Recurs litigii cu profesionisti. Procedura insolventei. Indicarea sau calificarea gresita in dispozitiv a caii de atac sau a termenului in care aceasta se exercita, nu poate deschide partii un alt drept decat cel pe care legea il prevede.

SECTIA A II - A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL.

Recurs litigii cu profesionisti. Procedura insolventei. Indicarea sau calificarea gresita in dispozitiv a caii de atac sau a termenului in care aceasta se exercita, nu poate deschide partii un alt drept decat cel pe care legea il prevede.

- art. 8 din Legea nr. 85/ 2006
- art. 7, 59 si 82 din Legea nr. 76/ 2012

Decizia nr. 279/ C/ 25. 09. 2014 a Sectiei a II -a civila, de contencios administrativ si fiscal a Curtii de Apel Oradea.
Dosar 11005/ 111/ 2010/ a3

Prin Sentinta nr. 1214/F  din 04.02.2014 Tribunalul  B. a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active invocata de paratul Cabinetul Individual de Insolventa A. F..
A admis in parte cererea formulata de reclamantul C. F-L., cu domiciliul ales in O., in calitate de administrator special al debitorului SC F. SRL, cu sediul in localitatea D., in contradictoriu cu paratii fostul lichidator judiciar al debitoarei Cabinetul Individual de Insolventa A. F., cu sediul in O.. si asiguratorul  SC O. SA, cu sediul in O.
A obligat paratul Cabinetul Individual de Insolventa A. F., cu sediul in O.. sa restituie debitoarei SC F. SRL suma de 110.000 lei  ridicati din contul de lichidare al debitoarei.
A respins cererea reclamantului formulata impotriva paratei SC O. SA, cu sediul in O.
A admis in parte cererea paratei SC O. SA, si in consecinta a obligat debitoarea sa plateasca paratei suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
A respins celelalte pretentii ale paratei.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Prin incheierea de sedinta nr. 3015/F/24.11.2010, s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolventa impotriva debitoarei SC F. SRL, cu sediul in  localitatea D. la cererea acesteia, fiind numit administrator judiciar Cabinetul  Individual de Insolventa A. F., cu sediul in Oradea, caruia i s-au stabilit atributiile prevazute de art. 20 din L.85/2006.
Prin cererea formulata debitoarea si-a manifestat intentia de reorganizare pe baza unui plan de reorganizare ce urma sa il depuna in termenul prevazut de lege.
Ulterior, la data de 15.02.2011, intrucat nu a fost depus planul de reorganizare, judecatorul-sindic, prin sentinta nr. 387/F/2011, a dispus intrarea in faliment a societatii debitoare si numirea ca lichidator judiciar a aceluiasi cabinet de insolventa. Hotararea mentionata a devenit irevocabila prin nerecurare.
Prin incheierea de sedinta din data de 13.11.2012, judecatorul sindic a dispus inlocuirea lichidatorului judiciar Cabinetul  Individual de Insolventa A. F., cu sediul in Oradea, cu lichidatorul judiciar  R. O. I. S. S.P.P.I., cu sediul in O., cod de identificare fiscala xxxxxxxx, numar de inregistrare in registrul societatilor profesionale RSP xxxx, numar de ordine in tabloul lichidatorilor judiciari xxxx.
Administratorul special al debitoarei, reclamant in cauza, a facut demersurile necesare in vederea acoperirii pasivului societatii, respectiv a reusit sa recupereze o creanta in suma de 110.000 lei si sa o depuna in contul de lichidare - fila 40 dosar.
Pe parcursul procedurii fostul lichidator judiciar - parat in cauza - a intocmit si depus la dosar un plan de distribuire partiala a sumei de 110.000 lei din care rezulta ca au fost propuse pentru distribuire urmatoarele sume: 2.200 lei catre UNPIR; 13.400 lei catre paratul CII A. F.; 29.951 lei catre creditorul D.G.F.P. si suma de 64.449 lei catre creditoarea R. B. SA - fila 42 dosar.
Desi judecatorul-sindic a pus in vedere paratului CII A. F. sa depuna la dosar dovezile de plata a sumei mentionate conform planului de distribuire, la dosar paratul nu a depus aceste dovezi.
Din adresa nr. 23095/17.04.2012 a D.G.F.P. B. rezulta ca totalitatea platilor efectuate de catre S.C. F. S.R.L. incepand cu anul 2010 se situeaza la suma de 2.410 lei infirmand astfel sustinerile fostului lichidator judiciar care arata ca, creditorul D.G.F.P. B. a incasat suma de 29.925 lei - fila 39 dosar.
Din extrasul de cont al contului de lichidare, rezulta ca din suma de 110.000 lei s-a incasat: la data de 25.03.2011 suma de 7.000 lei, la data de 30.03.2011 suma de 6.000 lei in total suma de 13.000 lei onorariu lichidator;suma de 26.000 lei au fost virati la data de 03.2011 intru-un cont al societatii M. SRL, societate care nu are calitatea de creditor in cauza; suma de 56.000 lei catre un alt cont al debitoarei nepus la dispozitia lichidatorului judiciar numit in cauza in locul paratului. De asemenea, tot cu titlu de onorariu paratul a incasat suma 10.000 lei la data de 02.04.2011 iar la data de 26.05.2011 a mai incasat suma de 4.800 lei tot cu titlu de onorariu lichidator si in final, la data de 22.12.2012 a incasat suma de 9.700 lei din care suma de 2.200 lei a fost virata catre UNPIR- filele 41-45 dosar.
Dupa cum se poate observa lichidatorul judiciar a incasat cu titlu de onorari lichidator suma de 27.800 lei, in lipsa unui decont justificativ si respectiv a unei aprobari a adunarii creditorilor, onorariu care in aprecierea judecatorului-sindic este nejustificat, intrucat suma de 110.000 lei nu a fost recuperata ca urmare a demersurilor lichidatorului judiciar ci a reclamantului.
De asemenea, asa cum s-a aratat mai sus, cu exceptia sumei de 2.200 lei virata in contul UNPIR, intreaga suma de bani a fost luata de lichidatorul judiciar din contul de lichidare fara nicio justificare cauzand creditorilor societatii un prejudiciu in suma de 110.000 lei.
Fata de cele retinute, judecatorul sindic in temeiul art. 22 alin 3 si 4 din Legea nr. 85/2006, a admis cererea reclamantului in calitate de administrator special al debitorului SC F. SRL si in consecinta a obligat paratul Cabinetul Individual de Insolventa A. F., cu sediul in O. sa restituie debitoarei SC F. SRL suma de 110.000 lei ridicati din contul de lichidare al debitoarei.
In ce priveste suma de 2200 lei achitata in contul de lichidare judecatorul sindic a retinut ca aceasta suma nu poate fi scazuta din prejudiciul cauzat debitoarei, intrucat diferenta de suma ce ar fi trebuit distribuita nu s-a facut in conformitate cu dispozitiile art. 121 din L.85/2006 .
In ce priveste cererea reclamantului de obligare a asiguratorului O. la plata sumei de 110.000 lei, judecatorul sindic a retinut urmatoarele:
La data de 01.02.2011 intre A. F., si societatea parata s-a incheiat polita de asigurare de raspundere civila profesionala seria G nr. xxxxxx, cu valabilitate 02.02.2011 - 01.02.2012. Potrivit contractului de asigurare, limita de raspundere pentru fiecare eveniment este de 80.000 lei.
Judecatorul-sindic a retinut ca, potrivit dispozitiilor art. 3.1 din conditiile generale: "Obiectul asigurarii il constituie acoperirea daunelor cauzate in timpul perioadei de asigurare sau in timpul perioadei de raspundere anterioara, beneficiarilor serviciilor profesionale, de fapta comisa din culpa de catre Asigurat in cadrul exercitarii profesiunii sale, pentru care acesta raspunde civil, conform legii, daune in legatura cu care Asiguratul a primit o plangere/ cerere scrisa de despagubire pentru prima oara, in timpul perioadei de asigurare si pe care o aduce la cunostinta O. in timpul aceleiasi perioade".
Potrivit dispozitiilor art. 4.1 din conditiile generale ,,O. nu acorda despagubiri pentru: (ii)pretentii de despagubire formulate pentru daune produse cu intentie de catre  Asigurat ori pentru daune provenind din operatiuni/actiuni/omisiuni efectuate de catre Asiguratul care are un interes actual sau de perspectiva in producerea acestora, pentru daune provenind din indiferenta deliberata, constienta sau intentionata a conducerii administrative sau tehnice a Asiguratului de a lua toate masurile rezonabile pentru a le preveni;(iii)pretentii de despagubire formulate pentru daune produse ca urmare a  comiterii unei infractiuni".
Judecatorul-sindic a retinut ca fapta invocata de reclamant nu constituie eveniment asigurat in temeiul contractului de asigurare incheiat cu paratul intrucat prin contractul de asigurare sunt acoperite doar acele daune cauzate de fapta comisa din culpa de catre asigurat, nicidecum daunele produse cu intentie de asigurat sau cele provenind din indiferenta deliberata, constienta sau intentionata asa cum corect a sustinut si parata in prezenta cauza.
Fata de cele retinute, judecatorul sindic a admis in parte cererea formulata de reclamantul C. F-L. in calitate de administrator special al debitorului SC F. SRL, cu sediul in localitatea D. si a obligat paratul Cabinetul Individual de Insolventa A. F., cu sediul in Oradea, sa restituie debitoarei SC F. SRL suma de 110.000 lei ridicati din contul de lichidare al debitoarei, si a respins ca neintemeiata cererea reclamantului formulata impotriva paratei SC O. SA.
Impotriva aceste sentinte, legal timbrat, a formulat recurs C. F-L., in calitate de administrator special al SC F. SRL societate in faliment, solicitand admiterea recursului si modificarea in parte a sentintei atacate iar in urma reanalizarii probelor aflate la dosarul cauzei obligarea intimatei SC O. SA la plata sumei de 110.000 lei in contul SC F. SRL, societate in insolventa in conformitate cu dispozitiile art. 22 alin. 3 si 4 din Legea nr. 85/2006.
In motivare, apreciaza ca nefondata partial sentinta atacata, sub aspectul exonerarii de la raspundere alaturi de asiguratul ei, a societatii SC O. SA, in conditiile in care nu a fost dovedit faptul ca indeplinirea atributiilor fostului lichidator judiciar nu intra sub incidenta evenimentelor asigurate prin polita de asigurare seria G nr. xxxxxx/01.02.2011.
Arata ca fostul lichidator judiciar Cabinet de Insolventa A. F., prin activitatea lui defectuoasa, din culpa grava, a cauzat debitoarei SC F. SRL societate in lichidare si implicit creditorilor sai un prejudiciu in cuantum de 110.000 lei.
La data de 25.03.2011 a fost virat in contul de lichidare al SC F. SRL suma de 110.000 lei prin OP de catre SC L. F. SRL, in cauza acest aspect fiind probat cu extrasul de cont si cu copia ordinului de plata.
Cea mai evidenta fapta culpabila o constituie plata la data de 28.03.2011 a sumei de 26.000 lei catre o societate - SC M. SRL - cu titlu de distribuire partiala sume - societate care nu era creditor al SC F. SRL. De asemenea, ridicari de bani, asa cum rezulta din extrasul de cont de lichidare, s-au realizat si la datele de: 25.03.2011 - 7000 lei, 30.03.2011 - 6000 lei, 02.04.2011 - 10.000 lei, 26.05.2011 - 4800 lei si in final 22.12.2012 - 9.700 lei, fata de aceste imprejurari fiind evidenta incalcarea atributiilor sale din culpa grava, astfel incat in cauza, dispozitiile art. 22 alin. 3 si 4 din Legea nr. 85/2006 sunt aplicabile.
Mai arata ca judecatorul sindic, in mod intemeiat a constatat prin hotararea recurata ca activitatea fostului lichidator judiciar se circumscrie prevederilor art. 22 alin. 3 si 4 din Legea nr. 85/2006, insa a respins cererea formulata impotriva asiguratorului de raspundere civila, constatand in mod neintemeiat ca in speta, faptele invocate de recurent nu constituie eveniment asigurat, fara insa sa indice din ce motiv nu s-ar incadra in aceasta notiune.
Recurentul apreciaza ca in cauza este evidenta culpa grava a fostului lichidator, asigurat al SC O. Sa, astfel incat apararile acesteia privitor la o exonerare a raspunderii ei ca urmare a savarsirii faptelor reclamante cu intentie este una nefondata.
Impotriva aceleiasi sentinte, scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a formulat recurs si Cabinet de Insolventa A. F., solicitand casarea sentintei atacate si ca urmare a rejudecarii cauzei, respingerea cererii de despagubire.
Prin recursul formulat, invoca exceptia de necompetenta generala a instantei, conform art. 94 lit. j din Cod procedura civila, care atribuie in competenta judecatoriilor cererile evaluabile in bani pana la suma de 200.000 lei, inclusiv. Cererea formulata in cauza nu este o cerere impotriva actelor intocmite de lichidatorului judiciar ci o cerere de despagubire, formulata pe dreptul comun si de competenta instantei aratate.
De asemenea, invoca lipsa calitatii procesuale active si lipsa interesului legitim al reclamantului pentru urmatoarele considerente: nici interesele fostului administrator statutar si nici interesele personale ale numitului C. F-L. nu coincid procedurii prevazute de Legea nr. 85/2006, acestea tinzand spre evitarea sau micsorarea debitelor pe care falita le are de achitat si eventual amanarea valorificarii bunurilor acesteia.
Lipsa calitatii procesuale active a reclamantului se afla in stransa corelatie cu lipsa interesului legitim in aceasta cauza, ori de a formula o astfel de cerere. Astfel, reclamantul nu este creditor sau persoana indreptatira la plata vreunei sume conform planului de distribuire incuviintat in dosarul de fond, nu a fost in nici un fel prejudiciat in cursul procedurii si nu i-a fost incalcat niciun drept prin derularea procedurii sau modul de distribuire a sumelor obtinute.
Pe fondul cauzei solicita casarea hotararii aratate ca neintemeiata, pentru gresita aplicare a starii de fapt si de drept.
In acest sens sustine ca judecatorul sindic a retinut in mod eronat ca nu s-au efectuat plati catre R., desi a admis ca plata catre contul debitoarei deschis la acea baca. Din consultarea contului de lichidare se poate constata efectuarea platilor conform planului de distributie, astfel: la 30.03.2011, respectiv la 27.01.2012 catre R., catre DGFP la 28.03.2011, respectiv 27.01.2012 si catre UNPIR la 27.01.2012.
Ultimele plati au fost efectuate ulterior tocmai din cauza contestatiilor formulate de reclamant la planul de distribuire. Mai arata ca a fost virat si onorariul incuviintat si au fost achitate comisioanele de administrare cont.
Sustine ca obligarea sa la returnarea intregii sume, dupa ce s-a incuviintat un plan de distributie care nu a fost contestat la vremea respectiva, este nejustificata si nelegala. Judecatorul sindic a apreciat in mod gresit si in contradictie cu extrasul de cont ca nu au fost virate catre creditori, respectiv catre UNPIR sumele indicate.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 488 pct. 3 si 6, art. 130 Cod procedura civila.
In sedinta publica din data de 25.09.2014, instanta de recurs a invocat exceptia tardivitatii declararii recursurilor, recurenta SC O. V. I. G. SA solicitand repunerea in termenul de recurs pe considerentul ca in cuprinsul sentintei atacate se prevede calea de atac ca fiind apelul in 30 zile de la comunicare.
Tot impotriva aceleiasi sentinte, scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a formulat recurs si SC O. V. I. G. SA, solicitand admiterea recursului, schimbarea in parte a hotararii atacate, in sensul obligarii reclamantului C. F-L. la plata cheltuielilor de judecata in suma de 4960 lei reprezentand onorariu avocatial.
In motivare critica hotararea primei instante ca fiind nelegala si netemeinica atat in ceea ce priveste reducerea onorariului de avocat de la suma de 4960 lei la suma de 3000 lei, cat si in ce priveste obligarea debitoarei SC F. SRL la plata cheltuielilor de judecata in loc de reclamantul C. F-L.
Raportat la activitatea avocatului, arata ca acestea au constat in apararile formulate, studierea dosarului de fond, consultatii acordate paratei, formularea intampinarii, raspunsul la interogator, prezentarea la termenele de judecata si altele. Mai mult, fata de obiectul cauzei, onorariul avocatului nu apare ca fiind nepotrivit de mare si este in conformitate, ba chiar sub uzantele in materie, mentionand de asemenea ca onorariul de avocat efectiv este in suma de 4000 lei, diferenta de 960 lei reprezentand TVA.
Referitor la partea care a cazut in pretentii, arata ca cererea de chemare in judecata a fost formulata de persoana fizica C. F-L., in calitate de administrator special al debitoarei SC F. SRL si nu de catre persoana juridica SC F. SRL prin administrator special C. F-L., respingerea cererii de chemare in judecata avand ca efect obligarea celui care a pierdut procesul sa achite partii care a castigat procesul cheltuieli de judecata.
La baza obligatiei de restituire a cheltuielilor de judecata sta culpa procesuala a reclamantului C. F-L. astfel ca, acesta este cel care trebuie sa plateasca aceste cheltuieli.
In drept au fost invocate prevederile art. 466 - 482 Cod procedura civila.
Asupra cererii recurentei O. V. I. G. SA de repunere in termenul de recurs, instanta  a retinut urmatoarele:
Conform prevederilor art. 103 Cod procedura civila, neexercitarea oricarei cai de atac si neindeplinirea oricarui alt act de procedura in termenul legal atrage decaderea, afara de cazul cand legea dispune altfel sau cand partea dovedeste ca a fost impiedicata printr-o imprejurare mai presus de vointa ei. In acest din urma caz, actul de procedura se va indeplini in termen de 15 zile de la incetarea impiedicarii; in acelasi termen vor fi aratate si motivele impiedicarii.
Imprejurarea mai presus de vointa partii, vizata de legiuitor in textul de lege mai sus citat, trebuie sa fie una obiectiva, asimilabila fortei majore, care nu putea fi prevazuta si nici depasita de parte. Unei asemenea situatii nu-i poate fi asociata mentionarea in cuprinsul sentintei atacate a unei cai de atac si a unui termen de exercitare eronat deoarece calea de atac si termenul in care se exercita acesta  este stabilita de legiuitor si nu de instanta de judecata.
Potrivit principiului nemo legem ignorare censetur, nimeni nu poate fi considerat ca nu cunoaste legea, adagiu latin potrivit caruia se prezuma ca toata lumea cunoaste legea si nimeni nu poate fi aparat de raspundere invocand necunoasterea prevederilor ei. Ori, in conditiile in care recurenta,  atat in fata primei instante, cat si in calea de atac a beneficiat de serviciile unui aparator ales nu poate invoca cu drept temei necunoasterea prevederilor legale care deschideau  dreptul de a exercita calea de  atac impotriva hotararii pronuntare de prima instanta si termenul in care trebuie exercitata.
In consecinta, instanta de recurs a dispus in temeiul prevederilor art. 103 Cod procedura civila respingerea ca nefondata  a cererii de repunere in termenul de recurs formulata de recurenta O. V. I. G. SA.
Analizand recursurile declarate prin prisma exceptiei tardivitatii invocate, instanta a retinut ca potrivit prevederilor art.8 alin.2 din Legea 85/2006, in varianta textului de lege in vigoare la data sesizarii primei instante cu cererea de insolventa, termenul de recurs este de 7 zile de la comunicarea hotararii, daca legea nu prevede altfel.
In speta, hotararea pronuntata de prima instanta a fost comunicata recurentilor O. V. I. G. SA si Cabinetului de Insolventa A. F. la data de 13.06.2014, iar recurentului  C. F-L. la data de 16.06.2014, astfel cum rezulta din dovezile de comunicare aflate la filele 68-70 in dosarul de fond. De la data comunicarii hotararii a inceput sa curga termenul de recurs de 7 zile prevazut de lege, termen care s-a implinit la data de 23.06.2014 pentru primii doi recurenti si la data de 24.06.2014 pentru recurentul C. F-L..
Recurentii  au declarat calea de atac impotriva hotararii primei instante la data de 14.07.2014 - recurenta O. V. I. G. SA, la  data de 24.06.2014 (data postei) - recurentul Cabinet de Insolventa A. F. si la data de 01.07.2014 (data postei) - recurentul C. F-L., toate recursurile fiind declarate dupa implinirea termenului de recurs prevazut de lege ce a curs separat pentru fiecare recurent.
Dosarul de insolventa in care s-a pronuntat aceasta hotarare s-a inregistrat pe rolul instantei de judecata in anul 2010. Fata de aceasta situatie, raportat la prevederile art.8 alin. 1 si 2 din Legea 85/2006, art. 7 alin. 1 si 2 si art. 82 din Legea 76/2012, toate hotararile judecatoresti pronuntate in acest dosar vor fi susceptibile de recurs, iar modificarile aduse prevederilor art. 8 alin. 1 si 2 din Legea 85/2006, prin art. 59 pct. 2 din Legea 76/2012 (prin care s-a prevazut calea de atac a apelului impotriva hotararilor pronuntate de judecatorul-sindic) se vor aplica doar dosarelor in care cererea de deschidere a procedurii insolventei a fost formulata ulterior intrarii in vigoare a acestei legi.
Intr-adevar, in cuprinsul dispozitivul sentintei atacate se prevede  un termen de apel de 30 zile de la comunicare in loc de recurs in 7 zile de la comunicare, cum este prevazut expres de lege, insa acest aspect nu face ca declararea peste termenul prevazut de lege a caii de atac sa fie considerata ca fiind  facuta cu respectarea prevederilor legale.
Exercitarea cailor de atac este guvernata de principiul legalitatii, potrivit caruia caile de atac sunt instituite de lege, fapt ce inseamna ca o hotarare judecatoreasca sa nu poata fi atacata pe alte cai decat cele prevazute de lege.
Deoarece calea de atac si termenul in care aceasta se declara sunt date de lege si nu de catre instanta de judecata, indicarea sau calificarea gresita in dispozitiv a caii de atac ori a termenului in care aceasta se exercita nu poate deschide partii un alt drept decat cel pe care legea il prevede.
Drept urmare, deoarece declararea recursurilor a avut loc dupa implinirea termenului de recurs, in temeiul prevederilor art.8 alin.2 din Legea 85/2006, art.312 Cod procedura civila, instanta a dispus respingerea ca tardiv formulate a recursurilor declarate in cauza.