InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Medias

Despagubiri civile pentru daune materiale decurgand din fapte penale

(Sentinta civila nr. 2912 din data de 14.11.2011 pronuntata de Judecatoria Medias)

Domeniu Raspundere civila delictuala | Dosare Judecatoria Medias | Jurisprudenta Judecatoria Medias


S.C. 2912/14.11.2011
Raspundere civila delictuala
Despagubiri civile pentru daune materiale decurgand din fapte penale


Prin actiunea inregistrata la aceasta instanta la data de 26.10.2010 sub nr.-/257/2010 reclamanta C. L.-C. a chemat in judecata pe paratul M. I. solicitand obligarea acestuia la plata sumei de 2000 euro sau contravaloarea in lei a acestei sume la data platii, reprezentand lipsa castigului reclamantei pe timp de 2 luni; suma de 5.500 euro sau contravaloarea in lei a acestei sume la data platii reprezentand cheltuieli spitalicesti, cu operatia pe care a suferit-o in Germania si cu transporturile; 15.000 euro sau contravaloarea in lei a acestei sume la data platii reprezentand daune morale (prejudiciul constand in vatamarea prestigiului in societate, prejudiciul estetic); suma de 200 euro lunar, de la data producerii agresiunii si pana la vindecarea totala a ochiului, reprezentand efortul suplimentar pe care trebuie sa-l depuna cu ochiul neafectat. Cu cheltuieli de judecata.
Cererea este legal scutita de plata taxei de timbru si a timbrului judiciar, conform art.15 din Legea 146/1997.
In motivarea actiunii reclamanta arata ca in ziua de 7 iunie 2010, in timp ce se afla impreuna cu paratul si cu alte persoane la munca in Germania, fara nici un motiv paratul i-a aplicat o lovitura puternica in ochiul stang, ceea ce a dus la afectarea ochiului si la consecinte asupra vederii.
Arata ca a fost nevoita sa se opereze in Germania, pana in prezent vatamarea a necesitat 55 de zile de ingrijiri medicale, a ramas cu un defect la ochiul stang, vederea fiind definitiv afectata si putand a fi ameliorata prin purtarea de ochelari.
Arata ca au survenit complicatii, avand dureri permanente de cap si de ochi, lacrimeaza in permanenta, iar aspectul estetic este modificat. Mai mentioneaza ca paratul a fost arestat in Germania pentru aceasta fapta, fiind sanctionat cu o amenda de 1200 euro pe care a platit-o. Desi a formulat plangere penala la Parchetul de pe langa Judecatoria Medias, acesta a considerat ca exista autoritate de lucru judecat datorita condamnarii suferite pentru aceeasi fapta in Germania.
Reclamanta arata ca a ratat un contract de munca de 2 luni in Germania, pierzand suma de cel putin 1000 euro lunar, deci 2000 euro in total, a suferit doua operatii intr-o clinica de specialitate din München, foarte dureroase, a suferit un puternic stres psihic, iar fizionomia fetei s-a schimbat prin aceea ca trebuie sa poarte ochelari, capacitatea sa de munca fiind redusa de asemenea, fiind necesar depunerea unui efort suplimentar.
In dovedire a solicitat acvirarea dosarului nr.-/P/2010 al Parchetului de pe langa Judecatoria Medias, efectuarea unei expertize medico-legale, interogatoriu, acte, martori – F. L..
A mai depus inscrisuri: copie de pe rezolutia Parchetului de pe langa Judecatoria Medias, certificat medico-legal, copie a hotararii de condamnare a paratului in Germania.
S-au solicitat inscrisurile din dosarul penal in care s-a dispus neinceperea urmaririi penale.
S-a luat interogatoriul paratului (fila 57 dosar), s-a ascultat martora F. L. (filele 63-64 dosar), s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale.
Paratul, legal citat si prezent la judecarea cauzei, nu a formulat intampinare si nu a propus probe.
Reclamanta si-a majorat petitele actiunii la termenul din 3.11.2011 solicitand in loc de 200 euro despagubiri lunare pentru efortul suplimentar pe care trebuie sa-l depuna, cate 320 euro lunar de la data producerii agresiunii si pana in luna septembrie 2011, si cate 310 euro lunar de la 1 octombrie 2011 pana la insanatosire (avand in vedere concluziile raportului medico-legal privind reducerea capacitatii de munca cu 25%, respectiv 20% si faptul ca venitul reclamantei lunar l-a apreciat ca fiind de 1.250 euro).
De asemenea a precizat ca suma de 2000 euro o majoreaza la 2500 euro reprezentand castigul realizat de catre reclamanta prin aceea ca nu a putut sa isi desfasoare un contract de munca pe timp de 2 luni.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Conform inscrisurilor depuse la dosar, a declaratiei martorei audiate in cauza, coroborate cu recunoasterea de catre parat a incidentului petrecut intre el si reclamanta, la data de 7 iunie 2010, in timp ce se aflau in Germania in executarea unui contract de munca, pe fondul unor discutii contradictorii, intrucat reclamanta a ridicat mana pentru a-l lovi,  paratul i-a aplicat acesteia o lovitura cu palma in zona ochiului stang. Reclamanta a fost internata intr-un spital din München, pentru ingrijiri medicale, in perioada 8.06.2010-10.06.2010 (fila 28 dosar), iar dupa revenirea in tara, examinata medical, s-a stabilit ca leziunile necesita pentru vindecare un numar de 27-28 zile ingrijiri medicale (certificat medico-legal nr.355/I/a/215 din 21.06.2010 (fila 27 dosar).
Autoritatile germane au efectuat cercetari privind vatamarea corporala, stabilindu-se prin hotararea data in 13.07.2010 de catre Judecatoria din Ingolstadt ca gravitatea faptei nu atrage dupa sine urmarirea penala, faptuitorul (paratul) fiind sanctionat cu o amenda de 1200 euro reprezentand valoarea cautiunii deja achitate.
Pentru acest motiv, plangerea penala formulata de reclamanta in Romania impotriva paratului pentru vatamare corporala s-a solutionat prin dispunerea de catre procurorul de la Parchetul de pe langa Judecatoria Medias a solutiei de neincepere a urmaririi penale impotriva faptuitorului M. I., intrucat in cauza exista autoritate de lucru judecat (rezolutia din 8.10.2010, dosar nr.1534/P/2010 – fila 4 si urm.dosar).
Pentru spitalizarea reclamantei in Germania in perioada 8.06.2010-10.06.2010 s-a emis factura fiscala nr.72958368/09.07.2010 a Clinicii Universitare München care factureaza costul serviciului medical la suma de 4.575 euro (filele 29 si urm.dosar), interventia chirurgicala care s-a efectuat cu aceasta ocazie fiind in directa legatura cu leziunea suferita la data de 7 iunie 2010.
Prin completarea certificatului medico-legal nr.355/I/a/215, dupa reexaminarea medicala a reclamantei din 3.09.2010, avand in vedere noile date medicale, s-a dispus completarea numarului de ingrijiri medicale la un total de 54-55 zile pentru vindecare, apreciindu-se ca reclamanta prezinta infirmitate partiala permanenta exclusiv traumatica.
Prin expertiza medico-legala efectuata in cauza (raport nr.142/II/a/16 din 17 martie 2011 al Serv. de M. L. Judetean S.) s-a concluzionat, in urma examinarii reclamantei ca se mentine numarul de zile de ingrijiri medicale acordate la 54-55. S-a mai aratat ca leziunile s-au vindecat cu sechele constand in scaderea moderata a vederii la ochiul stang si astigmatism mixt post operator, ca aceasta stare este definitiva, fara posibilitate de ameliorare, nu mai beneficiaza de tratament chirurgical, necesita corectie permanenta cu lentile (port de ochelari) si reprezinta o infirmitate partiala permanenta post traumatica. Datorita leziunilor suferite la nivelul ochiului stang, reclamanta s-a aflat in incapacitate temporara de munca in primele 60-90 de zile iar ulterior si in prezent capacitatea de munca este redusa cu aproximativ 25%, neincadrabil in grad de invaliditate. De asemenea, s-a aratat ca afectiunea ochiului stang nu a influentat functia ochiului drept, nu ii produce o modificare a infatisarii de genul vreunui prejudiciu estetic sau slutiri si nu ii limiteaza accesul la agrementele normale ale vietii. Pentru a realiza aceeasi capacitate de orientare si munca avute anterior producerii leziunilor, necesita un efort suplimentar egal cu scaderea capacitatii de munca de 25%, cu precizarea ca necesita si evitarea expunerilor la praf.
Prin suplimentul nr.Ad/142/II/a/16 din 20 oct.2011 (fila 125 si urm.dosar) se conchide ca, urmare a leziunilor suferite la data de 7 iunie 2010 (traumatism perforant al globului ocular stang cu herniere de iris) reclamanta prezinta, la momentul actual, sechele constand in scaderea vederii la ochiul stang, colobom irian superior si astigmatism mixt post operator, aceasta stare fiind definitiva. Datorita leziunilor suferite la nivelul ochiului stang, reclamanta s-a aflat in incapacitate temporara de munca in primele 60-90 zile, iar ulterior si pana in luna sept.2011, capacitatea de munca a fost redusa cu 25%, neincadrabil in grad de invaliditate. Se mai arata ca incepand cu luna septembrie 2011 capacitatea de munca a reclamantei este redusa cu 20% permanent, neincadrabil in grad de invaliditate. S-a revenit cu precizarea ca aprecierea reducerii capacitatii de munca s-a facut in conformitate cu criteriile de expertiza medicala in vigoare la data examinarilor in Comisia de Expertiza Medicala, avand in vedere gradul scaderii vizuale si complicatiile asociate. Astfel, reducerea capacitatii de munca cu aproximativ 25%, s-a apreciat la data de 16 februarie 2011 in conformitate cu Hotararea de Guvern nr.400/16.05.2001, valabila la data respectiva, iar aprecierea scaderii capacitatii de munca cu aproximativ 20% s-a facut la reexaminarea din data de 14 sept.2011, in conformitate cu Hotararea de Guvern nr.155/2011, valabila la data reexaminarii.
Cat priveste costul spitalizarii din Germania, potrivit facturii depuse, nu s-a facut dovada pe tot parcursul prezentului proces ca ar fi fost platita de catre reclamanta. Pe factura depusa aceasta apare ca avand calitatea de asigurat, in aceste conditii acesta avand obligatia de plata. Nu s-a facut dovada ca reclamanta nu beneficia de asigurare in conditiile in care se afla in derularea unui contract de munca legal incheiat.
Pentru existenta raspunderii civile delictuale (art.998 si urm.Cod civil), prejudiciul trebuie sa fie cert si de asemenea sa nu fi fost reparat de catre o alta persoana. Daca obligatia este a asiguratorului, obligarea paratului la plata catre reclamanta a sumei este nelegala, de vreme ce aceasta nu a platit. Nu s-a facut dovada ca reclamanta nu ar fi beneficiat de asigurarea medicala, nici ca ar fi platit suma, asa incat paratul nu poate fi obligat in aceste imprejurari la plata sumei de 4557 euro catre reclamanta, motiv pentru care pretentia va fi respinsa (cine face o propunere in fata judecatii trebuie sa o dovedeasca).
Cat priveste sumele cerute pentru reducerea capacitatii de munca, in conditiile in care reclamanta nu a facut dovada vreunui prejudiciu viitor cert (nu a facut dovada existentei unui contract de munca pe viitor cu strainatatea cu remuneratie de 1250 euro lunar, asa cum a afirmat), in baza aceleiasi raspunderi civile delictuale paratul va fi obligat sa „acopere” reducerea dovedita a acestei capacitati de munca, dar raportat la valoarea salariului minim pe economie din Romania din perioadele pentru care va fi obligat. Singura dovada depusa la dosar se refera la contractul de munca in executarea caruia se afla reclamanta la momentul producerii vatamarii si care avea o durata de 2 luni. Este nedovedit ca dupa terminarea acestui contract reclamanta ar mai fi avut beneficiile unui salariu de 1250 euro lunar, astfel incat paratul sa fie obligat raportat la aceasta suma. Asadar, atata vreme cat nu a dovedit vreo pierdere concretizata in venituri lunare, instanta urmeaza a-l obliga pe parat sa-i plateasca reclamantei lunar suma reprezentand 25% din salariul minim pe economie aferent perioadei 7 iunie 2010-31 august 2011, iar de la 1 septembrie 2011 suma lunara reprezentand 20% din venitul minim pe economie, pana la insanatosirea reclamantei.
Cat priveste daunele morale, avand in vedere trauma produsa, instanta, in baza art.998 Cod civil, va obliga paratul la plata acestora pe care le apreciaza la suma de 8.000 lei, avand in vedere afectiunea, prejudiciul moral si estetic, portul de ochelari.
Desi prin inscrisul depus si tradus la fila 136 dosar se arata ca reclamanta a fost remunerata in perioada de recoltare a sparanghelului din anul 2010 cu suma de 2500 euro, acest inscris nu se refera la nici o perioada anume din acel an, iar daca vizeaza contractul de munca al reclamantei in discutie, nu reprezinta o dovada a faptului ca reclamanta a fost lipsita de vreun venit provenit din contract.
Singura dovada a vreunui contract de munca se refera la o perioada din 11.04.2010 pana la 10.06.2010 – fila 115 dosar (vatamarea avand loc pe data de 7.06.2010, cu trei zile inainte de finalizarea contractului).
Alte cheltuieli (de transport, alte cheltuieli spitalicesti) nu s-au dovedit.
Cheltuielile constand in onorariu de avocat efectuate in dosarul penal nu pot fi acordate in prezentul dosar; pe de o parte cheltuielile de judecata se acorda in dosar avand la baza culpa procesuala a partii, iar pe de alta parte petitul este tardiv formulat.
In baza art.276 Cod procedura civila instanta va acorda cheltuieli de judecata constand in onorarii avocatiale conform chitantelor aferente prezentului dosar, precum si cheltuieli constand in contravaloarea expertizelor medicale efectuate si platite de catre reclamanta, inclusiv cheltuieli justificate la fila 90 si urm.dosar, toate in valoare totala de 1183 lei.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Raspundere civila delictuala

Obligatia aducerii la cunostinta proprietarului plata TVA a terenurilor construibile - Sentinta civila nr. 301 din data de 27.04.2018
Cerere de valoare redusa - Decizie nr. 501 din data de 21.06.2017
Actiune in raspundere patrimoniala - Sentinta civila nr. 851 din data de 18.10.2017
Pretentii. Contravaloarea lipsei de folosinta a imobilului - Sentinta civila nr. 2031 din data de 12.11.2015
Prestare munca fara forme legale. Prejudiciul produs prestatorului in urma unui accident. Acordarea daunelor materiale si morale in baza raspunderii civile delictuale - Sentinta civila nr. 89 din data de 05.03.2015
Imbogatirea fara justa cauza. Existenta unui temei constitutional al raspunderii. - Sentinta civila nr. 141/S din data de 04.05.2009
Raspunderea statului este o raspundere directa, limitata doar la prejudiciile cauzate prin erori judiciare savarsite in procesele penale si este reglementata de art.538-539 Cod procedura penala (art.504 – 507 din vechiul Cod de procedura penala).Raspund - Decizie nr. 779 din data de 24.09.2015
Inadmisibilitatea actiunii in raspundere civila delictuala exercitata de angajator ulterior anularii deciziei de imputare emisa functionarului public pentru recuperarea prejudiciului. - Decizie nr. 700 din data de 13.02.2015
Drept civil. Daune morale si materiale derivand din procesul penal intemeiate pe dispozitiile art. 998-999 Cod civil. Neindeplinirea conditiilor raspunderii civile delictuale. - Decizie nr. 101 din data de 23.10.2014
Raspunderea civila a functionarului public angajata in temeiul art. 84 alin. 1 lit. b din Legea nr.188/1999 „ ... pentru nerestituirea in termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit”.Calcularea termenului de 30 de zile pentru emiterea dispozitiei - Decizie nr. 11894 din data de 13.11.2013
Raspunderea patrimoniala asociata raspunderii penale este intotdeauna o raspundere civila delictuala, ori raspunderea intemeiata pe dispozitiile art. 28 din Legea nr.22/1969 este o raspundere materiala intemeiata pe raporturile de munca. In cadrul pr... - Decizie nr. 887 din data de 30.11.2010
actiune in raspundere civila delictuala - Sentinta civila nr. 1920 din data de 08.03.2011
Raspundere civila delictuala art 1001 - Hotarare nr. 1589 din data de 05.07.2011
Atragerea raspunderii membrilor organelor de conducere. Fapte savarsite de administratorul statutar dupa deschiderea procedurii insolventei - Decizie nr. 699 din data de 22.06.2010
LATURA CIVILA A PROCESULUI PENAL. CALITATEA IN CARE RASPUNDE CIVIL ASOCIATIA FONDUL DE PROTECTIE A VICTIMELOR STRAZII. GARANT. ASIGURATOR - Decizie nr. 87 din data de 04.02.2010
SESIZAREA CURTII DE CONTURI PRIVIND APROBAREA SI EFECTUAREA UNOR PLATI NELEGALE DIN BUGETUL LOCAL. EXECUTAREA UNOR CLAUZE PREVAZUTE IN CONTRACTUL COLECTIV DE MUNCA, PRIVIND PLATA CATRE SALARIATI A UNOR SUME PENTRU CARE NU EXISTA TEMEI LEGAL. - Decizie nr. 355 din data de 09.04.2009
ACTIUNE IN STABILIREA RASPUNDERII CIVILE DELICTUALE - Sentinta civila nr. 134 din data de 22.01.2006
Pretentii civile. Raspunderea civila delictuala se intemeiaza pe ideea repararii unui prejudiciu, in timp ce raspunderea penala se intemeiaza pe ideea pedepsirii celui care a savarsit o fapta ilicita, apreciata de lege ca fiind infractiune. De aseme... - Sentinta civila nr. 2650/17.04.2008 din data de 21.09.2009
Raspundere civila delictuala - Sentinta civila nr. 23883 din data de 10.03.2010
Raspundere civila delictuala - Hotarare nr. 1827 din data de 17.03.2010