InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Bucuresti

Sentinta comerciala nr.1429/2008

(Sentinta comerciala nr. 1429 din data de 26.03.2008 pronuntata de Tribunalul Bucuresti)

Domeniu Chemare in judecata (actiuni; cereri); Faliment | Dosare Tribunalul Bucuresti | Jurisprudenta Tribunalul Bucuresti

Dosar nr 31113/3/2007
ROMANIA
TRIBUNALUL BUCURESTI - SECTIA A VII-A COMERCIALA
SENTINTA COMERCIALA NR 1429
SEDINTA PUBLICA DE LA  26.03.2008
Tribunalul constituit din
PRESEDINTE – JUDECATOR SINDIC — DUMITRESCU GABRIELA
GREFIER — DELCEA AURELIA
        Pe rol fiind solutionarea cauzei comerciale, avand ca obiect cererea intemeiata pe dispozitiile legii 85/2006 privind procedura insolventei formulata de creditoarea SC HIDROCONSTRUCTIA SA in contradictoriu cu debitoarea SC ASTALDI SPA ITALIA SUCURSALA BUCURESTI.
        La apelul nominal facut in sedinta publica  au raspuns creditoarea SC HIDROCONSTRUCTIA SA prin avocat  Iordache Loredana Laura cu imputernicire avocatiala la dosar fila 2 si debitoarea SC ASTALDI SPA ITALIA SUCURSALA BUCURESTI prin avocat B.Paraschiv cu imputernicire avocatiala la dosar fila 77.
         Procedura   este legal indeplinita.
        S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, care arata instantei ca prin serviciul registratura s-a depus la dosar contestatie, dupa care:
        Creditoarea SC HIDROCONSTRUCTIA SA prin avocat depune la dosar precizare si raspuns la contestatie.
        Debitoarea SC ASTALDI SPA ITALIA SUCURSALA BUCURESTI prin avocat arata ca nu s-a solutionat litigiul pe cale amiabila si arata ca persista in exceptiile invocate.
        Instanta acorda cuvantul pe exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de debitoare , inadmisibilitatea  vizand nu exceptia ci efectul spre care se tinde.
         Debitoarea , prin avocat solicita admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive, iar exceptia inadmisibilitatii cererii de deschidere a procedurii arata ca o foloseste ca aparare de fond. Arata ca sucursala nu are personalitate juridica, nu are patrimoniu propriu, nu poate sta in nume propriu in judecata pentru ca nu are organe de conducere , prin urmare nu se poate deschide procedura de insolventa impotriva unei sucursale. Solicita respingerea cererii ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
        Creditoarea prin avocat solicita respingerea exceptiei, arata ca sucursala are sediu pe teritoriul Romaniei, iar creanta a luat nastere chiar din expoatarea acestui sediu. In situatia in care nu vor fi retinute motivele invocate de catre creditoare, aceasta solicita introducerea in cauza a societatii mama – Astaldi SPA.
        Instanta respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive avand in vedere existenta  unei identitati intre debitoare si societatea care este subiect pasiv in raportul juridic dedus judecatii.
        Nemaifiind alte cereri de formulat ,instanta acorda cuvantul pe fondul cauzei.
        Debitoarea prin avocat solicita admiterea contestatiei astfel cum a fost formulata si respingerea cererii ca neintemeiata. Arata ca societatea creditoare nu detine o creanta certa, nu s-a stabilit inderea creantei  si societatea debitoare nu se afla in stare de insolventa. Solicita obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecata.
        Creditoarea prin avocat solicita respingerea contestatiei si admiterea cererii astfel cum a fost formulata , arata ca detine impotriva debitoarei o creanta certa, lichida si exigibila, s-a incercat solutionarea pe cale amiabila a litigiului, dar fara rezultat.
        Instanta retine cauza spre solutionare.
        
        
       TRIBUNALUL
       
        Asupra cauzei comerciale de fata:
        Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a VII-a Comerciala la data de 17.09.2007 creditoarea SC HIDROCONSTRUCTIA SA a solicitat declansarea procedurii prevazute de Legea 85/2006 impotriva debitoarei SC ASTALDI SPA ITALIA SUCURSALA BUCURESTI. pentru recuperarea creantei in valoare de 2.485.613,81 lei, reprezentand contravaloare lucrari de constructii executate in baza contractului de subantrepriza nr 1329/2003 si penalitati de intarziere .
In motivarea cererii se arata ca societatea creditoare a executat lucrari de constructie la obiectivul Drum de ocolire Craiova km 7+900 – km 14+ 100 cu exceptia pasajului de la km 13+300 in baza contractului de subantrepriza nr 1329/20.10.2003 , lucrari bine executate cantitativ si calitativ , fapt demonstrat prin procesul verbal de receptie nr 93/21561/27.12.2006 semnat chiar de beneficiarul lucrarilor, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale. Aceasta din urma, prin adresa nr 93/17397/27.08.2007 a comunicat creditoarei ca a platit catre societatea debitoare in totalitate contravaloarea lucrarilor mentionate.
        Creditoarea mai arata ca detine o creanta certa, lichida si exigibila impotriva societatii debitoare care este prezumata  in incetare de plati , avand in vedere ca nu a reusit sa achite suma datorata.
In sustinerea cererii creditoarea a depus la dosar contractul de subantrepriza, corespondenta purtata cu societatea debitoare, borderouri situatii lucrari,  facturi fiscale .
        In temeiul art 33 alin 1 din legea 85/2006, cererea a fost comunicata debitoarei care a formulat contestatie depusa la dosarul cauzei in data de 04.10.2007 prin care a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata.
        In motivarea contestatiei debitoarea arata ca nu sunt indeplinite conditiile pentru deschiderea procedurii de insolventa intrucat nu exista o creanta certa, lichida si exigibila, ca urmare a faptului ca o parte din lucrari nu au fost executate, iar pentru alte lucrari sumele solicitate la plata nu corespundeau valorii acestora, aspect retinut si de beneficiarul lucrarii. Facturile aferente situatiilor de lucrari pentru lunile august – noiembrie 2006 au fost refuzate la plata, fiind restituite potrivit confirmarii postale de primire nr  6090/19.01.2007. Se mai mentioneaza ca in data de 19.09.2007, urmare a invitatiei la conciliere adresata de creditoare, societatera debitoare si-a exprimat disponibilitatea de a achita facturile avizate la plata de beneficiar, acestea fiind si achitate cu ordinul de plata nr 1281/21.09.2007. Cu privire la situatiile de lucrari neconfirmate, s-a propus efectuarea unei expertize tehnice extrajudiciare prin care expertii desemnati de parti sa identifice realitatea lucrarilor executate , precum si cantitatile puse in opera.. Se mai arata ca nu este indeplinita nici conditia existentei starii de insolventa, intrucat societatea debitoare are suficiente posibilitati banesti pentru a acoperi pretinsa creanta, refuzul achitarii acesteia rezida in neacceptarea la plata a facturilor pentru care nu exista situatii de lucrari confirmate.
        In probatiune, debitoarea a depus la dosar extras de cont curent bancar, ordine de plata, corespondenta purtata cu societatea creditoare.
        Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele :
        Potrivit dispozitiilor art.31 alin.1 raportat la art 3 pct 6 din Legea 85/2006, orice creditor indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolventei, a carui creanta impotriva patrimoniului debitoarei este certa, lichida si exigibila  poate introduce la tribunal o cerere impotriva unui debitor prezumat in insolventa care timp de cel putin 30 de zile a incetat platile .
        Probele cauzei releva faptul ca intre cele doua societati s-au derulat relatii comerciale, fiind incheiat contractul de subantrepriza nr 1329/20.10.2003 avand ca obiect obligatia subantreprenorului, respectiv societatea creditoare, de a executa si finaliza lucrarile Drum de ocolire Craiova km 7+900 – km 14+ 100 cu exceptia pasajului de la km 13+300, precum si obligatia antreprenorului general , societatea debitoare , de a achita subantreprenorului pretul stabilit pentru executia lucrarilor mentionate.
        Este adevarat ca pentru dovedirea existentei unei creante nu este necesara existenta unui titlu executoriu, dar caracterul cert, exigibil si intinderea creantei trebuie sa rezulte neindoielnic din inscrisurile depuse la dosar.
        Fata de inscrisurile depuse la dosarul cauzei , instanta apreciaza ca din probele administrate nu rezulta caracterul cert al creantei pretinse, cu trimitere la corespondenta desfasurata intre parti , respectiv adresa nr S/J03/GMFT/2006 din care rezulta ca factura corespunzatoare lucrarilor efectuate in luna noiembrie 2006 a fost respinsa datorita faptului ca nu era conform cerintelor prevazute la clauza nr 12.3.4. din contract, (solicitandu-se inaintarea atasamentelor de calitate si topografie , atragandu-se atentia si asupra devizului referitor la plata costului carburantului care nu era insoltit de documentatia aferenta ),neconfirmarea borderourilor situatii de lucrari de catre antreprenorul general , procesul verbal de conciliere din 19.09.2007 prin care se propunea efectuarea unei expertize tehnice in constructii pentru identificarea lucrarilor executate in mod real de creditoare ,  precum si restituirea facturilor fiscale pentru perioada august – noiembrie 2006 ,conform confirmarii postale nr. 6090/19.01.2007.
         La dosarul cauzei a fost depusa o adresa emisa de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania SA din care rezulta ca aceasta a receptionat in data de 03.07.2007 lucrarile aferente contractului , potrivit procesului verbal la terminarea lucrarilor, insa se preciza ca anumite lucrari auxiliare se vor executa in perioada de garantie.
In conditiile in care societatea debitoare contesta respectarea de catre creditoare a clauzelor contractuale, efectuarea lucrarilor potrivit clauzelor contractuale, precum si cantitatile folosite, corelat cu faptul ca facturile depuse in dovedirea creantei sunt  neacceptate la plata in conditiile art 46 Cod comercial, instanta nu poate retine existenta unei creante certe si intinderea ei, pentru aceasta fiind necesar administrarea unor probe mai ample care exced cadrului deschiderii procedurii insolventei, societatea creditoare avand posibilitatea valorificarii creantei pe calea dreptului comun. De altfel si prin sentinta civila nr 601/3/27.06.2007 pronuntata de Tribunalul Valcea s-a respins cererea creditoarei formulata pe calea somatiei de plata pentru aceleasi considerente.
        Totodata, prin inscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv extrasele de cont  si certificatul de atestare fiscala , situatia soldurilor rezultate din extrasele de cont curent emise de BRD Groupe Societe Generale care dovedesc ca societatea are in cont lichiditati care depasesc creanta solicitata, instanta apreciaza ca societatea debitoare a rasturnat prezumtia legala relativa (juris tantum) ca ar fi in stare de insolventa, procedura insolventei nefiind un instrument de constrangere fata de debitorul care refuza plata, desi poseda fonduri.
        In lumina acestor considerente, instanta urmeaza sa admita contestatia debitoarei si sa respinga cererea creditoarei ,ca neintemeiata. In temeiul art. 274 C pr. Civ. va obliga  creditoarea SC HIDROCONSTRUCTIA SA la plata catre societatea debitoare a  sumei de 42 lei cheltuieli de judecata repezentand contravaloare taxa de timbru si timbru judiciar , fiind singurele cheltuieli probate.
       
       PENTRU ACESTE MOTIVE
       IN NUMELE LEGII
       HOTARASTE
       
        Admite contestatia formulata de societatea debitoare.
        Respinge cererea de deschidere a procedurii de insolventa  formulata de creditoarea SC HIDROCONSTRUCTIA SA cu sediu ales in Bucuresti, bd Iuliu Maniu nr 6 sector 6 in contradictoriu cu debitoarea SC ASTALDI SPA ITALIA SUCURSALA BUCURESTI cu sediul in  Bucuresti, sector 5, str carol Davila, nr 70, ca neintemeiata.
        Obliga creditoarea SC HIDROCONSTRUCTIA SA la plata catre societatea debitoare a  sumei de 42 lei cheltuieli de judecata.
        Cu recurs in 10 zile de la comunicare
        Pronuntata in sedinta publica azi 26.03.2008.
        
       PRESEDINTE GREFIER
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Chemare in judecata (actiuni; cereri); Faliment

BANCI - Sentinta civila nr. **** din data de 05.12.2017
Fond funciar - Hotarare nr. **** din data de 27.07.2017
Obligarea la virarea soldului disponibil in contul unic de lichidare - Sentinta civila nr. **** din data de 03.07.2017
Obligare emitere act administrativ - Sentinta civila nr. **** din data de 14.10.2015
Anulare act administrativ - Sentinta civila nr. **** din data de 18.11.2016
Actiune in raspundere delictuala - Hotarare nr. **** din data de 19.05.2017
Uzucapiune - Hotarare nr. **** din data de 29.06.2017
Uzucapiune - Decizie nr. **** din data de 15.06.2017
Pretentii - Sentinta civila nr. **** din data de 18.05.2017
Granituire - Decizie nr. **** din data de 04.01.2017
Anulare act - Sentinta civila nr. **** din data de 24.10.2016
Drepturi banesti - Sentinta civila nr. **** din data de 04.03.2016
Contestatie decizie de concediere - Sentinta civila nr. **** din data de 07.09.2016
Obligatia de a face - Sentinta civila nr. **** din data de 28.09.2016
Recalculare pensie - Sentinta civila nr. **** din data de 23.06.2016
Drepturi banesti - Sentinta civila nr. **** din data de 21.03.2017
Contestatie decizie de concediere - Sentinta civila nr. **** din data de 13.04.2017
NULITATE ACT JURIDIC - Sentinta civila nr. **** din data de 08.05.2017
Actiune in constatare-obligatia de a face - Decizie nr. **** din data de 27.06.2016
Obligatia de a face - Decizie nr. **** din data de 07.12.2015