InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Onesti

fond funciar

(Sentinta civila nr. 2959 din data de 28.12.2016 pronuntata de Judecatoria Onesti)

Domeniu Fondul funciar | Dosare Judecatoria Onesti | Jurisprudenta Judecatoria Onesti

R O M A N I A
JUDECATORIA ONESTI
JUDETUL BACAU

Dosar nr. 3498/270/2016                                                                             fond funciar
SENTINTA CIVILA NR. 2959
Sedinta publica de la 28.12.2016
Completul compus din:
Presedinte – Liliana Badau
Grefier – Lidia Matei

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta …. si pe paratii …., avand ca obiect fond funciar modificare T.P.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 15.12.2016 care au fost consemnate prin incheierea de la acea data si care face parte integranta din prezenta hotarare, cand, din lipsa de timp pentru a delibera instanta a amanat pronuntarea cauzei  pentru aceasta data cand a hotarat astfel.
I N S T A N T A,

Deliberand asupra cauzei civile de fata constata urmatoarele;
Prin cererea inregistrata pe rolul instantei sub nr. 3498/270/2016, reclamanta …, in contradictoriu cu …., a solicitat modificarea Titlului de Proprietate nr.78436 din 14.03.2003 emis pe numele defunctului …. in sensul diminuarii suprafetei de 4(patru) hectare teren forestier cu suprafata de 32093 ramanand in acest titlu pe raza comunei …. suprafata de 8007 mp., categorii de folosind fanat ,T 57 P 2009/2/1 , megiesit cu : nord - …, padure VP VI134 N, T 214, Pd.l866/3/1, sud - drum satesc , … , est — Ocol Silvic … , …, vest — …; obligarea Comisiei Locale … sa intocmeasca documentatia necesara eliberarii titlului de proprietate Comisia Judeteana Bacau sa emita titlu de proprietate pentru defunctul … pentru suprafata de teren ce apartine de raza administrativa … respectiv 2937 mp.,  categoria de folosinta fanat J 57 , F  1352/1/1 , megiesit cu: drum satesc, …, paraul …, …, …, obligarea Comisiei Locale …sa intocmeasca documenta?ia necesara eliberarii titlului de proprietate , iar Comisia Jude?eana Bacau  sa emita titlul de proprietate pentru defunctul …. Ion pentru suprafa?a de teren ce apar?ine de circumscrip?ia administrative …, respectiv suprafata de 17.039mp, categoria de folosinta padure cu urmatorii megiesi :N – OCOL SILVIC …,…., S – Drum exploatare,…, E – OCOL SILVIC …, V – OCOL SILVIC …; precum ?i pentru suprafa?a de 12017 mp categoria de folosinta padure cu urmatorii megiesi  N – Drum exploatare, S – …. (fanat T57,F2009/2/1), E – OCOL SILVIC …, V – …
In motivare se arata ca reclamanta este fiica numitilor … si … in prezent decedati, iar prin certificatul de mostenitor nr. 69/2010, s-a constatat ca reclamanta este unica mostenitoare a celor doi defuncti. In urma demersurilor facute de reclamanta pentru a inscrie terenul in Cartea funciara, I s-a comunicat reclamantei ca titlul de proprietate prezinta greseli cu privire la megiesi si coordinate precum si la categoria terenului.
 Reclamanta a solicitat efectuarea unei expertize extrajudiciare de catre expert Caiutanu Nelu care a constatat o alta repartizare a terenului.
In drept s-au invocat prevederile Legii nr. 18/1991, republicata.
In dovedire s-a solicitat incuviintarea probei cu acte, martori expertiza.
In cauza au fost respectate prevederile art. 194 – 201 cod procedura civila privind parcurgerea etapei scrise.
La data de 24.06.2016 parata Comisia a depus la dosar intampinare prin care se achieseaza la actiunea reclamantei si se solicita admiterea actiunii, modificarea titlului de proprietate nr. 78436 din 14.03.2003.
La data de 01.07.2016 parata Comisia Judeteana Bacau a depus la dosar intampinare prin care se achieseaza la actiunea reclamantei si se solicita admiterea actiunii.
A fost atasata documentatia care a stat la baza intocmirii titlului de proprietate nr. 14.03.2003 din 14.03.2003.
Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:
La data de 14.03.2003, Comisia Judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Bacau a eliberat titlul de proprietate nr. 14.03.2003, titular fiind …, pentru suprafata totala de 40.000 mp inscris in T.P. nr. 78436 emis de Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor Bacau.
La data de 07.11.2002, Comisia Locala de aplicare a legii fondului funciar a intocmit procesul verbal de punere in posesie nr. 129 a numitului … cu suprafata de teren situata pe teritoriul comunei … si procesul verbal de punere in posesie nr. 130 a numitului … cu suprafata de teren situata pe teritoriul comunei … .
In raportul de expertiza extrajudiciara intocmit in cauza, expert CAIUTANU NELU a constatat urmatoarele:
Terenul in suprafata totala de 40.000mp (cu numerele topografice gresite inscrise in T.P. 78436/14.03.2003) se afla pe teritoriul administrativ a trei U.A.T.-uri:… …. si …. dupa cum urmeaza:
1. Terenul situat in extravilanul U.A.T. …., U.P. I, u.a. 194M,194A, T214,Pd18366/3 judetul Bacau este in suprafata de 17.039mp, categoria de folosinta padure cu urmatorii megiesi (vezi schita 1, culoarea mov, perimetrul punctelor: 78,173,174,175, 176, 177, 101,85,56,106,50,51,52,57,58,59,60,61,62,63,64,65,66,67,68,69,70,71,72,73,74,75,76,
78 ):
N – OCOL SILVIC …., ….
S – Drum exploatare,….
E – OCOL SILVIC …
V – OCOL SILVIC ….
Terenul situat in extravilanul U.A.T. …., U.P. VI, u.a. 134M, T214,Pd18366/3/1 judetul Bacau este in suprafata de 12.017mp, categoria de folosinta padure cu urmatorii megiesi (vezi schita 1, culoarea mov, perimetrul punctelor: 122,118,171, 172,173, 114,113,112,111,108,54,105,87,162,161,178,115,122 ):
          N – Drum exploatare
S – …. (fanat T57,F2009/2/1)
E – OCOL SILVIC …
V – ….

2. Terenul situat in extravilanul U.A.T. …., T57,F2009/2/1 judetul Bacau este in suprafata de 8.007mp, categoria de folosinta fanat cu urmatorii megiesi (vezi schita 1, culoarea albastra, perimetrul punctelor: 123,122,118,171,172,173, 117,119,120,121, 153,154,156,157,158,125,124,123):
N – … (padure U.P. VI, u.a. 134M,T214,Pd18366/3/1)
S – Drum satesc …
E – OCOL SILVIC…., …
V – ….

3. Terenul situat in extravilanul U.A.T. …, T56,F1352/1/1 judetul Bacau este in suprafata de 2.937mp, categoria de folosinta fanat cu urmatorii megiesi (vezi schita 1, culoarea rosie, perimetrul punctelor: 150,151,152,169,168,167,166,126,127,128,133, 134,138,140,143,146,147,149,150):
N – Drum satesc …
S – Paraul …
E – …
V – ….
Pentru stabilirea datelor topocadastrale ale suprafetelor de teren, expertul a avut in vedere harta cadastrala  initiala a comunei … si a comunei …, terenul fiind identificat potrivit Deciziei nr. 11/22.02.2012 a Colegiului Director al Camerei Notarilor Publici Bacau pentru evaluarea terenurilor (ghid de evaluare terenuri) actualizata in septembrie 2014;planul cadastral al U.A.T. …,U.A.T. …, U.A.T. …; ortofotoplanuri; amenajamentele silvice; planurile topografice; statia totala LEICA TC 307 pentru masuratori; G.P.S.-ul pentru determinarea coordonatelor STEREO ’70; programe de calcul topografice (autorizate); evidenta lucrarilor de cadastru de la O.C.P.I. Bacau U.A.T. …,U.A.T. …, U.A.T. ...
Expertul a concluzionat ca se impune modificarea titlului de proprietate nr. 78436/14.03.2003 emis pe numele … pe U.A.T. … prin inscrierea suprafetei corecte cu megiesii mentionati mai sus, diminuarea din titlul de proprietate a suprafetelor ce se afla situate pe U.A.T. …si U.A.T. … si eliberarea de titluri de proprietate pe U.A.T. …, U.A.T. … si U.A.T. …cu numerele topografice si vecinii mentionati mai sus.
Dispozitii legale incidente.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 18/1991 reconstituirea dreptului de propreitate se face doar la cererea persoanei indreptatite: “ Stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor care se gasesc in patrimoniul cooperativelor agricole de productie se face in conditiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept.
    (2) De prevederile legii beneficiaza membrii cooperatori care au adus pamant in cooperativa agricola de productie sau carora li s-a preluat in orice mod teren de catre aceasta, precum si, in conditiile legii civile, mostenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pamant in cooperativa si alte persoane anume stabilite.
    (3) Stabilirea dreptului de proprietate se face, la cerere, prin eliberarea unui titlu de proprietate in limita unei suprafete minime de 0,5 ha pentru fiecare persoana indreptatita, potrivit prezentei legi, si de maximum 10 ha de familie, in echivalent arabil.”
Art. 58 din acelasi act normativ statueaza: „Instanta solutioneaza cauza potrivit regulilor prevazute in Codul de procedura civila si in Legea nr. 92/1992*) pentru organizarea judecatoreasca. Pe baza hotararii judecatoresti definitive, comisia judeteana, care a emis titlul de proprietate, il va modifica, il va inlocui sau il va desfiinta.”
Fata de considerentele anterior mentionate, instanta va admite cererea si va dispune modificarea Titlului de proprietate nr. 78436 din 14.03.2003 emis pe numele defunctului …. dedus judecatii, cu privire la suprafata de teren.

PENTRU  ACESTE  MOTIVE,
IN  NUMELE  LEGII,
HOTARASTE:

Admite cererea formulata de …, cu domiciliul ales in …., in contradictoriu cu …, cu sediul in …, …, cu sediul in ….., cu sediul in ….  si Comisia Locala pentru stabilirea dreptului de proprietate ….cu sediul in comuna …..
Modifica titlul de proprietate nr. 78436 din 14.03.2003 emis pe numele defunctului Dimofte V. Ion in sensul diminuarii suprafe?ei de patru ha teren forestier , cu suprafa?a de 32093 mp, ramanand pe acest titlu suprafa?a de 8007 mp, categorii de folosin?a fana?, T 57, P 2009/2/1, megie?it cu : (conform  schita 1, anexa la raportul de expertiza topocadastrala, expert Caiu?anu Ion, parte integranta din prezenta hotarare, culoarea albastra, perimetrul punctelor: 123,122,118,171,172,173, 117,119,120,121, 153,154,156,157,158,125,124,123):N – … (padure U.P. VI, u.a. 134M,T214,Pd18366/3/1), S – Drum satesc …, E – OCOL SILVIC …., …, V – … ).
Obliga Comisia Locala … sa intocmeasca documenta?ia necesara eliberarii titlului de proprietate , iar Comisia Jude?eana Bacau  sa emita titlul de proprietate pentru defunctul … pentru suprafa?a de teren ce apar?ine de circumscrip?ia administrative …, respectiv 2937 mp, categoria de folosin?a fana?, T57, fanat cu urmatorii megiesi (conform  schita 1, anexa la raportul de expertiza topocadastrala, expert Caiu?anu Ion, parte integranta din prezenta hotarare, culoarea rosie, perimetrul punctelor: 150,151,152,169,168,167,166,126,127,128,133, 134,138,140,143,146,147,149,150): N – Drum satesc …, S – Paraul …, E – …, V – ….
Obliga Comisia Locala … sa intocmeasca documenta?ia necesara eliberarii titlului de proprietate , iar Comisia Jude?eana Bacau  sa emita titlul de proprietate pentru defunctul … pentru suprafa?a de teren ce apar?ine de circumscrip?ia administrative …, respectiv suprafata de 17.039mp, categoria de folosinta padure cu urmatorii megiesi (conform  schita 1, anexa la raportul de expertiza topocadastrala, expert Caiu?anu Ion, parte integranta din prezenta hotarare culoarea mov, perimetrul punctelor: 78,173,174,175, 176, 177, 101,85,56,106,50,51,52,57,58,59,60,61,62,63,64,65,66,67,68,69,70,71,72,73,74,75,76,78 ):N – OCOL SILVIC …,…., S – Drum exploatare,…., E – OCOL SILVIC …, V – OCOL SILVIC ….; precum ?i pentru suprafa?a de 12017 mp categoria de folosinta padure cu urmatorii megiesi  conform schi?ei 1, anexa la raportul de expertiza topocadastrala, expert Caiu?anu Ion, parte integranta din prezenta hotarare, culoarea mov, perimetrul punctelor: 122,118,171, 172,173, 114,113,112,111,108,54,105,87,162,161,178,115,122 ), N – Drum exploatare, S – BORA GEORGETA (fanat T57,F2009/2/1), E – OCOL SILVIC …, V – ….
Ia act ca nu se solicit cheltuieli de judecata.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Judecatoria One?ti.
Pronun?ata in ?edin?a publica, azi 28.12.2016.

              Presedinte,                                                                                          grefier,













Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Fondul funciar

Carte funciara - Sentinta civila nr. 224 din data de 30.07.2013
Actiune oblica. Legea nr. 18/1991 - Sentinta civila nr. 805 din data de 21.09.2017
Contestatie in anulare speciala intemeiata pe motivul erorii materiale - Decizie nr. 452 din data de 10.05.2012
Constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate - Decizie nr. 18 din data de 13.01.2011
Atribuirea unui teren revolutionarilor - Decizie nr. 45 din data de 19.02.2010
Actiune in revendicare - Decizie nr. 289 din data de 22.04.2010
Fond funciar - Decizie nr. 835 din data de 17.12.2009
Fond funciar - Sentinta civila nr. 680 din data de 12.09.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 629 din data de 19.07.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 376 din data de 18.04.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 333 din data de 04.04.2012
Modificare titlu - Sentinta civila nr. 230 din data de 01.03.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 561 din data de 16.02.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 1387 din data de 16.12.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 992 din data de 27.10.2010
Revendicare - Sentinta civila nr. 842 din data de 06.10.2010
Modificare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 620 din data de 14.07.2010
Proprietate privata - Sentinta civila nr. 549 din data de 16.06.2010
Anulare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 22 din data de 29.04.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 116 din data de 17.02.2010