DREPT CIVIL. DAUNE MORALE SI MATERIALE. LIBERTATEA DE EXPRIMARE. LIMITE

DREPT CIVIL. DAUNE  MORALE  SI MATERIALE. LIBERTATEA DE EXPRIMARE. LIMITE
Din perspectiva  prevederilor  art. 998 si 999 din vechiul Cod civil, sub aspectul faptei ilicite si a gravitatii vinovatiei, pentru stabilirea intinderii despagubirii datorate de parat, trebuie a fi relevata calitatea paratului, de sursa a informatiilor si nu cea de autor al articolului publicat in presa. Raspunderea paratului poate fi angrenata strict pentru afirmatiile citate de ziarist in continutul articolului respectiv, afirmatii facute  cu depasirea limitelor libertatii de exprimare, ceea ce se rasfrange direct si nemijlocit asupra drepturilor nepatrimoniale ale  recurentului reclamant, prejudiciindu-le, motivele invocate de recurentul parat in aparare nefiind de natura sa-i inlature raspunderea, ci doar sa o atenueze.
In abordarea prejudiciului moral, trebuie  a se  reliefa  ca simpla constatare a incalcarii art. 10 din Conventia Europeana a Drepturilor  Omului poate  constitui in sine o satisfactie echitabila suficienta, insa, in speta, instanta considera ca prejudiciul suferit de recurentul reclamant nu poate  fi reparat suficient  prin simpla  constatare a  incalcarii, context in care devine necesara precizarea ca fapta paratului, desi ilicita, nu a creat un prejudiciu recurentului  reclamant  la  dimensiunile pe care acesta le  exprima in cerere si nici la nivelul sumei de  bani stabilita prin hotararea primei instante, suma ce apare ca fiind  excesiva, impunandu-se diminuarea acesteia.
Pe plan probatoriu nu subzista temeiuri pentru a se aprecia  ca afirmatiile facute de parat au fost  de natura a  determina  o scadere semnificativa a  activitatii biroului notarial, implicit a  veniturilor acestuia, or atata timp cat numai fapta ilicita care se afla in legatura necesara cu rezultatul, care a determinat cu necesitate  producerea lui, poate angrena raspunderea patrimoniala, capatul de cerere avand ca obiect despagubirile materiale pretinse  de reclamant apare ca fiind  nefondat.
                    
                                                                                     Art. 998 din Codul civil
                                                                        Art. 999 din Codul civil
                                             Art. 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului                                                                DECIZIA CIVILA NR. 385/2014-R
                                                              din 20.02.2014 (dosar nr. 10469/111/2012)
Prin Sentinta civila nr. 8952 din 13.06.2012 pronuntata de Judecatoria Oradea s-a admis in parte actiunea formulata si precizata de reclamantul D. G. I. impotriva paratului M. H. M. N., a fost obligat paratul sa-i plateasca reclamantului suma de 5000 lei, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul moral cauzat prin afirmatiile facute de parat si incluse in articolul de presa intitulat ,,P p v s p m", publicat in editia din data de 21.03.2011 a ziarului ,,B" si au fost respinse celelalte pretentii ale reclamantului, ca neintemeiate.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut urmatoarele:
In ziarul "Bihoreanul", in data de 21.03.2011, a fost publicat articolul "Pamant pe viata si pe moarte", in cuprinsul caruia se aduceau acuzatii grave reclamantului, care in exercitarea atributiilor functiei de notar public, ar fi  procedat, in baza unei intelegeri frauduloase cu prietenul sau, ofiter DNA O, M O, la autentificarea unui contract de vanzare-cumparare a unui teren cu privire la care paratul avea un drept de creanta izvorat dintr-un antecontract de vanzare.  S-a mai sustinut prin acelasi articol ca reclamantul ar fi amenintat notarul la care se incheiase de parat antecontractul de vanzare-cumparare, pe d-na D G, sa deblocheze coala CF, pentru a putea el opera in aceasta.
Paratul a recunoscut prin raspunsurile la interogatoriu, filele 15-16 dos., ca  articolul a fost publicat in baza informatiilor pe care el le-a furnizat ziaristului care a scris articolul, A C.
Desi paratul a sustinut ca el a fost contactat de ziaristul care a publicat articolul, sub numele sau real A C A O, acesta din urma a declarat in fata instantei ca paratul a fost cel care l-a contactat, pe nr. de telefon obtinut de la sefa de cabinet a C J B, C I, care audiata ca martor (aceasta numindu-se de fapt, "G") a declarat ca l-a sunat pe ziarist pentru a-i sesiza problema reclamata de parat si a-i propune acest subiect daca prezenta interes jurnalistic.
Conform art. 998 C. civ., orice fapta a omului, care cauzeaza altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara, iar conform  999 C. civ.  "Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa". Cele doua texte mai sus citate constituie temeiul comun angajarii raspunderii civile delictuale .
Art. 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care se aplica prioritar oricarei norme contrare din legislatia interna prevede urmatoarele:   "1. Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii sau idei fara amestecul autoritatilor publice (...).   2. Exercitarea acestor libertati, ce comporta indatoriri si responsabilitati, poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri necesare intr-o societate democratica, pentru (...) protectia reputatiei sau a drepturilor altora, (...) sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti."
Libertatea de exprimare reprezinta asadar un drept fundamental care poate fi insa limitat numai in conditii ce reprezinta "masuri democratice intr-o societate democratica".
Ingerinta incriminata de art. 10 al. 2 din Conventie corespunde "unei nevoi sociale imperioase", insa, astfel cum s-a stabilit in jurisprudenta Curtii, se impune a se verifica daca o astfel de "limitare" se conciliaza cu libertatea de exprimare .
Trebuie amintita jurisprudenta constanta a Curtii, conform careia, pentru aprecierea existentei unei "necesitati sociale imperioase" care sa justifice existenta unei ingerinte in exercitarea libertatii de exprimare, este necesar sa se faca distinctia clara intre fapte si judecati de valoare. Daca materialitatea primelor poate fi dovedita, cele din urma nu pot fi supuse unei probari a exactitatii lor [a se vedea, de exemplu, hotararile "D H" si "G" impotriva B si H impotriva L, Cererea nr. 57.313/00 (dec.) din 3 aprilie 2003].
Nu este mai putin adevarat ca si o judecata de valoare se poate dovedi excesiva daca este lipsita de orice fundament de fapt .
 In speta, paratul a furnizat informatii evident nereale, in baza carora s-a publicat un articol de presa din care rezulta faptul ca reclamantul a savarsit fapte penale, constand in exercitarea de amenintari si inselaciune, pentru realizarea unor interese private, exercitandu-si abuziv functia de notar public.
Astfel cum a rezultat din intregul material probatoriu, nu exista nicio baza factuala care sa justifice acuzele aduse, toate acuzatiile dovedindu-se nereale, nemultumirea paratului fiind intemeiata pe imprejurarea ca el nu obtinut perfectarea antecontractului incheiat cu privire la acelasi teren, fara insa sa fi rezultat raportul de cauzalitate intre aceasta pierdere a sa si activitatea notarului care in exercitarea atributiilor functiei, a autentificat un contract de vanzare-cumparare.
Dimpotriva, asa cum rezulta si din declaratia ziaristului, vanzatorul a fost cel care nu mai vroia sa incheie actul cu paratul, acesta recurgand la amenintari impotriva promitentului vanzator,  iar paratul l-a amenintat ulterior si pe ziarist, dupa ce acesta a publicat un alt articol referitor la afacerile imobiliare ale paratului.
Paratul s-a referit la fapte concrete nedovedite si a adus acuzatii ferme care depasesc limitele unei judecati de valoare.
Instanta a apreciat ca au fost depasite limitele libertatii de exprimare si prin fapta sa culpabila, paratul i-a adus reclamantului grave prejudicii de imagine, fiind indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale.
Cu privire la prejudiciul moral  invocat de reclamant, instanta a retinut ca in doctrina si practica, s-a admis posibilitatea repararii prin mijloace materiale a prejudiciilor pentru atingeri aduse drepturilor personale nepatrimoniale, in speta la imagine si reputatie, insa nu trebuie ca acestea sa constituie o sursa de imbogatire pentru reclamant; cuantumul acestora trebuie sa fie totusi, in acelasi timp, suficient  pentru a constitui un mijloc de constrangere impotriva autorului faptei ilicite.
In raport de criteriile enuntate anterior, instanta a apreciat suma de 5000 lei ca suficienta pentru repararea prejudiciului moral .
Cu referire la prejudiciul material solicitat de reclamant, instanta a retinut ca nu s-a dovedit raportul de cauzalitate dintre publicarea articolului si scaderea incasarilor biroului, incasarile notarului public fiind, prin natura lor, fluctuante, determinate de mai multi factori, iar caderea pietei imobiliare din ultimii 4 ani a afectat in mod serios si activitatea notariala.
Fata de considerentele ce preced, instanta a apreciat ca partial intemeiata actiunea formulata si precizata si, in consecinta, in temeiul disp. art 998-999 C. civ., a admis-o in parte in limitele aratate anterior. A obligat paratul sa-i plateasca reclamantului suma de 5000 lei, cu titlu de daune morale, respingand celelalte pretentii ca neintemeiate.
In ce priveste cheltuielile de judecata, plata onorariului avocatial de catre reclamant nu a fost dovedita cu chitanta depusa la dosar. Apoi, timbrajul s-a achitat corespunzator doar daunelor materiale solicitate, daunele morale fiind scutite de taxa de timbru. Cum instanta a respins pretentiile constand in daune materiale, nu a acordat cheltuieli de judecata constand in timbrajul acestora.
Impotriva acestei hotarari, in termen legal, au declarat recurs ambele parti. In raport de valoarea obiectului pricinii de peste 100.000 lei, instanta a recalificat calea de atac in cauza ca fiind apelul.
Prin apelul sau, reclamantul D G I a solicitat modificarea in parte a Sentintei recurate in sensul obligarii paratului la a achita suma de 30.000 Euro, din care 5.000 Euro cu titlu de prejudiciu material si 25.000 Euro cu titlu de prejudiciu moral pentru suferintele cauzate, cu cheltuieli de judecata in ambele instante.
Paratul M H M N, a solicitat modificarea hotararii recurate, in sensul respingerii ca nefondata a actiunii reclamantului, cu cheltuieli de judecata.
Prin decizia civila nr.  299/A/2013 din 7 Octombrie 2013, pronuntata de Tribunalul Bihor, in dosar nr. 10469/111/2012  s-au respins ca nefondate apelurile civile introduse de apelantul D G I, domiciliat in O str.A R nr.6, judetul B si de apelantul M  H M N, domiciliat in  O str. B nr.11, judetul B, impotriva sentintei civile nr.8952 din 13 iunie 2012 pronuntata de Judecatoria Oradea, pe care a pastrat-o in totalitate.
Au fost compensate in totalitate cheltuielile de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de apel a avut in vedere urmatoarele considerente:
In ce priveste indreptatirea reclamantului la despagubiri, existenta faptei prejudiciabile si culpa paratului, instanta a apreciat ca nefondate criticile din apelul paratului, retinand, in acord cu instanta de fond ca sunt intrunite cerintele art. 998, 999 c.civ. in vigoare la momentul savarsirii faptei.
Chiar daca afirmatiile paratului au ajuns la cunostinta publica prin intermediul unui mijloc de comunicare in masa, autorul afirmatiilor ramane paratul, articolul de presa cuprinzand in principal cele povestite de parat ziaristului, interventia acestuia fiind minima si cuprinzand si pozitia reclamantului. De altfel, prin actiunea formulata, reclamantul s-a plans strict de afirmatiile paratului care au fost redate in cuprinsul articolului.
Nu se poate retine ca paratul nu a urmarit sau nu a acceptat sa fie aduse la cunostinta publica afirmatiile sale despre reclamant, acesta facand toate afirmatiile in fata unui ziarist, cunoscand calitatea acestuia si fara a avea o relatie apropiata anterioara cu acesta, fiind astfel evident ca intentia a fost ca urmarea discutiei sa fie un articol de presa, sau daca nu a fost aceasta intentia, a cunoscut si acceptat iminenta producerii acestei urmari.
Cele imputate reclamantului reprezinta fapte concrete si nu judecati de valoare, care, in speta, nu au fost dovedite ca reale.
In ce priveste individualizarea cuantumului daunelor morale cuvenite reclamantului, instanta a apreciat ca fiind nefondate criticile ambelor parti.
Suma de 5000 lei stabilita de prima instanta in favoarea reclamantului reprezinta o reparatie echitabila si suficienta pentru reclamant, care nu poate fi considerata nici excesiva raportat la debitorul obligatiei.
O suma de 5000 lei - echivalent a peste 1000 Euro nu poate fi considerata in nici un caz modica, reclamantul fiind recompensat si prin insasi recunoasterea incalcarii aduse onoarei si demnitatii sale si acordarea dreptului la despagubire.
In mod legal si temeinic au fost respinse pretentiile reclamantului cu titlu de despagubiri materiale. In cauza nu s-a dovedit ca ar fi avut loc o fluctuatie relevanta si neobisnuita a veniturilor, respectiv profitului biroului notarial al reclamantului si nici ca aceasta ar fi fost cauzata de afirmatiile paratului. Documentul contabil - registru jurnal de incasari si plati - depus la dosar de catre reclamant reprezinta in inscris sub semnatura privata emanat de la acesta, care astfel nu este susceptibil de a face dovada in contra paratului, iar, pe de alta parte, nici nu are un continut concludent cu privire la realitatea unei fluctuatii anormale a profitului si cauzele acesteia. Nu se poate retine in cauza ca paratul a recunoscut prejudiciul material solicitat de reclamant, pozitia acestuia fiind de respingere in intregime a actiunii formulate de reclamant.
Prin respingerea unei pretentii ca nefiind dovedita prin probele administrate in cauza nu se incalca dreptul partii la un proces echitabil, iar in ce priveste rolul activ al instantei in solutionarea cauzelor, apelantul reclamant nu indica ce dispozitii in concret nu a dat instanta si ar fi trebuit sa le dea, iar in raport de disp. art. 129 alin. 5 ind. 1 c.pr.civ. nici nu se poate invoca de catre parti in caile de atac omisiunea instantei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus si administrat in conditiile legii.
Fata de cele retinute, tribunalul, in baza art, 295 c.pr.civ., a respins ca nefondate ambele apeluri introduse impotriva sentintei civile nr. 8952 din 13.06.2012  a Judecatoriei Oradea, pe care a pastrat-o in totalitate.
Fiind respinse ambele apeluri, nu s-au acordat cheltuieli de judecata in apel, fiecare apelant urmand a-si suporta propriile cheltuieli.
Impotriva  acestei decizii au declarat recurs  ambele parti, astfel, reclamantul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, in principal, modificarea in parte a deciziei in sensul obligarii intimatului la achitarea sumei de 30.000 EURO, din care 5.000 EURO cu titlu de prejudiciu material si 25.000 EURO cu titlu de prejudiciu moral pentru suferintele cauzate, in subsidiar, iar paratul a solicitat admiterea recursului, modificarea in parte a deciziei in sensul admiterii apelului si in consecinta respingerea in intregime a actiunii reclamantului.
In motivarea cererii de recurs, recurentul reclamant  a invocat  urmatoarele:
- hotararea recurata nu cuprinde  motivele pe care se  sprijina, instanta de apel nearatand  motivele pentru care a inlaturat  cererile  recurentului,  consemnand numai motivele retinute de catre prima  instanta, ceea ce reprezinta in incalcare a art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedura civila;
- textul art. 261 alin. 1 Cod procedura civila consacra principiul potrivit  caruia  hotararile  trebuie  sa fie motivate, iar  nerespectarea  acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 304 pct. 7 Cod procedura civila;
- instanta de apel nu a intrat in cercetarea motivelor de apel invocate, respectiv nu a cercetat fondul cauzei deduse judecatii, astfel in lipsa oricaror considerente nu se poate sti daca solutia data in apel este efectul cercetarii  fondului, fara aratarea  motivelor  si a probelor nefiind posibila exercitarea controlului  judiciar;
- chiar CEDO in cauza A  impotriva R si in cauza G  impotriva R, a subliniat rolul pe care motivarea unei hotarari il are  pentru respectarea art. 6 paragraf 1 din  Conventia Europeana a Drepturilor Omului si a aratat ca dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv  decat daca sustinerile partilor  sunt examinate de catre instanta;
- in subsidiar, referitor la capatul de cerere referitor la  daunele morale, recurentul arata ca declaratiile  mincinoase  facute presei au avut grave repercursiuni asupra vietii sociale, profesionale si de familie a recurentului, pe plan social ca urmare a publicarii articolului "Pamant pe  viata si pe moarte", conduita morala pe care o implica functia recurentului a fost lezata in mod grav si cu caracter ireversibil;
- pe plan profesional, articolul a atras oprobiul public fiind pusa la indoiala probitatea profesionala a  recurentului, fapt ce a creat un climat de  instabilitate si nesiguranta cu privire la actele  pe care  le-a autentificat, in egala masura dupa aparitia  articolului incasarile Biroului notarial au scazut in mod substantial, fapt dovedit  de actele contabile depuse la dosar;
- avand in vedere faptul ca prin articolul publicat i-a  fost  vatamata reputatia, onoarea si demnitatea, el a suferit adevarate traume psihice care i-au afectat si viata de familie;
- fapta  delictuala consta in modul de  prezentare, folosirea  abuziva a dreptului de  exprimare prin presa, limbajul jignitor, de natura sa aduca atingere  onoarei, demnitatii si reputatiei;
- desi instanta a admis  dreptul recurentului la acordarea de daune  pentru prejudiciul moral suferit, aceasta nu a respectat  principiul  proportionalitatii privind  modul de "evaluare" a  prejudiciului moral suferit, mentinand  solutia primei instante de a obliga intimatul la plata unei sume  modice in cuantum de 5.000 lei;
- la cuantificarea  daunelor suferite prin fapta ilicita a intimatului, era imperios necesar ca instanta  sa procedeze la stabilirea unor  criterii subiective, precum personalitatea partii vatamate, gravitatea si gradul de  intensitate al suferintei fizice  sau psihice, raportul dintre victima si autorul prejudiciului, statutul profesional al victimei, stabilirea totodata a unor  criterii obiective, precum  gravitatea faptei savarsite  si importanta  valorii lezate, stabilirea unui plafon  minim sau maxim al sumei ce poate  fi acordata, grile valorice  in functie de natura si gravitatea prejudiciului moral;
- desi recurentul a criticat solutia  primei instante prin prisma  acestui aspect, instanta  de apel nu a aratat  care au fost "criteriile de evaluare a prejudiciului moral suferit" de recurent, aceasta multumindu-se sa retina doar faptul ca daunele de 5.000 lei reprezinta o reparatie   echitabila si suficienta;
- in speta isi gaseste  aplicarea criteriul general evocat  de instanta europeana, potrivit  caruia despagubirile  trebuie sa prezinte  un raport  rezonabil de  proportionalitate  cu atingerea adusa reputatiei, avand  in vedere  totodata gradul de lezare a valorilor  sociale  ocrotite,  intensitatea   si garantarea atingerii adusa acestuia cat si acoperirea in mod  just, echitabil si  echilibrat a prejudiciului;
- recurentul se considera indreptatit la repararea prejudiciului material cauzat de intimat, astfel din actele  depuse la dosarul cauzei reiese fara echivoc faptul ca incasarile Biroului Notarial au scazut  in mod drastic odata cu publicarea articolului defaimator, iar valoarea beneficiului  nerealizat  solicitata  in suma de 5.000 EURO nu este exagerata, avand  un caracter mai mult  decat  rezonabil;
- prin respingerea pretentiilor vi-a-vis de acest capat de cerere, i-a  fost incalcat  dreptul la un proces echitabil reglementat  de art. 6 din CEDO si totodata a fost  ignorat rolul activ pe care  instanta trebuie   sa-l  aiba in solutionarea  cauzelor;
- in sustinerea  acestor pretentii, recurentul a propus si administrat in conditiile  legii probe pertinente si concludente, necunoscand  insa motivele  pentru care nu au fost  considerate utile  si de natura sa conduca la solutionarea cauzei.
In drept  sunt invocate dispozitiile art. 304 alin. 7, art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedura civila, art. 998, art. 999 Cod civil, art. 20, art. 30 alin. 6 din Constitutie, art. 10 alin. 2 CEDO.
In motivarea recursului, paratul formuleaza urmatoarele critici:
- in prezenta cauza nu sunt  indeplinite cele patru conditii esentiale ale raspunderii civile delictuale, astfel, in ceea ce priveste existenta faptei, fapta  cauzatoare de  prejudicii care se imputa de catre reclamant nu a  fost savarsita de recurentul parat, ci de  catre ziaristul A C, ascultat ca martor, iar afirmatiile imputate nu ii apartin, ci apartin redactorului ziarului;
- in ceea ce priveste prejudiciul, recurentul arata ca nu este  autorul articolului din ziar, el poate  fi catalogat  ca fiind  cel mult "sursa" pentru ziarist, neavand  nici o modalitate de a influenta  publicarea nici unui articol in ziar, iar diminuarea veniturilor nu a fost  dovedita de reclamant;
- neexistand  fapta raportat  la  recurentul parat, nu se pune problema vreunui raport de cauzalitate, de asemenea nu exista vinovatie;
- in ceea ce priveste  baza  factuala, recurentul parat arata ca in prezenta cauza exista o baza factuala suficient dovedita prin inscrisuri, pentru publicarea unui articol in presa.
In drept  sunt  invocate  dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.
Prin concluziile formulate, fiecare parte a solicitat  respingerea recursului partii adverse.
Examinand  hotararea recurata prin prisma motivelor de recurs cat si din oficiu, instanta de recurs constata urmatoarele:
In primul rand, criticile formulate in sustinerea cererii de casare cu trimitere pentru o noua judecare, nu pot fi acceptate, neputand  fi primita sustinerea potrivit careia instanta de apel a solutionat procesul fara a  intra in cercetarea fondului, ca atare nu subzista motivul de casare inserat  in textul art. 312 alin. 5 din Codul de procedura civila. Sub aspectul motivarii solutiei date, instanta de apel a  raspuns  in totalitate motivelor  invocate in apel, a fost facuta o sistematizare a criticilor  formulate si, analizandu-le, instanta a motivat concluzia  la care a ajuns in legatura cu apelul exercitat de reclamant, fiind  respectata obligatia  stabilita prin art. 261 alin. 4 din Codul de procedura civila, potrivit  careia redactarea hotararii trebuie  sa arate  motivele de fapt  si de drept  care au format convingerea instantei.
Articolul 6 pct. 1 din Conventia Europeana a  Drepturilor  Omului obliga tribunalele  sa-si motiveze deciziile, dar nu se poate  cere sa se dea un raspuns  detaliat la fiecare argument, fiind elocventa in acest sens  Hotararea R T contra S.
Pe fondul pricinii, trebuie a se retine ca, la data de  28.03.2011, in ziarul "B" a fost  publicat articolul "P p v s p m" in care  se dezvaluia ca un notar  si un ofiter DNA ar fi fost complici cu un american de origine romana in producerea unei inselaciuni careia paratul din cauza i-ar fi devenit  victima.
Citand afirmatiile paratului, ziaristul a scris: "In ianuarie 2010, I si un prieten de-al lui, ofiter la DNA O, M O, care  face  afaceri cu terenuri, l-au adus pe  K din State si l-au cazat la hotelul R, cu doua garzi de corp, pentru a-l pune  sa mai vanda inca o data acelasi teren unui tip in spatele  caruia se afla ei, O si I".
In cuprinsul aceluiasi articol,  in subtitlul - "G" I - s-a mai relevat ca, dorind sa-si intabuleze terenul cumparat, paratul s-ar fi adresat  unei notare care s-a  ocupat de formalitati la Oficiul de Cadastru, respectiv de blocarea CF-ului, notara fiind  presata de un coleg de breasla, I D, sa  ceara deblocarea CF-ului, iar ulterior, intr-o zi de duminica, zi nelucratoare, acesta a autentificat un contract de vanzare cumparare  precum si un contract de  ipoteca in contul unui imprumut inexistent.
Apreciind afirmatiile  din articolul mentionat  ca  defaimatoare, recurentul reclamant a formulat actiunea dedusa judecatii.
Conform art. 10 din Conventia Europeana a Drepturilor  Omului, "orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept  cuprinde libertatea de  opinie si libertatea de a primi sau de  a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere". Desigur, acest drept nu are un caracter  absolut, el cunoaste limitari potrivit art. 30 alin. 6  din Constitutia Romaniei, de asemenea, art. 10 alin. 2 din Conventie permite restrangerea libertatii de exprimare atunci cand este vorba despre protejarea reputatiei unei persoane.
In exercitarea dreptului la exprimare, paratul a dat  informatii ziaristului, mai apoi fiind publicat in presa articolul mentionat, context in care trebuie  a se sublinia ca raspunderea pentru publicarea articolului nu-i incumba paratului, acesta  neputand  fi considerat decat o sursa a informatiilor. Raspunderea sa poate fi angrenata strict pentru afirmatiile citate de ziarist in cadrul articolului, astfel cum acestea  au fost reproduse intr-unul din alineatele  ce preced, afirmatii facute cu depasirea limitelor libertatii de exprimare, si care au fost de natura a aduce  atingere imaginii si reputatiei recurentului reclamant, vatamare care il indrituieste  pe acesta la a capata o deplina satisfactie morala.
Evaluarea  intregului material probator existent la dosar, inclusiv cel depus in recurs, pune in evidenta lipsa oricarei baze factuale care sa justifice acuzatiile  aduse  reclamantului. In speta, prejudiciul moral este evident  si a  fost dovedit, publicarea articolului in presa aducandu-i recurentului reclamant prejudicii morale, reflectandu-se in atingerile  aduse  onoarei si reputatiei sale in societate, dat fiind statutul socio-profesional al recurentului si avand in vedere totodata modalitatea in care a fost prezentat in presa cazul sau.
Din perspectiva prevederilor  art. 998 si art. 999 din vechiul Cod civil, sub  aspectul faptei ilicite si a gravitatii vinovatiei, pentru stabilirea intinderii despagubirii datorate de parat,  trebuie  a fi relevata calitatea paratului, de sursa a  informatiilor si nu cea de autor al articolului aflat in discutie. Apoi, nu este lipsita de importanta evocarea aspectelor reliefate de ziaristul audiat ca martor in procesul de fata, el relevand ca sensul articolului corespunde  aprecierii si perceptiei sale cu privire  la aspectele relatate de parat. Acesta a facut  totodata precizarea  ca ceea ce apare scris in primele doua alineate  ale casetei din cuprinsul articolului, nu apartine paratului, ci sunt  aprecieri  jurnalistice, rezumate ale  altor  povesti anterioare, de asemenea, a  specificat  ca titlurile  intermediare ale articolului ii apartin lui si nu paratului, tot lui apartinandu-i si cuvantul trecut  in ghilimele "Geambasul" si nu  paratului.
Insa, prin afirmatiile  facute de catre parat astfel cum acestea apar citate in continutul articolului, au fost  incalcate limitele libertatii de exprimare, ceea ce se rasfrange direct si nemijlocit asupra drepturilor nepatrimoniale ale recurentului reclamant, prejudiciindu-le.
Este evident ca motivele invocate de recurentul parat in apararea sa nu sunt  de natura sa-i inlature  raspunderea, ci doar  sa o atenueze.
Sub aspectul intinderii despagubirilor, este de  retinut ca nici sistemul nostru legislativ in vigoare la data savarsirii faptei si nici normele comunitare nu prevad  un mod  concret  de reparare a prejudiciului moral, dupa cum nu sunt stabilite nici criteriile pentru cuantificarea despagubirilor morale, urmand a se decide  in functie de circumstantele fiecarei cauze. In privinta repararii prejudiciului moral, principiul repararii integrale nu poate avea decat un caracter relativ tocmai datorita dificultatii cuantificarii unui asemenea prejudiciu. Trebuie totusi respectat principiul proportionalitatii prejudiciului cu despagubirea acordata si principiul echitatii. De altfel, si in termenii Conventiei Europene a Drepturilor  Omului, criteriul echitatii in materia  despagubirilor morale  are in vedere necesitatea ca persoana vatamata sa primeasca o satisfactie echitabila pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte  compensatorii.
Din perspectiva  principiilor  enuntate anterior, Curtea a considerat ca suma de 2.000 lei reprezinta o despagubire  echitabila si rezonabila a reclamantului, ca echivalent  pentru suferinta morala provocata acestuia. Fapta paratului, desi ilicita, nu a creat un prejudiciu recurentului reclamant la dimensiunile pe care acesta le exprima in cerere.
In aceeasi ordine de idei, in abordarea prejudiciului moral, trebuie a se reliefa  ca  simpla constatare a incalcarii art. 10 din conventie,  poate constitui in sine o satisfactie echitabila suficienta, insa in speta, instanta considera ca prejudiciul suferit de recurentul reclamant nu poate fi reparat suficient prin simpla  constatate a  incalcarii, dar suma de bani stabilita prin hotararea primei instante apare ca fiind  excesiva, impunandu-se diminuarea acesteia.
Sub aspectul criticilor ce vizeaza solutia  adusa capatului de cerere avand ca obiect  despagubirile in suma  de 5.000 EURO, ca reparatie a prejudiciului material care ar decurge  din pierderile suferite in urma  articolului despre care s-a facut vorbire  mai sus, trebuie  a se sublinia  absenta  oricarei legaturi de cauzalitate  intre pretentiile  formulate si prejudiciul material pretins.
Pentru a fi angajata raspunderea  unei persoane  nu este suficient  sa existe, pur si simplu, fara legatura intre ele, o fapta  ilicita si un prejudiciu suferit  de o alta persoana, ci este necesar  ca intre fapta si prejudiciu sa fie un raport de cauzalitate, in sensul ca acea fapta a provocat  acel prejudiciu. Aceasta cerinta era impusa de Codul civil vechi prin art. 998 si 999, potrivit  art. 998 raspunderea fiind  angajata pentru fapta omului "care cauzeaza  altuia prejudiciu", iar potrivit  art. 999 raspunderea este angajata "pentru prejudiciul cauzat prin fapta sa".
In speta, nu s-a dovedit  pe deplin ca fapta paratului  ar fi produs  efecte pagubitoare pentru biroul notarial, nesubzistand temeiuri pe plan probatoriu pentru a se  aprecia ca afirmatiile  facute de parat au fost de natura a determina  o scadere semnificativa a activitatii la  nivelul biroului notarial, implicit  a veniturilor, or numai fapta ilicita care se afla in legatura necesara cu rezultatul, care a determinat  cu necesitate producerea lui, poate  angrena  raspunderea patrimoniala.
In speta, recurentul reclamant s-a prevalat  de  registrul-jurnal de incasari si plati, din care  rezulta  ca in lunile  premergatoare lunii martie 2011, incasarile biroului notarial s-au cifrat la 33.614,69 lei (ianuarie), respectiv  43.816,60 lei (februarie), in martie fiind atinsa suma de 47.129,60 lei, iar in lunile ce-au urmat  celei in care  a fost publicat  articolul, incasarile  au inregistrat o scadere, si anume 37.053,10 lei - in aprilie 2011, 23.196,69 lei - mai 2011, respectiv 42.263,60 lei in iunie 2011.
Faptul ca in urma  evaluarii probei sus mentionate, instanta a  apreciat ca proba este neconcludenta, nu inseamna ca s-ar fi incalcat dreptul la un proces  echitabil,  titularului de actiune revenindu-i sarcina de a-si dovedi pretentia dedusa judecatii din perspectiva  dispozitiilor art. 1169 din Codul civil.
Imprejurarea ca in perioada posterioara publicarii articolului aflat in discutie au scazut incasarile  biroului notarial nu este suficienta, in absenta  conjugarii ei cu alte dovezi, pentru a putea fi stabilit pe deplin raportul de cauzalitate  dintre actiunea paratului si prejudiciul incercat de recurentul reclamant.
Fata de considerentele ce preced, instanta, in baza dispozitiilor  art. 312 alin. 1 si 3  din Codul de procedura civila, a admis recursul declarat de parat, a  modificat in parte decizia, a admis apelul paratului, pe cale de consecinta, sentinta primei instante a fost schimbata in parte in sensul ca s-a redus  cuantumul sumei stabilite cu titlu de daune morale de  la 5.000 lei la  2.000 lei, urmand ca toate celelalte  dispozitii ale  sentintei si deciziei sa fie  pastrate.
Totodata, s-a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant.
S-a constatat, de asemenea, ca recurentul parat nu a solicitat  cheltuieli de judecata.