InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Buhusi

Perfectare vanzare-cumparare

(Sentinta civila nr. 676 din data de 20.09.2011 pronuntata de Judecatoria Buhusi)

Domeniu Contracte | Dosare Judecatoria Buhusi | Jurisprudenta Judecatoria Buhusi


JUDECATORIA BUHUSI

SENTINTA CIVILA Nr. 676/2011
Sedinta publica de la 20 Septembrie 2011


Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Buhusi la data de 13.12.2010 sub nr. 1671/199/2010, reclamantii P. M. si P. E.au solicitat, in contradictoriu cu paratul A.N. ca instanta, prin hotararea pe care o va pronunta, sa  perfecteze conventia de vanzare-cumpararea intervenita intre parti la data de 20.07.1975 avand ca obiect imobilul, compus din casa de locuit edificata din paianta, cu doua camere si hol, precum si terenul aferent de 200 mp.
In motivare, reclamantii arata  ca paratul a fost unicul mostenitor al parintilor sai, A.Gh. si C., in urma carora a ramas ca abun succesoral imobilul descris mai sus.
In anul 1975 reclamantii au convenit cu paratul sa cumpere casa  si terenul, incheind, in acest sens (la data de 20.07.1975) un inscris sub semnatura privata, care a avut ca obiect vanzarea, respectiv, cumpararea imobilelor, contra sumei de 600 de lei, achitati la data semnarii inscrisului.
Din momentul respectiv, reclamantii arata ca au exercitat o posesie exxclusiva asupra casei si a terenului, fara a schimba limitele si hotarele proprietatii. Intrucat pana la aceasta data nu au reusit sa se prezinte la notar, pentru a incheia contractul in forma autentica, au introdus cererea care face obiectul dosarului de fata.
In drept, reclamantii si-au intemeiat actiunea pe dispozitiile art.1294 si urm. C.civ. Au solicitat in dovedire administrarea probelor cu inscrisuri, interogatoriu, expertize judiciare.
In dovedire au fost depuse, in copie, urmatoarele inscrisuri: act de vanzare-cumparare su semnatura privata, incheiat la data de 20.07.1975, certificat de mostenitor nr.899/1974 emis dupa defuncta.
          La primul termen de judecata (27.01.2011) relamantii isi modifica actiunea, in sensul ca solicita instantei sa constate ca au dobandit, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani, dreptul de proprietate asupra suprafetei de 200 mp teren. Cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art.1897 si urm.C.civ.

          De asemenea, reclamantii au largit cadrul procesual, aratand, prin cererea inregistrata la dosar la fila 10, ca inteleg sa se judece in contradictoriu cu paratii A.N.; A.M., A. S., A.C,s.a.
          Cererii modificatoare i-au fost anexate o serie de inscrisuri (filele 21-43), respectiv: certificat de atestare fiscala pentru P. M., chitante de plata a impozitului pe cladiri si teren, acte de stare civila.
         Actiunea modificata a fost timbrata cu taxa de timbru in cuantum de 302 lei  ( fila 110).

           In cauza instanta, in baza art.167 C.pr.civ., a incuviintat si administrat proba cu martorii propusi de catre reclamanti, T. F.a si A. E. (filele 57-58), precum si proba cu expertiza topo-cadastrala (filele 76-77) ale carei concluzii nu au fost contestate de catre parti .
          Prin cererea inregistrata la dosar la data de 15.09.2011, reclamantii au majorat petitul actiunii, in sensul ca au solicitat ca instanta sa constate dobandirea, prin efectul prescriptiei achizitive, a proprietatii asupra suprafetei de 705 mp, asa cum a fost identificata in urma masuratorilor.

Paratii, legal citati, nu au depus intampinare si nu au solicitat probe in aparare, nefiind prezenti la niciunul dintre termenele acordate in cauza.
Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:
     In vederea dobandirii proprietatii prin uzucapiune, se cere exercitarea unei posesii utile in tot timpul cerut de lege, respectiv 30 de ani (art. 1846, art. 1847 si art. 1890 C.civ.).
Pentru ca stapanirea materiala a unui bun sa fie apta sa duca la dobandirea dreptului de proprietate prin prescriptie achizitiva, este necesar ca ea sa constituie manifestarea exterioara  a prerogativelor acestui drept real, prin exercitarea faptelor materiale si a actelor juridice care obiectiveaza continutul juridic al dreptului de proprietate, si sa fie exercitata „de noi insine sau de altul in numele nostru” (art. 1846 alin.2 C.civ.). Cu alte cuvinte, este necesar sa existe atat elementul corpus, cat si animus, respectiv intentia de a stapani bunul pentru sine.
De asemenea, actiunea in constatarea uzucapiunii se indreapta impotriva fostului proprietar al imobilului, a carui pasivitate este sanctionata prin institutia prescriptiei achizitive.
     Instanta retine ca reclamantii P.M.si P. E.au dobandit posesia imobilului compus din casa de locuit si terenul aferent de 200 mp (gasiti la masuratoare 705 mp), ca urmare a incheierii, la data de 20.07.1975, a unui act de vanzare-cumparare sub semnatura privata. Nefiind indeplinite conditiile ad valididatem prevazute de lege pentru ca aceasta conventie sa opereze transferul dreptului de proprietate, promitentii-cumparatori (reclamantii din prezenta acuza) au doar calitatea de posesori, care beneficiaza, insa,  de prezumtia bunei-credinte instituite de art.1898 C.civ.
     Posesia, ca si stare de fapt, a fost dovedita ca atare prin declaratiile martorilor audiati in cauza, indeplinind toate conditiile prevazute de lege pentru a sta la baza dobandirii, prin aceasta modalitate, a dreptului de proprietate. Astfel, posesia exercitata de catre reclamanti poate fi  caracterizata ca si continua, neintrerupta, netulburata, publica si  exercitata sub nume de proprietar caracterul public al acesteia rezulta atat din  inregistrarile efectuate in registrele administrative, cat si din modul in care reclamantii au inteles sa se considere in randul comunitatii, sub aspect declarativ si subiectiv, adica exprimandu-se si comportandu-se ca adevarati proprietari.
     Calitatea de proprietari a reclamantilor rezulta din certificatul de atestare fiscala emis de catre Primaria Buhusi (fila 21) si din chitantele de plata a creantelor bugetare depuse de catre parti (filele 22-30), din cuprinsul carora este evidentiat faptul ca impozitul pentru terenuri a fost achitat pana in anul 2010, inclusiv.
Din depozitiile martorilor, istoricul de rol fiscal si chitantele de plata ale impozitelor rezulta ca, incepand cu anul 1975, reclamantii au exercitat o posesie utila, in sensul aratat anterior, asupra imobilului, timp de peste 30 de ani, dobandind astfel dreptul de proprietate prin efectul prescriptiei achizitive .
Potrivit raportului de expertiza topo-cadastrala efectuat in cauza (filele 76-77), imobilul proprietatea reclamantilor este compus din terenul  in suprafata de 705 mp, . care face parte integranta din prezenta hotarare.
In consecinta, instanta va admite actiunea astfel cum a fost modificata, constatand ca reclamantii au dobandit proprietatea imobilului compus din teren, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani.
Va lua act ca reclamantii nu au solicitat cheltuieli de judecata.
     
     


Redactat IMA- 24/24.10. 2011







Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contracte

Nulitate act - Hotarare nr. 735 din data de 10.10.2017
Dobanzi comerciale. Titlu executoriu. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 17/R/2010 din data de 04.01.2010
Prestari servicii apa. Necontorizat. - Decizie nr. 111/R/2010 din data de 01.02.2010
Recurs prest tab - Sentinta civila nr. 05695 din data de 25.01.2010
LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 180 din data de 24.02.2016
Cerere cu valoare redusa. Cerere de restituire a unui imprumut, formulata inainte de termenul scadent. - Sentinta civila nr. 429 din data de 09.10.2014
Instrainarea si dobandirea terenurilor prin acte juridice intre vii, doar prin incheierea ad validitatem a actului in forma autentica - Decizie nr. 156 din data de 28.02.2013
Constatare a nulitatii absolute a clauzei privind onorariul de succes din contractul de asistenta juridica - Decizie nr. 755 din data de 27.09.2012
Obligare incheiere contract in forma autentica - Decizie nr. 367 din data de 18.10.2010
Despagubiri contractuale - Sentinta comerciala nr. 791/C din data de 20.04.2010
Contract de vanzare-cumparare - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
Contract de leasing - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
EFECTELE TERMENULUI DE 45 DE ZILE PREVAZUT LA ART.31 ALIN. 3 DIN LEGEA NR. 47/1992 - Decizie nr. 103 din data de 15.02.2010
Perfectare act - Sentinta civila nr. 683 din data de 12.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 688 din data de 13.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 622 din data de 05.07.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 235 din data de 07.03.2012
Revendicare - Sentinta civila nr. 54 din data de 25.01.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 76 din data de 26.01.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 1576 din data de 21.12.2011