CONTRACT DE VANZARE - CUMPARARE CU UZUFRUCT VIAGER EVACUARE Art. 1169 Cod Civil Art. 969, art.977, art.978 Cod Civil

CONTRACT DE VANZARE  - CUMPARARE CU UZUFRUCT VIAGER
EVACUARE
Art. 1169 Cod Civil
Art. 969, art.977, art.978 Cod Civil

Art. 1169 Cod Civil reglementeaza obligatia partii de a face dovada sustinerilor sale.
Potrivit art.  969 alin. 1 Cod Civil, conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante, interpretarea contractelor urmand a se face conform art. 977 Cod Civil dupa intentia comuna a partilor contractante iar cand o clauza este primitoare de doua intelesuri, ea se interpreteaza in sensul ca poate avea un efect, astfel cum prevede art. 978 Cod Civil.
Prin contractul de vanzare - cumparare vanzatorul si-a rezervat dreptul de uzufruct viager, iar contractul are inserata mentiunea privind stapanirea de drept  si de fapt a imobilului de catre cumparatori, clauze care in aparenta se contrazic, dar legea nu interzice partilor sa stipuleze faptul ca folosinta uzufructuarului nu ar fi una exclusiva. Nu se poate retine eroarea cu privire la continutul contractului, avand in vedere relatiile apropiate intre parti la acea data si deci, vointa partilor la incheierea contractului de vanzare cumparare, a fost aceea de a transmite dreptul de proprietate in favoarea cumparatorilor, insa de a-si pastra amandoi  beneficiul posesiei si folosintei, vanzatorul prin uzufructul viager, iar cumparatoarea prin dreptul de stapanire de fapt, ambele acordate prin act autentic, incidente fiind dispozitiile art. 969 si art. 977 Cod Civil. DECIZIA CIVILA NR. 4911/R/2012
Pronuntata la data de 13 noiembrie 2012

Prin sentinta civila nr. 7139/15.06.2011 pronuntata de J. O. s-a respins ca nefondata actiunea civila formulata de reclamantul I. G. in contradictoriu cu parata B. M., s-a respins ca nefondata actiunea reconventionala formulata de parata-reclamanta reconventionala B. M. in contradictoriu cu reclamantul-parat reconventional I. Gheorghe.
In dosarul conexat nr.10654/271/2009 al J. O., s-a respins ca nefondata actiunea civila formulata de reclamantul I. G. in contradictoriu cu paratele B. M. si I. G. (fosta I.), fara cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut urmatoarele:
In fapt, prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.2160 in 31.05.1999 la B. N. P. D. si V. (f.17), reclamantul I. G., personal si in calitate de mandatar al fostei sotii I. G., a vandut paratei B. M. apartamentul nr.15 situat in O., strada T. nr.33, bl.B58, judetul B., inscris in CF nr.40357 O. cu nr.topo.5049/83/15, cu pretul total de 75.000.0000 lei vechi.
Potrivit contractului, reclamantul-vanzator si-a rezervat dreptul de uzufruct viager asupra apartamentului vandut.
Dreptul de proprietate al paratei a fost inscris in CF nr.40357 O. sub B4, iar dreptul de uzufruct viager al reclamantului a fost inscris sub C8 (f.6).
Prin ac?iunile conexate formulate, reclamantul a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a acestui contract de vanzare-cumparare, invocand cauza imorala si ilicita si pretul neserios, precum ?i evacuarea paratei din imobil, iar parata B. M., pe cale reconven?ionala, a solicitat sa se constate nulitatea absoluta par?iala a acestui contract de vanzare-cumparare sub aspectul clauzei privind uzufructul viager, invocand ca motive de nulitate lipsa consimtamantului si lipsa cauzei.
Coroborand materialul probator administrat in cauza, instan?a a respins ca neintemeiate pretentiile partilor.
Astfel, reclamantul a invocat nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr.2160 in 31.05.1999 la notarul public, motivand ca a fost incheiat pentru o cauza imorala si ilicita, cat si pentru faptul ca pretul nu este serios si in realitate nu a fost achitat.
Din constructia juridica a motivelor invocate de reclamant in justificarea cauzei ilicite, se constata ca acesta face referire la doua aspecte: relatia de concubinaj cu parata B.M  si faptul ca, fiind cercetat pentru fals si inselaciune, a convenit cu aceasta sa treaca apartamentul (detinut in coproprietate cu fosta sotie I. G.) pe numele paratei, in eventualitatea ca va fi obligat la despagubiri in dosarul penal. Astfel, la data de 31.05.1999, cand s-a emis rechizitoriul in dosarul penal (f.10-15 dosar conexat), a incheiat acest contract de vanzare-cumparare.
Fiind evident ca reclamantul invoca propria culpa prin incalcarea normelor legale - afirma ca a incheiat contractul pentru a-si sustrage apartamentul din patrimoniu, in ipoteza in care ar fi fost obligat la despagubiri in dosarul penal -, pretentiilor acestuia nu li se poate da eficienta, fiind aplicabila regula "nemo auditur propriam turpitudiniem allegans", situatie in care restituirea prestatiei nu este permisa.
Aplicarea acestei reguli reprezinta de fapt o sanctiune civila ce consta in nerecunoasterea accesului la justitie, pe calea actiunii in restituire, a partii vinovate de ilicitul conventiei, care astfel, este lipsita de protectia conferita de drept.
Este si situatia de speta, astfel ca instanta a respins argumentele reclamantului in considerarea acestui principiu de drept.
In privinta relatiei de concubinaj existenta intre reclamant si parata B. M., instanta a retinut ca in cauza nu s-a depus nicio proba din care sa rezulta ca acest aspect al relatiei a fost determinant in incheierea contractului de vanzare-cumparare.
Un argument in acest sens este si faptul ca reclamantul a semnat acest contract personal si in calitate de mandatar al fostei sotii I. G., in baza procurii autentificate sub nr.571 in 20.05.1999 la B. N. P. B. L..
In ceea ce prive?te motivul de nulitate absoluta a contractului vizand pretul neserios, instanta a apreciat ca sus?inerile reclamantului nu pot fi primite intrucat seriozitatea pre?ului nu presupune o echivalen?a exacta a contraprestatiei pentru care este platit, echivalen?a fiind relativa intrucat se raporteaza nu numai la valoarea lucrului vandut, dar ?i la subiectivismul par?ilor, acestea fiind libere sa determine pre?ul sub (sau peste) valoarea lucrului.
Mai mult, seriozitatea pre?ului vizeaza realitatea acestuia in sensul de a nu fi fictiv ori atat de dispropor?ionat in raport de contrapresta?ia pentru care este datorat incat sa fie considerat ca ?i inexistent.
In doctrina s-a statuat ca pre?ul dintr-un contract este unul neserios, derizoriu, atunci cand este atat de neinsemnat incat obliga?ia asumata de cumparator este practic inexistenta, iar cauza imediata a contractului de vanzare-cumparare nu poate fi identificata.
Seriozitatea fiind o chestiune de fapt este lasata la aprecierea instan?ei.
In spe?a, instanta a apreciat ca nu se poate considera ca pre?ul de vanzare al bunului in anul 1999, de 75.000.000 lei vechi, este o presta?ie inexistenta pentru cumparator.
In ceea ce priveste sustinerea reclamantului in sensul ca nu s-ar fi platit in realitate pretul prevazut in contract, cel de 75.000.000 lei vechi, instanta a retinut ca nu s-a probat in vreun fel aceasta sustinere. Mai mult, analizand contractul autentificat de vanzare-cumparare (f.17), rezulta ca pretul a fost primit integral de catre reclamantul-vanzator in ziua autentificarii contractului de vanzare-cumparare.
In privinta pretentiilor paratei-reclamanta reconventionala B. M., se constata ca aceasta a solicitat constatarea nulitatii absolute partiale a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr.2160 in 31.05.1999 sub aspectul clauzei privind uzufructul viager, invocand ca motive de nulitate lipsa consimtamantului si lipsa cauzei.
Cu privire la lipsa de consimtamant, instanta a retinut ca parata-reclamanta reconventionala a invocat eroarea asupra naturii actului juridic incheiat, sustinand ca a avut o falsa reprezentare a realitatii. In situatia in care ar fi avut cunostinta ca vanzatorul isi retine uzufructul viager, nu ar fi incheiat contractul de vanzare-cumparare pentru imobilul in litigiu.
Instanta a retinut ca eroarea asupra naturii actului juridic (error in negotio) este produsul neconcordantei involuntare dintre vointa reala interna, comuna, a partilor contractante si vointa exprimata in actul juridic. Prin urmare, este suficient ca una din partile contractante sa fi voit (vointa interna) un alt act juridic decat cel declarat, pentru ca acesta din urma sa poata fi caracterizat ca lipsit de consimtamant si, ca atare, nul absolut.
Parata a invocat ca motiv de nulitate lipsa consimtamantului valabil, fara insa sa probeze in vreun fel vicierea consimtamantului la momentul incheierii contractului, care ar fi putut sa atraga anularea acestuia.
Instanta a retinut ca acest contract de vanzare-cumpararea cu uzufruct viager a fost incheiat in forma autentica, in fata notarului public, ceea ce presupune ca anterior semnarii actului, notarul public a citit partilor clauzele actului iar acestea au semnat in fata lui, fiecare parte avand reprezentarea ca-si da consimtamantul potrivit celor convenite, iar vointa partilor de a incheia si semna actul respectiv a fost stabilita nemijlocit de notarul public.
Potrivit legii, actele autentificate fac deplina dovada pana la inscrierea in fals in ceea ce priveste constatarile personale ale agentului instrumentator facute prin propriile simturi (ex propriis sensibus) in limita atributiilor conferite de lege si mentionate in incheierea de autentificare, precum: data si locul autentificarii, prezenta si identificarea partilor, consimtamantul si semnatura acestora.
Prin urmare, consimtamantul partilor la incheierea actului a fost constatat de notarul public si consemnat in incheierea de autentificare, facand dovada pana la inscrierea in fals.
In schimb clauzele actului, respectiv declaratiile partilor din cuprinsul acestuia, fac dovada numai pana la proba contrara, proba care insa nu a fost facuta in cauza de parata, careia ii revenea aceasta sarcina, potrivit art.1169 Cod civil.
Din analiza contractului rezulta ca par?ile au convenit ca reclamantul "i?i rezerva dreptul de uzufruct viager asupra apartamentului" iar parata-reclamanta reconventionala intra in stapanirea de drept ?i de fapt a imobilului incepand de azi, data autentificarii".
Potrivit art.977 Cod civil, interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor contractante, iar nu dupa sensul literal al termenilor.
In virtutea acestui principiu ?i luand in considerare ca la momentul incheierii acestui contract par?ile erau in rela?ii apropiate - de prietenie ?i afec?iune reciproca, dupa cum rezulta atat din sus?inerile acestora, raspunsurile la interogatoriu (sub acest aspect prezinta relevan?a suplimentarea interogatoriului paratei) ?i probele testimoniale cu martorii R.G. si S. F.-V. (f.46, 54) instanta apreciaza ca voin?a acestora a fost in sensul de a transmite dreptul de proprietate asupra apartamentului in favoarea paratei, cu plata unui pret, insa de a-si pastra amandoi beneficiul posesiei ?i folosin?ei apartamentului, reclamantul prin uzufruct viager iar parata-reclamanta reconventionala prin dreptul de stapanire de fapt, acordat prin act autentic.
Instanta a apreciat ca la momentul incheierii contractului de vanzare cumparare, consimtamantul paratei a fost dat in deplina cunostinta de cauza a clauzelor conventiei ?i niciuna din par?i nu a fost in eroare cu privire la natura actului juridic care s-a incheiat, nefiind incident error in negotio care sa determine nulitatea absoluta a conventiei incheiata.
In privin?a lipsei cauzei, se constata ca parata-reclamanta reconventionala a invocat drept lipsa a cauzei actului juridic imprejurarea ca "reclamantul nu dore?te sa-?i execute contrapresta?ia: aceea de a-mi preda bunul cumparat".
Sustinerile acesteia sunt vadit neintemeiate, urmand a fi inlaturate, in condi?iile in care nulitatea presupune cauze contemporane incheierii actului si nu cauze ulterioare, iar pe de alta parte, sub aspectul situatiei de fapt, avand in vedere ca parata a preluat posesia ?i folosin?a imobilului la data de 31.05.1999 (data incheierii contractului de vanzare-cumparare cu reclamantul), prin urmare in mod evident nu se poate pune in discutie neexecutarea contrapresta?iei constand in predarea bunului, aceasta obligatie fiind indeplinita de reclamant la momentul incheierii contractului, imprejurare care de altfel a fost recunoscuta chiar de parata pe tot parcursul cauzei.
Pentru aceste motive, considerand indeplinite conditiile de validitate cerute de lege pentru contractul de vanzare-cumparare, instanta a respins ca neintemeiate pretentiile partilor privind constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare cumparare, respectiv a clauzei privind uzufructul viager.
In ceea ce priveste cererea reclamantului de evacuare a paratei din apartament in virtutea dreptului de uzufruct viager, instanta a retinut ca prin contractul de vanzare-cumparare incheiat intre parti, s-a transmis in favoarea paratei atat nuda proprietate a imobilului, cat si dreptul de « stapanire de drept si de fapt » a acestuia.
In aceste conditii, retinand ca parata are un titlu valabil si legal pentru folosinta apartamentului, actiunea in evacuare a fost respinsa ca neintemeiata.
In privin?a solicitarilor paratei I.I. G. (fosta I.), formulate prin inscrisurile depuse la dosar (f.32, 74), se constata ca instan?a i-a solicitat acesteia sa precizeze daca formuleaza cerere reconven?ionala pentru preten?ii proprii, in caz afirmativ sa arate in contradictoriu cu cine se judeca, preten?iile pe care le are ?i sa achite timbrajul aferent la valoare (f.80, 91), insa aceasta nu s-a conformat dispozitiilor instantei.
Oricum, in conditiile in care instanta a constatat valabilitatea contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr.2160 in 31.05.1999, este evident ca si pretentiile acesteia sunt neintemeiate.
Fata de solutia pronuntata, in cauza nu s-a acordat cheltuieli de judecata.
Prin decizia civila nr. 35 din 2 februarie 2012, T. B. a respins ca nefondate apelurile civile introduse de apelantul I. G.,  si apelanta B. M., in  contradictoriu cu  intimata  I. G., impotriva sentintei civile nr. 7139/15.06.2011 pronuntata de J.O., pe care o pastreaza  in totalitate.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecata.
Examinand sentinta apelata prin prisma motivelor de apel cat si a celor de ordine publica, tribunalul a apreciat apelurile declarate ca fiind nefondate pentru urmatoarele considerente:
Prin contractul in litigiu, apelantul I. G. cu ocazia vanzarii imobilului si-a "rezervat un drept de uzufruct viager" asupra acestuia ,fiind insa inserata si o clauza contractuala ulterioara cum ca "cumparatoarea va intra in stapanirea de drept si de fapt a imobilului _ incepand de azi data autentificarii". Aparent aceasta ultima clauza, ar contrazice clauza anterioara de constituire a dreptului de uzufruct viager, intrucat acesta fiind un drept real principal derivat, esentialmente temporar care confera titularului sau, numit uzufructuar, atributele de posesie si folosinta a bunului constituie un dezmembramant a dreptului de proprietate, ar exclude posesia si folosinta concomitenta a bunului de catre nudul proprietar. Insa legea nu interzice partilor sa stipuleze contrar in sensul ca folosinta uzufructuarului nu este una exclusiva .
Nu se poate retine ca vreuna dintre parti ar fi fost in eroare cu privire la continutul actului, acesta reflectand vointa lor comuna existenta la momentul perfectarii lui. Partile se aflau in acel moment intr-o relatie apropiata, fapt ce reiese din depozitiile testimoniale ale martorilor S. F.V. si R.G. coroborat cu plansele fotografice de la filele 60-65 dosar, iar problemele de natura penala ale apelantului I. G. le-au determinat sa incheie acel act.
Faptul ca in prezent dupa 10 ani de la perfectarea actului, motivatia care a fost determinanta la incheierea acestuia a disparut nu atrage nulitatea lui. Nulitatea intervine doar in cazul in care  la incheierea actului juridic civil nu se respecta dispozitiile legale referitoare la conditiile de validitate ale actului juridic - indiferent ca sunt conditii de fond sau conditii de forma.
Fata de cele aratate nefiind probata existenta vreunui viciu de consimtamant al nici uneia dintre partile contractante, acesta fiind valabil exprimat  si in concordanta cu vointa lor reala de la acel moment , actul nefiind lipsit de cauza asa cum sustine apelanta B.M., intrucat in ceea ce o priveste dupa incheierea actului aceasta a devenit proprietara apartamentului si a intrat in stapanirea de fapt a acestuia, tribunalul in baza art.969 Cod Civil. potrivit caruia "conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante" si a art.977 Cod Civil. "interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor contractante, iar nu dupa sensul literar al termenilor" tribunalul a respins ca nefondate ambele apeluri declarate in cauza.
Referitor la cheltuielile de judecata solicitate de catre apelanti, acestea nu au fost acordate, apelurile fiind respinse , iar in ceea ce o priveste pe intimata I. G., tribunalul a constat ca aceasta nu a solicitat cheltuieli de judecata in apel.
Impotriva acestei hotarari, in termen legal a declarat recurs B. M. si I. G..
Prin motivele scrise si prin intermediul aparatorului sau recurenta B. M. a solicitat admiterea recursului sau, modificarea in parte a deciziei atacate si in consecinta admiterea apelului, in sensul admiterii cererii reconventionale, respectiv sa se constate nulitatea absoluta partiala a contractului de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 2160 din 31 mai 1999, in ceea ce priveste clauza privind uzufructul viager, cu rectificarea inscrierii de sub C 8 din CF 40357 Oradea, in sensul radierii acestei inscrieri.
Prin motivele scrise, recurenta arata ca instanta de judecata a facut o gresita aplicare a legii, interpretand in mod eronat actul dedus judecatii si probele administrate in prezenta cauza ( art. 304 pct. 8 si 9 Cod procedura civila ).
Arata ca nu neaga ca a avut relatii apropiate cu reclamantul, dar ca aceste relatii s-ar fi incheiat cu mult timp inainte de incheierea contractului si ca in mod corect, a retinut instanta de judecata ca pretul pe care l-a achitat a fost un pret real si serios. Ori din moment ce a achitat un pret real si serios, este evident ca nu a fost de acord ca reclamantul sa-si retina uzufructul viager in conditiile in care relatiile apropiate dintre ei erau de mult terminate, iar reclamantul avea nevoie stringenta de bani datorita problemelor de natura penala pe care le avea.
Sustine ca contractul de vanzare cumparare este lovit de nulitate absoluta partiala, in sensul ca lipseste atat consimtamantul cat si cauza.
Astfel arata ca la data la care si-a exprimat consimtamantul in prezenta cauza, a fost in eroare asupra naturii actului juridic pe care l-a incheiat, avand o falsa reprezentare a realitatii, deoarece a fost convinsa ca incheie un contract de vanzare - cumparare clar si simplu, fara nici un uzufruct viager. Invedereaza ca s-a aflat in eroare deoarece denumirea contractului este "contract de vanzare - cumparare" si nu "contract de vanzare - cumparare cu uzufruct viager", partile din prezentul act sunt vanzator si cumparator si nu vanzator - uzufructuar, precum si faptul ca se mentioneaza in cuprinsul contractului ca, cumparatoarea va intra in stapanirea de fapt si de drept a imobilului " azi, data autentificarii actului".
In ceea ce priveste cauza, aceasta arata ca desi si-a indeplinit prestatia de plata a pretului, vanzatorul nu doreste sa-si execute contraprestatia: aceea de a-i preda bunul cumparat. Ca urmare, exista situatia clasica a lipsei contraprestatiei in actele juridice reale: lipsa predarii bunului, ceea ce echivaleaza cu o lipsa a cauzei actului juridic.
Totodata arata ca vanzatorul din prezenta cauza era proprietar numai asupra unei cote din bunul imobil din litigiu, cealalta cota, fiind a fostei sotii a acestuia, ori vanzatorul a avut mandat de la fost sotie numai pentru a vinde cota ei, nu si pentru a-si retine uzufructul viager si asupra cotei acesteia.
In drept a invocat dispozitiile art. 304 pct. 8 si 9 Cod procedura civila.
Recurentul I. G., prin motivele scrise, si prin intermediul aparatorului sau a solicitat respingerea recursului si modificarea hotararii atacate pentru motivul prevazut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila si a admite cererea de evacuare a paratei B. M. din imobilul din litigiu.
Prin motivele de recurs arata ca a solicitat evacuarea numitei B. M. din imobil deoarece este titularul unui drept de uzufruct al acestui imobil.
Arata ca interpretarea instantei in sensul ca vointa partilor la incheierea contractului de vanzare - cumparare a fost aceea de a pastra amandoi beneficiul posesiei si folosintei apartamentului, conduce la ineficacitatea dreptului de uzufruct stabilit in favoarea sa. Totodata arata ca inserarea din cuprinsul contractului de vanzare - cumparare a frazei " cumparatorul va intra in stapanirea de drept si de fapt a imobilului incepand cu azi data autentificarii" trebuie interpretata in sensul ca cumparatoarea a preluat proprietatea apartamentului, dupa care dreptul de uzufruct revine uzufructuarului, fara a mai fi necesara aceasta mentiune.
Sustine ca intentia partilor nu a fost aceea ca si cumparatoarea sa, aiba un drept de folosinta asupra apartamentului.
In drept a invocat dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, 969, 977 si 978 Cod civil.
Examinand hotararea atacata prin prisma motivelor invocate, cat si din oficiu instanta retine urmatoarele:
In mod corect si judicios instanta de apel a respins apelurile si a mentinut hotararea pronuntata de instanta de fond, in sensul respingerii actiunii formulate de reclamantul I. G., cat si actiunea reconventionala formulata de parata - reclamanta - reconventionala B. M..
Prin contractul de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 2160 din 31 mai 1999 la B. N. P. D. si V.( fila 17 dosar de foind), reclamantul I. G. personal si in calitate de mandatar al fostei sotii I. G., a vandut paratei B. M. apartamentul nr. 15, situat in O., str. T., nr. 33, bl. B 58, jud. B., inscris in CF nr. 40357 O., nr. topo 5049/83/15, cu pretul total de 75.000.000 lei vechi.
Totodata, potrivit contractului, reclamantul vanzator si-a rezervat dreptul de uzufruct viager asupra apartamentului vandut, dar in acelasi timp, in cuprinsul contractului de vanzare - cumparare a fost inserata mentiunea " cumparatoarea va intra in stapanirea de drept si de fapt a imobilului  descris mai sus, incepand azi, data autentificarii actului_".
Fata de aceste mentiuni din cuprinsul contractului de vanzare - cumparare, in mod corect a retinut atat instanta de fond , cat si instanta de apel ca desi in aparenta aceste clauze s-ar contrazice, legea nu interzice partilor sa stipuleze faptul ca folosinta uzufructuarului nu ar fi una exclusiva.
Mai mult, dupa cum in mod judicios s-a apreciat de instantele de  fond, nu se poate retine faptul ca vreuna din parti ar fi fost in eroare cu privire la continutul contractului, la momentul incheierii lui, avand in vedere relatiile apropiate dintre parti din acea perioada, fapt ce rezulta, dupa cum s-a retinut si de instanta de apel din depozitiile martorilor S. F. V. si R. G., coroborat cu plansele fotografice de la filele 60-65 dosar instanta de fond, iar problemele de natura penala ale recurentului I. G. l-au determinat sa incheie acel act.
De precizat, ca sustinerile recurentei B. M., in sensul ca nu ar fi fost luate in considerare declaratiile martorilor R. M. si D. A. nu au relevanta, cata vreme acesti martori nu au afirmat faptul ca reclamantul nu a locuit niciodata in apartamentul din litigiu dupa cum gresit sustine recurenta. Astfel, martora R. M. ( fila 58 dosar fond) arata doar ca " de cate ori au fost in vizita la parata in acest apartament de pe str. T., in acesta era doar parata si L., baiatul ei", iar martorul D.A. ( fila 56 dosar fond) arata ca locuieste pe str. T. la doua blocuri distanta de blocul in care locuieste recurenta B., dar numai din anul 2006, in timp ce contractul de vanzare - cumparare a fost incheiat cu mult timp in urma, in anul 1999.
Faptul retinut si de instanta de apel, ca motivatia care a fost determinanta la incheierea contractului de vanzare - cumparare in prezent a disparut, nu poate conduce la anularea sau la constatarea nulitatii actului juridic respectiv, deoarece la data incheierii contractului au fost respectate toate conditiile de valabilitate ale acestuia.
Ca urmare, nu se poate retine ca la data la care si-a exprimat consimtamantul recurenta a fost in eroare asupra naturii actului juridic pe care l-a incheiat, cu atat mai mult cu cat in cuprinsul contractului de vanzare - cumparare apare in mod clar si neechivoc, clauza prin care recurentul I. G., isi rezerva dreptul de uzufruct viager asupra apartamentului vandut.
Totodata neintemeiate sunt si criticile recurentei B. in sensul ca actul ar fi lipsit de cauza, cata vreme, reclamantul I.G. nu si-ar fi executat contraprestatia, aceea de a-i preda bunul cumparat, deoarece, aceasta locuieste efectiv in apartamentul cumparat, de la data incheierii contractului de vanzare - cumparare, aspect necontestat de niciuna din parti si confirmat, chiar de martorii propusi de aceasta, respectiv D.A.( fila 56 dosar fond ) si R. M. ( fila 58 dosar fond ).
Si sustinerile recurentei B. referitoare la faptul ca reclamantul I. G. nu ar fi avut mandat din partea fostei sotii pentru a-si retine uzufructul viager si asupra cotei acesteia, sunt neintemeiate cata vreme, acesta a avut mandatul cerut de lege pentru actul de dispozitie ( respectiv vanzare - cumparare a apartamentului ce a constituit bun comun al acestora.
Totodata, nici criticile recurentului I. G. nu sunt fondate, deoarece, dupa cum am aratat anterior si dupa cum au retinut si instantele de fond, in cuprinsul contractului de vanzare - cumparare este inserata mentiunea potrivit careia recurenta B. M. intra in stapanirea de drept si de fapt a  imobilului la data autentificarii actului, ori potrivit art. 969 din vechiul Cod civil " conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante", iar art. 977 din vechiul Cod civil " interpretarea contractului se face dupa intentia comuna a partilor contractante si nu  dupa sensul literar al termenilor".
Ori, corect s-a retinut de instantele de fond ca vointa partilor la incheierea contractului  de vanzare - cumparare a fost aceea de a transmite dreptul de proprietate asupra apartamentului in favoarea recurentei B. insa de a-si pastra amandoi beneficiul posesiei si folosintei apartamentului, reclamantul I. G. prin uzufructul viager si parata reclamanta reconventionala B. M., prin dreptul de stapanire de fapt acordat prin act autentic.
Fata de considerentele expuse, instanta a respins ca nefondate ambele recursuri, mentinandu-se hotararea atacata ca fiind legala si temeinica. Ca o consecinta a respingerii ambelor recursuri, nu s-au acordat cheltuieli de judecata.