InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Bucuresti

Revendicare

(Sentinta civila nr. 1788 din data de 20.10.2011 pronuntata de Tribunalul Bucuresti)

Domeniu Bunuri si valori imobiliare; Cadastru. Intabulare; Contracte; Persoane juridice; Posesie; Societati | Dosare Tribunalul Bucuresti | Jurisprudenta Tribunalul Bucuresti



Dosar nr. 36344.01/3/2008
R O M A N I A
Tribunalul B.esti Sectia a  V-a Civila 
Sentinta civila nr. 1788
Sedinta publica  din data de 20.10.2011
Tribunalul constituit din:

    PRESEDINTE  ELENA PANAITE  -JITIANU
      GREFIER LAVINIA SMARANDOIU


Pe rol pronuntarea asupra cauzei civile de fata privind pe reclamantul de reclamanta SC P. SA in contradictoriu cu paratii SC I. G. T. SRL, C. P. si C. S. decedat si continuata de K. R. si B. A., avand ca obiect revendicare.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc in sedinta publica de la data de 21.09.2011, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data si care face parte integranta din prezenta hotarare, cand instanta avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea la data de 28.09.2011, la data de 05.10.2011, 12.10.2011, 19.10.2011 si apoi la data de 20.10.2011, cand a hotarat urmatoarele:

TRIBUNALUL,

           Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata la data de 01.10.2003, pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 B.esti sub nr. 10949/2003, reclamanta S.C. P. S.A., in contradictoriu cu S.C. I. G. T. S.R.L. a solicitat instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa dispuna: obligarea paratei S.C. I. G. T. S.R.L. de a lasa in deplina proprietate si linistita posesie terenul proprietatea  S.C. P. S.A., situat in B., intabulat in CF nr. ….. tinuta de Judecatoria Sectorului 3 B.esti, avand numarul cadastral ……, teren ce a fost uzurpat partial de catre parata; obligarea paratei sa ridice constructiile edificate abuziv pe terenul proprietatea sa si readucerea terenului in situatia anterioara pe cheltuiala acesteia, iar in caz contrar autorizarea reclamantei  de a face aceste demersuri in numele si pe cheltuiala paratei, precum si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii s-a aratat ca, reclamanta este proprietarul exclusiv al terenului in suprafata de 60.193 m.p. situat in B., astfel cum rezulta din Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate seria -- nr…./19.10.1994 si transcris sub nr. …./…… in Registrul de Transcriptiuni al Judecatoriei Sectorului 3 B.esti.
A aratat ca, dreptul sau de proprietate asupra terenului sus-mentionat si constructiilor edificate pe acesta, a fost intabulat in CF nr. …… tinuta de Judecatoria Sectorului 3 B.esti, avand numarul cadastral ….., astfel cum rezulta din incheierea nr. 9020/24.04.2003 pronuntata de Judecatoria Sectorului 3 - Biroul de Carte Funciara, in dosarul nr. 9020/2003.
Totodata, pentru acest imobil S.C. P. S.A. plateste impozitele legale aferente proprietatii, astfel cum rezulta si din certificatul fiscal nr. 44286/22.04.2003 emis de Directia de Impozite si Taxe Locale de pe langa Primaria Sectorului 3 B.esti.
A mai aratat ca, pe o parte din terenul proprietatea reclamantei, parata S.C. I. T. S.R.L. a inceput edificarea frauduloasa a unei constructii, stramutand semnele de hotar existente, respectiv imprejmuirea realizata de reclamanta, lucrari pentru care parata nu a solicitat si nu a obtinut autorizatie de construire.
A mai precizat ca cele sus-mentionate sunt atestate si de adresa nr. 24202/27.08.2003 emisa de Directia Inspectie si Control - Serviciul Disciplina in Constructii din cadrul Primariei Sectorului 3 B.esti, conform careia reprezentantii acestei institutii s-au deplasat la fata locului si au constatat realizarea unor lucrari de construire de catre parata pe terenul proprietatea sa.
Avand in vedere toate aceste considerente, a solicitat instantei sa dispuna admiterea actiunii si obligarea paratei S.C. I. G. S.A. sa ii restituie in deplina proprietate si linistita posesie terenul uzurpat, astfel cum va fi stabilit prin expertiza topometrica ce va fi efectuata in cauza si totodata obligarea acesteia de a readuce imobilul in starea initiala prin ridicarea constructiilor edificate fara acordul proprietarului.
In drept, cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 480-481, art. 494 alin. 1, art. 584, art. 1075 si urmatoarele Cod Civil.
In sustinerea actiunii s-au depus la dosar, in copie, Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate seria ….. nr…/19.10.1994 si transcris sub nr. …/09.04.1996 in Registrul de Transcriptiuni al Judecatoriei Sectorului 3 B.esti; situatia privind stabilirea terenurilor aflate in patrimoniul societatilor comerciale cu capital de stat nr. …./01.10.1994; proces verbal incheiat la  28.09.1994; schita de incadrare a imobilului; schite de reperaj; schita plan a imobilului; incheierea nr. 9020/15.05.2003 in Carte Funciara nr. …./24.04.200, a Sectorului 3 B.; certificat fara drept de vanzare nr. ………emis la 22.04.2003; extrase din Registrul de la Camera de Comert a Romaniei;
Prin intampinarea formulata la data de 24.11.2003 parata a invocat exceptia necompetentei materiale, aratand ca terenul a fost evaluat pentru tranzactionare la valoarea de 100.000 USD, valoarea indicata de reclamanta de 100 milioane lei, aceasta fiind o valoare derizorie.
Totodata, a invocat si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, intrucat, in realitate, este proprietarul terenului vecin cu ternul ce face obiectul cererii de chemare in judecata, ca parata a inceput edificarea constructiei in deplina legalitate, in baza autorizatiei de construire.
Totodata, a invocat si exceptia lipsei calitatii procesuale active, aratand ca, pentru situatia in care se va retine ca cele doua terenuri se suprapun, constituirea dreptului de proprietate al reclamantei prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate este nelegala.
A invocat nulitatea partiala a certificatului de atestare a dreptului de proprietate (reclamanta nu a avut niciodata in administrare terenul, potrivit regimului juridic aratat de parata, certificatul fiind emis cu incalcarea dispozitiilor art. 20 din Legea nr. 15/1990 si art. 1 din H.G. nr. 834/1991. Mai mult. la data emiterii certificatului, reclamanta figura ca parata in proces de revendicare, in care s-a stabilit ca terenul nu ii apartine).
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate este nul pentru suprafata excedenta suprafetei de teren aferente activelor, potrivit art. l din H.G. nr. 834/1991.
Pe fond, a aratat ca transmiterea terenului in proprietatea paratei s-a facut legal. Titlul reclamantei provine de la autor (statul) care nu a fost proprietar al imobilului, fostul proprietar fiind deposedat.
In drept, a invocat dispozitiile art. 20 din Legea nr. 15/1990 art. l din H.G. nr. 834/1991, art. 480 si 481 C.civil.
Prin sentinta civila nr.1213/19.02.2004, pronuntata de Judecatoria Sectorului 3 B.esti in dosarul nr. 10949/2003, a fost admisa exceptia necompetentei materiale si a fost declinata competenta de solutionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. P. S.A. si pe parata S.C. I. G. T. S.R.L., in favoarea Tribunalului B.esti, in considerente retinandu-se ca  litigiul poarta asupra unui bun cu o valoare mai mare de l miliard lei.
Cauza a fost astfel inregistrata la data de 24.05.2004, pe rolul Tribunalului B.esti Sectia a V-a Civila, sub nr. 586/2004 (nr. unic dosar 3437/3/2004).
In sedinta publica de la data de 17.09.2004 reclamanta a depus o cerere completatoare a actiunii initiale, prin care a solicitat citarea in cauza in calitate de parati  a lui C. S. si C. P., precum si constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr. ------/29.10.2002 incheiat intre parati si avand ca obiect suprafata de 8370,73 m.p. situat in B., rectificarea cartii funciare nr. ---- si radierea din cartea funciara a dreptului de proprietate al paratei SC I. G. T. S.R.L., obligarea acesteia sa ii lase in deplina proprietate si linistita posesie terenul in suprafata de 8370,73 m.p. situat in B. precum si obligarea paratei SC I. T. SRL sa ridice constructiile edificate abuziv pe acest teren si readucerea lui la starea initiala pe cheltuiala paratei, in caz contrar sa fie autorizata sa le desfiinteze pe cheltuiala acesteia.
In sedinta publica de la data de 18.06.2004, tribunalul a dispus efectuarea unei expertize in specialitatea topografie avand drept obiective : identificarea terenului revendicat, eventualele suprapuneri intre terenul proprietatea reclamantei si cel al paratei, sa se precizeze daca pe terenul revendicat sunt edificate constructii si in ce constau aceste constructii si stabilirea valorii de circulatie a imobilului revendicat, la data de 24.02.2005 fiind  depus raportul de expertiza intocmit de expert A. M. (fila 49).
La data de 07.12.2004 paratii C. S. si C. P. au depus intampinare prin care au solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.
In motivarea intampinarii paratii au aratat, in esenta, ca  certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria…. nr…., emis de Ministerul Industriilor la data de 19.10.1994, este lovit de nulitate deoarece a fost dat cu incalcarea prevederilor art. l, din H.G. nr. 834/1991 si art. 20 din Legea nr. 15/1990.
In sedinta publica de la data de 22.04.2005, tribunalul a incuviintat tuturor partilor proba cu inscrisuri, iar pentru reclamanta proba cu interogatoriul paratilor.
Prin incheierea din sedinta publica de la 17.06.2005, data de Tribunalului B.esti Sectia a v-a Civila in dosar nr. 586/2005, in temeiul dispozitiilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 s-a dispus sesizarea Curtii de Apel B.esti – Sectia Contencios Administrativ in vederea solutionari exceptiei de nelegalitate a Certificatului de Atestare a Dreptului de Proprietate seria … nr. …/19.10.1994 si transcris sub nr. …../09.04.1996 in Registrul de Transcriptiuni al Judecatoriei Sectorului 3 B.esti, emis de Ministerul Industriilor, iar in temeiul dispozitiilor art. 4 alin. 1 teza finala din Legea nr. 554/2004 si s-a dispus suspendarea judecatii cauzei privind pe reclamanta S.C. P. S.A. si pe paratii I. G. T. S.A., C. S. si C. P..
Prin sentinta civila nr. 2879/14.11.2007 pronuntata de Curtea de Apel B.esti –Sectia a VIII a Contencios Administrativ si Fiscal, irevocabila, prin decizia nr. 2500 /12.05.2009 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie,  exceptia de nelegalitate a fost respinsa ca inadmisibila.
Cauza a fost repusa pe rol la data de 04.06.2010 ca urmare a cererii de redeschidere a judecatii formulata de reclamanta SC P. SA.
La data de 21.02.2011, a fost administrat in conditiile art. 224 Cod procedura civila, interogatoriul paratului C. P., raspunsurile acestuia fiind consemnate in scris si atasate dosarului cauzei.
In sedinta publica de la data de 18.05.2011, fata de decesul paratului C. S. si avand in vedere cererea de introducere in cauza a mostenitorilor acestuia, in temeiul disp. art. 243 pct. 1 Cod procedura civila, tribunalul a dispus citarea in calitate de parate a mostenitoarelor K. R. I. si B. A..

Analizand actele si lucrarile dosarului, tribunalul constata urmatoarele:
In fapt :
In temeiul Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria …. nr. ….. emis la data de 19.10.1994 de Ministerul Industriilor (fila 6 dosar nr. 10949/2003 al Judecatoriei sector 3) a fost trecuta in proprietatea reclamantei SC P. SA, o suprafata de 60193 m.p. amplasata, conform anexei acestuia in B.. Dreptul de proprietate al reclamantei a fost transcris in Registrul de transcriptiuni sub nr. …./09.04.1996, ulterior fiind deschisa cartea funciara nr. …., astfel cum rezulta din cuprinsul incheierii nr. 9020/15.05.2003 emisa de BCF sector 3.(fila 28 )
Prin contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. …./29.10.2002 de BNP A. G.  E. - S. S. – D. T. (fila 42-46), paratii C. S. (in prezent decedat) si C. P., in calitate de vanzatori au transmis catre parata SC I. G. T. SRL, dreptul de proprietate asupra lotului  A 1 in suprafata de 8370, 73 m.p. situat in B., avand nr. cadastral …./1, inscris in Cartea funciara nr. …a localitatii B. - sector 3.
Dreptul de proprietate al cumparatoarei a fost inscris in cartea funciara asa cum rezulta din cuprinsul incheierii nr. 1321-1322/13.02.2003 emisa de BCF – sector 3. (fila 47).
Potrivit mentiunilor inserate in contractul de vanzare cumparare anterior mentionat rezulta ca vanzatorii, autorii paratei SC I. G. T. SRL, dobandisera suprafata de teren instrainata, prin contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. -…../09.02.2001 de BNP D. T. si prin sentinta civila nr. 601/18.01.2000 pronuntata de Judecatoria sectorului 3 B.esti, irevocabila si executorie si procesul verbal nr. …./16.02.2000 intocmit de executorul judecatoresc de pe langa Judecatoria sectorului 3.
 Prin sentinta civila nr. 601/18.01.2000 pronuntata de Judecatoria sectorului 3 B.esti, definitiva si irevocabila, (fila 101) a fost admisa actiunea formulata de reclamantii C. S., C. P. si T. N. in contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului B.esti. S-a constat ca reclamantii detin cota de 63,75 % din dreptul de asupra terenului in suprafata de 27893 m.p. situat in B., iar paratul CGMB detine cota de 36,25 % din dreptul de proprietate asupra aceluiasi teren, dispunandu-se sistarea starii de indiviziune, reclamantilor fiindu-le atribuita in coproprietate, suprafata de teren de 17.781,843 m.p., identificata prin raportul de expertiza dispus in acea cauza.
Prin contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. …/09.02.2001 de BNP A. G. E.-S. S. – D. T. (fila 106-107), T. N. a transmis catre C. S. dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata indiviza de 2963,641 m.p. din cota sa de coproprietate din terenul intravilan in suprafata totala de 17781,843 m.p. situat in B.
Ulterior, prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. …./16.09.2002 de BNP A. G. E.-S. S. – D. T. (fila 102-103), lotul A1 in suprafata de 8370,73 m.p cu vecinatile si dimensiunile pe laturi indicate in cuprinsul actului, a revenit in indiviziune reclamantilor din prezenta cauza, C. P. si C. S..
In anul 1992, anterior iesirii din indiviziune cu Consiliul General al Municipiului B.esti, prin sentinta civila nr.601/18.01.2000 pronuntata de Judecatoria sectorului 3 B.esti, reclamantii C. S. si C. P. au promovat o actiune in revendicare imobiliara in contradictoriu cu SC B. SA, I. P. B., M. de I. si Primaria sector 3, vizand si suprafata de de 3 hectare teren situat in      , ce apartinuse autorului lor C. D. I. proprietar al Fabrici             „ M.”, fabrica ce a fost nationalizata in temeiul legii 119/1948 pentru nationalizarea intreprinderilor industriale, bancare, de asigurari, miniere si de transporturi.
Acest demers al reclamantilor a fost respins irevocabil, ca neintemeiat, retinandu-se ca terenul reclamantilor a trecut in proprietatea statului, iar paratele au titluri de proprietate ce nu au fost anulate.
Prin raportul de expertiza tehnica intocmit de expert A. M., terenul aflat in proprietatea reclamantei conform titlului invocat de acesta, respectiv Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria…. nr….. emis la data de 19.10.1994 de Ministerul Industriilor, a fost identificat conform anexelor 1 si 3 (fila 54 si 57) ale raportului de expertiza, astfel : PERIMETRUL 1 intre punctele 1-2-23-24-25-26-27-28-29-5-6-7-8-910-11-12-13-14-15-16-17-18-19-20-21-22-1 avand o suprafata de 48611,72 m.p. si Perimetrul 2 intre punctele 30-31-32-33-34-35-30 cu o suprafata de 11580,85 m.p.  In ceea ce priveste suprafata de teren  de 8370,73 m.p. situata in B.., ., dobandita de parata SC I. G. T. SRL prin contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. …/29.10.2002 de BNP A. G.  E. +-S. S. – D. T., incheiat cu paratii vanzatori C., tribunalul retine ca a fost identificata de expert intre punctele 3-4-5-29-28-27-26-25-24-23, aceasta suprapunandu-se cu terenul identificat in perimetrul 1 ca fiind inclus in titlul de proprietate al reclamantei, cu exceptia suprafetei de 207,03 m.p. evidentiata in anexa 2 (fila 56- contur hasurat cu culoarea albastru).
Drept urmare, avand in vedere ca cele doua suprafete de teren asupra carora ambele parti invoca un drept  de proprietate se suprapun, tribunalul urmeaza a proceda in continuare la compararea titlurilor exhibate de fiecare dintre acestea si pe care isi intemeiaza dreptul pretins.
Asa fiind, tribunalul are in vedere ca actiunea in revendicare este acel mijloc specific prin care se apara dreptul de proprietate si care se afla la indemana proprietarului care a pierdut posesia bunului individual determinat si prin care urmareste restabilirea dreptului si redobandirea posesiei de la cel care il stapaneste fara a fi proprietar.
In ipoteza in care ambele parti atat reclamantul cat si paratul invoca titluri scrise asupra bunului revendicat, trebuie facuta distinctie dupa cum aceste titluri provin de la acelasi autor sau de la autori diferiti, in acest din urma caz urmand a se proceda la compararea drepturilor autorilor de la care provin si a se da eficienta titlului ce emana de la autorul al carui titlu este preferabil.
In cauza dedusa judecatii, in raport de situatia de fapt expusa in cele ce preced, tribunalul apreciaza ca se regaseste cea de a doua ipoteza mentionata, respectiv, aceea a titlurilor ce provin de la autori diferiti.
Analiza drepturilor autorilor partilor nu poate fi realizata fara a avea in vedere faptul ca prin decizia civila  nr. 1550 A/26.05.1998 pronuntata de T. B.. – Sectia a  III a Civila, irevocabila prin decizia nr. 655/02.04.1999, pronuntata de Curtea de Apel B..–Sectia a IV a Civila, actiunea in revendicare promovata de autorii paratei SC I. G. T. SRL a fost respinsa ca neintemeiata.
Prin urmare, in aceste conditii, tribunalul considera ca autorii paratei, vanzatorii C. nu pot sustine ca dreptul lor de proprietate ar fi fost confirmat in justitie. 
In ceea ce priveste sentinta civila nr. 601/18.01.2000 pronuntata de Judecatoria sectorului 3 B., definitiva si irevocabila, tribunalul considera ca ea nu reprezinta o confirmare a pretinsului drept de proprietate, intrucat   a solutionat o actiune de partaj ce are efect declarativ si nu poate fi opusa reclamantei SC P. SA.
Avand in vedere ca valoarea probatorie a notiunii de titlu in cadrul actiunii in revendicare, este aceea a unei prezumtii simple de proprietate, rezulta si fata de efectul declarativ al hotararii judecatoresti invocata de parata, ca aceasta naste o prezumtie simpla de proprietate in favoarea autorului sau  ce trebuie unita cu alte dovezi din care sa reiasa faptul ca era titular al dreptului pretins.
Cum in cauza dedusa judecatii nu au fost facute dovezi in acest sens, mai mult din probatoriul administrat rezultand contrariul, tribunalul apreciaza ca dreptul autorului paratei SC I. G. T. SRL nu poate fi preferat .
In aceasta privinta, tribunalul are in vedere ca, intregul  imobil ce a apartinut autorului vanzatorilor, C. D. I. a trecut in proprietatea statului in temeiul legii 119/1948 pentru nationalizarea intreprinderilor industriale, bancare, de asigurari, miniere si de transporturi, nefiind facuta vreo dovada a demersurilor intreprinse de paratii vanzatori in vederea recunoasterii vechiului drept de proprietate al acestuia. Contrar sustinerii paratei si fara a repune in discutie  sentinta civila nr. 601/18.01.2000 pronuntata de Judecatoria sectorului 3 B.., tribunalul considera ca dreptul de proprietate al paratilor vanzatori pretins a fi fost transmis pe cale succesorala de la autorul C. D. I. si avut in vedere cu ocazia iesirii  din indiviziune in anul 2000, nu a supravietuit,  deoarece urmare a nationalizarii dreptul de proprietate a iesit din patrimoniu, fiind necesara recunoasterea sa in justitie in temeiul legilor speciale de reparatie, un nou drept nascandu-se in limitele stabilite de acestea.

In ceea ce o priveste pe reclamanta SC P. SA, tribunalul observa ca isi intemeiaza pretentiile sale pe certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria … nr. …. emis la data de 19.10.1994 de Ministerul Industriilor si prin care  a fost trecuta in proprietatea sa o suprafata de 60193 m.p. amplasata in B.. act juridic ce nu a fost contestat de autorii paratei SC I. G. T. SRL, acestia nesolicitand vreun moment desfiintarea acestuia, imprejurare ce conduce  la concluzia ca dreptul  sau de proprietate s-a consolidat si ca  detine un bun, o speranta legitima de a-l pastra, in  sensul avut in vedere de  art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie
Nu pot fi primite argumentele paratilor C. referitoare la faptul ca instanta ar trebui sa stabileasca daca bunul ce anterior fusese preluat abuziv de stat, putea deveni proprietate paratelor, potrivit regimului juridic in vigoare la data dobandiri, fata de imprejurarea ca in cadrul actiunii in revendicare compararea titlurilor aflate in conflict nu implica o cenzurare a valabilitatii unuia dintre ele, in acest scop partea avand la indemana o alta cale procedurala, respectiv aceea a constatarii nulitatii.
 Cum in cauza  dedusa judecatii, astfel cum s-a retinut anterior, paratii vanzatori nu au promovat o asemenea actiune, tribunalul a apreciat ca  ei nu se pot prevala de existenta unui bun in sensul art. 1 din Protocolulul nr. 1 al CEDO si nici a unei  sperante legitime sub aspectul pastrarii proprietatii asupra imobilului  in litigiu.
Prin urmare, fata de toate argumentele expuse, tribunalul apreciaza ca dreptul autorilor paratei cumparatoare nu poate fi apreciat ca preferabil in concurs cu cel al autorului reclamantei.
In consecinta, fata de toate considerentele anterior expuse, tribunalul apreciaza ca actiunea in revendicare promovata de reclamanta SC P. SA este intemeiata urmand a fi admisa ca atare.
Astfel, retinand si disp. art. 480 din Codul civil de la 1864, va obliga parata S.C. I. G. T. S.R.L. sa lase in deplina proprietate si linistita posesie reclamantei S.C. P. SA terenul in suprafata de 8.163,7 m.p. situat in …., B.. tribunalul avand in vedere ca potrivit raportului de expertiza a rezultat, suprapunerea exista doar in privinta acestei suprafete.
In ceea ce priveste cererea reclamantei de ridicare a constructiilor edificate pe teren, tribunalul apreciaza ca fata de concluziile raportului de expertiza care precizeaza ca pe acesta nu sunt edificate constructii, este apreciata de tribunal ca nefiind justificata.

Referitor la capatul de cerere din actiunea astfel cum a fost precizata si completata la data de 17.09.2004 (fila 12 dosar nr. 586/2004) prin care reclamanta a solicitat constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr. …../29.10.2002, incheiat intre paratii C., in calitate de vanzatori si parata S.C. I. G. T. S.R.L., in calitate de cumparator, tribunalul observa ca aceasta a invocat drept cauze de nulitate reaua credinta la momentul incheierii contractului si cauza ilicita.
Sub aspectul relei credinte a partilor la incheierea contractului de vanzare cumparare contestat, tribunalul apreciaza ca ea nu poate fi retinuta, cel putin in persoana cumparatorului.
Astfel, potrivit disp. art. 1899 alin.2 din codul civil de la 1864, buna credinta se prezuma, ceea ce presupune ca sarcina relei credinte incumba celui care o invoca.
Asa fiind, in cauza dedusa judecatii, reclamanta nu a rasturnat prezumtia de buna credinta in ceea ce o priveste pe cumparatoare si nici nu a dovedit coniventa acesteia cu vanzatorii in scopul fraudarii intereselor sale.
Privitor la paratii cumparatori, se constata ca o asemenea dovada nu a fost depusa, iar simplul fapt al cunoasterii de catre acestia a situatiei juridice a terenului instrainat nu este suficienta pentru a contura convingerea instantei ca au actionat cu rea credinta.
In ceea ce priveste cauza ilicita invocata de reclamanta, rezultata din faptul ca instrainarea s-ar fi facut cu nesocotirea faptului ca dreptul sau era inscris in registrele de publicitate inca din anul 1996, tribunalul constata ca vanzarea s-a realizat avandu-se in vedere extrasul de carte funciara eliberat de Judecatoria sectorului 3 B. sub nr. …../29.10.2002, iar cum cartea funciara a reclamantei a fost deschisa abia la data de 15.05.2003, persoana care figura inscrisa in cartea funciara la momentul incheierii contractului de vanzare cumparare era prezumata a fi proprietar.
In consecinta, nu se poate retine cauza ilicita dedusa din incalcarea unei dispozitii imperative a legii, fata de faptul ca la data perfectarii contractului de vanzare cumparare, 29.10.2002, reclamanta nu indeplinise formalitatea deschiderii cartii funciare, acest lucru realizandu-se, abia la data de 15.03.2003.
Asa fiind, fata de considerentele ce preced tribunalul va respinge capatul de cerere privind constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr. ………/29.10.2002 de B.N.P. „A. G. E.-S. S.-D. T.”, ca neintemeiat.

Privitor la solicitarea reclamantei de rectificare a cartii funciare nr………. a localitatii B..– .., in sensul radierii inscrierii dreptului de proprietate al paratei S.C. I. G. T. S.R.L., tribunalul retine ca  potrivit disp. art. 33 din legea nr. 7/1996, (aplicabil in cauza in raport de data introducerii actiunii)  in cazul in care cuprinsul cartii funciare nu corespunde, in privinta inscrierii, cu situatia juridica reala, se poate cere rectificarea sau, dupa caz, modificarea acesteia. Rectificarea inscrierilor in cartea funciara se poate face fie pe cale amiabila, prin declaratie autentica, fie in caz de litigiu, prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila.
Prin urmare, fata de aceasta dispozitie legala, reclamanta poate solicita rectificarea numai in conditiile evocate, solicitarea formulata pe aceasta cale neputand fi primita.
Asa fiind, fata de toate argumentele si temeiurile de drept invocate, tribunalul va admite in parte actiunea astfel cum a fost precizata si completata.
Va obliga parata SC I. G. T. SRL sa lase in deplina proprietate si linistita posesie reclamantei  SC P. SA terenul in suprafata de 8163,7 m.p. situat in …
Va respinge capatul de cerere privind constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr. …./29.10.2002 de BNP A. G. E.-S. S.-D. T., ca neintemeiat.
 

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:

Admite in parte, astfel cum a fost precizata si completata, actiunea formulata de reclamanta S.C. P. S.A., cu sediul in ……, impotriva paratilor S.C. I. G. T. S.A., cu sediul in ……., C. P., cu domiciliul in ……, C. S. decedat si continuata de  K. R. I., cu domiciliul in ….. si B. A., cu domiciliul in …. Legea nr. Cincinnati, OH 05242 (513) 791-7974 S.U.A.
Obliga parata S.C. I. G. T. S.R.L. sa lase in deplina proprietate si linistita posesie reclamantei S.C. P. SA terenul in suprafata de 8.163,7 m.p. situat in ……
Respinge capatul de cerere privind constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr. …./29.10.2002 de B.N.P. „A. G. E.-S. S.-D. T.”, ca neintemeiat.
Cu drept de apel in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 20.10.2011.

PRESEDINTE,                                                        GREFIER  
Elena Panaite- Jitianu                                       Lavinia Smarandoiu





Red. E.P.J.
Dact. GZ/
7 Ex.




Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Bunuri si valori imobiliare; Cadastru. Intabulare; Contracte; Persoane juridice; Posesie; Societati

BANCI - Sentinta civila nr. **** din data de 05.12.2017
Fond funciar - Hotarare nr. **** din data de 27.07.2017
Obligarea la virarea soldului disponibil in contul unic de lichidare - Sentinta civila nr. **** din data de 03.07.2017
Obligare emitere act administrativ - Sentinta civila nr. **** din data de 14.10.2015
Anulare act administrativ - Sentinta civila nr. **** din data de 18.11.2016
Actiune in raspundere delictuala - Hotarare nr. **** din data de 19.05.2017
Uzucapiune - Hotarare nr. **** din data de 29.06.2017
Uzucapiune - Decizie nr. **** din data de 15.06.2017
Pretentii - Sentinta civila nr. **** din data de 18.05.2017
Granituire - Decizie nr. **** din data de 04.01.2017
Anulare act - Sentinta civila nr. **** din data de 24.10.2016
Drepturi banesti - Sentinta civila nr. **** din data de 04.03.2016
Contestatie decizie de concediere - Sentinta civila nr. **** din data de 07.09.2016
Obligatia de a face - Sentinta civila nr. **** din data de 28.09.2016
Recalculare pensie - Sentinta civila nr. **** din data de 23.06.2016
Drepturi banesti - Sentinta civila nr. **** din data de 21.03.2017
Contestatie decizie de concediere - Sentinta civila nr. **** din data de 13.04.2017
NULITATE ACT JURIDIC - Sentinta civila nr. **** din data de 08.05.2017
Actiune in constatare-obligatia de a face - Decizie nr. **** din data de 27.06.2016
Obligatia de a face - Decizie nr. **** din data de 07.12.2015