pretentii – restituirea sumei reprezentand taxa pentru serviciul public de televiziune ce ar fi fost achitata nejustificat de catre reclamanta – introducerea in proces a Curtii de Conturi

I N S T A N T A,

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti la data de 17.08.2016 sub nr. 33996/299/2016, reclamanta UAT C.O. a chemat in judecata pe parata S.R.T., solicitand instantei sa dispuna obligarea paratei la plata sumei de 1800 lei, reprezentand taxa pentru serviciul public de televiziune achitata nejustificat de catre reclamanta, precum si la plata accesoriilor legale aferente sumei de 1800 lei, respectiv a dobanzilor si penalita?ilor legale prevazute de O.G nr. 92/2003 si calculate de la data platii de catre reclamanta a sumelor ce formeaza debitul principal pana la achitarea acestora de catre parata. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea in fapt a cererii, reclamanta a aratat ca S.C. E.E.R. S.A. furnizeaza C.O., conform contractelor incheiate intre parti, energie electrica atat pentru sediul institu?iei, cat si pentru punctele de consum reprezentand iluminat public stradal din satele apar?inand unitatii administrativ-teritoriale. A precizat ca, in perioada 2013-2015, S.C. E.E.R. S.A. a emis facturi fiscale in sarcina reclamantei, reprezentand consumul de energie electrica, in cuprinsul carora se regaseste si taxa pentru serviciul public de televiziune, a carei valoare totala pentru aceasta perioada este de 1800 lei, conform tabelului centralizator anexat. Astfel cum rezulta din facturile emise, in perioada 2013-2015, taxa TV a fost inscrisa pe facturile de energie electrica corespunzatoare mai multor puncte de consum; taxa Tv prevazuta in toate aceste facturi enumerate in tabelul centralizator a fost achitata de catre reclamanta furnizorului de energie electrica, S.C. E.E.R. S.A. fiind mandatarul prin intermediul caruia au fost incasate sumele de catre parata.
Reclamanta a considerat ca sumele reprezentand taxa pentru serviciul public de televiziune ce au fost achitate, nu sunt in mod legal datorate, intrucat art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 stabile?te ca persoanele juridice cu sediul in Romania, inclusiv filialele, sucursalele, agentiile si reprezentantele acestora, precum si reprezentantele din Romania ale persoanelor juridice straine, au obligatia sa plateasca o taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si o taxa pentru serviciul public de televiziune, in calitate de beneficiari ai acestor servicii. Asadar, sensul corect al interpretarii acestui articol este acela ca obligatia de plata a taxei pentru serviciul public de radiodifuziune si televiziune revine in sarcina persoanelor juridice doar daca beneficiaza de aceste servicii, in acest sens statuand si Inalta Curte de Casatie si Justi?ie prin Decizia nr.2102/2009, cat si prin Decizia nr. 159 din 30 martie 2004 si Decizia nr. 448/2013. Aceasta a subliniat ca institu?ia reclamanta nu detine receptoare tv, pentru a beneficia de aceste servicii. Mai mult, punctele de consum reprezentand iluminat public stradal nu reprezinta entitati in folosul carora se realizeaza actiunea de informare de catre serviciul public de televiziune, prin intermediul acestora parata nebeneficiind in mod direct si imediat de presta?ia acestui serviciu public.
De asemenea, reclamanta a indicat ca nelegalitatea platilor reprezentand taxa de televiziune a fost afirmata si de auditorii publici externi din cadrul Camerei de Conturi a Judetului Bacau, in urma controlului efectuat la reclamanta, in perioada 03.09.2015-13.10.2015. In urma acestui control, auditorii au incheiat procesul-verbal de constatare nr.10995 din data de 13.10.2015, in care s-a consemnat la punctul 9 ca in perioada 2012-2015, Unitatea administrativ-teritoriala Comuna Oituz a achitat nejustificat taxa pentru serviciul public de televiziune si radiodifuziune catre E.E.R. S.A., opinia acestora fiind ca taxa tv pentru persoane juridice stabilita conform alin. 1 si 2 ale art. 3 H.G. nr. 978/2003 a fost anulata pe baza Deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justi?ie nr. 2102/2009. Ulterior, Camera de Conturi a Judetului Bacau a emis Decizia nr. 67 din 12.11.2015, prin care la punctul A9, a reiterat aceleasi considerente expuse si in procesul-verbal de constatare cu privire la plata taxei radio si tv, dispunand in sarcina institu?iei recuperarea prejudiciului rezultat din plata nelegala a acestor taxe, precum si a beneficiilor nerealizate.
In drept, cererea de chemare in judecata a fost intemeiata pe dispozitiile art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, art. 1341 Cod civil.
La data de 14.09.2016, parata S.R.T. a formulat intampinare, prin care a solicitat, pe baza tuturor probelor ce se vor administra in prezenta cauza, respingerea actiunii, ca fiind neintemeiata.
In motivarea intampinarii, parata a aratat ca obligatia persoanelor juridice de a plati taxa pentru serviciul public de televiziune este o obligatie legala, aceasta fiind prevazuta de art. 40 alin. (3) din Legea 41/1994 privind organizarea si functionarea S.R.F. si S.R.T.. In Decizia nr. 297 din 6 iulie 2004 a Curtii Constitutionale, s-a retinut ca prevederile acestui articol nu sunt contrare legii fundamentale, notiunea de „beneficiar” fiind definita ca fiind: persoana, colectivitate sau institutie care are folos din ceva; destinatar al unor bunuri materiale sau al unor servicii; persoana fizica sau juridica in folosul careia se realizeaza o actiune; cel care beneficiaza de ceva; persoana, institutie etc. pentru care se face o lucrare; persoana, intreprindere, institutie pentru care se executa o lucrare, se presteaza diferite servicii. In conformitate cu art. 40 alin. 2 din Legea nr. 41/1994, „persoanele fizice cu domiciliul in Romania au obligatia sa plateasca o taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si o taxa pentru serviciul public de televiziune, in calitate de beneficiari ai acestor servicii, cu exceptia celor care declara pe propria raspundere ca nu detin receptoare de radio, respectiv de televiziune, si a celor care, potrivit legii, beneficiaza de scutire de la plata acestor taxe”. In cadrul aceleiasi Legi 41/1994, la articolul 40 alin. 3 nu este specificata declaratia pe proprie raspundere a persoanelor juridice ca exceptie de la plata taxei de radiodifuziune ori televiziune. Conform articolului 40 alin. 6 din Lg. 41/1994, „sunt scutite de la plata taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune si pentru serviciul public de televiziune familiile si persoanele singure care beneficiaza de ajutor social lunar, potrivit prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificarile si completarile ulterioare, asociatiile si fundatiile nonprofit, misiunile diplomatice straine si membrii acestora, persoanele fizice abonate la retele de radioamplificare, azilurile de batrani, unitatile din cadrul institutiilor care au competente in domeniul apararii, ordinii publice si sigurantei nationale, unitatile de invatamant de stat prescolar, preuniversitar si universitar, caminele de copii si cresele de stat, pensionarii proveniti din sistemul pensiilor pentru agricultori, ale caror drepturi au fost stabilite in baza legislatiei anterioare intrarii in vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, pensionarii S.R.F. si ai S.R.T., unitatile de cult apartinand cultelor religioase recunoscute din Romania, precum si alte categorii prevazute de legi speciale”, iar reclamanta nu se incadreaza la nici una din categoriile prevazute de lege. La art. 40 alin. 7 din Lg. 41/1994 se specifica: „alte scutiri de la plata taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune si pentru serviciul public de televiziune decat cele prevazute prin prezenta lege pot fi stabilite prin hotarare a Guvernului”.
Astfel, parata a sustinut ca reclamanta nu poate fi exceptata de la plata taxei de televiziune, intrucat aceasta nu are niciun temei legal. Referitor la sustinerea reclamantei precum ca taxa pentru serviciul public de televiziune ar fi fost anulata prin Deciziile Curtii de Apel Cluj si a inaltei Curti de Casatie si Justitie prin care s-a decis anularea art. 3 a HG nr. 978/2003, este nefondata, actele invocate nu dispun anularea taxei pentru serviciul public de televiziune statuata prin Lege, ci anuleaza un articol al HG nr. 978/2003 din cauza unui viciu de formulare a textului. Modificarea unei HG nu poate modifica o Lege. De altfel, cotele lunare ale taxei TV sunt stabilite prin Anexa la HG nr, 978/2003, Anexa aflata in deplina vigoare. A mai precizat ca notiunea de beneficiar al serviciului de televiziune publica nu se refera doar la persoanele care au in proprietate un televizor; receptia emisiunilor Tv oferite de Societatea Romana de Televiziune poate fi realizata si prin alte mijloace de receptie in afara aparatului clasic TV, existand o multitudine de receptori mobili si ficsi, cum ar fi calculatoarele, tabletele, laptop-urile si orice fel smart phone.
In drept, intampinarea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 205 Cod procedura civila, dispozitiile art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994.
La data de 14.09.2016, parata S.R.T. a formulat cerere de introducere in cauza a Camerei de Conturi a Judetului Bacau, pentru ca hotararea ce va fi pronuntata sa-i fie opozabila acesteia in sensul : - anularii in parte a Deciziei nr. 67/12.11.2015 emisa de catre Camera de Conturi a Judetului Bacau, in sensul anularii punctului nr. 9; - anularii in parte a Raportului de control nr. A29/1425/1 din 14.10.2015, emis de catre Camera de Conturi a Judetului Bacau, cu privire la platile efectuate catre E.E.R. S.A. Targu Mures, reprezentand taxa pentru serviciul public de televiziune, anularea adresei 1565/2015 emise de catre Camera de Conturi a Judetului Bacau.
In motivarea acestei cereri, parata a sustinut ca auditorii ce au incheiat acel proces verbal de constatare/ raport de control si, implicit, Decizia nr. 67/12.11.2015, se afla intr-o mare eroare, interpretand eronat si cu superficialitate modificarile H.G. 978/2003, si netinand cont de prevederile Legii organice nr. 41/1994, privind organizarea si functionarea S.R.F. si S.R.T. modificata si republicata, fapt ce a produs si va produce practic efecte in lan?, pe viitor, diminuand astfel, in mod considerabil si neintemeiat patrimoniul SRTV. Este inadmisibil ca reprezentantii Camerei de Conturi a Judetului Bacau sa constate ca plata reprezentand taxa tv nu s-ar justifica motivat de faptul ca aceasta ar fi stabilita conform art. 3 din H.G. nr. 978/2003. Practic, plecand de la acest ra?ionament gresit s-a gresit in lan?, generand acte anulabile. Obligatia persoanelor juridice de a plati taxa pentru serviciul public de televiziune este o obligatie legala, fiind prevazuta de art. 40 alin. 3 din Legea 41/1994 privind organizarea si functionarea S.R.F. si S.R.T., republicata. In Decizia nr. 297 din 6 iulie 2004 a Curtii Constitutionale s-a retinut ca prevederile acestui articol nu sunt contrare legii fundamentale. in aceasta Decizie, notiunea de „beneficiar” a fost definita ca fiind: persoana, colectivitate sau institutie care are folos din ceva; destinatar al unor bunuri materiale sau al unor servicii; persoana fizica sau juridica in folosul careia se realizeaza o actiune; cel care beneficiaza de ceva; persoana, institutie etc. pentru care se face o lucrare; persoana, intreprindere, institutie pentru care se executa o lucrare, se presteaza diferite servicii. Astfel, Unitatea administrativ-teritoriala C.O. nu poate fi exceptata de la plata taxei de televiziune, intrucat aceasta nu are nici un temei legal, deci rezulta fara echivoc faptul ca rationamentul aplicat de catre reprezentantii Camerei de Conturi Bacau este unul neintemeiat.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 68-70 din Codul de procedura civila, Legea nr. 41/1994.
Prin cererea precizatoare a cererii de interventie, formulata la data de 21.10.2016, parata a aratat ca solicita introducerea in cauza a Camerei de Conturi a Judetului Bacau in calitate de intervenient fortat, raportat la art. 68 din Codul de procedura civila.
La data de 01.11.2016, reclamanta a formulat raspuns la intampinare, prin care a solicitat respingerea apararilor formulate de catre parata si admiterea cererii de chemare in judecata pentru argumentele aratate in cuprinsul acesteia.
In drept, raspunsul la intampinare s-a intemeiat pe prevederile art. 201 alin. 2 Cod procedura civila.
La data de 03.11.2016, intervenienta Curtea de Conturi a formulat intampinare la cererea de introducere a sa in cauza, formulata de parata S.R.T., prin care a solicitat respingerea acestei cereri, ca inadmisibile.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 205-208, art. 68 alin. 1 Cod procedura civila, art. 33 alin. 3 din Legea nr. 94/1992.
La termenul de judecata din data de 12.01.2017, instanta a respins, ca inadmisibila in principiu, cererea de chemare in judecata a altei persoane, in temeiul art. 68 Cod procedura civila, formulata de parata S.R.T. impotriva Camerei de Conturi a Judetului Bacau.
Sub aspectul probatoriului, instanta a incuviintat pentru reclamanta si pentru parata proba cu inscrisurile depuse la dosar.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
In perioada 2013-2015, taxa pentru serviciul public de televiziune in cuantum total de 1800 lei a fost inscrisa pe facturile de energie electrica emise de catre S.C. E.E.R. S.A. pe numele beneficiarului Unitatea administrativ-teritoriala C.O., taxa Tv fiind astfel achitata de catre reclamanta furnizorului de energie electrica, prin intermediul caruia au fost incasate sumele cu acest titlu de catre parata S.R.T.
Prin Decizia nr. 67/12.11.2015 emisa de Curtea de Conturi a Judetului Bacau (filele 82-85, vol. I), la punctul 9, s-a retinut ca in perioada 2012-2015, UAT C.O. a achitat nejustificat taxa pentru serviciul public de televiziune si radiodifuziune catre E.E.R. S.A., intrucat taxa pentru serviciul public de televiziune pentru persoane juridice, stabilita conform alin. 1 si 2 ale art. 3 H.G. nr. 978/2003, a fost anulata pe baza Deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justi?ie nr. 2102/2009. 
In drept, in ceea ce priveste procedura aplicabila prezentei cereri, instanta retine aplicabilitatea Codului de procedura civila 2010 – Legea nr. 134/2010, publicata in Monitorul Oficial nr. 545 din 03.08.2012, republicata in temeiul art. 80 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010, publicata in Monitorul Oficial din 30.05.2012 – intrat in vigoare la data de 15 februarie 2013.
Cauza de fata a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti la data de 17.08.2016, prin urmare procedura se va desfasura conform Codului de procedura civila intrat in vigoare la 15 februarie 2013. 
In conformitate cu dispozitiile art. 40 din Legea 41/1994, „(2) Persoanele fizice cu domiciliul in Romania au obligatia sa plateasca o taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si o taxa pentru serviciul public de televiziune, in calitate de beneficiari ai acestor servicii, cu exceptia celor care declara pe propria raspundere ca nu detin receptoare de radio, respectiv de televiziune, si a celor care, potrivit legii, beneficiaza de scutire de la plata acestor taxe.  (3) Persoanele juridice cu sediul in Romania, inclusiv filialele, sucursalele, agentiile si reprezentantele acestora, precum si reprezentantele din Romania ale persoanelor juridice straine, au obligatia sa plateasca o taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si o taxa pentru serviciul public de televiziune, in calitate de beneficiari ai acestor servicii. 
De asemenea, conform art. 40 alin. 6 din acelasi act normativ, „sunt scutite de la plata taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune si pentru serviciul public de televiziune familiile si persoanele singure care beneficiaza de ajutor social lunar, potrivit prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificarile si completarile ulterioare, asociatiile si fundatiile nonprofit, misiunile diplomatice straine si membrii acestora, persoanele fizice abonate la retele de radioamplificare, azilurile de batrani, unitatile din cadrul institutiilor care au competente in domeniul apararii, ordinii publice si sigurantei nationale, unitatile de invatamant de stat prescolar, preuniversitar si universitar, caminele de copii si cresele de stat, pensionarii proveniti din sistemul pensiilor pentru agricultori, ale caror drepturi au fost stabilite in baza legislatiei anterioare intrarii in vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, pensionarii S.R.F. si ai S.R.T., unitatile de cult apartinand cultelor religioase recunoscute din Romania, precum si alte categorii prevazute de legi speciale”, iar potrivit art. 40 alin. 7, „alte scutiri de la plata taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune si pentru serviciul public de televiziune decat cele prevazute prin prezenta lege pot fi stabilite prin hotarare a Guvernului”.
Astfel, instanta retine ca obligatia persoanelor juridice de a plati taxa pentru serviciul public de televiziune este o obligatie legala, fiind prevazuta de art. 40 alin. 3 din Legea 41/1994 privind organizarea si functionarea S.R.F. si S.R.T..
De asemenea, instanta constata ca, prin Decizia nr. 297 din 6 iulie 2004 a Curtii Constitutionale, s-a retinut ca prevederile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 care dispun cu privire la obligatia persoanelor juridice romane sau straine cu sediul in Romania de a plati, in calitate de beneficiari, o taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si o taxa pentru serviciul public de televiziune nu sunt contrare Legii Fundamentale.
Astfel, obligatia prevazuta de text este doar in sarcina persoanelor juridice care beneficiaza, in diferite modalitati, de serviciile publice respective, adica a acelor entitati in folosul carora se realizeaza activitatea de informare de catre cele doua servicii publice.
Legiuitorul a prezumat calitatea de beneficiar al serviciului de radio si de televiziune a tuturor persoanelor fizice si juridice cu sediul in Romania, proba contrara putandu-se efectua in cazul persoanelor fizice prin simpla sus?inere (declara?ie pe propria raspundere), iar in cazul persoanelor juridice proba contrara  putand fi efectuata prin alte mijloace (avand in vedere ca de?in un patrimoniu propriu afectat realizarii unui scop/activitati), spre exemplu dovada suspendarii  activita?ii.
Or, in speta, societatea reclamanta nu a dovedit ca are suspendata activitatea sau ca se afla intr-o alta situatie care sa atraga exceptia de la obligativitatea suportarii taxei pentru serviciul public de televiziune. Simpla sus?inere a reclamantei in sensul ca nu de?ine receptoare nu este suficienta in cazul persoanelor juridice, declara?ia pe propria raspundere fiind prevazuta expres numai pentru persoanele fizice.
In acest sens, instanta retine ca fiind intemeiate sustinerile paratei in sensul ca Legea nr. 41/1994 fiind o lege organica, S.R.T. nici nu are competenta de a acorda sau stabili alte modalitati si de a acorda alte scutiri sau reduceri de la plata taxei pentru serviciul public de televiziune, in afara celor expres prevazute de legislatia in vigoare; avizarea solicitarilor de incadrare in categoria de platitor, modificarea acesteia sau exceptarea de la plata taxei tv, nu se poate face decat in baza unor documente care sa faca pe deplin si fara putinta de tagada, dovada faptului ca solicitarea este indreptatita.
In ceea ce priveste motivul invocat de reclamanta, referitor la stabilirea faptului ca nu datoreaza taxa pentru serviciul public de televiziune chiar prin Decizia nr. 67/12.11.2015 emisa de Curtea de Conturi a Judetului Bacau, instanta retine ca prin Sentinta civila nr. 581/19.09.2016 pronuntata de Tribunalul Bacau in dosarul nr. 401/110/2016, instanta a anulat pct. II A.9 al Deciziei nr. 67/12.11.2015 emise de Curtea de Conturi a Judetului Bacau, asa cum reiese din extrasul de pe portalul instantelor de judecata, imprimat si atasat la dosar de catre instanta (fila 101, vol. II).
Totodata, referitor la apararea reclamantei in sensul ca obligatia de achitare a taxei pentru serviciul public de televiziune ar rezulta din prevederile art. 3 alin. 1 si 2 din H.G. nr. 978/2003, care au fost anulate, instanta retine ca aceasta este neintemeiata. Asa cum s-a aratat mai sus, obligatia de achitare a taxei pentru serviciul public de televiziune este o obligatie legala, stabilita prin lege organica, iar scutirile de la plata acestei taxe sunt prevazute, in exclusivitate, tot prin legea organica de organizare a serviciului public de televiziune.
Or, anularea alineatelor 1 si 2 ale art. 3 din H.G. nr. 978/2003, asa cum reiese din Deciziile nr. 2102/09.04.2009 si nr. 185/27.04.2010 ale Curtii de Apel Cluj se refera strict la alineatele respective si nu afecteaza in vreun fel prevederile art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, republicata.
Avand in vedere considerentele mentionate, instanta retine ca reclamanta nu a facut dovada contrara prezum?iei privind calitatea de beneficiar al serviciilor de radio si de televiziune, astfel incat va respinge cererea de chemare in judecata, ca neintemeiata.
In virtutea principiului disponibilitatii, instanta va lua act ca parata nu a solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:

Respinge, ca neintemeiata, cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta UAT C.O., in contradictoriu cu parata S.R.T.
Ia act ca parata nu a solicitat cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmand a se depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 26.01.2017.

PRESEDINTE,     GREFIER,