Anulare ordonan?a de plata. Lipsa caracterului cert, lichid ?i exigibil al crean?ei.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin incheierea pronuntata la data de 23.10.2015 de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in dosarul nr. 92048/299/2015, instanta a respins cererea prin care creditoarea SC ES SRL a solicitat emiterea unei ordonante de plata prin care debitoarea IGR sa fie obligata sa achite suma de 140.909,08 lei reprezentand c/val facturi neachitate si suma de 12.681,90 lei reprezentand penalitati de intarziere, cu cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta a retinut ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 1014 alin. 1 C.pr.civ. pentru emiterea unei ordonante de plata, deoarece creanta invocata de catre creditoare nu este certa si lichida, simpla semnatura de primire inserata in cuprinsul facturilor fiscale anexate cererii de chemare in judecata nu face dovada acceptarii la plata a facturilor, deoarece nu este mentionat niciun nume sau calitate a persoanei semnatare, pentru a putea angaja contractual debitoare.
Impotriva incheierii pronuntate la data de 23.10.2015 de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in dosarul nr. 92048/299/2015, petenta-creditoare SC ES  SRL a formulat, in termen legal, cerere in anulare.
Analizand criticile formulate de petenta-creditoare prin cererea in anulare, instanta apreciaza aceste critici ca fiind neintemeiate.
Astfel, conform art. 1014 Cod proc. civ., instan?a poate emite o ordonan?a de plata pentru crean?ele certe, lichide ?i exigibile constand in obliga?ii de plata a unor sume de bani care rezulta dintr-un contract civil, constatat printr-un inscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui inscris, insu?it de par?i prin semnatura ori in alt mod admis de lege.
Potrivit art. 662 Cod proc. civ., crean?a este certa, atunci cand existen?a ei neindoielnica rezulta din insu?i titlul executoriu, lichida, atunci cand obiectul ei este determinat sau cand titlul executoriu con?ine elementele care permit stabilirea lui ?i exigibila, daca obliga?ia debitorului este ajunsa la scaden?a sau acesta este decazut din beneficiul termenului de plata.
Art. 1021 CPC prevede: „ (1)Daca debitorul contesta creanta, instanta verifica daca contestatia este intemeiata, in baza inscrisurilor aflate la dosar si a explicatiilor si lamuririlor partilor. In cazul in care apararea debitorului este intemeiata, instanta va respinge cererea creditorului prin incheiere.
   (2) Daca apararile de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe decat cele prevazute la alin. (1), iar acestea ar fi admisibile, potrivit legii, in procedura de drept comun, instanta va respinge cererea creditorului privind ordonanta de plata prin incheiere.
   (3) In cazurile prevazute la alin. (1) si (2), creditorul poate introduce cerere de chemare in judecata potrivit dreptului comun.”
Potrivit art. 1024  alin. 2 Cod proc. civ., cererea in anulare poate fi introdusa de creditor impotriva incheierilor prevazute la art. 1.021 alin. (1) si (2), precum si impotriva ordonantei de plata prevazute la art. 1.022 alin. (2), in termenul prevazut la alin. (1).
In speta, creditoarea SC ES SRL a emis pe numele debitoarei IGR facturi in valoare totala de 140.909,08 lei.
Din materialul probator administrat nu se poate stabili cu certitudine daca debitoarea datoreaza creditoarei suma pretinsa cu titlu de debit, intrucat creanta in cuantum de 140.909,08 lei nu rezulta dintr-un contract incheiat intre parti, iar debitoarea a invederat ca semnatura aplicata pe facturi la rubrica „semnatura de primire” apartine unui fost salariat al institutului, care nu avea calitatea de a primi aceste documente. Referitor la sustinerile creditoarei din cererea de chemare in judecata, in sensul ca facturile ar fi fost emise pe baza comenzilor inaintate de debitoare, se constata ca societatea creditoare nu a depus la dosar aceste comenzi, desi sarcina probei ii revenea, potrivit art. 249 C.pr.civ.
In aceste conditii, sumele pretinse de creditoare cu titlu de debit nu constituie o creanta certa, lichida si exigibila, in sensul art. 662 alin. 2, 3 si 4 C.prc.civ.
Fata de aceste imprejurari, instanta considera ca, in lipsa unui probatoriu mai amplu, nu se poate stabili existenta si cuantumul exact al sumei datorate de catre debitoare. Asadar,  pentru analiza conditiilor de angajare a raspunderii debitoarei, este necesara administrarea unui probatoriu mai amplu(interogatoriu, martori, expertiza contabila), de natura a lamuri raporturile exacte dintre parti, ceea ce excede procedurii sumare a ordonantei de plata.
In ceea ce priveste penalitatile de intarziere, reprezentand daune-interese moratorii, instanta retine ca, fiind vorba despre o clauza penala (astfel cum este definita de prevederile art. 1538 Cod civil) existenta acesteia trebuie sa rezulte neindoielnic dintr-un contract valabil asumat de parti in acest sens, dovada care nu a fost facuta in cauza.
Avand in vedere considerentele expuse, va respinge cererea in anulare ca neintemeiata, petenta-creditoare avand posibilitatea de a uza de procedura dreptului comun pentru realizarea creantei sale.