Clauze abuzive. Dobanda variabila. Legea nr.193/2000 nu impune furnizorilor de servicii financiare stabilirea unei formule de calcul a ratei dobanzii, ci doar redactarea clauzelor contractuale intr-un limbaj clar, fara echivoc si care sa permita inteleger

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a VI-a Civila  la data de 22.07.2015 sub nr. A/3/2015, reclamantii N.I., N.G.I., N.C. au chemat in judecata pe parata  B.M. SA solicitand sa se constate ca fiind abuzive si in consecinta sa se constate nulitatea absoluta a urmatoarelor clauze mentionate in cuprinsul Contractului de Credit nr.A/2008. si in actele aditionale Act aditional nr.1 din data de 14.07.2009 la Contractul de Credit nr.A/2008. si Act aditional pentru implementarea OUG 50/2010, din 20.09.2010, respectiv: art.3 Rata dobanzii si comisioanele bancare, cu subpunctele: 3.1 Rata dobanzii, 3.2 Comision de acordare a facilitatii, 3.3 comision de administrare, art.4 Rambursarea - cu subpunctul 4.2, inlaturarea clauzelor abuzive din contract si, pe cale de consecinta, derularea contractului sa se faca in continuare fara aceste clauze, obligarea  paratei sa aplice pe toata durata derularii contractului, o rata a dobanzii calculata dupa formula: valoarea indicelui de referinta LIBOR CHF la trei luni + marja bancii fixa in valoare de 4,12%.
Reclamantii au solicitat sa se  constate ca dobanda stabilita si calculata de parata, ce depaseste plafonul compus din variabila LIBOR CHF 3 luni plus marja fixa de 4,12%, este nula. Valoarea marjei fixe de 4.12%, rezultand din faptul ca la momentul acordarii creditului - 23.07.2008 - rata dobanzii era de 6,90% pe an, iar valoarea LIBOR CHF 3 luni era de 2,777.
Ca urmare a anularii clauzei de risc valutar (stipulata in Contract la art. 4.2) solicita  inghetarea cursului de schimb valutar CHF-LEU, pentru efectuarea platilor in temeiul contractului mentionat, la valoarea de la momentul semnarii contractului, respectiv, la valoarea 2,2010 lei/CHF.
In subsidiar, in baza principiului echitatii, solicita sa se dispuna suportarea riscului valutar de catre reclamant impreuna cu parata, Banca, in proportii egale.
Solicita obligarea paratei la elaborarea unui nou grafic de rambursare in care formula de calcul a dobanzii este LIBOR CHF 3 luni + marja fixa 4,12%, si din care este exclus comisionul de administrare.
Obligarea paratei sa plateasca reclamantilor:
a) diferenta dintre dobanda calculata de banca si dobanda calculata dupa formula LIBOR
CHF 3 luni + marja fixa 4,12%, pentru fiecare luna in parte, de la data primei plati -14.08.2008 - pana la data introducerii cererii de chemare in judecata si in continuare, pana la elaborarea de catre parata a unui nou grafic de rambursare cu formula de calcul a dobanzii LIBOR CHF 3 luni + marja fixa 4,12%.
Pentru aceste sume solicita obligarea paratei si la plata dobanzii legale, de la data incasarii sumei nedatorate pana la data achitarii efective.
In subsidiar, ca urmare a aplicarii principiului echitatii, solicita obligarea paratei sa plateasca jumatate din sumele achitate in plus, in temeiul Contractului, rezultate din diferenta de curs valutar valabil la momentul efectuarii fiecarei plati si cursul valutar valabil de la data semnarii contractului de credit, sume la care urmeaza sa se calculeze si dobanda aferenta, calculata de la data incasarii fiecarei sume nedatorate si pana la achitarea integrala a acestora de catre parata.
Reclamantii au solicitat si obligarea paratei la plata catre reclamant a sumei de 2000 CHF, la cursul BNR din ziua platii, cu titlul de daune morale.
In fapt, reclamantii au aratat ca banca a modificat unilateral conditiile creditului, majorand marja fixa din formula dobanzii. Precizeaza ca nu cunosc nici in prezent costurile contractului, iar clauzele referitoare la acestea au caracter abuziv.
In drept, au invocat Legea 193/2000, Legea 296/2004, Directiva nr. 93/13/CEE, Directiva 2008/48/CEE, OG 21/1992, Legea 363/2007, Constitutia Romaniei.
La data de 22.10.2015  parata B.M. S.A. a depus intampinare, prin care a invocat exceptia netimbrarii cererii, exceptia prescriptiei dreptului la actiune, exceptia lipsei de obiect a cererii privind constatarea caracterului abuziv al clauzei 3.1, exceptia lipsei de obiect a cererii privind riscul valutar; asupra fondului cererii, parata a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata.
Avand in vedere fuziunea dintre B.M. si O.B.R., intimata a fost citata si cu denumirea de M.B., cat si cea de O.B.R. S.A., conform incheierii din 17.02.2016 f. 127 vol II dosar TB.
Prin sentinta din 16 martie 2016 Tribunalul a admis exceptia necompetentei materiale si a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, dosarul fiind inregistrat pe rolul Judecatorie Sectorului 1 la dat de 15.06.2016 sub nr de dosar B/299/2016, care de asemenea a declinat competenta in favoarea Tribunalului Bucuresti,
In urma solutionarii conflictului negativ, competenta de solutionare a cauzei a fost stabilita in favoarea Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti cauza fiind reinregistrata  pe rolul acestei instante la data de 14.12.2016
Exceptiile invocate au fost solutionate de instanta in sedinta publica din data de 11.01.2017 cu motivarea din incheierea de sedinta de la acea data, care face parte integranta din prezenta.
Instanta a incuviintat si a administrat proba cu inscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
  La data de  23.07.2008 intre reclamanti in calitate de imprumutati si parata in calitate de banca s-a incheiat contractul de credit nr. A avand ca obiect acordarea unui credit in valoare de 24000 CHF, pentru pe o perioada de 120 luni.
La data de 14.09.2009 s-a incheiat actul aditional nr. 1 f.46.
La data de 20.09.2010 a intervenit in baza legii actul aditional pentru implementarea OUG 50/2010 f. 70
Potrivit dispozitiilor art. 2 din Legea nr. 193/2000 „(1) Prin consumator se intelege orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituita in asociati care, in temeiul unui contract care intra sub incidenta prezentei legi, actioneaza in scopuri din afara activitatii sale comerciale industriale sau de productie, artizanale sau liberale (2) Prin comerciant se intelege orice persoana fizica sau juridica autorizata, care, in temeiul unui contract care intra sub incidenta prezentei legi, actioneaza in cadrul  activitatii sale comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori literale , cat si orice persoana care actioneaza in acelasi scop in numele sau pe seama acestuia”.
Parata este comerciant in sensul legii, intrucat este o persoana juridica  autorizata care, in temeiul unor contracte ce intra sub incidenta legilor privind protectia consumatorilor, actioneaza in cadrul activitatii sale comerciale. Reclamantul este consumator in sensul aceleiasi legi, intrucat in contractul incheiat cu parata au actionat in scopuri personale, exterioare oricarei activitati comerciale, industriale sau de productie, artizanale sau liberale.
  Potrivit dispozitiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului activ. Faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului in cazul in care o evaluare globala a contractului evidentiaza ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Daca un comerciant pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens.
Lista cuprinsa in anexa care face parte integranta din Legea nr. 193/2000 reda, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. Fara a incalca prevederile prezentei legi, natura abuziva a unei clauze contractuale se evalueaza in functie de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul incheierii acestuia; b) toti factorii care au determinat incheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea  obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil.
  Pentru a retine existenta unei clauze abuzive, instanta trebuie astfel sa verifice urmatoarele conditii:
1) clauza contractuala sa nu fi fost negociata:
2) prin ea insasi clauza contractuala creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor;
3) dezechilibrul creat este in detrimentul consumatorului, nefiind respectata cerinta bunei-credinte.
Aceste conditii sunt cumulative astfel incat daca una dintre ele nu este indeplinita clauza contestata nu poate fi considerata abuziva.
In ceea ce priveste buna credinta, instanta are in vedere considerentul nr. 16 al Directivei nr. 93/13/CEE „….la evaluarea bunei credinte, trebuie acordata o atentie deosebita autoritatii pozitiilor de negociere ale partilor, daca consumatorul a fost influentat sa fie de acord cu conditia in cauza si daca marfurile sau serviciile au fost vandute sau furnizate la cererea expresa a consumatorului; intrucat conditia de buna credinta poate fi indeplinita de vanzator sau furnizor daca acesta actioneaza corect si echitabil fata de cealalta parte, ale carei interese legitime trebuie sa le ia in considerare”.
In ceea ce priveste cererea de constatare a caracterul abuziv al clauzelor prevazute de art. 3.1 din contract si de constatare a nulitatii absolute a acesteia, instanta retine urmatoarele:
Potrivit art. 3.1 din contract, la data incheierii contractului, rata dobanzii curente este 6.9%. Banca isi rezerva dreptul de a modifica rata dobanzii in conditiile unei modificari semnificative a conditiilor de piata. Modificare semnificativa este aceea modificare in care rata dobanzii de finantare de pe piata monetara definita ca X-BOR la 6 luni+costul rezervei minime obligatorii inregistreaza o modificare mai mare sau egala decat 1,5% intre oricare 2 perioade succesive de modificare a ratei dobanzii, unde X BOR reprezinta oricare din ratele de referinta EURIBOR, LIBOR, ROBOR, rotunjita la a doua zecimala, in functie de moneda in care a fost acordata facilitatea.
Prin actul aditional, art.3.1 a fost modificat in sensul ca dobanda este variabila si se calculeaza in functie de indicele de referinta X BOR 3 luni la care se adauga o marja de 11% stabilita de banca. Banca poate modifica marja in functie de costurile operationale , costurile de finantare de pe piata monetara/de capital, costurile surselor de finantare proprii precum si in functie de modificarile legislative.
Prin actul aditional de implementarea OUG 50/2010 art. 3.1 a fost modificat, in sensul ca rata dobanzii este fixa pe toata durata creditului in cuantumul indicat la incheierea contractului sau notificat, in conditiile legii, ulterior pe parcursul derularii acestuia si se calculeaza in functie de facilitatea nerambursata.
Instanta  constata ca aceasta clauza prevede clar ca dobanda creditului este variabila, precum si motivele pentru care dobanda poate fi modificata de catre Banca, iar faptul ca dobanda curenta nu a fost precizata ca fiind compusa dintr-o marja fixa a bancii plus variatia indicelui de referinta pentru valuta in care a fost luat creditul (la un interval de timp determinat), nu inseamna ca respectiva clauza are caracter abuziv si creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor .
In speta, contractual de credit a fost incheiat la data de 23.07.2008 or, regula ca dobanda sa fie compusa dintr-un indice de referinta EURIBOR/ROBOR/LIBOR la o anumita perioada sau din rata dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei, in functie de valuta creditului, la care creditorul adauga o anumita marja fixa pe toata perioada derularii contractului, a fost impusa bancilor abia prin OUG nr. 50/2010, banca procedand in mod corespunzator la alinierea dispozitiilor contractuale prin actul aditional din 20.09.2010.
Potrivit art. 1 din Anexa la Legea nr.193/2000 sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care: ,,a) dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului,  fara a avea un motiv intemeiat care sa fie precizat in contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor in temeiul carora un furnizor de servicii financiare isi rezerva dreptul de a modifica rata dobanzii platibile de catre consumator ori datorata acestuia din urma sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fara o notificare prealabila, daca exista o motivatie intemeiata, in conditiile in care profesionistul este obligat sa informeze cat mai curand posibil despre aceasta celelalte parti contractante si acestea din urma au libertatea de a rezilia imediat contractul.”
Din aceste dispozitii legale rezulta ca Legea nr.193/2000 da dreptul furnizorilor de servicii financiare sa modifice unilateral rata dobanzii platibile de catre consumator, chiar si fara o notificare prealabila, cu conditia sa existe o motivatie intemeiata, profesionistul sa informeze cat mai curand posibil celelalte parti contractante iar, acestea sa aiba libertatea rezilierii imediate a contractului .
In speta, la 3.1 atat in varianta initiala cat si prin varianta modificata prin actul aditional 1 din 14.07.2009 din contractul de credit s-a prevazut in mod clar ca dobanda este variabila si situatiile in care dobanda curenta variaza.
Legea nr.193/2000 nu impune furnizorilor de servicii financiare stabilirea unei formule de calcul a ratei dobanzii, ci doar redactarea clauzelor contractuale intr-un limbaj clar, fara echivoc si care sa permita intelegerea lor fara a fi nevoie de cunostinte de specialitate, iar in cazul modificarii ratei dobanzii platibile de catre consumator, fara o notificare prealabila, sa existe o motivatie intemeiata si posibilitatea rezilierii contractului de catre celelalte parti contractante. 
In speta, clauza inserata la art. 3.1  nu are caracter abuziv, intrucat nu creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si interesele partilor, aceasta fiind redactata in termeni care permit consumatorului sa inteleaga faptul ca dobanda este variabila in raport de politica bancii si de variatia indicelui LIBOR, aceasta avand dreptul sa decida unilateral, modificarea sau nu a dobanzii curente in cazul  acestor variatii.
Astfel, instanta apreciaza ca prevederea unei dobanzi variabile si posibilitatea modificarii acesteia in mod unilateral de catre banca, in conformitate cu politica acesteia, nu constituie in sine o clauza abuziva. De altfel si art. 37 lit. d) din OUG nr. 50/2010 mentine o astfel de posibilitate, obligand insa la indicarea in contract a modului de calcul a dobanzii, a periodicitatii si/sau conditiilor in care survine modificarea acesteia.
   Este incontestabil ca potrivit art. 3.1 din contract  M.B. SA si-a rezervat dreptul de a modifica unilateral clauzele contractului insa a precizat fara echivoc, in chiar cuprinsul clauzei contestate, motivele in care poate opera o astfel de modificare – respectiv in conformitate cu politica sa si evolutia indicatorilor de referinta pentru fiecare valuta.
Motivul referitor la politica bancii pentru schimbarea ratei dobanzii este intemeiat in conditiile in care pentru a obtine sumele de bani necesare pentru desfasurarea activitatii, banca se imprumuta la randul sau pe piata interbancara iar cursul pe aceasta piata este supus fluctuatiilor. Prin urmare, atunci cand banca se imprumuta la un pret mai mare pe piata interbancara, va pretinde la randul sau propriilor clienti un pret (dobanda) superior pentru sumele de bani acordate cu titlu de imprumut, si aceasta tocmai pentru a putea onora angajamentele asumate. Derularea relatiilor contractuale in acest mod nu echivaleaza cu existenta unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.   
  In mod legal, la data incheierii contractului de credit, nu i se putea pretinde intimatei sa detalieze suplimentar circumstantele in care poate efectua modificarea clauzei referitoare la dobanda, cata vreme art. 1 pct. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000 impune comerciantului numai obligatia de a preciza in contract motivul pentru care opereaza schimbarea termenilor contractului iar nu si a conditiilor in care aceasta se realizeaza. Mai mult decat atat, aceasta prevedere legala stipuleaza expres ca, in anumite circumstante, sunt permise clauzele prin care un furnizor de servicii financiare, categorie din care face parte si furnizarea creditelor ipotecare, modifica, fara o notificare prealabila, rata dobanzii platibile de catre consumator, atunci cand exista un motiv intemeiat. 
Este de remarcat si faptul ca aceasta clauza prin ea insasi permite schimbarea ratei dobanzii curente nu doar in detrimentul consumatorului ci si in folosul acestora. Intr-adevar daca piata financiar-bancara ar evolua astfel incat sa permita reducerea ratei dobanzii, respectiv in cazul in care ar exista un exces de oferta, reducerea ratei dobanzii curente ar fi reactia economica fireasca a bancii, in scopul de a-si pastra portofoliul de clienti. Fata de aceasta imprejurare nu s-ar putea sustine ca aceasta clauza creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorului.   
Avand in vedere ca s-a determinat in contract un indicator care permite modificarea ratei dobanzii, indicator care reprezinta o motivatie intemeiata in sensul pct.1 lit.a din Anexa Legii nr.193/2000, contrar sustinerilor reclamantilor, instanta constata ca nu este indeplinita cerinta dezechilibrului semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, prevazuta de art.4 alin.1 din acelasi act normativ. Sub acest aspect, este necesar a se tine cont si de valoarea considerabila a creditului (24000 CHF), precum si de perioada indelungata de creditare (120 de luni), astfel incat nu se poate retine ruperea echilibrului contractual ca urmare a facultatii pe care si-a rezervat-o banca  parata.
Avand in vedere cele retinute mai sus, instanta apreciaza ca fata de dispozitiile art. 4 alin. 1 si 5 din Legea nr. 193/2000, clauzele art. 6.2 care preved caracterul variabil al dobanzii creditului nu au caracter abuziv, asa incat este neintemeiata solicitarea reclamantilor privind constatarea nulitatii absolute a  acestora. 
Critica reclamantilor referitoare la faptul ca nu au avut cunostinta de modificarile contractuale dat fiind ca nu le au fost emise alte grafice de rambursare este neintemeiata si constata ca in contract cat si in actul aditional se mentioneaza ca graficul de rambursare va fi eliberat la cerere, or reclamantii nu au invederat instantei ca au solicitat eliberarea de grafice si acest lucru le a fost refuzat.
In ceea ce priveste cererea  avand ca obiect constatarea faptului ca dobanda aplicabila contractului este formata din marja fixa de 4,12 % si indicele libor, cu obligatia bancii la restituirea sumelor de bani reprezentand dobanda nedatorata,  instanta retine urmatoarele:
Din dispozitiile art. 3.1 din contractul de credit nr. 0807110058/23.07.2008 rezulta cu claritate urmatoarele: la momentul incheierii contractului, dobanda practicata de banca era clar identificata, la valoarea de 6,9 %, valoare pe care reclamantul si-a insusit-o si pe care nu a contestat-o ca fiind abuziva; banca si-a rezervat doar facultatea de a modifica dobanda initial convenita, nu si obligatia de a proceda in acest sens, in functie de evolutia indicelui LIBOR. Astfel, din cuprinsul acestor clauze contractuale sau al celorlalte clauze din contract nu rezulta ca banca si-a asumat vreo obligatie de a modifica rata dobanzii in functie de evolutia indicelui LIBOR. Prin urmare, banca nu si-a asumat nicio obligatie de a modifica aceasta dobanda in functie de indicele LIBOR.
Pe de alta parte, din cuprinsul contractului de credit nu rezulta ca, la momentul la care a fost incheiat, banca a avut in vedere o anumita formula de calcul a dobanzii. Astfel, in contract a fost stipulata dobanda la nivelul de 6,9 %, fara a fi indicata vreo formula de calcul. In mod evident, la stabilirea acestei valori, banca a luat in considerare diverse elemente, inclusiv profitul sau insa, in lipsa individualizarii acestor elemente in cuprinsul unei formule care sa fie mentionata expres in contract, instanta nu se poate substitui vointei partilor si nu poate interpreta contractul in alta modalitate decat cea avuta in vedere de catre parti la momentul incheierii sale. Totodata, desi in prezent reclamantul solicita includerea unei astfel de formule in contractul de credit, vointa acestuia nu poate prevala celei a bancii, orice modificare a contractelor trebuind sa fie rezultatul acordului ambelor parti. De asemenea, deducerea unei formule de calcul a dobanzii prin raportare la valoarea indicelui LIBOR de la momentul incheierii contractului ar reprezenta o simpla speculatie cu privire elementele avute in vedere de catre banca relativ la rata dobanzii practicate la respectivul moment, cu atat mai mult cu cat din contract nu rezulta ca parata ar fi luat in considerare o anumita marja.
Nu in ultimul rand, instanta retine ca la momentul incheierii contractului (2008), legislatia interna nu prevedea vreo obligatie in sarcina furnizorilor de servicii financiare de a determina cuantumul dobanzii practicate printr-o formula de calcul, care sa includa si o marja fixa. Aceasta obligatie a fost introdusa ulterior, prin OUG nr. 50/2010.
In ceea ce priveste dobanda variabila in functie de libor la 3 luni si marja bancii 11% cu posibilitatea bancii de modifica marja bancii, instanta constata ca a intervenit in 14.07.2009 prin actul aditional din 14.07.2009, or reclamantii au fost de acord in 2009 cu o marja a bancii de 11%
Concluzionand, instanta  retine ca initial banca si-a rezervat doar posibilitatea de a revizui rata dobanzii in functie de indicele LIBOR, acest lucru rezultand in mod clar din formularea clauzelor contractuale (banca isi rezerva dreptul sa revizuiasca rata dobanzii). Reclamantii si-a asumat, la momentul incheierii contractului, un anumit cuantum al dobanzii (6,9 %) si posibilitatea ca acest cuantum sa ramana neschimbat pana la sfarsitul contractului, pentru ipoteza in care banca nu ar fi inteles sa se prevaleze de posibilitatea de revizuire a dobanzii. In acest context, nici legea si nici contractul nu ii confera reclamantului dreptul de a solicita calcularea dobanzii dupa o formula care nu a fost convenita de parti si nici nu a fost instituita de lege pentru contractul de credit respectiv. Dimpotriva, dobanda initial convenita, precum si posibilitatea (iar nu obligatia) bancii de a modifica aceasta dobanda in functie de politica bancii si de indicele LIBOR se impune reclamantului in temeiul principiului fortei obligatorii a contractului, instituit de art. 969 Cod civil 1864.
Acestia sunt termenii in care se deruleaza contractul intre parti, iar interventia instantei de judecata in contractul de credit dedus judecatii nu se justifica, pentru stabilirea unei alte formule de calcul a dobanzii fiind necesara existen?a acordului vointa al partilor contractante prin incheierea unui act adi?ional, in conditiile in care, la data incheierii contractului, nici un act normativ nu impunea bancii stabilirea unei astfel de formule de calcul.
Instanta  retine ca solicitarea reclamantilor este neintemeiata si din perspectiva jurisprudentei CJUE, care a statuat ca in cazul in care instanta de judecata constata caracterul abuziv al unei clauze, aceasta nu poate interveni in contractul dintre parti, prin modificarea clauzelor contractului. Astfel, in Hotararea Curtii din 14.06.2012, in cauza C-618/10 Banco Espanol de Credito SA impotriva Joaquin Calderon Camino, s-a stabilit, in interpretarea dispozitiilor Directivei 93/13/CEE a Consiliului privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii, ca „articolul 6 alin. 1 din Directiva trebuie interpretat in sensul ca se opune unei reglementari a unui stat membru care permite instantei nationale, atunci cand constata nulitatea unei clauze abuzive cuprinse intr-un contract incheiat intre un vanzator sau un furnizor si un consumator, sa completeze respectivul contract modificand continutul acestei clauze”. Din motivare rezulta si faptul ca „instantele nationale au numai obligatia de a exclude aplicarea unei clauze contractuale abuzive pentru ca aceasta sa nu produca efecte obligatorii in ceea ce priveste consumatorul, fara a avea posibilitatea sa modifice continutul acesteia. Astfel, acest contract trebuie sa continue sa existe, in principiu, fara nicio alta modificare decat cea rezultata din eliminarea clauzei abuzive, in masura in care, in conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de mentinere a contractului este posibila din punct de vedere juridic”.
Prin urmare, instanta nu poate interveni in contractul dedus judecatii prin stabilirea unei formule de calcul a dobanzii in conditiile solicitate de reclamant. Din probele administrate in cauza nu rezulta ca partile ar fi convenit cu privire la o alta modalitate de calcul a
Instanta  mai constata, ca reclamantii s-a aflat inca de la inceputul contractului in posesia datelor necesare pentru determinarea intinderii obligatiei sale de plata a dobanzii, in cuantum de 6,9 % pe an,  fiind informat in mod corespunzator atat asupra cuantumului dobanzii, stipulat fara echivoc inclusiv in graficul de rambursare, cat si asupra posibilitatii de modificare a acestuia de catre banca, determinata de politica bancii si variatia dobanzii de referinta corespunzatoare valutei creditului insa numai in conditiile in care banca isi exercita acest drept.
Nu se poate sustine, pe cale de consecinta, ca sumele de bani platite de reclamanti au fost percepute de banca in mod nelegal. In realitate, imprumutatul a platit dobanda in cuantumul stipulat neechivoc in contract, neputandu-se retine in sarcina bancii nerespectarea clauzei contractuale cuprinse in art.3.1 , prin care, astfel cum s-a retinut, banca nu si-a asumat nicio obligatie de modificare a ratei dobanzii in raport de evolutia indicelui de referinta Libor, ci si-a rezervat doar dreptul de proceda in acest sens.
Pentru aceste considerente, instanta va respinge ca neintemeiata cererea avand ca obiect constatarea faptului ca dobanda aplicabila contractului de credit este formata din marja fixa de 4,12 % si indicele libor si de obligare a  bancii la restituirea sumelor de bani reprezentand dobanda nedatorata ( cu dobanda legala aferenta).
In ceea ce prive?te comisionul de acordare, instan?a re?ine ca potrivit punctului 3.2, imprumuttii sunt de acord sa plateasca bancii un comision de 3 % din valoarea creditului cu titlu de comision de acordare.
Legat de solicitarea de constatare ca fiind abuziva a clauzei prevazute la art.  3.2  privind comisionul de acordare, pentru a se putea trece la analiza caracterului eventual  abuziv al acestei clauze,  se impune  o analiza a prevederilor care excepteaza anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv.
Legea nr.193/2000 este legea de transpunere in dreptul na?ional a cerin?elor Directivei nr.93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii.
La art.4 alin.6 din lege se prevede ca “evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerin?ele de pre? ?i de plata, pe de o parte, nici cu produsele ?i serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj u?or inteligibil".
Acest text de lege transpune in legisla?ia na?ionala dispozi?ia comunitara prevazuta la art.4 alin.2 conform careia  "aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau a remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil".
Clauzele referitoare la comisioane sunt elemente care determina costul total al creditului ?i impreuna cu marja de profit formeaza pre?ul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept na?ionale ?i  comunitare sus citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pre?ului sau remunera?iei in raport cu serviciul furnizat, cu condi?ia ca aceste clauze sa fie clar ?i inteligibil exprimate.
Dobanda anuala, comisioanele etc., intra in sfera no?iunii de pre? a contractului de credit, de vreme ce reprezinta contrapresta?ii lunare solicitate de banca in virtutea creditului acordat.
Astfel, potrivit defini?iilor cuprinse la art.3 lit.g ?i i din Directiva 2008/48/CE din 23.04.2008 privind contractele de credit pentru consumatori ?i de abrogare a Directivei 87/102/CEE : „g) costul total al creditului pentru consumatori inseamna toate costurile, inclusiv dobanda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legatura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de catre creditor, cu exceptia taxelor notariale; i)dobanda anuala efectiva inseamna costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totala a creditului”.
In cauza dedusa judecatii, comisionul perceput constituie un element al pre?ului, iar prevederea art. 3.2 din contract cu privire la comisionul de acordare a fost clara ?i redactata fara echivoc, fiind insu?ita de reclamant consumator prin semnarea contractului.
Se va re?ine totodata ca acest comision a fost calculat procentual la valoarea creditului, iar acest fapt era cunoscut de catre reclamanti la data incheierii conven?iei de credit, astfel incat nu se poate sus?ine impiedicarea consumatorului de a aprecia costurile creditului.
Prin urmare, comisionul, ca ?i componenta a pre?ului creditului, este exceptat, in spe?a de la controlul caracterului abuziv, potrivit art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, intrucat clauzele referitoare la aceste elemente ce definesc obiectul principal al conven?iei de credit, respectiv pre?ul serviciului de finan?are, sunt exprimate fara echivoc, in mod clar, in a?a fel incat sa conduca la concluzia ca, la momentul acordului de voin?a, consumatorului nu i-a fost ascunsa inserarea lui in cuprinsul conven?iei, iar termenii utiliza?i pentru stipularea lui au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi, accesibili ?i ap?i de a fi in?ele?i cu ajutorul gandirii logice.
A?adar, potrivit celor mai sus re?inu?e, fiind incidenta in spe?a excep?ia prevazuta de art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, raportat la art.4 alin.2 din Directiva  93/13/CEE, nu se poate supune controlului caracterul abuziv al clauzei prevazute la art. 3.2 din contractul incheiat de parti, din perspectiva art.4 alin.1 din lege.
Mai mult, chiar daca s-ar verifica indeplinirea condi?iilor instituite de art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, instan?a considera ca acest comision nu poate fi considerat abuziv pentru urmatoarele argumente:
Astfel, in opinia instan?ei, inserarea unei asemenea clauze, in sensul stipularii obliga?iei de plata (o singura data) a unui comision de 3 % din valoarea creditului, nu este de natura sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile ?i obliga?iile par?ilor.
Or, dispozi?ia amintita nu pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, comisionul de acordare fiind perceput pentru amortizarea costurilor pe care parata le suporta prin acordarea creditului (inclusiv cheltuieli pentru salarizarea personalului implicat in activitatea de creditare, pentru asigurarea sistemului informatic, a materialelor de birotica ?i servicii interne, pregatirea dosarului de imprumut etc.) cheltuieli inerente pentru buna desfa?urare a activita?ii Bancii.
 Pentru a putea fi reclamat un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor ar trebui sa lipseasca ori sa fie extrem de redusa, contraprestatia pentru dreptul corelativ al uneia dintre parti.
Dezechilibrul trebuie sa fie analizat intotdeauna in rem. Legea face referire la un dezechilibru semnificativ, deoarece nu orice dezechilibru poate releva o clauza abuziva, de exemplu profitul obtinut de comerciant fiind ceva firesc, dat fiind ca scopul si trasatura principala a oricarui comerciant este profitul - finis mercatorum est lucrum.
Pentru a putea caracteriza existenta unui dezechilibru semnificativ intre cele doua parti, cauzat de existenta clauzelor analizate, instanta trebuie sa demareze analiza prin stabilirea exacta a obiectului contractelor.
Fiind vorba de un contract de credit, obiectul acestuia consta in punerea la dispozitia imprumutatului a unor sume de bani, pentru o anumita perioada de timp, in schimbul unui anumit pret. Pretul este format din dobanda si din comisioane, iar dobanda cuprinde costurile pe care banca le are pentru a putea pune la dispozitie suma imprumutata pentru o perioada indelungata de timp.
Prin urmare, instanta trebuie sa stabileasca daca ceea ce reclamantul numeste dezechilibru semnificativ este sau nu, in realitate, contraprestatia pe care banca o primeste pentru punerea la dispozitia reclamantului a unei sume importante de bani pentru o perioada de 120 de luni (10 ani).
Iar pentru ca un dezechilibru sa poata fi caracterizat, trebuie sa se identifice care sunt acele drepturi si obligatii intre care se face comparatia, acestea urmand a fi analizate sub toate aspectele si componentele lor. Dezechilibrul trebuie sa fie caracterizat prin compararea tuturor drepturilor si obligatiilor partilor.
Or, contractul de credit incheiat cu reclamanti, prevede nu numai dreptul bancii de a beneficia de o clauza de natura celei inserate la art. 3.2, dar si obligatia acesteia de a pune de indata la dispozitia consumatorului o suma importanta, ce urmeaza a fi restituita intr-un interval prelungit (120 luni). Ca atare, aprecierea dezechilibrului trebuie sa ia in calcul si dreptul consumatorului de a primi de indata o suma importanta ce urmeaza a fi achitata intr-o perioada lunga de timp.
In plus, pe langa obligatiile directe asumate de parti prin conventiile de credit, exista si o serie intreaga de obligatii pe care banca le are fata de ceilalti actori ai pietei financiare si care pun la dispozitie sumele necesare asigurarii platii imediate a acestor credite. Pentru fiecare conventie de credit, banca este obligata sa se imprumute pentru suma respectiva de la o banca mai importanta, costul acestui imprumut urmand a fi transferat ulterior in sarcina consumatorilor.
Asadar, aprecierea caracterului semnificativ al dezechilibrului nu poate fi realizata independent de aprecierea individuala, in fiecare caz in parte, a drepturilor si obligatiilor globale ale fiecarei parti, iar in cauza de fata, raportat la obligatiile ce incumba Bancii, sumele semnificative pe care aceasta le-a pus la dispozitia reclamantului (24000 CHF) si intervalul de timp indelungat acordat debitorului pentru restituirea imprumutului (120 luni), instanta apreciaza ca dispozitiile art3.2 inserate in conventia de credit nu sunt de natura sa dea nastere unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiilor partilor, si in consecinta, nu pot fi considerate abuzive.
Pe de alta parte, dupa cum s-a aratat mai sus, instan?a apreciaza ca prevederea inserata la art. 3 din contract este redactata de o maniera clara, neechivoca, care nu pune probleme de interpretare, contrar afirma?iilor reclamantului, fiind de asemenea men?ionat ?i motivul pentru care se percepe acest comision, de altfel explicata ?i de instan?a in paragrafele anterioare.
Mai mult, un asemenea comision este permis in mod expres de lege, la art.36 din OUG nr.50/2010 prevazandu-se ca „pentru creditul acordat, creditorul poate percepe (...) un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor” si este in acord si cu prevederile art. 15 din Legea nr. 190/1999, invocate de reclamanta , intrand in categoria cheltuielilor aferente intocmirii documentatiei de credit si constituirii ipotecii si a garantiilor aferente.
Pentru considerentele anterior expuse, instanta va respinge capatul de cerere privind constatarea ca caracterului abuziv al comisionului de acordare, prevazut la art. 3.2 din contractul de credit si astfel de constatare a nulitatii absolute  a acestei clauze precum si cererea de restituite a sumei achitate cu acest titlu  (cu dobanda legala aferenta), dat fiind caracterul accesoriu al acestei pretentii.
Este neintemeiata si cererea reclamantilor privind constatarea caracterului  abuziv si anularea clauzei  prevazute la art. 3.3,  conform careia banca percepe un comision de administrare de 0,45% din suma ramasa de rambursat.
Cat prive?te caracterul pretins abuziv al acestei clauze, vor fi avute in vedere prevederile art.1 alin.3 ?i art.4 din Legea nr.193/2000, anterior citate, in raport de care instan?a apreciaza ca textul art.3.4. din contractul de credit nu poate fi considerat abuziv intrucat nu este de natura sa creeze in detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Aceasta deoarece, de?i ne aflam in prezen?a unui contract de adeziune, clauza inserata la art. 3.3 din conven?ia de credit nu afecteaza echilibrul contractual, intrucat nu ofera furnizorului de servicii financiare alte drepturi decat cele permise ?i de art.35 din OUG nr.50/2010 ?i art.9 ind.3 lit.e pct.1 ?i 2 din OG nr.21/1992 privind protec?ia consumatorilor, care interzic doar majorarea comisioanelor, taxelor, tarifelor, spezelor bancare sau a oricaror altor costuri mentionate in contract ?i/sau introducerea si perceperea de noi taxe, comisioane, tarife, speze bancare sau orice alte costuri care nu au fost mentionate in contract.
Or, comisionul de administrare de 0,45%, perceput ca procent lunar aplicat la soldul creditului, a fost inserat ab initio in contractul par?ilor, nefiind nici majorat pe parcursul derularii contractului ?i nici perceput ulterior incheierii acestuia, prin voin?a unilaterala a Bancii, pentru a deveni abuziv.
Art.36 din OUG nr.50/2010 prevede ca „pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiza dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensatie in cazul rambursarii anticipate, costuri aferente asigurarilor si, dupa caz, dobanda penalizatoare, alte costuri percepute de terti, precum si un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor”.
Fa?a de aspectele semnalate, clauza inserata la art.3.3 din contract nu reprezinta, in opinia instan?ei, o clauza abuziva in in?elesul art.4 din Legea nr. 193/2000, in condi?iile in care parata nu a perceput costuri superioare celor convenite cu debitorul sau, astfel incat sus?inerile acestuia cu privire la prejudiciul suferit sunt lipsite de fundament.
In plus, clauza contractuala inserata la art.3.4. din contract este redactata de o maniera clara, neechivoca, in a?a fel incat sa conduca la concluzia ca, la momentul acordului de voin?a, consumatorului nu i-a fost ascunsa inserarea lui in cuprinsul conven?iei, iar termenii utiliza?i pentru stipularea lui au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi ?i accesibili, fiind de asemenea men?ionat ?i motivul pentru care se percepe acest comision.
  Acest cost a fost stabilit inca de la data incheierii conven?iei, este clar precizat, este dimensionat in func?ie de o valoare concreta (soldul creditului), are stabilita scaden?a ?i este inclus in graficul de rambursare.
   Aceste prevederi clare ?i fara echivoc, exprimate intr-un limbaj inteligibil, au fost cunoscute de reclamant la momentul incheierii contractului de credit, au fost detaliate separat in graficul de rambursare ce reprezinta anexa la contract, astfel ca nu se poate sus?ine ca reclamantul nu a putut aprecia costurile creditului, avand posibilitatea reala de a lua cuno?tin?a, la data conven?iei de credit, de toate condi?iile contractuale, cunoscand astfel toate elementele care pot avea efect asupra intinderii obliga?iilor sale.
Fata de aceste considerente, instanta va respinge ?i solicitarea reclamantului de a se constata caracterul abuziv al comisionului de administrare, prevazut de art.3.3 din contract, apreciind ca prin acesta nu se aduce atingere drepturilor garantate consumatorului de dispozitiile legale incidente in aceasta materie.
De altfel, instanta constata ca prin actul aditional nr. 1, aceasta clauza a fost modificata, cuantumul comisionului fiind 0%. Faptul ca reclamantii sustin ca acest comision a fost perceput sau achitat in continuare, acest aspect tine de executare contractuala si nu de o clauza abuziva.
In ceea ce priveste cererile avand ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei  prevazute la art. 4.2 , inghetarea cursului de schimb  valutar chf-leu si efectuarea platilor in temeiul contractului de credit la valoarea de la data incheierii contractului, respectiv calcularea si plata ratelor de rambursare la valoarea in lei a francului elvetian de la data incheierii contractului si obligarea paratei la restituirea sumelor incasate in plus de catre aceasta ca diferenta intre ratele achitate la cursul CHF –leu din ziua fiecarei plati si ratele la cursul chf-leu de la data incheierii contractului de credit, instanta retine urmatoarele:
Conform art. 4.2 din contract, rambursarea ratelor lunare se va efectua de catre client in aceeasi moneda in care a fost acordat creditul. In cazul in care clientul opteaza pentru rambursari in RON, platile se vor efectua la cursul de schimb valutar afisat de catre banca la data scadentei.
Instanta apreciaza ca aceste clauze nu creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor si cu atat mai mult nu se poate vorbi despre un dezechilibru semnificativ in detrimentul consumatorului.
Stipularea acestor clauze constituie o aplicare fireasca a principiului nominalismului monetar, consacrat de art. 1578 C.civ., in temeiul caruia imprumutul banesc trebuie restituit in moneda in care a fost dat. Rolul acestei clauze este tocmai acela de a mentine un echilibru intre obligatiile asumate de partile care au inteles sa dea si respectiv sa primeasca un imprumut intr-o alta moneda decat cea folosita in locul in care imprumutul a fost perfectat, data fiind existenta unei posibilitati semnificative ca moneda creditului sa aiba un curs de schimb variabil pe durata contractului. Acceptand incheierea unui contract de imprumut banesc intr-o moneda straina, partile si-au asumat implicit si in concordanta cu art. 1578 C.civ., consecintele ce decurg din posibilele variatii ale cursului de schimb. Evolutia cursului de schimb nu este previzibila cu certitudine, aceasta putand sa se produca intr-un sens care sa favorizeze oricare din partile contractului. O astfel de posibilitate de variatie a cursului este incompatibila ab initio cu existenta unui dezechilibru intre obligatiile partilor, consumatorul trebuind sa restituie exact ceea ce a imprumutat.     
Imprejurarea ca moneda creditului a cunoscut o evolutie ascendenta este o chestiune de fapt ulterioara incheierii contractului ce nu poate avea vreo implicatie asupra caracterului abuziv sau nu al clauzelor contestate, acesta putand fi apreciat prin raportare la termenii din cuprinsul clauzelor si legislatia in vigoare la data incheierii contractului.      
In aceste conditii, fata de imprejurarea ca prevederile de la 4.2 din contract nu creeaza un dezechilibru intre partile contractante si nu au fost stipulate in detrimentul consumatorului, ele nu pot fi considerate abuzive.
Re?ine instan?a ca par?ile nu au convenit plata sumelor datorate de reclamant la un anumit curs de schimb, ci au convenit asupra pla?ii sumelor in valuta in care a fost primit creditul. Cursul oficial de schimb RON-CHF se stabile?te de catre B.N.R., nu de catre parata.
Creditul in litigiu a fost acordat in CHF, astfel incat si rambursarea sa se va face in moneda in care s-a acordat, pe care imprumutatul o procura la libera sa alegere, fie de pe piata (de la casele de schimb, de la alte banci etc.), fie prin cumpararea de CHF de la banca imprumutatoare, neexistand nicio clauza contractuala care sa impuna cumpararea valutei la cursul de schimb practicat de banca parata. Potrivit clauzei de la art. 4.2, se utilizeaza cotatiile bancii, doar daca clientul opteaza pentru depunerea sumelor datorate in RON si nu in moneda creditului.
In speta, in virtutea principiului nominalismului monetar, sunt intru totul valabile clauzele contractuale deduse judecatii care stabilesc ca imprumutatul restituie exact ce si cat a luat cu imprumut, in moneda in care s-a acordat creditul (CHF). Clauzele considerate ca fiind abuzive de catre reclamanta, ce prevad rambursarea in moneda in care s-a acordat creditul (franci elvetieni) nu sunt nelegale, ci constituie doar o aplicatie a principiului nominalismului monetar, situatiei din prezenta cauza nefiindu-i aplicabila interpretarea data art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13 prin Hotararea C.J.U.E. din 30 aprilie 2014 pronuntata in cauza 26/13, intrucat banca parata nu a impus propriul curs de schimb valutar, procurarea monedei straine fiind la libera apreciere a consumatorului, astfel incat nu se poate retine o diferen?a dintre cursul de schimb la vanzare ?i cursul de schimb la cumparare ale monedei straine.
Instanta concluzioneaza ca dezechilibrul contractual invocat de reclamanti nu rezulta din clauza de risc valutar, cuprinsa in Contractul de credit nr. 08007110058 din data de 23.07.2008, ci din evolutia defavorabila a cursului de schimb.
Prin urmare, reclamantii a optat pentru primirea unei sume de bani in franci elve?ieni ?i s-a obligat sa returneze suma primita in aceea?i moneda.
Dispozi?iile Legii nr.193/2000 nu sunt menite a crea o noua ordine de drept in care contractul sa devina lipsit de for?a obligatorie, ci are menirea de a particulariza dispozi?iile legale generale aplicabile in rem ?i in personam.
Astfel, instanta apreciaza ca obliga?ia de informare cu privire la riscul valutar nu poate fi transferata in totalitate in sarcina Bancii, cata vreme nicio prevedere legala nu impune o asemenea obliga?ie furnizorilor de servicii financiare.
In consecin?a, reclamantii erau cei care trebuiau sa analizeze posibilitatea evolu?iei nefavorabile (crescatoare) a monedei in care a contractat creditul, avand in vedere ca ?i-a asumat riscul accesarii unui imprumut in CHF, cu atat mai mult cu cat  creditele in CHF erau u?or accesibile, implicand costuri mai reduse (dobanda mai mica) ?i acces la o suma mai mare de bani – avantaje de care a beneficiat ?i reclamantul.
Imprejurarea ca imprumutatul restituie datoria la un curs de schimb al francului elvetian dramatic majorat fa?a de momentul contractarii creditului este justificata de faptul ca riscul valutar este suportat de catre debitor, intrucat acesta este unul din dezavantajele creditelor in valuta, de care reclamantul trebuia sa fie constient la momentul la care si-a luat acest angajament.
Chiar daca reclamantul nu avea cum sa prevada ca si un consumator mediu si normal o evolutie atat de semnificativa a cursului de schimb a francului elvetian, spre deosebire de Banca, care prin natura serviciilor oferite este mult mai informata cu privire la piata interbancara, acest fapt nu constituie un argument pentru inghetarea cursului de schimb al CHF la valoarea pe care a avut-o la momentul semnarii contractului de imprumut.
O asemenea solu?ie ar defavoriza in mod deosebit cealalta parte contractanta, in spe?a parata O.B.R. SA, ceea ce contravine prevederilor art.4 din Legea nr.193/2000. Practic, reclamantul solicita modificarea contractului de o maniera avantajoasa exclusiv pentru el, fara a ?ine cont ?i de interesele/drepturile Bancii ce deriva din conven?ia de credit.
Potrivit regulamentului BNR nr.22/2006 ( in vigoare in perioada 28 decembrie 2006 - 31 decembrie 2013) privind adecvarea capitalului institu?iilor de credit ?i al firmelor de investi?ii, o Banca, daca se imprumuta in CHF, este obligata sa acorde credite in CHF suficiente pentru a acoperi activele denominate in CHF, astfel incat pozi?ia neta dintre ele sa nu depa?easca 10% din fondurile proprii. In consecinta, parata, acordand finantari in CHF, trebuie sa detina sume suficiente in aceeasi moneda, pe care si le procura inclusiv din rambursarile creditelor acordate in CHF.
Protec?ia instituita de Legea nr. 193/2000 ?i celelalte prevederi in materia protec?iei consumatorului nu au scopul de a deforma contractul incheiat de consumator cu banca sub aspectul cauzei sau obiectului contractului, cu atat mai pu?in pentru a ob?ine un avantaj economic al consumatorului, pe care reclamantul tinde sa il ob?ina, urmarind in fapt exonerarea sa (prin intermediul instan?ei) de obliga?ia principala asumata de restituire a creditului in CHF, moneda in care a fost contractat, incalcandu-se prin aceasta principiul autonomiei de voin?a a par?ilor consacrat de art.969 C.civ. ?i cel al nominalismului monetar instituit de art.1578 C.civ. de la 1864.
Legisla?ia protec?iei consumatorului reprezinta un instrument de asigurare a unui echilibru juridic intre par?ile semnatare ale unei conven?ii de credit, iar nu a unui echilibru economic, costurile produselor/serviciilor, inclusiv al celor din domeniul financiar-bancar fiind stabilite pe baza principiului cererii ?i ofertei, neexistand nicio o norma legala care sa oblige Banca sa primeasca suma in lei la cursul de schimb de la data acordarii creditului in schimbul valutei acordate imprumutatului, care se ramburseaza in rate pe durata a 120 de luni.
De altfel, chiar si prin solicitarea de a suporta riscul valutar in proportii egale cu banca, reclamantii pretind modificarea unei obliga?ii esen?iale, solicitand instan?ei sa intervina in insa?i cauza contractului de credit, aspect ce excede protec?iei oferite de prevederile Legii nr.193/2000. Reclamantii nu si au intemeiat actiunea pe o eventuala impreviziune.
A plati un pre? cu mult mai mare decat pre?ul ini?ial al contractului nu este contrar bunei credin?e, cum s-a sus?inut, ci este un risc pe care clientul ?i-l asuma, avand in vedere tipul de contract incheiat de par?ile prezentei cauze, imprejurarea ca imprumutul a fost contractat in valuta, dar ?i intervalul de timp extrem de mare (30 ani) pentru care s-a incheiat.
A sus?ine ca par?ile pleaca, in derularea acestui contract, de la premisa ca situa?ia economica de la data semnarii conven?iei va fi relativ stabila, este un fapt total nerealist, avand in vedere ca nimeni nu poate previziona evolu?ia unei monede pe o perioada de 10  ani.
Fa?a de cele aratate, apreciaza instan?a ca reclamantii (client) ?i-au asumat riscul valutar din moment ce a accesat un credit in alta moneda decat cea in care realizau veniturile.
A pretinde acum (dupa 8 ani de la incheierea contractului) ca Banca nu ?i-a indeplinit in mod corect ?i complet obliga?ia de informare prevazuta de art. 18 din OG 21/1992 ?i art.57 din OUG 50/2010, doar pentru ca executarea contractului a devenit deosebit de oneroasa pentru reclamanti, este lipsit de fundament, cu atat mai mult cu cat este greu de anticipat evolu?ia unei monede straine pe o perioada atat de indelungata chiar ?i de catre institu?iile de credit.
Mai mult, nu poate fi sanc?ionata parata prin transformarea esen?iala a contractului de credit intr-un mod pe care nu il dore?te, in condi?iile in care aceasta nu este culpabila pentru evolu?ia cursului de schimb valutar al CHF, stabilit in condi?ii asupra carora Banca nu i?i poate manifesta in niciun fel influen?a.
In consecin?a, instanta va respinge ca nefondate si cererile avand ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor  prevazute la art. 4.2 , , inghetarea cursului de schimb valutar chf-leu si efectuarea platilor in temeiul contractului de credit la valoarea de la data incheierii contractului precum si cererea subsidiara de suportare a riscului valutar in mod egal cu Banca.
Totodata, instanta va respinge ca neintemeiata si cererea privind obligarea paratei la emiterea unui nou grafic de rambursare , avand in vedere ca au fost retinute anterior ca neintemeiate cererile avand ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor  contestate de reclamanta , precum si cele privind constatarea unei alte formule de calcul a dobanzii si cele de inghetare a cursului de schimb.
In ceea ce priveste cererea de acordare a daunelor morale, instanta apreciaza ca in cauza nu s-a facut dovada conditiilor raspunderii civile delictuale, avand in vedere solutia ce urmeaza a fi pronuntata in cauza cu privire la cererea de constatare a clauzelor pretins abuzive, precum si faptul ca reclamantii nu au invocat si demonstrat o alta fapta ilicita a paratei.
         
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:

Respinge cererea privind pe reclaman?ii N.I., cu domiciliul …., NGI, cu domiciliul in …. ?i N.C:, cu domiciliul in … si pe parata OBR SA, cu sediul in …, ca neintemeiata.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.
Pronuntata in sedinta publica, azi, …..