CONSTATARE CARACTER ABUZIV. CLAUZE CONTRACTUALE.
(Decizie nr. **** din data de 04.08.2016 pronuntata de Tribunalul Bucuresti)Dosar nr. X
R o m a n i a
Tribunalul Bucuresti Sectia a VI-a Civila
Decizia civila nr X
Sedinta publica de la X
Tribunalul constituit din :
Presedinte: X
Judecator: X
Judecator: X
Grefier: X
Pe rol solutionarea cererii de apel formulate de apelantii-reclamanti X si X, impotriva sentintei civile nr. X pronuntate de Judecatoria Sectorului X Bucuresti, in dosarul nr. X, in contradictoriu cu intimatele-parate X.
La apelul nominal facut in sedinta publica, se prezinta apelantii-reclamanti, prin avocat X, cu delegatie la fila 9 dosarul primei instante si intimatele-parate, prin avocat X, cu delegatie la fila 64 din dosarul de apel.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:
Tribunalul acorda cuvantul in dezbaterea chestiunilor ramase in divergenta, respectiv solutia pronuntata la judecata in prima instanta cu privire la cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzei prevazute la art.5 lit. b si c din Conditiile speciale ale Contractului de facilitate de credit si garantie.
Apelantii-reclamanti , prin avocat, solicita admiterea apelului astfel cum a fost formulat, cu consecinta modificarii in tot a sentintei atacate. Solicita sa se aiba in vedere faptul ca instanta de fond a pronuntat o hotarare lipsita de temei legal, cu incalcarea art. 4 al. 6 din Legea nr. 193/2000, prin includerea comisioanelor de acordare si administrare in obiectul principal al contractului. Arata ca obiectul principal al contractului poate sa fie constituit exclusiv de acordarea imprumutului, cu obligatia corelativa din partea consumatorului de al restitui cu dobanda. Considera ca aceste comisioane pot sa fie numai accesorii ca obiect principal al contractului, avand in vedere faptul ca ele nu pot sa fie contractate separat de acest contract de credit, nefiind semnat un contract diferit fata de acest contract de imprumut. De asemenea, solicita sa se aiba in vedere faptul ca in mod gresit prima instanta a considerat ca reclamantii trebuiau sa faca dovada imposibilitatii, negocierii acestor clauze, astfel cum art. 2 al. 3 din Legea nr. 193/2000 statueaza, iar dovada posibilitatii de negociere trebuia sa fie facuta de profesionist. Arata ca si din raspunsul la interogatoriul a rezultat faptul ca reclamantii au solicitat modificarea acestor clauze si eliminarea lor, insa li s-a spus ca este un contract standard si nu poate sa fie modificat. Solicita sa se aiba in vedere faptul ca prima instanta a facut aplicabilitatea art. 8 pct.16 din Conditiile speciale ale contractului, considerand ca aceasta ar reprezenta o declaratie expresa, o recunoastere a negocierii. Solicita sa se aiba in vedere ca aceasta clauza face parte dintr-un contract standard preformulat, aceasta clauza neputand sa fie modificata de catre reclamanti, in consecinta, sa se constate ca nu este aplicabila. In ceea ce priveste comisionul de acordare si comisionului de administrare, solicita sa se aiba in vedere faptul ca prima instanta a presupus peste limita contractuala expresa, de ce sunt achitate aceste comisioane, care este activitatea care o desfasoara paratele pentru plata acestor sume de bani. In ceea ce priveste comisionul de acordare, prima instanta in mod gresit a considerat ca acesta a fost achitat pentru verificarea bonitatii clientilor, iar in ceea ce priveste comisionul de administrare s-a retinut ca el ar fi achitat pentru o operatiune de administrare a contului de credit, aceste doua sintagme nu se regasesc in cuprinsul contractului si in consecinta, nici partile contractante, nici instantele de judecata nu pot adauga la contract. Nu rezulta din prevederile contractului si nici din probele administrate in fata primei instante, niciun fel de activitate, in sensul retinut prin sentinta atacata. De asemenea, solicita sa se aiba in vedere in cazul comisionului de acordare ca a fost achitat si un comision de analiza in cuantum de 100 lei, platit la data depunerii cererii de credit. Arata ca aceasta bonitate a verificarii clientilor s-a facut anterior semnarii contractului si considera ca ea ar fi trebuit sa fie platita exclusiv prin acest comision de 100 lei. In cazul admiterii apelului, solicita sa se respinga cererea paratei de acordare a cheltuielilor de judecata pentru fond, sa se admita cererea de acordare a cheltuielilor de judecata solicitata de apelantii-reclamanti pentru fond, conform dovezilor depuse la dosar, precum si la plata cheltuielilor de judecata in apel, reprezentand onorariu de avocat.
Intimatele-parate, prin avocat, solicita respingerea apelului, mentinerea sentintei criticate, ca fiind legala si temeinica. Arata ca prima instanta in mod corect a analizat textele legale incidente in cauza si probele administrate si a constatat ca nu sunt indeplinit in mod cumulativ conditiile pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale contestate. In ceea ce priveste negocierea prevederilor contractuale solicita sa se aiba in vedere dispozitiile art. 5 din Legea 193 /2000, in raport de care se poate intelege foarte clar ca banca are obligatia de a le oferi posibilitate negocierii prevederilor contractuale, pentru ca banca prezinta o oferta contractuala, prezinta un contract, iar consumatorul la randul sau pentru a-si proteja propriile sale interese are posibilitatea de a veni cu o contraoferta. In conformitate cu dispozitiile Legii nr. 190/1999 si ale O.G. 50/2010 banca a prezentat a apelantei o oferta de credit care a avut o valabilitate de 30 de zile. In cadrul ofertei de credit erau mentionate pe scurt principalele obligatii contractuale, in special cele cu privire la suma imprumutata, la durata contractului si la cele doua comisioane contestate. In mod corect prima instanta a constat ca acele clauze referitoare la comisionul de acordare si comisionul de administrare sunt excluse de la controlul judecatoresc in temeiul art.4 al.6 din Legea nr. 193/2000. Arata ca exista doua ipoteze, fie ca aceste clauze sa faca parte din obiectul contractului, fie ele se refera la contravaloarea unui serviciu prestat de catre banca. Mai arata ca daca nu se accepta prima teorie ca nu fac parte din obiectul principal al contractului, in mod clar acesta se refera la contravaloarea unui serviciu prestat de catre banca, cu privire la suma de acordare a sumei imprumutate si de administrare a creditului pe o perioada de 30 de ani. Totodata, arata ca a depus la dosar dovezi pentru prestarea acestor servicii in fata primei instante si faptul ca nu erau interzise de lege comisioanele. Art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010 defineste si recunoaste posibilitatea perceperii comisionului de administrare si a depus la dosar modele de contracte din care rezulta faptul ca in nenumarate situatii, intr-un contract nu s-au perceput comisioane de acordare si de administrare, prin urmare era vorba despre modul in care si consumatorul ca persoana diligenta se preocupa de propriile sale interese, care vine cu o contraoferta si isi negocieaza contractul, pentru ca negocierea vine din partea ambelor parti, nu numai din partea bancii. Solicita sa se aiba in vedere toate motivele expuse pe larg prin intampinare. De asemenea, solicita obligarea apelantilor-reclamnati la plata cheltuielilor, reprezentand onorariul de avocat fond si apel.
Apelantii-reclamanti, prin avocat, solicita sa se constate ca nu s-a facut dovada diferentierii acestor onorarii. In cazul in care se va respinge apelul, avand in vedere faptul ca nu exista o dovada a onorariului strict pentru apel, solicita respingerea acestei cereri de acordare a cheltuielilor de judecata. Considera ca nu se poate formula o cerere in apel de acordare a unor cheltuieli atat pentru fond, cat si pentru apel, in conditiile in care deja in fata primei instante s-a acordat un onorariu diminuat fata de factura.
Tribunalul constata dezbaterile inchise si retine dosarul in pronuntare.
T R I B U N A L U L,
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata:
Prin cererea formulata la data de X, inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului X Bucuresti sub nr. X, reclamantii X si X au chemat in judecata pe paratele X. solicitand instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa constate nulitatea absoluta a clauzelor prevazute la art. 5.1 lit. b si c din Conditiile generale din Contractul de facilitate de credit si garantie nr. 104303/14.03.2008 si sa dispuna obligarea paratelor la restituirea sumelor incasate cu titlu de comision de acordare si comision de administrare, precum si la plata dobanzii legale calculate de la data incasarii sumelor nedatorate si pana la achitarea integrala a acestora.
De asemenea, reclamantii au solicitat obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata.
In drept, s-au invocat dispozitiile Legii nr. 193/2000, art. 15 din Legea nr. 190/1990, art. 992, art. 994 si urm., art. 998 din Codul civil din anul 1864, art. 453 din Codul civil din anul 2010.
Prin intampinarea depusa la dosar la data de 08.06.2015, paratele au invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, exceptia lipsei de interes, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata, ca neintemeiata, si obligarea reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata.
Prin sentinta civila nr. X pronuntata de Judecatoria Sectorului X Bucuresti, in dosarul nr. X, a fost respinsa exceptia lipsei procesuale pasive a paratelor X si X., fost respinsa exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, a fost respinsa exceptia lipsei de interes si a fost respinsa actiunea formulata de reclamantii X si X, in contradictoriu cu paratele X si X, ca neintemeiata si au fost obligati reclamantii sa achite paratelor suma de 3000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare prima instanta a retinut ca analizand exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a X si X., apreciaza ca aceasta este neintemeiata, pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art. 36 din Codul procedura civila, calitatea procesuala rezulta din identitatea dintre parti si subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecatii. Existenta sau inexistenta drepturilor si a obligatiilor afirmate constituie o chestiune de fond.
Reclamantul, fiind cel care porneste actiunea, trebuie sa justifice atat calitatea procesual activa, cat si calitatea procesual pasiva a persoanei pe care a chemat-o in judecata, prin indicarea obiectului cererii si a motivelor de fapt si de drept pe care se intemeiaza pretentia sa.
Instanta a retinut ca la data de 14.03.2008, intre reclamanti, in calitate de imprumutati, si parata X a fost incheiat Contractul de facilitate de credit si de garantie nr. 104303 (filele 10-30).
Prin contractul de cesiune de creante incheiat la data de 31.03.2009 intre X in calitate de cedent si X, in calitate de cesionar, calitatea de creditor al reclamantului a fost transferata de la parata X, catre parata X. Ulterior, cu privire la creanta rezultata din contractul de credit, s-a incheiat un nou contract de cesiune la data de 06.10.2011 intre parata X, in calitate de cedent si parata X, in calitate de cesionar.
Ca urmare a cesiunilor de creante intervenite intre cele trei parate, X, ulterior X. au dobandit calitatea de titulare al creantei decurgand din contractul de credit mai sus mentionat astfel cum aceasta este determinata de ansamblul clauzelor contractului, fiind astfel cesionate creantele si drepturile accesorii aferente ce urmau a fi incasate in viitor.
In speta, nu a operat o novatie cu privire la raportul juridic obligational, avand in vedere ca una din conditiile esentiale pentru intervenirea acestui mod de transformare a obligatiilor este ca vointa partilor de a nova sa fie clar exprimata. Or, instanta retine ca in cauza nu s-a facut dovada acordului expres al reclamantului pentru operarea novatiei.
In concluzie, orice actiune demarata avand ca fundament juridic contractul de credit in cauza, indiferent ca este vorba de o actiune in constatarea nulitatii absolute partiale a actului juridic, urmeaza sa se solutioneze in contradictoriu cu partile care justifica legitimitatea in cadrul raportului juridic de imprumut, fie calitatea de creditor, fie pe cea de debitor.
Prin cesionarea creantei se schimba doar titularul dreptului de a incasa creanta, si nicidecum drepturile si obligatiile debitorului.
In consecinta, cesiunea de creanta nu poate determina lipsa calitatii procesuale pasive a celor doua parate intr-o cauza privind nulitatea absoluta partiala a contractului, intrucat cauzele de nulitate sunt anterioare cesiunii (contemporane semnarii contractului) si izvorasc din fapte proprii ale acesteia.
Intrucat reclamantii au solicitat obligarea paratelor X. si X si la restituirea sumelor platite in contul comisionului de acordare si administrare ca urmare a constatarii acestor clauzele ca fiind abuzive, prima instanta a apreciat ca aceste aspecte tin de fondul cauzei, astfel incat a constatat ca cele doua parate au calitate procesuala pasiva in cauza cu privire la restituirea sumelor, intrunirea conditiilor pentru obligarea acestei parate la restituirea sumelor pretinse de reclamant urmand a fi analizate pe fondul cauzei.
In consecinta, prima instanta a respins ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a X. si X.
Analizand exceptia prescriptiei, prima instanta o apreciat-o ca fiind neintemeiata, retinand ca cererea de chemare in judecata este intemeiata pe dispozitiile Legii nr. 193/2000, lege care instituie un regim special derogatoriu de la cel de drept comun in ceea ce priveste nulitatea clauzelor abuzive.
Legea 193/2000 constituie transpunerea in dreptul intern a Directivei nr. 93/13/CEE, directiva ce cuprinde dispozi?ii de ordine publica astfel cum s-a statuat in jurispruden?a Cur?ii de Justi?ie a Uniunii Europene. Astfel in Cauza C-168/05 Elisa Maria Mostaza Claro pct. 38, Curtea a re?inut ca instan?a na?ionala este obligata sa aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale, demers ce este justificat prin raportare la natura ?i importan?a interesului public pe care se bazeaza protec?ia conferita de directiva consumatorului. Obliga?ia instan?ei de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze abuzive este subliniata de Curtea de Justi?ie a Uniunii Europene ?i in Cauza C-243/08 Pannon pct. 32 in care se precizeaza ca rolul instan?ei na?ionale nu se limiteaza doar la dreptul de a se pronun?a cu privire la natura eventual abuziva a unei clauze contractuale, ci implica ?i obliga?ia de a examina din oficiu acest aspect de indata ce dispune de elementele de fapt ?i de drept necesare in acest sens.
In acela?i sens al re?inerii interesului public ocrotit, Curtea de Justi?ie a Uniunii Europene s-a pronun?at ?i in Cauza C-76/10 Pohotovost la pct. 50 precizand faptul ca, data fiind natura ?i importan?a interesului public ocrotit pe care se intemeiaza protec?ia pe care Directiva nr. 93/13/CEE o asigura consumatorilor, art. 6 din aceasta trebuie sa fie considerat ca o norma echivalenta cu normele na?ionale care ocupa, in cadrul ordinii interne, rangul de ordine publica.
Prin urmare, dispozi?iile Legii nr. 193/2000 ocrotesc un interes public general ?i nu unul individual, motiv pentru care regimul nulita?ii clauzelor abuzive este unul specific nulita?ii absolute. In consecin?a, nu sunt aplicabile dispozi?iile art. 3 alin. 1 din Decretul 167/1958 care prevad un termen de prescrip?ie de 3 ani, nulitatea absoluta putand fi invocata oricand potrivit art. 2 din acela?i act normativ.
Avand in vedere cele anterior men?ionate, prima instan?a a respins excep?ia prescrip?iei dreptului la ac?iune invocata de parate ca neintemeiata.
Analizand exceptia lipsei de interes, prima instanta a apreciat-o ca fiind neintemeiata, retinand ca existenta unui interes legitim, nascut si actul, personal si direct este o conditie distincta si care nu are a fi legata de intervenirea prescriptiei dreptului material la actiune, conditie indeplinita in cauza.
Condi?ia interesului determinat vizeaza stabilirea folosului practic ce poate fi realizat de reclamant in concret in eventualitatea admiterii ac?iunii, condi?ia interesului legitim implica faptul ca acesta sa nu contravina normelor imperative ale legii sau regulilor de convie?uire sociala, condi?ia interesului personal se refera la faptul ca cel ce introduce ac?iunea urmare?te sa ob?ina, direct sau indirect, un folos practic pentru sine, iar ultima condi?ie a interesului nascut ?i actual vizeaza faptul ca interesul trebuie sa existe in momentul exercitarii ac?iunii.
Prima instanta a constatat indeplinite aceste condi?ii avand in vedere faptul ca reclamantii urmaresc prin introducerea ac?iunii constatarea nulita?ii absolute a unor clauze contractuale ale unui contract aflat in derulare ?i restituirea tuturor sumelor platite cu titlu de comision de acordare si comision de administrare in baza acestor clauze, de la data incheierii contractului ?i pana la zi.
Analizand ansamblul materialului probator administrat in cauza, prima instanta a retinut urmatoarele:
La data de 14.03.2008, parata X a emis o oferta de credit cu termen de valabilitate de 30 de zile (f. 124) pentru reclamanti avand ca obiect acordarea unui credit ipotecar in valoare de 119.700 Euro, destina?ia creditului fiind de achizi?ie imobil.
Conform acestei oferte, creditul presupunea plata de catre imprumutati a unui comision de acordare in cuantum de 2.394 Euro, reprezentand 1% din valoarea totala a creditului, platibil integral la data semnarii contractului sau cel mai tarziu la data primei trageri din credit ?i a unui comision de administrare lunar de 0.15% aplicat la soldul creditului, platibil incepand cu scaden?a a 13-a.
In aceea?i zi, reclamantii au acceptat prin semnatura oferta prezentata ?i s-a incheiat Contractul de facilitate de credit si de garantie nr. 104303/14.03.2008 (f. 10-30) intre reclamanta X, in calitate de imprumutat, reclamantul X, in calitate de codebitor si parata X., in condi?iile prevazute in oferta de credit, obligatia reclamantilor de plata a celor doua comisioane anterior mentionate fiind prevazuta in art.5.1 lit. b si c din contract (f. 12).
Raporturile contractuale stabilite intre parti si deduse judecatii intra sub incidenta Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, reclamantii avand calitatea de consumator in sensul art. 2 alin. 1 din actul normativ, respectiv de persoana fizica parte la un contract incheiat in afara activitatilor lor comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale, iar paratele avand calitatea de comerciant in sensul art. 2 alin. 2 din actul normativ, respectiv de persoana juridica parte la un contract incheiat in cadrul unei activitati comerciale autorizate.
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
De asemenea, potrivit art. 4 alin. 6 din aceeasi lege, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerin?ele de pre? si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj u?or inteligibil. Dispozitiile art. 4 alin. 6 din lege au fost inspirate de dispozitiile art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE in varianta sa in limba franceza care a reprezentat punctul de plecare al transpunerii in limba romana. Asa cum se poate observa, art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 reprezinta o traducere a dispozitiilor 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE.
Cu privire la aceste dispozitii, Curtea de Justitie a Uniunii Europene (in continuare „Curtea”) a stabilit faptul ca „trebuie sa se constate ca articolul 4 alineatul (2) din directiva prevede doar ca „aprecierea caracterului abuziv” nu se refera la clauzele avute in vedere de aceasta dispozi?ie, in masura in care aceste clauze sunt redactate in mod clar ?i inteligibil.” (Hotararea din 3 iunie 2010, Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid, C 484/08, nepublicata in Repertoriu, punctul 31). Altfel spus, sunt exceptate de la aprecierea caracterului lor abuziv in masura in care instan?a na?ionala competenta considera, in urma unei analize de la caz la caz, ca acestea au fost redactate de comerciant in mod clar ?i inteligibil.
De asemenea, Curtea a stabilit faptul ca „intrucat articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 prevede astfel o excep?ie de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive care este prevazut in cadrul sistemului de protec?ie a consumatorilor pus in aplicare prin aceasta directiva, dispozi?iei respective trebuie sa i se dea o interpretare stricta. Aceasta vizeaza, in primul rand, clauzele care privesc „obiectul principal al contractului”, iar in al doilea rand, clauzele care privesc „caracterul adecvat al pre?ului sau al remunera?iei, pe de o parte, fa?a de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte” sau, potrivit celui de al nouasprezecelea considerent al acestei directive, clauzele „care descriu […] raportul[…] calitate/pre? al bunurilor sau serviciilor furnizate” (Hotararea din 30 aprilie 2014, Kasler, C 26/13, nepublicata in Repertoriu, punctele 42-43, 52). In aceeasi hotarare, la punctul 58, Curtea arata ca aceasta excludere nu se aplica in cazul in care nu exista un serviciu de schimb care sa fie furnizat de imprumutator, ?i care nu cuprinde, in consecin?a, nicio „remunera?ie” al carei caracter adecvat in calitate de contrapartida a unei presta?ii efectuate de imprumutator sa nu poata face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili daca este abuziva in temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.
Avand in vedere aceasta jurisprudenta a Curtii rezulta ca nu pot face obiectul controlului pe fond al clauzelor abuzive acele clauze care (i) sunt redactate in mod clar si previzibil si care (ii) reprezinta o contraprestatie pentru un serviciu prestat de catre comerciant. Aceste conditii trebuie, insa, indeplinite cumulativ.
In ceea ce priveste prima conditie, respectiv redactarea in mod clar si previzibil a clauzelor, instanta retine ca intelesul acestei cerinte a fost clarificat prin pct. 75 din Hotararea Kasler, anterior citata. Potrivit Curtii, „avand in vedere toate cele de mai sus, trebuie sa se raspunda la a doua intrebare ca articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat in sensul ca, in ceea ce prive?te o clauza contractuala precum cea in discu?ie in litigiul principal, cerin?a potrivit careia o clauza contractuala trebuie redactata in mod clar ?i inteligibil trebuie in?eleasa ca impunand nu numai ca respectiva clauza sa fie inteligibila pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci ?i ca respectivul contract sa expuna in mod transparent func?ionarea concreta a mecanismului de schimb al monedei straine la care se refera clauza respectiva, precum ?i rela?ia dintre acest mecanism ?i cel prevazut prin alte clauze referitoare la deblocarea imprumutului, astfel incat acest consumator sa poata sa evalueze, pe baza unor criterii clare ?i inteligibile, consecin?ele economice care rezulta din aceasta in ceea ce il prive?te.” Asa cum rezulta din interpretarea data de Curte, contractul trebuie sa expuna in mod clar si sa permita consumatorului sa evalueze, pe baza unor criterii clare ?i inteligibile, consecin?ele economice care rezulta din acesta in ceea ce il prive?te.
De asemenea, a retinut prima instanta ca standardul la care trebuie raportata capacitatea de analiza a reclamantilor este aceea a unui consumator mediu, normal informat ?i suficient de atent ?i de avizat. Altfel spus, culpa consumatorului care consta in neacordarea unei atentii suficiente si a unei informari prealabile este imputabila acestuia si nu poate constitui motiv al invocarii clauzelor abuzive.
Analizand din aceasta perspectiva clauzele art. 5. 1 lit. b) si lit. c) din contractul de credit, prima instanta a constat ca acestea enunta in mod clar care sunt consecintele economice pe care le poate suferi consumatorul in situatia in care se hotaraste sa incheie contractul de credit. Astfel, clauza care stabileste comisionul de acordare arata in mod clar si neechivoc faptul ca acesta are un cuantum de 2.394 Euro, ceea ce reprezinta 2 % din valoarea totala a Creditului si este platibil integral la data semnarii prezentului contract sau cel tarziu la data primei trageri din creditul aprobat. Prin urmare, de la momentul acceptarii ofertei si a semnarii contractului, un consumator mediu, normal informat ?i suficient de atent ?i de avizat, putea cunoaste faptul ca prin semnarea contractului se obliga la plata sumei de 2.394 Euro care devine scadenta la data semnarii contractul sau cel tarziu la data primei trageri din creditul aprobat.
Cu privire la clauza care stabileste comisionul de administrare prima instanta a constat ca, intr-adevar, din cuprinsul art. 5.1 lit. c al contractului rezulta ca acest comision lunar de administrare este de 0,15% si este platibil incepand cu scadenta a 13-a, fara a se mentiona insa, in acest articol al contractului, in mod precis la ce se aplica procentul si ce inseamna scadenta a 13-a. Sub acest aspect, insa, prima instanta a retinut ca in oferta de credit este mentionat faptul ca acest comision este aplicabil la soldul creditului, iar articolul 6.7 din contract (f. 13), prevede faptul ca respectivul comision de administrare, se calculeaza la soldul creditului. Mai mult, prima instanta a retinut ca, potrivit prevederilor conventiei dintre parti, contractul de credit se completeaza cu conditiile generale de creditare prezentate in anexa nr. 1 si cu graficul de rambursare semnat de catre parti. Astfel cum rezulta din inscrisurile depuse la dosar, reclamantii au achitat cu regularitate comisionul de administrare, fapt ce denota cunoasterea cu exactitate de catre reclamanti a cuantumului lunar al acestuia. Prin urmare, simpla lecturare a contractului, precum si a graficului de rambursare, ce facea parte din contractul de credit, putea conduce consumatorul mediu, normal informat ?i suficient de atent ?i de avizat la concluzia ca prin incheierea contractului de credit, acesta se obliga la plata lunara a unui comision de administrare in cuantum de 0,15% care se aplica debitului ramas de achitat si care incepe a fi perceput odata cu scadenta celei de a 13-a rate.
In ceea ce priveste necesitatea existentei unei contraprestatii, respectiv serviciul prestat de catre comerciant pentru care percepe comisionul,prima instanta a retinut, cu privire la comisionul de acordare a creditului faptul ca perceperea sumei este justificata prin prisma demersurilor efectuate de parata anterior incheierii creditului, pentru verificarea bonitatii clientilor, verificari care se impuneau a fi facute avand in vedere suma substantiala imprumutata si perioada lunga de timp pentru care era solicitat creditul. Prima instanta a retinut, prin urmare, ca nu este vorba despre lipsa contraprestatiei din partea creditoarei, deoarece, desi demersurile creditoarei au avut loc anterior acordarii creditului, aceasta imprejurare nu echivaleaza cu inexistenta unei contraprestatii din partea creditoarei, din moment ce ea a efectuat, in concret, aceste verificari.
Cu privire la comisionul de administrare, prima instanta a retinut ca si in acest caz exista o contraprestatie din partea paratei, respectiv operatiunile de administrare a contului de credit. Desi O.U.G. nr. 50/2010 nu este incidenta contractului incheiat de parti, intrucat contractul a fost incheiat anterior intrarii in vigoare acestui act normativ, prima instanta a retinut, ca argument, faptul ca acest act normativ prevede posibilitatea inserarii comisionului de administrare (art. 36), ceea ce intareste concluzia instantei ca legiuitorul nu a avut in vedere, prin Legea nr. 193/2000, si aceasta clauza printre cele care prezinta caracter abuziv. Aceasta concluzie se impune si in cazul legiuitorului european in ceea ce priveste Directiva 93/13/CEE, deoarece O.U.G. nr. 50/2010 reprezinta tot o transpunere a Directivei 2008/48/CE. Altfel spus, comisionul de administrare a creditului este inclus in costurile pe care banca le are pentru a pune la dispozitia clientului suma imprumutata pentru o perioada indelungata de timp, iar pentru aceasta suma exista contraprestatie din partea sa care consta in operatiunile de administrare a contului de credit.
In aceste conditii, prima instanta a constatat ca sunt indeplinite in cazul comisionului de acordare si al comisionului de administrare (art. 5. 1 lit. b si lit. c din contract) criteriile stabilite in jurisprudenta Curtii cu privire la clauzele ce nu pot face obiectul controlului pe fond al clauzelor abuzive, deoarece aceste clauze sunt redactate in mod clar si previzibil pentru un consumator mediu, normal informat ?i suficient de atent ?i de avizat si reprezinta o contraprestatie pentru un serviciu prestat de catre parata.
In ce prive?te argumentul reclamantilor in sensul in care comisionul de acordare ar fi interzis de lege, prima instan?a a retinut ca art.15 din Legea 190/1999 se refera doar la cheltuielile care pot fi puse in sarcina imprumutatului, iar nu si la eventualele comisioane care sunt incluse in costul total al creditului.
In cazul in care s-ar accepta teza avansata de catre reclamanti in sensul ca nu fac parte din pretul contractului comisionul de acordare si de administrare, prima instanta a constatat ca, potrivit art. 4 alin. 1 si alin. 2 din Legea nr. 193/2000, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor”, o clauza contractuala fiind considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.
Astfel cum art. 4 alin. 3 din lege stabileste faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul, acest fapt nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, in cazul in care o evaluare globala a contractului evidentiaza ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Daca un comerciant pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens.
De asemenea, art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 prevede ca „orice contract incheiat intre comercianti si consumatori pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate”.
Din textele legale anterior mentionate reiese ca o clauza contractuala este considerata abuziva daca intruneste trei conditii: 1) nu a fost negociata direct cu consumatorul; 2) creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorului si contrar bunei-credinte; 3) creditoarea sa fi fost de rea-credinta.
Referitor la caracterul negociat sau nenegociat (de adeziune, standard, preformulat) al unui contract, prima instanta a retinut ca din prima categorie fac parte conventiile ale caror prevederi sunt rezultatul vointelor concordante ale ambelor/tuturor partilor contractante, respectiv rezultatul propunerilor si contrapunerilor sau chiar al concesiilor partilor, in timp ce din a doua categorie fac parte conventiile ale caror clauze nu au fost negociate sau discutate de parti, incheierea contractului avand loc numai ca urmare a adeziunii unei parti la oferta celeilalte. Trasaturile generale ale contractelor de adeziune sunt: existenta unei inegalitati economice intre contractanti, o parte avand o pozitie economica superioara celeilalte; existenta unei oferte generale si abstracte (adresate tuturor potentialilor contractanti), permanente (privitoare la toate contractele incheiate intr-o anumita perioada de timp) si detaliate (cuprinzand in integralitate clauzele contractelor care vor fi incheiate); oferta de a contracta este rezultatul manifestarii de vointa a unei singure parti contractante.
Prima instanta a constatat ca reclamantii au luat cunostinta de clauzele esentiale ale contractului. Sub acest aspect, a retinut prima instanta ca reclamantul X, absolvent al Academiei de Studii Economice (intrebarea 11 din interogatoriu – f. 160) si reclamanta X, absolvent al Universitatii Politehnica si student in anul IV la Facultatea de Drept la momentul incheierii contractului (intrebarea 11 din interogatoriu – f. 164) au optat pentru contractarea acestui credit in cunostinta de cauza, dupa studierea celorlalte oferte existente pe piata la acel moment (raspunsul la intrebarea 1 din interogatoriu - f. 158, 162) si concluzionarea in sensul ca produsul bancar respectiv corespunde intereselor lor, la formarea acestei optiuni contand faptul ca avansul era doar de 5% din pretul imobilului.
Prima instanta a constatat ca in raspunsul la interogatoriu reclamantii au invederat ca au solicitat eliminarea comisioanelor ce fac obiectul prezentei cauze, fara insa a dovedi cum au motivat solicitarea si nici ce solutii au propus pentru reconfigurarea contractului, elemente specifice negocierii, care, in concret putea fi initiata doar de catre reclamanti, ca beneficiari ai ofertei emise de catre banca. In masura in care reclamantii nu au dovedit initierea unei negocieri in acest sens, instanta nu poate retine culpa paratei in semnarea unui contract in forma agreata, de catre reclamanti, conduita contractuala a acestora denotand faptul ca la momentul semnarii contractului, au apreciat ca ansamblul clauzelor contractului de credit incheiat cu parata serveste intereselor lor.
Sub acest aspect, prima instanta a retinut ca atata vreme cat reclamantii nu au dovedit formularea unei propuneri concrete de modificare a contractului si refuzul exprimat de parata fata de propunerea concreta a reclamantelor, simplele afirmatii in acest sens nu pot fi retinute.
Mai mult, raportat si la declaratia expresa a imprumutatului si a codebitorului cuprinsa la art. 8.16 din contract, potrivit careia „imprumutatul/codebitorul declara ca cu citit, inteles si acceptat clauzele prezentului contract si ca acestea au fost negociate cu CEI in conformitate cu prevederile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, cu modificarile ulterioare”, clauza necontestata in prezenta cauza, prima instanta a apreciat ca in speta prezumtia de nenegociere a clauzelor contractuale instituita de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, a fost rasturnata.
Sub acest aspect, prima instanta a retinut ca negocierea in sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000 nu echivaleaza cu obligatia bancii de a accepta orice propunere din partea clientilor, ci presupune existenta unui dialog intre parti cu posibilitatea existentei unor concesii reciproce.
Referitor la conditia existentei unei inegalitati economice intre parti la incheierea unui contract de adeziune, prima instanta a constatat ca pozitia presupus superioara a creditoarei si cea presupus inferioara a consumatorului au a fi analizate si prin prisma existentei si analizarii de catre consumator si a altor oferte pe piata. In acest sens, prima instanta a apreciat ca, in conditiile in care consumatorul are libertatea contractuala de a alege oferta bancara care ii este cea mai favorabila, cu posibilitatea reala de refuzare, in mod implicit, a unei alte oferte bancare, deci a pierderii de clienti de catre creditoare ca efect al concurentei libere in piata, pozitia de negociere a partilor devine una mai echilibrata, cu obligatia pentru ambele parti de a-si exprima punctul de vedere cu privire la viitoarele clauzele contractuale.
In consecinta, standardizarea unei oferte nu echivaleaza cu standardizarea unui contract si cu lipsa de negociere deoarece clientul are la alegere mai multe banci pentru a alege cu cine doreste sa incheie conditiile, alegand astfel conditiile cele mai avantajoase, iar acordarea termenului de 30 zile de valabilitate a ofertei, termen prevazut in favoarea celui care se obliga si la beneficiul caruia acesta poate renunta, precum s-a intamplat in speta, presupune posibilitatea de a lua cunostinta de toate clauzele esentiale contractuale.
In ceea ce priveste dezechilibrul semnificativ, nu poate fi retinuta sustinerea reclamantilor in acest sens in conditiile in care cuantumul comisionului de administrare a ramas unul fix de la momentul incheierii contractului (0,15 %) si in care ii incumba reclamantilor sarcina probei sub aspectul existentei unui dezechilibru, avandu-se in vedere si argumentele anterior expuse privind justificarea unui atare comision.
In consecinta, in lipsa unor probe clare in acest sens, faptul ca reclamantii sunt tinuti a plati comisioane nu echivaleaza cu existenta de plano a unui dezechilibru.
In analiza dezechilibrului contractual trebuie avut in vedere produsul bancar in ansamblu, nu doar obligatia de plata a comisionului de administrare. Sub acest aspect sunt relevante faptul ca 12 luni reclamantii nu au fost obligati sa achite acest comision, ca la contractarea creditului au beneficiat de un avans de 5% (mai mic decat cel solicitat pentru accesarea altor produse bancare).
Totodata, instanta a constatat ca, in cauza, reclamantii nu au facut dovada relei-credinte a paratei in conditiile in care acesta nu au facut dovada ca societatea creditoare a exercitat presiuni asupra sa pentru a-l determina sa incheie contractul (desi sarcina probei ii incumba si sub acest aspect). Reclamantii au precizat ca au fost presati de avansul dat vanzatorului, fiindu-le teama sa nu il piarda, aspect care nu poate fi imputat paratelor, cu atat mai mult cu cat, astfel cum s-a aratat anterior, reclamantii au beneficiat de un termen rezonabil in care puteau sa analizeze consecintele incheierii contractului de credit si sa opteze, pentru alte conditii de creditare, daca apreciau ca sunt mai avantajoase.
Ca atare, a apreciat prima instanta ca nu pot fi retinute sustinerile reclamantilor cu privire la existenta unor clauze abuzive in contractul incheiat.
Avand in vedere valabilitatea clauzelor contestate de catre reclamanti, prima instanta a constatat ca nu sunt indreptatit nici la recuperarea sumelor platite bancii in temeiul acestora si nici dobanda legala aferenta.
Astfel fiind, avand in vedere cele retinute mai sus, prima instanta a respins cererea ca neintemeiata.
In ceea ce priveste cererea formulata de catre reclamanti de acordare a cheltuielilor de judecata, prima instanta a constatat ca acestia sunt cei cazuti in pretentii, nefiind, astfel, indreptatiti la recuperarea cheltuielile de judecata fata de dispozitiile art. 453 din Codul de procedura civila.
Referitor la cererea formulata de parate de acordare a cheltuielilor de judecata, instanta, in baza art. 453 din Codul de procedura civila, retinand culpa procesuala a reclamantilor, a dispus obligarea acestora din urma la plata in favoarea paratelor a sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, constand in contravaloarea onorariului avocatial.
In acest sens, prima instanta a retinut ca paratele au depus dovada achitari unui onorariu de 6.607,76 lei (filele 264-265), din cuprinsul facturii fiscale rezultand ca acest onorariu este aferent serviciilor de asistenta juridica si reprezentare, atat in fata instantei de fond, cat si in apel. Or, in lipsa unei mentiuni exprese din partea paratelor cu privire la suma aferenta judecarii in prezenta faza procesuala, prima instanta a retinut ca suma de 3000 de lei, cu titlu de onorariu de avocat, este corespunzatoare avand in vedere complexitatea si durata cauzei, prin raportare si la dispozitiile art. 451 alin. 2 Cod procedura civila.
Impotriva sentintei civile nr. X pronuntate de Judecatoria Sectorului X Bucuresti, in dosarul nr. X, au formulat apel reclamantii X, si X, la data de 08.02.2016, cererea de apel fiind inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, Sectia a VI-a Civila la data de X, sub nr. X.
Apelantii-reclamanti au solicitat admiterea apelului, schimbarea in tot a sentintei criticate, iar pe fond admiterea cererii de chemare in judecata si obligarea intimatelor-parate la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea in fapt a cererii de apel, apelantii-reclamanti au aratat in esenta ca prima instanta si-a fundamentat solutia, in mod direct pe legislatia europeana (Directiva nr. 93/13/CEE), desi aceasta nu este direct aplicabila, iar prezentul litigiu s-a ivit intre particulari, care nu sunt in culpa pentru pretinsa transpunere incorecta. Raportat la caracterul cumulativ al conditiilor, analiza celorlalte cerinte nu se mai impune.
De asemenea, au aratat apelantii-reclamanti ca prima instanta a avut in vedere solutia pronunta in cauza C-26/13 Arpad Kasler si HaJMilka Kaslerne Riibai impotriva OTP, omitand sa analizeze, daca in cuprinsul clauzelor contestate este prezentat mecanismul de functionare al acestor comisioane
Totodata, au aratat apelantii-reclamanti ca prima instanta a interpretat, in mod nelegal, intelesul termenului de consumator, neraportandu-se la prevederile exprese ale Legii nr. 193/2000
Au mai aratat apelantii-reclamanti ca prima instanta a pronuntat o hotarare lipsita de temei legal, care a fost data cu incalcarea si aplicarea gresita a legii, respectiv cu incalcarea prevederilor art. 4 din Legea nr. 193/2000, prin includerea celor doua comisioane in obiectul principal al contractului
Contractul de credit bancar este o varianta de imprumut, el nu are pret (pentru ca banii nu sunt marfa) si nici tarif (pentru ca imprumutul nu este un serviciu prestat clientului) si, in consecinta, nu se poate sustine excluderea acestuia de la aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 193/2000.
Prima instanta a incadrat in mod gresit cele doua comisioane in obiectul principal al contractului. In cazul unui contract complex, cum este contractul de credit, definirea obiectului contractului (si cu atat mai putin definirea obiectului principal al contractului) nu se poate referi la toate serviciile auxiliare imprumutului, prestate de banca (in cazul apelantilor-reclamanti neexistand oricum astfel de servicii) si la costurile corelative acestora, intrucat toate aceste clauze constituie continutul (obiectul) lato sensul al contractului, iar intentia legiuitorului nu a fost sa le excepteze de la aprecierea caracterului abuziv. Aceasta intrucat, aceste servicii auxiliare nu sunt de sine statatoare, ele nu ar fi contractate de consumator din proprie initiativa, iar acesta nu are posibilitatea de a alege sa nu ii fie prestate.
Au aratat apelantii-reclamanti ca prima instanta a interpretat in mod gresit prevederile Legii nr. 193/2000, privitoare la negociere, statuand ca dovada imposibilitatii acesteia trebuia facuta de catre reclamanti. Astfel, potrivit dispozitiilor alineatului 2 al aceluiasi articol, o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.
Asupra aplicarii dispozitiilor Legii nr. 193/2000 in cazul conventiei de credit incheiate intre parti, au aratat apelantii-reclamanti ca acest act juridic are caracterul unui contract de adeziune, raportat la modul de exprimare al vointei partilor, intrucat clauzele sale nu au fost negociate direct cu apelantii-reclamanti, ci au fost preformulate de catre banca. Nu se poate considera ca actul juridic incheiat intre parti este un contract negociat, din moment ce in cazul acestui tip de contract (negociat) partile discuta si negociaza toate clauzele sale, fara ca din exteriorul vointei lor sa li se impuna cu caracter obligatoriu vreo dispozitie contractuala. Aflat pe pozitie diametral opusa, contractul de adeziune este un act juridic redactat in intregime sau partial in intregime numai de catre una dintre partile contractante, cocontractantul neavand posibilitatea de modificare a acestor clauze, ci numai pe aceea de a adera sau nu la un contract preredactat, astfel cum este cazul aici.
Din raspunsurile la interogatoriul administrat a rezultat ca reclamantii au solicitat eliminarea comisioanelor, iar acestea se coroboreaza si cu raspunsul reprezentantilor bancii, in sensul ca nu pot fi eliminate aceste comisioane deoarece este vorba despre un contract standard.
De asemenea, au aratat apelantii-reclamanti ca in mod gresit a retinut prima instanta ca art. 15 din Legea nr. 190/1999 se refera doar la cheltuieli care pot fi puse in sarcina imprumutatului si nu la eventuale comisioane.
Totodata, au aratat apelantii-reclamanti ca prima instanta a retinut aplicabilitatea unei clauze din contractul standard (art. 8.16 din contract), desi aceasta trebuia analizata mai intai sub aspectul posibilitatii negocierii.
In ceea ce priveste clauza prevazuta la art. 5.1 lit. b) din Conditiile speciale ale Contractul de facilitate de credit si de garantie nr. 104303 din 14.03.2008, referitoare la comisionul de acordare au aratat apelantii-reclamanti ca prima instanta nu a analizat caracterul limbajului clar si inteligibil, raportat la clauza referitoare la comisionul de acordare, trecand direct la caracterul previzibil. Aceste dispozitii conventionale nu sunt clar, neechivoc exprimate, simpla mentionare a valorii acestui comision, fara ca apelantii-reclamanti sa aiba posibilitatea de a cunoaste motivele care determina perceperea acestuia, iar instanta, pe aceea de aprecia asupra temeinicii sale, in eventualitatea unui litigiu, nu confera acestei clauze un caracter clar si neechivoc.
Exigentele bunei - credinte in raporturile contractuale impun ca partile sa poata cunoaste inca de la incheierea actului juridic intinderea obligatiilor pe care trebuie sa le execute si motivatia, si ca o parte sa nu isi creasca semnificativ profitul prin impovararea fara niciun criteriu, si deci nejustificat, a celeilalte parti. Negocierea nu se rezuma la luarea la cunostinta a existentei comisionului. Perceperea comisionului creeaza un vadit dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorului, acesta fiind obligat pentru cauze necunoscute la plata unei importante sume de bani.
In ceea ce priveste clauza prevazuta la art. 5.1 lit. c) din Conditiile speciale ale Contractul de facilitate de credit si de garantie nr. 104303 din 14.03.2008, referitoare la comisionul de administrare au aratat apelantii-reclamanti ca prima instanta nu a analizat caracterul limbajului clar si inteligibil, raportat la clauza referitoare la comisionul de administrare, trecand direct la caracterul previzibil.
Au aratat apelantii-reclamanti ca a fost negociat intre parti comisionul de administrare si negocierea nu se rezuma la „luarea la cunostinta" a existentei comisionului.
Perceperea comisionului de administrare creeaza un vadit dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorului, acesta fiind obligat pentru cauze necunoscute la plata unei importante sume de bani.
De asemenea, au aratat apelantii-reclamanti ca prima instanta nu a facut distinctie intre semnificatia lingvistica a termenului „administrare" si lipsa unei astfel de definitii contractuale, apreciind/presupunand/definind acest „comision de administrare" peste prevederile contractuale care fac obiectul cererii de chemare in judecata.
Totodata, au aratat apelantii-reclamanti ca s-a apreciat gresit de prima instanta ca ar exista o contraprestatie din partea paratei, respectiv operatiunile de administrare a contului de credit, avand in vedere ca nicaieri in contractul supus analizei nu se regaseste notiunea de operatiunile de administrare a contului de credit.
Au mai aratat apelantii-reclamati ca prima instanta sa raportat la acte normative inaplicabile contractului analizat, care nu erau in vigoare la momentul semnarii acestuia, ceea ce face ca solutia sentinta atacata sa fie lipsita de temei legal.
De asemenea, au aratat apelantii-reclamanti ca urmeaza a se constata ca au facut dovada relei credinte a paratelor.
Cu privire la plata sumei de 3000 lei cheltuieli de judecata, au aratat ca in cazul in care va fi admis apelul urmeaza sa se respinga cererea paratelor de acordare a cheltuielilor de judecata.
In drept, s-au invocat dispozitiile art. 466 si urm. din Codul de procedura civila.
Cererea de apel este scutita de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 29 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013.
Intimatele-parate au formulat intampinare, prin care au solicitat respingerea apelului, ca nefondat si obligarea apelantilor-reclamanti la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea in fapt a intampinarii, intimatele-parate au aratat in esenta ca este nefondata critica potrivit careia prima instanta si-ar fi intemeiat solutia doar pe dispozitiile Directivei CEE 93/13 si solutiile date de C.J.U.E. in cadrul cauzelor ce au fost solutionate de acest for superior, cand, in realitate, in cadrul considerentelor hotararii apelate prima instanta face, in primul rand, trimitere la dispozitiile legale nationale specifice domeniului protectiei consumatorilor, respectiv prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000, privind clauzele abuzive in contractele incheiate intre profesionisti si consumatori („Legea nr. 193/2000").
Au aratat intimatele-parate ca prima instanta s-a raportat, in principal, la prevederile Legii nr. 193/2000 pentru a verifica indeplinirea cumulativa a conditiilor pentru a se putea constata caracterul abuziv al clauzelor contestate, iar ulterior, a avut in vedere si textul legal care identifica clauzele contractuale care sunt excluse de la controlul judecatoresc.
Totodata, au aratat intimatele-parate ca sunt neintemeiate criticile formulate de apelantii-reclamanti sub aspectul interpretarii pe care a facut-o prima instanta solutiei oferite de C.J.U.E. in cauza C 26/13
Cu privire la comisionul de administrare, au aratat intimatele-parate ca in mod corect a retinut prima instanta ca exista o contraprestatie din partea paratei, respectiv operatiunile de administrate a contului de credit (...)".
Comisionul de acordare au aratat intimatele-parate ca a fost perceput pentru toate demersurile efectuate de Banca pana la momentul incheierii Contractului si care nu s-au limitat la verificarea bonitatii clientului, iar in ceea ce priveste comisionul de administrare acesta se percepe pentru serviciile prestate de Banca pe intreaga durata contractuala, dovada acestor servicii fiind atasata intampinarii.
Au aratat intimatele-parate ca banca si-a indeplinit obligatia legala de informare a apelantilor-reclamanti anterior semnarii Contractului, acestia cunoscand continutul clauzelor contractuale, cat si intinderea obligatiilor pe care si le asuma.
Oferta contractuala a avut o valabilitate de 30 de zile, peste termenul minim prevazut de Legea nr. 190/1999, insa, imprejurarea apelatii-reclamanti au ales sa renunte la beneficiul acestui termen nu poate fi imputat Bancii, care nu are obligatia de a se asigura apelantii-reclamanti au studiat oferta timp de 30 de zile, textul legal stabilind in sarcina profesionistul doar obligatia de a oferi posibilitatea studierii, informarii.
Clauzele contractuale contestate au fost exprimate in termeni clari, Banca indicand, atat valoarea comisionului de administrare, al carui cuantum fix rezulta si din graficul de rambursare si valoarea comisionului de acordare si ratiunea pentru care au fost acestea percepute.
Au aratat intimatele-parate ca urmeaza a se constata ca in mod corect prima instanta a incadrat clauzele contestate in categoria celor care se refera la contravaloarea unor servicii prestate de catre banca si care trebuie sa fie remunerate.
Au aratat intimatele-parate ca sunt nefondate si criticile aduse hotararii primei instante in ceea ce priveste analiza facuta clauzelor privitoare la comisionul de acordare si comisionului de administrare, intrucat prima instanta a analizat caracterul clar si inteligibil al clauzelor prevazute de art. 5 lit. b) si c) din Contract si a retinut in mod corect ca exprimarea indeplineste prevederile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, atat din punct de vedere gramatical, cat si din punct de vedere al mecanismului ce a stat la baza perceperii comisioanelor.
In drept, s-au invocat prevederile art. 471 alin.5 din Codul de procedura civila, art. 4 si urm. din Legea nr. 193/2000, art. 8 din Legea nr. 190/1999, art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010.
In apel partile au depus la dosar dovezi privind plata cheltuielilor de judecata, constand in onorarii avocatiale.
Analizand apelul declarat de apelan?ii-reclaman?i X si X, tribunalul retine urmatoarele:
a. Situatia de fapt:
La data de X intre intimata-parata X, in calitate de creditor ipotecar, si apelantul-reclamant, in calitate de imprumutat, ?i apelanta-reclamanta, in calitate de codebitor, s-a incheiat contractul de facilitate de credit si de garantie nr. 104303, prin care s-a acordat apelantului-reclamant un credit ipotecar pentru achizi?ie imobil in valoare de 119.700 Euro, pentru o perioada de 360 luni, calculata de la data primei trageri de credit.
Prin acest contract s-a stabilit un comision de acordare de 2394 Euro reprezentand 2% din valoarea totala a creditului (art. 5.1 lit. b din contract) si un comision de administrare lunar de 0,15% platibil incepand cu scadenta a 13-a (art. 5.1 lit. c din contract), aplicat la soldul creditului, aceste clauze fiind contestate prin cererea de fa?a.
b. Dreptul aplicabil:
In principal, apelan?ii-reclaman?i ?i-au intemeiat cererea de chemare in judecata si apelul pe prevederile Legii nr. 193/2000.
Pentru a putea statua asupra caracterului abuziv al clauzelor invocate de apelan?ii-reclaman?i, in analiza sa, tribunalul se va raporta la dispozitiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti (profesionisti) si consumatori, in varianta sa in vigoare la data incheierii contractului de credit, respectiv la data de 14.03.2008 in aplicarea principiului neretroactivitatii legii civile exprimat prin adagiul tempus regit actum, dat fiind faptul ca validitatea actelor juridice si, implicit nulitatea acestora, se apreciaza potrivit conditiilor stabilite de legea in vigoare la momentul incheierii actului juridic.
Tribunalul constata ca actul normativ specificat este incident raportului juridic stabilit intre parti, avand in vedere ca apelan?ii-reclaman?i au calitatea de consumatori, in intelesul dispozitiilor art. 2 alin. 1, iar intimatele-parate de comercian?i (profesioni?ti), perfectand contractul de credit in cadrul unei activitati comerciale, potrivit prevederilor art. 2 alin. 2 din aceasta lege.
In conformitate cu dispozitiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/ 2000, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Astfel, potrivit dispozitiilor alineatului 2 al aceluiasi articol, o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.
In continuare, potrivit dispozitiilor art. 4 alin. 3 din lege, faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, in cazul in care o evaluare globala a contractului evidentiaza ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Daca un profesionist pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens.
Statuand asupra aplicarii dispozitiilor Legii nr. 193/ 2000 in cazul contractului de credit dedus judecatii, tribunalul constata indiscutabil ca acest act juridic are caracterul unui contract de adeziune, raportat la modul de exprimare al vointei partilor, intrucat clauzele nu au fost negociate direct cu apelan?ii-reclaman?i, ci au fost preformulate de catre banca. Instanta nu poate considera ca actul juridic incheiat de parti este un contract negociat, din moment ce in cazul acestora partile discuta si negociaza toate clauzele sale, fara ca din exteriorul vointei lor sa li se impuna cu caracter obligatoriu vreo dispozitie contractuala. Aflat pe pozitie diametral opusa, contractul de adeziune este un act juridic redactat in intregime sau partial in intregime numai de catre una dintre partile contractante, cocontractantul neavand posibilitatea de modificare a acestor clauze, ci numai pe aceea de a adera sau nu la un contract preredactat.
Prin urmare, instanta va inlatura sustinerea intimatelor-parate vizand aspectul ca actul juridic incheiat a fost negociat.
Intimata-parata X nu a furnizat nicio explicatie plauzibila, din care sa rezulte ca partile au negociat inainte de incheierea contractului.
Raportat la art. 4 din Legea nr. 193/ 2000, tribunalul constata ca trebuie sa verifice urmatoarele conditii:
1) clauza contractuala sa nu fi fost negociata;
2) prin ea insasi creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor;
3) dezechilibrul creat este in detrimentul consumatorului, nefiind respectata cerinta bunei-credinte.
Fara a incalca prevederile legii, natura abuziva a unei clauze contractuale se evalueaza in functie de:
a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul incheierii acestuia;
b) toti factorii care au determinat incheierea contractului;
c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
Pe de alta parte, potrivit art. 15 din Legea nr. 190/ 1999, in sarcina imprumutatului vor fi puse numai cheltuielile aferente intocmirii documentatiei de credit si constituirii ipotecii si garantiilor aferente; creditorul ipotecar are obligatia de a insera in continutul contractului de credit clauze prin care sa aduca la cunostinta imprumutatului toate garantiile pe care intelege sa le incheie in numele si pe seama imprumutatului, precum si conditiile de angajare a acestora.
c. Pe fondul apelului
Cu privire la comisionul de acordare, tribunalul retine urmatoarele:
Asa cum s-a retinut anterior, intimata-parata X. a perceput un comision de acordare, care este prevazut la art. 5.1 lit. b din contract. Potrivit acestei clauze, comisionul de acordare este de 2394 Euro, reprezentand 2% din valoarea totala a creditului, platibil integral la data semnarii contractului sau cel mai tarziu la data primei trageri din creditul aprobat.
Totodata, potrivit art. 5.1 lit. a din contract, intimata-parata X. a perceput si un comision de analiza de 100 de lei, platibil la data depunerii cererii de credit.
Cu prioritate, tribunalul retine ca poate analiza clauzele ce instituie comisioane datorate de consumator deoarece nu fac parte din obiectul principal al contractului. In cazul contractelor de credit bancar obiectul principal al contractului este limitat la obligatia de restituire a creditului si de plata a dobanzii si/ sau penalitatilor prevazute in contract pentru nerespectarea scadentei.
Tribunalul apreciaza ca acest comision este abuziv perceput de catre intimata-parata X, incalcand prevederile art. 4 alin. 1, 2 si 3 din Legea nr. 193/ 2000.
Astfel, potrivit acestor texte legale, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv. Faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, in cazul in care o evaluare globala a contractului evidentiaza ca acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Daca un profesionist pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens.
De asemenea, conform art. 1 din acest act normativ, orice contract incheiat intre profesionisti si consumatori pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate. Potrivit lit. g) din Anexa la lege, este considerata abuziva clauzele care dau dreptul exclusiv profesionistului sa interpreteze clauzele contractuale.
Cu privire la caracterul abuziv al clauzei ce reglementeaza comisionul de acordare tribunalul retine ca prezentul contract de credit este un contract de adeziune, apelan?ii-reclaman?i fiind obliga?i sa il semneze in forma stabilita de banca, neavand posibilitatea de a influenta in niciun mod vreuna dintre prevederile din acestuia, inclusiv prevederile referitoare la clauzele ce reglementeaza comisionul de acordare. Trebuie subliniat ca in momentul in care a fost incheiat acest contract, consumatorul (adica, apelan?i-reclaman?i) a actionat de pe o pozitie inegala, inferioara, in raport cu banca, respectiv intimata-parata X. Contractul incheiat este de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de catre imprumutator, fara a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau inlatura vreuna din aceste clauze. Apelan?ii-reclaman?i nu au avut posibilitatea de a negocia nicio clauza din contract, acestea fiindu-le impuse, in forma respectiva, de catre banca.
Conform art. 4 alin. 3 teza finala din Legea nr. 193/ 2000 coroborat cu art. 249 din Codul de procedura civila, intimatei-parate X. ii revine obligatia de a dovedi ca a negociat in mod direct aceste clauze, ceea ce nu s-a intamplat.
Mai mult, tribunalul constata ca intimata-parata X nu a inteles sa defineasca si cuvantul „acordare”, atata timp cat aceasta a perceput si un comision de analiza.
Astfel, tribunalul apreciaza ca apelan?ii-reclaman?i – in lipsa definirii acestor comisioane intr-un limbaj inteligibil – nu au avut posibilitatea de a intelege cu claritate motivele pentru care banca a perceput atat un comision de analiza, cat si un comision de acordare. In alte cuvinte, trebuie constatat ca terminologia folosita nu este decriptata in cuprinsul Conditiilor generale de creditare pentru ca imprumutatul sa fie in deplina cunostinta de cauza cu privire la motivele pentru care
Dobanzi comerciale. Titlu executoriu. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 17/R/2010 din data de 04.01.2010
Prestari servicii apa. Necontorizat. - Decizie nr. 111/R/2010 din data de 01.02.2010
Recurs prest tab - Sentinta civila nr. 05695 din data de 25.01.2010
LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 180 din data de 24.02.2016
Cerere cu valoare redusa. Cerere de restituire a unui imprumut, formulata inainte de termenul scadent. - Sentinta civila nr. 429 din data de 09.10.2014
Instrainarea si dobandirea terenurilor prin acte juridice intre vii, doar prin incheierea ad validitatem a actului in forma autentica - Decizie nr. 156 din data de 28.02.2013
Constatare a nulitatii absolute a clauzei privind onorariul de succes din contractul de asistenta juridica - Decizie nr. 755 din data de 27.09.2012
Obligare incheiere contract in forma autentica - Decizie nr. 367 din data de 18.10.2010
Despagubiri contractuale - Sentinta comerciala nr. 791/C din data de 20.04.2010
Contract de vanzare-cumparare - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
Contract de leasing - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
EFECTELE TERMENULUI DE 45 DE ZILE PREVAZUT LA ART.31 ALIN. 3 DIN LEGEA NR. 47/1992 - Decizie nr. 103 din data de 15.02.2010
Perfectare act - Sentinta civila nr. 683 din data de 12.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 688 din data de 13.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 622 din data de 05.07.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 235 din data de 07.03.2012
Revendicare - Sentinta civila nr. 54 din data de 25.01.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 76 din data de 26.01.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 1576 din data de 21.12.2011
R o m a n i a
Tribunalul Bucuresti Sectia a VI-a Civila
Decizia civila nr X
Sedinta publica de la X
Tribunalul constituit din :
Presedinte: X
Judecator: X
Judecator: X
Grefier: X
Pe rol solutionarea cererii de apel formulate de apelantii-reclamanti X si X, impotriva sentintei civile nr. X pronuntate de Judecatoria Sectorului X Bucuresti, in dosarul nr. X, in contradictoriu cu intimatele-parate X.
La apelul nominal facut in sedinta publica, se prezinta apelantii-reclamanti, prin avocat X, cu delegatie la fila 9 dosarul primei instante si intimatele-parate, prin avocat X, cu delegatie la fila 64 din dosarul de apel.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:
Tribunalul acorda cuvantul in dezbaterea chestiunilor ramase in divergenta, respectiv solutia pronuntata la judecata in prima instanta cu privire la cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzei prevazute la art.5 lit. b si c din Conditiile speciale ale Contractului de facilitate de credit si garantie.
Apelantii-reclamanti , prin avocat, solicita admiterea apelului astfel cum a fost formulat, cu consecinta modificarii in tot a sentintei atacate. Solicita sa se aiba in vedere faptul ca instanta de fond a pronuntat o hotarare lipsita de temei legal, cu incalcarea art. 4 al. 6 din Legea nr. 193/2000, prin includerea comisioanelor de acordare si administrare in obiectul principal al contractului. Arata ca obiectul principal al contractului poate sa fie constituit exclusiv de acordarea imprumutului, cu obligatia corelativa din partea consumatorului de al restitui cu dobanda. Considera ca aceste comisioane pot sa fie numai accesorii ca obiect principal al contractului, avand in vedere faptul ca ele nu pot sa fie contractate separat de acest contract de credit, nefiind semnat un contract diferit fata de acest contract de imprumut. De asemenea, solicita sa se aiba in vedere faptul ca in mod gresit prima instanta a considerat ca reclamantii trebuiau sa faca dovada imposibilitatii, negocierii acestor clauze, astfel cum art. 2 al. 3 din Legea nr. 193/2000 statueaza, iar dovada posibilitatii de negociere trebuia sa fie facuta de profesionist. Arata ca si din raspunsul la interogatoriul a rezultat faptul ca reclamantii au solicitat modificarea acestor clauze si eliminarea lor, insa li s-a spus ca este un contract standard si nu poate sa fie modificat. Solicita sa se aiba in vedere faptul ca prima instanta a facut aplicabilitatea art. 8 pct.16 din Conditiile speciale ale contractului, considerand ca aceasta ar reprezenta o declaratie expresa, o recunoastere a negocierii. Solicita sa se aiba in vedere ca aceasta clauza face parte dintr-un contract standard preformulat, aceasta clauza neputand sa fie modificata de catre reclamanti, in consecinta, sa se constate ca nu este aplicabila. In ceea ce priveste comisionul de acordare si comisionului de administrare, solicita sa se aiba in vedere faptul ca prima instanta a presupus peste limita contractuala expresa, de ce sunt achitate aceste comisioane, care este activitatea care o desfasoara paratele pentru plata acestor sume de bani. In ceea ce priveste comisionul de acordare, prima instanta in mod gresit a considerat ca acesta a fost achitat pentru verificarea bonitatii clientilor, iar in ceea ce priveste comisionul de administrare s-a retinut ca el ar fi achitat pentru o operatiune de administrare a contului de credit, aceste doua sintagme nu se regasesc in cuprinsul contractului si in consecinta, nici partile contractante, nici instantele de judecata nu pot adauga la contract. Nu rezulta din prevederile contractului si nici din probele administrate in fata primei instante, niciun fel de activitate, in sensul retinut prin sentinta atacata. De asemenea, solicita sa se aiba in vedere in cazul comisionului de acordare ca a fost achitat si un comision de analiza in cuantum de 100 lei, platit la data depunerii cererii de credit. Arata ca aceasta bonitate a verificarii clientilor s-a facut anterior semnarii contractului si considera ca ea ar fi trebuit sa fie platita exclusiv prin acest comision de 100 lei. In cazul admiterii apelului, solicita sa se respinga cererea paratei de acordare a cheltuielilor de judecata pentru fond, sa se admita cererea de acordare a cheltuielilor de judecata solicitata de apelantii-reclamanti pentru fond, conform dovezilor depuse la dosar, precum si la plata cheltuielilor de judecata in apel, reprezentand onorariu de avocat.
Intimatele-parate, prin avocat, solicita respingerea apelului, mentinerea sentintei criticate, ca fiind legala si temeinica. Arata ca prima instanta in mod corect a analizat textele legale incidente in cauza si probele administrate si a constatat ca nu sunt indeplinit in mod cumulativ conditiile pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale contestate. In ceea ce priveste negocierea prevederilor contractuale solicita sa se aiba in vedere dispozitiile art. 5 din Legea 193 /2000, in raport de care se poate intelege foarte clar ca banca are obligatia de a le oferi posibilitate negocierii prevederilor contractuale, pentru ca banca prezinta o oferta contractuala, prezinta un contract, iar consumatorul la randul sau pentru a-si proteja propriile sale interese are posibilitatea de a veni cu o contraoferta. In conformitate cu dispozitiile Legii nr. 190/1999 si ale O.G. 50/2010 banca a prezentat a apelantei o oferta de credit care a avut o valabilitate de 30 de zile. In cadrul ofertei de credit erau mentionate pe scurt principalele obligatii contractuale, in special cele cu privire la suma imprumutata, la durata contractului si la cele doua comisioane contestate. In mod corect prima instanta a constat ca acele clauze referitoare la comisionul de acordare si comisionul de administrare sunt excluse de la controlul judecatoresc in temeiul art.4 al.6 din Legea nr. 193/2000. Arata ca exista doua ipoteze, fie ca aceste clauze sa faca parte din obiectul contractului, fie ele se refera la contravaloarea unui serviciu prestat de catre banca. Mai arata ca daca nu se accepta prima teorie ca nu fac parte din obiectul principal al contractului, in mod clar acesta se refera la contravaloarea unui serviciu prestat de catre banca, cu privire la suma de acordare a sumei imprumutate si de administrare a creditului pe o perioada de 30 de ani. Totodata, arata ca a depus la dosar dovezi pentru prestarea acestor servicii in fata primei instante si faptul ca nu erau interzise de lege comisioanele. Art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010 defineste si recunoaste posibilitatea perceperii comisionului de administrare si a depus la dosar modele de contracte din care rezulta faptul ca in nenumarate situatii, intr-un contract nu s-au perceput comisioane de acordare si de administrare, prin urmare era vorba despre modul in care si consumatorul ca persoana diligenta se preocupa de propriile sale interese, care vine cu o contraoferta si isi negocieaza contractul, pentru ca negocierea vine din partea ambelor parti, nu numai din partea bancii. Solicita sa se aiba in vedere toate motivele expuse pe larg prin intampinare. De asemenea, solicita obligarea apelantilor-reclamnati la plata cheltuielilor, reprezentand onorariul de avocat fond si apel.
Apelantii-reclamanti, prin avocat, solicita sa se constate ca nu s-a facut dovada diferentierii acestor onorarii. In cazul in care se va respinge apelul, avand in vedere faptul ca nu exista o dovada a onorariului strict pentru apel, solicita respingerea acestei cereri de acordare a cheltuielilor de judecata. Considera ca nu se poate formula o cerere in apel de acordare a unor cheltuieli atat pentru fond, cat si pentru apel, in conditiile in care deja in fata primei instante s-a acordat un onorariu diminuat fata de factura.
Tribunalul constata dezbaterile inchise si retine dosarul in pronuntare.
T R I B U N A L U L,
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata:
Prin cererea formulata la data de X, inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului X Bucuresti sub nr. X, reclamantii X si X au chemat in judecata pe paratele X. solicitand instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa constate nulitatea absoluta a clauzelor prevazute la art. 5.1 lit. b si c din Conditiile generale din Contractul de facilitate de credit si garantie nr. 104303/14.03.2008 si sa dispuna obligarea paratelor la restituirea sumelor incasate cu titlu de comision de acordare si comision de administrare, precum si la plata dobanzii legale calculate de la data incasarii sumelor nedatorate si pana la achitarea integrala a acestora.
De asemenea, reclamantii au solicitat obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata.
In drept, s-au invocat dispozitiile Legii nr. 193/2000, art. 15 din Legea nr. 190/1990, art. 992, art. 994 si urm., art. 998 din Codul civil din anul 1864, art. 453 din Codul civil din anul 2010.
Prin intampinarea depusa la dosar la data de 08.06.2015, paratele au invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, exceptia lipsei de interes, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata, ca neintemeiata, si obligarea reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata.
Prin sentinta civila nr. X pronuntata de Judecatoria Sectorului X Bucuresti, in dosarul nr. X, a fost respinsa exceptia lipsei procesuale pasive a paratelor X si X., fost respinsa exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, a fost respinsa exceptia lipsei de interes si a fost respinsa actiunea formulata de reclamantii X si X, in contradictoriu cu paratele X si X, ca neintemeiata si au fost obligati reclamantii sa achite paratelor suma de 3000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare prima instanta a retinut ca analizand exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a X si X., apreciaza ca aceasta este neintemeiata, pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art. 36 din Codul procedura civila, calitatea procesuala rezulta din identitatea dintre parti si subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecatii. Existenta sau inexistenta drepturilor si a obligatiilor afirmate constituie o chestiune de fond.
Reclamantul, fiind cel care porneste actiunea, trebuie sa justifice atat calitatea procesual activa, cat si calitatea procesual pasiva a persoanei pe care a chemat-o in judecata, prin indicarea obiectului cererii si a motivelor de fapt si de drept pe care se intemeiaza pretentia sa.
Instanta a retinut ca la data de 14.03.2008, intre reclamanti, in calitate de imprumutati, si parata X a fost incheiat Contractul de facilitate de credit si de garantie nr. 104303 (filele 10-30).
Prin contractul de cesiune de creante incheiat la data de 31.03.2009 intre X in calitate de cedent si X, in calitate de cesionar, calitatea de creditor al reclamantului a fost transferata de la parata X, catre parata X. Ulterior, cu privire la creanta rezultata din contractul de credit, s-a incheiat un nou contract de cesiune la data de 06.10.2011 intre parata X, in calitate de cedent si parata X, in calitate de cesionar.
Ca urmare a cesiunilor de creante intervenite intre cele trei parate, X, ulterior X. au dobandit calitatea de titulare al creantei decurgand din contractul de credit mai sus mentionat astfel cum aceasta este determinata de ansamblul clauzelor contractului, fiind astfel cesionate creantele si drepturile accesorii aferente ce urmau a fi incasate in viitor.
In speta, nu a operat o novatie cu privire la raportul juridic obligational, avand in vedere ca una din conditiile esentiale pentru intervenirea acestui mod de transformare a obligatiilor este ca vointa partilor de a nova sa fie clar exprimata. Or, instanta retine ca in cauza nu s-a facut dovada acordului expres al reclamantului pentru operarea novatiei.
In concluzie, orice actiune demarata avand ca fundament juridic contractul de credit in cauza, indiferent ca este vorba de o actiune in constatarea nulitatii absolute partiale a actului juridic, urmeaza sa se solutioneze in contradictoriu cu partile care justifica legitimitatea in cadrul raportului juridic de imprumut, fie calitatea de creditor, fie pe cea de debitor.
Prin cesionarea creantei se schimba doar titularul dreptului de a incasa creanta, si nicidecum drepturile si obligatiile debitorului.
In consecinta, cesiunea de creanta nu poate determina lipsa calitatii procesuale pasive a celor doua parate intr-o cauza privind nulitatea absoluta partiala a contractului, intrucat cauzele de nulitate sunt anterioare cesiunii (contemporane semnarii contractului) si izvorasc din fapte proprii ale acesteia.
Intrucat reclamantii au solicitat obligarea paratelor X. si X si la restituirea sumelor platite in contul comisionului de acordare si administrare ca urmare a constatarii acestor clauzele ca fiind abuzive, prima instanta a apreciat ca aceste aspecte tin de fondul cauzei, astfel incat a constatat ca cele doua parate au calitate procesuala pasiva in cauza cu privire la restituirea sumelor, intrunirea conditiilor pentru obligarea acestei parate la restituirea sumelor pretinse de reclamant urmand a fi analizate pe fondul cauzei.
In consecinta, prima instanta a respins ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a X. si X.
Analizand exceptia prescriptiei, prima instanta o apreciat-o ca fiind neintemeiata, retinand ca cererea de chemare in judecata este intemeiata pe dispozitiile Legii nr. 193/2000, lege care instituie un regim special derogatoriu de la cel de drept comun in ceea ce priveste nulitatea clauzelor abuzive.
Legea 193/2000 constituie transpunerea in dreptul intern a Directivei nr. 93/13/CEE, directiva ce cuprinde dispozi?ii de ordine publica astfel cum s-a statuat in jurispruden?a Cur?ii de Justi?ie a Uniunii Europene. Astfel in Cauza C-168/05 Elisa Maria Mostaza Claro pct. 38, Curtea a re?inut ca instan?a na?ionala este obligata sa aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale, demers ce este justificat prin raportare la natura ?i importan?a interesului public pe care se bazeaza protec?ia conferita de directiva consumatorului. Obliga?ia instan?ei de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze abuzive este subliniata de Curtea de Justi?ie a Uniunii Europene ?i in Cauza C-243/08 Pannon pct. 32 in care se precizeaza ca rolul instan?ei na?ionale nu se limiteaza doar la dreptul de a se pronun?a cu privire la natura eventual abuziva a unei clauze contractuale, ci implica ?i obliga?ia de a examina din oficiu acest aspect de indata ce dispune de elementele de fapt ?i de drept necesare in acest sens.
In acela?i sens al re?inerii interesului public ocrotit, Curtea de Justi?ie a Uniunii Europene s-a pronun?at ?i in Cauza C-76/10 Pohotovost la pct. 50 precizand faptul ca, data fiind natura ?i importan?a interesului public ocrotit pe care se intemeiaza protec?ia pe care Directiva nr. 93/13/CEE o asigura consumatorilor, art. 6 din aceasta trebuie sa fie considerat ca o norma echivalenta cu normele na?ionale care ocupa, in cadrul ordinii interne, rangul de ordine publica.
Prin urmare, dispozi?iile Legii nr. 193/2000 ocrotesc un interes public general ?i nu unul individual, motiv pentru care regimul nulita?ii clauzelor abuzive este unul specific nulita?ii absolute. In consecin?a, nu sunt aplicabile dispozi?iile art. 3 alin. 1 din Decretul 167/1958 care prevad un termen de prescrip?ie de 3 ani, nulitatea absoluta putand fi invocata oricand potrivit art. 2 din acela?i act normativ.
Avand in vedere cele anterior men?ionate, prima instan?a a respins excep?ia prescrip?iei dreptului la ac?iune invocata de parate ca neintemeiata.
Analizand exceptia lipsei de interes, prima instanta a apreciat-o ca fiind neintemeiata, retinand ca existenta unui interes legitim, nascut si actul, personal si direct este o conditie distincta si care nu are a fi legata de intervenirea prescriptiei dreptului material la actiune, conditie indeplinita in cauza.
Condi?ia interesului determinat vizeaza stabilirea folosului practic ce poate fi realizat de reclamant in concret in eventualitatea admiterii ac?iunii, condi?ia interesului legitim implica faptul ca acesta sa nu contravina normelor imperative ale legii sau regulilor de convie?uire sociala, condi?ia interesului personal se refera la faptul ca cel ce introduce ac?iunea urmare?te sa ob?ina, direct sau indirect, un folos practic pentru sine, iar ultima condi?ie a interesului nascut ?i actual vizeaza faptul ca interesul trebuie sa existe in momentul exercitarii ac?iunii.
Prima instanta a constatat indeplinite aceste condi?ii avand in vedere faptul ca reclamantii urmaresc prin introducerea ac?iunii constatarea nulita?ii absolute a unor clauze contractuale ale unui contract aflat in derulare ?i restituirea tuturor sumelor platite cu titlu de comision de acordare si comision de administrare in baza acestor clauze, de la data incheierii contractului ?i pana la zi.
Analizand ansamblul materialului probator administrat in cauza, prima instanta a retinut urmatoarele:
La data de 14.03.2008, parata X a emis o oferta de credit cu termen de valabilitate de 30 de zile (f. 124) pentru reclamanti avand ca obiect acordarea unui credit ipotecar in valoare de 119.700 Euro, destina?ia creditului fiind de achizi?ie imobil.
Conform acestei oferte, creditul presupunea plata de catre imprumutati a unui comision de acordare in cuantum de 2.394 Euro, reprezentand 1% din valoarea totala a creditului, platibil integral la data semnarii contractului sau cel mai tarziu la data primei trageri din credit ?i a unui comision de administrare lunar de 0.15% aplicat la soldul creditului, platibil incepand cu scaden?a a 13-a.
In aceea?i zi, reclamantii au acceptat prin semnatura oferta prezentata ?i s-a incheiat Contractul de facilitate de credit si de garantie nr. 104303/14.03.2008 (f. 10-30) intre reclamanta X, in calitate de imprumutat, reclamantul X, in calitate de codebitor si parata X., in condi?iile prevazute in oferta de credit, obligatia reclamantilor de plata a celor doua comisioane anterior mentionate fiind prevazuta in art.5.1 lit. b si c din contract (f. 12).
Raporturile contractuale stabilite intre parti si deduse judecatii intra sub incidenta Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, reclamantii avand calitatea de consumator in sensul art. 2 alin. 1 din actul normativ, respectiv de persoana fizica parte la un contract incheiat in afara activitatilor lor comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale, iar paratele avand calitatea de comerciant in sensul art. 2 alin. 2 din actul normativ, respectiv de persoana juridica parte la un contract incheiat in cadrul unei activitati comerciale autorizate.
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
De asemenea, potrivit art. 4 alin. 6 din aceeasi lege, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerin?ele de pre? si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj u?or inteligibil. Dispozitiile art. 4 alin. 6 din lege au fost inspirate de dispozitiile art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE in varianta sa in limba franceza care a reprezentat punctul de plecare al transpunerii in limba romana. Asa cum se poate observa, art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 reprezinta o traducere a dispozitiilor 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE.
Cu privire la aceste dispozitii, Curtea de Justitie a Uniunii Europene (in continuare „Curtea”) a stabilit faptul ca „trebuie sa se constate ca articolul 4 alineatul (2) din directiva prevede doar ca „aprecierea caracterului abuziv” nu se refera la clauzele avute in vedere de aceasta dispozi?ie, in masura in care aceste clauze sunt redactate in mod clar ?i inteligibil.” (Hotararea din 3 iunie 2010, Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid, C 484/08, nepublicata in Repertoriu, punctul 31). Altfel spus, sunt exceptate de la aprecierea caracterului lor abuziv in masura in care instan?a na?ionala competenta considera, in urma unei analize de la caz la caz, ca acestea au fost redactate de comerciant in mod clar ?i inteligibil.
De asemenea, Curtea a stabilit faptul ca „intrucat articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 prevede astfel o excep?ie de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive care este prevazut in cadrul sistemului de protec?ie a consumatorilor pus in aplicare prin aceasta directiva, dispozi?iei respective trebuie sa i se dea o interpretare stricta. Aceasta vizeaza, in primul rand, clauzele care privesc „obiectul principal al contractului”, iar in al doilea rand, clauzele care privesc „caracterul adecvat al pre?ului sau al remunera?iei, pe de o parte, fa?a de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte” sau, potrivit celui de al nouasprezecelea considerent al acestei directive, clauzele „care descriu […] raportul[…] calitate/pre? al bunurilor sau serviciilor furnizate” (Hotararea din 30 aprilie 2014, Kasler, C 26/13, nepublicata in Repertoriu, punctele 42-43, 52). In aceeasi hotarare, la punctul 58, Curtea arata ca aceasta excludere nu se aplica in cazul in care nu exista un serviciu de schimb care sa fie furnizat de imprumutator, ?i care nu cuprinde, in consecin?a, nicio „remunera?ie” al carei caracter adecvat in calitate de contrapartida a unei presta?ii efectuate de imprumutator sa nu poata face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili daca este abuziva in temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.
Avand in vedere aceasta jurisprudenta a Curtii rezulta ca nu pot face obiectul controlului pe fond al clauzelor abuzive acele clauze care (i) sunt redactate in mod clar si previzibil si care (ii) reprezinta o contraprestatie pentru un serviciu prestat de catre comerciant. Aceste conditii trebuie, insa, indeplinite cumulativ.
In ceea ce priveste prima conditie, respectiv redactarea in mod clar si previzibil a clauzelor, instanta retine ca intelesul acestei cerinte a fost clarificat prin pct. 75 din Hotararea Kasler, anterior citata. Potrivit Curtii, „avand in vedere toate cele de mai sus, trebuie sa se raspunda la a doua intrebare ca articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat in sensul ca, in ceea ce prive?te o clauza contractuala precum cea in discu?ie in litigiul principal, cerin?a potrivit careia o clauza contractuala trebuie redactata in mod clar ?i inteligibil trebuie in?eleasa ca impunand nu numai ca respectiva clauza sa fie inteligibila pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci ?i ca respectivul contract sa expuna in mod transparent func?ionarea concreta a mecanismului de schimb al monedei straine la care se refera clauza respectiva, precum ?i rela?ia dintre acest mecanism ?i cel prevazut prin alte clauze referitoare la deblocarea imprumutului, astfel incat acest consumator sa poata sa evalueze, pe baza unor criterii clare ?i inteligibile, consecin?ele economice care rezulta din aceasta in ceea ce il prive?te.” Asa cum rezulta din interpretarea data de Curte, contractul trebuie sa expuna in mod clar si sa permita consumatorului sa evalueze, pe baza unor criterii clare ?i inteligibile, consecin?ele economice care rezulta din acesta in ceea ce il prive?te.
De asemenea, a retinut prima instanta ca standardul la care trebuie raportata capacitatea de analiza a reclamantilor este aceea a unui consumator mediu, normal informat ?i suficient de atent ?i de avizat. Altfel spus, culpa consumatorului care consta in neacordarea unei atentii suficiente si a unei informari prealabile este imputabila acestuia si nu poate constitui motiv al invocarii clauzelor abuzive.
Analizand din aceasta perspectiva clauzele art. 5. 1 lit. b) si lit. c) din contractul de credit, prima instanta a constat ca acestea enunta in mod clar care sunt consecintele economice pe care le poate suferi consumatorul in situatia in care se hotaraste sa incheie contractul de credit. Astfel, clauza care stabileste comisionul de acordare arata in mod clar si neechivoc faptul ca acesta are un cuantum de 2.394 Euro, ceea ce reprezinta 2 % din valoarea totala a Creditului si este platibil integral la data semnarii prezentului contract sau cel tarziu la data primei trageri din creditul aprobat. Prin urmare, de la momentul acceptarii ofertei si a semnarii contractului, un consumator mediu, normal informat ?i suficient de atent ?i de avizat, putea cunoaste faptul ca prin semnarea contractului se obliga la plata sumei de 2.394 Euro care devine scadenta la data semnarii contractul sau cel tarziu la data primei trageri din creditul aprobat.
Cu privire la clauza care stabileste comisionul de administrare prima instanta a constat ca, intr-adevar, din cuprinsul art. 5.1 lit. c al contractului rezulta ca acest comision lunar de administrare este de 0,15% si este platibil incepand cu scadenta a 13-a, fara a se mentiona insa, in acest articol al contractului, in mod precis la ce se aplica procentul si ce inseamna scadenta a 13-a. Sub acest aspect, insa, prima instanta a retinut ca in oferta de credit este mentionat faptul ca acest comision este aplicabil la soldul creditului, iar articolul 6.7 din contract (f. 13), prevede faptul ca respectivul comision de administrare, se calculeaza la soldul creditului. Mai mult, prima instanta a retinut ca, potrivit prevederilor conventiei dintre parti, contractul de credit se completeaza cu conditiile generale de creditare prezentate in anexa nr. 1 si cu graficul de rambursare semnat de catre parti. Astfel cum rezulta din inscrisurile depuse la dosar, reclamantii au achitat cu regularitate comisionul de administrare, fapt ce denota cunoasterea cu exactitate de catre reclamanti a cuantumului lunar al acestuia. Prin urmare, simpla lecturare a contractului, precum si a graficului de rambursare, ce facea parte din contractul de credit, putea conduce consumatorul mediu, normal informat ?i suficient de atent ?i de avizat la concluzia ca prin incheierea contractului de credit, acesta se obliga la plata lunara a unui comision de administrare in cuantum de 0,15% care se aplica debitului ramas de achitat si care incepe a fi perceput odata cu scadenta celei de a 13-a rate.
In ceea ce priveste necesitatea existentei unei contraprestatii, respectiv serviciul prestat de catre comerciant pentru care percepe comisionul,prima instanta a retinut, cu privire la comisionul de acordare a creditului faptul ca perceperea sumei este justificata prin prisma demersurilor efectuate de parata anterior incheierii creditului, pentru verificarea bonitatii clientilor, verificari care se impuneau a fi facute avand in vedere suma substantiala imprumutata si perioada lunga de timp pentru care era solicitat creditul. Prima instanta a retinut, prin urmare, ca nu este vorba despre lipsa contraprestatiei din partea creditoarei, deoarece, desi demersurile creditoarei au avut loc anterior acordarii creditului, aceasta imprejurare nu echivaleaza cu inexistenta unei contraprestatii din partea creditoarei, din moment ce ea a efectuat, in concret, aceste verificari.
Cu privire la comisionul de administrare, prima instanta a retinut ca si in acest caz exista o contraprestatie din partea paratei, respectiv operatiunile de administrare a contului de credit. Desi O.U.G. nr. 50/2010 nu este incidenta contractului incheiat de parti, intrucat contractul a fost incheiat anterior intrarii in vigoare acestui act normativ, prima instanta a retinut, ca argument, faptul ca acest act normativ prevede posibilitatea inserarii comisionului de administrare (art. 36), ceea ce intareste concluzia instantei ca legiuitorul nu a avut in vedere, prin Legea nr. 193/2000, si aceasta clauza printre cele care prezinta caracter abuziv. Aceasta concluzie se impune si in cazul legiuitorului european in ceea ce priveste Directiva 93/13/CEE, deoarece O.U.G. nr. 50/2010 reprezinta tot o transpunere a Directivei 2008/48/CE. Altfel spus, comisionul de administrare a creditului este inclus in costurile pe care banca le are pentru a pune la dispozitia clientului suma imprumutata pentru o perioada indelungata de timp, iar pentru aceasta suma exista contraprestatie din partea sa care consta in operatiunile de administrare a contului de credit.
In aceste conditii, prima instanta a constatat ca sunt indeplinite in cazul comisionului de acordare si al comisionului de administrare (art. 5. 1 lit. b si lit. c din contract) criteriile stabilite in jurisprudenta Curtii cu privire la clauzele ce nu pot face obiectul controlului pe fond al clauzelor abuzive, deoarece aceste clauze sunt redactate in mod clar si previzibil pentru un consumator mediu, normal informat ?i suficient de atent ?i de avizat si reprezinta o contraprestatie pentru un serviciu prestat de catre parata.
In ce prive?te argumentul reclamantilor in sensul in care comisionul de acordare ar fi interzis de lege, prima instan?a a retinut ca art.15 din Legea 190/1999 se refera doar la cheltuielile care pot fi puse in sarcina imprumutatului, iar nu si la eventualele comisioane care sunt incluse in costul total al creditului.
In cazul in care s-ar accepta teza avansata de catre reclamanti in sensul ca nu fac parte din pretul contractului comisionul de acordare si de administrare, prima instanta a constatat ca, potrivit art. 4 alin. 1 si alin. 2 din Legea nr. 193/2000, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor”, o clauza contractuala fiind considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.
Astfel cum art. 4 alin. 3 din lege stabileste faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul, acest fapt nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, in cazul in care o evaluare globala a contractului evidentiaza ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Daca un comerciant pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens.
De asemenea, art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 prevede ca „orice contract incheiat intre comercianti si consumatori pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate”.
Din textele legale anterior mentionate reiese ca o clauza contractuala este considerata abuziva daca intruneste trei conditii: 1) nu a fost negociata direct cu consumatorul; 2) creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorului si contrar bunei-credinte; 3) creditoarea sa fi fost de rea-credinta.
Referitor la caracterul negociat sau nenegociat (de adeziune, standard, preformulat) al unui contract, prima instanta a retinut ca din prima categorie fac parte conventiile ale caror prevederi sunt rezultatul vointelor concordante ale ambelor/tuturor partilor contractante, respectiv rezultatul propunerilor si contrapunerilor sau chiar al concesiilor partilor, in timp ce din a doua categorie fac parte conventiile ale caror clauze nu au fost negociate sau discutate de parti, incheierea contractului avand loc numai ca urmare a adeziunii unei parti la oferta celeilalte. Trasaturile generale ale contractelor de adeziune sunt: existenta unei inegalitati economice intre contractanti, o parte avand o pozitie economica superioara celeilalte; existenta unei oferte generale si abstracte (adresate tuturor potentialilor contractanti), permanente (privitoare la toate contractele incheiate intr-o anumita perioada de timp) si detaliate (cuprinzand in integralitate clauzele contractelor care vor fi incheiate); oferta de a contracta este rezultatul manifestarii de vointa a unei singure parti contractante.
Prima instanta a constatat ca reclamantii au luat cunostinta de clauzele esentiale ale contractului. Sub acest aspect, a retinut prima instanta ca reclamantul X, absolvent al Academiei de Studii Economice (intrebarea 11 din interogatoriu – f. 160) si reclamanta X, absolvent al Universitatii Politehnica si student in anul IV la Facultatea de Drept la momentul incheierii contractului (intrebarea 11 din interogatoriu – f. 164) au optat pentru contractarea acestui credit in cunostinta de cauza, dupa studierea celorlalte oferte existente pe piata la acel moment (raspunsul la intrebarea 1 din interogatoriu - f. 158, 162) si concluzionarea in sensul ca produsul bancar respectiv corespunde intereselor lor, la formarea acestei optiuni contand faptul ca avansul era doar de 5% din pretul imobilului.
Prima instanta a constatat ca in raspunsul la interogatoriu reclamantii au invederat ca au solicitat eliminarea comisioanelor ce fac obiectul prezentei cauze, fara insa a dovedi cum au motivat solicitarea si nici ce solutii au propus pentru reconfigurarea contractului, elemente specifice negocierii, care, in concret putea fi initiata doar de catre reclamanti, ca beneficiari ai ofertei emise de catre banca. In masura in care reclamantii nu au dovedit initierea unei negocieri in acest sens, instanta nu poate retine culpa paratei in semnarea unui contract in forma agreata, de catre reclamanti, conduita contractuala a acestora denotand faptul ca la momentul semnarii contractului, au apreciat ca ansamblul clauzelor contractului de credit incheiat cu parata serveste intereselor lor.
Sub acest aspect, prima instanta a retinut ca atata vreme cat reclamantii nu au dovedit formularea unei propuneri concrete de modificare a contractului si refuzul exprimat de parata fata de propunerea concreta a reclamantelor, simplele afirmatii in acest sens nu pot fi retinute.
Mai mult, raportat si la declaratia expresa a imprumutatului si a codebitorului cuprinsa la art. 8.16 din contract, potrivit careia „imprumutatul/codebitorul declara ca cu citit, inteles si acceptat clauzele prezentului contract si ca acestea au fost negociate cu CEI in conformitate cu prevederile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, cu modificarile ulterioare”, clauza necontestata in prezenta cauza, prima instanta a apreciat ca in speta prezumtia de nenegociere a clauzelor contractuale instituita de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, a fost rasturnata.
Sub acest aspect, prima instanta a retinut ca negocierea in sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000 nu echivaleaza cu obligatia bancii de a accepta orice propunere din partea clientilor, ci presupune existenta unui dialog intre parti cu posibilitatea existentei unor concesii reciproce.
Referitor la conditia existentei unei inegalitati economice intre parti la incheierea unui contract de adeziune, prima instanta a constatat ca pozitia presupus superioara a creditoarei si cea presupus inferioara a consumatorului au a fi analizate si prin prisma existentei si analizarii de catre consumator si a altor oferte pe piata. In acest sens, prima instanta a apreciat ca, in conditiile in care consumatorul are libertatea contractuala de a alege oferta bancara care ii este cea mai favorabila, cu posibilitatea reala de refuzare, in mod implicit, a unei alte oferte bancare, deci a pierderii de clienti de catre creditoare ca efect al concurentei libere in piata, pozitia de negociere a partilor devine una mai echilibrata, cu obligatia pentru ambele parti de a-si exprima punctul de vedere cu privire la viitoarele clauzele contractuale.
In consecinta, standardizarea unei oferte nu echivaleaza cu standardizarea unui contract si cu lipsa de negociere deoarece clientul are la alegere mai multe banci pentru a alege cu cine doreste sa incheie conditiile, alegand astfel conditiile cele mai avantajoase, iar acordarea termenului de 30 zile de valabilitate a ofertei, termen prevazut in favoarea celui care se obliga si la beneficiul caruia acesta poate renunta, precum s-a intamplat in speta, presupune posibilitatea de a lua cunostinta de toate clauzele esentiale contractuale.
In ceea ce priveste dezechilibrul semnificativ, nu poate fi retinuta sustinerea reclamantilor in acest sens in conditiile in care cuantumul comisionului de administrare a ramas unul fix de la momentul incheierii contractului (0,15 %) si in care ii incumba reclamantilor sarcina probei sub aspectul existentei unui dezechilibru, avandu-se in vedere si argumentele anterior expuse privind justificarea unui atare comision.
In consecinta, in lipsa unor probe clare in acest sens, faptul ca reclamantii sunt tinuti a plati comisioane nu echivaleaza cu existenta de plano a unui dezechilibru.
In analiza dezechilibrului contractual trebuie avut in vedere produsul bancar in ansamblu, nu doar obligatia de plata a comisionului de administrare. Sub acest aspect sunt relevante faptul ca 12 luni reclamantii nu au fost obligati sa achite acest comision, ca la contractarea creditului au beneficiat de un avans de 5% (mai mic decat cel solicitat pentru accesarea altor produse bancare).
Totodata, instanta a constatat ca, in cauza, reclamantii nu au facut dovada relei-credinte a paratei in conditiile in care acesta nu au facut dovada ca societatea creditoare a exercitat presiuni asupra sa pentru a-l determina sa incheie contractul (desi sarcina probei ii incumba si sub acest aspect). Reclamantii au precizat ca au fost presati de avansul dat vanzatorului, fiindu-le teama sa nu il piarda, aspect care nu poate fi imputat paratelor, cu atat mai mult cu cat, astfel cum s-a aratat anterior, reclamantii au beneficiat de un termen rezonabil in care puteau sa analizeze consecintele incheierii contractului de credit si sa opteze, pentru alte conditii de creditare, daca apreciau ca sunt mai avantajoase.
Ca atare, a apreciat prima instanta ca nu pot fi retinute sustinerile reclamantilor cu privire la existenta unor clauze abuzive in contractul incheiat.
Avand in vedere valabilitatea clauzelor contestate de catre reclamanti, prima instanta a constatat ca nu sunt indreptatit nici la recuperarea sumelor platite bancii in temeiul acestora si nici dobanda legala aferenta.
Astfel fiind, avand in vedere cele retinute mai sus, prima instanta a respins cererea ca neintemeiata.
In ceea ce priveste cererea formulata de catre reclamanti de acordare a cheltuielilor de judecata, prima instanta a constatat ca acestia sunt cei cazuti in pretentii, nefiind, astfel, indreptatiti la recuperarea cheltuielile de judecata fata de dispozitiile art. 453 din Codul de procedura civila.
Referitor la cererea formulata de parate de acordare a cheltuielilor de judecata, instanta, in baza art. 453 din Codul de procedura civila, retinand culpa procesuala a reclamantilor, a dispus obligarea acestora din urma la plata in favoarea paratelor a sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, constand in contravaloarea onorariului avocatial.
In acest sens, prima instanta a retinut ca paratele au depus dovada achitari unui onorariu de 6.607,76 lei (filele 264-265), din cuprinsul facturii fiscale rezultand ca acest onorariu este aferent serviciilor de asistenta juridica si reprezentare, atat in fata instantei de fond, cat si in apel. Or, in lipsa unei mentiuni exprese din partea paratelor cu privire la suma aferenta judecarii in prezenta faza procesuala, prima instanta a retinut ca suma de 3000 de lei, cu titlu de onorariu de avocat, este corespunzatoare avand in vedere complexitatea si durata cauzei, prin raportare si la dispozitiile art. 451 alin. 2 Cod procedura civila.
Impotriva sentintei civile nr. X pronuntate de Judecatoria Sectorului X Bucuresti, in dosarul nr. X, au formulat apel reclamantii X, si X, la data de 08.02.2016, cererea de apel fiind inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, Sectia a VI-a Civila la data de X, sub nr. X.
Apelantii-reclamanti au solicitat admiterea apelului, schimbarea in tot a sentintei criticate, iar pe fond admiterea cererii de chemare in judecata si obligarea intimatelor-parate la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea in fapt a cererii de apel, apelantii-reclamanti au aratat in esenta ca prima instanta si-a fundamentat solutia, in mod direct pe legislatia europeana (Directiva nr. 93/13/CEE), desi aceasta nu este direct aplicabila, iar prezentul litigiu s-a ivit intre particulari, care nu sunt in culpa pentru pretinsa transpunere incorecta. Raportat la caracterul cumulativ al conditiilor, analiza celorlalte cerinte nu se mai impune.
De asemenea, au aratat apelantii-reclamanti ca prima instanta a avut in vedere solutia pronunta in cauza C-26/13 Arpad Kasler si HaJMilka Kaslerne Riibai impotriva OTP, omitand sa analizeze, daca in cuprinsul clauzelor contestate este prezentat mecanismul de functionare al acestor comisioane
Totodata, au aratat apelantii-reclamanti ca prima instanta a interpretat, in mod nelegal, intelesul termenului de consumator, neraportandu-se la prevederile exprese ale Legii nr. 193/2000
Au mai aratat apelantii-reclamanti ca prima instanta a pronuntat o hotarare lipsita de temei legal, care a fost data cu incalcarea si aplicarea gresita a legii, respectiv cu incalcarea prevederilor art. 4 din Legea nr. 193/2000, prin includerea celor doua comisioane in obiectul principal al contractului
Contractul de credit bancar este o varianta de imprumut, el nu are pret (pentru ca banii nu sunt marfa) si nici tarif (pentru ca imprumutul nu este un serviciu prestat clientului) si, in consecinta, nu se poate sustine excluderea acestuia de la aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 193/2000.
Prima instanta a incadrat in mod gresit cele doua comisioane in obiectul principal al contractului. In cazul unui contract complex, cum este contractul de credit, definirea obiectului contractului (si cu atat mai putin definirea obiectului principal al contractului) nu se poate referi la toate serviciile auxiliare imprumutului, prestate de banca (in cazul apelantilor-reclamanti neexistand oricum astfel de servicii) si la costurile corelative acestora, intrucat toate aceste clauze constituie continutul (obiectul) lato sensul al contractului, iar intentia legiuitorului nu a fost sa le excepteze de la aprecierea caracterului abuziv. Aceasta intrucat, aceste servicii auxiliare nu sunt de sine statatoare, ele nu ar fi contractate de consumator din proprie initiativa, iar acesta nu are posibilitatea de a alege sa nu ii fie prestate.
Au aratat apelantii-reclamanti ca prima instanta a interpretat in mod gresit prevederile Legii nr. 193/2000, privitoare la negociere, statuand ca dovada imposibilitatii acesteia trebuia facuta de catre reclamanti. Astfel, potrivit dispozitiilor alineatului 2 al aceluiasi articol, o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.
Asupra aplicarii dispozitiilor Legii nr. 193/2000 in cazul conventiei de credit incheiate intre parti, au aratat apelantii-reclamanti ca acest act juridic are caracterul unui contract de adeziune, raportat la modul de exprimare al vointei partilor, intrucat clauzele sale nu au fost negociate direct cu apelantii-reclamanti, ci au fost preformulate de catre banca. Nu se poate considera ca actul juridic incheiat intre parti este un contract negociat, din moment ce in cazul acestui tip de contract (negociat) partile discuta si negociaza toate clauzele sale, fara ca din exteriorul vointei lor sa li se impuna cu caracter obligatoriu vreo dispozitie contractuala. Aflat pe pozitie diametral opusa, contractul de adeziune este un act juridic redactat in intregime sau partial in intregime numai de catre una dintre partile contractante, cocontractantul neavand posibilitatea de modificare a acestor clauze, ci numai pe aceea de a adera sau nu la un contract preredactat, astfel cum este cazul aici.
Din raspunsurile la interogatoriul administrat a rezultat ca reclamantii au solicitat eliminarea comisioanelor, iar acestea se coroboreaza si cu raspunsul reprezentantilor bancii, in sensul ca nu pot fi eliminate aceste comisioane deoarece este vorba despre un contract standard.
De asemenea, au aratat apelantii-reclamanti ca in mod gresit a retinut prima instanta ca art. 15 din Legea nr. 190/1999 se refera doar la cheltuieli care pot fi puse in sarcina imprumutatului si nu la eventuale comisioane.
Totodata, au aratat apelantii-reclamanti ca prima instanta a retinut aplicabilitatea unei clauze din contractul standard (art. 8.16 din contract), desi aceasta trebuia analizata mai intai sub aspectul posibilitatii negocierii.
In ceea ce priveste clauza prevazuta la art. 5.1 lit. b) din Conditiile speciale ale Contractul de facilitate de credit si de garantie nr. 104303 din 14.03.2008, referitoare la comisionul de acordare au aratat apelantii-reclamanti ca prima instanta nu a analizat caracterul limbajului clar si inteligibil, raportat la clauza referitoare la comisionul de acordare, trecand direct la caracterul previzibil. Aceste dispozitii conventionale nu sunt clar, neechivoc exprimate, simpla mentionare a valorii acestui comision, fara ca apelantii-reclamanti sa aiba posibilitatea de a cunoaste motivele care determina perceperea acestuia, iar instanta, pe aceea de aprecia asupra temeinicii sale, in eventualitatea unui litigiu, nu confera acestei clauze un caracter clar si neechivoc.
Exigentele bunei - credinte in raporturile contractuale impun ca partile sa poata cunoaste inca de la incheierea actului juridic intinderea obligatiilor pe care trebuie sa le execute si motivatia, si ca o parte sa nu isi creasca semnificativ profitul prin impovararea fara niciun criteriu, si deci nejustificat, a celeilalte parti. Negocierea nu se rezuma la luarea la cunostinta a existentei comisionului. Perceperea comisionului creeaza un vadit dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorului, acesta fiind obligat pentru cauze necunoscute la plata unei importante sume de bani.
In ceea ce priveste clauza prevazuta la art. 5.1 lit. c) din Conditiile speciale ale Contractul de facilitate de credit si de garantie nr. 104303 din 14.03.2008, referitoare la comisionul de administrare au aratat apelantii-reclamanti ca prima instanta nu a analizat caracterul limbajului clar si inteligibil, raportat la clauza referitoare la comisionul de administrare, trecand direct la caracterul previzibil.
Au aratat apelantii-reclamanti ca a fost negociat intre parti comisionul de administrare si negocierea nu se rezuma la „luarea la cunostinta" a existentei comisionului.
Perceperea comisionului de administrare creeaza un vadit dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorului, acesta fiind obligat pentru cauze necunoscute la plata unei importante sume de bani.
De asemenea, au aratat apelantii-reclamanti ca prima instanta nu a facut distinctie intre semnificatia lingvistica a termenului „administrare" si lipsa unei astfel de definitii contractuale, apreciind/presupunand/definind acest „comision de administrare" peste prevederile contractuale care fac obiectul cererii de chemare in judecata.
Totodata, au aratat apelantii-reclamanti ca s-a apreciat gresit de prima instanta ca ar exista o contraprestatie din partea paratei, respectiv operatiunile de administrare a contului de credit, avand in vedere ca nicaieri in contractul supus analizei nu se regaseste notiunea de operatiunile de administrare a contului de credit.
Au mai aratat apelantii-reclamati ca prima instanta sa raportat la acte normative inaplicabile contractului analizat, care nu erau in vigoare la momentul semnarii acestuia, ceea ce face ca solutia sentinta atacata sa fie lipsita de temei legal.
De asemenea, au aratat apelantii-reclamanti ca urmeaza a se constata ca au facut dovada relei credinte a paratelor.
Cu privire la plata sumei de 3000 lei cheltuieli de judecata, au aratat ca in cazul in care va fi admis apelul urmeaza sa se respinga cererea paratelor de acordare a cheltuielilor de judecata.
In drept, s-au invocat dispozitiile art. 466 si urm. din Codul de procedura civila.
Cererea de apel este scutita de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 29 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013.
Intimatele-parate au formulat intampinare, prin care au solicitat respingerea apelului, ca nefondat si obligarea apelantilor-reclamanti la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea in fapt a intampinarii, intimatele-parate au aratat in esenta ca este nefondata critica potrivit careia prima instanta si-ar fi intemeiat solutia doar pe dispozitiile Directivei CEE 93/13 si solutiile date de C.J.U.E. in cadrul cauzelor ce au fost solutionate de acest for superior, cand, in realitate, in cadrul considerentelor hotararii apelate prima instanta face, in primul rand, trimitere la dispozitiile legale nationale specifice domeniului protectiei consumatorilor, respectiv prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000, privind clauzele abuzive in contractele incheiate intre profesionisti si consumatori („Legea nr. 193/2000").
Au aratat intimatele-parate ca prima instanta s-a raportat, in principal, la prevederile Legii nr. 193/2000 pentru a verifica indeplinirea cumulativa a conditiilor pentru a se putea constata caracterul abuziv al clauzelor contestate, iar ulterior, a avut in vedere si textul legal care identifica clauzele contractuale care sunt excluse de la controlul judecatoresc.
Totodata, au aratat intimatele-parate ca sunt neintemeiate criticile formulate de apelantii-reclamanti sub aspectul interpretarii pe care a facut-o prima instanta solutiei oferite de C.J.U.E. in cauza C 26/13
Cu privire la comisionul de administrare, au aratat intimatele-parate ca in mod corect a retinut prima instanta ca exista o contraprestatie din partea paratei, respectiv operatiunile de administrate a contului de credit (...)".
Comisionul de acordare au aratat intimatele-parate ca a fost perceput pentru toate demersurile efectuate de Banca pana la momentul incheierii Contractului si care nu s-au limitat la verificarea bonitatii clientului, iar in ceea ce priveste comisionul de administrare acesta se percepe pentru serviciile prestate de Banca pe intreaga durata contractuala, dovada acestor servicii fiind atasata intampinarii.
Au aratat intimatele-parate ca banca si-a indeplinit obligatia legala de informare a apelantilor-reclamanti anterior semnarii Contractului, acestia cunoscand continutul clauzelor contractuale, cat si intinderea obligatiilor pe care si le asuma.
Oferta contractuala a avut o valabilitate de 30 de zile, peste termenul minim prevazut de Legea nr. 190/1999, insa, imprejurarea apelatii-reclamanti au ales sa renunte la beneficiul acestui termen nu poate fi imputat Bancii, care nu are obligatia de a se asigura apelantii-reclamanti au studiat oferta timp de 30 de zile, textul legal stabilind in sarcina profesionistul doar obligatia de a oferi posibilitatea studierii, informarii.
Clauzele contractuale contestate au fost exprimate in termeni clari, Banca indicand, atat valoarea comisionului de administrare, al carui cuantum fix rezulta si din graficul de rambursare si valoarea comisionului de acordare si ratiunea pentru care au fost acestea percepute.
Au aratat intimatele-parate ca urmeaza a se constata ca in mod corect prima instanta a incadrat clauzele contestate in categoria celor care se refera la contravaloarea unor servicii prestate de catre banca si care trebuie sa fie remunerate.
Au aratat intimatele-parate ca sunt nefondate si criticile aduse hotararii primei instante in ceea ce priveste analiza facuta clauzelor privitoare la comisionul de acordare si comisionului de administrare, intrucat prima instanta a analizat caracterul clar si inteligibil al clauzelor prevazute de art. 5 lit. b) si c) din Contract si a retinut in mod corect ca exprimarea indeplineste prevederile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, atat din punct de vedere gramatical, cat si din punct de vedere al mecanismului ce a stat la baza perceperii comisioanelor.
In drept, s-au invocat prevederile art. 471 alin.5 din Codul de procedura civila, art. 4 si urm. din Legea nr. 193/2000, art. 8 din Legea nr. 190/1999, art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010.
In apel partile au depus la dosar dovezi privind plata cheltuielilor de judecata, constand in onorarii avocatiale.
Analizand apelul declarat de apelan?ii-reclaman?i X si X, tribunalul retine urmatoarele:
a. Situatia de fapt:
La data de X intre intimata-parata X, in calitate de creditor ipotecar, si apelantul-reclamant, in calitate de imprumutat, ?i apelanta-reclamanta, in calitate de codebitor, s-a incheiat contractul de facilitate de credit si de garantie nr. 104303, prin care s-a acordat apelantului-reclamant un credit ipotecar pentru achizi?ie imobil in valoare de 119.700 Euro, pentru o perioada de 360 luni, calculata de la data primei trageri de credit.
Prin acest contract s-a stabilit un comision de acordare de 2394 Euro reprezentand 2% din valoarea totala a creditului (art. 5.1 lit. b din contract) si un comision de administrare lunar de 0,15% platibil incepand cu scadenta a 13-a (art. 5.1 lit. c din contract), aplicat la soldul creditului, aceste clauze fiind contestate prin cererea de fa?a.
b. Dreptul aplicabil:
In principal, apelan?ii-reclaman?i ?i-au intemeiat cererea de chemare in judecata si apelul pe prevederile Legii nr. 193/2000.
Pentru a putea statua asupra caracterului abuziv al clauzelor invocate de apelan?ii-reclaman?i, in analiza sa, tribunalul se va raporta la dispozitiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti (profesionisti) si consumatori, in varianta sa in vigoare la data incheierii contractului de credit, respectiv la data de 14.03.2008 in aplicarea principiului neretroactivitatii legii civile exprimat prin adagiul tempus regit actum, dat fiind faptul ca validitatea actelor juridice si, implicit nulitatea acestora, se apreciaza potrivit conditiilor stabilite de legea in vigoare la momentul incheierii actului juridic.
Tribunalul constata ca actul normativ specificat este incident raportului juridic stabilit intre parti, avand in vedere ca apelan?ii-reclaman?i au calitatea de consumatori, in intelesul dispozitiilor art. 2 alin. 1, iar intimatele-parate de comercian?i (profesioni?ti), perfectand contractul de credit in cadrul unei activitati comerciale, potrivit prevederilor art. 2 alin. 2 din aceasta lege.
In conformitate cu dispozitiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/ 2000, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Astfel, potrivit dispozitiilor alineatului 2 al aceluiasi articol, o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.
In continuare, potrivit dispozitiilor art. 4 alin. 3 din lege, faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, in cazul in care o evaluare globala a contractului evidentiaza ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Daca un profesionist pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens.
Statuand asupra aplicarii dispozitiilor Legii nr. 193/ 2000 in cazul contractului de credit dedus judecatii, tribunalul constata indiscutabil ca acest act juridic are caracterul unui contract de adeziune, raportat la modul de exprimare al vointei partilor, intrucat clauzele nu au fost negociate direct cu apelan?ii-reclaman?i, ci au fost preformulate de catre banca. Instanta nu poate considera ca actul juridic incheiat de parti este un contract negociat, din moment ce in cazul acestora partile discuta si negociaza toate clauzele sale, fara ca din exteriorul vointei lor sa li se impuna cu caracter obligatoriu vreo dispozitie contractuala. Aflat pe pozitie diametral opusa, contractul de adeziune este un act juridic redactat in intregime sau partial in intregime numai de catre una dintre partile contractante, cocontractantul neavand posibilitatea de modificare a acestor clauze, ci numai pe aceea de a adera sau nu la un contract preredactat.
Prin urmare, instanta va inlatura sustinerea intimatelor-parate vizand aspectul ca actul juridic incheiat a fost negociat.
Intimata-parata X nu a furnizat nicio explicatie plauzibila, din care sa rezulte ca partile au negociat inainte de incheierea contractului.
Raportat la art. 4 din Legea nr. 193/ 2000, tribunalul constata ca trebuie sa verifice urmatoarele conditii:
1) clauza contractuala sa nu fi fost negociata;
2) prin ea insasi creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor;
3) dezechilibrul creat este in detrimentul consumatorului, nefiind respectata cerinta bunei-credinte.
Fara a incalca prevederile legii, natura abuziva a unei clauze contractuale se evalueaza in functie de:
a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul incheierii acestuia;
b) toti factorii care au determinat incheierea contractului;
c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
Pe de alta parte, potrivit art. 15 din Legea nr. 190/ 1999, in sarcina imprumutatului vor fi puse numai cheltuielile aferente intocmirii documentatiei de credit si constituirii ipotecii si garantiilor aferente; creditorul ipotecar are obligatia de a insera in continutul contractului de credit clauze prin care sa aduca la cunostinta imprumutatului toate garantiile pe care intelege sa le incheie in numele si pe seama imprumutatului, precum si conditiile de angajare a acestora.
c. Pe fondul apelului
Cu privire la comisionul de acordare, tribunalul retine urmatoarele:
Asa cum s-a retinut anterior, intimata-parata X. a perceput un comision de acordare, care este prevazut la art. 5.1 lit. b din contract. Potrivit acestei clauze, comisionul de acordare este de 2394 Euro, reprezentand 2% din valoarea totala a creditului, platibil integral la data semnarii contractului sau cel mai tarziu la data primei trageri din creditul aprobat.
Totodata, potrivit art. 5.1 lit. a din contract, intimata-parata X. a perceput si un comision de analiza de 100 de lei, platibil la data depunerii cererii de credit.
Cu prioritate, tribunalul retine ca poate analiza clauzele ce instituie comisioane datorate de consumator deoarece nu fac parte din obiectul principal al contractului. In cazul contractelor de credit bancar obiectul principal al contractului este limitat la obligatia de restituire a creditului si de plata a dobanzii si/ sau penalitatilor prevazute in contract pentru nerespectarea scadentei.
Tribunalul apreciaza ca acest comision este abuziv perceput de catre intimata-parata X, incalcand prevederile art. 4 alin. 1, 2 si 3 din Legea nr. 193/ 2000.
Astfel, potrivit acestor texte legale, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv. Faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, in cazul in care o evaluare globala a contractului evidentiaza ca acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Daca un profesionist pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens.
De asemenea, conform art. 1 din acest act normativ, orice contract incheiat intre profesionisti si consumatori pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate. Potrivit lit. g) din Anexa la lege, este considerata abuziva clauzele care dau dreptul exclusiv profesionistului sa interpreteze clauzele contractuale.
Cu privire la caracterul abuziv al clauzei ce reglementeaza comisionul de acordare tribunalul retine ca prezentul contract de credit este un contract de adeziune, apelan?ii-reclaman?i fiind obliga?i sa il semneze in forma stabilita de banca, neavand posibilitatea de a influenta in niciun mod vreuna dintre prevederile din acestuia, inclusiv prevederile referitoare la clauzele ce reglementeaza comisionul de acordare. Trebuie subliniat ca in momentul in care a fost incheiat acest contract, consumatorul (adica, apelan?i-reclaman?i) a actionat de pe o pozitie inegala, inferioara, in raport cu banca, respectiv intimata-parata X. Contractul incheiat este de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de catre imprumutator, fara a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau inlatura vreuna din aceste clauze. Apelan?ii-reclaman?i nu au avut posibilitatea de a negocia nicio clauza din contract, acestea fiindu-le impuse, in forma respectiva, de catre banca.
Conform art. 4 alin. 3 teza finala din Legea nr. 193/ 2000 coroborat cu art. 249 din Codul de procedura civila, intimatei-parate X. ii revine obligatia de a dovedi ca a negociat in mod direct aceste clauze, ceea ce nu s-a intamplat.
Mai mult, tribunalul constata ca intimata-parata X nu a inteles sa defineasca si cuvantul „acordare”, atata timp cat aceasta a perceput si un comision de analiza.
Astfel, tribunalul apreciaza ca apelan?ii-reclaman?i – in lipsa definirii acestor comisioane intr-un limbaj inteligibil – nu au avut posibilitatea de a intelege cu claritate motivele pentru care banca a perceput atat un comision de analiza, cat si un comision de acordare. In alte cuvinte, trebuie constatat ca terminologia folosita nu este decriptata in cuprinsul Conditiilor generale de creditare pentru ca imprumutatul sa fie in deplina cunostinta de cauza cu privire la motivele pentru care
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Contracte
Nulitate act - Hotarare nr. 735 din data de 10.10.2017Dobanzi comerciale. Titlu executoriu. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 17/R/2010 din data de 04.01.2010
Prestari servicii apa. Necontorizat. - Decizie nr. 111/R/2010 din data de 01.02.2010
Recurs prest tab - Sentinta civila nr. 05695 din data de 25.01.2010
LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 180 din data de 24.02.2016
Cerere cu valoare redusa. Cerere de restituire a unui imprumut, formulata inainte de termenul scadent. - Sentinta civila nr. 429 din data de 09.10.2014
Instrainarea si dobandirea terenurilor prin acte juridice intre vii, doar prin incheierea ad validitatem a actului in forma autentica - Decizie nr. 156 din data de 28.02.2013
Constatare a nulitatii absolute a clauzei privind onorariul de succes din contractul de asistenta juridica - Decizie nr. 755 din data de 27.09.2012
Obligare incheiere contract in forma autentica - Decizie nr. 367 din data de 18.10.2010
Despagubiri contractuale - Sentinta comerciala nr. 791/C din data de 20.04.2010
Contract de vanzare-cumparare - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
Contract de leasing - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
EFECTELE TERMENULUI DE 45 DE ZILE PREVAZUT LA ART.31 ALIN. 3 DIN LEGEA NR. 47/1992 - Decizie nr. 103 din data de 15.02.2010
Perfectare act - Sentinta civila nr. 683 din data de 12.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 688 din data de 13.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 622 din data de 05.07.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 235 din data de 07.03.2012
Revendicare - Sentinta civila nr. 54 din data de 25.01.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 76 din data de 26.01.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 1576 din data de 21.12.2011