InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Oradea

Contestatie la planul de distribuire a fondurilor obtinute din vanzarea bunurilor din averea debitoarei, grevate de ipoteci in favoarea contestatoarei creditoare. Cheltuieli aferente conservarii, administrarii si vanzarii bunurilor respective. Plata remun

(Decizie nr. 140 din data de 08.04.2014 pronuntata de Curtea de Apel Oradea)

Domeniu Imprumuturi, credite, creditori | Dosare Curtea de Apel Oradea | Jurisprudenta Curtea de Apel Oradea

SECTIA A II - A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL.

Materie: Recurs litigii cu profesionisti.
Procedura insolventei. Contestatie la planul de distribuire a fondurilor obtinute din vanzarea bunurilor din averea debitoarei, grevate de ipoteci in favoarea contestatoarei creditoare. Cheltuieli aferente conservarii, administrarii si vanzarii bunurilor respective. Plata remuneratiilor persoanelor angajate in conditiile art. 10, art. 19 alin. 2, art. 23 si 24 din Legea nr. 85/ 2006 
- art. 121 din Legea nr. 85/ 2006
- art. 10, 19, 23 si 24 din Legea nr. 85/ 2006

Decizia nr. 140/C/08.04.2014 a Sectiei a II -a civila, de contencios administrativ si fiscal a Curtii de Apel Oradea.

Prin Sentinta nr.4130/F/2013, Tribunalul B. a admis in parte contestatia creditoarei Banca I.R. SPA, sucursala B. prin Agentia O.  impotriva Planului de Distributie a fondurilor obtinute din lichidarea activelor debitoarei SC T.F. SRL si a Raportului asupra fondurilor depuse in contradictoriu cu C.I.I. Consilier B.M.,  Primaria comunei M., T.F.O.,   SC I.I. SRL B., Administratia Finantelor Publice O. in reprezentarea DRFP C.N. si A.D. si pe cale de consecinta:
A modificat in parte Planul de distribuire in sensul ca suma de 4.500 lei distribuita cu titlu de impozit pe venitul microintreprinderilor sa fie distribuita creditoarei contestatoare in calitate de creditor garantat.
A fost respinsa cererea creditoarei pentru acordarea in favoarea sa a sumelor aferente serviciilor postale, cheltuieli de deplasare, cheltuieli provizionate, impozitul pe cladire pe perioada falimentului, onorariul lichidatorului judiciar pe perioada celor 2 luni.
Examinand contestatia prin prisma motivelor invocate, judecatorul sindic a retinut ca urmare a valorificarii bunului imobil al debitoarei si care a constituit garantia contestatoarei, lichidatorul judiciar a intocmit si a depus la dosar Planul de distribuire rectificativ asupra fondurilor obtinute din valorificarea bunurilor debitoarei si unde au fost distribuite cu titlu de cheltuieli de procedura, conform disp. art. 121, alin.1 din Legea 85/2006, servicii contabile 2000 lei, cheltuieli de deplasare 35 lei, impozit pe cladiri pe perioada falimentului 18.611 lei, 4.500 impozit pe venitul microintreprinderilor si 2.400 lei onorariul lichidatorului pe doua luni, distribuindu-se in total suma de  90.830 lei, iar diferenta de 59.168,67 lei a fost distribuita contestatoarei in calitate de creditor garantat, conform art.121, alin. 2 din Legea 85/2006.
Legea speciala a insolventei a instituit cadrul general al ordinii platilor creantelor conform disp. art. 123 din Legea 85/2006, iar cu titlu particular in cazul valorificarii bunurilor debitoarei, grevate in favoarea creditorului de ipoteci, gajuri sau alte garantii imobiliare ori drepturi de retentie, a instituit ordinea distribuirii creantelor, conform disp. art. 121, alin. 1, cum de altfel in mod just isi intemeiaza in drept contestatoarea, contestatia sa.
In acest sens, judecatorul sindic a retinut ca, potrivit art. 121, alin. 1, pct. 1, aplicabil in speta, legiuitorul a stabilit ca rang de plata cu prioritate a taxelor, timbrelor si orice alte cheltuieli aferente vanzarii bunurilor respective, inclusiv cheltuielile pentru conservarea si administrarea acestor bunuri, precum si plata remuneratiilor persoanelor angajate in conditiile art.10, art.19, alin.2, art.23 si 24, urmand ca si ordine categoria creditorilor garantati, pentru creantele nascute inaintea deschiderii procedurii.
In conformitate cu art.23 din Legea 85/2006 in vederea indeplinirii atributiilor sale, administratorul judiciar sau lichidatorul, va putea desemna persoane de specialitate, remuneratia acestora fiind supusa aprobarii comitetului creditorilor. In acest sens, s-a retinut ca prin procesul verbal al adunarii creditorilor din 19.12.2011 s-a aprobat angajarea unui expert cu un onorariu de 100 lei pe luna si ca urmare, suma distribuita de 2000 lei, cu titlu de servicii contabile s-a efectuat cu respectarea disp. art. 121, alin. 1, pct.1, Legea 85/2006, motiv pentru care s-a respins contestatia creditoarei pentru acest aspect.
In ceea ce priveste sumele distribuite cu titlu de cheltuieli de deplasare, cheltuielile provizionate, in conformitate cu art.127 din Legea insolventei, cu ocazia distribuirii partiale, potrivit pct.4, sunt provizionate rezervele destinate sa acopere cheltuielile viitoare ale averii debitoarei, astfel ca desi a fost valorificat bunul debitoarei, procedura nu a fost inchisa, lichidatorul judiciar fiind indreptatit la plata onorariului fix pana la inchiderea procedurii, astfel ca toate aceste sume de bani au fost distribuite cu respectarea disp. art. 121, alin.1, pct.1 din Legea 85/2006, fiind respinsa ca nefondata contestatia sub acest aspect, cu precizarea ca suma de 35 lei, cu titlu de deplasare pentru individualizarea imobilului si conservarea lui, este una modica, raportat la perioada de 3 ani de administrare a procedurii insolventei.
In ceea ce priveste impozitul pe cladire in conformitate cu art.253 din Codul fiscal, in cazul persoanelor juridice, impozitul pe cladire se calculeaza prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar al cladirii, iar in conformitate cu al.8 al aceluiasi articol se aplica pentru orice cladire detinuta de o persoana juridica aflata in functiune, in rezerva sau in conservare, chiar daca valoarea sa a fost recuperata integral pe calea amortizarii.
Avand in vedere ca impozitul pe cladire se datoreaza anual, conform hotararii Consiliului local, suma de 18.611 lei, cu titlu de impozit pe cladire, reprezinta o creanta nascuta in timpul procedurii si dupa deschiderea procedurii insolventei debitoarei, si reprezinta o cheltuiala pentru conservarea bunului in sensul disp. art. 121, alin.1, pct.1 si de asemenea, se achita cu precadere, in conditiile art.64, alin.6 din Legea insolventei, aspecte fata de care judecatorul sindic a respins contestatia creditoarei ca nefondata, pentru atribuirea acestei sume in favoarea sa in calitate de creditoare garantata.
Referitor la distribuirea sumei de 4.500 lei, cu titlu de impozit pe venitul microintreprinderilor, conform O.G. 8/2013, o microintreprindere este persoana juridica romana care la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent realizeaza venituri, care nu a depasit echivalentul in lei a 65.000 EURO.
Debitoarea, aflandu-se in insolventa si nedesfasurand activitate, este evident ca nu se incadreaza in cadrul microintreprinderilor pentru plata impozitului, deoarece nu realizeaza nici un venit, aspecte fata de care, in baza art.122, alin. 3 din Legea 85/2006, a admis in parte contestatia creditoarei si pe cale de consecinta, a modificat in parte planul de distribuire, in sensul ca suma de 4.500 lei distribuita cu titlu de impozit pe venitul microintreprinderilor, sa fie distribuita creditoarei contestatoare in calitate de creditoare garantata.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs, Banca I.R. SPA, solicitand admiterea recursului ca temeinic si fondat, modificarea in parte a sentintei recurate, in sensul admiterii in totalitate a contestatiei impotriva planului de distributie a fondurilor obtinute din lichidarea activelor debitoarei T.F. S.R.L. si a Raportului asupra fondurilor, cu cheltuieli de judecata pentru urmatoarele motive:
Recurenta  are calitatea de creditor garantat in procedura insolventei privind pe debitoarea T.F. S.R.L., singurul bun aflat in patrimoniul societatii debitoare fiind cel adus in garantia sa, respectiv imobilul situat in comuna M., jud. B..
Intrucat  banii ce formeaza obiectul distribuirii au rezultat in urma valorificarii activului care a constituit garantia sa, distribuirea pretului trebuie sa se faca in conformitate cu prevederile art. 121 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Invedereaza faptul ca lichidatorul judiciar a platit in mod nelegal, cu incalcarea disp. art. 121 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, din pretul obtinut din vanzarea garantiei bancii urmatoarele sume: servicii contabile - 2.000 Ron; cheltuieli deplasare - 35 Ron; cheltuieli provizionate - 2.414Ron; impozit cladire pe perioada falimentului-18.611 Ron, onorariu lichidator 2 luni xl.200 Ron/luna - suma nedatorata - ulterior inclusa in cheltuieli provizionate; impozit pe venitul  microintreprinderilor - 4.500 Ron - total: 27.560 Ron.
Potrivit art. 121 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolventei, "(1) Fondurile obtinute din vanzarea bunurilor din averea debitorului, grevate, in favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garantii reale mobiliare ori drepturi de retentie de orice fel, vor fi distribuite in urmatoarea ordine:
1- taxe, timbre si orice alte cheltuieli aferente vanzarii bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea si administrarea acestor bunuri, precum si plata remuneratiilor persoanelor angajate in conditiile art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23 si  24;
2- creantele creditorilor garantati, cuprinzand tot capitalul, dobanzile, majorarile si penalitatile de orice fel, precum si cheltuielile.
Coroborand norma juridica citata cu restul dispozitiilor Legii nr. 85/2006 incidente, in ce priveste procedura de distribuire a sumelor rezultate din vanzarea bunurilor debitorilor supusi procedurii insolventei, respectiv cu dispozitiile art. 122 -126, considera ca prevederile art. 121 din Legea nr. 85/2006 sunt speciale fata de dispozitiile art. 123 si art. 127, aceasta dispozitie legala fiind o reflectare in materia insolventei a dispozitiilor dreptului comun privind drepturile creditorului garantat constatandu-se ca, si pe aceasta cale, legiuitorul a inteles sa acorde o protectie speciala creditorului diligent care a constituit o garantie pentru plata creantei sale.
Daca imbratiseaza opinia lichidatorului judiciar in ceea ce priveste maniera de distribuire a unor sume provenite din vanzarea unui bun garantat in favoarea sa, in speta, protectia pe care legiuitorul a inteles a o acorda acestui creditor garantat NU MAI EXSTA, acesta fiind obligat in opinia lichidatorului judiciar, a suporta concurenta unor creditori care nu au inteles a-si proteja drepturile, si care totusi, ar fi indestulati cu prioritate fata de ea, ceea ce nu poate fi primit.
Astfel, in cazul vanzarii unui bun al debitorului obiect al unei garantii reale constituite in favoarea unui creditor, fondurile obtinute din vanzarea bunului adus in garantie se distribuie potrivit ordinii de prioritate prevazuta de art. 121 din lege nefiind aplicabile dispozitiile art. 127 din lege, in sensul ca din fondurile obtinute din vanzarea bunului gajat se pot retine doar cheltuielile legate in mod direct de conservarea si vanzarea bunului adus in garantie si cheltuielile legate de onorariul practicianului in insolventa sau a specialistilor angajati de acesta in legatura cu bunul evident (evaluare, spre exemplu) si nu pot fi retinute alte sume de bani, nici chiar cele cu titlu de cheltuieli viitoare.
In acest sens s-a pronuntat si Curtea de Apel O. - sectia Comerciala si de contencios administrativ, prin Sentinta nr. 287/C/25.03.2010.
Prin concluziile puse de catre reprezentantul lichidatorului in fata instantei cu ocazia solutionarii cauzei, s-a sustinut legalitatea planului de distribuire raportat la faptul ca aceste cheltuieli ar fi "CHELTUIELI DE PROCEDURA ".
Instanta, prin sentinta recurata, a admis in parte contestatia, a modificat doar in parte planul de distribuire, respectiv cu privire la suma de 4.500 lei, prevazuta a fi distribuita cu titlu de impozit pe venitul microintreprinderilor, respingand restul pretentiilor recurentei.
A fost considerata nelegala si netemeinica in parte sentinta recurata, pentru urmatoarele considerente:
- Cat priveste serviciile contabile, instanta a apreciat ca in mod legal au fost prevazute a fi distribuite, intrucat, potrivit dispozitiilor art. 23 din Legea 85/2006, administratorul judiciar poate, in vederea indeplinirii atributiilor sale, sa desemneze persoane de specialitate, remuneratia acestora fiind supusa aprobarii adunarii creditorilor. Intrucat acest onorariu a fost aprobat de adunarea creditorilor, instanta a apreciat ca aceste cheltuieli se incadreaza la art. 121 alin.l pct.l din Legea 85/2006 si a respins contestatia .
Lichidatorul judiciar asimileaza aceste cheltuieli, cheltuielilor de procedura, sustinand ca ele trebuie platite cu prioritate.
Atat interpretarea instantei cat si  a lichidatorului judiciar nu pot fi primite.
Pe de o parte, nu toate persoanele angajate de catre lichidator in temeiul dispozitiilor art. 23 din Legea 85/2006 se incadreaza in dispozitiile art. 121 alin. l pct. l.
Pe de alta parte, este evident ca nu orice cheltuieli de procedura sunt platite cu prioritate, inaintea creditorului garantat, ci exclusiv acelea care au fost ocazionate cu vanzarea bunului, cu conservarea acestuia sau cu onorariile persoanelor angajate pentru a presta activitati in aceeasi directie, respectiv pentru a face posibila vanzarea sau conservarea bunului. Daca nu ar fi asa, s-ar incuraja prelungirea cu rea-credinta a perioadei de faliment, spre exemplu, doar pentru a se plati servicii contabile, desi acestea nu au nici o legatura cu bunul, ci cu intreaga procedura, si  nu au prioritate la distribuire.
Asadar, considera ca doar serviciile cu evaluarea bunurilor, de exemplu, se incadreaza in textul legal mai sus-mentionat si nu alte servicii, cum ar fi, spre exemplu, cheltuielile legate de evaluarea unor alte bunuri ale debitoarei (daca ar exista o astfel de situatie) sau cele cu tinerea contabilitatii societatii debitoare, care, in mod clar, nu au nici o legatura cu vanzarea bunului adus in garantia sa. Se putea vinde bunul si daca nu se tinea contabilitatea si putea fi si  conservat.
Cat priveste onorariul administratorului judiciar, care a  fost provizionat - in temeiul dispozitiilor art. 127, instanta a apreciat ca acesta trebuia platit, intrucat lichidatorul este indreptatit la plata onorariului fix pana la inchiderea procedurii. Procedura  nefiind inchisa, lichidatorul este indreptatit la plata  onorariului fix pana la inchiderea procedurii. astfel ca toate aceste sume de bani au fost distribuite cu respectarea art. 121 alin. l pct. l  din lege.
In aceste imprejurari, se mai si  mira ca a primit vreun ban, in conditiile in care nu se va sti exact cand se va inchide procedura, si  trebuie sa se asigure ca lichidatorul are de unde sa-si ia banii, pana la inchiderea procedurii. Nu conteaza ca creditorii nu iau bani, desi aceasta procedura colectiva este definita ca fiind aceea in care "creditorii recunoscuti participa impreuna la urmarirea si recuperarea creantei lor..." si nu in vederea achitarii onorariului lichidatorului judiciar.
Dupa cum a sustinut si  in fata primei instante, plata onorariului administratorului judiciar se incadreaza in prevederile art. 121 alin. 1 pct. 1 din lege, insa acest onorariu trebuia calculat pentru 39 luni si nu pentru 41 luni, asa cum a procedat lichidatorul judiciar. De altfel, in planul de distribuire, lichidatorul a cuprins la pozitia 10 onorariul datorat, respectiv 54.300 Ron, ulterior, la pozitia 14, mai inscriind inca un onorariu, pentru doua luni, ulterioare planului de distribuire, ceea ce nu poate fi acceptat, fiind nelegala aceasta masura, prejudiciindu-i astfel grav drepturile.
Retinerea din pretul obtinut din vanzarea bunului aflat in garantia ei a sumelor mai sus-mentionate este nelegala.
Prin planul rectificativ depus la dosar, lichidatorul revine, si  "provizioneaza " acest onorariu nelegal, insa si  aceasta operatiune, in opinia sa, cat si a Curtii de Apel O. - sentinta mai sus-mentionata, este nelegala.
Nu se pot face provizioane in temeiul dispozitiilor art. 127 decat daca raman bani in procedura  din realizarea distribuirilor facute in temeiul dispozitiilor art. 121, daca fondurile provin din vanzarea unui bun grevat de garantii.
Pe de alta parte, lichidatorul a incasat suma de 54.300 lei cu titlu de onorariu in prezenta procedura, iar ea doar suma de 63.6668,67 lei din pretul de 149.998 lei obtinut din vanzarea bunului adus in garantia sa, pe langa acesti bani, lichidatorul mai prevede inca 2.400 lei, cu titlu de onorariu, pe care ii provizioneaza in temeiul dispozitiilor art. 127, ceea ce este nelegal, sustine recurenta.
- Cat priveste impozitul pe cladire-18.611 lei , in opinia recurentei, nici acesta nu se incadreaza in prevederile art. 121 alin. 1 pct. 1 din lege, deci nu se respecta ordinea de distribuire prevazuta de acest text de lege.
Instanta are insa o alta parere, apreciind ca acest impozit reprezinta " o creanta nascuta in timpul procedurii si  dupa deschiderea procedurii insolventei debitoarei si  reprezinta o cheltuiala pentru conservarea bunului, in sensul dispozitiilor art. 121 alin. l pct. l", motiv pentru care a fost respinsa contestatia.
A fost considerata nelegala hotararea si eronata interpretarea instantei.
In nici un caz impozitul pe cladire nu poate fi considerat o cheltuiala legata de conservarea bunului. Acesta poate fi conservat indiferent si  fara nici o legatura cu plata sau nu a impozitului pe cladire.
Faptul ca acest impozit ar reprezenta, in opinia instantei, o creanta nascuta pe durata procedurii, nu are nici o relevanta, intrucat aceste creante nascute pe durata procedurii nu se incadreaza in dispozitiile art. 121 alin.l pct.l, daca ele nu au legatura cu vanzarea bunului sau conservarea acestuia. Cu siguranta, impozitul datorat pe anul 2010 nu are legatura cu vanzarea realizata in anul 2013, si  nici cu conservarea bunului.
Prin urmare, in cazul de fata, din fondurile obtinute din vanzarea imobilului grevat de ipoteca in favoarea creditorului Banca I-R Spa-Agentia O., se pot achita, anterior achitarii creantei garantate a bancii, numai cheltuielile prevazute la art. 121 alin. 1, pct. 1 din lege, respectiv: "taxe, timbre si  orice alte cheltuieli aferente vanzarii bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea si administrarea acestor bunuri, precum si  plata remuneratiilor persoanelor angajate in conditiile art. 10, art. 19 alin. 12, art. 23 si 24".
Or, distribuirea intocmita de lichidatorul judiciar nu respecta acest text de lege.
Lichidatorul a inteles a achita din aceasta suma, impozitul pe cladiri, or, fara urma de indoiala, aceste drepturi nu se incadreaza in prevederile art. 121 alin. 1 pct. 1 din lege, asa incat ele nu se pot retine din pretul garantiei. Ele nu sunt cheltuieli aferente vanzarii bunurilor si  nici legate de conservarea acestora.
Prin urmare, nefiind o suma care sa se incadreze in prevederile art. 121 alin. 1, pct. 1 din lege (cheltuieli aferente vanzarii, cheltuieli de conservare si administrare a acestui imobil ori remuneratia persoanelor angajate in conditiile legii), plata acesteia din pretul garantiei I-R este nelegala si se impune desfiintarea ei.
In primul rand se impune a se preciza ca pentru sumele obtinute din vanzarea activului aflat in garantie, cu ocazia distribuirii trebuie aplicate dispozitiile art. 121 din Legea nr.85/2006, ce sunt exclusiv aplicabile fondurilor obtinute din vanzarea bunurilor grevate cu garantii reale, acest text avand caracterul normei speciale fata de prevederile art. 123 din aceeasi lege, ce reprezinta norma generala in caz de distribuire.
Prin urmare, dupa acoperirea cheltuielilor de procedura, se va achita creanta al carei titular este beneficiarul garantiei, in speta creanta recurentei.
Aceleasi critici le aduce si cu privire la sumele prevazute a fi distribuite cu titlu de servicii contabile -2.000 Ron. Aceste servicii contabile nu se includ la art. 121 pct. l, nefiind nici aferente valorificarii bunului si  nici necesare pentru conservarea si  administrarea bunului adus in garantia ei, astfel incat sa aiba prioritate la distribuire.
Aceste servicii contabile, chiar daca au fost aprobate in adunarea creditorilor, cum se arata in intampinarea depusa la dosar, au fost facute in interesul tuturor creditorilor, pentru toata "activitatea" societatii - care practic nu a existat, si  nu doar pentru bunul care a facut obiectul vanzarii si  al garantiei, astfel incat nu se justifica achitarea lor cu prioritate.
Aceste cheltuieli nu se includ nici in cadrul remuneratiilor persoanelor angajate in conditiile art. 10, 19 alin. 2 si  art.23, 24 din lege, la care face trimitere art. 121 pct. l. Remuneratiile care se includ sunt cele ale lichidatorului judiciar care s-a si  prevazut spre distribuire si  ale evaluatorului-prevazut la distribuire si  necontestat.
Aceste servicii de contabilitate urmau a fi achitate potrivit art. 123 si  in nici un caz potrivit art. 121 pct. l.
Nici cu privire la cheltuielile de deplasare, nu s-a facut dovada ca acestea au fost ocazionate in scopul vanzarii imobilului, astfel incat sa fie cuprinse la pct. l al art. 121.
Prin urmare, atat planul de distribuire, cat si raportul intocmit in conformitate cu dispozitiile art. 122 din Legea nr.85/2006 sunt intocmite de lichidatorul judiciar cu incalcarea prevederilor art. 121 din Legea nr. 85/2006 si aplicarea gresita a art. 123 din aceeasi lege, in ceea ce priveste plata impozitului pe cladire.
De asemenea, prevederile art. 123 din Legea nr. 85/2006 pot fi aplicabile sumei obtinute din vanzarea activului ipotecat numai in masura in care creanta creditorului garantat ar fi fost complet acoperita, punandu-se problema distribuirii sumelor ramase dupa indestularea recurentei, ceea ce nu este cazul in speta de fata.
Daca s-ar mentine raportul si  planul intocmit de catre lichidator, s-ar ajunge in situatia in care recurenta, creditor garantat, ar ajunge sa primeasca doar 42 % din valoarea incasata in urma vanzarii bunului adus in garantia sa, si peste 25.000 Ron reprezentand, cheltuieli care nu au legatura cu vanzarea si/sau conservarea bunului garantat si  care ar fi trebuit sa i se repartizeze ei,  sa nu-i fie distribuiti ceea ce nu poate fi acceptat.
In drept,  au fost invocate dispozitiile art.121, 123, 127 din Legea insolventei nr.85/2006, art. 304 Cod procedura civila.
Intimata debitoare prin lichidatorul judiciar, prin intampinarea depusa la dosar a solicitat respingerea recursului, cu motivarea in esenta ca, sumele ce fac obiectul planului de distribuire sunt legale si justificate, incadrandu-se in prev. art. 121 din Legea nr.  85/2006.
Verificand sentinta recurata, prin prisma motivelor de recurs invocate si din oficiu, conform art. 304 rap. la art. 304 ind.1 si 306 Cod procedura civila, pe baza actelor si lucrarilor dosarului, s-a constatat ca aceasta este temeinica si legala.
Potrivit art.121 alin.1 pct.1 din Legea nr.  85/2006, in primul rand, din sumele obtinute ca urmare a vanzarii bunului grevat de o garantie reala se acopera taxele, timbrele si orice alte cheltuieli aferente vanzarii bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea si administrarea acestor bunuri, precum si plata remuneratiilor persoanelor de specialitate angajate de catre judecatorul sindic, administratorul judiciar sau lichidator pe parcursul desfasurarii intregii proceduri, nu numi in cadrul procedurii falimentului, critica privind plata onorariului lichidatorului judiciar fiind neintemeiata.
In consecinta, inainte de distribuirea oricarei sume catre creditori, se recupereaza cheltuielile ocazionate de indeplinirea intregii proceduri a insolventei, fie in cadrul procedurii generale in perioada de observatie, pe parcursul desfasurarii reorganizarii, sau in faliment, fie in cadrul procedurii simplificate, in procedura falimentului.
Analizand sumele contestate distribuite conform art.121(1) pct.1 din lege, curtea a retinut urmatoarele:
Referitor la serviciile contabile in cuantum de 2000 lei, curtea a apreciat ca acestea se incadreaza in prevederile art.121(1) pct.1 din lege, fiind cheltuieli de administrare a procedurii aferente imobilului vandut, angajarea expertului contabil si a onorariului acestuia facandu-se in concordanta cu prev.art.23 din Legea nr.  85/2006, cu aprobarea adunarii creditorilor, inclusiv a recurentei conform Procesului verbal al adunarii creditorilor debitoarei din 19.12.2011, critica recurentei in sensul ca numai cheltuielile cu evaluarea bunului s-ar incadra in aceasta categorie, neputand fi acceptata.
In ce privesc cheltuielile provizionate in cuantum de 2.414 lei constand in comisioane bancare  si onorariu lichidator provizionat pentru 2 luni, constituite in baza art.127(1) pct.4 din lege, sustinerea recurentei in sensul ca nu se pot face provizioane in baza acestui text de lege, decat daca raman bani in urma distribuirii facuta in temeiul dispozitiilor art.121, daca banii provin din vanzarea unui bun grevat de garantii, nu poate fi primita, textul de lege neimpunand aceasta conditie, rezervele fiind destinate sa acopere cheltuielile viitoare ale averii debitoarei in situatia lipsei disponibilitatilor din contul debitoarei.
Referitor la impozitul pe cladire in suma de 18.611 lei, critica recurentei in sensul ca aceasta cheltuiala nu se incadreaza in prevederile art.121(1) pct.1 din Legea nr. 85/2006 nu poate fi primita, taxele locale datorate de debitoare catre primaria unde aceasta detinea bunul, calculate dupa data deschiderii procedurii insolventei, fiind cheltuieli de procedura, intrucat pentru a asigura circuitul civil al imobilului, era necesara achitarea acestor taxe curente.
In ce priveste cheltuielile de deplasare in cuantum de 35 lei, sustinerea recurentei in sensul ca nu s-a facut dovada efectuarii lor in scopul vanzarii imobilului, nu poate fi primita, din contractul de vanzare-cumparare  a imobilului rezultand ca lichidatorul judiciar s-a prezentat la Biroul Individual al Notarului Public G.I. in S. in vederea incheierii contractului autentic (filele 1 si 15 vol. II ), fiind cheltuieli de procedura.
Fata de toate aceste considerente, in baza art.312 rap. la art. 316 Cod procedura civila, curtea a respins ca nefondat recursul, motivele invocate fiind neintemeiate.
Cheltuieli  de judecata nu au fost solicitate.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Imprumuturi, credite, creditori

Imprumuturi,credite, creditori - Sentinta civila nr. 1054 din data de 01.11.2010
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 575 din data de 20.06.2012
Pretentii - Sentinta civila nr. 13 din data de 11.01.2012
Obligatia de a face - Decizie nr. 1153/R din data de 09.12.2011
Obligatia de a face - Decizie nr. 1153/R din data de 09.12.2011
Pretentii - Decizie nr. 711/2011 din data de 17.06.2011
Proba contractului de imprumut. Inscris recognitiv. Dobanda legala. - Decizie nr. 798/R din data de 30.10.2007
Pretentii - Sentinta civila nr. 924 din data de 24.05.2007
Ordonanta de plata(OUG 119/2007) - Sentinta civila nr. 96 din data de 13.01.2010
somatie de plata -cond.admisibilitate - Sentinta civila nr. 36 din data de 12.01.2010
somatie de plata - Sentinta civila nr. 28 din data de 11.01.2010
Civil. Contractul de imprumut. - Hotarare nr. 10044 din data de 01.07.2011
Conventie de credit. Nulitate clauze. Comision de rambursare. Restituirea sumelor deja achitate. - Decizie nr. 2613 din data de 21.06.2013
Investire cu formula executorie - Decizie nr. 41431/301/2010 din data de 13.04.2011
Pretentii. Prematuritate - Sentinta comerciala nr. 26699/3/2006 din data de 19.12.2006
Drept civil – somatie de plata- contract de imprumut – clauza penala prohibita de lege. - Sentinta civila nr. 37 din data de 05.01.2007
Pretentii - Sentinta civila nr. 87 din data de 11.05.2009
contract de imprumut - Decizie nr. 760 din data de 06.05.2014
Cesiunea de creanta. Opozabilitatea fata de debitorul cedat. - Decizie nr. 345 din data de 19.09.2012
Cererea debitorului de respingere a cererii de obligare la cheltuieli de judecata. Recurs respins. - Decizie nr. 1002 din data de 02.09.2010