InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti

Evacuare

(Sentinta civila nr. 2476 din data de 19.03.2009 pronuntata de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti)

Domeniu Contracte | Dosare Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti | Jurisprudenta Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti

Dosar nr. 413/302/2009
Sentinta civila  nr. 2476
Sedinta publica de la 19 martie 2009
Pe rol judecarea cauzei civile  privind pe reclamanta  T A in contradictoriu cu  paratul  O V, avand ca obiect  evacuare.
La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns reclamanta, personal, lipsa fiind paratul.
Procedura legal indeplinita.
S-a expus referatul cauzei de catre grefierul de sedinta  dupa care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanta constata cauza in stare de judecata si acordul cuvantul in cadrul dezbaterilor pe fondul cauzei.
  Reclamanta, personal, solicita admiterea cererii si evacuarea paratului din imobilul situat in Bucuresti, pentru motivele aratate in cuprinsul actiunii. Nu solicita cheltuieli de judecata.
INSTANTA
Deliberand asupra cauzei civile de fata,
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei sectorului 5 Bucuresti la data de 19.01.2009 sub nr. 413/302/2009, reclamanta  T A a chemat in judecata pe paratul O V,  solicitand  instantei ca, prin hotararea ce o va pronunta, sa dispuna evacuarea paratului din imobilul situat in Bucuresti, pentru imposibila convietuire.
In fapt, reclamanta a aratat ca paratul a trait in concubinaj trei ani cu fiica sa, T P C, diagnosticata cu handicap gradul II psihic.
A mai aratat reclamanta ca, impreuna cu sotul sau, sunt proprietarii imobilului mentionat, precum si faptul ca si-au dat acordul ca paratul sa locuiasca in imobil, pentru fiica lor. In toti acesti ani, reclamanta si familia sa au fost amenintati si jigniti in permanenta de parat.
Cererea nu a fost intemeiata in drept.
Actiunea a fost legal timbrata cu suma de 10 lei taxa judiciara de timbru si timbru judiciar 0,3 lei, atasate la dosar.
S-au depus la dosar certificatul de incadrare in grad de handicap nr 420/10.02.2009, contractul de vanzare-cumparare aut sub nr 1744/20.06.2003 de B N P C A-R.
Desi legal citata, paratul  nu a formulat intampinare si nu s-a prezentat in instanta pentru a formula probe in aparare.
Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:
Potrivit contractului de vanzare-cumparare nr.1744/20.06.2003, autentificat de BNP C A R, reclamanta T A, impreuna cu sotul sau, au dobandit dreptul de proprietate asupra imobilului situat in Bucuresti.
Instanta retine ca, in virtutea art.480 C.civ., reclamanta se bucura de toate atributele dreptului de proprietate asupra locuintei ce a facut obiectul contractului de vanzare-cumparare sus mentionat, respectiv jus utendi – dreptul de a folosi bunul, jus fruendi – dreptul de a-i culege fructele si jus abutendi – dreptul de a dispune de bun. Dreptul de proprietate este un drept absolut, in sensul ca acesta confera titularului sau exercitiul tuturor prerogativelor sale, in limitele prevazute de lege.
In plus, aceasta poate exercita singura actiunea in evacuare, aceasta avand caracterele juridice ale unui act de normala administrare a imobilului, reclamanta beneficiind si de prezumtia mandatului tacit reciproc intre soti.
In consecinta, instanta apreciaza faptul locuirii paratului in imobilul asupra caruia reclamanta este titulara a dreptului de proprietate, alaturi de sotul sau, drept o ingerinta in exercitarea prerogativelor sale de proprietar, paratul nejustificand vreun titlu care sa-i confere dreptul de a locui in imobil.
De altfel, paratul nu a formulat aparari in instanta, neprezentandu-se si nedepunand intampinare, pentru a proba contrariul celor invederate si sustinute de catre reclamanta, prin probele depuse la dosar.
Avand in vedere aceste considerente, instanta, in temeiul art.480 C.civ., va admite actiunea, astfel cum a fost formulata si va dispune evacuarea paratului din imobilul situat in Bucuresti.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite actiunea precizata formulata de reclamanta T A, domiciliata in Bucuresti, in contradictoriu cu paratul OATU VASILE.
Dispune evacuarea paratului din imobilul situat in Bucuresti, pentru lipsa titlului locativ.
Cu drept de apel in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi,  19 martie 2009.



 

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contracte

Nulitate act - Hotarare nr. 735 din data de 10.10.2017
Dobanzi comerciale. Titlu executoriu. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 17/R/2010 din data de 04.01.2010
Prestari servicii apa. Necontorizat. - Decizie nr. 111/R/2010 din data de 01.02.2010
Recurs prest tab - Sentinta civila nr. 05695 din data de 25.01.2010
LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 180 din data de 24.02.2016
Cerere cu valoare redusa. Cerere de restituire a unui imprumut, formulata inainte de termenul scadent. - Sentinta civila nr. 429 din data de 09.10.2014
Instrainarea si dobandirea terenurilor prin acte juridice intre vii, doar prin incheierea ad validitatem a actului in forma autentica - Decizie nr. 156 din data de 28.02.2013
Constatare a nulitatii absolute a clauzei privind onorariul de succes din contractul de asistenta juridica - Decizie nr. 755 din data de 27.09.2012
Obligare incheiere contract in forma autentica - Decizie nr. 367 din data de 18.10.2010
Despagubiri contractuale - Sentinta comerciala nr. 791/C din data de 20.04.2010
Contract de vanzare-cumparare - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
Contract de leasing - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
EFECTELE TERMENULUI DE 45 DE ZILE PREVAZUT LA ART.31 ALIN. 3 DIN LEGEA NR. 47/1992 - Decizie nr. 103 din data de 15.02.2010
Perfectare act - Sentinta civila nr. 683 din data de 12.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 688 din data de 13.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 622 din data de 05.07.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 235 din data de 07.03.2012
Revendicare - Sentinta civila nr. 54 din data de 25.01.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 76 din data de 26.01.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 1576 din data de 21.12.2011