InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Bucuresti

Interpretarea probelor. Solutie intemeiata exclusiv pe probele administrate in faza de cercetare judecatoreasca. Gresita achitare a inculpatului Recidiva mare postcondamnatorie. Aplicarea dispozitiilor art.39 alin.1 C.pen. Pedeapsa – prim termen al ...

(Decizie nr. 538 din data de 14.10.2009 pronuntata de Tribunalul Bucuresti)

Domeniu Probe; dovezi; Recidiva. Concurs de infractiuni. Pluralitate intermediara | Dosare Tribunalul Bucuresti | Jurisprudenta Tribunalul Bucuresti

TITLU:

1. Interpretarea probelor. Solutie intemeiata exclusiv pe probele administrate in faza de cercetare judecatoreasca. Gresita achitare a inculpatului
2. Recidiva mare postcondamnatorie. Aplicarea dispozitiilor art.39 alin.1 C.pen. Pedeapsa – prim termen al recidivei executata partial. Deducerea perioadei astfel executate

C. pen., art.37, art. 36, art. 39
C. proc. pen., art.10 alin.(1) lit. c)


REZUMAT:

1. In cazul in care, fiind reaudiati in cursul cercetarii judecatoresti, martorii au revenit asupra declaratiilor date in faza de urmarire penala, instanta de judecata urmeaza a retine numai acele declaratii care, in raport cu toate elementele cauzei, pot fi considerate ca exprima adevarul, indiferent in ce stadiu al procesului au fost facute; instanta isi va putea fundamenta solutia pe declaratiile date in fata sa daca revenirea asupra relatarilor anterioare este temeinic si convingator justificata, justificare ce nu poate echivala insa cu o simpla afirmatie a martorilor ca nu il mai pot recunoaste pe autorul faptei pentru ca a trecut mult timp de la comiterea acesteia.
2. Daca inculpatul este condamnat ulterior liberarii conditionate din executarea unei pedepse, dar pentru o fapta savarsita anterior inceperii executarii aceleiasi pedepse, acesta va executa pedeapsa rezultata in urma aplicarii dispozitiilor art.39 alin.1 din Codul penal, beneficiind insa si de scaderea perioadei executate din pedeapsa aplicata prin prima hotarare de condamnare, chiar daca in dispozitiile art.39 alin.1 nu se face trimitere si la cele ale art.36 alin.3 Cod penal, cata vreme pedeapsa finala este pronuntata pentru intreaga pluralitate infractionala, care imbraca in speta forma recidivei postcondamnatorii, contopirea facandu-se cu prima pedeapsa in integralitatea ei, iar nu cu vreun rest ramas neexecutat, ca in ipoteza de la art.39 alin.2 din Codul penal, prima pedeapsa – inclusiv partea executata – facand parte asadar din pedepsele contopite.

(Tribunalul Bucuresti – Sectia I Penala, Decizia nr.538/A din 14.10.2009, nedefinitiva)



COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PRESEDINTE: TUDOR GEORGIANA
JUDECATOR: CONSTANTINESCU LUCHIAN


CONSIDERENTE:

Prin sentinta penala nr.63/21.01.2009 pronuntata de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti in dosarul penal nr.2677/300/2008, in temeiul art.11 alin.2 lit. a C.proc.pen., raportat la art.10 alin.1 lit. c C.proc.pen., a fost achitat inculpatul S.G., sub aspectul savarsirii infractiunii de talharie, prevazuta de art. 211 alin.1 si alin. 2 lit. c Cod penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a C.pen.
S-a luat act ca inculpatul este arestat in alta cauza.
In baza art.346 alin. 3 C.proc.pen., s-a respins actiunea civila exercitata din oficiu potrivit art. 17 C.proc.pen. in favoarea partii civile.
Conform art.192, alin.3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare efectuate in prezenta cauza au ramas in  sarcina statului.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut ca inculpatul S.G. a fost trimis in judecata in stare de detentie in alta cauza, sub aspectul savarsirii infractiunii de talharie prevazuta de art.211 alin.1 si 2 C.pen., cu aplicarea art.37 alin.1 lit.a C.pen. impotriva partii vatamate M.A.D.
Prin rechizitoriul nr. 2190/P/2007 al Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, intocmit la data de 28.02.2008, s-a retinut ca, la data de 06.02.2007, in jurul orelor 16.30, M.D. a fost anuntat de fiul sau M.A.D. ca, in timp ce se afla pe Aleea Lunguletu din Bucuresti, un individ necunoscut i-a sustras telefonul mobil marca Philips nr. 362.
Partea vatamata M.A.D. a declarat ca in data de 06.02.2007, in jurul orelor 16.00, in timp ce se afla in fata blocului nr. V2, in care locuieste, situat pe ......, impreuna cu prietenul sau B.A., a observat o persoana de sex masculin, de aproximativ 25 de ani, 1,80 m inaltime, cu fata ovala, ten deschis, ochi alungiti, nas mare, par negru, tuns scurt, constitutie atletica, imbracat intr-o geaca de culoare neagra, avand inscriptionata pe spate sintagma „Local Kombat”, pantaloni de culoare neagra. Acea persoana i-a luat partii vatamate telefonul marca Philips nr. 362, pe care partea vatamata il tinea in mana si s-a indepartat, cu intentia de a parasi zona. Partea vatamata i-a cerut sa-i restituie telefonul, dar persoana descrisa l-a lovit cu palma peste fata si a fugit pe un gang in directia Policlinicii Stomasan.
Partea vatamata a mai aratat ca prietenii sai, martorii B.A. si B.E. l-au vazut pe individul respectiv si inainte de savarsirea faptei.
Declaratiile martorului B.A. au fost coroborate cu cele ale partii vatamate, martorul oferind aceleasi semnalmente ale faptuitorului si prezentand aceeasi desfasurare a faptelor. Martorul a aratat in plus ca, impreuna cu martorul B.E., l-a vazut pe faptuitor si cu 30-40 de minute inainte de savarsirea faptelor, cand faptuitorul i-a intrebat unde se afla Scoala Torbuchin, aspect invederat cu ocazia audierii si de martorul B.E..
Atat partea vatamata, cat si martorii au declarat ca il pot recunoaste pe faptuitor, motiv pentru care organele de urmarire penala au procedat la efectuarea unor recunoasteri de pe plansa foto. Partea vatamata si martorii l-au recunoscut pe S.G..
Fiind audiat, inculpatul S.G. a negat savarsirea faptei si a aratat ca in data de 06.02.2007 nu se afla in Bucuresti, ci in orasul Constanta, unde lucra ca sudor la S.C. G.P.E., societate la care lucra de un an si 3 luni si al carei sediu nu l-a putut preciza. Potrivit inculpatului, in perioada respectiva locuia intr-un camin de nefamilisti aflat pe str. ... din Constanta, impreuna cu B.V., iar partea vatamata si martorii l-au confundat cu adevaratul autor al faptei.
La termenul de judecata din data de 21.04.2008 reprezentantul legal al partii vatamate M.A.D., M.D., a invederat ca partea vatamata nu se constituie parte civila in cauza.
Prima instanta a retinut ca la data de 06.02.2007, in jurul orelor 16.00, in timp ce partea vatamata M.A.D. se afla in fata blocului in care locuieste, pe Aleea Lunguletu nr. 4, impreuna cu martorul B.A., o persoana de sex masculin, avand aproximativ 25 de ani, i-a luat din mana partii vatamate telefonul marca Philps nr. 362. Deoarece partea vatamata i-a cerut sa-i inapoieze telefonul, persona descrisa l-a lovit pe M.A.D. cu palma peste fata si a fugit.
Situatia de fapt retinuta de instanta fondului a rezultat din declaratiile partii vatamate si ale martorilor B.A. si B.E..
Potrivit declaratiilor partii vatamate M.A.D., date atat in cursul urmaririi penale, cat si in fata instantei, in data de 06.02.2007, in jurul orelor 16.00, in timp ce se afla in fata blocului in care locuieste, pe ...., impreuna cu martorul B.A., de ei s-a apropiat o persoana de sex masculin, avand aproximativ 25 de ani, 1.80 m inaltime, cu fata ovala, ten deschis, ochi alungiti, nas mare, par negru, tuns scurt, constitutie atletica, imbracat intr-o geaca de culoare neagra, avand inscriptionata pe spate sintagma „Local Kombat”, iar pe fata „K1” si pantaloni de culoare neagra. Aceasta persoana i-a luat din mana telefonul marca Philps nr. 362. La solicitarea partii vatamate de a-i inapoia telefonul, persona descrisa a lovit-o pe partea vatamata cu palma peste fata si a fugit. Partea vatamata a mai aratat ca prietenii sai, martorii B.A. si B.E. l-au vazut pe individul respectiv si cu ceva timp inainte de savarsirea faptei.
Martorul B.A. a prezentat aceeasi situatie de fapt, aratand totodata ca, impreuna cu martorul B.E., l-a vazut pe faptuitor si cu 30-40 de minute inainte de savarsirea faptelor, cand persoana descrisa mai sus i-a intrebat unde se afla o anumita scoala.
Si martorul B.E. a oferit aceeasi descriere a faptuitorului si a confirmat cele sustinute de martorul B.A. cu privire la semnalmentele persoanei care s-a interesat de locul unde se afla scoala.
In cursul urmaririi penale, inculpatul S.G. a fost identificat ca fiind autorul faptei de catre partea vatamata si martorii mentionati prin recunoastere de pe planse fotografice.
Partea vatamata a declarat ca poate recunoaste persoana care i-a sustras telefonul mobil intrucat i-a observat fata atunci cand i-a luat telefonul mobil si l-a lovit. Potrivit procesului-verbal de recunoastere de pe planse fotografice din 15.02.2007, partea vatamata a recunoscut fara ezitare pe inculpat dintr-un album alcatuit din 5 fotografii judiciare ale unor persoane cu semnalmente similare, aspect confirmat si in cuprinsul declaratiei martorului asistent M.T.
Martorul B.A., care se afla impreuna cu partea vatamata in momentul savarsirii faptei si care l-a vazut pe faptuitor si inainte de savarsirea faptei, a declarat de asemenea ca a retinut semnalmentele inculpatului si ca l-a vazut bine si, conform procesului-verbal de recunoastere de pe planse fotografice din 18.02.2007, si el l-a recunoscut fara ezitare pe inculpat din acelasi album cu fotografii judiciare.
Martorul B.E. a declarat si el ca a vazut fata persoanei care a intrebat de scoala  si l-a recunoscut pe inculpat fara ezitare din acelasi album cu fotografii judiciare (proces-verbal de recunoastere de pe planse fotografice din 15.02.2008.
Pe intreg parcursul urmaririi penale, inculpatul a declarat ca nu este vinovat de savarsirea faptei pentru a carei savarsire este urmarit penal, ca probabil a fost confundat, deoarece la acea data, 06.02.2007, se afla in Constanta, unde lucra fara forme legale la S.C. G.P.E. si locuia pe strada Pelicanului cu B.V., la un camin de nefamilisti, fara insa a putea indica sediul societatii sau vreo persoana care sa confirme cele sustinute. La prezentarea materialului de urmarire penala, inculpatul si-a reiterat nevinovatia si a aratat ca doreste sa se faca verificari la locul sau de munca din Constanta.
In cursul cercetarii judecatoresti inculpatul si-a mentinut pozitia (memoriu, fila 20, cerere, filele 93-94), declarand ca nu a fost in niciodata in zona ....., ca nu recunoaste pe partea vatamata si ca la data savarsirii faptei se afla in Constanta, unde lucra pentru S.C. G.P.E. S.R.L., in calitate de sudor si instalator.
Faptul ca inculpatul a prestat activitati lucrative in cadrul S.C. G.P.E. S.R.L. a fost confirmat si de martorul propus de inculpat P.G.C., asociat unic al societatii mentionate. Martorul a aratat ca inculpatul nu a fost niciodata angajat cu carte de munca in cadrul societatii, insa il ajuta, din cand in cand, pe B.D. care este in prezent angajat al societatii. Insa, potrivit martorului, ultima data cand l-a vazut pe inculpat la firma a fost in urma cu doi ani, doi ani si jumatate, respectiv in anul 2006.
Martorul propus de inculpat B.D. a aratat ca inculpatul a fost angajat de S.C. G.P.E. S.R.L. ca zilier in perioada 24-25.01.2007 – martie 2007 pentru efectuarea unor lucrari de executari bransamente la conductele de gaze, lucrari ce se efectuau zilnic de dimineata in jurul orelor 8.00-9.00 pana dupa amiaza in jurul orelor 17.00-18.00. Martorul a precizat ca, desi nu statea in permanenta cu muncitorii, ci doar asigura transportul acestora, ducandu-i dimineata si luandu-i seara, nu considera ca este posibil ca inculpatul sa fi plecat si sa se fi intors in cursul aceleiasi zile deoarece ulterior ar fi constatat ca lucrarea nu a fost efectuata.
Martorul a mai precizat ca, desi nu exista vreun inscris care sa ateste munca inculpatului, stie cu certitudine ca lucrarile au inceput la data mentionata intrucat a verificat statele de plata si pentru ca el personal incasa banii de la patron si platea muncitorii folositi ca zilieri.
Cu privire la depozitia martorului P.G.C., care a declarat ca l-a vazut pe inculpat ultima oara in 2006, martorul B.D. a precizat ca probabil P.G.C.nu-si mai aduce aminte ultima oara cand l-a vazut pe inculpat, el fiind prezent la momentul la care inculpatul a fost ridicat de catre organele de politie.
In cadrul cercetarii judecatoresti, partea vatamata si-a mentinut declaratia cu privire la situatia de fapt expusa in cursul urmaririi penale, dar a aratat ca acum nu mai retine fizionomia faptuitorului si ca la organele de politie s-a efectuat o recunoastere dupa o poza aflata pe calculator, iar individul care i-a smuls telefonul semana cu persoana in cauza, insa nu era sigur ca este ea. De asemenea, partea vatamata a declarat ca nu stie sigur daca inculpatul aflat in boxa este individul care i-a smuls telefonul.
Si martorii B.A. si B.E., audiati fiind de instanta, au manifestat dubii cu privire la identitatea dintre autorul faptei din prezenta cauza si persoana inculpatului.
Martorul B.A. a redat aceeasi situatie de fapt si a aratat ca in momentul in care a fost audiat de catre organele de politie a indicat fizionomia autorului faptei si l-a recunoscut de pe planse fotografice si de pe niste fotografii aflate pe calculator, insa in prezent nu-si mai aduce aminte, intrucat a trecut foarte mult timp de atunci si nu poate preciza daca inculpatul aflat in boxa este acelasi cu persoana care a sustras telefonul. Mai mult, martorul a mentionat ca nu mai tine minte daca persoana care a intrebat despre scoala este aceeasi cu cea care i-a sustras ulterior telefonul mobil partii vatamate si ca nu mai poate recunoaste pe autorul faptei si nici nu ii mai poate indica semnalmentele pentru ca a trecut foarte mult timp de la savarsirea faptei.
Martorul B.E. a precizat ca in momentul efectuarii recunoasterii de pe planse fotografice, a recunoscut un individ care semana cu cel care i-a intrebat unde se afla scoala, insa nu a fost sigur ca este individul in cauza. De asemenea, nu recunoaste pe inculpatul aflat in boxa ca fiind persoana care i-a intrebat unde se afla scoala intrucat nu seamana cu individul respectiv si, in plus, l-a vazut un moment foarte scurt atunci.
Prima instanta a apreciat ca exista dubii temeinice cu privire la identitatea dintre autorului faptei deduse judecatii si inculpatul S.G..
Desi initial partea vatamata si martorii B.A. si B.E. au afirmat ca l-au recunoscut pe inculpat dintr-un album cu planse fotografice prezentat de lucratorii de politie, in cursul cercetarii judecatoresti ei nu l-au mai recunoscut pe inculpatul aflat in boxa ca fiind autorul faptei din prezenta cauza. Mai mult, partea vatamata si martorul B.E. au invederat ca nici la politie nu au fost siguri daca autorul faptei, respectiv persoana care s-a interesat de scoala este aceeasi cu inculpatul.
Este adevarat ca de la momentul savarsirii faptei si pana la audierea de catre instanta a partii vatamate si a martorilor B.A. si B.E. a trecut o perioada considerabila de timp, insa aceasta perioada de timp - aproximativ un an si 4 luni pana la momentul audierii - nu este atat de mare incat sa poata constitui in sine o explicatie convingatoare pentru faptul ca nici partea vatamata si nici martorii nu il mai pot identifica pe inculpat, mai ales ca martorul B.A. l-a vazut de doua ori pe autorul faptei, cu 30-40 de minute inainte de savarsirea faptei, precum si in timpul comiterii ei, eveniment de natura a ramane in memoria unei persoane, iar in cursul urmarii penale a declarat ca a retinut semnalmentele inculpatului si ca l-a vazut bine.
De regula, declaratiile luate in cursul urmaririi penale sunt cele care au aptitudinea de a reda o cu o mai mare acuratete sirului evenimentelor deoarece sunt mai apropiate de producerea acestora. Astfel, este normal ca partea vatamata si martorii sa-si aminteasca foarte bine trasaturile fizice ale autorului faptei imediat dupa savarsirea acesteia si sa le uite odata cu trecerea timpului, dar, asa cum s-a mai precizat, partea vatamata si martorul B.A. au declarat in fata instantei ca nici la momentul recunoasterii inculpatului de pe planse fotografice, nu au fost absolut siguri ca inculpatul este autorul faptei.
De asemenea, trecerea timpului, ce a avut drept consecinta stergerea din memoria martorilor a imaginii autorului, nu este un aspect care sa-i fie imputabil inculpatului si nu poate duce la o interpretare in defavoarea sa.
Inculpatul a sustinut ca este nevinovat atat in cursul urmaririi penale, cat si in fata instantei, iar faptul ca lucra ca ziler in Constanta la data savarsirii infractiunii a fost confirmat si de martorul propus de inculpat, B.D., persoana care supraveghea si platea muncitorii care lucrau pentru S.C. G.P.E. S.R.L. Martorul a precizat ca, desi nu exista documente scrise care sa ateste munca inculpatului, in urma verificarii statelor de plata, stie cu certitudine ca inculpatul a fost angajat de S.C. G.P.E. S.R.L. ca zilier in perioada 24-25.01.2007 – martie 2007 pentru efectuarea unor lucrari de executari bransamente la conductele de gaze, lucrari ce se efectuau zilnic de dimineata in jurul orelor 8.00-9.00 pana dupa amiaza in jurul orelor 17.00-18.00. Martorul ducea lucratorii dimineata si ii lua seara si nu considera ca este posibil ca inculpatul sa fi plecat si sa se fi intors deoarece ulterior ar fi constatat ca lucrarea nu a fost efectuata.
Si martorul P.G.C., asociat unic al S.C. G.P.E. S.R.L., a confirmat ca inculpatul a lucrat ca ziler pentru societatea sa si ca il ajuta pe B.D. Desi martorul a afirmat ca nu l-a mai vazut pe inculpat din 2006, instanta apreciaza ca este posibil ca inculpatul sa fi continuat sa lucreze pentru societate deoarece nu martorul P.G.C.se ocupa de plata si supravegherea muncitorilor, ci martorul B.D., care incasa banii de la P.G.C. si platea muncitorii, pe care ii si ducea zilnic la locul in care se desfasurau lucrarile. Astfel, martorul B.D., fiind mai apropiat de inculpat, a avut posibilitatea de a sti daca acesta lucra sau nu in Constanta la data savarsirii faptei.
Initial, in cursul urmaririi penale, inculpatul a declarat ca nu poate indica nici o persoana care sa confirme cele sustinute de el, iar martorul B.D. a fost identificat abia in faza de judecata, aspect ce este de natura a ridica unele suspiciuni, insa, avand in vedere ansamblul probator, nu se poate stabili dincolo de orice indoiala identitatea dintre autorul faptei si persoana inculpatului.
Intrucat orice persoana beneficiaza de prezumtia de nevinovatie, principiu fundamental al procesului penal, prevazut de art. 6 paragraful 2 din C.E.D.O., instanta nu poate porni de la ideea preconceputa ca cel trimis in judecata a comis fapta penala care i se reproseaza. Ramane ca vinovatia persoanei sa fie stabilita neindoielnic pe baza probelor administrate, orice dubiu urmand a fi interpretat in favoarea inculpatului (in dubio pro reo). Asa cum s-a subliniat si in jurisprudenta Curtii E.D.O., condamnarea inculpatului in lipsa unor dovezi convingatoare de vinovatie este de natura sa atraga constatarea incalcarii art. 6 paragraful 2 din Conventia E. D. O. (Telfner contra Austriei, 20 martie 2001).
De asemenea, potrivit art. 345, alin. 2 C.proc.pen., condamnarea se pronunta daca instanta constata ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savarsita de inculpat. Or, in prezenta cauza nu se poate stabili cu certitudine, pe baza probelor administrate, identitatea dintre autorul faptei si persoana inculpatului.
La termenul de judecata din data de 21.04.2008, reprezentantul legal al partii vatamate M.A.D. (in varsta de 13 ani), M.D., a invederat ca partea vatamata nu se constituie parte civila in cauza. Insa, in temeiul art. 17, alin. 1 C.p.p., actiunea civila se porneste si se exercita din oficiu atunci cand cel vatamat este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa, iar potrivit alin. 3 al aceluiasi art., instanta este obligata sa se pronunte din oficiu asupra repararii pagubei si a daunelor morale, chiar daca persoana vatamata nu este constituita parte civila.

Impotriva acestei hotarari a declarat apel Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, vizand netemeinicia solutiei primei instante de judecata de a dispune achitarea inculpatului S.G. sub aspectul savarsirii infractiunii de talharie, prevazuta de art.211 alin.1 si 2 lit.c C.pen., cu aplicarea art.37 alin.1 lit.a C.pen.

Examinand hotararea apelata prin prisma motivelor de apel invocate cat si din oficiu, conform art.371 al.2 C.proc.pen., Tribunalul constata fondat apelul declarat, sub aspectul gresitei achitari a inculpatului, pentru considerentele ce vor fi aratate in continuare.

In fapt, Tribunalul retine ca: la data de 06.02.2007, in jurul orei 16.30, inculpatul S.G. a smuls un telefon mobil, marca Philips nr. 362, evaluat la 200 lei, din mana partii vatamate M.A.D. ca, in timp ce se afla pe ...., iar cand partea vatamata i-a cerut sa-i restituie telefonul, inculpatul a lovit-o cu palma peste fata si a fugit pe un gang in directia Policlinicii Stomasan.
Situatia de fapt retinuta este dovedita prin urmatoarele mijloace de proba: plangerea si declaratiile partii vatamate, M.A.D., care se coroboreaza cu procesul-verbal de cercetare la fata locului si plansele fotografice aferente, procesele-verbale de recunoastere a inculpatului din album cu fotografii judiciare de semnalmente, de catre partea vatamata, precum si de catre martorii B.E. si B.A., in prezenta martorului asistent M.T., si plansele fotografice aferente, precum si cu declaratiile martorilor B.E. si B.A..
Astfel, potrivit declaratiilor partii vatamate M.A.D., date atat in cursul urmaririi penale, cat si in fata instantei, in data de 06.02.2007, in jurul orelor 16.00, in timp ce se afla in fata blocului in care locuieste, pe ...., impreuna cu martorul B.A., de ei s-a apropiat o persoana de sex masculin, avand aproximativ 25 de ani, 1.80 m inaltime, cu fata ovala, ten deschis, ochi alungiti, nas mare, par negru, tuns scurt, constitutie atletica, imbracat intr-o geaca de culoare neagra, avand inscriptionata pe spate sintagma „Local Kombat”, iar pe fata „K1” si pantaloni de culoare neagra. Aceasta persoana i-a luat din mana telefonul marca Philips nr. 362. La solicitarea partii vatamate de a-i inapoia telefonul, persona descrisa a lovit-o pe partea vatamata cu palma peste fata si a fugit. Partea vatamata a mai aratat ca prietenii sai, martorii B.A. si B.E. l-au vazut pe individul respectiv si cu ceva timp inainte de savarsirea faptei.
Martorul B.A. a prezentat aceeasi situatie de fapt, aratand totodata ca, impreuna cu martorul B.E., l-a vazut pe faptuitor si cu 30-40 de minute inainte de savarsirea faptelor, cand persoana descrisa mai sus i-a intrebat unde se afla o anumita scoala.
Si martorul B.E. a oferit aceeasi descriere a faptuitorului si a confirmat cele sustinute de martorul B.A. cu privire la semnalmentele persoanei care s-a interesat de locul unde se afla scoala.
In cursul urmaririi penale, inculpatul S.G. a fost identificat ca fiind autorul faptei de catre partea vatamata si martorii mentionati, prin recunoastere de pe planse fotografice.
Partea vatamata a declarat ca poate recunoaste persoana care i-a sustras telefonul mobil intrucat i-a observat fata atunci cand i-a luat telefonul mobil si l-a lovit. Potrivit procesului-verbal de recunoastere de pe planse fotografice din 15.02.2007, partea vatamata a recunoscut fara ezitare pe inculpat dintr-un album alcatuit din 5 fotografii judiciare ale unor persoane cu semnalmente similare, aspect confirmat si in cuprinsul declaratiei martorului asistent M.T.
Martorul B.A., care se afla impreuna cu partea vatamata in momentul savarsirii faptei si care l-a vazut pe faptuitor si inainte de savarsirea faptei, a declarat de asemenea ca a retinut semnalmentele inculpatului si ca l-a vazut bine si, conform procesului-verbal de recunoastere de pe planse fotografice din 18.02.2007 si el l-a recunoscut fara ezitare pe inculpat din acelasi album cu fotografii judiciare.
Martorul B.E. a declarat si el ca a vazut fata persoanei care a intrebat de scoala si l-a recunoscut pe inculpat fara ezitare din acelasi album cu fotografii judiciare (proces-verbal de recunoastere de pe planse fotografice din 15.02.2008.
Declaratiile inculpatului S.G., in sensul nerecunoasterii savarsirii faptei retinute in sarcina sa nu sunt sustinute de celelalte probe administrate in cauza, enumerate mai sus, astfel ca nu li se poate da eficienta probatorie, conform dispozitiilor art.69 din Codul de procedura penala. De altfel, potrivit Raportului de constatare tehnico-stiintifica nr.277643 din 12.05.2009 intocmit de DGPMB – Serviciul Criminalistic pentru raspunsurile inculpatului la intrebarile relevante privind talharia din data de 06.02.2007 s-au evidentiat modificari semnificative care sunt interpretate ca indici ai comportamentului simulat al subiectului.
Sub acest aspect, in mod gresit prima instanta a apreciat ca declaratiile inculpatului S.G. sunt cele care corespund adevarului in cauza, coroborandu-le cu cele ale martorului B.D., care nu a aratat decat ca inculpatul a lucrat in acea perioada la societatea la care era angajat si el, fara insa a-l supraveghea indeaproape, ci intemeindu-si afirmatia cum ca inculpatul nu a lipsit de la munca pe simple deductii, in sensul ca daca inculpatul ar fi lipsit si-ar fi dat seama dupa lucrarile neefectuate, in conditiile in care inculpatului nu-i era stabilita o anumita norma si acesta muncea ca zilier, nefiind nici macar angajat cu carte de munca, pentru a se putea verifica cel putin un pontaj in evidentele angajatorului. De altfel, martorul P.G.C.– asociat unic al societatii in cauza – arata ca nu il cunoaste pe inculpat decat din vedere.
Mai mult, prima instanta de judecata si-a intemeiat solutia de achitare exclusiv pe mijloacele de proba administrate in faza cercetarii judecatoresti – interpretate eronat, in detrimentul celor administrate in faza de urmarire penala, inlaturate de altfel in mod nejustificat de la solutionarea cauzei.
Or, dupa cum a statuat si fostul Tribunal Suprem, in cazul in care, fiind reaudiati in cursul cercetarii judecatoresti, martorii au revenit asupra declaratiilor date in faza de urmarire penala, instanta de judecata urmeaza a retine numai acele declaratii care, in raport cu toate elementele cauzei, pot fi considerate ca exprima adevarul, indiferent in ce stadiu al procesului au fost facute; ea isi va putea fundamenta, asadar, concluzia pe declaratiile date in fata sa daca revenirea asupra relatarilor anterioare este temeinic si convingator justificata, justificare ce nu poate echivala insa cu o simpla afirmatie a martorilor ca nu il mai pot recunoaste pe autorul faptei pentru ca a trecut mult timp de la comiterea acesteia (in speta – un an si patru luni), martori nevazandu-l decat pentru scurt timp.
Corectitudinea procedurii efectuarii recunoasterii inculpatului din grup de persoane de catre martorii B.E. si B.A. a fost confirmata de altfel si de declaratia luata martorului asistent M.T., care a aratat ca martorii l-au recunoscut pe inculpat fara vreo ezitare.

In drept, fapta inculpatului S.G., constand in aceea ca la data de 06.02.2007, in jurul orei 16.30, a smuls un telefon mobil, marca Philips nr. 362, evaluat la 200 lei, din mana partii vatamate M.A.D., in timp ce se afla pe ....., iar cand partea vatamata i-a cerut sa-i restituie telefonul, a lovit-o cu palma peste fata, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de talharie, prevazuta de art. 211 al. 1 si 2 lit. c C.pen.
Din fisa de cazier judiciar a inculpatului aflata la dosar  rezulta ca prin sentinta penala nr. 3039/1.11.2006 a Judecatoriei Focsani, definitiva prin neapelare la data de 21.11.2006 (v.f.88-91 dosar Tribunal), inculpatul a fost condamnat la pedeapsa inchisorii de 3 ani, pedeapsa in vederea executarii careia inculpatul a fost arestat la data de 5.03.2007 si liberat conditionat la data de 16.12.2008, conform sentintei penale nr.2184/2008 a Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti.
Prin urmare, infractiunea dedusa judecatii in prezenta cauza a fost savarsita in stare de recidiva mare postcondamnatorie, la data de 06.02.2007, dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare (sentinta penala nr. 3039/1.11.2006 a Judecatoriei Focsani, definitiva prin neapelare la data de 21.11.2006), dar inainte de inceperea executarii pedepsei mentionate (5.03.2007).

Fata de cele expuse, Tribunalul, in baza art.379 pct.2 lit.a C.proc.pen., va admite apelul declarat de Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti impotriva sentintei penale nr.63/21.01.2009 a Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti (Dosar nr.2677/300/2008), va desfiinta sentinta penala apelata si, judecand in fond, va pronunta o solutie de condamnare a inculpatului:
Astfel, Tribunalul va aplica inculpatului pentru infractiunea retinuta in sarcina sa pedeapsa inchisorii, care sa corespunda scopului acesteia, definit prin art.52 din Codul penal, prin observarea criteriilor generale de individualizare prevazute de art.72 din Codul penal.
Sub acest aspect, Tribunalul retine pericolul social al infractiunii, reflectat in limitele de pedeapsa stabilite de legiuitor, precum si conduita inculpatului inainte de savarsirea infractiunii, acesta mai suferind o condamnare la pedeapsa inchisorii (de la 3 ani), pentru o infractiune de furt calificat.
Pedeapsa aplicata inculpatului si-a dovedit insa pe deplin ineficienta, nereusind sa-si atinga scopul de prevenire a savarsirii de noi infractiuni, respectiv de formare a unei atitudini corecte a condamnatului fata de munca, fata de ordinea de drept si fata de regulile de convietuire sociala, in conditiile art.52 din Codul penal.
In baza art.39 alin.1 din Codul penal, contopeste pedeapsa aplicata prin prezenta cu pedeapsa de 3 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 3039/1.11.2006 a Judecatoria Focsani, definitiva prin neapelare la data de 21.11.2006, aplicand inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 6 ani inchisoare, sporita cu un an inchisoare, astfel ca va executa in final 7 ani inchisoare.
Cu privire la aplicarea sporului, aceasta era imperios necesara avand in vedere periculozitatea de care a dat dovada inculpatul, recidivist, intrand in mod repetat in conflict cu legea penala, trecand de la savarsirea unei infractiuni de furt calificat la cea de talharie, dar si durata pedepsei ce urmeaza a fi contopita ca urmare a aplicarii tratamentului recidivei mari postcondamnatorii, o orientare catre sistemul absorbtiei creand inculpatului impresia impunitatii pentru pedeapsa anterioara in cazul savarsirii de noi infractiuni.

In ceea ce priveste pedeapsa accesorie, Tribunalul retine ca natura faptei savarsita, persistenta infractionala, ansamblul circumstantelor personale ale inculpatului duc la concluzia existentei unei nedemnitati in exercitarea drepturilor de natura electorala prevazuta de art.64 lit.a teza a II-a si lit.b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat, motiv pentru care exercitiul acestora va fi interzis pe perioada executarii pedepsei.
Nu va interzice inculpatului dreptul de a alege ci doar pe cel de a fi ales, avand in vedere exigentele CEDO, reflectate in Hotararea din 6 octombrie 2005, in cauza Hirst impotriva  Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, si, mai nou, in Hotararea din 1 iulie 2008, in cauza Calmanovici impotriva Romaniei, in care Curtea a apreciat, pastrand linia stabilita prin decizia Sabou si Pircalab impotriva Romaniei, ca nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, aceasta trebuind sa fie dispusa in functie de natura faptei sau de gravitatea deosebita a acesteia.
Or, fapta care a facut obiectul prezentei cauze nu are conotatie electorala sau vreo gravitate speciala, astfel ca Tribunalul apreciaza ca nu se impune interzicerea dreptului de a alege.
Dreptul de a fi ales se impune insa a fi interzis deoarece din penitenciar condamnatul nu si-ar putea indeplini functiile elective si nici nu ar putea reprezenta un model de conduita pentru cetateni.

Va deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului perioada executata, de la 5.03.2007 la 16.12.2008, aplicand, pentru identitate de ratiune, dispozitiile art. 36 alin.3 C.pen. Astfel, ar fi inechitabil ca, din cauza faptului ca inculpatul este condamnat ulterior liberarii conditionate din executarea unei pedepse, dar pentru o fapta savarsita anterior inceperii executarii aceleiasi pedepse, acesta sa fie pus sa execute pedeapsa rezultata in urma dispozitiilor art.39 alin.1 C.pen., fara a beneficia de scaderea perioadei executate din pedeapsa aplicata prin prima hotarare de condamnare, doar pentru ca in dispozitiile art.39 alin.1 nu se face trimitere si la dispozitiile art.36 alin.3 Cod penal, cata vreme pedeapsa finala este pronuntata pentru intreaga pluralitate infractionala, care imbraca in speta forma recidivei postcondamnatorii, contopirea facandu-se cu prima pedeapsa in integralitatea ei, iar nu cu vreun rest ramas neexecutat, ca in ipoteza de la art.39 alin.2 din Codul penal, prima pedeapsa – inclusiv partea executata – facand parte asadar din pedepsele contopite.

Sub aspectul laturii civile, Tribunalul constata ca la termenul de judecata din data de 21.04.2008, in fata primei instante, reprezentantul legal al partii vatamate M.A.D. (in varsta de 13 ani), M.D., a invederat ca partea vatamata nu se constituie parte civila in cauza. Insa, in temeiul art. 17, alin. 1 C.p.p., actiunea civila se porneste si se exercita din oficiu atunci cand cel vatamat este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa, iar potrivit alin. 3 al aceluiasi articol, instanta este obligata sa se pronunte din oficiu asupra repararii pagubei si a daunelor morale, chiar daca persoana vatamata nu este constituita parte civila.
Astfel fiind, constatand intrunite conditiile raspunderii civile delictuale (fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate dintre acestea, precum si vinovatia inculpatului, sub forma intentiei), in baza art.14, 17 si 346 - 347 Cod de procedura penala, raportat la art.998 si urm. C.civ., va obliga pe inculpatul S.G. la plata sumei de 200 lei RON catre partea civila M.A.D., cu titlu de daune materiale, reprezentand contravaloarea telefonului sustras si nerecuperat.
Desi partea vatamata nu a facut dovada cuantumului prejudiciului produs de catre inculpat, ar fi inechitabil sa se pretinda acesteia sa fi preconstituit sau pastrat probe (fotografii, inscrisuri) in legatura cu dobandirea si valoarea bunurilor reclamate ca sustrase, in dovedirea pretentiilor pe latura civila, pentru eventualitatea in care acestea i-ar fi fost sustrase si ar fi participat ca parte civila in procesul penal.
De altfel, pe latura penala s-a retinut ca inculpatul a sustras telefonul partii vatamate.
Or, a respinge actiunea civila a partii vatamate inseamna a nega existenta vreunui prejudiciu adus patrimoniului acesteia si, deci, sustragerea unor bunuri de catre inculpat, ceea ce ar duce la achitarea acestuia, in baza art.11 pct. 2 lit.a C.proc.pen. raportat la art.10 al.1 lit.a C.proc.pen., solutie ce s-ar impune de altfel ori de cate ori bunurile care fac obiectul material al unei infractiuni de furt/talharie nu ar fi recuperate, iar partea vatamata nu ar putea aduce probe in legatura cu existenta si/sau valoarea lor.
Pe de alta parte, fata de bunul reclamat ca fiind sustras, aprecierea partii vatamate cu privire la cuantumul prejudiciului material suferit este, in opinia Tribunalului, rezonabila, motiv pentru care nu va proceda la micsorarea acestuia.
In baza art.191 alin.1 C.proc.pen., va obliga pe inculpat la plata a 1000 RON lei, cheltuieli judiciare avansate de stat in prima instanta, onorariul aparatorului din oficiu urmand a fi avansat din fondurile MJLC.
In baza art.192 alin.3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat in apel raman in sarcina acestuia.


DISPOZITIV:

Admite apelul declarat de Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti impotriva sentintei penale nr.63/21.01.2009 a Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti (Dosar nr.2677/300/2008), desfiinteaza sentinta penala apelata si, rejudecand:
In baza art.211 alin.1 si 2 lit.c C.pen., cu aplicarea art.37 alin.1 lit.a C.pen., condamna pe inculpatul S.G. la o pedeapsa de 6 ani inchisoare pentru infractiunea de talharie.
In baza art.39 alin.1 C.pen., contopeste pedeapsa aplicata prin prezenta cu pedeapsa de 3 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 3039/1.11.2006 a Judecatoria Focsani, definitiva prin neapelare la data de 21.11.2006, aplicand inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 6 ani inchisoare, sporita cu un an inchisoare, astfel ca va executa in final 7 ani inchisoare.
Face aplicarea art.71 raportat la art.64 lit.a teza a II-a si lit.b C.pen.
Deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului perioada executata, de la 5.03.2007 la 16.12.2008.
In baza art.14, 17 si 346 - 347 C.proc.pen., raportat la art.998 si urm. C.civ., obliga inculpatul la plata sumei de 200 lei RON catre partea civila M.A.D., cu titlu de daune materiale.
In baza art.191 alin.1 C.proc.pen., obliga inculpatul la plata a 1000 RON lei, cheltuieli judiciare avansate de stat in prima instanta, onorariul aparatorului din oficiu urmand a fi avansat din fondurile MJLC.
In baza art.192 alin.3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat in recurs raman in sarcina acestuia.
Cu recurs in termen de 10 zile de la pronuntare pentru procuror si inculpat.
Pronuntata in sedinta publica azi, 14.10.2009.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Probe; dovezi; Recidiva. Concurs de infractiuni. Pluralitate intermediara

BANCI - Sentinta civila nr. **** din data de 05.12.2017
Fond funciar - Hotarare nr. **** din data de 27.07.2017
Obligarea la virarea soldului disponibil in contul unic de lichidare - Sentinta civila nr. **** din data de 03.07.2017
Obligare emitere act administrativ - Sentinta civila nr. **** din data de 14.10.2015
Anulare act administrativ - Sentinta civila nr. **** din data de 18.11.2016
Actiune in raspundere delictuala - Hotarare nr. **** din data de 19.05.2017
Uzucapiune - Hotarare nr. **** din data de 29.06.2017
Uzucapiune - Decizie nr. **** din data de 15.06.2017
Pretentii - Sentinta civila nr. **** din data de 18.05.2017
Granituire - Decizie nr. **** din data de 04.01.2017
Anulare act - Sentinta civila nr. **** din data de 24.10.2016
Drepturi banesti - Sentinta civila nr. **** din data de 04.03.2016
Contestatie decizie de concediere - Sentinta civila nr. **** din data de 07.09.2016
Obligatia de a face - Sentinta civila nr. **** din data de 28.09.2016
Recalculare pensie - Sentinta civila nr. **** din data de 23.06.2016
Drepturi banesti - Sentinta civila nr. **** din data de 21.03.2017
Contestatie decizie de concediere - Sentinta civila nr. **** din data de 13.04.2017
NULITATE ACT JURIDIC - Sentinta civila nr. **** din data de 08.05.2017
Actiune in constatare-obligatia de a face - Decizie nr. **** din data de 27.06.2016
Obligatia de a face - Decizie nr. **** din data de 07.12.2015