Actiune in constatare clauze abuzive.

Avand in vedere dispozitiile art. 248 alin. 1 C.proc.civ., instanta se va pronunta cu prioritate asupra exceptiilor invocate.
In ceea ce prive?te excep?ia lipsei obiectului cererii de chemare in judecata, instan?a o va respinge ca neintemeiata pentru urmatoarele considerente.
Prin cererea de chemare in judecata reclamantul a solicitat instan?ei constatarea caracterului abuziv al prevederilor contractului de credit reglementate de clauzele art.8.1 privind caracterul variabil al dobanzii ?i art.9.1 lit.a privind obliga?ia pla?ii comisionului de acordare ?i pe cale de consecin?a obligarea paratei la restituirea sumelor incasate in baza acestor dispozi?ii contractuale.
Conform art. 196 alin.1 C.proc.civ., unul dintre elementele esentiale ale cererii de chemare in judecata este reprezentat de obiectul acesteia, respectiv pretentia concreta dedusa judecatii, sau, cu alte cuvinte, ceea ce reclamantul solicita prin cererea introductiva. 
Sanctiunea aplicabila in cazul lipsei obiectului cererii de chemare in judecata este determinata in functie de momentul la care intervine lipsa acestui element esential al cererii. Astfel, in cazul in care cererea de chemare in judecata a fost de la inceput lipsita de obiect, este incidenta sanctiunea anularii acesteia, conform prevederilor art. 196 C.proc.civ., iar in situatia in care cererea formulata de reclamant a avut un obiect determinat la momentul introducerii sale, dar pe parcurs a ramas fara obiect, va fi respinsa pentru acest motiv. 
Fata de obiectul prezentei cereri de chemare in judecata, instan?a re?ine ca nu sunt intemeiate sus?inerile paratei privind lipsa obiectului ac?iunii prin raportare la modificarile legislative intervenite dupa semnarea contractului de credit.
In acest sens, instan?a re?ine ca prin capetele cererii de chemare in judecata se solicita analizarea conformita?ii prevederilor contractuale incepand cu data semnarii conven?iei, prin raportare la dispozi?iile legale in vigoare la acel moment, sus?inandu-se totodata ?i producerea unor efecte juridice ale clauzelor contractului de credit anterior modificarilor legislative invocate de catre parat.
Fa?a de considerentele de fapt ?i de drept analizate, re?inand ca cererea de chemare in judecata este justificata de interesul reclamantului de a supune instan?ei analiza caracterului abuziv al unor prevederi contractuale, prin raportare la dispozi?iile Legii 193/2000 ?i inlaturarea efectelor unor astfel de clauze, urmarind totodata repararea presupuselor prejudicii produse, rezulta ca ac?iunea reclamantului are un obiect bine stabilit, interesul acestuia fiind actual ?i justificat de cauza ac?iunii, respectiv inlaturarea efectelor presupuselor clauze abuzive invocate.
Pentru considerentele anterior men?ionate, instan?a va respinge ca neintemeiata excep?ia lipsei obiectului cererii de chemare in judecata.
Cu privire la exceptia prescrip?iei dreptului material la ac?iune in ceea ce prive?te capatul de cerere prin care se solicita restituirea diferen?ei dobanzii presupus a fi perceputa nelegal in baza contractului de credit, instan?a re?ine ca, prin cererea de chemare in judecata se solicita constatarea nulita?ii absolute a unor prevederi contractuale in urma constatarii caracterul abuziv ?i pe cale de consecin?a restituirea presta?iilor efectuate in baza clauzelor cu privire la care se solicita constatarea nulita?ii absolute.
In ceea ce prive?te prescrip?ia dreptului material la ac?iune, instan?a re?ine ca termenul prescrip?iei extinctive cu privire la dreptul de a solicita restituirea diferen?ei dobanzii presupus a fi perceputa nelegal in baza contractului de credit, in cauza ar incepe sa curga doar din momentul in care instan?a ar constata caracterul abuziv si pe cale de consecinta constatandu-se nulitatea absoluta, aceasta ar produce efecte retroactiv, respectiv clauza contractuala ar fi considerata ca nescrisa incepand cu data semnarii contractului de imprumut.
Astfel avand in vedere faptul ca, in cauza termenul de prescrip?ie inca nici nu a inceput sa curga,  excep?ia prescrip?iei va fi respinsa, ca neintemeiata.
Pe  fondul cauzei, instan?a re?ine urmatoarele:
La data de 28.11.2007 s-a incheiat contractul de credit nr.C2204/3000/6096/28.11.2007 intre O.  SA in calitate de creditor si  OA, in calitate de imprumutat, avand ca obiect acordarea unui credit de nevoi personale in suma de 25260 CHF.
La art. 8.1 din contract s-a mentionat ca dobanda este variabila in func?ie de politica bancii. Dobanda poate fi modificata in mod unilateral de catre banca luand in considerare dobanda de referin?a pentru fiecare valuta, fara consim?amantul imprumutatului, la data incheierii contractului dobanda curenta fiind de 5,7%.
In continuare, in cadrul art.8.2 s-a prevazut ca, in cazul majorarii dobanzii aceasta se comunica imprumutatului printr-o scrisoare simpla, clientul renun?and la orice opozi?ie sau plangere ulterioara, iar in cazul in care in termen de cel mult 10 zile de la comunicare imprumutatul nu va rambursa intreg creditul se considera ca imprumutatul a acceptat noul procent de dobanda.
In Contractul de credit nu exista nicio clauza in care sa se mentioneze formula de calcul a marjei bancii si modalitatea in care aceasta poate varia.
In drept, fata de situatia de fapt expusa, se impune, in primul rand, precizarea ca, avand in vedere incheierea contractului de credit anterior datei de 1 octombrie 2011 (data la care Codul civil din 2009 a intrat in vigoare), raporturile juridice dintre parti sunt guvernate de Codul civil din 1864, astfel cum stabilesc art. 6 alin. 2 din Codul civil din 2009 si art. 3 si art. 102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Codului civil din 2009.
Potrivit art. 1 din Legea 193/2000, orice contract incheiat intre comercianti si consumatori pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate, fiind interzis comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii. Art. 4 din aceasta Lege stabileste ca o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.  
In ceea ce priveste Contractul de credit nr. C2204/3000/6096/28.11.2007, instanta stabileste ca acesta reprezinta contract de adeziune, lipsind posibilitatea consumatorului de a negocia clauzele care reglementeaza desfasurarea relatiilor contractuale, acestea fiind preformulate de catre banca.
Sustinerile paratei referitoare la „caracterul negociat” al clauzelor sunt vadit neintemeiate, intrucat aducerea la cunostinta clientului a contractului de credit nu reprezinta negociere, ci o componenta a dreptului la informare al consumatorului. De asemenea, posibilitatea consumatorului de a opta intre diferite servicii oferite de banca nu reprezinta negociere, avand in vedere ca pentru fiecare tip de serviciu (credit cu dobanda fixa sau credit cu dobanda variabila) exista un contract preformulat de catre prestatorul de servicii, cu privire la care consumatorul nu poate aduce modificari.
Cum banca nu a probat ca a negociat efectiv si direct cu reclamantul clauzele a caror nulitate s-a solicitat, desi aceasta proba ii incumba, prezumtia relativa instituita de lege nu a fost rasturnata. In atare situatie, instan?a retine ca aceste contracte de credit sunt preformulate de banca, standardizate, in care consumatorul nu are posibilitatea sa intervina, putand doar sa adere sau nu la el, consumatorul fiind privat de o informare corecta si completa asupra tuturor conditiilor de creditare.
In acest sens, instan?a va avea in vedere dispozi?iile art. 4 alin. 3 din Legea 193/2000, potrivit carora daca un comerciant pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens, ceea ce nu s-a intamplat in cauza.
Astfel, observand conven?ia de credit intervenita intre reclamant si parata este evident ca aceasta cuprinde clauze prestabilite de catre imprumutator, fara ca imprumutatul sa aiba posibilitatea de a negocia vreuna din clauzele inserate, de a le modifica sau inlatura, forma conven?iei fiindu-i impusa de catre banca.
Referitor la clauzele prevazute la art. 8.1 din Contractul de credit nr. C2204/3000/6096/28.11.2007, invocate de reclamant ca fiind abuzive, instanta retine ca acestea au caracter abuziv in ceea ce priveste posibilitatea bancii de a modifica unilateral dobanda.
In primul rand, instanta retine ca parata, in mod unilateral si fara o negociere cu reclamantul, si-a rezervat dreptul de a modifica rata dobanzii, in func?ie de politica bancii si fara a preciza care vor fi elementele componente ale dobanzii, printr-o clauza care instituie avantaje pentru aceasta si care-i permite sa majoreze dobanda in mod arbitrar, fapt ce determina o incalcare evidenta a intereselor economice ale reclamantului-imprumutat, acesta fiind nevoit sa achite o suma mai mare decat cea stabilita ini?ial, prin cre?terea ratei imprumutului de rambursat.
Pentru a retine stipularea in contract a unui motiv pentru revizuirea ratei dobanzii este necesara prezentarea unei situatii clare, corespunzator descrise, care sa ofere clientului posibilitatea de a cunoaste de la inceput ca, daca acea situatie se va produce, dobanda va fi marita. Doar astfel optiunea lui de a contracta este libera, perfect constienta si cu reprezentarea corecta a consecintelor actului juridic pe care il va semna. Totodata, motivul trebuie sa fie suficient de clar aratat, pentru ca, in eventualitatea unui litigiu in legatura cu aplicarea unei astfel de clauze, instanta  judecatoreasca sa aiba posibilitatea de a realiza un control judiciar adecvat si eficient pentru a conchide in sensul existentei sau inexistentei situatiei care constituie motiv pentru majorarea dobanzii.
Astfel, banca nu a inserat in contract care sunt elementele ce influenteaza politica bancii pentru a da posibilitatea reclamantului de a face demersuri si de a cerceta, inainte de semnarea conventiei, modalitatea in care aceste elemente variaza si implicit de a face un studiu privind posibilitatea dobanzii de a varia si marja acesteia de variatie, in functie de acest element.
De asemenea, instanta apreciaza ca si teza conform carei banca are dreptul, nu obligatia, de a modifica dobanda luand in considerare valoarea dobanzii de referinta pentru fiecare valuta, fara a exista consimtamantul clientului, reprezinta o clauza abuziva. Astfel, prin inserarea acestei clauze se creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, de vreme ce permite paratei sa modifice dupa bunul plac dobanda in cazul in care indicele de referinta inregistreaza valori diferite. Acest element este singurul in functie de care rata dobanzii ar trebui sa varieze, iar inserarea dreptului nu si a obligatiei bancii de a modifica rata dobanzii in functie de indicele de referinta deschide posibilitatea societatii bancare de a calcula dobanda raportat la indicele de referinta nou, numai in cazul in care acesta creste. Or, in vederea respectarii echilibrului contractual este evident ca rata dobanzii trebuie sa varieze, atat crescator cat si descrescator, in functie de elementul neutru, obiectiv, prevazut in cuprinsul art. 8.1.
 Astfel, aceasta prevedere prin ea insasi creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor motiv pentru care instanta apreciaza ca teza potrivit careia banca are dreptul nu si obligatia de a modifica rata dobanzii curente in functie de indicele de referinta, reprezinta o clauza abuziva.
In plus, instanta re?ine ca nu sunt mentionate in mod expres elementele componente ale dobanzii, asa incat, in eventualitatea unui litigiu, nu se poate aprecia daca modificarea dobanzii a intervenit in mod intemeiat si daca Banca a stabilit in mod corect noul procent de dobanda aplicabil. Aceasta modalitate de exprimare face ca respectiva clauza sa fie interpretata doar in favoarea imprumutatorului, servind doar intereselor acestuia, fara a da posibilitatea consumatorului de a verifica daca majorarea este judicios dispusa si daca era necesara si proportionala scopului urmarit.
Avand in vedere formularea deosebit de generala, instanta considera ca art. 8.1 din Contractul de credit nr. C2204/3000/6096/28.11.2007 nu sunt clare, fara echivoc, ci permit paratei sa modifice discretionar rata dobanzii curente pentru motive necunoscute de reclamant, care scapa aprecierii acestuia si eventualului control al instantei, contrar principiului bunei-credinte si creand un vadit dezechilibru contractual, reprezentand astfel clauze abuzive in sensul dispozi?iilor art. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000.
In acest sens, instanta apreciaza ca singurul element care poate fi variabil este determinat in contract, respectiv indicele de referinta LIBOR, iar formula de dobanda prin raportare la care se va calcula dobanda aplicabila contractului este cea stabilita la momentul incheierii sale, respectiv incepand cu data de 26.11.2007 dobanda aplicabila va fi calculata ca fiind: marja fixa a Bancii (stabilita prin scaderea valorii LIBOR de la data semnarii contractului din valoare dobanzii stabilita la procentul de 5,7%) la care se va adauga valoarea LIBOR actualizata la 3 luni.
Prin stabilirea acestei formule de dobanda, instanta nu completeaza contractul de credit, modificand continutul clauzei privind variatia ratei dobanzii, ci face aplicarea art. 969 Cod civil, impunand bancii sa respecte modalitatea in care variaza rata dobanzii, ce rezulta din chiar interpretarea art. 8.1 din Contractul de credit nr. C2204/1600/838/28.11.2007.
In ceea ce prive?te capatul de cerere privind obligarea paratei la restituirea sumei reprezentand diferen?a de dobanda nedatorata ?i platita de catre reclamant, instan?a il va admite avand in vedere urmatoarele considerente.
In acest sens, instan?a re?ine ca, in ceea ce prive?te prevederile art.8.1 din conven?ia par?ilor urmeaza a fi stabilit caracterul abuziv al acestora ?i re?inand ca singurul element care poate fi variabil este determinat indicele de referinta LIBOR, se va stabili formula de dobanda aplicabila incepand cu data semnarii contractului ca fiind: marja fixa a Bancii (stabilita prin scaderea valorii LIBOR de la data semnarii contractului din valoare dobanzii stabilita la procentul de 5,7%) la care se va adauga valoarea LIBOR actualizata la 3 luni.
Astfel, fa?a de efectele retroactive ale constatarii nulita?ii absolute a prevederilor contractuale privind stabilirea dobanzii variabile, instanta va dispune obligarea paratei la plata catre reclamant doar a sumelor reprezentand diferen?a dintre contravaloarea dobanzii calculata potrivit formulei marja fixa a Bancii (stabilita prin scaderea valorii LIBOR de la data semnarii contractului din valoare dobanzii stabilita la procentul de 5,7%) la care se va adauga valoarea LIBOR actualizata la 3 luni ?i suma efectiv achitata de catre reclamant.
In acest sens, fata de concluziile raportului de expertiza efectuat in prezenta cauza coroborat cu ansamblul inscrisurilor depuse la dosar, instan?a re?ine ca, incepand cu luna iunie 2008 parata a  perceput o dobanda mai mare decat cea care trebuia calculata in conformitate cu rigorile legislative raportate la prevederile contractuale care stabilesc o dobanda variabila in func?ie de indicele LIBOR.
Astfel, la data incheierii contractului, valoarea indicelui LIBOR CHF (indice in raport de care se stabileste valoarea dobanzii pentru imprumuturile acordate in franci elvetieni, indice avut in vedere de astfel si de parata la majorarea dobanzii) era de 1,6%, iar ulterior valoarea acestuia a scazut considerabil, a?a rezulta din raportul de expertiza contabila (f.40), fara ca parata sa ajusteze valoarea dobanzii, incalcandu-se in acest fel clauzele contractuale potrivit carora dobanda urma a fi modificata in func?ie de varia?ia indicelui LIBOR.
Mai mult, desi valoarea indicelui de referinta LIBOR CHF a scazut constant incepand cu luna iunie 2008  ajungand la o valoare mai mica de un punct, parata a mentinut valoarea dobanzii la 6,99%.
Astfel, desi in contractul de credit nu s-au prevazut elementele componente ale dobanzii (marja fixa a bancii + indicele de referinta), instanta  constata ca la incheierea contractului partile au  avut in vedere, in conditiile in care dobanda a fost stabilita la 5,7%, iar indicele LIBOR CHF era de 1,6 %, o marja a bancii fixa in valoare de 4,1%.
La stabilirea dobanzii datorate de imprumutat se au in vedere costurile bancii si profitul obtinut de aceasta, precum si, in cazul dobanzii variabile, indicii de referinta in raport de care intervine variatia dobanzii.
Faptul ca in contractul de credit nu s-a prevazut expres ca in dobanda de 5,7% este cuprinsa si marja bancii nu poate conduce la concluzia ca dobanda nu cuprinde si acest element cata vreme marja bancii este elementul determinant pentru banca la incheierea contractului de credit ce stabileste profitul bancii pentru punerea la dispozitia imprumutatului a sumei de bani.
Prin  urmare, in raport de vointa partilor manifestata la incheierea contractelor de credit ?i dispozitiile legale mai sus mentionate, marja bancii poate fi modificata doar cu acordul ambelor parti.
Fata de aceste considerente, instan?a re?ine ca potrivit concluziilor raportului de expertiza realizat in cauza, prin raportare la calculul ratei dobanzii in func?ie de formula: marja fixa a Bancii (stabilita prin scaderea valorii LIBOR de la data semnarii contractului din valoare dobanzii stabilita la procentul de 5,7%) la care se va adauga valoarea LIBOR actualizata la 3 luni ?i suma efectiv achitata de catre reclamant, s-a stabilit o diferen?a de dobanda in valoare de 3432,21 CHF.
Pe cale de consecin?a, instan?a va obliga parata la plata catre reclamant a echivalentului in lei, la cursul BNR din data platii, a sumei de 3432,21 CHF, reprezentand contravaloarea diferentei dobanzii achitata nedatorat de catre reclamant pana la data de iunie 2016.
Referitor la capatul de cerere avand ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale referitoare la comisionul de acordare credit prevazut art.9.1 lit.a din Contractul de credit nr. C2204/1600/838/28.11.2007, instanta retine ca acesta este intemeiat, fiind indeplinite conditiile prevazute de art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 si art. 3 alin. 1 din Directiva nr. 93/13/CEE.
Astfel, referitor la caracterul nenegociat al clauzei cuprinse la art. 9.1 lit.a din contract, instanta invedereaza ca, asa cum s-a aratat mai sus, acesta se regaseste cu privire la toate comisioanele percepute de unitatea bancara, fiind vadit neintemeiata sustinerea paratei in sensul ca aceasta clauza are caracter negociat. Aducerea la cunostinta clientului a contractului de credit nu reprezinta negociere, ci o componenta a dreptului la informare al consumatorului, iar faptul ca imprumutatul nu a avut posibilitatea de a negocia eliminarea comisioanelor la incheierea contractului de credit este in afara oricarui dubiu, avand in vedere ca obligatia de plata a comisionului de acordare este prevazuta la art. 9.1 lit.a din contract.
Instanta apreciaza, insa, ca perceperea de catre banca a comisionului de acordare a creditului, in valoare de 505,20 CHF, suma fiind practic stabilita prin aplicarea unui procent la valoarea totala a creditului acordat, creeaza un dezechilibru semnificativ in detrimentul consumatorului, plata sumei de 505,20 CHF, nefiind justificata de serviciile pe care le-a presupus deschiderea contului de credit, virarea in acest cont a sumei imprumutate si emiterea graficului de rambursare.
Totodata, instanta constata ca valoarea comisionului de acordare este mare in raport de valoare creditului, creand un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor si neputand fi justificat de catre parata, in conditiile in care elementele enumerate in intampinare care determina in opinia sa perceperea acestuia nu sunt in masura sa conduca la achitarea acestuia intr-un asemenea cuantum.
Daca justificarea acestui comision o reprezinta acoperirea cheltuielilor aferente intocmirii documentatiei de credit, atunci nu se explica de ce cuantumul acestuia este raportat la marimea sumei imprumutate si nu la volumul, complexitatea actelor ce formeaza documentatia de acordare a creditului, mai ales in conditiile in care aceste contracte sunt preformulate, pentru fiecare tip de credit.
Sustinerile paratei cu privire la manifestarea unui acord de vointa din partea consumatorului si care obliga partea inclusiv in privinta acestui comision nu pot fi primite. Aceasta deoarece consimtamantul dat de consumator la momentul incheierii contractului este considerat de legiuitor inexistent, intrucat a fost exprimat in contextul unei stari de constrangere financiara, stare de care parata, in calitate de comerciant, a inteles sa se foloseasca si astfel sa impuna obligatii excesive cocontractantului aflat intr-o pozitie defavorabila.
Prin urmare, instanta va constata caracterul abuziv al clauzei contractuale referitoare la comisionul de acordare, prevazute la art. 9.1 lit.a din Contractul de credit nr. C2204/3000/6096/28.11.2007 si, pe cale de consecinta, va obliga parata sa restituie reclamantului echivalentul in lei la cursul BNR din data pla?ii a sumei de 505,20 CHF, reprezentand contravaloarea comisionului de acordare.
In continuare, analizand caracterul abuziv al al clauzelor din contractul credit care stabilesc  riscul valutar in sarcina exclusiva a imprumutatului, instan?a re?ine ca in baza 12.2 rambursarea ratelor lunare se va efectua direct in moneda creditului prin debitarea contului curent, iar in situa?ia in care imprumutatul alege sa depuna sumele datorate in alta moneda banca are dreptul de a efectua conversia folosind cursurile practicate de banca.
Cu privire la aceste clauze, instan?a va analiza aplicabilitatea dispozitiilor Legii 193/2000, conform carora o clauza contractuala este considerata abuziva daca intruneste 3 conditii: nu a fost negociata direct cu consumatorul, creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorului, este contrara bunei credinte (art.1 si 4 din lege).
Instan?a constata ca, in cauza, contractul de credit incheiat de parti nu este negociat, ci are caracterul unui contract standard preformulat, in sensul dispozitiilor art.4 alin.3 din Legea 193/2000, reprezentand manifestarea de vointa univoca a paratei, clauzele contractuale fiind impuse, in aceeasi forma tuturor clientilor, care nu au posibilitatea reala de a-si impune propria vointa cu privire la structura contractului si la continutul clauzelor acestuia.
Cu privire la clauzele art.12.2 instan?a retine ca, raportat la momentul incheierii contractului si la circumstantele economice din acel moment creditul in CHF era un produs nou pe piata, iar informatiile corespunzatoare cu privire la istoricul evolutiei francului elvetian si riscurile generate de variatiile cursului de schimb valutar lipseau.
In acest context, reclamantul si-a asumat obligatia de a returna creditul la termenele si condi?iile din contract pornind de la premisa ca valoarea cursului de schimb valutar CHF-leu este foarte convenabila, iar potrivit sus?inerilor bancii CHF era cea mai sigura moneda.
Ulterior, francul elvetian a avut o evolutie crescanda, valoarea acestuia dublandu-se rapid, raportat la valoarea monedei nationale, cu consecinte directe asupra obligatiilor reclaman?ilor de restituire a ratelor, ceea ce a produs un dezechilibru major cu privire la prestatiile reciproce ale partilor, in detrimentul clientului, cu efectul obtinerii unor foloase se catre banca, fara o contraprestatie din  partea acesteia. Reclamantul este deci, obligat la prestatii vadit disproportionate in raport cu cele avute in vedere la momentul incheierii contractului.
Instan?a, in acord cu jurispruden?a in materie constata ca parata nu a respectat obligatia de informare a clientului. Astfel, riscurile de indexare a cursului valutar nu au fost discutate cu clientului, acesta neavand posibilitatea de a reflecta inainte de incheierea contractului cu privire la riscurile incheierii acestuia in CHF, in conditiile in care produsul contractual specific implica riscuri majore.
Obligatia de informare este in acord si cu dispozitiile art. 6 din Legea 289/2004 si Regulamentul BNR 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice. O astfel de obligatie este instituita si de Directiva 2008/48/CE. Parata avea obligatia de a atrage atentia clientului asupra pericolelor si riscurilor unei operatiuni determinate. De asemenea, banca avea obligatia de a explica riscurile implicate de un credit in moneda straina, sa furnizeze informatii legate de oportunitatea sau inoportunitatea incheierii unui astfel de contract.
In continuare, instan?a re?ine ca intre drepturile si obligatiile partilor cocontractante exista un dezechilibru semnificativ in defavoarea clientului, reclamantul fiind singurul obligat sa suporte riscul valutar, cu explicatia concreta ca deprecierea leului fata de CHF a fost una extrem de ridicata.
Parata, cu rea-credinta a format consumatorului o impresie falsa cu privire la faptul ca imprumutul in CHF era net favorabil altor produse de creditare, fara a prezenta riscurile acestui produs.
Dezechilibrul major consta in imposibilitatea consumatorului de a cunoaste si anticipa marimea obligatiilor sale. Banca a stipulat in conventia incheiata cu reclamantul obligatia acestuia de a suporta exclusiv diferentele de schimb valutar, fara vreo distinctie si limitare a intinderii acestei obligatii. Asadar, in cazul dublarii valorii CHF in raport cu moneda nationala, conventiile de credit incheiate de parti dobandesc un caracter aleatoriu, incompatibil cu natura contractului de imprumut.
Intrucat nu doar imprumutul, dar si dobanda si comisioanele percepute pentru credit sunt platite cu CHF la cursul de schimb de la momentul platii, se creeaza un dezechilibru major intre drepturile si obligatiile asumate de parti, pe fondul dublarii valorii de schimb a francului elvetian, beneficiile bancii crescand in mod nejustificat, in dauna consumatorului.
In continuare, instan?a re?ine ca, in cauza C-26/13, Kasler si Kaslerne Rabai referitoare la Directiva 93/13/CEE, CJUE a statuat ca art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii trebuie interpretate in sensul ca termenii „obiectul principal al contractului nu acopera o clauza cuprinsa intr-un contract de imprumut incheiat in moneda straina intre un vanzator sau un furnizor sau consumator si care nu a facut obiectul unei negocieri individuale, precum cea in discutie in litigiul principal, in temeiul careia, pentru calcularea ratelor imprumutului se aplica cursul de schimb la vanzare al acestei valute, decat in cazul in care se constata ca ceea ce revine in sarcina  instantei de trimitere sa verifice, avand in vedere natura, economia generala si prevederile contractului, precum si contextul sau juridic si factual, ca respectiva clauza stabileste o prestatie esentiala a acestui contract care il caracterizeaza. O astfel de clauza, in masura in care cuprinde o obligatie pecuniara a consumatorului de  a plati, in cadrul ratelor imprumutului, sumele care rezulta din diferenta dintre cursul de schimb la vanzare si cursul de schimb la cumparare al monedei straine, nu poate fi considerata ca incluzand o remuneratie  al carei caracter adecvat in calitate de contrapartida a unei prestatii efectuate de imprumutator sa nu poata face obiectul unei aprecieri pentru stabili daca este abuziva in temeiul art.4 alin.2 din Directiva 93/13. Art.4 alin.1 din Directiva 93/13 presupune ca si contractul sa expuna in mod transparent functionarea concreta a mecanismului de schimb al monedei straine la care se refera clauza respectiva, precum si relatia dintre acest mecanism si cel prevazut prin alte clauze referitoare la deblocarea imprumutului, astfel incat acest consumator sa poata evalua, pe baza unor criterii clare si inteligibile consecintele economice care rezulta in ceea ce-l priveste.
CJUE precizeaza ca excluderea aprecierii caracterului abuziv al pretului sau remuneratiei fata de serviciile sau bunurile furnizate in schimbul acestora si nu se aplica in cazul invocarii unei asimetrii intre cursul de schimb la vanzare al monedei straine utilizate pentru calcularea ratelor si cursul de schimb la cumpararea valutei respective utilizat pentru calcularea sumei deblocate.
Curtea stabileste ca plata, in cadrul ratelor imprumutului, a sumelor rezultate din diferenta dintre cursul de schimb la vanzare (utilizat pentru calcularea ratelor) si cursul de schimb la cumparare al monedei straine (utilizat pentru deblocarea imprumutului) nu poate fi considerata ca fiind o „remuneratie” pentru serviciile bancii imprumutatoare.
Decizia CJUE precizeaza ca este necesar ca si consumatorul sa poata aprecia consecintele economice negative pe care le risca prin incheierea contractului. Contractul trebuie sa expuna in mod transparent functionalitatea concreta a mecanismului de schimb al monedei referitoare la deblocarea imprumutului, astfel incat consumatorul sa poata evalua pe baza unor criterii clare si inteligibile, consecintele negative economice care rezulta din faptul incheierii contractului.
In cauza, clauzele de efectuare a platilor in moneda creditului, cu suportarea exclusiva a riscului valutar de catre imprumutat nu a fost negociata direct cu reclamantul, avand in vedere caracterul  prestabilit si impus consumatorului contractului de credit, acesta exprimandu-si adeziunea la aceste contracte tipizate, fara sa aiba posibilitatea de a influenta natura lor. Singura posibilitate a consumatorului era aceea de a alege intre creditele existente pe piata, singura optiune fiind aceea de a semna sau nu contractul.
Ca si consecinta a constatarii caracterului abuziv al acestor clauze, sanctiunea nerespectarii obligatiilor impuse de legiuitor consta in nulitatea lor.
Avand in vedere caracterul abuziv al clauzelor de suportare a riscului valutar exclusiv de catre consumator se impune inghetarea cursului de schimb valutar CHF-leu pentru efectuarea platilor in temeiul conventiei incheiate  la valoarea de la data incheierii si semnarii conventiilor, calcularea si plata ratelor de rambursare a creditului la aceasta valoare pe perioada de valabilitate a contractului.
Se impune restabilirea prestatiilor inerente contractului asumat prin inghetarea cursului de schimb CHF-leu la valoarea de la momentul semnarii contractului, astfel incat sa se asigure o proportionalitate a prestatiilor asumate de parti, care sa corespunda manifestarii de vointa in sensul angajarii in acest raport juridic.
Din interpretarea dispozitiilor art. 966-970 Cod civil adoptat in anul 1864 reiese ca partile trebuie sa actioneze cu buna credinta atat la negocierea si incheierea contractului cat si pe tot timpul executarii sale, neputand inlatura sau limita aceasta obligatie, avand obliga?ia de a distribui intre parti pierderile si beneficiile rezultate ca urmare a cresterii valorii CHF fata de moneda nationala, aceasta solutie fiind  justa si echitabila.
Deoarece conditiile de contractare avute in vedere de parti la momentul incheierii contractului s-au schimbat, iar efectele actului juridic au ajuns  sa fie altele decat cele cu privire la care partile au convenit, este necesara revizuirea efectelor contractului in temeiul teoriei impreviziunii.
Pentru inlocuirea clauzelor abuzive se impune revizuirea efectelor contractului incheiat prin inghetarea cursului de schimb valutar la valoarea de la momentul incheierii contractului, respectiv calcularea si plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea in lei a  francului elvetian de la data incheierii contractului, avand in vedere ca obligatiile contractuale au fost asumate in conditiile economice existente la data incheierii contractelor, cand valoarea CHF era la un  minim istoric si, ca urmare a schimbarii acestor conditii este nevoie ca si contractele sa fie adaptate la noile imprejurari economice.
 Pe cale de consecin?a, fa?a de ansamblul considerentelor de fapt ?i de drept re?inute, instan?a va admite cererea de chemare in judecata urmand a constata nulitatea absoluta a prevederilor art. 8.1, 9.1 lit. ?i art.12.2 din contractul de credit nr.C2204/1600/838/28.11.2007, avand in vedere caracterul abuziv al acestora ?i va dispune inlaturarea acestor clauze, urmand ca incepand cu data semnarii contractului rata dobanzii sa varieze in functie de valoarea LIBOR actualizata la 3 luni, astfel valoarea ratei dobanzii se va stabili in functie de formula: marja fixa a Bancii (stabilita prin scaderea valorii LIBOR de la data semnarii contractului din valoare dobanzii stabilita la procentul de 5,7%) la care se va adauga valoarea LIBOR actualizata la 3 luni.
In ceea ce prive?te capatul de cerere prin care se solicita obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata, avand in vedere prevederile art.453 raportate la art.452 CPC, instan?a va admite cererea privind plata cheltuielilor de judecata ?i va dispune obligarea paratului la plata sumei de 800 lei reprezentand onorariul expertului.