5. Actiune in constatare. Clauze abuzive

4. Exceptii
Cu privire la exceptia netimbrarii capatului de cerere privind clauza de instituire a garan?iei reale imobiliare, ipoteca de rang II, asupra bunului imobil din Buzau, invocata de parata, instan?a apreciaza ca prezenta ac?iune este scutita de la plata taxei judiciare de timbru in baza art.29 lit.f) din OUG nr.80/2013 in raport de temeiul de drept al ac?iunii invocat de reclaman?i, respectiv dispozi?iile Legii nr.193/2000 ?i, pe cale de consecin?a, va respinge excep?ia.
Cu privire la excep?ia lipsei de interes a capetelor de cerere privind dobanda, calculul ?i stabilizarea formulei de calcul ?i restituirea sumei incasate cu acest titlu, in raport de disp.art.33 NCPC, instan?a re?ine ca interesul consta in avantajul pe care cineva crede ca si-l poate procura prin exercitarea activitatii care urmareste satisfacerea unei nevoi sau impiedicarea unei activitati straine care i-ar putea cauza prejudiciu. Astfel, instanta apreciaza ca reclaman?ii justifica in continuare un interes actual in judecarea prezentei cereri de vreme ce consumatorul are la indemana actiunea directa in desfiintarea clauzei abuzive sau a intregului contract, daca acesta nu isi mai poate produce efectele dupa inlaturarea prevederilor apreciate  abuzive, motiv pentru care va respinge excep?ia.
Cu privire la exceptia lipsei capacitatii procesuale a paratei P. SA – Sucursala B., instanta retine ca, una dintre conditiile de exercitare a actiunii civile, respectiv de a fi parte in proces se refera la capacitatea procesuala de folosinta care consta in aptitudinea unei persoane de a avea drepturi si obligatii pe plan procesual. Potrivit art.56 alin.1 NCPC, orice persoana care are folosinta drepturilor civile poate sa fie parte in judecata.
Avand in vedere ca, potrivit art.43 alin.3 din Legea nr.31/1990, Sucursala B. este un dezmembramant fara personalitate juridical al societatii comerciale (SC P. SA) si fata de disp.art.56 alin.1 si art.57 alin.1 NCPC, instanta constata ca aceasta nu are capacitate de exercitiu si nu poate sta ca parte in proces in nume propriu, motiv pentru care va admite exceptia invocata de parata si va respinge cererea reclaman?ilor fata de aceasta parata ca atare.
5. Probe.
Sub aspect probatoriu, instan?a a incuviin?at pentru par?i proba cu inscrisurile aflate la dosar.
6. Starea de fapt.
La data de 27.12.2007, intre AVD, in calitate de imprumutat ?i AE, in calitate de co-platitor/garant ipotecar si P. SA – Sucursala B., in calitate de banca, s-a incheiat contractul de credit nr.1001R000000023987, avand ca obiect acordarea unui credit destinat refinan?arii unui credit de nevoi personale ?i pentru nevoile personale ale imprumutatului (art.2.1 din contract).
Potrivit art.1.2 din contract, limita creditului acordat este de 48.000 CHF, cu dobanda variabila, calculata in func?ie de indicele de referin?a LIBOR la 3 luni plus marja de 4.3 puncte procentuale pe an, variabila; Dobanda pentru primele 6 luni este 0% puncte procentuale pe an ?i este promo?ionala; Dobanda incepand cu a ?aptea luna se stabile?te in func?ie de indicele de referin?a valabil in acel moment ?i marja bancii; Durata creditului este de 30 ani, ce se va achita in 360 rate lunare, cu o perioada de gra?ie de 42 luni, asigurat fiind imprumutatul Apostu Valentin-Danu?.
Potrivit art.1.3 lit.a) din contract, pentru creditul acordat, imprumutatul va plati bancii un comision de acordare in valoare de 960 CHF, ce se va achita la data tragerii creditului, fiind re?inut din limita creditului acordat.
Potrivit art.4.1 lit.a) din contract, imprumutatul se obliga sa garanteze creditul, dobanzile, comisioanele ?i orice alte cheltuieli aferente rezultate din contract, cu toate modificarile ?i competarile lui viitoare, cu ipoteca de rang I asupra imobilului din Buzau evaluat la suma de 69.500 CHF.
Potrivit art.5.1 din contract, dobanda la creditul acordat este stabilita ca un procent anual ?i este, la data incheierii contractului, cea men?ionata la art.1.2. In cazul tipului de dobanda variabila, aceasta se revizuie?te la fiecare 3 luni in func?ie de noua valoare a indicelui de referin?a ?i marja bancii, prima modificare avand loc la 3 luni de la data tragerii. Dobanda este stabilita in func?ie de indicele de referin?a la care se adauga marja variabila a bancii, care la data incheierii contractului este cea men?ionata la art.1.2. Dobanda se poate modifica in func?ie de varia?ia indicelui de referin?a ?i a marjei, conform deciziei bancii. In cazul in care indicele de referin?a variaza cu minim 0.25 puncte procentuale (in plus/minus) fa?a de valoarea ini?iala a acestora/la cea mai recenta modificare, dupa caz, banca poate modifica dobanda in consecin?a, in orice moment, conform deciziei sale. Noul procent de dobanda se aplica asupra soldului existent al creditului la data modificarii acesteia.
Art.5.2 din contract prevede ca in primele 6 luni de la data tragerii creditului, banca nu va percepe dobanda. Dupa primele 6 luni, pentru o perioada de 3 ani, banca va calcula ?i va percepe lunar dobanda.
Art.5.3 din contract prevede ca dobanda este calculata asupra unui an de 360 de zile cu luni calendaristice de 30 de zile.
Art.5.4 din contract prevede ca, avand in vedere faptul ca dobanda poate varia in func?ie de indicele de referin?a, informa?ie publica, imprumutatul este obligat sa urmareasca fluctua?iile indicelui de referin?a ?i sa se prezinte la banca ori de cate ori va fi necesar pentru a primi noul grafic de rambursare aferent considerat acceptat automat de catre imprumutat/co-platitor ?i garant, fara a fi necesara semnatura lor ?i indiferent daca ace?tia au primit sau nu graficul de rambursare. In cazul in care banca modifica marja, conform deciziei sale, noua rata a dobanzii va fi comunicata imprumutatului prin scrisoare impreuna cu noul grafic de rambursare aferent considerat acceptat automat de catre imprumutat. In cazul majorarii dobanzii, ca urmare a maririi marjei bancii, imprumutatul are dreptul sa declare bancii, in interval de 30 de zile de la comunicarea ratei dobanzii, ca nu accepta noile rate ale dobanzii. In aceasta situa?ie, imprumutatul se obliga sa restituie limita de creditare pe care a utilizat-o impreuna cu dobanzile ?i comisioanele datorate pana la data pla?ii in acela?i interval de 30 de zile, banca nepercepand costuri suplimentare. Daca termenul de mai sus este depa?it, se considera ca imprumutatul a acceptat modificarea dobanzii.
Art.7.1 lit.k) din contract se refera la declararea exigibilita?ii anticipate de catre banca ?i a facilita?ii de credit acordata prin prezentul contract (...).
Contractul de credit nr.1001R000000023987/27.12.2007 a fost completat ?i modificat prin actul adi?ional nr.2/16.12.2010, actul adi?ional nr.4/19.09.2012 ?i actul adi?ional nr.5/24.10.2012 (acte depuse la dosar de catre reclaman?i).
Reclaman?ii au solicitat sa se constate ?i caracterul abuziv al clauzei privind comisionul unic pentru prestarea serviciului suplimentar solicitat, respectiv restructurare/ree?alonare, in valoare de 1%, aplicat soldului creditului de la momentul restructurarii/ree?alonarii, clauza prevazuta la art.1 din actul adi?ional nr.2/16.12.2010, art.2 din actul adi?ional nr.4/19.09.2012 ?i art.1 din actul adi?ional nr.5/24.10.2012.
7. Institutiile legale incidente. Interpretarea clauzelor contractuale. Clauza abuziva. 
In raport de data incheierii contractului, respectiv 27.12.2007, conform art. 102 din Legea 71/2011 efectele contractului sunt supuse Codului civil din 1864, iar in raport de art. 26 alin.1 din Codul de procedura civila puterea doveditoare a probelor este subordonata Codului civil din 1864 si celor ale Codului comercial, precum si conform dispozitiilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori.
La data de 05.04.1993, a fost adoptata Directiva nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive in contracte incheiate cu consumatorii, care are ca principal obiectiv protejarea acestora impotriva comportamentului neloial al profesionistilor si armonizarea legislatiilor nationale.
In vederea aderarii Romaniei la Uniunea Europeana si a transpunerii acquis-ului comunitar, prin Legea nr 193/2000 a fost adoptat cadrul legislativ care reglementeaza acest domeniu de protectie, iar, cu ocazia modificarii acestui act normativ prin Legea nr 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana privind protectia consumatorilor, se insereaza mentiunea expresa ca "Prezenta lege transpune prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993” (art VI. Pct 4). Reglementarea interna preia in mare parte definitia notiunilor de consumator, comerciant, clauza abuziva oferita de directiva.
In ipoteza in care un consumator a incheiat un contract ce contine clauze abuzive, acesta are la dispozitie doua cai pentru a reinstaura echilibrul intre partile contractuale.
Prima posibilitate consta in sesizarea Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor.
Cea de-a doua cale aflata la indemana consumatorului este actiunea directa, in desfiintarea clauzei abuzive sau a intregului contract, daca acesta nu isi mai poate produce efectele dupa inlaturarea prevederilor apreciate abuzive. Desi articolul 7 din Legea nr 193/2000 reglementeaza aceasta posibilitate, insa o denumeste cerere de reziliere si cum inserarea unei clauze abuzive nu echivaleaza cu neexecutarea obligatiei, sanctiunea ce se aplica este insasi desfiintarea clauzei respective, ceea ce inseamna nulitatea acesteia. Aceasta si pentru ca art 7 a prevazut in favoarea consumatorului posibilitatea de a cere daune-interese. Ca urmare, desfiintarea clauzei sau a  actului juridic nu produce efecte numai pentru viitor (ca in cazul rezilierii), ci si pentru trecut (caracteristic nulitatii), nulitatea neputand fi decat absoluta. Atat timp cat ceea ce se urmareste prin inserarea unei  astfel de clauze este crearea unui avantaj in detrimentul consumatorului, incalcind legea ( art 1 alin. 3 din Legea nr 193/2000) si buna credinta, scopul prevederii contractuale nu poate fi decat ilicit si imoral, sanctiunea fiind nulitatea absoluta (art 966 si 968 Cod Civil, in vigoare la data incheierii contractului de credit).
Din aceasta perspectiva, caracterul abuziv al unei clauze poate fi apreciat si din oficiu, intrucat instanta nu poate sa ocroteasca un drept ce infrange norma legala si morala. De altfel, Curtea Europeana de Justitie a statuat, in cauza Murciano Quintero contra Oceano Grupo Editorial SA, publicata la 18.03.2005 (C-240/98, C-241/98, C-242/98, C-243/98 si C-244/98)11, ca „protectia pe care Directiva 93/13/CEE privind clauzele abuzive din contractele incheiate cu consumatorii o asigura acestora implica si faptul ca judecatorul national sa poata aprecia din oficiu caracterul abuziv al unei clauze din contract (…) cand examineaza admisibilitatea unei cereri introduse in fata unei instante nationale”. Curtea a apreciat ca scopul Directivei (si implicit al actelor normative interne care o transpun) este ocrotirea consumatorului care se afla, din momentul negocierii si pana la cel al semnarii contractului, intr-o pozitie de inferioritate, iar acest obiectiv nu poate fi atins decat in masura in care se permite  judecatorului national sa aprecieze din oficiu o asemenea clauza, intrucat, din ignoranta, cel interesat este posibil sa nu invoce acest aspect.
Contractul de credit analizat a fost incheiat la data de 27.12.2007.
La data de 27.12.2008 au intrat in vigoare dispozitiile OUG nr. 174/2008 prin care erau completate dispozitiile OG nr. 21/1992 (art.9 ind.3), iar banca nu mai avea dreptul sa modifice clauzele referitoare la costuri, cu exceptia modificarilor impuse prin lege – de ex.OUG nr.50/2010. Potrivit art.II din OUG nr.174/2008 (art.9 ind.3 lit.g), modificarea clauzelor contractuale nu a mai fost posibila decat prin semnarea unui act aditional la contractul de credit, act aditional acceptat de consumator.
Insa, cum OUG nr.174/2008 a intrat in vigoare dupa semnarea contractului de credit analizat, disp.art.9 ind.3 lit.g, prin care s-a completat art.9 din OG nr. 21/1992, nu se aplica acestui contract in lipsa unei mentiuni exprese in actul normativ si datorita principiului neretroactivitatii legii (art.1 cod civil).
La data de 21.06.2010 a intrat in vigoare OUG 50/2010.
Potrivit art.95 alin.2 si 5 din OUG 50/2010, modificarea contractelor aflate in derulare urmau sa se faca prin acte aditionale in termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a ordonantei, nesemnarea de catre consumator a actelor aditionale fiind considerata acceptare tacita.
Cu privire la clauzele prevazute la art.1.3 lit.a), art.5.1 – 5.4 din contractul de credit, precum ?i la art.1 din actul adi?ional nr.2/16.12.2010, art.2 din actul adi?ional nr.4/19.09.2012 ?i art.1 din actul adi?ional nr.5/24.10.2012 cu privire la comisionul pentru prestarea serviciului suplimentar solicitat, respectiv restructurare/ree?alonare a creditului acordat, apreciate de reclaman?i ca fiind abuzive, instan?a re?ine urmatoarele:
Pentru a se putea trece la analiza  caracterului eventual  abuziv al clauzelor privind dobanda ?i comisioanele percepute de banca prin contractul de credit, completat ?i modificat prin actele adi?ionale men?ionate anterior (depuse la dosar de catre reclaman?i),  se impune  o analiza a prevederilor care excepteaza anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv.
Legea nr.193/2000 este legea de transpunere in dreptul na?ional a cerin?elor Directivei nr.93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii.
La art.4 alin.6 din lege se prevede ca “evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerin?ele de pre? ?i de plata, pe de o parte, nici cu produsele ?i serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj u?or inteligibil".
Acest text de lege transpune in legisla?ia na?ionala dispozi?ia comunitara prevazuta la art.4 alin.2 conform careia  "aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau a remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil".
Clauzele referitoare la comisioane sunt elemente care determina costul total al creditului ?i impreuna cu marja de profit formeaza pre?ul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept na?ionale ?i comunitare sus citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pre?ului sau remunera?iei in raport cu serviciul furnizat, cu condi?ia ca aceste clauze sa fie clar ?i inteligibil exprimate.
Dobanda anuala, comisioanele etc., intra in sfera no?iunii de pre? a contractului de credit, de vreme ce reprezinta contrapresta?ii lunare solicitate de banca in virtutea creditului acordat.
Astfel, potrivit definitiilor cuprinse la art.3 lit.g ?i i din Directiva 2008/48/CE din 23.04.2008 privind contractele de credit pentru consumatori ?i de abrogare a Directivei 87/102/CEE : „g) costul total al creditului pentru consumatori inseamna toate costurile, inclusiv dobanda, comisionele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legatura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de catre creditor, cu exceptia taxelor notariale; i)dobanda anuala efectiva inseamna costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totala a creditului”.
In cauza dedusa judecatii, comisionul perceput constituie un element al pre?ului, iar prevederea art.1.3 lit.a) din contract cu privire la comisionul de acordare este clara ?i redactata fara echivoc, fiind insu?ita de reclaman?i prin semnarea contractului, astfel incat nu se poate sustine impiedicarea consumatorului de a aprecia costurile creditului.
Astfel, instan?a re?ine ca, potrivit art.1.3 lit.a) din contractul de credit, pentru creditul acordat, banca a perceput o singura data la valoarea creditului acordat, comisionul de acordare in valoare de 960 CHF. Comisionul de acordare se re?ine, in valuta creditului, de catre Banca din creditul acordat in momentul utilizarii creditului.
Cu privire la comisionul pentru prestarea serviciului suplimentar solicitat, respectiv restructurare/ree?alonare a creditului acordat, prevazut in art.1, respectiv art.2 din actele adi?ionale, instan?a re?ine ca, la cererea reclaman?ilor, banca le-a acordat o perioada de gra?ie, ace?tia fiind de acord sa plateasca lunar o suma fixa, precum sa plateasca ?i acest comision, prin semnarea actelor adi?ionale in cuno?tin?a de cauza, respectiv 480 CHF in 6 tran?e lunare, 30 EUR in 3 tran?e lunare ?i 400 EUR in 6 tran?e lunare. Astfel, nu se poate sustine impiedicarea consumatorului de a aprecia costurile creditului.
Prin urmare, comisionul, ca si componenta a pretului creditului, este exceptat in speta de la controlul caracterului abuziv, potrivit art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, intrucat clauzele referitoare la aceste elemente ce definesc obiectul principal al conventiei de credit, respectiv pretul serviciului de finantare, sunt exprimate fara echivoc, in mod clar, in asa fel incat sa conduca la concluzia ca, la momentul acordului de vointa, consumatorului nu i-a fost ascunsa inserarea lui in cuprinsul conventiei, iar termenii utilizati pentru stipularea lui au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi, accesibili ?i apti de a fi in?ele?i cu ajutorul gandirii logice.
A?adar, potrivit celor mai sus re?inu?e, fiind incidenta in spe?a excep?ia prevazuta de art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, raportat la art.4 alin.2 din Directiva  93/13/CEE, nu se poate supune controlului caracterul abuziv al clauzelor prevazute la art.1.3 lit.a din contractul incheiat de parti ?i la art.1 din actul adi?ional nr.2/16.12.2010, art.2 din actul adi?ional nr.4/19.09.2012 ?i art.1 din actul adi?ional nr.5/24.10.2012, din perspectiva art.4 alin.1 din lege.
  Mai mult, chiar daca s-ar verifica indeplinirea condi?iilor instituite de art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, instan?a considera ca aceste comisioane nu pot fi considerate abuzive.
Cat prive?te prima condi?ie prevazuta de lege, instan?a apreciaza ca, intr-adevar, fa?a de natura contractului de credit (contract de adeziune), nu se poate considera ca prevederile enun?ate anterior au fost supuse negocierii directe cu consumatorul, ci este vorba despre clauze care au fost impuse reclaman?ilor in forma respectiva, fiind incidente sub acest aspect disp. art.4.2. din lege.
Cu toate acestea, in opinia instantei, inserarea unei asemenea clauze, in sensul stipularii obligatiei de plata (o singura data) a sumei de 960 CHF cu titlu de comision pentru acordarea creditului, nu este de natura sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
De asemenea, in opinia instantei, inserarea clauzei privind comisionul pentru prestarea serviciului suplimentar solicitat, respectiv restructurare/ree?alonare a creditului acordat, prin art.1, respectiv art.2 din actele adi?ionale, nu este de natura sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor intrucat la cererea reclaman?ilor, banca le-a acordat o perioada de gra?ie, ace?tia fiind de acord sa plateasca lunar o suma fixa, precum sa plateasca ?i acest comision, prin semnarea actelor adi?ionale in cuno?tin?a de cauza, respectiv 480 CHF in 6 tran?e lunare, 30 EUR in 3 tran?e lunare ?i 400 EUR in 6 tran?e lunare.
Astfel, desi prevederile contractuale nu au fost negociate direct cu consumatorul, in sensul dispozitiilor Legii nr.193/2000, avand in vedere ca, asa cum afirma insasi Banca, aceste contracte sunt preformulate, standard, instanta constata ca nu sunt incidente in cauza prevederile art.1 alin.3, art.4 alin.1 si 2 si art.1 lit. a din Anexa la lege, cata vreme, pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate trebuie sa nu creeze, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Or, dispozitiile amintite nu pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, aceste comisioane fiind percepute pentru amortizarea costurilor pe care parata le suporta prin acordarea creditului ?i prin restructurarea/ree?alonarea creditului (inclusiv cheltuieli pentru salarizarea personalului implicat in activitatea de creditare, pentru asigurarea sistemului informatic, a materialelor de birotica ?i servicii interne, pregatirea dosarului de imprumut etc.) cheltuieli inerente pentru buna desfasurare a activitatii Bancii.
 Tocmai pentru acest motiv, faptul ca nu este indicata in mod expres in contract contraprestatia bancii pentru perceperea acestor comisioane nu este de natura sa imprime acestora caracter abuziv.
Pe de alta parte, dupa cum s-a aratat mai sus, instanta apreciaza ca prevederile men?ionate anterior au fost redactate de o maniera clara, neechivoca, care nu pune probleme de interpretare.
Simpla imprejurare ca atat suma reprezentand comisionul de acordare, cat ?i suma reprezentand comision pentru prestarea serviciului de restructurare/ree?alonare credit, reprezinta un cost suplimentar pentru reclaman?i nu poate constitui un argument pentru admiterea actiunii, cu atat mai mult cu cat cuantumul a fost cunoscut de la momentul contractarii creditului, respectiv de la momentul solicitarii restructurarii creditului, si asumat de imprumutat prin semnarea contractului ?i a actelor adi?ionale.
Mai mult, aceste comisioane sunt permise in mod expres de lege, la art.36 din OUG nr.50/2010 prevazandu-se ca „pentru creditul acordat, creditorul poate percepe (...) un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor”.
In concluzie, avand in vedere ca reclaman?ii au cunoscut obligatia de a achita aceste comisioane inca de la data semnarii contractului de credit ?i a actelor adi?ionale, ca aceasta obligatie a fost exprimata in mod clar si inteligibil, nelasand loc niciunui dubiu, ca valoarea si modalitatea de stabilire a comisioanelor sunt mentionate expres in contract ?i in actele adi?ionale, precum si ca justificarea caracterului abuziv nu poate fi data de nemultumirea consumatorului cu privire la pretul pe care a fost de acord sa il achite pentru un serviciu de care a beneficiat, solicitarea reclaman?ilor de constatare a caracterului abuziv al clauzei prin care este stabilita obligatia de plata a acestor comisioane este vadit neintemeiata.
In continuare, instan?a re?ine ca, potrivit art. 3 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, se considera intotdeauna ca o clauza nu s-a negociat individual atunci cand a fost redactata in prealabil, iar consumatorul nu a avut posibilitatea de a influenta continutul clauzei, in special in cazul unui contract de adeziune, faptul ca anumite aspecte ale unei clauze sau o anumita clauza au fost negociate individual neexcluzand aplicarea prezentului articol pentru restul contractului, in cazul in care o evaluare globala a acestuia indica faptul ca este, cu toate acestea, un contract de adeziune. 
Instanta retine ca serviciile de creditare contractate de reclaman?i vizeaza un domeniu strict reglementat si controlat, cel bancar, iar pe piata aferenta acestor servicii, parata nu detine o pozitie de monopol, consumatorii avand posibilitatea de a studia ofertele mai multor institutii bancare si de a decide in raport de propriile interese.
Insa, aducerea la cunostinta consumatorului a contractului de credit nu reprezinta negociere, ci o componenta a dreptului la informare, iar posibilitatea consumatorului de a opta intre diferite servicii aflate pe piata bancara nu reprezinta negociere, avand in vedere ca pentru fiecare tip de serviciu exista un contract preformulat de catre prestatorul de servicii, cu privire la care consumatorul nu poate aduce modificari. De asemenea, faptul ca reclaman?ii ar fi putut negocia valoarea dobanzii nu prezinta relevanta, avand in vedere ca se solicita constatarea caracterului abuziv cu privire la posibilitatea bancii de modificarea unilaterala a acestui element esential al contractului de credit.
De altfel, parata nu a facut nicio dovada in sensul existentei unei negocieri in cazul contractelor de credit pentru persoane fizice, nefiind depusa la dosar corespondenta specifica unei asemenea etape anterioare incheierii contractelor sau contracte incheiate cu alti clienti, in aceeasi perioada, si care sa cuprinda modificari ale clauzelor a caror inlaturare se solicita de catre reclaman?i.
Chiar daca nu au fost negociate, pentru a se constata caracterul abuziv al clauzelor cuprinse la art.5.1 – 5.4 din contractul de credit era necesar ca reclaman?ii sa justifice si sa probeze faptul ca aceste clauze prin ele insele sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.  
Instanta constata ca aceste clauze nu au creat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorului, avand in vedere ca parata nu a aplicat nicio modificare unilaterala a marjei bancii. Modificarea marjei a fost determinata de restructurarea creditului, la solicitarea reclaman?ilor, fiind evident ca toate costurile ramase neacoperite in perioada „de gratie” urmau a fi incluse in valoarea creditului si puse in sarcina clientului.
O asemenea modificare nu se mai poate produce ulterior intrarii in vigoare a O.U.G. nr. 50/2010. Aceasta intrucat modificarea de catre banca a contractului de credit in acord cu prevederile O.U.G. nr. 50/2010 produce efecte juridice impotriva paratei, aceasta fiind obligata sa il respecte ca urmare a insusirii sale de catre reprezentantul legal.
In ceea ce priveste producerea dezechilibrului contractual contrar cerintelor bunei-credinte, instanta stabileste ca aceasta cerinta nu se regaseste in privinta ratei dobanzii, Banca procedand la recalcularea acesteia la fiecare 3 luni. Chiar daca nu a comunicat un grafic de rambursare, sumele solicitate reflecta recalcularea, diferenta de rata fiind datorata cresterii cursului de schimb, nicidecum majorarii dobanzii (mai precis, a marjei).
In consecinta, solicitarea reclaman?ilor de constatare a caracterului abuziv al clauzei prin care este stabilit caracterul variabil al dobanzii este vadit neintemeiata, intrucat aceasta nu a produs un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorului, nefiind invederata nicio situatie in care profesionistul ar fi modificat, in mod unilateral, marja bancii.
Cat priveste cererea de restituire a sumelor platita cu titlu de diferen?a dobanda, comision de acordare ?i comision pentru prestarea serviciului suplimentar de restructurare/ree?alonare, instanta apreciaza ca este neintemeiata in lumina considerentelor expuse mai sus, urmand a fi respinsa, fata de caracterul accesoriu al acestui capat de cerere si solutia adoptata cu privire la capatul principal de constatare a caracterului abuziv  al clauzelor prevazute de art.1.3 lit.a), art.5.1 – 5.4 din contractul de credit ?i art.1 din actul adi?ional nr.2/16.12.2010, art.2 din actul adi?ional nr.4/19.09.2012 ?i art.1 din actul adi?ional nr.5/24.10.2012.
In ceea ce prive?te constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevazute la art.4.1 lit.a) ?i art.7.1 lit.k) din contractul de credit, instan?a re?ine urmatoarele:
Intre par?ile litigante a fost incheiat contractul de ipoteca autentificat sub nr.633/27.12.2007, prin care reclaman?ii au fost de acord cu garantarea restituirii creditului acordat, inclusiv a dobanzilor, comisioanelor ?i a altor costuri aferente, precum ?i a eventualelor cheltuieli de executare, printr-o ipoteca de rangul I avand ca obiect imobilul din B., proprietatea reclaman?ilor, in conformitate cu art.1780 ?i urm.Cod civil 1864.
Totodata, prin acela?i contract de ipoteca, reclaman?ii au fost de accord ca ipoteca constituita se va intinde ?i asupra tuturor imbunata?irilor, adaugirilor ?i extinderilor aduse imobilului in conformitate cu art.1777 Cod civil 1864.
Astfel, contractul de ipoteca imobiliara a fost incheiat in forma autentica de catre notarul public, are ca obiect imobilul cu accesoriile sale, extinderea ipotecii asupra ameliora?iunilor fiind prevazuta de lege, ipoteca fiind un drept real asupra bunului imobil afectat executarii obliga?iei de restituire a imprumutului acordat (art.1746 alin.1 Cod civil 1864). Ipoteca constituita este, prin natura ei, accesorie ?i indivizibila. Ea subzista cat timp exista obliga?ia pe care o garanteaza ?i poarta in intregime asupra tuturor bunurilor grevate, asupra fiecaruia dintre ele ?i asupra fiecarei par?i din acestea, chiar ?i in cazurile in care proprietatea este divizibila sau obliga?iile sunt divizibile (art.1746 alin.2 Cod civil 1864).
Avand in vedere ca dreptul de ipoteca se men?ine asupra bunului grevat in orice mana ar trece, iar creditorul ipotecar – Banca – are dreptul de a-?i satisface crean?a inaintea creditorilor chirografari, precum ?i inaintea creditorilor de rang inferior, re?inand ?i argumentele expuse anterior, instan?a apreciaza ca aceasta clauza prevazuta la art.4.1 lit.a) din contractul de credit nu este abuziva.
Prin intrarea in vigoare a OUG nr.50/2010, care a impus bancii in mod imperativ alinierea contractului de credit la dispozi?iile acestui act normativ, clauza prevazuta la 7.1 lit.k) din contract privind declararea exigibilita?ii anticipate a creditului nu produce efecte juridice.
Pentru motivele de fapt ?i de drept expuse, instan?a va respinge in tot cererea reclaman?ilor, ca neintemeiata.
In temeiul art.453 NCPC, ca urmare a solu?iei pronun?ate, instan?a va respinge ca neintemeiata ?i cererea reclaman?ilor de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata.
In temeiul art.452 NCPC, instan?a va respinge ca neintemeiata cererea paratei de obligare a reclaman?ilor la plata cheltuielilor de judecata intrucat nu s-a facut dovada achitarii acestora.