PRETENTII. Raspundere civila delictuala.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Conform art. 248 cod proc. civ., instan?a va cu prioritate excep?iile care fac de prisos analizarea fondului.
In ceea ce priveste exceptia prescriptiei, instanta retine urmatoarele:
Reclamanta isi intemeiaza pretentiile pe o pretinsa fapta ilicita a paratei, dar ca urmare a subrogarii sale in drepturile persoanei pagubite. In cazurile in care pentru pagubele cauzate este responsabila o terta persoana nu are importanta daca raspunderea tertului are natura delictuala sau contractuala, subrogarea asiguratorului intervine indiferent ca asigurarea este obligatorie sau facultativa.
In limitele indemnizatiei platite si din momentul platii, in asigurarile de bunuri, asiguratorul este subrogat – de drept si fara nicio formalitate - in toate drepturile asiguratului sau beneficiarului asigurarii contra celor raspunzatori de producerea pagubei.
Asiguratorul isi exercita dreptul de regres in nume propriu, ca titular al creantei, iar nu ca reprezentant al asiguratului, asa incat dreptul material la actiune al asiguratorului nu s-a nascut la data producerii riscului asigurat, intrucat la acea data asiguratorul nu detinea nici un drept de creanta, nefiind platita indemnizatia de asigurare ( despagubirea) catre asigurat, dreptul sau de regres luand nastere abia din momentul platii.
Astfel, in prezenta cauza, nu sunt incidente disp. art. 2558 alin. 1 Noul Cod civil, potrivit carora prescriptia dreptului de actiune in repararea unei pagube care a fost cauzata printr-o fapta ilicita incepe sa curga de la data la care pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca atat paguba, cat si pe cel care raspunde de ea, ci regula generala prevazuta de art. 2523 Noul Cod civil,  respectiv momentul in care a cunoscut nasterea dreptului sau la actiune.
Astfel cum s-a aratat anterior, dreptul de regres a luat nastere la momentul platii, respectiv 01.04.2013. Avand in vedere ca prezenta cerere a fost introdusa pe rolul acestei instante la data de 16.11.2015, rezulta ca actiunea nu este prescrisa, nefiind implinit termenul de prescriptie de 3 ani.
Pentru aceste considerente, instanta va respinge exceptia prescriptiei, invocata de parata CNADNR S.A. ca neintemeiata.
Cu privire la fondul cauzei, instanta retine urmatoarele:
In fapt, instanta retine ca reclamanta a facut dovada faptului ca autovehiculul cu numar de inmatriculare NT 05 WGX, asigurat Casco, a suferit avarii, dupa cum reiese din declara?ia conducatorului auto (f. 28) in baza careia s-a deschis dosarul de dauna. Potrivit facturii nr. 771/16.01.2013 (f. 20), contravaloarea repara?iilor pentru readucerea autoturismului la starea ini?iala a fost de 2362,01 lei, achitata la 01.04.2013 (f. 13).
Astfel, elementele mai sus aratate sunt singurele probate de catre reclamanta. Data si locul producerii accidentului reies numai din declaratia conducatorului auto data la sediul reclamantei (f. 28).
In drept, instanta retine ca la data de 01.10.2011 a intrat in vigoare Codul civil 2009 – Legea nr. 287/2009, publicata in M. Of. nr. 505/13.07.2012, republicata in temeiul art. 218 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil (publicata in M.Of. nr. 409 din 10 iunie 2011).
Potrivit art. 6 din Codul civil 2009 raportat la art. 103 din Legea nr. 71/2011, „Obligatiile nascute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispozitiilor legii in vigoare la data producerii ori, dupa caz, a savarsirii lor.”.
Tinand cont ca respectivul pretinsa fapta a fost savar?ita dupa intrarea in vigoare a Codului civil 2009, instanta retine ca aplicabil in cauza de fata va fi Noul Cod civil. 
Raportand textele de lege mai sus mentionate la situatia de fapt retinuta, instanta constata ca prezenta actiune este neintemeiata si o va respinge, cu urmatoarele argumente:
Astfel, pentru a face dovada ca in persoana paratei sunt indeplinite condi?iile raspunderii delictuale, in sensul art. 1.357 C.civ, reclamanta trebuie sa probeze ca impactul s-a produs in locul men?ionat ?i in imprejurarile sus?inute de conducatorul auto avariat, precum ?i legatura de cauzalitate specifica intre prejudiciul creat prin avarierea autoturismului ?i fapta paratei.
Declara?ia conducatorului auto nu este suficienta pentru a antrena raspunderea paratei. Conducatorul autoturismului este asiguratul reclamantei ?i deci persoana direct interesata in ob?inerea indemniza?iei de asigurare. Prin urmare, declara?ia sa privind modul de producere a accidentului nu poate, in mod singular, sa conduca la stabilirea neechivoca a situa?iei de fapt.
Data si locul producerii accidentului reies numai din declaratia conducatorului auto. Inscrisurile care provin fie de la reclamanta, fie au fost intocmite pe baza declaratiilor conducatorului auto, nu pot face dovada credibila a veridicitatii celor descrise. In acest sens, instanta retine ca pentru ca un inscris sub semnatura privata sa faca proba impotriva unei persoane, este necesar ca acesta sa fie semnat sau recunoscut de partea careia i se opune, potrivit art. 273 C.p.c.
 In caz contrar, s-ar da posibilitatea oricarei persoane sa isi constituie singura probele necesare pentru a obliga o alta persoana la plata unor sume de bani. Mai mult, declaratia conducatorului auto este subiectiva, data fiind pozitia sa de autor al reclamantei, aceasta dobandind dreptul dedus judecatii prin subrogare legala in drepturile conducatorului auto.
Faptul ca persoana care a dat declara?ii in fa?a organului de poli?ie ar raspunde pentru infractiunea de fals in declaratii in cazul in care declaratia sa nu corespunde adevarului nu justifica conferirea de valoare probatorie acestui inscris care provine de la una dintre parti.
Opinia contrara permite oricarui reclamant sa dea o declaratie pe proprie raspundere in sensul ca cele sustinute prin actiune sunt adevarate, constituindu-si o „proba” si inversand sarcina probatiunii.
Totodata, instanta constata ca la momentul producerii evenimentului rutier nu a avut loc o cercetare la fata locului. De altfel, in afara de sustinerile conducatorului autovehiculului avariat, din nicio alta proba nu rezulta locul in care s-a produs accidentul. In ceea ce prive?te plan?ele fotografice depuse la dosar (f. 29-31) in care este surprinsa  o por?iune de drum, instan?a constata ca din imagini nu rezulta sectorul de drum unde au fost realizate, nefiind surprins niciun element pe baza caruia sa se poata individualiza carosabilul, spre exemplu o borna kilometrica. De altfel, acestea nu sunt apte sa confirme existen?a unor gropi pe partea carosabila, din fotografii rezultand ca partea carosabila prezinta denivelari.
Avand in vedere prevederile art. 5 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002, locul producerii accidentului este important pentru stabilirea calitatii persoanelor chemate in judecata de administrator al drumului na?ional pe care s-a produs avaria, conditie expres prevazuta de textul de lege mentionat pentru angajarea raspunderii delictuale.
In plus, instanta va avea in vedere ca incidentul s-a produs in 2012,  astfel nici proba cu expertiza tehnica nu ar fi contribuit la aflarea adevarului, deoarece expertiza ar fi fost realizata in 2016. Pe cale de consecin?a, instan?a apreciaza ca aceasta ar fi avut un caracter pur ipotetic, expertul pornind de la premisa producerii avariilor in modul descris de conducatorul auto ?i exclusiv in baza dosarului de dauna. In opinia instan?ei, legatura de cauzalitate trebuie sa se fundamenteze pe stabilirea tuturor faptelor ?i evenimentelor care au precedat prejudiciul ceea ce in prezenta cauza nu se verifica.
Din materialul probator nu rezulta cu certitudine imprejurarile in care s-au produs avariile automobilului ?i nici nu s-a probat ca aceste avarii sunt rezultatul omisiunilor paratei in executarea obliga?iilor care ii reveneau.
Nu s-a adus nicio proba obiectiva, care sa formeze convingerea instantei ca accidentul s-a produs din cauza unei gropi in carosabil in sensul sus?inut de reclamanta, astfel incat nu poate fi angajata raspunderea delictuala a paratei.
Instanta considera ca nu poate fi admisa o actiune in raspundere civila delictuala cat timp reclamanta nu a adus nicio proba pentru a dovedi fapta ilicita, culpa paratei si nici legatura de cauzalitate dintre pretinsa fapta ilicita si prejudiciu, neexistand certitudine cu privire locul producerii avariilor la autoturismul asigurat.
Solutia contrara ar insemna inversarea sarcinii probei, stabilita de art. 249 C.p.c. ca apartinand celui ce formuleaza cererea de chemare in judecata, desi nu exista nicio prevedere derogatorie in acest sens, iar toate elementele raspunderii delictuale puteau fi dovedite de reclamanta. Pentru angajarea raspunderii administratorului drumului este necesar ca societatea de asigurare sa dovedeasca toate imprejurarile in care s-a produs accidentul cu probe care sa fie opozabile paratei si care sa poata fi administrate de instanta.
Fata de toate considerentele mai sus aratate, constatand ca nu sunt indeplinite cerintele prevazute de dispozitiile art. 5 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 raportate la art. 1.357 C.civ. pentru angajarea raspunderii delictuale a paratei instanta apreciaza neintemeiata cererea, urmand a o respinge ?i pe cale de consecin?a, dat fiind caracterul accesoriu al dobanzilor, nici acest capat de cerere nu este intemeiat.
Avand in vedere solutia dispusa in cauza, instanta va respinge si solicitarea reclamantei de a obliga paratii la plata cheltuielilor de judecata.