Litigiu de munca. Obliga?ia angajatorului, institu?ie publica finan?ata din venituri proprii de a acorda sporurile negociate prin contractul colectiv de munca la nivel de unitate, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 330/2009. Interpretarea valabilita?ii

Litigiu de munca. Obliga?ia angajatorului, institu?ie publica finan?ata din venituri proprii de a acorda sporurile negociate prin contractul colectiv de munca la nivel de unitate, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 330/2009. Interpretarea valabilita?ii actului juridic


Art. 37 din Legea nr. 284/2010, art. 150 din Codul muncii
Vointa partilor semnatare in ceea ce priveste durata pentru care urma sa produca efecte conventia colectiva rezulta cu certitudine din dispozitiile art.5 si 118. Astfel, potrivit art.5 prezentul contract se incheie pe o durata de 4 ani (2007-2010), cu posibilitatea revizuirii anuale, prin acte aditionale la prezentul CCM. In baza art.118, prezentul contract colectiv de munca a fost semnat astazi, 23.07.2007, la O.S.I.M., si produce efecte pentru anii 2007-2010. Din aceste articole este foarte clar ca partile au inteles de comun acord ca efectele conventiei colective sa se aplice doar pentru anii 2007-2010 si nu pana la implinirea exacta a termenului de 4 ani de la data inregistrarii contractului individual de munca (24.07.2007). Niciunde in cuprinsul contractului nu se vorbeste de o aplicabilitate de 4 ani de la data inregistrarii, partile prevazand expres ca acesta „va produce efecte pentru anii 2007-2010” (art.118). Chiar si art.5 care se refera la durata de 4 ani, stabileste expres intervalul 2007-2010.
Anterior expirarii termenului contractual, a fost adoptata Legea nr.284/2010, iar art.37 din aceasta stabileste ca incepand cu 01.01.2011, drepturile salariale sa fie exclusiv cele prevazute de lege, de la care nu s-ar mai putea deroga prin intelegeri consemnate in contractele colective de munca. In acest sens, textul invocat prevede ca prin contractele colective de munca sau acordurile colective de munca si contractele individuale de munca nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi in bani sau in natura care excedeaza prevederilor prezentei legi. Mai mult, alin.2 si 3, recunosc valabilitatea drepturilor salariale instituite prin contractele colective de munca anterioare „pana la expirarea termenului pentru care au fost incheiate”.
Actele normative respective se refera evident la termenul cert, determinat stabilit prin contractul colectiv de munca, iar nu cel care ar rezulta dintr-un acord contrar ori dintr-o prelungire tacita. Tocmai aceasta a fost ratiunea legii, exprimata prin toate actele normative mentionate, de a stabili ca dupa expirarea termenului contractual, salarizarea personalului din institutiile respective sa se faca exclusiv in baza legii, de la care partile contractante nu mai pot deroga. In acest context, apelantii-reclamanti urmau sa fie  salarizati in conformitate cu prevederile contractul colectiv de munca pana cand expira termenul pentru care a fost incheiata conventia colectiva, respectiv 31.12.2010, dar prin legile respective nu s-a prevazut posibilitatea prelungirii termenului. Chiar daca respectiva conventie continea o astfel de clauza, intregul context legislativ a impiedicat realizarea acordului de vointa bilateral in sensul prorogarii termenului contractual, deoarece angajatorul nu mai avea conditiile pentru a prelungii angajamentele asumate pentru inca un an, fiind tinut sa respecte legea care si-a propus instituirea unui sistem de salarizare dupa criterii unitare. In orice caz, vointa partilor nu se poate manifesta si nu poate produce efecte in contra legii.

(Curtea de Apel Bucure?ti, Sectia a VII-a Civila ?i pentru cauze privind conflicte de munca ?i asigurari sociale, decizia Nr.3101 din 08 iunie 2016)

In motivarea apelului, intemeiat in drept pe dispozitiile art.466 si urm. C.pr.civ., apelantii-reclamanti au solicitat admiterea apelului, avand in vedere urmatoarele aspecte:
Cu privire la motivul pentru care apelantii-reclamanti considera ca dupa data de 01.01.2010 au continuat sa produca efecte juridice clauzele din CCM invocate in actiune:
Contractul colectiv de munca la nivelul OSIM a fost incheiat pe o perioada de 4 ani, respectiv 2007 2011, iar in conformitate cu prevederile art. 5 alin 2 din contract, valabilitatea contractului se prelungeste de drept cu inca 12 luni, daca nici una dintre parti nu denunta contractul.
Avand in vedere ca pana in iulie 2011 contractul colectiv de munca la nivel de unitate OSIM nu a fost denuntat de nici una dintre parti, valabilitatea acestuia a fost prelungita cu inca 12 luni, respectiv pana in iulie 2012.
Potrivit art. 37 din Legea-cadru nr. 284/2010 prevede urmatoarele:
„...(2) Salarizarea personalului autoritatilor si institutiilor publice cure si-au schimbul regimul de finantare, in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autoritati .si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International, cu modificarile si completarile ulterioare, din institutii finantate integral (lin venituri proprii in institutii finantate integral sau partial de la bugetul de stat se realizeaza potrivit prevederilor contractelor colective de munca legal incheiate, pana la implinirea termenului pentru care au fost incheiate, in limita cheltuielilor de personal aprobate.
 (3) Dupa expirarea perioadei de valabilitate a contractelor colective de munca legal incheiate, salarizarea personalului prevazut la alin. (2) se realizeaza in functie de modul de organizare si finantare al autoritatilor si institutiilor publice vizate, potrivit prevederilor prezentei legi".
De asemenea, in Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice se prevede la punctul IV. Regimentari specifice personalului din institutiile public finantate integral din venituri respectarea contractelor colective de munca, respectiv ca salarizarea personalului se realizeaza potrivit prevederilor contractelor colective de munca legal incheiate, pana la implinirea termenului pentru care au fost incheiate, in limita cheltuielilor de personal aprobate.
Primul motiv de apel
I. Cu privire la interpretarea data de catre instanta de fond potrivit careia OSIM nu i-ar fi aplicabile dispozitiile art. 37 din Legea-cadru nr. 284/2010, intrucat OSIM nu si-ar fi schimbat regimul de finantare din institutii finantate integral din venituri proprii in institutii finantate integral sau partial de la bugetul de stat, intrucat Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 prevede clar: institutiile publice finantate integral din venituri proprii respectarea contractelor colective de munca, respectiv ca salarizarea personalului sa se realizeaza potrivit prevederilor contractelor colective de munca legal incheiate, pana la implinirea termenului pentru care au fost incheiate, in limita cheltuielilor de personal aprobate.
Si art. 4 alin 3 din Legea 283/2011 contine prevederi in sensul respectarii prevederilor contractelor colective de munca si pe anul 2012, pana la expirarea acestora:
Pentru personalul din autoritatile si institutiile publice finantate integral din venituri proprii, aflate in subordinea, sub autoritatea, in coordonarea Guvernului, ministerelor si celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale si locale, precum si din cele aflate in coordonarea primului-ministru si cele aflate sub controlul Parlamentului, ale caror contracte colective (le munca Ai inceteaza valabilitatea in anul 2012, salariile se stabilesc potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificarile ulterioare, fara a depasi nivelul din luna decembrie 2011.
Avand in vedere aceste dispozitii legale, intrucat CCM-ul mai sus invocat ca temei al drepturilor solicitate, a fost incheiat anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 284/2010, consideram ca prevederile legii salarizarii unice nu se aplica atat timp cat CCM-ul 2007-2011 este aplicabil, angajatorul fiind tinut sa respecte clauzele acestui contract pana la incetarea valabilitatii acestuia.
Prin urmare solicita a se constata ca solicitarea reclamantilor de obligare a paratei la plata sporurilor prevazute in contractele colective de munca este intemeiata.
Mai mult de atat, cu privire la sporul pentru conditii periculoase sau vatamatoare si sporul pentru conditii grele, solicitate de noi, desi parata afirma ca aceste sporuri sunt acordate, incepand cu data de martie 2011, nu face dovada platii efective a acestor drepturi.
Prin urmare, solicita instantei sa puna in vedere intimatei parate sa faca dovada nu doar a acordarii acestor drepturi, in caz contrar sa fie obligata la plata acestor sporuri.
II. Cu privire la capatul de cerere privind calcularea corecta a indemnizatiei pentru perioada concediului de odihna incepand cu anul 2010 si pentru viitor, instanta de fond nu a mai analizat acest capat prin prisma solutiei data pe primul capat al cererii, respectiv prin interpretarea data cu privire la legalitatea sporurilor prevazute in CCM si obligativitatea platii lor, ulterior 01.10.2010.
Asa cum s-a aratat si mai sus, conform dispozitiilor legale mai sus citate, aceste sporuri urmau sa fie pastrate si platite conform CCM pana la expirarea acestuia.
Conform art. 150 din codul muncii:
(1) Pentru perioada concediului de odihna salariatul beneficiaza de o indemnizatie de concediu, care nu poate fi mai mica decat salariul de baza, indemnizatiile si sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectiva, prevazute in contractul individual de munca.
(2) Indemnizatia de concediu de odihna reprezinta media zilnica a drepturilor salariate prevazute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei in care este efectuat concediul, multiplicata cu numarul de zile de concediu.
Intimata OSIM, la calcularea indemnizatiei de concediu nu a respectat acest articol, calculand indemnizatia prin raportare doar la luna in care este efectuat concediul. Prin acest mod de calcul, angajatii OSIM sunt vadit prejudiciati, intrucat in luna avuta in vedere la calculul indemnizatiei acestia sunt lipsiti de sporurile aferente salariului, deoarece se afla in concediu de odihna.
Daca, asa cum s-a aratat si mai sus, din data de 01.03.2011, salariatii OSIM beneficiaza de spor pentru conditii periculoase sau vatamatoare (10%) si spor pentru conditii grele (15%) sporuri pentru care nu s-a facut dovada ca au fi efectiv platite, acestea urmau sa fie avute in vedere la calcularea indemnizatiei de concediu.
III. Cu privire la capatul de cerere privind plata sporurilor prevazute de art. 123 alin. 1 din CCM pe anii 2012-2014 in cuantum de 5% de la data intrari in vigoare a CCM (octombrie 2012) si pana la expirarea lui octombrie 2014, sume actualizate cu indicele de inflatie pana la data platii efective, instanta a apreciat in mod nelegal ca parata nu este obligata sa acorde sa plateasca aceste sporuri, de 5%, intrucat obligativitatea nu deriva din lege sa se dea maximul de 30%.
Insa, aceasta obligativitate a platii sporurilor rezulta din CCM, care este legea partilor, iar legislatia in vigoare la acea data doar restrictiona cuantumul acelor sporuri - de pana la 30%.
Astfel, in octombrie 2012 a fost incheiat CCM inregistrat sub nr. 365 cu o valabilitate de 12 luni. Prin actul aditional incheiat la data de 19.10.2013 a fost prelungita durata de valabilitate a contractului cu inca 12 luni. astfel ca acesta este valabil pana ir" octombrie 2014.
In acest contract, la articolul 123 alin. 1 se prevede: Salariatii OSIM beneficiaza in conditiile legii si avandu-se in vedere specificitatea atributiilor de serviciu, cat si pregatirea profesionala, de sporuri legal aplicabile cum ar fi: sporuri specifice pentru conditii grele si periculoase sau vatamatoare de munca, spor de confidentialitate, spor de fidelitate, spor de specificitate, spor de antenna, spor de conditii stresante, spor de mobilitate, spor pentru titlul stiintific de doctor, spor pentru gestionarea informatiilor clasificate si alte sporuri.
Prin raportare la art. 22 alin 2 din Legea nr. 284/2010, totalitatea sporurilor individuale ale angajatilor OSIM nu poate depasi 30% din salariul de baza.
In acest moment, personalul OSIM beneficiaza de un spor de 25% din salariul de baza spor format din 10% pentru conditii periculoase sau vatamatoare (art. 10 lit. a din Anexa VIII a Legii nr. 284/2010) si de sporul de 15% pentru conditii grele de munca (art. 10 lit. b din Anexa VIII a Legii nr. 284/2010), pentru care nu s-a facut dovada ca ar fi efectiv platit.
Avand in vedere dispozitiile legale mai sus citate, cuantumul sporurilor prevazute de art. 123 alin 1 din CCM 2012-2014 trebuie interpretat ca fiind de 5%, in acest mod fiind respecta; dispozitiile legale privind pragul maxim al sporurilor.
Cu privire la acest punct, instanta apreciaza ca enumerarea sporurilor mentionate in articolul de art. 123 din CCM 2012-2014 nu sunt obligatorii pentru institutie intrucat nu exista obligatia legala de a se acorda maximul de 30% din sporuri.
Aceasta interpretare a instantei de fond este nelegala, intrucat solicitarea reclamantilor privea obligarea paratului la plata sporurilor prevazute in CCM pe anii 2012-2014, sporuri care depaseau aceasta cota maxima de 30%, astfel ca solicitarea acestora era de obligare la plata sporurilor - pana la cota maxima prevazuta de 30%.
Obligatia de a se plati pana la maximul de 30% deriva din Contractul colectiv de munca pe anii 2012-2014, prin urmare exista o obligatie legala a intimatei-parate de a plati cei 5%. Intr-adevar nu se pot plati toate sporurile prevazute in acest contract, limitarea fiind data de art. 22 alin 2 din Legea nr. 284/2010, dar aceste sporuri se pot plati pana la limita de 30%.
Intimata nu isi poate invoca propria culpa (negocierea acestor clauze contractuale care ar contraveni legii) in sustinerea intereselor sale pentru a nu plati niste sporuri prevazute in clauze contractuale negociate de catre parata.  
Pe de alta parte, aceste clauze nu contravin Legii intrucat legea prevede un procent maxim in care se pot negocia aceste sporuri - 30%, iar reclamantii nu solicita un procent mai mare din aceste sporuri decat cel prevazut de lege, respectiv 5% care sa se adauge la cei 25% pe care OSIM il acorda.
Analizand actele si lucrarile dosarului, Curtea retine urmatoarele:
Reclamantii au sesizat Tribunalul cu pretentii avand ca obiect acordarea sporurilor prevazute de CCM incheiat la nivel de unitate, respectiv  sporul de specificitate de 15% din salariul de baza,pentru perioada 2011 – prezent,  sporul pentru conditii nocive de munca - 15%, pentru perioada 2011 - 24.07.2012;  sporul pentru conditii deosebite de munca - 15%,pentru perioada 2011 - 24.07.2012;  sporul pentru conditii penibile de munca - 10%,pentru perioada 2011-24.07.2012; sporul de fidelitate de 5% pana la 15% din salariul de baza, pentru perioada 2011 - 24.07.2012;  sporul de confidentialitate de 15% pentru perioada 2011 - 24.07.2012; acordarea sumelor reprezentand indemnizatie cu caracter permanent pe timpul Concediului de Odihna, potrivit dispozitiilor art.150 Codul Muncii, aferente perioadei 2010 - prezent si obligarea paratului la calcularea corecta a acestora pentru viitor; plata sporurilor prevazute de art.123 al.1 CCM 2012 – 2014 in cuantum d e5%, de la data intrarii in vigoare a CCM si pana la expirarea lui octombrie 2014, sume actualizate cu indicele de inflatie a data platii efective; acordarea alimentatiei de protectie si a materialelor igienico sanitare prevazute de Anexele 10 si 11 la CCM 2012 - 2014; plata cheltuielilor de judecata.
Avand in vedere admiterea exceptiei prescriptiei extinctive a dreptului la actiune pentru pretentiile reclamantilor avand ca obiect acordarea sporurilor solicitate pentru perioada 01.01.2011 – 21.08.2011 si respingerea in consecinta a acestora, aspect ce nu face obiectul apelului, Curtea retine ca hotararea a ramas definitiva in aceasta privinta, astfel ca va analiza pretentiile aferente perioadei ulterioare datei de 01.11.2010.
Sub un prim aspect, Curtea constata ca reclamantii isi intemeiaza pretentiile ce fac obiectul cauzei pe clauzele Contractului colectiv de munca la nivel de unitate pentru anii 2007-2010, inregistrat sub nr. 3613/24.07.2007. Astfel, se sustine ca acesta a fost incheiat pentru o perioada de 4 ani (2007 – 2011), iar, potrivit art. 5 alin 2 din contract, valabilitatea sa se prelungeste de drept cu inca 12 luni, daca niciuna dintre parti nu denunta contractul, motiv pentru care reclamantii pretind ca valabilitatea CCM a fost prelungita cu inca 12 luni, respectiv pana in iulie 2012.
In concluzie, un prim aspect ce trebuie analizat in speta este cel al momentului pana la care poate produce efecte contractul colectiv de munca ce reprezinta cauza pretentiilor ce fac obiectul litigiului.
Din analiza clauzelor acestei conventii, dar si a dispozitiilor legale aplicabile in speta, Curtea constata ca in mod gresit se sustine de catre apelanti prelungirea efectelor contractului colectiv de munca la nivel de unitate.
Vointa partilor semnatare in ceea ce priveste durata pentru care urma sa produca efecte conventia colectiva rezulta cu certitudine din dispozitiile art.5 si 118. Astfel, potrivit art.5 prezentul contract se incheie pe o durata de 4 ani (2007-2010), cu posibilitatea revizuirii anuale, prin acte aditionale la prezentul CCM. In baza art.118, prezentul contract colectiv de munca a fost semnat astazi, 23.07.2007, la O.S.I.M., si produce efecte pentru anii 2007-2010. Din aceste articole este foarte clar ca partile au inteles de comun acord ca efectele conventiei colective sa se aplice doar pentru anii 2007-2010 si nu pana la implinirea exacta a termenului de 4 ani de la data inregistrarii contractului individual de munca (24.07.2007). Niciunde in cuprinsul contractului nu se vorbeste de o aplicabilitate de 4 ani de la data inregistrarii, partile prevazand expres ca acesta „va produce efecte pentru anii 2007-2010” (art.118). Chiar si art.5 care se refera la durata de 4 ani, stabileste expres intervalul 2007-2010.
In consecinta, nu exista niciun temei in baza caruia sa se sustina  ca prevederile contractului colectiv de munca au fost prelungite pana in iulie 2012. Chiar daca ar fi fost posibila o prelungire cu 12 luni a conventiei colective dupa expirarea termenului pentru care a fost incheiat, in baza art.5 alin.2, aceasta nu ar fi operat pana in iulie 2012, ci eventual pana in decembrie 2011, termenul initial expirand la data de 31.12.2010, deoarece vointa partilor a fost ca respectivul contract sa produca efecte pentru anii 2007-2010.
Nu este aplicabil nici principiul interpretarii clauzelor indoielnice in favoarea salariatilor, potrivit art.10 din conventia colectiva. Aceasta interpretare, dupa cum arata expres articolul invocat, era posibila doar daca exista indoiala si nu se realizeaza consensul, dar in ceea ce priveste durata de aplicabilitate a contractului nu exista nicio indoiala, vointa certa a partilor, fara echivoc, fiind aceea in sensul producerii efectelor pentru anii 2007-2010. In conditiile in care s-a prevazut expres ca efectele contractului sa se produca pentru anii 2007-2010, nu exista niciun temei pentru a calcula termenul de 4 ani potrivit dreptului comun, respectiv patru ani impliniti, incepand cu data inregistrarii contractului, deoarece nu exista vreo norma imperativa a legii, iar vointa partilor a fost in sensul aratat. O atare modalitate de calcul, prin filtrul legii referitoare la calculul termenelor stabilite pe ani, ar fi fost aplicabila doar in absenta oricaror precizari din partea semnatarilor, respectiv in caz de indoiala legitima, ceea ce nu este cazul in speta, deoarece in mod repetat, fara echivoc, partile contractante au convenit in sensul aplicabilitatii conventiei pentru anii 2007-2010.
Odata lamurit acest aspect, Curtea va analiza daca in contextul actelor normative succesive intervenite dupa 2010 putea opera prorogarea tacita a contractului in baza art.5 alin.2. Este evident ca partile nu au inteles sa denunte contractul cu cel putin 30 de zile inainte de expirare, dar el nu poate produce efectul prelungirii in contra dispozitiilor imperative ale legii. In concret, anterior expirarii termenului contractual, a fost adoptata Legea nr.284/2010, iar art.37 din aceasta stabileste ca incepand cu 01.01.2011, drepturile salariale sa fie exclusiv cele prevazute de lege, de la care nu s-ar mai putea deroga prin intelegeri consemnate in contractele colective de munca. In acest sens, textul invocat prevede ca prin contractele colective de munca sau acordurile colective de munca si contractele individuale de munca nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi in bani sau in natura care excedeaza prevederilor prezentei legi. Mai mult, alin.2 si 3, recunosc valabilitatea drepturilor salariale instituite prin contractele colective de munca anterioare „pana la expirarea termenului pentru care au fost incheiate”.
Dispozitii asemanatoare se regasesc si in art. 1 din OUG nr.1/2010, aplicabil in speta prin prisma art.11 din acest act normativ. Mai mult, potrivit prevederilor art. II  din Legea nr.40/2011 pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, contractele colective de munca in aplicare la data intrarii in vigoare a prezentei legi isi produc efectele pana la data expirarii termenului pentru care au fost incheiate.
Actele normative respective se refera evident la termenul cert, determinat stabilit prin contractul colectiv de munca, iar nu cel care ar rezulta dintr-un acord contrar ori dintr-o prelungire tacita. Tocmai aceasta a fost ratiunea legii, exprimata prin toate actele normative mentionate, de a stabili ca dupa expirarea termenului contractual, salarizarea personalului din institutiile respective sa se faca exclusiv in baza legii, de la care partile contractante nu mai pot deroga. In acest context, apelantii-reclamanti urmau sa fie  salarizati in conformitate cu prevederile contractul colectiv de munca pana cand expira termenul pentru care a fost incheiata conventia colectiva, respectiv 31.12.2010, dar prin legile respective nu s-a prevazut posibilitatea prelungirii termenului. Chiar daca respectiva conventie continea o astfel de clauza, intregul context legislativ a impiedicat realizarea acordului de vointa bilateral in sensul prorogarii termenului contractual, deoarece angajatorul nu mai avea conditiile pentru a prelungii angajamentele asumate pentru inca un an, fiind tinut sa respecte legea care si-a propus instituirea unui sistem de salarizare dupa criterii unitare. In orice caz, vointa partilor nu se poate manifesta si nu poate produce efecte in contra legii.
In speta nu se poate vorbi de aplicarea retroactiva a legii, deoarece efectele acesteia se manifesta doar dupa data intrarii ei in vigoare, recunoscand valabilitatea conventiilor colective anterior incheiate pana la expirarea termenului stabilit de parti, dar impiedicand prelungirea tacita a acestor contracte, prin modificarea efectelor raporturilor juridice pe care le antameaza, care se vor produce dupa data intrarii sale in vigoare, chiar daca respectivele relatii de drept au luat nastere anterior.
Dispozitiile imperative ale legii erau deopotriva obligatorii si pentru angajator, fiind irelevant ca pentru anumite perioade el a acordat parte din drepturile ce fac obiectul prezentei actiuni, acest aspect neputand fi temei pentru plata diferentelor solicitate, in lipsa unei prevederi legale si contrar dispozitiilor care stabileau ca respectivele conventii colective produc efecte doar pana la data incheierii lor.
In consecinta, criticile reclamantilor apelanti, anterior analizate, sunt nefondate.
Curtea constata nefondate si criticile referitoare la sporurile prevazute de art.123 alin.1 din Contractul colectiv de munca la nivel de unitate pe anii 2012-2014 in cuantum de 5% de la data intrarii in vigoare a CCM (octombrie 2012) si pana la expirarea lui (octombrie 2014). Astfel, se retine ca in mod corect prima instanta a respins si acest capat de cerere, ca neintemeiat, avandu-se in vedere ca prevederile art.123 alin.1 din CCM 2012-2014 nu cuprind in mod specific vreun spor in cuantum de 5%, asa cum pretind apelantii reclamanti.
Din interpretarea prevederilor art.22 din Legea nr.284/2010 rezulta ca suma sporurilor acordate de angajator nu poate depasi 30%, legiuitorul nereglementand deci vreo obligativitate in sensul atingerii acestui prag maxi, astfel ca sustinerea apelantilor, potrivit careia avand in vedere ca salariatii OSIM beneficiaza in prezent de sporuri in suma totala de 25% sunt indreptatiti la acordarea diferentei de 5% in baza art.123 din CCM 2012-2014 nu poate fi primita.
Curtea constata insa fondat apelul cu privire la solutia data capatului de cerere privind calcularea corecta a indemnizatiei pentru perioada concediului de odihna, incepand cu data de 21.08.2011.
Sub acest aspect, se retine ca potrivit art. 150 Codul muncii, pentru perioada concediului de odihna salariatul beneficiaza de o indemnizatie de concediu, care nu poate fi mai mica decat salariul de baza, indemnizatiile si sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectiva, prevazute in contractul individual de munca. Indemnizatia de concediu de odihna reprezinta media zilnica a drepturilor salariale prevazute la alin.(1) din ultimele 3 luni anterioare celei in care este efectuat concediul, multiplicata cu numarul de zile de concediu.
Intimatul OSIM a aratat ca a nu a luat in considerare la calcularea indemnizatiei de concediu de odihna si sporul pentru conditii periculoase sau vatamatoare in cuantum de 10% si sporul pentru conditii grele de munca in cuantum de 15%, apreciind ca aceste sporuri nu au caracter permanent, deoarece se acorda doar corespunzator timpului lucrat.
Aceasta interpretare este apreciaza de Curte ca fiind nelegala, neincluderea acestor doua sporuri fiind de natura a incalca dispozitiile art.150 Codul muncii.
Caracterul permanent al unui spor se analizeaza si se stabileste in raport de perioada de timp in care salariatul presteaza munca in conditiile pentru care se acorda sporul. Daca salariatul presteaza regulat munca in conditiile pentru care se acorda un spor, sporul respectiv va fi considerat ca avand caracter permanent, ceea ce este cazul si in speta, aspectul contrar nefiind probat de intimat.
Prin urmare, intereseaza conditiile actuale care au determinat acordarea celor doua sporuri, fiind lipsite de relevanta juridica demersurile pe care intimatul trebuie sa le faca in viitor, respectiv sa intocmeasca un plan de prevenire si protectie pentru normalizarea conditiilor de munca.
Rezulta ca, in aplicarea dispozitiilor art.150 din Codul muncii, intimatul are obligatia sa plateasca reclamantilor diferentele salariale rezultate din calcularea indemnizatiei de concediu de odihna prin raportare la media zilnica a drepturilor salariale reprezentate de salariul de baza, indemnizatii si sporuri ca caracter permanent, inclusiv sporul pentru conditii periculoase sau vatamatoare si sporul pentru conditii grele, din ultimele trei luni celei in care este efectuat concediul, actualizate cu rata inflatiei la data platii efective, incepand cu data de 21.08.2011 si pana la data prezentei.
Fata de toate aceste considerente de fapt si de drept, in temeiul art.480 alin. (2) din Noul Cod de procedura civila, Curtea va admite apelul si va schimba in parte sentinta atacata in sensul ca va admite in parte cererea si va obliga paratul sa plateasca reclamantilor diferentele salariale rezultate din calcularea indemnizatiei de concediu de odihna prin raportare la media zilnica a drepturilor salariale, reprezentate de salariul de baza, indemnizatii si sporuri cu caracter permanent, inclusiv sporul pentru conditii periculoase sau vatamatoare si sporul pentru conditii grele din ultimele 3 luni celei in care este efectuat concediul, actualizate cu rata inflatiei la data platii efective, incepand cu data de 21.08.2011 si pana la data prezentei, precum si la plata catre fiecare reclamant a sumei de 80 de lei cu titlu de cheltuieli de judecata avansate in prima instanta.