RECURS LITIGII CU PROFESIONISTI. PROCEDURA INSOLVENTEI. RIDICAREA DREPTULUI DE ADMINISTRARE AL DEBITOAREI. LIPSA PREGATIRII DE SPECIALITATE A LICHIDATORULUI JUDICIAR IN DOMENIUL DE ACTIVITATE AL DEBITOAREI, NU JUSTIFICA MENTINEREA DREPTULUI DE ADMINISTRA
(Decizie nr. 637 din data de 05.12.2013 pronuntata de Curtea de Apel Oradea)SECȚIA A II - A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL.
RECURS LITIGII CU PROFESIONIȘTI. PROCEDURA INSOLVENȚEI. RIDICAREA DREPTULUI DE ADMINISTRARE AL DEBITOAREI. LIPSA PREGĂTIRII DE SPECIALITATE A LICHIDATORULUI JUDICIAR IN DOMENIUL DE ACTIVITATE AL DEBITOAREI, NU JUSTIFICĂ MENȚINEREA DREPTULUI DE ADMINISTRARE PE SEAMA DEBITOAREI.
-art.47 din Legea nr.85/2006.
Decizia nr.637/05.12.2013 a Curții de Apel Oradea - Secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Prin sentința nr.1351/F din 30 aprilie 2013 Tribunalul Bihor, in temeiul art.47 alin.5 din Legea nr.85/2006 a admis cererea administratorului judiciar R. SPRL Filiala Bihor și in consecință a dispus ridicarea dreptului de administrare al societății debitoare S.C. R. SA.
In temeiul art.48 alin.1 din Legea nr.85/2006 s-a dispus tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil in conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al administratorului judiciar R. SPRL Filiala Bihor, sub sancțiunea aplicării dispozițiilor art. 48 alin.2 din Legea nr.85/2006. In temeiul art.49 alin.1 lit.b din Legea nr.85/2006, pe perioada de observație debitorul va putea să continue activitățile curente și poate efectua plăți către creditorii cunoscuți, care se incadrează in condițiile obișnuite de exercitare a activității curente, sub conducerea strictă a administratorului judiciar.
In temeiul art.47 alin.5 din Legea nr.85/2006 a fost admisă și cererea administratorului judiciar R. SPRL Filiala Bihor și in consecință s-a dispus ridicarea dreptului de administrare al societății debitoare S.C. R. SA, cu număr de ordine in Registrul Comerțului J05/3248/1993, CUI R09032235. In temeiul art.48 alin.1 din Legea nr.85/2006 s-a dispus tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil in conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al administratorului judiciar R. SPRL Filiala Bihor, sub sancțiunea aplicării dispozițiilor art. 48 alin.2 din Legea nr.85/2006. In temeiul art.49 alin.1 lit.b din Legea nr.85/2006, pe perioada de observație debitorul va putea să continue activitățile curente și poate efectua plăți catre creditorii cunoscuți, care se incadrează in condițiile obișnuite de exercitare a activității curente, sub conducerea strictă a administratorului judiciar.
Pentru a pronunța această hotărare, judecătorul sindic a reținut următoarele:
Potrivit prevederilor art.47alin.5 din Legea nr.85/2006, "Creditorii, comitetul creditorilor ori administratorul judiciar pot oricand adresa judecatorului-sindic o cerere de a se ridica debitorului dreptul de administrare, avand ca justificare pierderile continue din averea debitorului sau lipsa probabilitatii de realizare a unui plan rational de activitate."
In cadrul ședinței adunării creditorilor din data de 21.03.2013, ședință finalizată cu incheierea procesului verbal depus la dosarul cauzei (fila 240 - 242), administratorul judiciar a prezentat situația societății debitoare SC R. SA (referitor la active, contracte, șanse de reorganizare etc.)
Conform celor reținute de administratorul judiciar, pană la data prezentă, masa credală preliminară este in sumă de 8.000.000 euro (aproximativ 36.000.000 lei) iar activul net al firmei este negativ, in sumă de - 7.653.128 lei la data de 31.12.2012. De la data de 14.02.2013, data deschiderii procedurii generale de insolvență datoriile societății debitoare către bugetul general consolidat au crescut, ridicandu-se la suma totală de 759.165 lei (pe langă datoriile inscrise in tabelul de creanțe de 2.428.515 lei) conform fișei rol de la DGFP Bihor , din care debite generate de contribuții cu reținere la sursă (aferente salariilor ) in suma de 312.417 lei. Din acestea au fost achitate doar 20.000 lei in 14 luni, rămanand un sold in sumă de 739.165 lei la bugetul general consolidat. Nu s-a achitat nici o sumă la bugetul local pentru debitele aferente perioadei după deschiderea procedurii, in sumă totală de 54.826 lei, nu a fost achitată nici dobandă curentă către băncile comerciale.
Din inscrisurile depuse pană la data prezentă rezultă că toată producția pe care debitoarea o realizează la fabrica de produse alimentare situată in Carei este destinată vanzării prin intermediul SC R. C. SRL, conform contractului de distribuție exclusivă, contract a cărei anulare a fost solicitată și este contestată in dosarele asociate.
Se pot inregistra venituri artificiale din producția pe stoc (produse finite in sold la data de 31.12.2012 in sumă de 1.191.423 lei, in condițiile in care firma lucrează pe bază de comenzi pe care le execută la primirea lor, deci nu are resurse de a produce pe stoc). Nu se inregistrează cheltuieli: dobanzile bancare de peste 1.000.000 lei, penalități și dobanzi la bugetul de stat de 170.000 lei, impozitele și taxele locale in sumă de 54.826 lei. Toate debitele sunt născute după deschiderea procedurii.
Debitoarea nu a recuperat creanțele in sold și nici nu a furnizat administratorului judiciar informațiile necesare pentru a promova acțiuni in instanță, recuperările au fost nesemnificative de 1-2 % din totalul creanțelor in sold la deschiderea procedurii cu vechime mai mare de 120 zile, care se ridică la peste 4.300.000 lei și sunt in pericol de a se prescrie.
In baza contractului de inchiriere incheiat in data de 01.09.2011 cu SC A. G. I. SRL ar fi trebuit să fie facturată suma de 20.000 euro (aproximativ 90.000 lei), ceea ce nu s-a intamplat.
Există multe contracte de comodat in spațiile care nu sunt destinate direct producției iar prin inchirierea acestora s-ar putea obține venituri care să reducă pierderile.
Față de toate aceste motive sus arătate, in cadrul ședinței Comitetului Creditorilor SC R. SA (comitet format din B. R. SA, C. A. B. R. SA, U. Ț. B. SA, NBG L. IFN SA, P. M. O.) din data de 10.04.2013, cu unanimitate de voturi s-a aprobat ridicarea dreptului de administrare al debitoarei. In acest sens s-a incheiat și s-a depus la dosarul cauzei procesul verbal incheiat in data de 10.04.2013.
Ridicarea dreptului de administrare a debitoarei in insolvență se poate pronunța atunci cand se probează existența pierderilor continue din averea debitoarei sau a lipsei probabilității de realizare a unui plan rațional de activitate. Deci, ridicarea dreptului de administrare se face atunci cand debitorul nu-l mai exercită benefic pentru averea și activitatea sa, intrand intr-o perioadă in care pierderile patrimoniale sunt constante și nu se mai poate vorbi de un plan rațional de activitate.
Aprecierea oportunității măsurii ridicării dreptului de administrare se face prin raportare la intreaga avere a debitorului insolvent precum și la intreaga sa activitate.
In cauză, acțiunea recurentei intemeiată pe dispozițiile art.47 al.5, are in vedere situația patrimoniului acesteia din perspectiva pierderilor continue.
Potrivit inscrisurilor existente la dosar rezultă că debitoarea nu are in derulare contracte generatoare de venituri reale, datoriile societății debitoare către bugetul general consolidat au crescut, nu s-a achitat nici o sumă la bugetul local pentru debitele aferente perioadei după deschiderea procedurii, nu a fost achitată nici dobandă curentă către băncile comerciale, nu s-au intreprins măsuri de recuperare a debitelor și de reducere a cheltuielilor, astfel că se poate reține o pierdere continuă din averea debitoarei și de lipsa probabilității de realizare a unui plan rațional de activitate.
Judecătorul sindic nu a putut reține ca fiind temeinice apărările debitoarei, acestea fiind simple scuze fără suport real față de situația prezentă al societății debitoare.
Astfel, deși la data prezentă are debite de achitat in sumă de 8.000.000 euro, activul net al firmei este negativ, de la data deschiderii procedurii generale de insolvență datoriile societății debitoare către bugetul general consolidat au crescut, judecătorul sindic a constatat că in cadrul administrării societății debitoare nu a fost identificată /dispusă/ luată nici măcar o singură măsură care ar fi fost luată in beneficiul societății debitoare, debitoarea avand in continuare pierderi iar in atare condiții nu există nici un indiciu in ceea ce privește posibilitatea intocmirii unui plan de reorganizare care să fie aprobat de in ședința adunării creditorilor.
Ca atare, avand in vedere considerentele sus-expuse, in temeiul art.47 alin.5 din Legea nr.85/2006 a admis cererea administratorului judiciar și in consecință a dispus ridicarea dreptului de administrare al societății debitoare S.C. R. SA.
Impotriva hotărarii pronunțate de judecătorul sindic a formulat recurs SC"R. SA - prin administrator special B. G., solicitand instanței modificarea in totalitate a sentinței recurate, in sensul respingerii cererii și menținerii dreptului recurentei, de administrare a activității societății.
In dezvoltarea motivelor de recurs recurenta arată că, instanța de fond se rezumă la a crede in totalitate susținerile administratorului judiciar privind acuzațiile aduse modului de administrare, afirmații nedovedite in concret prin nici un fel de probe. De asemenea se are in vedere poziția exprimată de Comitetul Creditorilor, in sensul ridicării dreptului de administrare.
Pe de alta parte insă, instanța de fond ignoră in totalitate apărările recurentei insoțite de documente in probațiune, apreciindu-le ca "scuze fără suport real". Reiterand apărările formulate prin concluziile scrise depuse la dosarul de fond, cu titlu general, invederează instanței faptul că cererea administratorului judiciar se intemeiază pe mai multe acuzații, la nivel afirmativ, nedovedite in nici un fel la dosar. Apreciază că parte din afirmațiile/acuzațiile administratorului judiciar pe care iși intemeiază cererea de ridicare a dreptului de administrare sunt nereale, in cea mai mare măsură datorită superficialei verificări a stării de fapt reale.
Cu privire la negocierea dobanzilor arată că inainte de a fi schimbat, administratorul judiciar SC E. SPRL a inițiat discuții in vederea renegocierii dobanzilor bancare și a ratelor aferente creditelor garantate, insă abordarea băncilor a fost dificilă, iar administratorul judiciar fiind schimbat, toate discuțiile au fost suspendate. Apreciază insă că medierea intre debitoarea in insolvență și bănci, cu atat mai mult cu cat actualul administrator judiciar R. SPRL a fost ales și numit de către creditorii deținand majoritatea creanțelor, adică chiar băncile creditoare, ar fi tocmai in sarcina acesteia, R. SPRL fiind cea mai in măsură a iniția negocieri cu băncile privind raporturile cu acestea. Cu toate că ii impută societății, pasivitatea față de bănci, nici R. SPRL nu poate dovedi demersuri concrete inițiate cărora recurenta să nu le fi dat curs. Ca atare prin prisma raporturilor cu băncile nu consideră că se află intr-o culpă care să justifice ridicarea dreptului de administrare.
Legat de contractele de leasing pentru utilaje și autovehicule arată că societatea avea raporturi cu două societăți de leasing, in speță T. L. IFN SA și NBG L. IFN SA. Avand in vedere legătura stransă intre B. R., cu care are relații tensionate, evident că nici cu NBG L. IFN SA nu a reușit găsirea unei căi comune. Subliniază faptul că raporturile cu societatea de leasing care a manifestat deschidere spre derularea in continuare a contractelor de leasing, respectiv T. L., toate contractele au fost menținute și toate plățile aferente, după intrarea in insolvență, au fost efectuate la zi.
Pentru recuperarea crențelor arată că lunar efectua demersuri in vederea recuperării creanțelor expediind către toți debitorii societății somații pentru stingerea datoriilor cu care aceștia figurează in evidențele sale contabile. Parte din creanțe au fost recuperate, parte erau deja prescrise. Este adevărat că cea mai mare parte a creanțelor nu au fost recuperate insă precizează că din cauza situației financiare precare nu a fost in măsură să plătească serviciile unui avocat pentru recuperarea prin instanță a creanțelor. Pe de altă parte insă, faptul că in temeiul Legii 85/2006 debitorul in insolvență stă in instanța prin administratorul judiciar, ca atare R. SPRL avea obligația de a iniția acțiuni in justiție in vederea recuperării creanțelor. Mai mult, R. fiind ordonator de plăți era in măsură a angaja servicii avocațiale in acest sens.
Legat de salariile plătite angajaților din departamentul comercial deși activitatea de distribuție era externalizată prin contractul de distribuție, invocate ca o culpă a recurentei, invederează faptul că prin contractul de distribuție nr. 110/01.10.2011, art.8.2. lit. p), R. SA avea obligația de a asigura suport logistic uman pentru efectuarea distribuției. Ca atare in mod firesc a plătit salariile angajaților din departamentul comercial. Mai mult, aceștia au și fost angajați ai R. SA pană in decembrie 2012 după care au incetat raporturile de muncă cu societatea.
In ce privește problema plăților către creditorii garantați precum și plata datoriilor bugetare, arată că neefectuarea acestora, sau efectuarea unor plați insuficiente se datorează in principal deficitului de numerar și nu unei deficitare administrări. După cum este binecunoscut chiar incepand de la cererea de deschidere a procedurii insolvenței, recurenta se confruntă cu o acuta lipsa de lichidități, de natură a-i pune in postura de a nu putea produce și a pierde contractele comerciale cu clienții. Incet, după intrarea in insolvență, a inceput să se refacă financiar, incepand să facă plăți către buget. Menționează că in prezent, produce cu materii prime asigurate și finanțate de distribuitorul R. C. SRL. De asemenea este foarte important de avut in vedere caracterul sezonier al activității sale, activand in principal in industria inghețatei. Astfel, in perioadele de toamnă și iarnă doar produce pe stoc iar primăvara și vara vinde și incasează. In momentul de față sunt la inceputul sezonului de vanzări și incasări, al doilea după intrarea in insolvență (primăvara și vara 2012 societatea era aproape la fel de slăbită financiar ca și in perioada de dinainte de intrare in insolvență, cu portofoliu de clienți redus datorită nelivrărilor din anii anteriori) in urma cărora preconizează că va putea ajunge la zi cu datoriile curente către bugetul de Stat.
Legat de contractele privind folosința unor imobile proprietatea R. SA, prin care se susține că ar fi prejudiciat patrimoniul societății, in cazul unor verificări faptice, administratorul judiciar ar fi putut constata de exemplu că in cazul contractului de locație cu A. G. I. SRL toate imobilele inchiriate au fost reparate și renovate, investițiile masive din acele imobile profitand R. SA. De asemenea tot la o simplă verificare ar fi putut constata că imobilele din Oradea, str. B. 2 si B. 2A sunt folosite de R. SA ca birou de contabilitate și atelier mecanic, contractele de comodat cu I. SRL și R. F. SRL fiind destinate exclusiv declarării se sediu social, fructele bunurilor intra in patrimoniul R. SA, respectiv folosința faptica a imobilelor fiind a R. SA. Deci la o documentare mai atentă se poate concluziona că parte din acuzațiile administratorului judiciar in măsura a justifica ridicarea dreptului de administrare sunt neintemeiate și nereale.
Este foarte important de avut in vedere la analizarea performanțelor SC R. SA de faptul că la intrarea in insolvență societatea inregistra deficite financiare foarte mari, in ciuda cărora insă societatea nu și-a redus producția și nivelul la care funcționa, insă redresarea financiară și ajungerea la zi cu plata datoriilor curente, asigurand insă totodată și continuitatea producției, este un proces de durată. Simpla analiza a cifrelor nu induce automat concluzia unei deficitare administrări.
Nu in ultimul rand avand in vedere faptul că R. SA are o activitate industrială complexă, a cărei administrare necesită experiență in domeniu, ceea ce crede că lipsește oricărei persoane străine de domeniu, evident nu este in interesul reorganizării ridicarea dreptului de administrare. Faptul că R. SPRL este ordonator de plăți, este suficient pentru protejarea și asigurarea intereselor creditorilor.
Prin intampinarea depusă la dosar, R. SRL Oradea solicită instanței, in principal anularea recursurilor ca nemotivate in drept și in subsidiar respingerea recursurilor formulate ca neintemeiate și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică, pentru următoarele.
Ca o chestiune preliminară, solicită a se constata faptul că cele două recursuri formulate in cauză sunt identice astfel că, pentru ușurința argumentației, le va trata ca un recurs unitar.
In fapt, procedura de insolvență asupra debitorului S.C. R. S.A. a fost deschisă de Tribunalul Bihor in data de 14 februarie 2012, fiind stabilită o masa credală preliminară este in sumă de aproximativ 36.000.000 lei noi (peste 8.000.000 de Euro), iar sentința pronunțată asupra contestațiilor in dosarul asociat per a2, nu a modificat in mod semnificativ acest debit. In cele 14 luni scurse de la deschiderea procedurii și pană la termenul de pronunțare al sentinței atacate prin prezentul recurs, datoriile către bugetul general consolidat au crescut, ridicandu-se la suma totala de 759.165 lei doar pe parcursul procedurii pană la data de 30.04.2013, (pe langă datoriile inscrise in tabelul de creanțe de 2.428.515 lei) conform probelor administrate in fond (fișa rol de la DGFP Bihor), din care debite generate de contribuții cu reținere la sursa (aferente salariilor) in suma de 312.417 lei. Din acestea au fost achitate doar 20.000 lei in 14 luni (pană la data de 23.04.2013, data intocmirii raportului), rămanand un sold in sumă de 739.165 lei la bugetul general consolidat. De asemenea nu s-a achitat nici o sumă la bugetul local pentru debitele aferente perioadei după deschiderea procedurii, in sumă totală de 54.826 lei.
Nu a fost achitată nici o dobandă curentă către băncile comerciale și a primit notificări și invitații la conciliere de la creditori pentru datorii neachitate, datorii contractate in perioada de după deschiderea procedurii. Increderea creditorilor in managementul debitoarei este foarte redusă lucru demonstrat de faptul că toți cei cinci membri ai comitetului creditorilor care impreună dețin peste 50% din totalul creanțelor au votat cererea de ridicare a dreptului de administrare.
In drept, in principal solicită anularea recursurilor formulate in cauză ca nemotivate in drept, deoarece, nu se menționează in vreun fel in cuprinsul acestora vreo nulitate a sentinței de fond prevăzută la art. 304 sau măcar incidența art. 304 indice 1 sau vreun alt text din Vechiul Cod de Procedură Civilă (incident in speță), astfel că se impune cu necesitate anularea acestora.
In subsidiar, solicită respingerea recursurilor formulate in cauză ca neintemeiate in temeiul art. 312 alin. 1 Cod de Procedură Civilă , avand in vedere că acestea nu cuprind motive intemeiate (pe langă că nu există nici o motivare in drept) pentru a se putea casa sau modifica sentința instanței de fond, singurele aspecte relevate fiind o victimizare continuă a debitoarei și atacarea principalilor creditori, de parcă aceștia ar fi adus debitoarea in insolvență și nu managementul actual, care de altfel a și formulat cererea de deschidere a procedurii.
Mai arată că a reușit să achite din datoriile contactate pe perioada procedurii, după cum reiese din raportul depus la termenul din 17.09.2013 la dosarul de fond (și necontestat de administratorul special), după cum urmează: - luna mai 2013: 115.000 lei; -luna iunie 2013: 50.868 lei; -luna iulie 2013: 82.485 lei; -luna august 2013: 6.700 lei; -luna septembrie 2013: 46.944 lei. Total achitat la bugetul general consolidat perioada 30.04-13.09.2013: 301.997 lei (față de 20.000 lei in perioada 14.02.2013-23.04.2013), adică s-au achitat toate datoriile curente aferente salariilor și s-a reușit și achitarea parțială a datoriilor acumulate inainte de ridicarea dreptului de administrare. Nu ințelege ce relevanță au in speță problemele legate de negocierea dobanzilor la contractele de credit (mai ales că nu s-a achitat nici o sumă ca dobanzi către acestea in 14 luni) și contractele de leasing pentru automobile.
Recuperarea creanțelor: O simplă sentință judecătorească și cateva notificări nu pot constitui nici măcar justificarea lipsei de acțiune a debitoarei. Iar dacă debitoarea dorește ca R. să acționeze pentru recuperarea creanțelor se ridică intrebarea retorică de ce se contestă ridicarea dreptului de administrare. Oricum neavand documente, nu poate iniția acțiuni in instanță, mai ales pe noul cod de procedură civilă. Aspectele legate de salariile plătite angajaților din departamentul comercial chiar nu au relevanță in prezenta speță, fiind probabil preluate din celelalte contestații formulate in celelalte 10 dosare asociate. Dar totuși, arată că debitoarea a plătit salariile unor angajați care de fapt au prestat munca exclusiv pentru un terț, respectiv distribuitorul R. C. SRL.
In sfarșit se discută și de lipsa plăților pentru debitele generate după deschiderea procedurii, dar chiar din argumentația recurentelor rezultă că debitoarea nu se poate administra singură deoarece in 14 luni in care nu s-au plătit nici un leu la bugetele statului sau locale nu se poate vorbi nici de activitate sezonieră nici de o revenire "incet-incet" a situației financiare.
In ceea ce privește imobilele proprietatea debitoarei pentru care aceasta datorează taxe și impozite (care oricum nu se plătesc) și nu primește nici un leu pentru folosința lor de la cele peste 15 societăți comerciale care au sediile in acestea ce să se mai discute, mai ales că dacă ar fi adevărat că s-au efectuat investiții masive de către chiriași sau comodanți acestea ar fi trebuit declarate conform Codului Fiscal la bugetul local, lucru care nu s-a intamplat, frizandu-se astfel evaziunea fiscală.
In ceea ce privește probațiunea administrată in prezentul dosar, solicită a se observa că debitoarea nu a contestat raportul 3 depus la termenul din 26.03.2013 (in care a fundamentat cererea de ridicare a dreptului de administrare, pe baza datelor primite de la debitoare), mai mult debitoarea nu a contestat nici hotărarea Comitetului Creditorilor din data 10.04.2013 privind ridicarea dreptului de administrare (cu 5 voturi din 5 membri), in care a fundamentat cererea de ridicare a dreptului de administrare, pe baza datelor primite de la debitoare. Insă pană la urmă orice probațiune ar putea administra oricine in prezentul dosar și orice documente s-ar depune nu se poate contesta faptul că societatea debitoare nu poate să-și achite nici măcar impozitele și contribuțiile aferente salariilor, sume care nu au cum să fie contestate de debitoare deoarece sunt calculate pe baza declarațiilor de impozite depuse chiar de debitoare la DGFP Bihor, astfel că se impune cu necesitate concluzia că debitoarea nu poate să-și administreze singură activitatea, singura șansă de reorganizare a debitoarei fiind schimbarea managementului.
Pentru a se ridica dreptul de administrare, solicită a fi avute in vedere prevederile art. 47 alin. 5 din Legea nr. 85/2006: "Creditorii, comitetul creditorilor ori administratorul judiciar pot oricand adresa judecătorului-sindic o cerere de a se ridica debitorului dreptul de administrare, avand ca justificare pierderile continue din averea debitorului sau lipsa probabilității de realizare a unui plan rațional de activitate.‘‘ Astfel pentru a se admite cererea de ridicare trebuie demonstrată existența pierderile continue inregistrare de către debitoare, respectiv debite restante datorate după data deschiderii procedurii către Bugetul general consolidat aferente salariilor in sumă totală de 739.165 lei. Toată producția pe care debitoarea o realizează la fabrica de produse alimentare situată in Cărei, jud. Satu-Mare, este destinată vanzării prin intermediul SC R. C. SRL, conform contractului de distribuție exclusivă a cărui denunțare a făcut-o și este contestată in dosarele asociate 1292/111/2012/a6-a8, contract deosebit de dezavantajos pentru debitoare. Producția realizată și vandută in 14 luni de la deschiderea procedurii nu a fost suficientă nici măcar pentru acoperirea costurilor cu salariile, după cum a arătat mai sus nu sunt acoperite contribuțiile și impozitele aferente. Se pot inregistra venituri artificiale din producția pe stoc sau alte artificii contabile dar asta nu inseamnă că nu există pierderi continue și că debitoarea se adancește in datorii. In contabilitate nu s-au inregistrat cheltuielile: dobanzile bancare de peste 1.000.000 lei, penalități și dobanzi la bugetul de stat 170.000 lei, impozitele și taxele locale in sumă de 54.826 lei etc. Toate debitele sunt născute după deschiderea procedurii.
Debitoarea nu a recuperat creanțele in sold și nici nu i-au furnizat informațiile necesare pentru a putea promova acțiuni in instanță, respectiv au fost doar recuperări nesemnificative in proporție de 1 - 2% din totalul creanțelor in sold la deschiderea procedurii cu vechime mai mare de 120 zile, care se ridică la peste 4.300.000 lei și sunt in pericol de a se prescrie. Din păcate nici in momentul de față nu s-au predat documentele respective.
Contractul de inchiriere cu SC A. G. I. SRL din data de 01.09.2011 (au trecut 20 de luni) - ar fi trebuit facturata suma de 20.000 de euro (aprox. 90.000 lei), insă A. G. I. SRL a plătit către R. SA doar după identificarea și denunțarea contractului de către administratorul judiciar. Există foarte multe contracte de comodat in spațiile care nu sunt destinate direct producției - prin inchirierea spațiilor s-ar putea obține venituri care să reducă pierderile. Datorită faptului că nu sunt inregistrate toate cheltuielile și se inregistrează venituri din producția pe stoc, se creează aparența unui rezultat pozitiv, dar acesta nu este reflectat in nici un fel de lichidități pentru societate (nu se incasează bani). Nu se recuperează creanțele debitoarei de la clienții acesteia. Se inregistrează datorii după deschiderea procedurii la Bugetul general consolidat, bugetele locale și la alți creditori, datorii care cresc lună de lună. In momentul de față debitoarea este insolvabilă, respectiv totalul activelor este mult mai mic decat totalul datoriilor. Activul net al firmei = Total Active - Datorii= Capital propriu este negativ, in sumă de - 7.653.128 lei Ia 31.12.2012. De asemenea, Nu se plăteau (inainte de ridicarea dreptului de administrare) contribuțiile la bugetul de stat, nici măcar cele cu reținere la sursă (faptă care constituie infracțiunea de evaziune fiscală), astfel că aceștia nu vor beneficia de pensii și de spitalizare sau servicii medicale. Nu sunt exploatate in interesul debitoarei, astfel imobilele care nu sunt legate direct de activitatea de producție sunt date in folosință cu titlu gratuit altor entități, cu toate că debitoarea datorează impozite și taxe foarte mari aferente acestora (din care nu s-a achitat nimic), ca să nu mai vorbim de deprecierea respectivelor bunuri.
R. SPRL Oradea, iși intemeiază intampinarea pe prevederile art. 115 și 312 Cod de Procedură Civilă coroborate cu cele ale art. 47 din Legea 85/2006.
B. R. SA, prin concluziile scrise solicită instanței respingerea recursului, invederand faptul că, potrivit scopului instituit de legea insolvenței la art.2, respectiv acoperirea pasivului societății, și nu salvarea societății prin prejudicierea creditorilor, următoarea etapă in desfășurarea procedurii este etapa falimentului.
Instanța de recurs analizand recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, cat și din oficiu, a reținut că este nefondat, urmand ca in baza prevederilor art.312 Cod procedură civilă, art.8 din Legea nr.85/2006, să dispună respingerea lui pentru următoarele considerente:
Administratorul judiciar al debitoarei falite, după analizarea activității desfășurate de debitoare sub administrarea vechii conduceri existente la momentul deschiderii procedurii și ulterior acesteia, a prezentat adunării creditorilor situația patrimonială a societății și modul in care aceasta a fost administrată pe parcursul procedurii, supunand votului creditorilor ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.
Raportul de activitate intocmit a fost depus la dosar pentru termenul din data de 26 martie 2013, comitetul creditorilor fiind in unanimitate de acord cu solicitarea administratorului judiciar in cadrul ședinței din data de 10 aprilie 2013. Ulterior s-a solicitat judecătorului sindic ridicarea dreptului de administrare al debitoarei datorită pierderilor continue in activitate și lipsei probabilității de realizare a unui plan rațional de activitate in temeiul prevederilor art.47 din Legea nr.85/2006.
Oportunitatea luării măsurii ridicării dreptului de administrare se analizează prin raportare la activitatea desfășurată de debitoare după data deschiderii procedurii, restrangerea dreptului vizand inlăturarea unui management defectuos și o bună administrare a averii debitorului pentru a nu se leza drepturile și interesele legitime ale creditorilor care datorită insolvenței constatate nu și-au incasat creanțele.
In cazul in care in urma analizei efectuate se constată că situația patrimonială a debitorului insolvent nu prezintă o imbunătățire reală pe o perioadă suficientă de timp ce să justifice o analiză pertinentă, că se inregistrează pierderi continue in activitatea desfășurată și nu există o probabilitate reală de redresare a activității, se impune ridicarea dreptului de administrare .
Aceasta este și situația din speță, activitatea desfășurată de debitoare in cele 14 luni după data deschiderii procedurii inregistrand pierderi continue ce au determinat cumularea de noi creanțe pe langă cele in sumă considerabilă inscrise deja la masa credală, măsurile intreprinse in perioada respectivă neconfirmand posibilitatea unei imbunătățiri a activității sub conducerea debitoarei și a probabilitatea unui plan rațional de activitate.
Astfel, pe langă creanțele in sumă de aproximativ 36.000.000 lei inscrise la masa credală, debitoarea a mai acumulat datorii către bugetul general consolidat in sumă de 759.165 lei pană la data de 30.04.2013, achitandu-se doar 20.000 lei in 14 luni. Nu s-a achitat nici un fel de contribuții la bugetul de stat aferente salariaților, debite aferente bugetului local după data deschiderii procedurii, dobanzi curente la instituțiile de credit, fiind inregistrate și alte datorii neachitate ce au condus la notificarea debitoarei pentru neplata lor.
Nu s-a reușit recuperarea creanțelor pe care debitoarea le are de recuperat, fiind efectuate doar notificări către debitori și obținută o singură hotărare judecătorească.
Producția realizată de debitoare se valorifică prin intermediul unei alte societăți in baza unui contract de distribuție exclusivă, denunțat de administratorul judiciar, iar bunurile aflate in patrimoniul debitoarei nu sunt exploatate corespunzător in condițiile in care sunt date spre folosință cu titlu gratuit unor terți.
Constatările efectuate de administratorul judiciar nu au fost combătute pertinent de debitoare prin administratorul special, nici in fața judecătorului sindic și nici in recurs, nefiind depusă vreo probă care să combată situația patrimonială prezentată de administratorul judiciar și care să ducă la o concluzie contrară ce ar justifica păstrarea dreptului de administrare.
Prin recursul declarat, recurenta debitoare aduce critici la adresa administratorului judiciar invocand neefectuarea de către acesta a unor demersuri pentru negocierea dobanzilor bancare ori a contractelor incheiate cu societățile de leasing cu care debitoarea are raporturi contractuale, insă nu se prezintă vreo probă din care să rezulte că s-ar fi solicitat asistența administratorului judiciar și aceasta ar fi refuzat.
Pe toată perioada analizată debitoarea a deținut dreptul de administrare a societății și conducerea in totalitate a activității desfășurate, practicianul in insolvență avand doar rolul de a supraveghea activitatea și de a acorda asistență debitorului atunci cand acesta o solicită.
In aceste condiții, efectuarea demersurilor imputate a fi neexecutate de administratorul judiciar cădeau in sarcina debitoarei și conducerii sale și nu practicianului in insolvență, ce ar fi putut interveni doar dacă debitoarea in exercitarea demersurilor respective ar fi intampinat dificultăți ce ar fi justificat intervenția administratorului judiciar. Faptul că, acesta după data deschiderii procedurii reprezintă debitoarea, nu face ca atribuțiile aferente dreptului de administrare păstrat de debitoare să-i fie transferate.
Pentru acest considerent, nu au putut fi avute in vedere nici susținerile recurentei in sensul că doar administratorului judiciar i-ar fi revenit obligația de a iniția acțiuni in instanță pentru recuperarea creanțelor cată vreme necesitatea formulării unor asemenea acțiuni nu i s-a adus la cunoștință. In condițiile in care, debitoarea ce iși administra in totalitate activitatea constată că in urma notificărilor expediate debitorilor nu reușește pe cale amiabilă să recupereze creanțele, ar fi trebuit să prezinte administratorului judiciar o situație a acestora, insoțite de inscrisuri justificative ce să poată sta la baza formulării unor eventuale acțiuni judiciare inlăuntrul termenelor procedurale prevăzute de lege.
Lipsa acută de lichidități și de disponibil necesar pentru plata datoriilor scadente ce a generat deschiderea procedurii insolvenței nu a fost imbunătățită in perioada analizată, ci dimpotrivă s-a ajuns la cumularea unor noi datorii. Imposibilitatea de a depăși in mod vizibil in 14 luni de activitate lipsa de lichidități, denotă atat o administrare deficitară ce nu a reușit prin măsuri concrete să imbunătățească deficitul de numerar, cat și lipsa probabilității realizării unei activități profitabile. Faptul că activitatea debitoarei are un caracter sezonier, activand in principal in industria inghețatei, nu justifică pierderile continue inregistrate in 14 luni de activitate și negestionarea activității astfel incat să se oprească pierderile și să se obțină profit, analiza efectuandu-se pe o perioadă mai mare de 1 an.
De asemenea, faptul că unii din terții ce ocupă cu titlu gratuit imobilele proprietatea debitoarei ar fi efectuat investiții ce ar fi adus un spor de valoare considerabil bunurilor respective nu s-a dovedit in cauză prin nici un mijloc de probă, astfel că posesia și folosința exercitată de terții respectivi cu titlu gratuit nu poate fi considerată ca fiind o măsură benefică activității debitoarei.
In ce privește aspectele invocate de debitoare prin notele scrise, depuse la filele 146-151 in recurs, după expirarea termenului de recurs și care vizează modul in care administratorul judiciar a administrat activitatea debitoarei după momentul ridicării dreptului de administrare prin sentința atacată nu pot fi avute in vedere deoarece vizează o altă perioadă decat cea analizată in cauză și activitatea administratorului judiciar. Ori, activitatea intreprinsă sub aspectul modului de administrare a debitoarei după ridicarea dreptului de administrare de către administratorul judiciar nu poate constitui temei pentru păstrarea dreptului de administrare pe seama debitoarei și organelor sale de conducere, cată vreme activitatea desfășurată sub conducerea debitoarei pană la momentul ridicării dreptului justifică luarea măsurii. Faptul că administratorul judiciar nu ar avea cunoștințele și pregătirea profesională necesare pentru a administra activitatea debitoarei, nu justifică păstrarea dreptului de administrare al debitoarei cată vreme activitatea sub conducerea ei a inregistrat pierderi continue și nu există probabilitatea realizării unui plan de activitate rațional. Aceste aspecte legate de eventuala lipsă de pregătire de specialitate in domeniul care iși desfășoară activitatea debitoarea poate justifica, dacă se apreciază necesar și oportun, angajarea unor specialiști care să asiste practicianul, insă nu pot duce la menținerea dreptului de administrare pe seama debitoarei.
Concluzionand, instanța de recurs a reținut că motivele invocate de recurentă sunt nefondate, in mod judicios dispunand judecătorul sindic ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.
Pentru aceste considerente, recursul declarat a fost respins ca nefondat iar sentința atacată menținută in totalitate.
Instanța de recurs nu a acordat cheltuieli de judecată deoarece acestea nu s-au solicitat de părți.
RECURS LITIGII CU PROFESIONIȘTI. PROCEDURA INSOLVENȚEI. RIDICAREA DREPTULUI DE ADMINISTRARE AL DEBITOAREI. LIPSA PREGĂTIRII DE SPECIALITATE A LICHIDATORULUI JUDICIAR IN DOMENIUL DE ACTIVITATE AL DEBITOAREI, NU JUSTIFICĂ MENȚINEREA DREPTULUI DE ADMINISTRARE PE SEAMA DEBITOAREI.
-art.47 din Legea nr.85/2006.
Decizia nr.637/05.12.2013 a Curții de Apel Oradea - Secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Prin sentința nr.1351/F din 30 aprilie 2013 Tribunalul Bihor, in temeiul art.47 alin.5 din Legea nr.85/2006 a admis cererea administratorului judiciar R. SPRL Filiala Bihor și in consecință a dispus ridicarea dreptului de administrare al societății debitoare S.C. R. SA.
In temeiul art.48 alin.1 din Legea nr.85/2006 s-a dispus tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil in conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al administratorului judiciar R. SPRL Filiala Bihor, sub sancțiunea aplicării dispozițiilor art. 48 alin.2 din Legea nr.85/2006. In temeiul art.49 alin.1 lit.b din Legea nr.85/2006, pe perioada de observație debitorul va putea să continue activitățile curente și poate efectua plăți către creditorii cunoscuți, care se incadrează in condițiile obișnuite de exercitare a activității curente, sub conducerea strictă a administratorului judiciar.
In temeiul art.47 alin.5 din Legea nr.85/2006 a fost admisă și cererea administratorului judiciar R. SPRL Filiala Bihor și in consecință s-a dispus ridicarea dreptului de administrare al societății debitoare S.C. R. SA, cu număr de ordine in Registrul Comerțului J05/3248/1993, CUI R09032235. In temeiul art.48 alin.1 din Legea nr.85/2006 s-a dispus tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil in conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al administratorului judiciar R. SPRL Filiala Bihor, sub sancțiunea aplicării dispozițiilor art. 48 alin.2 din Legea nr.85/2006. In temeiul art.49 alin.1 lit.b din Legea nr.85/2006, pe perioada de observație debitorul va putea să continue activitățile curente și poate efectua plăți catre creditorii cunoscuți, care se incadrează in condițiile obișnuite de exercitare a activității curente, sub conducerea strictă a administratorului judiciar.
Pentru a pronunța această hotărare, judecătorul sindic a reținut următoarele:
Potrivit prevederilor art.47alin.5 din Legea nr.85/2006, "Creditorii, comitetul creditorilor ori administratorul judiciar pot oricand adresa judecatorului-sindic o cerere de a se ridica debitorului dreptul de administrare, avand ca justificare pierderile continue din averea debitorului sau lipsa probabilitatii de realizare a unui plan rational de activitate."
In cadrul ședinței adunării creditorilor din data de 21.03.2013, ședință finalizată cu incheierea procesului verbal depus la dosarul cauzei (fila 240 - 242), administratorul judiciar a prezentat situația societății debitoare SC R. SA (referitor la active, contracte, șanse de reorganizare etc.)
Conform celor reținute de administratorul judiciar, pană la data prezentă, masa credală preliminară este in sumă de 8.000.000 euro (aproximativ 36.000.000 lei) iar activul net al firmei este negativ, in sumă de - 7.653.128 lei la data de 31.12.2012. De la data de 14.02.2013, data deschiderii procedurii generale de insolvență datoriile societății debitoare către bugetul general consolidat au crescut, ridicandu-se la suma totală de 759.165 lei (pe langă datoriile inscrise in tabelul de creanțe de 2.428.515 lei) conform fișei rol de la DGFP Bihor , din care debite generate de contribuții cu reținere la sursă (aferente salariilor ) in suma de 312.417 lei. Din acestea au fost achitate doar 20.000 lei in 14 luni, rămanand un sold in sumă de 739.165 lei la bugetul general consolidat. Nu s-a achitat nici o sumă la bugetul local pentru debitele aferente perioadei după deschiderea procedurii, in sumă totală de 54.826 lei, nu a fost achitată nici dobandă curentă către băncile comerciale.
Din inscrisurile depuse pană la data prezentă rezultă că toată producția pe care debitoarea o realizează la fabrica de produse alimentare situată in Carei este destinată vanzării prin intermediul SC R. C. SRL, conform contractului de distribuție exclusivă, contract a cărei anulare a fost solicitată și este contestată in dosarele asociate.
Se pot inregistra venituri artificiale din producția pe stoc (produse finite in sold la data de 31.12.2012 in sumă de 1.191.423 lei, in condițiile in care firma lucrează pe bază de comenzi pe care le execută la primirea lor, deci nu are resurse de a produce pe stoc). Nu se inregistrează cheltuieli: dobanzile bancare de peste 1.000.000 lei, penalități și dobanzi la bugetul de stat de 170.000 lei, impozitele și taxele locale in sumă de 54.826 lei. Toate debitele sunt născute după deschiderea procedurii.
Debitoarea nu a recuperat creanțele in sold și nici nu a furnizat administratorului judiciar informațiile necesare pentru a promova acțiuni in instanță, recuperările au fost nesemnificative de 1-2 % din totalul creanțelor in sold la deschiderea procedurii cu vechime mai mare de 120 zile, care se ridică la peste 4.300.000 lei și sunt in pericol de a se prescrie.
In baza contractului de inchiriere incheiat in data de 01.09.2011 cu SC A. G. I. SRL ar fi trebuit să fie facturată suma de 20.000 euro (aproximativ 90.000 lei), ceea ce nu s-a intamplat.
Există multe contracte de comodat in spațiile care nu sunt destinate direct producției iar prin inchirierea acestora s-ar putea obține venituri care să reducă pierderile.
Față de toate aceste motive sus arătate, in cadrul ședinței Comitetului Creditorilor SC R. SA (comitet format din B. R. SA, C. A. B. R. SA, U. Ț. B. SA, NBG L. IFN SA, P. M. O.) din data de 10.04.2013, cu unanimitate de voturi s-a aprobat ridicarea dreptului de administrare al debitoarei. In acest sens s-a incheiat și s-a depus la dosarul cauzei procesul verbal incheiat in data de 10.04.2013.
Ridicarea dreptului de administrare a debitoarei in insolvență se poate pronunța atunci cand se probează existența pierderilor continue din averea debitoarei sau a lipsei probabilității de realizare a unui plan rațional de activitate. Deci, ridicarea dreptului de administrare se face atunci cand debitorul nu-l mai exercită benefic pentru averea și activitatea sa, intrand intr-o perioadă in care pierderile patrimoniale sunt constante și nu se mai poate vorbi de un plan rațional de activitate.
Aprecierea oportunității măsurii ridicării dreptului de administrare se face prin raportare la intreaga avere a debitorului insolvent precum și la intreaga sa activitate.
In cauză, acțiunea recurentei intemeiată pe dispozițiile art.47 al.5, are in vedere situația patrimoniului acesteia din perspectiva pierderilor continue.
Potrivit inscrisurilor existente la dosar rezultă că debitoarea nu are in derulare contracte generatoare de venituri reale, datoriile societății debitoare către bugetul general consolidat au crescut, nu s-a achitat nici o sumă la bugetul local pentru debitele aferente perioadei după deschiderea procedurii, nu a fost achitată nici dobandă curentă către băncile comerciale, nu s-au intreprins măsuri de recuperare a debitelor și de reducere a cheltuielilor, astfel că se poate reține o pierdere continuă din averea debitoarei și de lipsa probabilității de realizare a unui plan rațional de activitate.
Judecătorul sindic nu a putut reține ca fiind temeinice apărările debitoarei, acestea fiind simple scuze fără suport real față de situația prezentă al societății debitoare.
Astfel, deși la data prezentă are debite de achitat in sumă de 8.000.000 euro, activul net al firmei este negativ, de la data deschiderii procedurii generale de insolvență datoriile societății debitoare către bugetul general consolidat au crescut, judecătorul sindic a constatat că in cadrul administrării societății debitoare nu a fost identificată /dispusă/ luată nici măcar o singură măsură care ar fi fost luată in beneficiul societății debitoare, debitoarea avand in continuare pierderi iar in atare condiții nu există nici un indiciu in ceea ce privește posibilitatea intocmirii unui plan de reorganizare care să fie aprobat de in ședința adunării creditorilor.
Ca atare, avand in vedere considerentele sus-expuse, in temeiul art.47 alin.5 din Legea nr.85/2006 a admis cererea administratorului judiciar și in consecință a dispus ridicarea dreptului de administrare al societății debitoare S.C. R. SA.
Impotriva hotărarii pronunțate de judecătorul sindic a formulat recurs SC"R. SA - prin administrator special B. G., solicitand instanței modificarea in totalitate a sentinței recurate, in sensul respingerii cererii și menținerii dreptului recurentei, de administrare a activității societății.
In dezvoltarea motivelor de recurs recurenta arată că, instanța de fond se rezumă la a crede in totalitate susținerile administratorului judiciar privind acuzațiile aduse modului de administrare, afirmații nedovedite in concret prin nici un fel de probe. De asemenea se are in vedere poziția exprimată de Comitetul Creditorilor, in sensul ridicării dreptului de administrare.
Pe de alta parte insă, instanța de fond ignoră in totalitate apărările recurentei insoțite de documente in probațiune, apreciindu-le ca "scuze fără suport real". Reiterand apărările formulate prin concluziile scrise depuse la dosarul de fond, cu titlu general, invederează instanței faptul că cererea administratorului judiciar se intemeiază pe mai multe acuzații, la nivel afirmativ, nedovedite in nici un fel la dosar. Apreciază că parte din afirmațiile/acuzațiile administratorului judiciar pe care iși intemeiază cererea de ridicare a dreptului de administrare sunt nereale, in cea mai mare măsură datorită superficialei verificări a stării de fapt reale.
Cu privire la negocierea dobanzilor arată că inainte de a fi schimbat, administratorul judiciar SC E. SPRL a inițiat discuții in vederea renegocierii dobanzilor bancare și a ratelor aferente creditelor garantate, insă abordarea băncilor a fost dificilă, iar administratorul judiciar fiind schimbat, toate discuțiile au fost suspendate. Apreciază insă că medierea intre debitoarea in insolvență și bănci, cu atat mai mult cu cat actualul administrator judiciar R. SPRL a fost ales și numit de către creditorii deținand majoritatea creanțelor, adică chiar băncile creditoare, ar fi tocmai in sarcina acesteia, R. SPRL fiind cea mai in măsură a iniția negocieri cu băncile privind raporturile cu acestea. Cu toate că ii impută societății, pasivitatea față de bănci, nici R. SPRL nu poate dovedi demersuri concrete inițiate cărora recurenta să nu le fi dat curs. Ca atare prin prisma raporturilor cu băncile nu consideră că se află intr-o culpă care să justifice ridicarea dreptului de administrare.
Legat de contractele de leasing pentru utilaje și autovehicule arată că societatea avea raporturi cu două societăți de leasing, in speță T. L. IFN SA și NBG L. IFN SA. Avand in vedere legătura stransă intre B. R., cu care are relații tensionate, evident că nici cu NBG L. IFN SA nu a reușit găsirea unei căi comune. Subliniază faptul că raporturile cu societatea de leasing care a manifestat deschidere spre derularea in continuare a contractelor de leasing, respectiv T. L., toate contractele au fost menținute și toate plățile aferente, după intrarea in insolvență, au fost efectuate la zi.
Pentru recuperarea crențelor arată că lunar efectua demersuri in vederea recuperării creanțelor expediind către toți debitorii societății somații pentru stingerea datoriilor cu care aceștia figurează in evidențele sale contabile. Parte din creanțe au fost recuperate, parte erau deja prescrise. Este adevărat că cea mai mare parte a creanțelor nu au fost recuperate insă precizează că din cauza situației financiare precare nu a fost in măsură să plătească serviciile unui avocat pentru recuperarea prin instanță a creanțelor. Pe de altă parte insă, faptul că in temeiul Legii 85/2006 debitorul in insolvență stă in instanța prin administratorul judiciar, ca atare R. SPRL avea obligația de a iniția acțiuni in justiție in vederea recuperării creanțelor. Mai mult, R. fiind ordonator de plăți era in măsură a angaja servicii avocațiale in acest sens.
Legat de salariile plătite angajaților din departamentul comercial deși activitatea de distribuție era externalizată prin contractul de distribuție, invocate ca o culpă a recurentei, invederează faptul că prin contractul de distribuție nr. 110/01.10.2011, art.8.2. lit. p), R. SA avea obligația de a asigura suport logistic uman pentru efectuarea distribuției. Ca atare in mod firesc a plătit salariile angajaților din departamentul comercial. Mai mult, aceștia au și fost angajați ai R. SA pană in decembrie 2012 după care au incetat raporturile de muncă cu societatea.
In ce privește problema plăților către creditorii garantați precum și plata datoriilor bugetare, arată că neefectuarea acestora, sau efectuarea unor plați insuficiente se datorează in principal deficitului de numerar și nu unei deficitare administrări. După cum este binecunoscut chiar incepand de la cererea de deschidere a procedurii insolvenței, recurenta se confruntă cu o acuta lipsa de lichidități, de natură a-i pune in postura de a nu putea produce și a pierde contractele comerciale cu clienții. Incet, după intrarea in insolvență, a inceput să se refacă financiar, incepand să facă plăți către buget. Menționează că in prezent, produce cu materii prime asigurate și finanțate de distribuitorul R. C. SRL. De asemenea este foarte important de avut in vedere caracterul sezonier al activității sale, activand in principal in industria inghețatei. Astfel, in perioadele de toamnă și iarnă doar produce pe stoc iar primăvara și vara vinde și incasează. In momentul de față sunt la inceputul sezonului de vanzări și incasări, al doilea după intrarea in insolvență (primăvara și vara 2012 societatea era aproape la fel de slăbită financiar ca și in perioada de dinainte de intrare in insolvență, cu portofoliu de clienți redus datorită nelivrărilor din anii anteriori) in urma cărora preconizează că va putea ajunge la zi cu datoriile curente către bugetul de Stat.
Legat de contractele privind folosința unor imobile proprietatea R. SA, prin care se susține că ar fi prejudiciat patrimoniul societății, in cazul unor verificări faptice, administratorul judiciar ar fi putut constata de exemplu că in cazul contractului de locație cu A. G. I. SRL toate imobilele inchiriate au fost reparate și renovate, investițiile masive din acele imobile profitand R. SA. De asemenea tot la o simplă verificare ar fi putut constata că imobilele din Oradea, str. B. 2 si B. 2A sunt folosite de R. SA ca birou de contabilitate și atelier mecanic, contractele de comodat cu I. SRL și R. F. SRL fiind destinate exclusiv declarării se sediu social, fructele bunurilor intra in patrimoniul R. SA, respectiv folosința faptica a imobilelor fiind a R. SA. Deci la o documentare mai atentă se poate concluziona că parte din acuzațiile administratorului judiciar in măsura a justifica ridicarea dreptului de administrare sunt neintemeiate și nereale.
Este foarte important de avut in vedere la analizarea performanțelor SC R. SA de faptul că la intrarea in insolvență societatea inregistra deficite financiare foarte mari, in ciuda cărora insă societatea nu și-a redus producția și nivelul la care funcționa, insă redresarea financiară și ajungerea la zi cu plata datoriilor curente, asigurand insă totodată și continuitatea producției, este un proces de durată. Simpla analiza a cifrelor nu induce automat concluzia unei deficitare administrări.
Nu in ultimul rand avand in vedere faptul că R. SA are o activitate industrială complexă, a cărei administrare necesită experiență in domeniu, ceea ce crede că lipsește oricărei persoane străine de domeniu, evident nu este in interesul reorganizării ridicarea dreptului de administrare. Faptul că R. SPRL este ordonator de plăți, este suficient pentru protejarea și asigurarea intereselor creditorilor.
Prin intampinarea depusă la dosar, R. SRL Oradea solicită instanței, in principal anularea recursurilor ca nemotivate in drept și in subsidiar respingerea recursurilor formulate ca neintemeiate și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică, pentru următoarele.
Ca o chestiune preliminară, solicită a se constata faptul că cele două recursuri formulate in cauză sunt identice astfel că, pentru ușurința argumentației, le va trata ca un recurs unitar.
In fapt, procedura de insolvență asupra debitorului S.C. R. S.A. a fost deschisă de Tribunalul Bihor in data de 14 februarie 2012, fiind stabilită o masa credală preliminară este in sumă de aproximativ 36.000.000 lei noi (peste 8.000.000 de Euro), iar sentința pronunțată asupra contestațiilor in dosarul asociat per a2, nu a modificat in mod semnificativ acest debit. In cele 14 luni scurse de la deschiderea procedurii și pană la termenul de pronunțare al sentinței atacate prin prezentul recurs, datoriile către bugetul general consolidat au crescut, ridicandu-se la suma totala de 759.165 lei doar pe parcursul procedurii pană la data de 30.04.2013, (pe langă datoriile inscrise in tabelul de creanțe de 2.428.515 lei) conform probelor administrate in fond (fișa rol de la DGFP Bihor), din care debite generate de contribuții cu reținere la sursa (aferente salariilor) in suma de 312.417 lei. Din acestea au fost achitate doar 20.000 lei in 14 luni (pană la data de 23.04.2013, data intocmirii raportului), rămanand un sold in sumă de 739.165 lei la bugetul general consolidat. De asemenea nu s-a achitat nici o sumă la bugetul local pentru debitele aferente perioadei după deschiderea procedurii, in sumă totală de 54.826 lei.
Nu a fost achitată nici o dobandă curentă către băncile comerciale și a primit notificări și invitații la conciliere de la creditori pentru datorii neachitate, datorii contractate in perioada de după deschiderea procedurii. Increderea creditorilor in managementul debitoarei este foarte redusă lucru demonstrat de faptul că toți cei cinci membri ai comitetului creditorilor care impreună dețin peste 50% din totalul creanțelor au votat cererea de ridicare a dreptului de administrare.
In drept, in principal solicită anularea recursurilor formulate in cauză ca nemotivate in drept, deoarece, nu se menționează in vreun fel in cuprinsul acestora vreo nulitate a sentinței de fond prevăzută la art. 304 sau măcar incidența art. 304 indice 1 sau vreun alt text din Vechiul Cod de Procedură Civilă (incident in speță), astfel că se impune cu necesitate anularea acestora.
In subsidiar, solicită respingerea recursurilor formulate in cauză ca neintemeiate in temeiul art. 312 alin. 1 Cod de Procedură Civilă , avand in vedere că acestea nu cuprind motive intemeiate (pe langă că nu există nici o motivare in drept) pentru a se putea casa sau modifica sentința instanței de fond, singurele aspecte relevate fiind o victimizare continuă a debitoarei și atacarea principalilor creditori, de parcă aceștia ar fi adus debitoarea in insolvență și nu managementul actual, care de altfel a și formulat cererea de deschidere a procedurii.
Mai arată că a reușit să achite din datoriile contactate pe perioada procedurii, după cum reiese din raportul depus la termenul din 17.09.2013 la dosarul de fond (și necontestat de administratorul special), după cum urmează: - luna mai 2013: 115.000 lei; -luna iunie 2013: 50.868 lei; -luna iulie 2013: 82.485 lei; -luna august 2013: 6.700 lei; -luna septembrie 2013: 46.944 lei. Total achitat la bugetul general consolidat perioada 30.04-13.09.2013: 301.997 lei (față de 20.000 lei in perioada 14.02.2013-23.04.2013), adică s-au achitat toate datoriile curente aferente salariilor și s-a reușit și achitarea parțială a datoriilor acumulate inainte de ridicarea dreptului de administrare. Nu ințelege ce relevanță au in speță problemele legate de negocierea dobanzilor la contractele de credit (mai ales că nu s-a achitat nici o sumă ca dobanzi către acestea in 14 luni) și contractele de leasing pentru automobile.
Recuperarea creanțelor: O simplă sentință judecătorească și cateva notificări nu pot constitui nici măcar justificarea lipsei de acțiune a debitoarei. Iar dacă debitoarea dorește ca R. să acționeze pentru recuperarea creanțelor se ridică intrebarea retorică de ce se contestă ridicarea dreptului de administrare. Oricum neavand documente, nu poate iniția acțiuni in instanță, mai ales pe noul cod de procedură civilă. Aspectele legate de salariile plătite angajaților din departamentul comercial chiar nu au relevanță in prezenta speță, fiind probabil preluate din celelalte contestații formulate in celelalte 10 dosare asociate. Dar totuși, arată că debitoarea a plătit salariile unor angajați care de fapt au prestat munca exclusiv pentru un terț, respectiv distribuitorul R. C. SRL.
In sfarșit se discută și de lipsa plăților pentru debitele generate după deschiderea procedurii, dar chiar din argumentația recurentelor rezultă că debitoarea nu se poate administra singură deoarece in 14 luni in care nu s-au plătit nici un leu la bugetele statului sau locale nu se poate vorbi nici de activitate sezonieră nici de o revenire "incet-incet" a situației financiare.
In ceea ce privește imobilele proprietatea debitoarei pentru care aceasta datorează taxe și impozite (care oricum nu se plătesc) și nu primește nici un leu pentru folosința lor de la cele peste 15 societăți comerciale care au sediile in acestea ce să se mai discute, mai ales că dacă ar fi adevărat că s-au efectuat investiții masive de către chiriași sau comodanți acestea ar fi trebuit declarate conform Codului Fiscal la bugetul local, lucru care nu s-a intamplat, frizandu-se astfel evaziunea fiscală.
In ceea ce privește probațiunea administrată in prezentul dosar, solicită a se observa că debitoarea nu a contestat raportul 3 depus la termenul din 26.03.2013 (in care a fundamentat cererea de ridicare a dreptului de administrare, pe baza datelor primite de la debitoare), mai mult debitoarea nu a contestat nici hotărarea Comitetului Creditorilor din data 10.04.2013 privind ridicarea dreptului de administrare (cu 5 voturi din 5 membri), in care a fundamentat cererea de ridicare a dreptului de administrare, pe baza datelor primite de la debitoare. Insă pană la urmă orice probațiune ar putea administra oricine in prezentul dosar și orice documente s-ar depune nu se poate contesta faptul că societatea debitoare nu poate să-și achite nici măcar impozitele și contribuțiile aferente salariilor, sume care nu au cum să fie contestate de debitoare deoarece sunt calculate pe baza declarațiilor de impozite depuse chiar de debitoare la DGFP Bihor, astfel că se impune cu necesitate concluzia că debitoarea nu poate să-și administreze singură activitatea, singura șansă de reorganizare a debitoarei fiind schimbarea managementului.
Pentru a se ridica dreptul de administrare, solicită a fi avute in vedere prevederile art. 47 alin. 5 din Legea nr. 85/2006: "Creditorii, comitetul creditorilor ori administratorul judiciar pot oricand adresa judecătorului-sindic o cerere de a se ridica debitorului dreptul de administrare, avand ca justificare pierderile continue din averea debitorului sau lipsa probabilității de realizare a unui plan rațional de activitate.‘‘ Astfel pentru a se admite cererea de ridicare trebuie demonstrată existența pierderile continue inregistrare de către debitoare, respectiv debite restante datorate după data deschiderii procedurii către Bugetul general consolidat aferente salariilor in sumă totală de 739.165 lei. Toată producția pe care debitoarea o realizează la fabrica de produse alimentare situată in Cărei, jud. Satu-Mare, este destinată vanzării prin intermediul SC R. C. SRL, conform contractului de distribuție exclusivă a cărui denunțare a făcut-o și este contestată in dosarele asociate 1292/111/2012/a6-a8, contract deosebit de dezavantajos pentru debitoare. Producția realizată și vandută in 14 luni de la deschiderea procedurii nu a fost suficientă nici măcar pentru acoperirea costurilor cu salariile, după cum a arătat mai sus nu sunt acoperite contribuțiile și impozitele aferente. Se pot inregistra venituri artificiale din producția pe stoc sau alte artificii contabile dar asta nu inseamnă că nu există pierderi continue și că debitoarea se adancește in datorii. In contabilitate nu s-au inregistrat cheltuielile: dobanzile bancare de peste 1.000.000 lei, penalități și dobanzi la bugetul de stat 170.000 lei, impozitele și taxele locale in sumă de 54.826 lei etc. Toate debitele sunt născute după deschiderea procedurii.
Debitoarea nu a recuperat creanțele in sold și nici nu i-au furnizat informațiile necesare pentru a putea promova acțiuni in instanță, respectiv au fost doar recuperări nesemnificative in proporție de 1 - 2% din totalul creanțelor in sold la deschiderea procedurii cu vechime mai mare de 120 zile, care se ridică la peste 4.300.000 lei și sunt in pericol de a se prescrie. Din păcate nici in momentul de față nu s-au predat documentele respective.
Contractul de inchiriere cu SC A. G. I. SRL din data de 01.09.2011 (au trecut 20 de luni) - ar fi trebuit facturata suma de 20.000 de euro (aprox. 90.000 lei), insă A. G. I. SRL a plătit către R. SA doar după identificarea și denunțarea contractului de către administratorul judiciar. Există foarte multe contracte de comodat in spațiile care nu sunt destinate direct producției - prin inchirierea spațiilor s-ar putea obține venituri care să reducă pierderile. Datorită faptului că nu sunt inregistrate toate cheltuielile și se inregistrează venituri din producția pe stoc, se creează aparența unui rezultat pozitiv, dar acesta nu este reflectat in nici un fel de lichidități pentru societate (nu se incasează bani). Nu se recuperează creanțele debitoarei de la clienții acesteia. Se inregistrează datorii după deschiderea procedurii la Bugetul general consolidat, bugetele locale și la alți creditori, datorii care cresc lună de lună. In momentul de față debitoarea este insolvabilă, respectiv totalul activelor este mult mai mic decat totalul datoriilor. Activul net al firmei = Total Active - Datorii= Capital propriu este negativ, in sumă de - 7.653.128 lei Ia 31.12.2012. De asemenea, Nu se plăteau (inainte de ridicarea dreptului de administrare) contribuțiile la bugetul de stat, nici măcar cele cu reținere la sursă (faptă care constituie infracțiunea de evaziune fiscală), astfel că aceștia nu vor beneficia de pensii și de spitalizare sau servicii medicale. Nu sunt exploatate in interesul debitoarei, astfel imobilele care nu sunt legate direct de activitatea de producție sunt date in folosință cu titlu gratuit altor entități, cu toate că debitoarea datorează impozite și taxe foarte mari aferente acestora (din care nu s-a achitat nimic), ca să nu mai vorbim de deprecierea respectivelor bunuri.
R. SPRL Oradea, iși intemeiază intampinarea pe prevederile art. 115 și 312 Cod de Procedură Civilă coroborate cu cele ale art. 47 din Legea 85/2006.
B. R. SA, prin concluziile scrise solicită instanței respingerea recursului, invederand faptul că, potrivit scopului instituit de legea insolvenței la art.2, respectiv acoperirea pasivului societății, și nu salvarea societății prin prejudicierea creditorilor, următoarea etapă in desfășurarea procedurii este etapa falimentului.
Instanța de recurs analizand recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, cat și din oficiu, a reținut că este nefondat, urmand ca in baza prevederilor art.312 Cod procedură civilă, art.8 din Legea nr.85/2006, să dispună respingerea lui pentru următoarele considerente:
Administratorul judiciar al debitoarei falite, după analizarea activității desfășurate de debitoare sub administrarea vechii conduceri existente la momentul deschiderii procedurii și ulterior acesteia, a prezentat adunării creditorilor situația patrimonială a societății și modul in care aceasta a fost administrată pe parcursul procedurii, supunand votului creditorilor ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.
Raportul de activitate intocmit a fost depus la dosar pentru termenul din data de 26 martie 2013, comitetul creditorilor fiind in unanimitate de acord cu solicitarea administratorului judiciar in cadrul ședinței din data de 10 aprilie 2013. Ulterior s-a solicitat judecătorului sindic ridicarea dreptului de administrare al debitoarei datorită pierderilor continue in activitate și lipsei probabilității de realizare a unui plan rațional de activitate in temeiul prevederilor art.47 din Legea nr.85/2006.
Oportunitatea luării măsurii ridicării dreptului de administrare se analizează prin raportare la activitatea desfășurată de debitoare după data deschiderii procedurii, restrangerea dreptului vizand inlăturarea unui management defectuos și o bună administrare a averii debitorului pentru a nu se leza drepturile și interesele legitime ale creditorilor care datorită insolvenței constatate nu și-au incasat creanțele.
In cazul in care in urma analizei efectuate se constată că situația patrimonială a debitorului insolvent nu prezintă o imbunătățire reală pe o perioadă suficientă de timp ce să justifice o analiză pertinentă, că se inregistrează pierderi continue in activitatea desfășurată și nu există o probabilitate reală de redresare a activității, se impune ridicarea dreptului de administrare .
Aceasta este și situația din speță, activitatea desfășurată de debitoare in cele 14 luni după data deschiderii procedurii inregistrand pierderi continue ce au determinat cumularea de noi creanțe pe langă cele in sumă considerabilă inscrise deja la masa credală, măsurile intreprinse in perioada respectivă neconfirmand posibilitatea unei imbunătățiri a activității sub conducerea debitoarei și a probabilitatea unui plan rațional de activitate.
Astfel, pe langă creanțele in sumă de aproximativ 36.000.000 lei inscrise la masa credală, debitoarea a mai acumulat datorii către bugetul general consolidat in sumă de 759.165 lei pană la data de 30.04.2013, achitandu-se doar 20.000 lei in 14 luni. Nu s-a achitat nici un fel de contribuții la bugetul de stat aferente salariaților, debite aferente bugetului local după data deschiderii procedurii, dobanzi curente la instituțiile de credit, fiind inregistrate și alte datorii neachitate ce au condus la notificarea debitoarei pentru neplata lor.
Nu s-a reușit recuperarea creanțelor pe care debitoarea le are de recuperat, fiind efectuate doar notificări către debitori și obținută o singură hotărare judecătorească.
Producția realizată de debitoare se valorifică prin intermediul unei alte societăți in baza unui contract de distribuție exclusivă, denunțat de administratorul judiciar, iar bunurile aflate in patrimoniul debitoarei nu sunt exploatate corespunzător in condițiile in care sunt date spre folosință cu titlu gratuit unor terți.
Constatările efectuate de administratorul judiciar nu au fost combătute pertinent de debitoare prin administratorul special, nici in fața judecătorului sindic și nici in recurs, nefiind depusă vreo probă care să combată situația patrimonială prezentată de administratorul judiciar și care să ducă la o concluzie contrară ce ar justifica păstrarea dreptului de administrare.
Prin recursul declarat, recurenta debitoare aduce critici la adresa administratorului judiciar invocand neefectuarea de către acesta a unor demersuri pentru negocierea dobanzilor bancare ori a contractelor incheiate cu societățile de leasing cu care debitoarea are raporturi contractuale, insă nu se prezintă vreo probă din care să rezulte că s-ar fi solicitat asistența administratorului judiciar și aceasta ar fi refuzat.
Pe toată perioada analizată debitoarea a deținut dreptul de administrare a societății și conducerea in totalitate a activității desfășurate, practicianul in insolvență avand doar rolul de a supraveghea activitatea și de a acorda asistență debitorului atunci cand acesta o solicită.
In aceste condiții, efectuarea demersurilor imputate a fi neexecutate de administratorul judiciar cădeau in sarcina debitoarei și conducerii sale și nu practicianului in insolvență, ce ar fi putut interveni doar dacă debitoarea in exercitarea demersurilor respective ar fi intampinat dificultăți ce ar fi justificat intervenția administratorului judiciar. Faptul că, acesta după data deschiderii procedurii reprezintă debitoarea, nu face ca atribuțiile aferente dreptului de administrare păstrat de debitoare să-i fie transferate.
Pentru acest considerent, nu au putut fi avute in vedere nici susținerile recurentei in sensul că doar administratorului judiciar i-ar fi revenit obligația de a iniția acțiuni in instanță pentru recuperarea creanțelor cată vreme necesitatea formulării unor asemenea acțiuni nu i s-a adus la cunoștință. In condițiile in care, debitoarea ce iși administra in totalitate activitatea constată că in urma notificărilor expediate debitorilor nu reușește pe cale amiabilă să recupereze creanțele, ar fi trebuit să prezinte administratorului judiciar o situație a acestora, insoțite de inscrisuri justificative ce să poată sta la baza formulării unor eventuale acțiuni judiciare inlăuntrul termenelor procedurale prevăzute de lege.
Lipsa acută de lichidități și de disponibil necesar pentru plata datoriilor scadente ce a generat deschiderea procedurii insolvenței nu a fost imbunătățită in perioada analizată, ci dimpotrivă s-a ajuns la cumularea unor noi datorii. Imposibilitatea de a depăși in mod vizibil in 14 luni de activitate lipsa de lichidități, denotă atat o administrare deficitară ce nu a reușit prin măsuri concrete să imbunătățească deficitul de numerar, cat și lipsa probabilității realizării unei activități profitabile. Faptul că activitatea debitoarei are un caracter sezonier, activand in principal in industria inghețatei, nu justifică pierderile continue inregistrate in 14 luni de activitate și negestionarea activității astfel incat să se oprească pierderile și să se obțină profit, analiza efectuandu-se pe o perioadă mai mare de 1 an.
De asemenea, faptul că unii din terții ce ocupă cu titlu gratuit imobilele proprietatea debitoarei ar fi efectuat investiții ce ar fi adus un spor de valoare considerabil bunurilor respective nu s-a dovedit in cauză prin nici un mijloc de probă, astfel că posesia și folosința exercitată de terții respectivi cu titlu gratuit nu poate fi considerată ca fiind o măsură benefică activității debitoarei.
In ce privește aspectele invocate de debitoare prin notele scrise, depuse la filele 146-151 in recurs, după expirarea termenului de recurs și care vizează modul in care administratorul judiciar a administrat activitatea debitoarei după momentul ridicării dreptului de administrare prin sentința atacată nu pot fi avute in vedere deoarece vizează o altă perioadă decat cea analizată in cauză și activitatea administratorului judiciar. Ori, activitatea intreprinsă sub aspectul modului de administrare a debitoarei după ridicarea dreptului de administrare de către administratorul judiciar nu poate constitui temei pentru păstrarea dreptului de administrare pe seama debitoarei și organelor sale de conducere, cată vreme activitatea desfășurată sub conducerea debitoarei pană la momentul ridicării dreptului justifică luarea măsurii. Faptul că administratorul judiciar nu ar avea cunoștințele și pregătirea profesională necesare pentru a administra activitatea debitoarei, nu justifică păstrarea dreptului de administrare al debitoarei cată vreme activitatea sub conducerea ei a inregistrat pierderi continue și nu există probabilitatea realizării unui plan de activitate rațional. Aceste aspecte legate de eventuala lipsă de pregătire de specialitate in domeniul care iși desfășoară activitatea debitoarea poate justifica, dacă se apreciază necesar și oportun, angajarea unor specialiști care să asiste practicianul, insă nu pot duce la menținerea dreptului de administrare pe seama debitoarei.
Concluzionand, instanța de recurs a reținut că motivele invocate de recurentă sunt nefondate, in mod judicios dispunand judecătorul sindic ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.
Pentru aceste considerente, recursul declarat a fost respins ca nefondat iar sentința atacată menținută in totalitate.
Instanța de recurs nu a acordat cheltuieli de judecată deoarece acestea nu s-au solicitat de părți.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Restructurare, Reorganizare; Societati comerciale
124 - Decizie nr. 124 din data de 23.04.2015PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Actiune introdusa de debitoare, prin administrator special, in cadrul procedurii de insolventa, impotriva uneia din creditoare, prin care solicita deblocarea accesului la bunurile sale, retinute in spatiile creditoarei. Compet - Decizie nr. 123 din data de 23.04.2015
LITIGII CU PROFESIONISTI. Apel. Actiune in anularea certificatului de inmatriculare al societatii parate, intemeiata pe schimbarea destinatiei imobilului in care isi desfasoara activitatea, fara acordul vecinilor, deranjul fonic produs de activitate si pe - Decizie nr. 116 din data de 21.04.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Contestatie la tabelul preliminar. Obligatia judecatorului-sindic de a determina cuantumul creantei contestate, neputand lasa in sarcina administratorului judiciar determinarea cuantumului, cata vreme acesta si-a spus parerea - Decizie nr. 112 din data de 09.04.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Procedura insolventei. Inscriere provizorie a creantei. Necesitatea administrarii de probe. Momentul in care trebuie incuviintata administrarea de probe, de catre judecatorul sindic. - Decizie nr. 111 din data de 09.04.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Procedura insolventei. Cerere de sesizare din oficiu a judecatorului sindic privind inlocuirea administratorului judiciar. Posibilitatea creditorilor de a obtine schimbarea administratorului judiciar doar in conditiile prevazu - Decizie nr. 108 din data de 09.04.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Recurs. Contestatie la tabel preliminar. Necercetarea fondului cauzei. Obligatia judecatorului sindic de a analiza fondul pretentiilor in cazul in care intre debitoare si creditoare a existat un litigiu, suspendat in baza art. 36 di - Decizie nr. 83 din data de 30.04.2015
LITIGII CU PROFESIONISTI. Recurs. Dizolvare societate comerciala. Cerere de repunere in termenul de declarare a recursului, intemeiata pe necomunicarea legala a sentintei atacate cu recurenta parata. Momentul inceperii termenului de recurs. Recurs tardiv - Decizie nr. 77 din data de 24.04.2015
Apel. Procedura insolventei. Confirmare plan de reorganizare. Aprecierea ca si vot pozitiv a votului unui creditor in sensul votarii planului, cu conditia ca toate obligatiile nascute dupa data intrarii in insolventa (necuprinse in graficul de rambursare) - Decizie nr. 152 din data de 21.05.2015
Apel. Actiune in constatarea inexistentei dreptului unei persoane fizice de a reprezenta o societate comerciala, in conditiile in care acest drept i-a fost conferit printr-un contract de munca, contrar prevederilor Actului constitutiv al societatii. Admis - Decizie nr. 150 din data de 20.05.2015
Apel. Actiune in constatarea nulitatii absolute a unor clauze din contractele de credit, introdusa de mai multi reclamanti cu domicilii sau sedii in diferite localitati din tara, impotriva aceleasi banci parate, in temeiul unor contracte de credit diferit - Decizie nr. 146 din data de 14.05.2015
Apel. Procedura insolventei. Contestatie la tabelul preliminar de creante si la tabelul preliminar modificat de creante. Imposibilitatea analizarii, pe calea contestatiei la tabelul preliminar de creante, a incidentei prevederilor art. 117-118 din Legea n - Decizie nr. 142 din data de 07.05.2015
Recurs. Procedura insolventei. Contestatie la planul de distribuire a fondurilor obtinute din vanzarea bunului garantat, formulata de creditori salariati. Distribuirea sumelor obtinute in functie de categoria din care fac parte creditorii contestatori, si - Decizie nr. 94/C din data de 12.05.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Cerere de protectie a creantei formulata de creditorul garantat, intemeiata pe prevederile art. 39 alin. 1 lit. B din Legea nr. 85/ 2006. Inadmisibilitatea cererii. Posibilitatea formularii doar a unei cereri de ridicare a sus - Decizie nr. 91/C din data de 25.03.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Contestatie la tabel. Creanta tardiva. Valabilitatea notificarii deschiderii procedurii,comunicata la sediul organului fiscal care administreaza creanta bugetara, chiar daca acesta nu are personalitate juridica. - Decizie nr. 83/C din data de 24.03.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Contestatie la tabelul preliminar de creante formulata impotriva creantei organului fiscal, constatata prin decizie de impunere, contestata pe calea contestatiei administrative, care a fost suspendata pana la solutionarea plan - Decizie nr. 79/C din data de 12.03.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Cerere de deschidere a procedurii formulata de un creditor impotriva unei societati dintr-un grup. Inaplicabilitatea dispozitiilor art. 183 si urmatoarele din Legea nr. 85/ 2014 - Decizie nr. 67/C din data de 10.03.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Cerere de deschidere a procedurii formulata de un creditor si de conexare la cererea similara formulata anterior de debitor, in temeiul Legii nr. 85/ 2014. Judecarea cererii debitorului, la care s-a conexat cererea creditorulu - Decizie nr. 65/C din data de 04.03.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Recurs. Contestatie impotriva hotararii adunarii creditorilor. Calculul cvorumului si al majoritatii creantelor facut de administratorul judiciar, raportat la un tabel definitiv rectificat, intocmit si neafisat la usa instantei. Con - Decizie nr. 59/C din data de 31.03.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Recurs. Cerere de inscriere creanta nascuta in cursul procedurii in tabelul suplimentar de creante, respinsa de administratorul judiciar. Contestatie la raportul de activitate al administratorului judiciar, admisa de judecatorul sin - Decizie nr. 57/C din data de 24.03.2015