Litigiu de munca. Raspunderea patrimoniala a directorului angajatorului pentru suspendarea contractului individual de munca a salariatului. Recuperarea daunelor morale acordate salariatului. Lipsa faptei ilicite

Litigiu de munca. Raspunderea patrimoniala a directorului angajatorului pentru suspendarea contractului individual de munca a salariatului. Recuperarea daunelor morale acordate salariatului. Lipsa faptei ilicite

art. 52 alin.1 lit.b ?i art. 254 din Codul muncii

Fapta salariatului prin care produce un prejudiciu material angajatorului trebuie apreciata ca ilicita prin prisma atributiilor si obligatiilor de serviciu, astfel cum rezulta din lege, contractul colectiv de munca, regulamentul intern, contractul individual de munca. Se considera fapta in legatura cu munca, potrivit cerintelor art. 254 alin.1 din Codul muncii nu numai fapta savarsita de salariat in exercitarea propriu-zisa a atributiilor de serviciu, ci si orice alta fapta care, intr-o forma sau alta, are legatura cu aceste atributii. Cu alte cuvinte, fapta trebuie sa fie in legatura cu obligatiile de serviciu, dar nu si neaparat savarsita in timpul executarii efective a acestora, in cadrul sau in afara institutiei. Sub aspect obiectiv, fapta salariatului poate fi comisiva sau omisiva, presupunand fie incalcarea unor dispozitii prohibitive ale contractului individual de munca, fie neexecutarea totala/partiala a obligatiilor de serviciu ca si orice alte acte omisive in raport cu acestea.
In sarcina apelantei parate nu poate fi retinuta nici o fapta ilicita, in conditiile in care intimata reclamanta justifica raspunderea patrimoniala a fostului director pe aplicarea neoportuna a unor prevederi legale, respectiv art. 52 alin.1 lit.b din Codul muncii. Or, dreptul angajatorului, reprezentat la momentul respectiv de apelanta DM in calitate de director, de a proceda la suspendarea facultativa a contractului individual de munca al salariatului era recunoscut de lege, oportunitatea aplicarii acestor prevederi fiind lasata strict la indemana angajatorului, cu conditia formularii plangerii penale. Semnificatia din punct de vedere juridic a acestor prevederi a fost apreciata ca fiind pierderea increderii angajatorului, manifestata in raport cu salariatul sau, care este exprimata in cuprinsul plangerii penale, avand ca obiect declansarea cercetarii penale impotriva acestuia.
De altfel, instanta de fond ar fi trebuit sa retina ca dreptul angajatorului, reprezentat legal de salariatul parat, de a proceda la suspendarea contractului individual de munca deriva din lege si nu se incadreaza in notiunea de fapta ilicita, care presupune o incalcare/neaplicare a prevederilor legale.


(Curtea de Apel Bucure?ti, Sectia a VII-a Civila ?i pentru cauze privind conflicte de munca ?i asigurari sociale, decizia Nr.2376 din 11 mai 2016)


In sustinerea motivelor de apel, apelanta a invederat ca in mod gresit instanta de fond a retinut culpa sa in ceea ce priveste achitarea daunelor morale catre salariatii institutiei. Apelanta, in calitate de director al OCPI, nu are dreptul si nici responsabilitatea de a pastra personal plangerile penale formulate de catre institutia pe care aceasta o coordoneaza. Mai mult decat atat, apelantei chiar ii era interzis ca la momentul incetarii functiei de director al OCPI Bucuresti, aceasta sa isi insuseasca inscrisuri (plangeri penale) inregistrate in cadrul institutiei in care si-a desfasurat activitatea.
In ceea ce priveste faptul ca plangerea penala nu se regasea in arhiva OCPI, apelanta invedereaza faptul ca aceasta nu reprezinta culpa apelantei, numita DM neavand obligatia de a pastra astfel de documente, in calitate de director. Plangerea penala, la fel ca orice alt document ce emana de la intimata-reclamanta, trebuie sa poarte numar de iesire si sa fie pastrat, arhivat in speta de departamentul juridic, de arhiva si nu de directorul institutiei personal.
Apelanta apreciaza  intemeiata decizia de suspendare a contractelor individuale de munca, din moment ce a fost formulata o plangere penala atat de catre OCPI, cat si de catre Arhiepiscopia Bucuresti, cei 3 angajati fiind retinuti 24H de catre organele de cercetare penala si audiati.
La momentul suspendarii contractelor de munca existau deci indicii temeinice cu privire la savarsirea unor fapte de natura penala, fapte ce au determinat luarea acestei masuri de catre apelanta, avand la baza documentatia intocmita si furnizata de Serviciul Juridic al institutiei si de ANCPI.
Legiuitorul nu a prevazut ca o conditie punerea in miscare a actiunii penale fata de angajati pentru a dispune suspendarea contractelor de munca, ci introducerea unei plangeri penale – art. 52 alin. (1) lit. b) C. muncii b) „in cazul in care angajatorul a formulat plangere penala impotriva salariatului sau acesta a fost trimis in judecata pentru fapte penale incompatibile cu functia detinuta, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti".
Prin mentinerea in functie a angajatilor exista riscul iminent de sustragere a unor probe (inscrisuri, corespondenta etc.) si chiar de a continua seria de abuzuri pentru care, reiteram, erau cercetati penal la momentul respectiv.
Chiar instanta de fond - Tribunalul Bucuresti, Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, prin sentinta civila nr. 6639/20.06.2013, (in solutionarea contestatiei formulata de angajati impotriva deciziei de suspendare), a statuat faptul ca „dispunerea masurii de suspendare a contractului de munca este o chestiune lasata de legiuitor la latitudinea angajatorului, adica este o chestiune de apreciere. Fiind o chestiune de apreciere, de evaluare a unei situatii concrete, acest drept este unul suveran, in competenta exclusiva si absoluta a angajatorului, astfel incat excede chiar si competentei generale a instantelor de judecata".
De asemenea, „din moment ce legiuitorul a lasat aceasta apreciere la latitudinea angajatorului, inseamna ca a instituit o dispozitie de favoare in privinta acestuia, astfel incat angajatul nu are posibilitatea contestarii unei evaluari a situatiei respective si nici a unei decizii luate in acest sens".
Apelanta invedereaza  instantei de control judiciar faptul ca, in calitate de director al OCPI, a emis in mod legal si temeinic deciziile nr. 220, 221, respectiv 222 de suspendare a contractelor individuale de munca ale salariatilor OCPI, raportat la situatia de fapt existenta la acel moment.
La momentul emiterii deciziilor de suspendare invocate anterior, existau indicii rezonabile privind savarsirea unor fapte de natura penala in legatura cu atributiile de serviciu (abuz in serviciu contra intereselor generale, neglijenta in serviciu si delapidare).
In acest sens a fost formulata o plangere penala de catre institutia angajatoare impotriva salariatilor vizati, conditie necesara si suficienta pentru suspendarea contractului de munca.
Mai mult, chiar si Arhiepiscopia Bucuresti a formulat o plangere penala impotriva numitilor, care prin actele materiale savarsite au determinat in mod nelegal, inscrierea provizorie in cartea funciara a dreptului de proprietate asupra PI/1 cu titlu de construire in favoarea S.C. MBD SRL.
Aceasta notare a fost facuta nelegal de numitii mai  sus-mentionati in baza, autorizatiei de construire nr. 179/18/B/43074/24.02.2006, emisa de Primaria Sector 1 Bucuresti, in conditiile in care prin decizia irevocabila pronuntata de Curtea de Apel Suceava a fost anulata autorizatia de construire nr. 179/18/B/43074/24.02.2006, cei 3 angajati ai OCPI avand cunostinta de acest aspect. Astfel, cei 3 salariati ai OCPI au inscris un drept real inexistent, incalcandu-si atributiile de serviciu.
Fata de toate aceste considerente, coroborate cu documentatia intocmita si furnizata de Serviciul Juridic al institutiei, s-a hotarat suspendarea contractelor de munca, tocmai pentru a se impiedica posibilitatea efectuarii in continuare a unor activitati infractionale de catre cei 3 salariati, precum si pentru a impiedica posibilitatea stergerii probelor (documente, corespondenta etc.), incercarii de tergiversare a cercetarilor penale, prejudiciind astfel rezultatul anchetei.
Apelanta invedereaza ca deciziile de suspendare invocate anterior au fost semnate de parata, in baza documentatiei furnizate de departamentul juridic al institutiei, care are competenta si calificarea necesara in vederea stabilirii temeiului de drept in baza caruia se suspenda un contract individual de munca, dar si in baza punctului de vedere juridic furnizat de ANPI.
ANCPI a transmis OCPI, ca urmare a solicitarii intimatei-reclamante, punctul sau de vedere prin care a propus luarea masurii suspendarii contractului de munca. Documentele comunicate de ANCPI erau clasificate, ca documente de lucru, fapt pentru care in mod evident, motivarea deciziilor de suspendare nu putea fi consemnata pe larg in cuprinsul acestor decizii.
Astfel, avand in vedere indiciile rezonabile cu privire la faptele penale invocate, care existau la momentul emiterii deciziilor de suspendare, analizate de serviciul juridic al institutiei si de ANCPI, s-a constatat si apreciat ca numitii erau incompatibili cu functia pe care o detineau, cel putin pe perioada desfasurarii cercetarilor in cauza penala, avand in vedere si faptul ca obiectul cercetarii il constituia activitatea salariatilor.
Decizia de suspendare a contractelor de munca a fost emisa ca o masura de protectie a intereselor institutiei intimatei-reclamante pana la solutionarea cercetarilor penale, care sa combata posibilitatea savarsirii unor alte fapte sau ingreunarea  desfasurarii cercetarii penale, avand in vedere obiectul de activitate al institutiei, activitatile pe care le desfasurau salariatii sus-numiti conform fisei postului, precum si faptele penale fata de care au fost cercetati.
Fara a analiza temeinicia sentintei civile nr. 6639/20.06.2013, intrucat aceasta a ramas irevocabila prin respingerea recursului ca tardiv introdus, apelanta invedereaza culpa evidenta a actualei conduceri sau a Serviciului Juridic al institutiei care nu a formulat aparari in cauza, lasand practic institutia fara aparare in aceasta cauza. OCPI nu a fost reprezentat in instanta, nu a formulat nicio aparare si nu a depus inscrisuri in dovedirea temeiniciei emiterii deciziilor de suspendare a contractelor de munca individuale mentionate anterior. Recursul formulat de OCPI Bucuresti a fost respins ca tardiv, ceea ce dovedeste lipsa de interes a reclamantei, care nu formulat un punct de vedere juridic si o aparare temeinica in instanta, nu a dispus de dreptul sau legal de a ataca o sentinta nefavorabila in termen legal.
La sustinerea recursului formulat tardiv, s-a prezentat consilierul juridic IB, desi in mod legal, conform ordinului directorului general al ANCPI nr. 165/26.02.2014, acesta nu avea dreptul si nu putea sa reprezinte institutia in instanta, cu atat mai mult cu cat activitatea cu specific juridic a OCPI a fost preluata de ANCPI.
Aceste aspecte au fost consemnate si in raportul privind controlul efectuat la OCPI Bucuresti nr. 227/1/12.08.2014, de catre ANCPI impotrivit art. 7 alin. 3 din Ordinul directorului general al ANCPI nr. 165/26.02.2014, dl IB nu putea fi numit in functia de sef Birou Resurse Umane si Relatii cu Publicul fara acordul prealabil al conducerii Agentiei Nationale, acord care nu a fost solicitat [...] apelanta apreciaza ca la data pronuntarii deciziei civile nr. 892/14.02.2014 era in vigoare Ordinul directorului general al ANCPI nr. 62/20.01.2014 prin care ANCPI a preluat activitatea specific juridica si personalul incadrat la oficiile teritoriale si CNC pe functia de consilier juridic, astfel ca reprezentarea OCPI in instanta trebuia asigurata conform  Ordinului mentionat anterior".
Astfel, cu privire la atragerea culpei in ceea ce priveste prejudiciul cauzat institutiei prin executarea daunelor morale acordate de instanta, exista o legatura de cauzalitate directa intre lipsa de aparare si solutia pronuntata de instanta.
De altfel, chiar in hotararea instantei de fond, s-a retinut faptul ca nu au fost depuse de catre reclamanta din prezenta cauza documente care sa poata fi analizate sub aspectul motivelor suspendarii in raport de faptele care ar atrage incompatibilitatea acestora cu functia detinuta.
Apelanta apreciaza  ca nu se poate retine o culpa exclusiva a sa intrucat OCPI a interpretat si aplicat masurile dispuse de ANCPI cu privire la recuperarea sumelor achitate cu titlu de daune morale, in mod superficial si abuziv, intocmind raportul din data de 29.09.2014 fara a efectua cercetari si a analiza temeinic situatia de fapt.
Apelanta a dispus reincadrarea in munca a salariatilor si obligarea paratei  la plata sumei de 36.000 lei reprezentand prejudiciul cauzat prin plata daunelor morale acordate de instanta in dosarul nr. 63593/3/2011, prevalandu-se de adresa nr. 2694564/04.10.2012, comunicata de Politia Sector 1 - SIF, in care se mentiona faptul ca „la data de 21.06.2012 a fost inaintat dosarul de urmarire penala Parchetului de pe langa  Judecatoria Sector 1, insotit de referatul cu propunere de neincepere a urmaririi penale".
Mai mult decat atat, Parchetul de pe langa Judecatoria Sector 1 a comunicat ANCPI prin adresa nr. 9799/23.06.2014, faptul ca dosarul nr. 17700/P/2011 s-a reunit cu dosarul penal nr. 15280/P/2011, dosar ce se afla la Politia Sector 1 - SIF incepand cu data de 20.03.2014.
Astfel, apelanta solicita instantei sa observe faptul ca, dosarul privind pe salariatii mai sus mentionati nu a fost solutionat definitiv nici pana in prezent de catre organele de cercetare penale, astfel incat nu s-a stabilit in mod legal daca acestia au savarsit sau nu infractiunile pentru care s-au inceput cercetarile.
Avand in vedere toate aceste aspecte, este evidenta modalitatea sumara in care OCPI a analizat situatia de fapt si a intocmit raportul din data de 29.09.2014, concluziile acestui raport neputand fi opozabile acesteia sub aspectul stabilirii culpei sale exclusive, intrucat nu au fost efectuate minime cercetari, convocari a persoanelor implicate simplul argument fiind ca  parata detinea functia de director al institutiei.
Totodata,  considera  netemeinica obligarea apelantei-parate la plata sumei de 36000 lei reprezentand prejudiciul cauzat intimatei-reclamante, pentru simplul fapt ca acesta este persoana care, potrivit regulamentului de ordine interioara al OCPI este cea care a emis deciziile respective.
Este de notorietate faptul ca, actele ce emana de la o institutie/intreprindere etc. sunt semnate de directorul acesteia, in calitate de reprezentant, acesta avand functia cea mai inalta in organigrama institutiei, reprezentand-o in fata salariatilor, altor institutii, precum si a oricaror altor entitati juridice.
Insa, semnarea acestor acte, respectiv deciziile de suspendare emise, se realizeaza in baza documentatiei intocmite de serviciile aflate in structura institutiei reclamante, in speta Serviciul Juridic care a intocmit un punct de vedere in baza propunerii ANCPI, aceasta din urma institutie fiind cea care a propus suspendarea contractelor de munca individuale.
Intimata reclamanta, legal citata, a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Analizand apelul declarat potrivit dispozitiilor art.477 Cod procedura civila, in raport de actele si lucrarile dosarului, Curtea retine urmatoarele:
Fiind formulata o actiune in raspundere patrimoniala a salariatului, intemeiata in drept pe dispozitiile art.254 din Codul muncii, republicat, in solutionarea conflictului de munca instanta de judecata era tinuta a verifica indeplinirea cumulativa a mai multor conditii: calitatea de salariat la angajatorul pagubit; fapta ilicita si personala a salariatului savarsita in legatura cu munca sa; prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului; raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu; vinovatia salariatului. Lipsa oricareia dintre conditiile enumerate inlatura raspunderea patrimoniala a salariatului fata de angajator.
Ori, la judecata de fond, tribunalul a considerat ca sunt indeplinite toate conditiile enumerate, in sensul ca apelanta parata se face vinovata de actele de neglijenta enumerate in pastrarea necorespunzatoare a inscrisurilor si pentru excesul de zel si putere in a emite deciziile de suspendare a contractelor de munca a celor 3 salariati, fara sa faca o analiza atenta si cu mai mare diligenta asupra prevederilor art. 52 alin.1 lit. b din Codul muncii cat si art. 42 alin.2 din Regulamentul Intern al OCPI.
In apel, se critica aprecierea instantei de fond asupra conditiilor de antrenare a raspunderii patrimoniale a salariatului, cu precadere asupra faptei ilicite generatoare de prejudiciu. 
Curtea re?ine pertinente aceste critici, apreciind ca in cauza nu poate fi antrenata raspunderea patrimoniala a paratei pentru urmatoarele considerente:
Prin ordinul nr. 743/03.05.2011 emis de directorul ANCPI s-a dispus numirea cu delegatie a apelantei parate in functia de director, gradul II, pe o perioada de 6 luni, incepand cu data de 01.03.2011. Perioada de delegare in functia de conducere a fost prelungita cu inca 6 luni, incepand cu data de 22.08.2011 prin actul aditional la contractul individual de munca nr. 8/22.08.2011. In baza atribu?iilor stabilite prin fi?a postului, salariata avea printre obliga?ii si coordonarea administrativa a serviciilor si a personalului din subordine.
Prin raportul de control nr. 227/I/12.08.2014, Corpul de Control al ANCPI a retinut, din analiza sentintei civile nr. 6639/20.06.2013 a Tribunalului Bucuresti – Sectia a VIII a Conflicte de Munca si Asigurari sociale, culpa angajatorului in emiterea deciziilor de suspendare, ceea ce a si justificat admiterea in parte si obligarea acestuia la daune morale. In aceste conditii, persoanele vinovate de crearea acestui prejudiciu sunt cele care au emis deciziile de suspendare fara o analiza atenta a dispozitiilor care reglementeaza institutia juridica a suspendarii contractului individual de munca, Codul muncii si Regulamentul intern, aspect confirmat si prin faptul ca la o luna dupa emiterea deciziilor de suspendare, conducerea oficiului emite decizii de indreptare a erorii materiale privind temeiul de drept, respectiv art. 52 alin.1 lit.b din Codul muncii.
A concluzionat organul de control ca se impune realizarea demersurilor necesare in vederea recuperarii prejudiciului cauzat prin emiterea deciziilor de suspendare, dupa identificarea, in prealabil a persoanelor care au emis aceste decizii.
In vederea punerii in executare a masurilor dispuse, intimata reclamanta a emis decizia nr. 51/16.05.2014 privind desemnarea membrilor comisiei de cercetare administrativa in vederea stabilirii persoanelor vinovate de producerea pagubei, respectiv daunele morale achitate salariatilor in baza sentintei civile mentionate.
Prin raportul nr. 37417/29.09.2014, Comisia de cercetare administrativa a stabilit, urmare a constatarilor efectuate de catre Corpul de control al ANCPI, ca persoana responsabila de producerea prejudiciului este fostul reprezentant legal al institutiei, director DM, care a dispus si semnat deciziile de suspendare nr. 220, 221 si 222/31.08.2011.
Justificat de aceste imprejurari faptice, intimata reclamanta a formulat o actiune in raspundere patrimoniala a salariatei DM, privind recuperarea prejudiciului cauzat institutiei prin achitarea daunelor morale in cuantum de 36 000 lei salariatilor ale caror contracte individuale de munca au fost suspendate in temeiul art. 52 alin.1 lit.b din Codul muncii, dispusa prin sentinta civila nr. 6639/20.06.2013 a Tribunalului Bucuresti – Sectia a VIII a Conflicte de Munca si Asigurari sociale.
Contrar celor afirmate de catre intimata reclamanta si retinute de catre instanta de fond, exercitarea atributiilor apelantei parate in calitate de director al institutiei intimate privind emiterea deciziilor de suspendare a contractelor individuale de munca in temeiul art. 52 alin.1 lit.b din Codul muncii nu poate fi incadrata in notiunea de fapta ilicita.
Necontestat este faptul ca, in exercitarea prerogativelor aferente functiei de conducere detinute, apelanta parata, director al OCPI, existand indiciile savarsirii unor infractiuni de catre angajatii din subordine a angajat institutia intr-un demers penal, prin formularea unei plangeri penale impotriva acestora privind savarsirea infractiunilor de abuz in serviciu contra intereselor generale, neglijenta in serviciu si delapidare, inregistrata la Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti sub nr. 1817/VIII-1/111/31.08.2011. Concomitent formularii plangerii penale, apelanta parata a emis si decizii de suspendare a contractelor individuale de munca pentru cei trei angajati, incepand cu data de 31.08.2011 si pana la finalizarea cercetarilor penale,  masuri intemeiate pe prevederile art. 52 alin.1 lit.b din Codul muncii.
Salariatii prejudiciati au formulat contestatie impotriva deciziilor de suspendare a raporturilor de munca, inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, respinsa de instanta ca ramasa fara obiect, constatandu-se aplicabile prevederile art. 52 alin.2 din Codul muncii, angajatorul procedand anterior pronuntarii unei hotarari la incetarea efectelor masurii suspendarii si la plata despagubirilor.
Fapta salariatului prin care produce un prejudiciu material angajatorului trebuie apreciata ca ilicita prin prisma atributiilor si obligatiilor de serviciu, astfel cum rezulta din lege, contractul colectiv de munca, regulamentul intern, contractul individual de munca. Se considera fapta in legatura cu munca, potrivit cerintelor art. 254 alin.1 din Codul muncii nu numai fapta savarsita de salariat in exercitarea propriu-zisa a atributiilor de serviciu, ci si orice alta fapta care, intr-o forma sau alta, are legatura cu aceste atributii. Cu alte cuvinte, fapta trebuie sa fie in legatura cu obligatiile de serviciu, dar nu si neaparat savarsita in timpul executarii efective a acestora, in cadrul sau in afara institutiei. Sub aspect obiectiv, fapta salariatului poate fi comisiva sau omisiva, presupunand fie incalcarea unor dispozitii prohibitive ale contractului individual de munca, fie neexecutarea totala/partiala a obligatiilor de serviciu ca si orice alte acte omisive in raport cu acestea.
Plecand de la aceste consideratii de ordin teoretic, Curtea constata ca in sarcina apelantei parate nu poate fi retinuta nici o fapta ilicita, in conditiile in care intimata reclamanta justifica raspunderea patrimoniala a fostului director pe aplicarea neoportuna a unor prevederi legale, respectiv art. 52 alin.1 lit.b din Codul muncii. Or, dreptul angajatorului, reprezentat la momentul respectiv de apelanta DM in calitate de director, de a proceda la suspendarea facultativa a contractului individual de munca al salariatului era recunoscut de lege, oportunitatea aplicarii acestor prevederi fiind lasata strict la indemana angajatorului, cu conditia formularii plangerii penale. Semnificatia din punct de vedere juridic a acestor prevederi a fost apreciata ca fiind pierderea increderii angajatorului, manifestata in raport cu salariatul sau, care este exprimata in cuprinsul plangerii penale, avand ca obiect declansarea cercetarii penale impotriva acestuia.
De altfel, in cuprinsul sentintei civile nr. 6639/20.06.2013, Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII a Conflicte de Munca si Asigurari sociale a mentionat ca „nu a acordat reclamantilor despagubiri morale pentru formularea de catre angajator a plangerii penale impotriva acestora, intrucat, formularea unei plangeri penale netemeinica poate atrage o alta forma de raspundere juridica, respectiv raspunderea penala a paratei, reclamantii neputand solicita instantei de dreptul muncii sa procedeze la cercetarea imprejurarii ca parata a exercitat acest drept recunoscut de lege, in limitele prevazute de aceasta si ca atare daca fapta paratei imbraca sfera ilicitului penal…instanta poate fi chemata insa, sa verifice legalitatea si conditiile de forma si de fond ale deciziilor de suspendare a contractelor de munca ale salariatilor emise in conditiile art. 52 alin. 1 lit. c din codul muncii iar nu si temeinicia plangerii penale formulate de angajator si care a stat la baza suspendarii contractului si cu atat mai puternic cuvant nu poate fi chemata sa verifice daca parata a exercitat dreptul la formularea plangerii penale, recunoscut de lege, in limitele prevazute de aceasta indiferent de solutionarea plangerii de catre organele judiciare in sensul nevinovatiei salariatului”.
Cu privire la considerentele pentru care instanta de fond a retinut existenta faptei ilicite in sarcina apelantei parate, respectiv posibilitatea de a nu lua masura suspendarii contractul individual de munca si asteptarea rezultatului prealabil al cercetarii penale, Curtea retine ca sunt eronate in conditiile in care oportunitatea aplicarii prevederilor art. 52 alin.1 lit.b din Codul muncii este lasata strict la indemana angajatorului, instanta de judecata nefiind indreptatita la analizarea unei asemenea conditii.
De altfel, instanta de fond ar fi trebuit sa retina ca dreptul angajatorului, reprezentat legal de salariatul parat, de a proceda la suspendarea contractului individual de munca deriva din lege si nu se incadreaza in notiunea de fapta ilicita, care presupune o incalcare/neaplicare a prevederilor legale.
Cu atat mai mult nu poate fi retinuta in sarcina apelantei parate o fapta ilicita in conditiile in care recursul declarat de catre intimata reclamanta impotriva sentintei civile nr. 6639/20.06.2013 a Tribunalului Bucuresti – Sectia a VIII a Conflicte de Munca si Asigurari sociale, prin care a fost obligata institutia la plata daunelor morale, a fost respins ca tardiv declarat prin decizia civila nr. 892/14.02.2014 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VII-a Litigii de munca si asigurari sociale.
Din raportul de control nr. 227/I/12.08.2014 a rezultat ca apararile institutiei in instanta, in ambele faze procesuale au fost facute prin intermediul domnului BI, numit cu delegatie in functia de sef serviciu al Serviciului Juridic si Relatii cu Publicul, desi reprezentarea in instanta era asigurata de Birou Juridic 2 conform ordinului directorului general al ANCPI nr. 165/26.02.2014. In raport de cele constatate s-a dispus efectuarea de verificari privind modul in care au fost repartizate numitului BI atributii de reprezentare a institutiei in fata instantelor de judecata, asigurarea consultantei si redactarii de opinii juridice la solicitarea serviciilor.
Aceste nereguli constatate la nivel de institutie in ceea ce priveste modalitatea de exercitare a drepturilor procesuale puse la indemana de Codul de procedura civila in ceea ce priveste dosarul nr. 63293/3/2011 nu pot fi imputate apelantei parate, care la data solutionarii acestuia nu mai detinea calitatea de reprezentant legal al institutiei. Or, atitudinea procesuala a institutiei pe parcursul solutionarii cererii de obligare la plata daunelor morale, retinuta si in cadrul raportului de control constituie un factor determinant in prezenta cauza, de natura a inlatura raspunderea patrimoniala a salariatei DM.
Aceasta in conditiile in care instanta a „apreciat ca luarea masurii suspendarii contractelor individuale de munca ale salariatilor…in care angajatorul nici nu a depus la dosarul cauzei plangerea penala formulata impotriva salariatilor, inregistrata la Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti sub nr. 942/30.08.2011, pentru a se putea observa in ce masura a fost formulata de angajator pentru fapte penale incompatibile cu functia detinuta, constituie imprejurari de fapt si incalcari ale obligatiilor legale si contractuale, de natura sa atraga raspunderea angajatorului in masura in care produce prejudicii morale salariatului…desi nu se poate dovedi o legatura directa de cauzalitate intre masura suspendarii contractelor individuale de munca a salariatilor, lipsa de transparenta a deciziilor angajatorului si agravarea starii de boala in cazul salariatei defuncte MD, declansarea unor afectiuni clinice in cazul salariatului AD sau debutul unor probleme emotionale care au necesitat o terapie de specialitate si consul psihologic, in cazul salariatei SC, este de natura evidentei ca imposibilitatea salariatilor aflati in aceste situatii de a beneficia de calitatea de asigurat si de posibilitatea de a beneficia de toate garantiile protectiei sociale la care ar avea dreptul… conduc la existenta unor consecinte negative pe planul suferintei psihice si fizice”.
Desi instanta de fond a retinut culpa apelantei paratei ceea ce priveste obligatia pastrarii unui exemplar dupa plangerea penala cu viza de la organul de cercetare penala si pastrarea in buna siguranta a acestuia, Curtea urmeaza a le inlatura, in conditiile in care plangerea penala formulata reprezinta un act al institutiei si nu al persoanei fizice, iar obligatia pastrarii acestuia revine, in mod firesc, persoanei juridice. Nu exista nici un temei legal sau conventional care sa vizeze obligatia apelantei parate, persoana fizica, de a pastra acest inscris, aceasta, cu atat mai mult cu cat functia de conducere incetase la momentul demararii actiunii litigioase. Or, responsabilitatea prezentarii unui asemenea inscris revenea intimatei reclamante in calitate de arhivar al actelor emise, si nu persoanei fizice semnatare, in calitate de reprezentant legal al institutiei. Lipsa de diligenta a intimatei reclamante la pronuntarea solutiei a fost concretizata si de imprejurarea ca nu se afla in imposibilitate obiectiva de prezentare a copiei plangerii penale, partea avand posibilitatea de a solicita un exemplar organului de cercetare penala.
In lipsa unei fapte ilicite savarsite de intimata-parata, generatoare a prejudiciului pretins in cauza, nu este realizata ipoteza normei juridice din art.254 din Codul muncii, republicat, actiunea in raspundere patrimoniala formulata de angajator impotriva salariatei fiind eronat admisa de tribunal.
Pentru considerentele aratate, Curtea, in baza art.480 alin.2 Cod procedura civila, va admite apelul; va schimba in tot sentinta atacata in sensul ca va respinge actiunea ca neintemeiata.