Legea 1/2009

DOSAR NR. 14072/299/2009
ROMANIA
TRIBUNALUL  BUCURESTI SECTIA A –V- A CIVILA
DECIZIA CIVILA NR. 407
Sedinta din Publica din data de 20.04.2011
Tribunalul constituit din :
PRESEDINTE :  VLADU RAMONA MARIA
JUDECATOR: DULGHERU EMANUELA
     GREFIER :  MICU MARIA MANUELA

Pe rol solutionarea apelului civil declarat de catre apelantul-parat Statul Roman prin Ministerul Finantelor – Directia Generala a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti impotriva sentintei civile nr. 12985/18.06.2010 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in dosarul nr. 14072/299/2009 in contradictoriu cu intimata-reclamanta D.F., intimata-parata Primaria Municipiului Bucuresti prin Primar General si intimatii-chemati in garantie Municipiul Bucuresti prin Primar General si SC H N SA, avand ca obiect pretentii.
La apelul nominal facut in sedinta publica se prezinta intimata-reclamanta prin aparator, lipsa fiind celelalte parti.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care,
Intimata-reclamanta prin aparator solicita respingerea apelului ca nefondat, conform art. 12 alin. 5 din Legea 213/1998 in litigiile nascute din exercitiul dreptului de proprietate Statul Roman raspunde prin Ministerul Finantelor Publice. Invocarea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a apelantului-parat este pur formala. Solicita respingerea apelului ca nefondat, urmand a se observa ca temeiul de drept al actiunii este Legea 10/2001. In acceptiunea Legii 1/2009 a devenit titulara unui drept de creanta. Cu cheltuieli de judecata pe cale separata.

TRIBUNALUL

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti in data de 22.05.2009, reclamanta D.F., a chemat in judecata paratii STATUL ROMAN PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE si PRIMARIA MUNICIPIULUI BUCURESTI PRIN PRIMARUL GENERAL, solicitand instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa dispuna obligarea paratului la restituirea valorii apartamentului nr. 2 situat in Bucuresti, …..
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila i-a fost anulat contractul de vanzare-cumparare nr.1645/19089/21.11.1996, prin care a dobandit dreptul de proprietate asupra apartamentului mai sus-mentionat, fiind obligata sa predea posesia si sa respecte dreptul de proprietate al lui E.M.A.I., drept pentru care este indreptatita a pretinde valoarea actuala a imobilului.
In sustinere a invocat dispozitiile art. 1337 si urm. C. civ., privitoare la raspunderea vanzatorului pentru evictiune.
In drept cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 50 alin. 2 ind. 1 si alin. 3, precum si ale art. 50 ind. 1 din Legea nr. 1/2009, art. 1337-1350 C.civ.
Cerere scutita  de taxa de timbru conform dispozitiilor art.50 din Legea nr.10/2001, modificata.
Prin intampinarea depusa la dosar in data de 27.08.2009, paratul Ministerul Finantelor Publice a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive motivata prin aceea ca nu a fost parte contractanta in raportul juridic dedus judecatii, nerevenindu-i obligatia de restituire a prestatiilor facute in baza actului constatat nul. Arata si ca, fiind in prezenta unui raport juridic de drept privat, avand la baza un contract, statul nu poate interveni in sensul de a stabili, sub aspect juridic, o alta persoana raspunzatoare pentru evictiune, precum si ca prevederile art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001 modif. prin O.U.G. nr.184/2002,  nu sunt norme cu caracter procesual, prin care se confera calitate procesuala pasiva Ministerului Finantelor Publice, legiuitorul urmarind numai determinarea sursei din care vor fi restituite sumele de natura celor solicitate de reclamanti, fara ca prin aceasta sa se creeze un raport obligational direct intre persoanele indreptatite si minister.
In subsidiar, a formulat si cerere de chemare in garantie impotriva MUNICIPIULUI BUCURESTI PRIN PRIMAR si a SC H N SA, aceasta din urma pentru restituirea comisionului de 1% incasat cu ocazia incheierii contractului de vanzare-cumparare.
Prin sentinta civila nr. 12985/18.06.2010, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a admis actiunea reclamantei si a obligat paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice la plata catre reclamanta a sumei de 388.033 lei reprezentand valoarea imobilului. S-a respins ca neintemeiata cererea de chemare in garantie si a fost obligat paratul la 7.600 lei cheltuieli de judecata catre reclamanta.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Litigiul dedus judecatii este generat de admiterea actiunii in anularea contractului de vanzare-cumparare nr. 1645/19089/21.11.1996 formulata de fostul proprietar al imobilului, si, asa cum rezulta din hotararile judecatoresti prin care s-a solutionat definitiv si irevocabil cauza, sunt intrunite conditiile declansarii raspunderii vanzatorului – statul roman -  pentru evictiunea provenind de la terti: existenta unei tulburari de drept; anterioritatea cauzei evictiunii in raport cu incheierea contractului de vanzare-cumparare si ignorarea cauzei evictiunii de catre cumparator la momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare.
Or, conform art.12 alin.5  din Legea nr.213/1998, in litigiile nascute din exercitarea dreptului de proprietate, statul este reprezentat de Ministerul Finantelor Publice care, in plus, este si depozitarul fondului extrabugetar in care s-au virat sumele obtinute din vanzarea imobilelor in temeiul Legii nr.112/1995.
Astfel, potrivit art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001, restituirea pretului actualizat platit de chiriasii ale caror contracte de vanzare-cumparare, incheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, fara a se face vreo distinctie intre motivele de nulitate retinute de catre instanta, se realizeaza de catre Ministerul Finantelor Publice din fondul extrabugetar constituit in temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare.
Avand in vedere aceasta raspundere speciala a Statului Roman instituita de legiuitor, instanta a apreciat ca MUNICIPIUL BUCURESTI PRIN PRIMARUL GENERAL nu justifica calitate procesuala pasiva, iar, fata de concluziile raportului de expertiza contabila efectuat, prin care s-a stabilit ca pretul actualizat al locuintei este de 388.033 lei, a admis cererea formulata de reclamanta si a obligat paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice la plata sumei de 388.033 lei, reprezentand contravaloarea actualizata a pretului platit pentru apartamentul nr. 2 situat in Bucuresti, ….., in baza contractului de vanzare-cumparare nr. 1645/19089/21.11.1996, incheiat in temeiul Legii nr.112/1995. 
 In conformitate cu prevederile art.274 C.proc.civ. a obligat paratul la plata sumei de 7600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata catre reclamanta, reprezentand onorariu de expert si avocat.
In ceea ce priveste cererea de chemare in garantie formulata de catre paratul Ministerul Economiei si Finantelor, instanta a respins-o sa ca neintemeiata pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art 60 C proc civ  partea poate sa cheme in garantie o alta persoana impotriva careia ar putea sa se indrepte in cazul in care in care ar cadea in pretentii cu o cerere in garantie sau in despagubire.
In cauza paratul MEF a solicitat chemarea in garantie a MUNICIPIULUI BUCURESTI PRIN PRIMAR si a SC H N S.A.
Potrivit art 41 Normele Metodologice de aplicare a Legii 112/1995 unitatile specializate care evalueaza sau vand apartamentele care fac obiectul Legii 112/1995 au obligatia sa incaseze contravaloarea acestora de la cumparator, sa retina comisionul de 1% iar suma sa o vireze in contul deschis la trezoreria statului.
Prin urmare, instanta a retinut ca, in virtutea acestor prevederi legale, eventualul mandat (asa cum a retinut mai sus instanta SC H N S.A.  apare ca vanzator ) este unul cu titlu oneros. Prin urmare, comisionul de 1 % prevazut de art. 13 lit. a din Legea nr. 112/1995 reprezinta tocmai contravaloarea remuneratiei mandatarului pentru serviciul prestat catre mandant.
Insa potrivit art. 1546 alin. 1 C civ. toate efectele legale active sau pasive ale actului incheiat de mandatar cu un tert se resfrand asupra mandantului , care devine personal creditorul sau debitorul titularul dreptului real dobandit prin actul incheiat. Astfel, mandatarul este obligat sa execute mandatul atata timp cat este insarcinat, potrivit art. 1539 C civ., avand totodata dreptul la plata remuneratiei corespunzatoare (art. 1549 C civ), fara a garanta insasi validitatea actului juridic incheiat in numele mandantului, fata de terti.
Asadar, in caz de desfiintare a actului juridic incheiat de mandatar in numele mandantului, mandatarul nu poate fi obligat la restituirea remuneratiei primite, intrucat aceasta reprezinta echivalentul serviciului prestat de catre acesta pentru mandant, neconfundandu-se astfel cu prestatiile propriu-zise la care partile s-au obligat.
Faptul ca prin lege s-a prevazut dreptul unitatilor specializate, care evalueaza si vand apartamentele care fac obiectul Legii nr. 112/1995, cum este cazul chematei in garantie, de a incasa un anumit procent din pretul de vanzare al acestora nu schimba natura juridica a acestei retineri, suma de 1% revenita chematei in garantie reprezentand doar contravaloarea serviciului prestat de aceasta pentru mandantul Primaria Municipiului Bucuresti, constand in incheierea contractului de vanzare cumparare in temeiul prevederilor Legii nr. 112/1995.
Prin urmare, apreciind ca nu se poate retine o culpa in sarcina chematelor in garantie in privinta indeplinirii mandatului sau iar acestea nu si-au asumat obligatia de a garanta validitatea contractului de vanzare cumparare incheiat in numele mandantului, instanta a apreciat ca se impune respingerea cererii ca neintemeiata.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, solicitand admiterea apelului si respingerea actiunii ca neintemeiate.
In motivare, a aratat ca nu are calitate procesuala pasiva in prezenta cauza, deoarece nu a fost parte la incheierea contractului de vanzare-cumparare ce a fost anulat si cu privire la care se invoca incidenta prevederilor referitoare la raspunderea pentru evictiune, o asemenea raspundere putand fi instituita numai fata de Primaria Municipiului Bucuresti.
De asemenea, a mai aratat apelantul ca nu poate fi antrenata raspunderea sa si pentru ca nu se poate pune semnul egalitatii intre Statul Roman, reprezentat de Ministerul Finantelor Publice si Ministerul Finantelor Publice despre care face vorbire art. 50 din Legea nr. 10/2001, dar si ca nu sunt intrunite conditiile pentru ca reclamanta sa beneficieze de pretul de piata al imobilului, deoarece contractul sau de vanzare-cumparare a fost anulat pentru ca s-a constatat reaua-credinta, nedepunand minime diligente la incheierea lui.
Si sub aspectul cheltuielilor de judecata a solicitat apelantul a se constata ca nu a fost de rea-credinta in prezentul litigiu, astfel incat nu se punea problema unei culpe procesuale.
Intimata, D.F. a depus intampinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, cu motivarea ca recurentul justifica prezenta in litigiu si calitatea procesuala pasiva fata de disp. art. 12 alin. 5 din Legea nr. 213/1998 si ale art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001. De asemenea, a precizat ca pretentiile sale s-au intemeiat pe dispozitiile Legii 10/2001, iar nu pe acelea generale referitoare la evictiune, apreciind ca sunt intrunite cerintele art. 50 ind. 1 din aceasta, respectiv i s-a desfiintat prin hotarare judecatoreasa contractul de vanzare-cumparare.
Analizand apelul, prin  prisma motivelor invocate, tribunalul constata ca acesta este intemeiat, insa numai ceea ce priveste fondul pretentiilor ce formeaza obiectul cererii de chemare in judecata, dupa cum urmeaza:
1. Una dintre conditiile cerute pentru ca o persoana sa fie parte in proces, este calitatea procesuala (legitimatio ad causam) care contribuie la desemnarea titularului de a actiona si in acelasi timp, a persoanei impotriva careia se poate exercita actiunea.
Spre deosebire de capacitatea procesuala care se apreciaza in general, pentru o anumita categorie de persoane, calitatea procesuala se determina in concret, „la speta”, in raport de litigiul dedus judecatii. Altfel spus, numai o anumita persoana poate fi reclamant(a), respectiv parat(a), in cadrul raportului juridic litigios. Conditia calitatii procesuale prezinta o importanta considerabila, deoarece raportul de drept procesual nu se poate stabili decat intre persoanele care isi disputa dreptul in litigiu.
Intrucat Codul de Procedura Civila nu cuprinde o definitie a calitatii procesuale, in doctrina s-au conturat diferite conceptii in legatura cu aceasta notiune.
Astfel, s-a considerat ca in procesul civil, calitatea procesuala presupune justificarea dreptului sau a obligatiei unei persoane de a participa, ca parte, in procesul civil. Aceasta justificare nu presupune cu necesitate existenta unui drept subiectiv, rezultat al stabilirii unui anumit raport juridic de drept substantial (in cazul calitatii procesuale active) si nici o obligatie inclusa in continutul unui raport juridic de drept substantial (in cazul calitatii procesuale pasive).
Intr-o alta opinie, prin calitate procesuala se intelege indreptatirea, respectiv obligatia legala a unei persoane fizice sau juridice, de a figura intr-un anumit proces in calitate de parte. Calitatea de parte in proces trebuie sa corespunda cu calitatea de titular al dreptului si respectiv, al obligatiei ce formeaza continutul raportului juridic de drept material asupra judecatii. Calitatea de reclamant intr-un anumit proces poate apartine numai persoanei ce pretinde ca i-a fost incalcat un drept al sau, iar calitatea de parat numai persoanei despre care se afirma ca a incalcat sau nu a recunoscut acel drept.
Calitatea procesuala este titlul legal care indreptateste o persoana sa fie parte in proces.
S-a impus conceptia potrivit careia calitatea procesuala presupune existenta unei identitati intre persoana reclamantului si persoana care este titular al dreptului in raportul juridic dedus judecatii (calitatea procesuala activa) si, pe de alta parte, existenta unei identitati intre persoana paratului si cel obligat in acelasi raport juridic (calitatea procesuala pasiva).
Definitia a fost reconfirmata si in jurisprudenta actuala.
Raportat la criticile apelantului, tribunalul constata ca intr-adevar, potrivit regulilor generale din materia contractului de vanzare-cumparare, obligatia de evictiune revine vanzatorului (art. 1336 Cod civ.), care in speta este Municipiul Bucuresti.
Pe de alta parte, insa, contractele de vanzare-cumparare incheiate in temeiul Legii nr. 112/1995, au o situatie speciala, ele neconstituind pentru unitatea detinatoare o expresie a libertatii contractuale, ci executarea unei obligatii legale exprese, cea corelativa dreptului chiriasului de a cumpara, drept prevazut de art. 9 alin. 1 din acest act normativ. Faptul ca unitatile detinatoare actionau ca mandatari fara reprezentare ai vanzatorului, rezulta si din imprejurarea ca sumele incasate din aceste vanzari nu intrau in patrimoniul lor, ci intr-un fond extrabugetar la dispozitia Ministerului Finantelor, constituit prin dispozitiile art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995.
Tocmai de aceea, prin art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 in forma in vigoare la data formularii cererii de chemare in judecata, deci ulterior modificarii prin Legea 1/2009, s-a stabilit ca restituirea pretului actualizat platit de chiriasii ale caror contracte de vanzare-cumparare, incheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile si completarile ulterioare, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, respectiv restituirea pretului de piata al imobilelor, privind contractele de vanzare-cumparare incheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, care au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, se face in ambele cazuri, de catre Ministerul Finantelor Publice din fondul extrabugetar constituit in temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare.
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 50 din Legea 10/2001 modificata prin Legea 1/2009: „(2) Cererile sau actiunile in justitie privind restituirea pretului actualizat platit de chiriasii ale caror contracte de vanzare-cumparare, incheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile sunt scutite de taxe de timbru.
(2 ind.1) Cererile sau actiunile in justitie avand ca obiect restituirea pretului de piata al imobilelor, privind contractele de vanzare-cumparare incheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, care au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru.
(3) Restituirea pretului prevazut la alin. (2) si (2 ind. 1) se face de catre Ministerul Economiei si Finantelor) din fondul extrabugetar constituit in temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare”.
Acest text de lege este incident si in situatia in care contractul incheiat de fostii chiriasi nu a fost anulat, ci numai in urma compararii de titluri, a fost considerat mai putin preferabil. Tocmai de aceea norma juridica nu face referire la „anularea” acestor contracte, ci la „desfiintarea” lor, ceea ce include orice situatie care le lipseste de efecte juridice.
La interpretarea gramaticala se adauga argumentul de analogie. Nu exista nici o ratiune care sa justifice o diferenta de tratament sub aspectul persoanei care trebuie sa raspunda juridic pentru pierderea dreptului de proprietate de catre cumparatori, intre ipoteza in care contractul a fost anulat, in raport de cea in care contractul nu a fost anulat. In plus, nu este echitabil ca raspunderea sa revina celui care si-a indeplinit o obligatie legala, ci celui care a dispus aceasta masura si cu atat mai mult in situatia in care contractul nu a fost anulat, deci dispozitiile legale au fost respectate intocmai de catre vanzator.
Prin dispozitiile art. 50 din Legea nr.10/2001, a fost reglementat cu caracter de norma speciala, dreptul chiriasilor ale caror contracte de vanzare-cumparare, incheiate cu respectarea sau eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile si completarile ulterioare, au fost desfiintate, la restituirea despagubirilor de la Ministerul Finantelor Publice, motiv pentru care in astfel de situatii, este atrasa incidenta normei speciale, fiind exclusa astfel de la aplicare - potrivit regulii general acceptate specialia generalibus derogant - norma generala, in speta, dreptul comun privind raspunderea exclusiva a vanzatorului pentru evictiune.
Nu mai putin, tribunalul constata ca potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 221/2008, activitatea si structurile specializate pe domeniul economic au fost preluate de la Ministerul Economiei si Finantelor de catre Ministerul Economiei, iar activitatea si structurile specializate pe domeniul finantelor au fost preluate de la Ministerul Economiei si Finantelor de catre Ministerul Finantelor Publice.
Prin urmare, din interpretarea sistematica a dispozitiilor Codului civil in materie de garantie pentru evictiune si a art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, se retine ca cel chemat sa raspunda in calitate de parat, pentru despagubirile reprezentand pretul de cumparare actualizat sau, dupa caz,  pretul de piata al imobilului (neincluzand valoarea imbunatatirilor determinate de cheltuielilor necesare si utile), este Ministerul Finantelor Publice.
In cauza, este adevarat, reclamanta a solicitat obligarea Statului Roman, prin Ministerul Finantelor, iar nu a celui din urma, dupa cum dispune legea, dar aceasta neconcordanta nu este una de substanta, cata vreme si intr-un caz si in celalalt, restituirea sumelor se realizeaza din fondul Ministerului Finantelor Publice.
De aceea, corect s-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocate de paratul Statului Roman, prin Ministerul Finantelor.
2. In ceea ce priveste fondul pretentiilor reclamantei, se retine de catre tribunal ca aceasta nu este indreptatita a beneficia de dispozitiile art. 50 alin. 3, respectiv ale art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2010.
Potrivit acestora, proprietarii ale caror contracte de vanzare-cumparare, incheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile au dreptul la restituirea pretului de piata al imobilelor, stabilit conform standardelor internationale de evaluare. Restituirea acestui pret se face de catre Ministerul Economiei si Finantelor.
In cauza, se observa insa ca prin sentinta civila nr. 1310 din 03.10.2006 a Tribunalului Bucuresti, sectia a V-a civila, definitiva si irevocabila prin respingerea recursului, s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vanzare cumparare nr. 1645/29.11.1996 al reclamantei cu motivarea ca „nu se poate retine buna-credinta a paratei D.F. la incheierea contractului de vanzare-cumparare, cata vreme anterior perfectarii contractului, apelantul reclamant formulase cerere prin care solicitase restituirea in natura a imobilului” (f. 47-51).
Cum cele statuate prin hotarari judecatoresti nu mai pot fi ulterior combatute, opunandu-se prezumtia de lucru judecat reglementata de art. 1200 pct. 4 C. civ., ce asigura securitatea juridica, tribunalul nu are posibilitatea de a retine o alta situatie premisa, respectiv ca reclamanta a incheiat contractul de vanzare-cumparare ce a fost anulat, cu respectarea cerintelor Legii nr. 112/1995, pentru a proceda la stabilirea pretului de piata al imobilului, conform standardelor internationale de evaluare, asa cum s-a solicitat.
Rezulta, deci, ca paratul nu ar putea fi obligat decat la restituirea pretului actualizat, potrivit dispozitiilor art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, cerere cu care insa tribunalul nu a fost investit.
Pentru aceste considerente, se va admite apelul si se va schimba in tot sentinta, in sensul ca se va respinge cererea de chemare in judecata ca neintemeiata.
Ca atare, se va respinge cererea de chemare in garantie formulata de Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice in contradictoriu cu Municipiul Bucuresti prin Primar General si SC H N SA, ca ramasa fara obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
           IN NUMELE LEGII
DECIDE

 Admite apelul declarat de apelantul-parat Statul Roman prin Ministerul Finantelor – Directia Generala a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti impotriva sentintei civile nr. 12985/18.06.2010 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in dosarul nr. 14072/299/2009 in contradictoriu cu intimata-reclamanta D.F., intimata-parata Primaria Municipiului Bucuresti prin Primar General si intimatii-chemati in garantie Municipiul Bucuresti prin Primar General si SC H N SA.
Schimba in tot sentinta, in sensul ca respinge cererea de chemare in judecata ca neintemeiata.
 Respinge cererea de chemare in garantie formulata de Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, ca ramasa fara obiect.
 Irevocabila.
 Pronuntata in sedinta publica azi, 20.04.2011.


     PRESEDINTE,   JUDECATOR,        
         Ramona Maria Vladu                 Emanuela Dulgheru  
      

GREFIER,
Manuela Maria Micu



Red./Tehnored. RMV
Ex: 7/11.05.2011

Jud. Sect. 1 – Judecator Roxana Stanciu