InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Moinesti

Minori

(Sentinta civila nr. 120 din data de 31.01.2017 pronuntata de Judecatoria Moinesti)

Domeniu Minori | Dosare Judecatoria Moinesti | Jurisprudenta Judecatoria Moinesti

Prin cererea inregistrata la data de 20.04.2015 pe rolul Judecatoriei M. sub nr. de dosar …, reclamanta T. I. a solicitat in contradictoriu cu paratul Z. M., ca prin hotararea ce se va pronunta sa fi stabilita locuinta minorei Z. S. I. la domiciliul reclamantei din Germania, autoritatea parinteasca sa fie exercitata in comun de parinti, sa fie obligat paratul la plata pensiei de intretinere in favoarea minorei si sa fie suplinit consimtamantul paratului cu privire la emiterea si ridicarea pasaportului minorei si libera circulatie a acesteia.
A aratat reclamanta ca a avut o relatie de concubinaj cu paratul si din aceasta relatie a rezultat minora Z. S. I., nascuta la data de …
Cand minora avea varsta de trei ani, datorita neintelegerilor cu paratul s-a despartit de acesta si deoarece nu avea posibilitati materiale, a fost nevoita sa lase copilul o perioada la sora si cumnatul sau si a plecat sa lucreze in strainatate.
A revenit in tara de mai multe ori pentru a vedea copilul si a incercat sa o inscrie la scoala, dar paratul nu si-a dat acordul, astfel ca minora nu a fost inscrisa la clasa 0, din cauza refuzului nejustificat al paratului fiind pierdut un an scolar.
Paratul nu a vizitat-o pe minora, dar s-a dus la gradinita la care aceasta era inscrisa cu scopul de a o lua cu el in strainatate. Deoarece copilul nu a fost la gradinita in acea zi, planul paratului nu a fost dus pana la capat.
In concluzie, se impune admiterea cererii in sensul precizat mai sus.
In sustinerea cererii s-a solicitat administrarea probei cu inscrisuri, martori interogatoriul paratului si ancheta psihosociala.
Cererea a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 80 lei.
Prin cererea inregistrata la data de 06.05.2015 pe rolul Judecatoriei V. D. sub nr. de dosar …, reclamantul Z. M. a solicitat in contradictoriu cu parata T. I., ca prin hotararea ce se va pronunta sa se stabileasca locuinta minorei la domiciliul reclamantului, autoritatea parinteasca sa fie exercitata de ambii parinti, sa fie obligata parata la plata pensiei de intretinere in favoarea minorei.
A aratat reclamantul ca a cunoscut-o pe parata in anul 2006, ca a avut o relatie de concubinaj cu aceasta si au locuit impreuna timp de patru ani de zile, perioada in care s-a nascut si minora S. I..
Datorita dificultatilor financiare s-au mutat impreuna in Germania si minora a fost lasata in grija familiei paratei, respectiv a surorii si cumnatului acesteia.
Dupa ce s-au mutat in Germania, parata l-a parasit si s-a mutat cu un alt barbat cu care are doi copii.
Dupa ce s-au despartit a incercat sa o convinga pe parata sa o aduca pe minora in Germania, dar parata nu efectuat nici un demers in acest sens.
i-a trimis minorei bani, jucarii, haine si a incercat sa-i fie alaturi la evenimentele importante din viata si a petrecut cu minora diferite perioade de timp.
Dupa o perioada, nu i s-a mai permis sa ia legatura cu minora, iar la data de 09.04.2015, cand a incercat sa viziteze copilul, nu a fost lasat de familia paratei, astfel ca a anuntat organele de politie.
In drept, cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 448 raportat la art. 400, 397, 402 alin. 1 si 2 Cod civil.
In sustinerea cererii s-a solicitat administrarea probei cu inscrisuri, ancheta psihosociala si audierea unui martor.
Prin sentinta civila nr. … pronuntata de Judecatoria V. D. in dosarul nr. … a fost admisa exceptia necompetentei teritoriale si a fost declinata competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei M.
Pe rolul Judecatoriei M. cauza a fost inregistrata sub acelasi numar de dosar si prin incheierea pronuntata la data de 28.06.2016 de Judecatoria M. in dosarul nr. … s-a dispus conexarea celor doua dosare.
In prezenta cauza au fost efectuate anchete psihosociale, s-a luat interogatoriul paratului - reclamant si au fost audiati doi martori.
Din actele si lucrarile dosarului, prin prisma probatoriului administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:
Partile au avut o relatie de concubinaj din care a rezultat minora Z. S. I., nascuta la data de …
Ambele parti au recunoscut ca la aproximativ trei ani de zile de la nasterea minorei s-au despartit, iar copilul a ramas sa locuiasca impreuna cu sora reclamantei si sotul acesteia, respectiv familia A., iar reclamanta lucreaza in Germania.
Din inscrisurile depuse la dosar reiese ca reclamanta este angajata in Germania si ca detine un imobil cu chirie.
In ce priveste comportamentul paratului- reclamant, instanta retine ca din probatoriu a reiesit ca acesta este un tata preocupat de copilul sau, ca a incercat sa ia legatura cu minora, dar si faptul ca intre parti au existat animozitati ce nu au permis ca legatura tata- fiica sa aiba caracter de continuitate.
Cu toate acestea, fara a nega atasamentul paratului fata de copil, raportat la varsta copilului, precum si la faptul ca reclamanta prezinta garantiile morale si financiare pentru a se ocupa de minora, instanta apreciaza ca este necesar ca aceasta sa locuiasca impreuna cu mama ei, tatal avand posibilitatea de a o vizita sau de a o lua la domiciliul sau, in functie de cum vor decide partile in viitor.
Instanta mai are in vedere si faptul ca insusi paratul a precizat in raspunsurile la interogatoriu ca este de acord cu stabilirea domiciliului minorei la mama sa.
Tot in cadrul interogatoriului paratul a dat relatii cu privire la veniturile sale, iar in raport de acestea va fi stabilita o pensie de intretinere in cuantum de 875 lei lunar, incepand cu data de 20.04.2015 si pana la majoratul copilului.
Pentru ca in cauza nu au rezultat indicii care sa conduca la ideea ca ar fi in interesul copilului sa aiba relatii doar cu unul dintre parinti, iar tatal, asa cum am aratat mai sus, este atasat de copil, autoritatea parinteasca va fi exercitata in comun de catre parinti.
Deoarece pentru ca aceasta hotarare sa poata fi pusa in executare, respectiv copilul sa locuiasca in Germania cu mama sa, pentru ca pe de alta parte nici unei persoane nu trebuie sa-i fie ingradit fara motive temeinice dreptul de libera circulatie, va fi suplinit consimtamantul paratului cu privire la emiterea pasaportului minorei si libera circulatie a acesteia.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Minori

Majorare pensie de intretinere. Venituri obtinute in strainatate - Sentinta civila nr. 159 din data de 21.02.2018
Stabilire program vizitare minor - Hotarare nr. 508 din data de 23.06.2017
Situatia legala a copilului. Stabilirea numelui copilului din casatorie, ai carui parinti nu au un nume de familie comun. - Decizie nr. speta 3 din data de 08.01.2008
Reducere contributie de intretinere minor stabilita prin conventie notariala - Decizie nr. 535 din data de 16.05.2016
Incetare masura de plasament - Sentinta civila nr. 41 din data de 07.03.2014
Exercitarea drepturilor parintesti. Stabilirea domiciliului minorului. Obligatia de plata a pensiei de intretinere - Decizie nr. 149 din data de 21.05.2012
Minori - Decizie nr. 193 din data de 22.03.2011
Situatia juridica minor - Decizie nr. 321 din data de 27.09.2010
Contributie de intretinere. Motiv de ordine publica. - Decizie nr. 122 din data de 18.02.2010
Minori - Decizie nr. 718 din data de 12.11.2009
Minori - Decizie nr. 41 din data de 15.02.2010
Minori - Decizie nr. 301 din data de 02.04.2009
Art.103 Cp.Revocarea masurii educative a libertatii supravegheate.Inadmisibilitatea cererii in situatia in care minorul a devenit major. - Decizie nr. 5 din data de 19.01.2009
Pensie intretinere - Sentinta civila nr. 1348 din data de 15.12.2010
Reincredintare minor - Sentinta civila nr. 1201 din data de 12.11.2010
Incredintare minor - Sentinta civila nr. 1245 din data de 08.12.2010
Inregistrare tardiva a nasterii - Sentinta civila nr. 624 din data de 05.08.2010
Pensie intretinere/Majorare pensie - Sentinta civila nr. 317 din data de 05.05.2010
Reincredintare minor - Sentinta civila nr. 174 din data de 24.03.2010
Stabilire pensie intretinere minori - incredintare minori - Sentinta civila nr. 172 din data de 18.03.2010