Acordarea de despagubiri pentru prejudiciul suferit din exercitarea drepturilor de caz si de servitute asupra terenurilor afectate de capacitatile energetice.

DOMENIUL: Litigii cu profesionistii.
Acordarea de despagubiri pentru prejudiciul suferit din exercitarea drepturilor de caz si de servitute asupra terenurilor afectate de capacitatile energetice. Neindeplinirea conditiilor prevazute de lege. Invocarea raspunderii civile delictuale

Din simpla lecturare a prevederilor art.12 alin.5 din Legea nr.13/2007 si ale art. 12 alin. 5 din Legea nr.123/2012 rezulta ca exercitarea drepturilor de uz si de servitute asupra proprietatilor private afectate de capacitatile energetice, care se vor realiza dupa intrarea in vigoare a legii, se face in conformitate cu regulile procedurale privind conditiile si termenii referitori la durata, continutul si limitele de exercitare a acestor drepturi, prevazute intr-o conventie-cadru.
Deci conventiile-cadru se pot incheia numai pentru terenurile care vor fi afectate de capacitati energetice ce urmeaza a fi realizate dupa intrarea in vigoare a respectivelor legi, capacitatile energetice ce fac obiectul litigiului de fata fiind realizate in anul 1985, cu mult inainte de intrarea in vigoare in legilor 13 si 123.
Proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz si de servitute mentionati la alin. 6 sunt cei ale caror terenuri sunt afectate de capacitatile energetice realizate in conditiile alin. 5, adica, dupa intrarea in vigoare a legii.
In concluzie, se constata ca odata ce terenul aflat in proprietatea recurentei – reclamante este afectat de capacitati energetice inca din anul 1985, aceasta adjudecand imobilul in cunostinta de cauza, recurenta-reclamanta nu poate beneficia de prevederile Legii nr.13/2007 si ale legii nr.123/2012 pentru obtinerea de despagubiri.
Totodata, prin raportare la temeiul de drept invocat initial prin cererea de chemare in judecata – raspunderea civila delictuala – cererea recurentei-reclamante nu poate fi primita, in sarcina recurentei-parate neputandu-se retine savarsirea unei fapte ilicite, montarea capacitatilor energetice realizandu-se cu respectarea prevederilor legale in vigoare in anul 1985.

(CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A VI-A CIVILA
DECIZIA CIVILA NR. 1961 din 26.11.2014)

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti sub numarul 10836/299/2012, la data de 14.03.2012, reclamanta S.C. „O – sa” SRL a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea paratei E M S S.A. Bucuresti la plata sumei reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a terenului proprietatea reclamantei in suprafata de 2419,34 mp, pentru perioada 01.03.2009 – 01.03.2012, teren pe care parata il ocupa fara drept. Reclamanta a evaluat provizoriu lipsa de folosinta a imobilului la suma de 100.000 lei.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca detine in proprietate suprafata de 105.000 mp, din care parata ocupa fara drept suprafata de 2419,34 mp cu urmatoarele obiective: statie de transformare de 110 KV, post trafo, 3 stalpi metalici.
In drept, au fost invocate prevederile art. 998 si urm. C.civ., art.1349 Noul Cod civil, art.16 din Legea nr.13/2007, art.12 din Legea nr.123/2012, art.480 C.civ., art.555 si urm. NCC.
La data de 20.09.2012, parata a depus intampinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata, aratand ca reclamanta a dobandit dreptul de proprietate asupra terenului in anul 2009, data la care pe teren se afla capacitatea energetica, iar regimul juridic al terenului preluat prin acte normative, inclusiv prin Legea nr.13/2007, era deja stabilit ca apartinand proprietatii publice a statului, astfel ca reclamantul nu putea deveni proprietarul suprafetei de teren afectata de capacitatea energetica. Parata a precizat ca terenul pe care sunt amplasate statia si linia electrica sunt concesionate de S R catre parata, facand obiectul contractului de concesiune nr.8/2005.
Parata a mai aratat ca legea speciala a instituit caracterul legal al dreptului de uz si servitute si a stabilit ca aceste drepturi se exercita cu titlu gratuit asupra proprietatilor afectate de capacitatile energetice.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri, proba cu expertiza evaluatoare si proba cu expertiza electroenergetica.
La data de 25.04.2013, reclamanta a depus la dosar precizari prin care a aratat ca solicita obligarea paratei la plata sumei de 580.725 lei, reprezentand contravaloare lipsa de folosinta teren .
Prin Sentinta civila nr.19450/10.10.2013 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in dosarul nr.10836/299/2012 a fost respinsa cererea privind pe reclamanta S.C. „O” SRL si pe parata E M S S.A., ca neintemeiata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut ca prin sentinta civila nr.15/25.05.1998 pronuntata de Tribunalul Giurgiu in dosarul nr.3/1996 a fost admisa cererea reclamantei din prezenta cauza si s-a dispus eliberarea ordonantei de adjudecare in favoarea societatii reclamantei pentru o serie de imobile, printre care si terenul in suprafata de 105.000 mp .
Prin raportul de expertiza electroenergetica efectuat in cauza s-a stabilit ca echipamentele energetice Statia electrica situata in G…, str. P….. nr…. si Linia electrica aeriana 110/20 KV „F z” ocupa urmatoarele suprafete din terenul proprietatea reclamantei: statie electrica - 2033,38 mp, post trafo (in incinta statiei electrice) - 318,43 mp, suprafata fundatie stalp 110- 3x13,69 mp.
Expertiza tehnica evaluatoare efectuata in cauza a stabilit ca valoarea lipsei de folosinta a terenului in perioada martie 2010 – mai 2013 este de 133.500 euro.
Instanta de fond a retinut incidenta in cauza a dispozitiilor art.12 din Legea 123/ 2012, si prevederile art.16 din Legea 13/2007 precum si faptul ca reteaua electrica a fost amplasata pe teren inca din anul 1985, astfel ca la momentul achizitionarii imobilului in anul 1998, reclamanta cunostea situatia de fapt a terenului, situatie pe care a acceptat-o si care cel mai probabil s-a reflectat si in pretul platit pentru acesta.
Instanta de fond a redat dispozitiile art.53 din OUG 63/1998 aratand ca aceste prevederi au fost insa abrogate in 2003, astfel ca, pentru perioada martie 2010 – mai 2013, s-a raportat la prevederile art.16 din Legea 13/2007 si art.12 din Legea 123/2012, texte in vigoare in perioada vizata si care produc efecte juridice cu privire la drepturile si obligatiile proprietarilor de terenuri afectate de capacitati energetice.
Art.16 din Legea 13/2007 si art.12 din Legea 123/2012 stipuleaza ca doar proprietarii terenurilor afectate de capacitatile energetice, care se vor realiza dupa intrarea in vigoare a legii, pot solicita indemnizatii si despagubiri pentru exercitarea acestor drepturi, rezultand per a contrario ca pentru situatia in care capacitatea energetica exista deja la data intrarii in vigoare a legii, exercitarea acestor drepturi este gratuita.
Totodata instanta de fond a retinut ca potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, respectiv cauza M. Cernea c. Romaniei Curtea a retinut ca „Nu se contesta ca atat OUG nr.63/1998 privind energia electrica si termica, in temeiul careia au fost luate masurile de limitare a dreptului de proprietate al reclamantilor, cat si Legea nr.318/2003 si Legea nr.13/2007, care au inlocuit-o ulterior, sunt conforme cu dreptul statelor de a adopta legile pe care le considera necesare reglementarii folosirii bunurilor, enuntat la al doilea paragraf al art.1 din Protocolul nr.1. Aceste texte diferite, care permit functionarea optima a retelelor electrice de serviciu public in mai multe comune ale tarii, urmaresc, fara indoiala, un scop legitim de interes general. Totusi, doar acest element nu este suficient pentru respectarea dreptului garantat la art.1 din Protocolul nr.1. Al doilea paragraf al acestei dispozitii trebuie, intr-adevar, sa fie interpretat in lumina principiului general enuntat la inceputul primului: prin urmare, trebuie sa existe, de asemenea, un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul urmarit; altfel spus, este sarcina Curtii sa verifice daca a fost pastrat un echilibru just intre cerintele interesului general si imperativele de aparare a drepturilor fundamentale ale persoanelor in cauza. Astfel, aceasta recunoaste statului o larga marja de apreciere atat pentru a alege modalitatile de punere in aplicare, cat si pentru a hotari daca consecintele acestora sunt motivate, in interesul general, de preocuparea de a atinge obiectivul legii in cauza” si a concluzionat ca „autoritatile nationale au pastrat, in speta, echilibrul just care trebuie sa predomine in materie de reglementare a folosirii bunurilor intre interesul public si interesul privat.”
In concluzie instanta de fond a retinut ca solicitarea reclamantei de obligare a paratei la plata contravalorii lipsei de folosinta pentru terenul afectat de capacitatile energetice este neintemeiata, parata beneficiind in mod gratuit de dreptul de uz si de dreptul de servitute, motiv pentru care a respins cererea de chemare in judecata, precizata, ca neintemeiata.
Impotriva acestei sentinte, in termenul legal, a declarat apel reclamanta S.C. „O - sa” SRL, cererea de apel fiind inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti – Sectia a VI-a Civila la data de 12 mai 2014.
Prin cererea de apel apelanta – reclamanta a solicitat schimbarea in tot a hotararii apelate si, in fond, admiterea cererii de chemare in judecata asa cum a fost precizata si obligarea paratei E D M SA la plata sumei de 580.725 lei reprezentand contravaloare lipsa folosinta teren proprietatea reclamantei, in suprafata de 2404 mp, pentru perioada 01.03.2009 - 01.05.2013.
In motivarea apelului reclamanta O a aratat ca a dobandit dreptul de proprietate asupra suprafetei totale de 105.000 mp situat in orasul G…, str. P… nr…., suprafata care include si terenul de 2404 mp ocupat de capacitati energetice, conform sentintei civile nr.15/25.05.1998 a Tribunalului Giurgiu si a incheierii - sedinta de licitatie publica din 21.04.1998, ambele pronuntate in dosarul nr.3/1996 al Tribunalului Giurgiu.
Suprafata de teren dobandita astfel a fost intabulata conform incheierii nr. 30314/27.07.2011 si a extrasului de carte funciara (filele 64-67 dosar) pe numele reclamantei.
Potrivit rapoartelor de expertiza efectuate in cauza, parata E D M SA ocupa cu capacitati energetice suprafata de 2404 mp, proprietatea reclamantei, contravaloarea lipsei folosintei terenului pentru perioada 01.03.2009 - 01.05.2013 fiind stabilita la suma de 580.725 lei.
Instanta de fond a stabilit in mod gresit ca in raport cu prevederile art.16 din Legea nr.13/2007 si art.12 din Legea nr.123/2012, ca numai proprietarii terenurilor afectate de capacitatile energetice, care se vor realiza dupa intrarea in vigoare a legii, pot solicita indemnizatii si despagubiri pentru exercitarea acestor drepturi, rezultand per a contrario ca pentru situatia in care capacitatea energetice existau deja la data intrarii in vigoare a legii, exercitarea acestor drepturi era gratuita.
Hotararea astfel pronuntata a fost data cu aplicarea gresita a prevederilor Legii nr. 13/2007 si a Legii nr.123/2012, cu incalcarea prevederilor art.480 din Vechiul Cod civil si art.555 din noul Cod civil, cat si a prevederilor art.1 alin.2 din noul Cod civil.
Instanta de fond a considerat gresit ca prin abrogarea OUG nr.63/1998 conform art.66 alin.2 lit. a din Legea nr.318/2003 si respectiv prin abrogarea Legii nr.318/2003 in baza art.90 din Legea nr.13/2007, si urmare a faptului ca noile legi speciale, Legea nr. 13/2007 - art.16 alin.5 si Legea nr.123/2012 art.12 alin.5, nu reglementeaza expres determinarea cuantumului despagubirilor si a modului de plata a acestora privind exercitarea drepturilor de uz si servitute asupra proprietatilor private afectate de capacitati energetice realizate anterior intrarii in vigoare a acestora, parata trebuie sa beneficieze de aceste drepturi in mod gratuit.
Instanta de fond s-a raportat exclusiv la prevederile art.12 alin.5 din Legea nr.123/2012 cu urmatorul continut: „Exercitarea drepturilor de uz si de servitute asupra proprietatilor private afectate de capacitatile energetice, care se vor realiza dupa intrarea in vigoare a prezentei legi, se face in conformitate cu regulile procedurale privind conditiile si termenii referitori la durata, continutul si limitele de exercitare a acestor drepturi, prevazute intr-o conventie-cadru, precum si pentru determinarea cuantumului indemnizatiilor, a despagubirilor si a modului de plata a acestora, care se aproba, impreuna cu conventia-cadru, prin hotarare a Guvernului, la propunerea ministerului de resort.”
Faptul ca textul de lege mentionat reglementeaza determinarea despagubirilor si modul de plata al acestora pentru exercitarea drepturilor de uz si servitute asupra proprietatilor private afectate de capacitati energetice, realizate dupa intrarea in vigoare a legii potrivit unei conventii cadru aprobata de Guvern, nu presupune si faptul ca parata, cu privire la terenul proprietatea O pe care il ocupa cu capacitati energetice realizate anterior intrarii in vigoare a Legii 123/2012, trebuie sa beneficieze gratuit de aceste drepturi.
Considera apelanta-reclamanta ca instanta de fond a incalcat prevederile art.1 alin.2 din noul Cod civil, potrivit carora in cazurile neprevazute de lege, se aplica principiile generale ale dreptului.
Instanta nu a respectat principiul general de drept potrivit caruia ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge nici noi nu trebuie sa distingem), pe care l-a incalcat, stabilind in mod gresit ca in raport cu art.12 din Legea nr.123/2012 si art.16 din Legea nr.13/2007, per a contrario, reclamantei nu i se cuvin despagubiri.
Instanta a dat o interpretare gresita art.12 alin.5 din Legea nr.123/2012, textul de lege vizand modul de exercitare a drepturilor de uz si de servitute asupra proprietatilor private afectate de capacitati energetice ce se vor realiza dupa intrarea in vigoare a legii, potrivit unei conventii cadru aprobata prin hotarare a Guvernului.
Faptul ca pentru modul de exercitare a drepturilor de uz si de servitute asupra proprietatilor private afectate de capacitati energetice, realizate anterior intrarii in vigoare a legii, nu exista o astfel de reglementare, nu presupune exercitarea acestor drepturi in mod gratuit.
Dimpotriva, instanta avea obligatia sa se raporteze la prevederile art.1 din noul Cod civil care face trimitere la principiile generale ale dreptului (principiul echitatii care in noul C.pr.civ. se regaseste in art.5 alin.3 care prevede ca „in cazul in care o pricina nu poate fi solutionata nici in baza legii, nici a uzantelor, iar in lipsa acestora din urma, nici in baza dispozitiilor legale privitoare la situatii asemanatoare, ea va trebui judecata in baza principiilor generale ale dreptului, avand in vedere toate circumstantele acesteia si tinand seama de cerintele echitatii.”).
Stabilind ca parata beneficiaza in mod gratuit de dreptul de uz si de servitute cu privire la terenul de 2404 mp proprietatea reclamantei, ocupat de capacitati energetice realizate anterior intrarii in vigoare a Legii nr.123/2012 si a Legii nr.13/2007, instanta a incalcat art.480 din vechiul Cod civil si art.555 din noul Cod civil privind dreptul de proprietate.
Instanta trebuia sa observe ca reclamanta a respectat dreptul paratei E D M SA cu privire la dreptul de uz si de servitute asupra terenului afectat de capacitati energetice si a invitat-o conform notificarii nr.105/24.01.2012 sa stabileasca de comun acord despagubirea datorata pentru exercitarea acestor drepturi, parata refuzand sa dea curs acestei invitatii.
In aceasta situatie, apreciaza ca sunt aplicabile dispozitiile privind raspunderea delictuala, instanta urmand sa stabileasca contravaloarea lipsei folosintei bunului potrivit probelor administrate.
In opinia apelantei, este contrar normelor juridice care reglementeaza protectia dreptului de proprietate ca reclamanta sa suporte valoarea bunului folosit de parata, valoarea taxelor anuale, raspunderea pentru bunul proprietatea sa, iar parata sa foloseasca terenul in mod gratuit.
Potrivit art.998 si urm. vechiul Cod civil si art.1349 noul Cod civil, orice persoana are indatorirea sa respecte regulile de conduita pe care legea sau obiceiul locului le impune si sa nu aduca atingere prin actiunile sau inactiunile sale drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.
Statuand ca parata beneficiaza gratuit de folosinta terenului proprietatea reclamantei si ocrotind astfel conduita acesteia, instanta a incalcat prevederile art.480 vechiul Cod civil si respectiv art.555 noul Cod civil.
In concluzie apelanta-reclamanta a solicitat sa se constate ca parata-intimata, datoreaza despagubiri, potrivit probelor administrate, la valoarea lipsei de folosinta a terenului aflat in proprietatea sa, pentru perioada 01.03.2009 - 01.05.2013 in suma de 580.725 lei, solicitand admiterea apelului si schimbarea sentintei in sensul celor anterior aratate.
In drept, au fost invocate dispozitiile 282 si urm. C.pr.civ., art.12 alin.5 din Legea nr.123/2012, art.480 si art.998 si urm. vechiul Cod civil, art.1 alin.2, art.555 si art.1349 noul Cod civil.
Intimata–parata S.C. E D M SA a depus intampinare solicitand respingerea cererii de apel si mentinerea ca temeinica si legala a sentintei civile nr.19450/10.10.2013 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.
In motivare, parata a aratat ca sustinerile apelantei nu pot fi calificate ca veritabile motive de nelegalitate sau netemeinicie a solutiei instantei de fond, nefiind critici cu privire la hotararea acesteia ci, simple reiterari ale argumentelor aduse in fata instantei de fond, argumente ce au format obiectul analizei judicioase.
In redactarea motivelor de apel, apelanta pleaca de la premise gresite deduse din interpretarea eronata si trunchiata a dispozitiilor legale aplicabile reglementarii dreptului de uz si servitute din art.16 din Legea nr.13/2007 a energiei electrice (care a preluat dispozitiile art.37 din Legea nr.318/2003 in vigoare la momentul introducerii cererii de chemare in judecata).
Astfel, apelanta evita sa faca vorbire de dispozitiile art.16 alin.5 din Legea energiei nr.13/2007 care prevede ca „exercitarea drepturilor de uz si de servitute asupra proprietatilor private afectate de capacitatile energetice, care se vor realiza dupa intrarea in vigoare a prezentei legi se face in conformitate cu regulile procedurale privind conditiile si termenii referitori la durata, continutul si limitele de exercitare a acestor drepturi, prevazute intr-o conventie-cadru, precum: pentru determinarea cuantumului indemnizatiilor si a despagubirilor si a modului de plata a acestora, care se aproba, impreuna cu conventia-cadru, prin hotarare a Guvernului, la propunerea ministerului de resort, in termen de 8 luni de la intrarea in vigoare a prezentei legi.”
De asemenea, sunt evitate si dispozitie alin.8 art.18 din Legea nr.13/2007 care statueaza faptul ca „Proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz si de servitute de catre titularii de licente si autorizatii pot solicita incheierea de conventii, conform prevederilor alin.5”.
Din simpla lecturare a dispozitiilor legale mai sus enuntate, rezulta in mod neechivoc faptul ca numai proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz si de servitute asupra capacitatilor energetice care s-au construit dupa intrarea in vigoare a Legii nr.318/2003 de catre titularii de licente si autorizatii (cum este si EDM) sunt indreptatiti sa solicite incheierea de conventii cadru pentru plata de despagubiri.
Or, dupa cum s-a aratat, din intregul probatoriu administrat in fata instantei de fond, capacitatile energetice in cauza, respectiv cablul de inalta tensiune de 110 Kw au fost amplasate pe terenul situat in G…, str. P… nr…., inca din anul 1985, nefiind dovedita efectuarea niciunul fel de lucrari de retehnologizare cu privire la acestea ulterior intrarii in vigoare a Legii nr.13/2007, astfel incat sa se justifice incidenta in speta a dispozitiilor art.18 din Legea nr.13/2007.
Suplimentar, intimata a aratat ca temeiul cererii de chemare in judecata formulata de apelant il constituie raspunderea civila delictuala a sa, fapt pentru care se apreciaza necesitatea analizarii cererii din prisma conditiilor cumulative care privesc: existenta faptei ilicite, a culpei, a prejudiciului si a legaturii de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu.
In acest context, in temeiul dispozitiilor art.1169 Cod Civil 1884, era necesar sa se dovedeasca de catre apelant, in urma probatoriului administrat indeplinirea conditiilor cumulative, fapt nerealizat.
Intimata a mai aratat ca apelanta nu a putut dovedi existenta unui prejudiciu, intrucat calcularea unei chirii medii pe piata libera nu poate avea valoarea juridica probanta in sensul dovedirii existentei prejudiciului fara a fi coroborata cu alte elemente ale materialului probator.
Legat de prejudiciul incercat de apelanta, intimata a atras atentia asupra modului in care apelanta a dobandit dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 138.500 mp si a numeroaselor constructii identificate in incheierea din 21 aprilie 1998, pronuntata de Tribunalul Giurgiu in dosar nr.3/1996. Astfel, apelanta a fost declarata adjudecatara pachetului de active ale SC O S.A. Giurgiu in urma unei licitatii publice, in schimbul sumei de 820.000.000 lei ROL (echivalentul sumei de 96.470 USD calculat la cursul de 8500 iei/dolar valabil in aprilie 1998).
Fata de valoarea redusa a activelor adjudecate de apelanta, mai putin de jumatate din minimul de pornire a licitatiei, considera ca justa si intemeiata retinerea instantei de fond conform careia: „la momentul achizitionarii imobilului in anul 1998 reclamanta cunostea situatia de fapt a terenului, situatie pe care a acceptat-o si care, cel mai probabil s-a reflectat si in pretul platit pentru acesta”.
Intimata a facut precizarea ca pentru suprafata ocupata de capacitatile energetice ce reprezinta un procent de 1,76 din totalul terenurilor (fara a lua in calcul constructiile aferente) a fost determinat un pseudo-prejudiciu in valoare de 133.500 euro, adica suma de 180.879,78 USD, ceea ce reprezinta aproape dublul sumei platite de apelanta pentru achizitionarea intregului pachet de active licitat.
In acest context, prin valoarea prejudiciului calculat s-ar fi creat de catre instantele de judecata premisele instituirii unei surse nejustificate de imbogatire pentru apelanta.
Suplimentar fata de aceste argumente, intimata a invederat ca nu se face vinovata de savarsirea a vreunei fapte ilicite, intrucat respectiva capacitate electrica a fost construita in anul 1985, cu respectarea conditiilor impuse de legislatia aplicabila.
Pentru aceste considerente, nu poate fi angajata raspunderea sa civila delictuala, nefiind indeplinite conditiile cumulative cerute de codul civil aplicabil.
In consecinta, intimata a solicitat respingerea apelului si mentinerea ca legala si temeinica a sentintei civile nr.1945/10.10.2013 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.
Prin Decizia civila nr.388/24.06.2014 pronuntata in dosarul nr.10836/299/ 2012 Tribunalul Bucuresti – Sectia a VI-a Civila a respins apelul declarat de apelanta – reclamanta O - sa ca nefondat.
Pentru a pronunta aceasta solutie tribunalul a retinut ca prin cererea dedusa judecatii astfel cum a fort precizata, reclamanta a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 580.725 lei reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a terenului proprietatea sa in suprafata de 2419,34 mp (valoare stabilita prin raportul de expertiza pentru perioada martie 2010- mai 2013).
Apelanta-reclamanta a criticat hotararea instantei de fond prin care actiunea sa a fost respinsa ca neintemeiata, sustinand ca hotararea a fost data cu aplicarea gresita a prevederilor Legii nr.13/2007 si a Legii nr.123/2012, precum si cu incalcarea prevederilor art.480 din vechiul C.civ. si art.555 din noul C.civ. precum si a prevederilor art.1 alin 2 din noul C.civ.
Din inscrisurile depuse la dosar, respectiv incheierea de sedinta din data de 21 aprilie 1998 pronuntata de Tribunalul Giurgiu in dosarul nr.3/1996 si sentinta civila nr. 15/25.05.1998 pronuntata de Tribunalul Giurgiu in acelasi dosar, a mai retinut tribunalul ca reclamanta-apelanta O a adjudecat activele debitoarei SC O G, respectiv Modulul nr.5 extins, Submodulul nr.4 A –Sectia de imbuteliere, locomotiva CF format din teren in suprafata de 136.550 mp si constructiile de pe teren.
Suprafata de totala ocupata de echipamentele energetice mentionate de reclamanta (statia de transformare de 110 KW, post trafo si trei stalpi metalici) este de 2403,88 mp conform concluziilor raportului de expertiza tehnica judiciara – electroenergetica si expertizei evaluatoare.
Conform sustinerilor paratei din intampinare, necombatute de reclamanta, capacitatile energetice mai sus mentionate au fost montate in anul 1985, sub imperiul dispozitiilor Decretului nr.76/1950 pentru producerea, transportul, distributia si vanzarea energiei electrice, abrogat prin OUG nr.63/1998 privind energia electrica si termica.
La randul ei, OUG nr.63/1998 a fost abrogata prin Legea nr.318/2003 a energiei electrice care a prevazut la art.16 alin.4 ca „Exercitarea drepturilor de uz si servitute asupra proprietatilor afectate de capacitatile energetice se realizeaza cu titlu gratuit pe toata durata existentei acestora. Daca cu ocazia interventiei pentru retehnologizari, reparatii, revizii, avarii se produc pagube proprietarilor din vecinatatea capacitatilor energetice, titularii de licenta au obligatia sa plateasca despagubiri in conditiile prezentei legi.”
Legea nr.318/2003 a fost abrogata la data de 22.02.2007 prin Legea nr.13/2007 care a prevazut la art.16 alin.5 ca „Exercitarea drepturilor de uz si de servitute asupra proprietatilor private afectate de capacitatile energetice, care se vor realiza dupa intrarea in vigoare a prezentei legi, se face in conformitate cu regulile procedurale privind conditiile si termenii referitori la durata, continutul si limitele de exercitare a acestor drepturi, prevazute intr-o conventie-cadru, precum si pentru determinarea cuantumului indemnizatiilor si a despagubirilor si a modului de plata a acestora, care se aproba, impreuna cu conventia-cadru, prin hotarare a Guvernului, la propunerea ministerului de resort, in termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a prezentei legi.”
Aceste dispozitii au fost reluate in art.12 alin.5 din Legea nr.132/2012 a energiei electrice si a gazelor.
A mai retinut tribunalul ca potrivit art.16 alin.6 si alin.7 din Legea nr.13/2007 „Proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz si de servitute de catre titularii de licente si autorizatii pot solicita incheierea de conventii, conform prevederilor alin.5. Titularii de licente si autorizatii sunt obligati sa procedeze la incheierea conventiilor-cadru prevazute la alin.5 in termen de maximum 30 de zile de la solicitarea proprietarilor afectati.”
Intrucat textul delege se refera la proprietarii terenurilor afectate, fara a face distinctie intre proprietarii terenurilor deja afectate si proprietarii terenurilor care vor fi afectate de capacitati energetice, a apreciat tribunalul ca la data intrarii in vigoare a Legii nr.13/2007 toti proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz si de servitute de catre titularii de licente si autorizatii pentru capacitatile energetice, pot solicita titularilor de licente si autorizatii, incheierea unor conventii cadru conform prevederilor alin.5 ale art.16 din lege, acestia din urma avand obligatia sa procedeze la incheierea conventiilor-cadru in termen de 30 de zile de la solicitarea proprietarilor afectati.
A da o alta interpretare a acestor dispozitii legale, ar lipsi de continut art.16 alin.10 din acelasi act normativ care prevede ca „Dreptul de uz si de servitute asupra terenurilor proprietate privata, restrangerea sau incetarea unor activitati prevazute la alin.2 se stabileste si se exercita cu respectarea principiului echitatii, a dreptului de proprietate si a minimei afectari a acestuia.
S-a mai constatat ca prin Legea nr.132/2012 a energiei electrice si a gazelor, (intrata in vigoare la data de 19 iulie 2012), s-a prevazut la art.12 alin.6-8 ca „Proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz si de servitute de catre titularii de licente si autorizatii pot solicita incheierea de conventii, conform prevederilor alin.5. Beneficiaza de indemnizatii si, respectiv, despagubiri si proprietarii de terenuri afectate de exercitarea drepturilor de uz si de servitute de catre titularii de licente si autorizatii care la data intrarii in vigoare a prezentei legi au in derulare conventii privind exercitarea acestor drepturi incheiate in conditiile legii. Titularii de licente si autorizatii sunt obligati sa procedeze la incheierea conventiilor cadru prevazute la alin.5, in termen de maximum 30 de zile de la solicitarea proprietarilor afectati.
Asadar, s-a concluzionat ca pentru a beneficia de indemnizatii si despagubiri pentru exercitarea dreptului de uz si de servitute asupra terenului proprietatea sa, afectat de capacitati energetice, reclamanta-apelanta trebuia sa solicite paratei-intimate incheierea unei conventii potrivit prevederilor art.16 alin.5 din Legea nr.13/2007 si art.12 alin 5 din Legea nr.132/2012, aceste dispozitii legale avand caracter special si in raport cu dispozitiile art.998 si urm din vechiul Cod civil si art.1349 din noul Cod civil, care reglementeaza raspunderea civila delictuala.
Tribunalul nu a primit apararea apelantei-reclamante, in sensul ca, in cazul terenurilor afectate de capacitati energetice realizate anterior intrarii in vigoare a Legii nr.13/2007 si a Legii nr.123/2012, despagubirile se determina potrivit normelor generale, avand in vedere principiul specialia generalibus derogant potrivit caruia, aplicarea legii generale este inlaturata ori de cate ori exista o dispozitie speciala intr-o materie data.
Din inscrisurile depuse la dosar, s-a retinut ca reclamanta a notificat parata la data de 01.09.2010 solicitandu-i sa-i comunice care este situatia juridica a Statiei de 110 KW si respectiv la data de 26.01.2012 solicitandu-i paratei plata despagubirii pentru lipsa de folosinta a terenului pe ultimii trei ani, in suma de 2.247.083 lei, insa niciuna dintre aceste notificari nu cuprinde solicitarea adresata paratei de a incheia o conventie-cadru conform prevederilor legale mai sus enuntate.
In atare situatie in care reclamanta nu a uzat de dreptul conferit de lege de a cere paratei-intimate incheierea unui contract-cadru pentru determinarea cuantumului indemnizatiilor, a despagubirilor si a modului de plata a acestora, a indicat tribunalul, reclamanta nu se poate indrepta impotriva paratei cu o actiune in pretentii pentru obligarea acesteia la plata contravalorii lipsei de folosinta, invocand dispozitiile dreptului comun privind raspunderea civila delictuala, deoarece, in speta sunt aplicabile dispozitiile legii speciale.
Pe de alta parte, in contextul in care parata a realizat capacitatile energetice conform dispozitiilor legale in vigoare in anul 1985 care i-au permis ocuparea terenului si exercitarea dreptului de uz si servitute fara plata vreunei despagubiri pana la intrarea in vigoare a Legii nr.13/2007, iar apoi doar in baza unui contract-cadru aprobat prin hotararea Guvernului, fiind vorba de lucrari de interes public, s-a retinut ca nu poate fi invocata nicio fapta ilicita a paratei.
Cat priveste sustinerea reclamantei in sensul ca exercitarea de catre parata a dreptului de uz si de servitute asupra terenului proprietatea sa fara plata unei despagubiri ar constitui o incalcare a dispozitiilor art.480 din noul Cod civil si respectiv art. 555 din noul Cod civil, aceasta nu a fost primita, intrucat, potrivit legii in vigoare la data la care reclamanta a devenit proprietara terenului, plata despagubirilor este conditionata de incheierea uni contract cadru intre proprietarul terenului si titularii de licente si autorizatii, la cererea proprietarului, acesta din urma fiind interesat in obtinerea de despagubiri.
S-a mai indicat, contrar sustinerilor apelantei, ca desi limitarea dreptului de proprietate al celor care detin terenuri afectate de capacitati energetice, poate avea ca efect lipsirea celor interesati de o parte din veniturile imobiliare, acest lucru nu contravine art.480 din noul Cod civil si respectiv art.555 din noul Cod civil, deoarece legiuitorul poate ingradi prin legi speciale dreptul de proprietate, cu conditia sa existe in scop legitim motivat de interesul general.
Or, prin instituirea drepturilor de uz si servitute asupra terenurilor pe care sunt realizate capacitati energetice si stabilirea unei proceduri pentru determinarea despagubirilor si indemnizatiilor, se asigura atat valorificarea fondului energetic - bun public de interes national, cat si despagubirea echitabila a proprietarilor terenurilor afectate de capacitati energetice.
Pentru toate aceste considerente si fata de dispozitiile art.296 C.pr.civ. tribunalul a respins apelul, ca neintemeiat, apreciind ca solutia instantei de fond este corecta, chiar daca pentru alte motive.
Impotriva acestei solutii, in termenul legal, la datele de 25 august 2014, respectiv 26 august 2014, au declarat recurs ambele parti, cererile de recurs fiind inregistrate pe rolul Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VI-a Civila la data de 29 august 2014.
Prin recursul declarat, recurenta – parata E D M S.A., critica considerentele decizie din apel si solicita inlaturarea din cuprinsul motivarii deciziei a considerentelor referitoare la aplicabilitatea dispozitiilor art.16 alin.6-8 din Legea nr.123/ 2012, legea energiei electrice si a gazelor naturale, legislatie interna care „se refera la proprietarii terenurilor afectate fara a face distinctie intre proprietarii terenurilor afectate si proprietarii terenurilor care vor fi afectate de capacitati energetice”.
In concret recurenta – parata solicita inlocuirea acestor considerent cu propriile considerente in sensul inaplicabilitatii in cauza a dispozitiilor legii energiei electrice privind acordarea de despagubiri de catre operatorul de distributie catre proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz si servitute, mentinand solutia cuprinsa in dispozitivul deciziei atacate.
In motivarea recursului recurenta – parata prezinta situatia de fapt, iar in ceea ce priveste interesul sau in promovarea prezentei cai de atac si admisibilitatea recursului arata ca problema controversata a admisibilitatii caii de atac impotriva considerentelor unei hotarari a fost transata de legiuitor prin adoptarea art.461 N.C.pr.civ., solutie conturata inca sub imperiul C.pr.civ. 1865, aplicabil in cauza. Se arata in acest sens ca atat doctrina cat si jurisprudenta recenta au admis cai de atac indreptate in mod exclusiv impotriva considerentelor hotararilor chiar in cazurile in care dispozitivul respectivelor hotarari era in favoarea partii declarante a caii de atac, retinandu-se, pe de o parte, faptul ca legea nu interzicea in mod expres un astfel de recurs, iar, pe de alta parte, faptul ca este nepotrivit ca intr-o hotarare sa fie consacrate imprejurari necorespunzatoare adevarului.
In ceea ce priveste existenta interesului legitim, nascut, actual, personal si direct al recurentei in promovarea acestei cai de atac se apreciaza ca acesta este evident atata vreme cat in considerentele deciziei recurate instanta de apel a retinut aspecte necorespunzatoare adevarului, care in lipsa unei analize aprofundate a legislatiei speciale aplicabile in cauza, ar putea crea aparenta de legitimitate in acordarea dreptului la despagubiri catre reclamanta, pe calea unei actiuni separate, fapt care nu corespunde realitatii, astfel cum s-a intamplat in cauze similare.
Pe fondul recursului se solicita sa se observe ca hotararea instantei de apel cuprinde motive straine de natura pricinii, parte din considerentele retinute fiind rezultatul unei gresite aplicari si interpretari a legii fapt ce a condus la o interpretare partial gresita a actului juridic dedus judecatii, in ceea ce priveste conditiile aplicabilitatii dispozitiilor art.16 alin.5 din legea nr.13/2007 privind incheierea conventiei cadru.
Sustine recurenta – parata ca in cauza este evidenta lipsa de temei a actiunii reclamantei, avand in vedre, pe de o parte, calitatea de proprietara a paratei asupra capacitatilor energetice si, pe de alta parte, calitatea sa de titulara a drepturilor de uz si servitute cu titlu gratuit asupra imobilelor aferente acestora, conform prevederilor specifice in materie.
Se subliniaza faptul ca legea nr.13/2007 are in vedere capacitatile energetice realizabile dupa intrarea in vigoare a legii si nu se refera la capacitatile deja realizate intr-un alt cadru legislativ. Interpretand dispozitiile art.16 din Legea nr.13/2007, singura concluzie confirmata si de Curtea Constitutionala este aceea ca acestea instituie o servitute legala speciala, care, odata constituita este opozabila tuturor, iar spre deosebire de celelalte servituti nu este perpetua ci este limitata la durata de exploatare a instalatiei electrice, dreptul exercitandu-se cu titlu gratuit pe durata existentei instalatiei.
Se mai adauga ca din simpla lectura a dispozitiilor legii nr.13/2007 rezulta in mod neechivoc faptul ca numai proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz si de servitute asupra capacitatilor energetice care se constituiau dupa intrarea in vigoare a legii nr.318/2003 de catre titularii de licente si autorizatii sunt indreptatisi sa solicit incheierea de conventii cadru, respectiv plata de despagubiri.
Atata vreme cat in cauza nu au fost efectuate nici un fel de lucrari de retehnologizare cu privire la capacitatea energetica ulterior dobandirii dreptului de proprietate de catre intimata – reclamanta care sa justifice incidenta in speta a prevederilor art.16 din Legea nr.13/2007, recurenta apreciaza ca era in puterea instantei sa constate ca dispozitiile privind acordarea de despagubiri nu se aplica.
Mai adauga recurenta ca in acest context, este evident faptul ca sumele solicitate de catre reclamanta cu titlu de despagubiri reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a terenului pentru perioada 2009 – 2012 nu ar putea fi decat rezultatul aplicarii principiilor raspunderii civile delictuale, iar conditiile pentru angajarea unei astfel de raspunderi nu sunt intrunite in cauze.
In drept au fost invocate dispozitiile art.304 pct.7, pct.8 si pct.9 C.pr.civ.
Cererea de recurs a fost legal timbrata cu suma de 4.959,13 lei, taxa judiciara de timbru si 5 lei, timbru judiciar.
Prin recursul declarat, recurenta – reclamanta O – sa SRL solicita modificarea deciziei in sensul admiterii apelului, schimbarii in tot a sentintei civile apelate, iar pe fond, admiterea cererii de chemare in judecata si obligarea paratei la plata sumei de 580.725 lei, contravaloare lipsa folosinta teren pentru perioada 01.03.2009 – 01.05.2013 precum si la plata cheltuielilor de judecata constand in taxa judiciara de timbru.
O prima critica de legalitate adusa deciziei recurate vizeaza interpretarea gresita a prevederilor art.16 alin.5 din Legea nr.13/2007 si art.12 alin.6 - alin.8 din Legea nr.132/ 2012, aratandu-se ca sustinerea tribunalului in senul ca O nu a solicitat paratei stabilirea despagubirilor este gresita.
Astfel recurenta – reclamanta sustine ca prin notificarea nr.105/24.01.2014 a solicitat intimatei intalnire (conciliere) pentru a incheia un acord prin care sa stabileasca despagubirea datorata, dar E nu a dat curs notificarii. Se sustine ca aceasta notificare trebuia interpretata ca fiind formulata de O avand in vedere prevederile legii nr.13/2007.
Se mai adauga ca faptul ca prin notificare s-a cerut sa se stabileasca un acord cu privire la despagubire fara a se folosi termenii contract cadru nu presupune ca recurenta – reclamanta nu a avut in vedere prevederile legii nr.13/2007 in conditiile in care cererea de chemare in judecata a fost formulata in baza acestor prevederi legale.
Recurenta solicita instantei de recurs sa aprecieze refuzul paratei de a da curs notificarii ca fiind refuzul acesteia de stabili in conditiile legii despagubirea datorata pentru terenul pe care il ocupa cu capacitati energetice si sa constate intemeiata cererea de acordare a despagubirilor.
O alta critica formulata de recurenta – reclamanta vizeaza incalcarea de catre instantele de fond a prevederilor art.480 C.civ. si art.555 NCC privind dreptul de proprietate.
In aceste sens se sustine ca desi legiuitorul are dreptul sa ingradeasca, in anumite conditii, dreptul de proprietate, acest drept trebuie exercitat in acord cu principiile generale ale dreptului intern si ale prevederilor CEDO referitoare la pastrarea unui echilibru just intre cerintele interesului general si imperativele de aparare a drepturilor fundamentate ale persoanelor in cauza.
Or, in cauza, prin respingerea cererii de chemare in judecata si respectiv a apelului, se limiteaza semnificativ prerogativele reclamantei de proprietar al ternului in cauza, instantele incalcand astfel art.1 Protocolul 1 CEDO si art.480 C.civ. si art.555 NCC.
In drept au fost invocate prevederile art.304 pct.9 C.pr.civ.
Cererea de recurs a fost legal timbrata cu suma de 4.959,13 lei, taxa judiciara de timbru si 5 lei, timbru judiciar.
In recurs nu au fost administrate probe noi.
La termenul de judecata de la data de 26 noiembrie 2014 Curtea a pus in discutia partilor admisibilitatea recursului declarat de recurenta – parata.
Analizand cu prioritate admisibilitatea recursului declarat de recurenta – parata E D M S.A., Curtea, cu observarea prevederilor art.304 C.pr.civ. a constatat urmatoarele:
Fata de data formularii si inregistrarii cererii de chemare in judecata – 13 martie 2012 – prezentul litigiu este supus dispozitiilor cuprinse de Codul de procedura civila din anul 1865, iar in lumina prevederilor art.299 si urm. recursul este o cale de atac extraordinara, de reformare, neevolutiva, in principiu nesuspensiva de executare.
Conform art.299 C.pr.civ. pot fi atacate cu recurs hotararile date fara drept de apel, cele date in apel, precum si in conditiile prevazute de lege, hotararile altor organe cu activitate jurisdictionala.
In ceea ce priveste partea din hotarare care poate fi atacata cu recurs, se apreciaza ca poate fi obiect al recursului doar dispozitivul hotararii recurate, intrucat numai aceasta parte a hotararii constituie „ordinul” instantei cu privire la raportul juridic dedus judecatii si este susceptibila de executare silita. Considerentele unei hotarari judecatoresti servesc numai pentru a interpreta dispozitivul, neavand putere de lucru judecat decat prin dispozitiv si numai in masura in care il explica si se refera la el.
Criticile recurentei-parate din prezenta cauza vizeaza considerentele deciziei pronuntate de tribunal in apel si nu dispozitivul acesteia, iar trimiterile facute la prevederile noului Cod de procedura civila ce permit in mod expres declararea unei cai de atac impotriva considerentelor unei hotarari nu indreptateste partea sa critice, sub aspectul considerentelor, o hotarare pronuntata sub imperiul Codului de procedura civila 1865.
Pe cale de consecinta, retinand ca recurenta – parata a inteles sa uzeze de o cale de atac pe care legea nu i-a pus-o la dispozitie, Curtea urmeaza sa respinga recursul declarat de E D M ca inadmisibil, solutie ce face inutila examinarea celorlalte critici formulate de aceasta parte.
Asupra recursului declarat de recurenta – reclamanta, prin prisma criticilor formulate, in considerarea dispozitiilor art.304 pct.9 C.pr.civ., Curtea retine urmatoarele:
1. Critica referitoare la gresita interpretare a prevederilor art.16 alin.5 din Legea nr.13/2007 si a art.12 alin.6-8 din Legea nr.132/2012, ce poate fi incadrata in motivul de nelegalitate prevazut de art.304 pct.9 C.pr.civ., nu poate fi primita.
In analiza acestui motiv de nelegalitate instanta de recurs va avea in vedere situatia de fapt astfel cum, in mod corect, a fost retinuta de instantele de fond, si anume: recurenta - reclamanta O a adjudecat activele SC O G, respectiv Modulul nr.5 extins, Submodulul nr.4 A –Sectia de imbuteliere, locomotiva CF format din teren din teren in suprafata de 136.550 mp si constructiile de pe teren, conform incheierii de sedinta din data de 21 aprilie 1998 pronuntata de Tribunalul Giurgiu in dosarul nr.3/1996 si sentintei civile nr.15/25.05.1998 pronuntata de Tribunalul Giurgiu in acelasi dosar.
Din aceasta suprafata inca de la momentul adjudecarii, 2403,88 mp. sunt ocupati de echipamentele energetice: statia de transformare de 110 KW, post trafo si trei stalpi metalici. Aceste capacitatile energetice au fost montate pe teren in anul 1985, sub imperiul dispozitiilor Decretului nr.76/1950 pentru producerea, transportul, distributia si vanzarea energiei electrice.
Regimul juridic al terenului afectat de capacitatile energetice, pentru perioada supusa analizei in prezenta cauza este reglementat de prevederile legii nr.13/2007 si legii nr.123/2012.
Potrivit art.12 alin.5 si alin.6 din Legea nr.13/2007 „Exercitarea drepturilor de uz si de servitute asupra proprietatilor private afectate de capacitatile energetice, care se vor realiza dupa intrarea in vigoare a prezentei legi, se face in conformitate cu regulile procedurale privind conditiile si termenii referitori la durata, continutul si limitele de exercitare a acestor drepturi, prevazute intr-o conventie-cadru, precum si pentru determinarea cuantumului indemnizatiilor si a despagubirilor si a modului de plata a acestora, care se aproba, impreuna cu conventia-cadru, prin hotarare a Guvernului, la propunerea ministerului de resort, in termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a prezentei legi. Proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz si de servitute de catre titularii de licente si autorizatii pot solicita incheierea de conventii, conform prevederilor alin.5.
De asemenea, potrivit alin.10 al aceluiasi articol invocat de recurenta – reclamanta „Dreptul de uz si de servitute asupra terenurilor proprietate privata, restrangerea sau incetarea unor activitati prevazute la alin.2 se stabileste si se exercita cu respectarea principiului echitatii, a dreptului de proprietate si a minimei afectari a acestuia”.
Prevederi similare se regasesc si in legea nr.123/2012 a energiei electrice si a gazelor naturale. Astfel conform art.12 „Exercitarea drepturilor de uz si de servitute asupra proprietatilor private afectate de capacitatile energetice, care se vor realiza dupa intrarea in vigoare a prezentei legi, se face in conformitate cu regulile procedurale privind conditiile si termenii referitori la durata, continutul si limitele de exercitare a acestor drepturi, prevazute intr-o conventie-cadru, precum si pentru determinarea cuantumului indemnizatiilor, a despagubirilor si a modului de plata a acestora, care se aproba, impreuna cu conventia-cadru, prin hotarare a Guvernului, la propunerea ministerului de resort. Proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz si de servitute de catre titularii de licente si autorizatii pot solicita incheierea de conventii, conform prevederilor alin.5. Beneficiaza de indemnizatii si, respectiv, despagubiri si proprietarii de terenuri afectate de exercitarea drepturilor de uz si de servitute de catre titularii de licente si autorizatii care la data intrarii in vigoare a prezentei legi au in derulare conventii privind exercitarea acestor drepturi incheiate in conditiile legii”.
In interpretarea acestor texte tribunalul a apreciat ca recurenta – reclamanta are dreptul la despagubiri pentru suprafata de teren ocupata de capacitatile energetice, insa nu a respectat procedura prevazuta de lege, in sensul ca nu a solicitat recurentei – parate incheierea conventiei – cadru.
Aceste retineri ale tribunalului sunt contestate de recurenta – reclamanta care sustine ca prin convocarea la conciliere – notificarea nr.105/24.01.2012 – a urmarit tocmai incheierea unei asemenea conventii.
Curtea nu poate primi aceste sustineri odata ce din analiza notificarii nr.105/ 24.01.2012 trimisa recurentei – parate rezulta in mod clar ca reclamanta O a solicitat numai despagubiri pentru lipsa de folosinta a terenului pe ultimii trei ani, nefacand nici un moment referire la incheierea conventiei cadru prevazute de legea speciala.
Notificarea nu cuprinde nicio referire la prevederile legii nr.13/2007, dupa cum si cererea de chemare in judecata este intemeiata pe dispozitiile art.998 si urm. C.civ. si art.1349 NCC, texte de lege care reglementeaza raspunderea civila delictuala.
In atare conditii, rezulta cu evidenta faptul ca in urma lecturarii deciziei Tribunalului Bucuresti recurenta – reclamanta a inteles sa uzeze de prevederile legii nr.13/2007 si ale legii nr.123/2012 si sa sustina ca in realitate a dorit incheierea unei conventii in temeiul careia sa obtina despagubiri de la E.
O concluzie contrara nu se poate obtine nici prin raportare la precizarea depusa la dosarul de fond (f.72 dosar JS1) prin care s-a completat temeiul juridic al cererii, deoarece simpla amintire a art.16 din Legea nr.13/2007 si a art.12 din Legea nr.123/ 2012, care dau dreptul la despagubiri proprietarilor de terenuri afectate de capacitati energetice, nu este de natura sa creeze convingerea ca recurenta – reclamanta a incercat sa uzeze de prevederile referitoare la incheierea conventiei.
Mai mult decat atat, Curtea, apreciaza ca sub aspectul considerentelor referitoare la posibilitatea reclamantei de a incheia o conventie cu E pentru obtinerea de despagubiri, motivarea tribunalului este eronata, considerentele corecte in respingerea cererii de chemare in judecata fiind cele retinute de judecatorie.
Astfel, din simpla lecturare a prevederilor art.12 alin.5 din Legea nr.13/2007 si ale art.12 alin.5 din Legea nr.123/2012 rezulta ca exercitarea drepturilor de uz si de servitute asupra proprietatilor private afectate de capacitatile energetice, care se vor realiza dupa intrarea in vigoare a legii, se face in conformitate cu regulile procedurale privind conditiile si termenii referitori la durata, continutul si limitele de exercitare a acestor drepturi, prevazute intr-o conventie-cadru.
Deci conventiile-cadru se pot incheia numai pentru terenurile care vor fi afectate de capacitati energetice ce urmeaza a fi realizate dupa intrarea in vigoare a respectivelor legi, capacitatile energetice ce fac obiectul litigiului de fata fiind realizate in anul 1985, cu mult inainte de intrarea in vigoare in legilor 13 si 123.
Solutia enuntata rezulta cu prisosinta si din interpretarea textelor de lege invocate de catre recurenta – reclamanta. Astfel art.16 alin.10 din Legea nr.13/2007 face referire la stabilirea echitabila a despagubirilor, insa din interpretarea sistematica a respectivului articol rezulta ca alin.10 are in vedere despagubirile care se pot acorda in urma incheierii conventiei – cadru pentru terenurile care urmeaza sa fie afectate de capacitati energetice.
Curtea mai noteaza ca alin.6 al art.16 reglementeaza situatia proprietarilor de terenuri, insa nu se poate sustine ca acest alineat se refera atat la proprietarii terenurilor deja afectate cat si la proprietarii terenurilor care vor fi afectate de capacitati energetice. Art.16 stabileste doua reguli si anume: dreptul de uz si servitute asupra proprietatilor statului si ale unitatilor administrativ-teritoriale afectate de capacitatile energetice se realizeaza cu titlu gratuit pe toata durata existentei acestora, iar dreptul de uz si de servitute asupra proprietatilor private afectate de capacitatile energetice, care se vor realiza dupa intrarea in vigoare a prezentei legi, se face in conformitate cu regulile procedurale privind conditiile si termenii referitori la durata, continutul si limitele de exercitare a acestor drepturi, prevazute intr-o conventie-cadru.
Pe cale de consecinta, proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz si de servitute mentionati la alin.6 sunt cei ale caror terenuri sunt afectate de capacitatile energetice realizate in conditiile alin.5, adica, dupa intrarea in vigoare a legii.
In concluzie se constata ca odata ce terenul aflat in proprietatea recurentei – reclamante este afectat de capacitati energetice inca din anul 1985, aceasta adjudecand imobilul in cunostinta de cauza, recurenta – reclamanta nu poate beneficia de prevederile Legii nr.13/2007 si ale legii nr.123/2012 pentru obtinerea de despagubiri.
Totodata de constata ca si prin raportare la temeiul de drept invocat initial prin cererea de chemare in judecata – raspunderea civila delictuala – cererea recurentei – reclamante nu poate fi primita, in sarcina recurentei – parate neputandu-se retine savarsirea unei fapte ilicite, montarea capacitatilor energetice realizandu-se cu respectarea prevederilor legale in vigoare in anul 1985.
2. Critica referitoare la nesocotirea prevederilor art.480 C.civ. si art.55 NCC, ce poate fi, de asemenea, incadrata in prevederile art.304 pct.9 C.pr.civ. nu este fondata.
Sub acest aspect se retine ca atat prima instanta cat si instanta de apel au indicat in mod corect ca dreptul de proprietate nu este un drept absolut, acesta putand face obiectul unor limitari in masura in care aceste limitari sunt prevazute de lege, urmaresc un scop legitim si sunt proportionale cu obiectivele urmarite.
Analizand indeplinirea acestor conditii in cauza de fata se retine ca drepturile de uz si servitute asupra terenurilor pe care sunt realizate capacitati energetice sunt expres prevazute de lege, precum si faptul ca prin instituirea lor se urmareste un scop legitim - valorificarea fondului energetic - bun public de interes national, neexistand o disproportie intre cerintele interesului general si imperativele de aparare a drepturilor fundamentale ale persoanelor in cauza.
Prin urmare Curtea a constatat ca atat judecatoria cat si tribunalul au pronuntat solutii corecte insa pentru motivele expuse prin prezenta decizie, astfel ca, in temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., a respins recursul declarat de recurenta - reclamanta, ca nefondat.