DREPT CIVIL. Actiune in revendicare reglementata de art.26 din Legea nr.641/1944. Gresita aplicare a termenelor de prescriptie prevazute de Decretul nr.167/1958. Art.1 din Legea nr.641/1944. Art.19 si 20 din Legea nr.641/2944. Art.26 alin.3 din Legea nr.

(Decizie nr. 5525 din data de 28.11.2013 pronuntata de Curtea de Apel Oradea)

Domeniu Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc.; Procedura civila si penala (cai de atac, co | Dosare Curtea de Apel Oradea | Jurisprudenta Curtea de Apel Oradea

DREPT CIVIL. Actiune in revendicare reglementata de art.26 din Legea nr.641/1944. Gresita aplicare a termenelor de prescriptie prevazute de Decretul nr.167/1958.
Art.1 din Legea nr.641/1944.
Art.19 si 20 din Legea nr.641/2944.
Art.26 alin.3 din Legea nr.641/1944.
Art.25 alin.2 din Decretul nr.167/1958.
Art.1890 din Codul civil.

Actiunea in revendicare a unui bun prin destinatie sau prin incorporare trebuie considerata imprescriptibila indiferent daca obiectul material al revendicarii exista in fiinta sau nu, fiind gresita interpretarea potrivit careia in cazul pieirii bunului din alte cauze decat culpa proprietarului, mijlocul juridic de reparare a prejudiciului incercat ar fi o actiune personala pentru dobandirea unui drept de creanta.
Actiunea exercitata in temeiul Legii nr.641/1944 este o actiune reala, in revendicare, imprescriptibila, chiar daca bunul preluat abuziv de stat nu mai exista in materialitatea lui, pentru ca art.20 face vorbire de restituire in starea in care se aflau bunurile la momentul preluarii, asa fiind in mod gresit instanta de apel a facut aplicarea termenelor de prescriptie prevazute de Decretul nr.167/1958.
DECIZIA CIVILA NR. 5525/2013-R   din 28.11.2013 (dosar nr. 1573/833/2010) Prin sentinta civila nr. 1299/2012 pronuntata de Judecatoria Salonta, s-a admis actiunea civila formulata de reclamantul G. M. E. in contradictoriu cu paratul STATUL ROMAN REPREZENTAT PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE si chematul in garantie COMISIA CENTRALA PENTRU STABILIREA DESPAGUBIRILOR,   avand ca obiect despagubiri.
S-a constatat ca bunurile imobile reprezentand patru case si anexe, inscrise in CF 8330 S., nr.top. 4951, 4952, 4953, 4945/1 ( locuinta proprietarului in suprafata de 270 mp, avand nr. top 4945/1; locuinta vizitiului in suprafata de 72 mp, avand nr. top 4953 ,locuinta mecanicului in suprafata de 98 mp, avand nr. top 4951; bucatarie in suprafata de 40 mp, avand nr. top 4945/1; sera in suprafata de 67 mp, avand nr. top 4945/1; locuinte pentru servitori in suprafata de 643 mp, avand nr. top 4945/1; grajduri in suprafata de 1258 mp, avand nr. top 4945/1; magazie in suprafata de 321 mp, avand nr. top 4945/1; patul in suprafata de 152 mp, avand nr. top 4952; uscatoare de tutun in suprafata de 1600 mp, avand nr. top 4945/1),si bunurile mobile mentionate in procesul verbal incheiat la data de 10.10,1940 (13 cai de munca, rasa Nonius ; 5 manji rasa Nonius , 7 vaci de lapte, rasa Simmental,5 vitei, rasa Simmental ,1 taur, rasa Simmental ; 6 porci la ingrasat, rasa Mangalita ; 5 scroafe de prasila , rasa Mangalita ,11 purcei, rasa Mangalita, 1 vier, rasa Mangalita ,105 oi, rasa Merinos ,4 berbeci, rasa Merinos ,40 gaini,rate ,6 bivoli, 7 pluguri ,4 grape,4 tavaluge ,1 semanatoare porumb, 1 semanatoare, 6 carute pentru boi, 3 carute pentru cai,8 perechi hamuri, 2 trasuri cu acoperis,2 trasuri, 1 pereche sei, 5 sanii ,1 harlet; o coasa, 2 pluguri rotative,2 platforme, 1 camion Portativ, 1 camion de lapte, 2 greble mecanice ,o moara pentru uruiala,3200 kg grau si 22.500 kg , 130 buc 4/5 lemn de constructie,precum si produse in recoltare: 9,7820 ha tutun , 4,6037 ha sorg, 1,7983 ha sfecla de nutret), proprietatea antecesorului sau G. A., au intrat prin efectul dispozitiilor legislative abrogate de art. 1 din Legea nr. 641/1944 (Decretul Lege nr.3347/04.10.1940) in patrimoniul statului.
S-a constatat ca dispozitiile legislative de preluare au fost abrogate prin dispozitiile art. 1 si 19 din Legea nr. 641/1944 si ca aceste bunuri se presupune ca nu au iesit din patrimoniul antecesorului sau conform art. 19 din legea nr. 641/1944.
A dispus obligarea paratului la plata sumei totale de 1.654.530 lei reprezentand contravaloarea bunurilor mobile si imobile devenite mobile prin dezincorporare, care au facut obiectul dispozitiilor legislative abrogate de art. 1 din Legea nr. 641/1944.
A respins ca inadmisibila cererea de chemare in garantie a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor formulata de parat.
A obligat paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice la plata cheltuielilor de judecata in suma de 7.860 lei in favoarea reclamantului.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Reclamantul G. M. E. este fiul lui G. A. si G. A., asa cum rezulta din copia certificatului de nastre de la fila 26 din dosar.
Mama reclamantului ,numita G. A.,a decedat la data de la data de 28 iulie 1968,iar tatal acestuia,numitul G.A., a decedat la data de 25 iulie 1971,asa cum rezulta din copia certificatelor de deces de la fila 27 din dosar.
Reclamantului i s-a reconstituit dreptul de prorietate asupra unei suprafete de 96.700 mp teren ( arabil si pasuni) conform titlului de proprietate nr. 13155/02.04.2009 ( f. 25).
Instanta retine ca numitul G. A. si sotia sa, au fost expulzati au catre �autoritaile romane si gardistii de fier la data de 17 luna curinte din Romania de la mosia sa de la pusta Andaci Salonta Mare,confiscandu-li-se toata averea",asa cum rezulta din traducerea unei adeverinte fectuate la data de 19.01.1949 ( f.24).
Conform procesului-verbal incheiat la data de 10.10.1940,intreaga avere mobila si mobila a numitei G. A., nascuta S., a fost confiscata, in baza Legii nr. 92319 din 04.10.1940, intrand in patrimoniul Statului ( f. 8-19).
Astfel, din procesul-verbal mai sus amintit si din copia CF 8330 S.( f. 6-7),instanta retine ca bunurile imobile confiscate in anul 1940 sunt urmatoarele: locuinta proprietarului in suprafata de 270 mp, avand nr. top 4945/1 (suprafata nr. top 13919 mp); locuinta vizitiului in suprafata de 72 mp, avand nr. top 4953 (suprafata nr. top 158 mp); locuinta mecanicului in suprafata de 98 mp, avand nr. top 4951 (suprafata nr. top 165 mp); bucatarie in suprafata de 40 mp, avand nr. top 4945/1 (suprafata nr. top 13919 mp); sera in suprafata de 67 mp, avand nr. top 4945/1 (suprafata nr. top 13919 mp); locuinte pentru servitori in suprafata de 643 mp, avand nr. top 4945/1 (suprafata nr. top 13919 mp); grajduri in suprafata de 1258 mp, avand nr. top 4945/1 (suprafata nr. top 13919 mp); magazie in suprafata de 321 mp, avand nr. top 4945/1 (suprafata nr. top 13919 mp); patul in suprafata de 152 mp, avand nr. top 4952 (suprafata nr. top 244 mp); uscatoare de tutun in suprafata de 1600 mp, avand nr. top 4945/1 (suprafata nr. top 13919 mp).
Instanta mai retine ca inventarul viu confiscat cu acea ocazie se compune din : 13 cai de munca, rasa Nonius ; 5 manji rasa Nonius , 7 vaci de lapte, rasa Simmental,5 vitei, rasa Simmental ,1 taur, rasa Simmental ; 6 porci la ingrasat, rasa Mangalita ; 5 scroafe de prasila , rasa Mangalita ,11 purcei, rasa Mangalita, 1 vier, rasa Mangalita ,105 oi, rasa Merinos ,4 berbeci, rasa Merinos ,40 gaini,rate ,6 bivoli.
De asemenea,au mai fost confiscate si urmatoarele utilaje : 7 pluguri ,4 grape,4 tavaluge ,1 semanatoare porumb, 1 semanatoare, 6 carute pentru boi, 3 carute pentru cai,8 perechi hamuri, 2 trasuri cu acoperis,2 trasuri, 1 pereche sei, 5 sanii ,1 harlet; o coasa, 2 pluguri rotative,2 platforme, 1 camion Portativ, 1 camion de lapte, 2 greble mecanice ,o moara pentru uruiala.
Tot din cuprinsul procesului-verbal ,instanta retine ca au fost confiscate si stocuri de produse recoltate,respectiv 3200 kg grau si 22.500 kg ,stocuri materiale : 130 buc4/5 lemn de constructie,precum si produse in recoltare: 9,7820 ha tutun , 4,6037 ha sorg, 1,7983 ha sfecla de nutret .
Martorul B.E. (f.127) declara ca l-a cunoscut pe tatal reclamantului si cunoaste ca acesta a detinut o ferma situata in apropierea localitatii Salonta ,el vizitand aceasta ferma impreuna cu tatal sau ,avand atunci varsta de circa 17 ani. A constatat ca exista acolo o constructie moderna si masiva compusa din locuinta propriu zisa si din locuinte separate pentru angajati. Mai existau grajduri si anexe, respectiv grajduri pentru animale si grajduri pentru fan. A mai vazut ca existau acolo cai, porci, scule pentru cultivarea pamantului, tractor, pluguri, semanatoare, carute, trasuri, hamuri, sei pentru cai, harlete, coase. A vazut cu ocazia acelei vizite ca erau depozitate la ferma grau, ovaz, fan si lucerna. Vizita pe care a facut-o a fost in scopul de a vedea cum este construita in ferma intrucat si tatal sau dorea infiintarea unei astfel de ferme. Constructiile respective erau intr-o stare foarte buna atunci. Din spusele unor vecini cunoaste ca ferma respectiva a fost desfacuta, iar oamenii si-au luat materiale de acolo. Ferma respectiva s-a desfiintat prin anul 1944.
Martora B. E. M. (f.128) declara ca arata faptul ca familia B.in care a intrat ca urmare a casatoriei era prietena cu familia G. astfel ca el l-a cunoscut pe tatal reclamantului cand acesta avea varsta de 80 de ani. Acesta i-a relatat despre ferma pe care a detinut-o langa Salonta aratandu-i si poze cu aceasta si spunandu-i ca prin anul 1940 ferma a fost confiscata. A vazut din pozele aratate ca ferma avea o casa mare compusa din 8- 9 camere, bai, iar printr-un coridor se facea legatura cu o alta constructie in care era bucataria si existau locuinte pentru angajati. In anul 1946 cand familia Gyemant a venit din Ungaria a constatat ca nu mai era nimic la ferma deoarece cladirile au fost demolate, iar oamenii au luat materialele de constructie si si-au construit case. Cladirile erau intr-o stare perfecta. Din poze a mai vazut ca erau magazii, grajduri, fantani, animale. Reclamantul nu este in posesia acestor poze datorita mutarii acestuia in diverse orase, astfel incat nu a putut duce pozele cu el. Dupa ce tatal reclamantului a revenit din Ungaria si si-a redobandit cetatenia a locuit o perioada la cumnata sa in Oradea si apoi a fost angajat in munca. Arata faptul ca l-a ajut pe reclamant in efectuarea demersurilor necesare obtinerii titlului de proprietate cu privire la teren, dreptul de proprietate reconstituindu-se pe un alt amplasament.
M.B. F. M.(f.129) declara ca l-a cunoscut pe tatal reclamantului care era prieten cu tatal sau si din spusele acestuia cunoaste ca a detinut o ferma situata in apropierea localitatii Salonta, ferma ce a fost rechizitionata in anul 1940, iar familia G.a fost expulzata din tara. Tot din spusele acestuia cunoaste faptul ca ferma era compusa dintr-o cladire mai mare, din cladiri anexe, existand si grajduri si locuinte de serviciu pentru angajati. Acesta i-a mai relatat faptul ca ferma a fost demolata de diferite persoane care si-au construit locuinte cu materialele de constructii rezultate in urma acestor demolari. A vazut si poze cu aceasta ferma.
In cauza s-au efectuat o expertiza tehnica privind evaluarea bunurilor imobile si o expertiza privind evaluarea bunurilor mobile.
Astfel, conform expertizei tehnice privind evaluarea bunurilor imobile efectuata de exp. S. E. ,instanta retine ca valoarea totala a imobilului confiscat antecesorului reclamantului in anul 1940 este in suma de 1.016.800 lei.
Din expertiza tehnica privind evaluarea bunurilor mobile efectuata de exp.F. V. instanta retine ca valoarea totala a bunurilor mobile confiscate ( inventar viu,utilaje,stocuri de produse recoltate, stocuri de materiale si produse in recolalte)   este de 637.730 lei.
Instanta retine ca toate bunurile mobile si imobile apartinand antecesorilor reclamantului, aflate la ferma Andacs din loc. Salonta ,au fost preluate in baza Decretului-Lege nr. 3347 din 04.10.1940.
Potrivit art.1 din Legea nr. 641/1944 pentru abrogarea masurilor legislative anti-evreiseti "   Sunt si raman abrogate pe data publicarii lor, toate masurile legislative prin care s-au luat dispozitiuni discriminatorii privitoare la evrei.    Prin efectul abrogarii acestor legi, se anuleaza toate dispozitiunile juridice date pe baza lor de orice autoritati publice, fie dispozitiuni generale, fie individuale, inclusiv cele cuprinse in hotarari judecatoresti.   De asemenea se anuleaza toate dispozitiunile discriminatorii luate fara baza legala impotriva evreilor de catre autoritatile publice",iar potrivit art. 19 din aceeasi Lege, "Bunurile si drepturile de orice fel, intrate prin efectul dispozitiunilor legislative abrogate de articolul 1 in patrimoniul Statului, respectiv al Centrului National de Romanizare sau a oricarui alt dobanditor, se socotesc ca n-au iesit niciodata din patrimoniul titularilor deposedati si vor fi restituite acestora in conditiunile prezentei legi, fara indeplinirea vreunei formalitati de transcriere sau intabulare".
Art.26 din legea nr. 641/1944 prevede ca : " Bunurile miscatoare prin natura lor, precum si acele bunuri nemiscatoare care, desi au fost imobile prin destinatiune sau prin obiectul la care ele s-au aplicat, au devenit mobile prin dezafectare sau dezincorporate, vor fi reluate de proprietarul evreu de la detinatorii lor cu orice titlu.
     In cazul cand preluarea bunului mobil s-a facut de la un tert detinator, acesta va avea drept de regres impotriva autorului sau pentru sumele ce va fi platit, fara a putea exercita dreptul de retentie asupra insusi bunului.
     Restituirea bunurilor mobile consumate, disparute sau care lipsesc din orice alta cauza, se face prin plata de catre Stat a valorii reale a bunului".
    Prin urmare, in privinta legii aplicabile prezentei spete,instanta de fond retine ca este aplicabila Legea nr. 641/1944 pentru abrogarea masurilor legislative anti-evreiseti,iar nu Legea 10/2001 ,asa cum sustine paratul Statul Roman,prin Ministerul Finantelor, in intampinarea depusa, invocand pentru acest considerent si exceptia inadmisibilitatii actiunii.
Instanta s-a pronuntat prin incheierea din data de 10.11.2011 asupra exceptiei inadmisibilitatii actiunii invocate de catre parat, in sensul ca a respins aceasta exceptie, avand in vedere tocmai faptul ca prezentei spete ii sunt aplicabile dispozitiile Legii nr. 641/1944,care nu a fost abrogata nici expres si nici tacit, iar nu dispozitiile Legii nr. 10/2001 ,care se aplica imobilelor preluate abuziv in perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 si a celor preluate in baza Legii nr. 139/1940.
De asemenea, instanta s-a pronuntat si asupra exceptiei prescriptiei dreptului la actiune invocata tot de parat,prin incheierea din data de 09.02.2012, in sensul respingerii acestei exceptii, avand in vedere ca reclamanta solicita obligarea paratului la plata de despagubiri pentru contravaloarea bunurilor mobile si imobile,devenite mobile prin dezincorporare, fiind astfel in prezenta unei actiuni in revendicare, dat fiind caracterul de imobile prin destinatie, actiunea in revendicare imobiliara fiind imprescriptibila din punct de vedere extinctiv.
In privinta exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Roman, invocata de catre parat, instanta a respins aceasta exceptie, avand in vedere prevederile art. 26 al.3 din Legea nr.641/1944,care confera expres calitate procesuala pasiva Statului, acesta fiind cel care este obligat " la plata" valorii reale a bunurilor .
De asemenea,paratul a mai invocat,prin cererea de chemare in garantie formulata si exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Salonta, exceptie ce a fost respinsa de catre instanta, pe considerentul ca,la data introducerii actiunii, valoarea obiectului cererii de chemare in judecata a fost de 499.000 ron, deci sub 500.000 ron , ceea ce, raportat la valoarea obiectului dedus judecatii , conform art. 1 Cpc, atrage competenta materiala a judecatorie. Faptul ca,ulterior introducerii actiunii, reclamantul si-a majorat cuantumul pretentiilor formulate, , nu atrage necompetenta instantei, chiar daca valoarea obiectului cererii de chemare in judecata depaseste 500.000 ron.
Paratul Statul Roman,prin Ministerul Finnatelor Publice, a formulat o cerere de chemare in garantie, chemand in judecata Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor,solicitand ca, in cazul in care se va admite actiunea formulata de reclamant, sa se dispuna obligarea chematului in garantie sa plateasca despagubirile solicitate de reclamant.
Chematul in garantie Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor a depus intampinare, prin care invoca exceptia inadmisibilitatii cererii de chemare in garantie,exceptie pe care,instanta, dupa punerea ei in discutia partilor, a unit-o cu fondul cauzei.
Instanta de fond a admis exceptia inadmisibilitatii cererii de chemare in garantie formulata de paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor, avand in vedere ca nu exista o obligatie de garantie sau de despagubire, un raport de garantie intre Statul Roman si Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor,dat fiind faptul ca legea aplicabila prezentei cauze este Legea nr. 641/1944,care,la art. 26 al.3 prevede expres obligatia Statului Roman de a plati despagubirile iar nu Legea nr. 10/2001,iar nu legea nr. 10/2001 rap.la Legea nr. 247/2005.
Avand in vedere probatoriul administrat in cauza, analizat in prezentele considerente, instanta, constatand ca bunurile mobile si imobile la care reclamantul face referire in petitul aciunii, au apartinut antecesorilor reclamantului, asa cum rezulta din inscrisurile depuse ( procesul-verbal intocmit la data de 10.10.1940, CF 8330 Salonta,),din declaratiile martorilor audiati in cauza, si ca valoarea bunurilor imobile este 1.016.800 lei,iar a bunurilor mobile, de 637.730 lei,asa cum rezulta din cele doua expertize tehnice efectuate, instanta va admite actiunea formulata de reclamant.
Astfel, instanta a constatat ca bunurile imobile reprezentand patru case si anexe, inscrise in CF 8330 Salonta, nr.top. 4951, 4952, 4953, 4945/1, ( locuinta proprietarului in suprafata de 270 mp, avand nr. top 4945/1; locuinta vizitiului in suprafata de 72 mp, avand nr. top 4953 ,locuinta mecanicului in suprafata de 98 mp, avand nr. top 4951; bucatarie in suprafata de 40 mp, avand nr. top 4945/1; sera in suprafata de 67 mp, avand nr. top 4945/1; locuinte pentru servitori in suprafata de 643 mp, avand nr. top 4945/1; grajduri in suprafata de 1258 mp, avand nr. top 4945/1; magazie in suprafata de 321 mp, avand nr. top 4945/1; patul in suprafata de 152 mp, avand nr. top 4952; uscatoare de tutun in suprafata de 1600 mp, avand nr. top 4945/1),si bunurile mobile mentionate in procesul verbal incheiat la data de 10.10,1940 (13 cai de munca, rasa Nonius ; 5 manji rasa Nonius , 7 vaci de lapte, rasa Simmental,5 vitei, rasa Simmental ,1 taur, rasa Simmental ; 6 porci la ingrasat, rasa Mangalita ; 5 scroafe de prasila , rasa Mangalita ,11 purcei, rasa Mangalita, 1 vier, rasa Mangalita ,105 oi, rasa Merinos ,4 berbeci, rasa Merinos ,40 gaini,rate ,6 bivoli, 7 pluguri ,4 grape,4 tavaluge ,1 semanatoare porumb, 1 semanatoare, 6 carute pentru boi, 3 carute pentru cai,8 perechi hamuri, 2 trasuri cu acoperis,2 trasuri, 1 pereche sei, 5 sanii ,1 harlet; o coasa, 2 pluguri rotative,2 platforme, 1 camion Portativ, 1 camion de lapte, 2 greble mecanice ,o moara pentru uruiala,3200 kg grau si 22.500 kg , 130 buc 4/5 lemn de constructie,precum si produse in recoltare: 9,7820 ha tutun , 4,6037 ha sorg, 1,7983 ha sfecla de nutret), proprietatea antecesorului sau G. A., au intrat prin efectul dispozitiilor legislative abrogate de art. 1 din Legea nr. 641/1944 (Decretul Lege nr.3347/04.10.1940) in patrimoniul statului.
A constataT ca dispozitiile legislative de preluare au fost abrogate prin dispozitiile art. 1 si 19 din Legea nr. 641/1944 si ca aceste bunuri se presupune ca nu au iesit din patrimoniul antecesorului sau conform art. 19 din Legea nr. 641/1944 si va dispune obligarea paratului, in temeiul art. 26 alin. 3 din Legea nr. 641/1944, la plata sumei totale de 1.654.530 lei reprezentand contravaloarea bunurilor mobile si imobile devenite mobile prin dezincorporare, care au facut obiectul dispozitiilor legislative abrogate de art. 1 din Legea nr. 641/1944.
Constatand calitatea procesuala a paratului Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, in baza art. 274 Cpc., instanta de fond l-a obligat la plata cheltuielilor de judecata in suma de 7.860 lei, reprezentand suma de 2.100 lei onorariu expertiza imobiliara ( 700 lei prin chitanta nr. 4578472/19.03.2012 si 1400 lei prin chitanta nr. 4774053/29.06.2012) si suma de 5.760 lei onorariu expertiza bunuri mobile ( 700 lei prin chitanta nr. 4729915/08.06.2012 si 5.060 lei prin chitanta nr. 4933672/25.09.2012).
Impotriva acestei hotarari a formulat apel Statul Roman prin Ministerul Finantelor reprezentat de Directia Generala a Finantelor Publice Bihor solicitand admiterea apelului si schimbarea sentintei atacate, in sensul admiterii exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive si respingerii actiunii fata de Ministerul Finantelor Publice .
Prin decizia civila nr.174/A din 30 aprilie 2013, Tribunalul Bihor a admis ca fondat apelul civil formulat de apelantul STATUL ROMAN REPREZENTAT PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE reprezentant de DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE BIHOR, cu sediul in Oradea, in contradictoriu cu intimatii G. M. E., COMISIA CENTRALA PENTRU STABILIREA DESPAGUBIRILOR, cu sediul in Bucuresti, impotriva sentintei civile nr. 1299/25.10.2012 pronuntata de Judecatoria Salonta pe care a schimbat-o in tot, in sensul ca:
A admis exceptia prescriptiei extinctive a dreptului material la actiune.
A respins actiunea civila formulata de reclamantul G. M. E. in contradictoriu cu STATUL ROMAN REPREZENTAT PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE si chemata in garantie COMISIA CENTRALA PENTRU STABILIREA DESPAGUBIRILOR, ca fiind prescrisa.
A respins ca ramasa fara interes cererea de chemare in garantie a STATULUI ROMAN REPREZENTAT PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE in contradictoriu cu chemata in garantie COMISIA CENTRALA PENTRU STABILIREA DESPAGUBIRILOR.
Pentru a pronunta aceasta decizie, instanta de apel a retinut urmatoarele considerente:
1.In ceea ce priveste exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Salonta in judecarea pricinii, fata de valoarea precizata a obiectului cererii de 1.654.530 lei, instanta de apel a retinut urmatoarele.
La data formularii cererii de chemare in judecata, in 20 august 2010, anterior intrarii in vigoare a legii 202/2010, reclamantul a stabilit obiectul cererii la valoarea de 499.000 lei. Instanta de fond avea obligatia de a-si stabili competenta materiala in prima instanta raportat la aceasta valoare indicata in petitul cererii initiale iar majorarea ulterioara a catimii obiectului in conditiile art.132 alin. 2 pct.2 Cod de procedura civila nu a atras o modificare a cererii in conditiile art.132 alin 1 si nici nu a fost in masura sa modifice competenta stabilita de instanta de fond la data investirii.
In acest sens sunt dispozitiile art.18 indice 1 Cod de procedura civila care stipuleaza foarte clar faptul ca instanta investita potrivit dispozitiilor referitoare la competenta dupa valoarea obiectului cererii, ramane competenta sa judece, chiar daca, ulterior investirii, intervin modificari in ceea ce priveste cuantumul valorii aceluiasi obiect.
In consecinta, s-a retinut ca in mod corect instanta de fond si-a stabilit competenta raportat la valoarea obiectului cererii de la data investirii sale si care in conditiile art.1 indice 2 coroborat cu interpretarea per a contrario a art.2 lit b Cod de procedura civila, este a judecatoriei, fara a influenta competenta sa marirea ulterioara a catimii obiectului cererii.
Pentru aceste considerente fata de dispozitiile art.18 indice 1 Cod de procedura civila, instanta de apel a retinut ca instanta de fond in mod temeinic a respins exceptia de necompetenta materiala a Judecatoriei Salonta ca neintemeiata.
2.Apelantul reitereaza de asemenea si exceptia inadmisibilitatii cererii reclamantului sustinand ca fata de considerentele instantei supreme exprimate in recursul in interesul legii prin decizia nr.33/2008, cererea reclamantului fiind inadmisibila, motivarea acestei exceptii este oarecum contradictorie deoarece desi se invoca inadmisibilitatea se extrage din decizia citata o portiune care vizeaza prescriptia, o alta exceptie de asemenea invocata.
Prin decizia nr.33/2008 privind recursul in interesul legii, obligatorie pentru instante, Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut in esenta faptul ca in concursul dintre legea generala si legea speciala, instanta trebuie sa acorde prevalenta legii speciale, respectiv cererile fundamentate pe dispozitiile legii 10/2001 se impun a fi solutionate potrivit dispozitiilor speciale ale acestei legi, neputandu-se apela la dispozitiile dreptului comun atata timp cat exista o lege speciala. Ulterior in decizia nr.27 din 14 noiembrie 2011 pronuntata in recurs in interesul legii, Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a exprimat chiar mai transant in sensul ca : "in actiunile in acordarea de despagubiri banesti pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit in natura si pentru care se prevad masuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, indreptate direct impotriva statului roman, intemeiate pe dispozitiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si ale art. 13 din aceasta conventie, sunt inadmisibile."
S-a opinat ca niciuna dintre aceste decizii pronuntate in recursul in interesul legii nu e aplicabila in speta in conditiile in care cererea de acordare a despagubirilor formulata de reclamant nu e fundamentata pe dispozitiile dreptului comun, respectiv Codul Civil ci pe dispozitiile unei legi speciale reparatorii, respectiv Legea 641/1944, lege raportat la care instanta de fond a analizat indreptatirea reclamantului la despagubiri, astfel incat principiul specialia generalibus derogant a fost respectat.
In consecinta, fata de temeiul de drept al cererii principale, care este Legea 641/1944, instanta de apel a constatat ca actiunea este admisibila, exceptia inadmisibilitatii fiind in mod corect respinsa de instanta de fond.
3.Cat priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Roman prin Ministerul Finantelor, s-a retinut ca apelantul a sustinut, ca aceasta exceptie se impunea a fi admisa sustinand in esenta ca in prezenta cauza, calitatea procesuala revine altor organe in sensul ultimei teze a art.25 din Decretul 31/1954, invocand pe de o parte ca aceasta calitate procesuala pasiva ar reveni potrivit legii 10/2001 asa cum este ea modificata prin legea 247/2005 Comisiei Centrale pentru stabilirea despagubirilor iar potrivit art.19 din Legea nr.641/1944, aceasta calitate ar reveni Centrului Roman de Romanizare.
Instanta de apel a retinut ca pentru a se putea solutiona exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, s-a impus mai intai a se clarifica temeiul juridic al cererii.
In materia actiunilor civile principiul disponibilitatii impune instantei sa se pronunte asupra cererii asa cum aceasta a fost formulata de reclamat neputadu-i modifica obiectul, asa cum impune art.129 alin 6 Cod de procedura civila, instanta fiind tinuta de obiectul cererii, asa cum aceasta a fost formulata.
Totusi in anumite situatii, instanta este obligata sa dea calificarea corecta a cererii in conditiile art.84 Cod de procedura civila daca se observa ca situatia de fapt relevata se circumscrie unei alte incadrari juridice pe care partea nu este obligasa sa o indice cu exactitate ramanand instantei obligatia de a face aceasta calificare.
Din perspectiva acestei obligatii, s-a retinut ca instanta de apel este obligata sa verifice daca situatia de fapt relevata si dovezile de la dosar, nu ar atrage aplicabilitatea in cauza a unei alte legi speciale decat cea invocata de reclamant.
Astfel apelantul parat a invocat faptul ca in cauza ar fi incidente dispozitiile legii 10/2001 modificate prin legea 247/2005 si care ar atrage o procedura speciala si implicit si calitatea procesuala pasiva a Comisiei Centrale de stabilire a despagubirilor.
Potrivit dispozitiilor art.1 din legea 10/2001: Imobilele preluate in mod abuziv de stat, de organizatiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum si cele preluate de stat in baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizitiilor si nerestituite se restituie in natura sau in echivalent, cand restituirea in natura nu mai este posibila, in conditiile prezentei legi.
Din prevederile acestui articol rezulta ca legea 10/2001 se aplica imobilelor preluate abuziv de statul comunist in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau celor care au facut obiectul unor rechizitii in baza legii nr.139/1940, or in speta niciuna dintre aceste conditii nu sunt indeplinite.
Potrivit sustinerilor reclamantului si probatoriului cu inscrisuri si martori, administrat in cauza, s-a retinut de instanta de apel ca bunurile mobile si imobilele dezintegrate mai apoi, au fost preluate in baza Decretului Lege nr.3347/1940 ca o masura de opresiune impotriva antecesorilor reclamantului, avand origini evreiesti iar in anul 1945 acestea nu mai existau fiind distruse/dezintegrate, respectiv vandute anterior, incepand cu anul 1941 (data unui proces verbal de scoatere la vanzare silita a anumitor bunuri mobile ale antecesorilor reclamantului), sustinandu-se ca la data aparitiei legii de reparatie nr.641/1944 ele nu mai existau in fapt, astfel incat in mod logic nu mai puteau face obiectul preluarii lor in anul 1945 de catre statul comunist. De asemenea nu s-a invocat si nici nu s-a dovedit in speta ca aceste bunuri ar fi facut obiectul unei rechizitii in temeiul legii nr.139/1940 desi aceasta lege prevede de asemenea o procedura speciala ce se impunea a fi urmata in cazul rechizitiilor.
Mai mult, s-a retinut ca, Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor in intampinarea depusa in fata instantei de fond, a aratat ca procedura administrativa reglementata de Legea 247/2005 nu a fost declansata de reclamantul G. M. E. nefigurand vreo cerere transmisa Secretariatului comisiei in baza legii speciale.
De altfel, s-a retinut ca in privinta terenurilor ce au facut obiectul Legii 18/1991 si cu privire la care reclamantul a facut cerere de reconstituire in temeiul acestei legi, reclamantul arata clar ca nu formuleaza nici o pretentie, obiectul prezentei cereri formulandu-l doar bunurile mobile prin natura lor cat si cele devenite mobile prin dezintegrarea lor ulterior preluarii.
In consecinta, instanta de apel a retinut ca fata de sustinerile reclamantului, dovezile de la dosar si situatia de fapt calificata juridica in primul rand de reclamant prin avocat, lipsa dovezilor in sensul unei preluari intervenite ulterior datei de 6 martie 1945 sau a unei rechizitii in privinta bunurilor ce fac obiectul prezentului litigiu si fata de lipsa oricarei dovezi in sensul formularii unei alte cereri de despagubiri in conditiile Legii 10/2001 a carei aplicabilitate reclamantul o contesta vehement, prezumandu-se astfel ca nu a apelat la aceasta in acelasi scop, s-a apreciat ca dispozitiile Legii 10/2001 nu sunt aplicabile in cauza, in consecinta nici procedura speciala reglementata de legea 247/2005, calitatea procesuala pasiva a Comisiei Centrale de stabilire a despagubirilor, neputand fi retinuta in cauza.
Cat priveste eventuala aplicabilitate in cauza a O.U.G. 83 din 1999 republicata privind restituirea unor bunuri imobile care au apartinut comunitatilor cetatenilor care au apartinut minoritatilor nationale, in acord cu intimatul reclamant, instanta de apel a retinut ca nici aceasta lege nu poate fi incidenta in prezenta cauza, pentru argumentele ce succed.
Potrivit dispozitiilor OUG 83/1999, asa cum sugereaza foarte clar si titlul, acest act normativ reglementeaza situatia juridica a imobilelor ce au apartinut comunitatilor cetatenilor apartinand minoritatilor nationale, art.1 alin 1 reiterand clar ideea de imobil apartinand unei comunitati iar art.1 alin 3 definind comunitatea minoritatilor nationale ca fiind o entitate juridica de drept privat constituita in conditiile legii, or in prezenta cauza, s-a constatat ca, cererea de despagubiri e formulata de un membru al acestei comunitati, persoana fizica, astfel incat rezulta cu claritate ca dispozitiile OUG 83/1999 nu sunt incidente in prezenta cauza.
In consecinta, avand in vedere ca prin petitul cererii reclamatul solicita despagubiri pentru bunuri mobile prin natura lor sau devenite mobile prin dezintegrare, ce i-au fost preluate in baza unor dispozitii legislative discriminatorii indreptate impotriva evreilor si care au fost abrogate, bunuri ce nu mai existau in materialitatea lor la data de 6 martie 1945, aspecte de altfel necontestate de niciunul dintre parati, instanta de apel a apreciat ca reclamantul in mod corect a indicat incidenta in prezenta cauza, fata de situatia de fapt relevata, a prevederilor Legii 641/1944 raportat la dispozitiile careia instanta de fond a analizat cauza reclamantului.
In consecinta, instanta de apel a analizat calitatea procesuala pasiva a Statului roman prin Ministerul Finantelor Publice raportat la prevederile legii 641/1944.
Potrivit art.26 alin 3 din legea 641/1944 restituirea bunurilor mobile consumate, disparute sau care lipsesc din orice alta cauza, se face prin plata de catre Stat a valorii reale a bunului. In consecinta, s-a retinut ca legea nu instituie prin aceasta lege un alt organ al statului infiintat in scopul acordarii despagubirilor, astfel incat in aceste raporturi Statul Roman urmeaza a fi reprezentat de Ministerul Finantelor publice potrivit regulii impuse de art.25 din Decretul 31/1954.
De asemenea, instanta de apel a retinut ca este neintemeiata sustinerea apelantei potrivit careia calitatea procesuala pasiva ar apartine in cauza Centrului National de Romanizare, atata timp cat din textul legii nu rezulta faptul ca despagubirile s-ar plati prin intermediul acestei institutii, din contra prevederile art.26 alin 3 sunt foarte clare in sensul ca despagubirile se platesc de stat la valoarea reala a bunului.
In ceea ce priveste Centrul National de Romanizare, s-a retinut ca Legea 641/1944 prevede in art.59 ca acesta va restitui, la cererea celor indreptatiti, in termen de 10 zile de la facerea cererii, toate titlurile de proprietate si actele de orice natura ce au fost depuse pentru satisfacerea dispozitiunilor legislative prevazute de art.1 din prezenta lege, incheiate de Centrul National de Romanizare pe toata durata pe care acesta a administrat bunul insa despagubirile pentru bunurile mobile disparute sau cele ce nu se mai pot restitui din orice alte motive se platesc de catre stat, asa cum reglementeaza art.26 alin 3 coroborat cu art.60 din lege. Totodata Centrul National de Romanizare, asa cum rezulta din textul legii, este institutia prin intermediul careia au operat majoritatea preluarilor abuzive pe motive etnice, desfiintate de drept in conditiile acestei legi de reparatie, in consecinta art.45 prevede ca proprietarii si chiriasii evrei indreptatiti sa reintre in imobilele din care au fost evacuati de Centrul National de Romanizare, vor putea denunta contractele apartamentelor ce le detin actualmente in calitate de chiriasi. Totodata sunt considerate nule de drept in temeiul art.55 din lege toate contractele de inchiriere sau darile in folosinta sub orice forma sau titlu a imobilelor restituite in virtutea prezentei legi, facute de catre Centrul National de Romanizare iar potrivit art.56 alin 2 orice contracte incheiate de Centrul National de Romanizare cu privire la bunurile evreiesti preluate in temeiul legii 82/1942 sunt declarate nule de drept.
In consecinta, din dispozitiile legii speciale rezulta ca Centrul National de Romanizare a fost o institutie prin intermediul careia au operat multe preluari abuzive ale bunurilor evreiesti si care a administrat, a dat in folosinta aceste bunuri, detinand chiar titluri de proprietate in privinta acestora. In masura in care bunurile a caror restituire se solicita potrivit legii 641/1944 erau in fiinta, la data aparitiei legii, actele de dare in folosinta emise de Centrul National de Romanizare sau chiar de transferare a dreptului se considerau desfiintate de drept, fostii proprietari putand solicita bunul de la cei care il detineau iar Centrul putea fi obligat la restituirea titlurilor de proprietate. In masura in care insa era vorba de bunuri mobile ce nu se mai puteau restitui din diverse motive, cum se invoca in speta, calitatea procesuala pasiva in privinta acordarii despagubirilor apartine Statului Roman prin Ministerul Finantelor Publice asa cum reiese din art.26 alin 3 din legea 641/1944.
In consecinta, pentru toate aceste motive de fapt si de drept, instanta de apel a retinut ca in mod temeinic instanta de fond a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Roman prin Ministerul Finantelor Publice ca neintemeiata.
4.In ceea ce priveste exceptia prescriptiei extinctive a dreptului material la actiune, instanta de apel a retinut ca instanta de fond a respins aceasta exceptie, apreciind ca actiunea este imprescriptibila extinctiv deoarece s-ar afla in prezenta unei veritabile actiuni in revendicare privind despagubirile solicitate pentru bunuri mobile si imobile devenite mobile prin dezincorporare.
Instanta de apel a apreciat ca pentru a se putea stabili caracterul prescriptibil sau imprescriptibil al cererii trebuie stabilit mai intai daca in cauza actiunea este o veritabila actiune in revendicare care tinde la restituirea bunului in materialitatea lui adevaratului proprietar, sau vorbim de o actiune personala, prescriptibila extinctiv.
Caracterul imprescriptibil al actiunii in revendicare deriva tocmai din imprescriptibilitatea dreptului de proprietate insusi asupra bunului asupra caruia poarta proprietatea, acesta bun in materialitatea lui putand fi solicitat oricand de catre adevaratul proprietar de la cel ce il detine fara drept. In consecinta, o conditie sine qua nona a actiunii in revendicare este existenta bunului in materialitatea lui. In momentul in care bunul in materialitatea lui nu mai exista, actiunea in revendicare se preschimba intr-o actiune in despagubiri, dreptul de proprietate al proprietarului stingandu-se odata cu disparitia bunului, el ii confera totusi fostului proprietar un drept de a-si recupera pierderea suferita prin pieirea, fara culpa sa, a propriului bun, solicitand despagubiri de la cel caruia aceasta pieire ii este imputabila, in cauza prezenta de la Statul Roman.
Tribunalul a apreciat ca nu se poate retine ideea, ca o actiune in despagubiri pentru prejudiciul creat prin preluarea abuziva a unui bun mobil ce nu se mai poate restitui din diverse motive da nastere la o actiune imprescriptibila, atata timp cat protejeaza un drept de creanta, respectiv un drept la despagubiri reprezentand valoarea bunului mobil pierit sau disparut, sau care din orice alte motive nu se mai poate restitui.
Totodata, s-a retinut ca, caracterul prescriptibil al actiunii in despagubiri pentru bunuri mobile pierite ce nu se mai pot restitui, avand in vedere dispozitiile incidente, respectiv Legea 641/1944 aflate si in prezent in vigoare, nu se poate raporta la practica instantelor in material despagubirilor reglementate de alte legi speciale, cum ar fi Legea 10/2001, in aceasta materie existand o reglementare distincta si nici practica Curtii Europene a Drepturilor Omului in materia protejarii dreptului de proprietate in conditiile art.1 Protocol 1 nu este incidenta, avand in vedere ca raportat la legea invocata si intrata in vigoare in anul 1944 si care guverneaza intregul raport juridic dedus judecatii, Conventia Europeana a Drepturilor Omului nu era aplicabila ratione temporis, la acea data aceasta nefiind inca introdusa in dreptul intern prin ratificare, iar Romania la acea data nu a aderat la conventie, astfel incat nu se poate analiza din perspectiva garantiilor oferite de Conventie un raport juridic nascuta sub imperiul unei legi care scapa actiunii in timp a conventiei si care la acea data nu era aplicabila in Romania.
In consecinta, s-a retinut de instanta de apel ca termenul de prescriptie trebuie calculat raportat la data la care s-a nascut dreptul reclamantului la despagubiri in temeiul Legii nr. 641/1944.
Astfel, potrivit art.36 din Legea 641/1944 relevant in speta in materia prescriptiei : termenele fixate pentru dobandirea, conservarea sau stingerea drepturilor de orice natura, decaderile si prescriptiile relative la bunurile si drepturile prevazute de art.19, sunt intrerupte si termenele de perimare ale actiunilor in justitie, privitoare la aceste bunuri si drepturi, sunt suspendate pe tot timpul scurs de la data dispozitii de scoatere a bunului sau dreptului respectiv din patrimoniul evreului pana la data de 1 martie 1945.
Din aceasta prevedere rezulta cu claritate ca actiunile in justitiei ce vizeaza restituirea bunurilor preluate abuziv de prezenta lege, inclusiv actiunile in despagubiri in privinta bunurilor mobile ce nu se mai pot restituii, sunt prescriptibile extinctiv, toate termenele de prescriptiei fiind insa suspendate de drept de la data preluarii bunurilor si pana la data de 1 martie 1945, cand incepe sa curga termenul, aceasta fiind data la care se puteau solicita, fara nici o opreliste, despagubiri in temeiul art.26 alin 3 din lege, pentru bunurile considerate deja disparute sau imposibil de restituit.
In ceea ce priveste bunurile mobile pentru care se solicita despagubiri, instanta de apel a retinut ca acestea sunt de doua categorii, bunuri mobile prin natura lor, respectiv animale, unelte agricole, bunuri de uz casnic si necesare intretinerii unei mosii si bunuri devenite mobile prin dezincorporare, respectiv cladirile de pe mosia antecesorului reclamantului cu privire la care se invoca faptul ca s-au desfacut bucata cu bucata de localinici dupa preluarea mosiei ca efect al unor masuri antievreisti. S-a retinut ca nici o clipa reclamantul nu a sustinut faptul ca aceste bunuri ar fi imobile, chiar si prin obiectul la care se aplica, interesul juridic al acestuia fiind acela de a recunoaste bunurilor sale, natura de bunuri mobile, tocmai pentru a opera incidenta art.26 din lege care se aplica in mod clar doar bunurilor mobile.
S-a opinat ca regula institiuta de legiutor prin art.19 este aceea ca bunurile fie ele mobile sau imobile, fie ele de orice fel, reintra de drept in proprietatea celor de la care s-au preluat, considerandu-se ca nu au iesit niciodata din proprietatea titularului deposedat si fiind restituite acestuia in conditiile prezentei legi, fara formalitati de transcriere sau intabulare.
In consecinta bunurile existente reintra in materialitatea lor in proprietatea fostilor proprietari evrei, legea reglementand de fapt restituirea in materialitatea lor a acestor bunuri.
In ceea ce priveste vanzarea bunurilor la licitatie publica, asa cum s-au vandut o parte din bunurile mobile ale antecesorului reclamantului potrivit procesului verbal din 1941 de la dosar, s-a retinut ca legiuitorul prevede in art.22 in principal, ca fostul proprietar in patrimoniul caruia au revenit bunurile de drept in temeiul legii va solicita restituirea lor de la cel caruia statul i le-a vandut prin licitatie, achizitorii fiind indreptatiti la restituirea sumelor achitate, catre Stat, sume ce le vor putea solicita cu ocazia anularii instrainarii.
Cu toate acestea ,instanta de apel a retinut ca nu s-a dovedit in cauza faptul ca la data intoarcerii in tara, reintoarcere ce a intervenit in anul   1946, potrivit declaratiilor martorului Binder Elisabeta Margareta, familia Gyemant venita din Ungaria ar fi avut posibilitatea de a cunoaste efectiv persoanele carora bunurile mobile de pe mosie, le-au fost vandute si a solicita restituirea acestora de la cei ce le-au achizitionat la licitatie si mai mult, din procesul verbal intocmit in 1941 rezulta date doar cu privire la vanzarea unei parti din aceste bunuri, cu privire la restul neexistand nici o data.
In consecinta, instanta de apel a apreciat ca ar fi o sarcina disproportionata daca s-ar considera ca pentru o parte din bunurile mobile vandute, familia reclamantului avea posibilitatea de a le solicita restituirea de la cei carora li s-au vandut la licitatie, avand in vedere contextul istoric, timpul scurs de la vanzare pana la intoarcere, numarul mare de bunuri preluate si imposibilitatea considerata obiectiva de instanta de a afla toate datele de identitate ale celor care au achizitionat aceste bunuri.
Pentru aceste considerente, instanta de apel a retinut ca atat pentru bunurile mobile vandute prin licitatie dar al caror achizitori nu s-au putut identifica in mod obiectiv dupa 1946 de familia Gyemant cat si pentru bunurile imobile devenite mobile prin dezintegrarea lor, intervenita potrivit declaratiilor necontestate ale martorilor in anul 1944, antecesorii reclamantului aveau dreptul de a solicita despagubiri de la Statul Roman in baza art.26 alin 3 incepand cu data de 1 martie 1945, potrivit art.36 din lege.
Avand in vedere ca dreptul la actiune s-a nascut in 1 martie 1945, acesta fiind momentul de la care antecesorii reclamantului puteau solicita despagubiri, Tribunalul a apreciat ca prescriptia este supusa dispozitiilor Codul Civil de la 1864 care reglementa in art.1890 o prescriptie de 30 de ani atat pentru actiunile reale cat si pentru cele personale pe care legea nu le-a declarat imprescriptibile.
In consecinta, s-a retinut ca termenul de 30 de ani a inceput sa curga in 1 martie 1945 si urma a se implini in 1 martie 1975, pe parcursul curgerii acestui termen a intervenit insa o noua lege care reglementa prescriptia extinctiva respectiv decretul lege 167/1958 care reglementa in art.3 alin 1 un termen general de prescriptie de 3 ani pentru toate prescriptiile privind actiunile personale fundamentate pe un drept de creanta.
Totodata potrivit art.25 din decretul nr.167/1958 :dispozitiile prezentului decret sunt aplicabile si prescriptiilor neimplinite la data intrarii sale in vigoare, care ca termenele de prescriptie prevazute in Decretul de fata vor fi socotite ca Incep sa curga de la intrarea in vigoare a acestui decret.
          Iar potrivit art.25 alin 2 Cu toate acestea, dispozitiile legii anterioare, privitoare la termenele de prescriptie, raman mai departe aplicabile, daca termenele ce ele prevad se implinesc inaintea celor fixate in decret.
Din dispozitiile legale enuntate, s-a retinut ca rezulta ca si termenele de prescriptie incepute sub imperiul legii vechi dar care nu s-au implinit la data intrarii in vigoare a legii noi, sunt supuse termenelor prevazute de legea noua, ce se vor calcula de la intrarea in vigoare a acesteia, dispozitiile legii vechi urmand a supravietui numai in cazul in care acestea prevad un termen de implinire mai scurt decat legea noua, ceea ce nu e cazul in speta, fata de durata mult mai scurta a prescriptiei reglementate de noua lege.
In concret, s-a retinut ca termenul de 30 de ani ce a inceput sa curga la 1 martie 1945 nu era implinit la data intrarii in vigoare a Decretului lege 167/1958 din 21. aprilie 1958, republicat in 15 iulie 1960 in baza Decretului lege 218/1960 (care aduce modificari art.25 si altor dispozitii incidente), la aceasta ultima data mai existand un termen de prescriptie de 15 ani pentru inaintarea actiunii in conditiile codului civil. Cu toate acestea termenul prevazut de noua lege, fiind mai scurt, respectiv de 3 ani si implinindu-se astfel anterior termenului prevazut de legea veche, acesta este aplicabil in speta, dar curge de la data intrarii in vigoare a legii 167/1958 modificata prin decretul lege 218/1960, urmand a se implini in termen de 3 ani de la aceasta data.
Cu toate acestea fata de situatia politica existenta in Romania in anul intrarii in vigoare al acestei legi, caracterizata prin instaurarea regimului comunist, a carui politica de nationalizare era mai degraba specifica preluarilor abuzive si nicidecum despagubirilor evreilor deposedati pe nedrept de bunurile lor, s-a retinut ca se prezuma ca sub imperiul acestui regim dreptul consacrat legal inca din 1944 in favoarea antecesorilor reclamantului, nu putea deveni efectiv, acesta neputand dobandi efectiv despagubiri avand in vedere natura politica a regimului comunist, motiv pentru care a operat o suspendare de drept a termenului de prescriptie in temeiul art.13 lit. a din Decretul 167/1958 existand un caz de forta majora care a impiedicat pe creditor sa faca acte de intrerupere, astfel incat sub imperiul acestei legi noi, aceasta noua prescriptie nici nu a inceput sa curga, ea incepand doar dupa incetarea cauzei de suspendare, respectiv caderea regimului comunist ce a intervenit la data de 22 decembrie 1989, implinindu-se la 3 ani de la aceasta data, respectiv 22 decembrie 1992 rastimp in care, desi nu mai exista nici o cauza de impiedicare, reclamantul nu facut nici un demers pentru a obtine despagubiri in temeiul legii 641/1944.
Posibilitatea obiectiva de a face demersuri in vederea obtinerii de despagubiri de la caderea comunismului este dovedita si prin faptul ca reclamantul a apelat la dispozitiile legii speciale, respectiv legea 18/1991, aparuta in aceeasi perioada pentru a obtine restituirea in natura a terenurilor pe care se aflau odinioara aceste bunuri imobile devenite mobile prin dezintegrare, or nimic nu l-a impiedicat ca in aceleasi imprejurari si in aceeasi perioada sa solicite despagubiri pentru bunurile mobile ce nu se mai pot restitui.
S-a apreciat de instanta de apel ca nu se poate retine in cauza sustinerea reclamantului intimat potrivit caruia, termenul de prescriptie extinctiva de 3 ani, pentru a obtine despagubiri pentru bunurile mobile, ar incepe sa curga abia de la data la care acesta a obtinut dreptul de proprietate TP nr.13155/02.04.2009 asupra terenurilor respectiv anul 2009, atata timp cat Legea 641/1944 si nici Legea 18/1991 nu prevede o asemenea interconditionare si cu atat mai mult cu cat e vorba de o actiune in despagubiri si nu de o restituire in natura a unor imobile cladiri la care s-ar putea pune eventual in discutie si proprietate asupra terenului pe care acestea se afla, iar pe de alta parte daca cladirile respective se aflau in fiinta, ele nu mai faceau obiectul Legii 641/1944, facand obiectul unei alte legi speciale de restituire urmand cu mare probabilitate acelasi regim pe care l-au avut terenurile pe care se aflau, respectiv o preluare a acestora si de statul comunist, caz in care se punea problema aplicarii in speta a Legii 10/2001 si a dispozitiilor speciale a acesteia in materia despagubirilor.
In consecinta, s-a retinut de instanta de apel ca actiunea reclamantului care este o actiune personala pentru obligarea Statului la despagubiri pentru bunurile mobile ce nu i se mai pot restitui din diverse motive, in baza art.26 alin 3 din Legea 641/1944 este prescrisa extinctiv la data de 20.08.2010 data inregistrarii prezentei actiuni la Judecatoria Salonta, termenul de prescriptie implinindu-se la data de 22 decembrie 1992 in baza art.25 coroborat cu art.3 din decretul lege 167/1958, cu aplicarea cauzei de suspendare reglementata de art.13 litera a in perioada 1 iulie 1960-22 decembrie 1989.
Pentru toate aceste motive de fapt si de drept, instanta de apel a retinut ca in mod nelegal instanta de fond a respins exceptie prescriptiei extinctive a dreptului la actiune, apreciind ca actiune nu este prescrisa, solutia legala fiind aceea a admiterii acestei exceptii si a respingerii actiunii ca fiind prescrisa extinctiv.
Avand in vedere ca in urma admiterii apelului s-a dat solutia pe aceasta exceptie de fond, absoluta si peremptorie, analiza cauzei pe fondul dreptului, nu s-a mai impus a se face.
Cu toate acestea, instanta de apel a mai retinut ca probatoriul pe fondul dreptului a fost unul sumar, fiind in mod evident dificil de realizat raportat la data preluarii ce a intervenit in anul 1940 si a distrugerii lor in 1944, fiind de asemenea dificil de realizat o valorificare a uneltelor gen tavalug de lemn, sau plug de fier care in prezent nu se mai regasesc in agricultura in forma de atunci, expertiza efectuata in cauza prezentand si o alta grava eroare neobsevata de instanta de fond, respectiv faptul ca expertul include in valoarea bunurilor mobile si valoarea terenului aferent (asa cum rezulta din concluziile expertizei-fila 181 dosar de fond) teren care in mod evident nu a facut obiectul litigiului, fiind restituit reclamantului in baza Legii 18/1991 in conditiile acestei legi speciale.
In consecinta, desi nu se impune analiza pe fondul dreptului urmand a se admite exceptia prescriptiei extinctive, instanta de apel a retinut totusi ca probatoriul administrat de instanta de fond in privinta valorii despagubirilor acordate este unul nepertinent si neconcludent atat din perspectiva bunurilor pentru care s-ar fi datorat despagubiri, dar si cu privire la valoarea acestora.
Legat de cererea de chemare in garantie formulata de paratul STATULUI ROMAN REPREZENTAT PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE in contradictoriu cu chemata in garantie COMISIA CENTRALA PENTRU STABILIREA DESPAGUBIRILOR, in fata instantei de fond, instanta de apel a retinut ca fata de solutia de respingere ca fiind prescrisa a cererii principale, aceasta cerere subsidiara s-a impus a se respinge ca fiind ramasa fara interes, atata timp cat nu se mai pune problema pronuntarii unei solutii pe fondul dreptului.
Pentru toate aceste motive de fapt si drept in baza art.296 Cod de procedura civila, instanta de apel a admis ca fondat apelul formulat de apelantul STATUL ROMAN REPREZENTAT PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE reprezentant de DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE BIHOR, in contradictoriu cu intimatii GYEMANT MIHALY ELEK, COMISIA CENTRALA PENTRU STABILIREA DESPAGUBIRILOR, impotriva sentintei civile nr. 1299/25.10.2012 pronuntata de Judecatoria Salonta pe care a schimbat-o in tot, in sensul ca:
A admis exceptia prescriptiei extinctive a dreptului material la actiune.
A respins actiunea civila formulata de reclamantul G. M.E. in contradictoriu cu STATUL ROMAN REPREZENTAT PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE si chemata in garantie COMISIA CENTRALA PENTRU STABILIREA DESPAGUBIRILOR, ca fiind prescrisa.
A respins ca ramasa fara interes cererea de chemare in garantie a STATULUI ROMAN REPREZENTAT PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE in contradictoriu cu chemata in garantie COMISIA CENTRALA PENTRU STABILIREA DESPAGUBIRILOR.
In baza art.274 Cod de procedura civila, nu s-au acordat cheltuieli de judecata in fond si nici in apel, constatandu-se ca reclamantul-intimat G. M. E.care a cazut in pretentii nu este indreptatit a le primi iar apelantul intimat Statul Roman prin Ministerul Finantelor si intimata parata Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor nu le-au solicitat si nici nu le-au dovedit.
Impotriva acestei decizii, in termen legal, scutit de taxa de timbru, a declarat recurs, apelantul G. M.E., solicitand admiterea acestuia, in principal, casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, in subsidiar, modificarea deciziei in sensul respingerii apelului, a mentinerii sentintei.
Prin motivele de recurs, s-a invocat ca nu poate opera prescriptia extinctiva, fiind o actiune imprescriptibila ori introdura in termenul legal de prescriptie. Actiunea reglementata de art.26 din Legea nr.641/1944 este asimilata celei in revendicare, urmand obtinerea unor despagubiri pentru pierderea proprietatii unor bunuri ce trebuiau restituite in baza art.19 din lege.
Decizia nr.163/2005 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie- ce a retinut ca dreptul la despagubiri pentru imobilele demolate, urmeaza regimul actiunii in revendicare, imprescriptibila extinctiv, nefiind incident Decretul Lege nr.167/1958. Chiar daca problema imprescriptibilitatii acestui tip de actiuni este controversata in literatura si practica de aplicare a vechiului cod civil, noul cod civil transeaza acest aspect ca imprescriptibil extinctiv -art.263 alin.2, art.266 alin.1, art.2502 din Noul Cod civil.
Chiar daca noul cod civil nu este aplicabil, majoritatea solutiilor nu sunt decat transpuneri doctrinare, jurisprudentiale, de unificare a practicii judiciare, multe voci spunand ca noul cod civil nu este altceva decat vechiul cod civil adnotat. Noul cod vizeaza protectia unui drept de proprietate protejat de art.1 al Procolului nr.1 al CEDO, a art.6 al Conventiei ce garanteaza dreptul la un proces echitabil.
Dreptul subiectiv ocrotit de art.26 din Legea nr.641/1999, este dreptul de proprietate, iar apararea nu poate fi limitata in timp. Nu este vorba de un drept de creanta, dreptul la despagubire decurge din chiar legea de restituire ce are ca obiect protectia dreptului de proprietate ce nu este limitata in timp. Art.36 din Legea nr.641/1944 nu are relevanta, cata vreme actiunea este imprescriptibila, acesta se refera la decaderile si prescriptiile legate de exercitarea unor drepturi de creanta referitor la bunurile preluate de statul legionar.
Legea nr.641/1944 este mult superioara ca reglementare legilor restituirii postrevolutionare, art.26 reglementand situatia imobilelor demolate in perioada 1940-1944, neputand a-i fi imputat ca nu a anticipat venirea sistemului comunist si ca nu a reglementat expres situatia in care un cetatean sa poata formula o cerere intemeiata pe acest asrticol doar in 2010, la un an de la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului preluat de statul comunist.
A facut instanta de apel o confuzie grosiera cu privire la aplicabilitatea CEDO, apreciind inaplicarea in litigiu, cata vreme litigiul este reglementat de o lege din 1944, anterioara ratificarii conventiei, ori, Conventia se aplica litigiilor pornite dupa acest moment -deci si cauza. A facut demersuri pentru a-si recupara contravaloarea averii preluate de statul legionar, apoi de cel comunist, avand reptul la analiza pretentiilor in fond.
Chiar daca ar fi o actiune prescriptibila, termenul pentru actiuni vizand despagubiri pentru bunurile ce fac obiectul Legii nr.641/1944 art.26, - imobile, imobile prin destinatie, nu poate incepe sa curga cat timp titularului nu i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra terenului pe care fusesera edificate imobilele - 2.04.2009, gresit s-a retinut ca incepea sa curga din 22.12.1989.
Scopul prescriptiei extinctive este sanctionarea celui ramas in pasivitate, ori, el a facut demersuri, cereri de retrocedare in baza Legii nr.10/2001. Avea 14 ani la preluarea acestora, a demarat procedurile legale in baza Legii nr.18/1991, in 2001 a formulat notificare in baza Legii nr.10/2001, ce s-a constatat ca nu este aplicabila, dupa care a ajuns la concluzia ca incidenta este Legea nr.641/1944. A avut o conduita corecta, nu a stat in pasivitate, rapoartele de evaluare nu au fost contestate de parat, starea de fapt a fost probata cu actul de preluare, declaratii martori, situatia de CF, practica judiciara.
In drept s-a invocat art.304 pct.9, art.312 alin.4, 5, 9 Cod procedura civila.
Intimata Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor, prin intampinarea depusa la dosar, a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a comisiei, aratand ca din prevederile art.1 rezulta ca Legea nr.10/2001, se aplica imobilelor preluate in mod abuziv de statul comunist in perioada 6.03.1945-22.12.1989 sau a celor care au facut obiectul unor rechizitii in baza Legii nr.139/1940, ori, in speta, nici una dintre aceste conditii nu sunt indeplinite, situatie din care reiese si lipsa calitatii procesuale pasive a Comisiei Centrale, iar fata de cererea de chemare in garantie formulata de paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, in mod corect instanta de fond a respins-o ca inadmisibila, intrucit nu indeplineste conditiile pe care dispozitiile legale le prevad pentru o astfel de cerere, astfel in consecinta, solicita mentinerea sentintei atacate in ceea ce priveste Comisia Centrala.
Examinand decizia recurata, prin prisma motivelor de recurs invocate, instanta de recurs a constatat urmatoarele:
Principalul aspect juridic criticat prin recursul de fata, il constituie exceptia prescriptibilitatii sau inprescriptibilitatii actiunii, prin care se solicita obligarea paratului la plata contravalorii bunurilor mobile si imobile devenite mobile prin dezincorporare, ce au facut obiectul dispozitiilor legislative abrogate de art.1 din Legea nr.641/1944.
Pentru a clarifica aceasta problema intr-adevar trebuie sa se stabileasca daca actiunea in cauza, in masura in care bunul revendicat nu mai exista in materialitatea sa ramane o actiunea in revendicare sau devine o actiune personala in despagubiri. Legislatia civila in vigoare anterior aplicarii noului Cod civil a lasat in seama doctrinei si jurisprudentei calificarea acestui gen de actiuni, ori este incontestabil ca nu dispozitiile noului Cod civil sunt aplicabile in cazul din speta, astfel ca argumentele intemeiate pe prevederile noului cod civil nu pot servi ca temei juridic in speta, dar pot constitui un far calauzitor in sensul spre care ar trebui sa mearga interpretarile juridice.
Ori, mergand cu interpretarea in sensul pe care il precizeaza in mod clar si noul cod civil, actiunea in revendicare a unui bun prin destinatie sau prin incorporare, trebuie considerata imprescriptibila indiferent ca obiectul material al revendicarii exista in fiinta sau nu, pentru ca in cazul pieirii bunului echivalentul in bani i-a locul bunului intervenind o subrogatie reala. Este gresita interpretarea potrivit careia in cazul pieirii bunului din alte cauze decat culpa proprietarului, forta majora sau fapt de razboi, mijlocul juridic de reparare a prejudiciului incercat ar fi o actiune personala pentru dobandirea unui drept de creabta. Pentru a fi in prezenta unui drept de creanta, este necasar sa preexiste un contract sau a unui fapt juridic ilicit, ceea ce in cazul de fata nu a existat nici un moment.
Actiunea exercitata in temeiul Legii nr.641/1944 este o actiune reala in revendicare imobiliara, imprescriptibila, chiar daca bunul preluat abuziv de stat nu mai exista in materialitatea lui, pentru ca art.20 vorbeste de restituire in starea in care se aflau in momentul preluarii, tinand cont de uzura normala, moment la care s-a nascut practic dreptul la actiunea in revendicare, chiar daca de exercitat s-a exercitat la o data la care bunurile nu mai existau in materialitatea lor, inexistenta bunurilor neputand fi imputabila proprietarului de drept.
De altfel, art.19 din Legea nr.641/1944, considera ca bunul n-a iesit niciodata din patrimoniul proprietarului deposedat, iar conform alin.3 din art.26, restituirea bunurilor conumate, disparute sau care lipsesc din orice alta cauza, se face prin plata de catre Stat a valorii reale a bunului, deci legiuitorul a stabilit subrogatia reala, suma de bani la care este indreptatit proprietarul deposedat luand locul bunului disparut sau consumat. Deci, in cazul bunurilor ce nu mai exista la momentul revendicarii lor, temeiul juridic ramane actiunea in revendicare obiectul material sau modalitatea in care poate fi restituit, find echivalentul in bani, dar asta nu inseamna ca suntem in prezenta unui drept de creanta ci tot a unei actiuni reale de aparare a unui drept de proprietate.
S-a retinut ca este gresita si apreciarea instantei de apel in sensul ca actiunea viza doar bunuri mobile, cand petitul mentioneaza cat se poate de clar, "bunuri mobile (preluate prin proces-verbal) si imobile (descrise de asemenea in proces-verbal)", deci nu sunt aplicabile nici prevederile privind revendicarea de bunuri mobile, fiind vorba de revendicarea unor bunuri imobile devenite mobile prin dezincorporare.
Asa fiind, in mod gresit instanta de apel a facut aplicarea termenelor de prescriptie prevazute de Decretul nr.167/1958, raportandu-se la revendicarea bunurilor mobile in temeiul unoi drept de creanta si a respins actiunea pe exceptia de prescriptie, neanalizand fondul. Chiar si Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr.163/14.01.2005 a concluzionat ca dreptul la despagubiri pentru imobile demolate a

Sursa: Portal.just.ro