ACTIUNE IN DESPAGUBIRI INDREPTATA IMPOTRIVA STATULUI ROMAN - MASURA ASIGURATORIE A SECHESTURLUI IN PROCESUL PENAL

DEPT CIVIL

ACTIUNE IN DESPAGUBIRI INDREPTATA IMPOTRIVA STATULUI ROMAN - MASURA ASIGURATORIE A SECHESTURLUI IN PROCESUL PENAL
Art. 998, 999, 1000 al.3 Cod civil
Art. 45, 52, 53 din CONSTITUTIE Conform art. 998 - 999 Cod civil, cel ce prin fapta sa, prin neglijenta sau imprudenta sa cauzeaza altuia un prejudiciu, este obligat sa repare acest prejudiciu ocazionat de greseala sa, raspunzand conform art. 1000 Cod civil si de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care este obligat a raspunde, alineatul 3 prevazand raspunderea comitentului pentru prejudiciul cauzat de prepusii lor, in functiile neincredintate.
Articolul 45 din Constitutie garanteaza libertatea economica, cu restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertatii in conditiile art. 53 din Constitutie. Totodata potrivit art. 52 din Constitutie, statul raspunde pentru prejudiciile cauzate cetatenilor sai de o autoritate publica, in conformitate cu legile organice edictate in acest sens.

In cauza, sechestrul asigurator a fost solicitat a fi notat de catre Politie, desi in dosarul de urmarire penala exista o Nota de prezentare, incheiata anterior de catre D.G.F.P. Satu Mare in care se arata ca rambursarile de T.V.A. in perioada 1999 -2000 s-au facut cu respectarea legislatiei in vigoare, dispunandu-se efectuarea unei expertize contabile de catre un expert neautorizat de Ministerul Justitiei, constatata ca fiind nula de catre instanta penala de fond care i-a achitat pe inculpati, Statul Roman prin Ministerul Finantelor neconstituindu-se parte civila.
Prin instituirea sechestrului penal asupra imobilului reclamantilor in vederea recuperarii unui prejudiciu inexistent, activitatea comerciala a acestora a fost paralizata, cauzandu-li-se un prejudiciu ce urmeaza a fi reparat de Statul Roman prin Ministerul Finantelor, in calitate de reprezentant legal general conform art. 52 si 45 din Constitutie, raportat la prevederile art. 998 si urmatoarele Cod civil.

DECIZIA CIVILA NR. 332/2014 - R

din 11.02.2014 pronuntata de Curtea de Apel Oradea,  in dosar nr. 2503/83/2009**
Prin sentinta civila nr. 2576/D din 06 iunie 2013 pronuntata de Tribunalul Satu Mare, in dosar nr. 2503/83/2009**, s-a respins actiunea civila inaintata de reclamanta S.C. S.C. S.R.L., impotriva paratului STATUL ROMAN prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, reprezentat de catre D.G.F.P., privind obligarea acestuia din urma la plata catre reclamanta a despagubirilor materiale in cuantum de 1.000.000 lei.
A fost admisa in parte actiunea civila inaintata de reclamantii M.  D.  M.  si M. L. E., impotriva paratilor STATUL ROMAN prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, reprezentat de catre D.G.F.P., INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI S. M. - POLITIA ORASULUI T., si PARCHETUL DE PE LANGA TRIBUNALUL S. M., si in consecinta a fost obligat  paratul STATUL ROMAN prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, reprezentat de catre D.G.F.P. S. M. sa plateasca reclamantilor M.  D. M. si M. L. E. suma de 30.700 lei, cheltuieli de judecata ocazionate acestora in procesul penal instrumentat sub dosar nr. 300/218/2005 al Judecatoriei C., pana la solutionarea definitiva a acestuia.
Restul pretentiilor reclamantilor de mai sus au fost respinse.
Paratul STATUL ROMAN prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, reprezentat de catre D.G.F.P. S. M. a fost obligat sa plateasca reclamantilor M.  D. M. si M. L. E. suma de 7.500 lei, cheltuieli de judecata ocazionate in prezentul dosar, pe parcursul multiplelor cicluri procesuale desfasurate in acesta.
Pentru a pronunta in acest mod, tribunalul a retinut urmatoarele:
Din examinarea considerentelor si a dispozitivului Deciziei civile nr. 1079/2013-R a Curtii de Apel O. rezulta ca limitele rejudecarii se circumscriu in mod strict cu privire la doua aspecte: pe de o parte, gresita apreciere a primei instantei de rejudecare in sensul ca reclamanta SC S. C. SRL T. nu ar avea calitate procesuala activa in vederea solicitarii de acordare a daunelor materiale in cauza (prin decizia amintita statuandu-se in sensul dovedirii unei asemenea legitimari procesuale active), iar pe de alta parte, nepronuntarea aceleiasi instante de fond asupra capatului de cerere formulat de reclamantii M.  D. M. si M. L. E. vizand acordarea daunelor materiale constand in cheltuielile de judecata ocazionate acestora in cursul ciclurilor procesuale din dosarul penal nr. 300/218/2005.
Referitor la cel dintai aspect supus analizei judiciare, instanta a retinut ca reclamanta SC S. C. SRL a solicitat obligarea paratilor la plata sumei de 1.209.936 lei daune materiale provocate prin instituirea sechestrului asigurator asupra imobilului sau prin procesul verbal din 20.06.2002 al Politiei T., imobil situat in T., str. T., nr., jud. S. M., inscris in CF 3761 T., cu scopul indisponibilizarii bunurilor invinuitei (la acea data) M. L. in calitate de administrator al SC M L. SRL.
Conform inscrierilor din CF 3761 T., nr. top 1327/C/3/a/10, la data instituirii sechestrului imobilul loc de casa si casa, in suprafata de 1680 mp., constituia proprietatea tabulara a SC M L. SRL. Imobilul casa si teren a fost cumparat initial de sotii Maior (in anul 1996) in calitate de persoane fizice, fiind transmis ulterior, in mod succesiv prin contracte de vanzare-cumparare, catre SC M L. SRL (1999), SC M.  S.  SRL (2000), SC M L. SRL (2001), operatiuni juridice reflectate si de inscrierile de carte funciara realizate in acest sens.
Or, conform inscrierilor de publicitate imobiliara anterior amintite, SC S.  C. SRL nu a fost proprietar al imobilului casa si teren la data instituirii masurii asiguratorii, ca urmare nu poate invoca un prejudiciu care i-ar fi adus in aceasta calitate, legitimarea sa procesuala activa fiind totusi stabilita, in mod irevocabil, prin decizia de casare amintita mai sus, din perspectiva facturilor nr.28, 729, 731 si 157/28.12.2000, corectate in 28.01.2001, in dovedirea transmisiunii imobilului de la SC M. SRL la SC S. C. SRL cu pretul de 1.870.000.000 Rol, fara incheierea vreunui contract de vanzare-cumparare.
Instanta a mai retinut, pe de alta parte ca, de la data emiterii facturilor (anul 2000) si pana la instituirea sechestrului in cauza (anul 2002) si notarea acestuia in cartea funciara (anul 2003), societatea reclamanta a beneficiat de un interval de timp considerabil, suficient pentru indeplinirea formalitatilor de publicitate a vanzarii cumpararii, neputandu-se retine ca sechestrul astfel instituit a constituit o piedica in acest sens.
Nu in ultimul rand, instanta a mai constatat totodata ca, asa cum rezulta din inscrierile de carte funciara si din contractele de vanzare cumparare succesive, imobilul in litigiu figureaza ca fiind in natura casa de locuit, fapt confirmat chiar si prin contractul de garantie imobiliara evocat, iar nu un hotel, a carui existenta sa fie dovedita in conditiile legii, printr-o autorizatie de constructie si notarea lui in registrele de publicitate imobiliara.
Totodata, reclamanta SC S. C. SRL nu a dovedit prin statutul sau desfasurarea de activitati hoteliere, care sa justifice pretentii materiale evaluate dupa criteriul profilului hotelier.
Prin prisma considerentelor ce preced, instanta investita cu cea de-a doua rejudecare a cauzei a retinut legitimarea procesuala activa a reclamantei SC S.  C. SRL pentru capatul de cerere privind acordarea daunelor materiale in cauza, insa a respins ca neintemeiate despagubirile astfel solicitate de reclamanta in cauza.
  In argumentarea acestei solutii, instanta de rejudecare a mai constatat ca eventualele obiectiuni cu privire la aplicarea masurii asiguratorii a sechestrului puteau fi contestate in faza urmaririi penale, in conditiile disp. art. 168 Cod procedura penala, norma juridica ce confera calitate procesuala in contestarea masurii pentru orice persoana interesata, inclusiv altele decat partile din procesul penal. Din examinarea continutului dosarului de urmarire penala nu rezulta ca proprietara imobilului careia i s-a retinut calitatea procesuala activa in cauza, in speta SC S. C. SRL Tasnad, a uzat de aceasta procedura legala, contestarea masurii asiguratorii in discutie realizandu-se doar de catre SC M. L. SRL T., cea care si-a afirmat in mod constant calitatea de proprietar asupra imobilului in litigiu.
Ramanand neepuizata aceasta procedura legala, a contestarii masurii asiguratorii, instanta investita cu solicitarea de despagubiri materiale pentru pretinsa aplicare nelegala a respectivei masuri desigur ca nu poate anticipa sau prezuma eventuala solutie care s-ar fi dat in cauza. S-a observat ca,  pana la pronuntarea pe fond a dosarului penal instanta nu a invalidat-o, iar prin considerentele sentintei si a deciziilor din apel si recurs nu s-a retinut nelegalitatea masurii, conditii in care instanta de rejudecare o prezuma ca fiind legala, ca aplicarea ei s-a realizat in conditiile legii, iar nu in mod nu arbitrar, astfel incat verificarea legalitatii acesteia nu poate fi reanalizata in prezenta cauza, intr-un alt context decat cel existent la data instituirii, cand existau indicii asupra savarsirii unor fapte penale de catre reclamanti. In acelasi timp, anularea raportului de expertiza contabila efectuat in faza de urmarire penala nu invalideaza de drept masura asiguratorie dispusa, iar o astfel de legatura de cauzalitate nu poate fi retinuta din perspectiva disp. art. 163 si 165 Cod procedura penala.
In mod subsecvent, in concordanta cu rationamentul judiciar expus in cele ce preced, coroborat si cu limitele rejudecarii, instanta a respins si capatul de cerere al reclamantului Maior Daniel Mircea de acordare a despagubirilor in cuantum de 222.000 lei determinate de calitatea acestuia de asociat al SC S.  C. SRL, precum si solicitarea acestei din urma reclamante de acordare a unor despagubiri in cuantum de 400.000 lei generate de imposibilitatea folosirii imobilului sechestrat pentru garantarea creditelor bancare ale societatii comerciale in cauza.
In privinta capatului de cerere al reclamantilor M.  D. M. si M. L. E. referitor la acordarea daunelor materiale constand in cheltuielile de judecata ocazionate acestora in cursul ciclurilor procesuale din dosarul penal nr. 300/218/2005, instanta l-a gasit intemeiat, raportat la inscrisurile doveditoare de la dosar, coroborat si cu centralizatorul acestor cheltuieli depus odata cu concluziile scrise ale reclamantilor inregistrate la data de 29.05.2013, cererea reclamantilor intrunind, sub acest aspect, conditiile legale de admisibilitate si de temeinicie, din perspectiva disp. art. 998-999 Cod civil (1864) si ale art. 1000 alin. 3 Cod civil (1864), cu aplicarea disp. art. 52 alin. 3 din Constitutia Romaniei, insa in limitele dovedirii acestor cheltuieli.
Referitor la capatul de cerere al reclamantilor privind cheltuielile de judecata ocazionate acestora pe parcursul multiplelor cicluri procesuale desfasurate in prezentul dosar, instanta de rejudecare l-a apreciat ca fiind intemeiat, din perspectiva disp. art. 274-276 Cod procedura civila, in limita sumei de 7.500 lei dovedita in cauza prin inscrisurile justificative de la dosarul cauzei.
Intemeiat pe considerentele ce preced, tribunalul a respins actiunea civila inaintata de reclamanta SC S. C. SRL Tasnad si a admis in parte actiunea civila a reclamantilor M.  D. M. si M. L. E., in limitele investirii din rejudecare, conform dispozitivului prezentei sentinte.
Impotriva acestei sentinte, in termen au formulat recurs reclamantii M.  D. M. si M. L. E. si S.C. S. C. S.R.L. T. precum si paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor si Parchetul de pe langa Tribunalul S. M..
Reclamantii au solicitat admiterea recursului, modificarea sentintei in sensul acordarii despagubirilor integrale solicitate de acestia, asa cum au fost acestea cuantificate prin expertizele efectuate in cauza.
In motivarea recursului s-a sustinut ca, prin instituirea sechestrului penal asupra proprietatii reclamantilor, inscrisa in CF. 3761 T. si prin ridicarea tuturor actelor contabile ale societatii reclamante si de asemenea prin procesul penal demarat impotriva reclamantilor M., care a durat peste 7 ani si s-a soldat cu achitarea acestora, reclamantii nu si-au putut desfasura activitatea comerciala pe care si-o propusesera in imobilul pe care a fost pus sechestru, cauzandu-li-se astfel un prejudiciu in cuantum de peste un milion de lei, asa cum rezulta din  expertizele  contabile aflate la dosar.
Paratul Statul Roman a solicitat modificarea hotararilor in sensul de a se admitere exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Roman prin Ministerul Finantelor si in subsidiar, reducerea despagubirilor acordate reclamantilor. 
In motivarea recursului s-a sustinut ca, in speta recurentul Statul Roman prin Ministerul Finantelor nu are calitate procesuala pasiva, nu este comitentul celor care a cauzat prejudicii reclamantilor in momentul savarsirii faptei ilicite si de altfel in speta nu sunt indeplinite conditiile art. 998 si 1000 al.3 Cod civil, asa cum gresit a retinut instanta de fond.
Cu privire la fondul cauzei s-au formulat critici asupra daunelor morale acordate, iar asupra daunelor materiale a apreciat ca nu s-a facut dovada degradarii situatiei materiale a reclamantilor, care sa-i indreptateasca pe acestia la despagubiri.
A mai invocat recurentul ca in speta nu sunt incidente dispozitiile art. 504 Cod procedura penala, astfel ca actiunea acestora este nefondata, reclamantii neputand invoca in sprijinul acestei actiuni nici dispozitiile art. 1 Protocolul 1 din CEDO.
Parchetul de pe langa Tribunalul S. M. a solicitat admiterea recursului, modificarea sentintei si respingerea actiunii reclamantilor.
A invocat recurentul ca in speta nu sunt incidente prevederile art. 504 Cod procedura penala, care sa-i indreptateasca pe reclamanti la despagubiri pentru erori judiciare, mai mult, prin Decizia civila nr. 6976/2004 Inaltei Curti de Casatie si Justitie s-a statuat ca actele de procedura intocmite de organele de urmarire penala nu pot fi incluse in categoria erorilor judiciare, cat timp pe toata perioada cercetarii penale reclamantii au beneficiat de prezumtia de nevinovatie.
Prin urmare, chiar daca reclamantii au fost supusi unor proceduri judiciare, acestea s-au desfasurat cu buna credinta, reclamantii fiind suspectati de incalcarea legii penale.
Nici cheltuielile de judecata ocazionate cu procesul penal nu puteau fi acordate in prezenta cauza, cat timp acestea nu au fost solicitate si acordate in cadrul procedurii penale.
Analizand sentinta recurata prin prisma motivelor invocate si din oficiu, in limitele legii, Curtea constata ca sunt fondate criticile reclamantilor.
Instanta de apel a retinut in mod gresit ca prin instituirea sechestrului penal asupra proprietatii reclamantilor, acestora nu li s-a creat nici un prejudiciu material, decizia fiind astfel data cu aplicarea gresita a legii, motiv de modificare a acesteia, in temeiul art. 304 pct.9 Cod procedura civila, pentru considerentele ce succed.
           In fapt, in data de 22 martie 2002, respectiv 24 martie 2001 Politia orasului T. s-a sesizat din oficiu prin procesele verbale aflate la filele 5 si 6 dosar de urmarire penala, cu privire la comiterea de catre M.  D. M. a infractiunilor de fals, uz de fals, in scopul de a obtine rambursari nelegale de TVA., fara a se indica in procesele verbale care sunt indiciile si temeiurile care au determinat autosesizarea.
Urmare acestei sesizari din oficiu, reclamantii M.  D. M. si M. L. E. au capatat calitatea de invinuiti si apoi de inculpati, fiind acuzati de evaziune fiscala prin intocmirea de documente fictive, in scopul obtinerii ilegale de rambursari de T.V.A.
Datorita infractiunii pentru care reclamantii au fost urmariti penal, in data de 03 septembrie 2003, prin adresa aflata la fila 225 dosar de urmarire penala, Politia orasului T. a solicitat Biroului de carte funciara, notarea sechestrului asigurator penal asupra imobilului inscris in CF. 3761 T., reprezentand casa de locuit si suprafata de teren aferenta de 1680 mp., casa care urma sa fie folosita de catre reclamanti dupa finalizarea renovarilor corespunzatoare, ca loc de cazare in localitate balneara, aspect care rezulta din adresele Primariei orasului Tasnad.
Astfel, din adresa aflata la fila 19 dosar fond, volumul I, rezulta ca imobilul din T. strada T. nr. 8, proprietatea reclamantilor, a figurat incepand cu anul 2000 in evidentele de informare turistica, avand ca scop inchirierea camerelor pentru turisti.
Sechestrul asigurator a fost solicitat a fi notat de catre Politia orasului T.  in luna septembrie 2003, desi in dosarul de urmarire penala, fila 141, exista o Nota de prezentare, incheiata in data de 04 iunie 2003, de catre Directia Generala a Finantelor Publice S. M., in care se arata ca rambursarile de TVA, operate catre S.C. S. C. SRL. T. (aflata in proprietatea egala a sotilor reclamanti), in perioada 1999-2000, s-au facut cu respectarea legislatiei in vigoare. Ignorand concluziile Directiei Generale a Finantelor Publice, in dosarul de urmarire penala s-a dispus efectuarea unei expertize contabile de catre un expert neautorizat, numitul F. E. care nu facea parte din corpul expertilor autorizati de Ministerul Justitiei, expertiza prin care s-a retinut ca reclamantii au cauzat statului prejudicii prin rambursari nelegale de T.V.A., intemeiat pe concluziile acesteia reclamantii au fost trimisi in judecata.
Aceasta expertiza a fost constatata ca fiind nula de catre instanta penala de fond, care a retinut ca expertul desemnat de anchetatori nu avea autorizarile legale pentru a indeplini astfel de calitate si expertiza judiciara dispusa pe parcursul cercetarii judecatoresti a concluzionat ca Statului Roman nu i s-a produs nici un prejudiciu, motiv pentru care  i-a achitat pe inculpati pentru toate faptele retinute in sarcina lor, retinand ca faptele de evaziune fiscala si cele conexe privind falsificarea documentelor in scopul obtinerii unor rambursari nelegale de T.V.A., nu au existat.
De altfel, Statul Roman prin Ministerul Finantelor nici nu s-a constituit parte civila in dosarul penal nr. 300/218/P/2005, in care reclamantii au fost trimisi in judecata pentru mai multe capete de acuzare, fiind definitiv achitati, asa cum am aratat mai sus.
Este adevarat ca, asa cum sustine si Parchetul de pe langa Tribunalul S.  M., nici un cetatean roman nu poate clama ca i s-au cauzat prejudicii prin supunerea sa unor proceduri judiciare cat timp beneficiaza de prezumtia de vinovatie, cu conditia ca aceasta ancheta sa fie desfasurata cu buna credinta si in scopul aflarii adevarului.
Din faptele mai sus aratate, rezulta ca ancheta penala ce s-a desfasurat impotriva reclamantilor a fost in fapt un abuz, incepand de la autosesizarea dresata de Politia Tasnad, fara a se consemna temeiurile acesteia, continuand cu notarea sechestrului penal asupra imobilului reclamantilor, cu toate ca Ministerul Finantelor prin  D.G.F.P., singura institutie abilitata a incasa si recupera taxe si impozite de la cetatenii romani, a aratat inca din faza de urmarire penala ca rambursarile de T.V.A. catre reclamanti s-au facut cu respectarea legii si mai mult in cursul judecatii penale au indicat expres ca nu se constituie parte civila si terminand cu exercitarea cailor de atac impotriva achitarii dispuse de prima instanta, invocandu-se repetat aceleasi motive si aceleasi probe, in speta expertiza contabila intocmita de un expert necompetent, ignorandu-se cu desavarsire ca nu exista prejudiciu in sarcina Statului Roman.
          Continuarea anchetei impotriva reclamantilor, in ciuda sustinerilor Ministerului Finantelor privind legalitatea restituirilor de T.V.A. operate, s-ar fi justificat doar in ipoteza in care functionarii ce au comunicat  cu anchetatorii ar fi declarat in fals cele de mai sus, in coniventa cu reclamantii inculpati.
          Lipsa unei atare conivente si substituirea organelor de cercetare penala in atributiile unei alte entitati a Statului Roman, create cu scopul declarat al incasarii taxelor si impozitelor datorate de cetatenii romani, cu gestionarea sumelor colectate, continuarea anchetei in contra concluziilor unei atare entitati specializate, determina caracterul abuziv al procedurilor judiciare carora reclamantii au fost supusi.
Aceasta fiind starea de fapt rezulta din probele administrate, ca prin instituirea sechestrului penal asupra imobilului reclamantilor in vederea recuperarii unui prejudiciu inexistent, activitatea comerciala a reclamantilor a fost paralizata, acestia nu au mai putut obtine fonduri pentru a-si continua investitia si nici autorizarile necesare pentru a asigura cazarea turistilor, fiind evident ca reclamantilor li s-a cauzat un prejudiciu ce urmeaza a fi reparat de Statul Roman prin Ministerul Finantelor, in calitate de reprezentant legal general.
Cu privire la dispozitiile legale aplicabile in prezenta speta, Curtea constata ca potrivit art.52 din Constitutie, statul raspunde pentru prejudiciile cauzate cetatenilor sai de o autoritate publica, in conformitate cu legile organice edictate in acest sens.
         Reclamantilor, organele de cercetare penala le-au restrans dreptul la libertate economica, prevazut de art.45 din Constitutie, fara ca aceasta restrangere sa fie justificata in lumina disp.art.53. 
          In speta nu sunt incidente dispozitiile art. 504, 506 Cod procedura penala (dreptul comun in materia erorilor judiciare), reclamantii nu se regasesc in nici unul din conditiile acolo stipulate, se pune astfel intrebarea care este textul legal aplicabil in speta, cat timp judecatorul nu poate respinge o actiune civila motivand ca nu exista text legal in care sa o incadreze, aceasta fiind denegare de dreptate interzisa judecatorilor.
Curtea apreciaza, la fel ca si instanta de  fond, ca sunt incidente dispozitiile art. 998 si urmatoarele Cod civil, Statul Roman in calitate de comitent, prin Ministerul Finantelor ca reprezentant al acestuia in calitate de administrator principal al bugetului public,  urmand a raspunde civil pentru delictele comise de prepusii sai, angajati ai sistemului bugetar. Revine statului sarcina de a se desocoti ulterior intre diferitele institutii care il reprezinta, reprezentantul legal general al statului, care este Ministerul Finantelor neputand opune reclamantilor, cu scopul paralizarii actiunii acestora, propriul mod de organizare birocratica.
In lumina dispozitiilor legale mai sus enuntate, Curtea apreciaza ca s-a facut proba existentei faptelor civile delictuale, constand din anchetarea penala abuziva a reclamantilor, exista raport de cauzalitate intre aceasta ancheta si prejudiciul cauzat reclamantilor prin punerea acestora in imposibilitate de a desfasura activitate comerciala de cazare turistica, in conditiile in care asupra imobilului ce avea aceasta destinatie a fost constituit sechestru penal, iar actele contabile ale societatii au fost confiscate de anchetatori.
Cu privire la cuantumul prejudiciului cauzat reclamantilor, Curtea constata ca in speta au fost efectuate expertize contabile, prin care s-au stabilit mai multe cuantumuri de daune materiale presupus a fi cauzate reclamantilor, aceste sume fiind solicitate de recurenti prin motivele de recurs.
Daunele morale au fost irevocabil acordate reclamantilor prin Decizia Curtii de Apel nr. 1079/2013, prin care s-a casat partial si s-a trimis spre rejudecare actiunea in pretentii, din prezentul dosar, casarea facandu-se doar pentru cuantificarea despagubirilor civile rezultand din daunele materiale.
Cu privire la daunele materiale si morale solicitate in cuantum de 1.000.000 lei pentru reclamanta S.C. S. C. SRL si suma de 400.000 lei reprezentand pagube provocate societatii, precum si suma de 222.000 lei pentru reclamantul M. D., Curtea apreciaza ca desi pagubele materiale  invocate  au fost in parte stabilite printr-o expertiza de specialitate, in speta este vorba de un prejudiciu virtual, ce nu poate fi cuantificat cu rigurozitate, neexistand elemente si criterii obiective utile, cat timp activitatea comerciala a reclamantilor a fost definitiv paralizata de ancheta penala.
Curtea retine ca la cuantificarea acestui prejudiciu, pe langa criteriile retinute  prin expertiza de specialitate, trebuiesc avute in vedere si gradul de probabilitate a acestor elemente, statistica venitului mediu din Romania, criza economica de dupa anii 2008, care a redus substantial incasarile comerciantilor, imprejurarea ca, desi impotriva reclamantilor s-a produs un abuz, acesta nu justifica imbogatirea lor, motiv pentru care procedand la o apreciere globala a prejudiciului material cauzat reclamantilor persoane fizice, cat si societatii recurente, prin punerea acestora in imposibilitate de a-si desfasura activitatea planificata,  il retine  ca fiind in cuantum total de  100.000 lei, suma indestulatoare material si apreciabila pentru o activitate comerciala de mica anvergura cum a fost cea demarata de reclamanti.
Despagubirile civile pentru daune morale solicitate de societatea comerciala recurenta nu se vor acorda, acestea putand fi acordate doar persoanelor fizice pentru ingradiri ale vietii private, daune morale ce au si fost acordate reclamantilor M.  D. M. si M. L. E. (asociati in societatea recurenta) printr-o hotarare judecatoreasca irevocabila.
Cu privire la cheltuielile de judecata ocazionate reclamantilor de efectuarea anchetei penale si a proceselor penale, se apreciaza ca acestea au fost corect acordate de prima instanta, reclamantii nici nu aveau posibilitatea solicitarii acestora in dosarul penal, asa cum invoca Parchetul de pe langa Tribunalul S. M., instanta facand o justa cuantificare a acestora, pe baza inscrisurilor depuse la dosar.
Pentru aceste considerente, in baza art. 312 Cod procedura civila, se va admite prezentul recurs, se va modifica in parte decizia instantei de apel in sensul ca se vor majora despagubirile civile pentru daune materiale acordate reclamantilor cu suma de 100.000 lei, mentinandu-se restul dispozitiilor deciziei.
Pentru aceleasi considerente si in baza acelorasi texte legale, urmeaza a fi respins recursul Parchetului de pe langa Tribunalul S. M..
Cu privire la recursul Ministerului Finantelor, criticile privind lipsa calitatii procesuale pasive a acestui parat sunt nefondate pentru considerentele mai sus expuse, vazand si dispozitiile art. 37 din Decretul nr. 31/1954, Statul Roman prin Ministerul Finantelor, in calitate de reprezentant legal general, are calitatea de comitent in prezenta cauza, fiind in sarcina sa reglarea creantelor cu prepusii sai, dupa executarea prezentei hotarari.
Criticile privind acordarea daunelor morale nu mai pot fi analizate intrucat acestea au fost stabilite prin hotararea irevocabila pe care am invocat-o mai sus, iar cu privire la daunele materiale despre care recurentul parat arata ca nu exista, Curtea, prin considerentele mai sus expuse, a analizat aceasta critica retinand ca in speta sunt incidente dispozitiile legale privind raspunderea civila delictuala.
Pentru aceste considerente, in baza art. 312 Cod procedura civila, coroborat cu art.316 si 296, se va respinge ca nefondat recursul declarat de Statul Roman prin Ministerul Finantelor.
In baza art. 274 Cod procedura civila, va obliga pe parat sa plateasca reclamantilor recurenti suma de 10.000 lei cheltuieli de judecata, reprezentand contravaloarea partiala a expertizelor contabile efectuata in cauza, urmare a admiterii in parte a actiunii.