Competenta teritoriala. Clauza atributiva de competenta inclusa in contractul de credit incheiat anterior intrarii in vigoare a C.pr.civ. din 2013 nu poate fi considerata nescrisa in aplicarea art. 126 alin 2 C.pr.civ., dar are natura abuziva, caracter ap

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata initial pe rolul Judecatoriei Timisoara la data de 05.07.2016 sub nr. A/325/2016, reclamantii L.D. si L.C. au solicitat, in contradictoriu cu parata P.B.R. S.A., ca prin  hotararea ce se va pronunta sa se constate existenta clauzelor abuzive prevazute la art. 3.2 alin. 2 din contractul de imprumut nr. B/18.04.2008, privitoare la modificarea unilaterala a procentelor de dobanda mentionate la Cap. III; sa se dispuna nulitatea absoluta si eliminarea acestor clauze, considerate ca fiind abuzive in lumina dispozitiilor Legii nr. 289/2004, in vigoare la data semnarii contractului, ale Legii nr. 193/2000, a practicii CJUE, a I.C.C.J. si a celorlalte reglementari in vigoare privind protectia consumatorului; sa se constate ca banca a majorat dobanda de la valoarea 10,20%, prevazuta la art. III din Contract, la valoarea de peste 11% din 18.11.2008, asa cum rezulta din tabelul depus la dosar; raportat la petitul 1 al actiunii, au solicitat obligarea paratei la restituirea valorii in CHF a sumelor achitate in plus, peste procentele de dobanda din Contract de la Cap. III, prin majorarea abuziva a acesteia de catre banca, conform graficului de rambursare si extrasului de cont, pentru toata perioada, pana la data implementarii de catre banca a hotararii definitive, plus dobanda legala aferenta de la data fiecarei plati pana la data restituirii integrale a sumelor de bani; sa se dispuna obligarea paratei la plata dobanzii legale aferente acestei sume; sa se constate abuziva clauza privind comisionul de acordare de 5%, de la art. 4 al Contractului de imprumut pentru nevoi personale nr. B/18.04.2008, si de 1a Cap. III si sa se dispuna nulitatea absoluta a acestuia, cu consecinta obligarii paratei la restituirea in CHF a sumei platite cu titlu de comision de acordare, achitat la data de 18.04.2008; sa se dispuna obligarea paratei la plata sumelor de bani mentionate plus dobanda legala calculate de la data fiecarei plata si pana la data restituirii integrate; sa se dispuna obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
In drept, au fost invocate prevederile  art. 1 alin 1, art. 3 art. 4, art. 6 si urmatoarele din Legea nr. 193/2000, Directiva 13/93, Legea nr. 289/2004, O.U.G. nr. 50/2010, vechiul Cod civil.
In sustinerea cererii, reclamantii au depus, in copie certificata pentru conformitate cu originalul, un set de inscrisuri (filele 16-160).
Cererea a fost scutita de la plata taxei judiciare de timbru, in conformitate cu dispozitiile art. 29 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013.
La data de 08.08.2016, prin serviciul registratura, parata a depus intampinare prin care a invocat exceptia netimbrarii cererii, exceptia necompetentei teritoriale si exceptia prescriptiei dreptului material la actiune in ceea ce priveste dreptul reclamantei de a solicita restituirea sumelor pretins a fi fost incasate in plus. Pe fondul cauzei, parata a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata, cu cheltuieli de judecata.
In drept, au fost invocate prevederile art. 107 alin. 1, art. 126, art. 200, art. 205, art. 453 C.pr.civ., art. 1, art. 2 alin. 1, art. 4, art. 8-13 din Legea nr. 193/2000, art. 1 lit. a din Anexa Legii nr. 193/2000, Directiva 93/13/CEE, art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, art. 37 si art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010, art. 969 C.civ. 1864.
In sustinerea intampinarii, parata a depus, in copie certificata pentru conformitate cu originalul, un set de inscrisuri (filele 183-190).
La termenul din data de 26.10.2015, reclamantii au depus cerere precizatoare prin care au invederat ca inteleg sa indrepte eroarea materiala din cadrul petitului 1 al cererii, in sensul ca solicita constatarea existentei clauzelor abuzive prevazute la art. 3.2 alin. 1 si 2 din contractul de imprumut nr. B/18.04.2008, referitoare la variabilitatea dobanzii in functie de evolutia pietei financiar-bancare si/sau costului finantarii si gestionarii creditului si privitoare la modificarea unilaterala a procentelor de dobanda mentionate la cap. III; sa se dispuna nulitatea absoluta si eliminarea acestor clauze; sa se constate ca banca a majorat dobanda de la valoarea 10,20% la valoarea de peste 11% din 18.11.2008 si incepand cu luna a 81-a, respectiv 18.01.2015, de la valoarea de 7,9% la valoarea maxima, pana in prezent, de peste 11%.
Prin sentinta civila nr. C/2016 pronuntata de Judecatoria Timisoara in dosarul nr. A/325/2016, instanta a admis exceptia necompetentei teritoriale si a dispus declinarea competentei de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, unde cauza a fost inregistrata la data de 23.11.2016, sub nr. B/299/2016.
La data de 11.01.2017, prin serviciul registratura, reclamantii au depus note scrise prin care au invocat exceptia necompetentei teritoriale.
Analizand cu prioritate, in temeiul art. 248 alin. 1 C.pr.civ., exceptia necompetentei teritoriale a instantei, fata de fondul cererii de chemare in judecata, o constata intemeiata pentru urmatoarele motive:
Instanta constata ca obiectul prezentului litigiu il reprezinta actiunea formulata de reclamantii-consumatori L.D. si L.C. in contradictoriu cu parata P.B.R. S.A., in temeiul dispozitiilor Legii nr. 193/2000 si O.U.G. nr. 50/2010, prin care au solicitat sa se constate caracterul abuziv al clauzelor cuprinse in contractul de credit nr. B/18.04.2008 referitoare la modificarea unilaterala a procentelor de dobanda si la comisionul de acordare.
Instanta retine ca regula de drept comun in materia competentei teritoriale este inscrisa in art. 107 C.pr.civ., potrivit caruia cererea de chemare in judecata se introduce la instanta in a carei circumscriptie teritoriala domiciliaza sau isi are sediul paratul, daca legea nu prevede altfel.
De asemenea, potrivit art. 113 alin. 1 pct. 8 C.pr.civ., in afara acestei instante, reclamantul consumator mai poate sesiza, la alegerea sa (conform art. 116 C.pr.civ.), si instanta de la domiciliul sau, in cererile avand ca obiect executarea, constatarea nulitatii absolute, anularea, rezolutiunea, rezilierea sau denuntarea unilaterala a contractului incheiat cu un profesionist sau in cererile avand ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor.
Astfel, instanta apreciaza ca prevederile art. 113 alin. 1 pct. 8 C.pr.civ. reprezinta norme de drept procedural, din moment ce sunt inscrise in Codul de procedura civila, acestea fiind aplicabile tuturor proceselor si cererilor introduse incepand cu 15.02.2013, indiferent de momentul incheierii contractului dintre parti.
Instanta mai retine si dispozitiile art. 126 C.pr.civ. potrivit carora partile pot conveni in scris sau, in cazul litigiilor nascute, prin declaratie verbala in fata instantei ca procesele privitoare la bunuri si la alte drepturi de care acestea pot sa dispuna sa fie judecate de alte instante decat acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial sa le judece, in afara de cazul cand aceasta competenta este exclusiva. Asa cum rezulta din art. 126 alin. 2 C.pr.civ., in litigiile din materia protectiei drepturilor consumatorilor, partile pot conveni alegerea instantei competente, numai dupa nasterea dreptului la despagubire, iar orice conventie contrara este considerata nescrisa.
De asemenea, instanta are in vedere hotararea pronuntata de Curtea de Justitie Uniunii Europene in procedura hotararii preliminare, in cauza C 137/08  privind VB Pénzügyi Lízing Zrt. impotriva Ferenc Schneider, precum si Directiva nr. 93/13/CEE .
In cauza mentionata, prin intermediul intrebarii adresate Curtii, instanta de trimitere urmareste sa determine responsabilitatile care ii revin, in temeiul dispozitiilor directivei, incepand din momentul in care se ridica problema de a stabili eventualul caracter abuziv al unei clauze contractuale prin care i se atribuie competenta jurisdictionala teritoriala exclusiva. Instanta nationala intreaba in special daca, intr o astfel de situatie, are obligatia de a efectua o cercetare judecatoreasca din oficiu in vederea stabilirii elementelor de fapt si de drept necesare pentru aprecierea existentei unei astfel de clauze, in cazul in care dreptul national nu prevede o astfel de cercetare decat la solicitarea uneia dintre parti.
Raspunzand acestei intrebari, Curtea a reamintit ca, potrivit unei jurisprudente constante, sistemul de protectie pus in aplicare prin directiva se bazeaza pe ideea ca un consumator se gaseste intr o situatie de inferioritate fata de un vanzator sau un furnizor in ceea ce priveste atat puterea de negociere, cat si nivelul de informare, situatie care il conduce la adeziunea la conditiile redactate in prealabil de catre vanzator sau furnizor, fara a putea exercita o influenta asupra continutului acestora.
De asemenea, Curtea a statuat ca, avand in vedere o astfel de situatie de inferioritate, articolul 6 alin. 1 din directiva mentionata prevede ca o clauza abuziva nu creeaza obligatii pentru consumator. Astfel cum reiese din jurisprudenta, este vorba despre o dispozitie imperativa care urmareste sa substituie echilibrul formal pe care il instituie contractul intre drepturile si obligatiile cocontractantilor printr un echilibru real, de natura sa restabileasca egalitatea dintre aceste parti. 
Pentru a asigura protectia urmarita de directiva, Curtea a subliniat ca situatia de inegalitate care exista intre consumator si vanzator sau furnizor nu poate fi compensata decat printr o interventie pozitiva, exterioara partilor la contract.
Astfel, in cadrul atributiilor care ii revin in temeiul dispozitiilor directivei, instanta nationala trebuie sa verifice daca o clauza din contractul care face obiectul litigiului cu care este sesizata intra in domeniul de aplicare al acestei directive. In caz afirmativ, instanta mentionata este obligata sa aprecieze, daca este cazul din oficiu, aceasta clauza in raport cu cerintele privind protectia consumatorului prevazute de directiva mentionata.
In ceea ce priveste prima faza a examinarii ce trebuie efectuata de instanta nationala, rezulta din dispozitiile coroborate ale articolelor 1 si 3 din directiva ca aceasta se aplica oricarei clauze prin care se stabileste competenta jurisdictionala teritoriala exclusiva, ce figureaza intr un contract incheiat intre un vanzator sau un furnizor si un consumator si nu a facut obiectul unei negocieri individuale.
Pentru a garanta eficacitatea protectiei consumatorilor urmarita de legiuitorul Uniunii, instanta nationala trebuie, prin urmare, in toate cazurile si indiferent de normele de drept intern, sa determine daca clauza in litigiu a facut sau nu a facut obiectul unei negocieri individuale intre un vanzator sau un furnizor si un consumator.
In ceea ce priveste o clauza care a fost inserata fara a face obiectul unei negocieri individuale intr un contract incheiat intre un consumator si un vanzator sau un furnizor si care confera o competenta exclusiva instantei in raza careia era situat sediul vanzatorului sau al furnizorului, Curtea a statuat, la punctul 24 din Hotararea Océano Grupo Editorial si Salvat Editores, citata anterior, ca o astfel de clauza trebuie considerata abuziva in sensul articolului 3 din directiva in cazul in care, in contradictie cu cerinta de buna credinta, provoaca un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor care decurg din contract, in detrimentul consumatorului.
Trebuie sa se arate ca clauza la care se refera intrebarea instantei nationale in actiunea principala, la fel ca si o clauza care are ca obiect conferirea competentei, pentru toate litigiile care decurg din contract, instantei in raza careia se afla sediul vanzatorului sau al furnizorului, creeaza in sarcina consumatorului obligatia de a se supune competentei exclusive a unei instante care poate fi departe de domiciliul sau, ceea ce poate face mai dificila prezentarea sa in fata acesteia. In cazul unor litigii avand ca obiect sume limitate, cheltuielile implicate in sarcina consumatorului pentru a comparea in fata instantei s ar putea dovedi disuasive si l ar putea determina pe acesta sa renunte la orice actiune in justitie sau la orice aparare. O astfel de clauza intra, asadar, in categoria celor avand ca obiect sau ca efect excluderea sau obstructionarea dreptului consumatorului de a introduce actiuni in justitie, categorie prevazuta la punctul 1 litera q din anexa la directiva.
In plus, o astfel de clauza de stabilire a competentei jurisdictionale exclusive permite vanzatorului sau furnizorului gruparea tuturor litigiilor aferente activitatii sale profesionale in fata unei singure instante, care nu este cea in raza careia are resedinta consumatorul, ceea ce faciliteaza in acelasi timp organizarea prezentarii vanzatorului sau a furnizorului mentionat in instanta si o face mai putin oneroasa.
Concluzia Curtii sub acest aspect a fost in sensul ca instanta nationala trebuie sa dispuna din oficiu masuri de cercetare judecatoreasca pentru a stabili daca o clauza prin care se atribuie competenta jurisdictionala teritoriala exclusiva, ce figureaza in contractul care face obiectul unui litigiu cu care este sesizata si care a fost incheiat intre un vanzator sau un furnizor si un consumator, intra in domeniul de aplicare al directivei si, in caz afirmativ, trebuie sa aprecieze din oficiu eventualul caracter abuziv al unei astfel de clauze.
Analizand contractul de credit nr. B/18.04.2008, strict prin prisma competentei teritoriale, instanta retine ca, potrivit art. 13.5, „litigiile rezultate din prezentul contract care nu pot fi solutionate pe cale amiabila se solutioneaza de instantele de judecata competente din Bucuresti.”
In primul rand, instanta apreciaza ca dispozitiile art. 13.5 din contractul de credit dedus judecatii nu determina competenta teritoriala a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, intrucat nu contin o determinare neechivoca a instantei competente, sintagma „instantele judecatoresti din Bucuresti” nefiind suficienta pentru alegerea instantei. Cu toate acestea, avand in vedere ca sediul paratei se afla in Bucuresti, instanta constata ca a fost stabilita astfel o competenta exclusiva in favoarea instantelor de la sediul furnizorului de servicii profesionist.
In al doilea rand, avand in vedere ca actul juridic a carui nulitate partiala se solicita a fi constatata a fost incheiat inainte de intrarea in vigoare a Codului de procedura civila (15.02.2013), sanctiunea considerarii clauzei privind alegerea de competenta ca nescrisa, prevazuta de art. 126 alin. 2 teza finala C.pr.civ., nu este aplicabila.
Cu toate acestea, este de retinut ca, in jurisprudenta sa (Costa vs. Enel din 15.7.1964), Curtea de Justitie a Uniunii Europene a consacrat principiul suprematiei dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre si ca, obiectivul integrarii pe care il urmareste Uniunea nu poate fi realizat decat daca dreptul comunitar este respectat si interpretat uniform in toate statele membre, suprematia dreptului comunitar asupra celui national fiind o conditie sine qua non a integrarii. In consecinta, aplicarea jurisprudentei Curtii de Justitie a Uniunii Europene este obligatorie pentru judecatorul national.
Prin urmare, avand in vedere jurisprudenta CJUE anterior mentionata, instanta de judecata este obligata din oficiu sa procedeze la analizarea caracterului abuziv al clauzei contractuale privind alegerea de competenta exclusiv la sediul bancii.
Astfel, instanta va analiza in continuare daca alegerea competentei instantei de la sediul furnizorului poate provoca un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor care decurg din contract, in detrimentul consumatorului.
Din inscrisurile depuse rezulta ca domiciliul reclamantei L.D. se afla in raza de competenta a Judecatoriei Timisoara, in timp ce domiciliul reclamantului L.C. se afla in raza de competenta a Judecatorie Deva, la o distanta vadit considerabila de instanta stabilita ca fiind competenta. Data fiind distanta mare dintre localitatea de domiciliu a reclamantilor si instanta apreciata ca fiind competenta teritorial se creeaza o prezumtie in sensul ca deplasarea si cheltuielile implicate in sarcina consumatorului pentru a comparea in fata instantei s ar putea dovedi disuasive si l ar putea determina pe acesta sa renunte la orice actiune in justitie sau la orice aparare.
Instanta apreciaza ca un indiciu in acest sens este si faptul reclamantii nu s-au prezentat la termenul de judecata din fata Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, invocand exceptia necompetentei teritoriale a acestei instante.
Mai mult decat atat, noua reglementare din Codul de procedura civila a preluat principiile ce s-au conturat in jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene in ceea ce priveste competenta teritoriala in materia consumatorilor, in acest sens fiind relevante dispozitiile art. 126 alin. 2 C.pr.civ. care stipuleaza in mod expres ineficacitatea unei clauze atributive de competenta prevazute anterior nasterii dreptului la actiune, acest text de lege constituind preluarea in dreptul intern chiar a interpretarii date de Curte dispozitiilor Directivei.
In consecinta, instanta apreciaza ca nu se putea da eficacitate unei clauze atributive de competenta care, potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 interpretat in sensul hotararii pronuntate de Curtea de Justitie Uniunii Europene in procedura hotararii preliminare, in cauza  C 137/08 privind VB Pénzügyi Lízing Zrt. impotriva Ferenc Schneider, este abuziva facand parte din categoria celor avand ca obiect sau ca efect excluderea sau obstructionarea dreptului consumatorului de a introduce actiuni in justitie, categorie prevazuta la punctul 1 litera q din anexa la directiva, sanctiunea considerarii ca abuziva fiind asimilata unei nulitati absolute si partiale care trebuie invocata de instanta din oficiu, cu atat mai mult cu cat consumatorul a invederat caracterul abuziv al clauzei prin notele scrise depuse la 24.02.2015.
Astfel, clauza atributiva de competenta este considerata abuziva si nu produce niciun efect, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti neputandu-si astfel intemeia competenta pe aceasta clauza, atata timp cat vointa reclamantilor a fost sa sesizeze instanta de la unul dintre domiciliile acestora.
In acest sens, se mai retine ca din jurisprudenta Curtii in materia protectiei consumatorului, (Cauza Océano Grupo Editorial SA v Roció Murciano Quintero), instanta a retinut ca, s-a stabilit ca este inechitabil si mult prea oneros sa se pretinda consumatorului sa formuleze cererea de chemare in judecata impotriva comerciantului care i-a incalcat drepturile la instanta de la sediul acestuia din urma.
In speta, optiunea reclamantilor-consumatori a fost in sensul solutionarii cauzei de instanta de la domiciliul reclamantei L.D., respectiv de Judecatoria Timisoara, la care a introdus initial cererea de chemare in judecata, de vreme ce si aceasta instanta este competenta, optiune sustinuta de prevederile art. 116 C.pr.civ.
Pe cale de consecinta, in raport de considerentele expuse si de principiul asigurarii accesului efectiv la justitie, instanta va admite exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti si va declina competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Timisoara, ca instanta de la domiciliul consumatorului.
Fata de dispozitiile art. 133 pct. 2 C.pr.civ., potrivit carora exista conflict de competenta cand doua sau mai multe instante si-au declinat reciproc competenta de a judeca acelasi proces sau, in cazul declinarilor succesive, daca ultima instanta investita isi declina la randul sau competenta in favoarea uneia dintre instantele care anterior s-au declarat necompetente, instanta urmeaza sa constate ivit conflictul negativ de competenta si sa dispuna inaintarea dosarului la Inalta Curte de Casatie si Justitie, instanta in drept sa hotarasca asupra conflictului de competenta, in aplicarea dispozitiilor art. 135 alin. 1 C.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Admite exceptia necompetentei teritoriale, invocata de reclamanti.
Declina competenta de solutionare a cererii formulate de reclamantii L.D., cu domiciliul in …., si L.C., cu domiciliul in …., in contradictoriu cu parata P.B.R. S.A., cu sediul in …., in favoarea Judecatoriei Timisoara.
Constata ivit conflictul negativ de competenta.
Dispune inaintarea dosarului la Inalta Curte de Casatie si Justitie, instanta in drept sa hotarasca asupra conflictului de competenta.
Fara cale de atac.
Pronuntata in sedinta publica astazi, …..