actiune in constatare clauze abuzive – caracterul abuziv al clauzei privind posibilitatea bancii de a declara scadenta anticipata a contractului de credit pentru neindeplinirea unei obligatii neesentiale; lipsa caracterului abuziv al clauzelor referitoare
(Hotarare nr. 3970 din data de 04.03.2016 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1)Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 25 iunie 2015 sub nr.77958/299/2015, reclamantii S.A.M. si S.M., prin avocat P.E.M., au chemat in judecata pe parata R.B. SA, solicitand sa se constate existenta clauzelor abuzive cuprinse in Contractul de Credit nr RFS41045251780/10.06.2008 incheiata intre reclamantii si parata, deci nulitatea absoluta a acestora si eliminarea lor din contractul de credit, dupa cum urmeaza:
- art. 3.2 din contract, clauza prin care banca decide in locul clientului forma de dobanda aplicabila contractului de credit;
- art 3.7, clauza referitoare la modificarea ratei anuale a dobanzii „in functie de evolutia pietei financiare sau de politica de creditare a Bancii”;
- art. 3.14 clauza care se refera la comisionul de administrare datorat de catre reclamanti in calitate de imprumutati lunar, in procent de 0.15% ce se calculeaza prin aplicarea procentului la soldul creditului;
- art. 8 clauzele care se refera la scadenta anticipata;
- art. 11.4 clauza prin care banca este autorizata sa modifice valoarea ratelor de credit si valoarea dobanzii curente in mod unilateral si in lipsa unui Act Aditional.
Reclamantii au solicitat sa se constatate faptul ca parata a majorat in mod abuziv si unilateral pe parcursul derularii contractului de credit marja fixa stabilita in contractul initial de 2,48 % in 6,31% cat a fost prevazuta in actul aditional implementat fara acordul reclamantilor, iar fata de acest aspect, au solicitat obligarea bancii sa recalculeze retroactiv dobanda cu respectarea art. 93 lit. g pct. 1 din OUG nr. 21/1992 in forma existenta la data modificarii marjei, in functie de indicele de referinta al bancii pentru creditul ipotecar si sa o mentina pe toata perioada contractuala (indicele Libor CHF la 6 iuni era de 2,890). Reclamantii au mai solicitat obligarea paratei la restituirea in CHF a sumelor incasate ca urmare a majorarii nelegale si abuzive a marjei fixe si respectiv a dobanzii, calculat de la data formularii notificarii 20.09.2010 si pana la data aplicarii hotararii definitive de catre banca. De asemenea, reclamantii au solicitat sa se constate: nulitatea absoluta a Actului Aditional din 2010 privind implementarea prevederilor OUG nr 50/2010 atat pentru lipsa consimtamantului reclamantilor, respectiv nesemnarea acestuia, cat si pentru necomunicarea acestuia conform prevederilor legale; caracterul abuziv si nulitatea absoluta a prevederilor din Actul aditional din data de 15.09.2010 prin care marja bancii a fost majorata la 6,31 puncte procentuale (de la 2,48 %) iar rata dobanzii curente la 6,5% cu obligarea bancii de a reveni la marja de 2,48 puncte procentuale/an; ca majorarea de catre banca a marjei din actul aditional a fost si este o practica comerciala abuziva conform Legii nr. 193/2000 si incorecta, agresiva, prin constrangere si influenta nejustificata potrivit prevederilor art. 8 si 9 lit. c) din Legea nr. 363/2007. Reclamantii au solicitat instantei sa dispuna: obligarea paratei sa restituie comisionul de administrare in procent de 0,15% incasat de la data semnarii contractului de credit si pana la eliminarea acestuia din contract, in moneda in care a fost achitat, adica CHF; obligarea paratei la plata dobanzii legale calculata la sumele reprezentand comision administrare, incepand cu data efectuarii platilor si pana la restituirea efectiva si integrala a acestor sume; obligarea paratei sa stabilizeze cursul de schimb CHF/LEU pentru calculul fiecarei rate datorate de reclamanti la cursul CHF/LEU valabil la data incheierii contractului de credit (10.06.2008 - curs CHF- 2,2746 LEI) incepand cu data primei rate si pana la finalizarea raporturilor contractuale intre parti, cu consecinta restituirii sumelor incasate in plus cu ocazia platii ficarei rate in parte; obligarea bancii de a efectua conversia in lei a creditului la cursul de schimb LEU/ CHF reglementat de BNR pentru data de 10.06.2008, a imprumutului acordat in baza contractului de credit nr. RFI141045251780/10.06.2008, precum si a tuturor costurilor (accesoriilor) acelui imprumut; obligarea paratelor la intocmirea unui nou plan de rambursare credit ca urmare a inlaturarii clauzelor abuzive din conventia de credit si din actul aditional; obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces reprezentand onorariu de avocat.
In motivarea cererii, reclamantii au aratat ca, in fapt, acestia au incheiat cu parata SC R.B. SA, prin Agentia Corvinul un Contract de Credit nr. RFH41045251780/10.06.2008 prin care le-a fost acordata suma de 28.616 CHF pentru o perioada de 360 luni cu o dobanda initiala fixa in primul an de creditare de 5,5 % pe an, rata care va ramane fixa pana la data primei aniversari a creditului, conform art. 3.6 din contract. Pentru urmatorii ani de credit, reclamantii aveau posibilitatea sa opteze, la fiecare data de aniversare a creditului pentru una din variantele de dobanda aniversara: dobanda aniversara fixa pentru un an de creditare, dobanda aniversara fixa pentru trei ani de creditare si dobanda aniversara revizuibila pentru un an de creditare, conform art.3 Costuri, pct 3.1 din contract.
Dupa primul an de creditare, la prima aniversare, mai exact la data de 11.07.2009, reclamantii au fost instiintati ca marja bancii este de 4 puncte procentuale (majorata de la 2,48 pp/an) si a fost determinata luand in considerare toate cheltuielile operationale si riscul de credit al bancii. De asemenea, reclamantii au fost informati ca banca a decis stabilirea unui nivel al dobanzii revizuibile inferior celui rezultat din formula prezentata in notificare, ajustand dobanda revizuibila la valoarea de 6.5%, reducere care va fi practicata pana la o data ulterioara ce urmeaza a le fi adusa la cunostinta. Tot prin aceea notificare se arata si faptul ca valoarea comisionului lunar de administrare credit ramane neschimbata, adica de 0,15% , aplicabil lunar la soldul total al creditului.
In data de 14.09.2010, ca urmare a intrarii in vigoare a OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, reclamantii au primit in posta o notificare prin care li se aduce la cunstiinta faptul ca sunt invitati sa semneze un act aditional care va reglementa in principal valoarea comisionului de rambursare anticipata, precum si exprimarea explicita a formulei de calcul a ratei dobanzii, (dupa 2 ani de contract).
Fata de acest aspect, imediat ziua urmatoare, in 15.09.2010 reclamantii s-au prezentat la sediul bancii din Hunedoara, unde se afla Agentia Corvinul a paratei si au solicitat Actul aditional la contractul de credit insa angajatul bancii le-a spus ca nu este necesara semnarea acestui act adtional, intrucat dobanda va ramane aceeasi si ca prevederile O.U.G. nr. 50/2010 se vor implemeta in mod automat. In data de 16.09.2010 s-au prezentat din nou la sediul bancii si au cerut in mod expres actul aditional la contractul de credit si dupa mai multe momente de ezitare, acesta le-a fost totusi remis, dupa ce a fost completat cu pixul de catre insp. Mariana Vasile la valoarea dobanzii si a marjei.
Dupa lecturarea acestui act aditional, reclamantii au observat ca acesta nu este numerotat, nu este datat, nu este semnat si stampilat si nici macar nu i s-a cerut semnarea acestuia, de fiecare data spunandu-li-se ca se va implementa in mod unilateral de catre banca, indiferent daca suntem sau nu de acord cu modificarile aduse.
In data de 20.09.2010 reclamantii au inregistrat la sediul bancii o notificare prin care si-au exprimat nemultumirea fata de marja fixa a bancii care a fost majorata la 6,31 puncte procentuale si de asemenea, au aratat ca nu sunt de acord cu incasarea de catre banca a comisionului de administrare in valoare de 0,15%, iar fata de acest aspect au solicitat anularea acestuia. In sustinerea acestei solicitari, au aratat faptul ca, in cuprinsul notificarii efectuata de catre banca la prima aniversare a creditului, „marja bancii este de 4 pp/an si a fost determinata luand in calcul toate cheltuielile operationale si riscul de credit a bancii” , motiv pentru care incasarea comisionului de administrare in procent de 0,15% lunar nu este justificata de catre banca in niciun fel, avand caracter abuziv.
De asemenea, reclamantii au aratat ca doresc sa primeasca de doua ori pe an modificarile ale ratei dobanzii, ca nu sunt de acord ca in cazul rambursarii anticipate prima rata lunara sa ramana neschimbata si au solicitat in mod expres sa li se arate care este formula de calcul al DAE in Actul Aditional.
Banca a inteles sa nu raspunda solicitarilor reclamantilor.
La data de 22.02.2011, reclamantii au primit o noua notificare prin care li se aduce la cunostinta faptul ca la data de 31.12.2010 valoarea Libor CHF 6 luni a crescut de la 0,19% la 0,24%, dar ca banca va mentine valoarea de 0,19% ca apoi, la data de 26.08.2011 sa-i informeze ca indicele Libor 6 luni a crescut la 0,24 % iar ca rata dobanzii aferenta creditului va fi de 6,50%.
La data de 23.07.2012 li se arata ca valoarea indicelui Libor CHF 6 luni a crescut de la valoarea de 0,10% la valoarea de 0,18% si incepand cu data de 02.07.2012 rata dobanzii este de 6,44 % ca apoi la data de 12.02.2015 sa li se comunice ca „incepand cu 31.12.2014 rata dobanzii aferenta creditului a devenit 6,250% ” ca apoi sa fie stabilita la 5,7454%.
Reclamantii au solicitat bancii renuntarea la perceperea comisionului de administrare de 0,15% calculat prin aplicarea procentului la sold, in fiecare luna, in baza clauzei de la pct 3.1 ari. 3 Costuri: „incepand cu al doilea an de creditare in functie de politica de creditare a bancii, evolutia pietei de credit sau de serviciul datoriei imprumutatului, banca poate renunta la incasarea comisionului de administrare pentru anul de creditare in curs”. Banca insa nu a dat curs cererii formulate de catre reclamanti, desi au fost buni platnici, nu au inregistrat restante la plata ratelor, rambursarea creditului fiind o prioritate pentru familia acestora, desi le-a fost foarte greu.
In ce priveste actul aditional care alinia contractul de credit la prevederile OUG nr. 50/2010, reclamantii au aratat ca, acesta nu le-a fost comunicat decat dupa solicitarea lor expresa si prezentarea la banca. Potrivit art. 44 din OUG nr 50/2010 “Orice notificare pe care creditorul o face consumatorului trebuie sa fie semnata, datata si cu numar de inregistrare. Orice notificare ce nu contine aceste minime informatii este considerata nula de drept”. Ori, actul aditional care le-a fost remis la data de 16.09.2010 nu are numar de inregistrare, nu este datat si nici semnat. De altfel, chiar si mentiunile obligatorii cum ar fi numele bancii, a agentiei si a reclamantilor lipsesc din acest act aditional, in unele locuri fiind completat cu pixul.
Fata de acest aspect, din moment ce banca parata nu a informat imprumutatii, in speta reclamantii, in legatura cu modifcarile ce vor fi aduse contractului de credit aflat in derulare si din moment ce reclamantii nu si-au dat acordul prin semnatura, considera ca acel act aditional este lovit de nulitate absoluta, fiind implementat de catre parata in mod abuziv si unilateral.
In ce priveste contractul de credit, reclamantii au invederat ca acesta le-a fost prezentat in forma sa finala doar in momentul semnarii acestuia, fara a li se acorda anticipat posibilitatea de a-l studia, fara a li se explica de catre consultantii bancari continutul acestuia, respectiv continutul si efectul clauzelor abuzive, inainte de semnare si fara posibilitatea negocierii acestora, banca profitand astfel de pozitia sa de superioritate pe care o are in cadrul raporturilor juridice si de starea acestora de nevoie, impunand clauzele contractuale in profitul ei si in defavoarea consumatorilor.
Nici pana in acest moment banca nu a negociat clauzele contractului cu reclamantii, neexistand niciun proces-verbal de negociere anexat contractului de credit (printr-o anexa) asa cum prevad in mod imperativ disp legii in cazul contractelor de adeziune, sarcina probei privind negocierea prealabila revenind bancii potrivit art. 4 alin 3 din Legea nr. 193/2000.
Au solicitat sa se constate abuziva clauza prin care dobanda poate varia prin majorarea marjei fiind incalcat art 14.93 alin 1 pct. 2 lit g) si h) din OG nr. 21/1992, incepand cu data de 02.07.2009.
In motivare reclamantii au invocaz si Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.321 din 11.10.2011.
Alaturi de dispozitiile art.969, art.970 si art.948 C. civil, reclamantii au solicitat sa se aiba in vedere si dispozitiile prevazute de Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori. Astfel, potrivit art.14 din textul legal indicat, consumatorii prejudiciati prin contractele care au fost incheiate cu incalcarea prevederilor legii au dreptul de a se adresa instantelor judecatoresti. Astfel incheierea unui contract cu incalcarea prev. Legii nr.193/2000, face ca acel contract sa aiba o cauza ilicita, ceea ce atrage nulitatea absoluta a clauzelor neconforme cu legea.
In ce priveste constatarea clauzelor abuzive din contractul de credit enumerate in petitul cererii de chemare in judecata a caror nulitate reclamantii au solicitat sa fie constatate, raportat la considerentele de drept dezvoltate anterior, reclamantii au reiterat ca , in momentul in care au incheiat acest contract de credit bancar, au fost pe pozitie de inegalitate in raport cu banca, intrucat contractul incheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse in acesta fiind prestabilite de catre banca si nu au avut posibilitatea de a modifica sau inlatura vreuna din clauzele acestui contract, intregul act juridic fiindu-le impus in aceea forma. Aceeasi conduita a avut-o banca si in ce priveste actul aditional la contractul de credit, care a modificat ulterior contractul.
In ce priveste constatarea abuziva a art. 3.2, 3.7 si 11.4 din contract, au solicitat sa se constate ca acestea sunt abuzive, instanta de judecata este obligata a evalua natura unei clauze abuzie nu doar raportandu-se la redactarea gramaticala a clauzei, ci ceea ce intereseaza este intelegerea fundamentului ei economic de catre un consumator mediu avizat si de catre consumatorul individual care invoca pretinsul caracter abuziv al clauzei. Fata de acest aspect, s-a aratat ca, in speta, clauzele referitoare la dobanda, nu expun in mod transparent functionarea concreta a modului de variatie a dobanzii, in asa fel incat consumatorul sa poata sa evalueze, pe baza unor criterii clare si inteligibile, consecintele economice potentiale care rezulta din aceste clauze, in ceea ce il priveste.
Clauza prev de art. 3.7 este confuza si echivoca in conditiile in care se stabileste ca dobanda se modifica in mod unilateral, in functie de evolutia pietei finaciare sau de politica de creditare a bancii, (care sunt aceste politici?), fara a fi precizate elementele care permit bancii dreptul de a modifica unilateral dobanda, respectiv, fara sa fie indicat un indice de referinta clar in functie de care variaza dobanda. In acest sens sunt si disp art. 9 ind 3 lit. (g) si (h) din O.G. nr. 21/1992.
In ce priveste clauza prev de art. 11.4, reclamantii considera ca si aceasta clauza este abuziva, din perspectiva art 4 alin 1 din Lg nr 193/2000, fiind indeplinita conditia de a nu fi negociata cat si conditia producerii unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, avand in vedere ca datorita modului in care este formulata, fara particularizarea situatiei in care opereaza, fara raportare la elemnte obiective si fara indicarea vreunui criteriu care sa-i dea bancii acest drept, lasand practic la libera apreciere majorarea taxelor si comisioanelor, aceasta clauza este de natura sa creeze un avantaj doar in favoarea paratei.
Clauza prevazuta de art. 3.2 este si ea abuziva, intrucat, in ipoteza in care consumatorul nu-si exercita optiunea in termenul si modalitatea mentionate (semnarea unui act aditional) banca este autorizata (de la sine putere) a aplica contractului in curs un anumit tip de dobanda si, mai mult decat atat, fara a preciza cuantumul acesteia ori modalitatea de calcul. Aceasta posibilitatea echivaleaza cu modificarea unilaterala din partea bancii a clauzelor fara consimtamaotul partilor.
In ce priveste art. 3.14 referitor la comisionul de administrare, au aratat ca din modul de redactare a acestei clauze contractuale, acest comision instituie practic o alta dobanda, care in contractul de credit nu este mentionata la rubrica aferenta ci la rubrica comisioane.
Acest comision apare prin cuantumul sau ca fiind nejustificat si disproportionat de vreme ce pentru acest cost nu este explicata nicio conditie sau situatie ca ii impune ca necesar, nu este determinat si nici determinabil in raport cu anumiti factori de piata, afirmandu-se generic ca acest comision se datoreaza de catre client pentru „monitorizarea de catre banca a utilizarii/rambursarii creditului, precum si a indeplinirii oricaror alte obligatii asumate de acesta.”
Ori, este evident ca perceperea de catre banca a unei sume de bani consistente lunar, necauzata de o necesitatea obiectiva, naste dubiu in ce priveste justificarea sa, care trebuie interpretat in favoarea consumatorului, potrivit art. 1 alin 1-3 din Lg 193/2000, fiind dobanda mascata.
Desi acest tip de comision este permis de legislatia noastra, in acest caz, acest comision nu este justificat, nu reflecta costul real al operatiunii de administrare, nu este rezonabil si transparent, nu respecta principiul bunei-credinte si al echitatii iar pentru acest motiv reclamantii apreciaza ca este lovit de nulitate absoluta, prin prisma lipsei cauzei.
In ce priveste art. 8 din contract referitor la scadenta anticipata, s-a aratat ca acesta clauza este abuziva, intrucat confera bancii in mod discretionar dreptul exclusiv de a declara scadent anticipat creditul si de a obliga clientul, sa suporte costuri suplimentare, lucru care nu poate fi primit.
In ce priveste pct 2 din actiune, potrivit art 3.1 din contractul de credit, pentru creditul acordat, imprumutatul datoreaza bancii pentru primul an de creditare, o dobanda initiala fixa.
In contractul de credit inital, la data semnarii, a fost prevazuta in sarcina reclamantilor o dobanda curenta de 5,5% pe an (art. 3.6 din contract) fara insa a se preciza formula de calcul a dobanzii si elementele componente ale acesteia.
Odata cu intrarea in vigoare a OUG nr. 50/2010, in legislatie s-a consacrat in mod expres care este formula de calcul a dobanzii, iar calculul acesteia porneste de la indicele de referinta, in speta Libor la care se adauga marja fixa a bancii, stabilita in contractul initial.
In ce priveste aceasta marja fixa, aceasta se determina in functie de prevederile contractului initial incheiat intre parti. Desi in contract nu s-au prevazut elementele componente ale dobanzii, la incheieirea contractului s-a avut in vedere marja bancii de 2.48 % in conditiile in care dobanda a fost stabilita la 5,5%, iar indicele Libor CHF la 6 luni la data incheierii contractului era de 3,0233% (5,5 % - 3,0233% = 2,48%)
Desi nu exista o clauza contractuala care sa stabileasca marja fixa a bancii de 2,48% nu poate duce la concluzia ca o atare marja nu a intrat in componenta dobanzii perceputa de catre parata la momentul incheierii contractului, din moment ce acest element este motivul determinant pentru banca la incheierea contractului de credit, reprezentand profitul si costurile bancii.
Prin neprecizarea marjei fixe in contractul de credit, nu se poate intelege ca banca a decis sa nu adauge o marja fixa partii variabile a dobanzii, ci prevede art. 37 din OUG nr. 50/2008 trebuie interpretate in sensul ca marja fixa, care se adauga indicelui de referinta, se determina plecand de la nivelul dobanzii practicat la momentul incheierii contractului, in conditiile in care intre parti nu a intevenit un act aditional semnat de ambele parti prin care sa fie convenita o alta marja fixa.
Asadar, intentia partilor a fost in sensul stabilirii unei marje fixe in cuantum de 2.48 % in conditiile in care dobanda curenta precizata in contract a fost de 5,5% iar aceasta dobanda cuprindea si marja bancii, ca element determinant pentru incheierea oricarui contract de credit.
In ce priveste capatul de cerere privind stabilizarea cursului de schimb CHF/LEU la cel de la momentul semnarii contractului de credit, curs care sa fie mentinut pe toata perioada derularii contractului, reclamantii au invederat urmatoarele:
La momentul incheierii contractului de credit in cauza, 10.08.2008, raportat la circumstantele economice de la acel moment precum si la capacitatea acestora de intelegere a clauzelor contractuale si a implicatiilor acestora pe termen lung, contractarea unui credit in CHF se prefigura a fi cea mai avantajoasa alternativa la un credit in lei sau in euro, acest aspect constituind motivul determinant in vederea perfectarii centratului.
Astfel, reclamantii s-au obligat sa returneze creditul contractat la termenele si cuantumul stipulate in contract, avand ca premiza cursul valutar al CHF de la aceea data (2,2748 tei) insa pe parcursul derularii contractului acesta s-a dublat cu consecinte grave asupra capacitatii acestora de a-si mai indeplini obligatiile contractuale.
Cresterea accelerata a valorii CHF fata de moneda nationala cu implicatii negative directe asupra costurilor imprumutului ce se rasfrang asupra ratelor au determinat o schimbare a conditiilor contractuale avute in vedere la data contractarii creditului si, in consecinta, incumba in sarcina reclamantilor obligatii vadit disproportionate fata de cele in considerarea carora reclamantii le-au exprimat vointa de a ma angaja juridic.
Avand in vedere pozitiile de inegalitate de pe care actioneaza partile si in vederea asigurarii unei angajari in deplina cunostinta de cauza a consumatorului in contractele de credit, este instituita in sarcina operatorului economic - banca, care are o pozitie dominanta in raport cu consumatorul, obligatia informarii in mod complet, corect si precis a celui din urma cu privire la aspectele esentiale ale produsului/serviciului oferit (asa cum se prevede aceasta obligatie in dispozitiileart.18 din OG. nr.21/1992) si implicit cu privire la implicatiile indatorarii si la riscurile reprezentate de volatilitatatea cursului valutar astfel cum reiese din OUGnr.50/2010.
De asemenea, in cazul serviciilor financiare, operatorii economici sunt obligati sa ofere consumatorilor informatii complete, corecte si precise asupra drepturilor si obligatiilor ce le revin. Aceste obligatii legale instituite in sarcina operatorilor economici, cu precadere a operatorilor economici din domeniul financiar-bancar sunt menite sa protejeze interesele consumatorilor care sunt expusi riscului ridicat de prejudiciere a drepturilor si intereselor legitime prin contractarea unor servicii/produse in lipsa unei informari reale cu privire ia acestea, si. pe cale de consecinta, evitarea unor astfel de situatii.
Omisiunea bancilor de a informa consumatorul asupra riscului de hiper - valorizare a CHF, fenomen previzibil pentru expertii financiari ce activeaza in cadrul acestora, dat fiind faptul ca CHF este o moneda instabila iar la momentul incheierii contractului aceasta era la un minim istoric, cresterea valorii fata de moneda nationala fiind inevitabila, constituie o incalcare a obligatiei de consiliere, sever sanctionat in dreptul european si national intrucat este de natura sa angajeze din punct de vedere juridic un consumator plecand de la o imagine deformata a intinderii drepturilor si obligatiilor asumate.
Hiper - valorizarea CHF constituie un eveniment imprevizibil, viitor si incert raportat la puterea de intelegere a consumatorului, intrucat acesta nu are cunostinte de specialitate in domeniul financiar bancar care sa-i permita anticiparea unei cresteri accelerate a cursului de schimb si, in consecinta, asumarea in cunostinta de cauza a riscului valutar.
Intrucat s-au schimbat imprejurarile avute in vedere de catre reclamantii la momentul incheierii contractului si, pe cale de consecinta, efectele actului juridic au ajuns sa fie alteie decat cele pe care partile au inteles sa le stabileasca, considera ca se impune revizuirea efectelor contractului in temeiul teoriei impreviziunii care odata cu intrarea in vigoare Noului Cod Civil beneficiaza de o reglementare cu caracter general, reglementare care constituie o transpunere legislativa a solutiilor conturate in practica. Luand in considerare ca noua reglementare consacra ca solutie legislativa una dintre solutiile date in jurisprudenta, in considerarea imperativului de a avea o practica judiciara previzibila, se poate da solutia statuata in Noul Cod Civil fara a se putea reprosa ca s-ar atribui efect retroactiv legii noi. In sensul admiterii teoriei impreviziunii a statuat CSJ in decizia nr.21/1994 privind revizuirea clauzei referitoare la pret intr-un contract cu executare succesiva.
De asemenea, reclamantii au subliniat faptul ca nu au cunostinte de specialitate in domeniul financiar - bancar care sa le fi permis anticiparea unei devalorizari vadite a leului fata de CHF, revizuirea efectelor contractului corespunde acordului de vointa al partilor intrucat hiper - valorizarea CHF deturneaza contractul de la scopul in vederea caruia fost incheiat si executarea acestuia in contextul actual nu mai corespunde vointei concordante a partilor.
De asemenea, efectuarea platilor in valuta la acest curs ridicat determina o onerozitate excesiva fata de obligatia asumata, fapt contrar principiului echitatii si bunei credinte care trebuie sa guverneze executarea contractului.
Acest dezechilibru este dat de suportarea in intregime a riscului valutar de catre reclamantii, risc valutar care nu este reglementat in nici un fel in contract, obligatia de a rambursa creditul in moneda CHF, indiferent de evolutia paritatii acestei monede straine cu moneda nationala, ducand la un efort financiar enorm din partea reclamantilor platind o rata lunara ce reprezinta in lei mai mult decat dubla in prezent, fata de data incheierii contractului de credit.
Avand in vedere o astfel de situatie de inferioritate, Directiva 93/13 obliga statele membre sa prevada un mecanism care sa asigure ca orice clauza contractuala care nu a facut obiectul unei negocieri individuale sa poata fi controlata pentru aprecierea eventualului sau caracter abuziv.
In acest cadru, instanta nationala trebuie sa stabileasca, tinand cont de criteriile prevazute la articolul 3 aliniatul 1 si articolul 5 din Directiva 93/13 daca, avand in vedere imprejurarile proprii ale spetei, o astfel de clauza indeplineste criteriile bunei-credinte, echilibrului si transparentei prevazute de aceasta directiva (Invitel, C-472/10, RWE Vertrieb, C-92/11).
Reclamantii solicita conversia creditului din CHF in LEI avand in vedere aspectele de mai sus, instabilitatea acestei monedei CHF si stabilitatea LEU dar si pentru faptul ca banca, in mod intentionat a dus o politica agresiva de acordare a creditelor in CHF, oferind informatii inselatoare, impotriva bunei practici ca aceasta moneda CHF este stabila.
Inexistenta informarii este evidenta prin faptul ca banca ca si profesionist nu a adus la cunostinta reclamantilor cursului valutar al francului elvetian pe perioadele anterioare contractarii creditului.
Or, este foarte dar ca banca a avut cunostinta despre fluctuatia foarte mare a acestei monede straine in raport cu moneda nationala, de caracterul ei valutar instabil dar nu a informat de posibilitatea revenirii acesteia la o valoare ca ceea anterioara incheierii creditului cu consecinta inevitabila a cresterii costului creditului.
Practic, prin faptul ca in politica sa bancara, parata a hotarat sa acorde credite in franci elvetieni incepand cu anul 2006, moneda straina ce se afla la o paritate scazuta fata de moneda nationala la acel moment dat dar care avea antecedente in privinta cresterii acestei paritati, a reprezentat un mecanism de captatie a consumatorilor atrasi de conditiile facile de creditare dar care in mod real nu ar fi contractat un atare credit daca ar fi fost informatii de instabilitatea valutara a acestei monede straine sau ar fi contractat un atare credit daca in contract s-ar fi prevazut ca riscul valutar va fi suportat echitabil de ambele parti.
In speta, cu puterea evidentei se constata ca obligatia reclamantii a devenit excesiv de oneroasa - cumpararea monedei CHF cu lei romanesti la o valoare mai mare de peste 100 % decat la data incheierii contractului de credit din cauza unei schimbari exceptionale a imprejurarilor - moneda CHF a avut o apreciere radicala fata de moneda nationala, LEU-ul, prin mecanismul schimbului valutar necesar platii creditului, aspect ce face vadit injusta obligarea reclamantii ia executarea obligatiei in continuare in aceasta modalitate deoarece: aceasta imprejurare a intervenit dupa incheierea contractului; schimbarea imprejurarilor si intinderea lor nu au putut fi prevazute in mod rezonabil de noi prin prisma notiunii de consumator mediu si normal informat si in lipsa unei informari obiective din partea bancii; reclamantii nu si-au asumat riscul schimbarii imprejurarilor intrucat in contract nu este mentionat nimic in privinta riscului valutar motiv pentru care este necesara adaptarea contractului ca solutie ia aceasta impreviziune si ca solutie la restabilire a echilibrului real dat de necesitatea egalitatii dintre partile contractante in ipoteza existentei unei clauze abuzive si inlaturarii ei din contract.
In concluzie, conform principiului bunei-credinte, un risc in derularea unei conventii trebuie asumat de fiecare parte si trebuie sa fie suportat in acelasi mod, ori, in situatia de fata, toate riscurile sunt suportate de catre reclamanti. De asemenea, reclamantii, in calitate de imprumutati, si-au asumat o serie de riscuri pe toata perioada derularii contractului, care nu sunt suportate de banca.
Astfel, in cazul constatarii unor clauze abuzive intr-un contract, sanctiunea este nulitatea absoluta si eliminarea acestora din contractul de credit avand in vedere ca acesta se poate derula in continuare si fara acestea.
Din punct de vedere juridic, efectul constatarii nulitatii clauzelor contractuale care reglementeaza clauze abuzive consta in desfiintarea retroactiva a acestora iar daca clauza contractuala declarata nula si-a produs efectele total sau partial, tot ce s-a executat in temeiul acesteia se impune a fi restituit integral conform principiului restituito in iniegrum.
Cu alte cuvinte, in situatia in care obligatia de plata a fost desfiintata dar piata a fost efectuata, ea nu este valabil facuta fiind lipsita de cauza.
In speta, reclamantii au facut o plata nedatorata care se impune a fi restituita iar o apreciere contrara din partea instantei de judecata ar avea ca efect privarea reclamantilor de un bun al acestora.
In ce priveste dobanda legala pe care reclamantii o solicita paratei raportat la suma reprezentand comision de administrare, se apreciaza ca, fiind vorba de o suma de bani, lipsa de folosinta a acesteia le-a provocat un prejudicu ce se impune a ne fi returnat de la momentul incheierii contractului si pana la data restituirii efective, calculat pe fiecare suma in parte.
Nu in ultimul rand, reclamantii solicita obligarea paratelor la intocmirea unui nou plan de rambursare credit ca urmare a inlaturarii clauzelor abuzive din conventia de credit.
In probatiune, reclamantii au solicitat administrarea probei cu inscrisuri.
In data de 24.07.2015, reclamantii au depus cerere precizatoare.
In data de 04.11.2015, parata R.B. S.A. a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea cererii, ca neintemeiata.
In aparare, parata a aratat ca, in esenta, intre Banca si reclamantii S.A.M. si S.M. a fost incheiata o facilitate de credit in anul 2008.
Astfel, in anul 2008 partile au semnat contractul de credit nr. RFI141045251780 prin care reclamantilor le-a fost acordata o facilitate de credit in cuantum de 28.616 CHF pentru o perioada de 360 luni. Reclamantii au optat pentru un produs bancar in CHF avand o dobanda fixa in primul an de creditare, urmand ca la fiecare data de aniversare a creditului, clienta sa poate opta pentru una dintre cele trei variante de dobanda convenite de parti conform art. 3 din Contractul de credit.
La data acordarii creditului rata dobanzii a fost de 5,5% pe an.
Incepand cu data de 10.09.2010 clienti au fost invitati la unitatile bancii pentru a consulta/semna actul aditional care modifica prevederile contractului de credit conform dispozitiilor OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.
Conform prevederilor OUG nr. 50/2010, art. 37, Banca a fost obligata sa prezinte clientilor o formula de calcul a dobanzii, „raportata la fluctuatiile indicilor de referinta EURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata dobanzii de referinta a BNR, in functie de valuta creditului, la care creditorul poate adauga o anumita marja, fixa pe toata perioada derularii creditului”.
In acest sens, Banca a respectat prevederile OUG nr. 50/2010 si a modificat contractul de credit in discutie, exprimand dobanda in functie de LIBOR 6 luni 0,19% si aplicand marja de 6,21%.
A precizat ca, marja bancii a fost determinata astfel incat valoarea dobanzii datorata de imprumutati bancii, in momentul aplicarii noilor prevederi legale, sa se mentina nemodificata.
Reclamantii nu au denuntat aplicarea OUG 50/2010 si nu au semnat Actul Aditional intocmit de banca in conformitate cu prevederile OUG 50/2010, astfel ca actul aditional la contractul de credit al clientilor a fost considerat acceptat tacit de catre acestia si a produs efecte, in conformitate cu termenii in care a fost formulat, intrucat nici consumatorul si nici banca nu a notificat cealalta parte in sens contrar, in termen de 60 de zile, calculat de la data de 02.01.2011.
A mentionat ca la data de 31.12.2014, pentru creditul acordat banca a calculat o dobanda raportat la un indice de referinta negativ, respectiv -0,0100 %, - 0,5146 % si - 0,7200 %.
A precizat si faptul ca incepand cu 30 iunie 2011 banca si-a diminuat marja de la 6,2100% la 6,1600 %.
Ca urmare, la data formularii cererii de chemare in judecata dobanda perceputa de banca reclamantilor este exprimata in functie de indicele Libor la 6 luni + marja bancii.
A precizat faptul ca reclamantii au contractat creditul inainte de intrarea in vigoare a prevederilor O.U.G. nr. 50/2010, si ca la momentul semnarii Contractului de credit, banca nu avea o obligatie legala stabilita in sarcina sa de a prezenta si descrie formula de calcul a procentului anual de dobanda in cadrul contractului agreat de comun acord cu clientul.
A aratat ca toate clauzele contractuale prevazute in Contractul de credit agreat de comun acord cu cei doi clienti reflecta conditiile de creditare ale bancii, reclamantii nefiind obligati sa contracteze creditul respectiv, ci avand optiunea de a incheia contractul de credit in situatia in care erau interesati in acest sens. Prin contractarea creditului, conditiile au fost acceptate si insusite de catre clienti.
A mentionat ca cei doi reclamanti au fost informati, in mod complet, corect si precis, asupra caracteristicilor esentiale ale produselor si serviciilor oferite de banca, astfel incat sa aiba posibilitatea de a face o alegere rationala intre produsele si serviciile oferite, in conformitate cu interesele sale economice.
A sustinut ca reclamanti au fost cei care au decis alegerea unui credit in CHF acceptand conditiile stabilite contractual.
Cu privire la criteriul lipsei de negociere, a invederat ca atata vreme cat parata a dat dovada de transparenta contractuala deplina, clauza de dobanda fiind redactata intr-o maniera clara si comprehensibila pentru a carei intelegere nu sunt necesare cunostinte de specialitate (astfel cum prevede de altfel art 1. al. (1) din Legea 193/2000). Astfel, orice critica adusa acesteia pe taramul clauzelor abuzive este nefondata si analiza celorlalte criterii subsecvente apare a fi inutila.
Pe de alta parte, Banca este obligata de lege sa probeze negocierea doar in masura in care „pretinde ca o clauza standard a fost negociata cu consumatorul” (art.4 alin.3 teza finala Legea 193/2000), iar in cazul contractelor preformulate, Bancii ii revine obligatia din art. 5 al Legii 193/2000, fiind in imposibilitatea de a de a face dovada faptului negativ ca la data solicitarii creditului cei doi clienti nu o solicitat a-i fi remis un exemplar din contractul de credit propus.
Simpla afirmatie a reclamantilor potrivit careia clauzele referitoare la dobanda nu au fost negociate nu poate conduce de plano la aprecierea acestora ca fiind clauze abuzive.
Cat priveste cerinta dezechilibrului contractual semnificativ in defavoarea consumatorului, a invederat ca legiuitorul national si comunitar se refera la dezechilibrul juridic, si nu la cel economic.
Or, instanta de judecata este chemata sa observe ca in corpul contractului exista suficiente drepturi ale imprumutatatilor care lasa acestora puterea de a renunta oricand la contracte daca ulterior semnarii si acceptarii devin nemultumiti de costurile sau termenii acestora.
Astfel, reclamantii au posibilitatea oricand sa ramburseze anticipat creditul fara costuri, fiind scutiti de orice comision in acest sens.
Pe de alta parte, desi dispozitiile Legii 193/2000 nu definesc notiunea de "dezechilibru semnificativ”, o astfel de ruptura a echilibrului contractual este definita la art. 1221 si 1222 din Codul civil pe care le invoca intrucat in speta sunt in prezenta unui contract cu executare succesiva care a cunoscut modificari ulterior intrarii in vigoare a Noului Cod civil.
Prin urmare viziunea legiuitorului despre ce se intelege prin „diferenta considerabil de mare”, „dezechilibru semnificativ” poate fi avuta in vedere inclusiv la solutionarea prezentului dosar.
In aceste conditii, pentru ca o clauza contractuala sa poata fi calificata ca fiind abuziva, ar fi necesar ca dezechilibrul produs in detrimentul consumatorului sa fie de o asemenea amploare incat: sa nu poata fi prevazut de catre un consumator in mod obiectiv; sa nu permita consumatorului sa atinga scopul urmarit prin incheierea contractului de credit.
Or, analizand clauzele contractuale supuse controlului instantei, se poate observa faptul ca, niciuna dintre acestea nu este de natura a produce un astfel de dezechilibru in detrimentul consumatorilor.
In concluzie, clauzele contractuale ou fost in incheiate conform vointei partilor, fiind totodata in concordanta cu legislatia incidenta nasterii raporturilor juridice dintre banca si cei doi imprumutati.
Cu privire la clauzele contractuale privind dobanda, parata a aratat urmatoarele:
La data incheierii contractului de credit nu exista obligatia legala expresa ca nivelul dobanzii sa fie detaliat in contract in functie de un anumit indice de referinta, cu mentionarea formulei de calcul in functie de acest indice de referinta, iar perceperea unei dobanzi variabile este permisa de dispozitiile legale in vigoare (atat inainte, cat si dupa aparitia OUG 50/2010 pentru modificarea si completarea unor acte normative privind protectia consumatorilor).
Conform Legii nr. 193/2000 in forma in vigoare la data incheierii contractului de credit, banca trebuia sa specifice/sa precizeze in contract „un motiv” de variatie dobanzii (alin.l lit.a) din anexa), nu un criteriu de variatie sau sa se raporteze strict la un indice. Or, in contract acest motiv este precizat („in functie de evolutia pietei financiare sau de politica de creditare a bancii”).
Din moment ce prin contract s-a convenit ca imprumutata/codebitorul datoreaza bancii o dobanda revizuibila de la momentul acordarii creditului, variatia ratei dobanzii curente la nu poate fi considerata ca fiind o modificare unilaterala a clauzei contractuale.
A mentionaz ca valoarea indicelui LIBOR nu a fost singurul indice care a condus la evolutia dobanzilor; tocmai acesta este motivul pentru care in contractele de credit au fost uzitati initial termeni ca „evolutia pietei financiare”- ca elemente obiective si independente de vointa bancii, intrucat acestia inglobeaza in continutul lor toti indicatorii aferenti acestei piete: costurile de refinantare de pe piata monetara/de capital, costurile surselor de finantare proprii, costurile furnizorilor de servicii, prime de risc; indicatori care datorita specificitatii lor nu pot fi expusi in termeni uzuali (empiric).
Apreciaza ca cele mentionate de catre reclamanti sunt neintemeiate intrucat inca din faza precontractuala cand s-a completat cererea de credit, clientii au cunoscut modul de percepere a dobanzii, respectiv dobanda revizuibila.
Imprumutatii au fost cei care au ales acest tip de produs bancar dintr-o paleta larga de produse oferite clientilor.
Prevederile contractuale cu privire la dobanda sunt clare si inteligibile, mentionadu-se in mod simplu fara ambiguitati faptul ca imprumutatii au o dobanda revizuibila.
La data contractarii creditului bancile erau obligate sa mentioneze in cuprinsul contractelor de credit, un motiv intemeiat pentru a putea modifica unilateral dobanda
Deci, legiuitorul nu a prevazut la acea data, obligarea bancilor de a insera in contractele de credit modalitatea de calcul a dobanzii, respective sa prezinte detaliat toti indicatorii financiari ce intra in componenta dobanzii. La acea data dobanda era calculata avand in vedere mai multi indicatori financiari si anume CDS-riscul de tara, LIBOR la care se adauga marja, cheltuielile de logistica + costurile privind rezerva minima obligatorie catre BNR. Pentru a cuprinde toti acesti indicatori intr-o formula care sa fie inteleasa si de clienti, banca a decis folosirea sintagmei „evolutia pietei financiare”, intrucat a apreciat ca aceasta inglobeaza toti indicatorii prezentati mai sus. Aceasta sinagma este folosita doar in ceea ce priveste dobanda curenta revizuibila/variabila.
Banca pentru acordarea imprumutului cumpara valuta de pe piata externa, (fiind vorba de acele refinantari externe pe piata monetara/de capital) intrucat creditele nu sunt finantate doar din surse proprii ( depozite ale clientilor pentru care banca plateste la randul sau dobanda) ci si atrase. La data contractarii creditelor de catre clientii in cauza, banca a preconizat/prefigurat un anumit profit din derularea acestui contract.
Datorita evolutiei pietei financiare puterea de cumparare a valutei imprumutate s-a modificat, scazand in mod simtitor, iar pentru a beneficia de aceste imprumuturi, bancile straine au crescut prima de risc, (aceasta se stabileste in raport cu raiting-ul de tara, in functie de stabilitatea pietei de capital), cerand mai multe garantii bancilor din Romaina in vederea acordarii acestor imprumuturi. Crescand prima de risc, automat BNR a impus cresterea costului rezervei minime obligatorii de catre banci, ce constituie o suma de bani blocati; pe aceasta rezerva constituita de fiecare institutie financiara in parte, bancile primesc o dobanda cu mult sub dobanzile practicate pe piata financiara. In concluzie, daca o singura componenta a intregul mecanism financiara-bancar are o problema, aceasta se resfrange, are consecinte si asupra celorlalte elemente/indici ce implica costurile de finantare.
In anul 2010 ca urmare a modificarilor legislative in ceea ce priveste protectia consumatorului, prin aparitia OUG 50/2010, R.B. a notificat reclamantii, despre obligativitatea incheierii unui act aditional in care exprimarea valorii ratei dobanzii trebuie facuta in functie de un singur indice de referinta public (LIBOR).
Ca urmare, banca a respectat prevederile O.U.G. nr. 50 /2010 si a exprimat dobanda in functie de un indice unic de referinte (Libor) si a aplicat o marja fixa, deci la valoarea indicelui de referinta (Libor) din anului 2010.
Astfel ca, cele doua clauze prevazute la art. 1 alin 1 si alin.5 din actul aditional incheiat la contractul de credit nu contravin dispozitiilor legale incidente in materia protectiei consumatorilor, fapt pentru care instanta este in drept sa respinga acest capat de cerere ca neintemeiat.
A invederat ca legiuitorul nu a impus prin O.U.G. nr.50/2010 obligativitatea scaderii dobanzilor din contractele de credit, ci a dorit impunerea unei mai mari transperante in exprimarea acestora.
Urmare a implementarii O.U.G. nr.50/2010, actul ditional pus la dispozitie de banca imprumutatilor, in termenul stabilit de lege, a devenit opozabil acestora, contractul si actul aditional devenind astfel "legea partilor".
Pe de alta parte, a mentionat ca actul aditional nu a fost denuntat expres de catre reclamanti, potrivit art. II alin.2 din Legea nr.288/2010, pentru aprobarea OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori potrivit cu care "Actele aditionale nesemnate de catre consumatori, considerate acceptate tacit pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, isi vor produce efectele in conformitate cu termenii in care au fost formulate, cu exceptia cazului in care consumatorul sau creditorul notifica cealalta parte in sens contrar, in termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi", astfel ca, in acest moment partile au stabilita o dobanda variabila raportata la indicele LIBOR la 6 luni la care s-a adaugat o marja astfel cum a fost prevazuta de actul aditional nedenuntat.
Desi, reclamantii sustin ca au denuntat aplicarea OUG nr.50/2010, acestia nu au facut dovada depunerii acelui inscris la R.B..
In lipsa unei astfel de cereri considera ca au devenit aplicabile dispozitiile art.ll alin.2 din Legea nr.288/2010, asa cum am precizat mai sus.
Pentru orice contract (fie el de imprumut, inchiriere, antepriza, etc.) legea permite partilor sa stabileasca penalitati, daune, pentru neexecutarea ori executarea necorespunzatoare a obligatiilor contractuale. Banca in calitate de imprumutator si-a indeplinit obligatia si a pus la dispozitia reclamantilor creditul, iar acestia au obligatia (obligatie prevazuta in contract cat si in lege, art. 1584 Cod civil) de o restitui suma imprumutata la termenele stipulate, in caz contrar, fiind obligati la penalitati.
Astfel, OUG nr. 50/2010 prin Art. 38 - alin (2) prevede ca
„Dobanda penalizatoare se calculeaza pe baza de procent fix si se aplica la sumele restante in conformitate cu prevederile contractului de credit, cu exceptia sumelor provenite din calculul dobanzii”.
Este evident, pentru oricine ca aceasta dobanda penalizatoare, pe de o parte este clar reglementata de acte normative, iar pe de alta parte ea se aplica numai sumelor/ratelor restante pana la achitarea lor si nu la intreg creditul.
Parata a invocat lipsa de temeinicie a capatului de cerere prin care se solicita constatarea caracterului abuziv a clauzei privind comisionul de administrare.
Analizand continutul clauzei contractuale privitoare la comisionul de administrare se poate observa faptul ca aceasta este exprimata fara echivoc, intr-un mod clar si inteligibil, in asa fel incat sa conduca la concluzia indubitabila ca, la momentul acordului de vointa, consumatorului nu i-a fost ascunsa inserarea lui in cuprinsul conventiei, iar termenii utilizati pentru stipularea au fost clari, limpezi, accesibili si apti de a fi intelesi cu ajutorul gandirii logice.
Avand in vedere ca intreaga actiune vizeaza tocmai caracterul adecvat al pretului, desi clauza este exprimata in mod clar si inteligibil, apreciaza ca prin raportare la art. 4 din Legea nr. 193/2000, aceasta cerere apare ca profund nelegala.
Afirmatia cum ca acest comision de administrare ar fi o dobanda mascata este mai mult decat tendentioasa, in conditiile in care comisionul este complet definit de contract si de lege - art. 36 al. (3) din OUG nr. 50/2010. Astfel, nu este vorba in speta de vreun comision exotic, necunoscut pietei si consumatorilor, ci de un comision care are o definitie expresa legala.
Din prevederile contractuale rezulta faptul ca acest comision de administrare este perceput „Pentru monitorizarea de catre Banca a utilizarii/rambursarii creditului, precum si a indeplinirii oricaror alte obligatii asumate de acesta in baza contractului de credit”.
Acest comision este perceput in mod legal de R.B. S.A., clauza din contract fiind legala si in concordanta cu vointa partilor. Scopul acestui cost al contractului (comisionul de administrare credit) a fost explicat reclamantilor si a fost acceptat de acesta prin semnarea contractului.
Din art.36 din OUG nr.50/2010, rezulta ca singura limitare impusa de legiuitor in ceea ce priveste comisionul de administrare este aceea ca el sa fie calculat la soldul creditului.
Prin urmare, insusi legiuitorul justifica perceperea acestui comision cu aceleasi argumente cu cele invocate de parata. Or, daca un act normativ prin care s-au edictat norme mai aspre, pentru a veni in sprijinul consumatorului, stabileste ca acest comision este unul legal, in lumina dispozitiilor legale anterioare care erau in vigoare la data contractului in speta si care erau mult mai relaxate pentru finantator, este evident ca acest comision nu poate aparea ca fiind unul abuziv. Ca atare acest act normativ confirma legalitatea comisionului de administrare.
Departamentele implicate/costurile asociate reflectate in comisionul lunar de administrare sunt : Departament colectare retail (cheltuieli de resurse umane, logistica, utilizare aplicatii informatice, contactare telefonica, interogare baza de date, cheltuieli executare), Departament garantii (cheltuieli de resurse umane, logistica, utilizare aplicatii informatice, contactare telefonica, cheltuieli deplasare), Agentia bancii (cheltuieli de resurse umane, logistica asociata functionarii agentiei bancare, utilizare aplicatii informatice, printare formulare, costuri aferente reinnoirii ipotecii). Exista si alte operatiuni postacordare : primirea si procesarea solicitarilor clientului referitoare la : retragere din credit, rambursari in avans, modificare data scadenta, modificare conturi rambursare, vacanta 3 rate, schimbare garantie, acord inchiriere imobil, renuntare calitate codebitor, restructurare, consolidare etc.
In ceea ce priveste clauza prevazuta de art.8 din contract, parata a aratat ca aceasta nu contravine legislatiei nationale.
Considera ca aceasta clauza este clara si explicita stabilind in mod clar conditiile in care Banca poate declara scadenta anticipate.
Apreciaza ca aceasta clauza nu este abuziva, de vreme ce chiar Codul civil si Codul de procedura civila prevad sanctiuni energice in cazul in care debitorul „nedestoinic" nu isi indeplineste in mod corespunzator obligatiile contractuale, fiind decazut din beneficiul termenului supensiv acordat in materie contractuala (art. 1025 din vechiul Cod civil) sau al termenului de gratie sau al termenului de gratie in vederea punerii in executare a unei hortarari judecatoresti (art. 263 si art. 382 din vechiul Cod de procedura civila).
In ceea ce priveste clauza prevazuta de art. 11.4 din contract, a aratat ca aceasta nu contravine legislatiei nationale.
Teza a doua din art. 11.4 are in vedere modificarea dobanzii fara a fi necesar incheierea de acte aditionale, atunci cand valoarea indicicelui Libor se modifica, existand insa obligatia bancii de a emite, la solicitarea reclamantilor, un grafic de rambursare cu dobanda nou stabilita.
A invocat prevederile art.9 indice 3 lit. j) din OUG 174/2008 care mentioneaza faptul ca: „pentru orice modificare a nivelului costurilor creditului, conform conditiilor contractuale, furnizorul de servicii financiare este obligat sa notifice consumatorul, in functie de optiunea scrisa a acestuia, exprimata in contract, prin una sau mai multe metode: scrisoare recomandata, e-mail, sms, si va pune la dispozitia acestuia un nou grafic de rambursare”.
A sustinut ca prevederile contractuale se completeaza cu Conditiile general bancare pentru persoane fizice ce au fost aduse la cunostinta clientilor, in care se mentioneaza in mod expres modalitatea de informare cu privire la modificarea costurilor.
Or, fata de dispozitiile legale invocate, rezulta in mod clar ca nu exista nicio obligatie pentru parti de a semna acte aditionale atunci cand modificarea dobanzii este determinata de modificarea valoriii indicelui de referinta, in cazul de fata de modificarea Libor la 6 luni.
Referitor la solicitarea privind stabilizarea cursului de schimb la data semnarii contractului, a aratat urmatoarele:
In primul rand, contractul de credit prevede printr-o clauza clara si fara echivoc faptul ca restituirea imprumutului se va efectua in moneda in care a fost acordat creditul si nu intr- o alta moneda.
Prin restituirea creditului in CHF nu se creeaza intre drepturile si obligatiile partilor un dezechilibru semnificativ, intrucat riscul valutar este suportat atat de creditor, cat si de catre imprumutat.
In al doilea rand, potrivit ort. 40 alin. 5 din OUG nr. 50/2010 „Creditorii nu au dreptul sa refuze incasarea ratelor de credit in moneda in care s-a acordat creditul”. Per a contrario bancile sunt obligate sa incaseze ratele platite de client in moneda in care s-o acordat creditul.
Parata consideram ca nu se pune problema caracterului abuziv al respectivei clauze in conditiile in care, pe de o parte banca nu influenteza evolutia CHF in raport cu moneda nationala, iar pe de alta parte banca nu percepe ratele intr-o alta moneda si nici nu efectueaza schimbul valutar in moneda creditului. Mai mult, parata nu a impus sau solicitat nici celor doi reclamanti si nici unui alt client al Bancii, rambursarea creditului la un anumit curs valutar sau efectuarea schimbului valutar la ghiseele Bancii, singura obligatie a acestora fiind de o rambursa ratele in aceeasi moneda in care au primit imprumutul, acestia fiind liberi sa achizitioneze voluta de la orice prestator de servicii de acest fel.
In cel de-al treilea rand, Banca a informat reclamanti cu privire la tipul de credit solicitat si cu privire la costurile aferente creditului in CHF, iar reclamantii in cunostinta de cauza, constienti fiind de posibilitatea modificarii cursului de schimb, fiind de notorietate ca piata valutara este o piata libera, guvernata doar de cerere si oferta, au hotarat sa contracteze creditul in franci elvetieni considerand ca riscul modificarii cursului este acoperit de rata mai mica pe care o avea de plata si de posibilitatea de a primi o suma mai mare de bani decat daca ar fi contractat un credit in lei, la care dobanda era mult mai mare.
Reprezentantii Bancii nu au fortat in niciun fel reclamanti sa solicite creditul in CHF in detrimentul creditului in RON sau EUR, dimpotriva, asa cum rezulta din Cererea de credit anexata prezentei si semnata de aceastia, reclamanti sunt cei care au solicitat creditul in aceasta moneda, apreciind ca, in comparatie cu celelalte este mai avantajos si raspundea nevoilor acestora de la acea data.
Mai mult decat atat, prin insesi Cererea de credit din anul 2008, reclamanti au solicitat in mod expres acordarea unui credit in franci elvetieni, asa cum reiese din paragraful 4 din respectiva cerere.
R.B. S.A. nu a facut decat sa dea curs solicitarii clientilor si manifestarii libera de vointa a acestora, luand decizia sa acorde creditul solicitat conform conditiilor solicitate de imprumutati prin Cerere de credit.
A aratat ca existenta riscului valutar (asumat si de banca de altfel) era cunoscuta celor doi reclamanti, acestia cunoscand obligatia efectuarii platilor legate de credit in aceeasi moneda cu cea in care se acorda, inca din faza precontractuala , cand au solicitat efectuarea de calcule pentru determinarea valorii maxime a imprumutului la care se poate incadra raportat la veniturile initial declarate si probate ulterior cu documente.
Mai mult, este de notorietate faptul ca o valuta nu are niciodota un raport fix cu o alta valuta, toata lumea cunoscand co valutele (valoarea lor) creste/scade pe parcursul timpului functie de economie (cerere si oferta).
Faptul ca acest risc s-a produs intr-o pondere mai mare decat a sperat reclamanti, nu inseamna ca nu era prevazut si constientizat de catre reclamanti. Cei doi imprumutati au prevazut si trebuiau sa prevada riscul intaririi CHF fata de Leu, pe care si l-au asumat, sperand ca acesta nu se va produce in considerarea celorlalte avantaje pe care le aducea creditul.
In ceea ce priveste invocarea impreviziunii, parata a aratat ca aceasta nu poate fi aplicata in prezenta cauza.
Clauzele contractuale incriminate de reclamant ce prevad rambursarea in moneda in care s-a acordat creditul, nu sunt nelegale/abuzive, ci constituie doar o aplicatie a principiului nominalismului monetar. Prin urmare nu este vorba despre o sarcina plasata nelegal/abuziv asupra consumatorului (debitorul), ci despre o consecinta fireasca a principiului nominalismului monetar, care inseamna in esenta ca, in cazul contractelor de imprumut a unei sume de bani, debitorul este obligat sa restituie aceeasi suma de bani in aceeasi valuta primita.
In al doilea rand, contractul supus analizei are in vedere un contract cu executare succesiva pe cand in cazul de fata executare contractului este dintr-o data.
Conform art. 1584 Cod civil obligatia principal a imprumutatului este aceea de a restitui la scadenta lucruri de acelasi gen, aceeasi cantitate si de aceeasi calitate, indifferent de eventuala sporire sau scadere a valorii lucrurilor dintre momentul incheierii contractului si acela al platii.
Prin urmare, intrucat creditul a fost acordat in moneda CHF, la scadenta trebuie restituita suma imprumutata in aceasi moneda, imdiferent de scaderea sau sporirea valorii monedei (principiul nominalismului monetar - consacrat expres de art 1578 Cod civil, si mentinut prin Noul cod civil in art. 2164).
Creditul in litigiu a fost acordat / tras efectiv in CHF, astfel incat si rambusarea sa se va face in moneda in care s-a acordat creditul(CHF), pe care imprumutatul o poate procura la libera sa alegere, fie de pe piata (alte banci/case de schimb) fie prin cumparare de la Banca imprumutatoare.
Prin formularea acestui petit, se urmareste tocmai modificarea contractului, desi clauzele care prevad obligativitatea rambusarii creditului nu sunt abuzive.
Mai mult decat atat, reclamanti, dupa trecerea unui interval de 8 ani au descoperit ca anumite clauze din contractul de credit ar fi abuzive, respectiv ca acestia nu trebuia sa restituie creditul in CHF, ci in Lei.
Parata apreciaza ca prezenta actiune este o dovada de rea-credinta a celor doi reclamanti si o incercare nefericita de a obtine o imbogatire fara justa cauza de vreme ce R.B. S.A. nu a facut altceva decat sa dea curs solicitarii celor doi reclamanti acordand, asa cum a aratat mai sus, creditul solicitat conform conditiilor solicitate de imprumutati prin Cerere de credit.
Fata de petitul 3 al reclamantilor prin care se solicita denominarea in moneda nationala a platilor, in principiul din regulamantul valutar conform carora pretul marfurilor sau valoarea serviciilor intre rezidenti se plateste in moneda nationala, sustine ca este nefondat:
La data incheierii contractului de credit era in vigoare Regulamentul BNR 4/2005 privind regimul valutar, iar acordarea de imprumuturi bancare in valuta de catre institutiile de credit rezidente catre clientii rezidenti ai acestora era permisa de lege, fiind incadrata in categoria operatiunilor de cont financiar, ce pot fi efectuate in mod liber, fie in moneda nationala, fie in valuta, derularea celor in valuta fiind conditionata de acordul de vointa al partilor (art.3.3), manifestat expres in speta de fata prin clauzele contractului.
Mai mult, considera ca petitul cererii de chemare in judecata excede dispozitiilor Legii nr. 193/2000, in conditiile in care actul normativ este aplicabil doar in raport cu clauzelor contractuale, clauze la care reclamantii nu au facut nicio referire (nu le-au indiat) si care la o simpla lecturare a contractului de credit si a actelor aditionale se poate constata in mod cert ca in continutul acestora nu exisa nicio clauza care sa oblige partile la conversia creditului dintr-o valuta in alta valuta.
A sustinut ca obiectul contractului il formeaza lucruri fungibile (de gen) si consumptibile potrivit naturii lor, imprumutatul devine proprietar si suporta riscurile (art. 1577 Cod civil), iar principala obligatie a imprumutatului este obligatia de restituire la scadenta lucruri de acelasi gen, in aceeasi cantitate si de aceeasi calitate (art. 1584 Cod civil), indiferent de eventuala sporire sau scadere a valorii lucrurilor dintre momentul incheierii contractului si acela al platii.
Fiind asadar o clauza care prevede obligatii legale esentiale ale reclamantilor, Legea nr. 193/2000 nu este aplicabila, astfel cum prevede expres art. 3 alin. 2 din aceasta lege, astfel ca instanta ar trebui sa retina inadmisibilitatea actiunii in constatare a caracterului abuziv introdusa in cauza.
In drept, parata a invocat dispozitiile art. 201 alin. 1 Cod procedura civila, art. 969, 970, 1169, art. 1584 Cod civil, OUG 174/2008, pct. II care modifica OG 21 / 1992, Legea 193/2000 si Anexa A la aceasta, OUG nr.50/2010, precum si toate textele de lege invocate pe calea prezentei. in probatiune, parata a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri si interogatoriul reclamantilor.
In cauza, instanta a administrat proba prin inscrisuri si interogatoriul reclamantilor.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele
In fapt, intre R.B. S.A., in calitate de banca, si sotii S.A.M. si S.M., in calitate de imprumutati, a intervenit Contractul de credit nr.RFI41045251780 din 10.06.2008, prin care banca a acordat un credit in valoarea de 28.616 CHF, din care 11.000 CHF a fost utilizat pentru achitarea facilitatii acordate prin contractul de credit nr.RF41044946244 din 01.04.2008, 616 CHF pentru achitarea comisionului de procesare si 17.000 CHF a fost utilizat pentru nevoi personale nenominalizate, ce a fost acordat pentru o perioada 360 luni (filele 15-21).
Avand in vedere prevederile art.95 din O.U.G. nr.50/2010, R.B. S.A, in calitate de creditor, a emis Actul aditional din 15.09.2010 la Contractul de credit nr.RFI41045251780 din 10.06.2008, prin care s-a hotarat, printre altele, o noua formula de calcul a ratei dobanzii, si anume marja bancii de 6,31% + indicele de referinta Libor la 6 luni (0,19% la acel moment) (f.24-28).
Referitor la modul de incheiere a Actului aditional, instanta retine urmatoarele:
Potrivit art. 95 (in forma in vigoare pana la 02.01.2011), „(1) Pentru contractele aflate in curs de derulare, creditorii au obligatia ca, in termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, sa asigure conformitatea contractului cu dispozitiile prezentei ordonante de urgenta. (2) Modificarea contractelor aflate in derulare se va face prin acte aditionale in termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.(3) Creditorul trebuie sa poata face dovada ca a depus toate diligentele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor aditionale.(...) (5) Nesemnarea de catre consumator a actelor aditionale prevazute la alin. (2) este considerata acceptare tacita.”
In speta, avand in vedere faptul ca reclamantii au recunoscut ca au intrat in posesia proiectului de act aditional in data de 14.09.2010, precum si imprejurarea ca acestia nu au refuzat in mod expres acest proiect de act aditional, tinand seama de dispozitiile art.95 alin.5 din OUG nr.50/2010 (in forma in vigoare pana la data de 02.01.2011), instanta apreciaza ca reclamantii au acceptat tacit actul aditional.
Drept pentru care, instanta nu va tine seama de argumentele reclamantilor privind lipsa consimtamantului acestora sau necomunicarea actului aditional potrivit dispozitiilor legale.
De asemenea, reclamantii nu au probat ca la incheierea actului aditional banca a avut un comportament „incorect, agresiv, prin constrangere si influenta nejustificata”.
In ceea ce priveste caracterul abuziv al clauzelor contractuale se retine ca reclamantii au solicitat, in temeiul dispozitiilor Legii nr. 193/2000 constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale:
- care prevad ca modul de calcul al dobanzii potrivit contractului de credit (art.3.2., art.3.7., art.11.4);
- care prevad perceperea unui comision de administrare (ar.3.14);
- care prevad ca obligatia ca plata sa se faca in moneda in care a fost acordat creditul;
- referitoare la cazurile de neindeplinire si, respectiv la dreptul bancii de a declara scadenta/exigibilitatea anticipata a creditului (art.8);
- care prevad ca modul de calcul al dobanzii potrivit Actului aditional (art.I alin.1)
Potrivit dispozitiilor art. 2 din Legea nr. 193/2000 (in vigoare la momentul incheierii contractului de credit) „ Art. 2. - (1) Prin consu
Rectificare carnet de munca. Dispozitii legale - Sentinta civila nr. 651/LM din data de 13.03.2014
Divort. Exerxitarea autoritatii parintesti - Decizie nr. 503/A din data de 25.09.2014
Atribuire folosinta imobil. O.P. - conditii de admisibilitate - Decizie nr. 404/A din data de 18.07.2014
Rezolutie antecontract de vanzare cumparare - Decizie nr. 607/R din data de 24.11.2014
trafic de droguri - Sentinta penala nr. 9 din data de 22.01.2014
Acordul de recunoa?tere a vinova?iei incheiat de procurorul militar cu inculpatul cercetat pentru savar?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante prev. de art.336 alin.1 C.pen. Amanarea aplicarii pedepsei - Sentinta penala nr. 8 din data de 16.02.2016
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 1230/Ap din data de 30.06.2017
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 771/Ap din data de 04.05.2017
Insolventa. Anulare acte frauduloase. - Sentinta civila nr. 510/Ap din data de 22.04.2017
Contractele individuale de munca incheiate intre persoane fizice in calitate de experti desemnati si persoane juridice in derularea unor proiecte POSDRU finantate din Fondul Social European au natura unor contracte atipice de munca - Sentinta civila nr. 496/A din data de 16.04.2017
Insolventa. Art. 72 din Legea nr. 85/2014. Respingerea cererii de deschiderea procedurii insolventei formulata impotriva garantului ipotecar. Solidaritatea nu se prezuma potrivit art. 1034-1056 Cod civil. - Sentinta civila nr. 473/Ap din data de 16.03.2017
EXPROPRIERE. Art. 26 din Legea nr. 33/1994. Stabilirea valorii despagubirii. Metoda comparatiei directe. Alegerea comparabilei cu cea mai mica ajustare, cu caracteristicile cele mai asemanatoare cu terenul in litigiu. - Sentinta civila nr. 336/AP din data de 23.02.2017
Expropriere. Reglementand dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 35 ca „daca bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate in termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, - Sentinta civila nr. 71/Ap din data de 19.01.2017
Solicitare de sesizare a Curtii de Justi?ie a Uniunii Europene cu o intrebare preliminara, in temeiul dispozitiilor art. 276 din Tratatul privind func?ionarea Uniunii Europene. - Hotarare nr. 56/CP din data de 05.07.2017
Aplicarea unei pedepse mai reduse decat cea mentionata in acordul de recunoastere a vinovatiei. - Sentinta penala nr. 107/Ap din data de 14.02.2017
Legatura de cauzalitate intre fapta inculpatului si rezultatul produs. - Sentinta penala nr. 209/Ap din data de 17.03.2017
Reprezentarea succesorala in materia Legii nr. 10/2001. Amenajari de utilitate publica ulterioare notificarii, fara existenta unei autorizatii de constructie. - Decizie nr. 1500/Ap din data de 01.10.2016
Actiune in revendicare inadmisibila in conditiile in care s-a uzat de dispozitiile Legii nr. 10/2001. Imobil revendicat achizitionat in baza Legii nr. 112/1995. Securitatea raporturilor juridice. - Decizie nr. 1033/Ap din data de 15.07.2016
Obligatia de despagubire a A.A.A.S. –art 32 ind. 4 din O.U.G. nr. 88/1997. Contracte incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 137/2002. - Decizie nr. 295/Ap din data de 23.02.2016
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 25 iunie 2015 sub nr.77958/299/2015, reclamantii S.A.M. si S.M., prin avocat P.E.M., au chemat in judecata pe parata R.B. SA, solicitand sa se constate existenta clauzelor abuzive cuprinse in Contractul de Credit nr RFS41045251780/10.06.2008 incheiata intre reclamantii si parata, deci nulitatea absoluta a acestora si eliminarea lor din contractul de credit, dupa cum urmeaza:
- art. 3.2 din contract, clauza prin care banca decide in locul clientului forma de dobanda aplicabila contractului de credit;
- art 3.7, clauza referitoare la modificarea ratei anuale a dobanzii „in functie de evolutia pietei financiare sau de politica de creditare a Bancii”;
- art. 3.14 clauza care se refera la comisionul de administrare datorat de catre reclamanti in calitate de imprumutati lunar, in procent de 0.15% ce se calculeaza prin aplicarea procentului la soldul creditului;
- art. 8 clauzele care se refera la scadenta anticipata;
- art. 11.4 clauza prin care banca este autorizata sa modifice valoarea ratelor de credit si valoarea dobanzii curente in mod unilateral si in lipsa unui Act Aditional.
Reclamantii au solicitat sa se constatate faptul ca parata a majorat in mod abuziv si unilateral pe parcursul derularii contractului de credit marja fixa stabilita in contractul initial de 2,48 % in 6,31% cat a fost prevazuta in actul aditional implementat fara acordul reclamantilor, iar fata de acest aspect, au solicitat obligarea bancii sa recalculeze retroactiv dobanda cu respectarea art. 93 lit. g pct. 1 din OUG nr. 21/1992 in forma existenta la data modificarii marjei, in functie de indicele de referinta al bancii pentru creditul ipotecar si sa o mentina pe toata perioada contractuala (indicele Libor CHF la 6 iuni era de 2,890). Reclamantii au mai solicitat obligarea paratei la restituirea in CHF a sumelor incasate ca urmare a majorarii nelegale si abuzive a marjei fixe si respectiv a dobanzii, calculat de la data formularii notificarii 20.09.2010 si pana la data aplicarii hotararii definitive de catre banca. De asemenea, reclamantii au solicitat sa se constate: nulitatea absoluta a Actului Aditional din 2010 privind implementarea prevederilor OUG nr 50/2010 atat pentru lipsa consimtamantului reclamantilor, respectiv nesemnarea acestuia, cat si pentru necomunicarea acestuia conform prevederilor legale; caracterul abuziv si nulitatea absoluta a prevederilor din Actul aditional din data de 15.09.2010 prin care marja bancii a fost majorata la 6,31 puncte procentuale (de la 2,48 %) iar rata dobanzii curente la 6,5% cu obligarea bancii de a reveni la marja de 2,48 puncte procentuale/an; ca majorarea de catre banca a marjei din actul aditional a fost si este o practica comerciala abuziva conform Legii nr. 193/2000 si incorecta, agresiva, prin constrangere si influenta nejustificata potrivit prevederilor art. 8 si 9 lit. c) din Legea nr. 363/2007. Reclamantii au solicitat instantei sa dispuna: obligarea paratei sa restituie comisionul de administrare in procent de 0,15% incasat de la data semnarii contractului de credit si pana la eliminarea acestuia din contract, in moneda in care a fost achitat, adica CHF; obligarea paratei la plata dobanzii legale calculata la sumele reprezentand comision administrare, incepand cu data efectuarii platilor si pana la restituirea efectiva si integrala a acestor sume; obligarea paratei sa stabilizeze cursul de schimb CHF/LEU pentru calculul fiecarei rate datorate de reclamanti la cursul CHF/LEU valabil la data incheierii contractului de credit (10.06.2008 - curs CHF- 2,2746 LEI) incepand cu data primei rate si pana la finalizarea raporturilor contractuale intre parti, cu consecinta restituirii sumelor incasate in plus cu ocazia platii ficarei rate in parte; obligarea bancii de a efectua conversia in lei a creditului la cursul de schimb LEU/ CHF reglementat de BNR pentru data de 10.06.2008, a imprumutului acordat in baza contractului de credit nr. RFI141045251780/10.06.2008, precum si a tuturor costurilor (accesoriilor) acelui imprumut; obligarea paratelor la intocmirea unui nou plan de rambursare credit ca urmare a inlaturarii clauzelor abuzive din conventia de credit si din actul aditional; obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces reprezentand onorariu de avocat.
In motivarea cererii, reclamantii au aratat ca, in fapt, acestia au incheiat cu parata SC R.B. SA, prin Agentia Corvinul un Contract de Credit nr. RFH41045251780/10.06.2008 prin care le-a fost acordata suma de 28.616 CHF pentru o perioada de 360 luni cu o dobanda initiala fixa in primul an de creditare de 5,5 % pe an, rata care va ramane fixa pana la data primei aniversari a creditului, conform art. 3.6 din contract. Pentru urmatorii ani de credit, reclamantii aveau posibilitatea sa opteze, la fiecare data de aniversare a creditului pentru una din variantele de dobanda aniversara: dobanda aniversara fixa pentru un an de creditare, dobanda aniversara fixa pentru trei ani de creditare si dobanda aniversara revizuibila pentru un an de creditare, conform art.3 Costuri, pct 3.1 din contract.
Dupa primul an de creditare, la prima aniversare, mai exact la data de 11.07.2009, reclamantii au fost instiintati ca marja bancii este de 4 puncte procentuale (majorata de la 2,48 pp/an) si a fost determinata luand in considerare toate cheltuielile operationale si riscul de credit al bancii. De asemenea, reclamantii au fost informati ca banca a decis stabilirea unui nivel al dobanzii revizuibile inferior celui rezultat din formula prezentata in notificare, ajustand dobanda revizuibila la valoarea de 6.5%, reducere care va fi practicata pana la o data ulterioara ce urmeaza a le fi adusa la cunostinta. Tot prin aceea notificare se arata si faptul ca valoarea comisionului lunar de administrare credit ramane neschimbata, adica de 0,15% , aplicabil lunar la soldul total al creditului.
In data de 14.09.2010, ca urmare a intrarii in vigoare a OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, reclamantii au primit in posta o notificare prin care li se aduce la cunstiinta faptul ca sunt invitati sa semneze un act aditional care va reglementa in principal valoarea comisionului de rambursare anticipata, precum si exprimarea explicita a formulei de calcul a ratei dobanzii, (dupa 2 ani de contract).
Fata de acest aspect, imediat ziua urmatoare, in 15.09.2010 reclamantii s-au prezentat la sediul bancii din Hunedoara, unde se afla Agentia Corvinul a paratei si au solicitat Actul aditional la contractul de credit insa angajatul bancii le-a spus ca nu este necesara semnarea acestui act adtional, intrucat dobanda va ramane aceeasi si ca prevederile O.U.G. nr. 50/2010 se vor implemeta in mod automat. In data de 16.09.2010 s-au prezentat din nou la sediul bancii si au cerut in mod expres actul aditional la contractul de credit si dupa mai multe momente de ezitare, acesta le-a fost totusi remis, dupa ce a fost completat cu pixul de catre insp. Mariana Vasile la valoarea dobanzii si a marjei.
Dupa lecturarea acestui act aditional, reclamantii au observat ca acesta nu este numerotat, nu este datat, nu este semnat si stampilat si nici macar nu i s-a cerut semnarea acestuia, de fiecare data spunandu-li-se ca se va implementa in mod unilateral de catre banca, indiferent daca suntem sau nu de acord cu modificarile aduse.
In data de 20.09.2010 reclamantii au inregistrat la sediul bancii o notificare prin care si-au exprimat nemultumirea fata de marja fixa a bancii care a fost majorata la 6,31 puncte procentuale si de asemenea, au aratat ca nu sunt de acord cu incasarea de catre banca a comisionului de administrare in valoare de 0,15%, iar fata de acest aspect au solicitat anularea acestuia. In sustinerea acestei solicitari, au aratat faptul ca, in cuprinsul notificarii efectuata de catre banca la prima aniversare a creditului, „marja bancii este de 4 pp/an si a fost determinata luand in calcul toate cheltuielile operationale si riscul de credit a bancii” , motiv pentru care incasarea comisionului de administrare in procent de 0,15% lunar nu este justificata de catre banca in niciun fel, avand caracter abuziv.
De asemenea, reclamantii au aratat ca doresc sa primeasca de doua ori pe an modificarile ale ratei dobanzii, ca nu sunt de acord ca in cazul rambursarii anticipate prima rata lunara sa ramana neschimbata si au solicitat in mod expres sa li se arate care este formula de calcul al DAE in Actul Aditional.
Banca a inteles sa nu raspunda solicitarilor reclamantilor.
La data de 22.02.2011, reclamantii au primit o noua notificare prin care li se aduce la cunostinta faptul ca la data de 31.12.2010 valoarea Libor CHF 6 luni a crescut de la 0,19% la 0,24%, dar ca banca va mentine valoarea de 0,19% ca apoi, la data de 26.08.2011 sa-i informeze ca indicele Libor 6 luni a crescut la 0,24 % iar ca rata dobanzii aferenta creditului va fi de 6,50%.
La data de 23.07.2012 li se arata ca valoarea indicelui Libor CHF 6 luni a crescut de la valoarea de 0,10% la valoarea de 0,18% si incepand cu data de 02.07.2012 rata dobanzii este de 6,44 % ca apoi la data de 12.02.2015 sa li se comunice ca „incepand cu 31.12.2014 rata dobanzii aferenta creditului a devenit 6,250% ” ca apoi sa fie stabilita la 5,7454%.
Reclamantii au solicitat bancii renuntarea la perceperea comisionului de administrare de 0,15% calculat prin aplicarea procentului la sold, in fiecare luna, in baza clauzei de la pct 3.1 ari. 3 Costuri: „incepand cu al doilea an de creditare in functie de politica de creditare a bancii, evolutia pietei de credit sau de serviciul datoriei imprumutatului, banca poate renunta la incasarea comisionului de administrare pentru anul de creditare in curs”. Banca insa nu a dat curs cererii formulate de catre reclamanti, desi au fost buni platnici, nu au inregistrat restante la plata ratelor, rambursarea creditului fiind o prioritate pentru familia acestora, desi le-a fost foarte greu.
In ce priveste actul aditional care alinia contractul de credit la prevederile OUG nr. 50/2010, reclamantii au aratat ca, acesta nu le-a fost comunicat decat dupa solicitarea lor expresa si prezentarea la banca. Potrivit art. 44 din OUG nr 50/2010 “Orice notificare pe care creditorul o face consumatorului trebuie sa fie semnata, datata si cu numar de inregistrare. Orice notificare ce nu contine aceste minime informatii este considerata nula de drept”. Ori, actul aditional care le-a fost remis la data de 16.09.2010 nu are numar de inregistrare, nu este datat si nici semnat. De altfel, chiar si mentiunile obligatorii cum ar fi numele bancii, a agentiei si a reclamantilor lipsesc din acest act aditional, in unele locuri fiind completat cu pixul.
Fata de acest aspect, din moment ce banca parata nu a informat imprumutatii, in speta reclamantii, in legatura cu modifcarile ce vor fi aduse contractului de credit aflat in derulare si din moment ce reclamantii nu si-au dat acordul prin semnatura, considera ca acel act aditional este lovit de nulitate absoluta, fiind implementat de catre parata in mod abuziv si unilateral.
In ce priveste contractul de credit, reclamantii au invederat ca acesta le-a fost prezentat in forma sa finala doar in momentul semnarii acestuia, fara a li se acorda anticipat posibilitatea de a-l studia, fara a li se explica de catre consultantii bancari continutul acestuia, respectiv continutul si efectul clauzelor abuzive, inainte de semnare si fara posibilitatea negocierii acestora, banca profitand astfel de pozitia sa de superioritate pe care o are in cadrul raporturilor juridice si de starea acestora de nevoie, impunand clauzele contractuale in profitul ei si in defavoarea consumatorilor.
Nici pana in acest moment banca nu a negociat clauzele contractului cu reclamantii, neexistand niciun proces-verbal de negociere anexat contractului de credit (printr-o anexa) asa cum prevad in mod imperativ disp legii in cazul contractelor de adeziune, sarcina probei privind negocierea prealabila revenind bancii potrivit art. 4 alin 3 din Legea nr. 193/2000.
Au solicitat sa se constate abuziva clauza prin care dobanda poate varia prin majorarea marjei fiind incalcat art 14.93 alin 1 pct. 2 lit g) si h) din OG nr. 21/1992, incepand cu data de 02.07.2009.
In motivare reclamantii au invocaz si Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.321 din 11.10.2011.
Alaturi de dispozitiile art.969, art.970 si art.948 C. civil, reclamantii au solicitat sa se aiba in vedere si dispozitiile prevazute de Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori. Astfel, potrivit art.14 din textul legal indicat, consumatorii prejudiciati prin contractele care au fost incheiate cu incalcarea prevederilor legii au dreptul de a se adresa instantelor judecatoresti. Astfel incheierea unui contract cu incalcarea prev. Legii nr.193/2000, face ca acel contract sa aiba o cauza ilicita, ceea ce atrage nulitatea absoluta a clauzelor neconforme cu legea.
In ce priveste constatarea clauzelor abuzive din contractul de credit enumerate in petitul cererii de chemare in judecata a caror nulitate reclamantii au solicitat sa fie constatate, raportat la considerentele de drept dezvoltate anterior, reclamantii au reiterat ca , in momentul in care au incheiat acest contract de credit bancar, au fost pe pozitie de inegalitate in raport cu banca, intrucat contractul incheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse in acesta fiind prestabilite de catre banca si nu au avut posibilitatea de a modifica sau inlatura vreuna din clauzele acestui contract, intregul act juridic fiindu-le impus in aceea forma. Aceeasi conduita a avut-o banca si in ce priveste actul aditional la contractul de credit, care a modificat ulterior contractul.
In ce priveste constatarea abuziva a art. 3.2, 3.7 si 11.4 din contract, au solicitat sa se constate ca acestea sunt abuzive, instanta de judecata este obligata a evalua natura unei clauze abuzie nu doar raportandu-se la redactarea gramaticala a clauzei, ci ceea ce intereseaza este intelegerea fundamentului ei economic de catre un consumator mediu avizat si de catre consumatorul individual care invoca pretinsul caracter abuziv al clauzei. Fata de acest aspect, s-a aratat ca, in speta, clauzele referitoare la dobanda, nu expun in mod transparent functionarea concreta a modului de variatie a dobanzii, in asa fel incat consumatorul sa poata sa evalueze, pe baza unor criterii clare si inteligibile, consecintele economice potentiale care rezulta din aceste clauze, in ceea ce il priveste.
Clauza prev de art. 3.7 este confuza si echivoca in conditiile in care se stabileste ca dobanda se modifica in mod unilateral, in functie de evolutia pietei finaciare sau de politica de creditare a bancii, (care sunt aceste politici?), fara a fi precizate elementele care permit bancii dreptul de a modifica unilateral dobanda, respectiv, fara sa fie indicat un indice de referinta clar in functie de care variaza dobanda. In acest sens sunt si disp art. 9 ind 3 lit. (g) si (h) din O.G. nr. 21/1992.
In ce priveste clauza prev de art. 11.4, reclamantii considera ca si aceasta clauza este abuziva, din perspectiva art 4 alin 1 din Lg nr 193/2000, fiind indeplinita conditia de a nu fi negociata cat si conditia producerii unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, avand in vedere ca datorita modului in care este formulata, fara particularizarea situatiei in care opereaza, fara raportare la elemnte obiective si fara indicarea vreunui criteriu care sa-i dea bancii acest drept, lasand practic la libera apreciere majorarea taxelor si comisioanelor, aceasta clauza este de natura sa creeze un avantaj doar in favoarea paratei.
Clauza prevazuta de art. 3.2 este si ea abuziva, intrucat, in ipoteza in care consumatorul nu-si exercita optiunea in termenul si modalitatea mentionate (semnarea unui act aditional) banca este autorizata (de la sine putere) a aplica contractului in curs un anumit tip de dobanda si, mai mult decat atat, fara a preciza cuantumul acesteia ori modalitatea de calcul. Aceasta posibilitatea echivaleaza cu modificarea unilaterala din partea bancii a clauzelor fara consimtamaotul partilor.
In ce priveste art. 3.14 referitor la comisionul de administrare, au aratat ca din modul de redactare a acestei clauze contractuale, acest comision instituie practic o alta dobanda, care in contractul de credit nu este mentionata la rubrica aferenta ci la rubrica comisioane.
Acest comision apare prin cuantumul sau ca fiind nejustificat si disproportionat de vreme ce pentru acest cost nu este explicata nicio conditie sau situatie ca ii impune ca necesar, nu este determinat si nici determinabil in raport cu anumiti factori de piata, afirmandu-se generic ca acest comision se datoreaza de catre client pentru „monitorizarea de catre banca a utilizarii/rambursarii creditului, precum si a indeplinirii oricaror alte obligatii asumate de acesta.”
Ori, este evident ca perceperea de catre banca a unei sume de bani consistente lunar, necauzata de o necesitatea obiectiva, naste dubiu in ce priveste justificarea sa, care trebuie interpretat in favoarea consumatorului, potrivit art. 1 alin 1-3 din Lg 193/2000, fiind dobanda mascata.
Desi acest tip de comision este permis de legislatia noastra, in acest caz, acest comision nu este justificat, nu reflecta costul real al operatiunii de administrare, nu este rezonabil si transparent, nu respecta principiul bunei-credinte si al echitatii iar pentru acest motiv reclamantii apreciaza ca este lovit de nulitate absoluta, prin prisma lipsei cauzei.
In ce priveste art. 8 din contract referitor la scadenta anticipata, s-a aratat ca acesta clauza este abuziva, intrucat confera bancii in mod discretionar dreptul exclusiv de a declara scadent anticipat creditul si de a obliga clientul, sa suporte costuri suplimentare, lucru care nu poate fi primit.
In ce priveste pct 2 din actiune, potrivit art 3.1 din contractul de credit, pentru creditul acordat, imprumutatul datoreaza bancii pentru primul an de creditare, o dobanda initiala fixa.
In contractul de credit inital, la data semnarii, a fost prevazuta in sarcina reclamantilor o dobanda curenta de 5,5% pe an (art. 3.6 din contract) fara insa a se preciza formula de calcul a dobanzii si elementele componente ale acesteia.
Odata cu intrarea in vigoare a OUG nr. 50/2010, in legislatie s-a consacrat in mod expres care este formula de calcul a dobanzii, iar calculul acesteia porneste de la indicele de referinta, in speta Libor la care se adauga marja fixa a bancii, stabilita in contractul initial.
In ce priveste aceasta marja fixa, aceasta se determina in functie de prevederile contractului initial incheiat intre parti. Desi in contract nu s-au prevazut elementele componente ale dobanzii, la incheieirea contractului s-a avut in vedere marja bancii de 2.48 % in conditiile in care dobanda a fost stabilita la 5,5%, iar indicele Libor CHF la 6 luni la data incheierii contractului era de 3,0233% (5,5 % - 3,0233% = 2,48%)
Desi nu exista o clauza contractuala care sa stabileasca marja fixa a bancii de 2,48% nu poate duce la concluzia ca o atare marja nu a intrat in componenta dobanzii perceputa de catre parata la momentul incheierii contractului, din moment ce acest element este motivul determinant pentru banca la incheierea contractului de credit, reprezentand profitul si costurile bancii.
Prin neprecizarea marjei fixe in contractul de credit, nu se poate intelege ca banca a decis sa nu adauge o marja fixa partii variabile a dobanzii, ci prevede art. 37 din OUG nr. 50/2008 trebuie interpretate in sensul ca marja fixa, care se adauga indicelui de referinta, se determina plecand de la nivelul dobanzii practicat la momentul incheierii contractului, in conditiile in care intre parti nu a intevenit un act aditional semnat de ambele parti prin care sa fie convenita o alta marja fixa.
Asadar, intentia partilor a fost in sensul stabilirii unei marje fixe in cuantum de 2.48 % in conditiile in care dobanda curenta precizata in contract a fost de 5,5% iar aceasta dobanda cuprindea si marja bancii, ca element determinant pentru incheierea oricarui contract de credit.
In ce priveste capatul de cerere privind stabilizarea cursului de schimb CHF/LEU la cel de la momentul semnarii contractului de credit, curs care sa fie mentinut pe toata perioada derularii contractului, reclamantii au invederat urmatoarele:
La momentul incheierii contractului de credit in cauza, 10.08.2008, raportat la circumstantele economice de la acel moment precum si la capacitatea acestora de intelegere a clauzelor contractuale si a implicatiilor acestora pe termen lung, contractarea unui credit in CHF se prefigura a fi cea mai avantajoasa alternativa la un credit in lei sau in euro, acest aspect constituind motivul determinant in vederea perfectarii centratului.
Astfel, reclamantii s-au obligat sa returneze creditul contractat la termenele si cuantumul stipulate in contract, avand ca premiza cursul valutar al CHF de la aceea data (2,2748 tei) insa pe parcursul derularii contractului acesta s-a dublat cu consecinte grave asupra capacitatii acestora de a-si mai indeplini obligatiile contractuale.
Cresterea accelerata a valorii CHF fata de moneda nationala cu implicatii negative directe asupra costurilor imprumutului ce se rasfrang asupra ratelor au determinat o schimbare a conditiilor contractuale avute in vedere la data contractarii creditului si, in consecinta, incumba in sarcina reclamantilor obligatii vadit disproportionate fata de cele in considerarea carora reclamantii le-au exprimat vointa de a ma angaja juridic.
Avand in vedere pozitiile de inegalitate de pe care actioneaza partile si in vederea asigurarii unei angajari in deplina cunostinta de cauza a consumatorului in contractele de credit, este instituita in sarcina operatorului economic - banca, care are o pozitie dominanta in raport cu consumatorul, obligatia informarii in mod complet, corect si precis a celui din urma cu privire la aspectele esentiale ale produsului/serviciului oferit (asa cum se prevede aceasta obligatie in dispozitiileart.18 din OG. nr.21/1992) si implicit cu privire la implicatiile indatorarii si la riscurile reprezentate de volatilitatatea cursului valutar astfel cum reiese din OUGnr.50/2010.
De asemenea, in cazul serviciilor financiare, operatorii economici sunt obligati sa ofere consumatorilor informatii complete, corecte si precise asupra drepturilor si obligatiilor ce le revin. Aceste obligatii legale instituite in sarcina operatorilor economici, cu precadere a operatorilor economici din domeniul financiar-bancar sunt menite sa protejeze interesele consumatorilor care sunt expusi riscului ridicat de prejudiciere a drepturilor si intereselor legitime prin contractarea unor servicii/produse in lipsa unei informari reale cu privire ia acestea, si. pe cale de consecinta, evitarea unor astfel de situatii.
Omisiunea bancilor de a informa consumatorul asupra riscului de hiper - valorizare a CHF, fenomen previzibil pentru expertii financiari ce activeaza in cadrul acestora, dat fiind faptul ca CHF este o moneda instabila iar la momentul incheierii contractului aceasta era la un minim istoric, cresterea valorii fata de moneda nationala fiind inevitabila, constituie o incalcare a obligatiei de consiliere, sever sanctionat in dreptul european si national intrucat este de natura sa angajeze din punct de vedere juridic un consumator plecand de la o imagine deformata a intinderii drepturilor si obligatiilor asumate.
Hiper - valorizarea CHF constituie un eveniment imprevizibil, viitor si incert raportat la puterea de intelegere a consumatorului, intrucat acesta nu are cunostinte de specialitate in domeniul financiar bancar care sa-i permita anticiparea unei cresteri accelerate a cursului de schimb si, in consecinta, asumarea in cunostinta de cauza a riscului valutar.
Intrucat s-au schimbat imprejurarile avute in vedere de catre reclamantii la momentul incheierii contractului si, pe cale de consecinta, efectele actului juridic au ajuns sa fie alteie decat cele pe care partile au inteles sa le stabileasca, considera ca se impune revizuirea efectelor contractului in temeiul teoriei impreviziunii care odata cu intrarea in vigoare Noului Cod Civil beneficiaza de o reglementare cu caracter general, reglementare care constituie o transpunere legislativa a solutiilor conturate in practica. Luand in considerare ca noua reglementare consacra ca solutie legislativa una dintre solutiile date in jurisprudenta, in considerarea imperativului de a avea o practica judiciara previzibila, se poate da solutia statuata in Noul Cod Civil fara a se putea reprosa ca s-ar atribui efect retroactiv legii noi. In sensul admiterii teoriei impreviziunii a statuat CSJ in decizia nr.21/1994 privind revizuirea clauzei referitoare la pret intr-un contract cu executare succesiva.
De asemenea, reclamantii au subliniat faptul ca nu au cunostinte de specialitate in domeniul financiar - bancar care sa le fi permis anticiparea unei devalorizari vadite a leului fata de CHF, revizuirea efectelor contractului corespunde acordului de vointa al partilor intrucat hiper - valorizarea CHF deturneaza contractul de la scopul in vederea caruia fost incheiat si executarea acestuia in contextul actual nu mai corespunde vointei concordante a partilor.
De asemenea, efectuarea platilor in valuta la acest curs ridicat determina o onerozitate excesiva fata de obligatia asumata, fapt contrar principiului echitatii si bunei credinte care trebuie sa guverneze executarea contractului.
Acest dezechilibru este dat de suportarea in intregime a riscului valutar de catre reclamantii, risc valutar care nu este reglementat in nici un fel in contract, obligatia de a rambursa creditul in moneda CHF, indiferent de evolutia paritatii acestei monede straine cu moneda nationala, ducand la un efort financiar enorm din partea reclamantilor platind o rata lunara ce reprezinta in lei mai mult decat dubla in prezent, fata de data incheierii contractului de credit.
Avand in vedere o astfel de situatie de inferioritate, Directiva 93/13 obliga statele membre sa prevada un mecanism care sa asigure ca orice clauza contractuala care nu a facut obiectul unei negocieri individuale sa poata fi controlata pentru aprecierea eventualului sau caracter abuziv.
In acest cadru, instanta nationala trebuie sa stabileasca, tinand cont de criteriile prevazute la articolul 3 aliniatul 1 si articolul 5 din Directiva 93/13 daca, avand in vedere imprejurarile proprii ale spetei, o astfel de clauza indeplineste criteriile bunei-credinte, echilibrului si transparentei prevazute de aceasta directiva (Invitel, C-472/10, RWE Vertrieb, C-92/11).
Reclamantii solicita conversia creditului din CHF in LEI avand in vedere aspectele de mai sus, instabilitatea acestei monedei CHF si stabilitatea LEU dar si pentru faptul ca banca, in mod intentionat a dus o politica agresiva de acordare a creditelor in CHF, oferind informatii inselatoare, impotriva bunei practici ca aceasta moneda CHF este stabila.
Inexistenta informarii este evidenta prin faptul ca banca ca si profesionist nu a adus la cunostinta reclamantilor cursului valutar al francului elvetian pe perioadele anterioare contractarii creditului.
Or, este foarte dar ca banca a avut cunostinta despre fluctuatia foarte mare a acestei monede straine in raport cu moneda nationala, de caracterul ei valutar instabil dar nu a informat de posibilitatea revenirii acesteia la o valoare ca ceea anterioara incheierii creditului cu consecinta inevitabila a cresterii costului creditului.
Practic, prin faptul ca in politica sa bancara, parata a hotarat sa acorde credite in franci elvetieni incepand cu anul 2006, moneda straina ce se afla la o paritate scazuta fata de moneda nationala la acel moment dat dar care avea antecedente in privinta cresterii acestei paritati, a reprezentat un mecanism de captatie a consumatorilor atrasi de conditiile facile de creditare dar care in mod real nu ar fi contractat un atare credit daca ar fi fost informatii de instabilitatea valutara a acestei monede straine sau ar fi contractat un atare credit daca in contract s-ar fi prevazut ca riscul valutar va fi suportat echitabil de ambele parti.
In speta, cu puterea evidentei se constata ca obligatia reclamantii a devenit excesiv de oneroasa - cumpararea monedei CHF cu lei romanesti la o valoare mai mare de peste 100 % decat la data incheierii contractului de credit din cauza unei schimbari exceptionale a imprejurarilor - moneda CHF a avut o apreciere radicala fata de moneda nationala, LEU-ul, prin mecanismul schimbului valutar necesar platii creditului, aspect ce face vadit injusta obligarea reclamantii ia executarea obligatiei in continuare in aceasta modalitate deoarece: aceasta imprejurare a intervenit dupa incheierea contractului; schimbarea imprejurarilor si intinderea lor nu au putut fi prevazute in mod rezonabil de noi prin prisma notiunii de consumator mediu si normal informat si in lipsa unei informari obiective din partea bancii; reclamantii nu si-au asumat riscul schimbarii imprejurarilor intrucat in contract nu este mentionat nimic in privinta riscului valutar motiv pentru care este necesara adaptarea contractului ca solutie ia aceasta impreviziune si ca solutie la restabilire a echilibrului real dat de necesitatea egalitatii dintre partile contractante in ipoteza existentei unei clauze abuzive si inlaturarii ei din contract.
In concluzie, conform principiului bunei-credinte, un risc in derularea unei conventii trebuie asumat de fiecare parte si trebuie sa fie suportat in acelasi mod, ori, in situatia de fata, toate riscurile sunt suportate de catre reclamanti. De asemenea, reclamantii, in calitate de imprumutati, si-au asumat o serie de riscuri pe toata perioada derularii contractului, care nu sunt suportate de banca.
Astfel, in cazul constatarii unor clauze abuzive intr-un contract, sanctiunea este nulitatea absoluta si eliminarea acestora din contractul de credit avand in vedere ca acesta se poate derula in continuare si fara acestea.
Din punct de vedere juridic, efectul constatarii nulitatii clauzelor contractuale care reglementeaza clauze abuzive consta in desfiintarea retroactiva a acestora iar daca clauza contractuala declarata nula si-a produs efectele total sau partial, tot ce s-a executat in temeiul acesteia se impune a fi restituit integral conform principiului restituito in iniegrum.
Cu alte cuvinte, in situatia in care obligatia de plata a fost desfiintata dar piata a fost efectuata, ea nu este valabil facuta fiind lipsita de cauza.
In speta, reclamantii au facut o plata nedatorata care se impune a fi restituita iar o apreciere contrara din partea instantei de judecata ar avea ca efect privarea reclamantilor de un bun al acestora.
In ce priveste dobanda legala pe care reclamantii o solicita paratei raportat la suma reprezentand comision de administrare, se apreciaza ca, fiind vorba de o suma de bani, lipsa de folosinta a acesteia le-a provocat un prejudicu ce se impune a ne fi returnat de la momentul incheierii contractului si pana la data restituirii efective, calculat pe fiecare suma in parte.
Nu in ultimul rand, reclamantii solicita obligarea paratelor la intocmirea unui nou plan de rambursare credit ca urmare a inlaturarii clauzelor abuzive din conventia de credit.
In probatiune, reclamantii au solicitat administrarea probei cu inscrisuri.
In data de 24.07.2015, reclamantii au depus cerere precizatoare.
In data de 04.11.2015, parata R.B. S.A. a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea cererii, ca neintemeiata.
In aparare, parata a aratat ca, in esenta, intre Banca si reclamantii S.A.M. si S.M. a fost incheiata o facilitate de credit in anul 2008.
Astfel, in anul 2008 partile au semnat contractul de credit nr. RFI141045251780 prin care reclamantilor le-a fost acordata o facilitate de credit in cuantum de 28.616 CHF pentru o perioada de 360 luni. Reclamantii au optat pentru un produs bancar in CHF avand o dobanda fixa in primul an de creditare, urmand ca la fiecare data de aniversare a creditului, clienta sa poate opta pentru una dintre cele trei variante de dobanda convenite de parti conform art. 3 din Contractul de credit.
La data acordarii creditului rata dobanzii a fost de 5,5% pe an.
Incepand cu data de 10.09.2010 clienti au fost invitati la unitatile bancii pentru a consulta/semna actul aditional care modifica prevederile contractului de credit conform dispozitiilor OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.
Conform prevederilor OUG nr. 50/2010, art. 37, Banca a fost obligata sa prezinte clientilor o formula de calcul a dobanzii, „raportata la fluctuatiile indicilor de referinta EURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata dobanzii de referinta a BNR, in functie de valuta creditului, la care creditorul poate adauga o anumita marja, fixa pe toata perioada derularii creditului”.
In acest sens, Banca a respectat prevederile OUG nr. 50/2010 si a modificat contractul de credit in discutie, exprimand dobanda in functie de LIBOR 6 luni 0,19% si aplicand marja de 6,21%.
A precizat ca, marja bancii a fost determinata astfel incat valoarea dobanzii datorata de imprumutati bancii, in momentul aplicarii noilor prevederi legale, sa se mentina nemodificata.
Reclamantii nu au denuntat aplicarea OUG 50/2010 si nu au semnat Actul Aditional intocmit de banca in conformitate cu prevederile OUG 50/2010, astfel ca actul aditional la contractul de credit al clientilor a fost considerat acceptat tacit de catre acestia si a produs efecte, in conformitate cu termenii in care a fost formulat, intrucat nici consumatorul si nici banca nu a notificat cealalta parte in sens contrar, in termen de 60 de zile, calculat de la data de 02.01.2011.
A mentionat ca la data de 31.12.2014, pentru creditul acordat banca a calculat o dobanda raportat la un indice de referinta negativ, respectiv -0,0100 %, - 0,5146 % si - 0,7200 %.
A precizat si faptul ca incepand cu 30 iunie 2011 banca si-a diminuat marja de la 6,2100% la 6,1600 %.
Ca urmare, la data formularii cererii de chemare in judecata dobanda perceputa de banca reclamantilor este exprimata in functie de indicele Libor la 6 luni + marja bancii.
A precizat faptul ca reclamantii au contractat creditul inainte de intrarea in vigoare a prevederilor O.U.G. nr. 50/2010, si ca la momentul semnarii Contractului de credit, banca nu avea o obligatie legala stabilita in sarcina sa de a prezenta si descrie formula de calcul a procentului anual de dobanda in cadrul contractului agreat de comun acord cu clientul.
A aratat ca toate clauzele contractuale prevazute in Contractul de credit agreat de comun acord cu cei doi clienti reflecta conditiile de creditare ale bancii, reclamantii nefiind obligati sa contracteze creditul respectiv, ci avand optiunea de a incheia contractul de credit in situatia in care erau interesati in acest sens. Prin contractarea creditului, conditiile au fost acceptate si insusite de catre clienti.
A mentionat ca cei doi reclamanti au fost informati, in mod complet, corect si precis, asupra caracteristicilor esentiale ale produselor si serviciilor oferite de banca, astfel incat sa aiba posibilitatea de a face o alegere rationala intre produsele si serviciile oferite, in conformitate cu interesele sale economice.
A sustinut ca reclamanti au fost cei care au decis alegerea unui credit in CHF acceptand conditiile stabilite contractual.
Cu privire la criteriul lipsei de negociere, a invederat ca atata vreme cat parata a dat dovada de transparenta contractuala deplina, clauza de dobanda fiind redactata intr-o maniera clara si comprehensibila pentru a carei intelegere nu sunt necesare cunostinte de specialitate (astfel cum prevede de altfel art 1. al. (1) din Legea 193/2000). Astfel, orice critica adusa acesteia pe taramul clauzelor abuzive este nefondata si analiza celorlalte criterii subsecvente apare a fi inutila.
Pe de alta parte, Banca este obligata de lege sa probeze negocierea doar in masura in care „pretinde ca o clauza standard a fost negociata cu consumatorul” (art.4 alin.3 teza finala Legea 193/2000), iar in cazul contractelor preformulate, Bancii ii revine obligatia din art. 5 al Legii 193/2000, fiind in imposibilitatea de a de a face dovada faptului negativ ca la data solicitarii creditului cei doi clienti nu o solicitat a-i fi remis un exemplar din contractul de credit propus.
Simpla afirmatie a reclamantilor potrivit careia clauzele referitoare la dobanda nu au fost negociate nu poate conduce de plano la aprecierea acestora ca fiind clauze abuzive.
Cat priveste cerinta dezechilibrului contractual semnificativ in defavoarea consumatorului, a invederat ca legiuitorul national si comunitar se refera la dezechilibrul juridic, si nu la cel economic.
Or, instanta de judecata este chemata sa observe ca in corpul contractului exista suficiente drepturi ale imprumutatatilor care lasa acestora puterea de a renunta oricand la contracte daca ulterior semnarii si acceptarii devin nemultumiti de costurile sau termenii acestora.
Astfel, reclamantii au posibilitatea oricand sa ramburseze anticipat creditul fara costuri, fiind scutiti de orice comision in acest sens.
Pe de alta parte, desi dispozitiile Legii 193/2000 nu definesc notiunea de "dezechilibru semnificativ”, o astfel de ruptura a echilibrului contractual este definita la art. 1221 si 1222 din Codul civil pe care le invoca intrucat in speta sunt in prezenta unui contract cu executare succesiva care a cunoscut modificari ulterior intrarii in vigoare a Noului Cod civil.
Prin urmare viziunea legiuitorului despre ce se intelege prin „diferenta considerabil de mare”, „dezechilibru semnificativ” poate fi avuta in vedere inclusiv la solutionarea prezentului dosar.
In aceste conditii, pentru ca o clauza contractuala sa poata fi calificata ca fiind abuziva, ar fi necesar ca dezechilibrul produs in detrimentul consumatorului sa fie de o asemenea amploare incat: sa nu poata fi prevazut de catre un consumator in mod obiectiv; sa nu permita consumatorului sa atinga scopul urmarit prin incheierea contractului de credit.
Or, analizand clauzele contractuale supuse controlului instantei, se poate observa faptul ca, niciuna dintre acestea nu este de natura a produce un astfel de dezechilibru in detrimentul consumatorilor.
In concluzie, clauzele contractuale ou fost in incheiate conform vointei partilor, fiind totodata in concordanta cu legislatia incidenta nasterii raporturilor juridice dintre banca si cei doi imprumutati.
Cu privire la clauzele contractuale privind dobanda, parata a aratat urmatoarele:
La data incheierii contractului de credit nu exista obligatia legala expresa ca nivelul dobanzii sa fie detaliat in contract in functie de un anumit indice de referinta, cu mentionarea formulei de calcul in functie de acest indice de referinta, iar perceperea unei dobanzi variabile este permisa de dispozitiile legale in vigoare (atat inainte, cat si dupa aparitia OUG 50/2010 pentru modificarea si completarea unor acte normative privind protectia consumatorilor).
Conform Legii nr. 193/2000 in forma in vigoare la data incheierii contractului de credit, banca trebuia sa specifice/sa precizeze in contract „un motiv” de variatie dobanzii (alin.l lit.a) din anexa), nu un criteriu de variatie sau sa se raporteze strict la un indice. Or, in contract acest motiv este precizat („in functie de evolutia pietei financiare sau de politica de creditare a bancii”).
Din moment ce prin contract s-a convenit ca imprumutata/codebitorul datoreaza bancii o dobanda revizuibila de la momentul acordarii creditului, variatia ratei dobanzii curente la nu poate fi considerata ca fiind o modificare unilaterala a clauzei contractuale.
A mentionaz ca valoarea indicelui LIBOR nu a fost singurul indice care a condus la evolutia dobanzilor; tocmai acesta este motivul pentru care in contractele de credit au fost uzitati initial termeni ca „evolutia pietei financiare”- ca elemente obiective si independente de vointa bancii, intrucat acestia inglobeaza in continutul lor toti indicatorii aferenti acestei piete: costurile de refinantare de pe piata monetara/de capital, costurile surselor de finantare proprii, costurile furnizorilor de servicii, prime de risc; indicatori care datorita specificitatii lor nu pot fi expusi in termeni uzuali (empiric).
Apreciaza ca cele mentionate de catre reclamanti sunt neintemeiate intrucat inca din faza precontractuala cand s-a completat cererea de credit, clientii au cunoscut modul de percepere a dobanzii, respectiv dobanda revizuibila.
Imprumutatii au fost cei care au ales acest tip de produs bancar dintr-o paleta larga de produse oferite clientilor.
Prevederile contractuale cu privire la dobanda sunt clare si inteligibile, mentionadu-se in mod simplu fara ambiguitati faptul ca imprumutatii au o dobanda revizuibila.
La data contractarii creditului bancile erau obligate sa mentioneze in cuprinsul contractelor de credit, un motiv intemeiat pentru a putea modifica unilateral dobanda
Deci, legiuitorul nu a prevazut la acea data, obligarea bancilor de a insera in contractele de credit modalitatea de calcul a dobanzii, respective sa prezinte detaliat toti indicatorii financiari ce intra in componenta dobanzii. La acea data dobanda era calculata avand in vedere mai multi indicatori financiari si anume CDS-riscul de tara, LIBOR la care se adauga marja, cheltuielile de logistica + costurile privind rezerva minima obligatorie catre BNR. Pentru a cuprinde toti acesti indicatori intr-o formula care sa fie inteleasa si de clienti, banca a decis folosirea sintagmei „evolutia pietei financiare”, intrucat a apreciat ca aceasta inglobeaza toti indicatorii prezentati mai sus. Aceasta sinagma este folosita doar in ceea ce priveste dobanda curenta revizuibila/variabila.
Banca pentru acordarea imprumutului cumpara valuta de pe piata externa, (fiind vorba de acele refinantari externe pe piata monetara/de capital) intrucat creditele nu sunt finantate doar din surse proprii ( depozite ale clientilor pentru care banca plateste la randul sau dobanda) ci si atrase. La data contractarii creditelor de catre clientii in cauza, banca a preconizat/prefigurat un anumit profit din derularea acestui contract.
Datorita evolutiei pietei financiare puterea de cumparare a valutei imprumutate s-a modificat, scazand in mod simtitor, iar pentru a beneficia de aceste imprumuturi, bancile straine au crescut prima de risc, (aceasta se stabileste in raport cu raiting-ul de tara, in functie de stabilitatea pietei de capital), cerand mai multe garantii bancilor din Romaina in vederea acordarii acestor imprumuturi. Crescand prima de risc, automat BNR a impus cresterea costului rezervei minime obligatorii de catre banci, ce constituie o suma de bani blocati; pe aceasta rezerva constituita de fiecare institutie financiara in parte, bancile primesc o dobanda cu mult sub dobanzile practicate pe piata financiara. In concluzie, daca o singura componenta a intregul mecanism financiara-bancar are o problema, aceasta se resfrange, are consecinte si asupra celorlalte elemente/indici ce implica costurile de finantare.
In anul 2010 ca urmare a modificarilor legislative in ceea ce priveste protectia consumatorului, prin aparitia OUG 50/2010, R.B. a notificat reclamantii, despre obligativitatea incheierii unui act aditional in care exprimarea valorii ratei dobanzii trebuie facuta in functie de un singur indice de referinta public (LIBOR).
Ca urmare, banca a respectat prevederile O.U.G. nr. 50 /2010 si a exprimat dobanda in functie de un indice unic de referinte (Libor) si a aplicat o marja fixa, deci la valoarea indicelui de referinta (Libor) din anului 2010.
Astfel ca, cele doua clauze prevazute la art. 1 alin 1 si alin.5 din actul aditional incheiat la contractul de credit nu contravin dispozitiilor legale incidente in materia protectiei consumatorilor, fapt pentru care instanta este in drept sa respinga acest capat de cerere ca neintemeiat.
A invederat ca legiuitorul nu a impus prin O.U.G. nr.50/2010 obligativitatea scaderii dobanzilor din contractele de credit, ci a dorit impunerea unei mai mari transperante in exprimarea acestora.
Urmare a implementarii O.U.G. nr.50/2010, actul ditional pus la dispozitie de banca imprumutatilor, in termenul stabilit de lege, a devenit opozabil acestora, contractul si actul aditional devenind astfel "legea partilor".
Pe de alta parte, a mentionat ca actul aditional nu a fost denuntat expres de catre reclamanti, potrivit art. II alin.2 din Legea nr.288/2010, pentru aprobarea OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori potrivit cu care "Actele aditionale nesemnate de catre consumatori, considerate acceptate tacit pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, isi vor produce efectele in conformitate cu termenii in care au fost formulate, cu exceptia cazului in care consumatorul sau creditorul notifica cealalta parte in sens contrar, in termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi", astfel ca, in acest moment partile au stabilita o dobanda variabila raportata la indicele LIBOR la 6 luni la care s-a adaugat o marja astfel cum a fost prevazuta de actul aditional nedenuntat.
Desi, reclamantii sustin ca au denuntat aplicarea OUG nr.50/2010, acestia nu au facut dovada depunerii acelui inscris la R.B..
In lipsa unei astfel de cereri considera ca au devenit aplicabile dispozitiile art.ll alin.2 din Legea nr.288/2010, asa cum am precizat mai sus.
Pentru orice contract (fie el de imprumut, inchiriere, antepriza, etc.) legea permite partilor sa stabileasca penalitati, daune, pentru neexecutarea ori executarea necorespunzatoare a obligatiilor contractuale. Banca in calitate de imprumutator si-a indeplinit obligatia si a pus la dispozitia reclamantilor creditul, iar acestia au obligatia (obligatie prevazuta in contract cat si in lege, art. 1584 Cod civil) de o restitui suma imprumutata la termenele stipulate, in caz contrar, fiind obligati la penalitati.
Astfel, OUG nr. 50/2010 prin Art. 38 - alin (2) prevede ca
„Dobanda penalizatoare se calculeaza pe baza de procent fix si se aplica la sumele restante in conformitate cu prevederile contractului de credit, cu exceptia sumelor provenite din calculul dobanzii”.
Este evident, pentru oricine ca aceasta dobanda penalizatoare, pe de o parte este clar reglementata de acte normative, iar pe de alta parte ea se aplica numai sumelor/ratelor restante pana la achitarea lor si nu la intreg creditul.
Parata a invocat lipsa de temeinicie a capatului de cerere prin care se solicita constatarea caracterului abuziv a clauzei privind comisionul de administrare.
Analizand continutul clauzei contractuale privitoare la comisionul de administrare se poate observa faptul ca aceasta este exprimata fara echivoc, intr-un mod clar si inteligibil, in asa fel incat sa conduca la concluzia indubitabila ca, la momentul acordului de vointa, consumatorului nu i-a fost ascunsa inserarea lui in cuprinsul conventiei, iar termenii utilizati pentru stipularea au fost clari, limpezi, accesibili si apti de a fi intelesi cu ajutorul gandirii logice.
Avand in vedere ca intreaga actiune vizeaza tocmai caracterul adecvat al pretului, desi clauza este exprimata in mod clar si inteligibil, apreciaza ca prin raportare la art. 4 din Legea nr. 193/2000, aceasta cerere apare ca profund nelegala.
Afirmatia cum ca acest comision de administrare ar fi o dobanda mascata este mai mult decat tendentioasa, in conditiile in care comisionul este complet definit de contract si de lege - art. 36 al. (3) din OUG nr. 50/2010. Astfel, nu este vorba in speta de vreun comision exotic, necunoscut pietei si consumatorilor, ci de un comision care are o definitie expresa legala.
Din prevederile contractuale rezulta faptul ca acest comision de administrare este perceput „Pentru monitorizarea de catre Banca a utilizarii/rambursarii creditului, precum si a indeplinirii oricaror alte obligatii asumate de acesta in baza contractului de credit”.
Acest comision este perceput in mod legal de R.B. S.A., clauza din contract fiind legala si in concordanta cu vointa partilor. Scopul acestui cost al contractului (comisionul de administrare credit) a fost explicat reclamantilor si a fost acceptat de acesta prin semnarea contractului.
Din art.36 din OUG nr.50/2010, rezulta ca singura limitare impusa de legiuitor in ceea ce priveste comisionul de administrare este aceea ca el sa fie calculat la soldul creditului.
Prin urmare, insusi legiuitorul justifica perceperea acestui comision cu aceleasi argumente cu cele invocate de parata. Or, daca un act normativ prin care s-au edictat norme mai aspre, pentru a veni in sprijinul consumatorului, stabileste ca acest comision este unul legal, in lumina dispozitiilor legale anterioare care erau in vigoare la data contractului in speta si care erau mult mai relaxate pentru finantator, este evident ca acest comision nu poate aparea ca fiind unul abuziv. Ca atare acest act normativ confirma legalitatea comisionului de administrare.
Departamentele implicate/costurile asociate reflectate in comisionul lunar de administrare sunt : Departament colectare retail (cheltuieli de resurse umane, logistica, utilizare aplicatii informatice, contactare telefonica, interogare baza de date, cheltuieli executare), Departament garantii (cheltuieli de resurse umane, logistica, utilizare aplicatii informatice, contactare telefonica, cheltuieli deplasare), Agentia bancii (cheltuieli de resurse umane, logistica asociata functionarii agentiei bancare, utilizare aplicatii informatice, printare formulare, costuri aferente reinnoirii ipotecii). Exista si alte operatiuni postacordare : primirea si procesarea solicitarilor clientului referitoare la : retragere din credit, rambursari in avans, modificare data scadenta, modificare conturi rambursare, vacanta 3 rate, schimbare garantie, acord inchiriere imobil, renuntare calitate codebitor, restructurare, consolidare etc.
In ceea ce priveste clauza prevazuta de art.8 din contract, parata a aratat ca aceasta nu contravine legislatiei nationale.
Considera ca aceasta clauza este clara si explicita stabilind in mod clar conditiile in care Banca poate declara scadenta anticipate.
Apreciaza ca aceasta clauza nu este abuziva, de vreme ce chiar Codul civil si Codul de procedura civila prevad sanctiuni energice in cazul in care debitorul „nedestoinic" nu isi indeplineste in mod corespunzator obligatiile contractuale, fiind decazut din beneficiul termenului supensiv acordat in materie contractuala (art. 1025 din vechiul Cod civil) sau al termenului de gratie sau al termenului de gratie in vederea punerii in executare a unei hortarari judecatoresti (art. 263 si art. 382 din vechiul Cod de procedura civila).
In ceea ce priveste clauza prevazuta de art. 11.4 din contract, a aratat ca aceasta nu contravine legislatiei nationale.
Teza a doua din art. 11.4 are in vedere modificarea dobanzii fara a fi necesar incheierea de acte aditionale, atunci cand valoarea indicicelui Libor se modifica, existand insa obligatia bancii de a emite, la solicitarea reclamantilor, un grafic de rambursare cu dobanda nou stabilita.
A invocat prevederile art.9 indice 3 lit. j) din OUG 174/2008 care mentioneaza faptul ca: „pentru orice modificare a nivelului costurilor creditului, conform conditiilor contractuale, furnizorul de servicii financiare este obligat sa notifice consumatorul, in functie de optiunea scrisa a acestuia, exprimata in contract, prin una sau mai multe metode: scrisoare recomandata, e-mail, sms, si va pune la dispozitia acestuia un nou grafic de rambursare”.
A sustinut ca prevederile contractuale se completeaza cu Conditiile general bancare pentru persoane fizice ce au fost aduse la cunostinta clientilor, in care se mentioneaza in mod expres modalitatea de informare cu privire la modificarea costurilor.
Or, fata de dispozitiile legale invocate, rezulta in mod clar ca nu exista nicio obligatie pentru parti de a semna acte aditionale atunci cand modificarea dobanzii este determinata de modificarea valoriii indicelui de referinta, in cazul de fata de modificarea Libor la 6 luni.
Referitor la solicitarea privind stabilizarea cursului de schimb la data semnarii contractului, a aratat urmatoarele:
In primul rand, contractul de credit prevede printr-o clauza clara si fara echivoc faptul ca restituirea imprumutului se va efectua in moneda in care a fost acordat creditul si nu intr- o alta moneda.
Prin restituirea creditului in CHF nu se creeaza intre drepturile si obligatiile partilor un dezechilibru semnificativ, intrucat riscul valutar este suportat atat de creditor, cat si de catre imprumutat.
In al doilea rand, potrivit ort. 40 alin. 5 din OUG nr. 50/2010 „Creditorii nu au dreptul sa refuze incasarea ratelor de credit in moneda in care s-a acordat creditul”. Per a contrario bancile sunt obligate sa incaseze ratele platite de client in moneda in care s-o acordat creditul.
Parata consideram ca nu se pune problema caracterului abuziv al respectivei clauze in conditiile in care, pe de o parte banca nu influenteza evolutia CHF in raport cu moneda nationala, iar pe de alta parte banca nu percepe ratele intr-o alta moneda si nici nu efectueaza schimbul valutar in moneda creditului. Mai mult, parata nu a impus sau solicitat nici celor doi reclamanti si nici unui alt client al Bancii, rambursarea creditului la un anumit curs valutar sau efectuarea schimbului valutar la ghiseele Bancii, singura obligatie a acestora fiind de o rambursa ratele in aceeasi moneda in care au primit imprumutul, acestia fiind liberi sa achizitioneze voluta de la orice prestator de servicii de acest fel.
In cel de-al treilea rand, Banca a informat reclamanti cu privire la tipul de credit solicitat si cu privire la costurile aferente creditului in CHF, iar reclamantii in cunostinta de cauza, constienti fiind de posibilitatea modificarii cursului de schimb, fiind de notorietate ca piata valutara este o piata libera, guvernata doar de cerere si oferta, au hotarat sa contracteze creditul in franci elvetieni considerand ca riscul modificarii cursului este acoperit de rata mai mica pe care o avea de plata si de posibilitatea de a primi o suma mai mare de bani decat daca ar fi contractat un credit in lei, la care dobanda era mult mai mare.
Reprezentantii Bancii nu au fortat in niciun fel reclamanti sa solicite creditul in CHF in detrimentul creditului in RON sau EUR, dimpotriva, asa cum rezulta din Cererea de credit anexata prezentei si semnata de aceastia, reclamanti sunt cei care au solicitat creditul in aceasta moneda, apreciind ca, in comparatie cu celelalte este mai avantajos si raspundea nevoilor acestora de la acea data.
Mai mult decat atat, prin insesi Cererea de credit din anul 2008, reclamanti au solicitat in mod expres acordarea unui credit in franci elvetieni, asa cum reiese din paragraful 4 din respectiva cerere.
R.B. S.A. nu a facut decat sa dea curs solicitarii clientilor si manifestarii libera de vointa a acestora, luand decizia sa acorde creditul solicitat conform conditiilor solicitate de imprumutati prin Cerere de credit.
A aratat ca existenta riscului valutar (asumat si de banca de altfel) era cunoscuta celor doi reclamanti, acestia cunoscand obligatia efectuarii platilor legate de credit in aceeasi moneda cu cea in care se acorda, inca din faza precontractuala , cand au solicitat efectuarea de calcule pentru determinarea valorii maxime a imprumutului la care se poate incadra raportat la veniturile initial declarate si probate ulterior cu documente.
Mai mult, este de notorietate faptul ca o valuta nu are niciodota un raport fix cu o alta valuta, toata lumea cunoscand co valutele (valoarea lor) creste/scade pe parcursul timpului functie de economie (cerere si oferta).
Faptul ca acest risc s-a produs intr-o pondere mai mare decat a sperat reclamanti, nu inseamna ca nu era prevazut si constientizat de catre reclamanti. Cei doi imprumutati au prevazut si trebuiau sa prevada riscul intaririi CHF fata de Leu, pe care si l-au asumat, sperand ca acesta nu se va produce in considerarea celorlalte avantaje pe care le aducea creditul.
In ceea ce priveste invocarea impreviziunii, parata a aratat ca aceasta nu poate fi aplicata in prezenta cauza.
Clauzele contractuale incriminate de reclamant ce prevad rambursarea in moneda in care s-a acordat creditul, nu sunt nelegale/abuzive, ci constituie doar o aplicatie a principiului nominalismului monetar. Prin urmare nu este vorba despre o sarcina plasata nelegal/abuziv asupra consumatorului (debitorul), ci despre o consecinta fireasca a principiului nominalismului monetar, care inseamna in esenta ca, in cazul contractelor de imprumut a unei sume de bani, debitorul este obligat sa restituie aceeasi suma de bani in aceeasi valuta primita.
In al doilea rand, contractul supus analizei are in vedere un contract cu executare succesiva pe cand in cazul de fata executare contractului este dintr-o data.
Conform art. 1584 Cod civil obligatia principal a imprumutatului este aceea de a restitui la scadenta lucruri de acelasi gen, aceeasi cantitate si de aceeasi calitate, indifferent de eventuala sporire sau scadere a valorii lucrurilor dintre momentul incheierii contractului si acela al platii.
Prin urmare, intrucat creditul a fost acordat in moneda CHF, la scadenta trebuie restituita suma imprumutata in aceasi moneda, imdiferent de scaderea sau sporirea valorii monedei (principiul nominalismului monetar - consacrat expres de art 1578 Cod civil, si mentinut prin Noul cod civil in art. 2164).
Creditul in litigiu a fost acordat / tras efectiv in CHF, astfel incat si rambusarea sa se va face in moneda in care s-a acordat creditul(CHF), pe care imprumutatul o poate procura la libera sa alegere, fie de pe piata (alte banci/case de schimb) fie prin cumparare de la Banca imprumutatoare.
Prin formularea acestui petit, se urmareste tocmai modificarea contractului, desi clauzele care prevad obligativitatea rambusarii creditului nu sunt abuzive.
Mai mult decat atat, reclamanti, dupa trecerea unui interval de 8 ani au descoperit ca anumite clauze din contractul de credit ar fi abuzive, respectiv ca acestia nu trebuia sa restituie creditul in CHF, ci in Lei.
Parata apreciaza ca prezenta actiune este o dovada de rea-credinta a celor doi reclamanti si o incercare nefericita de a obtine o imbogatire fara justa cauza de vreme ce R.B. S.A. nu a facut altceva decat sa dea curs solicitarii celor doi reclamanti acordand, asa cum a aratat mai sus, creditul solicitat conform conditiilor solicitate de imprumutati prin Cerere de credit.
Fata de petitul 3 al reclamantilor prin care se solicita denominarea in moneda nationala a platilor, in principiul din regulamantul valutar conform carora pretul marfurilor sau valoarea serviciilor intre rezidenti se plateste in moneda nationala, sustine ca este nefondat:
La data incheierii contractului de credit era in vigoare Regulamentul BNR 4/2005 privind regimul valutar, iar acordarea de imprumuturi bancare in valuta de catre institutiile de credit rezidente catre clientii rezidenti ai acestora era permisa de lege, fiind incadrata in categoria operatiunilor de cont financiar, ce pot fi efectuate in mod liber, fie in moneda nationala, fie in valuta, derularea celor in valuta fiind conditionata de acordul de vointa al partilor (art.3.3), manifestat expres in speta de fata prin clauzele contractului.
Mai mult, considera ca petitul cererii de chemare in judecata excede dispozitiilor Legii nr. 193/2000, in conditiile in care actul normativ este aplicabil doar in raport cu clauzelor contractuale, clauze la care reclamantii nu au facut nicio referire (nu le-au indiat) si care la o simpla lecturare a contractului de credit si a actelor aditionale se poate constata in mod cert ca in continutul acestora nu exisa nicio clauza care sa oblige partile la conversia creditului dintr-o valuta in alta valuta.
A sustinut ca obiectul contractului il formeaza lucruri fungibile (de gen) si consumptibile potrivit naturii lor, imprumutatul devine proprietar si suporta riscurile (art. 1577 Cod civil), iar principala obligatie a imprumutatului este obligatia de restituire la scadenta lucruri de acelasi gen, in aceeasi cantitate si de aceeasi calitate (art. 1584 Cod civil), indiferent de eventuala sporire sau scadere a valorii lucrurilor dintre momentul incheierii contractului si acela al platii.
Fiind asadar o clauza care prevede obligatii legale esentiale ale reclamantilor, Legea nr. 193/2000 nu este aplicabila, astfel cum prevede expres art. 3 alin. 2 din aceasta lege, astfel ca instanta ar trebui sa retina inadmisibilitatea actiunii in constatare a caracterului abuziv introdusa in cauza.
In drept, parata a invocat dispozitiile art. 201 alin. 1 Cod procedura civila, art. 969, 970, 1169, art. 1584 Cod civil, OUG 174/2008, pct. II care modifica OG 21 / 1992, Legea 193/2000 si Anexa A la aceasta, OUG nr.50/2010, precum si toate textele de lege invocate pe calea prezentei. in probatiune, parata a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri si interogatoriul reclamantilor.
In cauza, instanta a administrat proba prin inscrisuri si interogatoriul reclamantilor.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele
In fapt, intre R.B. S.A., in calitate de banca, si sotii S.A.M. si S.M., in calitate de imprumutati, a intervenit Contractul de credit nr.RFI41045251780 din 10.06.2008, prin care banca a acordat un credit in valoarea de 28.616 CHF, din care 11.000 CHF a fost utilizat pentru achitarea facilitatii acordate prin contractul de credit nr.RF41044946244 din 01.04.2008, 616 CHF pentru achitarea comisionului de procesare si 17.000 CHF a fost utilizat pentru nevoi personale nenominalizate, ce a fost acordat pentru o perioada 360 luni (filele 15-21).
Avand in vedere prevederile art.95 din O.U.G. nr.50/2010, R.B. S.A, in calitate de creditor, a emis Actul aditional din 15.09.2010 la Contractul de credit nr.RFI41045251780 din 10.06.2008, prin care s-a hotarat, printre altele, o noua formula de calcul a ratei dobanzii, si anume marja bancii de 6,31% + indicele de referinta Libor la 6 luni (0,19% la acel moment) (f.24-28).
Referitor la modul de incheiere a Actului aditional, instanta retine urmatoarele:
Potrivit art. 95 (in forma in vigoare pana la 02.01.2011), „(1) Pentru contractele aflate in curs de derulare, creditorii au obligatia ca, in termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, sa asigure conformitatea contractului cu dispozitiile prezentei ordonante de urgenta. (2) Modificarea contractelor aflate in derulare se va face prin acte aditionale in termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.(3) Creditorul trebuie sa poata face dovada ca a depus toate diligentele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor aditionale.(...) (5) Nesemnarea de catre consumator a actelor aditionale prevazute la alin. (2) este considerata acceptare tacita.”
In speta, avand in vedere faptul ca reclamantii au recunoscut ca au intrat in posesia proiectului de act aditional in data de 14.09.2010, precum si imprejurarea ca acestia nu au refuzat in mod expres acest proiect de act aditional, tinand seama de dispozitiile art.95 alin.5 din OUG nr.50/2010 (in forma in vigoare pana la data de 02.01.2011), instanta apreciaza ca reclamantii au acceptat tacit actul aditional.
Drept pentru care, instanta nu va tine seama de argumentele reclamantilor privind lipsa consimtamantului acestora sau necomunicarea actului aditional potrivit dispozitiilor legale.
De asemenea, reclamantii nu au probat ca la incheierea actului aditional banca a avut un comportament „incorect, agresiv, prin constrangere si influenta nejustificata”.
In ceea ce priveste caracterul abuziv al clauzelor contractuale se retine ca reclamantii au solicitat, in temeiul dispozitiilor Legii nr. 193/2000 constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale:
- care prevad ca modul de calcul al dobanzii potrivit contractului de credit (art.3.2., art.3.7., art.11.4);
- care prevad perceperea unui comision de administrare (ar.3.14);
- care prevad ca obligatia ca plata sa se faca in moneda in care a fost acordat creditul;
- referitoare la cazurile de neindeplinire si, respectiv la dreptul bancii de a declara scadenta/exigibilitatea anticipata a creditului (art.8);
- care prevad ca modul de calcul al dobanzii potrivit Actului aditional (art.I alin.1)
Potrivit dispozitiilor art. 2 din Legea nr. 193/2000 (in vigoare la momentul incheierii contractului de credit) „ Art. 2. - (1) Prin consu
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete
Reziliere contract de concesiune - Conditii - Decizie nr. 132/R din data de 07.02.2014Rectificare carnet de munca. Dispozitii legale - Sentinta civila nr. 651/LM din data de 13.03.2014
Divort. Exerxitarea autoritatii parintesti - Decizie nr. 503/A din data de 25.09.2014
Atribuire folosinta imobil. O.P. - conditii de admisibilitate - Decizie nr. 404/A din data de 18.07.2014
Rezolutie antecontract de vanzare cumparare - Decizie nr. 607/R din data de 24.11.2014
trafic de droguri - Sentinta penala nr. 9 din data de 22.01.2014
Acordul de recunoa?tere a vinova?iei incheiat de procurorul militar cu inculpatul cercetat pentru savar?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante prev. de art.336 alin.1 C.pen. Amanarea aplicarii pedepsei - Sentinta penala nr. 8 din data de 16.02.2016
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 1230/Ap din data de 30.06.2017
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 771/Ap din data de 04.05.2017
Insolventa. Anulare acte frauduloase. - Sentinta civila nr. 510/Ap din data de 22.04.2017
Contractele individuale de munca incheiate intre persoane fizice in calitate de experti desemnati si persoane juridice in derularea unor proiecte POSDRU finantate din Fondul Social European au natura unor contracte atipice de munca - Sentinta civila nr. 496/A din data de 16.04.2017
Insolventa. Art. 72 din Legea nr. 85/2014. Respingerea cererii de deschiderea procedurii insolventei formulata impotriva garantului ipotecar. Solidaritatea nu se prezuma potrivit art. 1034-1056 Cod civil. - Sentinta civila nr. 473/Ap din data de 16.03.2017
EXPROPRIERE. Art. 26 din Legea nr. 33/1994. Stabilirea valorii despagubirii. Metoda comparatiei directe. Alegerea comparabilei cu cea mai mica ajustare, cu caracteristicile cele mai asemanatoare cu terenul in litigiu. - Sentinta civila nr. 336/AP din data de 23.02.2017
Expropriere. Reglementand dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 35 ca „daca bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate in termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, - Sentinta civila nr. 71/Ap din data de 19.01.2017
Solicitare de sesizare a Curtii de Justi?ie a Uniunii Europene cu o intrebare preliminara, in temeiul dispozitiilor art. 276 din Tratatul privind func?ionarea Uniunii Europene. - Hotarare nr. 56/CP din data de 05.07.2017
Aplicarea unei pedepse mai reduse decat cea mentionata in acordul de recunoastere a vinovatiei. - Sentinta penala nr. 107/Ap din data de 14.02.2017
Legatura de cauzalitate intre fapta inculpatului si rezultatul produs. - Sentinta penala nr. 209/Ap din data de 17.03.2017
Reprezentarea succesorala in materia Legii nr. 10/2001. Amenajari de utilitate publica ulterioare notificarii, fara existenta unei autorizatii de constructie. - Decizie nr. 1500/Ap din data de 01.10.2016
Actiune in revendicare inadmisibila in conditiile in care s-a uzat de dispozitiile Legii nr. 10/2001. Imobil revendicat achizitionat in baza Legii nr. 112/1995. Securitatea raporturilor juridice. - Decizie nr. 1033/Ap din data de 15.07.2016
Obligatia de despagubire a A.A.A.S. –art 32 ind. 4 din O.U.G. nr. 88/1997. Contracte incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 137/2002. - Decizie nr. 295/Ap din data de 23.02.2016