Furt calificat. Hotarare pronuntata dupa intrarea in vigoare a Legii nr.202/2010. Cale de atac. Competenta materiala. Data sesizarii primei instante. Relevanta. Interpretarea dispozitiilor tranzitorii

TITLU:

Furt calificat. Hotarare pronuntata dupa intrarea in vigoare a Legii nr.202/2010. Cale de atac. Competenta materiala. Data sesizarii primei instante. Relevanta. Interpretarea dispozitiilor tranzitorii

Legea nr.202/2010, art. XXIV

REZUMAT:

Art. XXIV din Legea nr. 202/2010 prevede in alin. 1 ca hotararile pronuntate in cauzele penale inainte de intrarea in vigoare a prezentei legi raman supuse cailor de atac, motivelor si termenelor prevazute de legea sub care a inceput procesul.
Din interpretarea per a contrario a acestor dispozitii rezulta ca hotararile pronuntate in cauzele penale dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 202/2010 sunt supuse cailor de atac, motivelor si termenelor prevazute de aceasta lege.
Prin urmare, o hotarare pronuntata dupa intrarea in vigoare a Legii nr.202/2010 (25.11.2010) este supusa cailor de atac prevazute de legea noua, si anume recursului, de competenta Curtii de apel.
Interpretarea per a contrario a dispozitiilor art. XXIV din Legea nr. 202/2010 nu contravine nici spiritului legii de modificare a Codului de procedura penala si nici celorlalte norme tranzitorii.

(Tribunalul Bucuresti – Sectia I Penala, Decizia nr. 63/A din 26.01.2011, definitiva)


COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PRESEDINTE: TUDOR GEORGIANA
JUDECATOR: CONSTANTINESCU LUCHIAN


CONSIDERENTE:

Asupra apelului penal de fata:
Prin sentinta penala nr.1235/13.12.2010 Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in temeiul art. 208 alin.1 - 209 al.1 lit. e, g, i C.p. cu aplic. art.37 lit.a si b C.p. si art. 320 ind.1 C.p.p. s-a dispus condamnarea inculpatului T.N. la o pedeapsa de 4 ani inchisoare.
S-a facut aplicarea art.71 raportat la art.64 lit.a teza a II-a si lit.b din Codul penal.
In baza art.61 al.1 Cod penal s-a dispus revocarea liberarii conditionate si contopirea restului de 356 de zile ramas neexecutat din pedeapsa de 3 ani inchisoare aplicata inculpatului prin sentinta penala nr.1037/19.05.2008 a Judecatoriei Slobozia, definitiva prin decizia penala nr. 4099/24.10.2000 a C.S.J., cu pedeapsa aplicata prin prezenta, inculpatul urmand sa execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani inchisoare.
In baza art.88 Cod penal s-a dedus din durata pedepsei pronuntate timpul retinerii si al arestarii preventive de la data de 16.10.2010 la zi.
In baza art. 350 al.1 Cod de procedura penala a fost mentinuta starea de arest a inculpatului T.N..
In baza art.14 C.p.p. art.346 C.p.p. raportat la art.998-999 C.civ. s-a admis actiunea civila si a fost obligat inculpatul la 400 lei despagubiri civile catre partea civila N.S., reprezentand daune materiale.
In baza art.118 lit.b C.p. s-a confiscat de la inculpatul T.N. surubelnita folosita de inculpat la savarsirea infractiunii.
In baza art.113  alin.1, 2 Cod penal rap. la art. 111 Cod penal a fost obligat inculpatul T.N. la tratament medical pana la insanatosire.
In temeiul art.191 al.2 C.p.p. a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare catre stat.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut ca prin Rechizitoriul nr. 16937/P/2010 din data de 05.11.2010, a fost trimis in judecata, in stare de arest preventiv, inculpatul T.N. pentru infractiunea prevazuta de art. 208 alin.1 - 209 al.1 lit. e, g, i Cod penal cu aplic. art.37 lit. a si b Cod penal.
In fapt, prin actul de sesizare al instantei, Parchetul de pe langa Judecatoria sectorului 1 Bucuresti a retinut ca la data de 16.10.2010, in jurul orei 22.00, inculpatul T.N. a fost surprins in flagrant de organele de politie spargand cu o surubelnita geamul portierei dreapta fata a autoturismului marca Daewoo Matiz cu nr. de inmatriculare IF-84-SIM proprietatea numitei N.S., ce se afla parcat la intersectia strazilor Calea Dorobantilor cu str. Tudor Vianu, dupa care a patruns in interior si a luat o geaca de piele si o punga cu mai multe produse cosmetice, producand un prejudiciu in valoare de 1100 lei.
Dupa citirea actului de sesizare, inainte de cercetarea judecatoreasca, in sedinta publica din 29.11.2010 i s-au pus in vedere inculpatului  prevederile art. 320 ind.1 C.p.p. si a fost audiat inculpatul in acest sens.
Situatia de fapt retinuta de catre instanta, rezulta din coroborarea mijloacelor de proba administrate in cauza.
In cursul cercetarii judecatoresti inculpatul a recunoscut fapta astfel cum a fost descrisa in rechizitoriu, insusindu-si probele administrate in cursul urmaririi penale.
In drept, fapta inculpatului T.N., care in data de 12.10.2010 ora 03.00 in dreptul imobilului situat in Calea Plevnei nr. 86, a taiat si a sustras un cablu electric cu lungimea de aproximativ 26 de metri integrat intr-un sistem de furnizare a energiei electrice apartinand S.C. ENEL DISTRIBUTIE MUNTENIA S.A., producand un prejudiciu in valoare de 1985,4 lei, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1 - 209 al.1 lit. e, g si al. 3 lit.c C.p. cu aplic. art.37 lit.a si b C.p.
Instanta fondului a retinut aplicarea dispozitiilor art. 320 ind.1, introdus prin Legea 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor publicata in Monitorul Oficial partea I nr. 714/26.10.2010, avand in vedere pozitia sincera a inculpatului, de recunoastere a faptei. Potrivit alin.7, inculpatul va beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege in cazul condamnarii la pedeapsa cu inchisoarea.
In concret instanta fondului a aplicat inculpatului pentru infractiunea de furt calificat o  pedeapsa de 4 ani inchisoare.
Sub aspectul laturii civile, instanta fondului a luat act ca in cursul urmaririi penale partea vatamata a declarat ca valoarea totala a prejudiciului este de 1100 lei, din care 700 lei – lucrurile furate, care i-au fost restituite (conform dovezii de restituire), si 400 lei - contravaloarea geamului spart, pentru care se constituie parte civila in procesul penal. Avand in vedere principiul repararii integrale a daunelor, instanta in baza art.14 C.p.p. art.346 C.p.p. rap.la art.998-999 C.civ. a admis actiunea civila si a obligat inculpatul la 400 lei despagubiri civile catre partea civila Neagu Simona, reprezentand contravaloarea distrugerilor provocate de inculpat.
Cu privire la luarea masurii de siguranta de obligare la tratament medical conform art.113 C.p.p., solicitata de Parchetul de pe langa Judecatoria sectorului 1 Bucuresti, instanta fondului a retinut ca datorita starii de dependenta de substante stupefiante, faptuitorul se afla intr-o stare care prezinta pericol in primul rand  pentru sine dar si pentru societate avand in vedere faptele pentru care acesta este cercetat.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs inculpatul, motivele de recurs nefiind depuse la dosar anterior termenului de judecata.
La termenul din data de 13.01.2011, Curtea de Apel Bucuresti a recalificat calea de atac declarata de inculpat ca fiind apel, fata de dispozitiile art. XXIV din Legea nr. 202/2010 si a pus in discutie declinarea cauzei in favoarea Tribunalului Bucuresti, instanta competenta material sa solutioneze apelul.
Prin decizia penala nr.70/13.01.2011 Curtea de Apel Bucuresti – Sectia I Penala a declinat competenta de solutionare a apelului declarat de inculpatul T.N. impotriva sentintei penale nr.1235/13.12.2010 pronuntata de Judecatoria Sector 1 Bucuresti in favoarea Tribunalului Bucuresti.
S-a mentinut starea de arest a inculpatului.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au ramas in sarcina acestuia.
Pentru a pronunta aceasta solutie, Curtea a retinut ca:
Art. XXIV din Legea nr. 202/2010 prevede in alin. 1 ca hotararile pronuntate in cauzele penale inainte de intrarea in vigoare a prezentei legi raman supuse cailor de atac, motivelor si termenelor prevazute de legea sub care a inceput procesul.
Curtea a constatat ca hotararea prezenta a fost pronuntata dupa intrarea in vigoare a prezentei legi, (25.11.2010), respectiv la data de 13.12.2010, ceea ce ar putea determina ideea gresita ca aceasta hotarare ar fi supusa cailor de atac prevazute de legea noua, asa cum a inteles si instanta de fond care a mentionat ca sentinta este supusa recursului, si nu apelului, si a trimis cauza Curtii de Apel Bucuresti si nu Tribunalului, asa cum ar fi trebuit.
Aceasta interpretare este eronata, intrucat creeaza inechitati si situatii juridice diferite sub aspectul esential al dreptului la exercitarea cailor de atac in raport de persoane trimise in judecata pentru acelasi gen de infractiuni, in acelasi moment si sub efectul aceleiasi legi, care le conferea aceleasi drepturi si aceleasi cai de atac si doar datorita unui factor absolut aleatoriu, respectiv termenul acordat de instanta la momentul amanarii cauzei, situatia juridica a acestor persoane s-a schimbat in mod esential.
Astfel, in situatia dosarelor inregistrate mai inainte de data intrarii in vigoare a Legii 202/2010 – in speta, dosarul fiind inregistrat la 10.11.2010 - in care s-a amanat cauza la un termen anterior intrarii in vigoare a prezentei legi si s-a pronuntat hotararea la acel termen, persoanele trimise in judecata vor beneficia atat de calea de atac a apelului cat si de calea de atac a recursului, cu avantajele care rezulta din aceasta dispozitie, iar in situatia dosarelor in care s-a amanat cauza la un termen dupa intrarea in vigoare a prezentei legi, persoanele nu vor mai putea beneficia decat de o singura cale de atac, aceea a recursului, desi situatia celor doua persoane trimise in judecata este similara atat sub aspectul naturii infractiunilor pentru care au fost trimise in judecata, cat si sub aspectul legii aplicabile in momentul in care acestea au fost trimise in judecata, moment in care impotriva hotararii prin care s-a solutionat cauza  pentru infractiunea pe care se presupune ca au savarsit-o, se putea exercita atat apelul cat si recursul.
Aceasta interpretare data de instanta de fond creeaza situatii juridice discriminatorii pentru cazul unor inculpati aflati in aceeasi situatie, desi in mod cert nu aceasta a fost intentia legiuitorului atunci cand a prevazut dispozitia tranzitorie, aspect care rezulta atat din mijloacele de interpretare a textului, cat mai ales din analiza coroborata a legii cu toate institutiile de drept incidente.
Mai mult, in situatia in care intentia legiuitorului ar fi fost alta decat cea retinuta de Curte, normele tranzitorii nu isi mai aveau rostul, deoarece legea procesual penala este de imediata aplicare, astfel ca o asemenea norma tranzitorie nu era necesara si putea lipsi cu desavarsire din lege, hotararilor penale urmand a le fi aplicabile dispozitiile in vigoare la data pronuntarii, ca efect al acestui principiu.
In aceeasi ordine de idei, niciun articol din aceasta lege, in nicio dispozitie tranzitorie nu se regaseste vreo dispozitie expresa, care sa prevada ca hotararile pronuntate dupa intrarea in vigoare a prezentei legi sunt supuse cailor de atac prevazute de legea noua, singura mentiune relativa la regimul cailor de atac fiind cea anterior invocata, respectiv ca hotararile pronuntate in cauzele penale inainte de intrarea in vigoare a prezentei legi raman supuse cailor de atac, motivelor si termenelor prevazute de legea sub care a inceput procesul, astfel ca interpretarea instantei de fond, in sensul contrar celui retinut de Curte este doar una „per a contrario” fata de articolul anterior invocat. Interpretarea „per a contrario” este una care poate fi retinuta numai daca se identifica si cu concluziile asupra unui text de lege la care se ajunge si prin alte metode de interpretare, ceea ce nu este cazul in cauza de fata.
In acest sens, nu pot fi ignorate dispozitiile art. XXIV alin.2 din lege, care prevad ca „Procesele in curs de judecata la data schimbarii competentei instantelor legal investite vor continua sa fie judecate de acele instante, dispozitiile referitoare la competenta instantelor din Codul de procedura penala, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cu cele aduse prin prezenta lege, aplicandu-se numai cauzelor cu care instantele au fost sesizate dupa intrarea in vigoare a prezentei legi.”
Curtea apreciaza ca sintagma folosita de legiuitor ”hotararile pronuntate in cauzele penale inainte de intrarea in vigoare a prezentei legi” din articol fara folosirea nici unui semn de punctuatie, arata ca intentia acestuia a fost aceea de a se referi la cauzele penale inregistrate pe rolul instantelor inainte de intrarea in vigoare a legii, asa cum se face referire si in aliniatul 2 al aceluiasi articol, altfel nu si-ar gasi justificarea folosirea in cuprinsul articolului si a  sintagmei „in cauzele penale”; daca intentia ar fi fost aceea de a arata expres ca hotararile pronuntate inainte de intrarea in vigoare a prezentei legi raman supuse cailor de atac, motivelor si termenelor prevazute de legea sub care a inceput procesul, ar fi eliminat din cuprinsul articolului exact aceasta sintagma, „in cauzele penale”, caci textul ar fi fost mult mai clar daca se arata doar ca „hotararile pronuntate inainte de intrarea in vigoare…”, or, prin utilizarea sintagmei „in cauzele penale”, legiuitorul a vrut sa atraga atentia asupra importantei cauzelor penale din punctul de vedere momentului inregistrarii acestora, iar lipsa oricarui semn de punctuatie intre cuvinte in contextul introducerii acelei sintagme care ar fi putut lipsi, nu arata decat ca ceea ce ar trebui sa se inteleaga ca s-au avut in vedere nu sunt hotararile pronuntate inainte de intrarea in vigoare a legii, ci cauzele penale (inregistrate) inainte de intrarea in vigoare a legii, si raportat la aceasta incertitudine, Curtea arata inca o data ca introducerea sintagmei la care am facut referire nu face decat sa intareasca ideea ca intentia legiuitorului a fost aceea de a atrage atentia asupra importantei momentului inregistrarii cauzei penale.
Curtea nu poate ignora nici dispozitiile art. XXII alin.2 – care se refera la cauzele civile – unde se precizeaza in mod expres care anume dintre textele de lege modificate prin intrarea in vigoare a legi noi se aplica „numai proceselor, cererilor…incepute, respectiv formulate dupa intrarea in vigoare a prezentei legi” imprejurare ce denota inca o data vointa legiuitorului de a se raporta la momentul inregistrarii cauzei iar nu la cel al pronuntarii.
Curtea constata ca a stabili  momentul pronuntarii hotararii drept criteriu dupa care caile sau calea de atac exercitate impotriva hotararilor prin care persoane trimise in judecata in acelasi timp pentru acelasi gen de infractiuni sa fie apelul si recursul, respectiv exclusiv recursul, criteriu imbratisat de instanta de fond in interpretarea art. XXIV din Legea nr. 202/2010, este determinat de o serie de elemente neprevazute si neimputabile persoanei trimise in judecata. Astfel, indiferent de data comiterii unei fapte prevazute de legea penala, durata procesului penal si finalizarea acestuia depind adesea de o serie de factori cum sunt gradul de operativitate a organelor judiciare, incidente legate de indeplinirea procedurii de citare, si orice alte imprejurari care pot sa intarzie solutionarea cauzei, inclusiv simpla amanare a pronuntarii de catre prima instanta, cum de altfel sunt numeroase exemple ajunse pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, unde dezbaterile in cauza au avut loc inainte de intrarea in vigoare a Legii 202/2010 insa instanta a amanat pronuntarea la o data ulterioara intrarii in vigoare a legii si astfel prin simpla vointa a judecatorului cauzei s-au modificat posibilitatile partilor de a declara calea de atac.
Stabilirea unui asemenea criteriu, aleatoriu si exterior conduitei persoanei condamnate, de care depinde pana la urma dreptul efectiv de a exercita una sau doua cai de atac impotriva unei hotarari este in contradictie cu principiul egalitatii in fata legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constitutie, conform caruia, in situatii egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit. Fiind o lege, actul prin care se stabileste regimul juridic al cailor de atac impotriva hotararilor instantei de fond, aceasta trebuie sa se aplice tuturor persoanelor care, aflate in aceeasi situatie, pot beneficia sau nu de efectele acesteia (in cauza de fata, Curtea arata ca existenta a doua cai de atac care pot fi exercitate impotriva unei hotarari de condamnare este in mod evident o dispozitie de favoare pentru inculpat si interesul sau este in consecinta ca impotriva unei astfel de hotarari sa se poata exercita atat calea de atac a apelului, dispozitiile de favoare fiind cele anterioare Legii nr. 202/2010) cat si a recursului).
Or, situatiile in care se afla anumite categorii de persoane trebuie sa difere in esenta pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar aceasta deosebire trebuie sa se bazeze pe un criteriu obiectiv si rational, iar sub aspectul incidentei Legii nr. 202/2010, toti infractorii care au comis infractiuni de aceeasi categorie, anterior datei intrarii in vigoare a legii, se afla intr-o situatie identica, data pronuntarii hotararii de catre prima instanta neavand nici o semnificatie in ceea ce priveste stabilirea unui tratament juridic diferentiat, intrucat aceasta depinde de factori straini conduitei procesuale a infractorilor. Spre exemplu, in cazul a doi coautori trimisi in judecata ambii anterior intrarii in vigoare a legii, este posibil ca unul sa fie condamnat printr-o hotarare judecatoreasca pronuntata anterior intrarii in vigoare a legii si sa beneficieze astfel de doua cai de atac, apel si recurs iar celalalt coautor, nefiind condamnat in fond decat dupa intrarea in vigoare a legii, din varii motive, fie ca initial cauza s-a disjuns in ceea ce il priveste din cauze exterioare conduitei sale, fie din alte motive nu va putea beneficia de aceleasi cai de atac, impotriva hotararii sale de condamnare putand exercita doar recurs, desi in mod clar ar fi fost in favoarea sa posibilitatea de a exercita atat apel cat si recurs, ceea ce conduce la o inegalitate de tratament juridic.
Sub aspectul examinat, criteriul obiectiv in baza caruia se poate aplica regimul cailor de atac exercitabile poate fi determinat numai de inregistrarea cauzei penale pana la data intrarii in vigoare a legii, concluzie care s-ar impune si din aplicarea principiului activitatii legii penale, reglementat de art. 10 din Codul penal, atat incriminarea, cat si aplicarea pedepsei fiind determinate de momentul comiterii infractiunii. 
O asemenea interpretare nu este in contradictie nici cu spiritul Legii nr. 202/2010, al carei principal scop a fost acela de a accelera solutionarea proceselor, caci aceasta lege, potrivit careia impotriva hotararilor pronuntate pentru infractiuni considerate de o complexitate redusa se poate exercita numai calea de atac a recursului isi va dovedi pe deplin eficienta de la momentul aplicarii sale in continuare, iar toate cauzele penale care s-au inregistrat si se vor inregistra dupa momentul intrarii sale in vigoare se vor solutiona conform dispozitiilor noii legi, insa toate aceste dispozitii sunt aplicabile dupa criteriile anterior aratate fara a se incalca drepturile constitutionale, caci fara indoiala scopul legiuitorului nu poate sa fi fost acela de a crea discriminari intre persoane aflate in aceiasi situatie, iar pe de alta parte, nu prin exercitarea din acest moment a unei singure cai de atac impotriva unor hotarari judecatoresti se accelereaza procesul penal si se reduce durata, in general, a proceselor, eficienta legii urmand a se demonstra si constata de la acest moment in viitor, prin aplicarea sa unitara, sub toate aspectele.
Nu in ultimul rand, Curtea a constatat ca intentia legiuitorului a fost similara cu cea retinuta de Curte, fata de materialul dezbatut pe aceasta tema, a Legii nr. 202/2010 de catre cei care au contribuit la realizarea legii, cu ocazia unor dezbateri care au avut loc la Institutul National al Magistraturii, material care a fost transmis si electronic instantelor si in cuprinsul caruia se fac urmatoarele aprecieri cu referire la art. XXIV din Lege:
„Fata de dispozitiile art. XXIV din Legea nr. 202/2010, vom distinge in legatura cu aplicarea in timp a noii legii urmatoarele ipoteze:
i) in cazul in care inainte de intrarea in vigoare a „micii reforme” tribunalul a fost sesizata cu o cauza in care inculpatul este acuzat de savarsirea unei infractiuni la regimul drepturilor de proprietate intelectuala si industriala, va continua judecarea cauzei, evitandu-se astfel declinarea competentei judecarii cauzelor de la tribunale la judecatorii; sentinta pronuntata este supusa apelului la curtea de apel, iar decizia pronuntata in apel este supusa recursului la Inalta Curte de Casatie si Justitie;
ii) in cazul in care inainte de intrarea in vigoare a „micii reforme” judecatoria a fost sesizata cu o cauza in care inculpatul este acuzat de savarsirea unei infractiuni pentru care actiunea penala se pune in miscare din oficiu, sentinta pronuntata de aceasta instanta dupa intrarea in vigoare a legii noi este supusa apelului la tribunal, iar decizia din apel poate fi atacata cu recurs la curtea de apel; astfel, tribunalul pastreaza pentru cauzele cu care judecatoria a fost sesizata inainte de intrarea in vigoare a „micii reforme”, competenta functionala de a judeca apelul;
iii) sentintele pronuntate de judecatorie inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 202/2010 raman supuse cailor de atac, motivelor si termenelor prevazute de legea in vigoare la data sesizarii instantei (astfel, ar trebui interpretata expresia „a inceput procesul” folosita de art. XXIV alin. 1 din Legea nr. 202/2010). Si in acest caz tribunalul pastreaza competenta functionala de a judeca apelul.
2.3.2. Competenta functionala a curtii de apel
Prin Legea nr. 202/2010 s-a prevazut competenta curtii de apel, ca instanta de recurs, de a judeca recursurile impotriva hotararilor penale pronuntate de judecatorii in prima instanta, cu exceptia celor date in competenta tribunalului enumerate mai sus (de pilda, infractiunile pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate date in competenta personala a tribunalului).
Astfel, impotriva sentintelor pronuntate de judecatorie cu privire la infractiunile pentru care actiunea penala se pune in miscare din oficiu, se exercita numai calea de atac a recursului (nu apelul), care este dat in competenta curtii de apel. In aceste situatii recursul este integral devolutiv nefiind limitata analiza instantei de control judiciar numai la cazurile de casare.
Fata de dispozitiile art. XXIV din Legea nr. 202/2010 aceasta competenta functionala se va aplica numai cu privire la sentintele pronuntate in cauzele in care judecatoria a fost sesizata cu judecarea unei infractiuni pentru care actiunea penala se pune in miscare din oficiu, dupa intrarea in vigoare a „micii reforme”.
In situatia in care sesizarea judecatoriei este anterioara intrarii in vigoare a „micii reforme”, sentintele pronuntate cu privire la infractiunile pentru care actiunea penala se pune in miscare din oficiu sunt supuse apelului care va fi judecat de tribunal, decizia din apel fiind supusa recursului la curtea de apel.”
Curtea a apreciat ca s-a impus redarea integrala a fragmentelor din material la care se refera articolul XXIV din lege, caci acesta reflecta de fapt, in mod explicit care a fost intentia legiuitorului, chiar persoanele care au contribuit la realizarea Legii nr. 202/2010, si nu in mod generic legiuitorul, ca organ legislativ al tarii, redare impusa, in opinia Curtii, si de convingerea ca vor urma si alte cauze care vor genera conflicte negative de competenta.
In ceea ce priveste starea de arest a inculpatului, Curtea a constatat:
Analizand actele si lucrarile dosarului de urmarire penala, cu privire la legalitatea si temeinicia arestarii preventive a inculpatului, instanta a retinut ca acesta a fost arestat preventiv in baza mandatului de arestare preventiva nr. 179/17.10.2010 emis de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, cu respectarea dispozitiilor art. 136, art. 1491 alin. 9 si 10, art. 148 lit. f Cod procedura penala si art. 151 Cod procedura penala, pe o perioada de 29 de zile.
In cauza exista indicii temeinice, in sensul art. 143 alin. 1 Cod procedura penala, coroborat cu art. 681 Cod procedura penala, asa cum acestea reies din declaratiile partii vatamate N.S., procesul-verbal de cercetare la fata locului, procesul-verbal de predare-primire a bunurilor catre partea vatamata, depozitia martorului R.I., precum si declaratiile inculpatului, care a recunoscut savarsirea faptelor, din care rezulta presupunerea rezonabila ca acesta a savarsit infractiunile pentru care este cercetat. Asadar, cu privire la existenta indiciilor temeinice, s-a retinut ca, in speta, sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 5 alin. 1 lit. c din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, in sensul existentei acelor motive verosimile de a banui ca inculpatii au comis o infractiune, care in jurisprudenta C.E.D.O. (cauza Fox, Campbell si Hartley vs. U.K.) au fost definite ca acele fapte si informatii care ar indica unui observator obiectiv ca persoana respectiva ar fi putut savarsi infractiunea.
De asemenea, in speta subzista situatia prevazuta de art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedura penala, respectiv pedeapsa prevazuta de lege este mai mare de 4 ani inchisoare, iar lasarea inculpatului in libertate prezinta pericol concret pentru ordinea publica.
Pentru a retine pericolul concret pe care il prezinta lasarea inculpatului in libertate, au fost avute in vedere gradul de periculozitate sociala ridicat al faptelor pentru care acesta este cercetat, modul si imprejurarile in care faptele au fost comise - intr-un loc public, in timpul noptii si prin efractie, respectiv prin folosirea unui obiect special procurat in acest sens - o surubelnita pentru fortarea portierei autoturismului, relevand, asadar, o indrazneala deosebita si, prin urmare, un grad ridicat de pericol social - cat si din circumstantele personale ale inculpatului, care nu are un loc de munca stabil si nici vreo sursa permanenta si licita de venituri; este cunoscut cu antecedente penale, fiind recidivist postcondamnatoriu si postexecutoriu, condamnat anterior pentru savarsirea unor infractiuni de acelasi gen, furt calificat, fiind liberat conditionat la 13.02.2010 din executarea ultimei pedepse de 3 ani inchisoare, cu rest ramas neexecutat de 356 de zile, aspecte care denota o certa perseverenta in activitatea infractionala, dar si o periculozitate sociala sporita.
Imprejurarea ca inculpatul este consumator de droguri – motiv pentru care prima instanta a si dispus luarea masurii de siguranta prev. de art. 113 C.p. – conduce la concluzia ca lasarea sa in libertate prezinta pericol concret pentru ordinea publica prin riscul ca inculpatul sa comita si alte infractiuni pe fondul consumului de stupefiante.
Curtea a retinut referitor la oportunitatea mentinerii masurii arestarii preventive si stadiul procesual al cauzei, care se afla in caile de atac, inculpatul fiind condamnat in prima instanta.

Ca urmare a declinarii de competenta, prin Decizia C.A.B. sus-mentionata, cauza a fost inregistrata la data de 20.01.2010, sub nr.52495/299/2010, pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia I Penala.

Analizand actele si lucrarile cauzei, avand in vedere si considerentele deciziei penale nr.70/13.01.2011, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia I Penala, Tribunalul retine urmatoarele:
Art. XXIV din Legea nr. 202/2010 prevede in alin. 1 ca hotararile pronuntate in cauzele penale inainte de intrarea in vigoare a prezentei legi raman supuse cailor de atac, motivelor si termenelor prevazute de legea sub care a inceput procesul.
Din interpretarea per a contrario a acestor dispozitii rezulta ca hotararile pronuntate in cauzele penale dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 202/2010 sunt supuse cailor de atac, motivelor si termenelor prevazute de aceasta lege.
Prin urmare, hotararea atacata, pronuntata dupa intrarea in vigoare a prezentei legi (25.11.2010), respectiv la data de 13.12.2010, este supusa cailor de atac prevazute de legea noua, si anume recursului, de competenta Curtii de Apel Bucuresti, dupa cum in mod corect a considerat si Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, sesizand aceasta instanta, si nu Tribunalul Bucuresti.
Interpretarea per a contrario a dispozitiilor art. XXIV din Legea nr. 202/2010, astfel cum a fost expusa anterior, nu contravine nici spiritului legii de modificare a Codului de procedura penala si nici celorlalte norme tranzitorii.
Astfel, a fost invocat de catre Curte alin. 2 al art. XXIV din Legea nr. 202/2010, potrivit caruia „Procesele in curs de judecata la data schimbarii competentei instantelor legal investite vor continua sa fie judecate de acele instante, dispozitiile referitoare la competenta instantelor din Codul de procedura penala, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cu cele aduse prin prezenta lege, aplicandu-se numai cauzelor cu care instantele au fost sesizate dupa intrarea in vigoare a prezentei legi.” Or, este evident ca ratiunea acestor dispozitii este aceea de a lasa in competenta instantelor solutionarea cauzelor cu care au fost deja investite, chiar daca potrivit noilor norme de procedura nu mai sunt competente sa le judece (material – de exemplu, infractiunile la regimul drepturilor de proprietate intelectuala si industriala nu mai sunt de competenta tribunalului – sau functional – de exemplu, tribunalul nu mai judeca apeluri), necontravenind interpretarii per a contrario a alin.1 al art. XXIV.
Acestea fiind spuse, orice alte argumente ale Curtii, ce tin de echitatea procedurii sau de explicatiile persoanelor care au contribuit la elaborarea Legii nr. 202/2010 nu pot duce la nesocotirea dispozitiilor legale mentionate, astfel cum au fost ele interpretate de Tribunal.
Tribunalul mentioneaza totusi ca data pronuntarii unei hotarari, luata drept criteriu de stabilire a cailor de atac, motivelor si termenelor aplicabile unei cauze este un criteriu la fel de "obiectiv si rational" ca cel al datei sesizarii instantei. Pentru ca intocmirea unui rechizitoriu si sesizarea instantei inainte sau dupa data de 25.11.2010 (cand a intrat in vigoare Legea nr. 202/2010) poate tine tot de cauze exterioare conduitei inculpatului (de exemplu, intarzierea efectuarii raportului de expertiza psihiatrica in cazul unui inculpat de 15 ani). Prin urmare, stabilirea caii de atac si a competentei de solutionare a acesteia in functie de data sesizarii instantei, si nu de cea a pronuntarii hotararii, contrar dispozitiilor legale (in opinia Tribunalului) poate conduce si aceasta la situatii inechitabile (potrivit rationamentului Curtii care, dus pana la capat, ar insemna ca stabilirea normelor procedurale aplicabile sa se faca, cel mai bine, in functie de data faptei, lucru pe care nici Curtea nu il pretinde).
In ceea ce priveste punctul de vedere exprimat de o persoana care a contribuit la elaborarea Legii nr. 202/2010, fara a contesta dificultatea elaborarii unei norme a carei aplicare sa nu creeze dificultati in practica, acesta nu confera caracter autentic acestei interpretari, care sa fie obligatorie pentru Tribunal. Insasi Curtea de Apel a aratat, de altfel, ca este vorba de interpretarea persoanelor care au contribuit la realizarea Legii nr. 202/2010, si nu de aceea a legiuitorului, ca organ legislativ al tarii.
Prin urmare, Tribunalul, in baza art.42 si art.XXIV alin.(1) din Legea nr.202/2010, va declina competenta de solutionare a cauzei - recursul declarat de inculpatul T.N. impotriva sentintei penale nr.1235/13.12.2010 pronuntata de Judecatoria Sector 1 Bucuresti - in favoarea Curtii de Apel Bucuresti.
In baza art.43 alin.3 Cod de procedura penala, va sesiza Inalta Curte de Casatie si Justitie, in vederea solutionarii conflictului negativ de competenta.
In baza art.192 alin.3 din Codul de procedura penala, cheltuielile judiciare avansate de stat raman in sarcina acestuia, onorariul aparatorului din oficiu (200 lei) urmand a fi avansat din fondurile Ministerului Justitiei.

DISPOZITIV:

In baza art.42 si art.XXIV alin.(1) din Legea nr.202/2010, declina competenta de solutionare a cauzei in favoarea Curtii de Apel Bucuresti.
In baza art.43 alin.3 Cod de procedura penala, sesizeaza Inalta Curte de Casatie si Justitie, in vederea solutionarii conflictului negativ de competenta.
In baza art.192 alin.3 din Codul de procedura penala, cheltuielile judiciare avansate de stat raman in sarcina acestuia, onorariul aparatorului din oficiu (200 lei) urmand a fi avansat din fondurile Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica azi, 26.01.2011.