Apel. Cerere de atragere a raspunderii intemeiata pe art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006.

Domeniu: Insolventa.

   Apel. Cerere de atragere a raspunderii intemeiata pe art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006. 

Pentru angajarea raspunderii speciale, faptele ilicite prevazute de lege trebuie sa fi cauzat aparitia starii de insolventa a debitorului, iar in cauza, apelanta careia ii revenea sarcina probei nu a facut dovada ca neindeplinirea de catre intimat a obligatiilor prevazute de Legea contabilitatii a contribuit la starea  de insolventa.


Art. 138 alin.1 lit c Legea nr. 85/2006.
 


(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A V-A CIVILA,
DECIZIA  CIVILA NR. 268 din 10.02.2016)



  Prin cererea inregistrata la data de 26.08.2014 pe rolul Tribunalului Bucuresti sub nr., creditorul D.G.R.F.P. in reprezentarea A.F.P.S. 4 B.  a chemat in judecata paratul T. V., solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa il oblige la suportarea pasivului debitorului SC L.F.P. SRL prin lichidator A.R.J. IPURL.
Prin sentinta civila nr.7474/30.09.2015, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Civila, in dosarul nr. a fost respinsa ca neintemeiata cererea creditorului D.G.R.F.P.B., in contradictoriu cu paratul T.V. in calitate de administrator al SC L.F.P. SRL, de atragere a raspunderii patrimoniale intemeiata pe art. 138 alin. 1 lit. c si d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Pentru angajarea raspunderii potrivit prevederilor art.138 alin.1 din lege in sarcina membrilor organelor de conducere trebuie indeplinite cumulativ conditiile generale (existenta unui prejudiciu; o fapta ilicita a unei persoane; existenta raportului de cauzalitate intre fapta ilicita a persoanei si prejudiciu; fapta ilicita sa fi fost comisa cu una din formele de vinovatie.
Pe langa conditiile generale, art. 138 prevede si conditii speciale pentru angajarea acestei forme de raspundere: persoanele care au savarsit faptele ilicite trebuie sa fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere.
Din informatiile furnizate de ORC Bucuresti si din inscrisurile de la dosar rezulta ca paratul a fost administratorul debitorului.
In ceea ce priveste societatea debitoare, fata de aceasta, prejudiciul consta in ajungerea sa in stare de insolventa si declansarea procedurii prevazuta de lege. In cazul creditorilor, prejudiciul consta in diminuarea valorii reale a creantelor pe care acestia le au fata de debitoare.
Debitorii care sunt supusi procedurii insolventei, se afla, in urma activitatii desfasurate, in incetarea de plati, dar angajarea raspunderii nu opereaza automat, ci numai in situatia in care prelungirea acestei stari era in mod evident lipsita de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusa in interesul personal al organelor de conducere.
Or, in speta, creditorul a facut doar afirmatii generice referitoare la nerespectarea dispozitiilor referitoare la obligatia tinerii contabilitatii fara a indica, in concret, elemente care sa duca la concluzia indeplinirii conditiei prevazute la art. 138 lit. d) din lege. Calitatea paratului de administrator al debitorului nu poate duce la concluzia ca acesta a savarsit fapte care sa poata fi incadrate in dispozitiile art. 138 lit. d) din lege, pentru a se putea atrage raspunderea lor, in lipsa unor probe certe.
Fapta prevazuta la art.138 lit. d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele doua ipoteze se refera la faptul ca paratul a  tinut o contabilitate fictiva si au facut sa dispara unele documente contabile, insa creditorul nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteza prevazuta de lit. d) a art. 138 din lege se refera la faptul ca paratul nu a tinut o contabilitate in conformitate cu legea. Imprejurarea ca debitorul nu a depus la dosar  actele prevazute de art.28 din Legea 85/2006 in termenul prevazut de art.35 din lege, ori ca nu a depus raportarile contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilata cu neindeplinirea obligatiei de a tine contabilitatea in conformitate cu legea, in lipsa unor probe certe.
Oricum, in ceea ce priveste obligatia paratului  de a tine registrele cerute de lege, conditia impusa de legiuitor este ca neindeplinirea acesteia, adica netinerea unei contabilitati in conformitate cu legea, sa fi contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa. Asadar, simplul fapt ca paratul nu ar fi tinut contabilitatea potrivit legii romane nu este de natura sa duca la angajarea raspunderii lor, in lipsa dovedirii raportului de cauzalitate intre aceasta fapta si ajungerea societatii in stare de insolventa. Or, in speta,  creditorul nu a facut dovada acestui raport de cauzalitate.
In concluzie, in speta nu ne aflam in nici una din ipotezele prevazute de lit. d) a art. 138 din lege.
Pentru aplicarea art. 138 lit. c, creditorul trebuie sa explice in ce au constat faptele, activitatile desfasurate de administrator in interes personal si care ar fi dus in mod inevitabil debitorul la incetarea de plati, nefiind relevante argumentele potrivit carora simplul fapt ca nu s-a solicitat aplicarea dispozitiilor legii 85/2006 si s-a continuat desfasurarea activitatii ar fi suficient pentru atragerea raspunderii in temeiul acestui text de lege.
Dezinteresul si managementul defectuos invocate de reclamant la modul foarte general, chiar daca ar fi cauzat pierderi in patrimoniul debitorului, nu constituie o cauza de atragere a raspunderii, neregasindu-se printre cele prevazute de art. 138 din lege.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel apelanta reclamanta . G. R.F.P.B. in reprezentarea A.F.P.S. 4 B., solicitand modificarea sentintei civile in sensul admiterii cererii de atragere a raspunderii patrimoniale intemeiata pe art. 138 alin. 1 lit. c   si d din Legea nr. 85/2006..
 In motivarea apelului s-a aratat ca prin continuarea unei activitati ineficiente, reprezentantii debitoarei au incalcat dispozitiile art. 27 din acelasi act normativ, care instituie obligativitatea acestora de a se adresa tribunalului cu cerere pentru a fi supusa dispozitiilor acestei legi, in termen de 30 de zile de la aparitia starii de insolventa.
Formularea cererii prevazute de ari. 27 din acelasi act normativ, nu este o optiune a debitorului, ci o obligatie pe care administratorul nu o poate incalca.
In acest context, dispozitiile art. 138 lit. c reprezinta o sanctiune care trebuie aplicata administratorului care a incalcat dispozitii imperative ale legii care impun obligatia de a solicita stabilirea starii de insolventa, cu mentiunea ca interesul acestora este prezumat, datorita faptului ca mandatul in baza caruia a condus societatea comerciala este unul comercial, prezumat a fi oneros (art. 72 din Legea 31/1990 rep.).
Raspunderea membrilor organelor de conducere ale societatilor ajunse in incetare de plati, asa cum este reglementata de prevederile art. 138 din Legea 85/2006, este o raspundere speciala care pune la indemana creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunurile necesare acoperirii pasivului debitorului.
Raspunderea pe care o reglementeaza dispozitiile art. 138 din legea insolventei, este o raspundere contractuala. in acest caz, administratorul este considerat culpabil, fara a mai produce alte dovezi impotriva acestuia, cu exceptia aceleia de a se face constatarea, de catre judecatorul sindic, a ajungerii societatii la stadiul de incetare de plati.
Neindeplinirea obligatiilor legale mentionate mai sus, creeaza o prezumtie in legatura cu folosirea bunurilor si creditelor societatii debitoare de catre parati in alte scopuri, dovedeste culpa acestora in ajungerea societatii debitoare in incapacitate de plata.
De asemenea din actele depuse la dosarul cauzei rezulta ca mai multe categorii de obligatii la bugetul de stat nu au fost varsate la termenele prevazute de lege, acumularea acestora precum si a dobanzilor si penalizarilor de intarziere aferente, constituind cu siguranta unul din motive pentru care debitoarea a ajuns in incetare de plati."
Astfel "responsabilitatea pentru manifestarea acestor incalcari ale dispozitiilor legale revine cu certitudine administratorului debitoarei, fata de prevederile art. 138 alin 1 lit, d) din legea 85/2006 privind procedura insolventei."
  Au fost intrunite toate cerintele legale pentru atragerea raspunderii patrimoniale, respectiv a aratat ca exista un prejudiciu, exista o fapta ilicita, o legatura de cauzalitate intre cele doua si exista de asemenea si prezumtia de culpa a administratorilor si asociatilor.
In primul rand, asa cum a aratat si in cuprinsul cererii sale, in conformitate cu prevederile Legii 82/1991, art. 1 al. 1 « societatile comerciale ... au obligatia sa organizeze si sa conduca contabilitatea proprie ... potrivit prezentei legi » si art. 5 « persoanele prevazute la art. 1 au obligatia sa conduca contabilitatea in partida dubla si sa intocmeasca situatii financiare anuale ». Coroborand aceste prevederi legale cu textele art. 73 alin 1 lit. c si art. 73 alin. 2 « administratorii sunt solidar raspunzatori fata de societate pentru existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere. Actiunea in raspundere impotriva administratorilor apartine si creditorilor societatii, insa acestia o pot exercita numai in caz de faliment al societatii », rezulta fara echivoc ca in cazul nedepunerii documentelor contabile prevazute de lege nu s-a tinut o contabilitate in conformitate cu legea.
Din cele expuse mai sus considera ca rezulta in mod clar ca societatea debitoare, prin administratorii acesteia, nu a tinut contabilitatea in conformitate cu prevederile legale, fiind asfel indeplinita conditia esentiala prevazuta expres de litera d) art. 138 din Legea 85/2006, privind procedura insolventei.
Existenta unui prejudiciu cert cauzat recurentei de catre parat prin conducerea defectuoasa a societatii, s-a stabilit cu prisosinta in cursul desfasurarii procedurii de lichidare judiciara, prin intocmirea de catre lichidatorul judiciar a tabelului final consolidat al obligatiilor debitoarei, tabel necontestat.
In privinta izvorului raspunderii civile, subliniaza apelanta ca aceasta are atat sorginte delictuala (izvorand din nerespectarea obligatiilor legale) cat si contractuala (izvorata din contractul de mandat pe care reprezentantii societatii il incheie cu societatea). Primeaza in acest caz calitatea de mandatar a reprezentantilor societatii.
Administratorul avand de indeplinit un contract tacit de mandat in temeiul art. 72 din Legea 31/1990 republicata si are raspundere contractuala fata de tertii pagubiti de societatea ce o reprezinta.
Se poate astfel lesne observa ca obligatia tinerii contabilitatii in conformitate cu prevederile legale incumba administratorului societatii in baza legii, fiind una dintre obligatiile cuprinse in contractul de mandat tacit sau expres care se incheie intre o societate si administratorul ei.
 In ceea ce priveste legatura de cauzalitate, arata apelanta ca o societate comerciala nu poate functiona viabil in conditiile in care administratorii sau asociatii sai manifesta un dezinteres total in ceea ce priveste indeplinirea conditiilor minime pentru functionarea societatii, respectiv nu tin o contabilitate in conformitate cu prevederile legale, nu varsa la buget sumele constituite ca taxe si impozite, nu depun documentele contabile prevazute de lege. Singurul rezultat, previzibil de altfel, al acestei atitudini de dezinteres fata de prevederile legale ce guverneaza si reglementeaza desfasurarea activitatii unei societati comerciale este falimentul acelei societati comerciale.
 Acesta este raportul de cauzalitate intre faptele culpabile ale administratorului ce constau in neindeplinirea obligatiilor legale (nerespectarea si neaplicarea legii) si prejudiciul creat creditorilor prin intrarea societatii in faliment.
 Mai mult, nu se poate vorbi de neimplicare a administratorului in ajungerea in stare de faliment a societatii atata vreme cat a constituit, dar nu a virat la bugetul de stat, sume de natura impozit microintreprinderi si venituri din amenzi. Deci societatea, si implicit administratorul acesteia au obtinut profit din activitatile comerciale desfasurate, fara sa plateasca impozitele aferente.
In temeiul art. 138 din lege sunt raspunzatori pecuniar, membrii organelor de conducere "care au cauzat" ajungerea persoanei juridice la incetarea de plati prin una dintre faptele enumerate in text. Aceasta expresie "au cauzat" sugereaza existenta raportului de cauzalitate intre fapta personala si prejudiciul suferit de averea debitorului si consecutiv de creditori, dar aplicarea textului are loc si in situatia in care fapta a constituit conditii favorabile pentru ajungerea in insolventa. Starea de insolventa le este imputabila si solicitam sa suporte plata pasivului debitoarei.
In drept:  Legea  85/2006.
In apel nu au fost administrate probe .
Analizand sentinta apelata in raport de criticile invocate, conform art. 476 alin.1 Cod de procedura civila, Curtea constata ca instanta de fond a analizat corect materialul probator administrat in cauza si a aplicat judicios prevederile art.138 din Legea nr.85/2006, apelul fiind nefondat.
Curtea retine ca pentru angajarea raspunderii prevazute de art. 138 din legea nr.85/2006 trebuie indeplinite  conditiile generale ale raspunderii civile delictuale, care reies din art. 1357 Cod civil (fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate si vinovatia). Caracterul special al raspunderii reglementate de legea privind procedura insolventei decurge din aceea ca faptele considerate nelegitime si prevazute in mod expres de lege au fost savarsite de persoane care au exercitat atributii de administrare sau conducere a societatii, precum si de orice alte persoane si au constituit un element cauzator sau contributiv al starii de insolventa.
Fapta prevazuta de art. 138 alin.1 lit. c) presupune continuarea in mod constient, deci cu intentie, a unor  activitati comerciale prejudiciabile pentru societate, in vederea obtinerii unor beneficii personale. In cauza, apelanta nu a facut dovada savarsirii acestei fapte de catre intimatul parat, ceea ce face inutila analiza celorlalte elemente ale raspunderii civile.
Curtea constata nefondata critica invocata de apelanta in sensul ca prima instanta nu a avut in vedere ca intimatul parat nu a solicitat deschiderea procedurii in termen de 30 de zile de la aparitia starii de insolventa, retinand ca omisiunea indeplinirii cerintei prevazute de art. 27 din legea nr. 85/2006 nu se incadreaza in ipoteza reglementata de art. 138 alin.1 lit. c).
In ceea ce priveste fapta prevazuta de art. 138 alin.1 lit. d), aceasta presupune tinerea unei contabilitate fictive, inlesnirea disparitiei unor documente contabile sau netinerea contabilitatii in conformitate cu legea.
Curtea constata ca intimatul parat nu si-au indeplinit obligatia prevazuta de art. 28 si 25 din Legea privind procedura insolventei de a  preda lichidatorului judiciar registrele contabile, situatiile financiare anual si nu a depus declaratiile privind obligatiile de plata la bugetul de stat la organele fiscale, ceea ce conduce la prezumtia  ca acesta nu a  tinut contabilitatea in conformitate cu legea nr. 82/1991.
Pentru angajarea raspunderii speciale, faptele ilicite prevazute de lege trebuie sa fi cauzat aparitia starii de insolventa a debitorului, iar in pricina, apelanta, careia ii revenea sarcina probei nu a facut dovada ca neindeplinirea de catre intimat a obligatiilor prevazute de Legea contabilitatii a contribuit la starea de insolventa.
Insolventa este acea stare a patrimoniului caracterizata prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile. Or, in cauza nu s-a probat ca intre inactiunea ilicita a administratorului statutar al debitorului, care nu au intocmit documentelor financiar contabile si situatia economica a debitorului, care s-a aflat in imposibilitatea de a plati obligatiilor exigibile si scadente cu  fondurile banesti disponibile, exista un raport cauzal.
    Pentru considerentele expuse, Curtea, conform articolului 480 alineat 1 Cod Procedura Civila a respins ca nefondat apelul declarat de D.G.R.F.P B. in reprezentarea A.F.P.S. 4 B.