Contestatie la executare

Analizand legalitatea si temeinicia actului de executare contestat, prin prisma motivelor formulate de catre contestatoare, a dispozitiilor legale incidente, dar si sub toate aspectele de fapt si de drept puse in discutia partilor, instanta constata ca aceste motive sunt nefondate, pentru urmatoarele considerente:
Decizia contestata reprezinta un act susceptibil de a fi analizat pe calea contestatiei la executare, intrucat, pe de o parte, prin acest s-a parcurs o etapa in valorificarea bunurilor confiscate, respectiv desemnarea persoanei responsabile de efectuarea tuturor demersurilor necesare inscrierii dreptului de proprietate al statului asupra acestor bunuri, libere de orice sarcini, iar, pe de alta parte, legalitatea delegarii acestei atributii nu poate fi lasata la libera apreciere a organului de valorificare, cum ar fi, cu titlu de exemplu, in ipoteza in care delegarea s-ar fi realizat in favoarea unei persoane straine de procedura valorificarii bunurilor confiscate prevazuta de art.223 din C.pr.fiscala raportat la O.G. nr.14/2007 si H.G. nr.731/2007 (in vigoare pana la data de 23 septembrie 2014).
Prin urmare, in masura in care Decizia nr.- emisa de intimata D.G.R.F.P. Bucuresti ar fi nesocotit conditiile de fond si de forma prevazute de legislatia in materie, orice persoana interesata avea posibilitatea sa solicite anularea acestui act in conditiile art. 172 – 173 din O.G. nr.92/2003.
Instanta nu va tine seama de apararilor intimatelor intemeiate pe dispozitiile art.712 alin.1 C.pr.civila (in forma in vigoare la momentul inceperii executarii silite) si ale art.172 alin.3 din O.G. nr.92/2003, intrucat banca, nefiind parte in procesul penal, in baza art.712 alin.5 C.pr.civila, poate invoca inopozabilitatea hotararii judecatoresti sau nelegalitatea actelor de executare efectuate in temeiul titlului executoriu reprezentat de o hotarare judecatoreasca, in masura in care justifica un interes.
Fiind evident ca, pe calea contestatiei la executare, instanta de executare nu poate analiza legalitatea si temeinicia deciziei penale prin care s-a dispus luarea masurii confiscarii.
Pentru aceste considerente, instanta apreciaza ca exceptia inadmisibilitatii a fost invocata in mod nejustificat.
In alta ordine de idei, avand in vedere dispozitiile Deciziei penale nr. - in baza art.232 din C.pr.fiscala raportat la art.1 si alin.2 lit.a) din O.G. nr.14/2007, reiese ca aducerea la indeplinire a masurii confiscarii trebuia indeplinita de autoritatile publice abilitate de lege, respectiv de Ministerul Finantelor Publice, prin organul de valorificare Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Bucuresti.
Tinand seama de dispozitiile art.2 lit.a) din O.G. nr.14/2007, care prevad ca valorificarea bunurilor confiscate se putea efectua si de Administratia Finantelor Publice a Sectorului 1 Bucuresti, se intelege a fortiori ca organul de valorificare Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Bucuresti avea posibilitatea de a delega Administratiei Finantelor Publice a Sectorului 1 Bucuresti atributia de a formula cererea de inscriere in cartea funciara a dreptului de proprietate privata al statului asupra bunului confiscat.
Faptul ca - S.A. a beneficiat de un drept de ipoteca asupra bunurilor confiscate justifica calitatea acesteia de a formula prezenta contestatie la executare.
Totusi, in ceea ce priveste operatiune de delegare a tuturor demersurilor necesare inscrierii dreptului de proprietate al statului asupra bunurilor confiscate, instanta constata ca, pe de o parte, banca nu justifica un interes de a promova prezenta contestatie la executare, intrucat delegarea sus-mentionata nu a produs vreun efect in patrimoniul acesteia, iar, pe de alta parte, chiar legiuitorul a stabilit in sarcina organului de valorificare obligatia de a pune in executare hotararea instantei judecatoresti.
Sub acest aspect, se observa ca, in aceasta etapa, organul de valorificare nu are vreun drept de apreciere asupra continuarii sau sistarii procedurii de valorificare a bunurilor confiscate, acesta fiind doar executantul hotararii judecatoresti prin care s-a luat masura confiscarii.
In acest context, Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Bucuresti avea obligatia sa solicite, in nume propriu sau prin delegare prin intermediul A.F.P.S.1., inscrierea dreptului de proprietate al statului asupra bunurilor confiscate.
Ca atare, avand in vedere faptul ca, in speta, confiscarea a fost dispusa de instanta judecatoreasca, ca beneficiarul masurii confiscarii poate fi doar Statul Roman, instanta constata ca inscrierea dreptului de proprietate al statului nu s-a facut in baza art.2 din Decizia contestata, ci in baza Deciziei penale nr.-.
Cat priveste nesocotirea dreptului de ipoteca inscris in favoarea bancii, instanta apreciaza ca aceste aspecte se impun a fi analizate in etapele ulterioare inregistrarii cererii de inscriere a dreptului de proprietate al statului asupra bunurilor confiscate, in special in momentul in care registratorul de carte funciara dispune admiterea cererii de inscriere a acestui drept, liber de orice sarcini, moment in care banca justifica un interes de a promova plangere impotriva incheierii de carte funciara, respectiv de a contesta masurile de executare silita ulterioare. De asemenea, banca ar putea justifica interesul de a formula contestatie la executare in etapa distribuirii sumelor rezultate in urma valorificarii bunului ipotecat.
Pentru aceste considerente, instanta va respinge exceptia inadmisibilitatii si contestatia la executare, ca neintemeiate.