Recurs litigii cu profesionisti. Procedura insolventei. Fostul administrator statutar al societatii debitoare nu poate fi obligat in temeiul art. 138 din Legea nr. 85/ 2006 la plata unui pasiv mai mare decat cel inscris in tabelul definitiv al creantelor.

SECTIA A II - A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL.

Recurs litigii cu profesionisti. Procedura insolventei. Fostul administrator statutar al societatii debitoare nu poate fi obligat in temeiul art. 138 din Legea nr. 85/ 2006 la plata unui pasiv mai mare decat cel inscris in tabelul definitiv al creantelor.

- art. 138(1) lit. e) din Legea nr. 85/ 2006
- art. 1 (1) Normele de Supraveghere a Asigurarilor nr. 11/ 2007

Decizia nr. 281/ C/ 25. 09. 2014 a Sectiei a II -a civila, de contencios administrativ si fiscal a Curtii de Apel Oradea.
Dosar 3984/ 83/ 2009/a1

Prin Sentinta nr. 450/F din 08.04.2014, Tribunalul S. M. a admis cererea formulata de lichidatorul judiciar al falitei SC A. C. G. SRL - E. I. SPRL, cu sediul in S. M., impotriva paratei S. M., domiciliata in C., cu domiciliul procedural ales in S. M.
A obligat parata sa suporte din averea proprie pasivul falitei, in sensul ca a obligat parata sa plateasca in contul averii falitei suma de 4.737.799,51 lei, reprezentand despagubiri.
In temeiul art. 6 alin. 11 din O.G nr. 75/2001 privind organizarea si functionarea cazierului fiscal a dispus comunicarea sentintei cu D.G.F.P. S. M. in termen de 15 zile de la ramanerea irevocabila a acesteia.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Din raportul asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia starii de insolventa a debitoarei tribunalul a retinut ca analiza situatiei contabile a societatii s-a realizat in baza situatiilor financiare aferente anilor 2006 - 2008. Conform balantei de verificare intocmita la 31.12.2009, debitoarea  inregistra in sold active imobilizate in suma de 1.019.265,78 lei si active circulante in suma de 4.189.982,33 lei, compuse din stocuri in valoare de 215.041,98 lei si creante in suma de 3.853.976,33 lei. Este evidentiata retragerea din contul de debitori diversi a sumei de 165.730,61 lei.
Intrucat cu ocazia demersurilor efectuate de lichidatorul judiciar nu s-au identificat bunurile din averea debitoarei, nejustificandu-se in mod pertinent de catre parata lipsa acestora, desi erau evidentiate in contabilitate, s-a retinut existenta unor indicii temeinice ca bunurile au fost ascunse de catre persoana care avea drept de dispozitie asupra acestora, respectiv de catre parata, fapta ce se incadreaza in categoria faptelor ilicite prevazute de art. 138 lit. e)  din Legea nr. 85/2006.
Sustinerile paratei din cuprinsul intampinarii in sensul ca nu a efectuat niciun act sau fapt de administrare a societatii nu pot fi primite devreme ce prin declaratia autentificata din 28.01.2014 depusa la dosar (filele nr.78-79), aceasta a declarat pe proprie raspundere ca a efectuat toate actele de administrare a societatii debitoare, acesta fiind motivul pentru care lichidatorul judiciar a renuntat la judecata cererii formulate impotriva paratului S. G.
Prin urmare, in conditiile in care parata nu a predat lichidatorului bunurile debitoarei si nu a justificat in vreun fel lipsa acestora, coroborat cu imprejurarea neprezentarii la interogatoriu, judecatorul sindic a retinut ca fapta culpabila descrisa de lichidatorul judiciar a fost savarsita de parata S. M., in privinta careia s-a retinut a fi indeplinite conditiile prevazute de art. 138 lit. e) din Legea nr. 85/2006.
Raportul de cauzalitate intre fapta ilicita, culpabila a administratorului si prejudiciul cauzat creditorilor prin neplata datoriilor se prezuma atata timp cat exista incetare de plati si una din faptele enumerate de art.138 din Legea nr.85/2006.
Pentru toate aceste considerente, constatand  ca in privinta paratei sunt indeplinite conditiile pentru angajarea raspunderii patrimoniale a paratei, in baza art.138 lit. e) din Legea nr.85/2006, in temeiul art.11 lit. g) din Legea nr.85/2006, judecatorul sindic a admis cererea lichidatorului si a obligat parata sa suporte din averea proprie pasivul debitoarei, in sensul ca a obligat parata sa plateasca in contul averii debitoarei suma solicitata de lichidatorul judiciar, conform dispozitivului sentintei.
Impotriva aceste sentinte, in termen, legal timbrat, a formulat recurs parata S. M., solicitand admiterea recursului astfel cum a fost formulat, desfiintarea sentintei civile atacate privitor la toate capetele de cerere admise si respingerea tuturor capetelor de cerere formulate de catre intimata-reclamanta prin cererea introductiva.
Pe cale de exceptie a invocat prescriptia extinctiva a dreptului la actiune in atragerea raspunderii patrimoniale, avand in vedere dispozitiile art. 139 teza finala raportat la termenul de 2 ani, astfel ca procedura a fost deschida prin Decizia nr. 263/F pronuntata la data de 23.02.2010 iar actiunea formulata de reclamanta a fost depusa ulterior datei limita de 23.02.2012.
Pe fondul cauzei, invoca admiterea recursului, desfiintarea sentintei nr. 450/F/2014 si in consecinta, respingerea actiunii introductive.
In motivare, arata ca judecatorul sindic, pentru a se putea pronunta in sensul antrenarii raspunderii membrilor organelor de conducere si/sau al altor persoane care au cauzat ajungerea persoanei juridice debitoare in stare de insolventa, prin cererea de chemare in judecata trebuia sa dovedeasca conditiile intrunirii elementelor raspunderii civile delictuale, respectiv: prejudiciul, fapta ilicita, raportul de cauzalitate intre faptasi prejudiciu si  nu in ultimul rand, vinovatia persoanelor acuzate.
Aceste elemente trebuie dovedite de partea care a formulat actiunea, ele neputand fi prezumate, ori in cauza, reclamanta nu a depus probe din care sa rezultate existenta vreuneia din faptele invocate, nu a facut dovada intinderii prejudiciului produs debitoare si nici legatura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciul produs.
Arata ca cererea formulata de reclamanta nu este intemeiata, deoarece sarcina probei incumba celui ce face o afirmatie in fata judecatii, iar simpla invocare a prevederilor art. 138 nu atrage automat raspunderea administratorului, deoarece legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere in sarcina acestuia.
Invedereaza ca nu se poate retine in sarcina sa o prezumtie absoluta de culpa privind vinovatia in ceea ce priveste ajungerea societatii in stare de insolventa deoarece declaratia notariala depusa la filele 78-79 din dosarul cauzei, din care reiese faptul ca a efectuat toate actele de administrare ale societatii debitoare nu poate fi interpretata in sensul ca recunoaste toate acuzatiile aduse de partea potrivnica prin actiunea introductiva, fara sa fie administrate probe in acest sens.
Pentru cele aratate in motivarea recursului, solicita admiterea acestuia astfel cum a fost formulat, in sensul desfiintarii sentintei civile atacate si respingerea actiunii introductive a intimatei reclamante.
In drept au fost invocate dispozitiile codului de procedura civila precum si ale legii nr. 85/2006.
Intimata, desi legal citata, nu si-a exprimat pozitia cu privire la recursul de fata.
Examinand sentinta recurata, raportat la motivele de recurs invocate, instanta a retinut ca recursul este nefondat, urmand a fi respins.
Un prim aspect ce se impunea a fi clarificat era cel referitor la exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, invocata de recurenta prin cererea de recurs, raportat la termenul de 2 ani prevazut de art. 139 teza finala din legea insolventei. Iar sub acest aspect, instanta de recurs a retinut ca aceasta exceptie a fost invocata si in fata instantei de fond, judecatorul-sindic pronuntandu-se in sensul respingerii acesteia prin incheierea de sedinta din data de 29.01.2013. Or, in aceasta situatie, atata timp cat aceasta incheiere nu a fost recurata, recursul fiind indreptat doar impotriva sentintei civile nr. 450/F/08.04.2014, prin care a fost solutionata actiunea pe fond, parata nu mai poate invoca aceasta exceptie in cererea de recurs formulata impotriva sentintei. Potrivit art. 282 alin. 2 Cod procedura civila, recurenta avea posibilitatea ca, odata cu recursul declarat impotriva sentintei,  sa declare recurs si impotriva incheierii premergatoare prin care i s-a respins exceptia prescriptiei dreptului material la actiune. Iar neprocedand astfel si nedeclarand recurs si impotriva incheierii respective, instanta nu a mai examinat modul de solutionare al exceptiei de catre judecatorul-sindic in recursul declarat impotriva sentintei prin care s-a solutionat pe fond cererea lichidatorului.
Examinand solutia pronuntata de catre judecatorul-sindic prin sentinta civila nr. 450/F/08.04.2014, Curtea a retinut ca, raspunderea reglementata de art. 138 din Legea insolventei este o forma speciala de raspundere civila delictuala, care imprumuta cele mai multe din caracteristicile raspunderii delictuale de drept comun, dar care se completeaza cu cateva elemente de specificitate prevazute de Legea insolventei. Prin urmare, admisibilitatea unei asemenea actiuni este conditionata de proba elementelor constitutive generice ale raspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicita, prejudiciul, raportul de cauzalitate si culpa. In privinta faptei ilicite, Legea insolentei da o enumerare exhaustiva a faptelor ilicite pentru care poate fi atrasa raspunderea membrilor de conducere ori de supraveghere ai societatii debitoare, fiind necesar, de asemenea, ca acestea sa fie fapte intentionate, cu excluderea culpei ca forma de vinovatie. De asemenea, prejudiciul este dat de insuficienta activului ca risc colectiv de neincasare a creantelor contra debitorului, iar legatura de cauzalitate trebuie sa existe intre fapta ilicita si starea de insolventa.
Avand in vedere aceste considerente cu caracter general si urmarind aplicabilitatea acestora in speta de fata, instanta de recurs va retine ca, in ceea ce priveste fapta prev. de art. 138 alin. 1 lit. e) din Legea insolventei, invocata de lichidator in cererea de atragere a raspunderii - deturnarea ori ascunderea unei parti din activul debitoarei, lichidatorul si-a motivat cererea pe imprejurarea ca, in balanta de verificare aferenta lunii decembrie 2009, debitoarea figura cu active imobilizate in suma totala de 1.019.265,78 lei si active circulante in valoare totala de 4.189.982,33 lei, din care: stocuri - 215.041,98 lei, creante - 3.853.976,33 lei si disponibilitati banesti - 120.964,02 lei, iar niciuna dintre aceste valori nu au fost identificate in patrimoniul debitoarei.
Este adevarat ca lichidatorul, in calitate de reclamant in actiunea formulata impotriva administratorului, are obligatia de  a proba toate elementele impuse de art. 998 Cod civil, pentru angajarea raspunderii administratorului, insa in contextul in care parata, in calitatea sa de administrator, nu a putut preda lichidatorului nici unul dintre elementele de activ identificate in balanta de verificare, si nici un inscris prin care sa justifice lipsa acestora, in mod legal judecatorul-sindic a retinut savarsirea de catre aceasta a faptei prevazute de art. 138 lit. e) din legea insolventei.
Pentru a fi exonerata de raspundere, se impunea ca recurenta sa justifice, macar in faza de recurs, ce s-a intamplat cu activele care apar inscrise in balanta de verificare de la finele anului 2009 si, de asemenea, sa depuna documente justificative ale creantelor pe care firma le are de incasat. Administratorul nu se poate apara doar pe baza unor afirmatii generale referitoare la incidenta prevederilor art. 138 lit. e), fara sa justifice in mod concret ce s-a intamplat cu toate elementele de activ ce apar inregistrate la un moment dat in evidentele contabile ale debitoarei, caci in contextul dat sarcina probei a fost rasturnata. In conditiile in care lichidatorul a invederat lipsa elementelor de activ din patrimoniul debitoarei si a oricaror documente din care sa rezulte destinatia acestora, se declanseaza o prezumtie in sarcina administratorului, in senul ca acesta ar fi ascuns sau deturnat o parte/totalitatea activului, caci paratei recurente, in calitate de administrator al societatii, ii revine obligatia administrarii societatii, adica de a face toate operatiile cerute pentru indeplinirea obiectului societatii (art. 70 din Legea 31/1990). De altfel, prin declaratia notariala nr. 395/28.01.2014, aceasta a si recunoscut ca a efectuat toate actele de administrare a societatii.
In ceea ce priveste celelalte conditii impuse de art. 998 Cod civil, pentru admiterea cererii de atragere a raspunderii administratorului, in mod temeinic a retinut judecatorul-sindic ca si acestea sunt indeplinite.
Astfel, prin faptele savarsite, s-a produs un prejudiciu cert in patrimoniul debitorului insolvent, echivalent cu contravaloarea bunurilor care nu se mai regasesc in activul persoanei juridice, respectiv suma 5.209.248,11 lei. Dat fiind, insa, ca totalul creantelor inscrise la masa credala este mai mic decat suma aratata, in mod legal s-a retinut de catre judecatorul-sindic ca se impune obligarea administratorului la plata sumei rezultate din tabel, cu care au fost prejudiciati, in fapt, creditorii.
Este evidenta, de asemenea, si legatura de cauzalitate intre fapta ilicita si starea de insolventa a debitoarei, intrucat lipsa disponibilitatilor pentru plata creditorilor se datoreaza faptei retinute in sarcina acestuia.
Raportat la toate aceste aspecte, in baza art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, a fost respins recursul ca nefondat si mentinuta ca legala si temeinica sentinta recurata.