Pretentii. Exceptia prescriptiei extinctive a dreptului material la actiune. Raspundere civila contractuala. Lipsa existentei faptei ilicite contractuale.

Prin incheierea din 30.10.2015, instanta a incuviintat proba cu inscrisuri si a decazut reclamanta din dreptul de a propune proba cu interogatoriul paratei si pe parata din dreptul de a propune proba cu expertiza tehnica. De asemenea, a respins exceptia netimbrarii invocata de parata, a calificat exceptia inadmisibilitatii cererii ca o aparare de fond si a unit exceptia prescriptiei cu fondul cauzei.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Intre parti a fost incheiat contractul de inchiriere nr. 2578/04.06.2008 (f. 74-78), prin care parata, in calitate de locator, a transmis reclamantei, in calitate de locatar, folosinta unui teren in suprafata de 784 m.p. situat in localitatea C., judet C.,   avand datele de identificare prevazute in anexa nr. 1 a contractului (f. 56-58). Totodata, s-a convenit ca bunul sa fie dat in folosinta locatarului in vederea desfasurarii de activitati turistice, alimentatie publica si de agrement astfel cum rezulta din art. 3 din contract.
Potrivit art. 4.1 din conventie, s-a stabilit o perioada contractuala initiala de 3 ani, pana la data de 03.06.2011.
Printre obligatiile locatorului, prevazute la capitolul din VI din contract, s-a stabilit ca acesta trebuie sa predea terenul conform destinatiei in vederea in care a fost inchiriat. La data de 24.06.2008 a fost incheiat procesul-verbal de predare-primire (f. 81) a terenului ce constituie obiectul contractului anterior mentionat, fiind semnat de reprezentan?ii ambelor parti contractuale, fara a fi formulate obiectiuni de niciuna dintre parti.
Prin actul aditional nr. 4042/06.09.2011 (f. 79-80), forma initiala a raporturilor contractuale a fost modificata in parte, in sensul ca s-a modificat amplasarea imobilului, noua locatie fiind evidentiata in anexa actului aditional (f. 80), s-a prelungit durata contractuala cu inca trei ani incepand cu data semnarii actului aditional, respectiv pana 06.09.2011.
In egala masura, la art. 6.2.1 din contract referitoare la obligatiile locatarului, s-a introdus o prevedere noua prin care s-a stabilit ca „locatarul se obliga sa solicite acceptul locatorului in vederea realizarii oricarei investitii. In acest sens, va inainta catre SC B. SA o solicitare specifica insotita de un proiect din care sa reiasa aspectul, arhitectura, incadrarea in peisaj si un memoriu privind utilizarea spatiului. Orice propunere trebuie sa fie de tipul constructiei provizorii, fara fundatie.
Avand in vedere ca exceptia prescriptiei extinctive a dreptului material la actiune invocata de parata prin intampinare constituie o exceptie de fond, absoluta si peremptorie, de natura a face de prisos cercetarea fondului, instanta, in temeiul art. 248 alin. (1) C.proc.civ., o va cerceta cu prioritate.
In acest sens, instanta retine ca reclamanta solicita suma de 18.542 Euro cu titlu de despagubiri materiale pentru prejudiciul cauzat ca urmare a nerealizarii scopului contractului, respectiv desfasurarea de activitati turistice, alimentatie publica si de agrement (art. 3 din contract). Prin urmare, pentru a verifica daca a intervenit prescriptia dreptului material la actiune trebuie sa stabilit momentul de la care a inceput sa curga termenul de prescriptie, acest aspect fiind esential si pentru legea aplicabila prescriptiei.
In opinia acestei instante, momentul de la care trebuie calculat termenul de prescriptie in aceasta cauza il constituie data de 19.03.2014. Astfel cum rezulta din confirmarea de trimitere prin fax (f. 10-11), la aceasta data a fost comunicata paratei notificarea nr. 66/18.03.2014 formulata de catre reclamanta, prin care aduceau la cunostinta ca nu s-a realizat scopul contractului. Instanta va avea in vedere ca parata nu a contestat primirea tuturor adreselor atasate la dosarul cauzei, prin urmare reiese ca si aceasta notificare a fost remisa paratei. Cu toate acestea, parata nu a furnizat niciun raspuns reclamantei referitoare la imposibilitatea realizarii scopului urmarit prin contract.
In conditiile in care reclamanta apreciaza ca a fost savarsita o fapta ilicita contractuala de catre parata, cursul prescriptiei debuteaza de la momentul cand persoana pagubita, in speta, reclamanta, a cunoscut sau trebuia sa cunoasca paguba si pe cel ce a cauzat-o. Aplicand aceste principii la situatia de fata, instanta constata ca la data de 19.03.2014, reclamanta avea elementele necesare pentru a determina paguba (nerealizarea scopului urmarit prin inchirierea imobilului) si persoana raspunzatoare. In cuprinsul adresei (f. 10), se detaliaza situatia existenta, ceea ce denota faptul ca  reclamanta trebuia sa cunoasca cele doua elemente care genereaza inceputul termenului de prescriptie.
Potrivit art. 6 alin. 4 Noul Cod civil, prescriptiile, decaderile si uzucapiunile incepute si neimplinite la data intrarii in vigoare a legii noi sunt in intregime supuse dispozitiilor legale care le-au instituit. Avand in vedere ca in prezenta cauza termenul a inceput sa curga ulterior intrarii in vigoare a Noului Cod civil (01.10.2011), rezulta ca legea aplicabila prescriptiei in cauza este noua reglementare.
Dat fiind ca termenul general de prescriptiei este de trei ani potrivit art. 2517 Cod civil si ca nu exista niciun criteriu pe baza caruia sa se aprecieze ca este incidenta o alta durata a termenului de prescriptie, instanta constata ca dreptul material la actiune nu este prescris, cursul prescriptiei implinindu-se la data de 19.03.2017.
Prin urmare, instanta va respinge ca neintemeiata exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, invocata de parata prin intampinare, fapt pentru care instanta va analiza in continuare temeinicia pretentiilor reclamantei.
Cu titlu prealabil, instanta retine ca legea aplicabila fondului cauzei este Vechiul Cod civil, avand in vedere ca sunt invocate dispozitiile raspunderii civile contractuale, iar contractul a fost incheiat si modificat anterior abrogarii Codului civil de la 1864. Astfel, contractul a fost incheiat la data de 04.06.2008, fiind modificat prin actul aditional din data de 06.09.2011, iar Noul Cod civil produce efecte incepand cu data de 01.10.2011.
In acest sens, instanta va avea in vedere si dispozitiile art. 6 alin. 2 Noul Cod civil, care reglementeaza aplicarea in timp a legii civile in cazul actelor juridice, potrivit carora „actele si faptele juridice incheiate ori, dupa caz, savarsite sau produse inainte de intrarea in vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decat cele prevazute de legea in vigoare la data incheierii sau, dupa caz, a savarsirii ori producerii lor.”, aceeasi prevedere fiind reluata si in art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. In egala masura, art. 102 din Legea nr. 71/2011 stabileste ca contractul este supus dispozitiilor legii in vigoare la data cand a fost incheiat in tot ceea ce priveste incheierea, interpretarea, efectele, executarea si incetarea sa. 
Avand in vedere prevederile art. 969 C.civ. din 1864 si art. 970 C.civ. din 1864 conform carora conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante, iar orice persoana trebuie sa-si execute obligatiile pe care le-a contractat, si cand, fara justificare nu isi indeplineste aceasta indatorire, este raspunzatoare de prejudiciul cauzat celeilalte parti si este obligata sa repare acest prejudiciu, in conditiile legii , instanta urmeaza sa analizeze daca, in cauza, sunt pe deplin indeplinite conditiile raspunderii civile contractuale in ceea ce o priveste pe parata, respectiv existenta unei fapte ilicite a paratei, existenta unui prejudiciu patrimonial, raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, precum si vinovatia celui care savarseste fapta ilicita.
In ceea ce priveste fapta ilicita, reclamanta imputa paratei nerealizarea scopului contractului urmarit de catre reclamanta la incheierea contractului, intrucat nu a obtinut certificatul de urbanism pentru terenul ce a facut obiectul contractului. In acest sens, instanta retine ca, intr-adevar, scopul inchirierea fost prevazut la art. 3 din contractul nr. 2578/04.06.2008, respectiv desfasurarea de activitati turistice, alimentatie publica si de agrement. Fiind mentionat in mod expres in contract, parata nu putea pretinde ca nu a cunoscut finalitatea urmarita de catre locatarul sau.
De altfel, pe toata perioada contractuala, reclamanta a solicitat locatorului prin adresele aflate la dosarul cauze sprijinul pentru realizarea scopului economic. Astfel, locatarul a notificat ca se afla in imposibilitate de a desfasura activitatea economica descrisa in contract din cauza inexistentei unui certificat de urbanism pentru terenul respectiv, iar in opinia reclamantei, obligatia de a obtine certificatul de urbanism revenea paratei, deoarece este o obligatie inerenta celei de predare a imobilului conform destinatiei contractului.
Contrar sustinerilor reclamantei, instanta apreciaza ca cele doua obligatii nu sunt interdependente, in sensul ca nedemararea procedurilor necesare emiterii certificatului de urbanism locatorul conduce implicit la neexecutarea obligatiei de predare. La sectiunea referitoare la obligatiile locatorului (Capitolul VI – Obligatiile partilor pct. 1 Obligatiile locatorului art. 6.1.1.), partile au convenit sa includa o singura obligatie, respectiv predarea terenului conform destinatiei in vederea careia a fost inchiriat, fara a se face nicio referire la obligatia de obtinere a avizelor si autorizatiilor pentru eventualele investitii urmarite de catre locatar.
Chiar daca regulile de interpretare a clauzelor contractuale presupun ca orice clauza trebuie interpretata in sensul de a produce efecte juridice, instanta considera ca prevederea conventionala referitoare la obligatia principala a locatorului este apta a produce consecinte juridice fara a prezuma ca obligatie intrinseca in sarcina locatorului si obtinerea certificatului de urbanism avand in vedere ca legisla?ia in vigoare nu confera proprietarului terenului un drept exclusiv de ini?iere a procedurii pentru emiterea certificatului de urbanism. Din contra, art. 50 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul stabile?te ca initiativa elaborarii documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism apartine colectivitatilor locale, prin autoritatile deliberative si executive, Guvernului, precum si persoanelor fizice sau juridice interesate in amenajarea teritoriului si in dezvoltarea localitatilor.
In plus, instan?a constata ca parata ?i-a manifestat acordul in vederea demararii de catre reclamanta a lucrarilor de construc?ie pe terenul inchiriat. Astfel, prin adresa nr. 5026/28.10.2011 (f. 83), parata a notificat reclamanta ca in cadrul ?edin?ei din data de 20.10.2011, membrii Consiliului de Administra?ie al SC BTT SA au fost de acord cu solicitarea locatarului cu privire la aprobarea investi?iei ce consta in construirea unei unita?i de administra?ie publica. Prin urmare, locatorul nu s-a opus investi?iilor propuse de locatar, ci a aprobat planul de construc?ii propus de catre reclamanta.
In aceste condi?ii reclamanta, calitate de locatar, precum ?i de poten?ial constructor, care beneficiaza de acordul proprietarului, avea posibilitatea legala de a solicita autorita?ilor locale sa emita certificatul de urbanism incadrandu-se in categoria de „persoana juridica interesata” careia legiuitorul i-a recunoscut capacitatea legala de a ac?iona in sensul obtinerii documenta?iei de amenajare a teritoriului ?i de urbanism.
Intr-adevar pentru realizarea efectiva a construc?iei era necesara emiterea autoriza?iei de construire, care potrivit art. 1 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, se acorda la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil. Raportat la aceasta dispozi?ie legala, rezulta ca reclamanta nu putea ob?ine fara implicare paratei autoriza?ia de construire, intrucat aceasta din urma de?ine un drept real asupra terenului – dreptul de proprietate – pe cand reclamanta, in baza contractului de loca?iune, beneficiaza doar de un drept de crean?a constand in folosin?a terenului.
Insa, pentru a se ajunge la etapa dobandirii autoriza?iei de construc?ie, trebuia parcursa etapa prealabila ?i indispensabila a ob?inerii certificatului de urbanism. Astfel, art. 2 indice 1 din Legea nr. 50/1991 men?ioneaza expres ca „procedura de autorizare a executarii lucrarilor de constructii incepe odata cu depunerea cererii pentru emiterea certificatului de urbanism in scopul obtinerii, ca act final, a autorizatiei de construire si cuprinde urmatoarele etape: emiterea certificatului de urbanism; emiterea punctului de vedere al autoritatii competente pentru protectia mediului pentru investitiile care nu se supun procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului; notificarea de catre solicitant a autoritatii administratiei publice competente cu privire la mentinerea solicitarii de obtinere, ca act final, a autorizatiei de construire, pentru investitiile la care autoritatea competenta pentru protectia mediului a stabilit necesitatea evaluarii impactului asupra mediului si a emis indrumarul conform legislatiei privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice si private asupra mediului; emiterea avizelor si acordurilor, precum si a actului administrativ al autoritatii pentru protectia mediului competente privind investitiile evaluate din punctul de vedere al impactului asupra mediului; elaborarea documentatiei tehnice necesare pentru autorizarea executarii lucrarilor de constructii, denumita in continuare documentatie tehnica - D.T.; depunerea documentatiei pentru autorizarea executarii lucrarilor de constructii la autoritatea administratiei publice competente; emiterea autorizatiei de construire”.
Prin urmare, fara certificatul de urbanism, solicitarea unei autoriza?ii de construc?ie este lipsita de orice utilitate practica, intrucat lipse?te una din condi?iile esen?iale si prealabile pentru emiterea acesteia. Or, astfel cum s-a aratat anterior certificatul de urbanism, ca parte componenta a documenta?iei de amenajare a teritoriului ?i de urbanism, poate fi solicitat de orice persoana interesanta potrivit art. 50 din Legea nr. 350/2001. Aceea?i concluzie reiese din art. 29 alin. 3 din acela?i act normativ, conform caruia certificatul de urbanism se elibereaza la cererea oricarui solicitant, persoana fizica sau juridica, care poate fi interesat in cunoasterea datelor si a reglementarilor carora ii este supus respectivul bun imobil.
Avand in vedere ca nu era obligatorie implicarea paratei pentru ob?inerea certificatului de urbanism, instan?a apreciaza ca nu poate fi re?inuta savar?irea unei fapte ilicite in sarcina acesteia, intrucat prin nicio clauza contractuala nu s-a convenit ca locatorul sa efectueze intreaga procedura pentru ob?inerea autoriza?iei de construc?ie, inclusiv a certificatului de urbanism. In egala masura, nici legea nu impune o astfel de restric?ie. Din contra, astfel cum s-a aratat anterior, legiuitorul a permis unei categorii extensive ini?iativa realizarii documenta?iei de urbanism, reclamanta indeplinind indubitabil condi?iile pentru a ac?iona in acest sens.
In condi?iile in care reclamanta ar fi ob?inut certificatul de urbanism, iar parata nu s-a fi implicat activ pentru ob?inerea autoriza?iei de construire, fie prin solicitarea acesteia, fie prin constituirea unui drept real in favoarea locatarului, s-ar fi putut analiza daca s-a comis o fapta ilicita de catre parata, in sensul ca scopul contractului nu a fost indeplinit din cauza pasivita?ii acesteia din urma. Insa, in situa?ia de fa?a, nu se poate imputa paratei faptul ca reclamanta nu a solicitat emiterea certificatului de urbanism.
Dat fiind ca pentru atragerea raspunderii civile contractuale este necesar ca toate condi?iile sa fie indeplinite in mod cumulativ ?i ca in spe?a, nu s-a facut dovada unei fapte ilicite contractuale, instan?a va respinge cererea de chemare in judecata ca neintemeiata.
Avand in vedere solu?ia cu privire la fondul cauzei, instan?a apreciaza ca nu poate fi re?inuta culpa procesuala a paratei in demararea acestui proces, fapt pentru care, in temeiul art. 453 Cod proc. civ., va respinge ?i solicitarea reclamantei de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata.