BANCI. OPERATIUNI BANCARE

Cod ECLI    ECLI:RO:TBBUC: X
R O M A N I A

TRIBUNALUL BUCURESTI                                                     Dosar nr. X 
SECTIA X

SENTINTA CIVILA Nr. X
Sedinta publica din data de X
Tribunalul constituit din :
PRESEDINTE   :         X
GREFIER   :   X

Pe rol se afla solutionarea cauzei civile formulata de reclamantii X si X in contradictoriu cu parata X.
La apelul nominal facut in sedinta publica, se prezinta reclamantii reprezentati de avocat cu imputernicire avocatiala colectiva la fila 27 vol.II, parata reprezentata de dna avocat Andrei Nicoleta cu imputernicire avocatiala la fila 214 vol.II.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier care invedereaza ca cererea are ca obiect nulitate act juridic, se afla in stadiul procesual fond, procedura de citare a partilor este legal indeplinita; s-a solicitat judecarea cauzei in lipsa partilor.
Parata, prin avocat sustine ca a antamat exceptia necompetentei materiale, insa nefiind indicata valoarea obiectului cererii, nu a invocat aceasta exceptie.
Reclamantii, prin avocat sustin ca au precizat valoarea obiectului dedus judecatii prin raspunsul formulat la intampinarea paratei, aceasta valoare fiind de 360.342,45 lei, superioara pragului de 200.000 lei.
Tribunalul comunica paratei un exemplar al raspunsului la intampinare.
Parata, prin avocat considera ca nu este corect calculul efectuat de reclamanti deoarece s-a raportat la o diferenta de curs de 1,78, dar pentru trecut a existat o majorare spectaculoasa a CHF in anul 2014. Precizeaza ca a efectuat un calcul pana in pezent si rezulta o suma de aproximativ 94.000 Euro, deci se depaseste valoarea de 200.000 lei.
Tribunalul acorda cuvantul partilor asupra competentei de solutionare a cauzei.
Partile, prin reprezentanti, avand pe rand cuvantul, sustin ca este competent tribunalul sa solutioneze litigiul.
Tribunalul apreciaza ca este competent sa solutioneze cauza in raport de valoarea obiectului dedus judecatii, potrivit dispozitiilor prevazute de art.95 pct.1 si art.94 lit.k Cod procedura civila.
Totodata, acorda cuvantul partilor asupra cererilor in probatoriu.
Reclamantii, prin avocat solicita incuviintarea probei cu insrisurile atasate si solicita sa i se puna in vedere paratei sa depuna mai multe hotarari judecatoresti pronuntate in contradictoriu cu aceasta, in care au fost analizate aceleasi clauze cu cele contestate in prezenta cerere, pentru a dovedi caracterul preformulat al contractelor incheiate de parata.
De asemenea, solicita incuviintarea probei cu interogatoriul propus paratei privind fapte personale ale acesteia referitoare la mecanismul de risc valutar, la faptul ca au fost indrumati in contractarea unui credit in aceasta moneda, desi obtineau venituri in lei si nu in CHF.
Parata, prin avocat solicita respingerea solicitarii reclamantilor de infatisare a hotararilor judecatoresti intrucat nu au relevanta in cauze, privesc contracte diferite de cel analizat in speta de fata si instanta nu are obligatia de a se raporta la solutia altor instante. De asemenea, se opune probei cu interogatoriu, considerand-o neutila solutionarii cauzei.
In aparare, solicita incuviintarea probelor cu inscrisuri si interogatoriul reclamantilor, privind discutiile purtate in perioada precontractuala, in dovedirea faptului ca de la formularea cererii si pana la semnarea contractului au trecut mai mult de doua luni.
Reclamantii, prin avocat se opun probei cu interogatoriu solicitate de parata, insa in masura in care va fi admisa, solicita incuviintarea acestei probe pentru egalitate de tratament. De asemenea, considera ca se impune acordarea unui nou termen de judecata pentru a se avea in vedere si solutia ce va fi pronuntata de Curtea Constitutionala cu privire la conversia monedei.
Tribunalul incuviinteaza proba cu inscrisuri pentru reclamanti si parata, respinge solicitarea reclamantilor referitoare la depunerea de catre parata a hotararilor judecatoresti pronuntate in litigii similare, constatand pe de o parte, faptul ca nu se indica in concret care sunt hotararile solicitate, iar pe de alta parte, faptul ca acestea nu au relevanta in cauza, avand in vedere faptul ca instanta a fost sesizata cu o cerere derivand dintr-un anumit raport juridic.
Totodata, va respinge proba cu interogatoriu solicitata de reclamanti si de parata, avand in vedere ca aspectele ce se doreste a fi dovedite pot fi extrase din inscrisurile atasate la dosar, proba nefiind utila solutionarii cauzei.
Fata de solicitarea reclamantilor de amanare a judecatii cauzei pana la pronuntarea Curtii Constitutionale asupra intrebarilor preliminare, urmeaza sa fie respinsa cu motivarea ca instanta va pronunta o hotarare in raport de cadrul normativ in vigoare la momentul pronuntarii.
Tribunalul constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul asupra fondului cererii.
Reclamantii, prin avocat solicita admiterea cererii astfel cum a fost formulata, rezervandu-si dreptul de a solicita cheltuieli de judecata pe cale separata.
In ceea ce priveste situatia de fapt expusa, mentioneaza ca au fost indrumati sa contracteze un credit in CHF ca fiind mai avantajos, desi realizeaza venituri in lei, banca le-a alimentat contul in Euro si suma a fost transmisa direct vanzatorului deoarece creditul a fost solicitat pentru achizitionarea unui imobil.
Sustin ca nu au fost informati cu privire la riscul devalorizarii monedei CHF, fiind abuziva clauza referitoare la riscul valutar. Referitor la clauza ce stipuleaza comisionul de acordare, solicita sa se retina ca nu este echivalentul unei prestatii a bancii, in contract nefiind indicate care sunt aceste prestatii pentru care se percepe comisionul.
Totodata, arata ca a fost incheiat un contract standard, preformulat, nu a existat posibilitatea reala a unei negocieri.
Parata, prin avocat solicita respingerea cererii de chemare in judecata, sa se constate ca clauza referitoare la comisionul de acordare este exceptata de la exercitarea controlului judiciar, a fost perceputa in cuantum fix, cunoscut de la data incheierii contractului si este echivalentul cheltuielilor efectuate de banca cu monitorizarea creditului pe intreaga perioada de derulare a contractului, nefiind percepute alte cmisioane. Mai mult, acest comision era permis de legislatia in vigoare la data incheierii contractului, este acceptat si in prezent fiind reglementat de OUG nr. 50/2010.
In ceea ce priveste clauza de risc valutar, sustine ca reprezinta transpunerea principiului nominalismului valutar, fiind obligatorie restituirea creditului in aceeasi moneda in care a fost contractat.
Mai sustine ca reclamantii au optat pentru achizionarea creditului in aceasta moneda deoarece prezenta avantaje fata de costurile creditelor in alte monede la acel moment, iar din inscrisuri reiese ca suma a fost transferata reclamantilor in CHF si acestia au schimbat-o in euro. Mentioneaza ca va solicita cheltuieli de judecata pe cale separata.
Tribunalul declara dezbaterile inchise si retine cauza spre solutionare.

TRIBUNALUL,

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de X, reclamantii X si X au chemat in judecata pe parata X SA, solicitand sa  se constate caracterul abuziv si nulitatea absoluta a clauzei privind comisionul de acordare a creditului prevazuta de art.1.3 lit.a) din contractul de credit nr.X, sa fie obligata parata la restituirea comisionului de acordare a creditului, precum si la plata dobanzii legale aferenta acestei sume, sa se constate caracterul abuziv si nulitatea absoluta a clauzei de risc valutar cuprinsa de art.6.3 din contract si in consecinta sa se dispuna stabilizarea cursului de schimb valutar RON/CHF la valoarea existenta la data incheierii contractului, sa fie obligata parata la restituirea catre reclamanti a sumelor achitate suplimentar cu titlu de diferenta de curs valutar de la data platii acestora de catre reclamanti, precum si la plata dobanzii legale aferente de la data fiecarei plati.
In motivare, reclamantii au aratat ca au incheiat cu banca parata contractul de credit nr.X avand ca obiect suma de X CHF ce urma sa fie rambursata in 252 rate lunare egale.
Pe parcursul derularii contractului reclamantii au alimentat contul curent in RON, iar parata a retras la scadentele de rambursare suma corespunzatoare in RON, pe care a  schimbat-o in CHF la cursul bancii.  Reclamantii au optat pentru un credit in CHF la indrumarea bancii, intelegand ca utilizarea scriptica a CHF este cea mai buna solutie in cazul creditelor pe termen lung. Banca nu a informat reclamantii despre caracterul de moneda de refugiu al CHF si ca vor fi obligati sa suporte orice depreciere a RON in raport de CHF.
Banca a cunoscut riscul de hipervalorizare a CHF si cu toate acestea a indrumat reclamantii spre aceasta moneda, din dorinta de a obtine profituri mai mari.
Clauza de la art.1.3 lit.a) referitor la comisionul de acordare nu se inscrie in notiunea de obiect principal al contractului. Aceasta clauza nu a fost negociata cu imprumutatii, carora nu le-a fost permis sa aduca nicio modificare contractului. Acest comision este lipsit de o contraprestatie, fiind echivalentul unui serviciu fictiv, ceea ce a dat nastere unui dezechilibru in defavoarea consumatorilor. In realitate, acest comision, care nu a fost definit in contract,  reprezinta o dobanda mascata.
Analiza documentatiei de credit si a inscrisurilor aferente ar fi asimilabila unui comision de analiza, iar nu unuia de acordare.
Clauza de restituire a creditului in moneda creditului prevazuta de art.6.3 nu este esentiala, intrucat are menirea de a proteja banca de riscul devalorizarii monedei nationale.
Era necesar ca mecanismul de schimb al monedei straine sa fie explicat transparent in contract, astfel incat consumatorului sa i i se acorde posibilitatea obiectiva de a evalua riscurile economice ale obligarii sale. Totodata, contractul nu prevede ca returnarea creditului urma sa se faca la un curs majorat fata de cel de la data acordarii creditului.
Banca nu a prezentat reclamantilor vreo alta varianta de creditare, fie intr-o alta valuta, fie in moneda nationala.
In drept, reclamantii au indicat prevederile art.194 si urm. Cod proc.civila, art.1 alin.3, art.4, art.6, art.14 din legea nr.193/2000.

In aparare, parata a depus intampinare (fila 33 vol.II) prin care a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata.
In motivare, parata a aratat ca clauza de la art. 1.3 lit.a) din Contractul de Credit referitoare la comisionul de acordare nu are caracter abuziv
Comisionul reprezinta o parte din pretul/costul creditului acordat, iar clauza care il reglementeaza este exprimata intr-un limbaj clar si inteligibil, neputand fi cenzurata.
Comisionul reprezinta contravaloarea costurilor angrenate de Banca in vederea punerii la dispozitie a creditului si a mentinerii structurii acestuia, costuri separate de dobanda. Comisionul de acordare credit fiind perceput pentru servicii pe care Banca le presteaza in vederea acordarii creditului.
Clauza care reglementeaza comisionul de acordare nu poate fi apreciata ca fiind abuziva avand in vedere ca reprezinta contraprestatia serviciului de analizare a cererii de creditare si a restului documentatiei de credit, fiind stabilit in mod clar si neechivoc prin Contractul de Credit. Acest comision a fost perceput pentru acordarea creditului, operatiune care a generat costuri in sarcina Bancii, dupa cum reiese din chiar denumirea acestui comision.
Valoarea comisionului de acordare a fost prevazuta in mod clar si inteligibil, inca de la data semnarii contractului. Banca a pus la dispozitia reclamantilor un proiect al contractului de credit si informatii suficiente cu privire la conditiile financiare ale contractarii creditului pe care acestia puteau sa le analizeze.
Comisionul era permis de legislatia in vigoare la momentul semnarii Contractului si a fost mentinut ulterior, dupa intrarea in vigoare a OUG 50/2010 - un comision de analiza dosar, intr-o suma indicata chiar in contractul de credit, si pe de alta parte modul de calcul al acestuia este legal si corect. Comisionul de acordare este perceput pentru servicii pe care Banca le presteaza in vederea acordarii creditului.
Creditul a fost acordat in contul curent deschis pe numele clientului, in CHF si a fost utilizat conform solicitarilor clientului, respectiv transformarea sumei in EURO si utilizarea acesteia. In ceea ce priveste rambursarea creditului: incepand cu prima scadenta a creditului si pana in prezent, ratele s-au achitat prin depunere de CHF la casierie sau prin depunere de RON in contul curent si transformarea de catre banca, la solicitarea clientului, in CHF.
Clauzele contestate reflecta regula generala aplicabila in materia imprumutului de consumatie inscrisa in art. 1584 Codul civil de la 1864, principiul nominalismului monetar, potrivit careia suma acordata cu titlu de imprumut trebuie restituita intocmai, indiferent de valorizarea sau devalorizarea acesteia. Ca urmare, nu era necesar ca Banca sa explice in detaliu reclamantilor faptul ca un imprumut in CHF trebuie restituit tot in CHF, ceea ce presupune ca imprumutatul sa cumpere suma necesara de CHF de la o casa de schimb valutar, de la banca, de unde considera mai convenabil, pentru a achita rata; atat Contractul de Credit cat si graficul de rambursare prevedeau valoarea ratelor in CHF - moneda in care fusese acordat creditul.
Cum anume isi procurau reclamantii suma necesara de franci nu era un aspect ce trebuia sau putea fi reglementat prin Contractul de Credit; in concret, insa, daca acestia trebuiau sa cumpere suma in franci necesara achitarii ratei, era normal ca aceasta suma sa fie cumparata la cursul de schimb valutar aplicat de vanzatorul acelei sume.
In plus, intr-un contract de credit in moneda straina ambele parti isi asuma riscul ca pe parcursul executarii contractului suma restituita de imprumutat sa valoreze mai putin la momentul restituirii decat la momentul acordarii, raportat la o alta moneda considerata etalon, sau, mai corect din punct de vedere obiectiv, raportat la aur.
Aceasta regula este o aplicatie a principiului res perit debitori in contractele netranslative de proprietate, potrivit careia debitorul obligatiei imposibil de executat - aceea de a restitui imprumutul la scadenta, potrivit graficului de rambursare - este cel care trebuie sa suporte riscul contractului si consecintele agreate de parti in contract in cazul neindeplinirii obligatiilor esentiale.
Banca nu putea cunoaste evolutia ulterioara a situatiei economice si politice a Romaniei si a Europei si impactul crizei economice, pentru a putea prevedea existenta unor fluctuatii ale cursului de schimb valutar care sa afecteze capacitatea de rambursare a imprumutatilor sai.Astfel ca nu avea cum si nici de ce sa aplice o mai buna gestiune a riscului valutar pentru fiecare imprumutat in parte.
Banca nu putea prevedea modificarile cursului de schimb ce au facut plata ratelor mai oneroasa pentru imprumutati. Variatia cursului de schimb CHF/RON nu se afla sub controlul Bancii, care nu poate influenta factorii care ii afecteaza cotatiile.
  Evolutia cursului de schimb CHF/RON si CHF/EUR anterior acordarii creditelor demonstreaza ca francul elvetian era o moneda stabila. In contrast, perioada 2009 - 2011 aduce o volatilitate extrema, fara precedent, a celor doua cursuri de schimb, atat EUR cat si RON depreciindu-se semnificativ in fata CHF. Astfel, EUR pierde aproximativ 40% (scadere de la 1.7000 la 1.1000) in fata CHF intr-un interval de numai doi ani, dublul volatilitatii observate in perioada anterioara de 15 ani. In acelasi interval de timp, RON se depreciaza in fata CHF de la 2.35 la 3.87, aproximativ 65%, o volatilitate de trei ori mai mare decat in intervalele anterioare de observatie. Amplitudinea acestor miscari este extraordinara si nu putea fi prevazuta de catre Banca pe baza datelor din trecut. Predictia miscarilor de curs valutar este o disciplina cu un istoric foarte bogat, dar care si in prezent ramane totusi cu un grad de acuratete foarte scazut.
Banca nu putea prevedea variatiile de curs de schimb CHF/RON.Magnitudinea miscarilor de curs valutar si miscarile in pretul activelor sau marfurilor au fost fara precedent din cauza crizei financiare mondiale, si au surprins inclusiv autoritatile regulatoare si bancile centrale, atat ale tarilor dezvoltate, cat si a celor in curs de dezvoltare.
Banca nu putea prevedea evolutia viitoare a cursului CHF/RON in sensul unei aprecieri a CHF si deci magnitudinea riscului asumat de clientii cu imprumuturi in CHF, pe baza datelor din trecut. Acestea in fapt sugerau ca CHF este o moneda foarte stabila, aspect pe care si Banca insasi l-a avut in vedere cand a contractat imprumuturi in aceasta moneda.
Riscul valutar face parte din pretul contractului, fiind parte a obiectului principal al acestuia. Consecinta este excluderea acestei clauze de la controlul caracterului abuziv.
Contractul de credit nu are caracter aleatoriu pentru niciuna dintre parti, iar asumarea riscului de catre banca a sanselor unui castig sau pierdere contravine chiar esentei unui astfel de contract de imprumut, care este un contract comutativ. Astfel, partile cunosc de la data incheierii Contractului intinderea obligatiilor proprii, chiar daca obligatia reclamantilor este una cu executare succesiva; mai mult, caracterul aleatoriu sau comutativ al unui contract se analizeaza in raport de data semnarii contractului. Or, din aceasta perspectiva este cert ca Banca si reclamantii au semnat un contract comutativ. Elementul modificarii sarcinilor pecuniare suferite de fiecare dintre parti in executarea acestor contracte nu este de natura a inlatura caracterul lor comutativ;
Prevederea obligatiei de restituire a creditului in aceeasi moneda in care a fost acordat, cu efectul suportarii riscului valutar de catre client, este clara si fara echivoc, nu necesita cunostinte de specialitate in vederea analizarii acestora, si a fost insusita de reclamanti prin semnarea Contractului de credit, devenind astfel lege intre partile contractante. De altfel, aceasta este o obligatie normala in cazul oricarui contract de imprumut, reflectand principiul nominalismului monetar reglementat de art. 1578 si 1584 C.Civ. 1864, potrivit caruia imprumutatul trebuie sa restituie bunuri de aceeasi natura si aceeasi calitate cu cele imprumutate, fiind tinut sa restituie exact suma imprumutata;
Posibilitatea existentei unor fluctuatii ale cursului de schimb valutar care sa genereze o majorare sau diminuare a valorii ratei in moneda nationala si necesitatea restituirii creditului in moneda in care a fost obtinut era de la sine inteleasa si a fost prevazuta si acceptata de ambele parti la momentul semnarii contractului de credit ca fiind o situatie care excedea controlului Bancii, care nu putea controla cursul de schimb;
In plus, exista posibilitatea ca acest curs sa varieze si in sensul aprecierii leului fata de CHF, situatie care ar fi convenit reclamantilor si fata de care nu ar fi avut obiectii raportat la faptul ca variatia potentiala a cursului de schimb nu le-ar fi fost explicata.
In consecinta, suportarea riscului de schimb valutar (i) a fost reglementata si consimtita contractual de catre partile Contractului de credit, fara existenta vreunei constrangeri, si (ii) se realizeaza potrivit principiului consfintit de art. 969 C.civ. 1864, conform caruia "conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante".
In concluzie, modificarea Contractului de credit prin stabilizarea cursului de schimb al monedei creditului ar incalca prevederile legale privind reglementarea contractului de imprumut cu dobanda si libertatea economica a Bancii, creand acesteia prejudicii nejustificate, in conditiile in care acordarea unui credit in moneda straina s-a facut cu deplina respectare a prevederilor legii.
Clauza de rambursare a creditului in aceeasi moneda a fost redactata in mod clar si inteligibil.
Anularea de catre instanta de judecata a clauzelor reclamate ca fiind abuzive ar conduce la nerespectarea dreptului la proprietate privata sl la libertate economica apartinand bancii.
Contractul de Credit a fost semnat in anul 2008, astfel ca legea aplicabila acestuia este C.civ. 1864. Or, potrivit art. 969 C.civ. 1864 „(1) Conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante. (2) Ele se pot revoca numai prin consimtamantul mutual sau din cauze autorizate de lege", aceste prevederi legale transpunand la nivel normativ principiul fundamental pacta sunt servanda.
Ca urmare, odata conventia incheiata, aceasta trebuie respectata intrutotul de partea contractanta. In virtutea acestui principiu nu este permisa interventia unor terti in conventia dintre parti si nici interventia instantei, deoarece acest lucru ar fi echivalent cu incalcarea principiului libertatii contractuale si autonomiei de vointa a partilor.
Anularea clauzelor nu  poate  produce efecte  retroactive, fata de caracterul succesiv al prestatiilor.
In ipoteza in care actiunea ar fi admisa, sumele deja achitate nu pot fi restituite. Contractul de Credit este un contract cu executare succesiva, deoarece obligatia imprumutatului se executa in timp, prin rate succesive, iar obligatia imprumutatorului de a lasa la dispozitia celui dintai suma de bani, se intinde pe toata durata contractuala.
Conform teoriei generale a obligatiilor contractuale, anularea unei clauze dintr-un contract cu executare succesiva, nu poate produce efecte retroactive, acest fapt explicandu-se prin imposibilitatea uneia dintre parti de a returna folosinta asigurata de cealalta parte.
 Aceasta exceptie de la principiul restitutio in integrum este pe deplin aplicabila si in cazul Contractului de Credit incheiat de Banca.
Astfel cum un chirias nu poate restitui folosinta de care s-a bucurat a unui bun, tot astfel, nici debitorul nu poate restitui echivalentul folosintei sumelor de bani puse la dispozitie in temeiul Contractului de Credit.
In situatia in care numai Banca ar fi obligata la restituirea sumelor deja achitate, s-ar crea o situatie inechitabila, caracterizata juridic de imbogatirea fara justa cauza a reclamantilor.
De altfel, efectul sanctiunilor prevazute de Legea nr. 193/2000, prevazut in art. 13, este modificarea clauzelor contractuale, sau desfiintarea acelui contract, cu daune-interese.
Deoarece reclamantii au solicitat desfiintarea partiala a Contractelor de Credit prin constatarea nulitatii absolute a unor clauze, in ipoteza in care clauzele ar fi considerate abuzive, singurul efect pe care instanta il poate da eventualei sanctiuni pe care ar gasi-o aplicabila este modificarea pentru viitor a acestora.
In drept, parata a invocat  dispozitiile art. 205, art. 451 si art. 453 C.pr.civ.; dispozitiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 si pe cele ale alin. (1) lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000; dispozitiile art. 2 pct. 24 din OG nr. 21/1992; art. 117 alin. (2) din OUG nr. 99/2006; art. 37 si art. 95 din OUG nr. 50/2010.

La termenul din data de 8.12.2016 instanta a incuviintat proba cu inscrisuri si a respins proba cu interogatoriu propusa de reclamanti si parata.

Analizand actele si lucrarile dosarului, Tribunalul retine ca intre reclamantii X si X si parata X SA a intervenit contractul de credit nr.X (fila X vol.X) avand ca obiect suma de X CHF ce urma sa fie rambursata in 252 rate lunare egale

Potrivit art.1.3 lit.a) din contract, pentru creditul acordat, imprumutatul va plati bancii comisionul de acordare de X CHF, stabilit ca procent de 1,5% aplicat la limita creditului acordat si perceput la data tragerii creditului.
Modalitatea de redactare a clauzei referitoare la comisionul de acordare este neechivoca fiind indicata suma  datorata cu acest titlu si modalitatea de determinare a sumei, astfel incat intinderea obligatiei este cunoscuta clar chiar din momentul incheierii contractului chiar si unei persoane fara cunostinte de specialitate.
Clauza contestata a fost redactata in mod clar prin indicarea sumei datorate cu titlu de comision de acordare, astfel incat consumatorul sa aiba reprezentarea consecintelor patrimoniale ale obligatiilor asumate prin contract.
La stabilirea obiectului principal al contractului este relevanta natura juridica specifica a contractului de credit, care se deosebeste de contractul de imprumut (ce creeaza obligatii doar in sarcina imprumutatului), constand in restituirea sumei imprumutate si a dobanzii aferente. Natura juridica a contractului de credit este una mult mai complexa intrucat nu se limiteaza doar la acordarea imprumutului si restituirea acestuia cu dobanda, obligatii care indiscutabil ca fac parte din obiectul principal al contractului de credit, ci si la efectuarea unor alte prestatii aflate in stransa legatura cu acordarea creditului, astfel incat se poate considera si in privinta acestora ca au fost considerate ca fiind esentiale de catre parti la incheierea contractului, astfel incat fac parte din obiectul principal al contractului.
Desi fac referire la exceptarea de la analiza caracterului abuziv al clauzei  ce defineste obiectul contractului, in conditiile in care sunt exprimate in mod clar si inteligibil, nici legea nr. 193/2000 si nici Directiva 93/13 nu definesc notiunea de obiect al contractului. Insa in cauza Kasler (C-26/13), CJUE a oferit unele criterii de interpretare a acestei notiuni care trebuie avute in vedere tinand seama de cerintele aplicarii uniforme a dreptului Uniunii, in masura in care termenii unei dispozitii de drept ale Uniunii (respectiv Directiva 93/13) care nu face nicio trimitere expresa la dreptul statelor membre in sensul de-a stabili domeniul de aplicare al acesteia trebuie sa primeasca o interpretare autonoma si uniforma. In acest sens, CJUE a retinut ca in fapt clauzele contractuale care se circumscriu notiunii de „obiect principal al contractului”, in sensul acestei dispozitii, trebuie intelese ca fiind cele care stabilesc prestatiile esentiale ale acestui contract si care, ca atare il caracterizeaza.
In lumina acestor criterii de interpretare stabilite de CJUE, trebuie stabilit daca comisionul contestat face parte din obiectul principal al contractului. Daca s-ar admite ipoteza ca obiectul principal al contractului ar fi reprezentat doar de creditul acordat si corelativ de restituirea sumei cu dobanda, ar fi ignorata  natura juridica complexa a contractului de credit.
Sub aspect formal, din modalitatea de redactare a contractului se pare acest comision a fost avut in vedere ca fiind o prestatie esentiala stabilita in sarcina imprumutatilor. Din punct de vedere al fondului, data fiind ratiunea perceperii acestuia, respectiv pentru verificarea bonitatii clientilor, comisionul a fost perceput de catre banca fiind in stricta legatura cu acordarea creditului, astfel incat prestatia poate fi considerata in lumina caracterului complex al contractului de credit ca fiind esentiala, astfel incat caracterizeaza contractul.
In aprecierea faptului ca acest comision face parte din obiectul contractului, se retine ca legea nr. 193/2000 a transpus in dreptul national  Directiva 93/13/CEE privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii, aceasta din urma prevazand, in art. 4 alin. (2) faptul ca „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici justetea pretului sau a remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil”.
Insa nici Legea 193/2000 si nici Directiva 93/13 nu exclud automat si nediferentiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la pret, cu conditia exprimarii in mod clar si inteligibil a clauzei referitoare la pret. Clauza contestata este exprimata insa intr-un mod clar si inteligibil, astfel incat consumatorii au fost in masura a cunoaste chiar de la data incheierii contractului intinderea obligatiei asumate.
In ceea ce priveste lipsa contraprestatiei bancii pentru perceperea comisionului atacat, aspect de natura a impieta asupra caracterului clar si inteligibil al clauzei, este de mentionat ca aceasta contraprestatie a bancii exista chiar daca nu este definita in mod expres in contract.
Banca a perceput dobanda pentru acordarea sumei imprumutate fara a defini expres sensul acestei notiuni; in mod asemanator, este la fel de clar din cuprinsul denumirii comisionului rezulta contraprestatia bancii, chiar daca notiunea de acordare a creditului nu a fost definita expres in cuprinsul conventiei.
Rezulta in consecinta din chiar uzitarea acestei notiuni care este scopul pentru care a fost perceput, cu atat mai mult cu cat clauza a fost redactata in mod neechivoc printr-un limbaj usor accesibil chiar si unui neprofesionist. Comisionul de acordare vizeaza demersurile efectuate de banca anterior incheierii creditului pentru verificarea bonitatii clientilor.
Instanta nu ar putea sanctiona cu nulitatea absoluta a clauzei pentru caracterul sau abuziv imprejurarea ca prestatia efectuata de catre banca nu este corespunzatoare pretului stabilit, intrucat conform art. 4 alin. 6 din legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzei nu se asociaza cu calitatea de-a satisface cerintele de pret si de plata, pe de-o parte si nici cu serviciile sau produsele oferite in schimb.
Prin urmare, apreciind ca acest  comision face parte din obiectul principal al contractului, fiind prevazut in mod clar si inteligibil, nu exista nici un argument pentru a considera ca are caracter abuziv.

Potrivit art.6.3 din contract, imprumutatul este obligat ca cel tarziu in ziua scadentei sa constituie suma necesara rambursarilor in contul curent deschis la banca, in valuta prevazuta in graficul de rambursare.
Reclamantii au aratat ca parata a savarsit in etapa precontractuala o fapta ilicita constand in incalcarea obligatiei de informare. Parata era obligata, au explicat reclamantii, sa explice care sunt riscurile devalorizarii unei monede volatile, care sufera mari fluctuatii in intervale scurte de timp, iar aceste fluctuatii erau previzibile pentru specialistii bancii parate.
Reclamantii nu critica creditele bancare acordate intr-o alta moneda decat cea nationala. Practica bancilor de a oferi credite in moneda straina nu este, asadar, din perspectiva reclamantilor, ilicita prin ea insasi. Aceste produse de creditare, deja existente pe piata in anii 2007-2008, au atras consecinta constientizarii de catre consumatori a riscului valutar, inteles ca posibilitatea ca moneda nationala, in care imprumutatul isi realizeaza veniturile,  sa sufere deprecieri prin raportare la moneda in care a fost accesat creditul. Din acest punct de vedere asadar, mecanismul de functionare a riscului valutar era cunoscut consumatorilor, nefiind necesar ca banca parata sa intreprinda masuri de informare suplimentare a consumatorilor in privinta riscului valutar privit in abstract. Acest risc valutar era (sau ar fi trebit sa fie) cunoscut reclamantilor intr-o masura suficienta, el derivand din faptul evident ca francul elvetian este o moneda diferita fata de leul romanesc, asa cum si EURO este o moneda diferita fata de leu.

Reclamantii au sustinut ca banca parata cunostea caracterul specific al francului elvetian si putea previziona, prin analistii sai, evolutia pe care aceasta moneda o putea lua, insa a preferat sa ascunda aceste informatii clientilor sai, din dorinta de a obtine profit, incalcandu-si in acest fel obligatia de informare a consumatorilor in ceea ce priveste riscul valutar pe care aceasta moneda il prezenta.
Sustinerea reclamantilor a fost ca aprecierea exceptionala a francului elvetian putea fi prevazuta de parata. Este insa de demonstrat in ce masura o apreciere exceptionala, care nu putea fi prevazuta de un consumator obisnuit, ar fi putut fi prevazuta de banca. Reclamantii nu au demonstrat ca banca parata era in posesia unor analize care indicau instalarea iminenta a crizei economice si nici nu au prezentat, de exemplu, analize aflate in domeniul public, efectuate de alte institutii financiare sau de analiza financiara care actionau pe piata romaneasca sau, prin extensie, pe cea europeana. Existenta si producerea unor asemenea analize ar fi demonstrat caracterul previzibil al crizei financiare si al efectelor acesteia (printre care si aprecierea francului elvetian) si culpa paratei care, spre deosebire de alte entitati din piata, a ignorat semnele care au fost vizibile pentru altii. Cu atat mai putin a fost dovedita valorificarea unor astfel de analize de catre alte institutii de creditare, care sa fi manifestat un comportament flagrant diferit fata de cel al bancii parate, abtinandu-se de la practicarea acestui produs de creditare, spre deosebire de banca parata, care fie a cunoscut caracteristicile potential daunatoare pentru consumatori ale produsului si a decis cu toate acestea sa il ofere publicului din dorinta de a obtine profit (vinovatie sub forma intentiei), fie nu le-a cunoscut, dar era obligata sa le cunoasca (vinovatie sub forma neglijentei grave).

Reclamantii au reprosat bancii parate ca nu si-a executat obligatia de informare prin oferirea unor informatii care sa le permita sa analizeze consecintele economice ale obligarii pe termen lung in moneda CHF.
In realitate, creditul bancar pe care orice client il acceseaza este un mijloc folosit in vederea atingerii unui scop: contractul incheiat de reclamantii din cauza de fata a fost incheiat in vederea achizitionarii unei locuinte. Reclamantii nu au demonstrat (si nici macar nu a sustinut) ca au fost obligati sa intre in relatii contractuale cu banca parata din cauza pozitiei dominante pe care aceasta o avea pe piata de retail din Romania in anii 2007-2008. Reclamantii aveau, bineinteles, posibilitatea de a alege o alta banca, insa au decis in mod liber, pe baza unor criterii care nu au fost indicate si care nu fac obiectul cauzei de fata, sa cerceteze produsele oferite de banca parata. Reclamantii nu au probat ca banca parata practica o politica de prezentare cu prioritate a creditului in franci elvetieni in defavoarea unor alte produse ale bancii, pe care reclamantii le-ar fi putut accesa in vederea atingerii scopului mediat urmarit.  Mai mult, reclamantii nu au demonstrat ca ar fi indeplinit conditiile prevazute de normele prudentiale in vigoare la acea data pentru a accesa un alt tip de credit, insa au preferat in cele din urma creditul in franci elvetieni urmare a manevrelor dolosive ale bancii parate. Reclamantii nu au demonstrat, cu alte cuvinte, ca daca a existat o alegere a creditului in CHF, atunci o astfel de alegere poate fi imputata doar bancii.

Reclamantii nu au demonstrat ca banca parata ar fi prezentat francul elvetian ca pe o moneda stabila.
Apoi, evolutia unei monede contrar asteptarilor subiective ale reclamantilor nu poate fi imputata bancii parate. Paratei i-ar fi putut fi imputata evolutia monedei contrara unui standard obiectiv, prevazut de lege sau de contract. Un asemenea standard nu exista insa: reclamantii nu au indicat o prevedere legala, nationala sau europeana, care sa prevada ca o  moneda nu poate evolua decat intr-o anumita marja; de asemenea, prin contract partile nu au reglementat o procedura de urmat in cazul in care francul elvetian ar fi suferit o variatie in raport de moneda nationala superioara unui prag acceptat de comun acord de partile contractante. In cazul in care o astfel de prevedere ar fi fost inserata in contract in virtutea principiului libertatii contractuale, banca ar fi putut fi obligata sa o respecte, in aplicarea principiului fortei obligatorii a contractului. Aceasta ipoteza nu este insa intrunita.
Factorul declansator al demersului judiciar al reclamantilor l-a constituit variatia monedei de creditare peste un anumit prag. Reclamantii cer ca banca parata sa isi asume, ulterior incheierii contractului si in lipsa oricarei vointe de a bancii de a se obliga in acest sens, obligatia de a garanta ca moneda creditului nu se va aprecia peste un anume prag, considerat acceptabil de catre imprumutati. Admiterea acestei solicitari ar avea semnificatia instituirii din exteriorul raportului juridic, de catre instanta de judecata, a unei obligatii noi, straina de contract. O asemenea masura nu este permisa instantei, care poate fi chemata doar sa oblige partile la executarea obligatiilor prevazute de lege sau de contract.

Reclamantii au sustinut ca nu au avut posibilitatea de a influenta natura clauzelor contestate, care consacra obligatia de a restitui suma imprumutata si costurile aferente creditului in moneda in care creditul a fost acordat – francul elvetian (CHF).
Contractul de credit incheiat de reclamanti contine, intr-adevar, clauze preformulate. Acestea nu au insa caracter ilicit prin ele insele. Este necesar ca aceste clauze preformulate sa fie folosite de profesionist, care profita de pozitia sa de forta in raport cu consumatorul,     intr-un mod care lezeaza drepturile si interesele consumatorului, fara ca acesta din urma, data fiind pozitia sa de inferioritate, sa poata riposta in mod efectiv. 
Reclamantii nu au demonstrat savarsirea de catre banca a unor acte materiale concrete avand ca obiect prezentarea inselatoare a creditului in franci elvetieni. Poate mai important decat ceea ce se imputa a fi fost facut de banca in etapa precontractuala este ceea ce se sustine ca banca nu ar fi facut. Banca este un profesionist care a detinut informatii referitoare la evolutia ulterioara a cursului monedei CHF, insa le-a pastrat pentru sine pentru a le putea vinde reclamantilor un produs bancar prejudiciabil.
Desi nu a facut obiectul probatoriului din cauza de fata, este de notorietate ca in perioada 2007-2008 banca parata nu era singura prezenta pe piata serviciilor bancare de retail din Romania. Reclamantii au ales in mod liber sa studieze gama de produse oferite de banca parata, iar dintre aceste produse au ales sa il acceseze pe cel in franci elvetieni. Reclamantii nu au probat ca banca parata le-a prezentat cu prioritate acest produs bancar, in dauna altora pe care le avea in portofoliu, si nici ca ar fi putut accesa alte produse din oferta bancii, dar a ales acest produs in urma manevrelor dolosive ale bancii. Se impune in aceste conditii concluzia ca reclamantii au ales in mod liber sa acceseze creditarea in franci elvetieni oferita de banca parata.
Obligatia de restituire a sumei imprumutate si costurilor aferente in moneda creditului este strans legata de caracteristica produsului bancar pe care relamantii consumatori l-au achizitionat: un contract de credit in CHF. Bineinteles, reclamantii puteau sa solicite bancii sa preia o parte din riscul valutar prin inserarea in contract a obligatiei de restituire in moneda creditului, care nu putea insa depasi un anume prag de comun acord agreat. Reclamantii nu au sustinut insa ca ar fi solicitat acest lucru, iar banca i-ar fi refuzat, impunandu-si vointa in virtutea pozitiei sale de forta. Mai mult decat atat, reclamantii nu au sustinut nici ca la data contractarii creditelor si in contextul informational contemporan acestei date, o asemenea posibilitate era macar contemplata de consumatori: nu se poate cauta o solutie decat daca problema este identificata. Or, nu se poate previziona decat ceea ce este in campul plauzibilului, nu si ceea ce este exceptional si, tocmai din aceasta cauza, nu poate fi inclus in modelele de analiza. Dupa cum s-a aratat, reclamantii nu au demonstrat ca banca parata a cunoscut care urma sa fie evolutia ulterioara exceptionala a cursului ori ca banca putea si trebuia sa cunoasca aceasta evolutie ulterioara cu caracter exceptional. De altfel, reclamantii nu au demonstrat nici macar ca banca parata ar fi prezentat moneda creditului ca fiind o moneda cu grad ridicat de stabilitate.
De aceea, din aceasta perspectiva, in contextul informational disponibil la acea data, optiunea deschisa consumatorilor era binara: fie acceptau, fie refuzau sa incheie un contract de credit in franci elvetieni. Consumatorii nu aveau, asadar, alta posibilitate de a influenta clauzele contestate decat refuzand in intregime produsul, neexistand un “camp de negociere”.

Reclamantii au afirmat existenta dezechilibrului intre drepturile si obligatiile partilor, in defavoarea lor.
Intinderea obligatiei imprumutatilor a fost determinata inca de la momentul incheierii contractului: imprumutatii urmau sa restituie suma imprumutata si costurile acesteia in aceeasi moneda in care a fost acordat creditul, cuantumul ratei lunare fiind prevazut in contract. Nu se poate spune ca reclamantii au devenit prizonieri ai bancii, care a primit prin contract, tocmai in considerarea pozitiei sale de forta, dreptul de a determina, pe baza unor criterii neprevazute in contract sau pe baza unor criterii  aflate in aria sa de influenta, intinderea obligatiei de rambursare. In discutie nu este echilibrul valoric al prestatiilor, ci echilibrul juridic al acestora. Din acest ultim punct de vedere, pozitiile partilor sunt echilibrate: banca s-a obligat sa puna la dispozitia clientei o suma de bani, iar aceasta s-a obligat sa restituie acea suma de bani, la care se adauga costurile serviciului prestat de banca, intinderea obligatiei fiecareia dintre partile contractante fiind delimitata de la data incheierii conventiei si neputand fi modificata la initiativa celeilalte parti, care ar uza in acest fel de pozitia sa privilegiata. Intinderea obligatiei imprumutilor a ramas neschimbata: in continuare acestia sunt obligati sa achite numarul de unitati monetare convenit la incheierea contractului. Ceea ce s-a schimbat este efortul pe care reclamantii sunt obligati sa il faca in mod suplimentar pentru a procura numarul de unitati monetare convenit. Factorul declansator al acestei situatii, incontestabila din punct de vedere faptic, se situeaza insa in afara ariei de influenta si previziune a bancii.

Reclamantii solicitat ca instanta sa realizeze o revizuire a contractului prin stabilizarea cursului de schimb la nivelul de la data incheierii contractului.
 Din nou se impune observatia ca nu poate fi vorba in ipoteza dedusa judecatii de o schimbare a costului creditului, care a ramas neschimbat din moment ce numarul de unitati monetare pe care reclamantii sunt obligati sa il restituie la fiecare scadenta a ramas neschimbat. Ceea ce s-a schimbat este efortul pe care reclamantii sunt obligati sa il depuna pentru a isi executa aceeasi obligatie.
O schimbare a costului creditului se produce, de exemplu, in cazul unui imprumut in lei cu dobanda variabila. In cazul acestui produs bancar, se poate intampla ca indicele in functie de care este calculata rata dobanzii aplicabila in raporturile dintre parti (ROBOR la 6 luni, de exemplu) sa creasca de la 3% la 6%. In aceasta situatie, intr-adevar, este vorba de o dublare a costului creditului, deoarece imprumutatul este obligat sa restituie un numar mai mare de unitati monetare. Nici in acest exemplu nu se poate vorbi insa despre o clauza abuziva in conditiile in care indicele in functie de care se determina rata dobanzii este un indice public, pe care imprumutatul il poate verifica cu usurinta, si care nu poate fi influentat in evolutia sa de banca imprumutatoare.

Pentru aceste motive, Tribunalul va respinge cererea ca  neintemeiata.

IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Respinge ca neintemeiata cererea formulata de reclamantii X, cu domiciliul in X, Str. X nr.X, bl.X, sc.X, ap.X, sector X si X, cu domiciliul in X, Str. X nr.X, bl.X, sc.X, ap.X, sector X, ambii cu domiciliul ales in X, str.X nr.X, cladirea X, X, sector X, la SCA X impotriva paratei X SA, cu sediul in X, Sos. X nr.X, sector X, J40/X/X, CUI X.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Tribunalul Bucuresti sectia a X.
Pronuntata in sedinta publica astazi, X.

PRESEDINTE, GREFIER,