Actiune in constatare clauze abuzive.

1.Analizand prioritar, in baza art.248 C.pr.civila, exceptia lipsei de obiect si exceptia lipsei de interes, invocata de parata, instanta retine urmatoarele:
Avand in vedere faptul ca nulitatea absoluta, in principiu, nu poate fi acoperita prin confirmare, precum si imprejurarea ca incheierea unui act aditional nu poate produce efecte retroactive asupra clauzelor initiale din contractul incheiat cu un consumator, instanta apreciaza ca reclamantul justifica interesul de a supune analizei instantei caracterul abuziv al unor clauze inserate in cuprinsul contractului initial, cu atat mai mult cu cat aceste clauze au produs efecte juridice in patrimoniul acestuia.
Prin intrarea in vigoare a OUG nr.50/2010 modificarea contractelor de credit nu s-a realizat ope legis, ci prin incheierea actelor aditionale in conditiile art.95 alin.2 din OUG nr.50/2010. Aceasta a fost ratiunea pentru care legiuitorul a stabilit in sarcina institutiilor de credit obligatia de a asigura conformitatea contractului cu dispozitiile acestui act normativ, prin incheierea actelor aditionale in termen de 90 de zile de la intrarea in vigoare a OUG nr.50/2010.
De altfel, proiectul de act aditional aflat la dosarul cauzei demonstreaza ca parata a inteles ca modificarea contractului de credit se putea realiza doar obtinand acordul consumatorului, si nu ope legis (de drept) cum se sustine prin intampinare.
Drept pentru care, instanta va inlatura apararea paratei in sensul ca prin incheierea actului aditional cererea reclamantilor ar fi lipsita de interes si de obiect.
In consecinta, instanta va respinge cele doua exceptii, ca neintemeiate.
2. Pe fondul cauzei, -
In ceea ce priveste caracterul abuziv al clauzelor contractuale inserate in contractul de credit se retine ca reclamantii au solicitat, in temeiul dispozitiilor Legii nr. 193/2000, constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale:
- care prevad mecanismul de calculare a dobanzii variabile potrivit contractului initial (art.6.1. – 6.4.);
- care prevad mecanismul de calculare a dobanzii variabile potrivit actelor aditionale;
- clauza referitoare la dobanda penalizatoare (art.7 pct.7.1 si 7.3)
- referitoare la comisionul de acordare in cuantum de 2.962,62 CHF din valoarea creditului acordat (art.8. – pct.8.1 si 8.2);
- referitoare la posibilitatea bancii de a modifica unilateral nivelul comisioanelor si taxelor, fara consimtamantul clientului (art.8 pct.8.6);
- referitoare la obligatia clientului de a incheia o polita de asigurare a imobilului ipotecat cu o societate agreata de banca (art.12.2 si art.12.5);
- referitoare la dreptul bancii de a declara scadenta/exigibilitatea anticipata a creditului (art.15.1).
In cauza, in baza art.2 din Legea nr.193/2000, se retine ca parata OTP BANK ROMANIA S.A. este comerciant in sensul legii, intrucat este o persoana juridica autorizata, care, in temeiul unor contracte ce intra sub incidenta legilor privind protectia consumatorilor, actioneaza in cadrul activitatii sale comerciale, iar reclamanta este consumator in sensul aceleiasi legi, intrucat in contractul incheiat cu parata a actionat in scop personal, in afara oricarei activitati comerciale, industriale sau de productie, artizanale sau liberale.
In baza art.4 din Legea nr.193/2000, pentru a retine existenta unei clauze abuzive, instanta trebuie sa verifice urmatoarele conditii: 1) clauza contractuala sa nu fie fost negociata; 2) prin ea insasi sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor; 3) dezechilibrul creat sa fie in detrimentul consumatorului, nefiind respectata cerinta bunei-credinte. De asemenea, instanta trebuie sa tina seama de natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul incheierii acestuia, toti factorii care au determinat incheierea contractului, precum  si de alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
3. In ceea ce priveste dreptul instantei de a interveni in contractul incheiat intre un profesionist si un consumator, instanta observa ca exista o practica constanta, atat a instantei supreme din Romania, cat si a CJUE, cu privire la faptul ca o instanta poate analiza o clauza ce se refera la obiectul principal al contractului sau la caracterul adecvat al pretului sau al remuneratiei, cat timp acestea nu au fost redactate in mod clar si inteligibil.
Mai mult, problema a fost transata si in jurisprudenta CJUE, unde, de exemplu, in cauza C-484/08 se arata ca: „dispozitiile art. 4 alin. (2) si art. 8 din Directiva nr. 93/13/CE trebuie interpretate in sensul ca nu se opun unei reglementari (...) care autorizeaza un control jurisdictional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al pretului sau a remuneratie, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, iar, pe de alta parte, chiar daca aceste clauze sunt redactate in mod clar si inteligibil”.
In acelasi sens, in cauza C-241/98, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a aratat ca recunoaste judecatorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract, aratand, totodata, ca aceasta putere „se incadreaza pe deplin in contextul general al protectiei speciale pe care directiva tinde sa o recunoasca interesului colectivitatii, care, facand parte din ordinea publica economica, depaseste interesele specifice ale unor parti. Exista, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator sa nu-si produca efectele”.
Prin urmare, instantele au dreptul sa examineze caracterul abuziv al clauzelor privind pretul, chiar daca acestea sunt redactate in mod clar si inteligibil, cu atat mai mult avand acest drept atunci cand aceste clauze nu sunt redactate intr-un limbaj clar si inteligibil (s-ar putea afirma ca nu au doar dreptul, ci au chiar obligatia de a face acest lucru).
4. In ceea ce priveste mecanismul de formare a dobanzii variabile potrivit Contractul de credit ipotecar nr.C2202/1150/5452, in forma initiala (28.05.2007 – 31.08.2011), instanta retine urmatoarele:
In cazul in care prin actiune se solicita constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind mecanismul de modificare a dobanzii, instanta trebuie, in virtutea principiului rolului activ, sa stabileasca daca acestea sunt exprimate intr-un limbaj clar si inteligibil, daca lipsa unei asemenea exprimari nu inseamna, de fapt, lipsa negocierii si existenta unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, precum si incalcarea exigentelor bunei-credinte prin introducerea acestor clauze.
In plus, instanta trebuie sa verifice daca elementele externe, indicate ca si factor modificator al cuantumului dobanzilor si comisioanelor, sunt reglementate in mod clar, astfel incat reclamantul, in calitate de consumator, sa inteleaga evolutia acestui element de cost (consecintele economice ale contractului), dar si daca nu cumva, prin modul de formulare, evolutia acestui component al costului este lasata la liberul arbitru al specialistului, adica al bancii.
Asadar, este abuziva o astfel de clauza in cazul in care din felul in care este redactata nu se poate deduce, in mod clar si inteligibil, care va fi evolutia in timp a partii variabile a dobanzii pe care consumatorul trebuie sa o plateasca bancii, modul de redactare dand posibilitatea acesteia sa aprecieze, in mod unilateral, criteriile in functie de care va stabili aceasta componenta a dobanzii, creandu-se, astfel, un vadit dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor, in defavoarea consumatorului.
Tinand seama de faptul ca Directiva nr.48/2008 si OUG nr.50/2010 au intrat in vigoare ulterior incheierii Contractul de credit ipotecar nr.C2202/1150/5452, reiese ca in contractul initial nu trebuia mentionata, de la bun inceput, componenta efectiva a dobanzii (marja fixa + valoarea indicelului de referinta Libor la 3 luni).
La momentul acordarii creditelor banca, era indreptatita sa insereze clauza prin care dobanda contractuala urma sa varieze in functie de evolutia unor indicatori obiectivi, in speta indicele de referinta LIBOR, fara a fi tinuta sa mentioneze in mod expres marja bancii.
In acest context, trebuie amintit si textul art.9³ lit.g) din O.G. nr.21/1992, ce a fost introdus ulterior acordarii creditelor (prin OUG nr.174/2008), care a stabilit in sarcina furnizorilor de servicii financiare urmatoarea regula „in contractele de credit cu dobanda variabila se vor aplica urmatoarele reguli: 1. variatia ratei dobanzii trebuie sa fie independenta de vointa furnizorului de servicii financiare, raportata la fluctuatiile unor indici de referinta verificabili, mentionati in contract, sau la modificarile legislative care impun acest lucru”.
In speta, avand in vedere faptul ca la momentul incheierii contractului de credit, partile au optat pentru o rata variabila a dobanzii de 5,5% pe an, ce putea fi modificata de banca in mod unilateral in functie de fluctuatia indicelui de referinta pentru franci elventiei (LIBOR), vazand notificarea aflata la fila 42 din dosar, din cuprinsul careia reiese ca in data de 12 mai 2008 banca s-a folosit de aceasta clauza prin majorarea ratei aplicabile creditului la 6,49% (a adaugat un procent de 0,99%, desi variatia indicelui de referinta a fost de doar 0,47%), fara sa procedeze la reducerea ratei odata cu reducerea indicelui de referinta Libor (ce a inceput in luna ianuarie 2009), fiind o modificare a ratei dobanzii in functie de politica subiectiva a bancii, instanta apreciaza ca, in cauza dedusa judecatii, stipulatia contractuala cuprinsa in art.6.1. si art.6.2. din Contractul de credit ipotecar nr.C2202/1150/5452 care prevede  posibilitatea paratei de a modifica unilateral dobanda in conformitate cu polita bancii, constituie o clauza abuziva, intrucat, aceasta dispozitie contractuala produce un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiilor celor doua parti, in detrimentul reclamantei - consumator.
In legatura cu apararile paratei, analizand dispozitiile O.U.G. nr.174/2008, in special art.9 lit.h), se  observa ca si dupa data intrarii in vigoare a acestui act normativ (27.12.2008), parata OTP BANK ROMANIA S.A. a avut posibilitatea sa reduca rata dobanzii odata cu reducerea indicelui de referinta LIBOR, intrucat reducerea ratei dobanzii in baza dispozitiilor contractuale initiale nu poate fi asimilata cu modificarea unilaterala a clauzelor contractuale.
De altfel, aceasta interpretare este impartasita chiar de banca, astfel cum reiese din cuprinsul intampinarii (pag.18 paragraf 1 si 2 ).
Apararile paratei referitoare la faptul ca O.U.G. nr.50/2010 a modificat, de drept, dreptul bancii de a modifica rata dobanzii in functie de polita bancii vor fi inlaturate pentru aceleasi considerente ce au stat la baza respingerii exceptiilor procesuale (pct.1).
In legatura cu proiectele de act aditional emise in perioada 12.08.2010 – 08.09.2010 in considerarea dispozitiilor art.95 alin.1 si alin.2 din O.U.G. nr.50/2010, instanta a observat ca acestea cuprind, printre altele, o noua formula de calcul a ratei dobanzii, si anume marja bancii de 5,77% + indicele de referinta Libor la 3 luni (0,22% la acel moment).
Avand in vedere valoarea ratei dobanzii initiale (5,5% ± variatia indicelui de referinta) raportat la noua formula de calcul a dobanzii propusa prin proiectul actului aditional, prin care banca a stabilit in mod unilateral marja bancii de 5,77% (cu 0,27% mai mare decat rata dobanzii initiale, fara a cuprinde si variatia indicelui de referinta Libor) + Libor 3 luni, instanta apreciaza ca, in realitate, prin acest proiect de act aditional banca a incercat sa modifice contractul prin majorarea ratei dobanzii, sub pretextul ca se conformeaza dispozitiilor art.95 alin.1 si alin.2 raportat la art.37 din OUG nr.50/2010, asumandu-si riscul ca in ipoteza respingerii acestui proiect soarta relatiilor contractuale dintre cele doua parti, inclusiv eventualele clauze abuzive, sa fie cenzurate de instanta de judecata.
In acest context, refuzul expres al consumatorului de a accepta aceasta oferta nu poate fi caracterizat drept un refuz abuziv (f.61, 68) si nici nu inseamna ca partile sunt in situatia prevazuta de art.95 alin.5 din OUG nr.50/2010 (in forma initiala), care prevede ca nesemnarea de catre consumator a actului aditional prevazut la alin.2 este considerata acceptare tacita.
Prin urmare, reclamantii nu aveau vreun interes de a se prevala de art.II pct.2 din Legea nr.288/2010, pentru a notifica, inca o data, banca asupra faptului ca nu sunt de acord cu actul aditional emis de banca in termen de 90 de zile de la intrarea in vigoare a OUG nr.50/2010.
In legatura cu apararea paratei „in contractul de credit nr. C2202/1150/5452/2007, valoarea indicelui de referinta si valoarea marjei nu au fost specificate, valoarea marjei bancii a fost calculata ca diferenta intre nivelul dobanzii si valoarea indicelui LIBOR CHF valabil la data de 20.09.2010”, instanta o va inlatura, intrucat stabilirea marjei fixe a avut ca premisa, fara nicio explicatie plauzibila, nivelul maxim la care a ajuns rata dobanzii pe parcursul derularii relatiei contractuale, fara a se tine seama de faptul ca in perioada 2007 – septembrie  2010 indicele de referinta Libor la 3 luni a ajuns sub 0,5%, din care s-a scazut valoarea indicelui de referinta din august – septembrie 2010 (0,18%), atunci cand acesta a inregistrat cea mai mica valoare in aceeasi perioada de referinta.
5. Cat priveste clauza privind dobanda variabila cuprinsa in art.3.1. din Actul aditional nr.1/31.082011 la Contractul de credit nr.C2202/1150/5452, instanta retine urmatoarele:
Clauzele unui contract bancar care se refera la pretul contractului trebuie redactate intr-un mod clar si inteligibil, astfel incat, consumatorul sa poata prevedea consecintele economice ale contractului semnat.
Legea nr. 193/2000 nu ofera instantei de judecata posibilitatea de a modifica dispozitii din contracte, ci numai de a constata ca unele clauze sunt sau nu abuzive si sa dispuna inlaturarea lor. Consecinta este ca, fie se deruleaza contractul in continuare, cu acordul consumatorului, daca dupa eliminarea clauzei mai poate continua, fie, daca contractul nu isi mai poate produce efectele dupa inlaturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul este indreptatit sa ceara rezolutiunea contractului (cu daune-interese, daca este cazul).
Asadar, potrivit art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, in masura in care clauzele referitoare la pretul contractului sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte.
Prin aceasta dispozitie se urmareste evitarea ca un consumator sa utilizeze legislatia clauzelor abuzive pentru a contesta pretul convenit cu un profesionist pentru un bun sau serviciu determinat.
Aceasta este si practica CJUE. Astfel, in Hotararea Curtii (Camera intai) din data de 14 iunie 2012 in cauza C - 618/10, avand ca obiect o cerere de pronuntare a unei hotarari preliminare formulata in temeiul articolului 267 TFUE de Audiencia Provincial de Barcelona (Spania), prin decizia din 29.11.2010 primita de Curte la 29.12.2010 in procedura Banco Espanol de Credito SA impotriva Joaquin Calderon Camino, Curtea a hotarat ca atunci cand constata existenta unei clauze abuzive, instantele au numai obligatia de a exclude aplicarea unei astfel de clauze pentru ca aceasta sa nu mai produca efecte obligatorii in ceea ce priveste consumatorul, fara a avea posibilitatea sa modifice continutul acesteia. Astfel, contractul in care este inclusa clauza trebuie sa continue sa existe in principiu, fara nicio alta modificare decat cea rezultata din eliminarea clauzelor abuzive, in masura in care, in conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de mentinere a contractului este posibila din punct de vedere juridic.
Vazand ca, in speta, clauza prevazuta la art.3.1. din Actul aditional nr.1/31.08.2011 a inlaturat dreptul discretionar al bancii de a modifica rata dobanzii, precum si faptul ca dobanda are un caracter determinabil (marja bancii de 6,31% + Libor la 3l), indicile de referinta putand fi usor de verificat, instanta apreciaza ca nu suntem in ipoteza unei clauze abuzive.
Ca atare, aceasta clauza este in deplina concordanta cu legislatia in materie.
Tinand cont de faptul ca prin incheierea Actului aditional nr.1/31.08.2011 a fost exclus dreptul bancii de a modifica dobanda in functie de politica acesteia, precum si de constatarile instantei referitoare la clauza 6.1. si 6.2. din contractul de credit in forma initiala, instanta apreciaza ca principiul resolute iure dantis, resolvitur ius accipientis nu poate sta la baza anularii clauzelor referitoare la dobanda din actele aditionale.
Fata de cele mai sus expuse, avand in vedere faptul ca dupa intrarea in vigoare a OUG nr.50/2010, contractul de credit cu dobanda variabila a fost modificat, si anume in data de 31.08.2011, in acord cu dispozitiile acestui act normativ, in special in sensul ca dobanda a fost raportata la variatia indicelui de referinta in functie de valuta creditului plus o marja fixa pe toata durata contractului, in baza art.4 din Legea nr.193/2000, instanta va admite in parte cererea, in sensul ca va constata nulitatea absoluta partiala a art.6.1 si art.6.2 din contractul de credit ipotecar nr.C2202/1150/5452 din 28.05.2007, in forma initiala, in ceea ce priveste posibilitatea paratei de a modifica unilateral dobanda curenta in conformitate cu  politica bancii.
Pe cale de consecinta, in baza principiului restabilirii situatiei anterioare (fundamantat pe plata nedatorata), instanta va obliga parata sa restituie reclamantei sumele incasate necuvenit cu titlu de dobanda in baza clauzelor abuzive inserate in art.6.1. si art.6.2. ale  Contractului de credit ipotecar nr.C2202/1150/5452 din 28.05.2007 pana la incheierea Actul aditional nr.1/31.08.2011, la care se adauga dobanda legala calculata de la momentul incasarii nejustificate si pana la data platii efective.
Ca atare, in ceea ce priveste efectele nulitatii asupra contractelor cu executare succesiva, instanta este de acord cu parata ca, de regula, efectele nulitatii opereaza doar pentru viitor (ex nunc). Totusi, prin exceptie, efectele nulitatii contractului cu executare succesiva pot produce efecte si pentru trecut (ex tunc) atunci cand executarea (restituirea prestatiilor) nu este ireversibila. In speta, contractul de credit dedus judecatii face parte din aceasta din urma categorie de contracte, intrucat banca nu se afla in imposibilitate de a restitui sumele de bani incasate in baza unor clauze abuzive.
6. Referitor la clauza referitoare la dobanda penalizatoare, tinand seama de considerentele de la pct.5, de faptul ca aceasta clauza isi produce efectele doar in cazul in care reclamanta nu si-ar executa obligatia sa principala, precum si de imprejurarea ca nivelul ratei dobanzii de intarziere prin raportare la nivelul ratei dobanzii legale nu creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorului, instanta apreciaza ca aceasta clauza nu este abuziva.
7. In privinta clauzei contractuale care prevede dreptul de a percepe  comisionul de acordare a creditului in cuantum de 2.962,62 CHF, instanta apreciaza ca aceasta nu este abuziva.
Potrivit respectivei clauze (cuprinsa in art. 8.1. si 8.2.) din contractul de credit in forma initiala, comisionul de acordare a creditului este calculat raportat la suma solicitata si este retinut din imprumut la data acordarii acestuia.
Acest comision a fost asumat de reclamanti in baza art.15 raportat la art.2 lit.h) din Legea nr.190/1999 (in vigoare la momentul acordarii creditului).
Respectiva clauza contractuala nu a fost negociata intre parti, fiind parte intr-un contract preformulat. Acest fapt, prin el insusi, nu este suficient pentru a demonstra ca respectiva clauza este abuziva.
Instanta apreciaza ca nu exista un dezechilibru intre drepturi si obligatii si ca nu sunt incalcate exigentele bunei-credinte, prin perceperea acestui comision de acordare de 2% (2.962,62 CHF) raportat la valoarea creditului (148.131 CHF).
Acordarea creditului se face in baza analizei documentelor puse la dispozitie de client, analiza ce presupune existenta unor costuri in legatura cu verificarile impuse de respectiva situatie, respectiv in vederea constituirii dosarului.
In consecinta, nu exista un dezechilibru semnificativ intre drepturi si obligatii, deoarece este la latitudinea bancii stabilirea comisionului de acordare a creditului intr-o anumita forma, respectiv un procent din valoarea creditului sau o suma fixa. La data incheierii contractului de credit al reclamantului nu era interzisa stabilirea comisionului de acordare in raport de valoarea creditului, numai prin prevederi legale ulterioare (art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010) s-a stabilit ca pentru analiza dosarului se percepe un comision in suma fixa.
Prin urmare, reclamantul nu este indreptatit sa solicite restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de acordare.
8. Cu privire la posibilitatea bancii de a modifica unilateral nivelul comisioanelor si taxelor, fara consimtamantul clientului (art.8.6 din contractul de credit), analizand cuprinsul art.8.6 din contractul de credit, instanta constata ca pe parcursul derularii contractului doar modificarea unilitarala a comisionului de rambursare poate crea un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor semnatare ale conventiei, in detrimentul consumatorului.
Prin urmare, sub acest aspect, cel putin pana la intrarea in vigoare a OUG nr.50/2010, astfel cum a fost aprobata si modificata prin Legea nr.288/2010, clauza art.8.6 din contractul de credit este abuziva.
Avand in vedere faptul ca aceasta clauza nu a fost redactata intr-un mod clar si inteligibil, intrucat consumatorul nu a putut prevedea consecintele economice ale acestei clauze, instanta apreciaza ca aceasta clauza poate fi analizata prin prisma dispozitiilor art.4 alin.6 teza finala din Legea nr.193/2000.
Tinand seama de faptul ca art.95 din OUG nr.50/2010, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.288/2010, nu face trimitere la art.35 din OUG nr.50/2010, instanta nu poate retine apararea paratei ca la acest moment prin efectul legii nu mai este indreptatita sa modifice unilateral nivelul comisioanelor si taxelor fara consimtamantul consumatorului.
Pe de alta parte, reclamanta nu a facut dovada ca este indreptatita la restituirea vreunei sume de bani cu acest titlu.
9. Referitor la obligatia clientului de a incheia o polita de asigurare a imobilului ipotecat cu o societate agreata de banca (art.12.2, 12.4 si 12.5), instanta retine urmatoarele:
In baza art.16 din Legea nr.190/1999 imprumutatul avea obligatia de a incheia un contract de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor aferente creditului contractat.
Potrivit art.2 lit.h) din Legea nr.190/1999, primele de asigurare fac parte din costul total al creditului pentru consumator.
Tinand seama de clauza prevazuta in art.12.4 din contractul de credit ipotecar, se observa ca banca nu a impus reclamantilor sa incheie polita de asigurare cu un anumit asigurator, ci cu un asigurator agreat de banca sau cu un asigurator ales de reclamanti, dar cu aprobarea prealabila a bancii.
Aceasta clauza ar putea fi considerata abuziva in ipoteza in care sunt indeplinite cerintele cumulative prevazute de art.4 din Legea nr.193/2000.
Avand in vedere valoarea si durata creditului, instanta apreciaza ca banca, in principiu, justifica interesul de a evita incheierea contractului de asigurare cu orice asigurator, in special cu asiguratorii aflati in incapacitatea vadita de plata a datoriilor exigibile sau cu cei aflati in procedura de redresare financiara.
Totodata, din actele dosarului nu reiese ca banca a refuzat incheierea contractului de asigurare in conditiile art.12.4 teza finala din contractul de credit in forma initiala sau ca primele de asigurare achitate asiguratorului agreat de banca ar fi disproportionat de mari.
In acest context, instanta apreciaza ca aceasta clauza nu poate fi considerata abuziva, intrucat, prin ea insasi si nici impreuna cu alte prevederi din contract, nu creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
10. Referitor la dreptul bancii de a declara scadenta/exigibilitatea anticipata a creditului (art.15 pct.15.1), instanta retine urmatoarele:
Principiul libertatii actelor juridice confera posibilitate partilor sa stabileasca conditiile de incheiere, modificare sau de incetare a contractului, fara a se putea deroga de la legile care intereseaza ordinea publica sau bunele moravuri.
Totusi, in cazul raporturilor contractuale dintre un profesionist (comercianti) si un consumator, la intocmirea contractului, profesionistul trebuie sa tina seama si de normele din materia protectiei consumatorilor, in special Legea nr.193/2000.
In speta, avand in vedere faptul ca banca nu a probat ca pct.15.1 din contractul de credit ipotecar a fost negociat direct cu reclamanta, instanta va analiza in continuare daca aceasta clauza nu creeaza un dezechilibru contractual in defavoarea reclamantei, contrar exigentei de buna-credinta.
Analizand cuprinsul acestei clauze contractuale, instanta constata ca banca si-a rezervat dreptul de a declara scadenta anticipata a contractului inclusiv in cazul neexecutarii unor obligatii neesentiale (cum ar fi, cu titlu de exemplu, omisiunea de a notifica imediat banca cu privire diminuarea valorii apartamentului urmare a faptului ca apartamentul a fost inundat de vecin sau notificarea bancii cu privire la modificarea adresei de domiciliu cu nesocotirea termenului de 10 zile prevazut in art.14 lit.l).
Posibilitatea de a declara scadenta anticipata a contractului de credit pentru nesocotirea acestor obligatii si, pe cale de consecinta, dreptul bancii de a incepe executarea silita in orice moment pentru recuperarea soldului ramas de plata, care de regula se realizeaza prin urmarirea silita chiar a bunului ipotecat, este apreciata de instanta a fi disproportionata prin raportare la prejudiciul adus bancii urmare a neexecutarii corespunzatoare a unei obligatii neesentiale.
Ca atare, ratiunea dispozitiilor art.120 din OUG nr.99/2006 este de a facilita exercitarea activitatii institutiei de credit, in special in situatia in care clientul incalca obligatia de plata a capitalului si accesoriilor in cuantumul si la termenul prevazut in contract, iar nu pentru a rupe echilibrul contractual in detrimentul clientului.
Fata de cele mai sus expuse, fiind in ipoteza unei clauze partial abuzive, instanta va constata nulitatea absoluta partiala a art.15 pct.15.1. din contractul de credit ipotecar nr. C2202/1150/5452 din 28.05.2007, in masura in care se refera la posibilitatea bancii de a declara scadenta anticipata a contractului pentru neindeplinirea unei obligatii neesentiale.
In lumina acestor considerente, in baza art.4 din Legea nr.193/2000, instanta va respinge in rest cererea, ca neintemeiata.