InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Bucuresti

Contestatie impotriva masurii administratorului judiciar

(Sentinta civila nr. **** din data de 17.11.2016 pronuntata de Tribunalul Bucuresti)

Domeniu Faliment | Dosare Tribunalul Bucuresti | Jurisprudenta Tribunalul Bucuresti

  
Dosarul nr. ****

ROMANIA
TRIBUNALUL BUCURESTI - SECTIA A VII-A CIVILA
SENTINTA CIVILA NR. ***
SEDINTA PUBLICA  DIN 17.11.2016
Tribunalul constituit  din:
PRESEDINTE – JUDECATOR SINDIC: **
GREFIER: **


Pe rol se afla solutionarea cererii formulate de catre contestatoarea-creditoare ** in contradictoriu cu intimata-debitoare **  si administratorul judiciar consortiul format din **,  avand  ca obiect   contestatie la tabelul preliminar de creante,  intemeiata pe dispozitiile Legii 85/2014 privind procedurile de prevenire a  insolventei  si de insolventa .
Dezbaterile in fond ale cauzei au avut loc in sedinta publica din 20.10.2016, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, ce face parte integranta din prezenta cand, Tribunalul,  avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea la data de 03.11.2016,  apoi pentru astazi, cand a pronuntat prezenta  sentinta.


TRIBUNALUL


Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a VII a Civila  sub nr **, creditoarea ** a formulat contestatie  impotriva masurii neinscrierii creantei in  tabelul preliminar al **, prin care a contestat masura administratorului judiciar de neinscriere a creantei sale in tabelul preliminar, respectiv a sumei de 371.722.83 ron, creanta certa, lichida si aflata sub conditia rezolutionarii Contractului de Constituire cu Promisiune Bilaterala de Vanzare-Cumparare atestat sub nr. **, precum si a sumei de 22.168.00 ron reprezentand 5.000 euro, creanta certa, lichida si exigibila, nascuta in conformitate cu dispozitiile art. 17 din contractul sus precizat.
In motivarea contestatiei s-a aratat in fapt, ca in data de 04.06.2015 a fost deschisa procedura de insolventa a **. Avand in vedere ca anterior datei deschiderii procedurii a fost incheiat intre debitoare si **, Contractul de Constituire cu Promisiune Bilaterala de Vanzare-Cumparare atestat sub nr. **, contract nedenuntat de catre niciuna dintre parti - contract mentinut de catre administratorul judiciar, prin care debitoarea s-a obligat sa construiasca si sa vanda apartamentul platinum nr. 163 si locul de parcare nr. 29 in cadrul proiectului rezidential dezvoltat de catre debitoare, iar creditoarea ** s-a obligat sa cumpere, nefiind insa  indeplinite de catre debitoare obligatiile contractuale, creditoarea detine o creanta impotriva debitoarei constituita din sumele achitate conform contractului si din penalitatile contractuale pe care debitoarea le datoreaza pentru nefinalizarea apartamentului ce face obiectul antecontractului de vanzare- cumparare.
Prin notificarea emisa de catre administratorul judiciar, a fost informata  ca nu i-a fost inscrisa creanta de 371.722,83 ron in tabelul preliminar, avand in vedere ca aceasta era prescrisa la data deschiderii procedurii de insolventa.
S-a precizat de catre contestatoare ca detine o creanta in suma de 371.722,83 ron, certa, lichida si aflata sub CONDITIA rezolutionarii Contractului de Constituire cu Promisiune Bilaterala de Vanzare-Cumparare atestat sub nr**.
Potrivit art. 2523 Noul Cod Civil, prescriptia extinctiva incepe sa curga de la data cand  titularul dreptului la actiune a cunoscut sau, dupa imprejurari, trebuia sa cunoasca nasterea lui. Conform art. 2524 alin. 2 Noul Cod Civil, in cazul in  care dreptul este afectat de un termen suspensiv, prescriptia incepe sa curga de la implinirea termenului sau, dupa caz, de la data renuntarii la beneficiul termenului stabilit exclusiv in favoarea creditorului.
Daca dreptul este afectat de o conditie suspensiva, prescriptia incepe sa curga de la data cand  s-a indeplinit conditia, conform art. 2524 alin. 3 din Noul Cod Civil.
Avand in  vedere cele de mai sus si  avand in  vedere ca  suma de 371.722,83 ron se afla sub conditie suspensiva, termenul de prescriptie nici macar nu a inceput sa curga, astfel incat  nu avea cum sa se implineasca termenul de prescriptie.
In  ceea ce priveste suma de 22.168 ron, solicita instantei sa constate ca administratorul judiciar nu a analizat-o, procedand direct la neinscrierea acesteia, in notificarea de neinscriere comunicata de catre administratorul judiciar, nefiind facuta nicio mentiune cu privire la aceasta suma.
Fata  de cele de mai sus, a solicitat admiterea contestatiei  si  inscrierea ** in  tabelul definitiv de creante al ** cu urmatoarele sume:
- 371.722,83 ron, creanta certa, lichida si aflata sub conditia rezolutionarii Contractului de Constituire cu Promisiune Bilaterala de Vanzare-Cumparare atestat sub nr. **;
- 22.168 ron, reprezentand 5.000 euro, creanta certa, lichida si exigibila. -

Debitoarea **., prin Administrator Special a formulat intampinare, prin care a solicitat in principal respingerea contestatiei  intrucat  declaratia de creanta a fost tardiv formulata, iar in  subsidiar sa se  constate intervenita prescriptia dreptului la actiune, iar pe fond respingerea ca neintemeiata.
S-a aratat de catre debitoare ca prin cererea de creante depusa la dosarul cauzei, ** a solicitat  inscrierea la masa credala a ** cu suma de 371.722,83 lei, si suma de 22.168 lei reprezentand contravaloarea sumei de 5.000 Euro.
Cererea de admitere a creantei a fost inregistrata la Tribunalul Bucuresti, Sectia a VII-a Civila la data de 17.09.2015.
La data deschiderii procedurii generale prevazute de Legea 85/2014, judecatorul-sindic a stabilit urmatoarele termene limita: a) termen limita pentru depunere, de catre creditori, a opozitiilor la incheierea de deschidere a procedurii - 10 zile de la notificare, precum si termenul de solutionare a opozitiilor, care nu va depasi 5 zile de la data expirarii termenului de depunere a acestora; b) termenul limita pentru inregistrarea cererii de admitere a creantelor asupra averii debitorului - 20 iulie 2015; c) termen de verificare a creantelor, de intocmire si publicare in Buletinul Procedurilor de Insolventa a tabelului preliminar de creante - 10 august 2015; d) termen de definitivare a tabelului creantelor - 04 septembrie 2015; e) data primei sedinte a adunarii generale a creditorilor - 14 august 2015.
La data de 12.08.2015 administratorul judiciar a formulat o cerere de prelungire a termenelor in temeiul art. 100 din Legea 85/2014, cerere ce a fost admisa prin incheierea de sedinta din dala de 21.08.2015, incheiere de sedinta pe care ** a atacat-o,  constituindu- se dosarul nr. **, si care a fost inaintat Curtii de Apel Bucuresti in vederea solutionarii.
In  data de 11.12.2015, Curtea de Apel Bucuresti se pronunta in dosarul nr. **, prin acordarea hotararii nr. **, in sensul admiterii apelului declarat de catre ** impotriva incheierii din ** de majorare a termenelor prevazute de art. 100, alin. 1 din Legea 85/2014 si a dispus anularea sentintei si respingerea cererii administratorului judiciar.
Ca efect direct al acestei hotarari, termenele prevazute in sentinta de deschidere a procedurii, termenul ce va trebui avut in vedere de administratorul judiciar cu privire la acceptarea spre verificarea in fond a declaratiilor de creanta inregistrarea asupra averii debitoarei ** - 20 iulie 2015.
Avand in vedere faptul ca cererea in cauza a fost formulata dupa data de 20.07.2015,  termen limita pentru inregistrarea cererii de admitere a creantelor asupra averii **, asa  cum acesta a fost stabilit irevocabil prin hotararea ** a Curtii de Apel Bucuresti administratorul judiciar va trebui sa procedeze la respingerea inscrierii creantei solicitate in  tabelul de creante al **
Prescriptia dreptului la actiune.
In  conformitate cu prevederile art. 20 din Contractul de construire cu promisiune bilaterala de vanzare-cumparare autentificat sub nr. **, se prevede ca „Promitentul - Vanzator se obliga sa finalizeze Apartamentul pana  la data de 08.03.2008. In  termen de 5 (cinci) zile de la finalizare (inclusiv finisajele), Promitentul-Vanzator va transmite Promitentului Cumparator o notificare in care se vor preciza data, locul si ora la care Partile se vor prezenta la Apartament in vederea semnarii unui proces verbal de receptie finala".
In conformitate cu dispozitiile art. 1885 din Vechiul Cod Civil prevede ca „Prescriptia unei creante conditionale sau cu termen nu poate incepe decat din momentul cand  s-a indeplinit conditia sau a expirat termenul.
Actiunile reale ale creditorului sau proprietarului, sunt prin exceptie supuse prescriptiei in  folosul celui ce detine lucrul, chiar si  mai inainte de realizarea conditiilor, sau dupa expirarea termenelor la care acele actiuni pot fi subordonate".
Ori,  termenul la care apartamentul a fost finalizat si  la care a notificat  pe contestatoarea din prezenta cauza este 09.05.2008, termen la care contestatoarea nu a dorit sa semneze procesul verbal de receptie, invocand diverse aspecte astfel incat  predarea sa nu se realizeze.
Ulterior in  dala de 18.08.2009 aceasta intelege a formula o cerere de chemare in judecata impotriva debitoarei, pe rolul Tribunalului Bucuresti, avand  ca obiect rezolutie contract.
Conform dispozitiilor incidente in materia prescriptiei, atat  in  actualele prevederi legislative, cat  si  in  cele anterioare, termenul general de prescriptie este de 3 ani, ori raportat la termenul stabilit de catre parti in  vederea predarii imobilului, termen ce a fost stabilit la data de 08.03.2008, ne arata ca este intervenita prescriptia dreptului dreptului la actiunea in vederea obligarii ** la incheierea in forma autentica a apartamentului 163 si a locului de parcare nr. 29.
Pe fondul cauzei, in  data de 13.03.2007, contestatoarea impreuna cu ** au incheiat contractul de construire cu promisiune bilaterala de vanzare-cumparare, autentificat de catre ** sub nr. **.
In  baza contractul de construire cu promisiune bilaterala de vanzare-cumparare, ** in calitate de Promitenta Vanzatoare avea obligatia de a construi si  a preda reclamantei in calitate de Promitenta-Cumparatoare, apartamentul nr. 163 si locul de parcare subteran nr. 29, pana  la data de 08.03.2008, in  schimbul achitarii pretului in  suma de 186.328 Euro.
Pretul urma sa fie achitat de catre contestatoarea din prezenta cauza dupa cum urmeaza:
- 35% din pretul total al imobilului, respectiv 71.046 Euro in termen de 7 (sapte) zile lucratoare de la data semnarii contractului. Cursul de schimb stabilit de catre BNR si mentionat de parti in  contract fiind de 3,3677 lei/euro, iar suma rezultata procentului de 35% fiind de 239.262 lei, astfel dupa cum partile au prevazut si semnat in  contractul de construire cu promisiune bilaterala de vanzare-cumparare;
- 30 % din pretul total al imobilului, respectiv 60.896 Euro in termen de 10 (zece) zile lucratoare de la comunicarea de catre Promitentul - Vanzator Promitentului - Cumparator a procesului verbal de receptie partiala a structurii de rezistenta. Cursul de schimb urmand a fi cel practicat de catre BNR din ziua facturarii;
- 25 % din pretul total al imobilului, respectiv 50.747 Euro in termen de 45 (patruzecisicinci) zile lucratoare de la notificarea Promitentului - Cumparator de catre Promitentul - Vanzator cu privire la terminarea finisajelor;
- 10% din pretul total al imobilului, respectiv 20.299 Euro in termen de 5 (cinci) zile lucratoare de la semnarea procesului verbal de receptie finala.
Contestatoarea a achitat contravaloarea primelor doua transe stabilite.
In  privinta celei de-a treia plata pe care contestatoarea din prezenta cauza ar fi trebuit sa o achite, in  suma de 50.747 Euro, s  cea de-a patra plata in  suma de 20.299 euro, ** a intocmit  si comunicat factura avand  seria **, nr. **, in  valoare de 298.869,22 lei, insa  aceasta a refuzat categoric  achitarea lor, intrucat nu mai detinea resursele financiare necesare.
Contestatoarea vazandu-se in postura de a nu mai detine resursele financiare a isi respecta partea ei de obligatie, si sub stresul ca **in calitate de Promitenta -Vanzatoare ar fi pus in aplicare dispozitiile art. 19 din contractul de construire cu promisiune bilaterala de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 135/13.03.2007, a formulat o cerere de chemare in judecata impotriva **solicitand rezolutiunea contractului, restituirea sumelor, 50.000 Euro cu titlu de penalitati  de intarziere, sau in subsidiar refacerea lucrarilor de finisare.
Asa  dupa cum s-a aratat mai sus, ** a notificat-o pe contestatoarea cu privire la finalizarea lucrarilor solicitand semnarea procesului verbal de receptie finala la data de 09.05.2008, insa  aceasta din urma refuzand semnarea, iar in data de 05.11.2008 partile au reusit semnarea procesului verbal insa  cu obiectiunea reclamantei.
In  privinta cererii de chemare in judecata impotriva ** solicitand rezolutiunea contractului, restituirea sumelor, 50.000 Euro cu titlu de penalitati  de intarziere, sau in subsidiar refacerea lucrarilor de finisare, inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, cu dosarul nr. **, s-a acordat Sentinta Civila nr. **, in sensul ca obliga **4 la executarea lucrarilor la care s-a angajat .... sau reducerea pretului cu valoarea lucrarilor ramase de efectuat potrivit raportului de expertiza - in cuantum de 74.847 lei.
Dupa acordarea Sentintei Civile nr. **, ** a incercat in mai multe randuri a contacta pe reclamantii societatii  reclamante, in vederea punerii in aplicare a Sentintei Civile, insa  de fiecare data contestatoarea mentiona ca nu mai are bani si ca solicita sa nu mai achite pretul ramas de achitat intrucat piata imobiliara a scazut fata  de momentul la care acesta a contractat apartamentul.
Ulterior, in  anul 2015, inainte de deschiderea procedurii de insolventa  impotriva ** reprezentantul reclamantei a propus realizarea unor schimburi de proprietatea, astfel incat  sa se  considere stins pretul convenit in  contractul de construire cu promisiune bilaterala de vanzare-cumparare autentificat sub nr. **.
Proprietatile propuse sunt situate in zone nedezvoltate si  pe care acesta impreuna cu sotia sa le-au dobandit in  baza unui certificat de mostenitor autentificat sub nr. **, iar o alta suprafata de teren urma sa fie dobandita din Titlul de Proprietate nr. **.
In  privinta preluarii unuia din imobile, astfel incat  ** sa consiliere achitat pretul convenit in contractul de construire cu promisiune  bilaterala de vanzare - cumparare autentificat sub nr. **, ** nu a putut fi de acord cu o astfel de propunere.
S-a precizat faptul ca, contrar celor relatate de catre reclamanta, aceasta nu detine in posesie apartamentul nr. 163 si locul de parcare subteran, astfel incat  sa poate fi pusa in discutie aplicabilitatea art. 131 din Legea 85/2014.
In  privinta achitarii integrale a pretului, a precizat ca ** a solicitat atat  in  anul 2008 si reiterand in  fiecare an, inclusiv in  anul 2015 inainte de deschiderea procedurii, astfel incat ar fi beneficiat de alte resurse ce i se cuveneau.
Ori fata  de toate acestea, s-a solicita respingerea contestatiei  in  principal ca fiind tardiv formulata cererea de creanta, iar in  subsidiar ca fiind intervenita prescriptia dreptului la  actiune, iar in  cazul in care se va considera ca  prescriptia nu este intervenita, sa se respinga actiunea ca neintemeiata pentru motivele mai sus detaliate.

Administratorul judiciar al **., a formulat punct de vedere cu privire la contestatia la tabelul preliminar nr. 1 al creantelor asupra **., depusa de **, solicitand  respingerea ca netemeinica a acesteia luand in considerare urmatoarele motive:
1. Cu privire la exceptia tardivitatii formularii declaratiei de creanta invocata de debitoare
Conform informatiilor primite de la debitoare, ** nu s-a aflat inscrisa pe lista creditorilor predata administratorului judiciar, lista in baza careia au fost emise notificarile privind deschiderea procedurii insolventei, intrucat in evidentele contabile ale ** petenta figureaza ca debitor.
 Astfel, cu toate ca nu a reusit sa intre in posesia notificarilor emise de ** si a dovezilor transmiterii, respectiv receptionarii acestora, exista prezumtia faptului ca ** nu a fost notificata in conformitate cu dispozitiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, situatie in care au devenit incidente prevederile art. 42 pct. (3) din acelasi text legal, creditorul a fost de drept repus in termenul de depunere a declaratiei de creanta, a preluat procedura din stadiul in care aceasta se afla, a depus cererea de admitere a creantei, aceasta a fost analizata de administratorul judiciar, a fost inscris in tabelele preliminare (in maniera considerata legala de catre administratorul judiciar) si a exercitat calea de atac prevazuta de art. 111 din legea nr. 85/2014 impotriva modului in care a fost inscris in tabelele preliminare.
Astfel, avand in vedere cele mai sus prezentate, contestatoarea este de drept repusa in termenul de formulare a declaratiei de creanta prin efectul legii insolventei si nu ca urmare a hotararii anulate prin decizia Curtii de Apel Bucuresti din data de 11.12.2015, in dosar nr. ** ( prin care s-a anulat hotararea de prelungire a termenului de depunere a cererilor de admitere a creantelor), motiv pentru care exceptia tardivitatii apare ca neintemeiata.
2. PE FOND:
A opinat administratorul judiciar ca in mod justificat a luat masura neinscrierii creantei solicitate de **, facand aplicarea dispozitiilor art. 106 pct 12 din legea nr. 85/2014, constatand intervenirea prescriptiei extinctive a dreptului actiune asupra sumelor solicitate a fi inscrise.
Creditoarea ** a formulat cerere de admitere a creantei prin care a solicitat inscrierea in tabelul creditorilor cu suma de 393.890,83 lei , intemeiata pe dispozitiile contractului de constituire cu promisiune bilaterala de vanzare - cumparare atestat sub nr. ** incheiat cu debitoarea, reprezentand:
- 371.722,83 lei sume achitate in baza actului juridic mai sus mentionat;
- 5.000 euro ( 22.168,00 lei) penalitati de intarziere conform contract.
Conform dispozitiilor art. 20 din actul juridic mai sus mentionat: „Promitentul-Vanzator se obliga sa finalizeze Apartamentul pana  la data de 08.03.2008.”
Avand in vedere data incheierii contractului, regimul juridic aplicabil prescriptiei dreptului la actiune al partilor este cel stabilit prin Decretul nr. 167/1958.
De la 08.03.2008 a inceput sa curga termenul de prescriptie extinctiva prevazut de art. 7 din Decretul nr. 167/1958.
La data de 20.01.2010 contestatoarea a depus la Tribunalul Bucuresti o cerere de chemare in judecata cu urmatoarele capete:
- Principal: rezolutiunea contractului incheiat cu debitoarea si obligarea acesteia din urma la restituirea sumei de 110.876 Euro - plati efectuate la datele de 14.03.2007 si 06.04.2007, a sumei de 22.117,61 lei - contravaloare lucrari efectuate si obligarea la plata de penalitati de intarziere in cuantum de 50.000 Euro;
- Subsidiar: obligarea **4 SA la executarea tuturor lucrarilor la care s-a angajat conform contractului si a restului documentelor si conform procesului-verbal din data de 05.11.2008;
Prin sentinta civila nr. ** pronuntata de Tribunalul Bucuresti in dosar nr. **, s-a respins capatul principal de cerere si s-a admis doar cel subsidiar, dispunandu-se obligarea debitoarei la efectuarea tuturor lucrarilor prevazute in procesul- verbal din data de 05.11.2008 sau reducerea pretului cu valoarea acestora stabilita la suma de 74.847 lei prin raport de expertiza.
Decretul nr. 168/1958 prevede la art. 16 alin. (2):
" Prescriptia nu este intrerupta, daca s-a pronuntat incetarea procesului, daca cererea de chemare in  judecata sau executare a fost respinsa, anulata sau daca s-a perimat, ori daca cel care a facut-o a renuntat la ea."
Prin cererea de admitere a creantei creditoarea solicita inscrierea sumei de 371.722,83 lei reprezentand restituire pret achitat si 22.168 euro reprezentand contravaloare a 5.000 euro - penalitati de intarziere , sume care au facut obiectul cererii principale din cadrul dosarului nr. 2103/3/2010 - respins prin sentinta pronuntata.
 Dreptul la actiunea in restituirea pretului si a penalitatilor de intarziere curge de neindeplinirii sau indeplinirii necorespunzatoare a obligatiilor de catre cealalta parte contractanta, in speta de la data de 08.03.2008  cand ar fi trebuit sa se finalizeze apartamentul, cererea de chemare in judecata obiect al dosarului nr. ** neavand puterea, in lumina dispozitiilor art. 12 din Decretul nr. 168/1958, sa intrerupa curgerea acestuia.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele :
Potrivit art. 42 (3) coroborat cu art. 99 (3) din Legea nr. 85/2014, creditorii care nu au fost notificati potrivit prevederilor art. 99 alin. (3) sunt considerati de drept in termenul de depunere a cererilor de admitere a creantelor, prin depunerea unei cereri de admitere la masa credala si vor prelua procedura in stadiul in care se afla in momentul inscrierii lor la masa credala. 
Noul administrator judiciar al debitoarei a invederat ca nu a reusit sa intre in posesia notificarilor emise de fostul administrator judiciar ** si a dovezilor transmiterii, respectiv receptionarii acestora, exista insa prezumtia faptului ca ** nu a fost notificata in conformitate cu dispozitiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, situatie in care au devenit incidente prevederile art. 42 pct. (3) din acelasi text legal, creditorul a fost de drept repus in termenul de depunere a declaratiei de creanta, a preluat procedura din stadiul in care aceasta se afla, a depus cererea de admitere a creantei, aceasta a fost analizata de administratorul judiciar, a fost inscris in tabelele preliminare (in maniera considerata legala de catre administratorul judiciar) si a exercitat calea de atac prevazuta de art. 111 din Legea nr. 85/2014 impotriva modului in care a fost inscris in tabelele preliminare.
Astfel, contestatoarea este de drept repusa in termenul de formulare a declaratiei de creanta prin efectul legii insolventei si nu ca urmare a hotararii anulate prin decizia Curtii de Apel Bucuresti din data de 11.12.2015, in dosar nr. ** ( prin care s-a anulat hotararea de prelungire a termenului de depunere a cererilor de admitere a creantelor), motiv pentru care exceptia tardivitatii apare ca neintemeiata.
Pe fondul cererii, de asemenea, sunt intemeiate argumentele administratorului judiciar, avand in vedere urmatoarea situatie de fapt :
Creditoarea ** a formulat cerere de admitere a creantei prin care a solicitat inscrierea in tabelul creditorilor cu suma de 393.890,83 lei , intemeiata pe dispozitiile contractului de constituire cu promisiune bilaterala de vanzare - cumparare atestat sub nr. ** incheiat cu debitoarea, reprezentand:
- 371.722,83 lei sume achitate in baza actului juridic mai sus mentionat;
- 5.000 euro ( 22.168,00 lei) penalitati de intarziere conform contract.
Conform dispozitiilor art. 20 din actul juridic mai sus mentionat: „Promitentul-Vanzator se obliga sa finalizeze Apartamentul pana  la data de 08.03.2008.”
Avand in vedere data incheierii contractului, regimul juridic aplicabil prescriptiei dreptului la actiune al partilor este cel stabilit prin Decretul nr. 167/1958.
De la 08.03.2008 a inceput sa curga termenul de prescriptie extinctiva prevazut de art. 7 din Decretul nr. 167/1958.
La data de 20.01.2010 contestatoarea a depus la Tribunalul Bucuresti o cerere de chemare in judecata cu urmatoarele capete:
- Principal: rezolutiunea contractului incheiat cu debitoarea si obligarea acesteia din urma la restituirea sumei de 110.876 Euro - plati efectuate la datele de 14.03.2007 si 06.04.2007, a sumei de 22.117,61 lei - contravaloare lucrari efectuate si obligarea la plata de penalitati de intarziere in cuantum de 50.000 Euro;
- Subsidiar: obligarea ** la executarea tuturor lucrarilor la care s-a angajat conform contractului si a restului documentelor si conform procesului-verbal din data de 05.11.2008;
Prin sentinta civila nr. ** pronuntata de Tribunalul Bucuresti in dosar nr. **, s-a respins capatul principal de cerere si s-a admis doar cel subsidiar, dispunandu-se obligarea debitoarei la efectuarea tuturor lucrarilor prevazute in procesul- verbal din data de 05.11.2008 sau reducerea pretului cu valoarea acestora stabilita la suma de 74.847 lei prin raport de expertiza.
Apelul formulat impotriva acestei sentinte a fost respins, la fel si recursul exercitat de catre debitoare.
Decretul nr. 167/1958 prevede la art. 16 alin. (2):
" Prescriptia nu este intrerupta, daca s-a pronuntat incetarea procesului, daca cererea de chemare in  judecata sau executare a fost respinsa, anulata sau daca s-a perimat, ori daca cel care a facut-o a renuntat la ea."
Prin cererea de admitere a creantei creditoarea solicita inscrierea sumei de 371.722,83 lei reprezentand restituire pret achitat si 22.168 euro reprezentand contravaloare a 5.000 euro - penalitati de intarziere , sume care au facut obiectul cererii principale din cadrul dosarului nr. 2103/3/2010 - respinse prin sentinta pronuntata.
 Dreptul la actiunea in restituirea pretului si a penalitatilor de intarziere curge de neindeplinirii sau indeplinirii necorespunzatoare a obligatiilor de catre cealalta parte contractanta, in speta de la data de 08.03.2008  cand ar fi trebuit sa se finalizeze apartamentul, cererea de chemare in judecata obiect al dosarului nr. 2103/3/2010 neavand puterea, in lumina dispozitiilor art. 12 din Decretul nr. 167/1958, sa intrerupa curgerea acestuia.
Pentru motivele expuse, cererea creditoarei se va respinge ca prescrisa.


PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE


Respinge exceptia tardivitatii depunerii declaratiei de creanta.
Admite exceptia prescriptiei.
Respinge ca prescrisa cererea formulata de contestatoarea-creditoare **in contradictoriu cu intimata-debitoare **  si administratorul judiciar consortiul format **,  avand  ca obiect   contestatie la tabelul preliminar de creante nr.1.
Cu apel, in termen de 7 zile de la comunicarea hotararii prin publicare in Buletinul Procedurilor de Insolventa, ce va fi depus la Tribunalul Bucuresti Sectia a VII-a Civila.
Pronuntata in sedinta publica, azi 17.11.2016.
 


PRESEDINTE,                                                    GREFIER,
                                                       **                                                                 **
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Faliment

Faliment - Hotarare nr. 669 din data de 21.12.2017
Faliment - Hotarare nr. 484 din data de 28.09.2017
Cererea de deschidere a procedurii prev. de Legea nr. 64/1995, republicata, impotriva debitoarei dizolvate de drept conform Legii nr. 359/2004, este inadmisibila. - Sentinta civila nr. 136/F din data de 20.03.2006
FALIMENT - Sentinta comerciala nr. 1180/C/2014 din data de 27.11.2014
Deschiderea procedurii insolventei - Sentinta comerciala nr. 1085/C din data de 08.06.2010
Deschidere procedura insolventa - Sentinta comerciala nr. 861/C din data de 02.06.2009
Faliment - Sentinta comerciala nr. 861/C din data de 02.06.2009
Procedura insolventei. S.R.L. - Sentinta comerciala nr. 1276/C din data de 13.10.2009
Procedura insolventei - Sentinta comerciala nr. 1275/C din data de 13.10.2009
Procedura insolventei. Raspunderea administratorului social. - Sentinta comerciala nr. 1388/C din data de 15.10.2009
Procedura insolventei. Intocmirea tabelului definitiv al creantelor - Decizie nr. 264/R din data de 11.06.2009
Faliment . Raspunderea administratorului pentru netinerea contabilitatii conform legii. Cazul fortuit cauza de exonerare de raspundere - Decizie nr. 168/R din data de 02.04.2009
Procedura insolventei. Indeplinirea conditiilor legale pentru deschiderea procedurii - Decizie nr. 178/R din data de 09.04.2009
In ceea ce priveste existenta subrogatiei legale ca temei al masurii lichidatorului judiciar de operare a subrogatiei in tabelul definitiv, potrivit art.1093 alin.2 teza a II a Cod civil, obligatia achitata de o persoana neinteresata care lucreaza i... - Decizie nr. 357/R din data de 19.08.2008
Cerere de autorizare a promovarii actiunii intemeiate pe dispozitiile art.138 din Legea nr.85/2006 formulata de un singur creditor. - Decizie nr. 258/R din data de 17.06.2008
Procedura insolventei. Obiectiuni la raportul final (art.129). Cheltuielile aferente procedurii instituite prin Legea nr.85/2006 (art.4). Ordinea in care se platesc creantele in cazul falimentului (art.123). Distribuirea sumelor obtinute din executar... - Decizie nr. 254/R din data de 31.05.2007
Procedura insolentei. Creditorul indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolentei (art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006). Obligatia judecatorului–sindic de a verifica indeplinirea conditiilor cerute pentru aplicarea procedurii prevazute de Legea... - Decizie nr. 181/R din data de 26.04.2007
Limita maxima de stabilire a raspunderii administratorului unei societati debitoare aflate in procedura prevazuta de Legea nr.64/1995. - Decizie nr. 270/R din data de 01.06.2006
Actiune intemeiata pe dispozitiile art.137 din Legea nr. 64/1995. Conditii. - Decizie nr. 212/R din data de 20.04.2006
Antrenarea raspunderii personale a administratorului Raportat la art.137 lit.c din Legea nr.64/1995. - Decizie nr. 211/R din data de 20.04.2006