Clauze abuzive. Act aditional de aplicare a OUG nr. 50/2010 in care este introdusa formula de calcul a dobanzii, rata dobanzii a ramas nemodificata in actul aditional, fiind perceputa in continuare o dobanda de 6,99%, ca la data incheierii contractului, n
(Hotarare nr. 399 din data de 16.01.2017 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1)Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 05.09.2016, sub nr. A, reclamantul B.S.D. a solicitat, in contradictoriu cu parata O.B.R. S.A., ca prin hotararea ce se va pronunta: 1. sa se constate caracterul nul absolut si abuziv al clauzelor prevazute la art. 5.2, art. 5.3 si art. 5.5 din contractul de credit nr. B/2008 referitoare la dobanda, respectiv art. V din Actul aditional nr. 2/04.08.2011; 2. obligarea paratei la recalcularea ratei dobanzii pe parcursul derularii contractului de credit ?i refacerea graficelor de rambursare raportat la valoarea marjei bancii de la data incheierii contractului, 28.08.2008 ?i a indicelui de referin?a LIBOR actualizat periodic; 3. obligarea paratei la restituirea tuturor sumelor incasate in baza clauzelor contractuale nule, la care se vor adauga dobanzile legale aferente; 4. constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar ?i, in consecin?a, constatarea nulita?ii absolute a acesteia; 5. stabilizarea (inghe?area) cursului de schimb CHF – leu la cursul de la data semnarii contractului, curs care sa fie valabil pe toata perioada derularii contractului; 6. obligarea paratei la restituirea diferen?ei achitate in baza cursului de CHF de la momentul semnarii contractului de credit ?i evolu?ia acestuia crescatoare; 7. obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul dosar, in temeiul art. 453 C.pr.civ.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca, in calitate de imprumutat, a incheiat cu parata, in calitate de imprumutator, contractul de credit nr. B/2008 pentru suma de 26.600 CHF.
Referitor la dobanda, reclamantul a precizat ca, pe parcursul derularii contractului, banca a modificat unilateral dobanda, rezervandu-?i acest drept prin clauzele contractuale inserate in contractul de credit. Astfel, raportat la sus?inerea anterioara, reclamantul a inteles sa solicite restituirea sumelor percepute cu titlu de dobanda excedentara raportat la valoarea ratei de dobanda stabilita ini?ial (marja + Indicele LIBOR la 6 luni), avand in vedere nulitatea absoluta a clauzei contractuale prevazute la art. 5.2, art. 5.3, art. 5.5 din contractul de credit nr B/2008 prin care banca a modificat dobanda fara consim?amantul Clientului. Raportat la nulitatea absoluta a clauzei contractuale care da dreptul bancii de a modifica dobanda unilateral, se impune repunerea par?ilor in situa?ia anterioara, restabilirea pentru toata perioada men?ionata a ratei dobanzii, astfel cum a fost stabilita de catre par?i la momentul semnarii contractului.
Reclamantul a invocat prevederile art. 37 lit. a din O.U.G. nr. 50/2010, aratand ca rata dobanzii, la data de 11.05.2010, ar fi trebuit sa fie calculata in func?ie de: LIBOR la 3 luni + marja fixa stabilita ini?ial. Astfel, banca ar fi trebuit sa indice modul de calcul al dobanzii stabilite ini?ial in contract ?i nu sa indice modul de calcul al dobanzii stabilite in mod unilateral de catre aceasta.
Trebuie de asemenea observat ca, in condi?iile scaderii veniturilor reclamantului din cauza crizei economice na?ionale, banca ?i-a maximizat profitul, ca urmare a suportarii riscului majorarii cursului valutar CHF, precum ?i ca urmare a cre?terii marjei fixe ?i a dobanzii pretinse.
Ca urmare a constatarii nulita?ii absolute a clauzelor contractuale, se impune revenirea la marja fixa rezultata din interpretarea contractului ini?ial, in scopul respectarii prevederilor art. 93 lit. g pct. 1 din O.G. nr. 21/1992 coroborate cu dispozi?iile O.U.G. nr. 50/2010, care consacra formula de calcul a dobanzii ca fiind compusa din indicele de referin?a aferent monedei creditului, la care se adauga marja fixa stabilita ?i perceputa la momentul incheierii contractului. Ca atare, parata trebuie sa fie obligata sa recalculeze nivelul dobanzii curente conform formulei marja fixa a bancii + indicele de referin?a LIBOR, incepand cu data intrarii in vigoare a ordonan?ei O.U.G. nr. 50/2010.
Contrar sus?inerilor paratei in astfel de litigii, modificarea clauzei referitoare la dobanda curenta in sensul respectarii prevederilor legale nu reprezinta o ingerin?a nepermisa in conven?ia par?ilor, ci este unica modalitate de a asigura continuarea raporturilor contractuale dintre par?i. Libertatea contractuala nu poate fi conceputa ?i exercitata decat in limitele prevazute de legisla?ia in domeniul protec?iei consumatorilor, legisla?ie edictata in scopul de a restabili echilibrul contractual intre par?i aflate pe pozi?ii inegale.
De asemenea, ca urmare a constatarii nulita?ii absolute a clauzelor contractuale referitoare la dobanda curenta, se va da eficien?a principiului repunerii par?ilor in situa?ia anterioara, in sensul restituirii sumelor de bani achitate in baza acestor clauze abuzive.
Restituirea sumelor de bani percepute de catre banca in temeiul clauzelor constatate a fi abuzive este o consecin?a a principiului repunerii par?ilor in situa?ia anterioara, intrucat nulitatea produce efecte retroactive, sumele de bani achitate cu acest titlu fiind considerate ca nedatorate.
Astfel, clauzele abuzive pun probleme sub aspectul echilibrului contractual, in sensul ca ofera bancii drepturi, in detrimentul consumatorului, respectiv, a?a cum un act normativ trebuie caracterizat de previzibilitate, la fel ?i o clauza contractuala trebuie sa fie astfel formulata, incat consumatorul sa poata anticipa ca, daca o anumita situa?ie intervine, o anumita consecin?a se produce.
Conven?iile de credit incheiate reprezinta contracte de adeziune, toate clauzele cuprinse in acestea fiind prestabilite de banca, fara a da posibilitatea imprumuta?ilor de a modifica sau a inlatura vreuna din aceste clauze din contractul standard. Reclamantul a sustinut ca nu a avut posibilitatea de a negocia nici o clauza din conven?ia de credit, intregul act juridic fiindu-i impus, in forma respectiva de catre Banca. Dupa acest an, obliga?ia de plata a devenit excesiv de oneroasa, cu atat mai mult cu cat moneda creditului a devenit instabila. Reclamantul a invederat ca, de la semnare ?i pana in prezent, banca a modificat unilateral procentul de dobanda, contrar bunei credin?e ?i prevederilor legale.
Acesta a mentionat ca a achitat intotdeauna ratele lunare la timp, a fost consumator de buna credin?a, insa, observand faptul ca prevederile contractuale stabilite ini?ial nu au fost respectate, in conditiile in care au fost percepute comisioane abuzive ?i nelegale, a inteles sa formuleze prezen?a ac?iune in fa?a instan?elor de judecata.
In ceea ce prive?te caracterul abuziv al clauzei de risc valutar, reclamantul a sustinut ca, a?a cum rezulta ?i din inscrisurile depuse la dosar, operatorii economici nu i-au oferit informa?ii complete, corecte ?i precise asupra aspectelor esen?iale legate de produsul oferit. Mai mult decat atat, operatorul economic l-a asigurat de faptul ca riscul valutar este minim, iar francul elve?ian este cea mai sigura moneda.
De asemenea, reclamantul a sustinut ca materialele publicitare din acea perioada induceau subliminal aceasta oferta ca fiind cea mai buna alegere la momentul respectiv. Reclamantul a precizat ca s-a adresat bancii in vederea contractarii unui imprumut, fara a formula o solicitare explicita de acordare a unui imprumut in moneda CHF, iar la acel moment, banca i-a prezentat, ca singura varianta de creditare pe o putea accesa, contractarea unui credit in franci. Astfel, banca a impus efectiv creditul in CHF ca singura op?iune in care putea ob?ine un credit bancar la acel moment care sa-i satisfaca necesita?ile reale.
Mai mult decat atat, este clar ca in acea perioada, parata a indemnat ?i incurajat consumatorii catre acest produs, cunoscand efectiv, in calitatea sa de profesionist, modul in care cursul francului avea sa evolueze sau putand, cel pu?in, sa previzioneze evolu?ia cursului de schimb valutar dat fiind faptul ca, la acel moment, valoarea CHF se situa la un minim istoric, iar tendin?ele si reac?ia pe termen mediu ?i lung ar fi fost de cre?tere.
Reclamantul a precizat ca este adevarat ca, la momentul contractarii unui credit in moneda straina, si-a asumat un risc rezultat din cre?terea sau scaderea cursului acestei monede, insa a in?eles acest risc la o valoare foarte mica prin raportare ?i la celelalte monede in sensul ca, de exemplu, moneda euro a inregistrat schimbari de curs valutar de o diferen?a incomparabila cu francul elve?ian.
Mai mult decat atat, la momentul contractarii, banca i-a prezentat aceasta moneda intr-o lumina favorabila, ca fiind una extrem de stabila ?i care nu va inregistra diferen?e de schimb valutar semnificative. Reclamantul a sustinut ca aceste argumente au avut un rol hotarator in contractarea unui credit condi?iile aratate.
De asemenea, reclamantul a mentionat ca nu avea preten?ia ca banca sa-l consilieze, a?a cum se sus?ine, in sensul necontractarii creditelor. Insa, in calitatea ei de profesionist ?i de co-contractant, trebuia ca, in mod obiectiv, sa prezinte riscurile unui astfel de contract ?i, pretinzandu-se de buna credin?a, a?a cum l-a indreptat spre acest produs, trebuia sa-i aduca la cuno?tin?a ?i existen?a unui risc ?i nu sa-l induca in eroare prin prezentarea monedei CHF ca fiind una care nu comporta riscuri.
Reclamantul a sustinut ca i s-a specificat la acel moment ca nu exista un risc de hipervalorizare a acestei monede, prezentate ca avand caracter stabil ?i a carei evolu?ie nu va da na?tere unor diferen?e fundamentale de curs. In considerarea celor aratate, a solicitat instan?ei sa constate, raportat la dispozi?iile Legii nr. 193/2000 – caracterul abuziv al clauzei contractuale de risc valutar, avand in vedere ?i faptul ca in contract nu se specifica ce se intampla efectiv cu suportarea riscului in caz de devalorizare/hipervalorizare a monedei CHF. Astfel, raportat la lipsa reglementarii unui mecanism de suportare a riscului valutar, rezulta, fara putin?a de tagada, ca riscul de hipervalorizare a monedei CHF urmeaza sa fie suportat exclusiv de catre imprumuta?i.
In ceea ce prive?te solicitarea in sensul de a se dispune stabilizarea (inghe?area) cursului de schimb CHF – leu la momentul semnarii contractului, curs care sa fie valabil pe toata perioada derularii contractului, reclamantul a mentionat faptul ca, in vederea anularii/inlocuirii clauzelor abuzive, se impune revizuirea efectelor contractului prin inghe?area cursului de schimb valutar la valoarea de la momentul incheierii contractului, respectiv calcularea ?i plata ratelor de rambursare creditului la valoarea in lei a francului elve?ian de la data incheierii contractului, pe intreaga perioada de valabilitate a acestuia, intrucat obliga?iile contractuale au fost asumate in condi?iile economice existente la data incheierii contractului, cand valoarea francului elve?ian era la un minim istoric, iar, ca urmare a schimbarii acestor condi?ii, este necesar ca ?i contractul sa fie adaptat la noile imprejurari economice.
Avand in vedere ca schimbarea condi?iilor economice a fost imprevizibila, iar reclamantul nu a avut cuno?tin?e de specialitate in domeniul financiar-bancar care sa ii permita anticiparea unei devalorizari vadite a leului fa?a de francul elve?ian, dar ?i de faptul ca banca nu i-a pus la dispozi?ie nici o informa?ie din care sa reiasa riscurile de devalorizare a leului in raport cu francul elve?ian, se poate considera ca revizuirea efectelor contractului corespunde acordului de voin?a al par?ilor, intrucat hipervalorizarea francului elve?ian denatureaza contractul de la scopul in vederea caruia a fost incheiat, schimband natura acestuia, astfel ca executarea lui in contextul actual nu mai corespunde voin?ei concordante a par?ilor.
In sus?inerea capatului de cerere privind denominarea in moneda na?ionala a pla?ilor, in virtutea principiului din regulamentul valutar conform caruia pre?ul marfurilor sau al serviciilor intre reziden?i se plate?te in moneda na?ionala, reclamantul a mentionat faptul ca se impune ca executarea obliga?iilor decurgand din acest contract sa se faca in RON. Efectuarea pla?ilor in valuta implica suportarea unor costuri suplimentare in sarcina consumatorului ocazionate de schimbul valutar, cu consecin?a impovararii consumatorului, determinand o cre?tere a caracterului oneros al obliga?iilor asumate de catre acesta, fapt contrar principiului echita?ii ?i bunei credin?e, care trebuie sa guverneze executarea contractului. Prin urmare, se impune calcularea ?i plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea cursului de schimb valutar de la momentul incheierii contractului pe intreaga perioada de valabilitate a acestuia.
In drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 193/2000, O.G. nr. 21/1992, O.U.G. nr. 99/2006, O.U.G. nr. 50/2010, Legea nr. 288/2010, art. 15 din Constitutia Romaniei, art. 194 si urmatoarele C.pr.civ., art. 480 si art. 992 C.civ., Directiva nr. 93/13/CEE, art. 276 TFUE.
In sustinerea cererii, reclamantul a depus, in copie certificata pentru conformitate cu originalul: mod de calcul dobanda (filele 6-11), contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca pentru persoane fizice nr. CB/2008 (filele 12-24), scadentar credit (filele 25-28), act aditional nr. 2*22.12.2010 (filele 29-31), scadentar credit informativ (filele 32-33, 38-39), act aditional nr. 2/04.08.2011 (filele 34-37), extras de cont (filele 40-96).
Cererea a fost scutita de la plata taxei judiciare de timbru, in conformitate cu prevederile art. 29 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013.
La data de 30.09, prin serviciul registratura, reclamantul a depus cerere precizatoare, prin care a indicat valoarea capetelor 1-6 de cerere, respectiv 19.265,76 lei si 49.476 lei.
La data de 03.11.2016, prin serviciul registratura, parata O.B.R. S.A. a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata, avand in vedere ca dispozitiile contractului de credit nu sunt abuzive si nu incalca legislatia din materia protectiei consumatorului.
In motivarea intampinarii, parata a aratat ca respectivul contract de credit in litigiu a fost incheiat cu reclamantul in anul 2008, fiind vorba de contract de credit nevoi personale garantat cu ipoteca in franci elve?ieni (CHF) incheiat in scopul satisfacerii anumitor nevoi proprii imprumutatului. Conform clauzelor contractuale,
Avand in vedere faptul ca acest contract de credit a fost incheiat in 2008, rezulta ca, dintre toate prevederile legale la care face trimitere reclamantul, nu sunt in niciun caz aplicabile in cauza dispozitiile art. 92 si 93 din O.G. nr. 21/1992, care au fost introduse prin O.U.G. nr. 174/2008, ordonan?a care a intrat in vigoare in luna decembrie 2008, deci ulterior incheierii contractului, respectiv art. 8 lit. b din Legea nr. 289/2004 care a fost introdus prin aceeasi O.U.G. nr. 174/2008.
In ceea ce priveste dispozitiile O.U.G. nr. 50/2010, parata a aratat ca, dupa intrarea in vigoare a acestui act normativ si alinierea contractului la rigorile ordonan?ei, in contract a fost introdusa o formula de calcul a ratei dobanzii formata din marja fixa si indice de referin?a variabil trimestrial. Astfel, imprumuta?ii au fost notifica?i in vederea prezentarii in unita?ile teritoriale pentru punerea de acord a clauzelor contractuale cu cerin?ele imperative ale O.U.G. nr. 50/2010, insa nu au in?eles sa dea curs invita?iei bancii. Pentru a complini cerin?ele legii, parata a procedat la aplicarea art. 95 alin. 2 din O.U.G. nr. 50/2010, in forma ini?iala a acestuia, sens in care a considerat ca imprumutatul a acceptat tacit dispozi?iile instituite de legiuitor in beneficiul consumatorilor.
Astfel, desi actiunea introductiva de instanta a fost formulata ulterior adoptarii noilor reglementari invocate, in realitate, caracterul abuziv al clauzelor contractuale trebuie sa fie raportat la legislatia care era in vigoare in momentul incheierii contractului si al formularii acestor clauze, iar nu la reglementari viitoare pe care niciuna dintre parti nu ar fi avut posibilitatea obiectiva de a le anticipa. Prin urmare, parata a considerat ca va trebui sa fie supusa analizei strict perioada derularii creditului pana la intrarea in vigoare a prevederilor O.U.G. nr. 50/2010 si cu luarea in considerare a legisla?iei existente la acel moment pentru fiecare tip de produs de creditare supus analizei.
In aceste conditii, avand in vedere principiul neretroactivitatii legii, potrivit caruia nulitatea unui contract sau a unei clauze contractuale se determina in raport cu prevederile legale in vigoare la data incheierii contractului, rezulta ca dispozitiile legale indicate anterior si pe care reclamantul sustine ca banca le-ar fi incalcat la incheierea contractelor, in materie de dobanda, nu sunt incidente in cauza si nu pot fi avute in vedere la solutionarea pretentiilor deduse judecatii, pentru simplul motiv ca aceste reglementari nu existau la momentul avut in vedere, adica la anul 2008. Fiind reglementari ulterioare incheierii contractelor nu se poate stabili nulitatea unei clauze prin raportare la aceste reglementari. Nu se confunda, asadar, problema nulitatii clauzelor din contractele de credit cu problema unei adaptari sau modificari ulterioare a contractelor, pe calea unor acte aditionale, in raport cu noile dispozitii legale, respectiv sunt cele instituite prin O.U.G. nr. 50/2010.
In continuare, parata a mentionat ca, potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca creeaza in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. In speta, reclamantul se prevaleaza atat de Anexa la lege, cat si de criteriile generale prevazute la art. 4. Evident insa, in masura in care o clauza contractuala se incadreaza in una dintre categoriile prevazute in Anexa, nu mai este necesara calificarea acelei clauze pe baza criteriilor generale prevazute de art. 4.
De aceea, pentru a determina clar limitele si conditiile judecatii cererii de chemare in judecata, instanta va trebui sa stabileasca mai intai daca si in ce masura clauzele considerate abuzive se incadreaza sau nu in Anexa la Legea nr. 193/2000. Daca o asemenea incadrare nu este posibila, calificarile facute de reclamant sunt fortate, artificiale si nu pot fi retinute, inseamna ca, practic, discutia pentru fiecare clauza pretins abuziva se va purta cu privire la aplicabilitatea sau inaplicabilitatea in speta a conditiilor generale prevazute de art. 4 din lege.
Parata a aratat ca in niciunul dintre contractele incheiate si anexate actiunii introductive de instanta nu se stipuleaza, nici direct, nici indirect, faptul ca banca ar putea sa modifice clauzele contractuale la care consumatorii, in calitate de imprumutati, si-au exprimat consimtamantul. Faptul ca, de exemplu, dobanda indicata in contract se modifica pe parcursul executarii acestuia este o consecinta a caracterului variabil al dobanzii, astfel cum aceasta a fost stipulata la momentul incheierii contractului. In realitate, ceea ce se modifica este cuantumul dobanzii, iar nu clauza contractuala referitoare la dobanda, ca urmare a aplicarii clauzelor contractuale agreate de parti, care prevad faptul ca dobanda aplicabila in contract este o dobanda variabila, deci fluctuanta. Tot astfel, in cazul comisioanelor, ceea ce se modifica este cuantumul comisioanelor, iar nu clauza contractuala referitoare la comisioane.
Prin urmare, niciunul dintre contractele care fac obiectul prezentei actiuni nu prevede dreptul bancii de a modifica in mod unilateral vreo clauza contractuala. Toate modificarile care au aparut pe parcursul derularii contractului in raporturile dintre parti sunt exclusiv rezultatul aplicarii efective a clauzelor contractuale, astfel cum acestea au fost convenite si asumate de catre cele doua parti contractante.
Parata a invocat prevederile art. 1 lit. b din Anexa la Legea nr. 193/2000, aratand ca nici aceasta dispozitie legala, la care reclamantul face trimitere indirect, nu este incidenta in cauza, deoarece niciuna dintre clauzele contractuale criticate de reclamantul nu obliga pe consumator la suportarea unor conditii contractuale despre care nu a avut posibilitatea reala sa ia cunostinta la data semnarii contractului. Astfel, reclamantul a cunoscut faptul ca dobanda stipulata in contract este o dobanda variabila, fluctuanta, creditul fiind supus unor comisioane de acordare/acordare si gestiune, iar modalitatea de calcul a fost expres prevazuta in contract.
In acest sens, anterior semnarii contractelor, reclamantul a putut consulta clauzele acestuia, au avut posibilitatea de a analiza si studia cu atentie fiecare dintre clauze, pentru a aprecia daca acestea corespund sau nu intereselor acestora, sau, dimpotriva, incalca aceste interese. Daca reclamantul ar fi ajuns la concluzia ca unele dintre clauzele criticate nu corespund intereselor sau drepturilor acestora, ar fi putut opta pentru a nu incheia acele contracte, realizandu-si obiectivele si necesitatile de creditare fie prin intermediul altor produse de gen pe care le oferea OTP la acel moment, fie de la alte institutii bancare care ar fi putut, din perspectiva sa, sa vina mai mult in intampinarea nevoilor consumatorilor.
In orice caz, reclamantul a avut posibilitatea reala, concreta, de a lua cunostinta despre fiecare dintre clauzele cu privire la care ar fi avut nelamuriri sau dubii. Imprejurarea ca acest consumator a cerut sau nu lamuririle necesare, nu mai este o problema care sa tina de caracterul abuziv al clauzei, ci de modul in care aceasta a inteles sa isi apere propriile interese si de diligentele depuse in acest sens. In concluzie, posibilitatea reala de a cunoaste toate conditiile contractuale a existat, reclamantul a avut la dispozitie suportul necesar din partea bancii in acest sens, precum si bagajul de cunostinte necesar, avand in vedere profesia acesteia, nu au solicitat sub nicio forma completarea sau modificarea clauzelor contractuale si a ales sa contracteze imprumuturile in conformitate cu ofertele puse la dispozi?ie.
Referitor la art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, in mod constant, in cadrul analizei fiecareia dintre clauze, reclamantul ia in discutie o pretinsa rea-credinta a bancii in ceea ce priveste modul in care au fost concepute clauzele contractuale.
In primul rand, contractele au fost incheiate cu respectarea intocmai a cadrului legal in vigoare la data incheierii lor, care nu cunostea limitarile si interdictiile instituite ulterior, abia prin O.U.G. nr. 174/2008. In al doilea rand, contractul in discutie este in deplina concordanta cu practicile bancare generalizate in perioada de referinta in care a fost incheiat, respectiv 2008, cand creditul in Romania a cunoscut o expansiune extraordinara, pe fondul unei cresteri economice bazate in special pe operatiuni speculative pe piata imobiliara si pe o exacerbare a consumului. Asadar, nu poate fi vorba de reaua-credinta a bancii care, la incheierea contractului cu reclamantul nu a facut altceva decat sa tina seama de prevederile legale si practicile bancare curente.
Ca si concluzie generala, parata a solicitat sa retineti faptul ca din punct de vedere subiectiv, pozitia acesteia pe piata serviciilor bancare in perioada de referinta a fost una corecta, care s-a incadrat in comportamentul normal si firesc in contextul economic dat, fiind respectate atat dispozitiile legale, cat si practicile bancare generalizate in sistem. Din acest punct de vedere, evident nu poate fi vorba de rea-credinta, deoarece clauzele criticate de reclamant din contractele incheiate cu parata nu aveau nimic exorbitant in raport cu clauzele general practicate in sistemul bancar in perioada respectiva.
In continuare, parata a sustinut ca dreptul bancii de a modifica unilateral dobanda nu este abuziv. In acest sens, a aratat ca, prin contract s-a prevazut expres faptul ca dobanda aplicabila imprumutului este o dobanda variabila. Fiind vorba despre o dobanda variabila, de esenta acesteia este inregistrarea unor fluctuatii, a unor modificari fie in sensul cresterii ei, fie in sensul reducerii. Acest aspect a fost cunoscut si agreat de catre ambele parti, atat de catre consumatori, cat si de catre banca la momentul incheierii contractului.
De asemenea, desi reclamatul critica faptul ca banca avea dreptul de a modifica in mod unilateral dobanda, nu trebuie pierdut din vedere faptul ca aceasta modificare opera nu ca urmare a vointei unilaterale si arbitrale a bancii, ci ca urmare a punerii in aplicare, a executarii clauzei contractuale care prevede ca dobanda aplicabila contractului este variabila, potrivit acordului partilor, in functie de anumiti factori.
Totodata, este important sa se faca o departajare clara intre ceea ce inseamna dobanda variabila si dreptul unilateral al bancii de a modifica dobanda, pe de-o parte, si modul in care aceasta prevedere contractuala a fost efectiv pusa in executare. Astfel, din moment ce partile au agreat prin contract ca, incepand cu un anumit moment, dobanda care li se va percepe nu va avea un caracter fix, ci va fluctua in functie de anumiti factori, este evident faptul ca ace?tia, semnand contractul, si-au exprimat consimtamantul fata de aceste prevederi (art. 969 C.civ. in vigoare la incheierea contractelor).
Practic, reclamantul critica faptul ca banca ar fi modificat dobanda (dar nu oricum, ci facand aplicarea clauzelor contractuale care ii permiteau sa procedeze astfel, in conditiile acolo mentionate), in mod unilateral, adica fara sa ceara opinia imprumutatilor asupra acestei modificari. O astfel de critica este vadit neintemeiata din moment ce, pe de-o parte, debitorii si-au exprimat consimtamantul la aceste modificari ale dobanzii (in sensul cresterii sau reducerii ei) inca de la momentul incheierii contractului. Este firesc ca banca, in cazul dobanzii variabile, sa aiba initiativa modificarii acesteia, in conditiile variatiei indicilor de referinta, dobanda fiind unul dintre elementele esentiale ale contractului de credit, in lipsa caruia banca nu ar fi incheiat contractul, reprezentand practic „fructul civil” al sumei imprumutate.
In realitate, ceea ce reclamantul critica, insa doar la nivel principial, nu este dreptul bancii de a modifica unilateral dobanda, drept care decurge, asadar, din esenta variabila a dobanzii, ci este modul in care a fost efectiv aplicata clauza contractuala care stabilea dobanda variabila, nemultumirea reclamantei provenind din faptul ca dobanzile au crescut.
Parata a invocat prevederile pct. 1 lit. a alin. 1 din Anexa la Legea nr. 193/200, mentionand ca acest text din lege a constituit premisa legalitatii practicilor bancare prin care s-au stipulat in contractele de credit dobanzi variabile. Desi textul are in vedere strict aspectul referitor la notificarea modificarii dobanzii, este neindoielnic faptul ca premisa (ipoteza) de la care porneste este aceea a legalitatii dobanzii variabile si a dreptului bancii de a modifica rata dobanzii. Prin urmare, este evident faptul ca nu poate fi calificata ca fiind abuziva clauza prin care se stabileste in contractele de credit o dobanda variabila si dreptul bancii de a modifica aceasta dobanda, pentru ca insasi Legea nr. 193/2000, in vigoare la data incheierii contractelor, admitea posibilitatea incheierii unor asemenea contracte, precum si dreptul unilateral al institutiei de credit de a modifica dobanda.
In ceea ce priveste negocierea clauzelor contractuale referitoare la dobanda, parata a aratat ca nu este vorba despre clauze impuse consumatorilor. Astfel: a) la momentul incheierii contractelor de credit exista o varietate de produse de creditare, selectia apartinand consumatorului in functie de varianta cea mai avantajoasa. Existenta unor produse predefinite si a unor contracte de credit standardizate nu afecteaza libertatea imprumutatului de a opta pentru un anumit tip de dobanda si nici nu poate duce la concluzia caracterului nenegociabil al clauzei, optiunea clientului fiind liber exprimata; b) prin completarea cererilor de creditare persoanele interesate au optat pentru un anumit produs care corespundea intereselor proprii; c) conditiile generale aplicabile contractelor de credit prevad care sunt conditiile si consecintele fiecarui tip de dobanda si totodata modul in care variaza, acestea fiind analizate de catre imprumutati; d) conditiile de creditare specifice fiecarui contract, astfel cum au fost selectate de fiecare client sunt mentionate in contractul semnat de acesta si particularizate in functie de optiunile personale.
In concluzie, consumatorul a optat pentru un anumit tip de dobanda, iar optiunea acestuia a fost pentru incheierea unor contracte de credit cu dobanda variabila, in valuta CHF, fiind liber exprimata. Prin urmare, nu se poate considera ca ar fi indeplinita conditia prevazuta la art. 4 din Legea nr. 193/2000, in sensul ca «dobanda variabila » ar fi fost impusa clientilor bancii, deoarece acestia aveau posibilitatea de a opta pentru un alt produs de creditare (de exemplu contractul de credit cu dobanda fixa, in valuta sau lei, pe toata durata creditarii).
De asemenea, nu se poate retine faptul ca, in materie de creditare, clauza privind dobanda variabila ar fi o clauza abuziva, in sensul ca ar crea un dezechilibru semnificativ intre partile contractate, pentru urmatoarele argumente :
a) Constituie clauze abuzive fie cele care sunt prevazute in Lista anexa la Legea nr. 193/2000, fie clauzele contractuale care pot fi considerate abuzive prin efectele produse. Chiar daca enumerarea nu este limitativa, in sensul ca, potrivit art. 4 alin. 4, clauzele mentionate in Anexa au semnificatia unor exemple, este de retinut ca lista nu cuprinde si clauza referitoare la dobanda variabila. Pe de alta parte, chiar noile modificari intervenite la sfarsitul anului 2008 permiteau in continuare comerciantilor folosirea unor dobanzi variabile. Asadar, clauza privind dobanda variabila nu numai ca nu poate fi considerata in sine drept o clauza abuziva, dar chiar este recunoscuta de legislatia in vigoare si reglementarile comunitare ca fiind o clauza valabila, frecvent utilizata in practica bancara.
b) Clauza privind dobanda variabila nu poate fi considerata, prin efectele ei, ca ar crea «un dezechilibru semnificativ intre partile contractante», deoarece, prin natura ei, ea nu actioneaza doar in mod unilateral, in favoarea bancii, ci in mod «bilateral», in sensul ca dobanda poate fie sa creasca, fie sa scada. Dobanda variabila are, pe de-o parte, avantajul de a ofera pe intreg parcursul creditarii cea mai buna dobanda in functie de conditiile pietei, permitand consumatorilor sa beneficieze de scaderi de dobanda si, pe de alta parte, de a preintampina pierderile inerente unei modificari intempestive a costurilor de finantare; o dobanda fixa prezinta in mod cert avantajul platii unei rate fixe pe toata durata contractului, dar are dezavantajul de a nu putea fi modificata in functie de evolutia viitoare a conditiilor de piata. Asadar, in sine, dobanda variabila nu poate fi considerata ca fiind o clauza abuziva.
c) In ceea ce priveste structura dobanzii variabile, teoretic, aceasta poate sa varieze in functie de un singur indice (EURIBOR, LIBOR, ROBOR) sau in functie de mai multi factori care influenteaza costurile resurselor Bancii, precum: conditiile pietei monetare, costurile generate de prevederi legale/administrative, care deriva din nivelul si remunerarea rezervelor minime obligatorii, costul cu provizionarea obligatorie si costurile de refinantare pe piete si nivelul mediu al dobanzii aferente depozitelor atrase de catre Banca. Concret, aceste modificari au respectat intru-totul mecanismul agreat prin contract, fiind determinate de modificarea factorilor care influenteaza costurile resurselor OTP. Parata a precizat faptul ca aceasta era o practica bancara generalizata si permisa, in conditiile in care nu exista nicio dispozitie legala de natura sa limiteze sau sa interzica un asemenea mod de calcul al dobanzii variabile in raport cu mai multi factori. Mai mult, acestia constituiau factori obiectivi, neavand niciun temei asertiunea reclamantei in sensul ca modificarea s-ar face discretionar de catre banca.
Cu privire la buna-credinta a bancii, parata a aratat ca, in executarea clauzei privind dobanda variabila, s-au respectat intocmai clauzele contractuale, in sensul ca: banca a afisat la sediul sau toate modificarile intervenite; banca a comunicat imprumutatilor prin adrese scrise si extrase de cont toate modificarile intervenite. Pe cale de consecinta, clauza care prevede aplicarea unei dobanzi variabile in contractele de credit, nu are caracter abuziv si nu contravine prevederilor art. 4 din Legea nr. 193/2000.
Prin contractul incheiat, partile au agreat ca dobanda perceputa incepand de la un anumit moment contractual, sa devina, din fixa, variabila. Aceasta a fost intelegerea partilor, iar, potrivit art. 969 din Codul civil de la 1864, in vigoare la momentul incheierii contractelor de credit: „Conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante.” In aceste conditii, partile, in deplina cunostinta de cauza, au agreat ca dobanda aplicabila contractului sa fie variabila, aceasta fiind vointa lor. Astfel, este inadmisibil ca, dupa 7 ani de la incheierea contractelor, una dintre parti, in speta, debitorul, sa revina asupra consimtamantului pe care l-au exprimat valabil la incheierea contractelor, nemultumit fiind, de fapt, de aplicarea unor clauze contractuale pe care ei insasi le-au agreat.
In mod cert, daca indicatorii obiectivi care influenteaza fluctuatiile dobanzii ar fi cunoscut o astfel de evolutie, incat dobanda sa scada fata de nivelul pe care il avea la data incheierii contractului, debitorii nu ar fi avut obiectiuni fata de aceasta modificare si nu ar fi apreciat clauza in temeiul careia s-a produs aceasta modificare, ca fiind abuziva. In concluzie, faptul ca debitorii sunt nemul?umi?i de evolutia pe care a cunoscut-o nivelul dobanzii pe parcursul derularii contractului nu este de natura a intemeia caracterul abuziv al clauzei care confera caracter variabil al dobanzii.
Parata a sustinut ca varia?ia dobanzii nu este exclusiv influen?ata de politica bancii, ci are in vedere „valoarea dobanzii de referin?a pentru fiecare valuta”, factor obiectiv, independent de voin?a furnizorului de servicii financiare. Interpretarea pct. 5.2 din contract trebuie sa se faca prin raportare la integralitatea acestui punct si nu defalcat pe fraze componente, pentru a evita riscul unor „interpretari” trunchiate, fara acoperire contractuala sau legala.
Astfel, prin circumstan?ierea elementelor care-i permit bancii modificarea unilaterala a dobanzii curente contractuale, prin indicarea unui criteriu care sa-i dea bancii acest drept, aceasta clauza nu incalca prevederile legale incidente in materie, nefiind de natura sa il prejudicieze pe consumator. Aceasta clauza care a dat dreptul imprumutatorului de a modifica unilateral dobanda a fost raportata la un indicator precis, individualizat, acest factor fiind valoarea dobanzii de referin?a pentru fiecare valuta.
Dupa intrarea in vigoare a O.U.G. nr. 174/2008, modificarea clauzelor contractuale, deci si a celor legate de dobanda, nu a mai fost posibila decat prin semnarea unui act adi?ional la contractul de credit. A?adar, incepand cu data de 27.12.2008, modificarea unilaterala a ratei dobanzii nu a mai fost posibila, fiind prohibita expres de lege si nici nu a fost practicata de catre societatea parata in raport cu clien?ii sai.
De asemenea, clauza cuprinsa in contractul de credit incheiat, reglementand posibilitatea bancii de a ajusta rata dobanzii in func?ie de politica bancii, nu indepline?te niciuna dintre aceste condi?ii cumulative, dupa cum urmeaza: clauza a fost negociata, clauza nu creeaza un dezechilibru intre drepturile si obliga?iile par?ilor; clauza referitoare la rata dobanzii nu este contrara cerin?elor bunei-credin?e.
Clauzele contractului de credit nu se regasesc printre exemplele de clauze abuzive prevazute la pct. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercian?i si consumatori. Din prevederile contractului de credit, rezulta in mod evident atat faptul ca institu?ia parata a oferit imprumutatului posibilitatea de a analiza clauzele contractuale, cat si buna-credin?a a institu?iei sale, din moment ce acesta a avut posibilitatea de a studia clauzele contractuale inainte de semnarea contractului avand posibilitatea sa renun?e la semnarea acestora. De aici, rezulta ca par?ile contractante au ac?ionat de pe pozi?ie de egalitate in raportul comercial, neexistand niciun dezechilibru/niciun tratament preferen?ial vreunei par?i semnatare a contractului de credit.
In ceea ce prive?te formula de calcul a ratei dobanzii si a?a-zisa „majorare” a marjei bancii, parata a arata ca in contractul incheiat de par?i, in forma ini?iala a acestuia nu exista nicio referire la o asemenea formula de calcul, iar legisla?ia in vigoare la acel moment nici nu impunea o asemenea formula de calcul pentru tipul de produs de creditare contractat de reclamant. Astfel, Legea nr. 193/2000 nu con?ine nicio referire la necesitatea stabilirii in contract a unei anumite formule de calcul a ratei dobanzii, impunand numai ca prevederile contractuale sa fie redactate intr-un limbaj clar, precis si concis.
Reclamantul s-a aflat in eroare atunci cand au luat ca reper no?iunea de „marja” a bancii, aceasta no?iune fiind introdusa abia prin O.U.G. nr. 50/2010. Dobanda era raportata la un indice de referin?a, insa nu era alcatuita dintr-o marja fixa si un indice de referin?a, neexistand nicio clauza contractuala care sa sustina aceste afirma?ii ale reclamantului. In plus, dobanda are caracteristicile unui element negociat al contractului, fiind asumat de catre partile semnatare prin semnare, fiind de altfel criteriul esen?ial avut in vedere de client la momentul semnarii contractului. O eventuala formula de calcul a dobanzii ar trebui agreata de ambele par?i contractante, astfel incat sa fie respectat principiul echita?ii.
Mai mult decat atat, algoritmul solicitat de catre reclamant a fi utilizat, prin aplicarea unei formule de calcul a ratei dobanzii compuse din marja fixa de la momentul incheierii contractului + indice de referin?a, nu are nicio baza legala sau contractuala in conditiile in care, la momentul acordarii creditului, legisla?ia in vigoare nu prevedea in sarcina creditorilor men?ionarea dobanzii ca fiind compusa din marja + indice de referin?a sau o periodicitate la care banca era obligata sa actualizeze rata de dobanda.
Interpretarea reclamantului in sensul na?terii unei obliga?ii in sarcina bancii de aliniere a contractului de credit incheiat, anterior datei de 21.06.2010, la rigorile O.U.G. nr.50/2010 prin preluarea unei marje fixe stabilite prin contractul ini?ial si raportarea/adaugarea cota?iei LIBOR apare ca lipsita de temei juridic, fiind totodata de natura sa afecteze echilibrul contractual creat prin dispozi?iile agreate la momentul incheierii contractelor de creditare.
Clauzele referitoare la dobanzi si comisioane sunt elemente care determina costul total al creditului si impreuna cu marja de profit formeaza pre?ul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor care transpun Directiva 93/19/CEE nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pre?ului sau al remunera?iei, cu condi?ia ca aceste clauze sa fie clar si inteligibil exprimate.
Parata a precizat ca, in raport de prevederi art. 6 din Legea nr. 193/2000, in situa?ia in care instan?a constata caracterul abuziv al unor clauze contractuale, acele clauze nu isi vor mai produce efecte in privin?a consumatorului. Parata a sustinut ca nicio prevedere legala nu permite instan?ei sa modifice o clauza contractuala in sensul dorit de una dintre par?i, intrucat s-ar aduce atingere principiului liberta?ii contractuale. Nici jurispruden?a comunitara nu legitimeaza o astfel de abordare a intereselor consumatorului din partea instan?elor na?ionale. Din interpretarea hotararii C26/13 in cauza Kasler reiese ca problema inlocuirii unei clauze abuzive nu se pune decat in cazul in care un contract nu ar mai putea sa existe dupa eliminarea clauzelor abuzive, iar pentru inlocuirea unei clauze cu o alta cu un con?inut diferit este necesar ca legisla?ia interna sa cuprinda o dispozi?ie legala cu caracter supletiv, ceea ce legisla?ia romana nu cuprinde.
Dat fiind principiul inscris la art. 969 C.civ, singura posibilitate conferita instan?ei este aceea de a inlatura o clauza din contract, iar nu de a stabili o anumita formula de calcul a dobanzii. Decisiva sub acest aspect este hotararea CJUE pronun?ata in cauza C618/10 unde se arata ca art. 16 din Directiva 93/13 trebuie interpretat in sensul ca se opune unei reglementari a unui stat membru care permite instan?ei na?ionale, atunci cand constata caracterul abuziv al unei clauze contractuale, sa completeze respectivul contract, modificand con?inutul acelei clauze. In concluzie, instan?a nu poate stabili pre?ul contractului, respectiv dobanda imprumutului la nivelul solicitat de una din par?i in lipsa unui acord al par?ilor si al negocierii efective a acestora, par?ile fiind singure in masura sa decida sub acest aspect.
In continuare, parata a mentionat ca, potrivit prevederilor contractuale, mecanismul de acordare ?i rambursare a creditului este urmatorul: Clientul deschide un cont in CHF la banca (acest fapt este dovedit prin extrasele de cont ale fiecarui reclamant, depuse la dosar, in care se indica numarul contului in care apare men?iunea CH ?i precizarea „valuta CHF (Swiss franc)”; Banca vireaza suma imprumutata in CHF in contul respectiv (acest fapt este dovedit prin art.1 din contractul de credit, prevedere care este confirmata de extrasele de cont ale fiecarui reclamant, depuse la dosar); Din contul respectiv suma creditului este transferata direct vanzatorului imobilului cumparat de imprumutat, conform condi?iilor agreate prin contractul de vanzare-cumparare dintre ace?tia (acest fapt este dovedit prin art. 4.2 din contractele de credit)”; Rambursarea se face in moneda in care s-a acordat creditul (CHF), pe care imprumutatul o procura la libera sa alegere, fie de pe pia?a (de la casele de schimb, de la alte banci etc.), fie prin cumpararea de CHF de la banca imprumutatoare.
Prin urmare, in spe?a nu este vorba despre credite care ar fi doar „denominate” in CHF, cum se incearca in mod voit ?i tenden?ios sa se induca ideea in cererea de chemare in judecata. Denominat inseamna ca suma creditului a fost inregistrata ?i calculata in valuta creditului (CHF), dar tragerea creditului (adica, suma efectiv primita de client) ?i restituirea creditului prin plata ratelor s-ar face in moneda na?ionala.
Aceasta este, de altfel, diferen?a esen?iala dintre situa?ia dedusa judeca?ii in acest dosar ?i situa?ia: din Ungaria, vizata prin hotararea CJUE din 30 aprilie 2014, pronun?ata in cauza C - 26/13, Kásler impotriva bancii sau din Croa?ia vizata prin sentin?a din 04.07.2013 a Tribunalului Comercial Zagreb. In timp ce in Ungaria ?i Croa?ia peten?ii au primit imprumutul in moneda na?ionala (forin?i, respectiv kuna), numai denominarea creditului facandu-se prin raportarea la CHF cu titlu de referin?a, in Romania, Regulamentul BNR nr. 4/2005 prevede ca pot fi efectuate opera?iuni, in mod liber, fie in moneda nationala (leu), fie in valuta, cu limitarile prevazute in mod expres.
Prin urmare, in virtutea principiului nominalismului monetar, sunt intru-totul valabile clauzele contractuale incriminate care stabilesc ca imprumutatul restituie exact ce ?i cat a luat cu imprumut, in moneda in care s-a acordat (CHF). Clauzele incriminate de reclamant, ce prevad rambursarea in moneda in care s-a acordat creditul (franci elve?ieni - CHF) nu sunt nelegale/abuzive, ci constituie doar o aplica?ie a principiului nominalismului monetar. Astfel, nu este vorba despre o sarcina plasata nelegal/abuziv asupra consumatorului (debitor), ci despre o consecin?a fireasca a principiului nominalismului monetar, care inseamna, in esen?a, ca, daca s-a primit 1 CHF, atunci legal trebuie rambursat tot 1 CHF, indiferent de fluctua?iile cursului de schimb CHF/RON dintre momentul acordarii ?i cel al rambursarii imprumutului. Cu alte cuvinte, debitorul trebuie sa restituie bancii creditul in valuta (ca moneda) ?i in cuantumul (ca suma) in care acesta a fost tras. Nu este vorba, deci, despre un comportament ilicit al bancii, ci doar de aplicarea unei norme legale.
Aceasta regula poate sa fie ?i in favoarea debitorului daca intre data acordarii ?i cea a rambursarii creditului cursul de schimb valutar (CHF/RON) se depreciaza (ceea ce s-a ?i intamplat, de exemplu, in cazul clien?ilor care au contractat credite in anul 2006, care in anul 2007 au beneficiat de scaderea cursului CHF/RON in anul 2007 fa?a de anul 2006, cand au contractat creditul – in acest sens la 15.20.2006 cursul era de 1CHF= 2,2147 RON, in timp ce la 15.20.2007 1 CHF= 2,0004 RON.
Dimpotriva, ar fi o incalcare a principiului nominalismului monetar, consacrat legal, ca banca sa fie obligata ca, de?i a acordat creditul intr-o moneda straina (CHF), sa fie constransa sa primeasca moneda na?ionala (RON), la un curs de schimb stabilit aleatoriu ?i unilateral (?i anume, cel aplicabil la data contractarii creditului, a?a cum solicita reclamant), ce ar conduce, in fapt, la rambursarea catre banca a unei sume diferite decat cea primita de reclamant. Astfel, constituind o aplicare a unui principiu legal (al nominalismului monetar), clauzele contractuale incriminate sunt exceptate de la controlul instituit de Directiva 93/13/CEE ?i de Legea nr. 193/2000
In cererea de chemare in judecata se sus?ine ca ar fi indeplinite condi?iile legale pentru calificarea clauzelor incriminate drept abuzive, conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre profesionisti si consumatori. Aceste sus?ineri nu ?in insa cont de prevederile de excep?ie din cuprinsul art. 4 alin.6 din aceea?i Lege nr. 193/2000, potrivit carora „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil”. Faptul ca moneda in care se face rambursarea unui imprumut ?ine de obiectul principal al contractului este dincolo de orice dubiu.
In acela?i sens, parata a aratat faptul ca in Hotararea din 30 aprilie 2014 pronun?ata in cauza Kásler, CJUE a aratat ca „?inand seama ?i de caracterul derogatoriu al articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 ?i de cerin?a unei interpretari stricte a dispozi?iei respective care rezulta din acesta, clauzele contractuale care se circumscriu no?iunii „obiectul principal al contractului”, in sensul acestei dispozi?ii, trebuie in?elese ca fiind cele care stabilesc presta?iile esen?iale ale acestui contract ?i care, ca atare, il caracterizeaza.”
In aceste condi?ii, parata a considerat ca este gre?it sa se treaca direct la analiza conditiilor de fond privind calificarea clauzelor drept abuzive, a?a cum se face in cuprinsul cererii de chemare in judecata. In concluzie, din coroborarea celor de mai sus rezulta ca prevederile contractuale referitoare la moneda in care creditul se acorda ?i este rambursat, reprezinta elemente esen?iale in raport cu obiectul principal al contractului. Exprimarea clara ?i inteligibila a clauzelor incriminate, care nu spun altceva decat ca imprumutatul va rambursa creditul in aceea?i moneda in care l-a primit (adica in CHF) este dincolo de orice dubiu. Intr-un contract in care imprumutatul a optat sa primeasca imprumutul in CHF, nu poate fi de conceput ca acesta sa nu fi in?eles cu ajutorul gandirii logice clauzele care stipulau ca trebuie sa dea inapoi exact ce ?i cat a primit, mai ales ca, dupa cum se vede, clauzele anterior men?ionate nu au fost redactate intr-un limbaj abscons sau sofisticat, fiind dimpotriva pe deplin clare ?i inteligibile. De altfel, prin cererea de chemare in judecata nici nu se invoca lipsa limbajului clar si inteligibil, ci se incrimineaza pur si simplu existenta clauzelor.
In aceste condi?ii, clauzele contractuale ce stabilesc rambursarea creditului in aceea?i moneda in care s-a acordat nu pot face obiectul evaluarii naturii abuzive pe temeiul art. 4 alin. 6 din aceea?i Lege nr. 193/2000, intrucat, astfel dupa cum a aratat CJUE in Hotararea Kásler „articolul 4 alineatul 2 din Directiva 93/13 (transpus in dreptul roman prin art. 4 alin. 6 din aceea?i Lege nr. 193/2000) prevede astfel o excep?ie de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive care este prevazut in cadrul sistemului de protec?ie a consumatorilor pus in aplicare prin aceasta directiva…”.
Parata a aratat ca, oricum, in spe?a nu sunt indeplinite nici condi?iile cumulativ prevazute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 pentru calificarea drept abuzive a clauzelor incriminate. Astfel, sunt nefondate sus?inerile reclamantului ca respectivele clauze contractuale privind moneda creditului nu ar fi fost negociate in mod direct cu acesta. Din moment ce oferta bancii cuprindea si alte tipuri de credite, in alte monede, iar reclamantul a ales un anumit tip de credit in CHF, el insu?i solicitand bancii acordarea unui credit in CHF, apare de nein?eles ini?iativa acestuia de a acuza banca ca nu a negociat clauzele privind moneda in care se acorda ?i se ramburseaza creditul. De asemenea, nu s-a adus nici o dovada ca, anterior sau la momentul semnarii contractelor de credit, reclamantul ar fi invocat caracterul abuziv/neclar al clauzelor incriminate sau ar fi transmis o contraoferta bancii.
De asemenea, prin cererea de chemare in judecata se incearca acreditarea ideii de rea-credin?a a bancii ce s-ar traduce prin faptul ca, la data incheierii contractului de credit in litigiu, aceasta ar fi ?tiut ca cursul de schimb RON/CHF se va majora semnificativ (ba chiar ar fi cauzat aceasta majorare) ?i, cu toate acestea, ar fi ascuns/nu ar fi informat reclamantul despre aceasta perspectiva care, in opinia reclamantului, se impunea ca veritabila „certitudine” la momentul acordarii creditelor in cauza.
Cu titlu preliminar, se impune a se face precizarea ca, la nivel strict juridic, reaua-credin?a invocata ca temei intr-o ac?iune in constatarea nulita?ii absolute a unor clauze contractuale se impune a fi analizata prin raportare la momentul incheierii contractului de credit in litigiu ?i conduita unui subiect de drept determinat, care este parte intr-un proces (in spe?a, O.B.R. S.A., care a fost parte la integralitatea contactului de credit la momentul acordarii acestuia).
Astfel, afirma?ia ca O.B.R. S.A. ar fi ?tiut la momentul acordarii creditelor in litigiu despre dublarea viitoare a cursului de schimb RON/CHF este absurda ?i lipsita de orice fundament probatoriu Fiind un element ce ?ine de raspunderea personala, este in sarcina celui care o invoca sa dovedeasca reaua-credin?a a unui subiect de drept determinat la momentul asumarii clauzei contractuale pretins nule. De asemenea, la fel de nefondate sunt sus?inerile din cuprinsul cererii de chemare in judecata ca O.B.R. S.A. ar fi ascuns/ar fi indus in eroare/nu ar fi informat clien?ii despre posibilitatea modificarii in viitor a cursului valutar CHF/RON.
Parata a aratat ca este important de subliniat in aceasta privin?a ca legisla?ia in vigoare in perioada 2008 in care s-a acordat creditul in litigiu (O.G. nr. 21/1992, Codul Consumului etc.) cuprindea numai prevederi de ordin general cu privire la informarea consumatorilor in legatura cu caracteristicile produselor ?i serviciilor. Nici O.G. nr. 21/1992, nici Codul Consumului, nici Regulamentul BNR nr.3/2007, nici vreo alta reglementare in vigoare la momentul 2006-2008 nu prevedeau o obliga?ie expresa a furnizorului de servicii de a informa debitorul in mod particular asupra riscului valutar.
In acest sens, a precizat ca obliga?ia de informare presupune pe de o parte (i) de?inerea de catre debitorul obliga?iei a unor informa?ii pertinente (apte sa influen?eze consim?amantul celeilalte par?i) ?i, pe de alta parte, (ii) ignoran?a creditorului sa fie legitima (sa nu ii fie imputabila). Parata a sustinut ca banca nu avea cum sa cunoasca evolu?ia ulterioara a cursului de schimb CHF/RON la data incheierii contractelor de credit, atat banca, cat ?i clientul fiind pe aceea?i pozi?ie de cunoa?tere in legatura cu riscul valutar respectiv. In acest context este evident ca banca nu putea furniza clientului informa?ii pe care ea insa?i nu le de?inea.
Pe de alta parte, clientul nu se poate prevala de propria ignoran?a. In primul rand, pentru ca riscul valutar nu este un element abscons, sofisticat in cazul unui credit pe care clientul insu?i alege sa il ia in moneda straina. Riscul valutar este un element inerent intr-un contract de credit luat in moneda straina, dupa cum riscul infla?iei este de esen?a unui credit luat in moneda na?ionala. Riscul valutar este un element general cunoscut consumatorului, fiind de notorietate pentru oricine ca diferen?ele de curs valutar influen?eaza costurile de zi cu zi, in general pre?ul multor produse vandute in Romania fiind stabilit in euro ?i platit in lei (telefon, servicii de turism, autoturisme, servicii de transport aerian etc.).
In al doilea rand, obliga?ia de informare a unui furnizor nu poate substitui obliga?ia proprie a clien?ilor de a se informa. Esen?ial in spe?a este ?i faptul ca reclamantul ?i-a reiterat angajamentul de a rambursa imprumutul in CHF in cadrul unor acte in forma autentica in fa?a notarilor publici (este vorba de contractele de ipoteca imobiliara incheiate pentru garantarea rambursarii creditului, in care se men?ioneaza expres ca suma garantata este suma luata cu imprumut in CHF + dobanzile, comisioanele aferente, conform contractului de credit semnat). Or, in condi?iile in care, in cuprinsul incheierii de autentificare a fiecarui contract de ipoteca, notarul public atesta ca dupa citirea actului, par?ile au consim?it la autentificarea acestuia, afirma?ii formulate dupa ?ase/zece ani ca de fapt semnatarii nu ar fi cunoscut la ce se obliga sunt cu totul lipsite de temei.
Oricum in spe?a, O.B.R. S.A. nu s-a limitat la a informa in mod generic reclamantul, ci a informat expres asupra riscului fluctuarii cursului valutar. Obliga?ia bancii de informare a clientului la momentul acordarii creditului vizeaza condi?iile de creditare, adica dobanzile, comisioanele sau garan?iile puse in sarcina imprumutatului, posibilitatea deprecierii sau aprecierii unei monede straine neputand fi inclusa in aceasta obliga?ie. Banca este un profesionist ce urmare?te sa isi „vanda” produsele, neputandu-i-se imputa faptul ca nu a adus la cuno?tin?a cocontractantului posibilitatea deprecierii unei valute peste o anumita perioada de timp.
Parata a aratat ca, pe de o parte, cursul valutar fluctueaza indiferent de monedele avute in vedere. Acesta este un aspect notoriu, cunoscut si de cel mai pu?in avizat consumator. Insa nu acesta a fost reclamat in cauza de fata, ci diferen?a dintre cursul de la momentul contractarii si cel ulterior. Or, de?i este de notorietate fluctua?ia cursului monetar, nimeni nu poate sa prevada care vor fi diferen?ele concrete si cu cat acest curs va creste sau va scadea.
Avand in vedere notorietatea aspectului privind fluctua?ia cursului valutar, in acord cu statuarile practicii judiciare, parata a apreciat ca nu era necesara o informare expresa in acest sens a imprumuta?ilor, orice persoana cunoscand ca in condi?iile in care contracteaza un credit in valuta trebuie sa il restituie in aceea?i moneda, iar valuta respectiva poate varia in raport de moneda na?ionala, data fiind perioada mare de timp in care se desfa?oara rela?iile contractuale.
Evolu?ia pie?ei financiare este influen?ata de numero?i factori imprevizibili, neputand fi anticipata, in concret, valoarea cu care o moneda se va aprecia sau deprecia in raport de alta. Simplul fapt ca banca este un profesionist al sistemului financiar bancar nu implica in mod necesar cunoa?terea de catre aceasta a modului cum va evolua cursul valutar, cu atat mai mult cu cat perioada contractuala este una indelungata.
In condi?iile in care un consumator cerceteaza ofertele de pe pia?a sau ale unui singur agent economic si o alege pe cea care ii ofera posibilitatea ob?inerii celei mai mari sume, nu poate fi re?inuta o culpa a societa?ii parate. Nu se poate pretinde unei institu?ii de credit, in mod legitim, sa sfatuiasca un client in sensul neacceptarii unei oferte din portofoliul sau, in condi?iile in care scopul oricarui agent economic este ob?inerea de profit.
Clauzele privind moneda creditului nu creeaza in detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ intre drepturile ?i obliga?iile par?ilor. Ca premisa, ca ?i in cazul bunei-credin?e, analiza condi?iei privind existen?a unui dezechilibru semnificativ intre drepturile ?i obliga?iile par?ilor, in vederea exercitarii controlului privind caracterul abuziv al unei clauze contractuale, se face raportat la momentul realizarii acordului de voin?a al par?ilor, adica la data incheierii contractului de credit. In acest sens, este cu totul eronata abordarea din cuprinsul cererii de chemare in judecata, prin care se incearca dovedirea dezechilibrului contractual nu prin raportare la data acordarii creditului, ci prin reglementari ?i elemente de fapt ulterioare incheierii contractului de credit.
De asemenea, echilibrul/dezechilibrul contractual se apreciaza global, prin raportare la ansamblul drepturilor ?i obliga?iilor tuturor par?ilor In acest sens, se trec sub tacere in mod voit avantajele de care au beneficiat clien?ii la contractarea creditului in CHF, avantaje care trebuie in mod obligatoriu avute in vedere la aprecierea echilibrului contractual de la data acordarii creditului. In perioada acordarii creditelor in CHF, dobanda la imprumuturile in CHF era fara nici un dubiu mai mica decat dobanda la EUR ?i mai ales fa?a de dobanda la RON, o diferen?a de cateva procente la dobanda reprezentand un avantaj important, esen?ial, in derularea unui credit incheiat pe o perioada de 25 de ani, avantaj care fara indoiala a fost luat in calcul de catre debitori in momentul in care au optat pentru un credit in CHF.
Privite in ansamblul lor, drepturile ?i obliga?iile par?ilor apar ca fiind echilibrate: pe de o parte clientul prime?te o suma de bani in CHF cu ajutorul careia cumpara imediat imobilul dorit la o dobanda mai buna decat daca ar fi luat creditul in RON, iar in contrapartida i?i asuma obliga?ia de a rambursa imprumutul in aceea?i moneda in care l-a primit, asumandu-?i posibilele fluctua?ii ale cursului valutar de-a lungul celor douazeci-treizeci de ani de contract. Daca nu dorea sa i?i asume riscul fluctua?iilor cursului valutar, clientul avea posibilitatea sa opteze pentru un credit in RON, pentru care insa dobanda ar fi fost mult mai mare.
In acest context, o clauza contractuala ce prevede ca imprumutatul va restitui creditul in aceea?i moneda in care l-a primit ?ine de insa?i esen?a imprumutului (esen?a consacrata legal prin art. 1578 C.civ. 1864) ?i nu poate crea un dezechilibru semnificativ, in detrimentul consumatorului. Prin urmare, sa stipulezi in contract ca cel imprumutat se angajeaza sa restituie ce ?i cat a primit cu titlu de imprumut este de natura sa asigure un just echilibru intre drepturile ?i obliga?iile par?ilor.
Este, prin urmare, indubitabil, ca fa?a de natura contractului ?i moneda in care reclamantul a ales sa ia creditul, clauzele contractuale care stipulau rambursarea in aceea?i moneda a creditului nu atesta existen?a vreunui dezechilibru contractual. De asemenea, nu pot fi re?inute nici sus?inerile reclamantului ca doar acesta suporta riscul valutar. Modul de formulare a clauzelor contractuale contestate nu conduce la o astfel de concluzie.
In ceea ce priveste capatul de cerere avand ca obiect modificarea contractului de credit conform propunerii unilaterale a reclamantului, parata a aratat ca prin acest capat de cerere se solicita instan?ei sa infranga/limiteze for?a obligatorie a contractelor incheiate de par?i prin obligarea unei par?i sa accepte schimbarile propuse unilateral de cealalta parte, in sensul: modificarii monedei in care se ramburseaza creditul (din CHF, dupa cum prevede contractul) in RON (dupa cum dore?te reclamantul) ?i impunerii unui curs de schimb, neprevazut contractual, dar dorit de reclamant, cu consecin?a scaderii sumelor de bani pe care ace?tia le au de restituit in raport de ce au primit cu titlu de imprumut.
Principiul for?ei obligatorii a contractului este consacrat de art. 969 alin. 1 C.civ. 1864, sub imperiul caruia s-au incheiat contractele de credit in litigiu, principiu fundamental reconsacrat prin art. 1270 C.civ. Componenta esen?iala a for?ei obligatorii a contractului este aceea ca par?ile contractante sunt ?inute sa execute intocmai, una fa?a de cealalta, toate obliga?iile la care s-au angajat ?i sa respecte clauzele contractuale in integralitatea lor. In acest context, for?a obligatorie a contractului se impune nu doar par?ilor, ci ?i instan?elor de judecata, de unde consecin?a ca nu se poate interveni judiciar in contracte, pentru a le modifica sau a dispune incetarea lor, in absen?a unui temei legal expres care sa stabileasca o derogare/excep?ie de la principiul for?ei obligatorii.
Parata a invederat ca nu a identificat in cuprinsul acestei ample ac?iuni temeiul juridic concret in baza caruia se solicita rambursarea creditului in alta moneda decat cea in care s-a acordat (adica, in RON in loc de CHF), nici fixarea („inghe?area”) cursului CHF/RON la nivelurile din momentul contractarii creditului, pentru simplul motiv ca un astfel de temei juridic nu exista. Dimpotriva, exista un temei legal ce permite stipularea in contractele de imprumut ca imprumutatul va restitui „suma numerica aratata in contract” (adica, in cazul de fa?a suma imprumutata in CHF) – art. 1578 C.civ. 1864.
De asemenea, este exclusa teoria impreviziunii in prezentul dosar, avand in vedere ca, potrivit art. 10 din contract, reclamantul a luat la cuno?tin?a de no?iunile de „conversie valutara” si de „curs de schimb valutar”.
In conformitate cu art. 2-4 ale Regulamentului 3/2007, la data acordarii creditului, parata avea in portofoliul de produse atat produse de creditare in lei, cat si produse de creditare in alte valute (Euro, CHF, USD), astfel incat contractarea creditului in alta moneda a ?inut exclusiv de op?iunea reclamantului. Prin urmare, aser?iunile formulate la modul general conform carora bancile ar fi omis sa informeze consumatorul asupra riscului de hiper-valorizare a CHF, asupra faptului ca CHF este o moneda instabila etc., nu pot fi luate in considerare la modul concret, de natura a produce efecte juridice cu caracter sanc?ionator, in contextul in care din contractul de credit rezulta ca obliga?ia de informare asupra riscului valutar a fost indeplinita, iar reclamantul a considerat ca vrea sa contracteze in aceste condi?ii.
Decizia clientului a venit ca urmare a posibilita?ii contractarii creditului intr-un cuantum mai mare decat in cazul unui credit acordat in lei, astfel incat acesta corespundea nevoilor sale la momentul contractarii. A?a cum se men?ioneaza in mod expres in contract, reclamantul poate face pla?i in lei sau in orice valuta dore?te, deci solicitarea denominarii pla?ilor este lipsita atat de obiect, cat si de interes.
In ceea ce prive?te modalitatea de rambursare a creditului, aceasta se face in conformitate cu clauzele din contractul de credit care prevad faptul ca „Rambursarea ratelor lunare se va efectua de catre Client in conturile curente ale Imprumutatului deschise la Banca in aceea?i moneda in care a fost acordat creditul. Clientul poate opta si pentru depunerea sumelor datorate in orice alta moneda pentru care Imprumutatul are deschis un cont curent, Banca avand dreptul sa realizeze conversia valutara incepand cu ora 00 a datei scadentei lunare, folosind cursurile de schimb valutar practicat de Banca la acea data, cu respectarea normelor legale in vigoare. Banca are dreptul la libera alegere a ordinii in care va utiliza disponibilita?ile din conturile deschise in diferite valute, iar utilizarea disponibilita?ilor respective se va face pana la
Rectificare carnet de munca. Dispozitii legale - Sentinta civila nr. 651/LM din data de 13.03.2014
Divort. Exerxitarea autoritatii parintesti - Decizie nr. 503/A din data de 25.09.2014
Atribuire folosinta imobil. O.P. - conditii de admisibilitate - Decizie nr. 404/A din data de 18.07.2014
Rezolutie antecontract de vanzare cumparare - Decizie nr. 607/R din data de 24.11.2014
trafic de droguri - Sentinta penala nr. 9 din data de 22.01.2014
Acordul de recunoa?tere a vinova?iei incheiat de procurorul militar cu inculpatul cercetat pentru savar?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante prev. de art.336 alin.1 C.pen. Amanarea aplicarii pedepsei - Sentinta penala nr. 8 din data de 16.02.2016
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 1230/Ap din data de 30.06.2017
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 771/Ap din data de 04.05.2017
Insolventa. Anulare acte frauduloase. - Sentinta civila nr. 510/Ap din data de 22.04.2017
Contractele individuale de munca incheiate intre persoane fizice in calitate de experti desemnati si persoane juridice in derularea unor proiecte POSDRU finantate din Fondul Social European au natura unor contracte atipice de munca - Sentinta civila nr. 496/A din data de 16.04.2017
Insolventa. Art. 72 din Legea nr. 85/2014. Respingerea cererii de deschiderea procedurii insolventei formulata impotriva garantului ipotecar. Solidaritatea nu se prezuma potrivit art. 1034-1056 Cod civil. - Sentinta civila nr. 473/Ap din data de 16.03.2017
EXPROPRIERE. Art. 26 din Legea nr. 33/1994. Stabilirea valorii despagubirii. Metoda comparatiei directe. Alegerea comparabilei cu cea mai mica ajustare, cu caracteristicile cele mai asemanatoare cu terenul in litigiu. - Sentinta civila nr. 336/AP din data de 23.02.2017
Expropriere. Reglementand dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 35 ca „daca bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate in termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, - Sentinta civila nr. 71/Ap din data de 19.01.2017
Solicitare de sesizare a Curtii de Justi?ie a Uniunii Europene cu o intrebare preliminara, in temeiul dispozitiilor art. 276 din Tratatul privind func?ionarea Uniunii Europene. - Hotarare nr. 56/CP din data de 05.07.2017
Aplicarea unei pedepse mai reduse decat cea mentionata in acordul de recunoastere a vinovatiei. - Sentinta penala nr. 107/Ap din data de 14.02.2017
Legatura de cauzalitate intre fapta inculpatului si rezultatul produs. - Sentinta penala nr. 209/Ap din data de 17.03.2017
Reprezentarea succesorala in materia Legii nr. 10/2001. Amenajari de utilitate publica ulterioare notificarii, fara existenta unei autorizatii de constructie. - Decizie nr. 1500/Ap din data de 01.10.2016
Actiune in revendicare inadmisibila in conditiile in care s-a uzat de dispozitiile Legii nr. 10/2001. Imobil revendicat achizitionat in baza Legii nr. 112/1995. Securitatea raporturilor juridice. - Decizie nr. 1033/Ap din data de 15.07.2016
Obligatia de despagubire a A.A.A.S. –art 32 ind. 4 din O.U.G. nr. 88/1997. Contracte incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 137/2002. - Decizie nr. 295/Ap din data de 23.02.2016
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 05.09.2016, sub nr. A, reclamantul B.S.D. a solicitat, in contradictoriu cu parata O.B.R. S.A., ca prin hotararea ce se va pronunta: 1. sa se constate caracterul nul absolut si abuziv al clauzelor prevazute la art. 5.2, art. 5.3 si art. 5.5 din contractul de credit nr. B/2008 referitoare la dobanda, respectiv art. V din Actul aditional nr. 2/04.08.2011; 2. obligarea paratei la recalcularea ratei dobanzii pe parcursul derularii contractului de credit ?i refacerea graficelor de rambursare raportat la valoarea marjei bancii de la data incheierii contractului, 28.08.2008 ?i a indicelui de referin?a LIBOR actualizat periodic; 3. obligarea paratei la restituirea tuturor sumelor incasate in baza clauzelor contractuale nule, la care se vor adauga dobanzile legale aferente; 4. constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar ?i, in consecin?a, constatarea nulita?ii absolute a acesteia; 5. stabilizarea (inghe?area) cursului de schimb CHF – leu la cursul de la data semnarii contractului, curs care sa fie valabil pe toata perioada derularii contractului; 6. obligarea paratei la restituirea diferen?ei achitate in baza cursului de CHF de la momentul semnarii contractului de credit ?i evolu?ia acestuia crescatoare; 7. obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul dosar, in temeiul art. 453 C.pr.civ.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca, in calitate de imprumutat, a incheiat cu parata, in calitate de imprumutator, contractul de credit nr. B/2008 pentru suma de 26.600 CHF.
Referitor la dobanda, reclamantul a precizat ca, pe parcursul derularii contractului, banca a modificat unilateral dobanda, rezervandu-?i acest drept prin clauzele contractuale inserate in contractul de credit. Astfel, raportat la sus?inerea anterioara, reclamantul a inteles sa solicite restituirea sumelor percepute cu titlu de dobanda excedentara raportat la valoarea ratei de dobanda stabilita ini?ial (marja + Indicele LIBOR la 6 luni), avand in vedere nulitatea absoluta a clauzei contractuale prevazute la art. 5.2, art. 5.3, art. 5.5 din contractul de credit nr B/2008 prin care banca a modificat dobanda fara consim?amantul Clientului. Raportat la nulitatea absoluta a clauzei contractuale care da dreptul bancii de a modifica dobanda unilateral, se impune repunerea par?ilor in situa?ia anterioara, restabilirea pentru toata perioada men?ionata a ratei dobanzii, astfel cum a fost stabilita de catre par?i la momentul semnarii contractului.
Reclamantul a invocat prevederile art. 37 lit. a din O.U.G. nr. 50/2010, aratand ca rata dobanzii, la data de 11.05.2010, ar fi trebuit sa fie calculata in func?ie de: LIBOR la 3 luni + marja fixa stabilita ini?ial. Astfel, banca ar fi trebuit sa indice modul de calcul al dobanzii stabilite ini?ial in contract ?i nu sa indice modul de calcul al dobanzii stabilite in mod unilateral de catre aceasta.
Trebuie de asemenea observat ca, in condi?iile scaderii veniturilor reclamantului din cauza crizei economice na?ionale, banca ?i-a maximizat profitul, ca urmare a suportarii riscului majorarii cursului valutar CHF, precum ?i ca urmare a cre?terii marjei fixe ?i a dobanzii pretinse.
Ca urmare a constatarii nulita?ii absolute a clauzelor contractuale, se impune revenirea la marja fixa rezultata din interpretarea contractului ini?ial, in scopul respectarii prevederilor art. 93 lit. g pct. 1 din O.G. nr. 21/1992 coroborate cu dispozi?iile O.U.G. nr. 50/2010, care consacra formula de calcul a dobanzii ca fiind compusa din indicele de referin?a aferent monedei creditului, la care se adauga marja fixa stabilita ?i perceputa la momentul incheierii contractului. Ca atare, parata trebuie sa fie obligata sa recalculeze nivelul dobanzii curente conform formulei marja fixa a bancii + indicele de referin?a LIBOR, incepand cu data intrarii in vigoare a ordonan?ei O.U.G. nr. 50/2010.
Contrar sus?inerilor paratei in astfel de litigii, modificarea clauzei referitoare la dobanda curenta in sensul respectarii prevederilor legale nu reprezinta o ingerin?a nepermisa in conven?ia par?ilor, ci este unica modalitate de a asigura continuarea raporturilor contractuale dintre par?i. Libertatea contractuala nu poate fi conceputa ?i exercitata decat in limitele prevazute de legisla?ia in domeniul protec?iei consumatorilor, legisla?ie edictata in scopul de a restabili echilibrul contractual intre par?i aflate pe pozi?ii inegale.
De asemenea, ca urmare a constatarii nulita?ii absolute a clauzelor contractuale referitoare la dobanda curenta, se va da eficien?a principiului repunerii par?ilor in situa?ia anterioara, in sensul restituirii sumelor de bani achitate in baza acestor clauze abuzive.
Restituirea sumelor de bani percepute de catre banca in temeiul clauzelor constatate a fi abuzive este o consecin?a a principiului repunerii par?ilor in situa?ia anterioara, intrucat nulitatea produce efecte retroactive, sumele de bani achitate cu acest titlu fiind considerate ca nedatorate.
Astfel, clauzele abuzive pun probleme sub aspectul echilibrului contractual, in sensul ca ofera bancii drepturi, in detrimentul consumatorului, respectiv, a?a cum un act normativ trebuie caracterizat de previzibilitate, la fel ?i o clauza contractuala trebuie sa fie astfel formulata, incat consumatorul sa poata anticipa ca, daca o anumita situa?ie intervine, o anumita consecin?a se produce.
Conven?iile de credit incheiate reprezinta contracte de adeziune, toate clauzele cuprinse in acestea fiind prestabilite de banca, fara a da posibilitatea imprumuta?ilor de a modifica sau a inlatura vreuna din aceste clauze din contractul standard. Reclamantul a sustinut ca nu a avut posibilitatea de a negocia nici o clauza din conven?ia de credit, intregul act juridic fiindu-i impus, in forma respectiva de catre Banca. Dupa acest an, obliga?ia de plata a devenit excesiv de oneroasa, cu atat mai mult cu cat moneda creditului a devenit instabila. Reclamantul a invederat ca, de la semnare ?i pana in prezent, banca a modificat unilateral procentul de dobanda, contrar bunei credin?e ?i prevederilor legale.
Acesta a mentionat ca a achitat intotdeauna ratele lunare la timp, a fost consumator de buna credin?a, insa, observand faptul ca prevederile contractuale stabilite ini?ial nu au fost respectate, in conditiile in care au fost percepute comisioane abuzive ?i nelegale, a inteles sa formuleze prezen?a ac?iune in fa?a instan?elor de judecata.
In ceea ce prive?te caracterul abuziv al clauzei de risc valutar, reclamantul a sustinut ca, a?a cum rezulta ?i din inscrisurile depuse la dosar, operatorii economici nu i-au oferit informa?ii complete, corecte ?i precise asupra aspectelor esen?iale legate de produsul oferit. Mai mult decat atat, operatorul economic l-a asigurat de faptul ca riscul valutar este minim, iar francul elve?ian este cea mai sigura moneda.
De asemenea, reclamantul a sustinut ca materialele publicitare din acea perioada induceau subliminal aceasta oferta ca fiind cea mai buna alegere la momentul respectiv. Reclamantul a precizat ca s-a adresat bancii in vederea contractarii unui imprumut, fara a formula o solicitare explicita de acordare a unui imprumut in moneda CHF, iar la acel moment, banca i-a prezentat, ca singura varianta de creditare pe o putea accesa, contractarea unui credit in franci. Astfel, banca a impus efectiv creditul in CHF ca singura op?iune in care putea ob?ine un credit bancar la acel moment care sa-i satisfaca necesita?ile reale.
Mai mult decat atat, este clar ca in acea perioada, parata a indemnat ?i incurajat consumatorii catre acest produs, cunoscand efectiv, in calitatea sa de profesionist, modul in care cursul francului avea sa evolueze sau putand, cel pu?in, sa previzioneze evolu?ia cursului de schimb valutar dat fiind faptul ca, la acel moment, valoarea CHF se situa la un minim istoric, iar tendin?ele si reac?ia pe termen mediu ?i lung ar fi fost de cre?tere.
Reclamantul a precizat ca este adevarat ca, la momentul contractarii unui credit in moneda straina, si-a asumat un risc rezultat din cre?terea sau scaderea cursului acestei monede, insa a in?eles acest risc la o valoare foarte mica prin raportare ?i la celelalte monede in sensul ca, de exemplu, moneda euro a inregistrat schimbari de curs valutar de o diferen?a incomparabila cu francul elve?ian.
Mai mult decat atat, la momentul contractarii, banca i-a prezentat aceasta moneda intr-o lumina favorabila, ca fiind una extrem de stabila ?i care nu va inregistra diferen?e de schimb valutar semnificative. Reclamantul a sustinut ca aceste argumente au avut un rol hotarator in contractarea unui credit condi?iile aratate.
De asemenea, reclamantul a mentionat ca nu avea preten?ia ca banca sa-l consilieze, a?a cum se sus?ine, in sensul necontractarii creditelor. Insa, in calitatea ei de profesionist ?i de co-contractant, trebuia ca, in mod obiectiv, sa prezinte riscurile unui astfel de contract ?i, pretinzandu-se de buna credin?a, a?a cum l-a indreptat spre acest produs, trebuia sa-i aduca la cuno?tin?a ?i existen?a unui risc ?i nu sa-l induca in eroare prin prezentarea monedei CHF ca fiind una care nu comporta riscuri.
Reclamantul a sustinut ca i s-a specificat la acel moment ca nu exista un risc de hipervalorizare a acestei monede, prezentate ca avand caracter stabil ?i a carei evolu?ie nu va da na?tere unor diferen?e fundamentale de curs. In considerarea celor aratate, a solicitat instan?ei sa constate, raportat la dispozi?iile Legii nr. 193/2000 – caracterul abuziv al clauzei contractuale de risc valutar, avand in vedere ?i faptul ca in contract nu se specifica ce se intampla efectiv cu suportarea riscului in caz de devalorizare/hipervalorizare a monedei CHF. Astfel, raportat la lipsa reglementarii unui mecanism de suportare a riscului valutar, rezulta, fara putin?a de tagada, ca riscul de hipervalorizare a monedei CHF urmeaza sa fie suportat exclusiv de catre imprumuta?i.
In ceea ce prive?te solicitarea in sensul de a se dispune stabilizarea (inghe?area) cursului de schimb CHF – leu la momentul semnarii contractului, curs care sa fie valabil pe toata perioada derularii contractului, reclamantul a mentionat faptul ca, in vederea anularii/inlocuirii clauzelor abuzive, se impune revizuirea efectelor contractului prin inghe?area cursului de schimb valutar la valoarea de la momentul incheierii contractului, respectiv calcularea ?i plata ratelor de rambursare creditului la valoarea in lei a francului elve?ian de la data incheierii contractului, pe intreaga perioada de valabilitate a acestuia, intrucat obliga?iile contractuale au fost asumate in condi?iile economice existente la data incheierii contractului, cand valoarea francului elve?ian era la un minim istoric, iar, ca urmare a schimbarii acestor condi?ii, este necesar ca ?i contractul sa fie adaptat la noile imprejurari economice.
Avand in vedere ca schimbarea condi?iilor economice a fost imprevizibila, iar reclamantul nu a avut cuno?tin?e de specialitate in domeniul financiar-bancar care sa ii permita anticiparea unei devalorizari vadite a leului fa?a de francul elve?ian, dar ?i de faptul ca banca nu i-a pus la dispozi?ie nici o informa?ie din care sa reiasa riscurile de devalorizare a leului in raport cu francul elve?ian, se poate considera ca revizuirea efectelor contractului corespunde acordului de voin?a al par?ilor, intrucat hipervalorizarea francului elve?ian denatureaza contractul de la scopul in vederea caruia a fost incheiat, schimband natura acestuia, astfel ca executarea lui in contextul actual nu mai corespunde voin?ei concordante a par?ilor.
In sus?inerea capatului de cerere privind denominarea in moneda na?ionala a pla?ilor, in virtutea principiului din regulamentul valutar conform caruia pre?ul marfurilor sau al serviciilor intre reziden?i se plate?te in moneda na?ionala, reclamantul a mentionat faptul ca se impune ca executarea obliga?iilor decurgand din acest contract sa se faca in RON. Efectuarea pla?ilor in valuta implica suportarea unor costuri suplimentare in sarcina consumatorului ocazionate de schimbul valutar, cu consecin?a impovararii consumatorului, determinand o cre?tere a caracterului oneros al obliga?iilor asumate de catre acesta, fapt contrar principiului echita?ii ?i bunei credin?e, care trebuie sa guverneze executarea contractului. Prin urmare, se impune calcularea ?i plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea cursului de schimb valutar de la momentul incheierii contractului pe intreaga perioada de valabilitate a acestuia.
In drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 193/2000, O.G. nr. 21/1992, O.U.G. nr. 99/2006, O.U.G. nr. 50/2010, Legea nr. 288/2010, art. 15 din Constitutia Romaniei, art. 194 si urmatoarele C.pr.civ., art. 480 si art. 992 C.civ., Directiva nr. 93/13/CEE, art. 276 TFUE.
In sustinerea cererii, reclamantul a depus, in copie certificata pentru conformitate cu originalul: mod de calcul dobanda (filele 6-11), contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca pentru persoane fizice nr. CB/2008 (filele 12-24), scadentar credit (filele 25-28), act aditional nr. 2*22.12.2010 (filele 29-31), scadentar credit informativ (filele 32-33, 38-39), act aditional nr. 2/04.08.2011 (filele 34-37), extras de cont (filele 40-96).
Cererea a fost scutita de la plata taxei judiciare de timbru, in conformitate cu prevederile art. 29 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013.
La data de 30.09, prin serviciul registratura, reclamantul a depus cerere precizatoare, prin care a indicat valoarea capetelor 1-6 de cerere, respectiv 19.265,76 lei si 49.476 lei.
La data de 03.11.2016, prin serviciul registratura, parata O.B.R. S.A. a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata, avand in vedere ca dispozitiile contractului de credit nu sunt abuzive si nu incalca legislatia din materia protectiei consumatorului.
In motivarea intampinarii, parata a aratat ca respectivul contract de credit in litigiu a fost incheiat cu reclamantul in anul 2008, fiind vorba de contract de credit nevoi personale garantat cu ipoteca in franci elve?ieni (CHF) incheiat in scopul satisfacerii anumitor nevoi proprii imprumutatului. Conform clauzelor contractuale,
Avand in vedere faptul ca acest contract de credit a fost incheiat in 2008, rezulta ca, dintre toate prevederile legale la care face trimitere reclamantul, nu sunt in niciun caz aplicabile in cauza dispozitiile art. 92 si 93 din O.G. nr. 21/1992, care au fost introduse prin O.U.G. nr. 174/2008, ordonan?a care a intrat in vigoare in luna decembrie 2008, deci ulterior incheierii contractului, respectiv art. 8 lit. b din Legea nr. 289/2004 care a fost introdus prin aceeasi O.U.G. nr. 174/2008.
In ceea ce priveste dispozitiile O.U.G. nr. 50/2010, parata a aratat ca, dupa intrarea in vigoare a acestui act normativ si alinierea contractului la rigorile ordonan?ei, in contract a fost introdusa o formula de calcul a ratei dobanzii formata din marja fixa si indice de referin?a variabil trimestrial. Astfel, imprumuta?ii au fost notifica?i in vederea prezentarii in unita?ile teritoriale pentru punerea de acord a clauzelor contractuale cu cerin?ele imperative ale O.U.G. nr. 50/2010, insa nu au in?eles sa dea curs invita?iei bancii. Pentru a complini cerin?ele legii, parata a procedat la aplicarea art. 95 alin. 2 din O.U.G. nr. 50/2010, in forma ini?iala a acestuia, sens in care a considerat ca imprumutatul a acceptat tacit dispozi?iile instituite de legiuitor in beneficiul consumatorilor.
Astfel, desi actiunea introductiva de instanta a fost formulata ulterior adoptarii noilor reglementari invocate, in realitate, caracterul abuziv al clauzelor contractuale trebuie sa fie raportat la legislatia care era in vigoare in momentul incheierii contractului si al formularii acestor clauze, iar nu la reglementari viitoare pe care niciuna dintre parti nu ar fi avut posibilitatea obiectiva de a le anticipa. Prin urmare, parata a considerat ca va trebui sa fie supusa analizei strict perioada derularii creditului pana la intrarea in vigoare a prevederilor O.U.G. nr. 50/2010 si cu luarea in considerare a legisla?iei existente la acel moment pentru fiecare tip de produs de creditare supus analizei.
In aceste conditii, avand in vedere principiul neretroactivitatii legii, potrivit caruia nulitatea unui contract sau a unei clauze contractuale se determina in raport cu prevederile legale in vigoare la data incheierii contractului, rezulta ca dispozitiile legale indicate anterior si pe care reclamantul sustine ca banca le-ar fi incalcat la incheierea contractelor, in materie de dobanda, nu sunt incidente in cauza si nu pot fi avute in vedere la solutionarea pretentiilor deduse judecatii, pentru simplul motiv ca aceste reglementari nu existau la momentul avut in vedere, adica la anul 2008. Fiind reglementari ulterioare incheierii contractelor nu se poate stabili nulitatea unei clauze prin raportare la aceste reglementari. Nu se confunda, asadar, problema nulitatii clauzelor din contractele de credit cu problema unei adaptari sau modificari ulterioare a contractelor, pe calea unor acte aditionale, in raport cu noile dispozitii legale, respectiv sunt cele instituite prin O.U.G. nr. 50/2010.
In continuare, parata a mentionat ca, potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca creeaza in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. In speta, reclamantul se prevaleaza atat de Anexa la lege, cat si de criteriile generale prevazute la art. 4. Evident insa, in masura in care o clauza contractuala se incadreaza in una dintre categoriile prevazute in Anexa, nu mai este necesara calificarea acelei clauze pe baza criteriilor generale prevazute de art. 4.
De aceea, pentru a determina clar limitele si conditiile judecatii cererii de chemare in judecata, instanta va trebui sa stabileasca mai intai daca si in ce masura clauzele considerate abuzive se incadreaza sau nu in Anexa la Legea nr. 193/2000. Daca o asemenea incadrare nu este posibila, calificarile facute de reclamant sunt fortate, artificiale si nu pot fi retinute, inseamna ca, practic, discutia pentru fiecare clauza pretins abuziva se va purta cu privire la aplicabilitatea sau inaplicabilitatea in speta a conditiilor generale prevazute de art. 4 din lege.
Parata a aratat ca in niciunul dintre contractele incheiate si anexate actiunii introductive de instanta nu se stipuleaza, nici direct, nici indirect, faptul ca banca ar putea sa modifice clauzele contractuale la care consumatorii, in calitate de imprumutati, si-au exprimat consimtamantul. Faptul ca, de exemplu, dobanda indicata in contract se modifica pe parcursul executarii acestuia este o consecinta a caracterului variabil al dobanzii, astfel cum aceasta a fost stipulata la momentul incheierii contractului. In realitate, ceea ce se modifica este cuantumul dobanzii, iar nu clauza contractuala referitoare la dobanda, ca urmare a aplicarii clauzelor contractuale agreate de parti, care prevad faptul ca dobanda aplicabila in contract este o dobanda variabila, deci fluctuanta. Tot astfel, in cazul comisioanelor, ceea ce se modifica este cuantumul comisioanelor, iar nu clauza contractuala referitoare la comisioane.
Prin urmare, niciunul dintre contractele care fac obiectul prezentei actiuni nu prevede dreptul bancii de a modifica in mod unilateral vreo clauza contractuala. Toate modificarile care au aparut pe parcursul derularii contractului in raporturile dintre parti sunt exclusiv rezultatul aplicarii efective a clauzelor contractuale, astfel cum acestea au fost convenite si asumate de catre cele doua parti contractante.
Parata a invocat prevederile art. 1 lit. b din Anexa la Legea nr. 193/2000, aratand ca nici aceasta dispozitie legala, la care reclamantul face trimitere indirect, nu este incidenta in cauza, deoarece niciuna dintre clauzele contractuale criticate de reclamantul nu obliga pe consumator la suportarea unor conditii contractuale despre care nu a avut posibilitatea reala sa ia cunostinta la data semnarii contractului. Astfel, reclamantul a cunoscut faptul ca dobanda stipulata in contract este o dobanda variabila, fluctuanta, creditul fiind supus unor comisioane de acordare/acordare si gestiune, iar modalitatea de calcul a fost expres prevazuta in contract.
In acest sens, anterior semnarii contractelor, reclamantul a putut consulta clauzele acestuia, au avut posibilitatea de a analiza si studia cu atentie fiecare dintre clauze, pentru a aprecia daca acestea corespund sau nu intereselor acestora, sau, dimpotriva, incalca aceste interese. Daca reclamantul ar fi ajuns la concluzia ca unele dintre clauzele criticate nu corespund intereselor sau drepturilor acestora, ar fi putut opta pentru a nu incheia acele contracte, realizandu-si obiectivele si necesitatile de creditare fie prin intermediul altor produse de gen pe care le oferea OTP la acel moment, fie de la alte institutii bancare care ar fi putut, din perspectiva sa, sa vina mai mult in intampinarea nevoilor consumatorilor.
In orice caz, reclamantul a avut posibilitatea reala, concreta, de a lua cunostinta despre fiecare dintre clauzele cu privire la care ar fi avut nelamuriri sau dubii. Imprejurarea ca acest consumator a cerut sau nu lamuririle necesare, nu mai este o problema care sa tina de caracterul abuziv al clauzei, ci de modul in care aceasta a inteles sa isi apere propriile interese si de diligentele depuse in acest sens. In concluzie, posibilitatea reala de a cunoaste toate conditiile contractuale a existat, reclamantul a avut la dispozitie suportul necesar din partea bancii in acest sens, precum si bagajul de cunostinte necesar, avand in vedere profesia acesteia, nu au solicitat sub nicio forma completarea sau modificarea clauzelor contractuale si a ales sa contracteze imprumuturile in conformitate cu ofertele puse la dispozi?ie.
Referitor la art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, in mod constant, in cadrul analizei fiecareia dintre clauze, reclamantul ia in discutie o pretinsa rea-credinta a bancii in ceea ce priveste modul in care au fost concepute clauzele contractuale.
In primul rand, contractele au fost incheiate cu respectarea intocmai a cadrului legal in vigoare la data incheierii lor, care nu cunostea limitarile si interdictiile instituite ulterior, abia prin O.U.G. nr. 174/2008. In al doilea rand, contractul in discutie este in deplina concordanta cu practicile bancare generalizate in perioada de referinta in care a fost incheiat, respectiv 2008, cand creditul in Romania a cunoscut o expansiune extraordinara, pe fondul unei cresteri economice bazate in special pe operatiuni speculative pe piata imobiliara si pe o exacerbare a consumului. Asadar, nu poate fi vorba de reaua-credinta a bancii care, la incheierea contractului cu reclamantul nu a facut altceva decat sa tina seama de prevederile legale si practicile bancare curente.
Ca si concluzie generala, parata a solicitat sa retineti faptul ca din punct de vedere subiectiv, pozitia acesteia pe piata serviciilor bancare in perioada de referinta a fost una corecta, care s-a incadrat in comportamentul normal si firesc in contextul economic dat, fiind respectate atat dispozitiile legale, cat si practicile bancare generalizate in sistem. Din acest punct de vedere, evident nu poate fi vorba de rea-credinta, deoarece clauzele criticate de reclamant din contractele incheiate cu parata nu aveau nimic exorbitant in raport cu clauzele general practicate in sistemul bancar in perioada respectiva.
In continuare, parata a sustinut ca dreptul bancii de a modifica unilateral dobanda nu este abuziv. In acest sens, a aratat ca, prin contract s-a prevazut expres faptul ca dobanda aplicabila imprumutului este o dobanda variabila. Fiind vorba despre o dobanda variabila, de esenta acesteia este inregistrarea unor fluctuatii, a unor modificari fie in sensul cresterii ei, fie in sensul reducerii. Acest aspect a fost cunoscut si agreat de catre ambele parti, atat de catre consumatori, cat si de catre banca la momentul incheierii contractului.
De asemenea, desi reclamatul critica faptul ca banca avea dreptul de a modifica in mod unilateral dobanda, nu trebuie pierdut din vedere faptul ca aceasta modificare opera nu ca urmare a vointei unilaterale si arbitrale a bancii, ci ca urmare a punerii in aplicare, a executarii clauzei contractuale care prevede ca dobanda aplicabila contractului este variabila, potrivit acordului partilor, in functie de anumiti factori.
Totodata, este important sa se faca o departajare clara intre ceea ce inseamna dobanda variabila si dreptul unilateral al bancii de a modifica dobanda, pe de-o parte, si modul in care aceasta prevedere contractuala a fost efectiv pusa in executare. Astfel, din moment ce partile au agreat prin contract ca, incepand cu un anumit moment, dobanda care li se va percepe nu va avea un caracter fix, ci va fluctua in functie de anumiti factori, este evident faptul ca ace?tia, semnand contractul, si-au exprimat consimtamantul fata de aceste prevederi (art. 969 C.civ. in vigoare la incheierea contractelor).
Practic, reclamantul critica faptul ca banca ar fi modificat dobanda (dar nu oricum, ci facand aplicarea clauzelor contractuale care ii permiteau sa procedeze astfel, in conditiile acolo mentionate), in mod unilateral, adica fara sa ceara opinia imprumutatilor asupra acestei modificari. O astfel de critica este vadit neintemeiata din moment ce, pe de-o parte, debitorii si-au exprimat consimtamantul la aceste modificari ale dobanzii (in sensul cresterii sau reducerii ei) inca de la momentul incheierii contractului. Este firesc ca banca, in cazul dobanzii variabile, sa aiba initiativa modificarii acesteia, in conditiile variatiei indicilor de referinta, dobanda fiind unul dintre elementele esentiale ale contractului de credit, in lipsa caruia banca nu ar fi incheiat contractul, reprezentand practic „fructul civil” al sumei imprumutate.
In realitate, ceea ce reclamantul critica, insa doar la nivel principial, nu este dreptul bancii de a modifica unilateral dobanda, drept care decurge, asadar, din esenta variabila a dobanzii, ci este modul in care a fost efectiv aplicata clauza contractuala care stabilea dobanda variabila, nemultumirea reclamantei provenind din faptul ca dobanzile au crescut.
Parata a invocat prevederile pct. 1 lit. a alin. 1 din Anexa la Legea nr. 193/200, mentionand ca acest text din lege a constituit premisa legalitatii practicilor bancare prin care s-au stipulat in contractele de credit dobanzi variabile. Desi textul are in vedere strict aspectul referitor la notificarea modificarii dobanzii, este neindoielnic faptul ca premisa (ipoteza) de la care porneste este aceea a legalitatii dobanzii variabile si a dreptului bancii de a modifica rata dobanzii. Prin urmare, este evident faptul ca nu poate fi calificata ca fiind abuziva clauza prin care se stabileste in contractele de credit o dobanda variabila si dreptul bancii de a modifica aceasta dobanda, pentru ca insasi Legea nr. 193/2000, in vigoare la data incheierii contractelor, admitea posibilitatea incheierii unor asemenea contracte, precum si dreptul unilateral al institutiei de credit de a modifica dobanda.
In ceea ce priveste negocierea clauzelor contractuale referitoare la dobanda, parata a aratat ca nu este vorba despre clauze impuse consumatorilor. Astfel: a) la momentul incheierii contractelor de credit exista o varietate de produse de creditare, selectia apartinand consumatorului in functie de varianta cea mai avantajoasa. Existenta unor produse predefinite si a unor contracte de credit standardizate nu afecteaza libertatea imprumutatului de a opta pentru un anumit tip de dobanda si nici nu poate duce la concluzia caracterului nenegociabil al clauzei, optiunea clientului fiind liber exprimata; b) prin completarea cererilor de creditare persoanele interesate au optat pentru un anumit produs care corespundea intereselor proprii; c) conditiile generale aplicabile contractelor de credit prevad care sunt conditiile si consecintele fiecarui tip de dobanda si totodata modul in care variaza, acestea fiind analizate de catre imprumutati; d) conditiile de creditare specifice fiecarui contract, astfel cum au fost selectate de fiecare client sunt mentionate in contractul semnat de acesta si particularizate in functie de optiunile personale.
In concluzie, consumatorul a optat pentru un anumit tip de dobanda, iar optiunea acestuia a fost pentru incheierea unor contracte de credit cu dobanda variabila, in valuta CHF, fiind liber exprimata. Prin urmare, nu se poate considera ca ar fi indeplinita conditia prevazuta la art. 4 din Legea nr. 193/2000, in sensul ca «dobanda variabila » ar fi fost impusa clientilor bancii, deoarece acestia aveau posibilitatea de a opta pentru un alt produs de creditare (de exemplu contractul de credit cu dobanda fixa, in valuta sau lei, pe toata durata creditarii).
De asemenea, nu se poate retine faptul ca, in materie de creditare, clauza privind dobanda variabila ar fi o clauza abuziva, in sensul ca ar crea un dezechilibru semnificativ intre partile contractate, pentru urmatoarele argumente :
a) Constituie clauze abuzive fie cele care sunt prevazute in Lista anexa la Legea nr. 193/2000, fie clauzele contractuale care pot fi considerate abuzive prin efectele produse. Chiar daca enumerarea nu este limitativa, in sensul ca, potrivit art. 4 alin. 4, clauzele mentionate in Anexa au semnificatia unor exemple, este de retinut ca lista nu cuprinde si clauza referitoare la dobanda variabila. Pe de alta parte, chiar noile modificari intervenite la sfarsitul anului 2008 permiteau in continuare comerciantilor folosirea unor dobanzi variabile. Asadar, clauza privind dobanda variabila nu numai ca nu poate fi considerata in sine drept o clauza abuziva, dar chiar este recunoscuta de legislatia in vigoare si reglementarile comunitare ca fiind o clauza valabila, frecvent utilizata in practica bancara.
b) Clauza privind dobanda variabila nu poate fi considerata, prin efectele ei, ca ar crea «un dezechilibru semnificativ intre partile contractante», deoarece, prin natura ei, ea nu actioneaza doar in mod unilateral, in favoarea bancii, ci in mod «bilateral», in sensul ca dobanda poate fie sa creasca, fie sa scada. Dobanda variabila are, pe de-o parte, avantajul de a ofera pe intreg parcursul creditarii cea mai buna dobanda in functie de conditiile pietei, permitand consumatorilor sa beneficieze de scaderi de dobanda si, pe de alta parte, de a preintampina pierderile inerente unei modificari intempestive a costurilor de finantare; o dobanda fixa prezinta in mod cert avantajul platii unei rate fixe pe toata durata contractului, dar are dezavantajul de a nu putea fi modificata in functie de evolutia viitoare a conditiilor de piata. Asadar, in sine, dobanda variabila nu poate fi considerata ca fiind o clauza abuziva.
c) In ceea ce priveste structura dobanzii variabile, teoretic, aceasta poate sa varieze in functie de un singur indice (EURIBOR, LIBOR, ROBOR) sau in functie de mai multi factori care influenteaza costurile resurselor Bancii, precum: conditiile pietei monetare, costurile generate de prevederi legale/administrative, care deriva din nivelul si remunerarea rezervelor minime obligatorii, costul cu provizionarea obligatorie si costurile de refinantare pe piete si nivelul mediu al dobanzii aferente depozitelor atrase de catre Banca. Concret, aceste modificari au respectat intru-totul mecanismul agreat prin contract, fiind determinate de modificarea factorilor care influenteaza costurile resurselor OTP. Parata a precizat faptul ca aceasta era o practica bancara generalizata si permisa, in conditiile in care nu exista nicio dispozitie legala de natura sa limiteze sau sa interzica un asemenea mod de calcul al dobanzii variabile in raport cu mai multi factori. Mai mult, acestia constituiau factori obiectivi, neavand niciun temei asertiunea reclamantei in sensul ca modificarea s-ar face discretionar de catre banca.
Cu privire la buna-credinta a bancii, parata a aratat ca, in executarea clauzei privind dobanda variabila, s-au respectat intocmai clauzele contractuale, in sensul ca: banca a afisat la sediul sau toate modificarile intervenite; banca a comunicat imprumutatilor prin adrese scrise si extrase de cont toate modificarile intervenite. Pe cale de consecinta, clauza care prevede aplicarea unei dobanzi variabile in contractele de credit, nu are caracter abuziv si nu contravine prevederilor art. 4 din Legea nr. 193/2000.
Prin contractul incheiat, partile au agreat ca dobanda perceputa incepand de la un anumit moment contractual, sa devina, din fixa, variabila. Aceasta a fost intelegerea partilor, iar, potrivit art. 969 din Codul civil de la 1864, in vigoare la momentul incheierii contractelor de credit: „Conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante.” In aceste conditii, partile, in deplina cunostinta de cauza, au agreat ca dobanda aplicabila contractului sa fie variabila, aceasta fiind vointa lor. Astfel, este inadmisibil ca, dupa 7 ani de la incheierea contractelor, una dintre parti, in speta, debitorul, sa revina asupra consimtamantului pe care l-au exprimat valabil la incheierea contractelor, nemultumit fiind, de fapt, de aplicarea unor clauze contractuale pe care ei insasi le-au agreat.
In mod cert, daca indicatorii obiectivi care influenteaza fluctuatiile dobanzii ar fi cunoscut o astfel de evolutie, incat dobanda sa scada fata de nivelul pe care il avea la data incheierii contractului, debitorii nu ar fi avut obiectiuni fata de aceasta modificare si nu ar fi apreciat clauza in temeiul careia s-a produs aceasta modificare, ca fiind abuziva. In concluzie, faptul ca debitorii sunt nemul?umi?i de evolutia pe care a cunoscut-o nivelul dobanzii pe parcursul derularii contractului nu este de natura a intemeia caracterul abuziv al clauzei care confera caracter variabil al dobanzii.
Parata a sustinut ca varia?ia dobanzii nu este exclusiv influen?ata de politica bancii, ci are in vedere „valoarea dobanzii de referin?a pentru fiecare valuta”, factor obiectiv, independent de voin?a furnizorului de servicii financiare. Interpretarea pct. 5.2 din contract trebuie sa se faca prin raportare la integralitatea acestui punct si nu defalcat pe fraze componente, pentru a evita riscul unor „interpretari” trunchiate, fara acoperire contractuala sau legala.
Astfel, prin circumstan?ierea elementelor care-i permit bancii modificarea unilaterala a dobanzii curente contractuale, prin indicarea unui criteriu care sa-i dea bancii acest drept, aceasta clauza nu incalca prevederile legale incidente in materie, nefiind de natura sa il prejudicieze pe consumator. Aceasta clauza care a dat dreptul imprumutatorului de a modifica unilateral dobanda a fost raportata la un indicator precis, individualizat, acest factor fiind valoarea dobanzii de referin?a pentru fiecare valuta.
Dupa intrarea in vigoare a O.U.G. nr. 174/2008, modificarea clauzelor contractuale, deci si a celor legate de dobanda, nu a mai fost posibila decat prin semnarea unui act adi?ional la contractul de credit. A?adar, incepand cu data de 27.12.2008, modificarea unilaterala a ratei dobanzii nu a mai fost posibila, fiind prohibita expres de lege si nici nu a fost practicata de catre societatea parata in raport cu clien?ii sai.
De asemenea, clauza cuprinsa in contractul de credit incheiat, reglementand posibilitatea bancii de a ajusta rata dobanzii in func?ie de politica bancii, nu indepline?te niciuna dintre aceste condi?ii cumulative, dupa cum urmeaza: clauza a fost negociata, clauza nu creeaza un dezechilibru intre drepturile si obliga?iile par?ilor; clauza referitoare la rata dobanzii nu este contrara cerin?elor bunei-credin?e.
Clauzele contractului de credit nu se regasesc printre exemplele de clauze abuzive prevazute la pct. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercian?i si consumatori. Din prevederile contractului de credit, rezulta in mod evident atat faptul ca institu?ia parata a oferit imprumutatului posibilitatea de a analiza clauzele contractuale, cat si buna-credin?a a institu?iei sale, din moment ce acesta a avut posibilitatea de a studia clauzele contractuale inainte de semnarea contractului avand posibilitatea sa renun?e la semnarea acestora. De aici, rezulta ca par?ile contractante au ac?ionat de pe pozi?ie de egalitate in raportul comercial, neexistand niciun dezechilibru/niciun tratament preferen?ial vreunei par?i semnatare a contractului de credit.
In ceea ce prive?te formula de calcul a ratei dobanzii si a?a-zisa „majorare” a marjei bancii, parata a arata ca in contractul incheiat de par?i, in forma ini?iala a acestuia nu exista nicio referire la o asemenea formula de calcul, iar legisla?ia in vigoare la acel moment nici nu impunea o asemenea formula de calcul pentru tipul de produs de creditare contractat de reclamant. Astfel, Legea nr. 193/2000 nu con?ine nicio referire la necesitatea stabilirii in contract a unei anumite formule de calcul a ratei dobanzii, impunand numai ca prevederile contractuale sa fie redactate intr-un limbaj clar, precis si concis.
Reclamantul s-a aflat in eroare atunci cand au luat ca reper no?iunea de „marja” a bancii, aceasta no?iune fiind introdusa abia prin O.U.G. nr. 50/2010. Dobanda era raportata la un indice de referin?a, insa nu era alcatuita dintr-o marja fixa si un indice de referin?a, neexistand nicio clauza contractuala care sa sustina aceste afirma?ii ale reclamantului. In plus, dobanda are caracteristicile unui element negociat al contractului, fiind asumat de catre partile semnatare prin semnare, fiind de altfel criteriul esen?ial avut in vedere de client la momentul semnarii contractului. O eventuala formula de calcul a dobanzii ar trebui agreata de ambele par?i contractante, astfel incat sa fie respectat principiul echita?ii.
Mai mult decat atat, algoritmul solicitat de catre reclamant a fi utilizat, prin aplicarea unei formule de calcul a ratei dobanzii compuse din marja fixa de la momentul incheierii contractului + indice de referin?a, nu are nicio baza legala sau contractuala in conditiile in care, la momentul acordarii creditului, legisla?ia in vigoare nu prevedea in sarcina creditorilor men?ionarea dobanzii ca fiind compusa din marja + indice de referin?a sau o periodicitate la care banca era obligata sa actualizeze rata de dobanda.
Interpretarea reclamantului in sensul na?terii unei obliga?ii in sarcina bancii de aliniere a contractului de credit incheiat, anterior datei de 21.06.2010, la rigorile O.U.G. nr.50/2010 prin preluarea unei marje fixe stabilite prin contractul ini?ial si raportarea/adaugarea cota?iei LIBOR apare ca lipsita de temei juridic, fiind totodata de natura sa afecteze echilibrul contractual creat prin dispozi?iile agreate la momentul incheierii contractelor de creditare.
Clauzele referitoare la dobanzi si comisioane sunt elemente care determina costul total al creditului si impreuna cu marja de profit formeaza pre?ul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor care transpun Directiva 93/19/CEE nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pre?ului sau al remunera?iei, cu condi?ia ca aceste clauze sa fie clar si inteligibil exprimate.
Parata a precizat ca, in raport de prevederi art. 6 din Legea nr. 193/2000, in situa?ia in care instan?a constata caracterul abuziv al unor clauze contractuale, acele clauze nu isi vor mai produce efecte in privin?a consumatorului. Parata a sustinut ca nicio prevedere legala nu permite instan?ei sa modifice o clauza contractuala in sensul dorit de una dintre par?i, intrucat s-ar aduce atingere principiului liberta?ii contractuale. Nici jurispruden?a comunitara nu legitimeaza o astfel de abordare a intereselor consumatorului din partea instan?elor na?ionale. Din interpretarea hotararii C26/13 in cauza Kasler reiese ca problema inlocuirii unei clauze abuzive nu se pune decat in cazul in care un contract nu ar mai putea sa existe dupa eliminarea clauzelor abuzive, iar pentru inlocuirea unei clauze cu o alta cu un con?inut diferit este necesar ca legisla?ia interna sa cuprinda o dispozi?ie legala cu caracter supletiv, ceea ce legisla?ia romana nu cuprinde.
Dat fiind principiul inscris la art. 969 C.civ, singura posibilitate conferita instan?ei este aceea de a inlatura o clauza din contract, iar nu de a stabili o anumita formula de calcul a dobanzii. Decisiva sub acest aspect este hotararea CJUE pronun?ata in cauza C618/10 unde se arata ca art. 16 din Directiva 93/13 trebuie interpretat in sensul ca se opune unei reglementari a unui stat membru care permite instan?ei na?ionale, atunci cand constata caracterul abuziv al unei clauze contractuale, sa completeze respectivul contract, modificand con?inutul acelei clauze. In concluzie, instan?a nu poate stabili pre?ul contractului, respectiv dobanda imprumutului la nivelul solicitat de una din par?i in lipsa unui acord al par?ilor si al negocierii efective a acestora, par?ile fiind singure in masura sa decida sub acest aspect.
In continuare, parata a mentionat ca, potrivit prevederilor contractuale, mecanismul de acordare ?i rambursare a creditului este urmatorul: Clientul deschide un cont in CHF la banca (acest fapt este dovedit prin extrasele de cont ale fiecarui reclamant, depuse la dosar, in care se indica numarul contului in care apare men?iunea CH ?i precizarea „valuta CHF (Swiss franc)”; Banca vireaza suma imprumutata in CHF in contul respectiv (acest fapt este dovedit prin art.1 din contractul de credit, prevedere care este confirmata de extrasele de cont ale fiecarui reclamant, depuse la dosar); Din contul respectiv suma creditului este transferata direct vanzatorului imobilului cumparat de imprumutat, conform condi?iilor agreate prin contractul de vanzare-cumparare dintre ace?tia (acest fapt este dovedit prin art. 4.2 din contractele de credit)”; Rambursarea se face in moneda in care s-a acordat creditul (CHF), pe care imprumutatul o procura la libera sa alegere, fie de pe pia?a (de la casele de schimb, de la alte banci etc.), fie prin cumpararea de CHF de la banca imprumutatoare.
Prin urmare, in spe?a nu este vorba despre credite care ar fi doar „denominate” in CHF, cum se incearca in mod voit ?i tenden?ios sa se induca ideea in cererea de chemare in judecata. Denominat inseamna ca suma creditului a fost inregistrata ?i calculata in valuta creditului (CHF), dar tragerea creditului (adica, suma efectiv primita de client) ?i restituirea creditului prin plata ratelor s-ar face in moneda na?ionala.
Aceasta este, de altfel, diferen?a esen?iala dintre situa?ia dedusa judeca?ii in acest dosar ?i situa?ia: din Ungaria, vizata prin hotararea CJUE din 30 aprilie 2014, pronun?ata in cauza C - 26/13, Kásler impotriva bancii sau din Croa?ia vizata prin sentin?a din 04.07.2013 a Tribunalului Comercial Zagreb. In timp ce in Ungaria ?i Croa?ia peten?ii au primit imprumutul in moneda na?ionala (forin?i, respectiv kuna), numai denominarea creditului facandu-se prin raportarea la CHF cu titlu de referin?a, in Romania, Regulamentul BNR nr. 4/2005 prevede ca pot fi efectuate opera?iuni, in mod liber, fie in moneda nationala (leu), fie in valuta, cu limitarile prevazute in mod expres.
Prin urmare, in virtutea principiului nominalismului monetar, sunt intru-totul valabile clauzele contractuale incriminate care stabilesc ca imprumutatul restituie exact ce ?i cat a luat cu imprumut, in moneda in care s-a acordat (CHF). Clauzele incriminate de reclamant, ce prevad rambursarea in moneda in care s-a acordat creditul (franci elve?ieni - CHF) nu sunt nelegale/abuzive, ci constituie doar o aplica?ie a principiului nominalismului monetar. Astfel, nu este vorba despre o sarcina plasata nelegal/abuziv asupra consumatorului (debitor), ci despre o consecin?a fireasca a principiului nominalismului monetar, care inseamna, in esen?a, ca, daca s-a primit 1 CHF, atunci legal trebuie rambursat tot 1 CHF, indiferent de fluctua?iile cursului de schimb CHF/RON dintre momentul acordarii ?i cel al rambursarii imprumutului. Cu alte cuvinte, debitorul trebuie sa restituie bancii creditul in valuta (ca moneda) ?i in cuantumul (ca suma) in care acesta a fost tras. Nu este vorba, deci, despre un comportament ilicit al bancii, ci doar de aplicarea unei norme legale.
Aceasta regula poate sa fie ?i in favoarea debitorului daca intre data acordarii ?i cea a rambursarii creditului cursul de schimb valutar (CHF/RON) se depreciaza (ceea ce s-a ?i intamplat, de exemplu, in cazul clien?ilor care au contractat credite in anul 2006, care in anul 2007 au beneficiat de scaderea cursului CHF/RON in anul 2007 fa?a de anul 2006, cand au contractat creditul – in acest sens la 15.20.2006 cursul era de 1CHF= 2,2147 RON, in timp ce la 15.20.2007 1 CHF= 2,0004 RON.
Dimpotriva, ar fi o incalcare a principiului nominalismului monetar, consacrat legal, ca banca sa fie obligata ca, de?i a acordat creditul intr-o moneda straina (CHF), sa fie constransa sa primeasca moneda na?ionala (RON), la un curs de schimb stabilit aleatoriu ?i unilateral (?i anume, cel aplicabil la data contractarii creditului, a?a cum solicita reclamant), ce ar conduce, in fapt, la rambursarea catre banca a unei sume diferite decat cea primita de reclamant. Astfel, constituind o aplicare a unui principiu legal (al nominalismului monetar), clauzele contractuale incriminate sunt exceptate de la controlul instituit de Directiva 93/13/CEE ?i de Legea nr. 193/2000
In cererea de chemare in judecata se sus?ine ca ar fi indeplinite condi?iile legale pentru calificarea clauzelor incriminate drept abuzive, conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre profesionisti si consumatori. Aceste sus?ineri nu ?in insa cont de prevederile de excep?ie din cuprinsul art. 4 alin.6 din aceea?i Lege nr. 193/2000, potrivit carora „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil”. Faptul ca moneda in care se face rambursarea unui imprumut ?ine de obiectul principal al contractului este dincolo de orice dubiu.
In acela?i sens, parata a aratat faptul ca in Hotararea din 30 aprilie 2014 pronun?ata in cauza Kásler, CJUE a aratat ca „?inand seama ?i de caracterul derogatoriu al articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 ?i de cerin?a unei interpretari stricte a dispozi?iei respective care rezulta din acesta, clauzele contractuale care se circumscriu no?iunii „obiectul principal al contractului”, in sensul acestei dispozi?ii, trebuie in?elese ca fiind cele care stabilesc presta?iile esen?iale ale acestui contract ?i care, ca atare, il caracterizeaza.”
In aceste condi?ii, parata a considerat ca este gre?it sa se treaca direct la analiza conditiilor de fond privind calificarea clauzelor drept abuzive, a?a cum se face in cuprinsul cererii de chemare in judecata. In concluzie, din coroborarea celor de mai sus rezulta ca prevederile contractuale referitoare la moneda in care creditul se acorda ?i este rambursat, reprezinta elemente esen?iale in raport cu obiectul principal al contractului. Exprimarea clara ?i inteligibila a clauzelor incriminate, care nu spun altceva decat ca imprumutatul va rambursa creditul in aceea?i moneda in care l-a primit (adica in CHF) este dincolo de orice dubiu. Intr-un contract in care imprumutatul a optat sa primeasca imprumutul in CHF, nu poate fi de conceput ca acesta sa nu fi in?eles cu ajutorul gandirii logice clauzele care stipulau ca trebuie sa dea inapoi exact ce ?i cat a primit, mai ales ca, dupa cum se vede, clauzele anterior men?ionate nu au fost redactate intr-un limbaj abscons sau sofisticat, fiind dimpotriva pe deplin clare ?i inteligibile. De altfel, prin cererea de chemare in judecata nici nu se invoca lipsa limbajului clar si inteligibil, ci se incrimineaza pur si simplu existenta clauzelor.
In aceste condi?ii, clauzele contractuale ce stabilesc rambursarea creditului in aceea?i moneda in care s-a acordat nu pot face obiectul evaluarii naturii abuzive pe temeiul art. 4 alin. 6 din aceea?i Lege nr. 193/2000, intrucat, astfel dupa cum a aratat CJUE in Hotararea Kásler „articolul 4 alineatul 2 din Directiva 93/13 (transpus in dreptul roman prin art. 4 alin. 6 din aceea?i Lege nr. 193/2000) prevede astfel o excep?ie de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive care este prevazut in cadrul sistemului de protec?ie a consumatorilor pus in aplicare prin aceasta directiva…”.
Parata a aratat ca, oricum, in spe?a nu sunt indeplinite nici condi?iile cumulativ prevazute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 pentru calificarea drept abuzive a clauzelor incriminate. Astfel, sunt nefondate sus?inerile reclamantului ca respectivele clauze contractuale privind moneda creditului nu ar fi fost negociate in mod direct cu acesta. Din moment ce oferta bancii cuprindea si alte tipuri de credite, in alte monede, iar reclamantul a ales un anumit tip de credit in CHF, el insu?i solicitand bancii acordarea unui credit in CHF, apare de nein?eles ini?iativa acestuia de a acuza banca ca nu a negociat clauzele privind moneda in care se acorda ?i se ramburseaza creditul. De asemenea, nu s-a adus nici o dovada ca, anterior sau la momentul semnarii contractelor de credit, reclamantul ar fi invocat caracterul abuziv/neclar al clauzelor incriminate sau ar fi transmis o contraoferta bancii.
De asemenea, prin cererea de chemare in judecata se incearca acreditarea ideii de rea-credin?a a bancii ce s-ar traduce prin faptul ca, la data incheierii contractului de credit in litigiu, aceasta ar fi ?tiut ca cursul de schimb RON/CHF se va majora semnificativ (ba chiar ar fi cauzat aceasta majorare) ?i, cu toate acestea, ar fi ascuns/nu ar fi informat reclamantul despre aceasta perspectiva care, in opinia reclamantului, se impunea ca veritabila „certitudine” la momentul acordarii creditelor in cauza.
Cu titlu preliminar, se impune a se face precizarea ca, la nivel strict juridic, reaua-credin?a invocata ca temei intr-o ac?iune in constatarea nulita?ii absolute a unor clauze contractuale se impune a fi analizata prin raportare la momentul incheierii contractului de credit in litigiu ?i conduita unui subiect de drept determinat, care este parte intr-un proces (in spe?a, O.B.R. S.A., care a fost parte la integralitatea contactului de credit la momentul acordarii acestuia).
Astfel, afirma?ia ca O.B.R. S.A. ar fi ?tiut la momentul acordarii creditelor in litigiu despre dublarea viitoare a cursului de schimb RON/CHF este absurda ?i lipsita de orice fundament probatoriu Fiind un element ce ?ine de raspunderea personala, este in sarcina celui care o invoca sa dovedeasca reaua-credin?a a unui subiect de drept determinat la momentul asumarii clauzei contractuale pretins nule. De asemenea, la fel de nefondate sunt sus?inerile din cuprinsul cererii de chemare in judecata ca O.B.R. S.A. ar fi ascuns/ar fi indus in eroare/nu ar fi informat clien?ii despre posibilitatea modificarii in viitor a cursului valutar CHF/RON.
Parata a aratat ca este important de subliniat in aceasta privin?a ca legisla?ia in vigoare in perioada 2008 in care s-a acordat creditul in litigiu (O.G. nr. 21/1992, Codul Consumului etc.) cuprindea numai prevederi de ordin general cu privire la informarea consumatorilor in legatura cu caracteristicile produselor ?i serviciilor. Nici O.G. nr. 21/1992, nici Codul Consumului, nici Regulamentul BNR nr.3/2007, nici vreo alta reglementare in vigoare la momentul 2006-2008 nu prevedeau o obliga?ie expresa a furnizorului de servicii de a informa debitorul in mod particular asupra riscului valutar.
In acest sens, a precizat ca obliga?ia de informare presupune pe de o parte (i) de?inerea de catre debitorul obliga?iei a unor informa?ii pertinente (apte sa influen?eze consim?amantul celeilalte par?i) ?i, pe de alta parte, (ii) ignoran?a creditorului sa fie legitima (sa nu ii fie imputabila). Parata a sustinut ca banca nu avea cum sa cunoasca evolu?ia ulterioara a cursului de schimb CHF/RON la data incheierii contractelor de credit, atat banca, cat ?i clientul fiind pe aceea?i pozi?ie de cunoa?tere in legatura cu riscul valutar respectiv. In acest context este evident ca banca nu putea furniza clientului informa?ii pe care ea insa?i nu le de?inea.
Pe de alta parte, clientul nu se poate prevala de propria ignoran?a. In primul rand, pentru ca riscul valutar nu este un element abscons, sofisticat in cazul unui credit pe care clientul insu?i alege sa il ia in moneda straina. Riscul valutar este un element inerent intr-un contract de credit luat in moneda straina, dupa cum riscul infla?iei este de esen?a unui credit luat in moneda na?ionala. Riscul valutar este un element general cunoscut consumatorului, fiind de notorietate pentru oricine ca diferen?ele de curs valutar influen?eaza costurile de zi cu zi, in general pre?ul multor produse vandute in Romania fiind stabilit in euro ?i platit in lei (telefon, servicii de turism, autoturisme, servicii de transport aerian etc.).
In al doilea rand, obliga?ia de informare a unui furnizor nu poate substitui obliga?ia proprie a clien?ilor de a se informa. Esen?ial in spe?a este ?i faptul ca reclamantul ?i-a reiterat angajamentul de a rambursa imprumutul in CHF in cadrul unor acte in forma autentica in fa?a notarilor publici (este vorba de contractele de ipoteca imobiliara incheiate pentru garantarea rambursarii creditului, in care se men?ioneaza expres ca suma garantata este suma luata cu imprumut in CHF + dobanzile, comisioanele aferente, conform contractului de credit semnat). Or, in condi?iile in care, in cuprinsul incheierii de autentificare a fiecarui contract de ipoteca, notarul public atesta ca dupa citirea actului, par?ile au consim?it la autentificarea acestuia, afirma?ii formulate dupa ?ase/zece ani ca de fapt semnatarii nu ar fi cunoscut la ce se obliga sunt cu totul lipsite de temei.
Oricum in spe?a, O.B.R. S.A. nu s-a limitat la a informa in mod generic reclamantul, ci a informat expres asupra riscului fluctuarii cursului valutar. Obliga?ia bancii de informare a clientului la momentul acordarii creditului vizeaza condi?iile de creditare, adica dobanzile, comisioanele sau garan?iile puse in sarcina imprumutatului, posibilitatea deprecierii sau aprecierii unei monede straine neputand fi inclusa in aceasta obliga?ie. Banca este un profesionist ce urmare?te sa isi „vanda” produsele, neputandu-i-se imputa faptul ca nu a adus la cuno?tin?a cocontractantului posibilitatea deprecierii unei valute peste o anumita perioada de timp.
Parata a aratat ca, pe de o parte, cursul valutar fluctueaza indiferent de monedele avute in vedere. Acesta este un aspect notoriu, cunoscut si de cel mai pu?in avizat consumator. Insa nu acesta a fost reclamat in cauza de fata, ci diferen?a dintre cursul de la momentul contractarii si cel ulterior. Or, de?i este de notorietate fluctua?ia cursului monetar, nimeni nu poate sa prevada care vor fi diferen?ele concrete si cu cat acest curs va creste sau va scadea.
Avand in vedere notorietatea aspectului privind fluctua?ia cursului valutar, in acord cu statuarile practicii judiciare, parata a apreciat ca nu era necesara o informare expresa in acest sens a imprumuta?ilor, orice persoana cunoscand ca in condi?iile in care contracteaza un credit in valuta trebuie sa il restituie in aceea?i moneda, iar valuta respectiva poate varia in raport de moneda na?ionala, data fiind perioada mare de timp in care se desfa?oara rela?iile contractuale.
Evolu?ia pie?ei financiare este influen?ata de numero?i factori imprevizibili, neputand fi anticipata, in concret, valoarea cu care o moneda se va aprecia sau deprecia in raport de alta. Simplul fapt ca banca este un profesionist al sistemului financiar bancar nu implica in mod necesar cunoa?terea de catre aceasta a modului cum va evolua cursul valutar, cu atat mai mult cu cat perioada contractuala este una indelungata.
In condi?iile in care un consumator cerceteaza ofertele de pe pia?a sau ale unui singur agent economic si o alege pe cea care ii ofera posibilitatea ob?inerii celei mai mari sume, nu poate fi re?inuta o culpa a societa?ii parate. Nu se poate pretinde unei institu?ii de credit, in mod legitim, sa sfatuiasca un client in sensul neacceptarii unei oferte din portofoliul sau, in condi?iile in care scopul oricarui agent economic este ob?inerea de profit.
Clauzele privind moneda creditului nu creeaza in detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ intre drepturile ?i obliga?iile par?ilor. Ca premisa, ca ?i in cazul bunei-credin?e, analiza condi?iei privind existen?a unui dezechilibru semnificativ intre drepturile ?i obliga?iile par?ilor, in vederea exercitarii controlului privind caracterul abuziv al unei clauze contractuale, se face raportat la momentul realizarii acordului de voin?a al par?ilor, adica la data incheierii contractului de credit. In acest sens, este cu totul eronata abordarea din cuprinsul cererii de chemare in judecata, prin care se incearca dovedirea dezechilibrului contractual nu prin raportare la data acordarii creditului, ci prin reglementari ?i elemente de fapt ulterioare incheierii contractului de credit.
De asemenea, echilibrul/dezechilibrul contractual se apreciaza global, prin raportare la ansamblul drepturilor ?i obliga?iilor tuturor par?ilor In acest sens, se trec sub tacere in mod voit avantajele de care au beneficiat clien?ii la contractarea creditului in CHF, avantaje care trebuie in mod obligatoriu avute in vedere la aprecierea echilibrului contractual de la data acordarii creditului. In perioada acordarii creditelor in CHF, dobanda la imprumuturile in CHF era fara nici un dubiu mai mica decat dobanda la EUR ?i mai ales fa?a de dobanda la RON, o diferen?a de cateva procente la dobanda reprezentand un avantaj important, esen?ial, in derularea unui credit incheiat pe o perioada de 25 de ani, avantaj care fara indoiala a fost luat in calcul de catre debitori in momentul in care au optat pentru un credit in CHF.
Privite in ansamblul lor, drepturile ?i obliga?iile par?ilor apar ca fiind echilibrate: pe de o parte clientul prime?te o suma de bani in CHF cu ajutorul careia cumpara imediat imobilul dorit la o dobanda mai buna decat daca ar fi luat creditul in RON, iar in contrapartida i?i asuma obliga?ia de a rambursa imprumutul in aceea?i moneda in care l-a primit, asumandu-?i posibilele fluctua?ii ale cursului valutar de-a lungul celor douazeci-treizeci de ani de contract. Daca nu dorea sa i?i asume riscul fluctua?iilor cursului valutar, clientul avea posibilitatea sa opteze pentru un credit in RON, pentru care insa dobanda ar fi fost mult mai mare.
In acest context, o clauza contractuala ce prevede ca imprumutatul va restitui creditul in aceea?i moneda in care l-a primit ?ine de insa?i esen?a imprumutului (esen?a consacrata legal prin art. 1578 C.civ. 1864) ?i nu poate crea un dezechilibru semnificativ, in detrimentul consumatorului. Prin urmare, sa stipulezi in contract ca cel imprumutat se angajeaza sa restituie ce ?i cat a primit cu titlu de imprumut este de natura sa asigure un just echilibru intre drepturile ?i obliga?iile par?ilor.
Este, prin urmare, indubitabil, ca fa?a de natura contractului ?i moneda in care reclamantul a ales sa ia creditul, clauzele contractuale care stipulau rambursarea in aceea?i moneda a creditului nu atesta existen?a vreunui dezechilibru contractual. De asemenea, nu pot fi re?inute nici sus?inerile reclamantului ca doar acesta suporta riscul valutar. Modul de formulare a clauzelor contractuale contestate nu conduce la o astfel de concluzie.
In ceea ce priveste capatul de cerere avand ca obiect modificarea contractului de credit conform propunerii unilaterale a reclamantului, parata a aratat ca prin acest capat de cerere se solicita instan?ei sa infranga/limiteze for?a obligatorie a contractelor incheiate de par?i prin obligarea unei par?i sa accepte schimbarile propuse unilateral de cealalta parte, in sensul: modificarii monedei in care se ramburseaza creditul (din CHF, dupa cum prevede contractul) in RON (dupa cum dore?te reclamantul) ?i impunerii unui curs de schimb, neprevazut contractual, dar dorit de reclamant, cu consecin?a scaderii sumelor de bani pe care ace?tia le au de restituit in raport de ce au primit cu titlu de imprumut.
Principiul for?ei obligatorii a contractului este consacrat de art. 969 alin. 1 C.civ. 1864, sub imperiul caruia s-au incheiat contractele de credit in litigiu, principiu fundamental reconsacrat prin art. 1270 C.civ. Componenta esen?iala a for?ei obligatorii a contractului este aceea ca par?ile contractante sunt ?inute sa execute intocmai, una fa?a de cealalta, toate obliga?iile la care s-au angajat ?i sa respecte clauzele contractuale in integralitatea lor. In acest context, for?a obligatorie a contractului se impune nu doar par?ilor, ci ?i instan?elor de judecata, de unde consecin?a ca nu se poate interveni judiciar in contracte, pentru a le modifica sau a dispune incetarea lor, in absen?a unui temei legal expres care sa stabileasca o derogare/excep?ie de la principiul for?ei obligatorii.
Parata a invederat ca nu a identificat in cuprinsul acestei ample ac?iuni temeiul juridic concret in baza caruia se solicita rambursarea creditului in alta moneda decat cea in care s-a acordat (adica, in RON in loc de CHF), nici fixarea („inghe?area”) cursului CHF/RON la nivelurile din momentul contractarii creditului, pentru simplul motiv ca un astfel de temei juridic nu exista. Dimpotriva, exista un temei legal ce permite stipularea in contractele de imprumut ca imprumutatul va restitui „suma numerica aratata in contract” (adica, in cazul de fa?a suma imprumutata in CHF) – art. 1578 C.civ. 1864.
De asemenea, este exclusa teoria impreviziunii in prezentul dosar, avand in vedere ca, potrivit art. 10 din contract, reclamantul a luat la cuno?tin?a de no?iunile de „conversie valutara” si de „curs de schimb valutar”.
In conformitate cu art. 2-4 ale Regulamentului 3/2007, la data acordarii creditului, parata avea in portofoliul de produse atat produse de creditare in lei, cat si produse de creditare in alte valute (Euro, CHF, USD), astfel incat contractarea creditului in alta moneda a ?inut exclusiv de op?iunea reclamantului. Prin urmare, aser?iunile formulate la modul general conform carora bancile ar fi omis sa informeze consumatorul asupra riscului de hiper-valorizare a CHF, asupra faptului ca CHF este o moneda instabila etc., nu pot fi luate in considerare la modul concret, de natura a produce efecte juridice cu caracter sanc?ionator, in contextul in care din contractul de credit rezulta ca obliga?ia de informare asupra riscului valutar a fost indeplinita, iar reclamantul a considerat ca vrea sa contracteze in aceste condi?ii.
Decizia clientului a venit ca urmare a posibilita?ii contractarii creditului intr-un cuantum mai mare decat in cazul unui credit acordat in lei, astfel incat acesta corespundea nevoilor sale la momentul contractarii. A?a cum se men?ioneaza in mod expres in contract, reclamantul poate face pla?i in lei sau in orice valuta dore?te, deci solicitarea denominarii pla?ilor este lipsita atat de obiect, cat si de interes.
In ceea ce prive?te modalitatea de rambursare a creditului, aceasta se face in conformitate cu clauzele din contractul de credit care prevad faptul ca „Rambursarea ratelor lunare se va efectua de catre Client in conturile curente ale Imprumutatului deschise la Banca in aceea?i moneda in care a fost acordat creditul. Clientul poate opta si pentru depunerea sumelor datorate in orice alta moneda pentru care Imprumutatul are deschis un cont curent, Banca avand dreptul sa realizeze conversia valutara incepand cu ora 00 a datei scadentei lunare, folosind cursurile de schimb valutar practicat de Banca la acea data, cu respectarea normelor legale in vigoare. Banca are dreptul la libera alegere a ordinii in care va utiliza disponibilita?ile din conturile deschise in diferite valute, iar utilizarea disponibilita?ilor respective se va face pana la
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete
Reziliere contract de concesiune - Conditii - Decizie nr. 132/R din data de 07.02.2014Rectificare carnet de munca. Dispozitii legale - Sentinta civila nr. 651/LM din data de 13.03.2014
Divort. Exerxitarea autoritatii parintesti - Decizie nr. 503/A din data de 25.09.2014
Atribuire folosinta imobil. O.P. - conditii de admisibilitate - Decizie nr. 404/A din data de 18.07.2014
Rezolutie antecontract de vanzare cumparare - Decizie nr. 607/R din data de 24.11.2014
trafic de droguri - Sentinta penala nr. 9 din data de 22.01.2014
Acordul de recunoa?tere a vinova?iei incheiat de procurorul militar cu inculpatul cercetat pentru savar?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante prev. de art.336 alin.1 C.pen. Amanarea aplicarii pedepsei - Sentinta penala nr. 8 din data de 16.02.2016
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 1230/Ap din data de 30.06.2017
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 771/Ap din data de 04.05.2017
Insolventa. Anulare acte frauduloase. - Sentinta civila nr. 510/Ap din data de 22.04.2017
Contractele individuale de munca incheiate intre persoane fizice in calitate de experti desemnati si persoane juridice in derularea unor proiecte POSDRU finantate din Fondul Social European au natura unor contracte atipice de munca - Sentinta civila nr. 496/A din data de 16.04.2017
Insolventa. Art. 72 din Legea nr. 85/2014. Respingerea cererii de deschiderea procedurii insolventei formulata impotriva garantului ipotecar. Solidaritatea nu se prezuma potrivit art. 1034-1056 Cod civil. - Sentinta civila nr. 473/Ap din data de 16.03.2017
EXPROPRIERE. Art. 26 din Legea nr. 33/1994. Stabilirea valorii despagubirii. Metoda comparatiei directe. Alegerea comparabilei cu cea mai mica ajustare, cu caracteristicile cele mai asemanatoare cu terenul in litigiu. - Sentinta civila nr. 336/AP din data de 23.02.2017
Expropriere. Reglementand dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 35 ca „daca bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate in termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, - Sentinta civila nr. 71/Ap din data de 19.01.2017
Solicitare de sesizare a Curtii de Justi?ie a Uniunii Europene cu o intrebare preliminara, in temeiul dispozitiilor art. 276 din Tratatul privind func?ionarea Uniunii Europene. - Hotarare nr. 56/CP din data de 05.07.2017
Aplicarea unei pedepse mai reduse decat cea mentionata in acordul de recunoastere a vinovatiei. - Sentinta penala nr. 107/Ap din data de 14.02.2017
Legatura de cauzalitate intre fapta inculpatului si rezultatul produs. - Sentinta penala nr. 209/Ap din data de 17.03.2017
Reprezentarea succesorala in materia Legii nr. 10/2001. Amenajari de utilitate publica ulterioare notificarii, fara existenta unei autorizatii de constructie. - Decizie nr. 1500/Ap din data de 01.10.2016
Actiune in revendicare inadmisibila in conditiile in care s-a uzat de dispozitiile Legii nr. 10/2001. Imobil revendicat achizitionat in baza Legii nr. 112/1995. Securitatea raporturilor juridice. - Decizie nr. 1033/Ap din data de 15.07.2016
Obligatia de despagubire a A.A.A.S. –art 32 ind. 4 din O.U.G. nr. 88/1997. Contracte incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 137/2002. - Decizie nr. 295/Ap din data de 23.02.2016