Legea nr. 10/2001. Teren afectat de un proiect de investitii, autorizat ulterior formularii notificarii. Nerealizarea obiectivului "Bai Reci" - anexa a Spitalului Clinic de Recuperare Eforie Nord.

In speta nu s-a probat existenta unei constructii cu caracter definitiv, care afecteaza fie si in parte suprafata de teren ce face obiectul prezentului litigiu, iar existenta unei autorizatii de construire pentru derularea programului de reparatii capitale la obiectivul unitatii sanitare nu exclude aplicarea masurii reparatorii cu caracter prevalent in acceptiunea Legii nr. 10/2001 - retinuta si in prima instanta.
Situatia evocata nu se inscrie in sintagma ,,teren ocupat’’ prevazuta in textul art. 10 din lege, restituirea in natura a imobilului putand fi analizata in cauza ca posibila si justificata de ratiunea respectarii dreptului de proprietate al intimatului reclamant si de imprejurarea ca, aceasta modalitate de reparare, raspunde cerintei ce reiese din jurisprudenta CEDO, referitoare la asigurarea unei despagubiri reale, iar nu iluzorii pentru bunul preluat de stat (cauza Matache si altii vs. Romania, cauza Faimblat vs. Romania).

Prin sentinta civila nr. 1948/6.11.2007 a Tribunalului Constanta-sectia civila a fost admisa actiunea reclamantului P.N.D. formulata in contradictoriu cu paratii PRIMARIA ORASULUI EFORIE si PRIMARUL ORASULUI EFORIE, fiind dispusa anularea dispozitiei de respingere a notificarii, nr. 145/11.04.2006 si obligarea paratilor la restituirea in natura a imobilului - teren de 540 mp din intravilanul localitatii, reprezentand lotul nr. 987 din Parcelarea Eforia Spitalelor Civile Bucuresti, astfel cum a fost identificat prin punctele 12 - 13 - 14 - 15 in documentatia topo-cadastrala intocmita de ing. C.C. in luna martie 2006.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut ca prin Dispozitia nr. 145/11.04.2006 a Primarului Orasului Eforie a fost respinsa notificarea nr. 1944/05.11.2001 depusa prin BEJ D.V. si inregistrata la Primaria Orasului Eforie sub nr.15613/12.10.2001, ce viza restituirea in natura a terenului in suprafata de 540 mp - lotul nr.987 din parcelarea Eforia Spitalelor Civile.
Solutia data prin notificare s-a referit la faptul ca reclamantul nu a facut dovada achitarii, de catre bunicul sau, a restului de pret de 12.960 lei prevazut in contractul de vanzare-cumparare datat 25.02.1927 si nici dovada realizarii unei constructii, ambele obligatii constituind in caz de neindeplinire motive de reziliere de plin drept a actului juridic. In cuprinsul dispozitiei s-a mai retinut ca  nu s-au prezentat dovezi cu privire la trecerea terenului in posesia dnei I.H.K. si la preluarea abuziva a acestuia de catre stat in perioada 1945-1989.
Instanta de fond a apreciat ca in speta reclamantul a facut dovada calitatii  de persoana indreptatita la masuri reparatorii in temeiul legii speciale, cata vreme prin contractul de vanzare-cumparare autentificat prin proces-verbal nr.5287/25.02.1927, incheiat intre Eforia Spitalelor Civile si D.I., acesta din urma a dobandit dreptul de proprietate asupra lotului insemnat in planul parcelar cu nr.987, in suprafata de circa 540 mp.
Imobilul s-a regasit in evidentele fiscale  ale orasului Eforie incepand cu anul 1940, lotul nr. 987 din parcelarea Eforia Spitalelor Civile Bucuresti figurand in Tabloul proprietarilor din anii 1940, pe numele lui D.I., astfel cum reiese din adresa nr.621/20.07.2006 a Consiliului Local al Orasului Eforie - Directia Financiara. Totodata, D.I. a figurat ca proprietar al terenului cumparat in anul 1927 si in “Tabloul cu locurile virane cu numele si adresele posesorilor din Parcelarea Eforie 1949"- dos.36/1949, nr.lot 987, fond “Primaria Eforie", conform copiei - extras eliberate de arhivele Nationale - Directia Judeteana Constanta in 2001.
Conform “Extractului din registrul actelor de morti pe anul 1927" nr.2748, D.I. a decedat la data de 14.11.1929, mostenitoarea legala a acestuia fiind I.H.K, in baza certificatului de mostenitor nr. 14/27.02.2003.
          Instanta de fond a retinut incidenta in cauza a disp.art.3 alin.1 lit.a din Legea nr.10/2001, precum si a celor ale art.4 alin.2 din actul normativ mentionat, statuand in sensul ca prin certificatele de mostenitor si actele de stare civila atasate la dosar, reclamantul si-a dovedit pe deplin calitatea de mostenitor legal al mamei sale, care la randul sau l-a mostenit pe fostul proprietar al imobilului litigios. Avand in vedere si faptul ca, potrivit declaratiei autentificate sub nr.2975/23.08.2005 la BNP C.M.P. din Bucuresti, P.D.M.S. a cedat in favoarea fratelui sau toate drepturile legate de revendicarea  averii imobile ce a apartinut defunctei lor mame, reclamantul era in drept sa formuleze singur notificare in temeiul legii speciale de reparatie.
Tribunalul a avut in vedere deopotriva faptul ca a fost probata si calitatea de persoana indreptatita in intelesul art.3 din lege, fiind inlaturata argumentatia din cuprinsul dispozitiei contestate, potrivit careia neachitarea tuturor ratelor si/sau neindeplinirea obligatiei de construire stabilite prin contract ar fi atras pierderea dreptului de proprietate al cumparatorului.
S-a retinut, in acest context, ca in art. 3 din contract s-a prevazut intr-adevar ca “neplata vreuneia din rate la termenele fixate atrage dupa sine exigibilitatea intregii sume si Eforia poate, fara somatiune, judecata sau punere in intarziere, ci numai investind acest contract, dupa simpla cerere a Eforiei, cu formula executorie, sa scoata bunul in vanzare  prin licitatie publica in contul dlui cumparator, iar din pretul rezultat se va despagubi Eforia de acest prilej si de toate cheltuielile facute pana in momentul primirii banilor la Eforie’’, cat si ca potrivit art.8 alin.1 “Daca dl cumparator nu va achita ratele la termenele prevazute la alin.2 de mai sus, Eforia este in drept a percepe pentru intarziere un procent  de 10% pe an si 1% drept remiza cuvenita fiscului pentru incasarea sumelor prin aplicarea legii de urmarire". Insa, aplicarea sanctiunilor enumerate constituia un drept exclusiv al vanzatorului potrivit art.10, iar din probele administrate nu rezulta ca acesta s-ar fi prevalat de clauzele inserate in contract, in sensul ca ar fi procedat la vanzarea prin licitatie publica a imobilului; or, in aceasta situatie nu se poate prezuma decat ca pretul a fost achitat in intregime, la termenele stabilite.
Judecatorul fondului a aratat ca ar fi excesiv sa i se pretinda reclamantului depunerea chitantelor din perioada 1927-1928, pentru a dovedi cu certitudine achitarea tuturor ratelor, aceasta fiind o sarcina procesuala grea, daca nu imposibil de realizat.
In adresa nr.51524/13.11.1958 a Sfatului Popular Regional Constanta-Sectiunea de Arhitectura si Sistematizare se mentioneaza, la cererea numitei I.E., ca parcela 987 in suprafata de 540 mp. situata in Statiunea Eforie este neconstruibila, intrucat potrivit planului de sistematizare se afla intr-o zona verde.
In aceste conditii, nu poate fi vorba de o neexecutare culpabila a obligatiei de construire de catre autorul reclamantului si, prin urmare, nu a operat pactul comisoriu inserat in contract.
          De altfel, din probele administrate nu rezulta ca vanzatorul-creditor si-ar fi manifestat vreodata, expres si neindoielnic, vointa de a da eficienta pactului comisoriu, pe motiv ca debitorul-cumparator nu si-ar executat obligatiile ce-i reveneau; dimpotriva, acesta din urma a continuat sa figureze ca proprietar in evidentele autoritatii locale mult timp dupa ce au expirat termenele pentru indeplinirea obligatiilor.
Cat priveste modalitatea de preluare a imobilului de catre stat, judecatorul fondului a retinut ca legea speciala conditioneaza dreptul la masurile reparatorii pe care le reglementeaza, de caracterul abuziv al masurii de preluare a imobilului de catre stat, insa nu defineste notiunea de “preluare abuziva"; in schimb, in art.2 alin.1 enumera situatiile juridice care constituie preluari cu acest caracter, astfel ca autoritatea competenta sa solutioneze notificarea trebuia sa aprecieze daca situatia se incadreaza intr-unul dintre cazurile prevazute de text.
S-a apreciat ca sunt trecute fara titlu valabil in proprietatea statului si imobilele preluate pur si simplu, prin evacuarea proprietarilor de catre reprezentantii puterii din epoca si folosirea ulterioara in diverse scopuri.
Asemenea masuri de trecere in proprietatea statului contraveneau Constitutiei din 1965,  potrivit careia dreptul de proprietate personala era ocrotit de lege, iar terenurile si constructiile puteau fi expropriate numai pentru lucrari de interes obstesc si cu plata unei juste despagubiri. Totodata, erau in contradictie si cu dispozitiile Codului civil, potrivit caruia nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despagubire, precum si cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului.
          Ori, valabilitatea titlului statului impune, potrivit art.6 din Legea nr.213/1998, concordanta lui cu prevederile constitutionale, cu tratatele internationale la care Romania era parte si cu legile in vigoare la data preluarii bunurilor de catre stat.
           Din inscrisurile aflate la dosarul cauzei rezulta cu certitudine ca terenul litigios a iesit la un moment dat, dupa anul 1958, din patrimoniul autorului reclamantului si in prezent face parte din domeniul privat al unitatii administrativ teritoriale.
Din moment ce nu s-a dovedit ca fostul proprietar s-a desesizat de buna voie de terenul revendicat in favoarea altei persoane ori ca bunul a iesit din patrimoniul fostului proprietar in mod legal (spre exemplu, prin vanzarea la licitatie publica la initiativa vanzatorului, ca urmare a neindeplinirii unei obligatii stabilite prin conventie), opereaza prezumtia unei preluari fara titlu in proprietatea statului in perioada de referinta a Legii nr.10/2001, respectiv fara intocmirea vreunei formalitati care sa constate aceasta preluare. 
S-a conchis in sensul ca imobilul ce a facut obiectul notificarii reclamantului  se incadreaza in ipoteza descrisa de art.2 alin.1 lit.i din Legea nr.10/2001, in redactarea de la momentul emiterii dispozitiei contestate, text potrivit caruia prin imobile preluate in mod abuziv se inteleg si “orice alte imobile preluate fara titlu valabil sau fara respectarea dispozitiilor legale in vigoare la data preluarii (_)".           
Sub acest aspect, s-a retinut ca art. 1 din Legea nr. 10/2001 consacra principiul restituirii in natura, situatiile in care masurile reparatorii se acorda prin echivalent reprezentand exceptii prevazute in mod expres. In acelasi sens, art.7 alin.1 prevede ca, de regula, imobilele preluate in mod abuziv se restituie in natura.
Potrivit documentatiei topo-cadastrale anexate la dosarul cauzei, terenul in litigiu are suprafata de 540 mp. si se afla pozitionat in intravilanul orasului Eforie-Statiunea Eforie Nord, intre calea ferata si baile reci.
            In adresa nr. N479/11.11.2002 emisa de Primaria Eforie-Serviciul UATCDCTI catre Serviciul Juridic se arata ca lotul nr.987, plan parcelare Eforia Spitalelor Civile Bucuresti, nu face obiectul nici unui contract de concesiune si ca, potrivit evidentelor detinute, pe acest lot nu sunt constructii, dar pe latura dinspre sud este afectat de domeniu public pe o adancime de 9 m.
Potrivit adresei nr.1230/27.09.2001 emise de P. S.A. Constanta la cererea reclamantului, terenul aferent lotului nr.987 in suprafata de 540 mp., cu dimensiunile de 18,0 m pe 30,0 m, ce face parte din parcelarea Eforia Spitalelor Civile, se afla amplasat in partea de sud-vest a orasului Eforie Nord, intre calea ferata si Baile Reci si este liber de constructii. In aceeasi adresa se mentioneaza ca, din punct de vedere urbanistic, dupa 01.01.1990 nu s-a eliberat in cadrul institutului nici o documentatie de proiectare cu acest profil, care sa prevada modificarea actualei structuri a zonei.
Consiliul Local al Orasului Eforie - Directia Administrarea Domeniului Public si Privat mentioneaza in adresele nr.12033/25.07.2006 si nr.734/05.07.2007 urmatoarele: - lotul in discutie se afla in Eforie Nord, intre calea ferata si activul Bai Reci, aflat in administrarea Spitalului Clinic de Recuperare, Medicina Fizica si Balneologie; -  definirea zonei in care se afla acest teren, conform PUG Oras Eforie este: zona balnear-turistica, spatii verzi; - terenul reprezentand lotul 987 reprezinta proprietatea orasului Eforie in baza legii fondului funciar si nu este constituit in domeniu public.
            Fata de situatia de fapt ce rezulta din raportul de expertiza intocmit in cauza si din inscrisurile depuse de parati, se retine ca nu exista impedimente legale la restituirea in natura, imobilul  neregasindu-se in nici una din situatiile pentru care se pot acorda masuri reparatorii prin echivalent.
Impotriva acestei hotarari a declarat apel, in termen legal, parata PRIMARIA ORASULUI EFORIE, care a criticat solutia din perspectiva gresitei statuari asupra intrunirii conditiilor pentru dovedirea, de catre reclamant, a calitatii de persoana indreptatita la masuri reparatorii in conditiile legii speciale, a existentei unei situatii de preluare abuziva a acestui imobil de catre stat, precum si asupra modalitatii concrete de acordare a masurilor reparatorii.
Astfel, apelanta parata a apreciat ca, fata de clauzele contractului in speta nu s-a facut dovada ca autorul intimatului reclamant si-a indeplinit integral obligatia de plata a pretului vanzarii bunului, restul de suma urmand a fi achitata pe parcursul anilor 1925, 1926, 1927 si 1928, cat si pe cea de a cladi si de a avea o constructie terminata la rosu si cu acoperis, in timp de patru ani de la data punerii in posesie.
Apelanta parata a mentionat ca nu s-a avut in vedere clauza cuprinsa in art. 15 din contract, care viza rezilierea de drept, fara punere in intarziere si fara somatie in cazul nerespectarii de catre cumparator a oricarei obligatii asumate; ori, in speta, intimatul reclamant nu a dovedit ca autorul sau si-a indeplinit obligatia de a edifica in termenul precizat o constructie.
S-a facut trimitere la adresa nr. 51524/13.11.1958 a fostului Sfat Popular Regional Constanta-sectiunea de arhitectura si sistematizare, care a mentionat - dupa 30 de ani de la data incheierii contractului - ca parcela 987 in suprafata de 540 mp situata in statiunea Eforie este neconstruibila, intrucat se afla intr-o zona verde potrivit planului de sistematizare a localitatii.
S-a solicitat sa se inlature si sustinerile judecatorului fondului potrivit cu care neindeplinirea obligatiei de a construi se fundamenteaza pe lipsa culpei cumparatorului, precum si a celor legate de caracterul excesiv al probatoriului vizand plata ratelor aferente perioadei 1927 - 1928.
Pactul comisoriu de gradul IV intervine independent de optiunea vanzatorului si are drept consecinta readucerea terenului in patrimoniul vanzatorului.
Cu privire la imprejurarea retinuta in considerentele sentintei, legate de preluarea abuziva a imobilului, apelanta parata a solicitat sa se constate ca a fost facuta in speta o incadrare formala in prevederile art. 2 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, neexistand la dosar nici un act doveditor de preluare a bunului in mod abuziv si prezumandu-se, din acest punct de vedere, ca terenul a iesit din patrimoniul autorului reclamantului la un moment dupa anul 1958, dar fara a se preciza care a fost acel moment sau contextul in care s-a produs preluarea.
Apelanta parata a mai apreciat ca fiind gresita solutia fondata pe o lucrare extrajudiciara (expertiza topo-cadastrala), care nu respecta principiul nemijlocirii si al contradictorialitatii, intrucat nu a fost realizata in prezenta partilor, printr-o suprapunere pe planul parcelar, existand astfel riscul restituirii unui alt teren. S-a apreciat ca locatia definita prin adresele nr. 12033/25.07.2006 si 734/5.07.2007 ale Consiliului Local nu este suficienta pentru stabilirea corecta a amplasamentului.
S-a solicitat, in consecinta, in raport de motivele invocate, admiterea apelului si respingerea actiunii reclamantului.
Prin intampinare, intimatul reclamant a solicitat respingerea caii de atac si mentinerea solutiei instantei de fond ca fiind legala si temeinica, fiind reiterate aspectele privitoare la operarea pactului comisoriu si la proba privitoare la momentul preluarii bunului din patrimoniul autorului sau.
La termenul din 15.09.2008 a fost dispusa, in conditiile art. 295 al. 2 cod proc.civila, completarea materialului probator administrat in cauza, in sensul efectuarii unei expertize topografice necesare identificarii terenului in litigiu, precum si pentru a se verifica aspectele legate de asigurarea sigurantei si protectiei infrastructurii feroviare conform O.U.G. nr.12/1998 modificate prin Legea nr. 128/2004.
Lucrarea a fost depusa la dosar de catre ing. B.E. (BLEJ  Tribunalul Galati), la termenul din 16.03.2009, fiind urmata de prezentarea precizarilor solicitate autoritatii locale asupra edificatelor regasite pe planul de situatie al expertului.
In raport de ansamblul probator si de criticile punctuale aduse solutiei instantei de fond, vor fi avute in vedere urmatoarele considerente:
1. Cu privire la dovedirea calitatii de persoana indreptatita, instanta de fond a facut o corecta aplicare a prevederilor legale, stabilind ca efectul clauzei rezolutorii inserate sub forma pactului comisoriu de gradul IV in contractul de vanzare-cumparare datat 25.02.1927 nu se putea realiza de drept, ci doar in virtutea unui act juridic ulterior al vanzatorului, care sa ateste interesul si vointa partii in favoarea caruia opera pactul, de a opera rezolutiunea.
In mod corect instanta de fond a retinut ca prevederile art. 23.1. lit. a din Normele metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, nu impun intimatului reclamant sarcina excesiva in a depune la dosar toate chitantele autorului sau, datand din perioada 1927 - 1928, care pot atesta plata integrala a pretului, intrucat nu aceste inscrisuri sunt cele care confirma translatia dreptului de proprietate sau detinerea imobilului, actul juridic doveditor fiind (in sensul dat de text) doar contractul de vanzare-cumparare - dreptul de proprietate fiind transmis in acord cu dispozitiile art. 1294 si urm. Cod civil.
Ori, astfel cum a statuat in alte spete si instanta suprema, inserarea unui pact comisoriu in actul translativ al dreptului de proprietate a constituit un beneficiu in favoarea vanzatorului, dupa cum investirea contractului cu formula executorie in vederea valorificarii clauzei si reintrarii in posesia bunului reprezenta deopotriva o facultate aflata la dispozitia aceleiasi parti. Rezulta ca pentru ca pactul sa opereze, iar bunul sa reintre in patrimoniul fostului proprietar este necesara manifestarea de vointa a creditorului pentru desfiintarea contractului, intrucat vanzatorul poate opta pentru ramanerea in fiinta a actului si valorificarea altor clauze - cum sunt cu titlu de exemplu cele statuate prin art. 8 si art. 9 din contract, referitoare la aplicarea unor penalitati asupra pretului neachitat sau platit cu intarziere.
Astfel fiind, desfiintarea contractului nu opereaza, in mod automat, la expirarea termenului prevazut prin pactul comisoriu, fiind intotdeauna necesara manifestarea de vointa expresa si neechivoca a creditorului obligatiei in acest sens, iar instanta de fond a stabilit corect acest aspect, retinand ca in cauza nici o proba nu a fost administrata de catre cel care a invocat situatia - anume, autoritatea locala parata.
Aceleasi considerente vizeaza in egala masura situatia evocata, a neplatii tuturor ratelor din pretul stabilit, cat si neindeplinirea obligatiei de a construi in termenul de patru ani de la data incheierii actului, iar tribunalul a inlaturat in mod corect apararile referitoare la operarea uno ictu a clauzei la momentul implinirii termenului prevazut de parti prin contract.
Aceste considerente, raportate la probatoriul vizand calitatea de succesor legal al autorului sau si la dovedirea titlului antecesorului, au fundamentat solutia judicioasa data in fond asupra chestiunii calitatii intimatului reclamant de persoana indreptatita la masuri reparatorii in conditiile Legii nr. 10/2001.
 2. Sub aspectul modalitatii de preluare a imobilului de catre stat, se constata ca sentinta atacata cuprinde o corecta dezlegare in drept data spetei, cata vreme jurisprudenta constanta privitoare la aplicarea art. 2 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 (dispozitii preluate in pct. 2 din Normele metodologice) exclude impunerea in sarcina notificantului a unei obligatii procesuale de a proba modul de preluare a bunului in patrimoniul statului.
Abordarea coerenta a situatiilor de fapt, in raport de legislatia incidenta in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, presupune stabilirea, pe cat posibil, a situatiei juridice reale a bunului in functie de modalitatea concreta de preluare. Prin urmare, persoana indreptatita este obligata sa prezinte doar probele ce atesta existenta dreptului, nu si actul normativ in temeiul caruia a pierdut posesia lui, statul prin entitatile sale fiind cel care are sarcina de a proba detinerea bunului cu titlu valabil.
Din acest punct de vedere legiuitorul a transferat sarcina acestei probe catre entitatile detinatoare si a instituit chiar prezumtia recunoasterii intinderii dreptului prin preluarea datelor din actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus masura preluarii abuzive sau s-a pus in executare masura preluarii abuzive.
Indicarea in cuprinsul art. 2 din Legea nr. 10/2001 a actelor de autoritate apreciate de legiuitor ca fiind abuzive nu echivaleaza, astfel cum sustine apelanta, cu impunerea in sarcina notificantului a obligatiei de a indica in mod concret modalitatea si actul preluare a bunului, statul fiind cel care urmeaza sa probeze ca bunul a fost preluat de la o alta persoana, in temeiul unui titlu valabil si in conditii care nu se supun reglementarii date de legea speciala.
Sub acest aspect, trimiterea facuta de apelanta parata la prevederile art. 23.1 lit. c din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/1997 nu este justificata, intrucat desi prin pct. 1 lit. e din Norme se arata cu titlu general ca sarcina probei proprietatii, a detinerii legale a acesteia la momentul deposedarii abuzive si a calitatii de persoana indreptatita la restituire revine persoanei care pretinde dreptul, acelasi act normativ stabileste in teza ultima a textului ca in cazul in care pentru imobilul respectiv nu se poate face dovada formala a preluarii de catre stat (de exemplu, decizia administrativa nu este gasita, iar imobilul respectiv se regaseste in patrimoniul statului dupa data invocata ca fiind data preluarii bunului), solutionarea notificarii se va face in functie si de acest element - faptul ca imobilul se regaseste in patrimoniul statului constituie o prezumtie relativa de preluare abuziva.
Prin urmare, independent de retinerea de catre judecatorul fondului, in considerentele solutiei sale, a unor elemente care nu fac trimitere expresa la anumite sustineri ale partilor (fiind data ca exemplu situatia imobilului preluat  pur si simplu, de facto, in proprietatea statului, prin evacuarea proprietarilor de catre reprezentantii puterii), sentinta da o dezlegare corecta acestei situatii, nefiind in sarcina notificantului sa certifice data si modalitatea de preluare a bunului de catre stat.
Este de retinut in acelasi context ca in mod logic preluarea imobilului a fost apreciata ca intrand in situatia juridica a imobilelor carora li se aplica dispozitiile Legii nr. 10/2001 cata vreme conform extrasului de la Directia Jud. a Arhivelor Nationale Constanta de pe ,,Tabloul cu locuri virane din parcelarea Eforie 1949, dosar 36/1949, fond Primaria Eforie’’, lotul 987 figura inca pe numele autorului reclamantului.
Conchizand, acest motiv de critica este nefondat, iar neatestarea de catre detinatorul actual al imobilului al modului de preluare nu infirma, ci dimpotriva, confirma sustinerile intimatului reclamant referitoare la preluarea abuziva si fara titlu a bunului, de catre statul roman.
3. Asupra modului in care s-a statuat in legatura cu masura reparatorie, Curtea va retine ca ultima critica adusa de apelanta parata este neintemeiata, fata de probatoriul administrat in fond si apel.
Achiesand asupra aspectului privitor la neadministrarea de catre judecatorul fondului a unei expertize care sa stabileasca, in conditii de contradictorialitate, principalele elemente de identificare a amplasamentului actual al imobilului, a fost administrata in apel o expertiza tehnica topografica, necontestata de parti si care a conchis in sensul ca parcela 987 din Planul parcelar al orasului Eforie pe anul 1922 se afla la 203,50 m est de coltul de sud-est al Garii C.F. Eforie Nord plus 14 m catre est; ca acest teren are dimensiunile identificate in plansa 1 anexa la raport, respectiv, de 17,10 m pe latura de nord, 17,40 m pe cea de sud,  31,16 m pe latura de vest si  32 m pe cea de est (total 540 m2).
S-a aratat ca fata de axa caii ferate, imobilul se afla la o distanta de 30 de metri, fiind asadar in exteriorul zonei de siguranta a caii ferate astfel cum a fost definita prin art. 29 al. 2 din O.U.G. nr. 12/1998, iar cat priveste zona de protectie reglementata prin art. 29 al. 4 din acelasi act normativ, aceasta nu exclude existenta unor constructii sau efectuarea unor lucrari edilitare, ci doar notificarea proprietarilor asupra limitei concrete a acestei zone, in fiecare caz in parte si respectarea reglementarilor emise de MTTc.
Expertiza a atestat si faptul ca pe lotul in cauza sunt in curs de derulare unele lucrari, fiind ridicat un gard de plasa de sarma pe montanti metalici ce imprejmuieste o platforma betonata pentru o viitoare lucrare in incinta Spitalului Clinic de Recuperare, Medicina Fizica si Balneologie Eforie Nord, Pavilionul 2 ,,Bai Reci’’ ce apartine unitatii sanitare fiind pozitionat la 25-26 m sud de terenul in litigiu.
Prin adresa nr. 13248/03.06.2009 a Directiei Administratie Publica Locala din cadrul Primariei Orasului Eforie s-a mentionat ca platforma betonata si gardul se afla in incinta pavilionului ,,Bai Reci’’ a Spitalului, fiind eliberata in favoarea unitatii sanitare autorizatia de construire nr. 260/2008 pentru efectuarea de reparatii capitale, iar prin adresa nr. 2847/07.07.2009, Spitalul Clinic de Recuperare, Medicina Fizica si Balneologie Eforie Nord a comunicat instantei ca lotul 987 face parte din domeniul public al statului, fiind dat in administrarea Ministerului Sanatati Publice conform H.G. nr. 1705/29.11.2006 - ca teren aferent obiectivului ,,Bai Reci’’.
Institutia a mai mentionat ca acest teren a intrat in proprietatea statului conform H.C..M. nr. 9/1960, ca pentru obiectivul ,,Bai Reci’’ a existat un proiect de investitii pentru care s-a eliberat autorizatia nr. 260/17.12.2008; s-a inaintat totodata documentatia ce atesta limitele imprejmuirii efectuate in baza acestei autorizatii.
In speta nu s-a probat insa existenta unei constructii cu caracter definitiv, care afecteaza fie si in parte suprafata de teren ce face obiectul prezentului litigiu, iar existenta unei autorizatii de construire pentru derularea programului de reparatii capitale la obiectivul unitatii sanitare nu exclude aplicarea masurii reparatorii cu caracter prevalent in acceptiunea Legii nr. 10/2001 - retinuta si in prima instanta.
Astfel fiind, Curtea va retine ca situatia evocata nu se inscrie in sintagma ,,teren ocupat’’ prevazuta in textul art. 10 din lege, restituirea in natura a imobilului putand fi analizata in cauza ca posibila si justificata de ratiunea respectarii dreptului de proprietate al intimatului reclamant si de imprejurarea ca, aceasta modalitate de reparare, raspunde cerintei ce reiese din jurisprudenta CEDO, referitoare la asigurarea unei despagubiri reale, iar nu iluzorii pentru bunul preluat de stat (cauza Matache si altii vs. Romania, cauza Faimblat vs. Romania ).
De altfel documentatia depusa in contextul dat de art. 1 al. 5 din Legea nr. 10/2001 de catre autoritatile locale atesta ca nu exista posibilitatea acordarii de masuri reparatorii prin echivalent, pentru a se da satisfactie in egala masura interesului privat al intimatului reclamant (fondat pe dreptul real probat ) si interesului public al continuarii lucrarilor la obiectivul aratat. 
Pentru toate aceste considerente, in raport de disp art. 296 cod proc. civila, constatand ca nici o critica adusa solutiei fondului nu este intemeiata, apelul apelantei parate Primaria orasului Eforie urmeaza a fi respins ca nefondat.
Dosar nr. 2761/118/2007