InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Onesti

stabilire pensie major

(Sentinta civila nr. 853 din data de 07.03.2013 pronuntata de Judecatoria Onesti)

Domeniu Pensii | Dosare Judecatoria Onesti | Jurisprudenta Judecatoria Onesti

R O M A N I A
JUDECATORIA ONESTI - JUDETUL BACAU

Dosar nr. 4295/270/2012
Inreg. la 08.08.2012                                                             - stabilire pensie  major -


SENTINTA CIVILA nr. 853
Sedinta publica din data de 07.03.2013
Instanta constituita din:
Presedinte – ---
Grefier – ---

Pe rol se afla judecarea cauzei civile formulate de catre reclamanta --- in contradictoriu cu paratul ---, avand ca obiect „stabilire pensie  major”.
     La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns paratul, lipsa fiind reclamanta si avocatul acesteia.
     Procedura de citare este legal indeplinita.
     S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta care invedereaza instantei ca odata cu cererea de repunere pe rol a cauzei reclamanta a depus inscrisuri, dupa care;
     Instanta procedeaza la identificarea paratului care prezinta C.I. ---
     Paratul, avand cuvantul, arata ca inscrisurile depuse sunt aceleasi inscrisuri pe care reclamanta le-a mai depus, aflate la filele 24 – 26 dosar, fara ca acea traducere sa fie legalizata. Daca ar urma scoala, ar trebui sa depuna la dosar adeverinta. Ar fi de acord sa plateasca pensie numai in cazul in care s-ar aduce dovezi ca urmeaza cursurile acelei scoli.
     Instanta acorda paratului cuvantul pe probe.
     Paratul arata ca nu are de formulat alte probe in afara de inscrisurile depuse la dosar.
     Intrebat fiind de catre instanta daca mai are de formulat alte cereri, paratul arata ca nu mai are.
     Nemaifiind formulate cereri noi, invocate exceptii ori probe de administrat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul paratului asupra fondului.
     Pe fondul cauzei, paratul solicita respingerea actiunii intrucat reclamanta nu a facut dovada ca urmeaza cursurile vreunei institutii de invatamant.
     In temeiul art. 150 Cod procedura civila, instanta declara dezbaterile inchise si retine cauza spre solutionare.
     
I N S T A N T A                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                             
     
     Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
     Prin cererea de chemare in judecata  inregistrata pe rolul acestei instante la data de 08.08.2012 sub nr.4295/270/2012, reclamanta ---, a solicitat instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa oblige pe paratul ---, la plata pensiei de intretinere in favoarea sa dupa varsta majoratului, dat fiind ca se afla in continuarea studiilor.
     In motivare, reclamanta a aratat ca este eleva in clasa a 3-a de liceu a Cursului de Pedagogie Speciala Autonoma din orasul Assisi – Regiunea Umbria din Italia.
     Totodata, reclamanta a aratat ca paratul este angajat al ---din cadrul MAPN si refuza sa ii acorde pensie de intretinere de buna-voie.
     In drept reclamanta si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art.499 si urm. din Codul Civil.
     In probatiune reclamanta a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri, interogatoriu si martori. A depus la dosar inscrisuri: certificat de nastere seria NO, nr.882792 (fila 4), adresa nr.778 din 02.05.2012 in copie (fila 5), traducerea nr.462 din 02.07.2012 a adresei nr.778 din 02.05.2012 (fila 6), sentinta civila nr.1569 din 08.05.2012 (fila 7).
     Potrivit art. 15 lit. c din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru si art. 1, alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, actiunea avand ca obiect pensie de intretinere este scutita de taxa judiciara de timbru si de timbru judiciar
     Paratul legal citat, nu a depus intampinare la dosar, dar s-a prezentat in fata instantei si a aratat ca este de acord sa plateasca pensie de intretinere daca reclamanta va face dovada ca se afla inscrisa intr-o forma de invatamant in anul scolar 2012-2013. Paratul a depus la dosar inscrisuri: adresa nr.A2301 din 14.08.2012 (fila 14), sentinta civila nr.319 din 30.01.2008 (fila 15).
     Instanta a incuviintat proba cu inscrisuri, ca fiind concludenta, pertinenta si utila solutionarii cauzei.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
     In fapt, reclamanta este fiica paratului, fiind nascuta la data de 25.04.1994 potrivit copiei certificatului de nastere seria NO, nr. 882792 (fila 4). In data de 25.04.2012 reclamanta a implinit varsta de 18 ani si locuieste in Italia.
    In drept, obligatia de intretinere este o indatorire impusa de lege parintilor de a asigura copiilor lor minori sau majori, aflati in continuarea studiilor, mijloacele necesare educarii si pregatirii profesionale; avand drept criterii orientative pentru stabilirea cuantumului pensiei, nevoia celui care pretinde intretinere si mijloacele celui care urmeaza a o plati, dupa cum se arata in art. 529 C.civ.
         Potrivit art. 499 alin (3) din Noul Cod Civil „Parintii sunt obligati sa il intretina pe copilul devenit major, daca se afla in continuarea studiilor, pana la terminarea acestora, dar fara a depasi varsta de 26 de ani”.
Asadar, legiuitorul a prezumat starea de nevoie in care se afla, nu doar copilul minor, ci si copilul major aflat in continuarea studiilor si care nu realizeaza venituri proprii, pana la implinirea varstei de 26 de ani. Prin urmare, nici copilul major, aflat in continuarea studiilor si care nu realizeaza venituri proprii, nu este tinut sa faca dovada starii de nevoie in care se gaseste, atunci cand pretinde intretinere de la parintii sai aflati in viata.
In cauza, reclamanta a depus initial la dosar in copie Adeverinta nr.778 din 02.05.2010, in limba italiana si traducerea aferenta legalizata sub nr.462 din 02.07.2012 (filele 5-6), din care reiese ca reclamanta este inscrisa pentru prima data in anul scolar 2011-2012, in clasa a treia, sectia BP, a cursului de „Pedagogie Speciala Autonoma”, din cadrul Liceului Clasic din Assisi.
Ulterior, a depus la dosar o copie certificata de pe traducerea Adeverintei nr.808 din 03.09.2012 (filele 24-25, 40-41), din care reiese ca reclamanta este inscrisa pentru prima data in anul scolar 2012-2013, in clasa a patra, sectia BP, a cursului de „Pedagogie Speciala Autonoma”, din cadrul Liceului Clasic din Assisi.
Din coroborarea prevederilor art. 112 si ale art.139, alin.1 C.pr. civ. reiese ca atunci cand se prezinta inscrisuri redactate intr-o limba straina partea care le infatiseaza trebuie sa depuna traduceri sau copii cu litere latine, certificate de ea insasi; partea avand obligati fie sa depuna, in prealabil sedintei de judecata, originalul inscrisului la grefa instantei, fie sa-i aiba asupra sa la judecata pentru ca instanta sa poata proceda la confruntarea lui cu copia.
     Dat fiind ca reclamanta a depus la dosar doar o copie certificata conform cu originalul de pe traducerea Adeverintei nr.808 din 03.09.2012 (filele 24-25, 40-41), fara sa depuna la dosar sau sa prezinte instantei originalul in limba italiana a acesteia, nu se poate stabili identitatea intre inscrisul provenind de la autoritatile italiene si traducerea acestuia, astfel se va considera ca inscrisul sus mentionat nu face dovada prin el insusi ca reclamanta urmeaza cursurile unei forme de invatamant in anul scolar 2012-2013. Pe baza inscrisurilor aflate la dosarul cauzei nu se poate stabili cu exactitate in baza carui inscris a fost efectuata traducerea aflata la filele 24-25, 40-41 din dosar, cu atat mai mult cu cat la termenul din 24.01.2013, avocatul reclamantei a declarat ca a depus la dosar inscrisurile primite de la reclamanta, fara a mai detine alte inscrisuri.
     Avand in vedere aspectele sus mentionate, instanta apreciaza ca reclamanta nu a facut dovada indubitabila ca se afla in continuarea studiilor dupa varsta majoratului, pentru anul scolar 2012-2013, astfel ca nu sunt indeplinite conditiile pentru a beneficia de dreptul de intretinere de la tata pana la terminarea studiilor, si in consecinta urmeaza sa respinga actiunea ca neintemeiata.
     
Pentru aceste motive,
In numele Legii,
H O T A R A S T E:

     Respinge actiunea, formulata de reclamanta ---, in contradictoriu cu paratul --- ca neintemeiata.
     Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
     Pronuntata in sedinta publica azi, 07.03.2013.

PRESEDINTE,                                                    GREFIER,



Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Pensii

LITIGIU DE ASIGURARI SOCIALE. CUMULUL PENSIEI DE INVALIDITATE GRADUL III CU INDEMNIZATIA AFERENTA UNEI FUNCTII PUBLICE. CONTESTATIE DECIZIE DEBIT - Sentinta civila nr. 6617/97/2010 din data de 18.04.2011
Litigiu de asigurari sociale. Contestarea deciziei de respingere a cererii privind acordarea pensiei de serviciu in baza Legii nr.303/2004. Decizie de debit emisa de Casa de Pensii pentru recuperarea diferentelor de pensie. - Sentinta civila nr. 334/LM/2011 din data de 22.02.2011
Litigiu de asigurari sociale. Recalcularea pensiei prin valorificarea veniturilor realizate in acord global, in raport de considerentele Deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 30/2009 - Sentinta civila nr. 1567LM/2010 din data de 02.11.2010
CUMULUL PENSIEI CU SALARIUL - Sentinta civila nr. 282/LM/2010 din data de 10.12.2010
PENSIE DE INVALIDITATE. POSIBILITATEA CUMULARII CU VENITURI REALIZATE DIN PRESTAREA UNEI ACTIVITATI IN BAZA UNUI CONTRACT INDIVIDUAL DE MUNCA. - Sentinta civila nr. 980/LM/2009 din data de 14.05.2009
Contestatie decizie de pensionare - Sentinta civila nr. 1180/LM/2007 din data de 28.12.2007
1. Decizie de stabilire a pensiei de serviciu in baza Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea. Conditii de acordare. - Decizie nr. speta 9 din data de 14.01.2008
4. Anulare Decizie pentru stabilirea pensiei pentru limita de varsta si munca depusa. Valorificarea indemnizatiei de conducere conform inregistrarilor din carnetul de munca. - Sentinta civila nr. speta 8 din data de 14.01.2008
Contestatie impotriva deciziei de revizuire a pensiei - Sentinta civila nr. 413 din data de 29.03.2012
Recalcularea pensiei cu luarea in calcul al veniturilor obtinute in acord global - Sentinta civila nr. 643 din data de 07.05.2012
Anulare decizie de debit emisa ca urmare a cumulului pensiei de invaliditate de gr. III. cu alte venituri. - Sentinta civila nr. 496 din data de 23.04.2012
Sume retinute din pensie reprezentand contributie de asigurari sociale in procent de 5.5%. - Sentinta civila nr. 405 din data de 21.04.2011
Contestatie impotriva Deciziei de pensionare - Sentinta civila nr. 230 din data de 01.03.2011
Abandon de familie. Modificarea sanctiunii in apel. - Decizie nr. 147 din data de 26.04.2010
Abandon de familie .Achitarea debitului restant la plata contributiei la pensia de intretinere in timpul procesului ,Suspendarea conditionata a executarii pedepsei - Decizie nr. 133 din data de 19.04.2010
Contestatie impotriva deciziei de recalculare a pensiei de serviciu - Sentinta civila nr. 1187 din data de 18.11.2010
Pensii - Sentinta civila nr. 629 din data de 17.07.2010
Pensii - Sentinta civila nr. 118 din data de 27.01.2011
Transformare pensie de serviciu in pensie de asigurari sociale - Sentinta civila nr. 1253 din data de 30.11.2010
Ajutor acordat militarilor la cu ocazia trecerii in rezerva - Sentinta civila nr. 1174 din data de 18.11.2010