Termenul de 48 de ore prev. de art. 206 alin. 1 C.p.p. Termen de motivare a contestatiei

Arest preventiv (Termenul de 48 de ore prev. de art. 206 alin. 1 C.p.p. Termen de motivare a contestatiei).

Dispozitiile art. 206 alin. 1 C.p.p. prevad ca, impotriva incheierilor prin care prima instanta dispune asupra masurilor preventive, inculpatul si procurorul pot formula contestatie, in termen de 48 de ore de la pronuntare, sau dupa caz, de la comunicare. Contestatia se depune la instanta care a pronuntat incheierea atacata si se inainteaza impreuna cu dosarul cauzei, instantei ierarhic superioare, in termen de 48 de ore de la inregistrare.
Din textul de lege mai sus mentionat rezulta ca in  termenul de 48 de ore, in care trebuie depusa contestatia este un termen peremptoriu, textul neprevazand ca in interiorul acestui termen trebuie depuse si motivele pentru contestatie.
Prin stabilirea unor termene scurte si a caracterului  urgent al procedurilor in cazul masurilor preventive, intentia legiuitorului nu a fost in sensul de a temporiza aceste proceduri ci de a le fluidiza, or, daca s-ar accepta ideea ca motivele de contestatie nu pot fi prezentate decat in scris, pana la termen, ar insemna ingreunarea acestor proceduri .

(CURTEA DE APEL BUCURESTI, SECTIA A II-A PENALA, DECIZIA Nr. 283/CO din 22.05.2015, Dosar nr. 2283/3/2015/a8 )   

Prin incheierea pronun?ata la data de 15 mai 2015 de Tribunalul Bucure?ti-sec?ia I penala, a fost respinsa cererea de revocare  a masurii arestarii preventive formulata de inculpatul D.D. ?i in temeiul art. 362 C.p.p. rap. la art. 208 alin . 2 C.p.p. coroborat cu art. 242 alin. 2 C.p.p. rap. la art. 218 C.p.p. a fost admisa cererea inculpatului ?i a fost inlocuita masura arestarii preventive  cu masura arestului la domiciliu pe o perioada de 60 de zile de la data punerii in libertate a inculpatului.
In baza art. 221 alin.1 C.p.p., s-a impus inculpatului obliga?ia de a nu parasi imobilul din localitatea P., strada A., nr. 73, fara permisiunea organului judiciar care a dispus masura sau in fa?a caruia se afla cauza.
In temeiul art. 221 alin. 2 C.p.p., pe durata arestului la domiciliu, s-a stabilit ca inculpatul:
- sa se prezinte la judecatorul de camera preliminara sau la instan?a de judecata ori de cate ori este chemat
- sa nu comunice cu suspectul K.R’E. ?i cu martorii G.R., N.E., M.A.I., P.A.M., M.M., S.A., B.M., F.F.E., C.M. ?i A.M.E..
Pentru a dispune astfel, judecatorul  fondului a re?inut ca, inculpatul a fost trimis in judecata prin rechizitoriul 37/P/2014 al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie-Direc?ia Na?ionala Anticorup?ie, pentru savar?irea infrac?iunilor de trafic de influen?a, prevazuta de art. 291 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 din Legea 78/2000, spalare a banilor prevazuta de art. 29 alin. 1 litera a teza I din Legea 656/2002 , folosirea in orice mod, direct sau indirect, de informa?ii ce nu sunt destinate publicita?ii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informa?ii, cu scopul de a ob?ine pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite , fapta prevazuta de art. 12 litera b din Legea 78/2000, fals in inscrisuri sub semnatura privata, in forma participa?iei improprii, prevazuta de art. 31 alin.2 rap. la art. 290 alin. 1 Cod penal anterior cu aplicarea art. 5 Cod penal, uz de fals, fapta prevazuta de art. 323 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 Cod penal.
S-a re?inut in sarcina inculpatului, faptul ca, in perioada octombrie 2012-ianuarie 2013, indeplinind func?ia de ?ef grupare sectoare informativ operative in Direc?ia Generala de Prevenire ?i Combatere a Terorismului din cadrul SRI, a pretins iar ulterior, a primit de a martorul denun?ator G.R. - administrator al SC A.G. SRL A.C., prin intermediul lui E.K. – auditor financiar ?i cenzor al SC A.C., suma totala de 2 030 353,32 lei, echivalent a 462 567,61 Euro, suma fiind primita dupa cum urmeaza:
- 1 648 400 lei, primita in numerar in contul deschis pe numele lui C.D.;
- 309 952,32 lei reprezentand finan?area cheltuielilor necesare infiin?arii, dotarii ?i func?ionarii  unei societa?i comerciale , incluzand ?i un autoturism de lux;
- 72 000 lei, reprezentand salariul lunar de 8000 lei, pentru so?ia sa D.M., toate acestea pentru a-?i folosi influen?a prin prisma func?iei de?inute asupra unor func?ionari publici, factori de decizie din cadrul Ministerului Finan?elor, ANAF ?i Garda Financiara, promi?and totodata, determinarea acestora sa indeplineasca sau sa nu indeplineasca un act care intra in indatoririle lor de serviciu sau un act contrar acestor indatoriri, respectiv, rambursarea la timp a sumelor solicitate cu titlu de TVA de la bugetul statului de catre firmele denun?atorului sau stoparea unor controale fiscale.
In perioada decembrie 2012-octombrie 2013, inculpatul, in calitatea sa de ofi?er activ in cadrul SRI, impreuna cu so?ia sa D.M.Z., de asemenea fost subofi?er SRI, a transferat succesiv sumele de bani ob?inute de la martorul denun?ator in conturi apar?inand acestora sau unor membri de familie iar ulterior au constituit depozite ?i au cheltuit o parte din aceste sume in interes personal, in scopul disimilarii originii lor ilicite .
In perioada octombrie 2012-15 februarie 2013, dar ?i ulterior, a folosit datele ?i informa?iile avand caracter clasificat, ob?inute in virtutea calita?ii de ofi?er in cadrul SRI, prin prisma atribu?iilor de serviciu, in mod direct  ?i  in interes personal, intr-un scop ilicit, al ob?inerii unor sume de bani ?i alte foloase necuvenite ?i permiterea accesului unei persoane neautorizate, in cauza a martorului G.R., la aceste date.
In luna noiembrie 2013, impreuna cu inculpata D.M.Z., so?ia sa, a determinat cu inten?ie pe martorii C.D. ?i N.E., sa semneze contractul de imprumut fara numar, datat 15.10.2012, ce atesta imprejurari necorespunzatoare adevarului –din punct de vedere al par?ilor contractante, al con?inutului, al datei de incheiere, care eviden?iaza in mod nereal acordarea unui imprumut , pentru a justifica sumele de bani depuse de  martorul denun?ator N.E. in contul deschis pe numele lui C.D., mama inculpatei D.M. la A.B. – A.P., care in fapt, reprezentau sumele de bani pretinse de inculpatul D.D.
La data de 13.01.2015, respectiv 14.01.2015, impreuna cu inculpata D.M., a folosit prin prezentarea ca probe in fa?a organelor judiciare, contractul de imprumut fara numar, datat 15.10.2012, ce atesta imprejurari necorespunzatoare adevarului (din punct de vedere al par?ilor contractante, al con?inutului, al datei de incheiere) ?i chitan?a de restituire imprumut fara numar din 14.10.2013 ce atesta imprejurari necorespunzatoare adevarului –din punct de vedere al con?inutului, al datei de incheiere, prin depunerea acestor doua inscrisuri sub semnatura privata in vederea producerii de consecin?e juridice.
Prin incheierea din 13.01.2015, s-a dispus arestarea preventiva a inculpatului pentru o perioada de 30 de zile, masura prelungita ulterior din 30 in 30 de zile.
Judecatorul fondului a re?inut ca, masurile preventive au caracter de constrangere, prin luarea lor urmarindu-se de catre organele judiciare privarea de libertate sau restrangerea liberta?ii de mi?care  a inculpatului, in scopul de a asigura buna desfa?urare a procesului penal ?i pentru a impiedica sustragerea  suspectului sau inculpatului de la urmarire penala sau de la judecata.
Pentru atingerea obiectivelor majore ale procesului penal, persoanele care participa la activitatea procesual penala sunt chemate sa dea dovada de loialitate, pe tot parcursul procesului, dar, in special, cu ocazia administrarii probelor in vederea aflarii adevarului ?i a justei aplicari a legii penale.
Avantajele ?i incovenientele masurilor de preven?ie trebuie cantarite prin raportare la gravitatea concreta a faptei ?i periculozitatea faptuitorului. Luarea masurilor de preven?ie fa?a de inculpat este de natura a raspunde ?i unui imperativ general ?i anume ca to?i membrii societa?ii sa poata beneficia de drepturile ?i liberta?ile lor prin inlaturarea pericolului ca pana la pronun?area unei condamnari definitive , cei care au comis infrac?iuni sa nu mai poata comite astfel de fapte.
Tribunalul a apreciat ca scopul masurii arestarii  preventive poate fi atins prin inlocuirea acesteia cu masura arestarii la domiciliu.
Potrivit art. 242 alin. 2C.p.p. masura preventiva se inlocuie?te cu  o masura preventiva mai u?oara daca sunt indeplinite condi?iile prevazute de lege pentru luarea acesteia ?i in urma evaluarii imprejurarilor concrete ale cauzei ?i a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciaza ca masura preventiva mai u?oara este suficienta pentru realizarea scopului prevazut de art. 202 alin. 1 C.p.p.
Potrivit art. 202 alin.1 C.p.p. masurile preventive pot fi dispuse daca exista probe sau indicii temeinice din care rezulta suspiciunea rezonabila ca o persoana a savar?it o infrac?iune ?i daca sunt necesare in scopul asigurarii bunei desfa?urari a procesului penal, al impiedicarii sustragerii suspectului ori inculpatului de la urmarirea penala sau de la judecata, ori al prevenirii savar?irii unei alte infrac?iuni.
Potrivit alin. 3 al aceluia?i articol, orice masura preventiva trebuie sa fie propor?ionala cu gravitatea acuza?iei aduse persoanei fa?a de care este luata ?i necesara pentru realizarea scopului urmarit.
Aceste dispozi?ii din dreptul intern trebuie coroborate cu dispozi?iile art.5 paragraf 1 litera f ?i paragraful 3 al Conven?iei Europene a Drepturilor Omului ?i cu jurispruden?a CEDO. In cauzele Assanidze impotriva Georgiei, Pantea impotriva Romaniei, Irinel Popescu ?i al?ii impotriva Romaniei, Scundeanu impotriva Romaniei sau Calmanovici impotriva Romaniei, prevede ca art. 5 &1 litera c) din Conven?ie a fost incalcat de fiecare data cand instan?ele nu au furnizat motive concrete care le-au determinat sa adopte o astfel de masura. De asemenea, Curtea observa ca instan?ele au obliga?ia de a examina in mod individual situa?ia inculpatului, profilul sau personal, situa?ia sa familiala ?i posibilitatea adoptarii uneia din masurile alternative la deten?ie , conform art. 5&3 din Conven?ie , daca acuzatul ofera garan?ii privind prezentarea sa la audiere.
Pornind de la aceste argumente, Tribunalul a constatat ca, nu exista o conduita a inculpatului care sa impiedice buna desfa?urare a procesului penal. Prin prisma jurispruden?ei CEDO, instan?a este obligata sa examineze daca masuri preventive mai pu?in aspre sunt apte sa conduca la buna desfa?urare a procesului penal.
Totodata, Tribunalul a re?inut ca nu reac?ia opiniei publice este cea care define?te legea iar o men?inere continua in arest preventiv ar reprezenta o pedeapsa anticipata.
Tribunalul a re?inut ca in cauza de fa?a exista probe care sunt in masura sa determine o suspiciune rezonabila in sensul comiterii faptelor pentru care este trimis in judecata inculpatul, in acest sens fiind denun?ul formulat de G.R., denun?ul formulat de N.E., declara?iile suspectului, declara?iile martorilor P.A.M., B.M., C.D., F.F., C.M., M.M., nota C. XIII .1387/20.11.2014 a Oficiului Na?ional de prevenire a spalarii banilor, raportul de constatare tehnico-?tiin?ifica 354012/9.01.2015, intocmit de Serviciul Roman de Informa?ii, fi?e de identificare a autovehiculelor, contractul de imprumut fara numar din 14.10.2013, inscrisul olograf „certificare” din 14.10.2013, proces verbal de ridicare a actelor contabile de la martorul N.E., procesul verbal de ridicare a e-mailurilor procesul verbal de redare a dialogului  inregistrat, in mediul ambiental, etc.
Judecatorul fondului a re?inut ca, nu exista nicio imprejurare din care sa rezulte nelegalitatea masurii, cererea de revocare formulata fiind nefondata.
Insa, evaluarea anterioara a inculpatului D.D., la stabilirea starii de pericol pentru ordinea publica, cu luarea in considerare a practicii CEDO, nu mai este fondata.
Gravitatea faptelor pentru care inculpatul este trimis in judecata, prin prisma modalita?ii concrete in care se presupune ca au fost comise faptele, caracterul elaborat ?i organizat in care se acuza ca s-a ac?ionat ?i prin comiterea carora sunt afectate importante categorii de rela?ii sociale, sunt aspecte de necontestat. Insa stadiul procesual, varsta, existen?a unei familii, lipsa antecedentelor penale, durata arestului preventiv, sunt indici concre?i care nu mai justifica continuarea incarcerarii in raport cu exigen?ele interesului public.
Judecatorul fondului a constatat ca, in actualul stadiu procesual, nu exista motive pentru care buna desfa?urare a procesului penal sa fie impiedicata de punerea in libertate sub garan?ia unei masuri preventive mai pu?in restrictive de libertate.
Nu exista date concrete din care rezulta necesitatea de a preveni savar?irea unei alte infrac?iuni sau impiedicarea sustragerii inculpatului de la judecata.
Men?inerea unei persoane in regim de deten?ie trebuie sa fie justificata de existen?a unor motive suficient de puternice indicate de catre instan?e, printre acestea fiind ?i necesitatea impiedicarii tulburarii ordinii publice de catre inculpat. Sub acest aspect, CEDO a stabilit ca, anumite infrac?iuni , prin gravitatea lor particulara ?i prin reac?ia publicului la comiterea lor pot sa provoace o tulburare sociala de natura sa justifice o deten?ie provizorie, cel pu?in un anumit timp.
Dupa trecerea unei perioade de timp, instan?ele sunt obligate sa ia in considerare chiar ?i din oficiu posibilitatea luarii fa?a de persoana privata de libertate a unor masuri alternative la deten?ie.
Masura arestarii preventive este ?i trebuie sa ramana una excep?ionala iar datele concrete ale cauzei arata ca nu se mai justifica aceasta masura.
Nu exista probe ca lasarea in libertate a inculpatului ar fi necesara pentru inlaturarea unei stari de pericol pentru ordinea publica in sensul art. 223 alin. 2 C.p.p., evaluarea facandu-se pe baza gravita?ii faptei, a modului ?i circumstan?elor de comitere, a anturajului ?i mediului de via?a din care inculpatul provine, a antecedentelor penale ?i a altor imprejurari privitoare la persoana acestuia .
Jurispruden?a recenta a instan?ei supreme releva acest aspect , referitor la inculpa?ii cu func?ii de demnitate publica mult mai inalte in statul roman-mini?tri, parlamentari, membri CSAT, ale?i locali.
In ceea ce prive?te criteriul propor?ionalita?ii, prevazut de art. 202 alin. 3 C.p.p. s-a constatat ca masura arestului la domiciliu, este necesara pentru realizarea scopului urmarit prin dispunerea acesteia, instan?a constatand ca cererea de inlocuire formulata de inculpat este fondata.
Impotriva acestei incheieri, in termen legal a formulat contesta?ie Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie-Direc?ia Na?ionala Anticorup?ie, criticand incheierea pentru urmatoarele considerente:
In raport de gravitatea faptelor, de calitatea inculpatului si de momentul procesual, masura preventiva a arestului la domiciliu nu este suficienta pentru a asigura realizarea scopului prevazut de art. 202 din Codul de procedura penala.
De asemenea, instanta de fond, in mod nejustificat a apreciat ca masura arestului la domiciliu este adecvata in raport cu scopul stabilit de legiuitor.
La acest moment procesual subzista temeiurile care au fost avute in vedere la luarea si mentinerea masurii arestarii preventive, apreciind ca in raport de aceste temeiuri se impune in continuare privarea de libertate a inculpatului.
Totodata,  a aratat  ca, prin incheierea nr. 489/13.05.2015, instanta de control judiciar, in urma evaluarii conditiilor necesitatii masurii arestarii preventive, a constatat ca masura este legala si temeinica, dispunand mentinerea ei.
Masura arestarii preventive este necesara pentru inlaturarea unei stari de pericol pentru ordinea publica si este justificata in raport de gravitatea si natura faptelor retinute in sarcina inculpatului. De asemenea, in raport de perioada indelungata pe care s-a desfasurat activitatea infractionala, de calitatea inculpatului si de valoarea mare a sumelor de bani primite, a apreciat ca se impune mentinerea masurii arestarii preventive fata de inculpat.
A mai aratat  ca din probele administrate in cauza  a rezultat  ca inculpatul a incercat sa ascunda sumele de bani provenite din faptele de coruptie prin spalarea acestora sau prin comiterea unor infractiuni de fals, aceste inscrisuri false fiind folosite in cadrul anchetei penale pentru a impiedica aflarea adevarului.
In concluzie, s-a apreciat ca prin lasarea in libertate a inculpatului s-ar crea o stare de pericol pentru ordinea publica. In desavarsirea activitatii infractionale, inculpatul si-a cooptat si sotia, aceasta avand si ea calitate de inculpat in prezenta cauza.
Fata de cele invederate, s-a apreciat ca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru a se dispune mentinerea masurii arestarii preventive a inculpatului iar in cazul luarii unei masuri preventive mai usoare fata de inculpat exista riscul ca acesta sa incerce impiedicarea aflarii adevarului, avand in vedere pregatirea profesionala pe care a avut-o dar si faptul ca a incercat sa ascunda sumele de bani provenite din infractiunile de coruptie.
Fa?a de contesta?ia formulata, inculpatul a formulat note de concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea contesta?iei ca nefondata, pentru urmatoarele considerente:
S-a aratat, in primul rand ca, aceasta contesta?ie a Direc?iei Na?ionale Anticorup?ie este nemotivata. Potrivit art. 425^1 alin. 3 contesta?ia se motiveaza pana la termenul stabilit pentru solu?ionare iar potrivit art. 268 alin. 1 C.p.p., cand pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decaderea din exerci?iul dreptului ?i nulitatea actului facut peste termen.
Dispozi?iile art. 425^1 alin. 3 C.p.p. statueaza in sensul motivarii contesta?iei pana la termen, pentru a garanta exercitarea efectiva a dreptului la aparare.
Masura alternativa prevazuta de art. 202 alin. 4 litera d) C.p.p., este suficienta ?i prezinta garan?ii pentru buna desfa?urare a procesului penal, avand in vedere ca arestarea preventiva este prin defini?ie o masura excep?ionala in acest sens statuand art. 9 alin. 2 C.p.p., potrivit caruia orice masura preventiva privativa de libertate se dispune in mod excep?ional ?i doar in cazurile ?i condi?iile prevazute de lege .
Scopul masurii arestarii preventive nu este numai acela de a-l extrage pe individ din societate ?i de a-l pune in deten?ie ci urmare?te ca desfa?urarea procesului penal sa nu fie afectata prin cercetarea inculpatului sub o alta masura preventiva , ca acesta sa nu mai comita alte infrac?iuni ?i sa nu altereze probele aflate in fa?a instan?ei de judecata.
Or, din aceasta perspectiva, Tribunalul Bucure?ti a constatat ca nu exista nicio proba sau vreun indiciu rezonabil privind posibilitatea ca inculpatul D.D. sa denatureze buna desfa?urare a procesului penal, sau care sa conduca la concluzia ca, odata lasat in libertate inculpatul poate influen?a probele sau martorii din dosar.
Nu exista nicio proba ca inculpatul, lasat in libertate, ar impiedica buna desfa?urare a procesului penal, de asemenea, nu se impune ca inculpatul, acuzat de o serie de infrac?iuni fara violen?a, sa execute o perioada  lunga de timp in arest preventiv.
In cauza de fa?a inculpatul a fost arestat preventiv din 13.01.2015, petrecand mai bine de 4 luni in stare de arest preventiv.
Carcaterul rezonabil al deten?iei nu poate fi apreciat in abstract ci doar in concret in func?ie de trasaturile specifice ale fiecarui caz in parte, precum ?i persisten?a unei suspiciuni rezonabile ca inculpatul a savar?it o infrac?iune, aceasta fiind condi?ia sine qua non pentru continuarea deten?iei, dar, dupa o anumita perioada de timp nu mai este suficienta.
C:E.D.O sus?ine ca men?inerea arestului preventiv nu poate fi motivata prin elemente abstracte, avand in vedere doar gravitatea infrac?iunii – cauza Matskus contra Rusiei iar buna desfa?urare a procesului penal, care este scop general al masurilor preventive nu poate fi echivalent al unui temei de arestare.
Comitetul ONU pentru Drepturile Omului a statuat ca, judecatorul fondului trebuie sa aiba in vedere ?i  masuri alternative mai blande la deten?ie. In acela?i timp CEDO a stabilit ca libertatea persoanei este regula iar privarea de libertate este excep?ia.
Nesocotirea tratatelor la care statul roman este parte a favorizat apari?ia ?i perpetuarea unor practici abuzive in materia aplicarii masurilor preventive, in dosarele care au ca obict fapte comise fara violen?a.
Excesul ?i arbitrariul pot infrange principii precum oportunitatea ?i propor?ionalitatea.
Curtea Europeana a statuat in cauza Jiga contra Romaniei, ca autorita?ile na?ionale trebuie sa ia in considerare masuri alternative la deten?ie, neprivative de libertate, in acela?i sens statuand Curtea ?i in cauzele Patsouria contra Georgiei ?i Jablonski contra Poloniei.
Referirea Direc?iei Na?ionale Anticorup?ie la pericolul pentru ordinea publica este de o maniera abstracta, nu se bazeaza pe probe iar prezum?iile ?i presupunerile nu sunt rezonabile.
In Hotararea Scundeanu contra Romaniei, CEDO a sanc?ionat utilizarea excesiva a no?iunii de pericol pentru ordinea publica in situa?ii abstracte. Curtea a constatat ca in spe?a, exista suficiente motive pentru a considera ca inculpatul a comis o infrac?iune, insa acest fapt nu este suficient pentru a permite arestarea sa. Curtea a amintit ca referirea la pericolul pentru ordinea publica nu poate fi invocata de o maniera abstracta de catre autorita?i, aceasta trebuind sa se bazeze pe probe, nu pe prezum?ii ?i presupuneri. Curtea a mai amintit ca luarea in considerare a pericolului pentru ordinea publica se poate face doar in circumstan?e excep?ionale, in care sa existe probe care sa indice magnitudinea pericolului real pentru ordinea publica pe care l-ar prezenta lasarea acuzatului in libertate.
Aceea?i Curte a aratat ca acest pericol descre?te pe masura trecerii timpului iar autorita?ile trebuie sa motiveze de o maniera concreta men?inerea starii de arest.
In cauza Belchev contra Bulgariei CEDO a statuat ca, justificarea pentru orice perioada de deten?ie, indiferent cat este de scurta, trebuie sa fie demonstrata in mod convingator.
In mod corect a re?inut Tribunalul Bucure?ti, ca stadiul procesual, varsta, existen?a unei familii, lipsa antecedentelor penale, durata arestului preventiv, sunt indicii concrete care nu mai justifica continuarea incarcerarii in raport cu exigen?ele interesului public. In ceea ce prive?te latura profesionala trebuie sa se re?ina ca inculpatul este cel ami tanar locotenent colonel al SRI, care a fost decorat cu Ordinul Steaua Romaniei in grad de cavaler.
Ordinea publica nu trebuie sa aiba o pondere atat de mare in luarea deciziei de men?inere sau respingere a men?inerii masurii arestarii, pentru ca aceasta masura se ia in numele legii. In plus, atunci cand inculpatul este men?inut in stare de arest preventiv o durata excesiva de timp, opinia publica i?i formeaza inevitabil ?i iremediabil impresia asupra vinova?iei acestuia.
Men?inerea in stare de arest preventiv a inculpatului pe o perioada indelungata de timp, ii creeaza acestuia impresia rezonabila ca judecatorul va adopta in final o solu?ie de condamnare tocmai pentru a justifica privarea de libertate pe care a dispus-o impotriva sa.
Cu ocazia solu?ionarii contesta?iei nu s-au solicitat ?i nu s-au administrat probe noi iar concluziile orale formulate de aparatorii inculp?ilor sunt in sensul notelor scrise.
Examinand contesta?ia formulata, sub aspectul motivelor invocate dar ?i sub toate aspectele de fapt ?i de drept ale cauzei, Curtea apreciaza ca este intemeiata.
Conform art. 202 alin. 1 C.p.p.,  masurile preventive pot fi dispuse daca exista probe sau indicii temeinice din care rezulta suspiciunea rezonabila ca o persoana a savarsit o infractiune si daca sunt necesare in scopul asigurarii bunei desfasurari a procesului penal, al impiedicarii sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmarirea penala sau de la judecata ori al prevenirii savarsirii unei alte infractiuni.
Potrivit alin. (3) orice masura preventiva trebuie sa fie proportionala cu gravitatea acuzatiei aduse persoanei fata de care este luata si necesara pentru realizarea scopului urmarit prin dispunerea acesteia.
De asemenea, conform art. 223 alin. 1 C.p.p., masura arestarii preventive poate fi luata de catre judecatorul de drepturi si libertati, in cursul urmaririi penale, de catre judecatorul de camera preliminara, in procedura de camera preliminara, sau de catre instanta de judecata in fata careia se afla cauza, in cursul judecatii, numai daca din probe rezulta suspiciunea rezonabila ca inculpatul a savarsit o infractiune si exista una dintre urmatoarele situatii:
a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, in scopul de a se sustrage de la urmarirea penala sau de la judecata, ori a facut pregatiri de orice natura pentru astfel de acte;
b) inculpatul incearca sa influenteze un alt participant la comiterea infractiunii, un martor ori un expert sau sa distruga, sa altereze, sa ascunda ori sa sustraga mijloace materiale de proba sau sa determine o alta persoana sa aiba un astfel de comportament
c) inculpatul exercita presiuni asupra persoanei vatamate sau incearca sa realizeze o intelegere frauduloasa cu aceasta;
d) exista suspiciunea rezonabila ca, dupa punerea in miscare a actiunii penale impotriva sa, inculpatul a savarsit cu intentie o noua infractiune sau pregateste savarsirea unei noi infractiuni.
(2) Masura arestarii preventive a inculpatului poate fi luata si daca din probe rezulta suspiciunea rezonabila ca acesta a savarsit o infractiune intentionata contra vietii, o infractiune prin care s-a cauzat vatamarea corporala sau moartea unei persoane, o infractiune contra securitatii nationale prevazuta de Codul penal si alte legi speciale, o infractiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spalare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, santaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscala, ultraj, ultraj judiciar, o infractiune de coruptie, o infractiune savarsita prin mijloace de comunicare electronica sau o alta infractiune pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii de 5 ani ori mai mare si, pe baza evaluarii gravitatii faptei, a modului si a circumstantelor de comitere a acesteia, a anturajului si a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale si a altor imprejurari privitoare la persoana acestuia, se constata ca privarea sa de libertate este necesara pentru inlaturarea unei stari de pericol pentru ordinea publica.
Astfel, in analiza primei condi?ii susmen?ionate, judecatorul de  fond a constatat ca in cauza exista probe, in accep?iunea dispozi?iilor art. 97 alin. 1 C.p.p., din care rezulta suspiciunea rezonabila ca inculpatul ar fi putut comite infrac?iunile pentru care este cercetat, infrac?iuni cu un grad de pericol social deosebit de ridicat, datorita circumstan?elor descrise in actul de acuzare, in care se prespune ca au fost comise faptele dar ?i datorita circumstan?elor personale ale inculpatului.
Dispozi?ia art. 97 alin. 1 Cod pr.penala, trebuie interpretata prin prisma art. 5 paragraf 1 litera c din CEDO, care condi?ioneaza legalitatea privarii de libertate a unei persoane de existen?a unor motive verosimile de a banui ca persoana care urmeaza sa fie lipsita de libertate a comis o infrac?iune.
In accep?iunea Cur?ii Europene, prin motive verosimile se in?eleg date, informa?ii, de natura a convinge un observator obiectiv ca este posibil ca persoana respectiva sa fi savar?it infrac?iunea (cauza Fox, Campbell ?i Hartley c Regatului Unit), fara a fi necesar ca la momentul luarii masurii arestarii preventive sa existe probe suficiente pentru a se formula o acuzare completa (cauza Murray c Regatului Unit).
Curtea apreciaza ca, sunt indeplinite condi?iile prevazute de art. 223 alin. 2 C.p.p., legea prevazand pentru infrac?iunile pentru care este cercetat, pedeapsa inchisorii mai mare de 5 ani ?i pe baza evaluarii gravita?ii faptelor, a modului ?i circumstan?elor de comitere, a mijloacelor folosite, a rela?iilor sociale periclitate,  se constata ca privarea de libertate este necesara pentru inlaturarea unei stari de pericol pentru ordinea publica ?i pentru restabilirea sentimentului de securitate al societa?ii .
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publica pe care il prezinta inculpatul,lasat in libertate, Curtea re?ine ca, acesta nu rezulta automat din limitele mari de pedeapsa ci ?i din natura ?i gravitatea deosebita a faptelor concrete imputate inculpatului, imprejurarile ?i modalitatea concreta in care se prefigureaza ca a ac?ionat, prejudiciile importante aduse sau care ar putea fi aduse corectei func?ionari a institu?iilor statului, inmul?irea alarmanta a fenomenului corup?iei. Aceste aspecte impun intensificarea eforturilor de reprimare a acestui tip de infrac?iuni atat pentru conservarea ordinii publice cat ?i pentru intarirea sentimentului de securitate ?i a celui de incredere in organele abilitate cu cercetarea ?i combaterea acestor fapte dar ?i pentru descurajarea persoanelor tentate sa comita astfel de fapte, care genereaza un pericol deosebit de ridicat prin prejudicierea grava a sanata?ii morale  a societa?ii.
In aceste condi?ii, se apreciaza ca se impune men?inerea inculpatului in deten?ie. Perioada scursa de la momentul  arestarii preventive ?i pana in prezent este insuficienta pentru atenuarea pericolului pentru ordinea publica.
Ordinea publica inseamna climatul social firesc, care presupune func?ionarea normala a institu?iilor statului, men?inerea lini?tii ceta?enilor ?i respectarea drepturilor acestora.
In consecin?a, se poate considera ca exista o stare de pericol pentru ordinea publica, atunci cand este posibil sa se produca o incalcare a regulilor de convie?uire sociala la care ?i art. 1 din Codul de procedura penala se refera.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat in mod constant ca, din cauza gravita?ii deosebite ?i a reac?iei publicului fa?a de acestea, anumite infrac?iuni pot sa provoace o tulburare sociala de natura a justifica o deten?ie provizorie, ce pu?in pentru o anumita perioada de timp.
Faptele pentru care inculpatul este cercetat au un pericol social ridicat, intrucat aduc atingere in modul cel mai profund rela?iilor sociale care ocrotesc sanatatea morala a popula?iei, corectei func?ionari a institu?iilor statului. De  aceea, autorita?ile judiciare trebuie sa reac?ioneze ferm ?i prompt in fa?a unui astfel de fenomen.
Judecatorul apreciaza ca luarea unei masuri alternative la deten?ie este  de natura sa determine un risc de tulburare a ordinii publice in special avand in vedere natura infrac?iunilor presupus comise.
In cauza Jiga contra Romaniei Curtea Europeana a Drepturilor Omului a apreciat ca numai odata cu trecerea timpului, scade rezonan?a negativa a faptelor in randul opiniei publice. Altfel, sentimentul de justi?ie al ceta?enilor ar putea fi infrant, deoarece s-ar crea impresia unei profunde inechita?i sociale , daca masuri preventive similare ar fi luate fa?a  de infractori care au comis infrac?iuni mai u?oare dar nu ?i fa?a  de cei care desi lucreaza in institutii ale statului, incalca legea cu usurinta si constituie un exemplu negativ pentru cetateni. 
In cauza Letellier c. Frantei, CEDO a recunoscut posibilitatea ca, atunci cand anumite infractiuni, prin gravitatea lor sau prin efectul pe care il au asupra opiniei publice, pot crea in cadrul societatii o reactie de nesiguranta, de revolta, sa se poata dispune privarea de libertate a autorului, cel putin pentru o perioada de timp.
Este adevarat faptul ca starea de libertate este starea normala a unei persoane, aspect reiterat si de CEDO in cauza Wemhoff c. Germaniei. Insa, in momentul analizei necesitatii luarii unei masuri preventive impotriva inculpatilor, instanta trebuie sa tina seama de eventualele consecinte ale acestei masuri, astfel incat sa existe un echilibru just intre interesul particular al inculpatului de a fi cercetat in stare de libertate si interesul general al societatii de a fi descoperite faptele antisociale si sanctionate persoanele responsabile de comiterea acestora.
Intr-o societate democratica dreptul oricarei persoane la  respectarea unor minime conditii de existenta reprezinta valori fundamentale care trebuie protejate. In acest context, neluarea unor masuri preventive fata de anumite persoane, in conditiile in care exista indicii cu privire la implicarea lor in desfasurarea unor activitati ce pot avea consecinte deosebit de grave in ceea ce priveste ocrotirea drepturilor fundamentale ale persoanei, ar justifica o sporire a neincrederii opiniei publice in realizarea actului de justitie, consecinta incompatibila cu principiile unei societati democratice.
Potrivit practicii CEDO (cauza Labita c. Italiei sau Neumeister c. Austria) detentia preventiva poate fi justificata atata timp cat exista indicii precise cu privire la un interes public real care, fara a fi adusa atingere prezumtiei de nevinovatie, are o pondere mai mare decat cea a regulii generale a cercetarii in stare de libertate.Or, in prezenta cauza, un asemenea interes este evident.
A?adar, existenta motivelor verosimile de a banui ca acuzatul a savarsit o infractiune si, respectiv, necesitatea protejarii ordinii publice, admitandu-se ca, in masura in care si dreptul national o recunoaste, prin gravitatea deosebita si prin reactia particulara a opiniei publice,  anumite infractiuni pot suscita o tulburare a societatii de natura sa justifice o detentie preventiva.
Astfel, tinand cont de faptul ca pericolul pentru ordinea publica are in vedere o categorie de riscuri care ar tulbura ordinea sociala, fie prin trezirea unui sentiment de indignare in randul publicului fie prin crearea sau mentinerea unei stari de tensiune in randul publicului in speta la acest  moment procesual un astfel de risc exista.
Ca urmare, Curtea va admite contestatia formulata si rejudecand, va respinge cererea inculpatului privind inlocuirea masurii arestarii preventive cu masura arestului la domiciliu.
Referitor la decaderea organului de urmarire penala din dreptul de a mai motiva contestatia dat fiind faptul ca aceasta nu a fost motivata in scris pana la termen, Curtea apreciaza ca nu sunt aplicabile dispozitiile art. 268 C.p.p., deoarece “motivarea „nu este un drept procesual, dreptul procesual fiind acela de a declara contestatia ,intr-un anumit termen, motivarea acesteia fiind o obligatie. Nemotivarea in scris a contestatiei pana la termenul fixat pentru judecata nu atrage decaderea nici a parchetului si nici a inculpatului din posibilitatea de a prezenta criticile si oral, in sedinta de judecata.
Dispozitiile art. 206 alin. 1 C.p.p. prevad ca, impotriva incheierilor prin care prima instanta dispune asupra masurilor preventive , inculpatul si procurorul pot formula contestatie , in termen de 48 de ore de la pronuntare , sau dupa caz, de la comunicare. Contestatia se depune la instanta care a pronuntat incheierea atacata si se inainteaza impreuna cu dosarul cauzei, instantei ierarhic superioare, in termen de 48 de ore de la inregistrare.
Din textul de lege mai sus mentionat rezulta ca in  termenul de 48 de ore, in care trebuie depusa contestatia este un termen peremptoriu, textul neprevazand  ca in interiorul acestui termen trebuie depuse si motivele pentru contestatie.
Prin stabilirea unor termene scurte si a  caracterului  urgent al procedurilor  in cazul masurilor preventive, intentia legiuitorului nu a fost in sensul de a temporiza aceste proceduri ci de a le fluidiza, or, daca s-ar accepta ideea ca motivele de contestatie nu pot fi prezentate decat in scris, pana la termen, ar insemna ingreunarea acestor proceduri .