente, iar potrivit art. 21 al. 1 lit. a, beneficiarii acestei categorii de venit datorau un impozit de 15% din venitul brut incasat (ce ar fi trebuit retinut la sursa), insa art. 73 din legea speciala privind brevetele de inventii, pe o perioada de 5 ani de la prima aplicare a inventiei, titularii brevetului de inventie sau dupa caz, licentiatii acestuia, sunt scutiti de la plata impozitului pe venitul realizat. Prin aparitia Legii nr. 571/2003, O.G. nr. 7/2001 si art. 73 din Legea nr. 64/1991, au fost abrogate. Cu toate acestea, art.73 din Legea nr.64/1991, a fost preluat si introdus la art. 48 al.1 din Legea nr. 571/2003, considerandu-se ca pentru aceasta categorie de venituri nu se datoreaza impozit in primii 5 ani de catre titularul brevetului sau licentiatii acestuia.
      In privinta dobanzilor solicitate au aratat ca, potrivit art. 113 pct. 9, art. 116 pct. 5 si art.120 din Ordonanta nr. 92/2003, sumele ce urmeaza a fi restituite de la buget contribuabililor sunt purtatoare de dobanzi, nivelul majorarilor de intarziere fiind de 0,1 % pentru fiecare zi intarziere, acest cuantum fiind stabilit pentru perioadele anterioare la nivelul de 0,05% si 0,06% prin H.G. nr. 874/2002 si H.G. nr. 1513/2002.
      Pentru anul 2001, drepturile banesti au fost acordate in anul 2001 in mod esalonat, pe 3 transe cu retinere de impozit respectiv: iulie, septembrie si octombrie; pentru anul 2002, plata s-a efectuat in 2003 tot in 3 transe cu retinere de impozit, respectiv 2 in luna august si 1 in luna septembrie; pentru anul 2003 nu s-a efectuat nici o plata in 2004, drept pentru care au actionat societatea in instanta prin somatie de plata, obtinand castig de cauza astfel incat, drepturile banesti le-au primit in 2005 atat pentru 2003 cat si pentru 2004 in lunile aprilie, august si septembrie; pentru anul 2005, plata s-a efectuat in 2006 intr-o singura transa de data aceasta, respectiv in luna martie; pentru anul 2006, plata s-a efectuat in 2007 tot intr-o singura transa, respectiv in luna martie.
      Retinerile la sanatate au fost efectuate pentru anul 2001 in anul 2002 in cele 3 transe de plati, respectiv iulie, septembrie si octombrie iar pentru anul 2002, in anul 2003, tot in 3 transe corespunzatoare efectuarii platilor, iar retinerile la CAS au fost efectuate numai pentru anul 2002 in anul 2003, in cele 3 transe de plati, respectiv 2, in luna august si 1 in luna septembrie.
      La acest dosar, prin incheierea din data de 24.08.2007 a fost conexat dosarul inregistrat pe rolul aceleiasi sectii sub nr. 3726/103/2007, prin care reclamantii A.P., s. a, au chemat in judecata aceleasi parate pentru a fi obligate la plata sumelor retinute cu titlu de impozit, contributii C.A.S. si C.A.S.S., precum si a dobanzilor, invocand aceleasi temeiuri de fapt si de drept.
      La data de 09.08.2007, reclamantii si-au precizat actiunea in sensul ca doresc sa se judece doar cu S.C. M.S.R. S.A. fata de care au calitate procesuala activa izvorata din Contractul de cesiune nr. 1/23.05.2001.
      Instanta a invocat din oficiu exceptia prescriptiei dreptului la actiune al reclamantilor pentru drepturile banesti aferente perioadei noiembrie 2001 –octombrie 2003.
      Prin sentinta civila nr. 2042/COM/24.10.2007 Tribunalul Neamt Sectia comerciala si de contencios administrativ a respins exceptia prescriptiei si a admis actiunea principala si cea conexa asa cum au fost precizate de reclamanti, obligand parata la plata catre reclamanti a sumelor retinute cu titlu de impozit si contributii aferente veniturilor obtinute ca urmare a transmiterii prin cesiune a dreptului la brevetul de inventie, retinute nelegal, precum si la plata dobanzilor aferente, calculate incepand cu data retinerii nelegale pana la achitarea efectiva a debitelor, conform legislatiei in vigoare pentru fiecare perioada de timp in parte.
      Pentru a hotari aceasta, instanta a considerat ca in speta nu sunt aplicabile dispozitiile referitoare la termenul general de prescriptie prevazut de Decretul nr. 167/1958, intrucat sumele retinute au caracterul unor creante fiscale, fiind supuse regimului juridic reglementat prin norme speciale, respectiv cele cuprinse in Codul fiscal si Codul de procedura fiscala, potrivit carora prescrierea dreptului de a cere compensarea sau restituirea creantelor fiscale este de 5 ani de la data de 01 ianuarie a anului urmator celui in care a luat nastere dreptul la compensare sau restituire. Dreptul reclamantilor la restituirea sumelor retinute nelegal a luat nastere din anul 2002, din momentul in care angajatorul a efectuat platile catre reclamanti conform statelor de plata depuse la dosar si necontestate de catre societatea parata.
      Pe fondul cauzei, s-a retinut ca art. 35 din Norme metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin HG nr.44/2004, veniturile in discutie sunt in intregime neimpozabile. Asadar, veniturile obtinute de reclamanti nu trebuiau impozitate si incadrate in venituri salariale din alte surse la care se calculeaza impozitul si contributiile aferente conform legislatiei fiscale.
      In aceste conditii, in temeiul art. 113 pct. 9, 116 pct. 5 si 120 din Codul de procedura fiscala, reclamantii au fost considerati indreptatiti si la plata dobanzilor calculate conform hotararilor de guvern in vigoare la data la care s-au efectuat platile catre reclamanti.
      Impotriva acestei sentinte a declarat apel parata, considerand ca in mod gresit instanta a respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune, intrucat nu poate fi retinuta incidenta art. 132 din codul de procedura fiscala, pentru perioada 2002-2003, textul intrand in vigoare la data de 1.01.2004. Chiar si lasand la o parte acest aspect, textul de lege se aplica numai in raporturile dintre contribuabili si autoritatea fiscala, numai cu privire la creante fiscale. Or, raporturile reclamantilor cu parata sunt de natura civila.
      Pe fondul cauzei, a aratat ca in perioada 1.01.2002-1.01.2004 erau aplicabile dispozitiile OG nr. 7/2001, potrivit art. 21 al. 1 lit. a datorandu-se legal un impozit de 15%, iar in perioada 2004-2007 retinerea impozitului era impusa de art. 52 Cod fiscal. Art. 47 care enumera veniturile exceptate de la impozitare nu mentiona si situatia reclamantilor, referindu-se doar la veniturile obtinute de titularii brevetului, sau de licentiatii acestuia, nu si de inventatori.
      Cum textul de lege reprezentat de art. 47 exclude de la impozitare numai veniturile celui care exploateaza inventia, respectiv titularul brevetului aplicat, a aprecia ca in baza art. 35 din normele metodologice ar fi exceptate de la impozitare si veniturile reclamantilor, ar insemna a accepta ideea ca norma metodologica sa poata adauga la lege.
      Contributia de asigurari sociale a fost corect retinuta, potrivit Legii nr. 19/2000, art. 18. Sunt exceptate de la aceasta datorie in temeiul art. 26 al.1 lit. c drepturile de autor, care nu se confunda cu drepturile inventatorilor, fiind categorii distincte de drepturi de proprietate intelectuala.
      Contributia de asigurari de sanatate a fost retinuta in baza Legii nr. 145/1997 si apoi a OUG nr. 150/2002, datorandu-se de catre reclamanti in considerarea calitatii lor de asigurati, asupra veniturilor asimilate salariilor, si care se supun impozitului pe venit.
      Prin decizia civila nr. 26/25.03.2008, Curtea de Apel Bacau –Sectia comerciala, contencios administrativ si fiscal, a admis apelul, a anulat sentinta si a trimis cauza spre solutionare Tribunalului Neamt –Sectia civila, retinand ca obiectul actiunii constituie o cerere accesorie ce decurge din proprietatea intelectuala asupra brevetelor de inventie, astfel ca instanta competenta era cea de drept comun, si nu de contencios administrativ.
      Decizia a fost mentinuta in recursul declarat de reclamanti, de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, care prin decizia nr. 3587/28.11.2008 a Sectiei sale comerciale a respins recursul, motivand ca prezenta in litigiu a unei societati comerciale nu este de natura a atrage jurisdictia comerciala, raportul dedus judecatii derivand din drepturi de natura civila, respectiv drepturi cuvenite inventatorilor. Pentru acestea, legea reglementeaza la art. 2 lit. b Cod de procedura civila competenta tribunalului ca instanta civila. De asemenea a mai precizat ca, aplicarea unor dispozitii din codul fiscal sau din codul de procedura fiscala nu este de natura a atrage jurisdictia administrativa, contenciosul solutionand litigiile in care cel putin una din parti este o autoritate publica, iar conflictul s-a nascut prin emiterea unui act administrativ sau refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept.
      In consecinta, pe rolul Tribunalului Neamt –Sectia civila a fost inregistrat dosarul sub nr. 163/103/2009, la data de 22.01.2009.
      Analizand intregul probatoriu administrat in cererile conexate, tribunalul a retinut cu prioritate ca exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru sumele aferente perioadelor 1.01.2002-2.07.2004 solicitate de catre cei 12 reclamanti din actiunea conexata, si cu privire la sumele solicitate pentru perioada 1.01.2002-29.06.2004 de catre cei 3 reclamanti din actiunea initiala, este intemeiata, urmand a fi admisa.
      Intre reclamanti si parata s-a incheiat contractul de cesiune nr. 1/23.05.2001 avand ca obiect cedarea dreptului la depunere a cererii de brevet de inventie, acordarea si eliberarea acestuia cu dreptul de invocare a prioritatii conventionale, cu privire la inventia cu titlul „procedeu si instalatie automata de calire a tevilor”. In schimbul acestei cesiuni, societatea cesionara s-a obligat sa acorde cedentilor drepturi patrimoniale de autor in cuantum de 10% din eficienta anuala postcalculata, negociata si statutara prin hotararea Consiliului de Administratie. Prin actiunea introductiva formulata, reclamantii au invocat in sarcina paratei o nerespectare a obligatiilor patrimoniale ce-i reveneau catre inventatori, astfel cum aceasta si le-a asumat prin art. 9 din mentionatul contract, in sensul ca, din totalul sumelor ce li se cuveneau, dansii au fost remunerati cu o suma mai mica, in mod nelegal retinandu-li-se impozit, contributii asigurari de sanatate si contributii asigurari sociale.
      Culpa invocata in sarcina societatii parate nu poate avea, asadar, alt temei, decat cel al raspunderii civile contractuale, reclamantii sustinand drepturile lor de a primi in baza contractului incheiat sume mai mari decat cele efectiv incasate. Drepturile patrimoniale de autor solicitate le sunt cuvenite reclamantilor in baza raporturilor contractuale in care se afla cu parata, astfel ca temeiul in drept al cererii lor este cel reprezentat de dispozitiile art. 969 si 1073 Cod civil, asumat de ei insisi si prin cererea inregistrata initial sub nr. 3670/103/2007.
      Raporturile dintre parti nu pot fi, pentru aceste considerente, de natura fiscala, astfel ca sunt supuse in domeniul prescriptiei extinctive, dispozitiilor legale de drept comun reprezentate de Decretul nr. 167/1958, si nu dispozitiilor art. 132 din OG nr. 92/2003. Potrivit art. 3 si 7 din actul normativ aplicabil, termenul de prescriptie in interiorul caruia poate fi valorificat un drept patrimonial este de 3 ani si incepe sa curga de la data la care se naste dreptul la actiune, in cazul de fata, data incasarii sumelor mai mici si totodata a retinerii sumelor solicitate prin actiune. In aceste imprejurari, reclamantii sunt in termen a solicita doar sumele scadente din urma cu trei ani anterior introducerii cererii de chemare in judecata.
      Intrucat retinerea sumelor cu titlu de impozit, contributie asigurari sociale si contributie asigurari sanatate s-a efectuat partial in anii 2002 si 2003, fata de momentele promovarii cererilor conexate, respectiv 29.06.2007 si 2.07.2007, la mai mult de trei ani de la momentul retinerii, pentru aceste sume actiunea a fost respinsa ca prescrisa.
      In aceste conditii, instantei ii ramane a se pronunta pe fond doar cu privire la sumele retinute ca impozit in martie 2006 si martie 2007, sub care aspect actiunea este intemeiata si a fost admisa in parte pentru considerentele ce se vor detalia in continuare.
      Pentru perioada ramasa in discutie, normele legale care reglementau impozitarea veniturilor sunt cele cuprinse in codul fiscal, Legea nr. 571/2003, si normele metodologice de aplicare a acestuia. Sustinerea paratei legata de faptul ca exceptiile de la regula obligatiei de plata a impozitului, reglementate de art. 47 din codul fiscal, nu ii vizeaza pe reclamanti, este corecta. Dispozitia legala se refera doar la veniturile obtinute de titularul unui brevet sau de catre licentiatii acestuia, care exploateaza inventia. Aceste calitati, astfel cum sunt definite la art. 2 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de inventie, sunt diferite in speta de fata, de calitatea de inventator, la care textul nu face referire. In prezenta cauza, reclamantii au calitatea de inventatori, iar parata pe cea de titulara a brevetului si totodata persoana care exploateaza inventia.
      Punctul 35 referitor la art. 47, din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004, si mentinute prin HG nr. 84/2005 de modificare si completare a acestor norme, stipuleaza insa expres ca „venitul obtinut de catre persoana fizica avand calitatea de inventator conform prevederilor art. 3 din Legea nr. 64/1991, republicata, cu modificarile ulterioare, ca urmare a transmiterii prin cesiune a dreptului la brevetul de inventie, este in intregime neimpozabil”.
      Normele metodologice au valoarea unei legi interpretative, care se integreaza in actul normativ anterior, care se interpreteaza. Valoarea lor este de a lamuri modul de aplicare a legii interpretate, astfel cum trebuia inteles inca de la momentul edictarii ei. Calitatea de inventator a reclamantilor nu este contestata, iar dreptul lor la brevet de inventie, reglementat la art. 3 din Legea nr. 64/1991, a fost transmis prin cesiune, catre parata. Punctul 35 are in vedere in mod explicit exact situatia reclamantilor din prezenta speta, referindu-se la venitul obtinut de inventator din cesionarea dreptului la brevet.
      Interpretarea data de parata in sensul ca pct. 35 ar avea in vedere veniturile obtinute de titularul de brevet din cesiunea brevetului nesocoteste exprimarea textului de lege, care nu lasa nici un dubiu, in sensul ca se refera la inventator si la cesiunea dreptului la brevet, nu a brevetului.
      Parata s-a mai aparat invocand faptul ca o opinie contrara ar echivala cu situatia in care o norma de aplicare ar modifica textul de lege. Data fiind insa interpretarea logica a textului de lege care este lipsit de neclaritati, a nu-i recunoaste sensul si domeniul de aplicare, ar goli de continut o norma legala in vigoare, ce le era aplicabila reclamantilor, ceea ce este mai grav decat o tehnica defectuoasa de legiferare, ce nu este imputabila autoritatii judecatoresti. Reglementarea adusa prin aceste norme metodologice raspunde, foarte probabil, intentiei legiuitorului de a aplica o politica fiscala diferentiata si favorizanta pentru aceasta categorie de subiecti (inventatorii), tocmai in considerarea interesului pe care-l antreneaza pentru societate sprijinirea actului de creatie (stiintifica, tehnica), ale carui beneficii se rasfrang in ultima analiza in sporul bogatiei si prestigiul national. Sub acest aspect, si printr-o interpretare teleologica a textului de lege se ajunge la aceeasi concluzie a aplicabilitatii pct. 35 din norme metodologice la situatia reclamantilor si la intemeierea in parte a actiunii lor.
      Intrucat in mod nelegal parata a operat aceste retineri cu titlu de impozit care, in fapt nu era datorat, sumele astfel retinute reprezinta drepturi patrimoniale de autor cuvenite reclamantilor in temeiul contractului incheiat, si pe care acestia sunt indreptatiti a le obtine intocmai, asa cum stipuleaza art. 1073 Cod civil: „creditorul are dreptul de a dobandi indeplinirea exacta a obligatiei”.
      Cat priveste cererea de obligare a paratei si la plata de dobanzi, aceasta este intemeiata in considerarea prevederilor art. 1088 Cod civil. Asa cum prevede si textul de lege aplicabil, despagubirile care sa asigure o reparare integrala a pagubei suferite, reprezentate de lipsirea de folosinta banilor cuveniti, in temeiul evaluarii legale a daunelor, se situeaza la nivelul dobanzii legale, astfel cum este stabilit de OG nr. 9/2000. Data fiind natura civila contractuala a raportului de drept dintre parti, nu exista temei pentru aplicarea cotei majorarilor de intarziere reglementate de hotararile de Guvern invocate de reclamanti, domeniul de aplicare a acestora reprezentandu-l neplata obligatiilor bugetare.
      Avand in vedere si prevederile art. 274 si 276 Cod de procedura civila, intrucat parata se afla in culpa procesuala, fiind cazuta partial in pretentii, a fost obligata a plati reclamantilor si parte din cheltuielile de judecata efectuate de acestia, reprezentand onorarii de avocat din toate ciclurile si stadiile procesuale desfasurate.
      Impotriva sentintei civile mai susmentionate au declarat in termen legal apeluri reclamantii A.P. s. a si parata S.C. A.T.P.R. S.A.
      Reclamantii au criticat hotararea primei instante sub aspectul gresitei solutii de admitere si exceptiei prescriptiei dreptului la actiune pentru perioada 1.01.2002-2.07.2004, privind sumele retinute cu titlu de impozit, contributie asigurari sociale si contributie asigurari sanatate in anii 2002 si 2003.
      Parata S.C. A.T.P.R.S.A., a criticat sentinta, intrucat prima instanta gresit a admis cererea reclamantilor in ceea ce priveste restituirea sumelor calculate, retinute si virate cu titlu de impozit pe venit in luna martie 2006 – martie 2007, solicitand astfel schimbarea in parte a sentintei apelate, in sensul respingerii cererii de chemare in judecata.
      Analizand sentinta civila apelata sub aspectul motivelor de apel, dar si din oficiu, in temeiul art.295 Cod procedura civila, Curtea de Apel retine urmatoarele:
      La data de 23.05.2001, parata S.C. A.T.P.R. S.A. a incheiat cu 17 salariati/fosti salariati, printre care si reclamantii-apelanti din prezenta cauza, contractul de cesiune nr. 1 („Contractul de cesiune”). Contractul de cesiune are ca obiect transferul dreptului la depunerea cererii de brevet de inventie, la acordarea si eliberarea brevetului de inventie, precum si dreptul la invocarea prioritatii conventionale. Drept urmare, la data de 28.05.2001, a constituit la OSIM depozitul national reglementar referitor la inventia in discutie. Ulterior, prin hotararea nr. 4/216/24.07.2002 emisa de OSIM a fost incuviintata acordarea brevetului nr. 117862 in favoarea S.C. P. S.A. Roman, actuala A.T.P.R.. In baza art. 9 din Contractul de cesiune, parata a acordat reclamantilor-apelanti anumite sume de bani, cu titlu de pret al cesiunii. Asupra sumelor de bani achitate, parata in calitate de platitor de venituri, a procedat, in baza dispozitiilor legale in vigoare, la calcularea, retinerea si virarea catre autoritatile fiscale a sumelor datorate cu titlu de impozit, contributii de asigurari sociale (CAS) si asigurari de sanatate (CASS) aferente platilor efectuate catre intimati.
      In ceea ce priveste admiterea exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune, prima instanta a retinut in mod corect incidenta prescriptiei extinctive art.3 si 7 din Decretul-Lege nr.167/1958, sub acest aspect hotararea este legala si temeinica.
      Astfel, potrivit art. 3 din Decretul-lege nr. 167/1958, termenul de prescriptie in cazul obligatiilor patrimoniale este de 3 ani, termen care, in lipsa altor reglementari legale incidente, curge de la data nasterii dreptului la actiune, in conformitate cu dispozitiile art. 7 din acest act normativ. In speta, data nasterii dreptului la actiune coincide cu momentul retinerii de catre subscrisa a sumelor in discutie;
      - pretentiile aferente actiunilor introductive cuprind si sumele cu titlu de impozit, asigurari de sanatate si contributii la asigurari sociale care au fost retinute in perioada 2002-2003;
      - actiunea care a format obiectul dosarului nr. 3670/103/2007 a fost introdusa la data de 02.07.2007, iar actiunea care a format obiectul dosarului nr. 3726/103/2007 a fost introdusa la data de 05.07.2007, rezulta ca, in speta, termenul de prescriptie de 3 ani, reglementat de art. 3 din Decretul-lege nr. 167/1958, termen in cadrul caruia intimatii-apelanti isi puteau valorifica dreptul la actiune in vederea obtinerii sumelor pretinse cu titlu de retineri reprezentand impozit, CAS si CASS aferente perioadei 01.01.2002-31.12.2003, era expirat la data promovarii litigiilor.
      Potrivit art. 1 alin. (2) din Decretul-lege nr. 167/1958, avand in vedere prescriptia dreptului de a solicita sumele pretinse cu titlu de debit principal, rezulta ca aceeasi solutie se impune si cu privire la dobanzile aferente (accesorii).
      In speta nu este incident termenul de prescriptie de 5 ani reglementat de art.132 Cod procedura fiscala.
      Astfel, potrivit art. 132 C.pr. fisc. (in forma in vigoare la momentul promovarii cererii de chemare in judecata): „Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creantelor fiscale se prescrie in termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care a luat nastere dreptul la compensare sau restituire”. Ca atare, rezulta ca termenul de prescriptie in discutie se aplica numai in cazul contribuabililor care urmaresc recuperarea unor creante fiscale, adica numai in cazul raporturilor persoanelor fizice/juridice platitoare de impozite, taxe etc. cu autoritatile fiscale. Raporturi de acest gen s-au stabilit intre parata si autoritatile fiscale la momentul achitarii sumelor in discutie, nu intre parata si apelantii-reclamanti;
      - raporturile dintre parata si apelantii-reclamanti nu pot da nastere unor creante fiscale. Concret, prin cererile de chemare in judecata reclamantii-apelanti solicita recuperarea unei pretinse creante ce ar fi rezultat din diminuarea sumelor achitate cu titlu de venituri din drepturi de proprietate intelectuala in conformitate cu Contractul de cesiune. Prin urmare, aceste sume sunt guvernate, sub aspectul prescriptiei extinctive, de dispozitiile dreptului comun (termenul de 3 ani prevazut de Decretul-lege nr. 167/1958), astfel cum in mod corect a retinut prima instanta;
      - litigiul a fost inregistrat pe rolul sectiei civile, nu al celei de contencios;
      - natura civila a litigiului reprezinta o problema de drept dezlegata, prin raportare la dispozitiile art. 315 alin. (1) C.pr. civ. Astfel, prin decizia nr. 26/2008 pronuntata de Curtea de Apel Bacau, Sectia Comerciala, de Contencios Administrativ si Fiscal in apelul promovat in prezenta cauza (dosarul nr. 3670/103/2007) in primul ciclu procesual (decizie irevocabila prin respingerea recursului) se stabileste ca in speta nu sunt incidente dispozitiile art. 132 C.pr. fisc.
      Apelantii-reclamanti au interpretat gresit dispozitiile legale pe care le sustin in sensul admiterii apelului formulat pentru urmatoarele argumente:
      Reclamantii-apelanti se prevaleaza eronat de incidenta dispozitiilor art. 14 si 21 alin. (4) C.pr. fisc. In speta nu suntem in prezenta unei creante fiscale, aspect confirmat si de art. 21 alin. (1) C.pr. fisc. Care prevede ca: „Creantele fiscale reprezinta drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezulta din raporturile de drept material fiscal” intre parata si inventatori nu exista astfel de raporturi. Astfel, dispozitiile art. 14 C.pr. fisc. se refera la criteriul economic in stabilirea obligatiei de achitare a impozitelor catre stat, iar dispozitiile art. 21 alin. (4) C.pr. fisc. se refera restituirea sumelor in cadrul raporturilor dintre contribuabil (subscrisa) si autoritatea fiscala;
      - dispozitiile art. 2 alin. (2) C.pr. fisc. Sunt incidente numai in ceea ce priveste aspectele legate de „sume datorate bugetului general consolidat”, aspecte care intereseaza raporturile dintre contribuabili (persoane fizice sau juridice) si autoritatile fiscale, nu si pe cele dintre persoane fizice si persoane juridice, cum este cazul in prezenta speta;
      - in contextul in care nu suntem in prezenta unei creante bugetare, reclamantii-apelanti se prevaleaza eronat de dispozitiile art. 1 alin. (3) din C.fisc, care prevede ca: „In materie fiscala, dispozitiile prezentului cod prevaleaza asupra oricaror prevederi din alte acte normative, in caz de conflict intre acestea aplicandu-se dispozitiile Codului fiscal.”. Concluzia este confirmata si de dispozitiile art. 1 alin. (1) si (3) din C.pr. fisc, care definesc sfera de aplicare a actului normative in discutie, adica „drepturile si obligatiile partilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor si taxelor datorate bugetului de stat si bugetelor locale” si notiunea de administrare a taxelor, adica „ansamblul activitatilor desfasurate de organele fiscale”.
      - invocarea de catre reclamantii-apelanti a dispozitiilor art. 22 din Decretul-lege nr. nr. 167/1958 este rezultatul unei erori, intrucat dispozitia legala in discutie priveste imprescriptibilitatea/termenul general de prescriptie de 30 de ani aplicabil in materia actiunilor reale, nefiind incident in materia actiunilor personale cum este cea de fata (in cadrul careia se invoca un drept de creanta);
      - reclamantii-apelanti invoca eronat in sustinerea incidentei termenului de prescriptie de 5 ani, dispozitiile O.G nr. 68/1997 privind procedura de intocmire si depunere a declaratiilor de impozite si taxe si ale O.G nr. 61/2002 privind colectarea creantelor bugetare. Astfel, ambele acte normative erau abrogate la data promovarii cererilor de chemare in judecata, conform art. 242 C.pr. fisc.;
      - cat priveste dispozitiile art. 23 din Decretul-lege nr. 167/1958 de care se prevaleaza reclamantii-apelanti, acestea confirma faptul ca solutia instantei de fond este corecta. Astfel, textul in discutie prevede ca: „Impozitele si taxele datorate statului precum si primele asigurarilor prin efectul legii, raman supuse dispozitiilor privitoare la prescriptie din legile speciale”. Prin urmare, derogarile instituite de dispozitia legala mentionata cu privire la termenele de prescriptie in legatura cu impozite si taxe sunt incidente numai in ceea ce priveste raporturile dintre contribuabili si autoritatile fiscale.
      In ce priveste apelul formulat de apelanta parata, Curtea apreciaza ca acesta este fondat, instanta de fond, gresit a admis pretentiile conexe formulate de apelantii-reclamanti cu privire la sumele ce reprezinta impozit nelegal retinut in anii 2006 si 2007, precum si dobanda aferenta.
      Sumelor retinute cu titlu de impozit in perioada 2006-2007 le sunt aplicabile dispozitiile Codului fiscal, in forma in vigoare la data de 1.01.2006.
      Prima instanta a ignorat dispozitiile art.47 si 52 Cod fiscal, care prevad ca veniturile obtinute din cesiunea dreptului de a depune cererea de brevet sunt impozabile.
      In calitate de beneficiari ai veniturilor din drepturi de proprietate intelectuala, reclamantilor-apelanti le incumba obligatia achitarii impozitului pe venit, asa cum rezulta din urmatoarele aspecte:
      Conform art. 41 lit. a) C.fisc: „Categoriile de venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor prezentului titlu, sunt urmatoarele: a) venituri din activitati independente, definite conform art. 46”;
      Art. 46 alin. (1) si (4) la care face referire dispozitia legala citata dispun in sensul ca: „(1) Veniturile din activitati independente cuprind veniturile comerciale, veniturile din profesii libere si veniturile din drepturi de proprietate intelectuala, realizate in mod individual si/sau intr-o forma de asociere, inclusiv din activitati adiacente. (...)
      Veniturile din valorificarea sub orice forma a drepturilor de proprietate intelectuala provin din brevete de inventie, desene si modele, mostre, marci de fabrica si de comert, procedee tehnice, know-how, din drepturi de autor si drepturi conexe dreptului de autor si altele asemenea”;
      Potrivit art. 52 alin. (1) C.fisc: „Platitorii urmatoarelor venituri au obligatia de a calcula, de a retine si de a vira impozit prin retinere la sursa, reprezentand plati anticipate, din veniturile platite: a) venituri din drepturi de proprietate intelectuala”.
      Reclamantii-apelanti nu sunt exceptati de la obligatia achitarii impozitului
      - cadrul legal aplicabil: de la regula impozitarii veniturilor din drepturi de proprietate intelectuala prevazuta de art. 41 lit. a) C.fisc, legiuitorul a instituit si anumite exceptii, de stricta interpretare si aplicare. Aceste exceptii sunt cuprinse in art. 47 C.fisc. Si nu se refera si la situatia intimatilor, astfel: „(1) Nu sunt venituri impozabile: a) veniturile obtinute prin aplicarea efectiva in tara de catre titular sau, dupa caz, de catre licentiatii acestuia a unei inventii brevetate in Romania, incluzand fabricarea produsului sau, dupa caz, aplicarea procedeului, in primii 5 ani de la prima aplicare, calculati de la data inceperii aplicarii si cuprinsi in perioada de valabilitate a brevetului; b) venitul obtinut de titularul brevetului prin cesionarea acestuia.
      (2) De prevederile alin. (1) beneficiaza persoanele fizice care exploateaza inventia, respectiv titularul brevetului aplicat.”
      - din interpretarea dispozitiilor legale in discutie rezulta ca legiuitorul a exceptat de la impozitare veniturile obtinute de titularul brevetului/licentiatii acestuia din aplicarea/exploatarea inventiei si cele obtinute de titularul brevetului de inventie din cesiunea acestuia. Ca atare, de exceptia in discutie beneficiaza in mod exclusiv subiectele mentionate, iar nu si inventatorii (pentru venituri obtinute din cesiunea dreptului de a depune cererea de eliberare a brevetului de inventie). Prin raportare la principiul exceptio est strictissimae interpretationes et aplicationes rezulta ca, daca legiuitorul ar fi dorit sa excepteze de la regula impozitarii si alte persoane fizice decat titularii brevetului de inventie/licentiatii acestora, atunci acesta ar fi prevazut in mod expres o atare derogare in cuprinsul art. 47 C.fisc, ceea ce nu este cazul in speta.
      Fata de argumentele prezentate rezulta ca prima instanta a retinut corect imprejurarea ca dispozitiile art. 47 C.fisc - sediul materiei in privinta categoriilor de persoane exceptate de la regula impozitarii veniturilor rezultand din drepturi de proprietate intelectuala - nu vizeaza situatia reclamantilor. Totusi, in mod contradictoriu, a apreciat eronat ca parata a retinut in mod nelegal impozitul aferent sumelor achitate cu acest titlu in lunile martie ale anilor 2006 si 2007.
      Hotararea primei instante ignora principiul potrivit caruia exceptiile sunt de stricta interpretare si aplicare, intrucat categoriile exceptate de la regula impozitarii veniturilor din drepturi de proprietate intelectuala sunt clar reglementate de art. 47 C.fisc.
      Art. 3 din Legea 64/1991 prevede ca dreptul la brevet de inventie apartine inventatorului sau succesorului sau in drepturi, iar art.45 face distinctie intre „dreptul la brevet, dreptul la acordarea brevetului si drepturile care decurg din brevet”.
      Interpretand contractul de cesiune dintre reclamanti si parata prin prisma acestor dispozitii legale, concluzia ce se impune este aceea ca societatea parata are calitatea de succesori in drepturi a inventatorilor care i-au cesionat dreptul la depunerea cererii de brevet, la acordarea si eliberarea brevetului.
      Reclamantii, in calitate de inventatori, nu au transmis prin cesiune dreptul la brevetul de inventie, pentru a le fi aplicabile dispozitiile pct. 35 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal.
      Dreptul la brevetul de inventie s-a nascut direct in patrimoniul societatii parate, ca succesor in drepturi al inventatorilor, in sensul prevederilor art. 2 lit. (m) din Legea 64/1991.
      Norma juridica citata vizeaza veniturile obtinute de titularul de brevet (care are in acelasi timp si calitatea de inventator) din cesiunea brevetului si nu din cesiunea dreptului de a depune cererea pentru eliberarea brevetului de inventie.
      Fata de considerentele expuse, Curtea constata ca prima instanta a interpretat gresit dispozitiile legale ce au incidenta in cauza, urmand ca in temeiul art. 296 Cod procedura civila va admite apelul apelantei-parate.