CONSTATARE NULITATE ACT JURIDIC CLAUZE ABUZIVE. Caracterul abuziv al clauzei contractuale referitoare la comisionul de acordare.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
In fapt,
Intre parti s-au derulat relatii contractuale concretizate prin contractul de credit nr. 333012716/23.04.2010 (filele 10-21) si contractul de ipoteca autentificat sub nr. 403/23.04.2010 (f. 22-27), banca acordand reclamantei si sotului acesteia suma de 277.600 euro pe o perioada de 368 luni, pentru achizitionarea unui apartament.
Potrivit art. 6.2 din contract, imprumutatul datora bancii un comision  de acordare aplicat in procent de 2% din valoarea creditului acordat, platibil o singura data la data acordarii creditului.
Potrivit art. 6.6 din contract, imprumutul datoreaza si un comision de conversie in cuantum de 0,5%  aplicat la soldul creditului de la data conversiei, cu precizarea ca moneda in care a fost acordat creditul poate fi schimbata la cererea imprumutatului.
Parata a declarat scadenta anticipata a creditului, iar prin cererea de executare silita nr. 2343/13.08.2015 a demarat procedura de executare silita impotriva reclamantei, in temeiul contractului de credit si a contractului de ipoteca mentionate in prezentul dosar (f. 38).
In drept,
Fata de situatia de fapt expusa, se impune, in primul rand, precizarea ca, avand in vedere incheierea contractului de credit anterior datei de 1 octombrie 2011 (data la care Codul civil din 2009 a intrat in vigoare), raporturile juridice dintre parti sunt guvernate de Codul civil din 1864, astfel cum stabilesc art. 6 alin. 2 din Codul civil din 2009 si art. 3 si art. 102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Codului civil din 2009.
Potrivit dispozitiilor art. 2 din Legea nr. 193/2000 „(1) Prin consumator se intelege orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituita in asociatii care, in temeiul unui contract care intra sub incidenta prezentei legi, actioneaza in scopuri din afara activitatii sale comerciale industriale sau de productie, artizanale sau liberale (2) Prin comerciant se intelege orice persoana fizica sau juridica autorizata, care, in temeiul unui contract care intra sub incidenta prezentei legi, actioneaza in cadrul activitatii sale comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori literale, cat si orice persoana care actioneaza in acelasi scop in numele sau pe seama acestuia”.
Parata este comerciant in sensul legii, intrucat este o persoana juridica  autorizata care, in temeiul unor contracte ce intra sub incidenta legilor privind protectia consumatorilor, actioneaza in cadrul activitatii sale comerciale. Reclamantul este consumator in sensul aceleiasi legi, intrucat in contractul incheiat cu parata a actionat in scopuri personale, astfel cum rezulta si din denumirea contractului.
Potrivit art. 1 din Legea 193/2000, orice contract incheiat intre comercianti si consumatori pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate, fiind interzis comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii. Art. 4 din aceasta Lege stabileste ca o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. 
 O prima conditie ce trebuie indeplinita pentru ca o clauza sa fie abuziva este ca aceasta sa nu fi fost negociata direct cu partea contractanta. Alineatul.2 al art.4 din Legea nr.193/2000 defineste notiunea de clauza ce nu a fost direct negociata, in sensul ca aceasta este inserata in contract fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.
Cea de-a doua conditie esentiala ce trebuie constatata se refera la crearea unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, prin aceasta intelegandu-se ca unul din contractanti dobandeste un avantaj nejustificat fata de situatia celeilalte parti.
In fine, cu privire la cea de-a treia cerinta, aceasta se refera la caracterul contrar bunei credinte al clauzei; cu alte cuvinte, aceasta cerinta vizeaza  comportamentul neloaial al co-contractantului. 
De asemenea, pentru aprecierea caracterului abuziv al unei clauze trebuie avute in vedere si dispozitiile art.4 alin.5 si 6 din Legea nr.193/2000, potrivit carora natura abuziva a unei clauze contractuale se evalueaza ?i in functie de natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul incheierii acestuia, de toate imprejurarile care au determinat incheierea contractului precum si de alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde, indiferent de obiectului principal al contractului, de raportul pre?-calitate, de produsele si serviciile oferite in schimb. 
In ceea ce priveste contractul de credit nr. 333012716 garantat cu ipoteca din 23.04.2010, instanta stabileste ca acesta reprezinta contract de adeziune, lipsind posibilitatea consumatorului de a negocia clauzele care reglementeaza desfasurarea relatiilor contractuale, acestea fiind preformulate de catre banca.
Sustinerile paratei referitoare la „caracterul negociat” al clauzelor sunt vadit neintemeiate, intrucat aducerea la cunostinta clientului a contractului de credit nu reprezinta negociere, ci o componenta a dreptului la informare al consumatorului. De asemenea, posibilitatea consumatorului de a opta intre diferite servicii oferite de banca nu reprezinta negociere, avand in vedere ca pentru fiecare tip de serviciu (credit cu dobanda fixa sau credit cu dobanda variabila) exista un contract preformulat de catre prestatorul de servicii, cu privire la care consumatorul nu poate aduce modificari.
Cum banca nu a probat ca a negociat efectiv si direct cu reclamantul clauzele a caror nulitate s-a solicitat, desi aceasta proba ii incumba, prezumtia relativa instituita de lege nu a fost rasturnata. In atare situatie, instanta retine ca aceste contracte de credit sunt preformulate de banca, standardizate, in care consumatorul nu are posibilitatea sa intervina, putand doar sa adere sau nu la el, consumatorul fiind privat de o informare corecta si completa asupra tuturor conditiilor de creditare.
In acest sens, instanta va avea in vedere dispozitiile art. 4 alin. 3 din Legea 193/2000, potrivit carora daca un comerciant pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens, ceea ce nu s-a intamplat in cauza.
Astfel, observand conventia de credit intervenita intre reclamanta si parata, este evident ca aceasta cuprinde clauze prestabilite de catre imprumutator, fara ca imprumutatul sa aiba posibilitatea de a negocia vreuna din clauzele inserate, de a le modifica sau inlatura, forma conventiei fiindu-i impusa de catre banca.
Referitor la capatul de cerere avand ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale referitoare la comisionul de acordare de 2 %, instanta retine ca acesta este intemeiat, fiind indeplinite conditiile prevazute de art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 si art. 3 alin. 1 din Directiva nr. 93/13/CEE.
Astfel, referitor la caracterul nenegociat al clauzei cuprinse la art. 6.2 din contract, instanta invedereaza ca, asa cum s-a aratat mai sus, acesta se regaseste cu privire la toate comisioanele percepute de unitatea bancara, fiind vadit neintemeiata sustinerea paratei in sensul ca aceasta clauza are caracter negociat. Aducerea la cunostinta clientului a contractului de credit nu reprezinta negociere, ci o componenta a dreptului la informare al consumatorului, iar faptul ca imprumutatul nu a avut posibilitatea de a negocia eliminarea comisioanelor la incheierea contractului de credit este in afara oricarui dubiu, avand in vedere ca obligatia de plata a comisionului de acordare este prevazuta la art. 6.2 din contract.
Instanta apreciaza, insa, ca perceperea de catre banca a comisionului de acordare a creditului, in procent de 2 % din valoarea totala a creditului acordat creeaza un dezechilibru semnificativ in detrimentul consumatorului, nefiind justificata de serviciile pe care le-a presupus deschiderea contului de credit, virarea in acest cont a sumei imprumutate si emiterea graficului de rambursare.
Totodata, instanta constata ca valoarea comisionului de acordare este mare in raport de valoare creditului, creand un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor si neputand fi justificat de catre parata, in conditiile in care elementele enumerate in intampinare care determina in opinia sa perceperea acestuia nu sunt in masura sa conduca la achitarea acestuia intr-un asemenea cuantum.
Daca justificarea acestui comision o reprezinta acoperirea cheltuielilor aferente intocmirii documentatiei de credit, atunci nu se explica de ce cuantumul acestuia este raportat la marimea sumei imprumutate si nu la volumul, complexitatea actelor ce formeaza documentatia de acordare a creditului (mai ales in conditiile in care aceste contracte sunt preformulate, pentru fiecare tip de credit).
Sustinerile paratei cu privire la manifestarea unui acord de vointa din partea consumatorului si care obliga partea inclusiv in privinta acestui comision nu pot fi primite. Aceasta deoarece consimtamantul dat de consumator la momentul incheierii contractului este considerat de legiuitor inexistent, intrucat a fost exprimat in contextul unei stari de constrangere financiara, stare de care parata, in calitate de comerciant, a inteles sa se foloseasca si astfel sa impuna obligatii excesive cocontractantului aflat intr-o pozitie defavorabila.
Prin urmare, instanta va constata caracterul abuziv al clauzei contractuale referitoare la comisionul de acordare, prevazute la art. 6.2 din Contractul de credit, va dispune inlaturarea din contract si, pe cale de consecinta, va obliga parata sa restituie reclamantei suma achitata efectiv cu titlu de comision de acordare in cuantum de 5.552 euro, in lei la cursul BNR din ziua platii. De asemenea, instanta va obliga parata sa plateasca reclamantei dobanda legala penalizatoare asupra obligatiei de restituire a sumei incasate cu titlu de comision de acordare de la data incasarii si pana la stingerea obligatiei principale.
Referitor la comisionul de conversie prevazut de art. 6.6 din contractul de credit, instanta constata ca reclamanta nu si-a motivat in nici un fel cererea cu privire la acest comision limitandu-se la a copia articolul in cererea de chemare in judecata, instanta neputand analiza un eventual interes al reclamantei in constatarea caracterului abuziv al acestei clauze, in conditiile in care aceasta nu precizeaza daca a solicitat efectiv conversia creditului si  daca a achitat acest comision, insa cu toate acestea solicita restituirea unei sume pe care nu a achitat-o niciodata si inlaturarea unei clauze care oricum nu va mai produce efecte deoarece s-a declarat deja scadenta anticipata a creditului, fiind inceputa executarea silita. Chiar daca inceperea executarii silite si declararea scadentei anticipate nu impiedica instanta sa constate caracterul abuziv al unei clauze contractuale, instanta nu poate face acest lucru daca reclamanta nu explica in niciun fel care este dezechilibrul contractual, cum a fost afectata de inserarea acestei clauze in contract, motiv pentru care instanta va respinge in rest cererea de chemare in judecata, ca neintemeiata.
In temeiul art. 453 C.proc.civ. instanta va obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 2.250 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu de avocat.
Fata de solutia pronuntata cu privire la cererea de chemare in judecata, instanta va respinge ca neintemeiata cererea paratei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.