RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. DESPAGUBIRE. APLICAREA GRESITA A ART.184 DIN H.G. NR.44/2004 CARE CONDITIONEAZA RESTITUIREA ACCIZELOR DE DEPUNEREA UNEI CERERI ANTERIOR MOMENTULUI EXPEDIERII PRODUSELOR ACCIZABILE IN STATUL MEMBRU DE DESTINATIE. PRINCIPIU

SECTIA A II - A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL.

 RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. DESPAGUBIRE. APLICAREA GRESITA A ART.184 DIN H.G. NR.44/2004 CARE CONDITIONEAZA RESTITUIREA ACCIZELOR DE DEPUNEREA UNEI CERERI ANTERIOR MOMENTULUI EXPEDIERII PRODUSELOR ACCIZABILE IN STATUL MEMBRU DE DESTINATIE. PRINCIPIUL SUPREMATIEI DREPTULUI COMUNITAR.
-art.1926  Cod fiscal;
-art.14 pct.4 din H.G. 44/2004;
-art.22 alin.1 - 3 din Directiva nr.92/12/CEE a Consiliului Europei din 25.02.1992;
-art.124 alin.1 Cod procedura fiscala;
-art.70 Cod procedura fiscala.

Decizia nr.3091/CA/11.09.2013 a Curtii de Apel Oradea - Sectia a II -a civila,  de contencios administrativ si fiscal.

Reclamanta recurenta este o societate care efectueaza livrari intracomunitare de produse accizabile.  In acest sens, recurenta a eliberat spre consum in Romania, in perioada 2009-2010, produse accizabile care ulterior au parasit teritoriul national, dupa plata in prealabil a accizelor in Romania, fiind destinate consumului intr-un alt stat membru.
Recurenta a platit in Romania, pentru produsele exportate in Cehia, accize in valoare totala de 203.060 lei. Ulterior, accizele aferente produselor exportate au fost platite si in statul membru de destinatie, respectiv Cehia, dovada platilor efectuate regasindu-se la dosarul instantei de fond.
Dupa achitarea accizei aferente in statul membru de destinatie, recurenta a solicitat restituirea accizelor achitate in Romania. Cererile de restituire a accizelor, insotite de documentatia aferenta au fost formulate dupa receptia produselor de catre destinatarul lor si inregistrate la D. G.  M. C.  - Serviciul Rambursari. Astfel, recurenta a depus la intimata parata in data de 30.09.2009, cererea nr. 1012343 prin care a solicitat restituirea   sumei de  52.018 lei,  pentru luna septembrie 2009 (f. 8-36 din dosarul de fond),  in data de  22.10.2009, cererea nr. 1015169, prin care a solicitat restituirea   sumei de  27.619 lei,  pentru luna octombrie 2009 (f. 37-49 din dosarul de fond) si in data de 10.02.2010, cererea nr. 961371 prin care a solicitat restituirea sumei de  123.423 lei, pentru luna februarie 2009 (f. 50-87 din dosarul de fond).
Parata intimata a refuzat restituirea accizelor platite in Romania pe motiv ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 192 indice 6 Cod fiscal coroborate cu dispozitiile pct. 18 pct. 4 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Codului fiscal, astfel cum rezulta din adresa depusa la fila 152 dosar.
Art. 192 indice 6 Cod fiscal este rezultatul transpunerii in dreptul intern a prevederilor art. 22 din Directiva 92/108/CEE a Consiliului din 14.12.1992.
Prin  hotararea pronuntata in Cauza nr. C- 663/11 S. D. , Curtea de Justitie a Uniunii Europene a retinut ca transpunerea in dreptul intern a prevederilor directivei nu s-a facut in mod corect. S-a statuat ca articolul 22 alin. 1-3 din Directiva 92/12/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind regimul general al produselor supuse accizelor si privind detinerea, circulatia si monitorizarea acestor produse, astfel cum a fost modificata prin Directiva 92/108/CEE a Consiliului din 14.12.1992, trebuie interpretat in sensul ca, in cazul in care produse supuse accizelor si puse in consum intr-un stat membru, in care accizele au fost platite, au fost transportate intr-un alt stat membru in care produsele respective sunt supuse accizelor si in care acestea au fost de asemenea platite, o cerere de rambursare a accizelor platite in statul membru de plecare nu poate fi respinsa numai pentru motivul ca cererea amintita nu a fost formulata inaintea expedierii produselor mentionate, ci trebuie analizata in temeiul aliniatului 3 al articolului respectiv.
Instanta de control judiciar a retinut ca dreptul comunitar, din care face parte integranta si jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene, se aplica cu prioritate fata de cel national, astfel incat instantele nationale au obligatia de a lasa neaplicata orice prevedere din legislatia nationala, consacrata chiar si printr-o lege constitutionala (cauza C - 106/77 Simmenthal), care este contrara dreptului comunitar.
Prin urmare, in virtutea principiului suprematiei dreptului comunitar fata de cel national, in speta, in lumina hotararii  din cauza nr. C- 663/11 S. D.  a Curtii de Justitie a Uniunii Europene, prevederile nationale care conditionau restituirea accizelor platite pentru produsele exportate de recurenta reclamanta de depunerea cererilor de restituire anterior momentului exportarii produselor accizabile nu pot fi avute in vedere fiind contrare dreptului comunitar.
Aceasta concluzie se impune avand in vedere ca din inscrisurile depuse la dosarul de fond rezulta ca la momentul formularii cererilor de restituire a accizelor de catre recurenta reclamanta, acestea  fusesera platite si in statul membru de destinatie.
In plus, instanta de recurs a constatat ca intimata parata nu contestata nici plata accizelor in cuantumul indicat de recurenta in tara si nici plata acestora pentru a doua oara in statul membru de destinatie, imprejurari atestate de inscrisurile depuse la dosar.
Prin urmare, Curtea de apel a constatat ca recursul formulat de recurenta este intemeiat, instanta de fond facand in mod gresit aplicarea art. 18 indice 4 din H.G. 44/2004 care conditioneaza restituirea accizelor de depunerea unei cereri anterior momentului expedierii produselor accizabile in statul membru de destinatie, prevedere contrara dreptului comunitar.
Pe cale de consecinta, se impune admiterea recursului si modificarea in parte a sentintei atacate in sensul admiterii actiunii si a obligarii paratei la plata catre reclamanta a sumelor a caror restituire a fost solicitata prin cererile nr. 1012343/30.09.2009, 1015169/22.10.2009 si 961371/10.02.2010.
In ceea ce priveste cererea  reclamantei de obligare a paratei la plata dobanzii fiscale aferente accizelor nerestituite, instanta a constatat ca potrivit prevederilor art. 124 alin. 1 din Codul de procedura fiscala "pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobanda din ziua urmatoare expirarii termenului prevazut la art. 117 alin. (2) si (2^1) sau la art. 70, dupa caz, pana la data stingerii prin oricare dintre modalitatile prevazute de lege. Acordarea dobanzilor se face la cererea contribuabililor."
Conform prevederilor art. 70 din Codul de procedura fiscala, cererile depuse de contribuabili se solutioneaza in termen de 45 de zile de la inregistrare.
 Avand in vedere aceste prevederi legale, instanta a obligat parata si la plata catre reclamanta a dobanzii fiscale calculata asupra fiecarei sume in parte reprezentand acciza de restituit, sume indicate in cererile reclamantei nr. 1012343/30.09.2009, 1015169/22.10.2009 si 961371/10.02.2010, de la data expirarii termenului de 45 de zile prevazut de lege si pana la data restituirii efective.
Au fost mentinute celelalte dispozitii ale sentintei recurate.

Prin Sentinta nr. 389/CA din 02.03.2011 Tribunalul Bihor a respins ca neintemeiata exceptia inadmisibilitatii actiunii, ridicata de parata prin intampinare a respins ca neintemeiata cererea formulata de catre reclamanta SC S. D. SA impotriva paratei D. G. A. M. C.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut ca reclamanta a eliberat produse alcoolice in Romania in vederea consumului in alt stat membru al Uniunii Europene, respectiv in Cehia. La momentul eliberarii in consum a produselor alcoolice, reclamanta a achitat statului roman suma  totala de 203.060 lei cu titlu de accize.
Dupa receptia marfii de catre destinatarul din statul membru si achitarea de catre acesta a accizei aferente in statul membru de destinatie, reclamanta a solicitat restituirea accizelor achitate in Romania. Cererile de restituire a accizelor, insotite de documentatia aferenta au fost formulate dupa receptia produselor de catre destinatarul lor din Cehia si inregistrate la D. G. M. C.  - Serviciul Rambursari sub nr. 1012343/30.09.2009, nr. 1015169/22.10.2009 si respectiv nr. 961371/10.02.2010.
Instanta de fond a constatat ca, potrivit Directivei nr. 92/12/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind regimul general al produselor supuse accizelor si privind detinerea, circulatia si monitorizarea acestor produse, art. 22, produsele supuse accizelor care au fost puse in consum pot fi eligibile, la cererea unui comerciant in cursul activitatii sale, pentru rambursarea accizelor de catre autoritatile fiscale din statul membru in care au fost puse in consum, daca nu sunt destinate consumului in statul membru in cauza.
Instanta de fond a retinut ca, prin Legea nr.157/2005 Romania a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria si Romaniei la Uniunea Europeana.
Potrivit art.148 alin.2 si 4 din Constitutia Romaniei, prevederile Tratatelor Constitutive ale U.E si ale celorlalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Prin urmare, Directiva nr. 92/12/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 are efect direct in Romania.
Prevederile Directivei amintite au fost preluate in mod fidel de catre art. 1926 din Codul fiscal.
Astfel, in ambele reglementari, inclusiv la art. 22 alin. 2  lit. a din Directiva se prevede, contrar celor sustinute de reclamanta, faptul ca pentru rambursarea accizelor de catre autoritatile fiscale din statul membru in care au fost puse in consum, expeditorul trebuie sa prezinte o cerere de rambursare de la autoritatile competente din statul sau membru si sa faca dovada platii accizelor, inainte de expedierea marfurilor.
In plus, tot art. 22 din Directiva nr. 92/12/CEE a Consiliului se prevede ca statele membre pot refuza cererea de rambursare daca nu sunt indeplinite criteriile de corectitudine stabilite de statele membre in cauza.
In raport de cele aratate, instanta de fond a constatat ca, potrivit art. 184 din HG nr. 44/2004, comerciantul expeditor care doreste sa solicite restituirea accizelor pentru produsele ce urmeaza a fi expediate pentru consum intr-un alt stat membru trebuie sa depuna la autoritatea fiscala teritoriala unde este inregistrat ca platitor de impozite si taxe, inainte de expedierea produselor, o cerere de restituire si sa faca dovada ca pentru acele produse accizele au fost platite.
Celelalte documente doveditoare prevazute la art. 1926  alin. 1 lit. c) din Codul fiscal, la care face referire reclamanta in sensul ca nu se pot depune inainte de expedierea produselor, se depun la autoritatea fiscala teritoriala, dupa receptia produselor de catre destinatar si plata accizelor in statul membru de destinatie.
Fata de reglementarile nationale aratate, instanta de fond nu a putut retine apararea reclamantei in sensul ca nu poate formula cererea inainte de expedierea produselor deoarece nu ar avea toate documentele necesare prevazute in formularul tip.
In situatia in care nu este respectata procedura de restituire a accizelor de catre expeditor, stabilita de statul roman, ca stat in care au fost eliberate in consum produsele accizabile, inclusiv dreptul comunitar - art. 22 alin. 1 teza II, prevede posibilitatea statului membru de a refuza rambursarea accizelor.
Rambursarea accizelor nu a fost respinsa, asa cum ar dori a lasa sa se inteleaga reclamanta, pe motiv de neprezentare a documentului intocmit de aceleasi autoritati care certifica efectuarea platii initiale (dovada platii), ci pe motiv ca nu a fost urmata procedura de rambursare stabilita prin lege. Este vorba de nedepunerea cererii de restituire inainte de expedierea produselor in statul membru de destinatie.
Instanta de fond a apreciat ca in mod corect parata a refuzat restituirea accizelor, refuzul sau nu incalca nici normele comunitare, art. 22 din Directiva 22/12/CEE, care prevad expres aceasta posibilitate in favoarea statului membru in care s-au eliberat produsele.
Abia prin Directiva nr. 2008/118/CE a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind regimul general al accizelor si de abrogare a Directivei 92/12/CCE, cu aplicabilitate abia de la 1 aprilie 2010, s-a revenit asupra procedurii de rambursare a accizelor, aratandu-se ca ele se restituie la cerere, fara a mai prevedea momentul la care trebuie depusa aceasta.
Insa, Directiva nr. 2008/118/CE nu este aplicabila in cauza intrucat cererile de rambursare au fost formulate anterior intrarii in vigoare a acesteia, parata refuzand restituirea lor in mod corect conform procedurii de la acel moment.
Pentru aceste considerente, in temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanta de fond a respins in totalitate cererea reclamantei de restituire a accizelor, si implicit cererea de plata a dobanzilor aferente acestor sume, atat timp cat parata nu este obligata la rambursare neexistand temei legal pentru obligarea paratei la plata de dobanzi.
In temeiul art. 274 Cod procedura civila, instanta de fond a respins si cererea privind obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata, fata de caderea in pretentii a reclamantei.
Impotriva acestei sentinte, in termen si legal timbrat, a declarat recurs recurenta-reclamanta SC S. D. SA, solicitand admiterea recursului, modificarea in intregime a sentintei recurate si, in rejudecare,
admiterea actiunii precizate, cu consecinta obligarii paratelor la plata sumei de 203.060 RON reprezentand acciza aferenta produselor care au fost eliberate pentru consum in Romania, fiind insa destinate consumului intr-un alt stat membru si a obligarii paratelor la plata dobanzii legale in materie fiscala aferenta debitului principal, calculata conform art. 124 alin. 2 raportat la art. 120 alin. 7 Cod procedura fiscala, de la data expirarii termenului legal de solutionare a fiecarei cereri de restituire si pana la data platii efective, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea recursului, recurenta a aratat ca a eliberat in consum produse alcoolice destinate consumului intr-un alt stat membru al Uniunii Europene. Pe cale de consecinta, in temeiul art. 1926 Cod fiscal, a solicitat restituirea (rambursarea) accizelor achitate anticipat in contul bugetului de stat. Cererile de restituire au fost inregistrate la parata D. G. A. M. C. sub nr. 1012343/30.09.2009, nr. 1015169/22.10.2009 si respectiv nr. 961371/10.02.2010.
Parata a refuzat sa dea curs cererilor de restituire, iar plangerii prealabile din 7.05.2010 nu i s-a raspuns niciodata.
In aceste conditii, arata recurenta, obiectul prezentei actiuni in contencios fiscal il reprezinta, conform art. 18 din Legea nr. 554/2004, obligarea paratei D. G. A. M.  C. din cadrul A. N. A. F. la restituirea accizelor si la plata dobanzii legale in materie fiscala aferente accizelor nerestituite in termenul legal.
Societatea indeplineste conditiile prevazute de Codul fiscal pentru admiterea cererii de restituire a accizelor intrucat, asa cum rezulta din considerentele Directivei Consiliului 92/12/CEE din 25 februarie 1992 privind regimul general al produselor supuse accizelor si privind detinerea, circulatia si monitorizarea acestor produse: "Plata accizelor in statul membru in care produsele au fost eliberate in consum trebuie sa atraga dupa sine rambursarea acelor taxe daca produsele nu sunt destinate consumului in acel stat membru".
Cu alte cuvinte, in considerarea principiului neutralitatii fiscale si din dorinta evitarii dublei impuneri a acelorasi produse accizabile, legiuitorul comunitar a instituit regula rambursarii accizelor aferente produselor eliberate in consum intr-un stat membru, daca produsele sunt destinate consumului intr-un alt stat membru.
Dreptul la rambursarea accizelor, in aceasta situatie, a fost consacrat de art. 22 din Directiva 92/12/CEE, text comunitar transpus in cuprinsul art. 1926 din Codul fiscal roman.
Pe de alta parte, in conformitate cu dispozitiile art. 1926 Cod fiscal si cu prevederile normelor metodologice aferente (pct. 184), societatea a depus cereri de restituire a accizelor eliberate in consum in Romania in lunile februarie, martie, mai, iunie si iulie 2009, dar destinate consumului in alte state membre. Toate cererile au fost intocmite in conformitate cu exigentele textelor legale mentionate, in special cele cuprinse in Anexa nr. 11 din Titlul VII al Codului fiscal, furnizand informatiile referitoare la: denumirea destinatarului si codul de identificare fiscala a acestuia, descrierea produselor expediate, data receptiei produselor, cantitatea receptionata, datele privind plata accizelor in statul membru de destinatie.
Fiecare cerere de restituire a fost insotita de un set de documente care  atesta realitatea informatiilor furnizate, sintetizate in cererea de restituire intocmita conform Anexei 11.
Toate cererile de restituire a accizelor indeplineau conditiile legale pentru a fi admise, si anume: efectuarea platii accizelor in statul membru unde produsele au fost eliberate in consum (Romania) si expedierea produselor pentru care s-au achitat accizele intr-un alt stat membru (Cehia), acestea fiind destinate consumului in acest din urma stat membru.
Dovada indeplinirii acestor conditii a fost facuta cu documentele atasate fiecarei cereri de restituire, iar existenta acestor dovezi nu a fost contestata vreodata de catre paratele D. G. A. M. C. si A. N.  A.  F .
Raportat la faptul ca au fost indeplinite conditiile legale pentru admiterea cererilor de restituire a accizelor, parata D. G. A. M.  C. era tinuta sa admita cererile si sa procedeze la restituirea efectiva a accizelor.
Tribunalul Bihor a respins actiunea, invocand in principal faptul ca cererea de restituire nu a fost depusa inainte de expedierea produselor in statul membru de destinatie.
In opinia recurentei, aceasta solutie este nelegala intrucat:
a. Tribunalul nu a analizat niciunul dintre argumentele societatii, care indica faptul ca cererile de restituire nu puteau fi depuse decat ulterior ajungerii produselor in statul membru de destinatie, datorita faptului ca autoritatile fiscale romane solicitau ca cererea sa fie insotita de o serie de documente care puteau fi obtinute doar la acest moment.
b. Tribunalul a ignorat faptul ca in Anexa 11 din normele metodologice se prevedea faptul ca cererile de restituire se depun lunar, ceea ce exclude faptul ca cererile s-ar fi depus anterior expedierii intr-un alt stat membru.
c. Tribunalul a ignorat principiul necesitatii evitarii dublei impuneri si principiul neutralitatii fiscale, apreciind ca un stat membru ar fi in masura sa refuze restituirea accizelor discretionar.
In ceea ce priveste dobanzile aferente accizelor de restituit, a aratat ca, conform art. 124 Cod procedura fiscala, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobanda din ziua urmatoare expirarii termenului prevazut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70 Cod procedura fiscala, dupa caz.
Acordarea dobanzilor se face la cererea contribuabililor.
Dobanda datorata este la nivelul majorarii de intarziere prevazute de Codul de procedura fiscala (conform art. 120 alin. 7 Cod procedura fiscala) si se suporta din acelasi buget din care se restituie ori se ramburseaza, dupa caz, sumele solicitate de platitori.
Ori, arata recurenta, niciuna dintre cererile de restituire a accizelor legal  formulate si intocmite de documentele necesare nu a fost solutionata nici pana in prezent, termenul legal de 45 de zile fiind semnificativ depasit.
Pe cale de consecinta, apreciaza ca paratele datoreaza si dobanda legala in materie fiscala aferenta debitului principal, din ziua urmatoare termenului de 45 de zile prevazut de art. 70 alin. 1 Cod procedura fiscala si pana la data restituirii efective.
  Prin intampinare, intimata a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.
In aparare s-a aratat ca potrivit prevederilor OMFP nr. 1899/2004 si OG nr. 92/2003, reclamanta avea obligatia sa formuleze contestatie administrativa impotriva actului prin care s-a dispus respingerea cererilor de restituire.
In aceasta situatie, considera ca actiunea reclamantei-recurente este inadmisibila.
In ceea ce priveste fondul cauzei, a aratat ca, in mod corect, instanta de fond a retinut ca recurenta-reclamanta nu poate beneficia de restituirea accizelor aferente marfurilor eliberate in consum pe teritoriul unui alt stat.
Potrivit prevederilor legale incidente in cauza, contribuabilul avea obligatia, potrivit prevederilor art. 1923 ind. 6 din Codul fiscal si prevederilor pct. 18 ind. 4 din HG nr. 44/2004, "inainte de eliberarea produselor, comerciantul expeditor trebuie sa faca o cerere de restituire la autoritatea fiscala competenta si sa faca dovada ca acciza a fost platita ".
In speta, recurenta a depus cererile de restituire a accizelor dupa momentul eliberarii in consum a produselor intr-un alt stat membru, nefiind indeplinita conditia imperativa prevazuta de lege cu privire la momentul formularii cererii de restituire a accizei.
Astfel, prima conditie ce trebuie indeplinita pentru a putea beneficia de restituirea accizelor consta in depunerea cererii de restituire la autoritatea fiscala competenta, precum si a dovezii platii accizelor pentru aceste produse, anterior expedierii produselor in alt stat membru.
Aceasta prevedere legala impune depunerea cererii de restituire anterior expedierii in alt stat membru, tocmai pentru a permite autoritatii fiscale competente efectuarea verificarilor prealabile a produselor cu accizele platite ce urmeaza a fi livrate catre un comerciant dintr-un alt stat membru.
In aceste conditii, depunerea cererii de restituire a accizelor, chiar impreuna cu dovada platii accizelor, ulterior expedierii produselor accizabile in alt stat membru, nu indeplineste cerintele legale amintite mai sus pentru a fi restituite accizele, motiv pentru care, in mod corect, DGAMC a comunicat recurentei ca nu poate beneficia de restituire.
  In drept, a invocat dispozitiile art. 115 Cod procedura civila.
Examinand sentinta atacata prin prisma motivelor de recurs invocate, precum si sub toate aspectele, in baza prevederilor art. 3041 Cod procedura civila,  instanta a constatat urmatoarele:
Reclamanta recurenta este o societate care efectueaza livrari intracomunitare de produse accizabile.  In acest sens, recurenta a eliberat spre consum in Romania, in perioada 2009-2010, produse accizabile care ulterior au parasit teritoriul national, dupa plata in prealabil a accizelor in Romania, fiind destinate consumului intr-un alt stat membru.
  Recurenta a platit in Romania, pentru produsele exportate in Cehia, accize in valoare totala de 203.060 lei. Ulterior, accizele aferente produselor exportate au fost platite si in statul membru de destinatie, respectiv Cehia, dovada platilor efectuate regasindu-se la dosarul instantei de fond. 
  Dupa achitarea accizei aferente in statul membru de destinatie, recurenta a solicitat restituirea accizelor achitate in Romania. Cererile de restituire a accizelor, insotite de documentatia aferenta au fost formulate dupa receptia produselor de catre destinatarul lor si inregistrate la D. G.  M. C.  - Serviciul Rambursari. Astfel, recurenta a depus la intimata parata in data de 30.09.2009, cererea nr. 1012343 prin care a solicitat restituirea   sumei de  52.018 lei,  pentru luna septembrie 2009 (f. 8-36 din dosarul de fond),  in data de  22.10.2009, cererea nr. 1015169, prin care a solicitat restituirea   sumei de  27.619 lei,  pentru luna octombrie 2009 (f. 37-49 din dosarul de fond) si in data de 10.02.2010, cererea nr. 961371 prin care a solicitat restituirea sumei de  123.423 lei, pentru luna februarie 2009 (f. 50-87 din dosarul de fond).
Parata intimata a refuzat restituirea accizelor platite in Romania pe motiv ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 192 indice 6 Cod fiscal coroborate cu dispozitiile pct. 18 pct. 4 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Codului fiscal, astfel cum rezulta din adresa depusa la fila 152 dosar.
Art. 192 indice 6 Cod fiscal este rezultatul transpunerii in dreptul intern a prevederilor art. 22 din Directiva 92/108/CEE a Consiliului din 14.12.1992.
    Prin  hotararea pronuntata in Cauza nr. C- 663/11 S. D. , Curtea de Justitie a Uniunii Europene a retinut ca transpunerea in dreptul intern a prevederilor directivei nu s-a facut in mod corect. S-a statuat ca articolul 22 alin. 1-3 din Directiva 92/12/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind regimul general al produselor supuse accizelor si privind detinerea, circulatia si monitorizarea acestor produse, astfel cum a fost modificata prin Directiva 92/108/CEE a Consiliului din 14.12.1992, trebuie interpretat in sensul ca, in cazul in care produse supuse accizelor si puse in consum intr-un stat membru, in care accizele au fost platite, au fost transportate intr-un alt stat membru in care produsele respective sunt supuse accizelor si in care acestea au fost de asemenea platite, o cerere de rambursare a accizelor platite in statul membru de plecare nu poate fi respinsa numai pentru motivul ca cererea amintita nu a fost formulata inaintea expedierii produselor mentionate, ci trebuie analizata in temeiul aliniatului 3 al articolului respectiv.
Instanta de control judiciar a retinut ca dreptul comunitar, din care face parte integranta si jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene, se aplica cu prioritate fata de cel national, astfel incat instantele nationale au obligatia de a lasa neaplicata orice prevedere din legislatia nationala, consacrata chiar si printr-o lege constitutionala (cauza C - 106/77 Simmenthal), care este contrara dreptului comunitar.
Prin urmare, in virtutea principiului suprematiei dreptului comunitar fata de cel national, in speta, in lumina hotararii  din cauza nr. C- 663/11 S. D.  a Curtii de Justitie a Uniunii Europene, prevederile nationale care conditionau restituirea accizelor platite pentru produsele exportate de recurenta reclamanta de depunerea cererilor de restituire anterior momentului exportarii produselor accizabile nu pot fi avute in vedere fiind contrare dreptului comunitar.
Aceasta concluzie se impune avand in vedere ca din inscrisurile depuse la dosarul de fond rezulta ca la momentul formularii cererilor de restituire a accizelor de catre recurenta reclamanta, acestea  fusesera platite si in statul membru de destinatie.
In plus, instanta de recurs a constatat ca intimata parata nu contestata nici plata accizelor in cuantumul indicat de recurenta in tara si nici plata acestora pentru a doua oara in statul membru de destinatie, imprejurari atestate de inscrisurile depuse la dosar.
Prin urmare, Curtea de apel a constatat ca recursul formulat de recurenta este intemeiat, instanta de fond facand in mod gresit aplicarea art. 18 indice 4 din H.G. 44/2004 care conditioneaza restituirea accizelor de depunerea unei cereri anterior momentului expedierii produselor accizabile in statul membru de destinatie, prevedere contrara dreptului comunitar.
Pe cale de consecinta, se impune admiterea recursului si modificarea in parte a sentintei atacate in sensul admiterii actiunii si a obligarii paratei la plata catre reclamanta a sumelor a caror restituire a fost solicitata prin cererile nr. 1012343/30.09.2009, 1015169/22.10.2009 si 961371/10.02.2010.
In ceea ce priveste cererea  reclamantei de obligare a paratei la plata dobanzii fiscale aferente accizelor nerestituite, instanta a constatat ca potrivit prevederilor art. 124 alin. 1 din Codul de procedura fiscala "pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobanda din ziua urmatoare expirarii termenului prevazut la art. 117 alin. (2) si (2^1) sau la art. 70, dupa caz, pana la data stingerii prin oricare dintre modalitatile prevazute de lege. Acordarea dobanzilor se face la cererea contribuabililor."
Conform prevederilor art. 70 din Codul de procedura fiscala, cererile depuse de contribuabili se solutioneaza in termen de 45 de zile de la inregistrare.
  Avand in vedere aceste prevederi legale, instanta a obligat parata si la plata catre reclamanta a dobanzii fiscale calculata asupra fiecarei sume in parte reprezentand acciza de restituit, sume indicate in cererile reclamantei nr. 1012343/30.09.2009, 1015169/22.10.2009 si 961371/10.02.2010, de la data expirarii termenului de 45 de zile prevazut de lege si pana la data restituirii efective.
Au fost mentinute celelalte dispozitii ale sentintei recurate.
  Referitor la capatul de cerere privind obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata, tinand seama de faptul ca parata este cea care a cazut in pretentii, in temeiul art. 274 Cod procedura civila, instanta a obligat-o pe parata la plata catre reclamanta a sumei totale de 21.881,81 lei reprezentand cheltuieli de judecata constand in onorariu avocatial in fond, recurs si in procedura prealabila derulata in fata CJUE, dovedit cu facturile fiscale si ordinele de plata depuse la dosar, taxa de timbru si timbru judiciar in fond si recurs.