actiune in constatare clauze abuzive – caracterul abuziv al clauzei referitoare la comisionul de acordare; lipsa caracterului abuziv al clauzei referitoare la majorarea dobanzii in raport de faptul ca reclamantii au semnat actul aditional
(Hotarare nr. 11274 din data de 21.06.2016 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1)Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante in data de 21.07.2015 sub nr. …, reclamantii M.E.D. si M.N. in contradictoriu cu parata P.B.R. S.A., au solicitat:
- constatarea caracterului abuziv al urmatoarelor clauze prevazute in contractul de credit nr.42220000000029702 din data de 30.04.2008: Sectiunea 1-art.1.3 lit. a referitoare la comisionul de acordare, art.5 pct.5.1-5.3-modificat prin art. I pct.I.1-I.3 din actul aditional nr.2/17.09.2010 si prin actul aditional nr.1/26.05.2009 si Sectiunea 7-art.7.1. lit. k.
- obligarea paratei la restituirea sumei de 262,77 CHF, in echivalentul in lei, la cursul B.N.R. de la data platii, retinuta de parata la data acordarii creditului, cu titlu de comision de acordare.
- obligarea paratei la plata dobanzii legale calculate asupra debitului in suma de 262,77 CHF, in echivalentul in lei, la cursul B.N.R. de la data platii, de la data incasarii acestuia si pana la data restituirii efective a debitului catre reclamanti.
- stabilizarea formulei de calcul a dobanzii in raport de clauza contractuala prevazuta la art.1.2 din contractul de credit, incepand cu data de 20.04.2009 si pana la data incheierii raporturilor contractuale, respectiv indicele de referinta Libor la trei luni + marja de 4.1 puncte procentuale pe an.
- obligarea paratei la plata sumelor nedatorate incasate cu titlu de diferenta de dobanda dintre formula de calcul a dobanzii stabilita prin contractul de credit (Libor la trei luni + marja de 4,1 puncte procentuale pe an-prevazuta la art.1.2 din contractul de credit) si formulele de calcul practicate in concret de parata precizate in actele aditionale si in graficele de rambursare, de la data incasarii acestor sume si pana in prezent, in echivalentul in lei, la cursul B.N.R. de la data platii, precum si obligarea paratei la plata dobanzii legale aferente acestor sume, de la data platii si pana la data restituirii efective.
In motivarea cererii, reclamantii a aratat ca, la data de 30.04.20008 intre acestia si parata P.B.R. S.A. s-a incheiat Contractul de credit nr.42220000000029702, prin care imprumutatilor li se acorda un credit in franci elvetieni (CHF) in cuantum de 17.518 CHF, pe o durata de 30 de ani.
In continuare, reclamantii au sustinut ca nu au putut negocia nicio clauza din contractul de credit, acesta fiindu-le impus, si nu au fost informati de catre banca, anterior incheierii contractului, cu privire la obligatiile reclamantilor din contractul de credit. Caracterul abuziv al clauzelor contestate rezida in faptul ca obliga consumatorii sa se supuna unor conditii contractuale despre care nu au avut posibilitatea reala sa ia cunostinta la data semnarii contractului. Avand in vedere obligatia de transparenta contractuala instituita in sarcina operatorilor economici care se circumscrie exigentelor de informare si protectie inerente dreptului consumatorului, in scopul garantarii dreptului acestuia de a intelege prevederile si efectele pe termen lung ale contractului pe care il incheie, fiecare beneficiar al unui credit in valuta trebuie sa cunoasca riscurile pe care si le asuma la contractarea unui asemenea credit.
Avand in vedere pozitia de inegalitate de pe care actioneaza partile si pentru a se asigura angajarea in deplina cunostinta de cauza a consumatorului in contractele de credit, este instituita in sarcina bancii, care are o pozitie dominanta in raport cu consumatorul, obligatia informarii in mod complet, corect si precis a consumatorului cu privire la aspectele esentiale ale produsului/serviciului oferit si implicit cu privire la implicatiile indatorarii si la riscurile reprezentate de volatilitatea cursului valutar, astfel cum reiese din prevederile art.18 din O.G. nr.21/1992 si cele ale O.U.G. nr.50/2010.
In cazul serviciilor financiare, operatorii economici sunt obligati sa ofere consumatorilor informatii complete, corecte si precise asupra drepturilor si obligatiilor ce le revin. Aceste obligatii sunt menite sa protejeze interesele consumatorilor care sunt expusi riscului ridicat de prejudiciere a drepturilor si intereselor legitime prin contractarea unor servicii/produse in lipsa unei informari reale cu privire la acestea si, pe cale de consecinta, evitarea unor astfel de situatii.
In lipsa informarii in mod complet, corect si precis a reclamantilor cu privire la aspectele esentiale ale produsului/serviciului oferit, acestia nu au avut posibilitatea de a determina consecintele economice ale clauzelor contractuale in baza unor criterii clare si precise.
Reclamantii au mai aratat ca sunt aplicabile prevederile alin. (1) lit. a) din Anexa Legii nr.193/2000, conform carora sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fara a avea un motiv intemeiat care sa fie precizat in contract. In baza acestui text de lege, au sustinut reclamantii ca sunt abuzive dispozitiile art.5 pct.5.1-5.3-modificat prin art. I pct.I.1-I.3 din actul aditional nr.2/17.09.2010 si prin actul aditional nr.1/26.05.2009. Cu privire la caracterul nenegociat al clauzelor atacate, condi?ia este indeplinita deoarece contractul incheiat este un contract de adeziune, in care clauzele sunt preformulate ?i incluse, intr-o redactare similara, in cvasitotalitatea contractelor, fiind impuse de catre banca imprumuta?ilor.
Reclamantii mai sustin ca, in mod abuziv banca a majorat marja din formula de calcul a dobanzii de la 4,1 puncte procentuale pe an, cat era prevazut initial in contract la, 6,1 puncte procentuale pe an.
Or, sustin reclamantii, clauzele contractuale de la art.5 pct.5.1-5.3 din contractul de credit sunt abuzive pentru ca ofera posibilitatea bancii de a modifica dobanda prin modificarea marjei din formula de calcul a dobanzii conform deciziei unilaterale a bancii, fara un motiv intemeiat si fara ca acesta sa fie negociata cu clientul, ceea ce nu este legal conform art.1 lit. a din Anexa Legii nr.193/2000. Mai mult decat atat, respectivele clauze sunt abuzive si exprima caracterul de adeziune al contractului si prin modul in care banca si-a rezervat dreptul de a modifica respectiva marja potrivit deciziilor sale. Aceste clauze sunt cu atat mai mult abuzive cu cat modificarea marjei bancii este lasata la libera apreciere a bancii, in cuprinsul contractului de credit nefiind precizate in mod clar si expres imprejurarile care pot determina respectiva majorare. Aceste clauze dau dreptul bancii sa modifice dobanda unilateral, fara un motiv intemeiat si specificat in contract, fara a circumstantia anumite elemente sau criterii obiective in functie de care sa se realizeze modificarea, aspecte ce fac decizia bancii sa fie discretionara si imposibil de controlat de catre consumator, iar clauzele sa fie abuzive fata de dispozitiile pct. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000 potrivit carora sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fara a avea un motiv intemeiat care sa fie precizat in contract.
Astfel, arata reclamantii, expresia ’’conform deciziei bancii’’ nu constituie un motiv intemeiat pentru modificarea marjei din formula de calcul a dobanzii si nu ofera consumatorului explicatii si criterii obiective in functie de care sa poata aprecia daca decizia bancii de a majora marja si implicit dobanda este una justificata sau nu. Pentru a retine stipularea in contract a unui motiv pentru revizuirea ratei dobanzii prin majorarea marjei este necesara prezentarea unei situatii clare, corespunzator descrise, care sa ofere clientului posibilitatea de a cunoaste de la inceput ca, daca acea situatie se va produce, dobanda va fi marita. Doar astfel optiunea lui de a contracta este libera, perfect constienta si cu reprezentarea corecta a consecintelor actului juridic pe care il va semna. Totodata, motivul trebuie sa fie suficient de clar aratat, pentru ca, in eventualitatea unui litigiu in legatura cu aplicarea unei astfel de clauze, instanta judecatoreasca sa aiba posibilitatea de a realiza un control judiciar adecvat si eficient pentru a conchide in sensul existentei sau inexistentei situatiei care constituie motiv pentru majorarea dobanzii.
Motivul mentionat, respectiv ’’conform deciziei bancii’’, nu indeplineste aceasta conditie, astfel ca, in eventualitatea unui litigiu, nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, daca decizia bancii este sau nu justificata.
Prin urmare, este adevarat ca, in principiu, furnizorul de servicii bancare are posibilitatea oferita de lege de a modifica rata dobanzii in mod unilateral fara ca prin aceasta sa se atraga caracterul abuziv al unei astfel de clauze.
Cu toate acestea, art. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000 conditioneaza aceasta operatiune de existenta unui motiv intemeiat prevazut in contract si de informarea imediata a clientului, care sa aiba, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.
Din modul in care au fost formulate aceste clauze ce dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral rata dobanzii curente se poate constata ca nu se da ca reper vreun indicator concret la care partile (sau instanta - in eventualitatea unui litigiu) sa se poata raporta, ceea ce denota ca o astfel de reglementare poate fi interpretata doar in favoarea bancii, fara ca cealalta parte sa aiba posibilitatea de a aprecia asupra acesteia astfel incat sa considere ca schimbarile intervenite pe piata financiara sunt semnificative si indreptatesc activarea clauzei.
Cazurile in care o conventie poate fi amendata prin manifestarea de vointa a unei singure parti trebuie sa fie clar exprimate, neechivoce, astfel incat clientul sa aiba posibilitatea de a-si prefigura de la inceput conditiile in care o astfel de modificare poate interveni, iar instanta sa aiba posibilitatea ca, la cerere, sa poata aprecia asupra existentei si temeiniciei acestora.
Cu privire la comisionul de acordare, reclamantii arata ca, aceasta clauza este abuziva intrucat perceperea acestui comision nu este justificata in mod clar si transparent de catre banca si nu sunt mentionate serviciile oferite de catre banca in schimbul platii acestui comision. Se mai arata de asemenea ca, acest comision este abuziv si pentru faptul ca este calculat ca procent din valoarea creditului si nu este raportat la volumul de munca concret depus de catre parata pentru acordarea creditului reclamantilor. Acest comision este nejustificat raportat la munca depusa de banca pentru intocmirea dosarului. Chiar in situatia in care s-ar presupune ca acest comision este perceput pentru acoperirea cheltuielilor aferente intocmirii documentatiei de credit, nu se explica de ce acest cuantum este raportat la marimea sumei imprumutate si nu la volumul si complexitatea actelor ce formeaza documentatia de acordare a creditului (mai ales in conditiile in care aceste contracte sunt preformulate, pentru fiecare tip de credit).
Se mai arata ca, includerea comisionului de acordare in pretul contractului, cu consecinta imposibilitatii analizarii caracterului abuziv al acestei clauze conform Directivei nr.93/13/CEE, nu poate fi retinuta intrucat, actul comunitar se refera la clauzele care sunt exprimate intr-un limbaj clar si inteligil, ceea ce nu este cazul in speta de fata cu privire la comisionul de acordare.
Cu privire la restituirea sumelor de bani incasate de catre banca in temeiul acestor clauze, reclamantii arata ca aceasta masura se impune ca o consecinta fireasca a constatarii caracterului abuziv al acestor clauze.
In dovedire, reclamantii au solicitat proba cu acte.
Cererea este scutita de plata taxei de timbru.
Prin intampinarea depusa, parata a invocat exceptia de litispendenta a prezentului dosar in raport de dosarul nr. ... iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata.
In motivare, parata a aratat ca banca are doar obligatia de informare, nu da sfaturi ori consiliere clientului.
In ceea ce priveste clauzele privind pretului contractului, legiuitorul roman a preluat dispozitiile art. 4 par. 1 al Directivei 93/13/CEE, ce reglementeaza la randul sau excluderea acestora de la controlul de excesivitate prin art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, dupa cum urmeaza: „Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil."
De asemenea, dispozitiile art. 4 par. 2 al Directivei 93/13/CEE stipuleaza: "Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici justetea pretului sau a remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil."
Din analiza celor doua prevederi normative [art. 4 alin. (2) Directiva 93/13/CEE si art. 4 alin. (6) Legea nr. 193/2000] rezulta ca pretul unui serviciu, respectiv costul unui credit bancar (asa cum sunt dobanda si comisionul de acordare credit) perceput de catre banca nu poate face obiectul analizei din perspectiva caracterului abuziv.
Sustine parata ca nu este indeplinita conditia privind lipsa negocierii, intrucat imprumutatii au avut posibilitatea reala de a influenta natura clauzelor contestate, care au fost negociate. De asemenea, opineaza ca nu sunt indeplinite nici conditiile privind reaua-credinta a bancii si existenta unui dezechilibru contractual semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, aspecte care trebuie analizate in functie de situatia concreta de la momentul incheierii contractului de credit, iar nu de evolutia ulterioara a pietei.
Parata mai sustine ca toate clauzele contractului au fost negociate si ca reclamantilor le-a fost acordata o perioada de timp rezonabila inainte de data semnarii contractului de credit, aspect confirmat si de reclamanti prin art.11.2 din contractul de credit. Se mai sustine de asemenea ca reclamantii au avut posibilitatea de a opta intre mai multe tipuri de credit de pe piata si intre serviciile mai multor banci.
Parata arata ca, la momentul incheierii contractului de credit, nicio dispozitie legala nu interzicea paratei sa modifice marja din formula de calcul a dobanzii, astfel incat, clauza prevazuta la art.5.1 din contract conform careia banca avea dreptul sa modifice marja care intra in formula de calcul a dobanzii este legala.
Mai mult, arata parata, reclamantii au fost de acord si au semnat actul aditional nr.1/26.05.2009 prin care marja bancii a fost majorata cu doua puncte procentuale, de la 4,1 pe an la 6,1 pe an iar ulterior intrarii in vigoare a O.U.G. nr.50/2010, prin Actul aditional nr.2 din data de 17.09.2010, in urma alinierii Contractului de credit la prevederile art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010, rata dobanzii variabile a creditului acordat a fost stabilita ca un procent anual in functie de indicele de referinta (LIIBOR la 3 luni), la care s-a adaugat marja Bancii de 6,1%. Astfel, marja bancii de 6,1% a fost "inghetata" la un cuantum fix, pentru viitor. (Variatia ratei dobanzii se calculeaza dupa urmatoarea formula: Rata dobanzii = Indice de referinta LIIBOR la 3 luni + Marja fixa a Bancii de 6,1%). Prin Actul Aditional din data de 17.09.2010, de implementare a O.U.G. nr.50/2010, prevederile din Contractul de credit cu privire la dreptul bancii de a modifica unilateral marja bancii au fost inlaturate, iar marja bancii a devenit fixa pentru viitor. Asadar, prin Actul Aditional de implementarea a dispozitiilor O.U.G. nr. 50/2010, incheiat la data de 17.09.2010, banca s-a conformat dispozitiilor legii (OUG nr. 50/2010).
Pe de alta parte, pretentiile reclamantilor sunt neintemeiate intrucat, de la data incheierii contractului de credit si pana la aparitia O.U.G. nr.50/2010 clauza de la art.5 pct.5.1 avea un caracter legal dat fiind faptul ca aceasta reprezinta o transpunere in contract a principilor rezultate din interpretarea prevederilor alin. (1) lit. a) din Anexa la Legea nr.193/2000.
Reclamantilor le-au fost respectate de catre banca dreptul privind negocierea directa si dreptul de optiune. Asadar, pe de o parte, consumatorii au negociat contractul de credit iar, pe de alta parte, au avut posibilitatea de a alege intre mai multe servicii si produse bancare oferite atat de catre parata, cat si de catre alte institutii bancare concurente. In urma analizei, acestia au optat pentru unul dintre produsele bancare oferite de catre parata intrucat, la acel moment acel produs bancar era printre cele mai bune de pe piata. Prin urmare, consumatorii, cunoscand conditiile bancii-care s-au dovedit a fi mai avantajoase fata de cele practicate de catre alte institutii bancare, sau chiar de catre parata pentru alte tipuri de produse si servicii bancare-au acceptat in cunostinta de cauza, ulterior negocierii, clauzele contactului de credit.
Clauzele contractuale reclamate nu au creat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Pentru a putea fi reclamat un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor ar trebui sa fie incidenta lipsa unei contraprestatii pentru dreptul corelativ al unei parti contactante.
Legiuitorul a prevazut sanctionarea unei clauze doar in cazul unui dezechilibru semnificativ, si nu in cazul oricarui dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor (de exemplu: profitul obtinut de un comerciant/profesionist este un lucru firesc dat fiind ca scopul principal al oricarui comerciant/profesionist este profitul).
In acest sens, Inalta Curte de Casatie si Justitie, sectia a II-a civila, prin decizia nr.1936/2013 a retinut ca: „directiva nu ofera posibilitatea consumatorilor de a obtine anularea in instanta a contractelor dezavantajoase din punct de vedere financiar pentru acestia, ci doar a acelor prevederi contractuale care creeaza in mod real si contrar bunei-credinte un dezechilibru semnificativ in defavoarea consumatorilor".
Or, in prezenta cauza nu poate fi vorba de existenta unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor si cu atat mai mult nu poate fi vorba de lipsa unei contraprestatii pentru dreptul corelativ al bancii de a percepe dobanda si comisionul de acordare, in conditiile in care banca si-a asumat si ulterior si-a realizat obligatiile de acordare a imprumutului prin virarea imprumutului in contul curent al reclamantilor.
Comisionul de acordare credit reprezinta o parte din pretulul/costul creditului acordat iar clauza care il reglementeaza este exprimata intr-un limbaj clar si inteligibil si drept urmare nu poate fi cenzurata.
Comisionul de acordare credit a fost perceput de banca pentru amortizarea costului pe care banca l-a suportat prin acordarea creditului (inclusiv cheltuieli pentru salarizarea personalului implicat in activitatea de creditare, pentru asigurarea sistemului informatic, a materialelor de birotica si servicii interne, pregatirea dosarului de imprumut etc.) cheltuieli inerente pentru buna desfasurare a activitatii bancii.
Simpla imprejurare ca suma perceputa uno ictu cu titlu de comision de acordare reprezinta un cost mare pentru reclamanti nu poate constitui un argument pentru a fi admisa cererea acestora, cu atat mai mult cu cat, cuantumul acestuia a fost cunoscut de imprumutati inca de la momentul contractarii creditului si asumat de acestia.
Parata mai arata ca, clauza prevazuta la Sectiunea 7-art.7.1. lit. k reprezinta o clauza contractuala stabilita de parti in momentul incheierii contractului de credit, al carei scop principal este acela de a asigura banca de recuperarea sumei imprumutate in imprejurarea in care imprumutatii nu pot/nu vor putea sa isi mai onoreze obligatiile contractuale.
In fine, se mai sustine ca banca a actionat cu buna-credinta.
In dovedire, parata a solicitat probele cu acte si interogatoriul reclamantilor.
In drept, parata a invocat: dispozitiile art.205, art.451 si art. 453 din NCPC, dispozitiile art.4 alin. (1) si (6) din Legea nr. 193/2000 si pe cele ale alin. (1) lit. a) din Anexa la Legea nr.193/2000, prevederile art.4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE, dispozitiile art.2 pct.24 din O.G. nr.21/1992, prevederile art.117 alin.(2) din O.U.G. nr.99/2006, prevederile art.37, 67 si art.95 din O.U.G. nr.50/2010, dispozitiile art.969 C.Civ. 1864.
La termenul de judecata din data de 14.12.2015, s-a respins ca neintemeiata exceptia de litispendenta a prezentului dosar in raport de dosarul nr...., au fost incuviintate pentru reclamanti proba cu inscrisuri iar pentru parata probele cu acte si interogatoriul reclamantilor iar in baza rolului activ instanta a dispus efectuarea in cauza a unei expertize contabile.
In cauza a fost intocmit raportul de expertiza de catre experta C.G. asupra caruia partile nu au formulat obiectiuni.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
In primul rand se impune precizarea ca, avand in vedere ca incheierea contractului de credit a avut loc anterior datei de 1 octombrie 2011 (data la care Codul civil din 2009 a intrat in vigoare), raporturile juridice dintre parti sunt guvernate de Codul civil din 1864, astfel cum art.6 alin.(2) din Codul civil din 2009 si art.3 si art.102 din Legea nr.71/2011 pentru punerea in aplicare a Codului civil din 2009 stabilesc.
La data de 30.04.20008 intre reclamanti si parata P.B.R. S.A. s-a incheiat Contractul de credit nr.42220000000029702, prin care imprumutatilor li se acorda un credit in franci elvetieni (CHF) in cuantum de 17.518 CHF, pe o durata de 30 de ani.
In speta, din perspectiva calitatii partilor contractante, sunt aplicabile dispozitiile Legii nr.193/2000. Astfel, reclamantii au calitatea de consumatori in intelesul dispozitiilor art.2 alin.1 Legea nr.193/2000, conform cu care:„Prin consumator se intelege orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite in asociatii, care, in temeiul unui contract care intra sub incidenta prezentei legi, actioneaza in scopuri din afara activitatii sale comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale. ”
De asemenea, parata are calitatea de comerciant, perfectand contractul de credit in cadrul unei activitati comerciale, potrivit dispozitiilor art. 1 alin. 2 din aceeasi lege: „Prin comerciant se intelege orice persoana fizica sau juridica autorizata, care, in temeiul unui contract care intra sub incidenta prezentei legi, actioneaza in cadrul activitatii sale comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale, precum si orice persoana care actioneaza in acelasi scop in numele sau pe seama acesteia.”
In analiza caracterului abuziv al clauzelor contractuale supuse controlului instantei judecatoresti de catre reclamanti, instanta va porni de la caracterul contractului de credit incheiat intre parti, respectiv contract negociat sau contract de adeziune.
Din aceasta perspectiva, instanta retine ca Contractul de credit nr.42220000000029702 este un contract de adeziune, fiind redactat in intregime de operatorul economic prestator de servicii, consumatorii neputand interveni sau modifica clauzele contractuale ci avand doar posibilitatea de a le accepta sau nu.
Art.3.2 din Directiva 93/13/CEE prevede ca:„ Se considera intotdeauna ca o clauza nu s-a negociat individual atunci cand a fost redactata in prealabil, iar din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influenta continutul clauzei„
Conform art. 4 alin.3 din Legea nr.193/2000: „ Daca un comerciant pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens „.
Instanta retine ca, negocierea contractului nu inseamna posibilitatea pentru consumator de a alege intre mai multe oferte si de a studia oferta in care sunt prestabiliti de catre comerciant termenii contractuali ci de a oferi in mod real consumatorului posibilitatea de a influenta continutul clauzelor contractuale. Cum sarcina probei negocierii contractului revine comerciantului iar in speta parata nu a facut aceasta proba, instanta retine ca contractul de imprumut incheiat intre reclamanti si parata este un contract de adeziune, consumatorii avand doar posibilitatea sa adere sau nu la el.
Prin urmare, avand in vedere caracterul nenegociat al clauzelor contractuale, instanta va analiza caracterul abuziv al acestora prin prisma dispozitiilor art. 4 din Lege 193/2000, in forma in vigoare la data incheierii contractului de credit, in conformitate cu care: o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Prin urmare, o clauza contractuala este abuziva daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii: clauza sa nu fi fost negociata direct cu consumatorul; clauza sa incalce exigentele bunei-credinte; clauza, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza in detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Analizand din aceasta perspectiva clauzele al caror caracter abuziv se invoca, instanta retine urmatoarele:
Cu privire la clauza referitoare la comisionul de acordare, instanta retine ca, potrivit art.1.3 lit. a din contract:’’ Pentru creditul acordat, imprumutatul va plati bancii urmatoarele comisioane: comisionul de acordare de 262,77 CHF, stabilit ca procent de 1,5% aplicat la limita creditului acordat si perceput la data tragerii creditului.’’
In ceea ce priveste sustinerea paratei conform careia clauza referitoare la comisionul de acordare nu poate fi analizata din perspectiva caracterului abuziv intrucat acest comision face parte din pretul contractului, instanta retine in primul rand ca aceasta este neintemeiata, pentru urmatoarele considerente:
Cu titlu prealabil, instanta retine ca, in hotararea pronuntata la data de 30.04.2014 in cauza C – 26/13, Kásler si Káslerné Rábai, pct. 49 si 50, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a stabilit ca se circumscriu notiunii „obiectul principal al contractului”, clauzele care stabilesc prestatiile esentiale ale contractului si care, ca atare, il caracterizeaza, in timp ce clauzele care au un caracter accesoriu in raport cu cele care definesc esenta insasi a raportului contractual nu pot fi circumscrise notiunii „obiectul principal al contractului”, in sensul articolului 4 alin. 2 din Directiva 93/13.
In acest sens, instanta apreciaza ca un comision de acordare nu poate reprezenta obiectul principal al contractului, care este dat de imprumutarea unei sume de bani contra unui pret constituit de dobanda, deoarece comisionul de acordare constituie un pret al incheierii contractului, deci o clauza cu caracter accesoriu, iar nu obiectul principal al acestuia.
Mai mult, instanta retine ca, si in situatia in care s-ar aprecia ca, comisionul de acordare face parte din pretul contractului, oricum potrivit considerentelor de la pct. 44 al hotararii CJUE – C – 484/ 08 – Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid Piedad, „dispozitiile art. 4 alin. (2) si art. 8 din Directiva nr. 93/13/CEE trebuie interpretate in sensul ca nu se opun unei reglementari … care autorizeaza un control jurisdictional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale, privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al pretului, sau remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, iar pe de alta parte, chiar daca aceste clauze sunt redactate in mod clar si inteligibil”.
Or, cum jurisprudenta CJUE este obligatorie pentru instantele romanesti rezulta ca, oricum, acestea au posibilitatea sa analizeze caracterul abuziv al acestei clauze.
Cat prive?te prima condi?ie prevazuta de lege, instan?a apreciaza ca, intr-adevar, fa?a de natura contractului de credit (contract de adeziune), nu se poate considera ca prevederea inserata la art.1.3 lit. a din contract din contract a fost supusa negocierii directe cu consumatorii, ci este vorba de o clauza care a fost impusa reclamantilor in forma respectiva, fiind incidente sub acest aspect dispozitiile art.4.2. din lege.
Instanta retine ca, in fapt, comisionul de acordare la care se face referire in conventia supusa analizei, in cuantumul perceput de 1,5% din valoarea creditului acordat, nu a putut fi justificat de catre parata in conditiile in care elementele enumerate in intampinare care determina in opinia sa perceperea acestuia nu sunt in masura sa conduca la achitarea acestuia intr-un asemenea cuantum.
Cu atat mai putin poate fi justificat cuantumul sumei stabilite cu acest titlu, in conditiile in care parata nu a fost in masura sa ofere nici macar un singur criteriu pentru a se verifica modul de calcul al acestui comision. Pentru a putea fi justificat acest comision, aceste pretinse cheltuieli trebuie efectuate in mod concret si justificate de catre parata prin documente financiar contabile (facturi, chitante etc.) ulterior efectuarii lor, ceea ce parata nu a facut.
Astfel, nu poate fi primit ca parata, in mod discretionar si pentru ratiuni numai de ea stiute sa nu ofere nicio justificare concreta a sumei percepute efectiv cu titlu de comision de acordare, sa nu explice in concret, in cuprinsul contractului, in ce au constat aceste cheltuieli.
Argumentele paratei din cuprinsul intampinarii prin care se incearca o lamurire a considerentelor perceperii acestei sume, nu pot fi primite, cata vreme aceste elemente se vor a fi clarificate in timpul procesului, fara a fi fost evidentiate in conventia de credit. Mai mult, se retine ca, parata justifica perceperea comisionului de acordare pentru amortizarea costului pe care banca l-a suportat prin acordarea creditului (inclusiv cheltuieli pentru salarizarea personalului implicat in activitatea de creditare, pentru asigurarea sistemului informatic, a materialelor de birotica si servicii interne, pregatirea dosarului de imprumut etc.) cheltuieli inerente pentru buna desfasurare a activitatii bancii.
Or, desi instanta nu exclude de plano perceperea unui comision pentru demersurile efectuate de banca in vederea formarii si analizei dosarului de creditare, avand in vedere ca incheierea contractului este in beneficiul ambilor cocontractanti, deci si costurile prealabile incheierii contractului trebuie suportate de principiu de ambele parti, in egala masura, instanta nu poate accepta perceperea unui comision fara ca parata sa explice in vreun fel, in curprinsul contractului, modul de calcul al acestuia.
De altfel, nici in cuprinsul intampinarii, parata nu a oferit criterii clare pentru a se verifica modul de calcul al acestui comision.
Totodata, instan?a re?ine ca nu se justifica perceperea unei sume in cota procentuala raportata la valoarea creditului atat timp acest comision reprezinta, conform sustinerilor paratei, o retributie a muncii prestate in vederea intocmirii dosarului de creditare. Or, munca desfasurata in acest sens nu este diferita in functie de valoarea creditului acordat ci este in principiu aceeasi pentru acelasi tip de credit. Daca pentru acelasi tip de credit timpul alocat de banca pentru intocmirea dosarului de creditare a fost diferit, banca trebuia sa justifice in mod clar acest aspect si sa detalieze costurile implicate pentru a putea oferi o justificare obiectiva si verificabila consumatorului. Operatiunile realizate de angajatii bancii sunt anterioare creditarii clientul neavand niciun control asupra activitatilor astfel desfasurate. Mai mult, acest cost nu este suportat decat de persoanele ce obtin creditul solicitat, desi aceleasi resurse se consuma si in cazul cererilor ce nu se finalizeaza prin acordarea de credit.
Totodata, instanta retine ca nu se justifica perceperea unei sume in cota procentuala raportata la valoarea creditului, atat timp cat consumatorii care incheie acelasi tip de credit in cadrul aceleiasi institutii se afla intr-o situatie identica. Prin urmare, pentru acelasi tip de credit, fiind indeplinita aceeasi munca, nu se justifica solicitarea unui comision in functie de valoarea imprumutului.
Instanta apreciaza ca exigentele bunei credinte care trebuie sa caracterizeze relatiile contractuale dintre cele doua parti nu au fost respectate, iar suportarea de catre consumatori a unor costuri pentru demersuri prealabile contractarii, exprimat in forma procentuala, creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Parata nu numai ca nu a probat efectuarea acestor cheltuieli, dar le-a si stabilit anticipat, inainte de acordarea creditului, in cuantum de 1,5 % din soldul creditului.
Asa cum s-a aratat si mai sus, daca justificarea acestui comision o reprezinta acoperirea cheltuielilor aferente intocmirii documentatiei de credit, atunci nu se explica de ce cuantumul acestuia este raportat la marimea sumei imprumutate si nu la volumul, complexitatea actelor ce formeaza documentatia de acordare a creditului (mai ales in conditiile in care aceste contracte sunt preformulate, pentru fiecare tip de credit).
De asemenea, se mai retine ca, beneficiile aduse nu sunt doar pe termen scurt, pentru ca acest comision intra in cuantumul total al creditului si pentru el se plateste o dobanda pe termen lung.
Astfel, instanta considera ca perceperea unui comision doar pentru acordarea creditului, adica pentru simpla exercitare a obiectului paratei de activitate, intr-un cuantum ridicat, de 1,5% din valoarea totala a creditului, reprezinta un cost nejustificat, fara o contraprestatie obiectiva din partea bancii. Astfel, comisionul de acordare perceput nu poate fi considerat ca facand parte din cheltuielile aferente documentatiei de credit, avand in vedere denumirea cat si natura sa care, nici una si nici alta nu fac vreo trimitere la intocmirea vreunui document necesar acordarii creditului.
Potrivit contractului, tragerea din credit se poate efectua doar dupa indeplinirea anumitor conditii prealabile, care presupun constituirea de catre clientii/garantii ipotecari in favoarea bancii, a garantiilor expres prevazute in contract si dupa ce au predat documentele, de asemenea expres prevazute, in forma si continutul aprobate de banca, fara ca banca sa fie obligata sa suporte vreo cheltuiala legata de acestea.
Clauza in discutie nu respecta exigentele bunei credinte, deoarece aceasta a vatamat interesele legitime, patrimoniale ale reclamantilor. Potrivit considerentului nr.16 al Directivei nr.93/13/CEE „….la evaluarea bunei credinte, trebuie acordata o atentie deosebita autoritatii pozitiilor de negociere ale partilor, daca consumatorul a fost influentat sa fie de acord cu conditia in cauza si daca marfurile sau serviciile au fost vandute sau furnizate la cererea expresa a consumatorului; intrucat conditia de buna credinta poate fi indeplinita de vanzator sau furnizor daca acesta actioneaza corect si echitabil fata de cealalta parte, ale carei interese legitime trebuie sa le ia in considerare”. Practic, prin inserarea acestei clauze, parata a urmarit sa obtina un avantaj disproportionat in detrimentul reclamantilor, astfel incat dezechilibrul contractual s-a rupt, nefiind indeplinita cerinta bunei credinte.
In privinta sanctiunii ce intervine ca urmare a constatarii caracterului abuziv al unei clauze contractuale, instanta retine urmatoarele:
Desi este adevarat ca Legea nr.193/2000 nu prevede, ca sanctiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora in raport cu consumatorul, regimul juridic al acestei sanctiuni este, practic, identic cu al nulitatii absolute, acest lucru decurgand din practica Curtii de Justitie a Uniunii Europene.
Astfel, in ceea ce priveste natura interesului protejat, norma respectiva ocroteste un interes general, si nu unul individual.
Legea nr.193/2000 nu reprezinta decat transpunerea in legislatia romaneasca a Directivei nr.93/13/CEE, or, potrivit jurisprudentei Curtii Europene de Justitie, dispozitiile acestei directive sunt de ordine publica (cauza Mostaza Claro).
Tot in acest sens, in cauza C-76/10 Pohotovost’ s.r.o. Vs. Iveta Cor?kovská, in considerentul nr.50 s-a precizat ca „data fiind natura si importanta interesului public pe care se intemeiaza protectia pe care Directiva nr. 93/13/CEE o asigura consumatorilor, art. 6 din acesta trebuie sa fie considerat ca o norma echivalenta cu normele nationale care ocupa, in cadrul ordinii interne, rangul de ordine publica.
In acelasi sens, in cauza Salvat Editores SA v José M. Sánchez Alcón Prades C-241/98, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a aratat ca recunoaste judecatorului puterea de a declara, din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract, aratand, totodata, ca aceasta putere „se incadreaza pe deplin in contextul general al protectiei speciale pe care directiva tinde sa o recunoasca interesului colectivitatii, care, facand parte din ordinea publica economica, depaseste interesele specifice ale unor parti. Exista, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator sa nu-si produca efectele”.
Dupa cum se poate constata din examinarea cererii introductive formulate de catre reclamanti, aceasta se refera la constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contractul de credit, or, consecinta constatarii caracterului abuziv al unor clauze este echivalenta cu constatarea nulitatii absolute a acestora.
Potrivit jurisprudentei Curtii de Justitie a Uniunii Europene, care, potrivit dispozitiilor constitutionale si ale Tratatului de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, este obligatorie pentru instantele romanesti, exista un interes public ca aceste clauze, constatate ca fiind abuzive pentru consumator, sa nu-si produca efectele, recunoscand judecatorului national puterea de a le declara nule, chiar din oficiu.
Prin urmare, pentru toate considerentele expuse mai sus, instanta va constata caracterul abuziv si, pe cale de consecinta, nulitatea absoluta a clauzei prevazute in contractul de credit nr.42220000000029702 din data de 30.04.2008: Sectiunea 1-art.1.3 lit. a referitoare la comisionul de acordare.
In ceea ce priveste solicitarea reclamantilor de restituire a sumei de 262,77 CHF, in echivalentul in lei, la cursul B.N.R. de la data platii, retinuta de parata la data acordarii creditului, cu titlu de comision de acordare, la care se adauga dobanda legala incepand cu data incasarii acestei sume de catre parata si pana la data achitarii efective, se retine ca, fundamentul pretentiei il constituie plata nedatorata, ca urmare a disparitiei cauzei executarii prestatiei reclamantilor, prin declararea nulitatii clauzei contractuale in baza careia reclamantii si-au executat obligatia, respectiv au achitat comisionul de acordare.
Raportand situatia de fapt la dispozitiile art.1092 C.civ., ce reglementeaza institutia platii nedatorate, instanta constata intrunirea cumulativa a conditiilor acesteia, din moment ce, prestatia efectuata de reclamanti–solvens cu privire la comisionul de acordare a avut semnificatia operatiei juridice a unei plati, ca datoria vizata, desi a existat initial, a disparut cu efect retroactiv, ca urmare a desfiintarii clauzei contractuale respective prin aplicarea sanctiunii nulitati absolute si ca, in ipoteza restituirii platii efectuate in temeiul unei obligatii lovite de nulitate absoluta, legea nu impune conditia erorii solvens-ului, acesta avand dreptul sa pretinda restituirea prestatiei, in caz contrar eludandu-se efectele nulitatii absolute.
Astfel, pe de o parte, instanta retine ca repunerea partilor in situatia anterioara este posibila din punct de vedere obiectiv, parata putand restitui suma nedatorata de catre reclamanti, astfel ca ratiunea pentru care a fost instituita exceptia de la principiul repunerii partilor in situatia anterioara pentru contractele cu executare succesiva nu isi are justificare in acest caz.
Pe de alta parte, calificarea juridica a unui act ca fiind cu executare dintr-o data sau cu executare succesiva este data de modalitatea de executare a prestatiilor ce incumba partilor. Astfel, in ipoteza in care contractul este sinalagmatic pentru a putea fi calificat cu executare succesiva este necesar ca ambele prestatii sa aiba acest caracter, executarea lor durand in timp, nefiind suficient ca numai una dintre prestatii sa aiba caracterul vizat.
Pe cale de consecinta, instanta apreciaza ca actul juridic incheiat intre parti constituie act juridic cu executare dintr-o data, neputand fi calificat cu executare succesiva, din moment ce obligatia bancii de a remite suma de bani este cu executare dintr-o data, iar nu succesiva, considerent pentru care restituirea prestatiilor efectuate in baza acestuia este admisibila.
Asadar, luand in considerare dispozitiile art.1092 C.civ. si avand in vedere principiul repunerii partilor in situatia anterioara (restitutio in integrum), potrivit caruia tot ce s-a executat in baza unor clauze anulate trebuie restituit astfel incat partile raportului juridic sa ajunga in situatia in care acele clauze nu ar fi existat, ca urmare a declararii nulitatii clauzei prevazute la Sectiunea 1-art.1.3 lit. a referitoare la comisionul de acordare din contractul de credit nr.42220000000029702, instanta va dispune repunerea partilor in situatia anterioara, sens in care va obliga parata sa restituie reclamantilor suma de 262,77 CHF, in echivalentul in lei, la cursul B.N.R. de la data platii, retinuta de parata la data acordarii creditului, cu titlu de comision de acordare.
Cu privire la cererea reclamantilor de obligare a paratei la plata dobanzii legale, calculate asupra sumei de 262,77 CHF, instanta retine urmatoarele:
Conform art.1082. C .civ de la 1864: „Debitorul este osandit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligatiei, sau pentru intarzierea executarii, cu toate ca nu este rea-credinta din parte-i, afara numai daca nu va justifica ca neexecutarea provine din o cauza straina, care nu-i poate fi imputata.”
Conform art.1088. C.civ de la 1864:” La obligatiile care au de obiect o suma oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decat dobanda legala, afara de regulile speciale in materie de comert, de fidejusiune si societate. Aceste daune-interese se cuvin fara ca creditorul sa fie tinut a justifica despre vreo paguba; nu sunt debite decat din ziua cererii in judecata, afara de cazurile in care, dupa lege, dobanda curge de drept.”
Instanta retine ca, intrucat, in cazul repunerii partilor in situatia anterioara, ca efect al constatarii nulitatii, obligatia de a restitui suma in temeiul unei clauze nule se naste de la data incasarii sumei si dobanda legala este datorata de debitorul obligatiei de plata tot de la aceasta data.
In continuare, cu privire la modul concret de calcul al dobanzii, instanta retine ca fiind corecte calculele efectuate de catre experta C.G. intrucat, in speta sunt aplicabile, cu privire la calculul dobanzii, dispozitiile art.3 alin.1 din O.G. nr.9/2000 si ale art.3 alin.2 din O.G. nr.13/2011, pentru perioada in care fiecare dintre aceste acte normative a fost/este in vigoare.
Potrivit dispozitiilor art.2 din O.G. 9/2000: „in cazul in care, potrivit dispozitiilor legale sau prevederilor contractuale, obligatia este purtatoare de dobanzi, fara sa se arate rata dobanzii, se va plati dobanda legala”, iar conform art.3 alin.1 din O.G. nr.9/2000:’’ Dobanda legala se stabileste la nivelul dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei.’’
Potrivit art.2 din O.G. nr.13/2011 privind dobanda legala remuneratorie si penalizatoare pentru obligatii banesti, precum si pentru reglementarea unor masuri financiar-fiscale in domeniul bancar:’’ In cazul in care, potrivit dispozitiilor legale sau prevederilor contractuale, obligatia este purtatoare de dobanzi remuneratorii si/sau penalizatoare, dupa caz, si in absenta stipulatiei exprese a nivelului acestora de catre parti, se va plati dobanda legala aferenta fiecareia dintre acestea.’’
Potrivit art.3 alin.2 din O.G. nr.13/2011:’’ (2) Rata dobanzii legale penalizatoare se stabileste la nivelul ratei dobanzii de referinta plus 4 puncte procentuale.’’,
In speta, instanta constata ca sunt pe deplin indeplinite conditiile cerute de lege pentru curgerea de drept a dobanzilor penalizatoare si anume: obligatia paratei consta in plata unei sume de bani, este lichida si exigibila, iar prin neplata la scadenta a sumei de bani datorate se prezuma ca lipsa de folosinta a acesteia a produs reclamantilor un prejudiciu, ce se impune a fi reparat prin acordarea dobanzii legale penalizatoare calculate pe durata intarzierii in executare.
Pentru aceste considerente, instanta va obliga parata sa achite reclamantilor suma de 166,22 CHF in echivalentul in lei, la cursul B.N.R. de la data platii, reprezentand dobanda legala calculata pentru perioada 09.05.2008-01.04.2016 asupra debitului in suma de 262,77 CHF, asa cum s-a stabilit prin expertiza contabila efectuata in cauza precum si sa plateasca in continuare dobanda legala calculata asupra debitului in suma de 262,77 CHF, in echivalentul in lei, la cursul B.N.R. de la data platii, pana la data restituirii efective a debitului catre reclamanti.
In ceea ce priveste clauza prevazuta la Sectiunea 7-art.7.1. lit. k din contractul de credit, instanta retine urmatoarele:
Conform art.7.1. lit. k din contractul de credit:’’Sunt considerate cazuri de neindeplinire de catre imprumutat/coplatitor/garant/garant ipotecar a prezentului contract: in cazul in care banca declara exigibila oricare dintre facilitatile de credit acordate imprumutatului sau vreunei alte persoane fizice/juridice, care este garantata cu vreuna din garantiile imobiliare mentionate la art.4.1. independent de rang, care acopera si facilitatea de credit acordata prin prezentul contract, imprumutatul, coplatitorul, garantul/garantul ipotecar sunt de acord si nu se vor opune in niciun fel la declararea exigibilitatii anticipate de catre banca a facilitatii de credit acordate prin prezentul contract si nu se vor opune la executarea de catre banca a garantiei in vederea recuperarii oricarei si a tuturor datoriilor garantate cu respectiva garantie.’’
Instan?a apreciaza ca aceasta clauza este abuziva, motivat de faptul ca aceasta confera paratei dreptul de a declara creditul scadent anticipat, cu toate consecintele acestei masuri (nasterea obligatiei de restituire in intregime a sumei imprumutate, suportarea dobanzii penalizatoare etc.), chiar si in situatia indeplinirii intocmai de catre reclamanti a obligatiilor izvorate din contractul care face obiectul acestui litigiu. Aceste prevederi contractuale creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, contrar bunei–credintei, in conditiile in care reclamantii pot fi sanctionati in mod discretionar de catre banca, pentru motive straine de cadrul contractual stabilit intre parti.
Astfel, clauza in discutie vizeaza rela?ii contractuale ?i situa?ii de fapt straine de raportul juridic derivat din contractul incheiat cu banca.
Or, pentru a nu avea caracter abuziv, aceste situa?ii care definesc culpa contractuala a consumatorului trebuie ?i pot viza doar raporturile contractuale dintre parti, o interpretare contrara si o extindere si la comportamentul reclamantilor sau al altor persoane straine acestora din alte contracte de credit decat cel supus analizei in prezenta cauza fiind in contradic?ie evidenta cu principiul bunei-credin?e care trebuie sa caracterizeze raporturile dintre par?i, pentru ca ar conduce la situa?ii absurde in care, motivat de neexecutarea de catre consumatori a obliga?iilor derivate din alte raporturi contractuale, poate chiar in mod justificat, banca sa rezilieze contractul, cu toate ca obliga?iile de plata derivate din contractul incheiat cu aceasta sunt onorate intocmai ?i la termen de catre consumatori.
Sunt considerente pentru care, instanta va constata caracterul abuziv si, pe cale de consecinta, nulitatea absoluta a clauzei prevazute in contractul de credit nr.42220000000029702 din data de 30.04.2008: Sectiunea 7-art.7.1. lit. k.
In ceea ce priveste cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzelor prevazute la art.5 pct.5.1-5.3-modificat prin art. I pct.I.1-I.3 din actul aditional nr.2/17.09.2010 si prin actul aditional nr.1/26.05.2009, instanta retine urmatoarele:
Cu privire la dobanda, se retine ca, potrivit art.1.2 din contract, dobanda este fixa in primele 12 luni de la tragerea creditului, dupa aceea variabila in functie de indicele de referinta Libor la trei luni si marja bancii, care la data incheierii contractului era de 4,1 puncte procentuale pe an, dobanda fixa pentru primul an de creditare fiind de 4,4 puncte procentuale pe an.
Conform Sectiunii 5, art.5.1:’’Dobanda la creditul acordat este stabilita ca un procent anual si este, la data incheierii contractului, cea mentionata la art.1.2. Dupa primele 12 luni de la data tragerii creditului dobanda va deveni variabila si revizuibila la fiecare trei luni in functie de valoarea indicelui de referinta de la acea data si marja bancii, prima modificare avand loc la 12 luni de la data tragerii. In acest sens, la scadenta celei de a 13-a rate, dupa prima aniversare a unui an de la tragerea initiala a creditului, imprumutatul, coplatitorul, garantul sunt obligati sa se prezinte la banca in vederea luarii la cunostinta a noului nivel de dobanda si primirii noului grafic de rambursare, considerat acceptat in mod automat de catre imprumutat/coplatitor/garant. Partile convin ca, in cazul in care imprumutatul, coplatitorul, garantul nu indeplinesc aceasta obligatie, sa se considere ca acestia au luat deja la cunostinta de noul nivel de dobanda si de noul grafic de rambursare iar banca este exonerata de orice alta obligatie de informare. Dobanda variabila este stabilita in functie de indicele de referinta la care se adauga marja variabila a bancii, care la data incheierii contractului este cea mentionata la art.1.2. Dobanda se poate modifica in functie de variatia indicelui de referinta si/sau a marjei, aceasta din urma variind conform deciziei bancii. In cazul in care indicele de referinta si/sau marja bancii variaza cu minim 0,25 puncte procentuale (in plus/minus) fata de valoarea initiala a acestora, la cea mai recenta modificare, dupa caz, banca poate modifica dobanda in consecinta, in orice moment, conform deciziei sale. Noul procent de dobanda se aplica asupra soldului existent al creditului, la data modificarii acesteia.’’
Art.5 pct.5.2-5.3 din contract stabilesc, in esenta ca, avand in vedere ca dupa primele 12 luni de la data tragerii creditului dobanda poate varia in functie de indicele de referinta, informatie publica, imprumutatul este obligat sa urmareasca fluctuatiile acestui indice si sa se prezinte la banca pentru a primi noul grafic de rambursare aferent, considerat acceptat automat de catre imprumutat/coplatitor/garant fara a fi necesara semnatura lor iar noua dobanda se va aplica indiferent daca imprumutatul/coplatitorul/garantul se prezinta sau nu la banca in vederea ridicarii graficului de rambursare, banca fiind exonerata de orice obligatie de informare. Se mai prevede de asemenea ca, in cazul in care banca modifica marja, conform deciziei sale, noua rata a dobanzii va fi comunicata imprumutatului prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire impreuna cu noul grafic de rambursare aferent considerat acceptat automat de catre imprumutat. In cazul majorarii marjei din componenta dobanzii, imprumutatul/coplatitorul/garantul are/au dreptul sa declare intr-un interval de 30 de zile de la comunicarea noii rate a dobanzii ca nu accepta noul nivel al marjei. In aceasta situatie, imprumutatul/coplatitorul/garantul se obliga sa restituie restul de credit datorat si dobanzile datorate pana la data platii, in acelasi interval de 30 de zile.
In continuare, cu privire la aceste trei clauze, instanta retine ca nemultumirea reclamantilor, asa cum rezulta aceasta din continutul cererii de chemare in judecata, este legata de posibilitatea bancii de a modifica marja din componenta dobanzii ’’conform deciziei sale"-"in cazul in care banca modifica marja conform deciziei sale"....
In continuare, instanta retine ca, intr-adevar, dupa primele 12 luni de la data tragerii creditului, parata a transmis reclamantilor o notificare prin care le aducea la cunostinta decizia sa de a majora marja din formula de calcul a dobanzii de la 4,1 puncte procentuale, asa cum era initial in contract, la 6,1 puncte procentuale.
Ca urmare a acestei notificari, partile au incheiat actul aditional nr.1/26.05.2009, prin care s-a convenit modificarea art.1.2 din contractul de credit, in sensul majorarii marjei din formula de calcul a dobanzii de la 4,1 puncte procentuale, asa cum era initial in contract, la 6,1 puncte procentuale.
In continuare, instanta retine ca nu poate fi primita solicitarea reclamantilor de constatare a caracterului abuziv al acestor clauze, pentru urmatoarele considerente:
In ceea ce priveste perioada cuprinsa intre 26.05.2009, data incheierii actului aditional nr.1 prin care a fost majorata marja din formula de calcul a dobanzii de la 4,1 puncte procentuale, asa cum era initial in contract, la 6,1 puncte procentuale, si data de 17.09.2010, data incheierii actului aditional nr.2/17.09.2010, de aliniere a contractului la prevederile O.U.G. nr.50/2010, instanta retine urmatoarele:
Clauzele mentionate mai sus si care dadeau dreptul bancii de a modifica conform deciziei sale marja din formula de calcul a dobanzii ar putea fi considerate abuzive insa numai in masura in care, prevalandu-se de aceste clauze, parata a majorat marja fara a avea acordul reclamantilor consumatori.
Or, in speta, instanta constata ca lucrurile sunt diferite, in sensul ca, reclamantii au fost in mod expres de acord cu majorarea marjei, acord exprimat fara echivoc in cuprinsul actului aditional nr.1/26.05.2009.
Astfel, instanta retine ca, daca initial decizia de a majora marja din componenta dobanzii a aparut ca fiind una exclusiva si discretionara a bancii, in temeiul clauzelor contractuale contestate de reclamanti, aceasta decizie a fost insa sustinuta in continuare de acordul reclamantilor, acord exprimat fara echivoc in cuprinsul actului aditional nr.1/26.05.2009. Astfel, instanta retine ca modificarea marjei din formula de calcul a dobanzii este expresia vointei partilor, rata dobanzii nefiind stabilita in mod unilateral de catre parata.
Astfel, in acest context, instanta apreciaza ca reclamantii nu mai pot invoca caracterul abuziv al clauzelor mentionate mai sus pentru perioada cuprinsa intre 26.05.2009, data incheierii actului aditional nr.1 prin care a fost majorata marja din formula de calcul a dobanzii de la 4,1 puncte procentuale, asa cum era initial in contract, la 6,1 puncte procentuale, si data de 17.09.2010, data incheierii actului aditional nr.2/17.09.2010, de aliniere a contractului la prevederile O.U.G. nr.50/2010, in contextul in care au fost de acord cu aceasta majorare in mod expres. Mai mult, instanta retine ca, atat intre 26.05.2009 si 17.09.2010, cat si dupa data de 17.09.2010, adica dupa ce au expirat cele 12 luni cu dobanda fixa, reclamantii au achitat dobanda majorata ca urmare si a majorarii marjei din formula de calcul a dobanzii, fara a cere detalii suplimentare la momentul semnarii actului aditional nr.1 prin care au fost de acord cu majorarea marjei. In acest sens, instanta retine ca reclamantii si-au dat acordul cu privire la incheierea actului aditional nr.1/26.05.2009 in forma anterior mentionata, acestia cunoscand inca de la momentul semnarii sale faptul ca marja se va mari de la 4,1 la 6,1 puncte procentuale, modificarea contestata fiind redactata intr-un limbaj accesibil, usor inteligibil si de o maniera clara.
Instanta apreciaza ca, in masura in care, intr-adevar, nu ar fi fost de acord cu decizia bancii de a majora marja, reclamantii aveau in mod evident posibilitatea de a refuza semnarea unui act aditional care sa consacre expres aceasta modificare, chiar daca in concret banca si-ar fi impus voita si reclamantii tot ar fi fost nevoiti sa achite o dobanda majorata ca urmare a majorarii marjei din formula sa de calcul intrucat, numai intr-un asemenea caz s-ar fi putut considera ca decizia bancii a fost unilaterala si fara acordul reclamantilor.
Relativ la perioada de dupa data de 17.09.2010, data incheierii actului aditional nr.2/17.09.2010, de aliniere a contractului la prevederile O.U.G. nr.50/2010, si de asemenea atat in prezent si cat si pentru viitor, instanta retine ca, urmare a prevederilor actului aditional nr.2/17.09.2010 nu se mai putea/poate pune problema ca banca sa uzeze de prevederile art.5 pct.5.2-5.3 din contract si sa modifice marja din formula de calcul a dobanzii, avand in vedere ca, prin acest act aditional s-a prevazut in mod expres faptul ca marja bancii din formula de calcul a dobanzii va ramane fixa pentru toata perioada de creditare. Prin urmare, atat de la data alinierii contractului la prevederile O.U.G. nr.50/2010 si pana in prezent cat si in viitor parata nu mai are temei contractual pentru a se folosi de posibilitatea conferita initial de textele din contract criticate de reclamanti.
Astfel, prin Actul aditional nr.2 din data de 17.09.2010, s-a prevazut in mod expres faptul ca rata dobanzii este stablita in functie de indicele libor la trei luni la care adauga marja fixa a bancii, pe toata durata derularii contractului, de 6,1 puncte procentuale, asa cum se convenise anterior de catre parti prin actul aditional nr.1. S-a mai prevazut de asemenea ca, rata dobanzii se revizuieste in sens pozitiv sau negativ, la fiecare trei luni, in functie de noua valoare a indicelui de referinta si marja fixa a bancii iar banca poate modifica valoarea marjei fixe in valoare de 6,1 puncte procentuale din componenta ratei dobanzii numai ca urmare a modificarilor legislative, care impun in mod expres acest lucru, fiind respectate astfel de deplin dispozitiile O.U.G. nr.50/2010, cu privire la modul de calcul al dobanzii.
In ceea ce priveste imprejurarea ca, marja bancii a fost stabilita in actul aditional nr.2 la 6,1 puncte procentuale, aspect care de asemenea este criticat de reclamanti care ar dori ca marja din acest act aditional sa fie cea din contractul initial, respectiv de 4,1 puncte procentuale si aceasta sa ramana fixa conform prevederilor O.U.G. nr.50/2010, instanta retine ca, modul in care a procedat parata este unul corect, avand in vedere ca, anterior, prin actul aditional nr.1 partile convenisera majorarea marjei, neputandu-se pune in niciun caz problema sa mai fie pastrata marja initiala din contract de 4,1 puncte procentuale.
Relativ la solicitarea reclamantilor privind stabilizarea formulei de calcul a dobanzii in raport de clauza contractuala prevazuta la art.1.2 din contractul de credit, incepand cu data de 20.04.2009 si pana la data incheierii raporturilor contractuale, respectiv indicele de referinta Libor la trei luni + marja de 4,1 puncte procentuale pe an, instanta retine ca nici aceasta nu poate fi primita pentru toate considerentele expuse mai sus, conform carora, in esenta, in ceea ce priveste perioada cuprinsa intre 26.05.2009, data incheierii actului aditional nr.1 prin care a fost majorata marja din formula de calcul a dobanzii de la 4,1 puncte procentuale, asa cum era initial in contract, la 6,1 puncte procentuale, si data de 17.09.2010, data incheierii actului aditional nr.2/17.09.2010, de aliniere a contractului la prevederile O.U.G. nr.50/2010, reclamantii au fost de acord cu majorarea marjei bancii prin actul aditional nr.1 iar in ceea ce priveste perioada de dupa data de 17.09.2010, data incheierii actului aditional nr.2/17.09.2010, de aliniere a contractului la prevederile O.U.G. nr.50/2010, in prezent si pentru viitor, solicitarea nu poate fi primita pe acelasi considerent al acordului reclamantilor cu privire la marja de 6,1 puncte procentuale, fiind firesc si normal ca aceasta sa fie preluata in formula de calcul a dobanzii dupa data de 17.09.2010 si ca aceasta sa fie cuantumul care va ramane in continuare fix.
Mai mult, instanta retine si ca, oricum, si in cazul in care s-ar constata ca aceste clauze sunt abuzive nu s-ar putea stabili de catre instanta ca dobanda variabila incepand cu data de 20.04.2009 si pana la data incheierii raporturilor contractuale sa fie calculata dupa formula indicele de referinta Libor la trei luni + marja de 4,1 puncte procentuale pe an, asa cum solicita reclamantii intrucat, in acest mod judecatorul ar interveni, cu incalcarea principiului libertatii contractuale, in contractul partilor. Legea nr.193/2000 nu ofera instantei de judecata posibilitatea de a modifica dispozitii din contracte, ci numai de a constata ca unele clauze sunt sau nu abuzive si sa dispuna inlaturarea lor. Consecinta este ca, fie se deruleaza contractul in continuare, cu acordul consumatorului, daca dupa eliminarea clauzei mai poate continua, fie, daca contractul nu isi mai poate produce efectele dupa inlaturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul este indreptatit sa ceara rezolutiunea contractului (cu daune-interese, daca este cazul).
Aceasta este si practica CJUE. Astfel, in Hotararea Curtii (Camera intai) din data de 14 iunie 2012 in cauza C – 618/10, avand ca obiect o cerere de pronuntare a unei hotarari preliminare formulata in temeiul articolului 267 TFUE de Audiencia Provincial de Barcelona (Spania), prin decizia din 29.11.2010 primita de Curte la 29.12.2010 in procedura Banco Español de Credito SA impotriva Joaquin Calderón Camino, Curtea a hotarat ca atunci cand constata existenta unei clauze abuzive, instantele au numai obligatia de a exclude aplicarea unei astfel de clauze pentru ca aceasta sa nu mai produca efecte obligatorii in ceea ce priveste consumatorul, fara a avea posibilitatea sa modifice continutul acesteia. Astfel, contractul in care este inclusa clauza trebuie sa continue sa existe in principiu, fara nicio alta modificare decat cea rezultata din eliminarea clauzelor abuzive, in masura in care, in conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de mentinere a contractului este posibila din punct de vedere juridic.
Pe cale de consecinta, data fiind in legatura de cauzalitate directa cu capatul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevazute la art.5 pct.5.1-5.3-modificat prin art. I pct.I.1-I.3 din actul aditional nr.2/17.09.2010 si prin actul aditional nr.1/26.05.2009 si cu capatul de cerere privind stabilizarea formulei de calcul a dobanzii in raport de clauza contractuala prevazuta la art.1.2 din contractul de credit, incepand cu data de 20.04.2009 si pana la data incheierii raporturilor contractuale, respectiv indicele de referinta Libor la trei luni + marja de 4.1 puncte procentuale pe an, instanta retine ca este neintemeiat si capatul de cerere prin care reclamantii solicita restituirea sumelor incasate cu titlu de diferenta de dobanda incasate ca urmare initial a majorarii marjei bancii din formula de calcul a dobanzii iar ulterior a mentinerii acestei marje majorate in formula de calcul a dobanzii.
Astfel, din moment ce s-a constatat mai sus ca, in contextul in care reclamantii au semnat actul aditional nr.1 (prin care au fost de acord cu majorarea marjei), clauzele de la art.5 pct.5.1-5.3 nu mai pot fi considerate abuzive si ca este normal de asemenea ca in formula de calcul a dobanzii stabilita prin actul aditional nr.2 sa fie mentinuta marja astfel cum a fost majorata prin acordul partilor, este evident ca sumele achitate de reclamanti cu titlu de dobanda majorata, atat in perioada cuprinsa intre data incheierii primului act aditional si data incheierii actului aditional nr.2 cat si dupa data incheierii actului aditional nr.2 si pana in prezent, au fost percepute legal si corect, fiind de asemenea corecta perceperea in acest mod a dobanzii si pentru viitor, respectiv dupa formula indicele libor la trei luni la care adauga marja fixa a bancii, pe toata durata derularii contractului, de 6,1 puncte procentuale.
Sunt considerente pentru care, instanta va respinge in rest actiunea, ca neintemeiata.
In final, in baza art.453 alin.1 NCPC, instanta va obliga parata sa achite reclamantilor suma de 1.000 lei cheltuieli de judecata reprezentand onorariu de expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Admite in parte actiunea formulata de reclamantii M.E.D., CNP ... si M.N., CNP ..., ambii domiciliati in …., in contradictoriu cu parata P.B.R. S.A., cu&nb
Rectificare carnet de munca. Dispozitii legale - Sentinta civila nr. 651/LM din data de 13.03.2014
Divort. Exerxitarea autoritatii parintesti - Decizie nr. 503/A din data de 25.09.2014
Atribuire folosinta imobil. O.P. - conditii de admisibilitate - Decizie nr. 404/A din data de 18.07.2014
Rezolutie antecontract de vanzare cumparare - Decizie nr. 607/R din data de 24.11.2014
trafic de droguri - Sentinta penala nr. 9 din data de 22.01.2014
Acordul de recunoa?tere a vinova?iei incheiat de procurorul militar cu inculpatul cercetat pentru savar?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante prev. de art.336 alin.1 C.pen. Amanarea aplicarii pedepsei - Sentinta penala nr. 8 din data de 16.02.2016
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 1230/Ap din data de 30.06.2017
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 771/Ap din data de 04.05.2017
Insolventa. Anulare acte frauduloase. - Sentinta civila nr. 510/Ap din data de 22.04.2017
Contractele individuale de munca incheiate intre persoane fizice in calitate de experti desemnati si persoane juridice in derularea unor proiecte POSDRU finantate din Fondul Social European au natura unor contracte atipice de munca - Sentinta civila nr. 496/A din data de 16.04.2017
Insolventa. Art. 72 din Legea nr. 85/2014. Respingerea cererii de deschiderea procedurii insolventei formulata impotriva garantului ipotecar. Solidaritatea nu se prezuma potrivit art. 1034-1056 Cod civil. - Sentinta civila nr. 473/Ap din data de 16.03.2017
EXPROPRIERE. Art. 26 din Legea nr. 33/1994. Stabilirea valorii despagubirii. Metoda comparatiei directe. Alegerea comparabilei cu cea mai mica ajustare, cu caracteristicile cele mai asemanatoare cu terenul in litigiu. - Sentinta civila nr. 336/AP din data de 23.02.2017
Expropriere. Reglementand dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 35 ca „daca bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate in termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, - Sentinta civila nr. 71/Ap din data de 19.01.2017
Solicitare de sesizare a Curtii de Justi?ie a Uniunii Europene cu o intrebare preliminara, in temeiul dispozitiilor art. 276 din Tratatul privind func?ionarea Uniunii Europene. - Hotarare nr. 56/CP din data de 05.07.2017
Aplicarea unei pedepse mai reduse decat cea mentionata in acordul de recunoastere a vinovatiei. - Sentinta penala nr. 107/Ap din data de 14.02.2017
Legatura de cauzalitate intre fapta inculpatului si rezultatul produs. - Sentinta penala nr. 209/Ap din data de 17.03.2017
Reprezentarea succesorala in materia Legii nr. 10/2001. Amenajari de utilitate publica ulterioare notificarii, fara existenta unei autorizatii de constructie. - Decizie nr. 1500/Ap din data de 01.10.2016
Actiune in revendicare inadmisibila in conditiile in care s-a uzat de dispozitiile Legii nr. 10/2001. Imobil revendicat achizitionat in baza Legii nr. 112/1995. Securitatea raporturilor juridice. - Decizie nr. 1033/Ap din data de 15.07.2016
Obligatia de despagubire a A.A.A.S. –art 32 ind. 4 din O.U.G. nr. 88/1997. Contracte incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 137/2002. - Decizie nr. 295/Ap din data de 23.02.2016
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante in data de 21.07.2015 sub nr. …, reclamantii M.E.D. si M.N. in contradictoriu cu parata P.B.R. S.A., au solicitat:
- constatarea caracterului abuziv al urmatoarelor clauze prevazute in contractul de credit nr.42220000000029702 din data de 30.04.2008: Sectiunea 1-art.1.3 lit. a referitoare la comisionul de acordare, art.5 pct.5.1-5.3-modificat prin art. I pct.I.1-I.3 din actul aditional nr.2/17.09.2010 si prin actul aditional nr.1/26.05.2009 si Sectiunea 7-art.7.1. lit. k.
- obligarea paratei la restituirea sumei de 262,77 CHF, in echivalentul in lei, la cursul B.N.R. de la data platii, retinuta de parata la data acordarii creditului, cu titlu de comision de acordare.
- obligarea paratei la plata dobanzii legale calculate asupra debitului in suma de 262,77 CHF, in echivalentul in lei, la cursul B.N.R. de la data platii, de la data incasarii acestuia si pana la data restituirii efective a debitului catre reclamanti.
- stabilizarea formulei de calcul a dobanzii in raport de clauza contractuala prevazuta la art.1.2 din contractul de credit, incepand cu data de 20.04.2009 si pana la data incheierii raporturilor contractuale, respectiv indicele de referinta Libor la trei luni + marja de 4.1 puncte procentuale pe an.
- obligarea paratei la plata sumelor nedatorate incasate cu titlu de diferenta de dobanda dintre formula de calcul a dobanzii stabilita prin contractul de credit (Libor la trei luni + marja de 4,1 puncte procentuale pe an-prevazuta la art.1.2 din contractul de credit) si formulele de calcul practicate in concret de parata precizate in actele aditionale si in graficele de rambursare, de la data incasarii acestor sume si pana in prezent, in echivalentul in lei, la cursul B.N.R. de la data platii, precum si obligarea paratei la plata dobanzii legale aferente acestor sume, de la data platii si pana la data restituirii efective.
In motivarea cererii, reclamantii a aratat ca, la data de 30.04.20008 intre acestia si parata P.B.R. S.A. s-a incheiat Contractul de credit nr.42220000000029702, prin care imprumutatilor li se acorda un credit in franci elvetieni (CHF) in cuantum de 17.518 CHF, pe o durata de 30 de ani.
In continuare, reclamantii au sustinut ca nu au putut negocia nicio clauza din contractul de credit, acesta fiindu-le impus, si nu au fost informati de catre banca, anterior incheierii contractului, cu privire la obligatiile reclamantilor din contractul de credit. Caracterul abuziv al clauzelor contestate rezida in faptul ca obliga consumatorii sa se supuna unor conditii contractuale despre care nu au avut posibilitatea reala sa ia cunostinta la data semnarii contractului. Avand in vedere obligatia de transparenta contractuala instituita in sarcina operatorilor economici care se circumscrie exigentelor de informare si protectie inerente dreptului consumatorului, in scopul garantarii dreptului acestuia de a intelege prevederile si efectele pe termen lung ale contractului pe care il incheie, fiecare beneficiar al unui credit in valuta trebuie sa cunoasca riscurile pe care si le asuma la contractarea unui asemenea credit.
Avand in vedere pozitia de inegalitate de pe care actioneaza partile si pentru a se asigura angajarea in deplina cunostinta de cauza a consumatorului in contractele de credit, este instituita in sarcina bancii, care are o pozitie dominanta in raport cu consumatorul, obligatia informarii in mod complet, corect si precis a consumatorului cu privire la aspectele esentiale ale produsului/serviciului oferit si implicit cu privire la implicatiile indatorarii si la riscurile reprezentate de volatilitatea cursului valutar, astfel cum reiese din prevederile art.18 din O.G. nr.21/1992 si cele ale O.U.G. nr.50/2010.
In cazul serviciilor financiare, operatorii economici sunt obligati sa ofere consumatorilor informatii complete, corecte si precise asupra drepturilor si obligatiilor ce le revin. Aceste obligatii sunt menite sa protejeze interesele consumatorilor care sunt expusi riscului ridicat de prejudiciere a drepturilor si intereselor legitime prin contractarea unor servicii/produse in lipsa unei informari reale cu privire la acestea si, pe cale de consecinta, evitarea unor astfel de situatii.
In lipsa informarii in mod complet, corect si precis a reclamantilor cu privire la aspectele esentiale ale produsului/serviciului oferit, acestia nu au avut posibilitatea de a determina consecintele economice ale clauzelor contractuale in baza unor criterii clare si precise.
Reclamantii au mai aratat ca sunt aplicabile prevederile alin. (1) lit. a) din Anexa Legii nr.193/2000, conform carora sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fara a avea un motiv intemeiat care sa fie precizat in contract. In baza acestui text de lege, au sustinut reclamantii ca sunt abuzive dispozitiile art.5 pct.5.1-5.3-modificat prin art. I pct.I.1-I.3 din actul aditional nr.2/17.09.2010 si prin actul aditional nr.1/26.05.2009. Cu privire la caracterul nenegociat al clauzelor atacate, condi?ia este indeplinita deoarece contractul incheiat este un contract de adeziune, in care clauzele sunt preformulate ?i incluse, intr-o redactare similara, in cvasitotalitatea contractelor, fiind impuse de catre banca imprumuta?ilor.
Reclamantii mai sustin ca, in mod abuziv banca a majorat marja din formula de calcul a dobanzii de la 4,1 puncte procentuale pe an, cat era prevazut initial in contract la, 6,1 puncte procentuale pe an.
Or, sustin reclamantii, clauzele contractuale de la art.5 pct.5.1-5.3 din contractul de credit sunt abuzive pentru ca ofera posibilitatea bancii de a modifica dobanda prin modificarea marjei din formula de calcul a dobanzii conform deciziei unilaterale a bancii, fara un motiv intemeiat si fara ca acesta sa fie negociata cu clientul, ceea ce nu este legal conform art.1 lit. a din Anexa Legii nr.193/2000. Mai mult decat atat, respectivele clauze sunt abuzive si exprima caracterul de adeziune al contractului si prin modul in care banca si-a rezervat dreptul de a modifica respectiva marja potrivit deciziilor sale. Aceste clauze sunt cu atat mai mult abuzive cu cat modificarea marjei bancii este lasata la libera apreciere a bancii, in cuprinsul contractului de credit nefiind precizate in mod clar si expres imprejurarile care pot determina respectiva majorare. Aceste clauze dau dreptul bancii sa modifice dobanda unilateral, fara un motiv intemeiat si specificat in contract, fara a circumstantia anumite elemente sau criterii obiective in functie de care sa se realizeze modificarea, aspecte ce fac decizia bancii sa fie discretionara si imposibil de controlat de catre consumator, iar clauzele sa fie abuzive fata de dispozitiile pct. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000 potrivit carora sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fara a avea un motiv intemeiat care sa fie precizat in contract.
Astfel, arata reclamantii, expresia ’’conform deciziei bancii’’ nu constituie un motiv intemeiat pentru modificarea marjei din formula de calcul a dobanzii si nu ofera consumatorului explicatii si criterii obiective in functie de care sa poata aprecia daca decizia bancii de a majora marja si implicit dobanda este una justificata sau nu. Pentru a retine stipularea in contract a unui motiv pentru revizuirea ratei dobanzii prin majorarea marjei este necesara prezentarea unei situatii clare, corespunzator descrise, care sa ofere clientului posibilitatea de a cunoaste de la inceput ca, daca acea situatie se va produce, dobanda va fi marita. Doar astfel optiunea lui de a contracta este libera, perfect constienta si cu reprezentarea corecta a consecintelor actului juridic pe care il va semna. Totodata, motivul trebuie sa fie suficient de clar aratat, pentru ca, in eventualitatea unui litigiu in legatura cu aplicarea unei astfel de clauze, instanta judecatoreasca sa aiba posibilitatea de a realiza un control judiciar adecvat si eficient pentru a conchide in sensul existentei sau inexistentei situatiei care constituie motiv pentru majorarea dobanzii.
Motivul mentionat, respectiv ’’conform deciziei bancii’’, nu indeplineste aceasta conditie, astfel ca, in eventualitatea unui litigiu, nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, daca decizia bancii este sau nu justificata.
Prin urmare, este adevarat ca, in principiu, furnizorul de servicii bancare are posibilitatea oferita de lege de a modifica rata dobanzii in mod unilateral fara ca prin aceasta sa se atraga caracterul abuziv al unei astfel de clauze.
Cu toate acestea, art. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000 conditioneaza aceasta operatiune de existenta unui motiv intemeiat prevazut in contract si de informarea imediata a clientului, care sa aiba, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.
Din modul in care au fost formulate aceste clauze ce dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral rata dobanzii curente se poate constata ca nu se da ca reper vreun indicator concret la care partile (sau instanta - in eventualitatea unui litigiu) sa se poata raporta, ceea ce denota ca o astfel de reglementare poate fi interpretata doar in favoarea bancii, fara ca cealalta parte sa aiba posibilitatea de a aprecia asupra acesteia astfel incat sa considere ca schimbarile intervenite pe piata financiara sunt semnificative si indreptatesc activarea clauzei.
Cazurile in care o conventie poate fi amendata prin manifestarea de vointa a unei singure parti trebuie sa fie clar exprimate, neechivoce, astfel incat clientul sa aiba posibilitatea de a-si prefigura de la inceput conditiile in care o astfel de modificare poate interveni, iar instanta sa aiba posibilitatea ca, la cerere, sa poata aprecia asupra existentei si temeiniciei acestora.
Cu privire la comisionul de acordare, reclamantii arata ca, aceasta clauza este abuziva intrucat perceperea acestui comision nu este justificata in mod clar si transparent de catre banca si nu sunt mentionate serviciile oferite de catre banca in schimbul platii acestui comision. Se mai arata de asemenea ca, acest comision este abuziv si pentru faptul ca este calculat ca procent din valoarea creditului si nu este raportat la volumul de munca concret depus de catre parata pentru acordarea creditului reclamantilor. Acest comision este nejustificat raportat la munca depusa de banca pentru intocmirea dosarului. Chiar in situatia in care s-ar presupune ca acest comision este perceput pentru acoperirea cheltuielilor aferente intocmirii documentatiei de credit, nu se explica de ce acest cuantum este raportat la marimea sumei imprumutate si nu la volumul si complexitatea actelor ce formeaza documentatia de acordare a creditului (mai ales in conditiile in care aceste contracte sunt preformulate, pentru fiecare tip de credit).
Se mai arata ca, includerea comisionului de acordare in pretul contractului, cu consecinta imposibilitatii analizarii caracterului abuziv al acestei clauze conform Directivei nr.93/13/CEE, nu poate fi retinuta intrucat, actul comunitar se refera la clauzele care sunt exprimate intr-un limbaj clar si inteligil, ceea ce nu este cazul in speta de fata cu privire la comisionul de acordare.
Cu privire la restituirea sumelor de bani incasate de catre banca in temeiul acestor clauze, reclamantii arata ca aceasta masura se impune ca o consecinta fireasca a constatarii caracterului abuziv al acestor clauze.
In dovedire, reclamantii au solicitat proba cu acte.
Cererea este scutita de plata taxei de timbru.
Prin intampinarea depusa, parata a invocat exceptia de litispendenta a prezentului dosar in raport de dosarul nr. ... iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata.
In motivare, parata a aratat ca banca are doar obligatia de informare, nu da sfaturi ori consiliere clientului.
In ceea ce priveste clauzele privind pretului contractului, legiuitorul roman a preluat dispozitiile art. 4 par. 1 al Directivei 93/13/CEE, ce reglementeaza la randul sau excluderea acestora de la controlul de excesivitate prin art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, dupa cum urmeaza: „Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil."
De asemenea, dispozitiile art. 4 par. 2 al Directivei 93/13/CEE stipuleaza: "Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici justetea pretului sau a remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil."
Din analiza celor doua prevederi normative [art. 4 alin. (2) Directiva 93/13/CEE si art. 4 alin. (6) Legea nr. 193/2000] rezulta ca pretul unui serviciu, respectiv costul unui credit bancar (asa cum sunt dobanda si comisionul de acordare credit) perceput de catre banca nu poate face obiectul analizei din perspectiva caracterului abuziv.
Sustine parata ca nu este indeplinita conditia privind lipsa negocierii, intrucat imprumutatii au avut posibilitatea reala de a influenta natura clauzelor contestate, care au fost negociate. De asemenea, opineaza ca nu sunt indeplinite nici conditiile privind reaua-credinta a bancii si existenta unui dezechilibru contractual semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, aspecte care trebuie analizate in functie de situatia concreta de la momentul incheierii contractului de credit, iar nu de evolutia ulterioara a pietei.
Parata mai sustine ca toate clauzele contractului au fost negociate si ca reclamantilor le-a fost acordata o perioada de timp rezonabila inainte de data semnarii contractului de credit, aspect confirmat si de reclamanti prin art.11.2 din contractul de credit. Se mai sustine de asemenea ca reclamantii au avut posibilitatea de a opta intre mai multe tipuri de credit de pe piata si intre serviciile mai multor banci.
Parata arata ca, la momentul incheierii contractului de credit, nicio dispozitie legala nu interzicea paratei sa modifice marja din formula de calcul a dobanzii, astfel incat, clauza prevazuta la art.5.1 din contract conform careia banca avea dreptul sa modifice marja care intra in formula de calcul a dobanzii este legala.
Mai mult, arata parata, reclamantii au fost de acord si au semnat actul aditional nr.1/26.05.2009 prin care marja bancii a fost majorata cu doua puncte procentuale, de la 4,1 pe an la 6,1 pe an iar ulterior intrarii in vigoare a O.U.G. nr.50/2010, prin Actul aditional nr.2 din data de 17.09.2010, in urma alinierii Contractului de credit la prevederile art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010, rata dobanzii variabile a creditului acordat a fost stabilita ca un procent anual in functie de indicele de referinta (LIIBOR la 3 luni), la care s-a adaugat marja Bancii de 6,1%. Astfel, marja bancii de 6,1% a fost "inghetata" la un cuantum fix, pentru viitor. (Variatia ratei dobanzii se calculeaza dupa urmatoarea formula: Rata dobanzii = Indice de referinta LIIBOR la 3 luni + Marja fixa a Bancii de 6,1%). Prin Actul Aditional din data de 17.09.2010, de implementare a O.U.G. nr.50/2010, prevederile din Contractul de credit cu privire la dreptul bancii de a modifica unilateral marja bancii au fost inlaturate, iar marja bancii a devenit fixa pentru viitor. Asadar, prin Actul Aditional de implementarea a dispozitiilor O.U.G. nr. 50/2010, incheiat la data de 17.09.2010, banca s-a conformat dispozitiilor legii (OUG nr. 50/2010).
Pe de alta parte, pretentiile reclamantilor sunt neintemeiate intrucat, de la data incheierii contractului de credit si pana la aparitia O.U.G. nr.50/2010 clauza de la art.5 pct.5.1 avea un caracter legal dat fiind faptul ca aceasta reprezinta o transpunere in contract a principilor rezultate din interpretarea prevederilor alin. (1) lit. a) din Anexa la Legea nr.193/2000.
Reclamantilor le-au fost respectate de catre banca dreptul privind negocierea directa si dreptul de optiune. Asadar, pe de o parte, consumatorii au negociat contractul de credit iar, pe de alta parte, au avut posibilitatea de a alege intre mai multe servicii si produse bancare oferite atat de catre parata, cat si de catre alte institutii bancare concurente. In urma analizei, acestia au optat pentru unul dintre produsele bancare oferite de catre parata intrucat, la acel moment acel produs bancar era printre cele mai bune de pe piata. Prin urmare, consumatorii, cunoscand conditiile bancii-care s-au dovedit a fi mai avantajoase fata de cele practicate de catre alte institutii bancare, sau chiar de catre parata pentru alte tipuri de produse si servicii bancare-au acceptat in cunostinta de cauza, ulterior negocierii, clauzele contactului de credit.
Clauzele contractuale reclamate nu au creat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Pentru a putea fi reclamat un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor ar trebui sa fie incidenta lipsa unei contraprestatii pentru dreptul corelativ al unei parti contactante.
Legiuitorul a prevazut sanctionarea unei clauze doar in cazul unui dezechilibru semnificativ, si nu in cazul oricarui dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor (de exemplu: profitul obtinut de un comerciant/profesionist este un lucru firesc dat fiind ca scopul principal al oricarui comerciant/profesionist este profitul).
In acest sens, Inalta Curte de Casatie si Justitie, sectia a II-a civila, prin decizia nr.1936/2013 a retinut ca: „directiva nu ofera posibilitatea consumatorilor de a obtine anularea in instanta a contractelor dezavantajoase din punct de vedere financiar pentru acestia, ci doar a acelor prevederi contractuale care creeaza in mod real si contrar bunei-credinte un dezechilibru semnificativ in defavoarea consumatorilor".
Or, in prezenta cauza nu poate fi vorba de existenta unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor si cu atat mai mult nu poate fi vorba de lipsa unei contraprestatii pentru dreptul corelativ al bancii de a percepe dobanda si comisionul de acordare, in conditiile in care banca si-a asumat si ulterior si-a realizat obligatiile de acordare a imprumutului prin virarea imprumutului in contul curent al reclamantilor.
Comisionul de acordare credit reprezinta o parte din pretulul/costul creditului acordat iar clauza care il reglementeaza este exprimata intr-un limbaj clar si inteligibil si drept urmare nu poate fi cenzurata.
Comisionul de acordare credit a fost perceput de banca pentru amortizarea costului pe care banca l-a suportat prin acordarea creditului (inclusiv cheltuieli pentru salarizarea personalului implicat in activitatea de creditare, pentru asigurarea sistemului informatic, a materialelor de birotica si servicii interne, pregatirea dosarului de imprumut etc.) cheltuieli inerente pentru buna desfasurare a activitatii bancii.
Simpla imprejurare ca suma perceputa uno ictu cu titlu de comision de acordare reprezinta un cost mare pentru reclamanti nu poate constitui un argument pentru a fi admisa cererea acestora, cu atat mai mult cu cat, cuantumul acestuia a fost cunoscut de imprumutati inca de la momentul contractarii creditului si asumat de acestia.
Parata mai arata ca, clauza prevazuta la Sectiunea 7-art.7.1. lit. k reprezinta o clauza contractuala stabilita de parti in momentul incheierii contractului de credit, al carei scop principal este acela de a asigura banca de recuperarea sumei imprumutate in imprejurarea in care imprumutatii nu pot/nu vor putea sa isi mai onoreze obligatiile contractuale.
In fine, se mai sustine ca banca a actionat cu buna-credinta.
In dovedire, parata a solicitat probele cu acte si interogatoriul reclamantilor.
In drept, parata a invocat: dispozitiile art.205, art.451 si art. 453 din NCPC, dispozitiile art.4 alin. (1) si (6) din Legea nr. 193/2000 si pe cele ale alin. (1) lit. a) din Anexa la Legea nr.193/2000, prevederile art.4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE, dispozitiile art.2 pct.24 din O.G. nr.21/1992, prevederile art.117 alin.(2) din O.U.G. nr.99/2006, prevederile art.37, 67 si art.95 din O.U.G. nr.50/2010, dispozitiile art.969 C.Civ. 1864.
La termenul de judecata din data de 14.12.2015, s-a respins ca neintemeiata exceptia de litispendenta a prezentului dosar in raport de dosarul nr...., au fost incuviintate pentru reclamanti proba cu inscrisuri iar pentru parata probele cu acte si interogatoriul reclamantilor iar in baza rolului activ instanta a dispus efectuarea in cauza a unei expertize contabile.
In cauza a fost intocmit raportul de expertiza de catre experta C.G. asupra caruia partile nu au formulat obiectiuni.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
In primul rand se impune precizarea ca, avand in vedere ca incheierea contractului de credit a avut loc anterior datei de 1 octombrie 2011 (data la care Codul civil din 2009 a intrat in vigoare), raporturile juridice dintre parti sunt guvernate de Codul civil din 1864, astfel cum art.6 alin.(2) din Codul civil din 2009 si art.3 si art.102 din Legea nr.71/2011 pentru punerea in aplicare a Codului civil din 2009 stabilesc.
La data de 30.04.20008 intre reclamanti si parata P.B.R. S.A. s-a incheiat Contractul de credit nr.42220000000029702, prin care imprumutatilor li se acorda un credit in franci elvetieni (CHF) in cuantum de 17.518 CHF, pe o durata de 30 de ani.
In speta, din perspectiva calitatii partilor contractante, sunt aplicabile dispozitiile Legii nr.193/2000. Astfel, reclamantii au calitatea de consumatori in intelesul dispozitiilor art.2 alin.1 Legea nr.193/2000, conform cu care:„Prin consumator se intelege orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite in asociatii, care, in temeiul unui contract care intra sub incidenta prezentei legi, actioneaza in scopuri din afara activitatii sale comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale. ”
De asemenea, parata are calitatea de comerciant, perfectand contractul de credit in cadrul unei activitati comerciale, potrivit dispozitiilor art. 1 alin. 2 din aceeasi lege: „Prin comerciant se intelege orice persoana fizica sau juridica autorizata, care, in temeiul unui contract care intra sub incidenta prezentei legi, actioneaza in cadrul activitatii sale comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale, precum si orice persoana care actioneaza in acelasi scop in numele sau pe seama acesteia.”
In analiza caracterului abuziv al clauzelor contractuale supuse controlului instantei judecatoresti de catre reclamanti, instanta va porni de la caracterul contractului de credit incheiat intre parti, respectiv contract negociat sau contract de adeziune.
Din aceasta perspectiva, instanta retine ca Contractul de credit nr.42220000000029702 este un contract de adeziune, fiind redactat in intregime de operatorul economic prestator de servicii, consumatorii neputand interveni sau modifica clauzele contractuale ci avand doar posibilitatea de a le accepta sau nu.
Art.3.2 din Directiva 93/13/CEE prevede ca:„ Se considera intotdeauna ca o clauza nu s-a negociat individual atunci cand a fost redactata in prealabil, iar din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influenta continutul clauzei„
Conform art. 4 alin.3 din Legea nr.193/2000: „ Daca un comerciant pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens „.
Instanta retine ca, negocierea contractului nu inseamna posibilitatea pentru consumator de a alege intre mai multe oferte si de a studia oferta in care sunt prestabiliti de catre comerciant termenii contractuali ci de a oferi in mod real consumatorului posibilitatea de a influenta continutul clauzelor contractuale. Cum sarcina probei negocierii contractului revine comerciantului iar in speta parata nu a facut aceasta proba, instanta retine ca contractul de imprumut incheiat intre reclamanti si parata este un contract de adeziune, consumatorii avand doar posibilitatea sa adere sau nu la el.
Prin urmare, avand in vedere caracterul nenegociat al clauzelor contractuale, instanta va analiza caracterul abuziv al acestora prin prisma dispozitiilor art. 4 din Lege 193/2000, in forma in vigoare la data incheierii contractului de credit, in conformitate cu care: o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Prin urmare, o clauza contractuala este abuziva daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii: clauza sa nu fi fost negociata direct cu consumatorul; clauza sa incalce exigentele bunei-credinte; clauza, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza in detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Analizand din aceasta perspectiva clauzele al caror caracter abuziv se invoca, instanta retine urmatoarele:
Cu privire la clauza referitoare la comisionul de acordare, instanta retine ca, potrivit art.1.3 lit. a din contract:’’ Pentru creditul acordat, imprumutatul va plati bancii urmatoarele comisioane: comisionul de acordare de 262,77 CHF, stabilit ca procent de 1,5% aplicat la limita creditului acordat si perceput la data tragerii creditului.’’
In ceea ce priveste sustinerea paratei conform careia clauza referitoare la comisionul de acordare nu poate fi analizata din perspectiva caracterului abuziv intrucat acest comision face parte din pretul contractului, instanta retine in primul rand ca aceasta este neintemeiata, pentru urmatoarele considerente:
Cu titlu prealabil, instanta retine ca, in hotararea pronuntata la data de 30.04.2014 in cauza C – 26/13, Kásler si Káslerné Rábai, pct. 49 si 50, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a stabilit ca se circumscriu notiunii „obiectul principal al contractului”, clauzele care stabilesc prestatiile esentiale ale contractului si care, ca atare, il caracterizeaza, in timp ce clauzele care au un caracter accesoriu in raport cu cele care definesc esenta insasi a raportului contractual nu pot fi circumscrise notiunii „obiectul principal al contractului”, in sensul articolului 4 alin. 2 din Directiva 93/13.
In acest sens, instanta apreciaza ca un comision de acordare nu poate reprezenta obiectul principal al contractului, care este dat de imprumutarea unei sume de bani contra unui pret constituit de dobanda, deoarece comisionul de acordare constituie un pret al incheierii contractului, deci o clauza cu caracter accesoriu, iar nu obiectul principal al acestuia.
Mai mult, instanta retine ca, si in situatia in care s-ar aprecia ca, comisionul de acordare face parte din pretul contractului, oricum potrivit considerentelor de la pct. 44 al hotararii CJUE – C – 484/ 08 – Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid Piedad, „dispozitiile art. 4 alin. (2) si art. 8 din Directiva nr. 93/13/CEE trebuie interpretate in sensul ca nu se opun unei reglementari … care autorizeaza un control jurisdictional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale, privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al pretului, sau remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, iar pe de alta parte, chiar daca aceste clauze sunt redactate in mod clar si inteligibil”.
Or, cum jurisprudenta CJUE este obligatorie pentru instantele romanesti rezulta ca, oricum, acestea au posibilitatea sa analizeze caracterul abuziv al acestei clauze.
Cat prive?te prima condi?ie prevazuta de lege, instan?a apreciaza ca, intr-adevar, fa?a de natura contractului de credit (contract de adeziune), nu se poate considera ca prevederea inserata la art.1.3 lit. a din contract din contract a fost supusa negocierii directe cu consumatorii, ci este vorba de o clauza care a fost impusa reclamantilor in forma respectiva, fiind incidente sub acest aspect dispozitiile art.4.2. din lege.
Instanta retine ca, in fapt, comisionul de acordare la care se face referire in conventia supusa analizei, in cuantumul perceput de 1,5% din valoarea creditului acordat, nu a putut fi justificat de catre parata in conditiile in care elementele enumerate in intampinare care determina in opinia sa perceperea acestuia nu sunt in masura sa conduca la achitarea acestuia intr-un asemenea cuantum.
Cu atat mai putin poate fi justificat cuantumul sumei stabilite cu acest titlu, in conditiile in care parata nu a fost in masura sa ofere nici macar un singur criteriu pentru a se verifica modul de calcul al acestui comision. Pentru a putea fi justificat acest comision, aceste pretinse cheltuieli trebuie efectuate in mod concret si justificate de catre parata prin documente financiar contabile (facturi, chitante etc.) ulterior efectuarii lor, ceea ce parata nu a facut.
Astfel, nu poate fi primit ca parata, in mod discretionar si pentru ratiuni numai de ea stiute sa nu ofere nicio justificare concreta a sumei percepute efectiv cu titlu de comision de acordare, sa nu explice in concret, in cuprinsul contractului, in ce au constat aceste cheltuieli.
Argumentele paratei din cuprinsul intampinarii prin care se incearca o lamurire a considerentelor perceperii acestei sume, nu pot fi primite, cata vreme aceste elemente se vor a fi clarificate in timpul procesului, fara a fi fost evidentiate in conventia de credit. Mai mult, se retine ca, parata justifica perceperea comisionului de acordare pentru amortizarea costului pe care banca l-a suportat prin acordarea creditului (inclusiv cheltuieli pentru salarizarea personalului implicat in activitatea de creditare, pentru asigurarea sistemului informatic, a materialelor de birotica si servicii interne, pregatirea dosarului de imprumut etc.) cheltuieli inerente pentru buna desfasurare a activitatii bancii.
Or, desi instanta nu exclude de plano perceperea unui comision pentru demersurile efectuate de banca in vederea formarii si analizei dosarului de creditare, avand in vedere ca incheierea contractului este in beneficiul ambilor cocontractanti, deci si costurile prealabile incheierii contractului trebuie suportate de principiu de ambele parti, in egala masura, instanta nu poate accepta perceperea unui comision fara ca parata sa explice in vreun fel, in curprinsul contractului, modul de calcul al acestuia.
De altfel, nici in cuprinsul intampinarii, parata nu a oferit criterii clare pentru a se verifica modul de calcul al acestui comision.
Totodata, instan?a re?ine ca nu se justifica perceperea unei sume in cota procentuala raportata la valoarea creditului atat timp acest comision reprezinta, conform sustinerilor paratei, o retributie a muncii prestate in vederea intocmirii dosarului de creditare. Or, munca desfasurata in acest sens nu este diferita in functie de valoarea creditului acordat ci este in principiu aceeasi pentru acelasi tip de credit. Daca pentru acelasi tip de credit timpul alocat de banca pentru intocmirea dosarului de creditare a fost diferit, banca trebuia sa justifice in mod clar acest aspect si sa detalieze costurile implicate pentru a putea oferi o justificare obiectiva si verificabila consumatorului. Operatiunile realizate de angajatii bancii sunt anterioare creditarii clientul neavand niciun control asupra activitatilor astfel desfasurate. Mai mult, acest cost nu este suportat decat de persoanele ce obtin creditul solicitat, desi aceleasi resurse se consuma si in cazul cererilor ce nu se finalizeaza prin acordarea de credit.
Totodata, instanta retine ca nu se justifica perceperea unei sume in cota procentuala raportata la valoarea creditului, atat timp cat consumatorii care incheie acelasi tip de credit in cadrul aceleiasi institutii se afla intr-o situatie identica. Prin urmare, pentru acelasi tip de credit, fiind indeplinita aceeasi munca, nu se justifica solicitarea unui comision in functie de valoarea imprumutului.
Instanta apreciaza ca exigentele bunei credinte care trebuie sa caracterizeze relatiile contractuale dintre cele doua parti nu au fost respectate, iar suportarea de catre consumatori a unor costuri pentru demersuri prealabile contractarii, exprimat in forma procentuala, creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Parata nu numai ca nu a probat efectuarea acestor cheltuieli, dar le-a si stabilit anticipat, inainte de acordarea creditului, in cuantum de 1,5 % din soldul creditului.
Asa cum s-a aratat si mai sus, daca justificarea acestui comision o reprezinta acoperirea cheltuielilor aferente intocmirii documentatiei de credit, atunci nu se explica de ce cuantumul acestuia este raportat la marimea sumei imprumutate si nu la volumul, complexitatea actelor ce formeaza documentatia de acordare a creditului (mai ales in conditiile in care aceste contracte sunt preformulate, pentru fiecare tip de credit).
De asemenea, se mai retine ca, beneficiile aduse nu sunt doar pe termen scurt, pentru ca acest comision intra in cuantumul total al creditului si pentru el se plateste o dobanda pe termen lung.
Astfel, instanta considera ca perceperea unui comision doar pentru acordarea creditului, adica pentru simpla exercitare a obiectului paratei de activitate, intr-un cuantum ridicat, de 1,5% din valoarea totala a creditului, reprezinta un cost nejustificat, fara o contraprestatie obiectiva din partea bancii. Astfel, comisionul de acordare perceput nu poate fi considerat ca facand parte din cheltuielile aferente documentatiei de credit, avand in vedere denumirea cat si natura sa care, nici una si nici alta nu fac vreo trimitere la intocmirea vreunui document necesar acordarii creditului.
Potrivit contractului, tragerea din credit se poate efectua doar dupa indeplinirea anumitor conditii prealabile, care presupun constituirea de catre clientii/garantii ipotecari in favoarea bancii, a garantiilor expres prevazute in contract si dupa ce au predat documentele, de asemenea expres prevazute, in forma si continutul aprobate de banca, fara ca banca sa fie obligata sa suporte vreo cheltuiala legata de acestea.
Clauza in discutie nu respecta exigentele bunei credinte, deoarece aceasta a vatamat interesele legitime, patrimoniale ale reclamantilor. Potrivit considerentului nr.16 al Directivei nr.93/13/CEE „….la evaluarea bunei credinte, trebuie acordata o atentie deosebita autoritatii pozitiilor de negociere ale partilor, daca consumatorul a fost influentat sa fie de acord cu conditia in cauza si daca marfurile sau serviciile au fost vandute sau furnizate la cererea expresa a consumatorului; intrucat conditia de buna credinta poate fi indeplinita de vanzator sau furnizor daca acesta actioneaza corect si echitabil fata de cealalta parte, ale carei interese legitime trebuie sa le ia in considerare”. Practic, prin inserarea acestei clauze, parata a urmarit sa obtina un avantaj disproportionat in detrimentul reclamantilor, astfel incat dezechilibrul contractual s-a rupt, nefiind indeplinita cerinta bunei credinte.
In privinta sanctiunii ce intervine ca urmare a constatarii caracterului abuziv al unei clauze contractuale, instanta retine urmatoarele:
Desi este adevarat ca Legea nr.193/2000 nu prevede, ca sanctiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora in raport cu consumatorul, regimul juridic al acestei sanctiuni este, practic, identic cu al nulitatii absolute, acest lucru decurgand din practica Curtii de Justitie a Uniunii Europene.
Astfel, in ceea ce priveste natura interesului protejat, norma respectiva ocroteste un interes general, si nu unul individual.
Legea nr.193/2000 nu reprezinta decat transpunerea in legislatia romaneasca a Directivei nr.93/13/CEE, or, potrivit jurisprudentei Curtii Europene de Justitie, dispozitiile acestei directive sunt de ordine publica (cauza Mostaza Claro).
Tot in acest sens, in cauza C-76/10 Pohotovost’ s.r.o. Vs. Iveta Cor?kovská, in considerentul nr.50 s-a precizat ca „data fiind natura si importanta interesului public pe care se intemeiaza protectia pe care Directiva nr. 93/13/CEE o asigura consumatorilor, art. 6 din acesta trebuie sa fie considerat ca o norma echivalenta cu normele nationale care ocupa, in cadrul ordinii interne, rangul de ordine publica.
In acelasi sens, in cauza Salvat Editores SA v José M. Sánchez Alcón Prades C-241/98, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a aratat ca recunoaste judecatorului puterea de a declara, din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract, aratand, totodata, ca aceasta putere „se incadreaza pe deplin in contextul general al protectiei speciale pe care directiva tinde sa o recunoasca interesului colectivitatii, care, facand parte din ordinea publica economica, depaseste interesele specifice ale unor parti. Exista, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator sa nu-si produca efectele”.
Dupa cum se poate constata din examinarea cererii introductive formulate de catre reclamanti, aceasta se refera la constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contractul de credit, or, consecinta constatarii caracterului abuziv al unor clauze este echivalenta cu constatarea nulitatii absolute a acestora.
Potrivit jurisprudentei Curtii de Justitie a Uniunii Europene, care, potrivit dispozitiilor constitutionale si ale Tratatului de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, este obligatorie pentru instantele romanesti, exista un interes public ca aceste clauze, constatate ca fiind abuzive pentru consumator, sa nu-si produca efectele, recunoscand judecatorului national puterea de a le declara nule, chiar din oficiu.
Prin urmare, pentru toate considerentele expuse mai sus, instanta va constata caracterul abuziv si, pe cale de consecinta, nulitatea absoluta a clauzei prevazute in contractul de credit nr.42220000000029702 din data de 30.04.2008: Sectiunea 1-art.1.3 lit. a referitoare la comisionul de acordare.
In ceea ce priveste solicitarea reclamantilor de restituire a sumei de 262,77 CHF, in echivalentul in lei, la cursul B.N.R. de la data platii, retinuta de parata la data acordarii creditului, cu titlu de comision de acordare, la care se adauga dobanda legala incepand cu data incasarii acestei sume de catre parata si pana la data achitarii efective, se retine ca, fundamentul pretentiei il constituie plata nedatorata, ca urmare a disparitiei cauzei executarii prestatiei reclamantilor, prin declararea nulitatii clauzei contractuale in baza careia reclamantii si-au executat obligatia, respectiv au achitat comisionul de acordare.
Raportand situatia de fapt la dispozitiile art.1092 C.civ., ce reglementeaza institutia platii nedatorate, instanta constata intrunirea cumulativa a conditiilor acesteia, din moment ce, prestatia efectuata de reclamanti–solvens cu privire la comisionul de acordare a avut semnificatia operatiei juridice a unei plati, ca datoria vizata, desi a existat initial, a disparut cu efect retroactiv, ca urmare a desfiintarii clauzei contractuale respective prin aplicarea sanctiunii nulitati absolute si ca, in ipoteza restituirii platii efectuate in temeiul unei obligatii lovite de nulitate absoluta, legea nu impune conditia erorii solvens-ului, acesta avand dreptul sa pretinda restituirea prestatiei, in caz contrar eludandu-se efectele nulitatii absolute.
Astfel, pe de o parte, instanta retine ca repunerea partilor in situatia anterioara este posibila din punct de vedere obiectiv, parata putand restitui suma nedatorata de catre reclamanti, astfel ca ratiunea pentru care a fost instituita exceptia de la principiul repunerii partilor in situatia anterioara pentru contractele cu executare succesiva nu isi are justificare in acest caz.
Pe de alta parte, calificarea juridica a unui act ca fiind cu executare dintr-o data sau cu executare succesiva este data de modalitatea de executare a prestatiilor ce incumba partilor. Astfel, in ipoteza in care contractul este sinalagmatic pentru a putea fi calificat cu executare succesiva este necesar ca ambele prestatii sa aiba acest caracter, executarea lor durand in timp, nefiind suficient ca numai una dintre prestatii sa aiba caracterul vizat.
Pe cale de consecinta, instanta apreciaza ca actul juridic incheiat intre parti constituie act juridic cu executare dintr-o data, neputand fi calificat cu executare succesiva, din moment ce obligatia bancii de a remite suma de bani este cu executare dintr-o data, iar nu succesiva, considerent pentru care restituirea prestatiilor efectuate in baza acestuia este admisibila.
Asadar, luand in considerare dispozitiile art.1092 C.civ. si avand in vedere principiul repunerii partilor in situatia anterioara (restitutio in integrum), potrivit caruia tot ce s-a executat in baza unor clauze anulate trebuie restituit astfel incat partile raportului juridic sa ajunga in situatia in care acele clauze nu ar fi existat, ca urmare a declararii nulitatii clauzei prevazute la Sectiunea 1-art.1.3 lit. a referitoare la comisionul de acordare din contractul de credit nr.42220000000029702, instanta va dispune repunerea partilor in situatia anterioara, sens in care va obliga parata sa restituie reclamantilor suma de 262,77 CHF, in echivalentul in lei, la cursul B.N.R. de la data platii, retinuta de parata la data acordarii creditului, cu titlu de comision de acordare.
Cu privire la cererea reclamantilor de obligare a paratei la plata dobanzii legale, calculate asupra sumei de 262,77 CHF, instanta retine urmatoarele:
Conform art.1082. C .civ de la 1864: „Debitorul este osandit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligatiei, sau pentru intarzierea executarii, cu toate ca nu este rea-credinta din parte-i, afara numai daca nu va justifica ca neexecutarea provine din o cauza straina, care nu-i poate fi imputata.”
Conform art.1088. C.civ de la 1864:” La obligatiile care au de obiect o suma oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decat dobanda legala, afara de regulile speciale in materie de comert, de fidejusiune si societate. Aceste daune-interese se cuvin fara ca creditorul sa fie tinut a justifica despre vreo paguba; nu sunt debite decat din ziua cererii in judecata, afara de cazurile in care, dupa lege, dobanda curge de drept.”
Instanta retine ca, intrucat, in cazul repunerii partilor in situatia anterioara, ca efect al constatarii nulitatii, obligatia de a restitui suma in temeiul unei clauze nule se naste de la data incasarii sumei si dobanda legala este datorata de debitorul obligatiei de plata tot de la aceasta data.
In continuare, cu privire la modul concret de calcul al dobanzii, instanta retine ca fiind corecte calculele efectuate de catre experta C.G. intrucat, in speta sunt aplicabile, cu privire la calculul dobanzii, dispozitiile art.3 alin.1 din O.G. nr.9/2000 si ale art.3 alin.2 din O.G. nr.13/2011, pentru perioada in care fiecare dintre aceste acte normative a fost/este in vigoare.
Potrivit dispozitiilor art.2 din O.G. 9/2000: „in cazul in care, potrivit dispozitiilor legale sau prevederilor contractuale, obligatia este purtatoare de dobanzi, fara sa se arate rata dobanzii, se va plati dobanda legala”, iar conform art.3 alin.1 din O.G. nr.9/2000:’’ Dobanda legala se stabileste la nivelul dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei.’’
Potrivit art.2 din O.G. nr.13/2011 privind dobanda legala remuneratorie si penalizatoare pentru obligatii banesti, precum si pentru reglementarea unor masuri financiar-fiscale in domeniul bancar:’’ In cazul in care, potrivit dispozitiilor legale sau prevederilor contractuale, obligatia este purtatoare de dobanzi remuneratorii si/sau penalizatoare, dupa caz, si in absenta stipulatiei exprese a nivelului acestora de catre parti, se va plati dobanda legala aferenta fiecareia dintre acestea.’’
Potrivit art.3 alin.2 din O.G. nr.13/2011:’’ (2) Rata dobanzii legale penalizatoare se stabileste la nivelul ratei dobanzii de referinta plus 4 puncte procentuale.’’,
In speta, instanta constata ca sunt pe deplin indeplinite conditiile cerute de lege pentru curgerea de drept a dobanzilor penalizatoare si anume: obligatia paratei consta in plata unei sume de bani, este lichida si exigibila, iar prin neplata la scadenta a sumei de bani datorate se prezuma ca lipsa de folosinta a acesteia a produs reclamantilor un prejudiciu, ce se impune a fi reparat prin acordarea dobanzii legale penalizatoare calculate pe durata intarzierii in executare.
Pentru aceste considerente, instanta va obliga parata sa achite reclamantilor suma de 166,22 CHF in echivalentul in lei, la cursul B.N.R. de la data platii, reprezentand dobanda legala calculata pentru perioada 09.05.2008-01.04.2016 asupra debitului in suma de 262,77 CHF, asa cum s-a stabilit prin expertiza contabila efectuata in cauza precum si sa plateasca in continuare dobanda legala calculata asupra debitului in suma de 262,77 CHF, in echivalentul in lei, la cursul B.N.R. de la data platii, pana la data restituirii efective a debitului catre reclamanti.
In ceea ce priveste clauza prevazuta la Sectiunea 7-art.7.1. lit. k din contractul de credit, instanta retine urmatoarele:
Conform art.7.1. lit. k din contractul de credit:’’Sunt considerate cazuri de neindeplinire de catre imprumutat/coplatitor/garant/garant ipotecar a prezentului contract: in cazul in care banca declara exigibila oricare dintre facilitatile de credit acordate imprumutatului sau vreunei alte persoane fizice/juridice, care este garantata cu vreuna din garantiile imobiliare mentionate la art.4.1. independent de rang, care acopera si facilitatea de credit acordata prin prezentul contract, imprumutatul, coplatitorul, garantul/garantul ipotecar sunt de acord si nu se vor opune in niciun fel la declararea exigibilitatii anticipate de catre banca a facilitatii de credit acordate prin prezentul contract si nu se vor opune la executarea de catre banca a garantiei in vederea recuperarii oricarei si a tuturor datoriilor garantate cu respectiva garantie.’’
Instan?a apreciaza ca aceasta clauza este abuziva, motivat de faptul ca aceasta confera paratei dreptul de a declara creditul scadent anticipat, cu toate consecintele acestei masuri (nasterea obligatiei de restituire in intregime a sumei imprumutate, suportarea dobanzii penalizatoare etc.), chiar si in situatia indeplinirii intocmai de catre reclamanti a obligatiilor izvorate din contractul care face obiectul acestui litigiu. Aceste prevederi contractuale creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, contrar bunei–credintei, in conditiile in care reclamantii pot fi sanctionati in mod discretionar de catre banca, pentru motive straine de cadrul contractual stabilit intre parti.
Astfel, clauza in discutie vizeaza rela?ii contractuale ?i situa?ii de fapt straine de raportul juridic derivat din contractul incheiat cu banca.
Or, pentru a nu avea caracter abuziv, aceste situa?ii care definesc culpa contractuala a consumatorului trebuie ?i pot viza doar raporturile contractuale dintre parti, o interpretare contrara si o extindere si la comportamentul reclamantilor sau al altor persoane straine acestora din alte contracte de credit decat cel supus analizei in prezenta cauza fiind in contradic?ie evidenta cu principiul bunei-credin?e care trebuie sa caracterizeze raporturile dintre par?i, pentru ca ar conduce la situa?ii absurde in care, motivat de neexecutarea de catre consumatori a obliga?iilor derivate din alte raporturi contractuale, poate chiar in mod justificat, banca sa rezilieze contractul, cu toate ca obliga?iile de plata derivate din contractul incheiat cu aceasta sunt onorate intocmai ?i la termen de catre consumatori.
Sunt considerente pentru care, instanta va constata caracterul abuziv si, pe cale de consecinta, nulitatea absoluta a clauzei prevazute in contractul de credit nr.42220000000029702 din data de 30.04.2008: Sectiunea 7-art.7.1. lit. k.
In ceea ce priveste cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzelor prevazute la art.5 pct.5.1-5.3-modificat prin art. I pct.I.1-I.3 din actul aditional nr.2/17.09.2010 si prin actul aditional nr.1/26.05.2009, instanta retine urmatoarele:
Cu privire la dobanda, se retine ca, potrivit art.1.2 din contract, dobanda este fixa in primele 12 luni de la tragerea creditului, dupa aceea variabila in functie de indicele de referinta Libor la trei luni si marja bancii, care la data incheierii contractului era de 4,1 puncte procentuale pe an, dobanda fixa pentru primul an de creditare fiind de 4,4 puncte procentuale pe an.
Conform Sectiunii 5, art.5.1:’’Dobanda la creditul acordat este stabilita ca un procent anual si este, la data incheierii contractului, cea mentionata la art.1.2. Dupa primele 12 luni de la data tragerii creditului dobanda va deveni variabila si revizuibila la fiecare trei luni in functie de valoarea indicelui de referinta de la acea data si marja bancii, prima modificare avand loc la 12 luni de la data tragerii. In acest sens, la scadenta celei de a 13-a rate, dupa prima aniversare a unui an de la tragerea initiala a creditului, imprumutatul, coplatitorul, garantul sunt obligati sa se prezinte la banca in vederea luarii la cunostinta a noului nivel de dobanda si primirii noului grafic de rambursare, considerat acceptat in mod automat de catre imprumutat/coplatitor/garant. Partile convin ca, in cazul in care imprumutatul, coplatitorul, garantul nu indeplinesc aceasta obligatie, sa se considere ca acestia au luat deja la cunostinta de noul nivel de dobanda si de noul grafic de rambursare iar banca este exonerata de orice alta obligatie de informare. Dobanda variabila este stabilita in functie de indicele de referinta la care se adauga marja variabila a bancii, care la data incheierii contractului este cea mentionata la art.1.2. Dobanda se poate modifica in functie de variatia indicelui de referinta si/sau a marjei, aceasta din urma variind conform deciziei bancii. In cazul in care indicele de referinta si/sau marja bancii variaza cu minim 0,25 puncte procentuale (in plus/minus) fata de valoarea initiala a acestora, la cea mai recenta modificare, dupa caz, banca poate modifica dobanda in consecinta, in orice moment, conform deciziei sale. Noul procent de dobanda se aplica asupra soldului existent al creditului, la data modificarii acesteia.’’
Art.5 pct.5.2-5.3 din contract stabilesc, in esenta ca, avand in vedere ca dupa primele 12 luni de la data tragerii creditului dobanda poate varia in functie de indicele de referinta, informatie publica, imprumutatul este obligat sa urmareasca fluctuatiile acestui indice si sa se prezinte la banca pentru a primi noul grafic de rambursare aferent, considerat acceptat automat de catre imprumutat/coplatitor/garant fara a fi necesara semnatura lor iar noua dobanda se va aplica indiferent daca imprumutatul/coplatitorul/garantul se prezinta sau nu la banca in vederea ridicarii graficului de rambursare, banca fiind exonerata de orice obligatie de informare. Se mai prevede de asemenea ca, in cazul in care banca modifica marja, conform deciziei sale, noua rata a dobanzii va fi comunicata imprumutatului prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire impreuna cu noul grafic de rambursare aferent considerat acceptat automat de catre imprumutat. In cazul majorarii marjei din componenta dobanzii, imprumutatul/coplatitorul/garantul are/au dreptul sa declare intr-un interval de 30 de zile de la comunicarea noii rate a dobanzii ca nu accepta noul nivel al marjei. In aceasta situatie, imprumutatul/coplatitorul/garantul se obliga sa restituie restul de credit datorat si dobanzile datorate pana la data platii, in acelasi interval de 30 de zile.
In continuare, cu privire la aceste trei clauze, instanta retine ca nemultumirea reclamantilor, asa cum rezulta aceasta din continutul cererii de chemare in judecata, este legata de posibilitatea bancii de a modifica marja din componenta dobanzii ’’conform deciziei sale"-"in cazul in care banca modifica marja conform deciziei sale"....
In continuare, instanta retine ca, intr-adevar, dupa primele 12 luni de la data tragerii creditului, parata a transmis reclamantilor o notificare prin care le aducea la cunostinta decizia sa de a majora marja din formula de calcul a dobanzii de la 4,1 puncte procentuale, asa cum era initial in contract, la 6,1 puncte procentuale.
Ca urmare a acestei notificari, partile au incheiat actul aditional nr.1/26.05.2009, prin care s-a convenit modificarea art.1.2 din contractul de credit, in sensul majorarii marjei din formula de calcul a dobanzii de la 4,1 puncte procentuale, asa cum era initial in contract, la 6,1 puncte procentuale.
In continuare, instanta retine ca nu poate fi primita solicitarea reclamantilor de constatare a caracterului abuziv al acestor clauze, pentru urmatoarele considerente:
In ceea ce priveste perioada cuprinsa intre 26.05.2009, data incheierii actului aditional nr.1 prin care a fost majorata marja din formula de calcul a dobanzii de la 4,1 puncte procentuale, asa cum era initial in contract, la 6,1 puncte procentuale, si data de 17.09.2010, data incheierii actului aditional nr.2/17.09.2010, de aliniere a contractului la prevederile O.U.G. nr.50/2010, instanta retine urmatoarele:
Clauzele mentionate mai sus si care dadeau dreptul bancii de a modifica conform deciziei sale marja din formula de calcul a dobanzii ar putea fi considerate abuzive insa numai in masura in care, prevalandu-se de aceste clauze, parata a majorat marja fara a avea acordul reclamantilor consumatori.
Or, in speta, instanta constata ca lucrurile sunt diferite, in sensul ca, reclamantii au fost in mod expres de acord cu majorarea marjei, acord exprimat fara echivoc in cuprinsul actului aditional nr.1/26.05.2009.
Astfel, instanta retine ca, daca initial decizia de a majora marja din componenta dobanzii a aparut ca fiind una exclusiva si discretionara a bancii, in temeiul clauzelor contractuale contestate de reclamanti, aceasta decizie a fost insa sustinuta in continuare de acordul reclamantilor, acord exprimat fara echivoc in cuprinsul actului aditional nr.1/26.05.2009. Astfel, instanta retine ca modificarea marjei din formula de calcul a dobanzii este expresia vointei partilor, rata dobanzii nefiind stabilita in mod unilateral de catre parata.
Astfel, in acest context, instanta apreciaza ca reclamantii nu mai pot invoca caracterul abuziv al clauzelor mentionate mai sus pentru perioada cuprinsa intre 26.05.2009, data incheierii actului aditional nr.1 prin care a fost majorata marja din formula de calcul a dobanzii de la 4,1 puncte procentuale, asa cum era initial in contract, la 6,1 puncte procentuale, si data de 17.09.2010, data incheierii actului aditional nr.2/17.09.2010, de aliniere a contractului la prevederile O.U.G. nr.50/2010, in contextul in care au fost de acord cu aceasta majorare in mod expres. Mai mult, instanta retine ca, atat intre 26.05.2009 si 17.09.2010, cat si dupa data de 17.09.2010, adica dupa ce au expirat cele 12 luni cu dobanda fixa, reclamantii au achitat dobanda majorata ca urmare si a majorarii marjei din formula de calcul a dobanzii, fara a cere detalii suplimentare la momentul semnarii actului aditional nr.1 prin care au fost de acord cu majorarea marjei. In acest sens, instanta retine ca reclamantii si-au dat acordul cu privire la incheierea actului aditional nr.1/26.05.2009 in forma anterior mentionata, acestia cunoscand inca de la momentul semnarii sale faptul ca marja se va mari de la 4,1 la 6,1 puncte procentuale, modificarea contestata fiind redactata intr-un limbaj accesibil, usor inteligibil si de o maniera clara.
Instanta apreciaza ca, in masura in care, intr-adevar, nu ar fi fost de acord cu decizia bancii de a majora marja, reclamantii aveau in mod evident posibilitatea de a refuza semnarea unui act aditional care sa consacre expres aceasta modificare, chiar daca in concret banca si-ar fi impus voita si reclamantii tot ar fi fost nevoiti sa achite o dobanda majorata ca urmare a majorarii marjei din formula sa de calcul intrucat, numai intr-un asemenea caz s-ar fi putut considera ca decizia bancii a fost unilaterala si fara acordul reclamantilor.
Relativ la perioada de dupa data de 17.09.2010, data incheierii actului aditional nr.2/17.09.2010, de aliniere a contractului la prevederile O.U.G. nr.50/2010, si de asemenea atat in prezent si cat si pentru viitor, instanta retine ca, urmare a prevederilor actului aditional nr.2/17.09.2010 nu se mai putea/poate pune problema ca banca sa uzeze de prevederile art.5 pct.5.2-5.3 din contract si sa modifice marja din formula de calcul a dobanzii, avand in vedere ca, prin acest act aditional s-a prevazut in mod expres faptul ca marja bancii din formula de calcul a dobanzii va ramane fixa pentru toata perioada de creditare. Prin urmare, atat de la data alinierii contractului la prevederile O.U.G. nr.50/2010 si pana in prezent cat si in viitor parata nu mai are temei contractual pentru a se folosi de posibilitatea conferita initial de textele din contract criticate de reclamanti.
Astfel, prin Actul aditional nr.2 din data de 17.09.2010, s-a prevazut in mod expres faptul ca rata dobanzii este stablita in functie de indicele libor la trei luni la care adauga marja fixa a bancii, pe toata durata derularii contractului, de 6,1 puncte procentuale, asa cum se convenise anterior de catre parti prin actul aditional nr.1. S-a mai prevazut de asemenea ca, rata dobanzii se revizuieste in sens pozitiv sau negativ, la fiecare trei luni, in functie de noua valoare a indicelui de referinta si marja fixa a bancii iar banca poate modifica valoarea marjei fixe in valoare de 6,1 puncte procentuale din componenta ratei dobanzii numai ca urmare a modificarilor legislative, care impun in mod expres acest lucru, fiind respectate astfel de deplin dispozitiile O.U.G. nr.50/2010, cu privire la modul de calcul al dobanzii.
In ceea ce priveste imprejurarea ca, marja bancii a fost stabilita in actul aditional nr.2 la 6,1 puncte procentuale, aspect care de asemenea este criticat de reclamanti care ar dori ca marja din acest act aditional sa fie cea din contractul initial, respectiv de 4,1 puncte procentuale si aceasta sa ramana fixa conform prevederilor O.U.G. nr.50/2010, instanta retine ca, modul in care a procedat parata este unul corect, avand in vedere ca, anterior, prin actul aditional nr.1 partile convenisera majorarea marjei, neputandu-se pune in niciun caz problema sa mai fie pastrata marja initiala din contract de 4,1 puncte procentuale.
Relativ la solicitarea reclamantilor privind stabilizarea formulei de calcul a dobanzii in raport de clauza contractuala prevazuta la art.1.2 din contractul de credit, incepand cu data de 20.04.2009 si pana la data incheierii raporturilor contractuale, respectiv indicele de referinta Libor la trei luni + marja de 4,1 puncte procentuale pe an, instanta retine ca nici aceasta nu poate fi primita pentru toate considerentele expuse mai sus, conform carora, in esenta, in ceea ce priveste perioada cuprinsa intre 26.05.2009, data incheierii actului aditional nr.1 prin care a fost majorata marja din formula de calcul a dobanzii de la 4,1 puncte procentuale, asa cum era initial in contract, la 6,1 puncte procentuale, si data de 17.09.2010, data incheierii actului aditional nr.2/17.09.2010, de aliniere a contractului la prevederile O.U.G. nr.50/2010, reclamantii au fost de acord cu majorarea marjei bancii prin actul aditional nr.1 iar in ceea ce priveste perioada de dupa data de 17.09.2010, data incheierii actului aditional nr.2/17.09.2010, de aliniere a contractului la prevederile O.U.G. nr.50/2010, in prezent si pentru viitor, solicitarea nu poate fi primita pe acelasi considerent al acordului reclamantilor cu privire la marja de 6,1 puncte procentuale, fiind firesc si normal ca aceasta sa fie preluata in formula de calcul a dobanzii dupa data de 17.09.2010 si ca aceasta sa fie cuantumul care va ramane in continuare fix.
Mai mult, instanta retine si ca, oricum, si in cazul in care s-ar constata ca aceste clauze sunt abuzive nu s-ar putea stabili de catre instanta ca dobanda variabila incepand cu data de 20.04.2009 si pana la data incheierii raporturilor contractuale sa fie calculata dupa formula indicele de referinta Libor la trei luni + marja de 4,1 puncte procentuale pe an, asa cum solicita reclamantii intrucat, in acest mod judecatorul ar interveni, cu incalcarea principiului libertatii contractuale, in contractul partilor. Legea nr.193/2000 nu ofera instantei de judecata posibilitatea de a modifica dispozitii din contracte, ci numai de a constata ca unele clauze sunt sau nu abuzive si sa dispuna inlaturarea lor. Consecinta este ca, fie se deruleaza contractul in continuare, cu acordul consumatorului, daca dupa eliminarea clauzei mai poate continua, fie, daca contractul nu isi mai poate produce efectele dupa inlaturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul este indreptatit sa ceara rezolutiunea contractului (cu daune-interese, daca este cazul).
Aceasta este si practica CJUE. Astfel, in Hotararea Curtii (Camera intai) din data de 14 iunie 2012 in cauza C – 618/10, avand ca obiect o cerere de pronuntare a unei hotarari preliminare formulata in temeiul articolului 267 TFUE de Audiencia Provincial de Barcelona (Spania), prin decizia din 29.11.2010 primita de Curte la 29.12.2010 in procedura Banco Español de Credito SA impotriva Joaquin Calderón Camino, Curtea a hotarat ca atunci cand constata existenta unei clauze abuzive, instantele au numai obligatia de a exclude aplicarea unei astfel de clauze pentru ca aceasta sa nu mai produca efecte obligatorii in ceea ce priveste consumatorul, fara a avea posibilitatea sa modifice continutul acesteia. Astfel, contractul in care este inclusa clauza trebuie sa continue sa existe in principiu, fara nicio alta modificare decat cea rezultata din eliminarea clauzelor abuzive, in masura in care, in conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de mentinere a contractului este posibila din punct de vedere juridic.
Pe cale de consecinta, data fiind in legatura de cauzalitate directa cu capatul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevazute la art.5 pct.5.1-5.3-modificat prin art. I pct.I.1-I.3 din actul aditional nr.2/17.09.2010 si prin actul aditional nr.1/26.05.2009 si cu capatul de cerere privind stabilizarea formulei de calcul a dobanzii in raport de clauza contractuala prevazuta la art.1.2 din contractul de credit, incepand cu data de 20.04.2009 si pana la data incheierii raporturilor contractuale, respectiv indicele de referinta Libor la trei luni + marja de 4.1 puncte procentuale pe an, instanta retine ca este neintemeiat si capatul de cerere prin care reclamantii solicita restituirea sumelor incasate cu titlu de diferenta de dobanda incasate ca urmare initial a majorarii marjei bancii din formula de calcul a dobanzii iar ulterior a mentinerii acestei marje majorate in formula de calcul a dobanzii.
Astfel, din moment ce s-a constatat mai sus ca, in contextul in care reclamantii au semnat actul aditional nr.1 (prin care au fost de acord cu majorarea marjei), clauzele de la art.5 pct.5.1-5.3 nu mai pot fi considerate abuzive si ca este normal de asemenea ca in formula de calcul a dobanzii stabilita prin actul aditional nr.2 sa fie mentinuta marja astfel cum a fost majorata prin acordul partilor, este evident ca sumele achitate de reclamanti cu titlu de dobanda majorata, atat in perioada cuprinsa intre data incheierii primului act aditional si data incheierii actului aditional nr.2 cat si dupa data incheierii actului aditional nr.2 si pana in prezent, au fost percepute legal si corect, fiind de asemenea corecta perceperea in acest mod a dobanzii si pentru viitor, respectiv dupa formula indicele libor la trei luni la care adauga marja fixa a bancii, pe toata durata derularii contractului, de 6,1 puncte procentuale.
Sunt considerente pentru care, instanta va respinge in rest actiunea, ca neintemeiata.
In final, in baza art.453 alin.1 NCPC, instanta va obliga parata sa achite reclamantilor suma de 1.000 lei cheltuieli de judecata reprezentand onorariu de expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Admite in parte actiunea formulata de reclamantii M.E.D., CNP ... si M.N., CNP ..., ambii domiciliati in …., in contradictoriu cu parata P.B.R. S.A., cu&nb
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete
Reziliere contract de concesiune - Conditii - Decizie nr. 132/R din data de 07.02.2014Rectificare carnet de munca. Dispozitii legale - Sentinta civila nr. 651/LM din data de 13.03.2014
Divort. Exerxitarea autoritatii parintesti - Decizie nr. 503/A din data de 25.09.2014
Atribuire folosinta imobil. O.P. - conditii de admisibilitate - Decizie nr. 404/A din data de 18.07.2014
Rezolutie antecontract de vanzare cumparare - Decizie nr. 607/R din data de 24.11.2014
trafic de droguri - Sentinta penala nr. 9 din data de 22.01.2014
Acordul de recunoa?tere a vinova?iei incheiat de procurorul militar cu inculpatul cercetat pentru savar?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante prev. de art.336 alin.1 C.pen. Amanarea aplicarii pedepsei - Sentinta penala nr. 8 din data de 16.02.2016
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 1230/Ap din data de 30.06.2017
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 771/Ap din data de 04.05.2017
Insolventa. Anulare acte frauduloase. - Sentinta civila nr. 510/Ap din data de 22.04.2017
Contractele individuale de munca incheiate intre persoane fizice in calitate de experti desemnati si persoane juridice in derularea unor proiecte POSDRU finantate din Fondul Social European au natura unor contracte atipice de munca - Sentinta civila nr. 496/A din data de 16.04.2017
Insolventa. Art. 72 din Legea nr. 85/2014. Respingerea cererii de deschiderea procedurii insolventei formulata impotriva garantului ipotecar. Solidaritatea nu se prezuma potrivit art. 1034-1056 Cod civil. - Sentinta civila nr. 473/Ap din data de 16.03.2017
EXPROPRIERE. Art. 26 din Legea nr. 33/1994. Stabilirea valorii despagubirii. Metoda comparatiei directe. Alegerea comparabilei cu cea mai mica ajustare, cu caracteristicile cele mai asemanatoare cu terenul in litigiu. - Sentinta civila nr. 336/AP din data de 23.02.2017
Expropriere. Reglementand dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 35 ca „daca bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate in termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, - Sentinta civila nr. 71/Ap din data de 19.01.2017
Solicitare de sesizare a Curtii de Justi?ie a Uniunii Europene cu o intrebare preliminara, in temeiul dispozitiilor art. 276 din Tratatul privind func?ionarea Uniunii Europene. - Hotarare nr. 56/CP din data de 05.07.2017
Aplicarea unei pedepse mai reduse decat cea mentionata in acordul de recunoastere a vinovatiei. - Sentinta penala nr. 107/Ap din data de 14.02.2017
Legatura de cauzalitate intre fapta inculpatului si rezultatul produs. - Sentinta penala nr. 209/Ap din data de 17.03.2017
Reprezentarea succesorala in materia Legii nr. 10/2001. Amenajari de utilitate publica ulterioare notificarii, fara existenta unei autorizatii de constructie. - Decizie nr. 1500/Ap din data de 01.10.2016
Actiune in revendicare inadmisibila in conditiile in care s-a uzat de dispozitiile Legii nr. 10/2001. Imobil revendicat achizitionat in baza Legii nr. 112/1995. Securitatea raporturilor juridice. - Decizie nr. 1033/Ap din data de 15.07.2016
Obligatia de despagubire a A.A.A.S. –art 32 ind. 4 din O.U.G. nr. 88/1997. Contracte incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 137/2002. - Decizie nr. 295/Ap din data de 23.02.2016