actiune in constatare clauze abuzive – lipsa caracterului abuziv al clauzei de risc valutar

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti la data de 27 ianuarie 2015  sub nr.2517/3/2015, in urma disjungerii din dosarul nr.1687/3/2015, reclamantii A.M., B.K., C.I.P., C.M.A.A., C.D., C.E., C.G., C.I., C.O.G., D. (L) M., G.M.C., G.L.C., L.G.A., I.S.A:, N.M., N.C., R.A.C., R.O., T.M. si V.F., prin reprezentant conventional C.A., in contradictoriu cu parata P.B. S.A., a formulat cerere de chemare in judecata prin care au solicitat instantei:
1. Sa constate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar (art.8.1 din contractele de imprumut pentru refinantarea unui credit de consum, art.8.1 din contractele de imprumut pentru nevoi personale si art.6.3 din contractele de credit)
2. Denominarea creditului in moneda nationala la cursul de la data semnarii contractului de credit
3. Stabilizarea cursului de schimb CHF-RON de la data semnarii contractului de credit.
In motivarea cererii, reclamantii au aratat ca, in esenta, nu s-au adus reglementari si proceduri clare de stopare, diminuare a riscului valutar, ceea ce a dus la un total dezechilibru contractual in sarcina exclusiva a debitorului, care are o pozitie de inferioritate in raportul de creditor.
A sustinut ca banca trebuia sa actioneze cu onestitate, corectitudine, transparenta si profesionalism, tinand seama drepturile si interesele consumatorilor.
A invocat faptul ca banca s-a imbogatit fara justa cauza, prin faptul ca debitorul suporta in integralitate riscul de depreciere sau de apreciere a valutei straine.
A aratat ca la momentul semnarii contractului de credit, consumatorului ii era imposibil sa vizualizeze si sa cunoasca evolutia indicilor de referinta sau a cursului valutar. Faptul ca legiuitorul prin OUG nr.50/2010 vine si arata ca daca acel contract obliga pe consumator si nu face referire si la posibilitatea bancii de previziune, nu inseamna ca aceasta situatie nu se circumscrie in rigoarea Legii nr.193/2000.
A sustinut ca banca avea obligatia de a informa in mod corect consumatorul, pentru a nu se ajunge la procedura executarii silite.
Reclamantii au invocat si jurisprudenta CJUE nr.26/13.
A aratat ca in contractul de imprumut trebuia sa se indice intr-un mod transparent motivul si particularitatile mecanismului de schimb al monedei straine, precum si relatia dintre acest mecanism si cel prevazut prin alte clauze referitoare la deblocarea imprumutului, astfel incat consumatorul sa poata sa prevada, pe baza unor criterii clare si inteligibile, consecintele economice. Astfel, prin raportare la situatia de fata, este evident ca o crestere a cursului de schimb in raport cu riscul valutar poate fi la fel interpretata de catre instanta de judecata ca si in raport cu celelalte aspecte sa conduca catre constatarea ca abuziva a acelei situatii.
In ceea ce priveste particularitatile mecanismului de schimb al monedei straine astfel cum sunt prevazute prin clauza III/2, revine instantei de trimitere sarcina de a stabili daca, avand in vedere ansamblul elementelor de fapt pertinente, prin care se numara publicitatea si informatiile furnizate de imprumutator in cadrul negocierii unui contract de imprumut, un consumator mediu, normal informat si suficient de atent si avizat, putea nu numai sa cunoasca existenta diferentei, in general prezenta pe piata valorilor mobiliare, dintre cursul de schimb la vanzare si cursul de schimb la cumparare ale unei monede straine, si si sa evalueze consecintele economice, potential semnificative, pentru acesta ale aplicarii cursului de schimb la vanzare pentru calcularea ratelor la care va fi in definitiv obligat si, prin urmare, costul total al imprumutului sau.
Art.6 alin.1 din Directiva CEE 93/13 trebuie interpretat in sensul ca aceasta dispozitie nu se opune unei norme de drept national care permite instantei nationale sa remedieze nulitatea clauzei respetive prin inlocuirea cu o dispozitie de drept national cu caracter supletiv.
Omisiunea bancilor de a informa consumatorul asupra riscului de devalorizare a leului in raport de CHF, fenomen previzibil pentru expertii financiari ce activeaza in cadrul acestora,  cresterea valorii fata de moneda nationala fiind inevitabila, constituie o incalcare a obligatiei de consiliere, sever sanctionat in dreptul european si national intrucat este de natura sa angajeze din punct de vedere juridic un consumator plecand de la o imagine deformata a intinderii drepturilor si obligatiilor asumate.
Contractul de credit reprezinta un contract de adeziune continand clauze prestabilite de catre banca care se impun clientului fara a-i da posibilitatea de a influenta continutul acestora, fapt ce determina inegalitatea pozitiilor juridice, in detrimentul consumatorului. Astfel, prin prisma acestei reglementari, clauza de risc valutar constituie o clauza abuziva, intrucat reclamantii nu au posibilitatea de a negocia continutul acestei clauze, fiind constransi, prin natura redactarii contractului de credit la acceptarea acestuia astfel cum a fost prestabilit.
In aprecierea echilibrului/dezechilibrului contractual trebuie sa se aiba in vedere criteriul echivalentei prestatiilor, fapt ce presupune existenta unei proportionalitati intre drepturile si obligatiile asumate de catre parti. Or, clauza de risc valutar ce cade in sarcina exclusiva a consumatorului denatureaza raportul juridic obligational prin ingreunarea excesiva a situatiei consumatorului si conferirea bancii a unui avantaj economic vadit disproportionat.
Aceasta clauza se materializeaza prin obtinerea de catre banca a unui castig injust in detrimentul consumatorului, contrar principiului echitatii si bunei-credinte.
A sustinut ca toate consecintele de ordin negativ ale variatiei cursului sunt suportate de catre consumator, in timp ce banca este scutita total de aceste consecinte negative.
Cresterea valorii CHF fata de moneda nationala a determinat o schimbare a conditiilor contractuale avute in vederea la data contractarii creditului si, in consecinta, incumba in sarcina reclamantilor obligatii vadit disproportionate fata de cele in considerarea carora si-a exprimat vointa de se angaja juridic.
Banca a nesocotit obligatia de informa in mod complet, corect si precis cu privire la aspectele esentiale ale produsului/serviciului oferit (art.18 din OG nr.21/1992) si implic cu privire la implicatiile indatoririi si la riscurile reprezentate de volatilitatea cursului valutar, asa cum reiese din OUG Nr. 50/2010.
Banca este obligata sa justifice executarea adecvata a obligatiilor sale precontractuale. Un creditor diligent trebuie sa fie constient de necesitatea de a colecta si de a conserva probe privind executarea obligatiilor sale de a furniza informatii si explicatii.
In cazul in care o instanta nationala ar avea posibilitate sa modifice continutul clauzelor abuzive, o asemenea posiblitate ar putea aduce atingerea realizarii obiectivului pe termen lung urmarit prin articolul 7 din Directiva nr.93/13. Astfel, aceasta posibilitate ar contribui la eliminarea efectului descurajator pe care il are asupra vanzatorilor sau furnizorilor faptul ca astfel de clauze nu sunt pur si simplu aplicate in ceea ce priveste consumatorul, in masura in care acestia ar fi in continure tentati sa utilizeze clauzele mentionate, stiind ca, chiar daca acestea ar fi invalidate, contractul va putea fi totusi completat de instanta nationala in masura in care este necesar, garantand astfel interesul respectivilor vanzatori sau furnizori (Banca Espanol de Credito EU 2012:349, punctul 69).
Clauza referitoare la plata a fost facuta in cunostinta de cauza, banca avand posibilitaea unei previzualizari a faptului ca moneda CHF in raport de LEU va creste cu pana la 100%.
Banca nu a discutat despre aceasta posibilitate financiara cu clientul si astfel i-au fost fie ascunse, fie neprezentate niste elemente definitorii la semnarea contractului de credit.
Banca nu a prevazut in contractele de credit, cu rea-credinta si premeditare economica, posibilitatea fie de reconversie la leu (aceasta era privita strica ca o facilitate), astfel urmarind inca de la inceput impovararea si transformarea clientilor in debitori au unei case de schimb.
Banca s-a imbogatit fara just temei prin inducerea in eroare a cumparatorului de servicii bancare, cu privire la stabilitatea monedei si injectarea ei pe piata romaneasca strict sub forma scriptica.
In ceea ce priveste conversia la moneda nationala, reclamantii au invocat amendamentul nr.17 al Parlamentului European in legatura cu imprumuturile in moneda straina.
Judecatorul national are posibilitatea efectiva sa puna in balanta daca o asemenea reglementare este de natura sa produca un dezechilibru semnificativ in contract si astfel, legislatia nationala ii permite acestuia sa substituie o anumita clauza cu inca care sa fie prevazuta in legislatia nationala si astfel sa ii permita continuarea contractului.
Judecatorul national are posibilitatea sa cerceteze prin prima Legii nr.193/2000 clauza referitoare la plata/restituirea imprumutului la cursul de la data platii ratei.
Legislatia europeana obliga banca sa traga semnalul de alarma atunci cand costul total creste peste 20% in raport de cursul valutar contractat, astfel insemnand ca judecatorul national are posibilitatea pentru a pune in balanta echitabilului faptul ca un cost cu 20% mai mare prin prisma cursului valutar este indestulatoare pentru a satisface obiectul comercial al contractului (profitul bancii).
Daca se constata reaua-credinta a bancii si abuzul folosit de aceasta pentru imbogatirea nejustificata, judecatorul national trebuie sa modifice acea stare.
Posibilitatea de efectuare a conversiei este data de legea nationala si internationala prin extinderea OUG nr.50/2010 in baza directivei si Amendamentele adoptate de Parlamentul European la 10 septembrie 2013 referitoare la propunerea de directiva a Parlamentului European si Consiliului privind contractele de credit pentru proprietati rezidentiale.
Reclamantii au invocat inexistenta unei pierderi efective din partea bancii in ipoteza in care s-ar declara abuziva clauza referitoare la plata creditului in raport de schimbul valutar actual, dat fiind faptul ca banca nu a platit niciodata imprumutul in CHF catre client.
Se impune denominare in moneda nationala a platilor conform regulamentului valutar care prevede obligativitatea efectuarii platilor intre rezidenti ce fac obiectul comertului de bunuri si servicii in moneda nationala.
A sustinut ca efectuarea platilor in valuta implica suportarea unor costuri suplimentare in sarcina consumatorului cu consecinta impovararii consumatorului.
Referitor la stabilizarea cursului de schimb CHF-LEU la momentul semnarii contractului, reclamantii au aratat urmatoarele:
Avand in vedere dezechilibrul contractual produs ca urmare a clauzei de risc valutar, in detrimentul consumatorului, determinand onerozitatea excesiva a executarii obligatiei de catre reclamanti, acestia considera ca se impune restabilirea prestatiilor inerente contractului asumat prin inghetare cursului de schimb CHF - LEU la momentul semnarii contractului astfel incat sa se asigure o proportionalitate a prestatiilor asumate de parti care sa corespunda manifestarii de vointa in sensul angajarii in acest raport juridic.
Contractul de credit se supune regulilor generale prevazute de Codul Civil cu privire la obligatii, din acest fapt decurgand anumite consecinte asupra regimului juridic aplicabil. Astfel, contractul de credit, fiind un contract comutativ caracterizat prin faptul ca intinderea drepturilor si obligatiilor partilor la momentul incheierii contractului este determinata sau determinabila astfel incat partile se angajeaza fi punt de vedere juridic tocmai in considerarea efectelor contractului pentru care si-au manifestat acordul, exclude expunerea uneia dintre parti la riscul unei pierderi cauzate de un eveniment viitor si incert si oferirea celeilalte parti a unei sanse de castig. Plecand de la aceasta caracteristica inerenta contractului de credit, stipularea unei clauze de risc valutar este contrara dispozitiilor legale intrucat, in lipsa unui acord expres al partilor prin care sa-si asume posibilitatea unui castig sau a unei pierderi, contractul nu poate fi considerat aleatoriu cu consecinta stramutarii asupra reclamantilor a riscului generat de hipervalorizarea euro.
Hiper-valorizarea euro constituie un eveniment imprevizibil, viitor si incert raportat la puterea de intelegere a consumatorului, intrucat acesta nu are cunostinte de specialitate in domeniul financiar bancar care sa-i permita anticiparea unei cresteri accelerate a cursului de schimb si, in consecinta, asumarea in cunostinta de cauza a riscului valutar.
Conform art. 75 coroborat cu art. 76 din Legea nr. 296/2004 privind Codul Consumului, contractele de credit pentru consum precum si toate celelalte conditii aplicabile contractului trebuie sa contina clauze clare, corecte, care sa nu determine interpretari echivoce ale acestora si pentru intelegerea carora sa fie necesare cunostinte de specialitate. Norma BNR nr. 17/2003 prevede obligatia bancii de a administra riscul in sensul diminuarii lui prin organizarea adecvata a activitatii de creditare. Astfel, aceasta prevedere exclude asumarea riscului operatiunii de creditare de catre consumator iar o masura (in acest sens o constituie inghetarea cursului de schimb valutar la momentul incheierii contractului, masura ce corespunde cerintelor echitatii si bunei-credinte.
Avand in vedere prevederile art. 969 C.Civ conform carora partile trebuie sa actioneze cu buna-credinta atat la negocierea si incheierea contractului, cat si pe tot timpul executarii sale, neputand inlatura sau limita aceasta obligatie, distributia intre parti a pierderilor si beneficiilor rezultate ca urmare a cresterii valorii euro fata de moneda nationala, apara ca o solutie justa si echitabila ce materializeaza aplicarea acestui principiu. Intrucat s-au schimbat imprejurarile avute in vedere de parti la momentul incheierii contractului si, pe cale de consecinta, efectele actului juridic au ajuns sa fie altele decat cele pe care partile au inteles sa le stabileasca, considera ca se impune revizuirea efectelor contractului in temeiul teoriei impreviziunii care odata cu intrarea in vigoare Noului Cod Civil beneficiaza de o reglementare cu caracter general, reglementare care constituie o transpunere legislativa a solutiilor conturate in practica. Luand in considerare ca noua reglementare consacra ca solutie legislativa una dintre solutiile date in jurisprudenta, in considerarea imperativului de a avea o practica judiciara previzibila, se poate da solutia statuata in Noul Cod Civil fara a se putea reprosa ca s-ar atribui efect retroactiv legii noi.
In sensul admiterii teoriei impreviziunii a statuat Curtea Suprema de Justitie in decizia nr. 21/1994 privind revizuirea clauzei referitoare la pret intr-un contract cu executare succesiva (Buletinul Jurisprudentei 1996, pg. 230.)
In sustinerea revizuirii efectelor contractului prin stabilizarea cursului de schimb valutar si denominarea platii, au invederat faptul ca partile s-au obligat in conditiile economice existente la data incheierii contractului cand euro avea o valoare moderata fata de moneda nationala asa incat, ca urmare a schimbarii acestor conditii, este necesar ca si contractul sa fie adaptat la noile imprejurari economice.
De asemenea, intrucat schimbarea conditiilor economice a fost imprevizibila, reclamantii neavand cunostinte de specialitate in domeniul financiar-bancar care sa-i permita anticiparea unei devalorizari vadite a leului fata de euro, revizuirea efectelor contractului corespunde acordului de vointa al partilor intrucat hiper-valorizarea euro deturneaza contractul de la scopul in vederea caruia a fost incheiat si executarea acestuia in contextul actual nu mai corespunde vointei concordante a partilor.
In drept, reclamantii au invocat Legea nr.193/200, Cod Civil articole indicate, OG nr.21/1992, OUG nr.174/2008.
In probatiune, reclamantii au solicitat incuviintarea probei prin inscrisuri, expertiza si interogatoriu.
In data de 18.08.2015, parata P.B.R. S.A., prin C.A. O.L., a formulat intampinare, prin care a solicitat disjungerea cererilor, iar pe fond a solicitat respingerea cererii, ca neintemeiata. Totodata, parata a solicitat acordarea cheltuielilor de judecata.
In aparare, parata a aratat ca, in esenta, clauzele contestate reflecta regula generala aplicabila in materia imprumutului de consumatie inscrisa in art.1584 C.civil 1864. Principala obligatie a imprumutatului este de a restitui lucrurile imprumutate in aceeasi calitate si cantitate. Potrivit art.1578 C.civil 1864, obligatie ce rezulta dintr-un imprumut este intotdeauna pentru aceeasi suma numerica inscrisa in contract.
Dat fiind principiul nominalismului monetar suma acordata cu titlu de imprumut trebuie restituita intocmai, indiferent de valorizarea sau devalorizarea acesteia.
De altfel, ambele parti isi asuma riscul ca pe parcursul executarii contractului suma restituita de imprumutat sa valoreze mai putin la momentul restituirii decat la momentul acordarii, raportat la o alta moneda considerata etalon, sau, mai corect din punct de vedere obiect, raportat la aur.
A sustinut ca banca nu putea prevedea modificarile de curs de schimb ce facut ca plta ratelor mai oneroasa pentru imprumutati.
A aratat ca evolutia cursului de schimb CHF/RON si CHF/EUR anterior acordarii creditelor demonstreaza ca francul elvetian este o moneda stabila.
A precizat ca banca nu putea prevedea variatiile de curs de schimb CHF/RON.
Factori externi vointei bancii si imprevizibil au contribuit la aprierea CHF ulterior acordarii creditelor.
A sustinut ca prevederile contractuale care reglementeaza restituirea creditelor in valuta in care au fost acordate si deblocate creditele nu pot fi analizate din perspectiva caracterului abuziv.
A invocat inaplicabilitatea deciziei pronuntate de CJUE in cauza C-26/13.
A aratat ca prevederile contractuale care reglementeaza restituirea creditelor in valuta au fost acordate si deblocate creditele au fost redactate in mod clar si inteligibil. In plus, acestea nu au caracter abuziv.
Clauzele contractelor au fost negociate, respecta cerinta bunei-credinte si nu creeaza un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor.
A mai invocat imposibilitatea modificarii contractelor de credit de catre instanta de judecata.
Prevederile art.1271 C.civil sunt aplicabile contractelor incheiate dupa intrarea in vigoare a noului Cod civil.
In,drept, parata a invocat dispozitiile art. 59, art 100, art. 205, art. 451 si art. 453 din C.P.C, dispozitiile art. 4 alin.6 din Legea nr. 193/2000; pe prevederile art. 4 alin. 2 din Directiva nr.93/13/CEE, prevederile art. 3 alin. (1) din Decretul nr.167/1958, art.969, art.1092-1121, art.1578, art.1584, art.1587-1590 C.civil, art.107 din Legea nr.71/2011, art.1 lit.d) din Anexa la Regulamentul nr.4/2005.
In probatiune, parata a solicitat incuviintarea probei prin inscrisuri, interogatoriu si proba testimoniala.
In cauza, instanta a administrat proba prin inscrisuri.

Analizand actele si lucrarile dosarului, intanta retine urmatoarele:
I. Referitor la contractele de imprumut pentru refinantarea unui credit de consum:
In fapt, intre P.B.R. S.A., in  calitate de banca, si A.M., in calitate de imprumutat, a intervenit Contractul de imprumut pentru refinantarea unui credit de consum nr.200002J1160449679 din 06.03.2008, prin care banca a acordat un credit in valoarea de 13.125 CHF, ce a fost acordat pentru o perioada 120 luni (filele 53-62, vol.I ds TB).
Intre P.B.R. S.A., in  calitate de banca, si B.K., in calitate de imprumutat, a intervenit Contractul de imprumut pentru refinantarea unui credit de consum nr.200002J1160436839 din 26.02.2008, prin care banca a acordat un credit in valoarea de 11.815,50 CHF, ce a fost acordat pentru o perioada 120 luni (filele 63-72, vol.I ds TB).
Intre P.B.R. S.A., in  calitate de banca, si I.S.A:, in calitate de imprumutat, a intervenit Contractul de imprumut pentru refinantarea unui credit de consum nr.42180000000428320 din 18.02.2008, prin care banca a acordat un credit in valoarea de 21.588,00 CHF, ce a fost acordat pentru o perioada 120 luni (filele 100-107, vol.I ds TB).
Intre P.B.R. S.A., in  calitate de banca, si Lazar Mihaela, in calitate de imprumutat, a intervenit Contractul de imprumut pentru refinantarea unui credit de consum nr.422502A0200425776 din 14.02.2008, prin care banca a acordat un credit in valoarea de 21.588,00 CHF, ce a fost acordat pentru o perioada 120 luni (filele 144-150, vol.I ds TB, filele 1-3 vol.II ds TB).
II. Referitor la contractele de imprumut pentru nevoi personale,
Intre P.B.R. S.A., in  calitate de banca, si G.M.C.-G.L.C., in calitate de imprumutat, a intervenit Contractul de imprumut pentru nevoi personale nr.421402A0490393184 din 24.12.2007, prin care banca a acordat un credit in valoarea de 30.335,55 CHF, ce a fost acordat pentru o perioada 120 luni (filele 51-57, vol.II ds TB).
Intre P.B.R. S.A., in  calitate de banca, si T.M., in calitate de imprumutat, a intervenit Contractul de imprumut pentru nevoi personale nr.14000000000461559 din 17.03.2008, prin care banca a acordat un credit in valoarea de 15.225,00 CHF, ce a fost acordat pentru o perioada 120 luni (filele 77-83, vol.I ds TB).
Intre P.B.R. S.A., in  calitate de banca, si V.F., in calitate de imprumutat, a intervenit Contractul de imprumut pentru nevoi personale nr.31010000000401393 din 14.01.2008, prin care banca a acordat un credit in valoarea de 12.915 CHF, ce a fost acordat pentru o perioada 120 luni (filele 125-133, vol.I ds TB).
Referitor la contractele de credit,
Intre P.B.R. S.A., in  calitate de banca, si C.I.P. si C.M.A.A., in calitate de imprumutati, a intervenit Contractul de credit nr.310002J14800133398 din 19.07.2007, prin care banca a acordat un credit in valoarea de 45.937 CHF, ce a fost acordat pentru o perioada 29 ani (filele 5-9, vol.III ds TB).
Intre P.B.R. S.A., in  calitate de banca, si C.D. si C.E., in calitate de imprumutati, a intervenit Contractul de credit nr.4213R000000018220 din 18.09.2007, prin care banca a acordat un credit in valoarea de 77.000 CHF, ce a fost acordat pentru o perioada 360 luni (filele 105-111, vol.II ds TB).
Intre P.B.R. S.A., in  calitate de banca, si C.G. si C.I., in calitate de imprumutati, si C.O.G., in calitate de co-platitor, a intervenit Contractul de credit nr.4203R2A046002466 din 24.12.2007, prin care banca a acordat un credit in valoarea de 78.900 CHF, ce a fost acordat pentru o perioada 15,92 ani  (filele 82-89, vol.III ds TB).
Intre P.B.R. S.A., in  calitate de banca, si L.G.A. si L.M.D., in calitate de imprumutat, a intervenit Contractul de credit nr.310102J1480018745/17.10.2007, prin care banca a acordat un credit in valoarea de 36.600 CHF, ce a fost acordat pentru o perioada 180 luni (filele 75-80, vol.II ds TB).
Intre P.B.R. S.A., in  calitate de banca, si N.M. si N.C., in calitate de imprumutati, a intervenit Contractul de credit nr.03000000000019105 din 21.09.2007, prin care banca a acordat un credit in valoarea de 63.750 CHF, ce a fost acordat pentru o perioada 29,75 ani (filele 32-38, vol.III ds TB).
Intre P.B.R. S.A., in  calitate de banca, si R.A.C. si R.O., in calitate de imprumutat, a intervenit Contractul de credit nr.31000000000014341, prin care banca a acordat un credit in valoarea de 80.213 CHF, ce a fost acordat pentru o perioada 360 luni (filele 92-97, vol.II ds TB).
III. Referitor la contractul de imprumut pentru refinantarea unui credit de consum incheiat de P.B.R. si A.M. (Contractul de imprumut pentru refinantarea unui credit de consum nr.200002J1160449679 din 06.03.2008), instanta retine urmatoarele:
1. Problema obligatiei de informare
In ceea ce priveste pretinsa incalcare de catre parata a obligatiilor de informare, consultare si avertizare a consumatorilor, instanta retine ca, potrivit art. 18 si art. 19 din O.G. nr. 21/1992, astfel cum se afla in vigoare la data incheierii contractului de credit, consumatorii au dreptul de a fi informati, in mod complet, corect si precis, asupra caracteristicilor esentiale ale produselor si serviciilor oferite de catre operatorii economici, astfel incat sa aiba posibilitatea de a face o alegere rationala, in conformitate cu interesele lor, intre produsele si serviciile oferite si sa fie in masura sa le utilizeze, potrivit destinatiei acestora, in deplina securitate. Informarea consumatorilor despre produsele si serviciile oferite se realizeaza, in mod obligatoriu, prin elemente de identificare si caracterizare ale acestora, care se inscriu la vedere, dupa caz, pe produs, eticheta, ambalaj de vanzare sau in cartea tehnica, instructiunile de folosire ori altele asemenea, ce insotesc produsul sau serviciul, in functie de natura acestuia.
In privinta contractelor de credit, in art. 6 din Legea nr. 289/2004, care se afla in vigoare la data incheierii contractului analizat, inainte de incheierea contractului, creditorul are urmatoarele obligatii: a) sa ofere gratuit consumatorului, pe hartie sau pe alt suport durabil, un grafic de rambursare si un exemplar al proiectului contractului de credit, in momentul solicitarii de catre consumator a unei oferte de credit; b) sa prezinte consumatorului informatiile complete, corecte si precise privind contractul de credit avut in vedere; c) sa informeze consumatorul despre intreaga documentatie de credit necesara acordarii unui credit.
Potrivit art.75 si art.76 din Legea nr.296/2004, „Art.75. Orice contract incheiat intre comercianti si consumatori, pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii, va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate. Art. 76. Orice informatii privind pachetele de servicii turistice, preturile acestora, contractele de credit pentru consum si toate celelalte conditii aplicabile contractului, comunicate de organizator sau de detailist consumatorului, trebuie sa contina indicatii corecte si clare, care sa nu permita interpretari echivoce ale acestora.” 
Din intreaga reglementare a obligatiei de informare stabilita de actele normative aplicabile in sarcina institutiei financiare reiese ca aceasta priveste informarea consumatorului cu privire la continutul contractului de credit ce urmeaza a fi incheiat, cu privire la costurile creditului si cu privire la documentatia necesara acordarii creditului.
In prezenta cauza, reclamanta A.M. a avut cunostinta de moneda in care urma a fi acordat creditul de imprumut pentru refinantarea unui credit de consum, avand in vedere ca acest element esential al contractului a fost mentionat in cererea de credit. Totodata, pana la incheierea contractului de credit din data de 06.03.2008, imprumutatul A.M. a avut la dispozitie suficient timp pentru a se informa cu privire la cursul valutar al monedei in care a solicitat acordarea creditului, toate informatiile cu privire la care se invoca incalcarea obligatiei paratei de a le aduce la cunostinta reclamantei A.M. fiind publice.
Sub pretextul lipsei de informare din partea institutiei de credit, consumatorul nu isi poate invoca propria lipsa de diligenta, constand in faptul ca nu s-a interesat de evolutia cursului de schimb al francului elvetian, pentru a observa ca acesta a atins un minim istoric in perioada incheierii contractului de credit sau ca variaza frecvent.
In realitate, reclamanta A.M. a facut alegerea monedei in care a solicitat acordarea creditului, in mod constient, pentru a beneficia de avantajele pe care le-a presupus acest tip de contract de credit, respectiv o limita mai ridicata de creditare, justificata de o dobanda mult mai mica decat cea pentru creditele acordate in lei sau in euro.
Avand in vedere ca variatia cursului de schimb CHF-RON era publica la data incheierii contractului de credit, precum si ca este de notorietate si prevazut de lege aspectul ca, la acordarea oricarui imprumut in valuta de catre orice persoana fizica sau juridica, se suporta un risc valutar, cuantumul sau fiind diferit in functie de moneda in care se acorda creditul si de evolutia sa pe piata financiara, instanta considera ca reclamanta si-a asumat riscul valutar in mod constient si in deplina cunostinta de cauza, pentru a obtine creditul necesar satisfacerii nevoilor sale personale.
In mod evident, obligatia de informare prevazuta de textele de lege invocate de reclamanta nu poate cuprinde informarea cu privire la previziunile asupra evolutiei cursului valutar, ulterior incheierii contractului de credit, intrucat acest aspect nu poate fi cunoscut nici de institutia de credit, cu atat mai mult cu cat contractul a fost incheiat pentru o perioada de 120 luni.
Instanta mai considera ca obligatia de informare nu priveste consilierea consumatorului cu privire la oportunitatea contractarii unui anumit serviciu, neputandu-i-se imputa operatorului economic faptul ca nu a sfatuit pe imprumutat sa aleaga un alt tip de credit, care probabil ca nici nu i-ar fi permis satisfacerea nevoilor personale.
Avand in vedere valoarea ridica a creditului contractat si durata mare de timp in care se face rambursarea acestuia, imprumutatul este cel care ar fi putut solicita serviciile unui consultant financiar pentru a stabili daca incheierea unui contract de credit corespunde nevoilor sale si care sunt cele mai avantajoase servicii de creditare, pe termen mediu sau lung.
Pentru aceste considerente, instanta constata ca este neintemeiata invocarea de catre reclamanta a incalcarii de catre parata a obligatiei de informare, aspectele privind evolutia cursului de schimb al francului elvetian pana la data incheierii contractului de credit fiind publice si usor accesibile pentru orice persoana, iar cele privind evolutia ulterioara a acestui curs de schimb nefiind cunoscute.
Solicitarea de constatare a nulitatii absolute pentru acest considerent este neintemeiata atat din perspectiva inexistentei motivului invocat, cat si ca urmare a faptului ca lipsa de informare nu este sanctionata de lege cu nulitatea absoluta, vicierea consimtamantului putand atrage nulitatea relativa a contractului, care nu mai poate fi invocata ca urmare a implinirii termenului de prescriptie prevazut de art. 9 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958.
Faptul ca parata este un profesionist in domeniul financiar-bancar nu implica in mod necesar cunoasterea de catre aceasta a modului cum va evolua cursul valutar, cu atat mai mult cu cat perioada contractuala este una indelungata.
In conformitate cu art. 249 Cod procedura civila, revenea reclamantei obligatia de a dovedi ca, in cauza de fata, la momentul incheierii contractului de credit, parata avea cunostinta ca in viitor moneda CHF se va aprecia considerabil fata de moneda nationala, ca a ascuns aceste informatii (posibilitatea ca francul elvetian va creste in raport cu moneda nationala cu pana la 100%) si ca a actionat in consecinta pentru a-si procura castiguri necuvenite. Insa, nu a fost produsa nicio dovada in acest sens, astfel incat nu se poate retine indeplinirea conditiei privind reaua-credinta a paratei (imbogatire fara justa cauza) si nici incalcarea prevederilor art.18 din O.G. nr.21/1992.
Este adevarat ca profesionistul are o obligatie de informare, insa aceasta trebuie pastrata in limite rezonabile, neputand sa i se pretinda anticiparea cursului valutar pe perioade indelungate de timp.
Tinand cont de faptul ca OUG nr.50/2010 a intrat in vigoare la data de 21 iunie 2010, ulterior incheierii contractului de credit, instanta constata ca bancii nu i se poate reprosa nesocotirea obligatiilor de informare instituite prin acest act normativ. In caz contrar, instanta ar incalca dispozitiile privind neretroactivitatea legii prevazute in art.15 alin.2 din Constitutia Romaniei.
Avand in vedere ca nu s-a probat savarsirea de catre parata a unei fapte ilicite, neexistand niciun indiciu al cunoasterii de catre banca a modalitatii de evolutie a cursului de schimb pentru moneda in care a fost acordat creditul, instanta constata ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 998-art.999 Cod civil din 1864 pentru angajarea raspunderii sale delictuale, in modalitatea solicita de reclamanta, respectiv prin obligarea bancii la suportarea riscului valutar.
2. In legatura cu petitul avand ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar (art.8.1 din contractele de imprumut pentru refinantarea unui credit de consum, art.8.1 din contractele de imprumut pentru nevoi personale si art.6.3 din contractele de credit), instanta retine urmatoarele:
Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract incheiat intre profesionisti si consumatori pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate, fiind interzis comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii.
Art. 4 alin. 1 din aceasta Lege stabileste ca o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil.
Conform art. 3 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, clauzele contractuale prevazute in temeiul altor acte normative in vigoare nu sunt supuse dispozitiilor acestei legi.
De asemenea, in ce priveste notiunea de clauza abuziva, art. 3 alin. 1 din Directiva nr. 93/13/CEE atribuie acest caracter clauzelor contractuale care nu s-au negociat individual si, in contradictie cu exigenta de buna-credinta, provoaca un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor care decurg din contract, in detrimentul consumatorului.
Din ambele reglementari rezulta aceleasi conditii care imprima unei clauze contractuale caracter abuziv si anume: contractul sa fie incheiat intre profesionisti si consumatori, clauza sa nu fie negociata individual si sa se creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorilor.
Clauza de risc valutar cuprinsa la art. 8.1 din Contractul de credit nu are caracter abuziv, intrucat clauzele referitoare la moneda creditului si la riscul valutar tin de aplicarea si prevederea in mod expres in cuprinsul contractului dintre parti a regulii de drept comun privind restituirea sumelor de bani imprumutate.
Instanta retine ca acest fapt era cunoscut de catre reclamanta la data incheierii conventiei de credit sau cel putin trebuia cunoscut, consumatorul fiind obligat la a depune un minim de diligenta si de interes in lecturarea contractului incheiat cu banca.
Instanta are in vedere ca reclamanta a avut posibilitatea de a negocia continutul clauzelor contractuale privind moneda de acordare a creditului, putand opta intre mai multe tipuri de credite in diverse monede de schimb (nationala sau in valuta), alegand, in final, din portofoliul de produse bancare oferite de parata, creditele cu caracteristicile pe care le-a considerat potrivite nevoilor sale. In speta de fata este in afara oricarui dubiu ca acordarea creditului in moneda CHF s-a facut la solicitarea expresa a reclamantei, acest credit fiind mai avantajos din punct de vedere al costurilor sale.
Aceasta optiune a fost facuta constient de catre consumator, in considerarea avantajelor pe care le oferea in comparatie cu celelalte produse de creditare oferite atat de banca, cat si de alti furnizori de produse bancare: cost mai redus si acces la o suma mai mare de bani.
Desi e posibil ca la momentul contractarii creditului, debitorul sa nu fi luat in considerare o crestere considerabila a cursului de schimb CHF-RON, prin solicitarea unui imprumut in franci elventieni imprumutatul a acceptat posibilitatea ca restituirea capitatului si plata dobanzii sa se realizeze la un alt curs de schimb decat cel de la data incheierii contractului de credit.
Pentru evitarea riscului valutar, imprumutatul a avut posibilitatea de a solicita un credit in moneda in care isi castiga veniturile lunare.
Prin contractarea unui credit in moneda in care iti realizeaza veniturile, consumatorul avea reprezentarea clara a consecintelor economice produse de contractul de credit asupra patrimoniului sau.
Totusi, imprumutatul a apreciat ca luarea unui credit in franci elvetieni corespunde mai mult nevoilor sale.
Prin urmare, instanta nu va retine lipsa de negociere a clauzelor privind moneda acordarii creditului si riscul valutar, fiind evident faptul ca a fost optiunea imprumutatului de a accesa un credit in franci elvetieni, acesta avand posibilitatea reala de negociere a monedei creditului, precum si de a impune moneda in care urma a fi acordat creditul dintre RON, EUR si CHF.
In lipsa unor dovezi, instanta nu poate primi sustinerile reclamantei in sensul ca aceasta a incheiat contractul de credit fiind constransa de banca sau prin inducerea in eroare a imprumutatului.
Instanta apreciaza ca nu este indeplinita nici conditia dezechilibrului semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, intrucat acest dezechilibru trebuie raportat la momentul incheierii contractului si trebuie sa vizeze aspecte intrinseci acestuia. Or, ceea ce invoca reclamantul este un aspect extrinsec, respectiv deprecierea monedei nationale in raport de francul elvetian, fenomen asupra caruia parata nu a avut niciun control.
Prin urmare, instanta apreciaza ca prin incheierea acestui contract de imprumut banca nu a obtinut un castig injust in detrimentul consumatorului.
Nu pot fi retinute sustinerile reclamantei conform carora riscul valutar a fost stabilit in sarcina consumatorului, intrucat modul de formulare a clauzelor contestate nu conduce la o astfel de concluzie, riscul fiind in sarcina ambelor parti, dupa cum are loc o apreciere sau o depreciere a monedei contractate in raport de moneda nationala. Faptul ca, in concret, pentru o perioada de timp din durata contractului, fluctuatia cursului valutar a fost defavorabila reclamantei nu este de natura a atrage dezechilibrul avut in vedere de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, intrucat raportarea nu se poate realiza la situatiile concrete ivite la un moment dat, ci la continutul juridic al drepturilor si obligatiilor partilor.
Banca nu a fost scutita de consecintele negative ale variatiei cursului de schimb, intrucat ulterior incheierii contractului a existat posibilitatea ca moneda nationala sa se aprecieze in raport cu francul elvetian, sub nivelul de la momentul semnarii contractului de credit.
Instanta are in vedere si jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene (cauza C-415/11 – Mohamed Aziz impotriva Caixa d’Estalvis de Catalunya, Tarragona i Manresa (Catalunyacaixa)), in sensul ca no?iunea „dezechilibru semnificativ” in detrimentul consumatorului trebuie apreciata prin intermediul unei analize a normelor nationale aplicabile in lipsa unui acord intre parti, pentru a evalua daca si, eventual, in ce masura contractul il plaseaza pe consumator intr-o situatie juridica mai putin favorabila in raport cu cea prevazuta de dreptul national in vigoare, iar pentru a sti daca dezechilibrul este creat „in contradictie cu cerinta de buna?credinta”, este important sa se verifice daca vanzatorul sau furnizorul, actionand in mod corect si echitabil fata de consumator, se putea astepta in mod rezonabil ca acesta din urma sa accepte clauza in discutie in urma unei negocieri individuale.
In speta, instanta retine ca, avand in vedere contractarea unui credit in CHF si virarea sumei in aceasta moneda de catre banca, este rezonabil sa se presupuna ca, in urma unei negocieri individuale, reclamantai ar fi acceptat restituirea creditului tot in CHF, aceasta fiind regula in dreptul roman si pe piata financiara, prevazuta de dispozitiile supletive ale art. 1578 Cod civil din 1864.
Astfel, lipsa dezechilibrului care ar fi produs prin clauzele contestate este evidentiata si de faptul ca acestea, stipuland restituirea creditului in moneda acordata, nu pun consumatorul intr-o situatie inferioara celei care ar rezulta din dispozitiile legale supletive din dreptul intern. Chiar daca aceste clauze nu ar fi fost incluse in contract si chiar daca s-ar face abstractie de ele, prevederile incidente din Codul civil de la 1864 impun restituirea sumei imprumutate in aceeasi moneda.
De asemenea, in conditiile in care nu s-a dovedit ca parata putea anticipa valorile acestor fluctuatii, nu se poate retine un dezechilibru nici din aceasta perspectiva si, cu atat mai putin, faptul ca a actionat contrar cerintelor bunei-credinte.
In cazul contractului de credit, prestatia esentiala a bancii este punerea la dispozitie a sumei imprumutate, iar prestatia esentiala a imprumutatului este restituirea capitalului si a dobanzii (care reprezinta pretul creditului). Or, acestea sunt indisolubil legate de moneda creditului, neputandu-se considera ca face parte din obiectul contractului doar suma numerica indicata, nu si moneda. Totodata, clauzele contractuale nu presupun dificultati de intelegere, fiind clare si inteligibile, iar cel mai putin avizat consumator putea sa inteleaga ca are obligatia de a achita, lunar, sumele in franci elvetieni, aspect mentionat in mod expres atat in clauzele contractuale, cat si in graficul de rambursare. Fluctuatia cursului valutar nu este de natura a afecta caracterul clar si inteligibil al clauzelor contestate si al monedei creditului, intrucat profesionistul nu putea sa prevada modalitatea concreta in care cursul va varia, pentru a introduce in contractul de credit.
Astfel, clauzele deduse judecatii nu pot fi considerate abuzive nici din perspectiva art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.
Este neintemeiata si invocarea de catre reclamanta a hotararii Curtii de Justitie a Uniunii Europene din data de 30 aprilie 2014, pronuntata in cauza C-26/13, Árpád Kásler si Hajnalka Káslerné Rábai impotriva OTP Jelzálogbank Zrt, intrucat situatia de fapt si cea juridica din prezentul litigiu sunt diferite de cele avute in vedere in hotararea respectiva.
Cauza analizata de Curtea de Justitie a Uniunii Europene avea ca ipoteza de lucru un contract de credit in forinti si o clauza a acestuia care prevedea ca determinarea valorii in valuta a imprumutului se realizeaza la cursul de schimb la cumpararea valutei practicat de banca, in vigoare la data deblocarii fondurilor, in timp ce o alta clauza permitea imprumutatorului sa stabileasca valoarea in forinti maghiari a fiecarei rate lunare la cursul de schimb la vanzare al monedei, aplicat de banca in ziua anterioara scadentei. In acest context, imprumutatul era tinut sa suporte diferentele de schimb valutar, fara insa ca vreun serviciu de schimb sa fie furnizat de imprumutator.
Aceasta situatie nu se regaseste in cazul contractului dedus judecatii, intrucat reclamantul a contractat creditul in CHF, i-a fost virata in cont suma exprimata in CHF si si-a asumat obligatia de a achita ratele in CHF, avand totodata posibilitatea de a-si procura liber aceasta valuta.
Mai mult, in prezenta cauza, reclamanta contesta chiar moneda in care a fost acordat creditul si obligatia esentiala de a restitui ratele in aceeasi moneda, spre deosebire de cauza Kasler, in care se aveau in vedere clauzele contractuale care permiteau bancii utilizarea unor cursuri valutare diferite la vanzare si la cumparare.
Instanta mai retine ca, intrucat contractul de credit reprezinta o specie a contractului de imprumut de consumatie, se aplica principiul nominalismului monetar, instituit de art. 1584 Cod civil din 1864 (aplicabil in speta in temeiul art. 3 si art. 102 din Legea nr. 71/2011), conform caruia obligatia ce rezulta dintr-un imprumut in bani este totdeauna pentru aceeasi suma numerica aratata in contract, iar in cazul intervenirii unei cresteri sau scaderi a pretului monedelor, inainte de a sosi data platii, debitorul trebuie sa restituie suma numerica imprumutata, nefiind obligat a restitui aceasta suma decat in moneda aflata in curs in momentul platii.
Valabilitatea acestui principiu a fost mentinuta in Codul civil din 2009, care prin art. 2164 prevede ca, in lipsa unei stipulatii contrare, imprumutatul este tinut sa restituie aceeasi cantitate si calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi cresterea sau scaderea pretului acestora, iar in cazul in care imprumutul poarta asupra unei sume de bani, imprumutatul nu este tinut sa inapoieze decat suma nominala primita, oricare ar fi variatia valorii acesteia, daca partile nu au convenit altfel.
Asadar, principiul nominalismului monetar are o reglementare legala, astfel incat achitarea ratelor in moneda acordata (CHF), indiferent de fluctuatiile acesteia, nu poate fi considerata abuziva, in conformitate cu art. 3 alin. 2 din Legea nr. 193/2000.
Sustinerile reclamantei privind prevalenta protectiei consumatorilor fata de dispozitiile supletive prin care este reglementat principiul nominalismului monetar sunt neintemeiate, intrucat nicio lege din domeniul protectiei consumatorilor nu deroga de la principiul nominalismului monetar, acesta fiind aplicabil si contractelor de credit incheiate de consumatori.
Sunt neintemeiate si sustinerile reclamantei in sensul ca suportarea riscului valutar transforma contractul de credit intr-un contract aleatoriu, ceea ce nu este permis. In acest sens, instanta retine prevederile art. 947 alin. 2 Cod civil din 1864, conform carora contractul este aleatoriu cand echivalentul depinde, pentru una sau toate partile, de un eveniment incert. Contractele de credit, indiferent de moneda in care sunt contractate, nu au caracter aleatoriu, ci comutativ, intrucat intinderea drepturilor si obligatiilor partilor a fost clar determinata. Faptul ca moneda creditului variaza in raport de alte monede nu transforma un contract comutativ intr-unul aleatoriu, intrucat un astfel de fenomen se produce intre diferite tipuri de monede aflate pe piata, pe cand obligatiile contractuale au fost stabilite intr-o singura moneda.
Invocarea teoriei impreviziunii este lipsita de temei juridic, solutiile jurisprudentiale izolate nefiind de natura sa contureze o practica suficient de bine caracterizata pentru a se stabili ca o asemenea exceptie de la principiul fortei obligatorii a contractului civil era acceptata inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dispozitiile art. 1271 din Codul civil din 2009 nefiind aplicabile contractului de credit incheiat in anul 2007, conform art. 107 din Legea nr. 71/2011.
Faptul ca, prin art. 107 din Legea nr. 71/2011, s-a stabilit in mod expres ca dispozitiile art. 1271 din Codul civil din 2009 privitoare la impreviziune se aplica numai contractelor incheiate dupa intrarea in vigoare a Codului civil, conduce la concluzia ca dispozitiile care reglementeaza impreviziunea nu reprezinta o consacrare a unei jurisprudente anterioare, ci o solutie legislativa noua, aplicabila pentru viitor.
Totodata, instanta constata ca situatia din prezenta cauza nici nu justifica aplicarea teoriei impreviziunii pentru exonerarea reclamantei de la respectarea clauzei de risc valutar, avand in vedere ca riscul valutar a fost asumat in mod expres de catre imprumutat, precum si ca modificarea situatiei avute in vedere la incheierea contractului nu poate fi calificata ca fiind excesiv de oneroasa pentru consumator, obligatia de restituire a creditului in moneda in care a fost acordat fiind justa si conforma dispozitiilor legale aflate in vigoare atat la data incheierii contractului, cat si la data solutionarii prezentei cauze.
Este adevarat ca, in urma cresterii cursului de schimb al francului elvetian, sunt afectate temporar interesele financiare ale persoanelor care au beneficiat de credite in aceasta moneda, insa aceasta situatie nu poate fi remediata in temeiul Legii nr. 193/2000, ci doar prin acordul de vointa al partilor sau prin interventia legiuitorului.
Instanta nu poate retine argumentele reclamantei in legatura cu Norma BNR nr.17/2003, intrucat acest act normativ nu instituie in sarcina bancilor obligatia de a suporta riscul deprecierii monedei nationale.
Tinand cont de faptul ca imprumutatul a avut posibilitatea de a rambursa anticipat sumele datorate, chiar si prin incheierea cu parata sau alta banca a unui alt contract de imprumut pentru refinantarea imprumutului in franci elvetieni, instanta nu poate primi sustinerile reclamantei in sensul ca omisiunea includerii unei clauze de reconversie face dovada ca banca a actionat cu rea-credinta si premeditare economica pentru impovararea imprumutatului.
Avand in vedere faptul ca pe calea prezentei actiuni instanta nu poate completa dispozitiile contractului de credit, instanta nu poate primi sustinerile reclamantei referitoare la lipsa unei proceduri de stopare sau de diminuare a riscului valutar sau cele privind lipsa unui mecanism de schimb al monedei straine.
3. Cu privire la petitul avand ca obiect modificarea contractului de credit in sensul stabilizarii cursului valutar CHF-LEU la cursul de la data incheierii contractului de credit si la plata ratelor la valoarea cursului de la data incheierii contractului, denominarea in moneda nationala a platilor, instanta apreciaza ca aceste solicitari sunt neintemeiate, pentru considerentele ce urmeaza:
Prin Hotararea Curtii de Justitie a Uniunii Europene (Camera intai) din data de 14. 06.2012, in cauza C – 618/10, avand ca obiect o cerere de pronuntare a unei hotarari preliminare, formulata in temeiul articolului 267 TFUE de Audiencia Provincial de Barcelona (Spania), prin decizia din 29.11.2010, primita de Curte la 29.12.2010, in procedura Banco Español de Credito SA impotriva Joaquin Calderón Camino, Curtea a hotarat ca atunci cand constata existenta unei clauze abuzive, instantele au numai obligatia de a exclude aplicarea unei astfel de clauze, pentru ca aceasta sa nu mai produca efecte obligatorii in ceea ce priveste consumatorul, fara a avea posibilitatea sa modifice continutul acesteia. Astfel, contractul in care este inclusa clauza trebuie sa continue sa existe, in principiu, fara nicio alta modificare, decat cea rezultata din eliminarea clauzelor abuzive, in masura in care, in conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de mentinere a contractului este posibila din punct de vedere juridic.
Prin urmare, instanta nu poate da curs solicitarii reclamantei care a solicitat instantei sa interpreteze dispozitiile art.6 alin.1 din Directiva CEE nr.93/13 in sensul ca aceasta dispozitie nu se opune unei norme de drept national care permite instantei nationale sa remedieze nulitatea clauzei prin inlocuirea cu o dispozitie de drept national cu caracter supletiv.
In plus, aceste solicitari, apar ca fiind nelegale si inechitabile, reclamanta urmarind transformarea unui credit acordat in moneda straina, cu dobanda variabila specifica, intr-un credit in lei.
Or, conform art. 969 Cod civil din 1864, contractul valabil incheiat intre parti are putere de lege, acesta neputand fi modificat de catre instanta, in functie de vointa uneia dintre parti.
Modificarea solicitata de catre reclamant apare ca fiind inechitabila, avand in vedere ca rata dobanzii a fost stabilita pentru un credit acordat in CHF, valoarea redusa a dobanzii fiind si unul dintre motivele pentru care consumatorul a ales produsul de creditare in valuta straina. Totodata, variatia ratei dobanzii este raportata la un indice de referinta variabil specific monedei in care a fost acordat creditul (LIBOR CHF), care are o valoare redusa, diferita de valoarea indicelui de referinta obiectiv aplicabil pentru creditele acordate in lei.
Totodata, aceasta solicitare contravine efectelor pe care le produce constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale, potrivit art. 6 si art. 7 din Legea nr. 193/2000, acesta fiind lipsirea de efecte si eliminarea clauzelor abuzive, respectiv rezilierea contractului, la cererea consumatorului.
Vazand ca partile litigante nu sunt in ipoteza vanzarii unur bunuri sau prestarii unor servicii, ci in ipoteza incheierii unui contract de imprumut, instanta apreciaza ca reclamanta  nu este indrituita sa invoce nesocotirea dispozitiilor art.3 alin.1 din Regulamentul BNR nr.4/2005, intrucat acordarea imprumutului in franci elvetieni este permisa de alin.2 al aceluiasi articol.
Asadar, tinand seama de jurisprundenta obligatorie a CJUE, precum si de imprejurarea ca, in speta, contractul de credit reprezinta legea partilor, instanta apreciaza ca nu este indrituita sa dea curs solicitarii reclamantei de modificare a contractului, intrucat, in caz contrar, s-ar nesocoti vointa bancii la momentul incheierii contractului de credit.
Fata de cele mai sus expuse, instanta va respinge aceste capete de cerere, ca neintemeiate.
IV. Referitor la contractul de imprumut pentru refinantarea unui credit de consum incheiat de P.B.R. si B.K. (Contractul de imprumut pentru refinantarea unui credit de consum nr.200002J1160436839 din 26.02.2008, emis la solicitarea reclamantei B.K. nr.436839 din 17.02.2008 f.131, vol.IV), instanta retine urmatoarele:
Avand vedere in vedere aceleasi considerente, respectiv cele de la pct.III, instanta va respinge ca neintemeiate capetele de cerere formulate de reclamanta B.K..
V. Referitor la contractul de imprumut pentru refinantarea unui credit de consum incheiat de P.B.R. si I.S.A: (Contractul de imprumut pentru refinantarea unui credit de consum nr.42180000000428320 din 18.02.2008, emis la solicitarea reclamantului I.S.A: nr.428320 din 12.02.2008 f.126, vol.IV), instanta retine urmatoarele:
Tinand seama de aceleasi considerente, respectiv cele de la pct.III, precum si faptul ca prin incheierea contractului de credit reclamantul a evitat consecintele negative ale  deprecierii monedei nationale prin raportare la moneda Euro, si anume prin stingerea creditului in valoare de 5.585,43 Euro ce a facut obiectului contractului de credit din  14.03.2007 incheiat cu A.A.B. S.A., instanta va respinge ca neintemeiate capetele de cerere formulate de reclamantului I.S.A:.
VI. Referitor la contractul de imprumut pentru refinantarea unui credit de consum incheiat de P.B.R. si D (L) M (Contractul de imprumut pentru refinantarea unui credit de consum nr. 422502A0200425776 din 14.02.2008, emis la solicitarea reclamantei D (L) M nr.425776 din 08.02.2008 f.120, vol.IV), instanta retine urmatoarele:
Tinand cont de aceleasi considerente, respectiv cele de la pct.III, precum si faptul ca prin incheierea contractului de credit reclamanta, avand studii superioare, a evitat consecintele negative ale  deprecierii monedei nationale prin raportare la moneda Euro, si anume prin stingerea creditului in valoare de 3.810,00 Euro ce a facut obiectului contractului de credit din  165625/07.05.2007 incheiat cu P.B. S.A., instanta va respinge ca neintemeiate capetele de cerere formulate de reclamantei  D (L) M.
VII. Referitor la contractul de imprumut pentru nevoi personale incheiat intre P.B.R. S.A si G.M.C.-G.L.C. (Contractul de imprumut pentru nevoi personale nr.421402A0490393184 din 24.12.2007, emis la solicitarea reclamantilor G.M.C. si G.L.C. nr.393184 din 18.12.2007 f.117, vol.IV), instanta retine urmatoarele:
Avand in vedere aceleasi considerente, respectiv cele de la pct.III, precum si imprejurarea ca reclamantii au studii superioare, instanta va respinge ca neintemeiate capetele de cerere formulate de reclamantii G.M.C. si G.L.C..
VIII. Referitor la contractul de imprumut pentru nevoi personale incheiat intre P.B.R. S.A si  T.M. (Contractul de imprumut pentru nevoi personale nr.14000000000461559 din 17.03.2008, emis la cererea reclamentei nr.461559/11.03.2008 f.128, vol.IV ds TB), instanta retine urmatoarele:
Avand vedere in vedere aceleasi considerente, respectiv cele de la pct.III, instanta va respinge ca neintemeiate capetele de cerere formulate de reclamanta T.M..
IX. Referitor la contractul de imprumut pentru nevoi personale incheiat intre P.B.R. S.A si  V.F. (Contractul de imprumut pentru nevoi personale nr.31010000000401393 din 14.01.2008, emis la cererea reclamantei nr.4401393/10.01.2008 f.123, vol.IV ds TB), instanta retine urmatoarele:
Avand vedere in vedere aceleasi considerente, respectiv cele de la pct.III, instanta va respinge ca neintemeiate capetele de cerere formulate de reclamanta V.F..
X. Referitor la contractul de credit incheiat intre P.B.R. S.A. si C.I.P. si C.M.A.A. (Contractul de credit nr.310002J14800133398 din 19.07.2007), instanta retine urmatoarele:
Avand vedere in vedere aceleasi considerente, respectiv cele de la pct.III, instanta va respinge ca neintemeiate capetele de cerere formulate de reclamantii C.I.P. si C.M.A.A..
XI. Referitor la contractul de credit incheiat intre P.B.R. S.A. si C.D. si C.E., in calitate de imprumutati (Contractul de credit nr.4213R000000018220 din 18.09.2007, emis la solicitarea reclamantilor nr.18220/22.08.2007 f.111, vol.IV), instanta retine urmatoarele:
Avand vedere in vedere aceleasi considerente, respectiv cele de la pct.III, precum si imprejurarea ca prin acest contract reclamantii au stins alte credite contractate la alte banci,  instanta va respinge ca neintemeiate capetele de cerere formulate de reclamantii C.D. si C.E..
XII. Referitor la contractul de credit incheiat intre P.B.R. S.A. si  C.G., C.I. si C.O.G. (Contractul de credit nr.4203R2A046002466 din 24.12.2007), instanta retine urmatoarele:
Avand vedere in vedere aceleasi considerente, respectiv cele de la pct.III, faptul ca prin acest contract reclamantii au stins alte credite contractate la alte banci,  precum si imprejurarea ca reclamantii au evitat consecintele negative ale  deprecierii monedei nationale prin raportare la moneda Euro, si anume prin stingerea creditului in valoare de 2.967,51 Euro ce a facut obiectului contractului de credit incheiat cu B. Sucursala Mosilor, instanta va respinge ca neintemeiate capetele de cerere formulate de acesti reclamanti.
XIII. Referitor contractul de credit incheiat intre P.B.R. S.A. si L.G.A. si L.M.D. (Contractul de credit nr.310102J1480018745/17.10.2007, emis la solicitarea reclamantilor nr.J148.18745 din 31.08.2007, fila 115, vol.IV ds TB), instanta retine urmatoarele:
Avand vedere in vedere aceleasi considerente, respectiv cele de la pct.III, faptul ca prin acest contract reclamantii au stins alte credite contractate la alte banci,  precum si imprejurarea ca reclamantii, avand studii superioare, au evitat consecintele negative ale  deprecierii monedei nationale prin raportare la moneda Euro, si anume prin stingerea creditelor in valoare de 9.190,54 Euro si, respectiv, 7.641,43 Euro, ce au facut obiectului contractelor de credit incheiate cu R.B. S.A., B. S.A, instanta va respinge ca neintemeiate capetele de cerere formulate de acesti reclamanti.
IX. Referitor la contractul de credit incheiat intre P.B.R. S.A., N.M. si N.C. (Contractul de credit nr.03000000000019105 din 21.09.2007, emis la solicitarea reclamantilor nr.19105 din 11.09.2007, fila 107, vol.IV, ds. TB), instanta retine urmatoarele:
Avand vedere in vedere aceleasi considerente, respectiv cele de la pct.III, instanta va respinge ca neintemeiate capetele de cerere formulate de acesti reclamanti.
X. Referitor la contractul de credit incheiat intre P.B.R. S.A. si R.A.C. si R.O. (Contractul de credit nr.31000000000014341), instanta retine urmatoarele:
Avand vedere in vedere aceleasi considerente, respectiv cele de la pct.III, instanta va respinge ca neintemeiate capetele de cerere formulate de acesti reclamanti.
Fata de cele mai sus expuse, instanta va respinge cererea, ca neintemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Respinge cererea privind pe reclamantii C.G. domiciliat in …., C.I. domiciliata in …., C.O.G.  domiciliata in ….., N.M. domiciliat in …., N.C.  domiciliata in …., C.I.P. domiciliat in …., C.M.A.A. domiciliata in ….., C.D. domiciliat in …., C.E. domiciliata in …., R.A.C. domiciliat in …., R.O. domiciliata in …, L.G.A. domiciliat in …., G.M.C. domiciliat in …., G.L.C. domiciliata in ….., D (L) M domiciliata in …., V.F. domiciliata in …., I.S.A: domiciliat in …., T.M. domiciliata in …., B.K. domiciliata in ….., si A.M. domiciliata in ….., toti cu domiciliul ales la C.AV. C.A.  in …., in contradictoriu cu parata P.B.R. S.A cu sediul in …., si cu sediul ales in …, la Cabinet de Avocat „L.O.”, ca neintemeiata.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 04.03.2016.