Contestatie Legea nr. 77/2016. Analizarea teoriei impreviziunii in cazul contractului de credit in moneda Euro. Riscul supra-adaugat nu poate fi reprezentat de fluctuatia cursului de schimb EURO-LEU, valorile acestuia in perioada de referinta (15.08.200

Deliberand asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, la data de XX.XX.2016, sub numar unic A/299/2016*, avand ca obiect „contestatie creditor Legea 77/2016”, contestatorul B.T., in contradictoriu cu intima?ii S.D.S. si S.L.G., a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta sa se constate ca Legea nr. 77/2016 nu este aplicabila contractului de credit nr. A/2008; ca notificarea de dare in plata inregistrata la sediul bancii sub nr. B/2016 nu indeplineste conditiile de admisibilitate prevazute de lege, cu consecinta repunerii partilor in situatia anterioara comunicarii Notificarii nr. B/2016, intelegand totodata sa sustina si exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Art. 1 alin. 3, Art. 3, Art. 5 alin. 2, Art. 10 si 11 din acelasi act normativ.
In motivarea cererii, contestatoarea a invederat ca la data de XX.XX.2008 intre V.R., in calitate de imprumutator, pe de o parte si intimatii S.D.S. si S.L.G., in calitate de imprumutati si garanti pe de alta parte, a fost incheiata conventia de credit nr. A/2008, prin care s-a pus la dispozitia acestora o linie de credit in valoare de 157500 euro. Conform dispozitiilor Art. 1 lit. a/Contract, destinatia creditului a fost de refinantare a unui alt imprumut. In vederea garantarii restituirii acestui imprumut, partile au convenit, conform dispozitiilor Art. 7/Contract, la instituirea unei ipoteci de rang II asupra imobilului reprezentat de apartamentul nr. 14, situat in Bucuresti....., cu numar cadastral xxx/14 si inscris in CF nr. Y. In acest s-a incheiat si Contractul de garantie imobiliara autentificat sub nr. C/2008 de BNP.
A mai aratat contestatoarea faptul ca prin Incheierea nr. XY/2015 pronuntata de Tribunalul Specializat Cluj , in dosarul civil nr. XX/XX/2015 a fost admisa cererea de fuziune prin absorbtie dintre B.T. si V SA, intreg portofoliul de creante fiind preluat de catre societatea bancara contestatoare.
La data de XX-XX.2016, B.T. a primit si inregistrat notificarea de dare in plata nr. B/2016, in cuprinsul careia intimatii si-au expus intentia de a stinge datoria izvorata din contractul de credit antementionat, prin darea in plata a imobilului asupra caruia a fost constituita ipoteca de rang II. Cu privire la indeplinirea conditiilor de forma impuse de dispozitiile Art. 4 din Legea nr. 77/2016, contestatoarea a sustinut ca notificarea nu a fost insusita de consumatori, nefiind semnata personal de acestia, ci de avocatul angajat. De asemenea, consumatorii nu au facut dovada destinatiei de locuinta a imobilului cu care s-a garantat restituirea imprumutului si nici nu au probat ca nu au suferit in trecut condamnari definitive in legatura cu creditele.
In drept, cererea a fost intemeiata pe dispozitiile Art. 7 din Legea nr. 77/2016, Art. 30 si urm. C.Civ.
In dovedirea cererii, contestatoarea a solicitat administrarea probei cu inscrisuri.
Cererea a fost legal timbrata, conform dispozitiilor Art. 27 din OUG 80/2013.
In termenul legal, prevazut de dispozitiile art. 201 alin. 1 NCPC, intimatii au depus intampinare, in cuprinsul careia au invederat in esenta, ca Notificarea inregistrata sub nr. B/2016 indeplineste toate conditiile de forma pentru valabilitatea sa, dat fiind ca potrivit dispozitiilor Art. 91 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat coroborat cu dispozitiile Art. 3 alin. 1 din Legea nr. 51/1995, avocatul are puterea de a reprezenta clientii persoane fizice in fata oricaror persoane juridice, astfel ca in baza mandatului de reprezentare primit, acesta efectueaza acte juridice in numele si pe seama clientului. In aceste conditii, Notificarea transmisa de intimati contestatoarei, semnata de avocatul angajat, urmare a semnarii contractului de asistenta juridica nr. XX/2016, este pe deplin valabila si produce efectele juridice prevazute de lege intre reprezentat si Banca.
In privinta conditiilor de fond necesar a fi indeplinite la momentul inregistrarii notificarii de dare in plata, intimatii au invederat ca sunt consumatori, in sensul consacrat de dispozitiile Art. 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, intrucat la data incheierii contractului au actionat in scopuri exclusiv personale, straine de orice activitati comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale, iar Banca este institutie de credit care a actionat in exercitarea propriei activitati comerciale. Au mai invederat intimatii ca suma imprumutata este cea stabilita in mod expres prin Contractul de credit , fiind mai mica decat valoarea maxima admisa de lege, iar imobilul adus drept garantie are destinatia de locuinta. Totodata, intimatii nu au suferit niciun fel de condamnari penale definitive, in legatura cu creditul acordat. Au mai sustinut intimatii inadmisibilitatea cererii de sesizare a CCR cu exceptia de neconstitutionalitate invocata si motivata de B.T., aceasta fiind in esenta neintemeiata.
In drept, intampinarea a fost motivata pe dispozitiile Art. 181, 185 alin. 1, 197 NCPC, Legea nr. 77/2016, OUG 80/2013, Legea nr. 287/2009, Art. 5 si 118 din Legea nr. 71/2011.
In dovedirea apararilor expuse, intimatii au solicitat administrarea probei cu inscrisuri.
Prin incheierea de sedinta pronuntata la data de 03.10.2016 Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a dispus sesizarea CCR cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Art. 1 alin. 3, Art. 3, Art. 5 alin. 2, Art. 10 si 11 din Legea nr. 77/2016.
Examinand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Intre parti a fost incheiat contractul de credit nr. A/2008 avand ca obiect accesarea unui imprumut in valoare totala de 157.500 euro, in scopul refinantarii unui alt imprumut acordat de V(filele 20-26). Potrivit dispozitiilor Art. 1 lit. d /Contract, linia de credit a putut fi accesata intr-o transa unica, prin creditarea cu intreaga suma a contului curent, suma de 157.500 euro fiind utilizata astfel: suma de 299.999,16 lei a fost transferata prin ordin de contract direct in contul deschis in vedere stingerii creditului initial, iar in situatia in care suma acordata cu titlu de imprumut ar fi depasit suma refinantata, diferenta de 72.272,96 euro a ramas blocata in cont pana la prezentarea adresei prin care s-a confirmat inchiderea creditului refinantat. In conventia partilor a fost prevazuta o perioada de rambursare a imprumutului de 360 luni. In cuprinsul dispozitiilor Art. 7/Contract, institutia bancara a conditionat acordarea creditului de constituirea tuturor garantiilor, respectiv a garantiei reale imobiliare de rang II asupra imobilului situat in Bucuresti, Sector 1 si inscris in CF nr. Y.
La data de XX.XX.2008 partile au incheiat si contractul de garantie reala imobiliara avand ca obiect constituirea in favoarea creditorului a unei ipoteci de rang II asupra apartamentului nr. 14, situat in Bucuresti, .., acesta fiind autentificat sub nr. 2434 de BNP, …. (filele 18-19).
Prin Notificarea adresata contestatoarei B.T. si inregistrata la sediul acesteia sub nr. B/2016  la data de XX.XX.2016, intimatii S.D.S. si S.L.G., reprezentati conventional de Cabinet de avocat „G.D.”, a invitat-o pe contestatoare la data de XX.XX.2016, in intervalul orar 11.00-12.00 si 18.07.2016, in intervalul orar 11.00-12.00, la SPN,  in vederea incheierii actului translativ de proprietate prin care se stinge orice datorie a imprumutatului izvorata din Contractul de credit nr. A/2008, in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 77/2016, mentionand ca bunul cu privire la care va transmite dreptul de proprietate catre creditor il reprezinta bunul cu care a fost garantat imprumutul acordat in favoarea acestuia in temeiul Contractului de garantie reala imobiliara nr. C/2008 (filele 14-17).
Potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 77/2016, in termen de 10 zile de la data comunicarii notificarii emise in conformitate cu dispozitiile art. 5, creditorul poate contesta indeplinirea conditiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege.
Conform art. 5 alin. 1 din Legea nr. 77/2016, in vederea aplicarii acestei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecatoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care il informeaza ca a decis sa ii transmita dreptul de proprietate asupra imobilului in vederea stingerii datoriei izvorand din contractul de credit ipotecar, detaliind si conditiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4. 
In conformitate cu art. 4 alin. 1 din Legea nr. 77/2016, pentru stingerea creantei izvorand dintr-un contract de credit si a accesoriilor sale prin dare in plata trebuie indeplinite, in mod cumulativ, urmatoarele conditii: a) creditorul si consumatorul fac parte din categoriile prevazute la art. 1 alin. 1, astfel cum acestea sunt definite de legislatia speciala; b) cuantumul sumei imprumutate, la momentul acordarii, nu depasea echivalentul in lei al 250.000 euro, suma calculata la cursul de schimb publicat de catre Banca Nationala a Romaniei in ziua incheierii contractului de credit; c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achizitiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinatie de locuinta sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel putin un imobil avand destinatia de locuinta; d) consumatorul sa nu fi fost condamnat printr-o hotarare definitiva pentru infractiuni in legatura cu creditul pentru care se solicita aplicarea prezentei legi.
In privinta indeplinirii conditiilor de forma prevazute de dispozitiile Art. 4 alin. 1 din Legea nr. 77/2016, instanta constata ca intimatii S,D,S, si S.L.G. au calitatea de consumator, astfel cum aceasta a fost definita in cuprinsul dispozitiilor Art. 1 alin. 1 si 2 („consumatori sunt persoanele definite de Ordonanta Guvernului nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre profesionisti si consumatori, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare”) coroborat cu dispozitiile Art. 2 alin. 1 din legea nr. 193/2000 si Art. 2.2 din OG 21/1992, in cuprinsul carora se specifica faptul ca „prin consumator se intelege orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite in asociatii, care, in temeiul unui contract care intra sub incidenta prezentei legi, actioneaza in scopuri din afara activitatii sale comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale”. In acest sens, instanta constata ca din cuprinsul contractului de credit nu rezulta ca imprumutul ar fi fost contractat in vederea realizarii vreunui obiect de activitate de natura comerciala, industriala sau de productie, artizanala sau liberala, ci in scopul refinantarii unui alt credit contractat la aceeasi institutie bancara.
In acord cu dispozitiile Art. 4 alin. 1 lit. b si c din Legea nr. 77/2016 creditul contractat de catre intimati de la institutia bancara are o valoare ce se situeaza sub pragul maximal de 250.000 euro, prevazut de legiuitor si a fost destinat refinantarii unui alt credit contractat la aceeasi institutie bancara, astfel cum rezulta din cuprinsul dispozitiilor Art. 1 lit. a si d/Contract. In scopul refinantarii, urmare a obtinerii noului imprumut, instanta constata ca intimatii au garantat linia de credit obtinuta cu imobilul apartament nr. 14, situat in Bucuresti, Sector 1, constituind in favoarea institutiei bancare o ipoteca de rang secund. Imobilul adus in garantie are destinatia de locuinta, astfel cum rezulta din cuprinsul adeverintei nr. xx/.2016 eliberata de Asociatia de Proprietari (fila 124), in sensul dispozitiilor Art. 2 lit. a din legea nr. 114/1996 („constructie alcatuita din una sau mai multe camere de locuit, cu dependintele, dotarile si utilitatile necesare, care satisface cerintele de locuit ale unei persoane sau familii”). Notiunea de „destinatie de locuinta” prevazuta de dispozitiile Art. 4 alin. 1 lit. c din Legea nr. 77/2016 trebuie sa fie raportata la ceea ce semnifica locuinta familiala, respectiv locatia in care consumatorul locuieste in mod efectiv cu familia sa, or, din probele administrate rezulta ca intimatii locuiesc in mod efectiv in apartamentul adus in garantie (certificatul de atestare fiscala eliberat de DTIL Sector 1 Bucuresti, din cuprinsul caruia rezulta ca intimatii sunt platitori de impozit pe proprietate doar in privinta imobilului adus in garantie, nemaidetinand in proprietate si alte imobile, adeverinta eliberata de Asociatia de Proprietari, extrasul de CF nr. AA-AA/2016 provenit din conversia pe hartie a CF vechi nr. Y – anexa 1 la partea I – fila 175-176).
Totodata, din cuprinsul fisei de cazier comunicata la dosarul cauzei de catre IGPR – Directia Cazier Judiciar, statistica si evidenta operativa, instanta retine ca intimatii S.D.S. si S.L.G. nu au fost condamnati penal in mod definitiv pentru nicio categorie de infractiuni in legatura cu creditul pentru care s-a formulat notificarea de dare in plata (filele 91-92).
De asemenea, notificarea nr. B/2016 a fost transmisa institutiei bancare prin intermediul cabinetului de avocat ce asigura asistenta si reprezentarea intimatului, la acea data. Prin prisma dispozitiilor Art. 5 alin. 1 din Legea nr. 77/2016, instanta va cenzura sustinerile contestatoarei potrivit carora notificarea nu ar indeplini conditia de forma impusa de textul de lege antementionat, aceasta nefiind semnata de catre consumatori. Astfel, s-a sustinut ca nu se poate considera ca debitorii imprumutati si-ar fi exprimat in mod nemijlocit intentia de a stinge datoria contractata prin darea in plata a imobilului garantie, din moment ce notificarea a fost semnata si inaintata institutiei bancare de catre reprezentantul conventional al acestora. O astfel de teza nu poate fi acceptata, in conditiile in care intimatii debitori au semnat un contract de asistenta juridica cu avocatul titular al Cabinetului de avocat „G.D.”, aparatorului fiindu-i recunoscuta de catre lege abilitatea de a asigura „asistenta si reprezentare juridica in fata instantelor judecatoresti, a organelor de urmarire penala, a autoritatilor cu atributii jurisdictionale, a notarilor publici si a executorilor judecatoresti, a organelor administratiei publice, a institutiilor si a altor persoane juridice, pentru apararea si reprezentarea cu mijloace juridice specifice a drepturilor, libertatilor si intereselor legitime ale persoanelor”, conform dispozitiilor Art. 91 alin. 1/Statutul profesiei de avocat. Aceasta ipoteza este pe deplin sustinuta si de prevederile dispozitiilor Art. 108 alin. 1/Statut, conform carora „dreptul avocatului de a asista, a reprezenta ori a exercita orice alte activitati specifice profesiei se naste din contractul de asistenta juridica, incheiat in forma scrisa intre avocat si client ori mandatarul acestuia”. Dat fiind ca institutia bancara nu a sustinut niciun moment ca intimatii nu ar fi incheiat in mod efectiv un contract de asistenta juridica cu semnatarul notificarii, instanta apreciaza ca aparatorul a actionat in numele si pe seama clientilor intimati, intocmind notificarea de dare in plata si inregistrand-o la institutia bancara creditoare, efectele acestui act juridic neputandu-se produce decat in considerarea patrimoniului debitorilor.
In concluzie, instanta constata ca in privinta intimatilor, conditiile formale prevazute de legiuitor in cuprinsul dispozitiilor Art. 4 alin. 1 si Art. 5 alin. 1 din legea nr. 77/2016 pentru stingerea creantei izvorand dintr-un contract de credit si a accesoriilor sale prin dare in plata, apar a fi indeplinite in mod cumulativ.
Analizand, in continuare, notificarea de dare in plata nr. B/2016 inaintata de catre intimati creditorului lor, prin prisma conditiilor de fond impuse de legiuitor prin reglementarea cuprinsa de legiuitor in dispozitiile Art. 11 din acelasi act normativ, instanta retine urmatoarele:
In acord cu dispozitiile Art. 11 din legea nr. 77/2016 „in vederea echilibrarii riscurilor izvorand din contractul de credit, precum si din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplica atat contractelor de credit aflate in derulare la momentul intrarii sale in vigoare, cat si contractelor incheiate dupa aceasta data”.
Totodata, prin Decizia nr. 623/25.10.2016,  Curtea Constitutionala a Romaniei a decis, printre altele, ca prevederile dispozitiilor Art. 11 teza I raportate la dispozitiile Art. 3 teza II, Art. 4, Art. 7 si 8 sunt constitutionale in masura in care instanta judecatoreasca verifica conditiile referitoare la existenta impreviziunii. Astfel, in privinta scopului legii, Curtea Constitutionala a concluzionat ca acesta este definit de reglementarea acelor situatii aparute in urma crizei economice din pricina careia anumite categorii de debitori au intrat in incapacitate de plata, fiind astfel in imposibilitatea obiectiva de a-si onora obligatiile financiare asumate prin conventiile de credit.
In acelasi sens, instanta constata ca acest argument a fost prezentat de catre legiuitor si in expunerea de motive ce a insotit actul normativ in discutie, adoptarea sa fiind determinata de ideea de echitate si impartire a riscurilor contractuale in executarea obligatiilor asumate prin contractele de credit, de catre consumatori, problema esentiala de drept rezidand in concilierea efectelor principiului fundamental de drept civil „pacta sunt servanda” cu cele specifice acestui nou mod de stingere a obligatiilor de plata consacrat prin Legea nr.77/2016.
Potrivit acestui principiu, odata incheiat cu respectarea tuturor conditiilor de validitate, contractul trebuie sa fie executat in forma in care a fost negociat si semnat, acesta impunandu-se partilor cu putere de lege, care sunt astfel obligate sa execute intocmai si cu buna-credinta continutul sau. In aceste conditii, singura modalitate prin care efectele contractului pot fi modificate o constituie tot acordul partilor, ca si expresie a autonomiei lor de vointa.
Din punct de vedere al legii aplicabile Contractului de credit nr. A/2008, aceasta este stabilita prin dispozitiile Art. 5 alin. 1 cu referire la dispozitiile Art. 102 alin. 1 din legea nr. 71/2011, respectiv „dispozitiile Codului civil nou se aplica tuturor actelor si faptelor incheiate sau, dupa caz, produse ori savarsite dupa intrarea sa in vigoare, precum si situatiilor juridice nascute dupa intrarea sa in vigoare si contractul este supus dispozitiilor legii in vigoare la data cand a fost incheiat in tot ceea ce priveste incheierea, interpretarea, efectele, executarea si incetarea sa”.  Astfel, dispozitiile legale aplicabile contractului de credit sunt cele aflate in vigoare la data incheierii sale, in speta codul civil din 1864 si actele normative care reglementeaza activitatea de creditare.
In explicitarea efectelor dispozitiilor Art. 11 din Legea nr. 77/2016, Curtea Constitutionala a facut trimitere la existenta in practica judiciara si doctrina creata sub imperiul Codului Civil de la 1864 a posibilitatii aplicarii teoriei impreviziunii, in situatia in care un eveniment exceptional si exterior vointei partilor ce nu putea fi prevazut in mod rezonabil de acestea la data incheierii contractului, ar face excesiv de oneroasa executarea obligatiei debitorului. Astfel, sub regimul Codului civil de la 1864 teroria impreviziunii isi gasea fundamentul in cuprinsul dispozitiilor Art. 970 care stipulau faptul ca „conventiile trebuie executate cu buna-credinta...ele obliga nu numai la ceea ce este expres intr-insele, dar la toate urmarile ce echitatea, obieciul sau legea da obligatiei dupa natura sa”.
In acest temei, dispozitiile contractuale care au dat nastere unor obligatii excesiv de oneroase in sarcina debitorului, intr-un context social-economic ce se circumscrie unei stari exceptionale, pot fi adaptate in mod adecvat la noua realitate, in masura in care s-a produs un risc care poate fi circumscris impreviziunii. Despre acest risc Curtea Constitutionala a afirmat ca trebuie sa fie unul supra-adaugat, de natura sa reamenajeze prestatiile la care partile s-au obligat in conditiile noii realitati economice/juridice si evaluarea acestuia trebuie privita si realizata in ansamblu, prin analizarea cel putin a calitatii si pregatirii economice/juridice a cocontractantilor, a valorii prestatiilor stabilite in contract, a riscului deja materializat si suportat pe perioada derularii contractului, precum si a noilor conditii economice de natura sa denatureze atat vointa partilor cat si utilitatea sociala a contractului.
In doctrina juridica veche, impreviziunea a fost definita ca fiind prejudiciul pe care il sufera una dintre partile cocontractante ca urmare a dezechilibrului grav de valoare care intervine intre prestatiile si contraprestatiile celeilalte parti, in cursul executarii contractului, dezechilibrul fiind cauzat fie de conjunctura economica fie de fluctuatiile monetare. Aceasta este analizata de catre instanta de judecata, ori de cate ori partile nu au negociat in cuprinsul conventiilor clauze de indexare, de revizuire sau de hardship.
Desi impreviziunea nu a avut o reglementare proprie sub regimul vechiului cod civil, practica judiciara analizand-o prin prisma dispozitiilor Art. 970 C.Civ., instanta va avea in vedere in analiza acestei teorii, raportat la contractul incheiat intre parti si care a generat notificarea bancii privind darea in plata a imobilului adus cu titlu de garantie a imprumutului, examinarea indeplinirii conditiilor constand in: 1) schimbarea imprejurarilor intervenite dupa incheierea conventiei, 2) intinderea acestor modificari care nu au fost si nici nu ar fi putut fi avute in vedere de catre debitor, in mod rezonabil, la data perfectarii acordului de vointe, 3) neasumarea de catre debitor a riscului schimbarii imprejurarilor intr-un mod rezonabil si 4) incercarile debitorului de a renegocia adaptarea rezonabila si echitabila a contractului manifestate intr-un termen rezonabil si cu buna credinta.
In analizarea teoriei impreviziunii in ceea ce priveste Contractul de credit nr. A/2008 incheiat intre partile litigante, prin prisma primei conditii acceptata in doctrina si practica veche (Decizia CSJ nr. 112/2003 nepublicata) si consacrata in dispozitiile Art. 1271 din NCC,  instanta constata ca imprumutatii nu au notificat institutiei bancare modificarile intervenite in situatia lor financiara, pana la data expedierii solicitarii de dare in plata. Astfel, impreviziunea a fost admisa in practica judiciara ca si solutie in cazul contractelor avand ca obiect obligatii pecuniare succesive, de lunga durata, clauza „rebus sic stantibus” fiind subinteleasa, in conditiile in care s-a considerat ca darea consimtamantului a fost subordonata presupunerii ca circumstantele economice care au existat la momentul perfectarii acordului de vointa se vor mentine pe toata perioada derularii contractului. Sub acest aspect, instanta retine ca in perioada septembrie 2014- decembrie 2015, intimatii au inregistrat intarzieri la plata ratelor scadente cuprinse intre o zi si 14 zile (situatia rambursarii creditului depusa la filele 150), valoarea de plata inscriindu-se in marja 1006,29 euro (luna septembrie 2014)  – 753,14 euro (luna decembrie 2015). Astfel, intimatii au de achitat lunar o suma reprezentand echivalentul a 3390,34 lei, cuantumul fiind justificat si de valoarea considerabila a imprumutului contractat (157.500 euro). Din cuprinsul contractului de vanzare-cumparare autentificat sub numarul A la data de XX.XX.2001, instanta constata ca intimatii debitori au achizitionat imobilul ce face obiectul ipotecii de rang II, la pretul de 19.250 USD (la nivelul anului 2001, cand preturile pe piata imobiliara erau mai mult decat accesibile). La data de XX.XX.2008, cand au solicitat V acordarea imprumutului de 157.500 euro, intimatii mai aveau in derulare un credit in valoare de 299.999,16 RON, echivalentul a 84547,29 euro (paritatea euro/leu la data de 15.08.2008 fiind de 1 euro – 3,5483 lei) care ar fi fost accesat, potrivit propriilor sustineri, pentru renovarea si reamenajarea imobilului achizitionat in 2001. Acest imprumut a fost stins ca urmare a refinantarii contractate prin conventia de credit nr. D/2008, iar restul sumei de 72272,96 euro a fost utilizata de debitori in vederea acoperirii unor cheltuieli personale curente. La momentul incheierii contractului de credit, intimatii si-au dovedit bonitatea in vederea obtinerii unui imprumut cu o valoare deloc neglijabila, acestia mizand pe venituri din salarii in valoare neta lunara de 16858 lei si chiar de 132537 lei (luna aprilie 2009), astfel cum se retine din cuprinsul fiselor fiscale aferente anilor 2008 si 2009, apreciind in mod nerezonabil ca aceasta situatie financiara s-ar putea mentine pe intreaga perioada de rambursare a creditului. Este real faptul ca debitorii intimati au accesat aceste imprumuturi intr-o perioada cunoscuta in contextul national ca fiind de „boom economic si imobiliar”, insa pregatirea profesionala a acestora ar fi justificat adoptarea unui comportament  prudent, cresterea exploziva a pietei imobiliare si a mediului de afaceri fiind artificiala si nesustinuta economic, ea fiind generata, conform opiniei specialistilor in economie, de infuzia externa de capital, generata de plasarea unor sume considerabile in valuta de catre cetatenii romani cu contracte de munca in UE. In acest context, comportamentul economic al intimatilor a fost unul supraevaluat si situatia creata nu se circumscrie tezei conform careia impreviziunea ar trebui analizata prin prisma modificarilor  care nu au fost si nici nu ar fi putut fi avute in vedere de catre debitor, in mod rezonabil, la data perfectarii acordului de vointe. Din punctul de vedere al instantei, intimatii ar fi putut avea in vedere, in mod rezonabil, la data incheierii contractului de credit, faptul ca valoarea considerabila a imprumutului ar fi generat si costuri lunare pe masura, care la un moment dat nu ar mai fi putut fi sustinute intr-o maniera care sa nu creeze stres economic.
Totodata, pe perioada rambursarii imprumutului, conform clauzelor contractuale agreate de parti, intimatii nu au notificat modificarea situatiei financiare care a fost avuta in vedere de catre creditor la data acordarii creditului, aducand la cunostinta institutiei bancare acest aspect abia la momentul expedierii notificarii de dare in plata, astfel cum rezulta din situatia rambursarii creditului depusa de catre contestatoare la dosar. Din acest punct de vedere, instanta constata ca intimatii nici macar in cuprinsul notificarii de dare in plata nu au invederat institutiei de credit situatia de exceptie care ar fi generat imposibilitatea obiectiva viitoare de a rambursa creditul, in conditiile in care acesta a fost obtinut si negociat, limitandu-se la a invoca indeplinirea conditiilor formale prevazute in cuprinsul dispozitiilor Art. 4 alin. 1 din legea nr. 77/2016. In mod evident, sub acest aspect, notificarea nu raspunde scopului legii, astfel cum acesta a fost definit in expunerea de motive  a actului normativ si explicat in considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 623/25.10.2016, darea in plata ca mod special de stingere a obligatiilor asumate, neputandu-si produce efectele prevazute de lege „de plano”, prin simpla transmitere a intentiei debitorului catre creditorul sau, o astfel de interpretare devenind contrara dispozitiilor Art. 11 alin. 1 din legea nr. 77/2016.
In concluzie, instanta constata ca debitorii nu au incercat printr-o notificare prealabila, renegocierea clauzelor care ar fi generat dezechilibrul contractual semnificativ si de natura a-i plasa pe acestia in imposibilitatea de a-si executa obligatiile de plata, „insa nu din perspectiva unei incapacitati absolute de acoperire a creantei ci prin prisma aducerii sale intr-o postura economica extrem de deficila, similara falimentului” (Teoria impreviziunii – pag. 342, paragraf II – Drept Civil. Obligatiile. Contractul – Ioan Adam).
In continuare, instanta apreciaza ca si in situatia prevederii in contractul de credit a unei clauze de imprevizibilitate, aceasta nu si-ar fi putut produce efectele specifice, in conditiile in care dispozitiile Art. 1085 C.Civ. 1864 dispun ca „debitorul nu raspunde decat de daunele-interese care au fost prevazute sau care au putut fi prevazute la facerea contractului, cand neindeplinirea obligatiei nu provine din dolul sau”. In mod evident, conceptia legiuitorului expusa in cuprinsul Art. 1085 are la baza efectele specifice principiului nominalismului monetar care presupun ca puterea de plata a banilor ramane neschimbata, debitorul fiind obligat sa plateasca numai suma nominalizata in contract, conform dispozitiilor Art. 1578 C.civ. 1864 („Obligatia ce rezulta din un imprumut in bani este totdeauna pentru aceeasi suma numerica aratata in contract. Intamplandu-se o sporire sau o scadere a pretului monedelor, inainte de a sosi epoca platii, debitorul trebuie sa restituie suma numerica imprumutata si nu este obligat a restitui aceasta suma decat in speciile aflatoare in curs in momentul platii”)
In continuare, analizand conditiile privind schimbarea imprejurarilor intervenite dupa incheierea conventiei, 2) intinderea acestor modificari care nu au fost si nici nu ar fi putut fi avute in vedere de catre debitor, in mod rezonabil, la data perfectarii acordului de vointe, 3) neasumarea de catre debitor a riscului schimbarii imprejurarilor intr-un mod rezonabil, instanta constata ca riscul supra-adaugat nu poate fi reprezentat  de fluctuatia cursului de schimb EURO-LEU, valorile acestuia in perioada de referinta (15.08.2008 – 07.06.2016) fiind cuprinse intre 3,5483 lei si 4,5078 lei, diferenta de 0,9595 neputand fi asimilata unei cresteri de natura sa genereze o situatie exceptionala, imposibil de prevazut si de suportat in plan economic.
In privinta contractelor de credit, in art. 6 din Legea nr. 289/2004, care se afla in vigoare la data incheierii contractului analizat, inainte de incheierea contractului, creditorul are urmatoarele obligatii: a) sa ofere gratuit consumatorului, pe hartie sau pe alt suport durabil, un grafic de rambursare si un exemplar al proiectului contractului de credit, in momentul solicitarii de catre consumator a unei oferte de credit; b) sa prezinte consumatorului informatiile complete, corecte si precise privind contractul de credit avut in vedere; c) sa informeze consumatorul despre intreaga documentatie de credit necesara acordarii unui credit, documentatie care trebuie sa cuprinda cel putin.
Avand in vedere ca intimatii au incheiat cu contestatoarea un contract de credit cu garantie reala imobiliara, dispozitiile art. 8 din Legea nr. 190/1999,  prevad ca „la solicitarea unei oferte de credit, institutia autorizata are obligatia de a oferi gratuit imprumutatului, pe hartie sau pe alt suport durabil, un grafic de rambursare si un exemplar al proiectului contractului de credit”, iar potrivit dispozitiilor Art. 10 alin. 1 din acelasi act normativ  „suma creditului acordat poate fi exprimata in contractul de credit ipotecar pentru investitii imobiliare in lei sau in valuta convertibila si va fi pusa la dispozitie imprumutatului esalonat ori integral. 
Din intreaga reglementare a obligatiei de informare stabilita de actele normative aplicabile in sarcina institutiei financiare reiese ca aceasta priveste informarea consumatorului cu privire la continutul contractului de credit ce urmeaza a fi incheiat, cu privire la costurile creditului si cu privire la documentatia necesara acordarii creditului.
In mod evident intimatii au avut cunostinta de pretul imprumutului acordat, respectiv valoare ratelor lunare de achitat, avand in vedere ca acest element esential al contractului a fost mentionat in clauzele negociate de catre consumatori.
Din acest punct de vedere, consumatorii nu isi pot invoca propria lipsa de diligenta, constand in faptul ca nu au acceptat in mod rezonabil posibilitatea schimbarii propriei situatii financiare, considerand fara temei ca veniturile obtinute din salarii s-ar mentine „de plano” la acelasi nivel cu cel avut in vedere la data contractarii imprumutului de 157.500 euro, pe toata perioada de rambursare stabilita la 360 luni.
In mod evident, schimbarea imprejurarilor pe care partile le-au avut in vedere la momentul incheierii contractului si care constau, in esenta, in fluctuatiile veniturilor nu se circumscriu intervenirii unei situatii exceptionale care sa poata fi asimilata unui risc supra-adaugat, astfel cum a fost definit de catre Curtea Constitutionala, ci unui risc asumat si previzibil in conditiile unui climat economico-social in dinamica (venitul net obtinut de catre intimatul S.D.S. la nivelului anului 2008, respectiv de 16858 lei reprezenta contravaloarea a 13 salarii medii pe economie (1282 lei conform datelor afisate de INS)), iar improbabilitatea obiectiva si rezonabila a mentinerii unui astfel de castig salarial pe o durata atat de intinsa in timp a fost dovedita de propria sa situatie, dat fiind ca incepand cu luna mai 2009 nu a mai realizat astfel de venituri. Ceea ce doreste judecatorul fondului sa evidentieze nu este in mod necesar dovedirea unei teze conform careia este absolut improbabil ca o persoana sa aiba acelasi venit pe o perioada asimilata celei active pentru o persoana fizica (repsectiv 30 de ani),  ci faptul ca este in mod rezonabil si mai lesne de acceptat varianta in care o persoana realizeaza venituri in dinamica, in sens negativ sau pozitiv si care in contextul social si economic al unei societati marcate de ideea de tranzitie ar trebui sa plaseze orice consumator diligent pe o pozitie de prudenta.
In ceea ce priveste neasumarea de catre debitori a riscului schimbarii imprejurarilor avute in vedere la momentul incheierii contractului, intr-un mod rezonabil datorita posibilitatii intervenirii dezechilibrului contractual semnificativ si de natura a-i plasa pe acestia in imposibilitatea de a-si executa obligatiile de plata, „insa nu din perspectiva unei incapacitati absolute de acoperire a creantei ci prin prisma aducerii sale intr-o postura economica extrem de deficila, similara falimentului”, instanta a administrat proba cu inscrisuri, solicitand relatii de la institutiile publice abilitate cu privire la situatia financiara si patrimoniala a intimatilor.
Astfel, din cuprinsul adresei emisa sub nr. XX/07.03.2017 de catre DGITL Sector 1 Bucuresti (filele 173-174) rezulta ca intimatii sunt inregistrati in evidentele fiscale ca fiind platitori de impozite pe proprietate pentru imobilul compus din constructie, in suprafata construita de 92,09 mp, cu valoarea de impunere de 207207 lei.
Din adeverinta de venit emisa de ANAF sub nr. XX/17.02.2017 (fila 167) se retine ca intimatul S.D.S. a realizat la nivelul anului 2015 venituri din salarii in valoare neta de 91164 lei, venituri din dobanzi si dividende cuprinse intre 1 leu si 4 lei. Totodata, potrivit aceleiasi adeverinte instanta retine ca sotia intimatului a realizat venituri nete medii lunare, in valoare de 2008 lei, precum si venituri rezultate din dobanzi si dividende.
In anul 2016, intimatul S.D. a realizat venituri din salarii in valoare neta de 83.567 lei, intimata S.G. nefiind luata in evidentele fiscale cu niciun fel de venituri.
In mod evident, intimatii nu se afla intr-o situatie financiara care sa poata fi asimilata starii de faliment, ci cel mult unei situatii de stres economic, care impune acestora alocarea unui procent de aproximativ 50% din veniturile lunare obtinute achitarii datoriilor.
In consecinta, instanta apreciaza ca nici fluctuatiile monetare ale monedei EURO si nici cele privind veniturile intimatilor nu au generat un dezechilibru contractual semnificativ, justificat prin aparitia intempestiva si de neprevazut a unui risc supra-adaugat si de natura sa-i plaseze pe debitori intr-o situatie economica extrem de dificila, similara falimentului. Astfel, simpla variatie a unor conditii economice ce au generat o scadere a veniturilor lunare in raport de cele in care s-a contractat imprumutul nu poate justifica invocarea impreviziunii ca temei al stingerii obligatiilor financiare asumate, prin darea in plata a imobilului adus drept garantie, in conditiile Legii nr. 77/2016.
Pentru toate aceste motive, va admite contestatia formulata de contestator B.T., in contradictoriu cu intima?ii S.D.S. si S.L.G., si pe cale de consecinta:
Va constata ca notificarea nr. B/2016 din data de XX.XX.2016 comunicata contestatorului la data de XX.XX.2016 nu indeplineste conditiile de admisibilitate prevazute de Legea nr. 77/2016.
Va dispune repunerea partilor in situatia anterioara comunicarii notificarii nr. B/2016 din data de XX.XX.2016 comunicata contestatorului la data de XX.XX.2016.
Va obliga intimatul la plata catre contestator a sumei de 20 lei reprezentand cheltuieli de judecata constand in taxa judiciara de timbru, fiind pe deplin dovedita culpa sa procesuala .


PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:

Admite  contestatia formulata de contestator B.T., cu sediul in …., in contradictoriu cu intima?ii S.D.S. si S.L.G., cu domiciliul procesual ales la CA „G.D.” din …, si pe cale de consecinta:
Constata ca notificarea nr. B/2016 din data de XX.XX.2016 comunicata contestatorului la data de XX.XX.2016 nu indeplineste conditiile de admisibilitate prevazute de Legea nr. 77/2016.
Dispune repunerea partilor in situatia anterioara comunicarii notificarii nr. B/2016 din data de XX.XX.2016 comunicata contestatorului la data de XX.XX.2016.
Obliga intimatul la plata catre contestator a sumei de 20 lei reprezentand cheltuieli de judecata constand in taxa judiciara de timbru.
Cu apel in termen de 15 zile lucratoare de la comunicare. Cererea se va depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.
Pronuntata in sedinta publica din data de  ….