obligatia de a face.

Faliment - obligatia de a face.

- Legea nr. 85/2006, art. 11

Competenta jurisdictionala non-exclusiva a instantelor engleze inseamna ca oricare dintre parti se poate adresa unui tribunal competent de pe teritoriul Angliei, fara a fi obligata in acest sens, contractantii au dreptul de a sesiza jurisdictia engleza, aceasta nefiind reglementata cu caracter obligatoriu de catre parti.
Art. 11 alin. 1 lit. a-n din Legea nr. 85/2006 stabileste atributiile judecatorului sindic, printre acestea nefiind enumerate si cea de solutionare a cererilor in pretentii formulate de administratorul judiciar sau de lichidator in vederea recuperarii creantelor apartinand societatii in insolventa. Aceasta cerere nu este aferenta procedurii insolventei in sensul art. 11 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, intrucat prin litigiu in legatura cu insolventa se intelege acel proces care vizeaza masurile dispuse in cursul procedurii. Actiunea in justitie prin care se urmareste recuperarea creantelor debitoarei nu este o cerere aferenta procedurii insolventei, cu una de drept comun care se circumscrie prevederilor Codului de procedura civila.

(CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A VI-A CIVILA
DECIZIA CIVILA NR. 1964 din 18.10.2013)

Prin sentinta civila nr.1390/13.02.2013 pronuntata de Tribunalul Bucuresti-sectia a VII-a in dosarul nr.49573/3/2012, a fost admisa cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta SC R M SA si a fost obligata parata SC R T SRL la plata sumei de 5.405.335,59 lei echivalent a 1.184.995,51 euro cu titlu de c/val prestari servicii.
In motivare, se arata ca, prin incheierea din 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti sectia a VII-a Civila, in baza art 32 alin 1 din legea 85/2006 a fost deschisa procedura generala a insolventei impotriva debitoarei SC R M SA fiind desemnat administrator judiciar cu atributiile prevazute de lege.
Anterior intrarii debitoarei in procedura insolventei, intre parti au fost incheiate mai multe contracte de prestari servicii, respectiv: contractul pentru furnizarea de servicii de difuzare prin satelit si segment de spatiu – incheiat la data de 01.04.2007, contractul de servicii de publicitate – incheiat la data de 01.04.2007 si contractul de servicii de management – incheiat la data de 01.07.2007.
Aceste contracte au fost mentinute si dupa deschiderea procedurii insolventei, dispozitiile art.86 din legea 85/2006 stipuland „contractele in curs de derulare se considera mentinute la data deschiderii procedurii insolventei”, administratorul judiciar neprocedand la denuntarea contractelor.
Termenele pentru care au fost incheiate contractele rezulta expres din cuprinsul acestora, primul contract mentionat fiind incheiat de la 01.04.2007 pana la 31.03.2012 si prelungit ulterior prin acordul partilor, iar celalalte doua contracte fiind incheiate din momentul semnarii pe o perioada nedeterminata, stipulandu-se la art 2 din contract ca incetarea lor va avea loc in cazul aparitiei uneia dintre situatiile expres prevazute in contract.
Contractele incheiate cuprind, de asemenea, in mod detaliat serviciile pe care debitoarea SC R M SA s-a angajat sa le presteze precum si sumele si modalitatea de plata a contravalorii acestor servicii.
Contractele au fost semnate de ambele parti, fiind depuse la dosar in xerocopie, atat in limba engleza cat si in limba romana.
Pentru contravaloarea serviciilor prestate, debitoarea a emis facturi fiscale, acestea fiind depuse la dosar, parte din ele fiind semnate de primire de catre parat, parte transmise prin posta, paratul necontestand aceste facturi, nefacand nicio dovada in acest sens.
Din cuprinsul fiecarei facturi in parte, rezulta in mod expres serviciile prestate si perioada pentru care s-a emis factura fiscala.
Sunt depuse la dosar facturile emise incepand cu data de 31.07.2007 si pana in septembrie 2012, ultima factura fiind emisa la data de 28.09.2012.
Sustinerile paratului privind neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a serviciilor la care reclamanta debitoare s-a obligat nu sunt astfel dovedite, neputand fi retinute de instanta.
Mai mult, paratul, prin notele scrise formulate, recunoaste implicit executarea de catre reclamanta a obligatiilor asumate aratand ca acestea nu au fost executate doar pentru ultimele doua luni contractuale, perioada pentru care a trebuit sa achite furnizorului plata deoarece reclamanta nu-i mai asigura serviciile contractuale.
Paratul precizeaza ca nu datoreaza „plata integrala” a sumelor solicitate, recunoscand ca atare in mod implicit prestarea serviciilor de catre reclamanta, pentru cea mai mare perioada contractuala, fapt ce se coroboreaza cu necontestarea facturilor emise.
S-a retinut astfel ca facturile fiscale ce cuprind contravaloarea serviciilor prestate au fost emise de reclamanta pana in septembrie 2012, ultima factura emisa fiind pentru serviciile din luna anterioara, astfel incat ultimele doua luni contractuale pentru care paratul pretinde ca nu i-au fost prestate serviciile, nu au fost facturate, contractul fiind denuntat unilateral incepand cu octombrie 2012.
Plata serviciilor facturate este ca atare datorata integral de catre parat.
Conform dispozitiilor art 46 Cod Comercial, in materie comerciale, facturile sunt considerate ca fiind mijloace de proba, regimul lor juridic fiind stabilit de art 47-54 Cod Comercial.
In intelesul legii, facturile reprezinta inscrisuri sub semnatura privata prin care se constata executarea unei operatiuni comerciale.
Ele fac dovada in legatura cu existenta actului juridic si cu executarea operatiunii care constituie obiectul ei.
Ca atare, s-a constata ca, in cauza, prin facturile depuse la dosar si acceptate tacit de parat, s-a facut dovada existentei actului juridic si a executarii de catre reclamanta a operatiunii la care s-a obligat.
Cu privire la obligatia de plata a paratului, s-a retinut ca aceasta nu a fost executata, nefacandu-se nicio dovada in acest sens.
Asa cum este stipulata in Codul Civil, plata reprezinta un mijloc de stingere al obligatiilor, fiind reglementata in art 1092-1121.
Conform prevederilor art 1100 Cod Civil, plata trebuie sa constea in executarea in tocmai a obligatiei asumate, facandu-se atunci cand datoria a ajuns la scadenta, adica a devenit exigibila.
In speta, asa cum rezulta din facturile aflate la dosar, creanta invocata de reclamanta debitoare este exigibila, obligatia de plata fiind ajunsa la scadenta, pentru depasirea termenului de plata, paratul datorand penalitati de intarziere conform clauzelor contractuale.
Avand in vedere ca operatia platii este un act juridic, indiferent de izvorul din care s-a nascut obligatia, mijloacele de proba prin care se poate face dovada platii, sunt cele din materia actelor juridice, respectiv pentru prestatii mai mari de 250 lei, dovada platii se face numai printr-un inscris (art 1191 Cod Civil).
In speta, la dosar nu a fost depus niciun inscris prin care sa se constate liberarea paratului de obligatia de plata.
Avand in vedere neexecutarea de catre paratul SC R T SRL a obligatiei de plata izvorata din contractele incheiate intre parti, actiunea formulata de reclamanta debitoare a fost apreciata ca intemeiata.
Cu privire la sustinerea paratului cuprinsa in notele scrise formulate, in sensul ca obligatia de plata s-a stins prin compensare, s-a statuat ca nu rezulta din niciun mijloc de proba faptul ca debitoarea ar avea datorii catre parat, datorii care sa nu fi fost stinse si care sa poata face obiectul compensarii cu suma invocata prin prezenta actiune.
Avand in vedere dispozitiile exprese cuprinse in art 1169 Cod Civil, conform carora sarcina probei apartine celui care face o afirmatie,  in lipsa vreunui mijloc de proba care sa ateste sustinerile paratului, nu se poate retine stingerea obligatiei de plata a acestuia prin compensare.
La data de 28.03.2013, parata SC R T SRL a formulat recurs impotriva sentintei civile nr 1390/13.02.2013 pronuntata de Tribunalul Bucuresti-sectia a VII a, a incheierilor din 23.01.2013 si din 06.02.2013, prin care solicita admiterea recursului si in principal modificarea in tot a sentintei atacate si admiterea exceptiei necompetentei instantelor romane, cu consecinta respingerii cererii de chemare in judecata, iar in subsidiar casarea hotararilor atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare sau modificarea in tot a sentintei  si respingerea pe fond a cererii.
In motivare, se arata ca, intre S.C. R M S.A. si S.C. R T S.R.L. au fost incheiate urmatoarele contracte, pe care S.C. R M S.A. si-a intemeiat pretentiile:
1. Contractul de servicii de management din data de 01.07.2007 (denumit in continuare „Contractul de management) in baza caruia S.C. R M S.A., in calitate de furnizor, se obliga sa furnizeze in beneficiul subscrisei servicii de management pentru postul de televiziune R, in conditiile stabilite de parti conform Contractului sus-mentionat.
 2. Contractul pentru furnizarea de servicii de difuzare prin satelit si segment de spatiu din data de 01.04.2007 (denumit in continuare „Contractul de servicii pentru satelit‘) in baza caruia S.C. R M S.A., in calitate de furnizor, se obliga sa furnizeze, in beneficiul recurentei, anumite servicii in scopul distribuirii postul de televiziune R pe teritoriul Romaniei, in conditiile stabilite de parti conform Contractului sus-mentionat.
3. Contractul pentru servicii de vanzare publicitate din data de 01.04.2007 (denumit in continuare „Contractul de servicii pentru publicitate”) in baza caruia S.C. R M S.A., in calitate de agent se obliga sa negocieze si sa vanda in numele si pe seama recurentei spatiul publicitar disponibil pe postul de televiziune R, in conditiile stabilite de parti conform Contractului sus-mentionat.
La data de 04.11.2010. partile au incheiat un Acord de compensare (Deed of Settlement), avand in vedere creanta certa, lichida si exigibila datorata de S.C. R M S.A. catre S.C. R T S.R.L. in cuantum de 1,989,660 EUR, pe care S.C. R M S.A. nu avea posibilitatea sa o plateasca la data respectiva.
Creanta in cuantum total de 1,989,660 EUR pe care S.C. R M S.A. o datora subscrisei la data de 04.11.2010 rezulta din compensarea datoriilor reciproce conform vointei partilor si clauzelor Acordului, asumate de ambele parti (a se vedea punctele H-K si O din Preambulul Acordului, precum si articolul 3 (Set Off) din Acord privind compensarea intervenita intre subscrisa si intimata la data de 04.11.2010 conform carora in urma compensarii creantelor reciproce S.C. R M S.A. inca mai datora subscrisei suma de 1,989,660 EUR.).
Prin urmare creanta in cuantum total de 1,989,660 EUR este certa, lichida si exigibila, aceasta fiind recunoscuta expres de S.C. R M S.A. prin semnarea Acordului (Deed of Settlement) cu subscrisa.
La data de 04.11.2010. concomitent cu incheierea de catre parti a Acordului (Deed of Settlement) si in temeiul acestuia (dat fiind ca ni se datora suma de 1,989,660 EUR sus-mentionata), S.C. R M S.A. si S.C. R T S.R.L. au modificat clauzele Contractului de management si ale Contractului de servicii pentru satelit, inclusiv conditiile de plata a serviciilor furnizate de catre intimata subscrisei in temeiul celor doua Contracte.
Astfel, in conformitate cu Actul aditional nr. 1/04.11.2010  la Contractul de management si Actul aditional nr. 1/04.11.2010 la Contractul de servicii pentru satelit partile au stabilit in mod irevocabil faptul ca plata serviciilor de catre S.C. R T S.R.L. se va face exclusiv prin compensare, pana la concurenta sumei datorate de intimata subscrisei, pe masura ce sumele datorate de catre S.C. R T S.R.L. devin scadente. in baza facturilor emise de S.C. R M S.A. - a se vedea clauza 6.2. din Contractul de management astfel cum a fost modificat prin Actul aditional nr. 1/04.11.2010 si clauza 2.2 din Contractul de servicii pentru satelit astfel cum a fost modificat prin Actul aditional nr. 1/04.11.2010.
Deed of Settlement, precum si contractele in temeiul carora s-a solicitat obligarea sa la plata sumei de 5.405.335,59 lei, echivalentul a 1.184.995,51 EUR, au fost in vigoare pana la data de 17.10.2012, cand au incetat ca urmare a denuntarii acestora de catre S.C. R T S.R.L. in data de 17.09.2012, cu respectarea termenului de preaviz de 30 de zile aplicabil.
La 07.09.2011, conform incheierii din sedinta din camera de consiliu de la 07.09.2011, Tribunalul Bucuresti, Sectia a VII-a Civila a dispus deschiderea procedurii insolventei S.C. R M S.A., in dosarul nr.58935/3/2011.
Pentru a-si conserva drepturile, dat fiind ca detinea o creanta nascuta anterior deschiderii procedurii insolventei intimatei, a formulat cerere de inscriere la masa credala a intimatei cu intreaga suma consfintita prin Acordul incheiat intre parti la data de 04.11.2010 (Deed of Settlement), in conformitate cu care suma totala certa, lichida si exigibila, datorata de S.C. R M S.A. catre S.C. R T S.R.L. era la 07.09.2011 in cuantum de 1,989,660 EUR, reprezentand echivalentul a 8.426.807,17 RON, calculat in conformitate cu dispozitiile art. 69 din Legea nr. 85/2006, respectiv la cursul Bancii Nationale a Romaniei comunicat la data deschiderii procedurii.
In final, S.C. R T S.R.L. a fost admisa la masa credala a intimatei in temeiul Acordului cu suma totala de 5.664.668,17 lei, intrucat prin Sentinta civila nr.7790/29.06.2012 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a VII-a, in dosarul nr.72868/3/2011 avand ca obiect contestatia formulata de subscrisa impotriva Tabelului preliminar al creditorilor S.C. R M S.A., instanta a decis ca pentru suma de 2.762.139 RON a intervenit compensatia in temeiul art. 52 din Legea nr. 85/2006 deoarece, Ia data de 07.09.2011 (data deschiderii procedurii insolventei):
a) S.C. R M S.A. datora subscrisei suma totala de 8.426.807,17 RON. reprezentand echivalentul sumei de 1,989,660 EUR in temeiul Acordului, iar
b) S.C. R T S.R.L. datora catre S.C. R M S.A. suma de 2.762.139 RON, mai precis contravaloarea tuturor facturilor emise de intimata subscrisei in perioada 31.07.2007-07.09.2011.
Prevalandu-se de procedura insolventei pentru a modifica unilateral contractele pe care nu a inteles sa le denunte, ci din contra, sa le mentina executandu-le si bazandu-si pretentiile pe ele, prin actiunea formulata S.C. R M S.A. a solicitat obligarea sa la plata sumei de 5.405.335,59 lei, echivalentul a 1.184.995,51 EUR, fara a tine seama de conditiile contractuale de plata agreate in mod valabil de parti, mai precis de clauzele de compensare conventionala inserate de parti in contracte, conform carora pe masura ce sumele datorate de catre S.C. R T S.R.L. pentru serviciile furnizate de S.C. R M S.A. devin scadente, acestea se vor compensa partial, succesiv, pana la concurenta sumei datorate de S.C. R M S.A., precum si de faptul Deed of Settlement precum si contractele de servicii se aflau in vigoare la data deschiderii procedurii insolventei S.C. R M S.A. si au ramas in vigoare si dupa aceasta data, intrucat administratorului judiciar al debitoarei nu le-a denuntat, prevederile imperative ale art. 86 (1) din Legea insolventei fiind pe deplin aplicabile: „Contractele in derulare se considera mentinute la data deschiderii procedurii".
Prin hotararile recurate Tribunalul Bucuresti, Sectia a VII-a Civila a admis in totalitate actiunea intimatei fara sa-si motiveze solutia, fara a face o cercetare judicioasa a cauzei, cu incalcarea dreptului sau la aparare si cu aplicarea gresita a legii si a actelor deduse judecatii.
Se  considera   sentinta   recurata   precum   si   incheierile atacate nelegale.
In sentinta atacata, Tribunalul Bucuresti, Sectia a VII-a Civila a incalcat si a aplicat gresit legea, actiunea nefiind de competenta instantelor romane (art. 304 (9) din Codul de procedura civila aplicabil).
Raportat la pretentiile deduse judecatii si la normele legale aplicabile Tribunalul Bucuresti, Sectia a VII-a Civila a solutionat in mod gresit exceptia necompetentei instantelor romane de solutionare a litigiului.
Actiunea formulata de S.C. R M S.A. este inadmisibila, intrucat nu este de competenta instantelor romane, ci de competenta instantelor engleze.
Mai mult, instanta de fond nu a motivat decizia de respingere a exceptiei sus-mentionate si nici nu a aratat motivele pentru care nu a tinut cont de sustinerile noastre ori pentru care acestea au fost inlaturate.
Asa cum rezulta din inscrisurile aflate la dosarul cauzei, intimata a solicitat pe calea unei actiuni in pretentii obligarea sa la plata sumei de 5.405.335,59 lei, echivalentul a 1.184.995,51 EUR, motivand incalcarea de catre recurenta a obligatiilor de plata conform Contractului de management, Contractului de servicii pentru satelit si Contractului de servicii pentru publicitate.
Or, prin Contractul de management (art. 15), Contractul de servicii pentru satelit (art. 19) si Contractul de servicii pentru publicitate (art. 16), partile au convenit expres, irevocabil si neconditionat sa supuna jurisdictiei exclusive a instantelor competente din Anglia si Tara Galilor orice diferend rezultand din sau in legatura cu contractele pe care intimata si-a intemeiat pretentiile, astfel:
Potrivit principiului libertatii contractuale partile sunt libere sa incheie orice contracte si sa determine continutul acestora, inclusiv legea aplicabila, jurisdictia s.a.m.d, in limitele normelor imperative de drept. Rezulta astfel ca competenta de solutionare a acestei actiuni revine instantelor engleze in conformitate cu legile engleze care se vor aplica contractelor.
Potrivit dispozitiilor art. 154. din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat daca partile prevad expres, prin conventie, dreptul acestora de a supune litigiul dintre ele sau litigiile ce se vor naste din actele pe care le-au incheiat, competentei unei anumite instante, respectiva instanta va fi investita cu competenta jurisdictionala.
Se subliniaza faptul ca desi intimata se afla sub incidenta procedurii insolventei, acest lucru nu determina ca actiunile introduse de aceasta, prin administratorul judiciar, in realizarea unor pretentii sa devina de competenta exclusiva a unei anumite instante. in speta cea a Tribunalului Bucuresti. Sectia a VII-a Civila care judeca dosarul avand ca obiect procedura insolventei S.C. R M S.A.
In concluzie, nu exista niciun motiv de ordine publica pentru care competenta de solutionare sa revina instantelor romane, inlaturandu-se astfel vointa expresa a partilor conform careia contractele vor fi guvernate de si interpretate in conformitate cu legile engleze, partile urmand sa supuna jurisdictiei instantelor competente din Anglia orice diferend rezultand din sau in legatura cu contractele.
De asemenea, motivarea hotararii judecatoresti trebuie realizata intr-o maniera clara si coerenta, aspecte care sunt indispensabile pentru controlul exercitat de jurisdictia ierarhic superioara si care constituie, printre altele, o garantie impotriva arbitrarului pentru partile litigante, intrucat le furnizeaza dovada ca cererile supuse judecarii au fost serios examinate de judecator. Se apreciaza ca hotararea nu este motivata in ceea ce priveste motivele pentru care judecatorul sindic a respins exceptia necompetentei instantelor romane, iar faptul ca se invoca prevederile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei, fara a se argumenta in concret ratiunea pentru care judecatorul sindic ar fi competent in mod real sa judece o asemenea cerere, echivaleaza cu o nemotivare hotararii, asa cum vom dezvolta in cele ce urmeaza.
 Tribunalul Bucuresti, Sectia a VII-a Civila a pronuntat hotararea atacata cu incalcarea competentei altor instante (art. 304  alin 3 din Codul de procedura civila aplicabil).
Mai mult, Tribunalul Bucuresti, Sectia a VII-a Civila a pronuntat hotararea atacata cu incalcarea competentei materiale limitative a judecatorului sindic, respectiv cu incalcarea competentei altor instante privind solutionarea actiunii formulate de S.C. R M S.A., in insolventa.
Tribunalul Bucuresti, Sectia a VII-a Civila, respectiv judecatorul sindic, trebuia sa-si verifice din oficiu competenta or neprocedand astfel a ajuns sa incalce dispozitiile legale de ordine publica privind competenta si a pronuntat o hotarare nelegala ce se impune a fi casata.
In conformitate cu prevederile art. 11 din Legea 85/2006 privind procedura insolventei, principalele atributii ale judecatorului-sindic, in cadrul prezentei legi, sunt: [...]. (2) Atributiile judecatorului-sindic sunt limitate la controlul judecatoresc al activitatii administratorului judiciar si/sau al lichidatorului si la procesele si cererile de natura judiciara aferente procedurii insolventei. Atributiile manageriale apartin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, in mod exceptional, debitorului, daca acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-si administra averea. Deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunitatii de catre creditori, prin organele acestora. "
Din examinarea prevederilor art. 11 din Legea nr. 85/2006 care reglementeaza atributiile judecatorului sindic, rezulta fara echivoc intentia legiuitorului de a delimita atributiile jurisdictionale ale judecatorului sindic de cele de administrare a procedurii insolventei, precum si de cele de gestiune, atributii ce revin, in principal, administratorului judiciar, lichidatorului si celorlalti participanti la procedura. Pe de alta parte, controlul judecatorului sindic se raporteaza numai la aspectele de legalitate, fara a avea in vedere si aspectele de oportunitate, ce cad in sarcina creditorilor si organelor acestora.
Astfel, solutia aleasa de legiuitor este pe de o parte exhaustiva, in sensul ca are in vedere controlul tuturor operatiunilor si actelor savarsite de catre administratorul judiciar, lichidator, debitori si alti participanti la desfasurarea procedurii precum si litigiile, procesele si cererile ce au legatura directa cu insolventa si sunt prevazute de Legea nr. 85/2006.
In acelasi timp insa, textul de lege este si limitativ, avand in vedere ca judecatorul sindic nu are atributii in solutionarea unei cereri ori actiuni ce transcend procedurii insolventei. Astfel de cereri sunt printre altele cele privind realizarea unui drept, a unei pretentii, ori recuperarea unei creante de catre debitorul in insolventa, operatiuni care nu sunt prevazute de Legea nr. 85/2006, fiind reglementate prin dispozitiile dreptului comun si apartinand in continuare sferei dreptului comun si competentei judecatorului de fond.
Prin urmare interpretarea extensiva a dispozitiilor art. 11 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, in sensul ca judecatorul sindic are in competenta atat procesele si cererile de natura judiciara aferente procedurii insolventei, cat si orice alte cereri si procese in care debitorul este parte, este abuziva, nelegala si excede legii atata vreme cat cererile respective nu sunt prevazute de Legea nr. 85/2006, fiind reglementate prin dispozitiile dreptului comun si apartinand competentei judecatorului de fond, astfel cum este prezenta actiune.
O calificare corecta a actiunilor sau operatiunilor cu care judecatorul sindic este investit are importanta deosebita in primul rand pentru stabilirea caii de atac, in caz contrar partile putand fi private de dublul grad de jurisdictie pentru cauzele in care hotararile sunt susceptibile de apel si recurs sau sa fie supuse in mod nejustificat rigorilor specifice procedurii insolventei, cum este cazul actiunii de fata.
Practic, in speta, prin faptul ca judecatorul sindic, care, desi nu era competent sa judece prezenta cerere, totusi a solutionat-o, a fost privata de dublul grad de jurisdictie. Raportat la dispozitiile dreptul comun hotararea ce urma a fi pronuntata intr-o astfel de cauza era susceptibila de apel si or avand in vedere dispozitiile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, potrivit carora hotararile date in procedura insolventei sunt supuse numai recursului, se vede pusa in situatia de a putea decizia primei instante doar cu recurs, care este o cale extraordinara de atac cu toate cerintele ce decurg din aceasta, desi ar fi trebuit sa beneficieze de o noua judecata in fond pe apelului.
S.C. R M S.A. i s-a creat un tratament  privilegiat, in afara celui prevazut de legea speciala, in detrimentul drepturilor asigurate prin lege recurentei, de care ar fi beneficiat in situatia in care actiunea era solutionata de instanta competenta.
Prin aceste incalcari, s-a adus o atingere grava a dreptului sau la un proces echitabil prevazut de dispozitiile art. 6 paragraful 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului ce nu poate fi remediata decat prin casarea in totalitate a sentintei atacate.
In subsidiar, in sentinta atacata, Tribunalul Bucuresti, Sectia a VII-a Civila a incalcat si a aplicat gresit legea, actiunea fiind inadmisibila ca urmare a neindeplinirii procedurii de conciliere (art. 304 (9) din Codul de procedura civila aplicabil).
Litigiul dedus judecatii deriva dintr-o serie de contracte de servicii incheiate intre parti.
 Or, in conformitate cu prevederile art. 7201 alin. 1 din Codul de procedura civila: In procesele si cererile dinte profesionisti evaluabile in bani si derivate din raporturi contractuale, inainte de introducerea cererii de chemare in judecata, reclamantul va incerca solutionarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directa cu cealalta parte ".
In conformitate cu prevederile legale invocate, incercarea de solutionare a litigiului pe cale amiabila de catre reclamant anterior introducerii unei cereri de chemare in judecata are caracter imperativ, iar faptul ca reclamanta este sub incidenta procedurii insolventei nu o scuteste de aceasta obligatie.
Raportat la prevederile art. 109 din Codul de procedura civila, procedura concilierii directe nu se constituie intru-un act formal, ci ea reprezinta o conditie esentiala, ce trebuie indeplinita inainte de introducerea actiunii in instanta. Or intimata nu a anexat la cererea de chemare in judecata dovada indeplinirii procedurii prealabile in prezentul litigiu.
Avand in vedere caracterul imperativ al normelor sus-evocate, Tribunalul Bucuresti a solutionat in mod gresit exceptia invocata, nerespingand actiunea intimatei ca inadmisibila.
In subsidiar, in sentinta atacata, prima instanta nu a analizat un numar de aspecte esentiale invocate de recurenta, imprejurare ce echivaleaza cu o necercetate a fondului, impunandu-se asadar casarea hotararii si trimiterea cauzei spre a fi rejudecata.
Potrivit art. 261 alin. 5 din Codul de procedura civila aplicabil hotararea pronuntata va cuprinde motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, precum si cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor. Motivarea unei hotarari are caracter esential, deoarece doar astfel se cunosc temeiurile care au stat la baza pronuntarii solutiei, putandu-se realiza si controlul judiciar, motivare care potrivit doctrinei trebuie sa fie "pertinenta, completa, omogena concreta, convingatoare si accesibila.
Teza principala, in ceea ce priveste apararile recurentei, a fost aceea potrivit careia obligatia de plata s-a stins prin compensare conventionala, respectiv faptul ca, in conformitate cu contractele pe care intimata si-a intemeiat actiunea, modalitatea de plata expres stipulata de parti prin contracte era aceea ca pe masura ce sumele datorate de catre S.C. R T S.R.L. pentru serviciile furnizate de S.C. R M S.A. devin scadente, acestea se vor compensa partial, succesiv, pana la concurenta sumei de 1,989,660 EUR sus-mentionata, care era creanta certa, lichida si exigibila, constatata prin inscris intre parti si recunoscuta astfel de intimata.
Totusi, prin considerentele sentintei atacate, nu se analizeaza nicidecum aceasta imprejurare, nu se face nicidecum referire la faptul ca aceasta a fost vointa expresa a partilor, iar S.C. R M S.A. nu poate ignora conditiile de plata stipulate prin Contractul de management si Contractul de servicii pentru satelit atata vreme cat a inteles sa execute ca atare contractele pana la data de 17.10.2012, cand acestea au incetat, instanta de fond retinand in mod generic si absolut gresit ca, desi am invocat stingerea obligatiilor prin compensare, nu rezulta din niciun mijloc de proba faptul ca intimata ar avea datorii catre subscrisa, care sa nu fi fost stinse si care sa poata face obiectul compensarii cu suma invocata prin actiune.
In considerente, instanta de fond nu analizeaza, nici macar intr-o maniera sumara, relatia contractuala dintre parti, inscrisurile aflate la dosarul cauzei, ignorandu-si totodata propriile hotarari date anterior intre aceleasi parti.
Desi in considerentele hotararii instanta de fond retine faptul ca contractele intre parti au fost mentinute pe deplin, ignora complet clauzele in sine ale acestora, in mod special modalitatea de plata a serviciilor agreata de parti;
Desi aceeasi instanta, prin judecatorul sindic, in solutionarea opozitiei pe care a formulat-o la tabloul creditorilor, admite inscrierea recurentei la tabelul creditorilor in temeiul Acordului (Deed of Settlement) si o inscrie cu suma totala de 5.664.668,17 lei, prin sentinta atacata sustine intr-un mod cu totul socant ca nu ar fi facut nicio dovada a datoriei pe care intimata o are catre aceasta.
Analiza acestui aspect si retinerea corecta a situatiei de fapt si a prevederilor contractelor derulate intre parti,  a vointei exprese a acestora pe care intimata, odata intrata in insolventa, a decis sa le ignore, era esentiala in solutionarea cauzei, deoarece intimata solicita obligarea sa la plata unor sume in legatura cu care partile au prevazut expres prin clauzele contractuale ca se vor stinge prin compensare cu sumele pe care ni le datora intimata.
Instanta obliga recurenta la plata unor sume pe care nu le datoreaza si  la plata unor facturi in privinta carora obligatia de plata s-a stins prin compensarea constatata de acelasi judecator sindic.
Asa cum se retine in considerentele hotararii, facturile depuse de intimata in dovedirea pretentiilor, pe care nu le-ar fi achitat, sunt emise incepand cu data de 31.07.2007 si pana la data de 28.09.2012, si sunt in cuantum total de 5.405.335,59 lei, echivalentul a 1.184.995.51 EUR.  Insa, prin Sentinta civila nr. 7790/29.06.2012, aceeasi instanta, cu ocazia intocmirii tabloului creantelor SC R M SA, a statuat deja ca pentru suma de 2.131.813,11 RON, mai precis pentru facturile emise de intimata in perioada 31.07.20078 si pana la 07.09.2011, a intervenit compensarea conform art. 52 din Legea nr. 85/2006.
Cu toate acestea, judecatorul sindic admite cererea si o obliga la plata unei sume globale in care sunt incluse sume aferente unor facturi deja compensate chiar de catre judecatorul sindic care a solutionat cauza.
Se invedereaza ca, in dovedirea sustinerilor sale, a solicitat efectuarea unei expertize prin care se urmarea stabilirea cu certitudine din ce sume, prevazute in care dintre facturile depuse de catre intimata, este alcatuita suma globala de 5.405.335,59 lei, echivalentul a 1.184.995,51 EUR, pe care intimata a solicitat-o, respectiv cuantumul total al facturilor emise de catre intimata catre recurenta, pentru fiecare contract in parte, dupa data de 07.09.2011 si sa se calculeze daca in conformitate cu situatiile contabile ale ambelor parti exista creante reciproce si care sunt acestea, intrucat conform mecanismului de plata stabilit de parti prin Contractul de publicitate, in baza acestui contract intimata este cea care ii datoreaza sume de bani ca urmare a faptului ca a vandut spatiul publicitar si a incasat astfel de la terti pretul publicitatii sale.
Prin urmare, fara a cerceta fondul pretentiilor, judecatorul sindic retine in considerentele hotararii ca datoreaza  intreaga suma astfel cum a fost solicitata, inclusiv in baza Contractului de publicitate, atata vreme cat in baza Contractului de publicitate recurenta era cea care emitea facturi catre intimata, avand in vedere ca aceasta din urma incasa de la terti pretul pentru publicitatea difuzata de S.C. R T S.R.L.
De asemenea, a solicitat judecatorului sindic sa  administreze interogatoriul intimatei, necesar solutionarii judicioase a cauzei.
Desi ne aflam in prezenta unei relatii contractuale complexe, ingreunata de faptul ca din cererea de chemare in judecata a intimatei nu se putea desprinde ce facturi au fost incluse in suma solicitata si ce facturi nu au fost incluse, judecatorul sindic respinge prin incheierea de sedinta atat proba cu expertiza, cat si proba cu interogatoriul, pentru ca apoi sa retina prin hotararea pronuntata ca datoreaza suma de 5.405.335,59 lei, echivalentul a 1.184.995,51 EUR, intrucat plata nu a fost dovedita, iar facturile si sumele aferente fac dovada executarii serviciilor, fara sa ii dea posibilitatea sa dovedeasca contrariul si fara ca instanta sa aiba posibilitatea sa cunoasca ce reprezinta suma de 5.405.335,59 lei la care a fost obligata, din ce este compusa si daca o datoreaza in totalitate sau nu.
Respingerea probelor a caror administrare a solicitat-o si retinerea eronata de catre instanta de fond ca aceste probe nu ar fi utile cauzei demonstreaza nu numai faptul ca  i-a fost incalcat dreptul la aparare, consfintit de art. 6 din CEDO. deoarece doar efectuarea expertizei si administrarea interogatoriului ar fi putut elucida aspecte esentiale solutionarii corecte a cauzei, ce nu reieseau din inscrisurile depuse in probatiune, dar si faptul ca instanta de judecata a incalcat principiul rolului activ reglementat de art. 129 alin.5 Cod pr.civ., de staruire in aflarea adevarului.
 In considerarea celor mai sus expuse, se  apreciaza ca a fost incalcat art. 105 alin. 2 din Codul de procedura civila, hotararea fiind pronuntata cu nerespectarea formelor legale, vatamarea fiind evidenta, din moment ce actiunea intimatei a fost admisa ca atare, fara a i se da posibilitatea sa isi dovedeasca pe deplin sustinerile si argumentele, legalitatea putand fi restabilita exclusiv prin desfiintarea deciziei atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare.
Mai mult, nu numai ca judecatorul sindic a respins probele pe care le-a solicitat si a incalcat principiului rolului activ reglementat de art. 129 alin.5 Cod pr.civ de staruire in aflarea adevarului, insa nici macar nu a motivat in mod temeinic si nu a argumentat motivele pentru care a respins proba cu expertiza si interogatoriul.
Asa cum a mentionat deja, hotararile date trebuie sa cuprinda „motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, precum si pe cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor" (art. 261 alin. 1 pct. 5 din codul de procedura civila).
Indatorirea de a motiva hotararea, pe langa faptul ca este una dintre obligatiile exprese in sarcina instantei care solutioneaza litigiul, este si o garantie pentru parti in fata eventualului arbitrariu judecatoresc si singurul mijloc prin care se da posibilitatea de a se exercita controlul judiciar.
In conformitate cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, reflectata inclusiv in decizii pronuntate impotriva Romaniei1, obligatia de motivare a hotararilor judecatoresti impusa instantelor nationale prin art. 6 paragraful 1 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, chiar daca nu implica existenta unui raspuns detaliat la fiecare problema ridicata, presupune sa fie examinate in mod real problemele esentiale care au fost supuse analizei instantei, iar in considerentele hotararii sa fie redate argumentele care au condus ia pronuntarea acesteia (Cauza Boldea impotriva Romaniei).
Tribunalul Bucuresti nu a argumentat in niciun fel si nu a motivat  in niciun fel motivele pentru care probele cerute, mai precis proba cu expertiza contabila precum si interogatoriul, nu au fost incuviintate. Simpla mentiune ca acestea nu ar fi utile, concludente sau pertinente nu este suficienta.
Faptul ca judecatorul sindic nu a precizat in concret ce a format convingerea sa ca probele nu sunt utile, concludente sau pertinente, respingandu-le ca atare, echivaleaza cu o motivare insuficienta a hotararii. Or, in literatura de specialitate si in practica constanta a instantelor de recurs motivarea insuficienta echivaleaza cu o nemotivare a hotararii.
Legea aplicabila raporturilor dintre parti conform alegerii facute de acestea este legea engleza, iar in solutionarea si dezlegarea problemelor de drept aferente spetei Tribunalul Bucuresti a aplicat norme de drept substantial roman, incalcand si aplicand astfel gresit legea (art. 304 9 din Codul de procedura civila).
Potrivit principiului liberatii contractuale, partile sunt libere sa incheie orice contracte si sa determine continutul acestora, inclusiv legea aplicabila, jurisdictia s.a.m.d, in limitele normelor imperative de drept. Conform contractelor incheiate intre parti, acestea au ales in mod valabil si expres ca acestea sa fie guvernate de legea engleza (a se vedea prevederile art. 15 - „Legea aplicabila si Jurisdictie" din Contractul de management, prevederile art. 19 - „Jurisdictie" din Contractul de servicii pentru satelit si prevederile art. 16 - „Jurisdictie" din Contractul de servicii pentru publicitate).
Cu toate acestea, Tribunalul Bucuresti, asa cum rezulta din motivarea hotararii de prima instanta, argumenteaza conform legii romane din perspectiva dreptului substantial aplicat si obliga recurenta la plata unor sume de bani in privinta carora obligatia de plata s-a stins conform dreptului englez.
Pe fond, actiunea trebuie respinsa.
Cu privire la facturile emise inainte de data deschiderii procedurii (07.09.2011), respectiv sumele aferente acestora, recurenta nu datoreaza nimic. In temeiul Sentintei civile nr. 7790/29. 06.2012 pronuntata de aceeasi instanta, in dosarul nr. 72868/3/2011, avand ca obiect contestatia formulata de recurenta impotriva Tabelului preliminar al creditorilor S.C. R M S.A., care are putere de lucru judecat, instanta a decis ca pentru suma de 2.762.139 RON, a intervenit compensarea in temeiul art. 52 din Legea nr. 85/2006 deoarece, la data de 07.09.2011, S.C. R M S.A. datora recurentei suma totala de 8.426.807,17 RON, reprezentand echivalentul sumei de 1,989,660 EUR in temeiul Acordului, iar S.C. R T S.RL datora catre S.C. R M S.A. suma de 2.762.139 RON, mai precis contravaloarea tuturor facturilor emise de intimata recurentei in perioada 31.07.2007-07.09.2011. Daca s-ar admite contrariul, ar insemna ca recurenta sa fie nevoita sa achite de doua ori aceleasi servicii, ceea ce ar fi nelegal si ar insemna o imbogatire fara justa cauza a intimatei.
Cu privire la facturile emise de intimata recurentei dupa data deschiderii procedurii si care au devenit scadente dupa aceasta data (07.09.2011), respectiv sumele aferente acestora, recurenta nu datoreaza nicio suma. Pentru restul de pret solicitat prin actiune (facturile emise dupa data de 07.09.2011 si pana la incetarea contractelor) obligatia de plata s-a stins prin compensare conventionala, astfel cum partile au agreat expres in conformitate cu clauzele contractelor incheiate si acordul din data de 04.11.2010 (Deed of Settlement) pe care de altfel intimata si-a intemeiat actiunea.
Deed of Settlement a fost semnat de parti intrucat la data de 04.11.2010 suma totala certa, lichida si exigibila datorata de S.C. R M S.A. catre S.C. R T S.R.L. era in cuantum de 1,989,660 EUR, pe care S.C. R M S.A. nu avea posibilitatea sa o plateasca la data respectiva;
In baza Deed of Settlement, S.C. R T S.R.L. a fost admisa la masa credala a intimatei cu 5.664.668,17 lei.
Toate contractele in temeiul carora se solicita obligarea sa Ia plata pretului, precum si Deed of Settlement se aflau in vigoare la data deschiderii procedurii insolventei S.C. R M S.A. si au ramas in vigoare si dupa aceasta data, intrucat administratorul judiciar al debitoarei nu le-a denuntat, prevederile imperative ale art. 86 (1) din Legea insolventei fiind pe deplin aplicabile: „Contractele in derulare se considera mentinute la data deschiderii procedurii, lucru de altfel retinut si prin considerentele primei instante;
Deed of Settlement contine o clauza de compensare conventionala (art. 3.2.2) conform careia pe masura ce sumele datorate de catre S.C. R T S.R.L. pentru serviciile furnizate de S.C. R M S.A. devin scadente, acestea se vor compensa partial, succesiv, pana la concurenta sumei initiale de 8.426.807,17 RON, reprezentand echivalentul sumei de 1,989,660 EUR, devenita ulterior 5.664.668,17 lei in urma aplicarii de catre judecatorul sindic a art. 52 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.
Aceasta clauza a fost inserata expres de catre parti si in contractele de servicii, astfel incat partile au stabilit in mod irevocabil faptul ca plata serviciilor de catre S.C. R T S.R.L. se va face exclusiv prin compensare, pe masura ce sumele datorate de catre S.C. R T S.R.L. devin scadente, in baza facturilor emise de S.C. R M S.A. - a se vedea clauza 6.2. din Contractul de management astfel cum a fost modificat prin Addendum nr. 1 din 04.11.2010 si clauza 2.2 din Contractul de servicii pentru satelit astfel cum a fost modificat prin Addendum nr. 1 din 04.11.2010.
Aceasta a fost vointa expresa a partilor, iar S.C. R M S.A. nu poate ignora conditiile de plata stipulate prin Contractul de management si Contractul de servicii pentru satelit atata vreme cat a inteles sa execute ca atare contractele pana la data de 17.10.2012, cand acestea au incetat.
Prevederile imperative ale art. 86 (1) din Legea insolventei nu confera debitorului in insolventa alternativa modificarii clauzelor contractelor in derulare, mentinute dupa deschiderea procedurii insolventei.
Astfel, contractele aflate in derulare la momentul deschiderii procedurii insolventei si mentinute (nedenuntate de catre administratorul judiciar in conditiile legii) se mentin in intregime, ca un tot, intrucat contractele au un caracter unitar, iar procedura insolventei nu prevede posibilitatea modificarii acestora, in tot sau in parte, in functie de vointa de moment a administratorului judiciar sau a altor participanti la procedura.
 Avand in vedere existenta unor contracte perfect valabile, nedenuntate de catre administratorul judiciar, care au fost in derulare inclusiv dupa data deschiderii procedurii S.C. R M S.A., si care prevad expres compensarea creantelor reciproce ca modalitate de plata, obligatia S.C. R T S.R.L. de plata a sumelor solicitate de catre intimata s-a stins, iar prezenta actiune este nefondata.
 Avand in vedere conditiile contractuale de plata agreate, intimata nu se poate prevala de procedura insolventei pentru a modifica unilateral termenii contractuali agreati de parti, pe care a inteles sa ii mentina expres, prin nedenuntarea contractelor, astfel cum avea posibilitatea.
 Prevederile art. 52 din Legea nr. 85/2006 conform carora deschiderea procedurii de insolventa nu afecteaza dreptul unui creditor de a invoca compensarea creantei sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci cand conditiile prevazute de lege in materie de compensare legala sunt indeplinite la data deschiderii procedurii, are aplicabilitate generala in privinta creantelor reciproce, certe lichide si exigibile in ipoteza compensarii in temeiul legii, atunci cand intre parti nu exista in derulare contracte/acorduri, valabil incheiate, care sa prevada clauze specifice in temeiul carora partile inteleg sa isi faca platile reciproc, respectiv sa compenseze datoriile reciproce, similar unui contract de barter.
Prevederile art. 52 din Legea nr. 85/2006 se refera, deci, exclusiv, la compensarea in temeiul legii si nu exclud compensarile conventionale valabil asumate de parti, cu atat mai mult cu cat creanta detinuta de recurenta era nascuta inainte de data deschiderii procedurii insolventei intimatei, contractele care prevedeau expres aceasta modalitate de plata au ramas in vigoare, compensarea conventionala fiind mecanismul de plata expres prevazut in prin contracte, iar intimata a inteles sa execute contractele in aceste conditii.
Intimata a avut posibilitatea sa denunte aceste contracte, insa nu a facut-o, chiar din contra, a ales sa le invoce in sprijinul pretentiilor sale.
Mai mult, S.C. R T S.R.L. nu poate fi obligata la plata unor sume de bani in privinta carora obligatia de plata s-a stins conform dreptului englez (contractele fiind guvernate de legea engleza, cu privire la care orice de disputa trebuia sa fie inaintata instantelor competente din Anglia).
In drept, se  invoca dispozitiile art. 299-316 din Codul de procedura civila precum si celelalte prevederi legale invocate mai sus si aplicabile cauzei.
In sustinere, se solicita proba cu inscrisuri.
Intimata nu a depus intampinare.
Curtea incuviintat pentru parti proba cu inscrisuri.
La data de 17.10.2013, recurenta a depus note scrise prin care prin care  solicita respingerea sustinerilor intimatei-reclamante in privinta autoritatii de lucru judecat si admiterea recursului, astfel cum acesta a fost formulat.
In motivare, se arata  ca, din sustinerile verbale ale reprezentantului S.C. R M S.A. cu ocazia dezbaterilor de la termenul de judecata din 11.10.2013, nu a rezultat cu claritate daca intimata intelege sa invoce autoritatea de lucru judecat pe cale de exceptie sau opune cu putere de lucru judecat o hotarare irevocabila anterioara, mai precis Sentinta civila nr. 7790/29.06.2012 a Tribunalului Bucuresti pronuntata in dosarul nr. 72868/3/2011, data in solutionarea opozitiei pe care recurenta-parata a formulat-o la tabloul creditorilor, iar intimata-reclamanta nu a formulat intampinare sau un punct de vedere scris care sa ii fi fost comunicat, astfel incat sa raporteze prezentele note scrise la un anumit temei legal/exceptie formulata in scris, motiv pentru care se va referi la ambele situatii.
Referitor la chestiunea exceptiei autoritatii de lucru judecat raportat la dosarul nr. 72868/3/201, se sustine ca autoritatea de lucru judecat cunoaste doua manifestari procesuale, aceea de exceptie procesuala (conform art. 1201 C.civ. si art. 166 C.proc.civ.) si aceea de prezumtie, mijloc de proba de natura sa demonstreze ceva in legatura cu raporturile juridice dintre parti (conform art. 1200 pct. 4 si art. 1202 alin. (2) C.civ.).
In manifestarea sa de exceptie procesuala autoritatea de lucru judecat presupune in mod obligatoriu tripla identitate de elemente prevazuta de art. 1201 C.civ. (obiect, parti, cauza), insa  aceasta tripla identitate nu este indeplinita in speta. Astfel, prezenta cauza si cea care a facut obiectul dosarului nr. 72868/3/2011 au fost intre aceleasi parti (i.e. R M SA si R T SRL), insa obiectul prezentului dosar il reprezinta pretentii - de drept comun (in etapa recursului) - in contradictoriu cu R T SRL, in timp ce dosarul nr. 72868/3/2011 a avut ca obiect opozitie la tabelul preliminar al creditorilor in temeiul Legii nr. 85/2006 - in contradictoriu cu R M SA si cauza celor doua litigii este diferita, fapt ce decurge in principal si din lipsa de identitate a obiectului celor doua litigii, temeiul juridic al celor doua actiuni fiind evident diferit.
Referitor la chestiunea puterii de lucru judecat raportat la Sentinta civila nr.7790/29.06.2012 a Tribunalului Bucuresti, se invedereaza ca autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate (obiect, parti, cauza), atunci cand acest efect al hotararii se manifesta pozitiv, determina ca anumite aspecte litigioase in raporturile dintre parti care au fost dezlegate anterior sa nu mai poata fi statuate diferit intr-un alt litigiu. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune intr-un al doilea proces care are legatura cu chestiunea litigioasa dezlegata anterior, fara posibilitatea de a mai fi contrazis.
Or, chiar recurenta a invocat prin motivele recursului pe care l-a formulat nerespectarea de catre instanta de fond a caracterului de putere de lucru judecat raportat la Sentinta civila nr. 7790/29.06.2012 a Tribunalului Bucuresti, intrucat in speta, cu privire la facturile emise inainte de data deschiderii procedurii (07.09.2011), respectiv sumele aferente acestora, instanta de fond a retinut gresit cum ca ar datora ceva. In temeiul sentintei civile nr. 7790/29.06.2012 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, in dosarul nr. 72868/3/2011, avand ca obiect contestatia formulata de subscrisa impotriva Tabelului preliminar al creditorilor S.C. R M S.A., Tribunalul Bucuresti a decis ca pentru suma de 2.762.139 RON, a intervenit compensarea in temeiul art.52 din Legea nr.85/2006 deoarece, la data de 07.09.2011, S.C. R M S.A. datora recurentei suma totala de 8.426.807,17 RON, reprezentand echivalentul sumei de 1,989,660 EUR in temeiul Acordului, iar  S.C. R T S.R.L. datora catre S.C. R M S.A. suma de 2.762.139 RON, mai precis contravaloarea tuturor facturilor emise de intimata subscrisei in perioada 31.07.2007-07.09.2011,
Daca s-ar admite contrariul, ar insemna ca sa fie nevoita sa achite de doua ori aceleasi servicii, ceea ce ar fi nelegal si ar insemna o imbogatire fara justa cauza a intimatei-reclamante.
Pe de alta parte, insa, sentinta Tribunalul Bucuresti ramasa irevocabila in solutionarea opozitiei sale nu a dezlegat alte chestiuni care poata fi opuse cu putere de lucru judecat asa cum incearca intimata-reclamanta sa convinga. De altfel, Tribunalul Bucuresti in solutionarea opozitiei sale nici nu a avut cum sa dezlege mai mult, intrucat solutionarea opozitiei a avut un obiect relativ limitat, exclusiv problema sumelor nascute inainte de data procedurii insolventei pe care debitoarea in insolventa ni le datora si cu care aveam dreptul sa fim acceptati la masa credala raportat la momentul 07.09.2011, cand procedura insolventei R M SA a fost deschisa, si nicidecum chestiuni si aspecte invocate si discutate ulterior in cadrul actiunii in pretentii introduse de R M SA in contradictoriu cu recurenta si care se evident raporteaza la acte si fapte juridice ce exced solutionarii opozitiei si care tin exclusiv de aspecte ulterioare deschiderii procedurii insolventei si intocmirii tabloului creditorilor (acte juridice ale partilor din perioada de observatie).
Este unanim cunoscut faptul ca aceasta reglementare a autoritatii de lucru judecat vine sa asigure, din nevoia de ordine si stabilitate juridica, evitarea contrazicerilor intre considerentele hotararilor judecatoresti, si tocmai pentru acest motiv incidenta acesteia trebuie atent analizata, intrucat aplicarea intr-o abordare mult prea generala, asa cum o sustine partea adversa, poate conduce la pierderea in mod nejustificat a unor drepturi si la nedezlegarea unor chestiuni deduse judecatii pentru simplul motiv ca intre acelasi parti au mai existat litigii referitoare la datorii reciproce.
Analizand recursul prin prisma motivelor invocate, cat si a dispozitiilor art 304  ind 1 Cod Pr Civ, instanta il va admite pentru considerentele ce vor fi expuse.
Prealabil, Curtea remarca faptul ca intimata nu a invocat nici ca o chestiune prealabila, nici in concluzii exceptia autoritatii de lucru judecat, ci, dimpotriva, a subliniat ca nu exista un asemenea incident, prezenta cauza  si cea care a format obiectul dosarului nr. 72868/3/2011nevizand aceleasi pretentii, motiv pentru care instanta nu se va pronunta asupra acestui aspect.
I Cu privire la motivul referitor la necompetenta generala a instantelor romane, Curtea l-a inlaturat pentru urmatoarele argumente.
Recurenta sustine ca, potrivit art 15 din contractul de servicii de management din 01.04.2007, art 19 din contractul de servicii de difuzare prin satelit si segment de spatiu din 01.04.2007 si art 16 din contractul de publicitate din 01.04.2007 incheiate intre parti, s-a convenit ca orice diferend rezultand din sau in legatura cu aceste acte juridice sa fie supus jurisdictiei exclusive a instantelor competente din Anglia si tara Galilor.
Insa, din cuprinsul acestor contracte (versiunea in limba engleza in care au fost redactate contractele, cele depuse  in limba romana fiind o traducere), respectiv al clauzelor mai sus mentionate, rezulta ca partile nu au consacrat jurisdictia exclusiva a instantelor din Anglia si tara Galilor, ci, dimpotriva, au prevazut ca se adreseaza jurisdictiilor non-exclusive a instantelor din Anglia (a se vedea filele 43, 144, 175, dosar Tribunalul Bucuresti, vol I). De altfel, si in varianta in limba romana a contractului de servicii de management din 01.04.2007 si a contractului de publicitate din 01.04.2007, clauzele inserate la art 15 si 16 fac trimitere la jurisdictia non-exclusiva a instantelor engleze. Doar in art 19 din contractul de servicii de difuzare prin satelit si segment de spatiu din 01.04.2007 tradus in limba romana (f 127, dosar CAB) se face referire la jurisdictia exclusiva a acestor instante, insa versiunea in limba engleza nu cuprinde aceasta mentiune, ci se foloseste termenul de „non-exclusive”. Avand in vedere ca actul juridic a fost redactat in limba engleza, Curtea va tine cont de aceasta versiune, cea in limba romana fiind rezultatul unei traduceri eronate.
Din aceasta perspectiva, competenta jurisdictionala non-exclusiva a instantelor engleze inseamna ca oricare din parti se poate adresa unui tribunal competent de pe teritoriul Angliei, fara a fi obligata in acest sens. Cu alte cuvinte, contractantii au dreptul de a alege daca sesizeaza jurisdictia engleza, aceasta nefiind reglementata cu caracter obligatoriu de care parti.
Dat fiind faptul ca ambele parti sunt societati comerciale romane, serviciile ce fac obiectul contractelor vizeaza managementul, difuzarea si publicitatea unui post de televiziune din Romania (R), iar litigiul se refera la c/val serviciilor pe care reclamanta sustine ca le-a prestat in temeiul acestor contracte, Curtea nu deceleaza niciun element de extraneitate care sa faca aplicabil fie Regulamentul nr 44/2001 al Consiliului privind competenta judiciara, recunoasterea si executarea hotararilor in materie civila si comerciala, fie Legea nr 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat (in vigoare la data introducerii actiunii-20.12.2012), astfel incat, din punct de vedere al competentei teritoriale, sunt incidente dispozitiile art 5 si 7 din Codul de Procedura civila 1865, cauza fiind de competenta instantei din Bucuresti, dat fiind faptul ca sediul paratei este pe raza Municipiului Bucuresti.
Curtea constata ca  instanta de fond a respins exceptia necompetentei generale a instantei romane prin incheierea din23.01.2013 cu o alta motivare (in sensul ca litigiul se solutioneaza sub imperiul legii nr 85/2006), care este eronata (astfel cum se va demonstra in continuare), insa, tinand cont de faptul ca solutia este corecta, aceasta va fi mentinuta, urmand a fi inlocuite considerentele cu cele mai sus  expuse.
II Sub aspectul motivului privitor la incalcarea competentei limitative a judecatorului sindic, litigiul neintrand in atributiile acestuia, Curtea il apreciaza ca intemeiat.
Astfel, cererea de chemare in judecata a fost formulata de SC R M SA, societatea care se afla in procedura insolventei, motiv pentru care, in cadrul dosarului de insolventa nr 58935/3/2011, a fost introdusa actiunea in pretentii impotriva SC R T SRL.
Insa, reclamanta, desi a invocat ca temei Legea nr 85/2006, nu a indicat in baza carui din articolele sale a sesizat pe judecatorul sindic.
Curtea constata ca niciuna din prevederile legii nr 85/2006 nu stabileste competenta judecatorului sindic de a solutiona cererile in pretentii de drept comun.
Prin art 11 alin 1 lit a-n din Legea nr 85/2006, se stabileste atributiile judecatorului sindic, printre acestea nefiind enumerate si cea de solutionare a cererilor in pretentii formulate de administratorul judiciar sau de lichidator in vederea recuperarii creantelor apartinand societatii in insolventa.
De asemenea, nu se poate sustine nici faptul ca aceasta cerere ar fi aferenta procedurii insolventei (in sensul art 11 alin 2 Legea nr 85/2006), intrucat prin litigiu in legatura cu insolventa se intelege acel proces care vizeaza masurile dispuse in cursul procedurii.
Asadar, judecatorul sindic solutioneaza cererile care sunt expres date in atributia sa (de ex cererile prevazute de art 11 alin 1, art 79, 80, 81, 84, 93¹ din legea nr 85/2006, etc), dar si cele care decurg din masurile luate in cursul procedurii de insolventa si care sunt contestate de partea care a fost vatamata.
Or, actiunea in pretentii  prin care societatea aflata in procedura insolventei urmareste sa isi recupereze creantele nu este o cerere aferenta procedurii insolventei, ci una de drept comun care se circumscrie prevederilor Codului de Procedura civila sub aspectul competentei materiale si teritoriale, respectiv ale Regulamentul de Ordine Interioara a Instantelor sub aspectul competentei functionale.
In acest sens, sub aspectul competentei materiale si teritoriale, fata de cuantumul pretentiilor (5.405.335,59 lei) si sediul paratei, Tribunalul Bucuresti este in masura sa solutioneze cauza (art 2 pct 1 lit b coroborat cu art 7 Cod Pr Civ 1865), insa, din punct de vedere functional, litigiul fiind un litigiu intre profesionisti, trebuie judecat de sectia specializata in acest tip de cauze, conform art 2 alin 2 din Regulamentul de Ordine Interioara a Instantelor (aprobat prin hoatararea CSM nr 387/2005), respectiv sectia a VI a.
Cum, in speta, cauza a fost solutionata de sectia a VII a a Tribunalul Bucuresti, Curtea apreciaza ca sentinta pronuntata este nelegala, fiind data  cu incalcarea competentei functionale a sectiei a VI a.
Desi aspectul necompetentei functionale nu a fost invocat in fata primei instante, acesta poate fi cercetat de catre instanta de recurs, avand in vedere ca aceasta este o chestiune de ordine publica (organizarea judiciara fiind reglementata de norme imperative), iar, conform art 159¹ Cod Pr Civ 1865, numai necompetenta materiala si teritoriala de ordine publica poate fi ridicata in limine litis.
Avand in vedere cele constatate mai sus, Curtea nu va mai examina aspectul inadmisibilitatii pentru neindeplinirea procedurii concilierii sau fondul pretentiilor (inclusiv aspectul legii aplicabile litigiului), acestea urmand a fi solutionate de catre instanta competenta functional.
In ceea ce priveste incheierea din 06.02.2013, desi recurenta formuleaza recurs si impotriva acesteia, nu indica nicio critica cu privire la aceasta. Prin acest act procesual nu s-a luat vreo masura si nu s-a solutionat vreun incident, motiv pentru care Curtea nu va analiza prezenta cale de atac si prin prisma acestei incheieri. De altfel, avand in vedere solutia de mai sus cu privire la sentinta, implicit si incheierile intermediare sunt lovite de nulitate.
 Pentru aceste considerente, in baza art 304¹, art 312 alin 2 si 6¹ Cod Pr Civ, a admis recursul a casat sentinta recurata si a trimis cauza spre judecare Tribunalului Bucuresti - Sectia a VI-a civila.