Constatare nulitate absoluta hotarare Consiliul de Administratie, intemeiata pe dispozitiile articolului 216 Noul Cod civil

Constatare nulitate absoluta hotarare Consiliul de Administratie, intemeiata pe  dispozitiile articolului 216 Noul Cod civil


 Din economia reglementarilor cuprinse in articolului 216 alin. 1 Noul Cod civil rezulta ca Hotararile si deciziile contrare legii, actului de constituire ori statutului pot fi atacate in justitie de oricare dintre membrii organelor de conducere sau de administrare care nu au participat la deliberare ori care au votat impotriva si au cerut sa se insereze aceasta in procesul-verbal de sedinta, in termen de 15 zile de la data cand li s-a comunicat copia de pe hotararea sau decizia respectiva ori de la data cand a avut loc sedinta, dupa caz.
Conform articolului 216 alin. 6 Noul Cod civil  -Daca se invoca motive de nulitate absoluta, dreptul la actiunea in constatarea nulitatii este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulata de orice persoana interesata. Dispozitiile alin. (3)-(5) raman aplicabile.
Conform articolului 216 alin. 7 Noul Cod civil - Prevederile prezentului articol se aplica in masura in care prin legi speciale nu se dispune altfel.
Sub imperiul Legii nr.31/1990 republicata posibilitatea anularii hotararilor Consiliului de Administratie (altele decat cele luate in executarea delegarii de atributii) nu este reglementata in mod explicit.
In absenta unei prevederi legale, deciziile consiliului de administratie nu pot fi atacate in justitie de catre actionari. Dar, in baza art. 132 din lege, actionarii ar putea ataca hotararea adunarii generale prin care s-a pronuntat asupra valabilitatii unei  decizii a consiliului de administratie.
In sfarsit, trebuie admis ca daca adunarea generala este singurul organ competent sa se pronunte asupra valabilitatii deciziilor consiliului de administratie, consecinta logica este ca tot acest organ poate lua si masura suspendarii deciziilor consiliului de administratie.
In aceste conditii fata de dispozitiile articolului 216 alin.7 Noul Cod civil  si articolului 142 Legea nr.31/1990 republicata respectiv articolului 132 din Legea nr. 31/1990 republicata in mod legal si temeinic instanta de fond a apreciat ca cererea reclamantei,  astfel cum a fost formulata este inadmisibila.


-  Articolul 216 Noul Cod civil
-  Articolul 114 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 republicata
-  Articolul 132  din Legea nr. 31/1990 republicata



(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A V-A CIVILA,
DECIZIA CIVILA NR.991 din 29.10.2014)


Deliberand asupra apelului de fata, retine urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a VI-a Civila  la data de 29.03.2013 sub nr.12623/3/2013, reclamanta SC F. P. SA  a chemat in judecata pe parata SC E. F. SA, in temeiul art.216 Cod Civil, solicitand instantei sa constate nulitatea punctului 2 din capitolul I – Aprobari din Hotararea Consiliului de Administratie al societatii nr.1/10.01.2013, prin care s-a aprobat numirea domnului M. P. din functia de director general. S-a solicitat obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii reclamanta arata ca este actionar al E. F., detinand 22,000027% din capitalul social al acesteia, restul actiunilor fiind detinute de catre SC E. SA.
E. F. este o intreprindere publica in sensul art. 2 punctul 2 lit.(c) din Ordonanta de Urgenta nr.109/2011 privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice (OUG nr. 109/2011).
   In  data de 06.12.2012 Consiliul de Administratie al Societatii a adoptat cu trei voturi "pentru" si doua voturi "impotriva" Hotararea nr. 28  prin care Consiliul a hotarat  la punctul 7 din capitolul I - Aprobari (Hotararea nr. 7): "Alege metoda numirii Directorului General dintre membrii Consiliului de Administratie, conform O.U.G. nr. 109/2011, perioada mandatului pentru care va fi ales Directorul General fiind de un an. Directorul General are obligatia sa prezinte planul de management in perioada de valabilitate a mandatului membrilor Consiliului de Administratie.
  Consiliul de Administratie solicita Comitetului de Nominalizare si Remunerare propunerea pentru membrul Consiliului de Administratie care va fi numit Director General)".
  Sustine reclamanta ca, din procesul-verbal aferent Hotararii Consiliului de Administratie nr. 28/06,12.2012, rezulta ca, in mod eronat, precum si cu incalcarea OUG nr.109/2011, Consiliul a considerat ca alegerea directorului se poate face prin doua metode, respectiv dintre administratori sau din afara Consiliului de Administratie, si ca, in conditiile in care numirea se face dintre administratori alesi conform OUG nr. 109/2011 (fiind propus in acest sens in cadrul sedintei dl M. P.), nicio procedura de selectie nu mai este aplicabila (pag. 29 - 40 din procesul-verbal).
In  drept, au fost invocate dispozitiile art.2, art.34, art. 35, art. 61 - 63 din OUG nr.109/2011 privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice; art.216, art. 1250, art.1253 din Codul Civil.
  In sustinerea cererii au fost atasate inscrisuri, in copii certificate pentru conformitate cu originalul (filele 16-93 vol. I).
  Parata SC E. F. SA a formulat intampinare la data de 05.06.2013 (filele 150-162 vol. I)  prin care invoca incidenta prezumtiei de nulitate relativa, nu absoluta virtuala, pe care reclamanta isi intemeiaza cererea (art. 1252 Cod civil) si fata de care pe cale de exceptie a inteles sa invoce urmatoarele exceptii: exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului si exceptia tardivitatii. Pe fondul cauzei, in cazul respingerii exceptiilor invocate, parata solicita respingerea actiunii ca neintemeiata.
La termenul de judecata din 03.09.2013, parata SC E. F. SA a invocat exceptia necompetentei generale a instantelor judecatoresti si pe cale de consecinta a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata ca inadmisibila (filele 264-265 vol. I).
  Ambele parti au formulat concluzii scrise sub aspectul exceptiilor invocate in cauza, fiind sustinuta inclusiv exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Bucuresti.
Instanta a pus in dezbaterea partilor din oficiu si exceptia inadmisibilitatii formularii cererii.
  Prin sentinta civila nr.5871/26.09.2013, Tribunalul Bucuresti Sectia a VI-a Civila, a respins exceptiile de necompetenta generala a instantelor judecatoresti si a necompetentei materiale ale Tribunalului Bucuresti ca neintemeiate. A admis exceptia inadmisibilitatii si a respins ca fiind inadmisibila cererea reclamantei.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Raportand motivele invocate in sustinerea exceptiilor la actele dosarului, Tribunalul va respinge exceptiile necompetentei generale a instantelor judecatoresti si a necompetentei materiale ca neintemeiate.
  Astfel, intr-adevar, potrivit art.216  alin. 3 NCC, temei invocat de reclamanta in cuprinsul actiunii, „cererea de anulare se solutioneaza in camera de consiliu de catre instanta competenta in circumscriptia careia persoana juridica isi are sediul, in contradictoriu cu persoana juridica in cauza, reprezentata prin administratori. Hotararea instantei este supusa numai apelului.”
  Pe de alta parte insa alin.7 al aceluiasi articol stipuleaza ca „prevederile prezentului articol se aplica in masura in care prin legi speciale nu se dispune altfel”.
Prin urmare, in conditiile in care partea intelege sa se prevaleze inclusiv de prevederile articolului 216 alin. 3 Noul Cod civil, reglementat cu titlu de norma generala, nu se poate nega reclamantei „accesul la o instanta”, apararile paratei tinand mai degraba de admisibilitatea/inadmisibilitatea actiunii, aparare ce va fi analizata in cuprinsul acestei hotarari.
Asa cum se mentiona si la pct. 1 din considerentele prezentei hotarari, art. 216 alin.7 Noul Cod civil stipuleaza ca „prevederile prezentului articol se aplica in masura in care prin legi speciale nu se dispune altfel”.
Or, in speta, se constata faptul ca exista norme speciale, prin raportare la prevederile Legii nr. 31/1990.
Se constata totodata ca, prin actiunea dedusa judecatii, reclamanta SC F. P. SA a solicitat instantei sa constate nulitatea punctului 2 din capitolul 1 – Aprobari din Hotararea Consiliului de Administratie al societatii nr.1/10.01-2013, prin care s-a aprobat numirea d-lui M. P. in functia de director general.
Tribunalul retine faptul ca, in functie de intinderea campului de aplicare, normele de drept civil se impart in norme generale si norme speciale.
Prin norme de drept civil generale sunt desemnate acele norme care se aplica in toate cazurile si in orice materie, daca o dispozitie legala nu prevede altfel.
Fiind derogatorie de la norma generala, rezulta ca norma speciala se aplica ori de cate ori ne gasim in fata unui caz ce intra sub incidenta prevederilor sale, deci norma speciala se aplica prioritar fata de norma generala, chiar si atunci cand norma speciala este mai veche decat norma generala.
Pe cale de consecinta, ar trebui sa se admita ca o norma de drept civil speciala nu poate fi modificata sau abrogata decat expres (si direct) de o norma generala ulterioara. Aceasta concluzie rezulta si din regula exprimata mai sus prin adagiul generalia specialibus non derogant, in sensul ca, daca norma generala (ulterioara) nu deroga de la norma speciala (anterioara), inseamna ca aceasta din urma nu a fost modificata sau abrogata.
Instanta constata faptul ca, desi reclamanta nu a inteles sa se prevaleze de dispozitiile Legii nr.31/1990, rezumandu-se la a invoca ca si temei de drept doar prevederile art. 216 NCC, astfel cum s-a mentionat expres la termenul de judecata din 17.09.2013 (fila 5 vol. II),  Tribunalul retine ca, potrivit Legii nr. 31/1990, dar si a jurisprudentei constate in materie, consiliul de administratie este organ colegial de conducere a societatii pe actiuni, iar deciziile administratorilor capata caracter deliberativ. Astfel, aceste decizii luate de Consiliul de Administratie, in exercitarea atributiilor ce-i revin nu sunt asimilate hotararilor adunarii generale, neputand fi atacate in justitie, cu exceptia cazurilor in care deciziile s-au luat in executarea delegarii de atributii.
Prin urmare, dat fiind cadrul legislativ cu caracter special reprezentat de Legea nr. 31/1990, dar si dispozitiile art. 261 alin. 7 NCC, nu se poate concluziona in sensul ca prin art. 216 alin. 1 si 3 NCC s-ar in favoarea actionarului Fondul Proprietatea o alta procedura prin care s-ar putea cenzura de catre instanta o hotarare a consiliului de administratie.
Practic, singurul context legislativ in care s-ar putea aprecia asupra actiunii introductive este cel al Legii nr. 31/1990, act normativ aplicabil de care insa partea nu a inteles sa se prevaleze in cauza de fata.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta SC F. P. SA – apreciind solutia instantei de fond ca nelegala si netemeinica pentru urmatoarele considerente:
Inexistenta unei interdictii exprese de a ataca in instanta hotararile CA in Legea societatilor:
In esenta, argumentul instantei pentru respingerea actiunii apelantei ca inadmisibila este acela ca in speta nu sunt aplicabile dispozitiile Codului civil deoarece acestea au caracter general fata de dispozitiile speciale ale Legii 31/1990, lege care nu ar permite atacarea hotararilor CA (altele decat cele luate in executarea delegarii de atributii) in fata instantei de judecata.
In realitate, legislatia societatilor potrivit art.291 stabileste ca „Prevederile din prezenta lege se completeaza cu dispozitiile Codului civil si ale Codului de procedura civila.", iar art. 216 alin. (7) Cod civil dispune, in acord cu dispozitiile anterior mentionate, in sensul ca: „Prevederile prezentului articol se aplica in masura in care prin legi speciale nu se dispune altfel.".
Prin urmare, trebuire cercetat intelesul notiunii „legea speciala nu dispune altfel" din art. 216 Cod civil, precum si daca acest enunt este aplicabil Legii societatilor.
Articolul 216 alin. (7) Cod civil reprezinta o aplicare a principiului specialia generalibus derogant, astfel ca, notiunea „legea speciala nu dispune altfel" se refera la o derogare expresa de la regula stabilita prin art. 216 alin. (1) Cod civil.
Asa fiind actiunea va putea fi respinsa ca inadmisibila doar daca in legea speciala se prevede expres ca hotararile organelor de conducere nu pot fi atacate in justitie. Or, o astfel de prevedere nu exista in Legea societatilor.
Sub imperiul Legii 31/1990, posibilitatea anularii hotararilor CA obisnuite (altele decat cele luate in executarea delegarii de atributii) nu este reglementata in mod explicit. Aceasta situatie nu poate fi insa asimilata celei in care s-ar interzice expres atacarea hotararilor CA.
Prin urmare, Legea societatilor nu prevede o astfel de interdictie, ci a lasat nereglementata posibilitatea atacarii hotararilor organelor de conducere ale societatilor.
Inexistenta unei proceduri de atacare a hotararilor CA derogatorii de la norma de drept comun care sa excluda aplicarea procedurii de drept comun:
Dispozitiile art.114 alin. (3) din Legea 31/1990 permit doar atacarea hotararilor CA in situatia in care acesta este mandatat sa indeplineasca unele atributii in temeiul delegarii din partea AGEA, pentru celelalte hotarari CA (obisnuite) nu s-a reglementat o procedura de atacare in justitie. Pe de alta parte, prin cenzurarea hotararilor CA de catre AGA se urmareste un control de oportunitate, in cazul apelantei procedura prevazuta de art. 216 Cod civil vizeaza un control de legalitate asupra hotararilor CA care nu pot fi atacate potrivit dispozitiilor mai sus aratate.
Aceste doua posibilitati pe de-o parte nu se exclud pentru ca au obiect diferit iar pe de alta, AGA nu poate realiza un control de legalitate asupra hotararilor CA, numai un organ jurisdictional poate realiza acest lucru, iar in cazul hotararilor CA luate in baza delegarii de competenta, legiuitorul nu a vazut o incompatibilitate intre mijloacele de atacare in instanta, respectiv de cenzurare din moment ce aceste hotarari pot fi (i) atacate in instanta in temeiul art. 114, alin. 4 coroborat cu art. 132 din Legea 31/1990 si (ii) cenzurate de AGA in baza art. 111 alin. 2 litera d) din aceeasi Lege.
In cursul judecarii apelului, intimata a depus intampinare prin care pe cale de exceptie invoca lipsa de interes a reclamantei in promovarea actiunii si implicit a apelului, iar pe fondul cauzei solicita respingerea apelului ca nefondat.
Prin incheierea din sedinta de la 24.09.2014, Curtea a respins exceptia lipsei de interes a reclamantei ca neintemeiata.
Analizand actele si lucrarile dosarului din perspectiva motivelor de apel invocate, Curtea urmeaza sa respinga apelul ca nefondat pentru urmatoarele considerente:
Potrivit articolului 216 alin. 1 Noul Cod civil: „Hotararile si deciziile contrare legii, actului de constituire ori statutului pot fi atacate in justitie de oricare dintre membrii organelor de conducere sau de administrare care nu au participat la deliberare ori care au votat impotriva si au cerut sa se insereze aceasta in procesul-verbal de sedinta, in termen de 15 zile de la data cand li s-a comunicat copia de pe hotararea sau decizia respectiva ori de la data cand a avut loc sedinta, dupa caz”. „Daca se invoca motive de nulitate absoluta, dreptul la actiunea in constatarea nulitatii este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulata de orice persoana interesata. Dispozitiile alin. (3)-(5) raman aplicabile. Prevederile prezentului articol se aplica in masura in care prin legi speciale nu se dispune altfel”.
Aceasta ultima dispozitie legala trimite la dispozitiile legii speciale in materie de societati comerciale si anume Legea nr.31/1990 cu modificarile si completarile ulterioare.
In actuala reglementare a Legii nr.31/1990, atributiile consiliului de administratie sunt mai bine determinate, fapt care confera acestui organ un rol important in functionarea societatii pe actiuni.
Ca regula generala, consiliul de administratie este insarcinat cu indeplinirea tuturor actelor necesare si utile pentru realizarea obiectului de activitate al societatii, cu exceptia celor rezervate de lege pentru adunarea generala a actionarilor (art. 142 din lege).
Legea reglementeaza si anumite atributii exclusive ale consiliului de administratie (competente de baza), care nu pot fi delegate directorilor si anume:
a) stabilirea directiilor principale de activitate si de dezvoltare ale societatii;
b) stabilirea politicilor contabile si a sistemului de control financiar, precum si aprobarea planificarii financiare;
c) numirea si revocarea directorilor si stabilirea remuneratiei lor;
d) supravegherea activitatii directorilor;
e) pregatirea raportului anual, organizarea adunarii generale a actionarilor si impIementarea hotararilor acestei;
f) introducerea cererii pentru deschiderea procedurii insolventei asupra societatii potrivit Legii nr.85/2006 privind procedura insolventei.
Deciziile consiliului de administratie considerate nelegale pot fi anulate prin hotararea adunarii generale a actionarilor. Solutia se bazeaza pe dispozitiile art. 111 lit. b) din lege, care prevad ca adunarea generala are dreptul si obligatia „sa aleaga si sa revoce membrii Consiliului de Administratie". Aceasta solutie decurge si din principiile care guverneaza raporturile dintre adunarea generala si administratorii societatii. De vreme ce administratorii sunt numiti de adunarea generala, aceasta este indreptatita sa controleze actele administratorilor.
In absenta unei prevederi legale, deciziile consiliului de administratie nu pot fi atacate in justitie de catre actionari. Dar, in baza art. 132 din lege, actionarii ar putea ataca hotararea adunarii generale prin care s-a pronuntat asupra valabilitatii unei  decizii a consiliului de administratie.
In sfarsit, trebuie admis ca daca adunarea generala este singurul organ competent sa se pronunte asupra valabilitatii deciziilor consiliului de administratie, consecinta logica este ca tot acest organ poate lua si masura suspendarii deciziilor consiliului de administratie.
In aceste conditii fata de dispozitiile articolului 216 alin.7 Noul Cod civil  si articolului 142 Legea nr.31/1990 republicata respectiv articolului 132 din Legea nr. 31/1990 republicata in mod legal si temeinic instanta de fond a apreciat ca cererea reclamantei  astfel cum a fost formulata este inadmisibila.
Pentru aceste considerente, Curtea a respins apelul ca nefondat.